Vreo întâmplare, ceva, monșer?

Share Button

Materialismul este concepția potrivit căreia lumea este alcătuită în întregime din materie, iar toate evenimentele, actele și stările de lucruri fie sunt subordonate, fie pot fi reduse complet la obiectele materiale și la conexiunile dintre ele. Aceasta ar fi definiția pe scurt a ceea ce crede civilizația occidentală despre lumea în care trăiește.

De altfel, în ultimii 300 de ani, odată cu apariția erei industriale, artele, știința, economia, politica, științele sociale au fost influențate într-o mai mare sau mai mică măsură de „materialism“. La polul opus se află, bineînțeles, „spiritualismul“, concepție care afirmă că spiritul uman, sufletul constituie o realitate de sine stătătoare, independentă de materie și care este baza întregii realități. Iar de la aceste concepte, îmbinate sau despărțite, au luat naștere științele moderne, dar și „farul călăuzitor“ al civilizației actuale. Dar, trebuie recunoscut faptul că „materialiștii“ au fost întotdeauna în avantaj, cel puțin în ultimul secol, mai ales de când Charles Darwin „a demonstrat“ că omul se trage din maimuță. Cu toate că teoria nu a stat niciodată (dpdv științific) în picioare din varii motive, întreaga comunitate științifică a adoptat-o, ea predându-se în majoritatea școlilor occidentale. Cu alte cuvinte, omul este un animal care se naște, consumă și moare… Ca orice animal. Iar de aici, toate științele care au legătură cu omul, inclusiv medicina, îl tratează ca atare.

Marea problemă a științei contemporane este că teoretizează doar efectele fenomenelor „obiective“, iar despre cauze, niciun cuvințel. Cu alte cuvinte, știe că se întâmplă un fenomen, dar nu știe și de ce se întâmplă. În fapt, o ignoranță profundă… De exemplu, cu toată dezvoltarea tehnologică, oamenii de știință habar n-au ce este curentul electric (au dat doar o definiție formală) sau gravitația. De fapt, cercetătorii materialiști nu fac altceva decât să se mintă frumos pentru a ajunge la rezultatele care le convin lor. De exemplu, multe experimente științifice se fac în așa-numitele „medii închise“, în laborator, uitând că în natură sau oriunde în univers aceste medii „închise“ nu există. De fapt, științele de bază, matematica și fizica, nu sunt decât un lung șir de „variabile“ și „nedeterminate“ și alte convenții. Mai mult, există matematicieni care susțin că 1+1 nu fac întotdeauna 2. De altfel, au și demonstrat acest lucru, susținând că și în matematica de bază lucrurile sunt relative… Sigur, ar veni și contraargumentele, că, dacă este așa, atunci cum s-au realizat progresele din știință și tehnologie? Simplu – pe bâjbâite și cu foarte multă muncă. Și ca lucrurile să fie și mai încurcate, vine fizica cuantică și ne spune că, de fapt, materia nu există. Că materia nu este decât spațiu și timp condensat. Pentru că distanța dintre atomi este atât de mare în materie încât „științific“ materia nu poate fi „tare“, cu atât mai mult să aibă „formă“. Iar scopul acceleratoarelor de particule (inclusiv al celui mai nou – CERN, Elveția) este să se „observe“ de ce materia are masă. Bineînțeles că toate aceste lucruri nu sunt recunos­cute oficial pentru că s-ar da planeta cu susul în jos.

Știința oficială spune că totul în univers este un șir neîntrerupt de accidente și întâmplări din care a luat naștere realitatea „obiectivă“ de astăzi. Problema e că, dacă ne luam după organizarea intimă a materiei (care e mai mult spațiu gol și materie ioc), cuvântul „obiectiv“ își cam pierde din sens. Culmea e că tot știința recunoaște că la suprafața Pământului există un strat subțire de gaze, în cea mai mare parte azot și oxigen. Dacă Terra ar fi fost mai mică ar fi fost imposibil să aibă atmosferă. Apoi, Terra se află la o distanță perfectă față de Soare. Dacă s-ar fi aflat la o distanță mai mare cu câțiva metri nu ar fi mai existat viață. Orice modificare a planetei față de Soare ar face imposibilă viața pe Terra. Iar faptul că se învârte în jurul axei sale face ca întreaga suprafață să fie încălzită și răcită. În privința Lunii… Aceasta se află la distanța „perfectă“ față de Pământ, astfel încât face ca apele oceanelor și ale mărilor să nu inunde uscatul. Iar exemple de acest fel pot fi date la infinit. În tot acest context, oamenii de știință susțin ideea că Universul a apărut în urma unei explozii de energie și lumină – așa-numitul Big Bang. Problema e că pentru a apărea „ceva“ trebuie o acțiune certă a „altcuiva“. Pentru că, nu-i așa, ea, știința spune că din „nimic“ nu are cum să apară „ceva“. Întrebat ce părere are despre oamenii de știință, un înțelept din Orient spunea cândva: „Niște copii care descoperă și ei acum lopățica și nisipul…“

Bogdan PANȚURU

Revista Agrobusiness nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 3

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *