Agro BUSINESS

● La nivel mondial, soia ocupă 77% din cele 30 milioane de hectare alocate acestei plante la nivel global;

● La nivel mondial, beneficiile economice ale cultivării soiei transgenice însumează 22 miliarde dolari;

● Până în 2006, România era a treia cultivatoare de soia din Europa, după Rusia şi Ucraina, prin cele 137 mii de hectare. La aceea dată, România se situa în elita mondială a cultivatorilor de soia transgenică. În acel an de referinţă, fermierii români cultivau 137 mii de hectare cu soia transgenică, care reprezenta 69% din totalul suprafeţei cultivate cu soia;

● Aderarea României la Uniunea Europeană a însemnat un adevărat dezastru pentru cultivatorii de plante modificate genetic. Interdicţia impusă de politicienii comunitari a avut ca prim rezultat diminuarea drastică a suprafeţelor cultivate cu soia şi implicit a producţiei, care a scăzut brusc de la 345 mii la 86 mii tone;

● Din cel mai mare exportator de soia al Uniunii Europene, România a ajuns unul dintre principalii importatori;

● Pierderile indirecte ale fermierilor sunt dificil de evaluat. Numai din cauza deficitului de azot din sol ca urmare a necultivării soiei, fermierii pierd anual aproape 2 miliarde euro;

● Interzicerea cultivării soiei modificate genetic a făcut din România un importator net de boabe, care, exprimat în cifre contabile, echivalează cu o pierdere financiară de aproape 120 milioane de euro.

Introducerea în mediu a soiei RR şi utilizarea ei ca aliment şi furaj a fost aprobată de 31 agenţii de reglementare, din 21 de ţări. În anul 2009, suprafaţa totală pe care a fost cultivată soia modificată genetic RR, în 9 ţări, a fost de 69,2  milioane hectare, cu 3,4 milioane hectare mai mare decât în anul 2008. Suprafaţa alocată soiei transgenice echivalează cu 77% din cele 90 milioane alocate pe glob acestei plante de cultură. În intervalul 1996-2007, beneficiile economice ale utilizării acestei PMG au fost de 21,8 miliarde USD. Istoria agriculturii nu a cunoscut un alt caz de adoptare atât de rapidă a unei noi tehnologii.

Şansa României

România este una dintre puţinele ţări din Europa care au condiţii favorabile pentru producţia de soia. Conform datelor FAOSTAT (2006), cultivând soia pe 199,2 mii hectare, România era al treilea cultivator al acestei specii în Europa, după Rusia şi Ucraina. Totodată, în 2006 România era şi una dintre cele 9 ţări din lume care cultivau soia transgenică. Aprobată încă din anul 2000, cultura soiei transgenice ocupa în ţara noastră, în anul 2006, 137 mii hectare. Altfel spus, 69% din suprafaţa alocată soiei. Producţia totală a fost de 345 mii tone, din care 250 mii tone au fost boabe de soia transgenică.

Rezultatele unor studii economice au evidenţiat faptul că această cultură era mai profitabilă pentru fermierii din România decât pentru fermierii din toate celelalte ţări în care era aprobată cultivarea soiei transgenice în scop comercial.

Odată cu intrarea în UE, România a fost obligată să renunţe la soia transgenică deoarece cultivarea acestui produs nu era aprobată în UE. De altfel, în UE nu sunt multe ţări cultivatoare de soia, dar există un necesar de consum foarte mare. În consecinţă, această PMG nu este cultivată, dar produsul său este importat în cantităţi urişe, sub formă de boabe şi şroturi, din Argentina, Brazilia, SUA etc. Adică din ţări mari cultivatoare de soia transgenică.

Consecinţele economice ale interdicţiei

Respectând obligaţiile asumate prin semnarea Tratatului de aderare, România a interzis cultivarea soiei modificate genetic pe teritoriul său. Urmarea imediată a fost scăderea drastică a suprafeţelor pe care era cultivată soia, de la 190.200 hectare, în anul 2006, la 46.900 hectare, în 2009. Producţia totală a scăzut de la 345.000 tone, în 2006, la 86.300 tone, în 2009.

Ca urmare a interzicerii cultivării soiei modificate genetic, marea majoritate a fermierilor români au renunţat la cultura soiei în general, considerând că sistemul de subvenţii instituit nu este suficient de remunerator pentru a compensa lipsa de competitivitate a culturii varietăţilor convenţionale. Desigur, scăderea suprafeţelor cultivate şi a producţiilor obţinute a fost însoţită de creşterea importurilor de boabe şi de şroturi de soia.

Analizând soldul balanţei comerciale cu boabe de soia şi produse derivate pe perioada 2001-2008, constatăm că, exceptând anul 2002, România şi-a asigurat necesarul de ulei de soia, cu un excedent maxim de 22.647 t în anul 2006, şi a reuşit să exporte peste 42.000 t de boabe de soia în anii 2005 şi 2006, după o lungă perioadă în care a fost importator net al acestui produs. În anul 2008, România a înregistrat din nou un deficit de ulei de soia, importurile fiind mai mari decât exporturile cu 2.752 tone.

În decursul întregii perioade analizate, România a fost importator net de şroturi de soia. Între anii 2001 şi 2004, soldul cantitativ al comerţului cu acest produs a fost negativ, situându-se între 86.000 t şi 11.0000 t. În continuare, a scăzut la puţin peste 70.000 t în anii 2005 şi 2006, după care a crescut spectaculos, în anul 2007, la 151.094 t şi în anul 2008 la 248.774 t.

În termeni valorici, soldul balanţei comerciale cu cele trei produse a fost negativ, atingând în 2007 94,483 milioane de €, din care 72 milioane de € se datorează importului de şroturi de soia, iar 22 mil € importului de boabe de soia.

Comparativ cu situaţia din anul 2006, în 2007 România a trebuit să facă eforturi valutare suplimentare însumând 60,5 milioane de € pentru a suplini cantităţile deficitare de boabe (peste 30 milioane de €), de şroturi (aproape 20 milioane de €) şi de circa 10 milioane de € pentru uleiul de soia pe care nu l-a mai exportat.

În anul 2008, deficitul valoric al balanţei comerciale pentru cele trei produse s-a accentuat. Diferenţa dintre soldurile comerciale 2008 şi 2006 a ajuns la 117,353 milioane de €, din care 58,084 milioane de € s-au datorat importurilor suplimentare de şroturi de soia, 39,322 milioane de € au fost pentru importurile de boabe şi 19,947 milioane de € pentru uleiul de soia.

În termeni reali, majorarea acestui deficit comercial se regăseşte ca pierdere indirectă la fermierii cultivatori de soia, dar în special la cei care au trebuit să renunţe la soia transgenică.

A existat şi un sprijin de stat

Subvenţia acordată fermierilor în anii 2007 şi 2008 pentru cultivarea soiei convenţionale este de două feluri. O primă categorie este în relaţie cu suprafaţa cultivată şi este similară pentru toate culturile. Valoarea acestei subvenţii a fost de 97 €/ha în anul 2007 şi de 107 €/ha în 2008. Totalul subvenţiilor de acest fel a fost de 10,98 milioane € în anul 2007 şi de 5,564 milioane € în anul 2008.

A doua formă de sprijin este specific culturii de soia convenţională şi este în relaţie cu producţia realizată şi vândută. Este acordat cu titlul de ajutor de stat cu scopul de a acoperi lipsa de competitivitate a acestei culturi şi pentru a se evita renunţarea în totalitate la cultura soiei. Sumele totale alocate pentru acest fel de subvenţie în anii 2007 şi 2008 au fost de 34 milioane lei (9,7 mil. €) şi, respectiv, 30 milioane lei (8,3 mil. €).

În intervenţiile sale, Lucian Buzdugan cifrează profitul obţinut în cazul culturii soiei MG între 100 şi 187 €/ha, în funcţie de producţia obţinută. Dacă acceptăm o valoare medie a profitului culturilor de soia RR de 143 €/ha, rezultă că prin renunţarea la aceste culturi se adaugă pierderi indirecte de profit potenţial la nivelul fermierilor de peste 11,1 mil. € în anul 2007 şi, respectiv, de 19,85 mil. € în 2008.

Efectele asupra fermierilor

Pierderile indirecte ale fermierilor sunt dificil de evaluat. Se pot face însă estimări, care trebuie interpretate sub rezerva acceptării ipotezelor de lucru. De exemplu, pierderile cauzate de lipsa din sol a azotului rezultat din activitatea bacteriilor ce trăiesc în simbioză cu soia au fost estimate la 1,1 mil. €, în anul 2007, şi la 1,725 mil. €, în 2008.

Cheltuielile pentru efectuarea lucrărilor mecanice suplimentare în cultura soiei convenţionale sunt de circa 30 €/ha. Prin urmare, pierderile totale cauzate de necesitatea executării acestor lucrări au fost de 2,3 milioane € în 2007 şi de 4,14 milioane € în anul 2008.

Cheltuielile pentru combaterea buruienilor sunt greu de estimat, fiind direct dependente de cultură şi de metoda de combatere adoptată.

Pierderile totale ale fermierilor în primii doi ani care au urmat interzicerii soiei RR au fost de 14,5 milioane € în anul 2007 şi de 24,7 milioane € în anul 2008, fără a se lua în calcul şi pierderile cauzate de creşterile cheltuielilor de combatere a buruienilor.

În loc de concluzie

Interzicerea cultivării soiei transgenice a determinat:

• scăderea drastică a suprafeţelor alocate soiei şi, implicit, a producţiei de boabe;

• creşterea semnificativă a importurilor de soia, România redevenind importator net de boabe de soia, cu un efort valutar suplimentar de 60 milioane € în anul 2007 şi de 117 milioane € în 2008;

• pierderea unui profit potenţial de către fermieri de 11 milioane € în anul 2007 şi de 20 milioane € în cel de al doilea an;

• pierderi indirecte cauzate fermierilor de 3,4 milioane € în anul 2007 şi de aproape 6 milioane € în anul 2008, fără a lua în calcul eforturile suplimentare pentru combaterea buruienilor problemă.

Prof. univ. dr. Toma DINU
Prof. univ. dr. Ioan Nicolae ALECU

Mai mulţi fermieri au venit, încă de la prima oră, la Centrul local nr. 3 Brăneşti (Ilfov) al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Tocmai se lansase noua campanie de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă. În timp ce unul dintre ei se chinuia, pe lângă un specialist al agenţiei, să stabilească exact parcela sa, a intrat pe uşă Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, însoţit de mai mulţi directori ai APIA, printre care şi noul director general, Florin Faur.

„Noua campanie are asigurate toate condiţiile pentru o bună desfăşurare, astfel încât toate cererile să poată fi depuse la timp, pentru a ne încadra în calendarul stabilit de Uniunea Europeană. Ideea este să nu avem întârzieri şi să nu fim obligaţi să aplicăm penalizări celor care întârzie să-şi depună cererile“ – a declarat ministrul.

În faţa ochilor curioşi, Dumitru a spus că, pentru campania din 2010, fondurile europene din FEGA se ridică la 730 milioane de euro, care vor fi distribuite fermierilor eligibili.

„După calculele noastre, dacă se depun cereri în limita suprafeţei de referinţă vom avea un nivel al sprijinului de 81 de euro pe hectar din fonduri europene. La această sumă se adaugă 85 €/ha de la bugetul naţional, valoare aprobată deja de Guvern. Cuantumul sprijinului naţional se ridică la 635 milioane de euro atât pentru sectorul vegetal, cât şi pentru cel animalier“ – a precizat demnitarul.

Fermierii prezenţi la eveniment, din întâmplare, s-au declarat mulţumiţi de banii la hectar pe care îi vor primi în acest an.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie – 17 mai 2010, o singură cerere de plată. În cazul întârzierilor se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare. După 11 iunie 2010, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.

Ajutorul naţional, doar pentru suprafeţele cultivate

„În 2010, vrem să creştem rigoarea şi responsabilitatea fermierilor de a cultiva terenurile. De aceea, am hotărât ca ajutoarele din fonduri naţionale să nu fie acordate decât celor care cultivă terenurile“ – a atras atenţia ministrul.

Însă, pentru terenuri întreţinute, chiar neînsămânţate, se acordă sprijinul european de 81 €/ha! În această situaţie, trebuie respectate Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu – GAEC impuse de Uniunea Europeană, cum ar fi, de exemplu, „Evitarea instalării vegetaţiei nedorite pe terenurile agricole, inclusiv pe terenurile care nu sunt folosite pentru producţie“. Şeful Agriculturii a precizat că APIA va efectua mai multe controale, tocmai pentru a preveni încălcarea legislaţiei în domeniu, pentru a nu se mai acorda subvenţii pentru terenurile abandonate.

Condiţii de acordare a sprijinului pe suprafaţă

„Beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafaţă pot fi persoane fizice şi/sau juridice, care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul“ – a declarat Florin Faur.

Sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 ha, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare în cazul culturilor de câmp şi de cel puţin 0,1 ha în cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole şi arbuştilor fructiferi.

De asemenea, solicitantul trebuie să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) pe toată suprafaţa fermei.

Traian DOBRE

Ne-am ars! Dacă nu găsim îndurare la Comisia Europeană, agricultura românească va returna vreo 50 milioane de euro, care reprezintă penalizări şi corecţii financiare aferente anului 2007. Totul din cauza unor nereguli, cum ar fi declararea incorectă a suprafeţelor cultivate.

„Aş dori ca, în această nouă campanie, să avem cât mai puţine erori. Într-adevăr, este dificilă identificarea parcelei, dar îi rugăm pe fermieri să vină cu toate datele cerute, astfel încât identificarea să fie făcută corect, pentru a nu se mai ajunge la corecturi de fonduri, eventuale penalizări generate de un grad mare de eroare“ – a declarat Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în cadrul unei recente conferinţe de presă.

Domnia sa a mai spus că, acum, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) se află în plin proces de închidere a conturilor pe 2007. Este vorba de vreo 3 milioane de euro care trebuie să ajungă în conturile unor fermieri.

Referitor la acelaşi an, demnitarul a spus că există o propunere din partea Uniunii Europene, în urma unui audit, de a aplica o corecţie financiară României, de 10% din suma plătită în 2007, adică 42 milioane de euro dint-un total de 420 milioane de euro fonduri europene. Însă, conform datelor existente la APIA, corecţia nu ar trebui să depăşească 2,8 milioane de euro, sumă care va fi notificată la CE.

Dacă vom fi iertaţi, vom vedea. Cert este că, tot pentru 2007, ţara noastră va plăti şi penalităţi, de „numai“ 8 milioane de euro. Nu se ştie încă ce surprize ne aşteaptă pentru 2008 şi 2009!

Piaţa mondială. La nivelul anului 2009, producţia mondială de grâu a fost de 672 milioane tone, în descreştere faţă de anul 2008. Primii cinci producători de grâu la nivel mondial sunt China, India, Statele Unite, Federaţia Rusă şi Franţa. În anul 2009, preţul mondial al grâului a scăzut la 289.2 dolari/tonă, iar în anul 2010 se aşteaptă o scădere până la 224.9 dolari/tonă, din cauza stocurilor ridicate care există (nivelul stocurilor faţă de utilizări este de 22,7% în 2009 şi vor creşte până la 23,9% în 2011). Pentru următorii 10 ani se prevede, de asemenea, o scădere/stagnare a preţului grâului ca urmare a creşterii ofertei pe termen lung şi a stocurilor.

În anul 2009, suprafaţa cultivată cu grâu s-a extins, în special datorită creşterilor înregistrate în Statele Unite, Canada şi Uniunea Europeană.

Cultivatorii americani,  într-o oarecare dificultate

Deşi suprafaţa cultivată a crescut, producţia a scăzut în anul 2009 ca urmare a scăderii randamentelor la hectar. Se aşteaptă ca producţia să crească în următorii ani până la 715.5 milioane de tone în anul 2019. Consumul va creşte într-un ritm mediu anul de 0,9%, atingând 714.4 milioane de tone în 2019.

Comerţul mondial net cu grâu a crescut în anul 2009 datorită creşterii ofertei în unele ţări exportatoare importante, ceea ce a determinat şi depresia preţurilor. Principalii exportatori neţi de grâu sunt Statele Unite, Canada, Federaţia Rusă, Uniunea Europeană, Australia şi Ucraina. Dintre importatorii neţi amintim: ţările din Orientul Mijlociu, Egiptul, Iranul, Japonia, Algeria, Coreea de Sud etc.

În ciuda extinderii la nivel mondial şi în Orientul Mijlociu a importurilor de grâu, exporturile SUA în 2009/2010 se aşteaptă să fie cele mai mici din ultimii 30 de ani ca urmare a faptului că exportatorii americani nu pot concura cu competitori care oferă preţuri mai mici, dispunând de logistică şi de avantaj competitiv în regiunile importatoare.

Fluctuaţii mari pe piaţa europeană

Producţia de grâu a fluctuat puternic în ultimii ani. După o creştere considerabilă în anul 2004 (cu 34% faţă de 2003), producţia de grâu a scăzut puternic în 2007 (-20% faţă de 2004). Ca reacţie la creşterea preţurilor înregistrată în anii 2007 şi prima parte a anului 2008, producţia de grâu a crescut în anii 2008 (cu 25% faţă de 2007) şi 2009. Primii cinci producători de grâu din Uniunea Europeană au fost în anul 2008 Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia şi Italia. Primele trei ţări producătoare acoperă peste 50% din producţia de grâu a UE-27. Producţia României reprezintă 4,8% din producţia UE-27 în anul 2008.

Piaţa naţională

În toamna anului 2009 s-au însămânţat 2022,9 mii de hectare, cu 8% mai puţin decât în sezonul anterior, în mare parte datorită creşterii suprafeţei însămânţate cu rapiţă. Sub 1% din suprafaţa semănată cu grâu este reprezentată de grâul durum. Regiunile Sud, Sud-Est şi Sud-Vest au cele mai importante suprafeţe semănate.

Ca urmare a creşterii importurilor în zona Orientului Mijlociu, preţurile grâului, pentru toate cele trei categorii (grâu extra, grâu de panificaţie şi grâu furajer), au crescut în luna decembrie 2009.

Evoluţia preţurilor în baza de date Preţuri-Agronet

Baza de date Preţuri-Agronet a fost realizată în cadrul proiectului „Sistem informaţional pentru pieţele agricole din România“ nr. 141556/22.04.2008, finanţat prin schema competitivă de granturi de Programul Makis, cu fonduri de la Banca Mondială şi MADR, având ca parteneri Institutul de Economie Agrară, Rompan, UCPR, Romconserv, AGCTR şi Bio-Cert.

Informaţiile privind preţurile grâului au fost furnizate de ROMPAN şi includ următoarele calităţi: grâu extra, grâu de panificaţie şi grâu furajer (conform SR ISO 7970-2001). Punctul în care se face raportarea preţului este poarta silozului. Preţurile se preiau de la câteva sute de agenţi economici distribuiţi în toată ţara, după cum urmează: regiunea Nord – Est, judeţul Bacău – 5 IMM-uri; regiunea Sud – Est, judeţul Galaţi – 4 IMM-uri; regiunea Sud – Muntenia, judeţul Prahova -14 IMM-uri; regiunea Sud Vest, judeţul Dolj – 4 IMM-uri; regiunea Vest, judeţul Timiş – 6 IMM-uri; regiunea Nord-vest, judeţul Sălaj – 1 IMM; regiunea Centru, judeţul  Braşov – 4 IMM-uri; regiunea Bucureşti – Ilfov -15 IMM-uri. Unitatea de măsură folosită este lei/tonă. Menţionăm faptul că nu sunt comunicate cantităţile tranzacţionate deoarece furnizorul de date nu agreează acest lucru, este comunicată doar media lunară ponderată. Preţul furnizat include: preţul produsului agricol, preţul transportului şi cu manipularea produsului de la fermă la poarta silozului şi nu este inclus TVA-ul.

Preţurile grâului au fost mai ridicate pentru grâul extra şi mai scăzute pentru grâul furajer.

Din datele de care dispunem observăm că în luna iulie nu au existat tranzacţii pe categoriile de calitate superioară ale grâului. Grâul extra s-a situat în jurul valorii de 501 lei/tonă din martie până în noiembrie, în ianuarie a fost puţin mai scăzut, pentru ca în februarie să depăşească valoarea de 500 lei/tonă.

Grâul de panificaţie s-a menţinut la un nivel mediu de 470 lei/tonă şi a păstrat un nivel mai scăzut cu 16 până la 43 de lei/tonă faţă de grâul extra.

Grâul furajer s-a menţinut la un nivel mediu anual de 404 lei/tonă şi a păstrat un nivel mai scăzut cu 134 până la 61 lei/tonă faţă de grâul extra şi de 100 până la 21 lei/tonă faţă de grâul de panificaţie.

Institutul Naţional pentru Statistică înregistrează de asemenea preţurile la poarta fermei, iar datele colectate de ROMPAN reprezintă preţuri la poarta silozului. Preţul grâului pe piaţa românească raportat de INS a înregistrat valori superioare celor raportate de ROMPAN, deoarece reprezintă o medie a tuturor canalelor de comercializare. Oricum diferenţele sunt nesemnificative.

Conform preţurilor colectate se observă că în lunile ianuarie şi februarie au loc tranzacţii în toate regiunile, în lunile iunie şi decembrie sunt sporadice cumpărările de grâu extra, iar în luna iulie se foloseşte grâu din stoc.

Iuliana IONEL, Cecilia ALEXANDRI
Institutul de Economie Agrară Academia Română

Astăzi, cultura de la care se obţin cele mai mari producţii şi care devansează din acest punct de vedere atât orezul cât şi grâul ocupă un loc din ce în ce mai important în furajare. În plus, noile alternative industriale, precum bioetanolul, oferă perspective reale de creştere a profitabilităţii culturii porumbului. Pentru a permite obţinerea unor producţii atât de importante este nevoie însă de seminţe de calitate şi în cantităţi suficiente. În acest scop, în întreaga lume se cultivă suprafeţe tot mai însemnate de porumb pentru sămânţă.

Cultura porumbului în lume

Cu o suprafaţă cultivată de peste 160 milioane de hectare, porumbul este astăzi prima cultură din lume. Din această suprafaţă, 148 milioane de hectare sunt cultivate cu porumb boabe, iar restul cu porumb furajer.

Ca să facem o compa­raţie, putem spune că la porumb s-au atins cantităţi de 800 de milioane de tone, în vreme ce grâul vine din urmă cu 700 milioane de tone. SUA rămâne liderul absolut în ceea ce priveşte suprafaţa ocupată cu porumb boabe, în vreme ce statele care alcătuiesc UE 27 primează la cultura pentru furaj, care ocupă circa 5 milioane de hectare, adică 43% din totalul cultivat la nivel mondial.

Peste 60% din această suprafaţă este cultivată în Franţa şi Germania, unde accentul se pune pe porumbul furajer datorită sectorului zootehnic foarte dezvoltat în cele două ţări. Statele membre UE 27, alături de Rusia şi Ucraina, cultivă în total 7,5 milioane de ha de porumb furajer.

Suprafaţa cultivată cu porumb boabe atinge la nivelul UE 27 aproximativ 8,5 milioane de hectare, în vreme ce alături de Rusia, Ucraina, Serbia, Croaţia, Moldova şi Turcia aceasta depăşeşte 14,5 milioane de hectare.

Porumbul boabe, în Europa

Producţia de porumb boabe obţinută la nivelul UE 27 este de 55 de milioane de tone. Aceasta poate oscila însă datorită unor ţări precum România sau Bulgaria care, din cauza condiţiilor climatice nefavorabile dar şi a lipsei irigaţiilor, trag în jos semnificativ nivelul randamentelor europene. Cu o suprafaţă cultivată de 2,4 milioane hectare, România este lider absolut în Europa. Din punctul de vedere al randamentelor, nu ne ridicăm însă nici măcar la jumătatea realizărilor fermierilor francezi.

Suprafeţele cele mai mari din Europa cultivate cu porumb boabe se întâlnesc în România, Ucraina şi Franţa. În privinţa randamentelor, cel mai bine stau Franţa şi Italia, cu producţii cuprinse între 9 şi 10 t/ha.

Porumbul pentru sămânţă

La momentul de faţă, pe plan mondial se cultivă aproximativ 800 mii de hectare cu porumb pentru sămânţă. Peste 85% din această suprafaţă este concentrată în trei zone principale de producţie. Este vorba despre SUA şi China, care deţin cea mai mare suprafaţă, 670 mii de hectare, şi de UE, unde se cultivă aproape 122 mii de hectare.

Deşi SUA rămâne cel mai mare cultivator de porumb pentru sămânţă, doar 10% din cantitatea produsă merge la export. Mai mult, tendinţa manifestată în ultimii ani este de scădere a acestui procent, în condiţiile în care pe plan local se manifestă o cerere tot mai mare de porumb pentru etanol. În plus, legislaţia europeană îngreunează destul de mult exportul SUA de sămânţă pură, considerată ca fiind „puţin“ contaminată de OMG.

China, cu cele 250 mii de ha de porumb pentru sămânţă, este cel de-al doilea mare producător la nivel mondial. Nici China nu se numără însă printre exportatori, producţia îndreptându-se doar spre consumul propriu. 

Chile este, în schimb, ţara care, deşi produce puţin porumb, acesta este destinat numai exportului. Este vorba de sămânţa de porumb de contrasezon, care apare pe piaţă în perioada în care la noi este iarnă.

Franţa, lider

La nivelul Europei, principalii producători de sămânţă de porumb sunt Franţa, Ungaria şi România. Împreună, cele trei cultivă 100 mii de hectare dintr-un total de 122 de mii. Franţa şi Ungaria, cu 55 respectiv 26 de mii de hectare, exportă aproape jumătate din tot ce produc, exclusiv în Europa.

România, cu cele 16.500 de hectare cultivate, exportă încă puţin comparativ cu celelalte două ţări mari producătoare, deşi are un istoric la fel de îndelungat în producerea porumbului de sămânţă. În România aceste suprafeţe au scăzut drastic de-a lungul timpului.

Astăzi ele sunt localizate în unităţi aflate sub îndrumarea tehnică şi organizatorică a INCDA Fundulea şi, mai ales, a unor companii străine cum sunt Pioneer sau Monsanto, care au ales să producă sămânţă în ţara noastră.

 Valentina ŞOIMU