Bătălia pentru terenurile agricole

Majorarea preţurilor la alimente şi implicit la materii prime, pe fondul crizei globale, dar şi a creşterii populaţiei, a făcut ca interesul investitorilor să se îndrepte tot mai mult spre agricultură. În România, străinii deţin circa 8% din suprafaţa arabilă a ţării, cele mai mari suprafeţe fiind cumpărate de italieni. În ciuda restricţiilor de ordin legislativ pentru nerezidenţi, tranzacţiile cu pământ se fac în continuare, chiar dacă este din ce în ce mai dificil să găseşti suprafeţe compacte mai mari de 500 ha.

Investiţie de viitor

Cu toate că multă lume consideră agricultura un domeniu riscant, în ultima vreme investiţiile în acest sector sunt în creştere, pe fondul previziunilor de profitabilitate îmbunătăţite, se arată într-un raport realizat de firma de consultanţă imobiliară DTZ Echinox. Există numeroşi investitori care caută oportunităţi de investiţii alternative, în vederea diversificării portofoliului de activităţi tradiţionale, motiv pentru care acest sector este privit cu un interes din ce în ce mai mare. Mai ales că investitorii se aşteaptă să obţină profituri bune din investiţiile în agricultură pe termen mediu şi lung, în contextul creşterii cererii globale de alimente şi produse agricole, dar şi a majorării preţurilor. Trebuie remarcate, în special, solicitările venite din partea ţărilor emergente, ale căror populaţii se măresc, dar şi dinspre industria de biocombustibili.

La nivel global, principala ţintă pentru cumpărătorii de terenuri este Africa – datorită preţurilor foarte mici –, însă şi statele din Europa Centrală şi de Est se află în sfera de interes a investitorilor. România, unul dintre cei mai importanţi producători de cereale din Europa, este atractivă pentru investitori în primul rând pentru calitatea deosebită a solului – solurile de tip cernoziom acoperă circa 60% din suprafeţe –, dar şi datorită poziţiei sale geografice (ieşirea la Marea Neagră sau legăturile comerciale importante cu ţări din Europa sau Asia).

„În ultimii ani, piaţa a resimţit un interes semnificativ din partea străinilor pentru terenurile agricole din România. Aceştia sunt fonduri de investiţii, companii, mai puţin persoane fizice. Legislaţia românească restricţionează momentan achiziţia de teren de către persoane fizice nerezidente. Totuşi, aceştia pot achiziţiona terenuri indirect, prin intermediul unei societăţi comerciale înfiinţate in România“, susţine Marius Grigorică, senior business consultant, DTZ Echinox.

Evoluţia preţurilor în România

Dacă în anul 2000, în România, preţul mediu al unui hectar de teren agricol era de 500 de euro, pentru acest an el este estimat la circa 2.300 de euro. Analiştii DTZ prognozează o majorare a acestuia în următorii ani până la 3.000 de euro pe hectar.

Cele mai scumpe terenuri, potrivit datelor DTZ, se găsesc în jurul Capitalei, în judeţul Ilfov, unde preţul este estimat la 2.650 de euro pe hectar, iar cele mai ieftine în Nord-Est şi Sud-Est. Cele mai atractive zone pentru agricultură se concentrează în vest (Timiş, Arad, Bihor), sud (Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu) şi sud-est (Brăila, Constanţa şi Buzău). În general, se caută suprafeţe de peste 1.000 de hectare.

„În Călăraşi nu prea se mai vând suprafeţe mari compacte de pământ, pentru că sunt greu de găsit. Preţul în general este de 1.000-1.500 de euro pe hectar. Dacă este vorba de străini, care vor suprafeţe mari, se ajunge şi la 3.000 de euro hectarul“, declară Ion Ciulinaru, un fermier din zonă. El spune că, în ultimii ani, cumpărătorii au fost în mare parte olandezi şi portughezi. Dacă ţinem seama că în Olanda, de exemplu, preţul unui hectar ajunge şi la 40.000 euro – aici însă nu se găseşte pământ de vânzare – devine lesne de înţeles interesul investitorilor din această ţară pentru terenurile de la noi.

În Teleorman, preţurile sunt ceva mai mici. Ion Mănăilă, un agricultor din regiune, spune că ajung până la 1.000 de euro la suprafeţele mici, în timp ce de la 10 hectare în sus se poate vorbi şi de 2.000 de euro, depinde însă şi de calitatea terenurilor.

Cine ne-a cumpărat pământul

Potrivit datelor de la Ministerul Agriculturii, în România străinii dispuneau, la sfârşitul anului trecut, de peste 700.000 ha de teren agricol, ceea ce reprezintă circa 8,5% din suprafaţa arabilă a României. Cele mai mari suprafeţe erau deţinute de Italia – 24,29% din terenurile cumpărate de străini, Germania – 15,48%, ţările arabe – 9,98%, Ungaria – 8,17%, Spania – 6,2%, Austria – 6,13% sau Danemarca – 4,52%.

România deţine circa 8% din suprafaţa agricolă utilizată în UE, cu aproape 1% mai puţin decât Polonia (8,97%), dar de câteva ori mai mult decât vecinii noştri. Ungurii, de exemplu, dispun de 2,45% din suprafaţa agricolă a UE. Principalele poziţii sunt ocupate de state precum Franţa – 15,93% din suprafaţa agricolă utilizată a UE, Spania – 14,43%, Germania – 9,82%, Marea Britanie – 9,35%, Polonia – 8,97% şi România – 7,97%, conform studiului DTZ Echinox. România are mai multe zone agricole – diferite climatic –, ceea ce face posibilă existenţa unui potenţial incredibil de creştere a randamentelor şi a producţiei. La noi, randamentele sunt încă mici faţă de multe alte state europene, la fel şi consumul de îngrăşăminte chimice. Companiile locale agricole sunt slab echipate, iar dotarea acestora cu maşini şi utilaje moderne ar putea avea un impact semnificativ asupra producţiei. De asemenea, clima din România permite obţinerea unei game largi de culturi, inclusiv energetice.

Costurile de investiţii în terenurile agricole din România se numără printre cele mai scăzute din Europa, însă nu trebuie neglijat potenţialul ridicat al acestora datorită fertilităţii solului. Din punct de vedere tehnic, principalul indicator pentru fertilitatea solului este nivelul de humus. În România, 50,6% din totalul solurilor au un nivel scăzut sau foarte scăzut (2%), în timp ce 40,4% au un nivel între 2% şi 5%.

Terenul arabil în România

În prezent, circa 90% din terenul agricol din România se află în proprietate privată ca urmare a restituirii suprafeţelor confiscate de comunişti către foştii proprietari. Disponibilul de care dispune România la cumpărare este de circa 500.000 hectare, se mai arată în raportul DTZ. Practic, este imposibil să găseşti parcele foarte mari de teren agricol în România, deoarece conform tradiţiei, în general, moştenitorii unui proprietar îşi împart pământul.

Tocmai de aceea există astăzi numeroase suprafeţe mici, cuprinse între 0,1 ha şi 10 ha, care au rezultat în urma atâtor diviziuni, ce au avut loc de-a lungul a mai multor generaţii. Suprafeţele mari sunt destul de rare. La astfel de dimensiuni se ajunge în general după comasarea mai multor parcele mici. Ofertele de acest gen sunt rare, motiv pentru care şi preţul terenului este mai ridicat. Analiştii DTZ apreciază că la terenurile mari preţurile sunt în general mai ridicate cu circa 50% faţă de suprafeţele mici.

Avantajele României

– calitatea bună a solului datorită faptului că, în ultima perioadă, în ţara noastră nu s-au utilizat în mod excesiv îngrăşăminte chimice, insecticide etc;

– preţul scăzut al terenurilor;

– slaba dezvoltare a sectorului agricol, ce asigură un potenţial de creştere în viitor;

– forţa de muncă din agricultură este încă ieftină;

– reprezintă o piaţă de consum importantă, având cea mai numeroasă populaţie din regiune, exceptând Polonia.

Dezavantaje

– gradul redus de comasare – aproximativ 25% din suprafaţa de teren arabil la nivel naţional se constituie din loturi de teren mai mici de un hectar, în timp ce investitorii doresc să achiziţioneze suprafeţe de peste 1.000 ha comasate integral pentru a putea fi eficienţi în procesul de producţie;

-capacităţi de depozitare pentru cereale – există puţine silozuri, cantităţi mari de cereale nu pot fi păstrate în condiţii optime de umiditate, temperatură şi igienă;

-infrastructura rutieră puţin dezvoltată.

Ioana GUŢE

Sursa:  DTZ Echinox