Agricover „De 15 ani sprijinim dezvoltarea fermierilor performanți“
Agricover, platforma de soluții integrate pentru agricultură și una dintre cele mai importante companii cu capital românesc din domeniu, aniversează 15 ani de activitate.
Începând cu anul 2000, compania a dezvoltat un model de business performant care acoperă întregul lanț valoric de la însămânțare, recoltare și valorificare până la procesare. Începutul a fost făcut în segmentul producției vegetale și, ulterior, în cel zootehnic. Agricover este una dintre primele companii din domeniul agricol cu o strategie de dezvoltare centrată pe deservirea partenerilor fermieri și orientată către agricultura înalt performantă. În această perioadă, Agricover a finanțat investițiile pentru dezvoltarea fermelor și derularea lucrărilor agricole ale fermierilor cu peste 1 miliard de euro, atât prin plasamentele directe de agri-finance, cât și prin creditele comerciale oferite de divizia agribusiness.
„Dacă ar fi să facem un bilanț al celor 15 ani de Agricover, ar trebui să vorbim, în primul rând, despre cei peste 6.700 de fermieri (aproximativ 50% din numărul total al fermierilor care lucrează peste 100 de hectare) care, în prezent, folosesc în mod constant soluțiile noastre pentru a dezvolta afaceri moderne în agricultură. Ar trebui, de asemenea, să vorbim despre echipa noastră de peste 850 de specialiști care oferă zilnic fermierilor soluții inovatoare, operative și eficiente“, a declarat Ștefan Bucătaru, director general Agri-business, Agricover.
Agribusiness-ul românesc a fost caracterizat de schimbări accelerate în ultimii ani, pe măsură ce fermierii români se aliniază la standardele europene și adoptă principiile unei agriculturi moderne. Creșterea productivității, prin utilizarea tehnologiilor moderne, a reprezentat un obiectiv important al fermierilor din România. Conform datelor USDA, dacă în anul 2000 randamentul la cereale și oleaginoase era de 1,80 tone/hectar, în 2014 acesta a crescut la 3,61 tone/hectar. De asemenea, conform datelor Eurostat, în timp ce suprafața agricolă utilizată în România a scăzut cu aproape 1 milion hectare în ultimii 10 ani, iar numărul fermierilor a scăzut cu aproximativ 20%, numărul fermelor cu suprafața de peste 100 ha a crescut cu 27% în același interval.
Reperele Agricover la 15 ani de activitate:
Agri-business și Agri-finance, două divizii care deservesc operativ nevoile fermierilor
În cei 15 ani de activitate, Agricover s-a dezvoltat și a evoluat continuu pentru a răspunde mai eficient nevoilor fermierilor. În prezent, compania operează prin două divizii: Agri-business și Agri-finance.
Divizia Agri-business reunește toate activitățile operaționale ce țin de distribuția de inputuri agricole pentru fermele vegetale și zootehnice și valorificarea producției acestora – cereale, lapte, porci, legume și fructe. La sfârșitul anului 2014, Agricover a înregistrat o cifră de afaceri de 1,3 miliarde lei (285 milioane de euro), în creștere cu 18% față de anul anterior.
Cele mai importante linii de business ale acestei divizii sunt următoarele:
– Valorificare de cereale și oleaginoase – Agricover a achiziționat și valorificat, doar în 2014, peste 900.000 de tone de cereale și oleaginoase, confirmând poziția de cel mai important partener în valorificarea producției agricole a fermierilor.
– Distribuție de inputuri este linia de business care oferă fermierilor accesul la o gamă completă de tehnologii (semințe certificate, pesticide, îngrășăminte și motorină) în condiții accesibile, adaptate nevoilor fermierilor.
– Linia de business livestock a fost lansată în 2010. Prin această linie de business a fost valorificată producția a peste 50% din fermele de porci profesionale din România, comercializând, până în prezent, peste 1.000.000 de capete de porcine. În plus, programul a inclus și achiziția de lapte și valorificarea acestuia către procesatori din țară și din sud-estul Europei, cumulând un volum de peste 80 milioane de litri în perioada 2012-2014. Agricover a achiziționat, în anul 2015, o unitate de procesare a porcului cu o capacitate de 500.000 capete pe an.
– Platforma „Dor de Gust“ a fost lansată în anul 2014 și pune la dispoziția fermierilor din sectorul horticol soluții de comercializare a producției de legume și fructe, valorificând în circa un an de activitate peste 11 milioane de kilograme de produse proaspete.
Divizia Agri-finance sprijină dezvoltarea fermierilor și, implicit, a unei agriculturi moderne în România, oferind soluții de finanțare inovatoare, adaptate cerințelor fermierilor, operativitate și accesibilitate. Agricover Credit finanțează, în prezent, peste 1.700 de fermieri la nivel național, totalizând plasamente de peste 190 milioane de euro.
„Dezvoltarea unei agriculturi moderne și sustenabile în România necesită finanțare, iar Agricover Credit răspunde acestei nevoi făcând-o accesibilă și adaptată așteptărilor fermierilor. Avem un model de business solid care răspunde nevoilor de finanțare din piață. Flexibilitatea, abordarea nebirocratică și operativitatea, dublate de soluții bazate pe inovație și apetit pentru risc, sunt parte a strategiei abordate de Agricover Credit, cu rezultate concrete în rândul fermierilor“, a declarat Robert Rekkers, director general Agri-finance, Agricover.
Echipa Agricover – 850 de specialiști pregătiți să răspundă operativ nevoilor reale ale fermierilor
Astăzi, cei peste 850 de angajați Agricover deservesc operativ și adaptat nevoile clienților. Echipa este organizată în structuri zonale pentru a acoperi eficient întreg teritoriul României.
Clienții Agricover: un portofoliu cu peste 6.700 de clienți în întreaga țară, în creștere de la an la an
La sfârșitul anului 2014, compania anunța o creștere de 22% a portofoliului său de clienți și o diversificare a categoriilor de fermieri deserviți către fermierii de culturi speciale și de zootehnie.
Planuri de viitor
Ștefan Bucătaru, director general Agri-business, Agricover conchide: „Agricultura poate părea un domeniu mai puțin supus schimbării, dar obținerea eficienței este o activitate permanentă, pe întreaga durată a ciclului de producție. Vom continua să inovăm în agri-business. Vom promova noi tehnologii pentru creșterea productivității pe hectar, dar vom include și mecanisme sofisticate de management al riscului de preț și de valorificare a producției agricole, aliniate tendințelor globale de eficientizare și optimizare. Ne vom apropia și mai mult de fermieri și îi vom sprijini să introducă toate aceste soluții moderne pentru a ține pasul cu evoluția piețelor globale și pentru a fi competitivi la nivel internațional. Vorbim aici de produse noi, de noi metode de lucru, de susținere financiară pentru dezvoltare și de folosirea înțeleaptă a instrumentelor și oportunităților de valorificare a producției obținute.“