Agro BUSINESS

Grupul de experţi la nivel înalt în domeniul lactatelor, creat în octombrie anul trecut ca urmare a crizei care a afectat sectorul produselor lactate în 2009, a finalizat raportul asupra deliberărilor sale, ce cuprinde o serie de recomandări adresate Comisiei pentru șapte aspecte distincte. Printre recomandări se numără și invitaţia de a propune măsuri concrete pentru a încuraja utilizarea contractelor scrise în lanţul de aprovizionare cu produse lactate, precum şi de a lua în calcul propuneri în vederea creşterii puterii de negociere colective a producătorilor de lapte şi produse lactate.

Direcţii de acţiune

Recomandările pe care grupul la nivel înalt le-a prezentat Comisiei vizează următoarele aspecte:

- În relaţiile contractuale dintre producătorii şi prelucrătorii de lapte să se încurajeze utilizarea contractelor formale scrise, încheiate în avans, pentru livrările de lapte crud (precizând preţul, volumul, calendarul și durata livrărilor), prin intermediul unor orientări sau al unei propuneri legislative, cărora statul membru să le poată conferi, eventual, un caracter obligatoriu.

- Adaptarea unui sistem de conlucrare care să mărească puterea de negociere colectivă a producătorilor. Aceasta ar permite organizaţiilor de producători formate din fermierii producători de lapte să negocieze în mod colectiv clauzele contractelor încheiate cu fabricile de produse lactate, inclusiv preţurile. Indiferent de natura lor (permanente sau temporare, însă cu o durată suficient de lungă), dispoziţiile trebuie să fie revizuite.

- Posibilul rol al organizaţiilor interprofesionale în sectorul produselor lactate: să se analizeze dacă există dispoziţii în vigoare aplicabile organizaţiilor interprofesionale din sectorul fructelor şi legumelor care se pot aplica şi în sectorul produselor lactate.

- Transparenţa în lanţul de aprovizionare cu produse lactate: presupune perfecţionarea instrumentului european de monitorizare a preţurilor alimentelor. În acest sens ar trebui să se analizeze posibilitatea ca EUROSTAT și institutele naţionale de statistică să furnizeze mai multe informaţii (de exemplu, asupra volumului de produse lactate).

- Măsuri de piaţă şi pieţe la termen: reducerea volatilităţii veniturilor, inclusiv posibilitatea de a recurge la pieţe la termen, în special prin programe specifice de formare.

- Standarde de comercializare şi indicarea originii pe etichete: în cadrul activităţii desfășurate în prezent de Comisie în materie de etichetare, aceasta trebuie să analizeze fezabilitatea diferitelor opţiuni de indicare pe etichete a locului de provenienţă agricolă a produselor lactate și trebuie să prevadă o etichetă diferită pentru produsele lactate de imitaţie.

- Inovarea și cercetarea vizează o mai bună comunicare a posibilităţilor existente de inovare și cercetare în cadrul actualelor programe-cadru de dezvoltare rurală şi de cercetare. Părţile interesate trebuie să stabilească priorităţi clare de cercetare în sectorul produselor lactate, pentru a permite o mai bună coordonare a programelor de cercetare naţionale şi comunitare.

Prognoza până în 2015

Ca urmare a situaţiei dificile prin care a trecut piaţa produselor lactate în 2009, comisarul a creat, în octombrie anul trecut, un grup de experţi la nivel înalt (GNI), al căror scop este să discute măsurile pe termen mediu şi lung ce trebuie luate în acest sector, ţinând cont de faptul că, la 1 aprilie 2015, cotele de lapte vor dispărea. Ținând seama de rezultatul bilanţului de sănătate al PAC, GNI a fost invitat să analizeze posibilitatea unor măsuri de reglementare care ar putea contribui la stabilizarea pieţei și a veniturilor producătorilor şi care ar putea creşte gradul de transparenţă a pieţei. Din octombrie 2009 până în iunie 2010 s-au organizat zece reuniuni. În luna mai s-a prezentat un proiect de raport care cuprindea o sinteză a rezultatelor discuţiilor şi o serie de recomandări. Raportul a fost adoptat astăzi în unanimitate.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

● La nivel mondial, soia ocupă 77% din cele 30 milioane de hectare alocate acestei plante la nivel global;

● La nivel mondial, beneficiile economice ale cultivării soiei transgenice însumează 22 miliarde dolari;

● Până în 2006, România era a treia cultivatoare de soia din Europa, după Rusia şi Ucraina, prin cele 137 mii de hectare. La aceea dată, România se situa în elita mondială a cultivatorilor de soia transgenică. În acel an de referinţă, fermierii români cultivau 137 mii de hectare cu soia transgenică, care reprezenta 69% din totalul suprafeţei cultivate cu soia;

● Aderarea României la Uniunea Europeană a însemnat un adevărat dezastru pentru cultivatorii de plante modificate genetic. Interdicţia impusă de politicienii comunitari a avut ca prim rezultat diminuarea drastică a suprafeţelor cultivate cu soia şi implicit a producţiei, care a scăzut brusc de la 345 mii la 86 mii tone;

● Din cel mai mare exportator de soia al Uniunii Europene, România a ajuns unul dintre principalii importatori;

● Pierderile indirecte ale fermierilor sunt dificil de evaluat. Numai din cauza deficitului de azot din sol ca urmare a necultivării soiei, fermierii pierd anual aproape 2 miliarde euro;

● Interzicerea cultivării soiei modificate genetic a făcut din România un importator net de boabe, care, exprimat în cifre contabile, echivalează cu o pierdere financiară de aproape 120 milioane de euro.

Introducerea în mediu a soiei RR şi utilizarea ei ca aliment şi furaj a fost aprobată de 31 agenţii de reglementare, din 21 de ţări. În anul 2009, suprafaţa totală pe care a fost cultivată soia modificată genetic RR, în 9 ţări, a fost de 69,2  milioane hectare, cu 3,4 milioane hectare mai mare decât în anul 2008. Suprafaţa alocată soiei transgenice echivalează cu 77% din cele 90 milioane alocate pe glob acestei plante de cultură. În intervalul 1996-2007, beneficiile economice ale utilizării acestei PMG au fost de 21,8 miliarde USD. Istoria agriculturii nu a cunoscut un alt caz de adoptare atât de rapidă a unei noi tehnologii.

Şansa României

România este una dintre puţinele ţări din Europa care au condiţii favorabile pentru producţia de soia. Conform datelor FAOSTAT (2006), cultivând soia pe 199,2 mii hectare, România era al treilea cultivator al acestei specii în Europa, după Rusia şi Ucraina. Totodată, în 2006 România era şi una dintre cele 9 ţări din lume care cultivau soia transgenică. Aprobată încă din anul 2000, cultura soiei transgenice ocupa în ţara noastră, în anul 2006, 137 mii hectare. Altfel spus, 69% din suprafaţa alocată soiei. Producţia totală a fost de 345 mii tone, din care 250 mii tone au fost boabe de soia transgenică.

Rezultatele unor studii economice au evidenţiat faptul că această cultură era mai profitabilă pentru fermierii din România decât pentru fermierii din toate celelalte ţări în care era aprobată cultivarea soiei transgenice în scop comercial.

Odată cu intrarea în UE, România a fost obligată să renunţe la soia transgenică deoarece cultivarea acestui produs nu era aprobată în UE. De altfel, în UE nu sunt multe ţări cultivatoare de soia, dar există un necesar de consum foarte mare. În consecinţă, această PMG nu este cultivată, dar produsul său este importat în cantităţi urişe, sub formă de boabe şi şroturi, din Argentina, Brazilia, SUA etc. Adică din ţări mari cultivatoare de soia transgenică.

Consecinţele economice ale interdicţiei

Respectând obligaţiile asumate prin semnarea Tratatului de aderare, România a interzis cultivarea soiei modificate genetic pe teritoriul său. Urmarea imediată a fost scăderea drastică a suprafeţelor pe care era cultivată soia, de la 190.200 hectare, în anul 2006, la 46.900 hectare, în 2009. Producţia totală a scăzut de la 345.000 tone, în 2006, la 86.300 tone, în 2009.

Ca urmare a interzicerii cultivării soiei modificate genetic, marea majoritate a fermierilor români au renunţat la cultura soiei în general, considerând că sistemul de subvenţii instituit nu este suficient de remunerator pentru a compensa lipsa de competitivitate a culturii varietăţilor convenţionale. Desigur, scăderea suprafeţelor cultivate şi a producţiilor obţinute a fost însoţită de creşterea importurilor de boabe şi de şroturi de soia.

Analizând soldul balanţei comerciale cu boabe de soia şi produse derivate pe perioada 2001-2008, constatăm că, exceptând anul 2002, România şi-a asigurat necesarul de ulei de soia, cu un excedent maxim de 22.647 t în anul 2006, şi a reuşit să exporte peste 42.000 t de boabe de soia în anii 2005 şi 2006, după o lungă perioadă în care a fost importator net al acestui produs. În anul 2008, România a înregistrat din nou un deficit de ulei de soia, importurile fiind mai mari decât exporturile cu 2.752 tone.

În decursul întregii perioade analizate, România a fost importator net de şroturi de soia. Între anii 2001 şi 2004, soldul cantitativ al comerţului cu acest produs a fost negativ, situându-se între 86.000 t şi 11.0000 t. În continuare, a scăzut la puţin peste 70.000 t în anii 2005 şi 2006, după care a crescut spectaculos, în anul 2007, la 151.094 t şi în anul 2008 la 248.774 t.

În termeni valorici, soldul balanţei comerciale cu cele trei produse a fost negativ, atingând în 2007 94,483 milioane de €, din care 72 milioane de € se datorează importului de şroturi de soia, iar 22 mil € importului de boabe de soia.

Comparativ cu situaţia din anul 2006, în 2007 România a trebuit să facă eforturi valutare suplimentare însumând 60,5 milioane de € pentru a suplini cantităţile deficitare de boabe (peste 30 milioane de €), de şroturi (aproape 20 milioane de €) şi de circa 10 milioane de € pentru uleiul de soia pe care nu l-a mai exportat.

În anul 2008, deficitul valoric al balanţei comerciale pentru cele trei produse s-a accentuat. Diferenţa dintre soldurile comerciale 2008 şi 2006 a ajuns la 117,353 milioane de €, din care 58,084 milioane de € s-au datorat importurilor suplimentare de şroturi de soia, 39,322 milioane de € au fost pentru importurile de boabe şi 19,947 milioane de € pentru uleiul de soia.

În termeni reali, majorarea acestui deficit comercial se regăseşte ca pierdere indirectă la fermierii cultivatori de soia, dar în special la cei care au trebuit să renunţe la soia transgenică.

A existat şi un sprijin de stat

Subvenţia acordată fermierilor în anii 2007 şi 2008 pentru cultivarea soiei convenţionale este de două feluri. O primă categorie este în relaţie cu suprafaţa cultivată şi este similară pentru toate culturile. Valoarea acestei subvenţii a fost de 97 €/ha în anul 2007 şi de 107 €/ha în 2008. Totalul subvenţiilor de acest fel a fost de 10,98 milioane € în anul 2007 şi de 5,564 milioane € în anul 2008.

A doua formă de sprijin este specific culturii de soia convenţională şi este în relaţie cu producţia realizată şi vândută. Este acordat cu titlul de ajutor de stat cu scopul de a acoperi lipsa de competitivitate a acestei culturi şi pentru a se evita renunţarea în totalitate la cultura soiei. Sumele totale alocate pentru acest fel de subvenţie în anii 2007 şi 2008 au fost de 34 milioane lei (9,7 mil. €) şi, respectiv, 30 milioane lei (8,3 mil. €).

În intervenţiile sale, Lucian Buzdugan cifrează profitul obţinut în cazul culturii soiei MG între 100 şi 187 €/ha, în funcţie de producţia obţinută. Dacă acceptăm o valoare medie a profitului culturilor de soia RR de 143 €/ha, rezultă că prin renunţarea la aceste culturi se adaugă pierderi indirecte de profit potenţial la nivelul fermierilor de peste 11,1 mil. € în anul 2007 şi, respectiv, de 19,85 mil. € în 2008.

Efectele asupra fermierilor

Pierderile indirecte ale fermierilor sunt dificil de evaluat. Se pot face însă estimări, care trebuie interpretate sub rezerva acceptării ipotezelor de lucru. De exemplu, pierderile cauzate de lipsa din sol a azotului rezultat din activitatea bacteriilor ce trăiesc în simbioză cu soia au fost estimate la 1,1 mil. €, în anul 2007, şi la 1,725 mil. €, în 2008.

Cheltuielile pentru efectuarea lucrărilor mecanice suplimentare în cultura soiei convenţionale sunt de circa 30 €/ha. Prin urmare, pierderile totale cauzate de necesitatea executării acestor lucrări au fost de 2,3 milioane € în 2007 şi de 4,14 milioane € în anul 2008.

Cheltuielile pentru combaterea buruienilor sunt greu de estimat, fiind direct dependente de cultură şi de metoda de combatere adoptată.

Pierderile totale ale fermierilor în primii doi ani care au urmat interzicerii soiei RR au fost de 14,5 milioane € în anul 2007 şi de 24,7 milioane € în anul 2008, fără a se lua în calcul şi pierderile cauzate de creşterile cheltuielilor de combatere a buruienilor.

În loc de concluzie

Interzicerea cultivării soiei transgenice a determinat:

• scăderea drastică a suprafeţelor alocate soiei şi, implicit, a producţiei de boabe;

• creşterea semnificativă a importurilor de soia, România redevenind importator net de boabe de soia, cu un efort valutar suplimentar de 60 milioane € în anul 2007 şi de 117 milioane € în 2008;

• pierderea unui profit potenţial de către fermieri de 11 milioane € în anul 2007 şi de 20 milioane € în cel de al doilea an;

• pierderi indirecte cauzate fermierilor de 3,4 milioane € în anul 2007 şi de aproape 6 milioane € în anul 2008, fără a lua în calcul eforturile suplimentare pentru combaterea buruienilor problemă.

Prof. univ. dr. Toma DINU
Prof. univ. dr. Ioan Nicolae ALECU

Utilizarea plantelor modificate genetic (PMG) în Uniunea Europeană (UE) a devenit un subiect extrem de controversat. Unele state membre resping total noile tehnologii. Recent, cercetătorii în domeniul biotehnologiilor din Republica Cehă au publicat o Carte Albă a plantelor de cultură modificate genetic, în care argumentează ştiinţific sănătatea acestor plante şi analizează critic situaţia generată în UE de legislaţia de până acum.

În continuare prezentăm un rezumat al acestei analize. Autorii consideră că reglementarea biotehnologiilor agricole în UE are consecinţe economice atât imediate cât şi pe termen lung şi afectează sustenabilitatea agroecosistemelor. Decidenţii politici au elaborat reglementările ignorând datele furnizate de oamenii de ştiinţă, care ar trebui să stea la baza unor decizii prudente. Mai mult, evaluarea riscurilor nu este însoţită şi de o evaluare a beneficiilor, realizată în aceleaşi condiţii şi prin aceleaşi metode. Raportul risc/beneficii ar trebui să fie crucial pentru identificarea riscurilor acceptabile şi pentru luarea deciziilor. Riscurile şi beneficiile cultivării plantelor modificate genetic (PMG) ar trebui evaluate numai comparativ cu riscurile şi beneficiile cultivării varietăţilor convenţionale, la care se aplică tehnologiile standard, care includ utilizarea erbicidelor, insecticidelor, lucrările solului etc. Numai procedând astfel rezultatele evaluării PMG au relevanţă.

Motivaţia ştiinţifică

Impactul noilor tehnologii poate fi negativ sau pozitiv. Nu există niciun motiv ca unele tehnologii să fie a priori considerate negative şi riscante. A fost realizat un număr foarte mare de studii referitoare la impactul PMG asupra mediului şi sănătăţii şi nu au fost raportate efecte dăunătoare care depăşesc impactul negativ al agriculturii „convenţionale“ asupra mediului.

Este evident faptul că atitudinea decidenţilor politici în privinţa PMG depinde de opiniile lor ideologice şi este afectată de aranjamente politice.

Un sistem anacronic

Sistemul european care reglementează organismele modificate genetic (OMG) era comparabil cu reglementările aplicate substanţelor toxice, explozivilor şi narcoticelor. Din această cauză, publicul larg şi mulţi politicieni consideră că OMG prezintă aceleaşi riscuri ca şi aceste substanţe. Publicul ar trebui corect informat despre diferitele tehnici de ameliorare, ca şi despre principiile ecologiei. Numai persoanele adecvat educate sunt apte să participe la dezbateri referitoare la măsurile de siguranţă ce trebuie luate în cazul utilizării plantelor transgenice.

Interzicerea fără nicio bază ştiinţifică a utilizării PMG întârzie progresul în agricultură, privează fermierii de dreptul de a alege ceea ce doresc să cultive, reduce competitivitatea UE pe piaţa globală şi sugerează că ar fi mai bine ca noile tehnologii să fie evitate. În ultimă instanţă, reprezintă o moştenire periculoasă pentru generaţiile viitoare.

În opinia oamenilor de ştiinţă cehi, factorii socioeconomici care afectează utilizarea PMG includ presiunea diferitelor grupuri de interese. Prin urmare, ar trebui să se declare, cu onestitate, că deciziile luate sub aceste influenţe sunt strict politice. Cu alte cuvinte, să nu se mai pretindă că au o bază ştiinţifică.

În loc de concluzii

Situaţia specială generată de interzicerea cultivării soiei MG în România, fără nicio bază ştiinţifică, cu consecinţe economice dramatice, constituie un bun argument în favoarea punctelor de vedere ale specialiştilor cehi. Concret, în anul 2006 s-a renunţat la cultivarele modificate genetic pentru că celelalte ţări din UE care, oricum, nu sunt mari cultivatoare ale acestei specii, nu au aprobat introducerea lor în cultură. Urmarea: din exportator, România a devenit, ca şi celelalte ţări din UE, importator de soia transgenică din Brazilia, Argentina, SUA.

La fel de bizară este şi situaţia singurei PMG a cărei cultivare a fost aprobată în UE în anul 1998: porumbul MON 810 rezistent la atacurile sfredelitorului tulpinilor.

Cultivarea acestui porumb „este aprobată“ în câteva state membre: Spania, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România. În alte state (Franţa, Germania) s-a decis politic interzicerea, după o perioadă de cultivare. Există şi state membre care refuză cu obstinaţie să aplice legislaţia europeană, adică să cultive porumbul MON 810: Austria, Grecia, Ungaria. Acestea produc dovezi „ştiinţifice“ care să le permită, ciclic, invocarea clauzei de salvgardare. În tot acest timp, în cele mai dezvoltate ţări ale lumii suprafeţele alocate acestor culturi se extind, numărul şi veniturile fermierilor care adoptă noile tehnologii crescând în mod constant.

Ce fac Guvernele României în privinţa adoptării noilor tehnologii agricole? Are România o politică în domeniul biotehnologiilor agricole? Cum reprezintă europarlamentarii noştri interesele României în acest domeniu?

Dr. Nicolae Hristea,  director executiv al Asociaţiei Profesionale AGROBIOTECHROM

În toată Europa, fermierii se află în faţa unor „vremuri“ dificile. Ei se confruntă cu patru provocări majore:

• realizarea unei agriculturi cu ferme profitabile, în ciuda creşterilor constante ale costurilor de producţie;
• obţinerea mai multor produse alimentare, în condiţii sustenabile şi favorabile pentru mediul înconjurător, pe aceeaşi suprafaţă de teren sau chiar mai redusă;

• adaptarea la efectele schimbărilor climatice, incluzând reducerea suprafeţelor de teren arabil, noile boli ale plantelor, precum şi costurile tot mai ridicate cu energia, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea apei;

• menţinerea unei competitivităţi la scară globală, în condiţiile în care fermierii români sunt privaţi de metode şi tehnologii moderne, disponibile pentru mulţi alţi fermieri de pe glob.

Politicienii europeni, împotriva progresului genetic?

Fermierii europeni se confruntă cu aceste provocări complexe în condiţiile în care încearcă să optimizeze inputurile pentru combustibili, îngrăşăminte, pesticide şi apă. Tehnologiile noi, cum sunt modificarea genetică, ajută cultivatorii să facă faţă cerinţelor. Acesta este motivul pentru care 13,3 milioane de fermieri de pe glob au ales în momentul de faţă să cultive plante modificate genetic, „biotehnologia agricolă“ devenind una dintre cele mai rapid adaptate inovaţii din agricultură. Avantajele sunt evidente. După 13 ani de la introducerea în cultură a plantelor modificate genetic, acestea şi-au demonstrat beneficiile.

Din cauza procesului de autorizare disfuncţional din UE, în statele membre ale Uniunii Europene fermierilor nu li s-a permis accesul la mijloacele necesare cu care să facă faţă provocărilor. Unele aprobări pentru cultivarea de plante modificate genetic au fost blocate de 10 ani, iar registrul pentru noile avizări creşte an de an. În prezent, fermierii europeni au acces la o cultură modificată genetic şi la un singur soi MG. Dar într-un număr de ţări nici acesta nu este posibil de cultivat, din cauza interzicerii pe motive ce ţin de anumite interese politice.

Aceste interziceri pentru cultivare au fost evaluate de Autoritatea de Siguranţă Alimentară a Uniunii Europene (EFSA) ca neavând fundamentare ştiinţifică, cu toate acestea ele împiedică fermierii europeni să cultive unele plante superioare, pe care fermierii din alte ţări de pe glob le recoltează şi obţin beneficii. Cultivatorii din Uniunea Europeană şi-ar dori şansa de a aplica tehnologia MG chiar şi în ţările în care culturile modificate genetic sunt practic imposibil de realizat şi unde distrugerea loturilor experimentale este larg răspândită.

Evoluţii mondiale

Acest fenomen în continuă evoluţie este înregistrat în ţările care permit fermierilor să cultive plante modificate genetic. În prezent, o singură cultură modificată genetic este în mod oficial aprobată de UE pentru fermieri, porumbul Bt cu rezistenţă la atacul de insecte. Alte linii pentru porumb şi celelalte culturi modificate genetic (sfeclă de zahăr, soia, rapiţă, cartofi şi bumbac) se află pe „lista de aşteptare“ de mai bine de 10 ani, deşi în această perioadă au fost avizate şi se cultivă în multe ţări pe glob. Porumbul Bt este identic cu cel convenţional, având în plus în componenţa sa o protecţie selectivă ce combate un dăunător – insecta „sfredelitorul porumbului“.

El este răspândit în sudul şi centrul Europei, dar se extinde gradual spre nord. În zonele de atac al acestei insecte, pierderile de recoltă pot ajunge la 20%. Fermierii preferă porumbul Bt datorită rezistenţei la atacul sfredelitorului porumbului, care asigură o producţie cu 10% mai mare, dar şi datorită profitabilităţii mai mari cu12% la 21%, conform estimărilor Centrului de Cercetare al Comisiei Europene (Joint Research Centre). Specialiştii de aici indică pentru cultivatorii de porumb modificat genetic un câştig net de 186 euro/ha (în limite cuprinse între 25-201 euro/ha).

Beneficiile depăşesc 34 milioane de euro

Aproximativ 90% din cei 12 milioane de fermieri ce cultivă plante modificate genetic sunt producători obişnuiţi, din ţări în curs de dezvoltare, cu resurse financiare puţine. Culturile „biotech“ au contribuit substanţial la obţinerea de beneficii economice care au fost evaluate la 34 de miliarde euro din 1996 până în 2007. Profiturile obţinute sunt puse pe seama creşterii producţiei, cu cca 44% şi respectiv 56% din reducerea costurilor la unitatea de suprafaţă.

Rezultatele unui sondaj

Sondajele de opinie în rândul fermierilor europeni arată că aceştia doresc să decidă ei înşişi referitor la cultivarea plantelor modificate genetic. În anul 2008, un sondaj printre cei 12 milioane de cultivatori de plante modificate genetic arată că 67% din producătorii chestionaţi ar cultiva porumb modificat genetic. În Marea Britanie, un sondaj printre fermierii care au cultivat plante modificate genetic (în testările pentru avizare) au arătat că 95% dintre aceştia ar cultiva dacă li s-ar permite, iar un sondaj pe 24.000 de fermieri a indicat doar 15% ca fiind împotriva culturilor biotech. În Polonia, 85% din fermieri sunt de acord cu opţiunea de a cultiva plante modificate genetic aprobate. În Spania, dintre 350 de cultivatori de porumb chestionaţi, 83% consideră că ar trebui să aibă opţiunea de a cultiva porumb Bt. În ţări ca Franţa şi Ungaria, care au interzis cultura plantelor modificate genetic, opinia fermierilor este de asemenea favorabilă.

În Franţa, 400 de fermieri de porumb participanţi la un sondaj realizat în 2007 au fost de părere ca pe 62% din suprafaţa cultivată să fie porumb Bt. În Ungaria, 53% din 250 fermieri de porumb chestionaţi doresc să cultive porumb modificat genetic.

Ştiinţa, în confruntare cu politica

Din punct de vedere ştiinţific, conform opiniei EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor), interzicerea cultivării porumbului modificat genetic nu are suport, reconfirmând siguranţa alimentară a acestuia. Este de precizat că multe ţări europene care teoretic sunt de acord cu culturile modificate genetic au introdus cerinţe de monitorizare şi coexistenţă sau alte măsuri administrative care să facă aceste culturi dificil de realizat sau chiar imposibile. Mai mult, sunt situaţii în care culturile OMG au fost vandalizate şi distruse de activişti anti-MG, fără a se asigura o protecţie adecvată de către autorităţi.

 Europa are de asemenea toleranţă zero ca reglementare pentru seminţe nemodificate genetic, care din punct de vedere tehnic este practic nerealistă în loturile respective (prezenţă întâmplătoare). Ca rezultat al acestei cerinţe, devine imposibil de a importa seminţe din ţările care produc pentru culturi modificate genetic, limitând foarte sever capacitatea fermierului european de a avea acces la ameliorarea soiurilor şi hibrizilor nemodificaţi genetic.

Toate aceste aspecte reprezintă probe evidente privind privarea nedemocratică şi nefundamentată ştiinţific a libertăţii de a alege ce să cultive, în condiţiile în care decidenţii politici încurajează fermierii europeni să răspundă tendinţelor globale de deschidere a pieţelor agricole. Aceste decizii politice sunt nefundamentate simultan prin negarea accesului fermierilor la mijloacele necesare pentru a fi competitivi pe scară globală.

În anul 2008, pentru al 13-lea an consecutiv, suprafaţa globală cultivată cu plante modificate genetic a fost în creştere, atingând 125 milioane de hectare, cu o evoluţie continuă de 9,4 %.

Apel al fermierilor  europeni

Asociaţia Biotehnologică a Fermierilor din întreaga Europă solicită libertatea de a alege între agricultura tradiţională, cea organică şi cea biotehnologică. Fermierii trebuie să aibă acces la instrumente tehnologice de ultimă generaţie pentru a face faţă provocărilor legate de producţia alimentară durabilă cu care se confruntă Europa. Facem apel la Comisia Europeană şi la Parlamentul European pentru a ne permite să devenim mai competitivi şi mai viabili. Administraţiile naţionale trebuie, de asemenea, să ofere un sprijin politic şi public semnificativ pentru a ne întări capacitatea de a îndeplini aşteptările actuale şi viitoare în ceea ce priveşte productivitatea agricolă.

Inovaţia este esenţială pentru sprijinirea unei agriculturi competitive în UE. Trăim în vremuri marcate de provocări globale fără precedent, mulţi fermieri fiind afectaţi de scăderea preţurilor de vânzare şi creşterea preţurilor factorilor de intrare (îngrăşăminte, energie şi alte input-uri). UE trebuie să-şi ajute fermierii să rămână competitivi şi să hrănească europenii la preţuri rezonabile. De asemenea, UE ar trebui să sprijine – nu să blocheze – accesul la inovaţie, inclusiv la biotehnologia verde, care în alte regiuni este utilizată cu succes de mai bine de un deceniu.

Culturile modificate genetic oferă o serie de avantaje importante în ceea ce priveşte producţia şi mediul. Un raport recent a demonstrat că producţia de soia, porumb şi bumbac modificate genetic este cu 20%, 7%, respectiv cu 15% mai mare decât în cazul soiurilor nemodificate genetic. O producţie mai mare înseamnă utilizarea unor suprafeţe mai mici de teren pentru producţia alimentară.

Fermierii din UE pot gestiona coexistenţa culturilor modificate genetic şi a celor nemodificate genetic. Fermierii din unele ţări din UE – Germania, Spania, Republica Cehă, Polonia, România, Slovacia şi Portugalia – au avut ocazia de a experimenta avantajele biotehnologiei verzi şi au experienţă directă în gestionarea coexistenţei culturilor modificate genetic şi a celor nemodificate genetic.

Agricultura din UE rămâne în urmă faţă de alte părţi ale lumii. Zeci de rapoarte din partea unor organisme publice comunitare şi naţionale recunoscute atestă siguranţa şi utilitatea culturilor biotehnologice. În 2008, 13,3 milioane de fermieri din întreaga lume au cultivat 134 milioane de hectare de plante biotehnologice în 25 de ţări. Cât timp ne vor lipsi liderii europeni de posibilitatea de a face acelaşi lucru?

Multor fermieri europeni încă nu li se permite să cultive soiuri biotehnologice; în cel mai fericit caz, accesul este limitat la un unic soi obţinut prin biotehnologie verde, autorizat în UE. Această situaţie ipocrită înseamnă că europenii importă din ce în ce mai multe organisme modificate genetic din afara UE, fermierii noştri îşi pierd competitivitatea globală şi suntem din ce în ce mai puţin în măsură să răspundem noilor cerinţe de durabilitate a mediului pentru agricultură. Aceasta nu are sens nici din punct de vedere ecologic, nici din punct de vedere economic.

Europa a fost dintotdeauna un motor al agriculturii. Odată cu criza ecologică şi economică, schimbarea din instituţiile Uniunii Europene oferă acestui continent o şansă unică de a-şi realinia politica în favoarea unei agriculturi durabile şi competitive, care să nu întoarcă spatele inovaţiei şi tehnologiei într-un ceas în care acestea sunt imperios necesare. Facem un apel insistent la noua generaţie de lideri europeni: investiţi în viitorul agriculturii noastre şi lăsaţi-ne să utilizăm instrumentele necesare pentru a ne îndeplini misiunea.

Prin urmare, facem apel la liderii UE şi naţionali să adopte măsuri urgente pentru:

• Apărarea, în toate ţările europene, a principiului libertăţii fermierilor de a-şi alege propriile culturi.

• Ridicarea imediată a interdicţiilor privind utilizarea plantelor modificate genetic în întreaga Europă, deoarece acestea nu au nicio bază ştiinţifică şi nu sunt justificate nici în legislaţie.

• Accelerarea procesării şi aprobării cererilor depuse cu privire la noile produse modificate genetic în Uniunea Europeană şi acordarea accesului la instrumentele pe care fermierii din multe alte părţi ale lumii le utilizează de mulţi ani.

• Asigurarea unei dezbateri reale şi deschise pe marginea viitorului politicii agricole pentru Europa, care să aibă la bază realitatea ştiinţifică şi economică, nu diverse poziţii politice, şi care să nu ignore rolul crucial pe care l-ar putea juca biotehnologia plantelor.

Dr. Nicolae HRISTEA, director executiv
Asociaţia Profesională AgroBiotechRom

Eurodeputaţii Comisiei de agricultură a Parlamentului European (AGRI) au propus – observând la faţa locului starea de fapt a agriculturii româneşti şi dificultăţile cu care se confruntă agricultorii români – crearea unui grup de lucru referitor la viitorul fermelor mici şi mijlocii din Uniunea Europeană. Europarlamentarii au subliniat necesitatea ca, în cadrul forurilor europene, să se acorde o atenţie specială fermelor de dimensiuni mici, situaţie cunoscută în România ca „agricultură de subzistenţă“.

O dezbatere fructuoasă

Primul eveniment al vizitei a fost conferinţa „Agricultura românească – prezent şi perspective“, la care, alături de eurodeputaţii străini, au participat reprezentanţii sindicatelor şi asociaţiilor agricole, ministrul agriculturii, reprezentanţi ai principalelor partide politice. Membrii delegaţiei AGRI au subliniat că acordă o importanţă deosebită acestei deplasări, datorită potenţialului agricol special al României.

Eurodeputaţii au fost de acord cu punctul de vedere exprimat de sindicatele agricole, referitor la procedurile prea birocratice de accesare a fondurilor europene, sugerând că aceste mecanisme trebuie simplificate, în special pentru ca fermele mici şi medii să aibă acces mai uşor la bani europeni.

De asemenea, s-a convenit şi asupra nevoii de obţinere mai facilă a împrumuturilor, importantă pentru dezvoltarea pe termen lung a sectorului agricol. Seceta din a doua parte a sezonului de vară reprezintă o preocupare importantă pentru fermierii români, în special din cauza dificultăţilor legate de irigaţii, iar membrii legislativului european au fost de acord că problema trebuie abordată la nivel european. De asemenea, agricultorii români şi-au făcut auzite nemulţumirile legate de preţul energiei, care este dublu faţă de cel plătit de fermieri din alte state europene.

Cea mai importantă etapă a vizitei a urmărit familiarizarea europarlamentarilor cu realităţile din teren ale agriculturii româneşti, fiind vizitate fabrica de lactate Blejoi-Păuleşti, complexul vinicol de la Tohani, viile de la Budureasca, stâna de la Dealu Sasului.

Membri Comisiei de agricultură a Parlamentului European au efectuat o vizită în România săptămâna trecută, la iniţiativa eurodeputatelor PSD Daciana Sârbu şi Viorica Dăncilă, care au dorit să ofere colegilor europeni o perspectivă mult mai clară şi mai realistă asupra condiţiilor de viaţă şi de lucru ale agricultorilor români.

Motivaţia

„Această invitaţie a pornit de la dorinţa de a oferi europenilor o viziune clară asupra agriculturii româneşti. Criza a lovit agricultura şi în România. Chiar dacă toate statele europene suferă la acest capitol, agricultura noastră are şi probleme specifice, care vrem să fie cunoscute, pentru a fi discutate şi rezolvate în cadrul PE. Colegii au observat cu atenţie ce se întâmplă în România şi au ascultat ce aveau de spus reprezentanţii agricultorilor, având dorinţa de a lua în considerare dorinţele şi propunerile lor. Sperăm că în perioada următoare se vor vedea şi rezultatele concrete ale acestei vizite“, a afirmat Viorica Dăncilă.

„Pentru agricultura românească, integrarea europeană este, deocamdată, un eşec. Acest eşec trebuie asumat şi viitorul trebuie gândit pe baza unei evaluări realiste. Guvernarea trebuie să înceapă să gândească serios şi corect priorităţile şi nevoile agricultorilor români, iar Uniunea Europeană să-şi calibreze metodele la situaţia din România. Agricultura de subzistenţă este o realitate care nu poate fi schimbată cu soluţii standard, ci judecând corect situaţia din teren. În România se regăsesc 50% din totalul micilor agricultori din UE, iar Comisia este datoare să gândească soluţii pentru sprijinirea acestora, în special în condiţiile crizei actuale“, a declarat Daciana Sârbu.

„Nu am elaborat încă o poziţie oficială, discutată şi validată, în ceea ce priveşte poziţia pe care ar trebui să o aibă România, referitoare la viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), în sensul că nu am discutat acest subiect la Guvern. Motivul este că ne aflăm în plin proces de formulare, de elaborare a ideilor, de discuţii şi de analiză. Însă pot să vă spun că principalele idei sunt deja cunoscute, sunt bine stabilite“ – a declarat Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la conferinţa „Contribuţii privind reforma Politicii Agricole Comune“ privind evoluţia acesteia după 2013, organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene din România împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

În opinia sa, pentru o fundamentare corectă a poziţiei României trebuie să se ţină cont de stadiul actual de dezvoltare a agriculturii, de influenţa PAC în dezvoltarea sectorului şi de stabilirea unor direcţii strategice pe termen mediu şi lung. Nu trebuie neglijat nici interesul naţional, în context european.

Un trai decent şi echitabil pentru fermieri

În cadrul principalelor idei elaborate de MADR referitoare la bugetul PAC, se menţionează că România susţine alocări bugetare către PAC, prin care să se asigure un nivel de trai decent şi echitabil fermierilor, ţinându-se cont şi de rolul social important al agriculturii româneşti. De asemenea, trebuie să se menţină specificitatea zonelor rurale şi să se încurajeze dezvoltarea spre modelul european de agricultură. MADR consideră necesară, şi în continuare, finanţarea din bugetul comunitar şi naţional, iar banii alocaţi programelor majore să fie cu preponderenţă din bugetul comunitar.

„Nu suntem de acord cu ideea de renaţionalizare a PAC sau cu creşterea ponderii finanţării naţionale“ – Mihail Dumitru

Menţinerea plăţilor directe

Referitor la arhitectura PAC, Mihail Dumitru a spus că România solicită menţinerea celor doi piloni şi posibilitatea trecerii plăţilor de agromediu pe suprafaţă, pentru zone defavorizate, din PNDR în Pilonul I.

Pilonul I – Plăţi directe şi măsuri de piaţă – prevede, printre altele, echilibrarea acestora cu cele existente la nivel european şi renunţarea la referinţa istorică, din cauza căreia fermierii români sunt plătiţi cu mai puţini bani. În acest context, se doreşte păstrarea Schemei de Plată Unice pe Suprafaţă, care să asigure venituri decente agricultorilor. Se urmăreşte ca sprijinul direct să cuprindă şi o remunerare pentru serviciile complexe pe care le prestează fermierii pentru societate în zonele rurale, cum ar fi prezervarea biodiversităţii, conservarea peisajelor rurale sau bunăstarea animalelor. Totodată, rolul fermelor/gospodăriilor mici (cu mai puţin de 5 ha) ar trebui reconsiderat şi stabilit un sistem simplificat de plată la hectar, în paralel cu încurajarea dezvoltării fermelor mijlocii şi a conectării lor la pieţe.

În cadrul Pilonului II – Dezvoltare rurală – MADR doreşte păstrarea componentei de dezvoltare a economiei rurale ca parte a PAC. Pe de altă parte, e necesar să fie identificate noi măsuri de sprijin, care să stimuleze comasarea terenurilor, să încurajeze dezvoltarea activităţilor economice neagricole din rural şi să contracareze schimbările climatice.

Traian DOBRE

Aproape 2,8 miliarde de euro nerambursabile vor ajunge la beneficiarii FEADR

Suma este destinată susţinerii acelor măsuri de finanţare cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi care sunt gestionate de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. În numărul 14 al revistei noastre am publicat primele ajutoare financiare acordate beneficiarilor FEADR. În continuare, dăm publicităţii alte forme de sprijin

Finanţarea activităţilor nonagricole

Investiţiile pentru care s-au contractat proiecte în cadrul Măsurii 312 – „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi“ vizează activităţile nonagricole productive, respectiv:

• industria uşoară (articole de pielărie, încălţăminte, lână, blană, tricotaje, produse de uz gospodăresc, produse odorizante etc.);
• procesarea industrială a produselor lemnoase;
• mecanică fină, asamblare maşini, unelte şi obiecte casnice;
• producerea de ambalaje etc.

De asemenea, proiectele prevăd investiţii pentru:

• dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti de artizanat şi a altor activităţi tradiţionale nonagricole cu specific local (prelucrarea fierului, lânii, olăritul, brodatul, confecţio­narea instrumentelor muzicale tradiţionale etc.);
• înfiinţarea de mici magazine de desfacere a propriilor produse obţinute din aceste activităţi;
• servicii, pentru populaţia rurală, de croitorie, frizerie, cizmărie, de conectare şi difuzare internet, de mecanizare, protecţie fitosanitară, însămânţare artificială a animalelor, de reparaţii maşini, unelte şi obiecte casnice;
• achiziţionarea de echipamente de producere a energiei din alte surse regenerabile decât biocombustibilii (ca parte componentă a proiectelor).

Suma maximă nerambursabilă poate ajunge până la 200 mii de euro. Pentru această măsură, lansată în septembrie 2008, au fost depuse 2.203 cereri de finanţare, fiind contractate până acum 735 de proiecte, cu o valoare de aproape 100 milioane de euro, procesul de contractare fiind în desfăşurare.

Susţinerea activităţilor turistice

Prin Măsura 313 – „Încurajarea activităţilor turistice“ au fost contractate proiecte pentru:

• construcţia, modernizarea, extinderea şi dotarea structurilor de primire turistice (structuri agro-turistice şi alte tipuri de structuri de primire turistice realizate de o microîntreprindere);
• investiţii private în infrastructura turistică de agrement;
• construirea, modernizarea şi dotarea centrelor locale de informare în scopul promovării turistice, pentru dezvoltarea de sisteme electronice locale de rezervare şi pentru amenajarea de marcaje turistice;
• investiţii legate de refacerea în scop turistic a vechilor trasee de cale ferată cu ecartament îngust, precum şi pentru recondiţionarea echipamentelor şi utilajelor;
• investiţii legate de înfiinţarea şi amenajarea de trasee tematice (de exemplu: „Drumul vinului“, „Drumul olăritului“, „Drumul cioplitorilor în lemn“ etc.);
• elaborarea de materiale promoţionale (prima editare a materialelor în scopul promovării acţiunilor turistice: broşuri de prezentare, panouri de informare etc.)

Suma maximă nerambursabilă pentru încurajarea activi­tăţilor turistice poate ajunge până la 200 mii de euro.

Din septembrie 2008, când a fost lansată prima sesiune pentru depunerea de proiecte şi până în prezent, în cadrul acestei măsuri au fost depuse 811 cereri de finanţare şi au fost contractate 475 de proiecte, în valoare de 84,23 milioane de euro.

Interesul major l-a constituit, ca şi în cazul Programului SAPARD, componenta de finanţare a structurilor de cazare. Astfel, 416 beneficiari, care au semnat contractul de finanţare, au solicitat sprijin pentru construirea sau modernizarea de pensiuni, cabane etc.

Sprijinirea tinerilor fermieri

Contractele încheiate prin Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri“ are ca beneficiari fermierii în vârstă de până la 40 de ani, persoane fizice sau juridice, care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică între 6 şi 40 UDE, este situată pe teritoriul ţării şi este înregistrată în Registrul Fermelor/ Registrul Agricol.

Sprijinul financiar acordat este de 10.000 euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE, iar peste această dimensiune sprijinul pentru instalare poate creşte cu 2.000 euro/1 UDE, dar nu va putea depăşi 25.000 euro pentru o exploataţie agricolă.

Măsura de instalare a tinerilor fermieri s-a bucurat, încă de la lansarea acesteia, în decembrie 2008, de un interes foarte mare. Astfel, până în acest moment, au fost depuse 3.662 de cereri de finanţare, dintre care au fost contractate până acum 2.334 de proiecte. Valoarea proiectelor contractate depăşeşte 48,84 milioane de euro. Cu alte cuvinte, până în acest moment au fost instalaţi în mediul rural 2.334 de tineri fermieri.

Parteneriatul public-privat

Prin Măsura 431 – „Funcţionarea Grupurilor de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului“, Submăsura 431.1 – „Construcţie parteneriate public-private“ se acordă fonduri pentru activităţi care asigură stimularea formării de parteneriate, pregătirea şi asigurarea implementării strategiilor de dezvoltare locală.

Prin implementarea acţiunilor specifice ale LEADER, Grupurile de Acţiune Locală – beneficiarii Axei IV – trebuie să asigure îmbunătăţirea guvernanţei locale. De asemenea, implementarea acţiunilor presupune consolidarea coerenţei teritoriale şi implementarea de acţiuni integrate, ce pot conduce la diversificarea şi dezvoltarea economiei rurale, în folosul comunităţilor.

În sesiunea septembrie – octombrie 2009 au fost depuse 112 proiecte în valoare publică de aproximativ 5 milioane de euro, lucru deosebit de îmbucurător ţinând cont de noutatea absolută pe care o presupun aceste tipuri de finanţări.

Alte forme de sprijin

În afară de implementarea măsurilor mai sus menţionate, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) mai efectuează şi plăţile aferente măsurilor de sprijin pe suprafaţă, implementate de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Este vorba despre:

• Măsura 211 – „Sprijin pentru zona montană defavorizată“;
• Măsura 212 – „Sprijin pentru zone defavorizate – altele decât zona montană“;
• Măsura 214 – „Plăţi de agro-mediu“;
• Măsura 611 – „Plăţi complementare directe“.

Pentru aceste măsuri, până în acest moment au fost efectuate plăţi de peste 659 milioane de euro.

În loc de concluzii

Rezumând activitatea APDRP în implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, se poate afirma că absorbţia fondurilor se desfăşoară în ritm accelerat şi eficient.

Acest număr impresionant de cereri de finanţare arată interesul deosebit manifestat de beneficiari, dar şi efortul major pe care Agenţia a trebuit să îl facă pentru a se asigura de implementarea eficientă şi corectă a proiectelor finanţate cu fonduri europene nerambursabile.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România.

Banii disponibili, respectiv fondurile nerambursabile pentru realizarea acestui program, sunt de peste 10 miliarde de euro. Din aceştia, peste 8 miliarde euro sunt alocate României de Uniunea Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), restul provenind de la bugetul naţional.

Documentarul pe care îl supunem atenţiei a fost realizat la Palatul Victoria, fiind opera unui grup de specialişti coordonaţi de doamna Andreea Vass, consilier personal al prim-ministrului Emil Boc.

Doamna Vass ţine să precizeze că şi-a propus să deseneze cât de sistematic posibil tabloul fiscal european şi locul României în acest tablou. Ea urmăreşte două axe:

- tendinţa impunerii fiscale în ultimul deceniu (2000 – 2010) şi
- decalajele europene de preţuri la alimente (carne, pâine, lapte, ouă, cereale), băuturi, tutun, în 2009.

OBSERVAŢII CHEIE:

- România: locul 4 în UE-27 la cele mai mici rate de impozitare a veniturilor persoanelor fizice, dar tot pe locul 4 la cel mai ridicat nivel al cotei standard de TVA, în 2010.
- România: locul 2 în UE-27 în ceea ce priveşte cele mai mari reduceri ale impozitării veniturilor persoanelor fizice în perioada 2000-2010 (de la 40% la 16%), după Bulgaria (de la 40% la 10%).
- România: locul 6 în UE-27 la cele mai mici rate de impozitare a profiturilor companiilor în 2010.

Doamna Vass nu vorbeşte nimic despre impozitarea pensiilor, ceea ce ar putea să ne conducă la gândul că preşedintele României ar putea fi socotit un deschizător de drum într-un scenariu aberant de eliminare fizică a acestei categorii de supravieţuitori aflaţi la capătul unei existenţe materiale fără asemănare în Europa.

Impozitarea muncii, a consumului şi a capitalului în 2008

Impozitarea în UE-27 rămâne ridicată, fiind cu peste o treime mai mare decât cea din SUA şi Japonia.

România impune cea mai mică povară fiscală totală din UE şi încasează cele mai mici venituri fiscale în PIB în UE-27, în 2008.
România impozitează veniturile din muncă cu 29,5%, sub media europeană de 34,2% în 2008.
România impozitează consumul cu 17,7%, sub media europeană de 21,5% în 2008.

Nivelul preţurilor în UE-27 în 2009:

- România, Bulgaria şi Polonia au niveluri ale preţurilor între 30% şi 40%, sub media europeană.

- România:
– locul 2 în UE-27 la cele mai mici preţuri la carne (58%);
– locul 3 în UE-27 la cele mai mici preţuri la pâine şi cereale (61%);
– locul 11 în UE-27 la cele mai mici preţuri la lapte, brânză şi ouă (93%).

Rata de impozitare a veniturilor persoanelor fizice în 2010

România: locul 4 în UE-27 la cele mai mici rate de impozitare

- Cele mai mari rate ale impozitării pe veniturile cele mai ridicate (în cazul cotelor progresive): Suedia (56,4%), Belgia (53,7%), Olanda (52%).
- Cele mai mici rate ale impozitării pe venituri: Bulgaria (10%), Cehia şi Lituania (15%), România (16%)
- În perioada 2000-2010:
- cele mai mari reduceri ale impozitării veniturilor au fost în Bulgaria (de la 40% la 10%), România (de la 40% la 16%), Slovacia (de la 42% la 19%).
– Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în Marea Britanie (de la 40% la 50%) şi Suedia de la 51,5% la 56,4%).

Rata standard a TVA în 2010

Rata standard a TVA variază între 15% în Cipru şi Luxemburg şi 25% în Danemarca, Ungaria şi Suedia

• Tendinţe de creştere în UE-27: 20,2% de la 19,8% în 2009

• În perioada 2000-2010:

– TVA a scăzut doar în Slovacia (de la 23% în 2000 la 19% în 2010) şi în Cehia (de la 22% la 20%).
– Cele mai mari creşteri: România (de la 19% la 24%), Grecia (de la 18% la 23%) şi Cipru (de la 10% la 15%).

România impune cea mai mică povară fiscală din Uniunea Europeană

- Tendinţele europene în materie de impozitare sunt de scădere:

– UE-27: de la 39,7% în 2007 la 39,3% în 2008;
– Ţări cu cea mai mică povară fiscală: România (28%), Letonia (28,9%), Slovacia (29,1%), Irlanda (29,3%);
– Ţări cu cea mai mare povară fiscală: Danemarca şi Suedia (aproximativ 50%).

- În perioada 2000-2008:
– Cele mai mari reduceri ale ponderii fiscalităţii în PIB: Suedia, Slovacia, Finlanda
– Cele mai mari creşteri ale ponderii fiscalităţii în PIB: Malta şi Cipru

Nivelul preţurilor în UE-27 în 2009

Alimente şi băuturi fără alcool România:

– locul 3 în UE-27 la cele mai mici niveluri de preţ la pâine şi cereale;
– locul 2 în UE-27 la cele mai mici niveluri de preţ la carne;
– locul 11 în UE-27 la cele mai mici niveluri de preţ la lapte, brânză şi ouă;

• Raportul între nivelul preţurilor unui coş de consum comparabil de alimente şi băuturi fără alcool în ţările cele mai sărace şi în cele mai bogate a fost de 1: 2.

• Cel mai mare nivel al preţurilor: Danemarca (+40% peste media UE-27).

• Ţări cu niveluri ale preţurilor între 10% şi 30% peste media europeană: Irlanda, Finlanda, Luxemburg, Austria, Belgia, Germania şi Franţa.

• Ţări cu niveluri ale preţurilor cu până la 10% sub media europeană: Olanda, Spania, Marea Britanie, Slovenia, Malta şi Portugalia.

• Ţări cu niveluri ale preţurilor între 10% şi 30% sub media europeană: Letonia, Slovacia, Estonia, Ungaria, Cehia şi Lituania.

Pâine şi cereale – nivelurile de preţ au variat între 52% din media UE-27 în Bulgaria, 58% în Polonia, România (61%) şi 146% în Danemarca, 132% în Irlanda.

Carne – preţurile au variat între 56% în Polonia, 58% în România şi 131% în Danemarca, 128% în Austria.

Lapte, brânză şi ouă – nivelurile de preţ au variat între 63% în Polonia, 77% în Lituania şi 137% în Irlanda şi Cipru.

Aproape 2,8 miliarde de euro nerambursabile vor ajunge la beneficiarii FEADR

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a încheiat contracte de finanţare pentru dezvoltarea mediului rural în valoare de 2,79 miliarde de euro.

De la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fondurile europene nerambursabile pentru investiţii şi plăţi directe, au fost semnate 12.542 de contracte de finanţare.

De asemenea, pentru contractele încheiate de APDRP au fost efectuate plăţi în valoare totală de 549,49 milioane euro, la care se adaugă şi aproximativ 659 de milioane de euro, plăţile efectuate pentru Măsurile de sprijin pe suprafaţă implementate de APIA.

Peste 5.000 de cereri pentru modernizarea exploataţiilor agricole

Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole“, lansată în luna martie 2008, a suscitat un viu interes încă de la început datorită tipologiei investiţiilor finanţate. Este vorba despre sprijinul dezvoltării exploataţiilor agricole vegetale şi de creştere a animalelor, evidenţiat spre achiziţionarea de tractoare noi, combine de recoltat, mijloace de transport specializate şi spre construirea sau modernizarea:

• clădirilor utilizate pentru producţia agricolă;
• infrastructurii rutiere interne;
• serelor, inclusiv a centralelor termice şi instalaţiilor de irigat.

Suma maximă nerambursabilă în cadrul măsurii poate ajunge până la 2 milioane de euro.

Până în prezent, APDRP a primit 5.220 de cereri de finanţare, din care au fost contractate 1.524 de proiecte cu valoare publică de 528,27 de milioane de euro. Totodată, au fost efectuate plăţi totale în valoare de peste 169 milioane de euro.

Procesarea materiei prime

Prin contractele de finanţare încheiate pentru proiectele încadrate la Măsura 123 – „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere“, se realizează investiţii pentru înfiinţarea şi modernizarea unităţilor de procesare a produselor agricole şi silvice prin construirea sau modernizarea clădirilor de producţie şi a depozitelor, inclusiv depozite frigorifice en-gros. De asemenea, se are în vedere şi:

• achiziţionarea de utilaje, instalaţii, echipamente, aparate şi costuri de instalare, mijloace de transport specializate, necesare activităţii de producţie;
• cumpărarea de tehnologii (know-how), achiziţionarea de patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului;
• producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile;
• investiţii necesare îmbunătăţirii controlului intern al calităţii materiei prime, semifabricatelor, produselor şi subproduselor;

Suma maximă nerambursabilă pentru un proiect poate ajunge până la 2 milioane de euro, respectiv 3 milioane de euro pentru proiectele depuse de formele asociative.

Această Măsură a fost accesată de 627 de beneficiari, fiind semnate până în prezent 379 de contracte de finanţare în valoare publică de peste 368 milioane de euro. Pentru „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere“ au fost efectuate plăţi în valoare de peste 39 de milioane euro.

Ajutorul de stat

Împreună cu Măsura 123, doar pentru anul 2008 au fost disponibile două Scheme de ajutor de stat, XS13/2008 şi XS28/2008, având ca domeniu de activitate industria alimentară şi, respectiv, industria forestieră.

Pentru aceste Scheme de Ajutor de Stat au fost contractate 336 de proiecte, astfel: 192 de proiecte în valoare publică de 83,3 milioane de euro pentru Schema XS13/ 2008 şi 144 de proiecte în valoare publică de 59,61 milioane de euro pentru Schema XS28/ 2008.

Satul românesc în viitor

Proiectele din cadrul Măsurii 322 – „Renovarea şi dezvoltarea satelor“ primesc fonduri europene nerambursabile pentru investiţii care se realizează în spaţiul rural al României, reprezentat de comune, ca unităţi administrativ-teritoriale, împreună cu satele componente. Tipurile de servicii sau  acţiuni sprijinite prin această măsură de finanţare sunt:

– crearea şi modernizarea infrastructurii fizice de bază prin dezvoltarea:
• reţelei de drumuri de interes local;
• reţelei publice de apă / apă uzată;
• reţelei publice de joasă tensiune şi a reţelei publice de iluminat;
• reţelei publice locale de alimentare cu gaz;
• a unor staţii de transfer pentru deşeuri şi dotarea cu echipamente de gestionare;

– crearea şi dezvoltarea serviciilor de bază pentru populaţia rurală:
• dezvoltarea spaţiilor publice (pentru recreere, parcări, pieţe, organizări de târguri) şi a serviciilor sociale (centre de îngrijire copii, bătrâni şi persoane cu nevoi speciale);
• renovarea clădirilor publice;
• construirea şi dotarea grădiniţelor;
• achiziţionarea de utilaje şi echipamente pentru serviciile publice (de deszăpezire, întreţinere spaţii verzi etc.).

– protejarea patrimoniului cultural de interes local şi natural din spaţiul rural:
• renovarea, modernizarea şi dotarea aferentă a aşezămintelor culturale;
• restaurarea, consolidarea şi conservarea obiectivelor de patrimoniu cultural şi natural.

În urma depunerii a peste 3.039 de cereri de finanţare, suma alocată prin PNDR acestei Măsuri, până în anul 2013, respectiv 1,57 miliarde de euro, a fost depăşită de aproape cinci ori.

Suma maximă nerambursabilă poate ajunge până la  6 milioane de euro, proiectele fiind în mod obligatoriu de interes public.

Au fost contractate până în prezent 476 de proiecte cu o valoare de 1,24 miliarde de euro, etapa de contractare fiind încă în desfăşurare.

Din datele existente la finalul anului 2009, pentru proiectele deja contractate reiese faptul că finanţările au fost obţinute în principal pentru:

• reţeaua de drumuri de interes local, fiind construiţi sau modernizaţi 1.228 km;
• reţeaua publică de alimentare cu apă, fiind realizate investiţii pe 2.114 km;
• reţeaua publică de canalizare, fiind realizate investiţii pentru 3.022 km.

Plăţile efectuate beneficiarilor Măsurii 322 sunt de 51,58 milioane de euro, majoritatea proiectelor fiind însă în etapa de licitaţii publice.

Toţi indivizii din această lume depind de o agricultură funcţională, care să garanteze accesul la aprovizionarea cu alimente sigure şi stabile, astfel încât consumul acestora să nu prezinte niciun risc. Cetăţenii europeni acordă o importanţă deosebită alimentelor care sunt produse în respect faţă de mediu, de bunăstarea animalelor, de flora şi fauna sălbatică.

Piaţa, singură, nu poate permite realizarea acestui obiectiv. Acesta este rolul Politicii Agricole Comune. În prezent, numai 1% din cheltuielile totale ale Uniunii Europene sunt folosite pentru finanţarea celor două piloane ale Politicii Agricole Comune.

Marele pericol

Provocările viitoare pentru Uniunea Europeană sunt cele care pun în pericol securitatea şi stabilitatea aprovizionării cu alimente, durabilitatea producţiei agricole, locurile de muncă şi viabilitatea zonelor rurale. Este vorba de:

- instabilitatea în creştere a pieţelor produselor agroalimentare;

- agricultorii europeni se confruntă cu condiţii inegale de producţie ca urmare a respectării normelor comunitare foarte costisitoare, care nu sunt impuse şi produselor importate;

- preţurile produselor agricole pe piaţă sunt foarte scăzute, ceea ce duce la diminuarea veniturilor producătorilor, având în vedere costul foarte mare al inputurilor;

- cererea mondială în creştere, combinată cu schimbările climatice, implică riscuri crescute pentru securitatea aprovizionării cu alimente şi pentru securitatea energetică.

Menţinerea unui buget consistent şi a unei Politici Agricole Comune puternice este mai importantă ca oricând pentru viitor. Un sector agricol dinamic şi competitiv, care furnizează locuri de muncă pentru 30 milioane de persoane, este indispensabil pentru noua „strategie 2020“ pentru a menţine, astfel, locurile de muncă şi pentru a avea creştere economică.

Obiective

Principalele modificări ce trebuie aduse Politicii Agricole Comune sunt:

- garantarea securităţii şi stabilităţii aprovizionării cu alimente prin consolidarea rolului economic al producţiei agricole;

- posibilitatea dată agricultorilor de a atrage un venit mai mare de pe piaţă şi continuarea furnizării de servicii economice, sociale şi rurale apreciate de către societate;

- garantarea de condiţii echitabile pentru toţi agricultorii de pe piaţa unică.

Măsuri

Pentru a face aceste ajustări ale Politicii Agricole Comune sunt necesare următoarele:

- o mai bună funcţionare a pieţei, mai stabilă şi mai transparentă;

- o consolidare a poziţiei agricultorilor pe întreg lanţul alimentar;

- măsurile destinate să îmbunătăţească competitivitatea agricultorilor;

- menţinerea plăţilor directe în cadrul primului pilon, destinat agricultorilor în activitate, cu revizuirea modului de plată a acestora;

- menţinerea plăţilor directe în zonele defavorizate şi susţinerea specifică a agricultorilor în anumite cazuri, foarte clar definite;

- avantaje oferite agricultorilor pentru ca aceştia să furnizeze servicii rurale pentru societate;

- consolidarea măsurilor de sprijin destinate agricultorilor, pentru a le permite acestora şi cooperativelor lor să joace un rol pozitiv în confruntarea noilor provocări, în principal schimbările climatice şi constrângerile referitoare la apa dulce;

- o mai mare coerenţă între Politica Agricolă Comună şi celelalte politici comunitare.

Îmbunătăţirea Politicii Agricole Comune după 2013 trebuie să ducă la consolidarea naturii de politică comună, ţinând cont de diversitatea agriculturii europene. Aceasta înseamnă o solidaritate financiară combinată cu un buget adecvat.

Modularea dintre cele două piloane ale Politicii Agricole Comune trebuie eliminată, aşa cum trebuie eliminată discrepanţa foarte mare dintre infrastructura existentă în vechile state membre şi cele noi. Noile state membre trebuie să fie sprijinite suplimentar, prin fonduri europene, pentru a ajunge la o infrastructură a producţiei agricole, similară celor mai vechi state, pentru a vorbi de condiţii egale pe o piaţă unică.

Noua Politică Agricolă Comună trebuie să ofere condiţii egale pentru toţi agricultorii şi să menţină specificul şi diversitatea fiecărui tip de agricultură, păstrându-se durabilitatea acesteia în fiecare stat membru.

Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU

Sprijinirea redresării economice şi investiţiile în tineretul Europei şi în infrastructurile de mâine reprezintă priorităţile proiectului de buget 2011 adoptat de Comisie la 27 aprilie 2010. Dintr-un total de 142,6 miliarde euro, aproximativ 64,4 miliarde euro sunt destinate acţiunilor din domeniul redresării economice (+3,4% faţă de 2010). În plus, fondurile consacrate iniţiativelor emblematice ale strategiei UE 2020 (pentru creştere) reprezintă aproximativ 57,9 miliarde euro (aproximativ 40% din buget).

Principalele priorităţi: creşterea durabilă şi incluziunea socială

„Proiectul de buget are ambiţia de a continua, în colaborare cu statele membre ale UE, promovarea redresării economice, în special în favoarea populaţiilor cele mai vulnerabile, în perioada actuală, ulterioară crizei, în paralel cu reflectarea, la nivel bugetar, a noii abordări globale a UE în materie de creare de locuri de muncă şi creştere economică,“ a declarat dl Janusz Lewandowski, comisarul UE pentru programare financiară şi buget.

„Noul proiect de buget stimulează Europa şi pe cetăţenii acesteia să dezvolte o economie a viitorului, ai cărei piloni sunt cercetarea şi dezvoltarea, precum şi creşterea durabilă şi incluziunea socială. Acest proiect de buget este menit să pregătească mai bine tineretul european pentru viitor, să incite întreprinderile mici şi mijlocii să utilizeze pe deplin fondurile UE pentru a putea ieşi din criză.“

Un buget consacrat unei creşteri economice durabile

În prezent, fondurile structurale şi Fondul de coeziune sunt într-o fază de implementare activă pe teren. Cu toate că angajamentele pentru proiecte noi cresc cu 3,2%, creditele de plată pentru proiectele în curs cresc cu 16,9%, depăşind valoarea de 42,5 mi­liarde euro.

Se aşteaptă ca această creştere a plăţilor să contribuie în termeni reali la stimularea necesară a economiilor naţionale, promovând, în acelaşi timp, ajustarea structurală necesară trecerii la modelul de creştere economică durabilă definit de UE în Strategia pentru creştere şi locuri de muncă, adoptată recent. Executarea Planului european de redresare economică va contribui, de asemenea, cu peste un miliard de euro la finanţarea implementării pe teren a proiectelor energetice convenite în 2009 şi care debutează în 2010 în domeniul captării şi al stocării carbonului, energiei eoliene offshore şi infrastructurii energetice. În mod similar, suma de aproximativ 500 mi­lioane de euro va finanţa proiectele IT convenite privind banda largă în zonele rurale.

Finanţările agricole rămân stabile

În timp ce finanţările pentru cheltuielile de piaţă, ajutoarele directe din cadrul politicii agricole comune (PAC) şi dezvoltarea rurală vor rămâne stabile, finanţările destinate protecţiei mediului prin intermediul programului Life+ vor creşte cu +8,7%, atingând valoarea de 333 milioane de euro.

UE, ca actor mondial

Menţinerea nivelului de finanţare pentru UE ca actor mondial este confirmată prin trei propuneri principale:

- consolidarea angajamentului luat de UE la Conferinţa ONU din toamna anului trecut privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (65 milioane de euro);

- consolidarea sprijinului acordat de UE ţărilor în curs de dezvoltare în vederea combaterii schimbărilor climatice (65 milioane de euro);

- alocarea unei sume destinate încurajării dezvoltării economice şi sociale a comunităţii turco-cipriote (25 milioane de euro).

Regândirea cercetării

Proiectul de buget 2011 prevede, de asemenea, creşterea investiţiilor consacrate cercetării, dezvoltării şi inovării, infrastructurii şi capitalului uman. Suma alocată celui de al 7-lea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică va creşte cu 13,8%, atingând 8,6 miliarde euro. Nu s-a investit niciodată atât de mult în acest program. Doar cercetarea şi dezvoltarea nu pot impulsiona redresarea economică: reţelele transeuropene de transport şi energie vor beneficia de 1,3 miliarde euro (o creştere de 16,8%), în timp ce Programul pentru competitivitate şi inovare (PCI) va primi cu 4,4% mai multe fonduri în comparaţie cu 2010 (549 milioane de euro).

Un buget pentru viitorul tineretului nostru

„Peste 20% din tinerii din Europa sunt şomeri“, a declarat Janus Lewandowski. Acest lucru este de neconceput. Bugetul UE trebuie să îi ajute pe tineri să se pregătească pentru cariera profesională, prin intermediul educaţiei sau al schimburilor.“

În acest scop, finanţarea programului Învăţare de-a lungul vieţii va creşte cu 2,6% (1,1 miliarde euro), punând astfel la dispoziţia studenţilor peste 200.000 de burse Erasmus. De asemenea, 120.000 de participanţi vor primi finanţare prin intermediul programului Tineretul în acţiune, care alocă 127 milioane de euro (+1,6%) pentru sprijinirea recrutării tinerilor prin intermediul unor activităţi de învăţare nonformală.

Ce urmează?

„Acesta este primul buget elaborat în conformitate cu Tratatul de la Lisabona“, a explicat

dl Janusz Lewandowski. Principalele două diferenţe sunt următoarele: în primul rând, întreaga procedură este mult mai rapidă decât până în prezent, având în vedere că acum există o singură lectură în Parlamentul European, faţă de două în trecut. În al doilea rând, Consiliul şi Parlamentul deţin, pentru prima oară, competenţe egale în ceea ce priveşte adoptarea bugetului. Aceasta presupune, mai mult ca oricând, consolidarea cooperării dintre cele trei instituţii ale UE implicate în acest proces.“

Dana MĂCRIŞ

Laptele este unul dintre principalele produse agricole ale Uniunii Europene: peste un milion de exploataţii produc anual 148 milioane de tone de lapte, cu o valoare aproximativă de 41 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 14% din valoarea producţiei agricole europene. Peste 60% din carnea bovină produsă în Europa provine din creşterea animalelor pentru lapte. Uniunea Europeană este pe primul loc în producţia mondială de lapte (27%), înaintea Indiei (20%) şi a Statelor Unite (16%) şi cu mult înaintea Oceaniei (5%).

În Europa, în activitatea de prelucrare a laptelui sunt angajate peste 400.000 de persoane, rezultând o cifră de afaceri globală de ordinul a 120 miliarde de euro.

Laptele crud este utilizat, în principal, la fabricarea brânzeturilor, urmată de fabricarea untului şi de cea a laptelui pentru consum. În 2008, în producţia de brânzeturi se utiliza un procent de 46% din conţinutul proteic şi de 34% din materia grasă preluate din laptele colectat în UE-27; laptelui pentru consum îi corespundea un procent de 23% din conţinutul proteic şi de 13% din materia grasă, iar pentru unt se utiliza un procent de 32% din materia grasă.

Este de menţionat că, deşi producţia de unt necesită o cantitate mai mare de lapte decât producţia de alte sortimente, aceasta din urmă reprezintă pentru acest sector o piaţă de desfacere mai interesantă, deoarece permite valorificarea atât a proteinelor, cât şi a materiei grase din lapte.

Scurt istoric

Intrată în vigoare în 1968, organizarea comună a pieţei (OCP) în sectorul laptelui şi produselor lactate a fost una dintre primele opţiuni ale Politicii Agricole Comune (PAC). Ea a cunoscut numeroase reforme, cea mai radicală, în 1984, constând în introducerea cotelor de lapte pentru a remedia problema excedentelor structurale rezultate din dezechilibrele dintre cererea şi oferta de lapte şi de produse lactate.

În conformitate cu deciziile cuprinse în Agenda 2000, reforma din 2003 a început liberalizarea sectorului laptelui prin reducerea susţinerii preţurilor şi prin crearea de ajutoare directe la venituri. În 2007, în cadrul simplificării reglementărilor comunitare, Consiliul a integrat dispoziţiile referitoare la sectorul laptelui într-o viziune unică, acoperind totalitatea producţiilor agricole reglementate.

În conformitate cu ultimele date oferite de EUROSTAT, se confirmă faptul că veniturile agricultorilor din Uniunea Europeană au scăzut în anul 2009.

În acest sens, se recomandă adoptarea de măsuri urgente pentru a permite agricultorilor să depăşească criza care se manifestă la nivel european, dar cu precădere în România.

Tendinţa de scădere este reală. În medie, veniturile agricultorilor europeni au scăzut cu 11,7% în termeni reali. Numeroase sectoare suferă pierderi însemnate, printre care amintim scăderi ale veniturilor în cazul: cerealelor cu 30%, lactatelor – 21% şi fructelor – 13%. Scăderea valorii producţiei agricole europene cu 10,5% reprezintă principalul motiv de diminuare a veniturilor agricultorilor.

După anul 2003 se observă o tendinţă de scădere a sectorului agricol european, preţurile produselor agricole scăzând, în medie, cu 2,1% în fiecare an, iar preţul plătit de consumator a crescut cu 2,5% în fiecare an.

Aceste cifre ne confirmă că, în viitor, activităţile agricole vor fi abandonate în absenţa unei susţineri consistente. Înaintea crizei, veniturile agricultorilor nu reprezentau decât 50% din veniturile medii ale oricăror sectoare.

România, sub media europeană

Dacă scădem încă 11% puncte procentuale din cele iniţiale vom observa că veniturile agricultorilor au ajuns la 39% din nivelul obţinut în celelalte sectoare economice. Este incredibil, dar adevărat. România este mai jos decât media europeană, chiar dacă anumiţi „contabili“ îşi dau cu părerea că sectorul a fost „abundent finanţat“.

Veniturile agricultorilor din România au înregistrat în 2009 o scădere de 18,5%, comparativ cu 2008, declinul fiind al şaptelea ca amploare din Uniunea Europeană (UE). Scăderi mai mari au fost înregistrate în Luxemburg (-25,2%), Irlanda (-23,6%), Germania

(-21%), Italia (-20,6%), Austria (-19,4%) şi Franţa
(-19%), potrivit datelor publicate de Eurostat.

Din cele 27 de state membre, 17 au înregistrat o evoluţie pozitivă, iar restul scăderi. Venitul europenilor angajaţi în agricultură a scăzut cu 5,3% anul trecut faţă de 2000.

Angajaţii agricoli, tot mai puţini

Totodată, numărul românilor a scăzut cu 41,1% în 2009, faţă de 2000, ajungând la 2,15 milioane de persoane, România fiind depăşită, din acest punct de vedere, doar de Polonia.

La nivelul UE, numărul angajaţilor din sectorul agricol a scăzut cu 25% în perioada analizată, echivalentul a 3,7 milioane de persoane, la 11,22 milioane, în timp ce în zona euro declinul a fost de 16,7%, la 5,43 milioane de persoane.

Cea mai importantă scădere a avut loc în perioada cuprinsă între 2000 şi 2009, în cele 12 state care au aderat la UE după 2004, respectiv 31,2%, fiind de 5,8 milioane de angajaţi.

Măsuri de salvgardare

Responsabilii politici trebuie să adopte măsuri urgente pentru salvarea sectorului agricol şi aici discutăm despre cereale, legume, fructe şi lapte în principal. Este necesar ca aceştia să dispună, pentru Politica Agricolă Comună după 2013, menţinerea plăţilor directe pentru agricultori.

O altă prioritate este aceea de a recunoaşte şi a consolida rolul producţiei economice a agricultorilor. Trebuie recunoscut cu prioritate rolul acestora de întreprinzători şi administratori ai terenurilor.

În absenţa unei ameliorări semnificative a situaţiei de pe piaţa produselor agricole, numeroşi agricultori vor abandona zonele rurale nu numai în România, ci în toată Uniunea Europeană.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

2010, Anul European pentru combaterea sărăciei  şi a excluziunii sociale 79 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene, respectiv 16% din populaţie, trăiesc sub pragul sărăciei, cei mai afectaţi fiind tinerii şi vârstnicii. În următorii ani, ca urmare a recesiunii economice, este posibil ca Europa să se confrunte cu încă şase milioane de şomeri, ceea ce creşte numărul persoanelor aflate în pragul sărăciei.

Din acest motiv, 2010 este „Anul European pentru Combaterea Sărăciei şi a Excluziunii Sociale“, în întreaga Europă desfăşurându-se numeroase evenimente şi proiecte. În plus, sunt în curs de aplicare numeroase măsuri de sprijin direct:

- Fondul social european alocă 1,4 miliarde euro acţiunilor speciale care promovează incluziunea socială;

- alte 500 milioane euro vor fi alocate de Fondul european de ajustare la globalizare, asigurând îndrumare, formare profesională şi servicii de plasament individualizate pentru 60.000 de persoane care şi-au pierdut locul de muncă;

- 16 milioane de persoane nevoiaşe vor primi alimente gratuite în valoare de 500 milioane euro, în timp ce noul program „Fructe în şcoli“ (60 milioane euro) va asigura fructe şi legume gratuite pentru 25 milioane de elevi.

CREŞTERE DURABILĂ

Cea mai mare investiţie până în prezent: 64,3 miliarde euro pentru stimularea economiei
Cercetare de vârf  Ç  + 11,7 % faţă de 2009

Al şaptelea program-cadru pentru cercetare (PC7) alocă 7,5 miliarde euro în vederea sprijinirii celor mai bune echipe europene de cercetare şi pentru atragerea cercetătorilor internaţionali de marcă în domenii esenţiale, cum ar fi ştiinţele mediului, medicina şi informatica.

Conexiuni inteligente de infrastructură  Ç + 12,7%
Planul european de redresare economică

Planul european de redresare economică investeşte în viitorul economiei europene un total de 4,0 miliarde euro sprijinind proiectele energetice strategice, cum ar fi aplicaţiile eoliene offshore. O sumă suplimentară de 1 miliard euro este destinată proiectelor care vizează introducerea Internetului de mare viteză în zonele rurale, unde aproximativ 30% din populaţie nu are acces la o conexiune în bandă largă.

Accelerarea convergenţei economice şi combaterea şomajului

În cadrul obiectivului privind convergenţa, cele 40,4 miliarde euro vor sprijini regiunile cel mai puţin dezvoltate ale Europei în vederea diversificării structurilor economice locale.

Proiectele vizează, de pildă, îmbunătăţirea serviciilor publice, modernizarea infrastructurii IT şi dezvoltarea turismului durabil, sporind în acest fel atractivitatea acestor regiuni pentru afaceri şi turişti.

Ajutorul este acordat prin intermediul a trei fonduri: Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE) şi Fondul de coeziune, toate adaptate pentru favorizarea competitivităţii regiunilor Europei şi pentru stimularea dezvoltării.

RESURSE NATURALE

Păstrarea unui mediu sănătos şi sprijinirea dezvoltării rurale
Creştere ecologică  în comunităţile rurale

Un sprijin în valoare de 43,8 miliarde euro va fi folosit pentru a asigura un nivel de trai decent pentru peste 7 milioane de agricultori, în schimbul păstrării terenurilor agricole în bune condiţii de mediu. Un sprijin suplimentar de 14,4 miliarde euro va ajuta agricultorii să gestioneze apa într-un mod mai eficient, va asigura bunăstarea animalelor şi va încuraja agricultura organică.

Dana MĂCRIŞ

Greu, foarte greu guvernanţii noştri au recunoascut criza economică în care a intrat România încă din a doua parte a anului 2008. Fapt este că, în primul trimestru al anului 2009, România realiza o descreştere de 5,2% a PIB faţă de trimestrul I al anului 2008. Recesiunea s-a accentuat în al doilea şi al treilea trimestru, pentru ca, la finele anului, să se înregistreze o descreştere de 7,1% faţă de 2008.

La nivelul UE, descreşterea PIB a fost de 4,2%, cele mai afectate ţări fiind Letonia (-18%), Lituania (-15%), Estonia (-9,4%), Slovenia (-7,4%), Ungaria (-6,3%). Grecia, aflată astăzi în pragul falimentului, a încheiat anul 2009 cu o descreştere a PIB de numai 2,6%, ceea ce dovedeşte că, în spatele datelor statistice, se ascund multe alte contracţii economice. Doar o singură ţară din cele 27 ale UE, Polonia, a reuşit anul trecut să înregistreze o creştere reală.

Agricultura, tot mai mică

Pe măsură ce înaintăm în timp, ponderea agriculturii româneşti la realizarea PIB este în cădere liberă. Dacă în anul 1993 aportul acestei ramuri depăşea 20%, după 10 ani acesta a scăzut la 11%, pentru ca în 2009, într-un an agricol socotit normal, agricultura să producă doar 6,3 din PIB. Asta în condiţiile în care singurul sector care a înregistrat o creştere semnificativă este cel al serviciilor.

Evoluţia PIB – modificări structurale

- Tendinţă continuă de creştere a ponderii construcţiilor şi serviciilor;
- Serviciile deţin aproape 50% în structura formării PIB;
- Industria – uşoară tendinţă de scădere a ponderii;
- Agricultura – tendinţă de scădere a ponderii.

 Dana MĂCRIŞ

În şedinţa Guvernului din data de 14 aprilie 2010 a fost aprobată Hotărârea pentru acordarea sprijinului producătorilor de lapte şi produse lactate, finanţat din fonduri europene şi destinat fermelor sau persoanelor fizice din acest domeniu. Bugetul total alocat României pentru acest mecanism de susţinere este de aproximativ 5 milioane de euro şi va fi finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Sprijinul financiar se acordă pentru anul de cotă 2008-2009, iar termenul limită pentru depunerea cererilor de obţinere a acestui sprijin este 14 mai 2010.

Sprijinul financiar de care beneficiază producătorii din acest domeniu este diferenţiat pe 4 categorii, în funcţie de cantitatea de lapte livrată pieţei, astfel:

Pentru producătorii care livrează pieţei anual între 10.000 – 20.000 litri de lapte, sprijinul financiar este de 200 de euro/exploataţie. El este de 2.360 euro în cazul celor care livrează peste 200.000 litri de lapte.

De asemenea, tot în şedinţa din 14 aprilie 2010 a mai fost votată şi Hotărârea Guvernului privind aprobarea plăţilor tranzitorii pentru tomate destinate procesării.

Hotărârea de Guvern stabileşte cadrul general de implementare a schemei de plăţi tranzitorii pentru tomate destinate procesării şi de accesare de către producători a sprijinului financiar comunitar în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 73/2009, măsură care va fi finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Plafonul anual disponibil pentru plăţile tranzitorii privind tomatele destinate procesării este de 869 mii euro, iar suprafaţa eligibilă este de 573 ha. Valoarea sprijinului financiar reprezintă echivalentul în lei a 1.516,60 euro/hectar.

Dana Măcriş

Comisia Europeană urmăreşte cu atenţie funcţionarea celui mai controversat lanţ alimentar în tot spaţiul comunitar. În anul 2008, Comisia a publicat un comunicat în care se regăsesc instrumentele care determină cinci orientări principale (foaia de parcurs) de funcţionare a lanţului alimentar, şi anume: competitivitate, concurenţa şi protecţia consumatorului, integrarea pe piaţa internă, supravegherea preţurilor produselor agroalimentare şi specula.

La sfârşitul lui octombrie 2009, Comisia Europeană a publicat o comunicare a Parlamentului European, a Consiliului, a Comitetului economic şi social european şi a Comitetului regiunilor intitulată: „Un lanţ de aprovizionare cu produse alimentare mult mai performant în Europa“.

Documente de referinţă

În afară de aceasta, Comisia a mai emis o serie de documente de lucru, şi anume:

- analiza cu privire la transmiterea fluctuaţiilor de preţ de-a lungul întregului lanţ alimentar;
- concurenţa pe lanţul alimentar;
- concluziile grupului de experţi cu privire la competitivitatea industriei agroalimentare;
- piaţa la termen a produselor agricole primare: perspectivele acesteia;
- îmbunătăţirea transparenţei cu privire la preţurile produselor pe întreg lanţul alimentar;
- evaluarea repartizării profitului de-a lungul lanţului alimentar.

Priorităţi

Comunicarea pune accentul pe trei priorităţi importante:

- promovarea relaţiilor durabile bazate pe încredere, între toţi actorii de pe tot lanţul alimentar;

- creşterea transparenţei pe întreg lanţul alimentar pentru a încuraja concurenţa şi a ameliora rezistenţa la volatilitate a preţurilor produselor agroalimentare;

- stimularea integrării şi competitivităţii lanţului alimentar european în toate statele membre.

 Direcţii de acţiune

Comisia propune o serie de măsuri care să contribuie la realizarea acestor priorităţi. Pentru a promova relaţiile durabile, bazate pe încredere între toţi actorii de pe tot lanţul alimentar, Comisia are în vedere următoarele:

- dispariţia practicilor contractuale neloiale între actorii de pe întreg lanţul alimentar,

- colaborarea cu Reţeaua europeană a concurenţei (REC) pentru a pune la punct o abordare comună cu privire la problemele legate de concurenţă.

 Propuneri

Pentru a încuraja transparenţa, Comisia:

- prezintă propuneri în vederea ameliorării supravegherii şi transparenţei globale a pieţelor produselor derivate în sectorul produselor agricole primare;

- publică prima ediţie a instrumentelor europene de supraveghere a preţurilor produselor agroalimentare şi se angajează să examineze posibilităţile de dezvoltare a acestora;

- recomandă tuturor statelor membre să dispună de servicii de comparare a preţurilor pentru toate produsele agroalimentare.

Competitivitatea

 Pentru a încuraja competitivitatea lanţului alimentar, Comisia va:

- promova şi facilita restructurarea şi consolidarea sectorului agricol ;
- prezinta propunerile grupului de experţi care au drept scop ameliorarea competitivităţii sectorului agroalimentar, în particular a IMM-urilor;
-  susţine inovaţia şi exporturile de produse provenite din desfăşurarea activităţilor sectorului agroalimentar european.

Dimensiunea

Lanţul alimentar este al treilea sector ca importanţă din economia europeană, agricultura, industria alimentară şi sectorul de distribuţie aducând mai mult de 5% din ceea ce înseamnă profitul economiei europene şi asigurând 7% din totalul locurilor de muncă. De aceea, lanţul alimentar are o influenţă directă asupra vieţii cetăţenilor europeni, consumul de alimente reprezentând cca 17% din totalul cheltuielilor efectuate de către aceştia. Lanţul de aprovizionare cu produse agroalimentare se caracterizează prin marea diversitate a actorilor prezenţi, şi anume: agricultori, procesatori, comercianţi, angrosişti şi detailişti. Este extrem de important pentru consumatorul european ca toţi operatorii de pe întreg lanţul alimentar să fie foarte performanţi, pentru a se asigura o repartiţie viabilă a valorii adăugate.

Dezechilibre

În comunicarea sa, Comisia Europeană scoate în evidenţă dezechilibrele existente referitoare la „raportul de forţe“ dintre diferiţii actori de pe filieră, absenţa transparenţei în ceea ce priveşte formarea preţului, de asemenea practicile concurenţiale neloiale care sunt strâns legate de dezechilibrele referitoare la „forţele“ părţilor şi practicile anticoncurenţiale. Nu trebuie să uităm faptul că menţinerea unei activităţi agroalimentare contribuie de o manieră decisivă la păstrarea legăturilor sociale în mediul rural, permite evitarea „exodului“ rural şi reglementarea problemelor de mediu, problemelor sociale, de amenajarea teritoriului, precum şi realizarea activităţilor economice conexe.

Probleme aflate în discuţie

- Ce tip de măsuri vor trebui adoptate pentru a asigura echilibrul şi a aduce mai multă transparenţă în relaţiile comerciale de pe întreg lanţul alimentar?

- Există în statele membre rapoarte comerciale care sunt foarte clare cu privire la lanţul alimentar? Există rapoarte cu privire la controlul preţurilor produselor agroalimentare? Există marje excesive de profit sau abuzuri săvârşite pe anumite paliere ale lanţului alimentar? Ce măsuri au fost adoptate pentru a remedia aceste abuzuri?

- Ce măsuri trebuie adoptate pentru a corecta limitările teritoriale ale ofertei care duc la reducerea eficienţei economice şi încalcă principiile pieţei interioare?

- Ce măsuri trebuie luate la nivel european pentru a promova şi facilita restructurarea sectorului agricol astfel încât să nu se intre în conflict cu legislaţia referitoare la concurenţă? Acestea sunt probleme la care se caută răspunsuri pentru a putea depăşi situaţia actuală destul de complexă şi pentru a face faţă provocărilor viitoare, în care pe prim plan se găseşte preconizata criză alimentară. Dacă se vor găsi răspunsuri, Europa va continua să fie un actor extrem de important pe piaţa internaţională a produselor agroalimentare, ceea ce va duce la menţinerea „în viaţă“ a sectorului ei agroalimentar.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Un exemplu care poate releva această stare de fapt este procentul scăzut al numărului de agricultori din ţări precum Anglia, SUA sau Olanda care nu depăşeşte 3%, în vreme ce în ţara noastră mai bine de 35% din populaţie îşi câştigă existenţa muncind în agricultură. La nivelul Uniunii Europene, forţa de muncă din agricultură în ultimii 30 de ani s-a redus la mai bine de jumătate. Din 13.000 mii agricultori câţi erau în anul 1980, au rămas mai puţin de 6.000 agricultori.

Spre deosebire de alte ţări care s-au confruntat cu o acută lipsă a forţei de muncă în agricultură, în ţara noastră numărul agricultorilor reprezintă 36% din populaţia ocupată. În 1989, cca 27,5% din totalul populaţiei se ocupa cu agricultura, iar în anul 2000 a atins 40%. Un lucru care ar trebui să îndemne la meditaţie este faptul că mai bine de un sfert din populaţia care activează în acest domeniu are peste 65 de ani, iar retragerea din activitate va lăsa un gol care trebuie umplut cu forţe proaspete de muncă. Din nefericire, procentul tinerilor care au ales agricultura ca profesie este de doar 12,3%.

Ştiaţi că Terra este lucrată de  30 milioane de tractoare?

Potrivit unor studii întreprinse de FAO s-a stabilit că productivitatea agricolă maximă pe care o poate realiza un agricultor pe parcursul unui an este de 5.000 kg de cereale. Cel mai mare nivel al eficienţei este atins în cazul sistemelor de cultură, unde lucrările sunt complet mecanizate, situaţie în care productivitatea netă a unui agricultor poate ajunge şi la 30.000 kg de cereale pe an.

La nivelul anilor 1950, agricultura mondială dispunea de aproximativ şapte milioane de tractoare şi 1,5 milioane combine de recoltat, iar în prezent pe mapamond există aproximativ 30 milioane de tractoare şi cinci milioane de combine de recoltat. În pofida avantajelor pe care le implică modernizarea sistemelor agricole, omenirea se confruntă cu un mare flagel, şi anume sărăcia. Din aceste considerente, în cele mai multe părţi ale lumii agricultura se practică în cele mai rudimentare forme, munca ţăranului fiind singura forţă care pune pe mesele oamenilor hrana necesară.

Până la 31 decembrie 2009, România a plătit către Uniunea Europeană o contribuţie de 4 miliarde de euro şi a atras doar 1,5 miliarde din fondurile europene puse la dispoziţie de UE. În concluzie, derularea fondurilor europene a contribuit la un deficit net de 2,7 miliarde pentru economia românească în perioada 2007-2009.

Date şi fapte ce acuză

Atragerea de bani europeni în ţară reprezintă o metodă reală de combatere a crizei, de aceea logic ar fi ca toate eforturile să fie concentrate în direcţia absorbţiei de fonduri, însă nu e suficient!

Este cunoscut faptul că pentru anul trecut erau programate 2 sesiuni, dar a fost deschisă una singură pentru depunerea de proiecte. Bugetul alocat pentru Măsura 121, spre exemplu, a fost de 161,273 milioane euro, însă s-au depus proiecte în valoare de 541,109 mil. euro!

Măsurile au fost accesate de un număr record de solicitanţi – în prezent există peste 1.400 de proiecte eligibile, plus circa 330 de proiecte reportate din sesiunile anterioare pentru Măsura 121 şi peste 150 de proiecte pentru Măsura 123, proiecte evaluate în totalitate de către APDRP (listele sunt disponibile pe www.apdrp.ro). Prin urmare, nu a mai fost timp fizic pentru deschiderea unei a doua sesiuni, care nici nu ar fi fost necesară din moment ce avem proiecte eligibile care însumează de 4 ori bugetul alocat!

Care este raţiunea?

Mai mult, deşi acţiunea de finanţare a proiectelor deja evaluate pentru Măsurile 121 şi 123 este una de interes public, acestea urmând a fi implementate pentru viitoarea campanie agricolă 2010, deşi sunt sute de proiecte de irigaţii care aşteaptă să fie finanţate, precum şi depozite regionale cu atmosferă controlată, conform Măsurii 123, Ministerul Agriculturii doreşte reportarea acestor sume pentru anul 2010, moment la care toţi beneficiarii pierd 10% din finanţare.

Merită atenţie şi criteriile de selecţie ce au stat la baza formulării punctajului ce califică proiectele deoarece societăţile mari, care sunt de fapt marii producători agricoli, sunt dezavantajate în accesarea banilor europeni în favoarea societăţilor mici, a „start-up-urilor“, care pot obţine eligibilitatea, însă probabil vor accesa mult mai greu finanţarea pentru implementarea proiectului.

O discriminare ilogică

Trebuie apreciat faptul că societăţile agricole mari, ce au un anumit capital, probitate financiară, nivel de tehnologizare şi capacitate de deservire, sunt motoarele dezvoltării agriculturii, şi nu micii întreprinzători care au un aport mai redus; în consecinţă, criteriile de selecţie ar trebui să fie nediscriminatorii.

Spre exemplificare, o să considerăm o societate pe acţiuni (SA), ce deţine o fermă ce produce 40.000 porci pe an, are 120 de angajaţi şi care aplică pentru un proiect de modernizare a fermei, în cadrul Măsurii 121. Obţine un punctaj de 58. Facem menţiunea că, în sesiunea din 2009, ultimul punctaj acceptat a fost de 68 din 100 de puncte posibile. O astfel de societate nu are nicio şansă să acceseze fonduri europene, cel puţin nu în situaţia în care nu are acţionar unic sub 40 de ani (lucru aproape imposibil la un SA!), nu se află într-o zonă defavorizată, nu produce în regim de semisubzistenţă ori în mod ecologic. În fapt, majoritatea marilor producători ce au picat în această sesiune se află clasaţi sub limita de 68 puncte.

În această situaţie, fermierii au două opţiuni: fie renunţă la banii europeni, fie creează o nouă societate în care o rudă sau un apropiat ce are sub 40 de ani devine acţionar unic şi astfel poate accesa fondurile. Dar astfel de subterfugii nu ar fi necesare în situaţia unui sistem de punctaj coerent, bazat pe realităţile şi nevoile producţiei agricole, precum şi pe cele ale pieţei de profil româneşti.

Soluţii posibile

Această situaţie a fost reclamată şi de asociaţii profesionale direct implicate, cum ar fi Asociaţia Consultanţilor din România pentru accesarea fondurilor europene, care au oferit şi propuneri punctuale pentru îmbunătăţirea absorbţiei şi a calităţii proiectelor prin alocarea unui timp suficient pentru întocmirea lor, astfel:

- Transmiterea de către Guvern către toate Autorităţile de Management a sarcinii de a emite în regim de urgenţă a unui calendar de lansare în anul 2010 pentru toate măsurile gestionate.

- Introducerea regulii de 60 de zile între publicarea Ghidului Solicitantului şi lansarea măsurii de finanţare.

- Emiterea unei dispoziţii de către Guvern către toate Autorităţile de Management prin care să instituie obligativitatea pentru publicarea până la data de 30 noiembrie a fiecărui an a calendarului de lansare pentru anul următor.

- Înfiinţarea la nivelul Comitetului Interministerial pentru Absorbţia Fondurilor Europene a unei structuri de secretariat permanente, care să aibă rolul de a monitoriza permanent respectarea termenelor de lansare şi să avertizeze/sancţioneze managerii Autorităţilor de Management pentru întârzieri, având ca scop responsabilizarea lor pentru calitatea procesului de management.

În mod cert, alinierea sistemului de punctaj la realităţile producătorilor agricoli, inclusiv

printr-un dialog mai strâns şi prin elaborarea unei politici agricole (buget) multianuale, va da posibilitatea accesării tuturor fondurilor în termenul agreat cu UE, respectiv va favoriza relansarea agriculturii ca parte strategică a economiei româneşti.

Cătălin LĂPUŞTE