Zmeura de Gornet, brand în piețele Munteniei

Share Button

Deunăzi vreme, comuna Gornet era cunoscută pentru producția de zmeură livrată de fostele unități agricole. Cultura acestui arbust devenise cumva o tradiție în zonă. După 1990 însă plantațiile au fost neglijate și distruse. A fost nevoie de aproape două decenii ca ele să fie reînființate în suprafețe mai mari, de data aceasta în gospodăriile populației. Primarul Nicolae Negoițescu (foto) și-a făcut un scop prin a reînvia faima de altădată a localității. Dacă și cât va reuși în acest demers vom vedea. Și asta din cauză că problema nu este crearea plantațiilor, ci valorificarea acestui fruct extrem de perisabil.

Faima de altădată a comunei nu se oprește doar la zmeur. Gornenii au fost cândva renumiți și pentru producția de pere. De exemplu, în anul 1917 Regele Ferdinand acordă Gornetului locul I pe țară pentru perele de toamnă! Revenind la zmeură, nimeni nu poate preciza când a debutat această activitate pe meleagurile din dealurile Prahovei. Localnicii spun doar că „s-au născut și au crescut printre plantații“. Așadar, „povestea cu aromă de zmeură“ durează de foarte mult timp și pesemne va mai dura, chiar dacă în fiecare vară producătorii se plâng de desfacerea producției, de faptul că vând la prețuri mici, că importul le blochează lor piața. Și acest aspect este unul real: din afară vin loturi cu fruct mare, tentant, dar care nu are parfumul, aroma și calitățile nutritive ale producției autohtone. Ca orice lucru, și zmeurul are perioade bune sau de declin, dar până la urmă tradiția ar trebui să învingă timpul. Sau, mai bine zis, timpurile. Până acum a făcut-o!

O investiție recuperabilă în primii ani de rod

Suprafața cultivată cu zmeur s-ar putea ridica la 60 ha. Aproape fiecare gospodărie deține cel puțin loturi de 1.000 mp, iar cea mai mare suprafață nu depășește un hectar. Anul trecut se estimează că s-au recoltat în jur de 300 de tone. Producătorii au propria lor tehnologie de cultură, învățată peste ani, însă vorbind despre o plantație profesională, costurile de înființare sunt destul de ridicate, dar banii pot fi recuperați rapid, cu condiția unei bune desfaceri a recoltei. La un hectar se plantează în jur de 6.700-8.000 de butași, în funcție de distanța de plantare între rânduri (2,5-3 metri), iar prețul materialului săditor variază de la 1 la 3,5 lei, în funcție de soi. O cheltuială importantă presupune montarea sistemului de susținere pe șpalieri, instalația de irigare, pregătirea terenului pentru plantare, fertilizarea. S-ar putea ajunge la o investiție inițială de 40-45.000 de lei, fără cheltuielile de întreținere pentru primii trei ani. Producția variază între 6-8 tone, iar o plantație durează 7-9 ani. Cultura a intrat și în schema de plăți a APIA.

Tinerii interesați de afacerile cu zmeură

Primarul Negoițescu ne spunea că bucuria lui cea mai mare este că, în ultima vreme, se manifestă interesul tinerilor pentru a intra în afacerea cu zmeură, ceea ce ar putea fi un semn bun pentru viitorul satului, unde arbustul aproape că este sursă de venituri în fiecare familie. În 2014 s-a inițiat și primul Festival al Zmeurei, iar bloggerii locali promovează fructul în spațiul online. În timp s-au creat și parteneriate temporare cu lanțuri de desfacere a produselor agricole, dar cel mai important, autoritățile locale au început să rezerve locuri și să promoveze în piețele orașelor fructul prin brandul „produs ecologic în Gornet“. În perioada recoltării – 10 iunie până la 15-20 iulie – străzile din Gornet devin un furnicar, cu producători ducând sau aducând lădițe cu zmeură, cu mașini care vin să cumpere fructele sau măsuțe instalate la fiecare poartă, cu vânzare „de acasă“. Totuși, fiind un fruct extrem de sensibil, cu perioadă scurtă de păstrare, localnicii nu sunt mulțumiți de modul în care-și desfac producția. Iar nemulțumirea lor se aude aproape an de an. Și tot an de an ei înființează sau înlocuiesc plantații, o iau mereu de la capăt, cu speranța unei veri mai profitabile!

Maria BOGDAN

Revista Agrobusiness nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 16-17

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *