Afaceri

Un an de recorduri doborâte pentru STROM-BEDNAR

Share

sbAnul trecut a fost unul cu multe realizări pentru compania noastră. Am început 2012 sub denumirea STROM Export s.r.o., iar obiectivul nostru principal a fost să doborâm recordul de utilaje vândute stabilit în urmă cu un an. La jumătatea anului 2012 era deja evident că ne îndreptam spre un alt record, nu numai în ceea ce priveşte numărul de utilaje vândute. Datorăm acest lucru în primul rând clienţilor care au avut încredere în utilajele noastre, dar şi angajaţilor, care au contribuit la succesul nostru.

Şi mai mult succes decât anul trecut

După cum am menționat şi în introducere, 2012 a reprezentat un an cu recorduri doborâte pentru compania noastră, atât în ceea ce priveşte numărul de utilaje vândute (care a crescut cu 30%), cât şi în ceea ce priveşte mărirea personalului şi a inovaţiei. Am reuşit să construim o clădire de birouri nouă, complet funcţională, lângă fabrica noastră, şi am început lucrările de construire a unei unităţi noi, care va mări capacităţile de producţie cu aproape 100%. Aceasta va include o instalaţie nouă de vopsire prin pulverizare, o linie de asamblare şi un sistem de depozitare cu mai multe nivele. De asemenea, am extins depozitele şi volumul de piese de schimb a crescut.

Acţionar nou, marcă nouă

La începutul acestui an, structura de acţionariat a companiei noastre s-a modificat atunci când dr. ing. Ladislav Bednar, unul dintre fondatorii companiei, a cumpărat acţiunile asociaţiilor săi preluând controlul acesteia. „Schimbarea denumirii companiei ne duce cu adevărat la un alt nivel de dezvoltare. Principalul motiv al schimbării structurii de acţionariat a fost modificarea iminentă a generaţiei de management. Tranziţia către noua marcă şi utilizarea noului logo se vor realiza în mai multe faze pe parcursul următorului an. Între timp, compania va utiliza logo-ul STROM-BEDNAR pentru a permite publicului să se obişnuiască cu schimbarea. Începând cu anul 2014 vom fi recunoscuţi exclusiv prin marca şi logo-ul BEDNAR“, a declarat proprietarul dr. ing. Ladislav Bednar cu privire la modificare.

Utilaje noi pentru 2013

Pentru că încercăm mereu să răspundem nevoilor actuale ale fermierilor moderni, adăugăm în fiecare an produse noi în portofoliul nostru. Cele mai importante lansări ale următorului an vor fi grapa cu discuri Swifterdisc XO_F prevăzută cu ax de transport în faţa rulourilor posterioare şi cultivatorul versatil FENIX cu ax de transport integrat. De asemenea, portofoliul nostru cuprinde rulouri de compactare ce pot fi utilizate separat sau împreună cu o parte dintre utilaje. Şi cea din urmă, însă nu cea mai puţin importantă, este unitatea de cultivare ALFA pentru semănarea culturilor protectoare şi a ierburilor, care poate fi utilizată ca accesoriu pentru cultivatoarele noastre.

„Am dorit să dezvoltăm un utilaj care poate lucra în condiţii umede, după ploaie, fără a i se bloca rulourile posterioare. Prin urmare, am montat axul de transport între organele active şi astfel Fenix a luat naștere. Pentru utilajul Swifterdisc XO_F am avut 2 obiective, şi anume să construim un utilaj cu viteze mari de lucru cu stabilitate maximă şi să îmbunătăţim calitatea amestecurilor de resturi vegetale. Am reuşit să realizăm acest lucru prin poziționarea axului de transport în faţa rulourilor posterioare şi cu ajutorul A-disks“, a declarat Jan Bednar, manager vânzări.

Utilajele marca STROM – BEDNAR sunt distribuite în România în exclusivitate de către IPSO Agricultură.

Loredana VOICU,
Manager Comunicare Promovare IPSO Agricultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *