Unele primării şi-au însuşit ilegal subvenţia pentru păşune

Share Button

Sute de fermieri s-au adresat forurilor europene pentru a li se face dreptate. Motivul este că banii europeni, care ar fi trebuit să ajungă la ei, ca subvenţie pentru păşune, au fost deturnaţi de unii primari. Prin falsificarea mai multor documente, primăriile au ajuns să încaseze bani frumoşi, fără să aibă acest drept, lăsând animalele fermierilor să moară de foame, ne-a informat dr. Garbis Vincentiu Kehaiyan, preşedintele Asociaţiei pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale (APAF).

Cazul Comarnic

Un exemplu concret este cel din Comarnic. Primarul a refuzat sistematic să închirieze păşunile adevăraţilor crescători, preferând asociațiile Pleșuva și Alpin, conduse de doi prieteni apropiaţi. Cele două asociaţii, pentru curăţarea islazurilor de mărăcini, au încasat 850 lei/ha, preţ de opt ori mai mare decât media practicată la nivel de ţară. Din 2007 până în prezent, cei mai mulţi dintre fermierii locali nu au primit niciun ban. Mai mult, edilul a declarat că primăria coseşte livezile şi că nu sunt crescători de animale în zonă.

Crescătorii de animale din localitate, obligaţi să ţină animalele închise sau să le ducă la păscut dincolo de Predeal, au depus plângere la DNA pentru deturnarea de fonduri europene. Cum sesizările lor nu au avut niciun rezultat, oamenii s-au adresat la Parlamentul European (PE) şi la Organizaţia de Luptă Antifraudă (OLAF).Anchetatorii europeni au constatat că „au fost stabilite nereguli la aplicaţiile pentru finanţare pe anii 2007-2011, iar sumele necuvenite au fost recuperate“.

De asemenea, PE le-a răspuns ţăranilor, în data de 09.01.2012, comunicându-le că Petiţia nr. 0811/2011, împotriva Ordinului nr. 41/2010, care permite consiliilor locale să se declare crescători de animale, a fost analizată şi acceptată, iar Comisia Europeană (CE) a început deja efectuarea unei anchete preliminare „privind unele aspecte ale problemei“.

Primele sesizări, în 2010

Menţionăm că, încă din vara anului 2010, în urma sesizărilor formulate de către sute de fermieri din ţară, APAF a făcut o cercetare cu privire la deturnarea destinaţiei unor sume uriaşe de bani proveniţi de la Uniunea Europeană, destinaţi crescătorilor de animale pentru păşunea folosită, bani care au ajuns în mâinile unor primari.

Astfel APAF a descoperit că, la nivel guvernamental, au fost emise ordine care permiteau primăriilor să se declare crescători de animale, iar unii primari au falsificat declaraţia de eligibilitate depusă la APIA, susţinând că în acele localităţi nu există crescători, pentru ca primăriile să poată încasa subvenţia pentru păşune în locul fermierilor.

Consecinţele au fost dramatice. Crescătorii, neavând unde să mai ducă animalele la păscut, au fost nevoiţi să le sacrifice. Ca urmare, numărul bovinelor şi ovinelor a scăzut din 2007 până acum de aproape trei ori la nivel naţional.

Dr. Garbis Vincentiu Kehaiyan nu-și poate explica de ce durează aşa de mult rezolvarea plângerilor la nivelul DNA. Din câteva sute depuse împotriva primarilor în toată ţara s-au finalizat numai câteva în tot acest interval.

Traian DOBRE

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *