Agro BUSINESS

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a întocmit un proiect de lege care vizează comasarea terenurilor agricole situate în extravilan şi stimularea concentrării suprafeţelor în ferme comerciale viabile, orientate spre piaţă. Însă, la momentul cedării, terenurile nu trebuie să facă parte din exploataţii comasate prin contracte de arendă sau alte contracte legale.

Prin lege se prevede acordarea unei prime pentru cedarea exploa­taţiei, susţinerea cheltuielilor aferente serviciilor notariale şi a serviciilor de cadastru şi publicitate imobiliară și garantarea creditelor contractate pentru cumpărarea terenurilor.

Primele pentru cedare se acordă cedenţilor o singură dată în cazul cedării prin înstrăinare sau timp de maximum 15 ani de la data cedării prin arendare, dar nu mai mult de data împlinirii vârstei de 70 de ani de către cedent.

În cazul cedării exploataţiei prin înstrăinare, prima se acordă numai pentru prima vânzare a suprafeţelor de teren agricol în cauză.

În cazul cedării exploataţiei prin arendare, cuantumul acordat ceden­ţilor este de 30 euro/ha/an pentru perioada de arendare de 5 ani, 50 euro/ha/an pentru 10 ani, respec­tiv 100 euro/ha/an pentru minimum 15 ani, iar în cazul înstrăinării, 200 euro/ha.

Ce mai prevede legea

De noul act normativ pot beneficia numai persoanele care au împlinit cel puţin 55 de ani şi mai au cel mult 10 ani până la vârsta normală de pensionare, la data cedării. Prin excepţie, cedent eligibil este şi persoana pensionată pe caz de boală, gradele I şi II, indiferent de vârstă.

În cazul agricultorilor, o altă cerință este să fi desfăşurat activităţi agricole timp de 10 ani anterior cedării.

Cesionarii pot prelua exploataţii de la cedenţi, prin arendare sau cumpărare, dacă au vârsta mai mică de 50 de ani și sunt persoane fizice sau persoane fizice înregistrate şi autorizate în conformitate cu prevederile OUG nr. 44/2008 şi îndeplinesc condiţiile de la Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală sau dacă desfăşoară activităţi agricole. De asemenea, cesionari pot fi persoane juridice care desfăşoară activităţi agricole.

Menționăm că legea interzice scoaterea din circuitul agricol a terenurilor cedate, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data expirării contractului de arendă, respectiv 10 ani de la data înstrăinării.

Traian DOBRE

Marea urbe a petrolului românesc, Ploieştiul – care din an în an şi-a tot mărit aria cu construcţii de tot felul – încă a rămas cu o însemnată suprafaţă de teren agricol, aflat îndeosebi pe la porţile sale. După cele mai recente date statistice în domeniu, aşa-numitul AGR, există aici nu mai puţin de 1.588 ha, dintre care numai 10 ha sunt înscrise la rubrica de teren neagricol. Aşadar, 1.578 ha rămân un pământ bun de cultură agricolă. Şi chiar o mare parte este acum folosită în acest scop. Iată că pe 60 ha au existat lanuri de grâu, pe alte 170 ha – plante de nutreţ, iar pe 450 ha – porumb boabe. Diferenţa de 567 ha a rămas necultivată! Mai exact, pârloagă.

Iarbă, bălării, gunoaie!

Potrivit aceloraşi statistici de dată recentă, gospodăriile populaţiei din urbe, evident cele de pe zonele mărginaşe, deţin o suprafaţă apreciabilă pentru un oraş de o asemenea talie – 1.249 ha. Nefiresc este însă faptul că, la momentul culesului, de pe 367 ha nu se va obţine nimic! Aceasta fiindcă terenurile respective au rămas, pur şi simplu, neînsămânţate! În aceeaşi categorie de nefolosinţă sunt şi 200 ha care se află în administrarea directă a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti.

Solicitată să ne explice această situaţie, doamna Liliana Burcuş, de la Serviciul agricol al Primăriei, ne declară că respectivele terenuri nu ar fi chiar neînsămânţate, ci acestea ar fi cu… iarbă. Eventual pentru păşunat.

O fi bine, o fi rău, nu ne pronunţăm, pentru că pur şi simplu nu vrem s-o jignim pe doamna de la primărie. Dar cum arată acum aceste terenuri – situate în zona Gării de Vest (Strada Libertăţii), Spitalului Judeţean, dar şi pe la unele dintre barierele urbei – nu le stă bine celor care ar trebui să se ocupe de cultivarea lor. Imaginile surprinse de noi chiar în aceste zile spun destul despre ceea ce se întâmplă pe aceste terenuri deţinute de Consiliul Local Ploieşti. Nu ştim care este destinaţia oficială a acestor terenuri.

Zootehnia, dominată de câini şi pisici

Nu putem să nu observăm că există ploieşteni care deţin încă animale. Datele statistice arată că la Ploieşti există acum 223 de bovine, 73 de cabaline, 382 de porcine, 2.000 de ovine şi caprine, 14.712 de păsări de curte şi 450 familii de albine. Acestea sunt la cel mai redus nivel de până acum, cu tendinţe evidente de scădere. Este explicabil!

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Prahova, dr. Gheorghe Stratulat, ne asigură că situaţia acestui sector este sub control, cu atât mai mult cu cât de efectivele amintite, dar şi de animalele de companie ale ploieştenilor – 4.109 câini şi 1.090 pisici domestice – se ocupă un medic destoinic, dr. Roxana Păun, care se îngrijeşte de starea de sănătate a acestor efective din marea urbe.

Cristea BOCIOACĂ

După opt ani de conflicte juridice cu ADS, SC VITIFAM Feteşti intră în posesia terenurilor de care a fost deposedată abuziv

Şansa le-a surâs celor de la Feteşti în momentul în care şi-au prezentat petiţia unor judecători care nu s-au lăsat intimidaţi de presiunile făcute asupra lor de către cei care au dirijat marea prăduire a patrimoniului funciar şi material al fostelor IAS-uri.

Asistaţi de o echipă de avocaţi care au reuşit să dezvăluie în instanţă fărădelegile celor care acaparau cu japca cele mai fertile terenuri ale statului, managerii de la SC VITIFAM Feteşti au reuşit zilele trecute să semneze contractul de concesiune cu ADS, la care avea dreptul legal din momentul în care a cumpărat activele SC Agrozootehnica Stelnica.

Abuzurile ţin acum de trecut

Conflictul cu ADS a început în 2003, adică imediat după ce SC VITIFAM a cumpărat activele SC Agrozootehnica Stelnica scoase la vânzare de către Ministerul Agriculturii. Este vorba despre întreaga reţea de irigaţii, de canalele de desecare, de drumurile care asigurau exploatarea celor 8.000 de hectare, de adăposturile pentru animale, de secţiile de mecanizare. Adică de toate activele ce asigurau lucrarea terenurilor agricole din incinta îndiguită.

Cumpărarea acestor active scoase la vânzare s-a făcut prin licitaţie publică organizată de ADS, iar cumpărătorul, SC VITIFAM Feteşti, le-a adjudecat în baza Legii nr. 249/2003, care prevedea expres dreptul câştigătorului de a concesiona prin atribuire directă suprafeţele de teren pe care se află instalate activele respective. Această prevedere era clară şi absolut logică dacă avem în vedere că vânzarea celorlalte active s-a făcut tocmai în vederea exploatării normale a terenurilor agricole din perimetrul respectiv.

Cine se ascunde în spatele unui ordin ministerial straniu

La prima vedere, un fost ministru al agriculturii din anul 2005, precum şi fostul director general al ADS. Acesta din urmă a pus la cale emiterea unui ordin ministerial care încalcă flagrant esenţa şi spiritul art. 21 din Legea nr. 249/2003. Este vorba de un abuz aflat sub incidenţa Codului Penal, dacă avem în vedere că s-au comis fapte reprobabile în atribuirea terenurilor agricole aflate sub incidenţa Legii nr. 249/2003.

Fapt este că acest ordin a fost folosit de ADS pentru a refuza concesionarea terenului agricol deservit de activele cumpărate în bloc de la SC Agrozootehnica Stelnica, oferindu-le unui investitor care la vremea respectivă nu avea nicio legătură cu agricultura.

Multă vreme directorul general al Holdingului Agrofam Feteşti avea impresia că în căutarea dreptăţii se lupta cu morile de vânt. Asta în pofida hotărârilor judecătoreşti care îi dădeau dreptate. Una se decidea în instanţă, altceva decideau cei de la ADS. Spre bucuria lui, în ultimii doi ani „adesiştii“ au început să bată în retragere, asta şi pentru că le-a cam dispărut susţinerea din partea liderilor care au gestionat dezmăţul sectorului agriculturii de stat.

Fapt este că, la începutul lunii iunie 2011, actualul preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului şi-a chemat subalternii la ordine, dându-le dispoziţie să aplice la faţa locului hotărârile instanţelor judecătoreşti, precum şi pe cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

O comisie formată din şapte specialişti s-a deplasat la Stelnica şi a pus în posesie pe cel căruia trebuia să i se atribuie exploatarea terenurilor agricole.

După cum era de aşteptat, intruşii care au folosit cele 8.000 hectare de teren agricol manifestă în prezent acte de nesupunere juridică. O fac pe răspunderea lor penală.

Spunând acestea, noi îi urăm administratorului general al Holdingului Agrofam, Ştefan Poienaru, să aibă parte de recolte bogate pe noul patrimoniu funciar luat în gestiunea sa.

Iosif POP

Anul acesta, în domeniul forestier, Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) urmează să realizeze lucrări de împădurire a terenurilor degradate, cele mai multe începute în 2010, pentru care au fost alocate 54,2 milioane de lei, ne-au declarat surse din MMP.

Din suma totală, sunt prevăzute 53,8 milioane de lei (43,3 milioane de lei de la bugetul de stat şi 10,5 milioane de lei din Fondul de Ameliorare a Fondului Funciar cu destinaţie silvică) pentru împădurirea terenurilor degradate şi numai 0,4 milioane de lei pentru înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie.

Priorităţi

Potrivit surselor, „partea leului“ îi revine RNP, în calitatea sa de agent economic cu capital de stat, care are ca principală atribuţie administrarea fondului forestier proprietate publică a statului. Romsilva derulează în special programe de investiţii finanţate din fonduri bugetare şi credite externe.

Ni s-a precizat că sunt programate numai lucrări începute în anii anteriori. Dintre acestea, amintim reconstrucţia ecologică, prin împăduriri, a terenurilor degradate preluate, în 82 de obiective din 23 de judeţe, pe o suprafaţă totală de peste 15.000 ha, din care împăduriri efective 356 ha. De asemenea, se au în vedere refacerea şi dezvoltarea reţelei de drumuri forestiere, în 150 de obiective din 18 judeţe, pe o lungime totală de 1.183 km. Nu în ultimul rând, se va consolida stabilitatea terenurilor în bazinele hidrografice torenţiale, prin corectarea torenţilor în 114 obiective din 18 judeţe, pe o lungime de albie de 191 km.

Sumele alocate în 2011, pentru finanţarea acestora, se situează la acelaşi nivel ca şi anul trecut, adică 87 milioane de lei fonduri bugetare şi 35 milioane de lei din credite externe, contractate de statul român.

Principalii beneficiari ai fondurilor de investiţii sunt inspectoratele teritoriale de regim silvic şi vânătoare, care au 127 de obiective, cu o suprafaţă de

5.000 ha, şi Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva, cu 74 de obiective, care acoperă 8.000 ha, şi încă şase obiective noi, care însumează 566 ha.

Fondurile europene, doar în cadrul Măsurii 125

Conform MMP, Romsilva are posibilitatea de a accesa fonduri europene doar în cadrul Măsurii 125 b) – Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii.

În acest scop, în sesiunea din primăvara anului 2010 au fost depuse 17 proiecte privind dezvoltarea şi consolidarea reţelei de drumuri forestiere şi trei care au ca obiectiv lucrări de consolidare a bazinelor hidrografice torenţiale. Numai că, potrivit condiţiilor din ghidul de evaluare a proiectelor, RNP este penalizată din start cu 10 puncte, din cauză că are capital de stat.

Din această categorie de investiţii, au fost selectate pentru finanţare doar două proiecte care vizează drumuri forestiere din administrarea Direcţiilor Silvice Argeş – 6.337.950 lei şi Dâmboviţa – 6.337.948 lei. Însă numărul celor eligibile, care nu au obţinut finanţare, a fost de 14 şi au fost întocmite pentru 11 drumuri forestiere şi trei corecţii de torenţi. Au mai existat şi patru neeligibile (drumuri forestiere).

Cele două proiecte selectate pentru finanţare sunt în curs de organizare a procedurilor de achiziţie publică şi, după finalizarea acesteia, vor începe lucrările de execuţie.

Traian DOBRE

Incredibil, dar adevărat! Se întâmplă în România de azi! Pe de o parte, autorităţile, şefii din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi specialiştii din domeniu caută soluţii cu frenezie, pentru a nu mai rămâne nelucrate peste trei milioane de hectare. Au mers până acolo încât au propus o suprataxare a pârloagelor cu 400 de euro/ha. Pe de altă parte, unii fermieri sunt sancţionaţi, chiar cu zeci de mii de euro, pentru că au lucrat pământul şi nu l-au lăsat pradă buruienilor. Atenţie, nu este vorba de declararea mincinoasă a unor suprafeţe mai mari decât cele reale!

Este o aiureală tipic românească, apărută ca urmare a lipsei unei legislaţii coerente. Acest lucru l-am aflat la o întâlnire a membrilor Cooperativei Agricole Agri Sud, cu sediul în comuna Ştefăneşti (Ilfov).

În timpul discuţiilor libere, mulţi fermieri s-au plâns că sunt penalizaţi pentru că au lucrat unele terenuri, fără a avea contracte încheiate cu proprietarii, în momentul declarării suprafeţelor la APIA. Chestiunea afectează aproape toate fermele din Ilfov şi foarte multe din Giurgiu.

Au fost prezentate diferite situaţii. De exemplu, o anumită tarla a fost vândută de mai multe ori şi nu se mai ştie exact cine este proprietarul. Primăriile fie nu vor să prezinte date considerate confidenţiale, fie nu ştiu, pentru că ultimul cumpărător nu a înregistrat proprietatea în registrul agricol.

Cine a greşit?

O altă situaţie a trăit-o Alexandru Porumb, vicepreşedinte al cooperativei, care ne-a relatat în exclusivitate la ce suplicii este supus.

Domnia sa a primit 150 ha, cu proces-verbal, de la Ilie Dan, un fermier vecin şi prieten, care nu le putea lucra. Până în toamnă, Porumb urma să încheie contracte individuale de arendă. Însă, până atunci, acest teren a fost adăugat fermei sale şi întreaga suprafaţă a fost declarată oficial, pentru a primi subvenţii.

Aşa că omul s-a pus pe treabă, a lucrat pământul, i-a cules roadele şi a împărţit proprietarilor cotele aferente, conform legii arendei. Bineînţeles, între timp a semnat şi contractele de arendare.

„Acum trebuie să dau înapoi vreo 35.000 de euro, pentru că la data depunerii declaraţiei, nu aveam semnate contractele, iar forma de concesiune semnată cu Dan nu este luată în considerare. Mai mult, nu pot beneficia de alte subvenţii până nu achit acei bani. Numai în instanţă se poate lămuri o astfel de chestiune, dar asta înseamnă ani de zile“, ni s-a plâns vicepreşedintele cooperativei.

Adrian Rădulescu, secretar de stat la MADR, prezent la eveniment, a spus că problema este cunoscută şi că se caută soluţii legislative pentru ca agricultorii să iasă din impas. Însă i-a rugat pe membrii cooperatori să întocmească o petiţie către minister, în care să fie trecute variante de rezolvare.

Traian DOBRE

Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, consideră că în fiecare an rămân nelucrate cel puţin 3 milioane ha. Din acest motiv, intenţionează să promoveze un act normativ, care să prevadă sancţiuni împotriva proprietarilor de terenuri lăsate pradă buruienilor. Valoarea s-ar putea ridica până la nivelul subvenţiei acordate la hectar.

Suprafaţa terenului agricol lucrat, în acest an, s-a ridicat la 9.549.946,01 ha, se arată într-un document recent, furnizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. De fapt, de câţiva ani buni încoace, această suprafaţă se menţine la aproximativ 9,5 milioane hectare.

În schimb, suprafaţa agricolă a României a scăzut uşor de la un an la altul. Transferul suprafeţelor de teren către sectorul forestier şi al construcţiilor a constituit cauza principală a reducerii suprafeţei agricole în ultimii douăzeci de ani.

Reducerea suprafeţelor de teren, prin includerea acestora în zona urbană, reprezintă un fenomen întâlnit în zonele cu productivitate mai mare, în timp ce schimbarea categoriei de folosinţă a terenului agricol în forestier apare, în special, în zonele defavorizate. Pădurile acoperă o suprafaţă importantă, însă se situează încă sub potenţial, consideră specialiştii în domeniu. Fondul forestier naţional are 6,4 milioane ha, din care terenuri acoperite cu pădure, 6,2 milioane ha.

Traian DOBRE

În perioada 1 octombrie – 29 octombrie 2010 se va desfăşura sesiunea pentru depunerea proiectelor de finanţare aferente Măsurii 221 – „Prima împădurire a terenurilor agricole“. Pentru această sesiune va fi alocată suma de 50.000.000 euro, conform calendarului şi alocărilor indicative pentru sesiunile de depunere aferente anului 2010. Fondurile totale nerambursabile alocate acestei măsuri de finanţare sunt de peste 269 milioane de euro contribuţie publică naţională şi comunitară şi vor putea fi utilizate până în anul 2013.

Obiectivul

Implementarea măsurii are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în spaţiul rural prin folosirea şi gospodărirea durabilă a terenurilor agricole prin împădurire. Măsura este destinată prevenirii pagubelor produse de factorii naturali dăunători, reducerii eroziunii solurilor, îmbunătăţirii capacităţii de retenţie a apei, creşterii calităţii aerului, producerii de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menţinerea sau, după caz, creşterea biodiversităţii.

Obiectivul specific al finanţării nerambursabile este creşterea suprafeţei de pădure cu rol de protecţie a apei, solurilor. În cadrul acestei acţiuni vor fi susţinute şi lucrările de împădurire cu rol de protecţie împotriva factorilor naturali dăunători, precum şi de asigurare a funcţiilor recreative, pe baza rolului multifuncţional al acesteia.

Cu ajutorul acestei măsuri se pot împăduri toate terenurile agricole la nivelul întregii ţări. Astfel, se poate asigura şi împădurirea terenurilor agricole din jurul oraşelor, cu condiţia respectării cerinţelor specifice ale acestei măsuri de finanţare. Pot fi împădurite şi terenurile care conţin soluri nisipoase, terenurile din luncile râurilor şi lunca Dunării, dar şi terenurile afectate de eroziune sau deşertificare.

Beneficiari

Solicitanţii fondurilor nerambursabile pot fi persoanele fizice, inclusiv persoane fizice autorizate, persoanele juridice, grupurile sau asociaţiile de persoane fizice sau juridice, precum şi autorităţile publice locale deţinătoare de teren agricol.

Condiţionări

Suprafaţa agricolă propusă pentru împădurire trebuie să fie de minimum 0,5 hectare. Prima condiţie pe care trebuie să o respecte solicitantul este să facă dovada deţinerii terenului agricol eligibil pentru împădurire.

Prin această măsură se pot acorda 3 tipuri de plăţi: o primă pentru lucrările de înfiinţare, o primă anuală pentru lucrările de întreţinere a plantaţiei pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei forestiere, şi o primă compensatorie fixă anuală pe hectar, pentru pierderea de venit ca urmare a împăduririi, pe o perioadă de 15 ani.

L. MUŞAT

Un cunoscut om de afaceri din Ploieşti a pus de mai multă vreme ochii pe acele terenuri degradate din preajma oraşului său de baştină, cu gând serios de a întemeia o afacere profitabilă. Şi, cu preţul unor mari eforturi financiare, după mai mulţi ani, spre satisfacţia lui, a izbutit. Am putea spune, chiar, cu brio.

Dincolo de atracţia vizitatorilor

L-am însoţit deunăzi în ferma sa piscicolă de la Bucov-Prahova, acolo unde acum răsar, aproape în plin câmp, mai multe iazuri pline cu peşte, devenite atracţia sătenilor şi a orăşenilor, deopotrivă. „Vedeţi aici, ne spune întreprinzătorul, dl Vasile Pătraşcu, după Revoluţie nu era nimic, nimic! Plantaţiile de vie, din preajma râului Teleajen, fuseseră distruse pur şi simplu, iar câmpurile nelucrate deveniseră pustii, ale nimănui. Auzisem de la localnici că aici fuseseră de mult şi nişte bălţi.

M-am gândit că aş putea face chiar o fermă piscicolă în toată legea.

Am concesionat terenul respectiv de la Primărie şi am trecut repede la treabă. N-a fost deloc uşor. Am amenajat mai întâi un iaz de câteva mii de metri pătraţi, apoi un altul şi încă un altul. Şi azi avem, pe acele terenuri degradate, cu gropi şi denivelări, cinci lacuri mari cu peşte din belşug. Peşte de baltă: crap românesc, în primul rând, apoi crap chinezesc şi caras. Adică, tot ce mănâncă la undiţă! Sigur, am cheltuit, nu glumă. Peste un milion de euro. Dar a meritat! Avem multe exemplare de peşte şi de peste 10 kg. Crapul atinge şi până la 20 kg! Pregătim, la restaurantul nostru, nenumărate bucate din peşte. Pe loc.

Desigur, oferim oricui şansa de a practica şi un pescuit sportiv. Adevărat! Avem, de altfel, şi un Club al Pescarilor, membrii săi chiar fac această dovadă! Orice om civilizat poate deveni membru al Clubului Pescarilor. Oamenii înţeleg că totul costă aici şi respectă regulile.

Pe mine mă costă lunar 15.000 lei personalul, întreţinerea, hrănirea peştilor, achiziţionarea puietului şi servirea turiştilor! Accesul la noi este nonstop. Nu avem prohibiţie fiindcă noi aducem puietul pe cont propriu, de la o firmă specializată de la Galaţi.“

Pescărie în toată regula

Aflăm că suprafaţa amenajată şi destinată pisciculturii depăşeşte azi 10 ha. Imaginile prezentate alăturat sunt convingătoare. Dar, investitorul nu se opreşte aici. Doreşte să se extindă. Astfel, această suprafaţă de 10 ha va fi, în curând, dublă. „Sperăm ca, până la sfârşitul acestui an sau până-n primăvara viitoare, să mai amenajăm alte cinci iazuri, care vor măsura alte 10 ha! Alimentarea cu apă nu este o problemă. Aceasta se face din pârâul Bucovel. Apă curată!“

Un agrement mai mult decât îmbietor

În paralel, au fost făcute şi alte amenajări, alături de bazinele piscicole. În primul rând, un hotel-restaurant. Cu două etaje, camere cu toate cele necesare turiştilor. Cu confort modern.

Dl Vasile Pătraşcu ne mai prezintă şi celelalte utilităţi: „Bar, sală de conferinţe şi altele. Toate, destinate celor care vin aici la pescuitul sportiv sau, pur şi simplu, să se destindă. Şi mulţi oameni ne calcă azi pragul. Chiar şi o serie de turişti străini. Zilnic şi, mai ales, la sfârşit de săptămână.“

Iată cum un ploieştean, care îndrăgeşte mult viaţa la ţară, a izbutit să câştige pariul cu agricultura, investind peste un milion de euro în… terenuri degradate! Deci, se poate, chiar şi în momente mai dificile, de criză.

Cristea BOCIOACĂ

Ing. Ștefan Dorr (la origini Dörr), un român cu sânge de neamț, fiul unor agricultori din Săftica, a început să lucreze în agricultură pe la începutul anilor ’80, fiind de meserie… tehnician metrolog. Ulterior, a devenit inginer agronom. Astăzi, la vârsta de 55 de ani, administrează două ferme rentabile, care însumează 1.500 de hectare. Societatea agricolă „Spicul Tunari“, înființată pe Legea nr. 36/1991, se află în comuna Tunari, județul Ilfov, iar SC Dowivian Impex SRL, în Luica, județul Călărași.

Patrimoniul societăţii
- Teren arabil – 1.500 ha, numai culturi de câmp

Distribuție culturi
- Rapiță – 510 ha
- Orz – 105 ha, pentru sămânță
- Orzoaică – 250 ha, din care 120 ha pentru sămânță
- Grâu – 450 ha, din care 200 ha pentru sămânță
- Floarea soarelui – 160 ha
- Porumb – 25 ha

Prețuri posibile la vânzare
- Rapiță – 1.000 lei/t
- Orz – 400 lei/t
- Orzoaică – 400 lei/t
- Grâu – 450 lei/t
- Floarea soarelui – 800 lei/t
- Porumb – 400 lei/t
- Cheltuieli cu înființarea culturilor: 2.954.700 lei
- Subvenții: 640 lei/ha x 1.500 ha = 960.000 lei
- Total cheltuieli: 1.994.700 lei
- Încasări posibile din vânzări: 3.859.750 lei
- Profit brut posibil: 1.865.050 lei

Direct președinte de CAP

„Remarcat fiind ca bun organizator, în 1984 am fost ales președinte al fostei cooperative agricole de producție din Tunari, chiar dacă aveam cunoștințe reduse în acest domeniu.

Nici nu am început bine treaba și am fost trimis să urmez mai multe cursuri de management în agricultură la fostul CEPECA (Centru de Perfecționare a Cadrelor de Conducere din Întreprinderi)“, îşi aminteşte interlocutorul meu.

După cum ne-a declarat, a preluat CAP-ul într-un moment dificil. Oamenii erau prost plătiți, iar producţiile slabe.

Cel mai important sprijin l-a primit de la Gheorghe Pană, pe atunci primarul general al Capitalei, care administra și Sectorul Agricol Ilfov. În urma măsurilor luate, producțiile culturilor de câmp au crescut. De asemenea, au fost reparate și amenajate corespunzător grajdurile și anexele, cu implicarea celorlalte primării din București. În numai vreo trei luni, până în toamna anului 1984, totul era gata.

Ferma arăta bine, dar nu existau animale de calitate. Așa că au fost aduse vaci tinere, de rasă, care au dat rezultate foarte bune.

Țăranii, oameni cu judecată!

„În momentul Revoluției din 1989, încă mai eram președinte la CAP. Atunci am considerat că nu trebuie distrus nimic, dacă vrem să mai facem agricultură, iar mulți oameni au înțeles acest lucru“, ne-a spus Dorr.

În 1991, odată cu apariția Legii nr. 36, a fost înființată Societatea agricolă „Spicul Tunari“. De bunăvoie, noii proprietari și-au pus loturile în comun, iar treaba a început să meargă. Din păcate, ferma zootehnică s-a pierdut, pentru că noii proprietari ai vacilor au preferat să le țină acasă.

Problemele ivite la noua fermă vegetală se legau numai de lipsa mașinilor și utilajelor agricole. Taxele cerute de SMT (stațiune de mașini și tractoare) erau greu de suportat. Ca urmare, în 1993, cu aprobarea adunării generale, s-au cumpărat primele patru tractoare U 650, cu toate utilajele necesare. Tocmai apăruse un program prin care mașinile agricole puteau fi cumpărate în rate pe cinci ani, cu un an de grație. Au fost promovați mecanizatori tineri, care au fost școlarizați. Ulterior, au fost achiziționate și altele, inclusiv cu fonduri europene.

Astăzi, a venit vremea ca bătrânele U să intre în programul „Rabla“.

Un parteneriat corect cu Agricover

Ștefan Dorr a învățat tainele obținerii semințelor de calitate. Astfel, și la ora actuală, o parte dintre culturile de câmp este destinată semințelor. „Știam că prețul lor este mai bun, motiv pentru care am menținut această activitate“, a menționat fermierul.

Ambele ferme dispun de loturi demonstrative. De altfel, aproape întreaga producție de cereale este vândută direct de pe câmp, către Agricover Buzău, partener care asigură și materialul necesar la semănat. Numai porumbul este cultivat și destinat proprietarilor de terenuri.

Luica, un loc de perspectivă

Românul cu sânge de neamț s-a gândit că, într-o bună zi, ferma de la Tunari va dispărea, din cauza expansiunii imobiliare. Acest lucru l-a determinat să caute o soluție pentru viitor. Și a găsit-o în 2005, la Luica, undeva în apropiere de Oltenița. Aici exista o fermă abandonată de Alcedo, iar proprietarii tocmai căutau un nou administrator. Locul este sigur și de perspectivă. Așa că s-au făcut investiții în mașini și utilaje, iar rezultatele s-au regăsit repede în producții bune.

SC Dowivian Impex SRL este în plină dezvoltare. Oamenii sunt cointeresați, prin acordarea unor cantități de produse mai mari decât cele minime prevăzute de lege. Astfel sunt atrași noi proprietari care nu-și pot lucra singuri loturile.

„De exemplu, legea spune să le dau 600 kg/ha de grâu sau echivalentul în lei. În 2009

le-am dat 700 kg/ha, iar anul acesta le voi da 800 kg/ha. Cred că, în viitorul apropiat, unitatea va ajunge la cel puțin 1.500 ha“, a afirmat fermierul.

„Peste zece ani, mi-aș dori ca, la Tunari, să mai pot face agricultură. Dar este greu de crezut acest lucru, pentru că terenurile agricole se pierd în permanență. Pe lângă vilele care se construiesc, „Spicul Tunari“ va pierde în viitorul apropiat cel puțin 240 ha, pe care se va prelungi o pistă a Aeroportului Otopeni. Apoi, construcția noii autostrăzi și legăturile ei cu aeroportul vor reduce și mai mult suprafețele cultivate“, afirmă Dorr, cu amărăciune.

Tot la Luica va începe derularea unui proiect costisitor: construirea câtorva silozuri mari, care să permită depozitarea recoltelor și obținerea unor prețuri mai bune, eventual pe piața externă.

Traian DOBRE

Aproape 97% din suprafaţa agricolă a României aparţine ţăranilor. Divizarea către diferite persoane fizice a fostelor terenuri cooperatiste a marcat începutul unei perioade nu tocmai prolifice pentru ceea ce mai rămăsese din agricultura postdecembristă. În locul marilor unităţi agricole au reapărut micile gospodării, a căror principală activitate era aceea de a produce pentru autoconsum. Potrivit datelor statistice, la începutul anului 2002  în România existau 4.700 mii de gospodării, revenind fiecăreia în medie o suprafaţă de aproximativ  2,47 hectare.

Exploataţiile familiale cu o oarecare şansă sunt socotite cele ce deţin între 5 şi 10 hectare. Statisticile relevă că acestea reprezintă 11% din totalul gospodăriilor, iar suprafaţa agricolă pe care o deţin reprezintă 32,8%. În aceeaşi categorie intră şi exploataţiile care au mai mult de 10 hectare şi care deţin 3% din totalul suprafeţei agricole.

…Pentru europeni, zootehnia este esenţială

În ţările membre ale Uniunii Europene suprafaţa de teren agricol deţinută de exploataţiile agricole însumează peste128 milioane de hectare, dintre acestea 57% fiind teren arabil, păşunile reprezentând 35%, iar 8% sunt folosite pentru cultivarea anumitor culturi.

Pentru europeni, cea mai importantă activitate este zootehnia, care reprezintă 21%. Cultivarea cerealelor deţine în totalul producţiei globale 13,8%. Curios, dar europenii agreează carnea de taurine şi mai puţin pe cea de porc şi pasăre, sectoare estimate la doar 11% şi, respectiv 3%.

Laura DOBRE

Balanţa comercială este deficitară până şi cu Moldova

Frații noștri de peste Prut își doresc investiţii româneşti în agricultură, în special în unităţi de procesare. Curios este că moldovenii au investit la noi de trei ori mai mult decât a făcut-o România în Moldova. Cel puţin aşa susţine Valeriu Coşarciuc, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare de la Chișinău, prezent la București într-o vizită oficială.  Mihail Dumitru, ministrul român al agriculturii, a confirmat acest lucru, dar nu a oferit cifre.

Deficit există și în planul schimburilor comerciale cu produse agroalimentare între cele două țări locuite de români. Anul trecut, exporturile României au fost de numai 22,7 milioane de euro, iar importurile din Moldova au fost de 38,5 milioane de euro.

Ofertă pentru investitorii români

„Vrem să aducem împreună agenți economici, oameni de afaceri. Suntem gata să prezentăm obiective care pot fi cumpărate în Republica Moldova. Vrem să creăm condițiile necesare pentru dezvoltarea investițiilor. Cred că acestea vor crea un cadru de conlucrare normală între românii de pe cele două maluri ale Prutului“, a spus Coșarciuc.

Conform afirmațiilor sale, sunt așteptați investitori în special în agricultura cu valoare adăugată înaltă, respectiv în unităţi de procesare lapte, carne, legume-fructe sau în unităţi de ambalare. „Noi nu ne putem permite să producem cereale pe suprafeţe mari şi să concurăm cu Ucraina sau România. Așa că trebuie să ne concentrăm pe produse cu valoare adăugată înaltă, pe unităţi de procesare“ – a precizat Coșarciuc.

Terenurile agricole de peste Prut se află acum în proprietatea ţăranilor. Însă suprafeţele sunt mici, sub 10 ha, în timp ce societăţile comerciale arendează suprafeţe de peste 50-60 ha. Prețul lor mediu este de aproximativ 1.000 de dolari/ha. Din păcate, dorința de privatizare este înfrânată de legislația actuală, care nu permite deocamdată vânzarea loturilor agricole către cetățeni străini, decât cu condiția ca să deservească o unitate de procesare.

„Discutăm posibilitatea modificării acestei legi. Cei care vor veni să facă investiţii în centre de procesare lapte sau carne au nevoie şi de terenuri pentru furajare. Deocamdată este la nivel de analiză“ – a menționat ministrul moldovean.

Datele ce fac obiectul acestui documentar au un caracter strict informativ. Pentru a nu fi suspectaţi de o anume nostalgie cu iz comunist, ne-am orientat spre statistica celei mai relevante perioade a agriculturii interbelice. Să vedem deci care era faţa adevărată a agriculturii de atunci, cum arăta ea în perioada Noii Revoluţii Agrare, cum se înfăţişează după două decenii de restructurare de tip neocapitalist. Să începem cu:

Dimensiunea şi modul de folosinţă a fondului funciar

În anul de referinţă 1938, fondul funciar al României de astăzi avea următoarea structură:

8 10 milioane ha de teren arabil, 4,4 milioane ha păşuni şi fâneţe naturale, aproape 500.000 ha plantaţii pomicole şi viticole, 6,4 milioane ha păduri, 839.000 ha bălţi. La finele anului 1989, această structură a cunoscut modificări nesemnificative. Suprafaţa arabilă a scăzut cu 600.000 ha, dar au crescut cu aproape 90.000 ha plantaţiile vitipomicole extinse pe terenurile cultivate.

Dacă ar fi să dăm crezare ultimului recensământ agricol, atunci suprafaţa arabilă a ţării se menţine undeva la nivelul anului 1989, ceea ce nu este adevărat. Fictive sunt şi raportările privind dimensiunea şi structura fondului pomiviticol care, chipurile, ar fi scăzut doar cu 100.000 ha. Probabil este vorba de scoaterea din circuitul agricol a plantaţiilor viticole şi pomicole intensive, care constituie faima horticulturii româneşti.

Structura culturilor

La finele anului 1938 se cultivau 3 milioane ha de grâu şi secară, 1,2 milioane ha de orz şi ovăz, aproape 3,9 milioane ha cu porumb, circa 100.000 ha leguminoase pentru boabe, 80.000 ha cu mazăre şi fasole în ogor propriu, 367 ha cu orez şi 540 ha cu mazăre. Plantele textile ocupau aproape 55.000 ha, iar cele uleioase 137.000 ha. La acea vreme,

România cultiva inclusiv bumbac de la care se recoltau aproape 7 chintale/hectar.

Structura culturilor textile, oleaginoase şi industriale cuprindea 18 plante, dominante fiind cartoful, cânepa, floarea-soarelui, sfecla de zahăr, rapiţa, soia, tutunul şi sorgul. Majoritatea acestor plante a cunoscut o restructurare masivă în spaţiu şi dimensiune economică în atât de blamata agricultură socialistă.

Cele mai spectaculoase transformări au avut loc în sectorul legumicol, unde suprafeţele cultivate au crescut de la 77.000 ha în 1938, la 253.000 ha în 1989. La finele anului 1989, România cultiva 52.000 ha cu tomate, faţă de 8.400 ha în 1938; 29.000 ha cu ardei, faţă de 4.400 în 1938. Creşterile cele mai mari s-au înregistrat în planul randamentelor şi producţiilor. În anul de vârf al horticulturii româneşti, producţia de tomate a atins aproape 2 milioane de tone, faţă de 52.000 tone în 1938, în timp ce producţia de ardei a crescut de la 12.400 tone la aproape 300.000 tone.

La finele anului 1989, suprafaţa cultivată cu grâu a scăzut cu 800.000 ha, iar cea de porumb cu 1,4 milioane ha. În schimb, au crescut spectaculos faţă de 1938 suprafeţele însămânţate cu unele culturi intensive:

- orezul, de la 367 la aproape 50.000 ha
- mazărea, de la 42.000 la 97.000 ha;
- fasolea, de la 38.000 la 197.000 ha;
- inul, de la 13.800 la 70.000 ha;
- cânepa a cunoscut o expansiune extraordinară până în momentul colectivizării, după care suprafaţa cultivată a scăzut de la 69.000 la 46.000 ha, pentru ca în 2009 să se mai cultive doar câteva sute de ha;
- floarea-soarelui a crescut de la 66.800 la 440.000 ha;
- soia, de la 20.000 la 512.000 ha, inul pentru ulei de la zero la 78.000 ha, sfecla de zahăr, de la 35.000 la 255.000 ha;
- tutunul, de la 11.000 la 35.000 ha;
- cartoful, de al 135.000 la 351.000 ha.

Revenind în actualitate, ar fi de menţionat că în anul 2009 în România se cultivau 2,2 milioane hectare cu grâu şi cam tot atât cu porumb, 500.000 ha cu orz şi orzoaică; 203.000 hectare cu ovăz, 23.000 ha cu mazăre, 787.000 ha cu floarea-soarelui, 435.000 ha cu rapiţă; 41.000 ha cu soia. Suprafaţa cultivată cu sfeclă se menţine undeva la nivelul anilor 1930, cu precizarea că producţia anului 1989 însuma peste 6,7 milioane tone, faţă de 780.000 tone în anul 2008.

În actuala structură a culturilor, plante precum bobul, macul, cicoarea, lintea, feniculul, ricinul, bumbacul, tramenul şi cânepa au dispărut sau sunt pe cale de a deveni plante rare.

I. POP, D. MĂCRIŞ

Centrul de afaceri transfrontalier „Danubius“ la graniţa cu Bulgaria

„Am avut ocazia să constatăm potenţialul agricol excelent, al Judeţului Giurgiu şi al Districtului Ruse. Atât în România, cât şi în Bulgaria, agricultura poate fi unul dintre principalele motoare economice“ – a afirmat domnul Tudorel Ţone, un reputat inginer agronom, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu. Domnia sa a declarat, că Giurgiu este un judeţ preponderent agricol, în care 70% din populaţie locuieşte în mediul rural, iar agricultura reprezintă principala activitate şi unica sursă de trai.

Prezent la masa rotundă, Ivan Grigorov, subprefect de Ruse, a făcut cunoscută dorinţa partenerilor de a găsi soluţii care să contribuie la dezvoltarea sectorului agricol. El a ţinut să sublinieze că la ora actuală cooperativele agricole sunt mai bine structurate decât în România, ele dispunând de 47% din terenurile arabile. (T.D.)

Despre secularizarea averilor mănăstireşti

La începutul acestui an s-au împlinit 154 de ani de când Parlamentul celor două Principate a adoptat Legea secularizării averilor mănăstireşti.

Pe vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, mănăstirile din Moldova şi Ţara Românească datorau statului 29 milioane de lei. Somaţi de ministrul cultelor, C.A. Kretzulescu, să cedeze statului veniturile din arenzi şi chirii, călugării, în majoritate greci, au refuzat să se supună ordinului. Astfel s-a declanşat un conflict deschis între autorităţile statului şi ecumenicii greci, soldat cu secularizarea averilor acestora.

Ca urmare a acestei, decizii a intrat în patrimoniul statului o suprafaţă agricolă echivalentă celor două principate. Cu o bună parte din această suprafaţă au fost împroprietăriţi, în 1864, peste 512.000 ţărani, cu o suprafaţă totală de 2 milioane hectare, revenind aproape patru hectare pe familie. În urma acestui act, proprietatea ţărănească reprezenta 30% din suprafaţa ţării, cea moşierească 60%, iar cea a statului 10%.

(L.D)

Extinderea irigaţiilor a cunoscut un avânt considerabil începând cu anul 1950, când în lume erau irigate doar 80 milioane de hectare. Potrivit statisticilor, în 2000 suprafaţa agricolă mondială care dispunea de un astfel de sistem însuma 270 milioane de hectare, adică aproximativ 2% din totalul terenurilor cultivate în lume. Deşi elementul financiar este unul restrictiv, cel puţin în cazul ţărilor cu o economie subdezvoltată, previziunile legate de extinderea irigaţiilor evidenţiază o creştere anuală la nivel global de numai 0,6%.

În perspectiva noilor condiţii climatice, irigaţiile ar trebui să joace un rol important în asigurarea securităţii alimentare. Din păcate, factorii restrictivi au o putere mai mare decât voinţa umanităţii. Pentru producerea unei tone de cereale este nevoie de aproximativ 1.000 mc de apă, iar dacă vorbim despre producţia mondială de cereale atunci epuizarea resurselor de apă devine o problemă gravă. Ţările cel mai puternic afectate de acest fenomen îngrijorător sunt India, China, Pakistan, SUA. Secătuirea rezervelor de apă se face resimţită şi în Orientul Apropiat şi Africa de Nord. O posibilă soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este desalinizarea apelor mărilor şi oceanelor sau crearea unor soiuri de plante rezistente la apa sărată. 

Ştiaţi că … rele cum sunt, agricultura  nu poate fără pesticide?

Agricultura a cunoscut în ultimele decenii o intensificare care a adus cu sine nevoia implementării unor practici agricole, care nu sunt întotdeauna favorabile sănătăţii populaţiei. Riscurile pe care le implică folosirea îngrăşămintelor chimice în agricultură sunt foarte grave, având ca efect creşterea bolilor infecţioase şi expunerea la diferiţi agenţi patogeni. În pofida acestor pericole, aproximativ 80% din produsele obţinute în industria chimicalelor sunt distribuite către diverse sectoare agricole. Europa de Vest, Japonia şi America de Nord reprezintă cele mai dezvoltate pieţe de desfacere pentru îngrăşămintele chimice. Ce-i drept, mai nou, reticenţa faţă de efectele negative pe care le au acestea asupra organismului uman a determinat o oarecare selecţie a lor. Cert este că volumul de vânzări ale îngrăşămintelor chimice, ierbicidelor sau insecticidelor este în continuă creştere. O perioadă prolifică pentru acest segment a fost între anii 1950-1984. Apogeul a fost atins atunci când pentru un hectar de pământ au fost folosite 211 kg de îngrăşăminte.

După această perioadă a început să se resimtă o încetinire a ritmului de folosire a chimicalelor, astfel că de la 126 milioane de tone de îngrăşăminte, cât erau folosite pe plan mondial între anii 1950-1980, consumul s-a stabilizat după 1998 undeva la aproximativ 120 milioane de tone.

Laura DOBRE

„În zonele rurale intravilane, situate la cel mult 20 km de Buzău, unde există gaze, terenurile se vând cu 12-15 euro/mp. În această categorie se pot înscrie comunele Verneşti, Mierea, Unguriu sau Măgura.  În alte zone, maximum 10 euro/mp, dar se găsesc loturi chiar cu 2-5 euro/mp. Menţionez că trebuie ţinut cont de mai mulţi factori, cum ar fi deschiderea şi dimensiunea terenului, utilităţi, vecini etc.“ – a declarat pentru Lumea satului Alexandru Ionescu, directorul Agenţiei imobiliare Casa Ta, din Buzău (tel.: 0722.524.296, e-mail: office@casa-ta-bz.ro).

Domnia sa ne-a mai spus că terenurile extravilane, arabile au preţuri medii de 1.200-1.500 euro/ha pentru loturi de 5-10 ha şi de 800-1.000 euro/ha pentru loturi mici. În funcţie de calitatea viţelor, viile se vând cu 1.500-4.000 euro/ha.

Tabelul îl găsiţi în revista Lumea Satului nr.22 din 2009
Pentru abonamente contactaţi redacţia.

Şvabilor din Banatul istoric, şi nu numai lor, le este dat să trăiască o a doua tragedie a ultimilor 50 de ani. Nesiliţi de nimeni, ei îşi vând în masă proprietăţile funciare moştenite de-a lungul istoriei, oferindu-le la preţuri de batjocură noilor venetici, sosiţi de pretutindeni. Noile comunităţi străine au reuşit să creeze în ţinutul Banatului un fel de colonii funciare care au puţine elemente comune cu modelul de gospodărire şi convieţuire al bănăţenilor de altădată.

Liniştea dinaintea furtunii

Dacă în anii trecuţi cele mai multe terenuri agricole din Banat erau cumpărate de italieni, pentru diverse activităţi agricole şi nu în ultimul rând pentru speculă, la ora actuală asistăm la o stagnare suspectă. O explicaţie ar fi scăderile preţurilor în toate zonele.

Ofensiva daneză

Anul acesta, două mari societăţi daneze au cumpărat teren în Banat. Este vorba de Grupul FirstFarms, care a cumpărat 9.000 ha de teren agricol, din care lângă Timişoara 3.296 ha. Al doilea mare concern danez a preluat două companii italiene din judeţele Timiş şi Caraş-Severin.

În această tranzacţie ar fi vorba de 4.000 ha de teren arabil. Un al treilea grup din Danemarca este Dangro Invest, specializat în achiziţionarea de ferme agricole în Europa de Est.

El deţine suprafeţe mari de teren agricol în Caraş-Severin şi Arad, ceea ce înseamnă că Banatul este încă prolific în achiziţionarea de terenuri. Dacă în anii precedenţi un hectar de teren arabil se cumpăra cu 3.500 euro pe hectar, astăzi se ajunge până la 150 euro mp.

Deruta este totală

- În judeţul Arad, ca de altfel în întreg Banatul, preţurile diferă, în unele cazuri inexplicabil de mult. De exemplu în Sânicolaul Mic, o parcelă de 2.800 mp se vinde cu 3 euro mp. În zona industrială Arad, acelaşi proprietar vinde cu 12 euro mp. În apropierea autostrăzii, preţul unui metru pătrat începe de la 38 euro şi ajunge la 50 euro. La Zerind, un proprietar vinde 5 hectare la preţul de 4,5 euro mp. Cu cât au mai multe facilităţi – apă, curent, gaz etc. – şi dacă se mai află şi în zone industriale, pe lângă autostradă, cu atât preţurile cresc.

- La Bihor, un teren extravilan, în suprafaţă de 4.000 mp, din care 3,4 ari pădure, se vinde cu 0,4 eurocenţi mp. În Salonta, preţul a ajuns şi la 1 euro mp, iar la Rontău, la cca 1 km de Băile 1 Mai, 8.700 mp de teren se vând cu 120.000 euro. Un teren arabil la cca. 20 km de Oradea costă 1.800 euro mp. Tot aici un teren cu livadă în suprafaţă de 11.700 mp se vinde cu 30 euro mp.

- În Caraş-Severin, la 9 km de Reşiţa, preţul unui mp ajunge la 9 euro. În localitatea Obreja preţul pe hectar este de 2.900 euro, iar în staţiunea Brebu preţul este de 5 euro mp, în timp ce la Sacu preţul unui mp este de 1 euro; în zona Lacului Trei Ape preţul ajunge la 15 euro mp, la Gărâna este de 6 euro mp, în timp ce pe muntele Semenic pentru 720 mp de teren se cer 10.000 euro.

- În Timiş, la 40 km de Timişoara, comuna Bulgăruş, metrul pătrat se vinde cu 9 euro, la Hodoni hectarul compact se vinde cu 3.000 euro, la Recaş un hectar de vie se vinde cu 30.000 euro, în zona Aeroportului şi a autostrăzii în Timiş un hectar se vinde cu 9.900 euro, iar la Igriş preţul la un hectar ajunge la 2.500 euro.

Nemţii revin cu gânduri bune

România este socotită drept una dintre cele mai interesante ţări pentru investiţii în terenuri agricole. Cel puţin aceasta este afirmaţia management-ului societăţii germane Agrarius, pregătită să facă investiţii masive.

În opinia nemţilor, România este socotită printre cele mai lucrative ţări pentru investiţii în terenuri agricole. Firma din oraşul german Bad Homburg vrea să cumpere masiv teren agricol în România. Prima afacere a fost efectuată în luna martie anul curent.

O prognoză optimistă

Fondată cu un an şi jumătate în urmă, firma germană cumpără terenuri agricole drept „marfă“ rentabilă. Gerald Krämer, licenţiat în ştiinţe agricole şi manager de ţară pentru România al Agrarius, invocă mai multe motive pentru care în România afacerile cu terenuri agricole ar fi rentabile. El apreciază că pământul agricol se va scumpi pentru că România a aderat la Uniunea Europeană. Cu fonduri din Bruxelles, agricultura se va moderniza şi vor veni din ce în ce mai mulţi investitori agricoli din Occident.

În Câmpia de Vest, preţul la terenurile agricole extravilane urcă de la 1.000 euro/ha, ajungând în unele zone la 6.000 euro/ha.

Nu este chiar un land banking

Ceea ce intenţionează să facă Agrarius sună a land banking, cum s-a practicat de pildă în ultimii ani în America Latină, în ţări precum Paraguay, unde oameni de afaceri au cumpărat ieftin păduri, păşuni sau pământ agricol, aşteptând să le vândă scump. Acesta nu este însă modelul de afaceri al societăţii Agrarius, afirmă Krämer.

„Nu putem să cumpărăm teren pe care-l lăsăm să stea părăginit, făcând land banking. Nici nu este intenţia noastră, pentru că avem în firmă cunoştinţe agrare şi ştim că pământul ori va fi năpădit de buruieni, ori va fi afectat de deşertificare şi deja vedem multe astfel de terenuri în România. Noi vrem să cumpărăm numai pământ pe care putem să-l dăm în arendă.“

Agrarius are, în prezent, oferte de a cumpăra până la opt mii de hectare de pământ, mai ales în Banat, după cum spune Krämer. Între Timişoara şi Arad, într-o localitate pe care Krämer nu doreşte s-o numească, Agrarius a încheiat recent şi prima afacere.

Modelul de afacere al societăţii Agrarius promite investitorilor un profit anual de cel puţin 10%.

Mai multe firme vest-europene au cumpărat teren agricol în România, pe care îl cultivă. Societatea Agrarius este însă singurul investitor care cumpără pământ drept marfă cotabilă la bursă.

Clement LUPU

Suprafaţa cultivată cu cartofi plasează România pe locul al treilea în Europa. Culturile cu cartofi acoperă doar 14% din suprafaţa totală cultivată în România. Şi totuşi România este una dintre ţările de top din punctul de vedere al terenurilor cu cartofi, ocupând locul al treilea în Uniunea Europeană, după Polonia, şi aproape la egalitate cu Germania. Însă producţia medie la hectar lasă mult de dorit, fiind de numai 15 t/ha, faţă de 40 t în Germania, se spune în Raportul pe 2009 al BCR, intitulat „Agricultura – potenţial, oportunităţi, supravieţuire“.

România cultivă cartofi pe o suprafaţă comparabilă cu cea din Germania, de aproximativ 280.000 ha, în timp ce Polonia, cu aproape 600.000 ha cultivate cu cartofi, ocupă locul întâi în Europa. Cei care gestionează treburile agriculturii susţin că, din cauza randamentelor scăzute, producţia nu acoperă consumul intern.

Explicaţia este falsă. Adevărul este că producţia de cartofi a României este suficientă pentru a asigura consumul populaţiei. Fapt este că ţara noastră este un importator masiv de cartofi, iar producătorii locali acuză strategiile agresive ale celor din afară, care sunt sprijiniţi de guvernele lor prin subvenţii, înaintând oferte la preţuri foarte competitive.

Domnia sa susţine că, pe plan intern, există deficienţe mari din punctul de vedere al organizării şi dotării tehnice, un material săditor de slabă calitate şi resurse financiare limitate faţă de necesarul de investit. Toate acestea conduc la o eficienţă redusă, comparativ cu cea a unor ţări vecine sau a Zonei Euro. Astfel,

România a devenit un mare importator de cartofi.  400 de varietăţi

Conform Raportului, la momentul actual există peste 400 varietăţi de cartofi care se plantează în ţara noastră, în marea lor majoritate aduse din afară, dar nu sunt aclimatizate în totalitate. Iată încă o cauză a producţiei scăzute! Interesant este că alocarea de fonduri pentru cercetare în acest domeniu a fost întreruptă în 1998. În ciuda acestui fapt, cercetătorii autohtoni au reuşit să producă patru noi soiuri de cartof perfect aclimatizate.

Pe de altă parte, se simte nevoia reabilitării perimetrelor închise de cultivare în judeţele Braşov, Suceava, Covasna şi Harghita, precum şi nevoia stringentă pentru o strategie de producere a seminţelor, astfel încât suprafaţa cultivată cu soiuri româneşti de cartofi să crească la 25% din total. Cu astfel de priorităţi, Ministerul Agriculturii poate să relanseze producţia locală, chiar dacă suprafaţa cultivată va scădea la aproximativ 200.000 ha, până în 2013, în timp ce randamentul mediu ar trebui să atingă cel puţin 23 t/ha.

Traian DOBRE

• Hambare pline, buzunare goale.
• Preţuri care nu acoperă nici măcar cheltuielile de producţie.
• Unde sunt samsarii de altădată?

La Belceşti, cea mai mare comună din judeţul Iaşi şi una dintre cele mai mari din ţară, anul agricol 2009 – cu toate capriciile sale – a răsplătit, în bună măsură, munca sătenilor. Din păcate, o muncă fără finalitate şi fără câştig. Din multele exemple pe care le avem, ne-am oprit astăzi în gospodăria unuia dintre oamenii harnici din această aşezare.

Cheltuieli degeaba

Alexandru Mătăsaru (foto), „Sandu“, cum îi spun sătenii, cultivă 10 ha de teren. „Cu excepţia grâului, îmi spune dumnealui, unde, pe 4 ha am obţinut în medie 1.500 kg la unitatea de suprafaţă, porumbul şi celelalte culturi au dat recolte bune şi ar trebui să fim mulţumiţi. De ce ar trebui? Pentru că, vedeţi dumneavoastră, nimeni nu întreabă ce facem cu produsele noastre. Cu mare greutate am reuşit să vând o parte din grâu cu numai 37 bani kilogramul şi, chiar dacă l-aş vinde în întregime, la preţul ăsta nu reuşesc să-mi acopăr nici măcar preţul recoltării. Dacă adăugăm cheltuielile pentru pregătirea terenului, însămânţare, preţul seminţei, al îngrăşămintelor şi tratamentelor, suntem faliţi, cum s-ar spune.“

Îl întreb dacă toamna asta a semănat. Nici vorbă, ne spune omul. Din cauza secetei, pământul e ca piatra. Nu se poate ara şi chiar dacă ar putea pregăti patul germinativ, n-o mai face pentru că nu mai are bani să acopere cheltuielile şi nu mai poate munci degeaba.

Comerţul cu purcei, în conspirativitate

Gospodăria lui Alexandru Mătăsaru, asemenea multora din Belceşti, este formată din şase vite, dintre care patru tăuraşi la îngrăşat, porci, stupi de albine, livadă. Într-un cuvânt, o adevărată microfermă care poate oferi pieţei o însemnată cantitate de produse pe care, accentuează încă o dată gospodarul, nu are cui le vinde. Are porumb de anul trecut, la care se adaugă cel de anul acesta.

Fânarul este şi el plin, iar alături sunt şire de sparcetă şi fân din anii trecuţi. „Va trebui, oftează gospodarul, la tot furajul ăsta să-i dau foc pentru că nu am ce face cu el. Am vrut să cresc animale crezând că voi avea cui le vinde. Aţi văzut ce tăuraşi am, dar nimeni nu mă întreabă dacă sunt de vânzare. Laptele nu ni-l cumpără nimeni, de ani buni niciun procesator n-a mai călcat prin Belceşti.“

O altă anomalie. Conform unui ordin pe care niciun ţăran nu-l înţelege, comercializarea porcinelor din gospodării este interzisă. Aşa stând lucrurile, comerţul cu purcei se desfăşoară în cea mai strictă conspirativitate. „Cei care vor să vândă sau să cumpere grăsuni sunt văzuţi în locuri ferite, prin spatele oboarelor sau pe uliţi lăturalnice, afirmă Alexandru Mătăsaru. Altădată veneau în sat, ne spune gospodarul, samsari care cumpărau animalele oferindu-ne preţuri de râs, dar veneau! Acum, când nici aceştia nu mai apar, vă spun încă o dată, creşterea animalelor, veche de când lumea, o să dispară şi la Belceşti.“

Sprijinul de la stat? Vorbe!

În ceea ce priveşte ajutorul despre care se tot vorbeşte că îl primesc sau, mai exact, ar trebui să-l primească agricultorii, nea Sandu e foarte sceptic. Până acum n-a primit niciun leu din subvenţia pentru animale pe 2008 şi, pe deasupra – a trăit, spune el, o experienţă care l-a lămurit. „Am făcut un dosar prin FADR, pentru Măsura 141, privind extinderea numărului familiilor de albine. Suma nu era mare, de 1.500 euro. Am aşteptat termenul legiuit de 30 zile, când m-am dus să semnez contractul. M-au amânat o dată şi încă o dată, spunând că mă vor anunţa telefonic. Au trecut de atunci luni după luni şi răspunsul nu a mai venit.“

La rândul lui, Constantin Petraş, primarul comunei, confirmă faptul că există oameni care ar vrea să înceapă o afacere, dar relaţiile cu băncile şi întocmirea unui dosar pentru fonduri europene sunt atât de încurcate încât mai toţi au renunţat.

„Ştiu cei care diriguiesc treburile agriculturii, se întreabă Alexandru Mătăsaru, că în ţara asta ţăranul munceşte pe degeaba un an întreg?

Magazinele sunt pline cu produse din afara hotarelor ţării, în timp ce în gospodăriile noastre cerealele putrezesc, laptele îl dăm la porci,într-un cuvânt toată munca noastră se iroseşte. Se vorbeşte mereu de economia de piaţă dar, văd eu, pe această piaţă au acces merele din Polonia, brânzeturile din Olanda, legumele din Turcia şi aşa mai departe.

Domnii care ne conduc ar trebui să ştie că, fără sprijin, agricultura moare şi noi, ţăranii români, poate ultimii în această generaţie, vom dispărea.“

Stelian CIOCOIU

Agricultura românească ar putea să devină o prioritate pentru investitorii străini. Preţul scăzut al terenurilor, întinderea vastă a suprafeţelor arabile şi solul de calitate ar putea fi ingredientele perfecte pentru o afacere de succes faţă de orice investitor străin, pregătit să îşi utilizeze experienţa şi tehnologia într-o ţară care deţine capacitatea de a hrăni peste 100 milioane de oameni, se arată în Raportul pe 2009 al BCR, intitulat „Agricultura – potenţial, oportunităţi, supravieţuire“. Studiul a fost elaborat de un colectiv condus de dr. Lucian Anghel, economist-şef al băncii.

Din păcate, consemnează raportul, fragmentarea terenurilor agricole, investiţiile scăzute de până acum, fenomenul de îmbătrânire a populaţiei de la sate şi sărăcia larg răspândită în mediul rural pun agricultura românească într-o lumină nefavorabilă. Speranţe de mai bine pot veni numai de la investiţiile străine directe şi de la fondurile europene.

Recolta de cereale, cu 25-30% mai mică

„Producţia de cereale, cu excepţia porumbului, ar putea scădea cu 25-30% faţă de anul precedent, în principal ca urmare a recoltei reduse de grâu -32%, care deţine ponderea majoritară în totalul producţiei de cereale recoltate până la data de 31 august, de peste 70%“, a declarat Lucian Anghel, pentru Lumea satului.

Potrivit estimărilor oficiale, producţia de grâu însumează 5,3 milioane de tone în 2009, în timp ce consumul intern este de aproximativ 3 milioane de tone anual.

Piaţa uleiului, evaluat la 200 milioane de euro

Semnalele care vin din piaţă, menţionează Raportul, nu sunt foarte încurajatoare, cu excepţia producţiei de floarea-soarelui. Estimările producătorilor situează producţia medie la hectar, în anul 2009, la 1.400-1.600 kg. Conform unor estimări ale producătorilor, preţul florii-soarelului a scăzut cu aproximativ 27%, la 0,8 lei/kg. Cererea de procesare se aşteaptă să scadă, deoarece consumul s-a diminuat cu circa 10% în primele şase luni din 2009. Piaţa românească a uleiului este estimată la aproximativ 250 mii de tone şi la o valoare totală de circa 200 milioane de euro.

Producţia de legume, în scădere

În primele şapte luni, producţia de legume a acoperit numai 35-40% din consumul intern. În această perioadă, „importurile de legume au fost predominante şi în 2009, acoperind 60-65% din consumul total. Datele s-au schimbat fundamental în lunile august şi septembrie, când oferta abundentă de pe piaţă a făcut din piaţa românească una dintre cele mai ieftine din Europa.

Consumul de fructe pe cap de locuitor, în România, este cu aproximativ 30-40% mai redus decât media Uniunii Europene (180-200 kg), în condiţiile în care calitatea soiurilor autohtone s-a deteriorat vizibil în ultimii 10 ani, în special la caise, piersici şi mere.

Locuitorii din mediul rural folosesc în cele mai multe cazuri fructele pentru a produce băuturi alcoolice pentru consum propriu (prune, mere şi struguri), se menţionează în Raport.

Traian DOBRE

La ora actuală, Zona Metropolitană, care există numai pe hârtie, este socotită un fel de El Dorado. Aici, oricine ajunge să aibă o cât de mică suprafaţă de teren îşi închipuie că se va înzeci preţul, aproape peste noapte. Febra căutătorilor de „aur“ s-a tradus deocamdată prin creşteri neverosimile de preţuri, mai ales la terenurile agricole, unde speculatorul amator nu mai vede în faţa ochilor decât construcţii viitoare.

Credinţa lui este că, foarte curând, în plin câmp s-ar putea dezvolta un cartier rezidenţial. Întregul mecanism de zvonuri, legende şi iluzii nu este decât un alt efect tip Caritas, care urmăreşte atragerea de bani în sistem piramidal. Însăşi ideea Zonei Metropolitane, înţeleasă ca o sursă de speculaţie, deci de câştig rapid, este lipsită de orice suport, dacă participând la joc nu eşti complice cu organizatorii şi nu faci parte din colegiile invizibile“ – este de părere dr. Artur Silvestri, analist imobiliar.

Rezultatul se vede la tot pasul. Mii de hectare nelucrate, în aşteptarea unui client care nu mai vine şi preţuri chiar de 90 euro pe mp, în plin câmp, unde nu există utilităţi (curent electric, gaze, apă şi canalizare), cum este cazul la Mogoşoaia, Voluntari sau Corbeanca.

Periş, comuna contrastelor

Ne-am deplasat la Periş, o comună situată la 30 km de Capitală şi 8 km faţă de şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Iniţial am vrut să scriem despre o mică fermă, administrată de familia Smărăndescu (tatăl, fiica şi fiul), unde se cultivă magnolii. Din păcate, fiica nu a fost de acord. Însă, la plecare, Augustin Smărăndescu (fiul) a rostit o propoziţie care ne-a pus pe gânduri: „Zona Metropolitană a omorât agricultura“. Ne-a spus că a vrut să extindă afacerea familiei, dar nu a putut, pentru că preţurile terenurilor sunt piperate. De asemenea, mulţi ţărani nu mai lucrează pământul, pentru că aşteaptă „să dea lovitura“ prin vânzarea proprietăţii.

Ne-am interesat prin comună şi am găsit loturi mari, de 50-80 ha, care costă 17 euro/mp, adică 170.000 euro/ha (!). Însă, în aceeaşi comună, există şi preţuri de 2 euro/mp sau 6,5 euro/mp. Într-un singur caz, proprietarul cere 30 euro/mp.

Menţionăm că preţurile de bun simţ, la nivelul judeţului Ilfov, sunt de 2-3 euro/mp.

Limitele Zonei Metropolitane

Conform proiectului iniţiat de Primăria Municipiului Bucureşti, Zona Metropolitană va include municipiile Olteniţa şi Bucureşti, 84 de comune şi opt oraşe. Nu şi municipiul Giurgiu!

Proiectul „Marelui Bucureşti“ se va întinde pe 5.046,1 km2. Proiectul a fost întocmit de specialiştii Centrului de Dezvoltare şi Proiectare Urbană din cadrul Primăriei Capitalei. În nord vor fi ataşate comunele Butimanu (judeţul Dâmboviţa), Periş, Ciolpani, Gruiu, Nuci (Ilfov). În nord-est va junge până la comunele Grădiştea, Petrăchioaia (Ilfov), Sineşti (Ialomiţa) şi Belciugatele, Fundulea şi Ileana (Călăraşi). În est şi sud-est, limita va fi dată de comunele Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Frăsinet, Mănăstirea, din Călăraşi. În sud, se va întinde până la Dunăre. În vest, va acoperi 15 comune din Giurgiu.

În zona Braşovului, terenul este încă ieftin

„Din cauza crizei economice, în general preţurile terenurilor au scăzut. Însă, din informaţiile pe care le deţinem, rezultă că terenurile agricole sunt cele mai căutate şi au avut, cel puţin în ultima perioadă, o tendinţă de creştere uşoară“, a declarat Marius Şova, directorul ByaMar Invest din Braşov, pentru revista Lumea satului.

Iată câteva preţuri medii, la nivelul judeţului:

● teren agricol extravilan pentru culturi de câmp – 2.000-3.000 euro/ha;
● teren agricol extravilan pentru legumicultură – 2.500-3.500 euro/ha;
● teren agricol intravilan – 5-30 euro/mp;
● livezi – 1.500-3.000 euro/ha;
● păduri – 3.000-9.000 euro/ha;
● teren intravilan pentru construcţii – 15-300 euro/mp.
Informaţii suplimentare la tel.: 0722.966.384 saue-mail: brasov.office@yahoo.com.

Traian DOBRE

La un moment dat exista credinţa că piaţa pământului din România se îndreaptă spre o anume afacere de tip dâmboviţean. Spre ea au năvălit străini de peste mări şi zări, care cumpărau în bună înţelegere cu proprietarii funciari cele mai mănoase terenuri. În Banatul istoric, de pildă, era cât pe aici să asistăm la o dislocare de tipul celei pe care israelienii au făcut-o cu palestinienii.

Până la urmă, italienii, antrenaţi în această afacere funciară, s-au potolit, mulţumindu-se cu doar 30% din teritoriul arabil al bănăţenilor. În alte zone ale ţării, în Dobrogea de pildă, au bântuit şi încă acţionează firme străine care practică o politică de marketing pe cât de ademenitoare, pe atât de suspectă: investitorii cumpără tot ce li se oferă, inclusiv fâşii de terenuri intercalate în solele unor asociaţii agricole.

Nu cumva să credeţi că afaceriştii se constituie într-un fel de societăţi de binefacere pentru ţăranii dobrogeni. Ei au o strategie de tipul picăturii chinezeşti, încercând dezmembrarea structurilor funciare din interior. Nu neapărat în anii de referinţă 2008-2010, ci mai încolo, peste 5 sau 10 ani. Trebuie spus că străinaşii nu au acţionat în forţă şi nici nu pot fi acuzaţi de speculă. Ei au oferit un preţ şi, în lipsa concurenţei, l-au plătit, undeva pe la jumătatea valorii terenurilor din zonă.

Care ar fi fundamentarea valorică

Teoretic, instituţiile ştiinţifice care s-au preocupat de piaţa funciară au emis unele elemente ştiinţifice pe baza cărora se calculează valoarea pământului în condiţiile unei economii de piaţă atipice.

Aceste elemente ştiinţifice sunt însă departe de funcţionarea practică a pieţei pământului. Se zice, şi este adevărat, că preţul este dat de raportul dintre cerere şi ofertă. Dar, oriunde în lumea dezvoltată, tranzacţiile cu pământul pornesc de la o fundamentare ştiinţifică a valorii pământului în funcţie de fertilitatea acestuia şi cu deosebire, de la importanţa economică a zonei în care este situat acesta.

Din acest punct de vedere, pedologii şi economiştii noştri agrarieni au stabilit la nivelul ţării cinci zone de fertilitate a terenurilor, indicând pentru fiecare în parte un preţ orientativ al hectarului de teren. Ecartul între cel mai valoros şi cel mai sărac teren este de trei ori. Practic, în cele mai multe cazuri, această determinare ştiinţifică este infirmată de tranzacţiile curente.

Până acum, cele mai scumpe terenuri erau localizate nu în câmpiile fertile, ci în zonele colinare, unde cererea depăşea mult oferta. Excepţie de la această regulă fac terenurile din vecinătatea marilor oraşe şi cu deosebire cele amplasate de-a lungul viitoarelor magistrale rutiere.

Astăzi, datele problemei sunt altele, întrucât şi piaţa funciară este bulversată de criza în care se zbate economia mondială şi în special cea românească. Documentările noastre în teren, dar şi tranzacţiile de pe piaţa imobiliară pun în evidenţă o decădere a preţului pământului, care are puţine şanse de revenire la realitate. Elementul de dezechilibru îl reprezintă nu atât criza economică în sine, cât marele abandon funciar care, după unele date, se îndreaptă spre 4-5 milioane hectare.

Concludente în acest sens sunt şi datele pe care le supunem atenţiei.

Caracteristicile pieţei

• În cei 16 ani de când au început tranzacţiile cu terenurile agricole, au fost vândute între 800.000 şi 900.000 de hectare, adică 10% din terenurile aflate în proprietate privată.

În marea lor majoritate, aceste tranzacţii au avut loc cu acte notariale în regulă, dar există numeroase vânzări făcute pe baza unor chitanţe de mână.

• Cum este şi normal, piaţa funciară este dominată de tranzacţiile cu terenurile arabile aflate în extravilan. Cu precizarea că multe dintre aceste terenuri au fost deturnate spre zonele construibile ale comunelor, aceasta cu aportul neostenit al administraţiilor locale. Spre edificare, vă sugerăm să priviţi construcţiile amplasate pe fostele terenuri extravilane şi care foarte curând vor lega Bucureştiul de Ploieşti.

Din informaţiile de care dispunem, în jurul Capitalei există de acum comune care nu mai au terenuri în extravilan.

O analiză în timp pune în evidenţă o creştere moderată a preţului pământului, cu precizarea că în 2009 asistăm la o prăbuşire a pieţei pământului. Este drept, cei care vor să vândă pretind preţuri fabuloase. La Murighiol, în judeţul Tulcea, ele ating 90 de euro/mp. Este vorba, desigur, de o imaginaţie imobiliară, pentru că în cazul unei tranzacţii adevărate preţul scade de opt-zece ori.

• Paradoxal, tranzacţiile de pe piaţa imobiliară răstoarnă oarecum ordinea firească a valorii terenurilor, în sensul scăderii dramatice a preţurilor terenurilor situate în zonele preorăşeneşti.

În Teleorman, Galaţi, Bistriţa, Ilfov, Giurgiu, Constanţa, Dolj, Olt sau Mehedinţi, preţul terenurilor din vecinătatea zonelor urbane este, în destule cazuri, sub media tranzacţiilor la nivelul judeţelor respective.

Concludente în acest sens sunt şi ultimele oferte de vânzare a terenurilor extravilane situate în diferite zone din sudul ţării. Adică în zonele cu cel mai fertil pământ din acest areal geografic al Europei.

Valoarea pământului la noi şi în lume – tabel pag. 39 – le găsiţi in revista

Preţul pământului în extravilan – tabel pag. 39 – le găsiţi in revista

 Iosif POP, Laura DOBRE