Agro BUSINESS

Cel puţin până în 2020, când se va încheia viitorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene, fermierii români nu vor primi subvenţii la hectar la nivelul celor din ţările occidentale, a afirmat Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, în cadrul unei recente conferinţe de presă susţinute la Bucureşti.

O creştere mică pentru săracii UE

„Pentru statele membre, ale căror subvenţii la hectar sunt sub media europeană, comisia va propune o creştere. Însă, în perioada bugetară 2014-2020, nu se va ajunge la o egalizare“ – a precizat Cioloş.

Conform celor spuse, pe de o parte, o egalizare matematică este greu de justificat, pentru că există condiţii diferite de producţie, de la un stat la altul şi chiar de la o regiune la alta. În sistemul care se va propune, va exista posibilitatea acordării de subvenţii diferite, în interiorul aceluiaşi stat, între diferite regiuni, în funcţie de specificul lor.

Pe de altă parte, alocările bugetare comunitare trebuie să ţină cont de realizarea unor echilibre, pentru că există niveluri diferite de participare la formarea bugetului ale statelor membre. Orice creştere acordată unei ţări înseamnă diminuarea altor cote, cum ar fi, de exemplu, cea pentru coeziune. Însă se vor căuta toate mecanismele de flexibilitate, astfel încât producătorii să fie cât mai puţin afectaţi.

Bani pentru investiţii

„Vreau să subliniez un lucru. Când vorbim de alocarea financiară pentru agricultorii din România nu trebuie să ne gândim doar la subvenţii, chiar dacă sunt importante, esenţiale. De aceea, toată partea de investiţii în modernizarea agriculturii este la fel de importantă. Dacă ar creşte foarte mult subvenţia pentru fermieri şi nu s-ar mai acorda aproape deloc bani pentru investiţii, nu s-ar mai achiziţiona maşini şi utilaje, nu s-ar mai construi unităţi de procesare. De asemenea, nu ar mai exista fonduri pentru instalarea tinerilor fermieri şi altele. Astfel, agricultorii ar intra sub presiunea competitivităţii europene cu ţări în care aceste investiţii s-au făcut deja“ – a declarat comisarul european.

În opinia sa, dacă se iau în considerare alocarea medie pe fermier, subvenţii la hectar şi investiţii pentru dezvoltare, dezechilibrul între România şi vechile state nu mai este chiar aşa de mare.

În cazul investiţiilor, pentru a evita birocraţia, este posibil să se ajungă la o finanţare europeană mai mare sau la o finanţare de obiective, nu de proiecte. De asemenea, sunt luate în calcul finanţări mai consistente pentru grupurile de producători.

Se analizează diferite posibilităţi privind niveluri diferite de cofinanţare naţională pentru pachete de măsuri cu scopul de a stimula statele membre să folosească mai mult anumite măsuri de interes european.

Mai multe se vor şti în toamnă, când vor fi terminate proiectele de legislaţie privind reforma politicilor comune, de coeziune şi agricole.

Traian DOBRE

În privinţa comunicării CE despre reforma PAC, pentru că este un document lung, încerc să punctez principalele elemente ale reformei care vor fi interesante pentru România.

Criterii de repartizare

Unul dintre elementele de reformă vizează mai multă echitate în acordarea subvenţiilor între vechile şi noile state membre. Criteriile de repartizare a plăţilor directe vor fi regândite pe baze noi, echitabile, transparente. Acum, România primeşte subvenţii sub media europeană. Această reformă va însemna că, după 2014, agricultorii români vor primi mai mulţi bani din bugetul Uniunii Europene.

În prezent, în Uniunea Europeană coexistă două mecanisme de distribuţie a plăţilor directe. În vechile state membre există aşa-numitele criterii istorice, stabilite în 2000-2002, bazate pe producţie, în vreme ce în noile state membre, care au aderat la UE în 2004-2007, există o plată unică la hectar. În acest sistem există dezechilibre. Există, de asemenea, discrepanţe şi între regiuni, şi între diferite tipuri de agricultură.

Elemente constitutive şi particularităţi

Plăţile directe/subvenţiile vor fi compuse din câteva elemente.

Va exista o plată de bază pentru fermierii din toată Europa, sprijin pentru venitul acestora, repartizat pe criterii noi, care vor ţine cont, între altele, de contextul de producţie, de suprafaţă, de condiţiile climatice, de mărimea exploataţiilor. Acest sprijin va fi condiţionat şi de respectarea unor criterii minime de protecţie a mediului.

Apoi, agricultorii vor fi încurajaţi să utilizeze tehnici simple de producţie care să nu pună în pericol biodiversitatea, să ducă la o bună folosire a resurselor naturale şi să sprijine lupta împotriva schimbărilor climatice. Agricultorii vor primi bani în plus dacă vor folosi tehnici gen rotaţia culturilor, menţinerea păşunilor permanente, acoperirea solurilor iarna cu plante care produc materie organică, nelucrarea capetelor de parcelă pentru a evita erodarea solului şi pierderea humusului. Nu vor fi penalizaţi, ci încurajaţi.

Pentru agricultorii din zonele unde e dificil să faci agricultură, pentru zonele defavorizate, statele membre vor avea posibilitatea de a acorda o plată de bază mai ridicată, cum este cazul şi unor zone de munte din România. Această plată va fi complementară sprijinului pentru zonele defavorizate cu cofinanţare naţională, care va fi menţinut în cadrul pilonului II – dezvoltare rurală, cu o susţinere mai clară şi mai vizibilă pentru categorii de agricultori.

Direcţia propusă de comisarul european pentru agricultură este să se renunţe la criteriile istorice şi să se meargă spre un sistem nou, echilibrat, aplicabil tuturor celor 27 de state membre.

Atenţie! Echitate nu înseamnă neapărat egalitate. Noul sistem nu va însemna că fiecare ţăran din orice colţ al Europei va primi aceeaşi sumă de bani. Criteriile vor fi unitare, clare, aplicabile peste tot în Europa, dar vor lua în considerare condiţii economice, sociale, de mediu, care vor duce la plăţi diferenţiate.

Propunerea Comisiei este ca plăţile directe să fie orientate către agricultorii activi şi să fie plafonate plăţile pentru fermele foarte mari; detaliile vor urma în pachetul legislativ care va fi lansat în a doua jumătate a anului acesta.

Sprijin pentru fermele mici

Pe de o parte, acesta se va regăsi în plăţile directe unde, pentru fermele mici, Comisia va propune o modalitate de plată a subvenţiilor mai simplă, cu mai puţină birocraţie, pentru a stimula integrarea lor pe piaţă. Pe de altă parte, programul de dezvoltare rurală va sprijini proiecte de modernizare şi restructurare, de promovare şi de îmbunătăţire a performanţei economice a micilor producători, inclusiv prin finanţarea unor programe de investiţii specifice pentru aceştia.

Elemente esenţiale ale reformei

Propunerea comisarului este să sprijine fermele care au o şansă pe piaţă, pe toate palierele acesteia – internaţională, europeană, naţională, dar şi regională şi locală. Ideea este că, atâta vreme cât producătorii dintr-o fermă mică reuşesc să trăiască de pe urma a ceea ce vând, aceştia trebuie sprijiniţi. Comisarul nu mai pune semnul egal între ferma mare şi rentabilitate.

Se va acorda o mai mare însemnă­tate consultanței agricole, programelor de formare, dar și mobilizării inițiativei locale (actualele programe de tip Leader).

Susţinerea pieţelor locale face parte din conceptul mai larg de susţinere a fermelor mici. Prin programul de dezvoltare rurală vor putea fi susţinute financiar atât crearea pieţelor locale, cât şi acoperirea unor costuri astfel încât producătorii să-şi comercializeze direct produsele. (Aceste posibilităţi oferite de reforma PAC vor fi completate de prevederi din politica de calitate, care va da producătorilor mici posibilitatea unei etichetări specifice a produselor lor, gen „produs în ferma mea“ sau produs montan etc.)

Foarte pe scurt, acestea ar fi două dintre elementele principale ale reformei, relevante pentru România. Este vorba de o schimbare de paradigma în gândirea agriculturii europene, care va aduce o politică europeană mult mai atentă la diversitatea agriculturii din UE-27 şi la specificităţile locale.

• Subvenţiile ar trebui date pe unitatea de produs, afirmă ing. Nicolae Mănăilă.
• Pe piaţa uleiului, mafia stabileşte preţul.
• Cu geanta de bani la roata maşinii.

În anul recent încheiat, fabrica de ulei Helianthus din Priponeşti (judeţul Galaţi) a pus în funcţiune o linie automatizată de îmbuteliere. Astfel, s-a încheiat o etapă, ultima dintr-un program investiţional de ordinul sutelor de mii de euro. Afacerea se derulează în sistem integrat: producţie, prelucrare, transport şi desfacere.

La început a fost oleiniţa

În nordul judeţului Galaţi se află una dintre cele mai moderne fabrici de ulei. Inginerul Nicolae Mănăilă (foto), un om trecut prin multe, şi-a împlinit un vis născut în urmă cu 20 de ani. „Imediat după Revoluţie nu era untdelemn pe piaţă. Am zis să încerc, cu toate că nu ştiam mai nimic despre tehnologia acestui produs. Lucrasem o viaţă în viticultură şi vinificaţie. Am cumpărat 1,3 hectare de teren, de fapt era o baltă: cu izvoare, cu gâşte, cu raţe… A trebuit să umplu cu tone de pământ şi piatră şi apoi să împrejmuiesc suprafaţa. În anul 1993 am achiziţionat o oleiniţă cu o capacitate de 10 t/24 ore. Apoi, am cumpărat pereţi prefabricaţi din beton pentru blocuri, am făcut construcţia, instalând şi presa cu prăjitor.”

O primă „ţeapă” rafinată

Din prefabricate s-au ridicat două magazii, pentru floarea-soarelui şi şrot. Pasul următor, o instalaţie de rafinare a uleiului. „Am găsit o firmă ieşeană şi… am luat ţeapă de câteva miliarde de lei vechi! Societatea a intrat în faliment, fiind nevoit să continui de unul singur toată rafinăria”, ne-a declarat patronul.

Ulei şi oţet

Firma Helianthus Oil nu are datorii, lucrează cu 40 de salariaţi, oamenii sunt mulţumiţi, primesc salariile la timp… Investiţiile au continuat: silozuri de 300 şi 200 tone, presă cu filtru grosier, linie de îmbuteliere, instalaţie de făcut butelii din plastic, mijloace de transport – un TIR, cisternă, autocamioane, spaţii de desfacere… Practic, se face sticla, se umple, se depozitează şi se împachetează, se pune pe paleţi şi… pleacă în ţară. Ceva mai târziu, inginerul Nicolae Mănăilă a putut cumpăra şi secţiile de oţet şi de vinificaţie unde a lucrat o viaţă. Acum, Helianthus produce şi ulei de gătit, şi oţet din vin de fermentaţie.

Birocraţia prosperă, Sapardul este mort!

Nicolae Mănăilă este scârbit de birocraţie. Vorbeşte despre accesarea eurofondurilor ca despre… morţi! „Am o exploataţie agricolă cu teren în arendă de 300 hectare. Am avut un proiect Sapard de pe urma căruia am luat un tractor, un plug, un combinator. Am renunţat să mai fac proiecte din cauza birocraţiei.”

Pe geanta samsarului scrie evaziune

Recolta a fost bună în 2010, lucrările de toamnă s-au încheiat, iar subvenţiile nu prea au venit la timp. „Subvenţiile care se dau pe suprafaţă ar trebui acordate pe unitatea de produs. Şi atunci, interesul fermierului este să crească producţia. Subvenţia este pentru toată lumea la fel. Sunt avantajaţi cei care au suprafeţe mari şi dotarea în pas cu progresul tehnologic. Ar trebui să se ţină cont de factură, unde scrie clar: atât am vândut, atâta-i producţia! Până acum i s-au dat fermierului 130 de euro, chiar dacă a făcut 5.000 kg la hectar sau 1.000 kg. Atunci, ce gândeşte omul: din cinci, vând patru la negru şi una o declar!”

Despre evaziunea fiscală din agricultură, fermierul Nicolae Mănăilă este… ferm: „Trebuie să se ia măsuri împotriva acestui adevărat flagel, mai ales a samsarilor care vin cu geanta plină cu bani să ia recolta din capătul lanului… Aici statul pierde foarte mult; se ocolesc impozitele.“

Dictatul de monopol

Pentru Nicolae Mănăilă, drumul pe piaţa uleiului pare a fi destul de… unsuros! „Aici este o mafie extraordinar de puternică. Companiile multinaţionale au cumpărat fabricile de ulei de la Oradea, din Capitală, de la Iaşi, după care… le-au închis! Acum a venit rândul Buzăului. Vor să pună monopol pe toată zona; vorbesc aici despre Ungaria şi Bulgaria… Jocurile sunt făcute pe partea economică. Când au ridicat preţul la ulei, când l-au coborât. Nu a fost unul stabil, dovadă că şi la ora actuală este fluctuant, ca noi să nu rezistăm concurenţei…“, ne-a declarat Nicolae Mănăilă.

Şi a continuat: „Americanii de la Cargill vin şi dirijează preţurile pe piaţă. Mi-au oferit pe grâu 0,45 lei pe kg, zicând că n-are gluten, iar la ora asta kilogramul de grâu este de 1 leu. Am pierdut câteva miliarde de lei vechi.”

„După 20 de ani de privatizare am luat destule ţepe, am pierdut miliarde de lei vechi. Până mi-am format o reţea de beneficiari a durat. Acum, ne cunoaştem între noi. Vând mai mult zonal, pe o rază de 50-200 km. Am reuşit să intru pe Vrancea, Bacău, Suceava, Harghita”, ne-a declarat Nicolae Mănăilă.

Piaţa uleiului din România este dominată de două concerne. O firmă mică, precum Helianthus, abia dacă se mai poate strecura. Omul de afaceri spune: „Floarea-soarelui este lăsată de la Dumnezeu ca să facem ulei din ea!”. Iar el, inginerul Nicolae Mănăilă, împlineşte visul seminţei de a deveni ulei!

Dragoş RĂILEANU

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, aferente anului în curs, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia pentru finanţarea activităţilor curente.

Aceste credite reprezintă un instrument creat pentru a ajuta financiar fermierii până la primirea la termen, potrivit legislaţiei în vigoare, a primei pe exploataţie pentru bovine la care sunt îndreptăţiţi. Opţiunea de a solicita creditul aparţine integral fermierului.

Începând cu data de 18 ianuarie a.c., creditele pot fi accesate şi de la Banca Transilvania, cu care APIA a încheiat o convenţie în acest sens. Prevederile convenţiei sunt identice cu cele ale convenţiilor anterioare în ceea ce priveşte depunerea de către fermier a dosarului de accesare a creditelor pentru finanţarea activităţilor curente.

Plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia bovine, reprezintă prima pe exploataţie, în cuantum de 410 lei/cap de bovină (conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1244/2010).

Sursele de finanţare

Proiectul bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2011 este în sumă totală de 11.676.518 mii lei, reprezentând 2,12% din PIB şi cuprinde următoarele surse de finanţare:

Destinaţia cheltuielilor

Finanţarea programelor şi acţiunilor cuprinse în proiectul de buget pe anul 2010  al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este structurată pe următoarele capitole de cheltuieli:

Forme de sprijin în agricultură finanţate exclusiv din bugetul naţional

– Ajutoare de stat –

Având în vedere că, la sfârşitul anului 2009, s-a încheiat perioada de tranziţie, iar ajutoarele de stat existente la momentul aderării nu mai pot fi acordate (conform anexei V, punctul 3, lit. b din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană), MADR a pregătit o serie de scheme multianuale noi de ajutor de stat, compatibile cu legislaţia comunitară, ce se acordă începând cu anul 2010 şi până în 2013, după notificarea şi/ sau aprobarea Comisiei Europene.

• Subvenţionarea accizei la motorina utilizată în agricultură  –  430.000 mii lei

În baza HG nr. 408/2010, producătorii agricoli din sectoarele vegetal şi zootehnic beneficiază de o reducere de acciză la motorina utilizată de 1,16 lei/litru.

• Subvenţia pentru bunăstarea păsărilor – 368.200 mii lei
• Subvenţia pentru bunăstarea porcilor – 365.126 mii lei
• Sprijin pentru asigurarea producţiei agricole – 42.548 mii lei
• Subvenţionarea dobânzilor la credite – 34.856 mii lei
• Plăţi naţionale complementare directe pentru sectorul animal – 837.454 mii lei

Ovine şi caprine – în limita sumei de 268.440 mii lei cu un sprijin financiar de 40 lei/cap pentru un efectiv maxim de 6,711 mil. capete de animale.

Bovine – în limita sumei de 569.014 mii lei, cu un sprijin financiar de circa 410 lei/cap pentru un efectiv maxim de 1.387.837 capete de animale.

După 1989 nu era (poate că nu este nici acum) de imaginat să nu se „dea“ ceva ţăranului român, locuitorilor de la sate şi nu numai.

Erau două preocupări esenţiale exprimate în două cuvinte: „noi dăm“.

Aceste preocupări care aveau la bază un pronunţat substrat electoral s-au materializat în tot felul de acţiuni inventive: îngrăşăminte, cupoane, bani, cele mai multe decontate la magazinele sau crâşmele din mediul rural.

Acţiunea în sine „de dat“ avea nevoie de două componente: structura administrativă prin care să se deruleze şi „adrisantul“, pentru că nu pot să spun fermier şi nici agricultor măcar.

Structura administrativă era reprezentată de direcţiile agricole şi unităţile subordonate golite în general de conţinutul uman de calitate, profesional, cei performanţi luând viaţa în piept şi făcând agricultură fără a exclude excepţiile inerente. „Adrisantul“ era reprezentat de-a valma atât de agricultorii adevăraţi, din ce în ce mai puţini la număr, cât şi de votanţi, care trebuiau să fie din ce în ce mai mulţi.

Analiza rezultatului, consecinţa acţiunii o reprezenta numărul expresiilor „noi dăm”, restul nu conta.

Pârloaga care acuză

Rezultatul acţiunii s-a „materializat“ într-o categorie de funcţionari deprofesionalizaţi, cu diverse metehne ciudate derivând de la „eu îţi dau“. Grav, foarte grav că acestea au avut ca efect restrângerea suprafeţelor agricole lucrate şi reducerea numărului de animale. Astăzi suntem cea mai mare pârloagă a Europei. Culmea este că această stârpenie nu mai este bună nici măcar pentru animale. Singurii care o mai folosesc sunt oierii aflaţi în transhumanţă.

Cea mai dramatică consecinţă a degradării agriculturii româneşti este reprezentată de milioanele de hectare nelucrate şi de numărul redus al efectivelor din zootehnie.

În această perioadă, în cancelariile europene responsabile se analizau modalităţile de acordare eficientă şi riguroasă a banilor pentru agricultură şi mediul rural, după lungi dispute în toate mediile asupra rolului negativ sau pozitiv al acestor subvenţii.

Nu puţini sunt cei care susţin şi azi că predomină rolul negativ al banilor din subvenţii într-o agricultură liber competitivă.

Un nou semnal îngrijorător

În mod sigur, practicile aberante manifestate în sistemul de subvenţionare ne vor duce la pierderea unor importante fonduri europene care, deocamdată, reprezintă esenţa materială a sprijinului acordat producătorilor agricoli. Un prim exemplu îl reprezintă diminuarea drastică a plăţilor la hectar, care la această dată au scăzut îngrijorător faţă de suprafeţele eligibile stabilite prin tratatul de aderare.

Finanţările europene în agricultura românească au început cu derularea Programului Sapard. Încă de la debutul său au fost comise abuzuri în ce priveşte distribuirea sa în teritoriu şi cu deosebire în selecţia unor proiecte, care după finalizare nu şi-au dovedit raţiunea. Acum, când programul a fost finalizat, este de aşteptat un nou control al experţilor europeni şi tare îmi este teamă că el se va solda cu unele concluzii nefavorabile.

Ing. Viorel Pintea

Guvernul ia deja în calcul suplimentarea bugetului Agriculturii pentru anul 2011 peste indicatorii stabiliţi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

În urma negocierilor purtate la MFP, o primă propunere a venit din partea ministrului Valeriu Tabără, care intenţionează să obţină în plus 700-800 milioane de lei. Cererea oficială va fi înaintată Executivului, după întocmirea justificării cheltuielilor şi obţinerii acordului din partea UE, eventual şi a FMI.

„Sper să fie acceptată propunerea, pentru că aceste sume sunt minime pentru necesarul din 2011. Sunt sume absolut necesare şi cuantificabile. Ele trebuie acoperite de acte normative sau de posibilitatea de a aproba acte normative în viitor. Altfel, intrăm în conflict cu Uniunea Europeană în privinţa ajutoarelor de stat“, a declarat Tabără.

Banii sunt necesari pentru unele scheme de ajutor în 2011, dar care să nu fie considerate ajutoare de stat. Unele dintre acestea vizează reducerea accizei la motorină, subvenţiile naţionale în zootehnie şi în producţia vegetală sau bunăstarea la păsări şi porci.

(T.D.)

Această întrebare retorică se află pe buzele tuturor celor implicaţi în activitatea de creştere a animalelor. Se prefigurează o perioadă extrem de grea pentru zootehnişti ca urmare a creşterii speculative a preţului cerealelor, a lipsei subvenţiilor şi a scăderii puterii de cumpărare a populaţiei.

În ferme, preţurile cerealelor influenţează aproximativ 80% din preţul furajului, iar acesta, la rândul său, influenţează aproximativ 70% din costul de producţie. Achiziţionând cereale extrem de scumpe, costul de producţie va deveni mult prea mare, provocând pierderi importante fermierilor. O creştere proporţională a preţului de vânzare este, de cele mai multe ori, imposibilă deoarece vânzarea animalelor are ca bază de referinţă valoarea cărnii importate, neţinând cont de rentabilitatea fermierilor;
cu alte cuvinte, dacă vrei să îţi vinzi animalele (şi vrei să o faci, în primul rând pentru a nu-ţi bloca fluxul tehnologic) eşti nevoit să accepţi un preţ impus care nu ţine cont de calcule economice.

Grâul, ca element de referinţă

Pentru comparaţie, vom lua exemplul industriei de panificaţie care, în prezent, creează premisele unei noi scumpiri cu 30% a pâinii. Producătorilor de animale le-ar fi foarte greu să pună în aplicare un astfel de plan, deoarece ei nu au contact cu consumatorul final, ci se adresează procesatorilor de carne care păstrează întotdeauna opţiunea importului.

Scumpirea pâinii este justă în condiţiile creşterii semnificative a preţului la grâu, ceea ce este însă ciudat este modul în care scumpirea grâului e justificată: o parte din recolta de grâu este în bună parte declasată. Nimeni nu pomeneşte însă de exporturile masive de grâu ce au dus la această creştere formidabilă a preţului. Poate că aici ar trebui să se intervină în sensul limitării exporturilor, această problemă putând fi ridicată în consiliul de miniştri de la Bruxelles.

Preţul grâului devenind prohibitiv pentru fermierii zootehnişti, singura opţiune rămâne achiziţia de porumb, în condiţiile unui preţ acceptabil, a altor cereale mai rar folosite ca sorg, triticale, secară ori a subproduselor precum tărâţa de grâu, mălaiul furajer etc.

Subvenţii infime

Un alt factor ce influenţează negativ activitatea zootehnică este lipsa subvenţiilor. Dincolo de inexistenţa acestui sprijin din partea statului, criza economică şi cea a cerealelor afectează capacitatea de adaptare a crescătorilor la sistemul de producţie nesubvenţionat. Anul 2010 este primul în care nu mai există subvenţii şi este nevoie de timp pentru ca afacerea şi modul de gândire al fermierilor să se adapteze la această situaţie. Din nefericire, această perioadă se suprapune peste una de criză, lucru ce poate deveni fatal pentru o parte dintre fermele româneşti.

De fapt, ce mâncăm?

Scăderea puterii de cumpărare a populaţiei va afecta, de asemenea, producţia zootehnică. Veniturile mai mici vor orienta consumul către segmentul de produse ieftine, deşi acestea sunt, de cele mai multe ori, surogate la cele naturale, existând carne de sinteză, lactate de sinteză etc.

Lipsa de informare a consumatorilor în legătură cu ceea ce mănâncă a dus la apariţia unor produse de consum ce au în conţinutul lor din ce în ce mai puţină carne, mai puţin lapte etc. Cum ar fi să urmărim ieşirile de iaurt, smântână ale unei fabrici de lactate şi să realizăm că nu are nicio intrare de lapte. Interesant, nu?

Anul curent poate determina mişcări radicale în zootehnia românească, producătorii integraţi având cele mai mari şanse de a supravieţui. Cea mai mare teamă a fermierilor, dincolo de ceea ce s-a scris mai sus, rămâne aceea a neîncasării banilor – a clienţilor rău platnici ce se înmulţesc exponenţial în perioade de criză.

Se poate finanţa o pierdere de 10-15% în speranţa unor timpuri mai bune, însă o pierdere de 100% poate determina falimentul afacerii. Probabil că acesta este punctul nevralgic al relaţiilor comerciale în România, în general, şi aici ar trebui creat un cadru legal care să ofere o protecţie reală comercianţilor de bună credinţă.

Cătălin LĂPUŞTE
Director general Belcrin Development

O decizie importantă a guvernului a fost adoptarea unui pachet de cinci forme de ajutor financiar pentru fermieri, dintre care trei sunt finanţate din fonduri naţionale, fiind ajutoare de stat, iar două, din fonduri europene.

Primele trei forme de sprijin financiar se referă la crescătorii de porcine şi de păsări, pentru asigurarea unor standarde ridicate de bunăstare a acestor specii şi, de asemenea, la o nouă formă de subvenţionare a asigurărilor agricole. Este vorba de suportarea unei părţi din prime, pentru asigurarea împotriva riscurilor în producţia vegetală şi animală.

Mai există două forme de sprijin. Una se referă la motorina utilizată în agricultură, aprobată anterior de guvern, iar cealaltă, la transportul și incinerarea cadavrelor de animale.

Plafonul bugetar se ridică la peste 425 milioane de lei, pentru ultima parte a acestui an şi primul trimestru din 2011, în vederea finanţării schemelor considerate ajutor de stat, din bugetul naţional. În trimestrul al IV-lea din 2010 se vor cheltui 61.754 lei, iar în primul trimestru al anului viitor, restul de 363.293 lei.

Traian DOBRE

Da! Este foarte probabil ca ai noştri guvernanţi să le ofere supuşilor în această toamnă ultima raţie de zahăr românesc. Ajunşi în pragul disperării economice, cultivatorii susţin că renunţă definitiv la această cultură. Iar dacă ei nu vor produce, vor capitula şi puţinele fabrici de zahăr aflate în funcţiune.

Care este motivaţia?

În primul rând, batjocura de care au parte aceşti oameni din partea guvernanţilor şi nu numai. Se pare că sforile ar fi trase de marile companii transnaţionale care au acaparat piaţa zahărului în Uniunea Europeană. Cu sprijinul lor (ne)dezinteresat, foarte curând România va rămâne până şi fără licenţa intercomunitară care îi permitea importul de zahăr brut fără taxă vamală.

La un deficit total de peste 400.000 tone zahăr rafinat, României i s-a acordat în 2010 o licenţă de import de numai 80.000 tone. Restul putem să-l cumpărăm de pe piaţa liberă extracomunitară. Adică din ţările mari producătoare, unde nu mai avem cum să pătrundem fără aprobarea şi şpaga pretinsă de „mafia albă“. Dacă am încerca să-i înfruntăm, nu am face decât să ne falimentăm cu propria mână. A importa astăzi zahăr brut pe această filieră ar însemna să ridicăm la 7 lei preţul kilogramului de zahăr la consumator, ceea ce este de neînchipuit.

Aşa stând lucrurile, nu ne rămâne decât să închidem fabricile şi să importăm zahăr rafinat. De unde?

Exact din ţările comunitare, care fie produc excedentar, fie prin intervenţiile „catolice“ la Înalta Poartă a Bruxelles-ului au un regim preferenţial la obţinerea licenţelor pentru importul de zahăr brut extracomunitar. Adică exact de acolo de unde aduceam şi noi până în 2009, când beneficiam de o clauză specială din partea Uniunii Europene.

Cântul de pe urmă al Lebedei

Întristată de durerea celor mulţi, Lebăda şi-a mutat cuibul şi cântul în lanurile cultivatorilor de zahăr. Ea presimte dezastrul dezrădăcinării şi a început să cânte prohodul dinaintea înhumării. S-ar putea să se întâmple încă din primăvară.

Mihai Dimitriu, directorul executiv al Federaţiei Cultivatorilor de Sfeclă din România, încearcă temerea că fermierii români vor renunţa definitiv la această cultură. Asta după ce străbunii şi părinţii lor au reuşit să-şi asigure subzistenţa timp de 130 ani pe seama acestei culturi. În anii ‘30, ei cultivau deja peste 25.000 ha, aprovizionând la capacitate maximă cele 13 fabrici de zahăr existente pe teritoriul României. Perioada lor de glorie avea să fie atinsă în anii ‘70-’80, când cultura a fost extinsă la 250.000 ha, iar producţia totală de sfeclă la 6,9 milioane tone. A fost o perioadă de muncă extrem de grea, dar în acele vremuri cele 33 de fabrici asigurau în totalitate consumul intern, ţintuit şi astăzi la 500.000 tone zahăr rafinat pe an.

După 1990, în marea lor majoritate aceste fabrici se dezvăluie privirii ca nişte relicve industriale atât de stranii, încât nu pot fi folosite nici ca obiecte de muzeu. Astăzi se mai află în funcţiune doar 8 fabrici, dintre care trei mai procesează zahăr din sfeclă. Cota lor de producţie pentru 2010 este fixată la 105.000 tone zahăr alb şi există şanse reale ca ea să fie depăşită datorită recoltelor bune prognozate de cultivatori. Este puţin totuşi, în comparaţie cu cererea pieţei. Dacă până mai ieri evoluţiile de pe piaţa cultivatorilor erau mai mult decât încurajatoare, astăzi avem în faţă colapsul.

Facilităţi legale

1. Sprijin la cultura sfeclei de zahăr în anul 1009:

Sprijin din fonduri europene, conform H.G. 1211/2009

– 71,12 euro/ha – plata unică pe suprafaţă;
– 186,76 euro/ha (142,12 = 44,64), plăţi naţionale complementare decuplate de producţie;
– 165,89 euro/ha – plata separată pentru zahăr.
Total = 423,77 euro/ha
423,77 x 4,218 (cursul euro) = 1788,309 lei

2. Sprijin la cultura sfeclei de zahăr în anul 2010 (estimat):

Sprijin din fonduri europene
– 83,17 euro/ha – plata unică pe suprafaţă (FEGA);
– 189,5 euro/ha – plata separată pentru zahăr (FEGA).

Pierdem o mare şansă

Organizaţiile care activează în sectorul zahărului au reuşit să facă din sfeclă una dintre cele mai rentabile culturi. S-a început cu asocierea producătorilor, ajungându-se la nivelul ţării ca suprafaţa medie a unei exploataţii să depăşească 17 ha. A urmat apoi sprijinul financiar substanţial primit din partea statului şi Uniunii Europene, care în 2009 ar fi trebuit să ajungă la aproape 424 euro/ha. Această schemă de sprijin cuprindea 71,12 euro/ha, plata unică pe suprafaţă, la care se adaugă 186,76 euro/ha plăţi naţionale complementare, decuplate de producţie. Fapt este că, pe lângă subvenţia europeană pe suprafaţă, cultivatorilor li s-a promis un sprijin bugetar de 30 lei/tonă, ceea ce la un randament de 40 tone, cât s-a obţinut în 2009, revenea o subvenţie de 12.000 lei/ha.

Din motive care la prima vedere s-ar părea că ţin de birocraţie, cultivatorii nu au încasat această ultimă subvenţie şi, după cum decurg ostilităţile, nu au nicio şansă s-o primească.

Această ultimă batjocură, cum o numesc ei, este cea care a umplut paharul amărăciunii într-atât încât sunt decişi să abandoneze, începând cu 2011, cultivarea sfeclei.

Cum şi de ce s-a ajuns la acest conflict economic, în umărul viitor al analizei revistei noastre.

Iosif POP

Piaţa cerealelor, la mâna intermediarilor

În cea mai mare parte a ţării, la mijlocul lunii iunie fermierii au început să recolteze orzul. Departe de a reprezenta momentul de satisfacţie de odinioară, treieratul aduce din nou în atenţie o mai veche problemă, rămasă încă nerezolvată: aceea a depozitării şi valorificării producţiei. Dacă fermele mari au reuşit în timp să-şi asigure spaţiile de păstrare necesare, femierii mai mici nu au altă variantă decât să vândă, oricare ar fi preţul oferit.

În speranţa apariţiei legii de combatere a evaziunii fiscale ce conţinea şi măsura taxării inverse, întreaga piaţă de cereale aştepta schimbarea. Campania a început, cu sau fără guvernanţi, iar lucrurile continuă la fel de prost ca şi până acum. Necunoscând efectele unei astfel de măsuri – care practic ar curăţa de fapt piaţa de evazionişti, vânzări în lan sau la „roata maşinii“ – ei îşi apleacă urechea spre acei răspândaci de zvonuri care, pentru a-şi acoperi incompetenţa, se dau mari experţi în materie de economie agrară. Aplicarea şi publicarea normelor vor sta într-o lungă hibernare, specifică acestui domeniu, în care tacit, deopotrivă fermieri şi  intermediari, vor avea grijă ca TVA-ul să nu fie plătit statului.

La subvenţii mici, preţuri şi mai mici

Şi pentru că cei mai mulţi dintre producători nu dispun de capacităţi de păstrare, acest lucru nu putea să rămână neexploatat de speculanţi care, la mijlocul lunii iunie, ofereau cam aceleaşi preţuri de anul trecut: 3.300 lei vechi/kg la orz şi 4.000 lei/kg la grâu. Asemenea practici nu au nicio legătură cu realitatea agricolă din România. Să vinzi la preţurile vehiculate acum este o adevărată sinucidere. Noi recomandăm să nu se vândă decât la un minim de 4.500 lei vechi/kg de orz şi între 5.000 şi 5.500 lei/kg de grâu.

În opinia mea, corect ar fi ca preţurile să fie cele de la Bursă, ţinând cont mai ales de faptul că fermierii din România beneficiază de cele mai mici subvenţiii din Uniune, deşi anumite costuri, cum este cel cu motorina, sunt mai mari decât cele practicate la nivel european. În asemenea condiţii, cu toată subvenţia europeană pe care o primeşte, fermierul nu-şi poate acoperi costurile de producţie.

„Mi-am ridicat propriile spaţii de depozitare după ce, în 1996, ducând 400 de tone de grâu la siloz, am mai putut vinde doar 300 de tone, pentru că restul a însemnat costuri. Am pierdut 100 de tone, iar cu echivalentul lor în bani aş fi putut să construiesc un spaţiu în care să ţin cele 400 de tone. Am acum o capacitate de păstrare de 11 mii de tone, suficient pentru producţia obţinută pe un an. Aşadar, nu este chiar imposibil!“ – afirmă Nicolae Sitaru.

„Primul Siloz“, eşuat încă din faşă

Propunerile făcute în anii trecuţi, gen o Bursă a Cerealelor sau un program ca „Primul Siloz“, păreau menite să le ofere cultivatorilor de cereale şansa mult aşteptată: aceea de a-şi valorifica în condiţii şi la preţuri decente producţia.

Programul „Primul Siloz“ nu a funcţionat de la bun început şi nici nu avea cum pentru că numai anumite depozite sunt agreate, acestea fiind situate uneori la mare distanţă faţă de ferme. Ca să ajungă până acolo producătorii trebuie să îşi asigure transportul pentru că mijloacele pe care le avem noi la dispoziţie nu au voie să circule pe şosele. Pe lângă transport mai costă şi depozitarea, şi încă destul de mult, aşa încât toate aceste costuri s-ar putea să nu acopere diferenţa de preţ obţinută la valorificare.

Lipsa capacităţilor de depozitare este unul dintre motivele pentru care nici Bursa Cerealelor nu poate funcţiona. În plus, atât depozitarii cât şi procesatorii s-au dovedit a fi reticenţi de la bun început, întrucât aceasta presupunea desfăşurarea la vedere a tranzacţiilor.

Argumente economice

Ca să nu mai muncească pentru alţii, condiţia de bază este ca fermierii să se asocieze dacă sunt mai mici, să-şi realizeze propriile spaţii de depozitare şi să vândă atunci când li se oferă un preţ mai bun. În acest sens, organizaţiile de fermieri au cerut Ministerului să transforme „Primul Siloz“ dintr-o chestiune aberantă, aşa cum este văzut la ora actuală, într-un program funcţional prin care cei care deţin minimum 200-300 ha să-şi poată construi propriile capacităţi de depozitare pentru a nu mai fi puşi în situaţia de a vinde direct din combină. Cea mai importantă în acest caz ar fi susţinerea dobânzii la credite. Dar tot Ministerul ar trebui să se ocupe şi de organizarea unor licitaţii în vederea construirii la preţuri cât mai bune a unor silozuri modulare, pe capacităţi, în funcţie de dimensiunea fermei.

Chemând toţi producătorii de silozuri, statul ar putea să obţină un preţ de 25-30 euro pe tona depozitată, bani pe care fermierul i-ar putea pune la loc încă din primul an. În aceste condiţii, marfa ar rămâne la producător, oferta nu ar mai fi aşa de mare şi traderii nu ar mai putea să facă politica de preţuri.

Propunerea a fost făcută pentru fermierii care se ocupă de cultura mare de cel puţin trei ani, astfel încât să nu se bucure şi de acest program tot cei care nu au nicio treabă cu agricultura. 

Nicolae SITARU, preşedinte LAPAR

Printre cei 200 de participanţi la jubileul Asociaţiei Producătorilor Agricoli Brăila s-au aflat Valeriu Tabără, preşedintele Comisiei pentru Agricultură şi Industria Alimentară a Comisiei Deputaţilor, ministrul secretar de stat din cadrul MAPR, Adrian Rădulescu, foştii miniştrii de resort Victor Surdu, Petre Daea şi Valeriu Tabară, directorii coordonatori ai DADR Brăila şi Galaţi, precum şi directorul regional al ANIF, Dan Ionel.

„Subvenţia nu vă salvează. Problema numărul 1 este tehnologizarea fermelor. Atât timp cât eu nu am posibilitatea gestiunii tehnice a fermei, îmi duc foarte mulţi bani în pământ şi nu-mi rotesc banii. Eu aşa-mi încep cursul cu studenţii. Într-un spic de grâu nu sunt boabe, sunt cenţi“, spune Valeriu Tabără, preşedinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor.

Perspectiva, mai sumbră ca oricând

Manifestarea, desfăşurată pe 28 ianuarie, a debutat cu evocarea de către preşedintele APA Brăila, Costică Măcelaru, a conjuncturii apariţiei organizaţiei, grevată de necesitatea fundamentării unor măsuri care să evite intrarea agriculturii în colaps. În acelaşi context, s-au punctat şi cele mai stringente probleme cu care se confruntă în acest moment breasla agricultorilor. APA a fost clopoţelul care nu a încetat să sune alarma în contextul diversficării problemelor în agricultură, a fost în permanenţă conştientă că are responsabilitatea reprezentării şi apărării intereselor agricultorilor. Consider că perspectiva agriculturii, pentru anul 2010 şi în continuare, este deosebit de sumbră, dacă nu reuşim să rezolvăm următoarele probleme:

- reducerea accizei la motorină, la 21 euro/1.000 litri, aşa cum este pentru toată agricultura europeană;

- subvenţionarea tarifului de livrare a apei de irigat şi a energiei electrice, pentru combaterea secetei şi a deşertificării;

- prelungirea efectelor Legii nr. 150 a creditului agricol;

- subvenţionarea producţiei marfă la soia convenţională şi încheierea demersurilor legale pentru reintroducerea în cultură a soiei modificate genetic;

- asigurarea, în continuare, a subvenţionării producţiei de carne de porc, pasăre şi lapte;

- subvenţionarea pe cap de animal, la taurine şi ovine, cel puţin la nivelul anului 2009;

- acordarea subvenţiilor pe unitatea de suprafaţă, în cuantum de minimum 80%, începând cu luna octombrie, până în decembrie, pentru asigurarea unei finanţări acceptabile a campaniei agricole de toamnă.“

„Nu luaţi nimic. Luaţi-vă adio!“

În finalul manifestării, asistenţa s-a delectat cu intervenţia pitorească a ministrului Adrian Rădulescu. Actualul număr 2 în ierarhia Ministerului Agriculturii s-a declarat rezervat în ceea ar putea să facă statul anul acesta pentru agricultori. „Eu ştiu că aşteptările sunt mari, dar urmează o perioadă foarte grea pentru noi. Suntem în Uniunea Europeană. E foarte important să ştim ce vom primi, cât vom primi, cum ne facem planul de afaceri şi să vedem ce putem câştiga pe termen lung. Să fie clar: nu vom putea da niciun fel de subvenţi la irigaţii. Cine vă spune că vă dă, vă minte. Deci nu luaţi nimic. Luaţi-vă adio!“, a subliniat fostul preşedinte al LAPAR.

Camelia MOISE

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ne-a informat că proprietarii de ovine/caprine nu pot obține plăţi naţionale directe complementare (PNDC) fără a fi înscriși într-o asociație de crescători de animale, legal constituită.

Acest lucru a fost prevăzut în Ordinul MADR nr. 98/2010, conform căruia solicitantul declară pe propria răspundere dacă este sau nu membru al unei asociaţii. În caz afirmativ, trebuie să prezinte o adeverinţă emisă de acea asociaţie, din care să rezulte şi efectivele de animale pentru care solicită prima.

În schimb, pentru a fi eligibil, solicitantul este obligat să mențină efectivul declarat din exploataţie, de minimum 50 de capete ovine femele, respectiv 25 de capete caprine femele, vârsta acestora fiind de cel puţin un an, până la data de 31 martie 2010.

Totodată, efectivul pentru care se solicită prima trebuie să fie identificat şi înregistrat în Registrul Naţional al Exploataţiilor, la data depunerii cererii, şi menţinut în exploataţie la adresa menţionată în solicitare, în perioada 1 iunie – 31 august 2010.

(T.D.)

Datele centralizate la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) arată că, în anul 2009, marele fermier Culiţă Tărâţă (SC TCE 3 Brazi SRL Brăila) a solicitat şi primit, aferent anului 2008, subvenţii europene, pentru sprijinul direct pe suprafaţă, în valoare de aproape 12,338 milioane de lei, suprafaţa fiind de 55.666,07 hectare. Este de precizat că omul de afaceri din judeţul Neamţ a gestionat până zilele trecute cea mai mare suprafaţă agricolă din România.

Pe locul doi s-a aflat Adrian Porumboiu (SC Comcereal SA Vaslui), care a încasat peste 7,212 milioane lei pentru 26.757 ha.

Pe locul trei s-au clasat Nicolae Mann şi Vital&Heyl (SC Agrocereal Carani SRL Timiş). Ferma dispune de 22.212 ha, pentru care a primit aproape 5 milioane de lei.

Pe locul patru, la foarte mică distanţă, cu 21.343 ha şi 4,777 milioane lei, s-a situat Ioan Nicolae (SC Interagro SA Teleorman).

În topul APIA, pe locul cinci, a intrat Asociaţia Crescătorilor de Animale – AJCOCTC Bărăganu Ialomiţa, care a beneficiat de 2,923 milioane lei, de pe urma a 13.058 ha.

Plăţile efectuate către cei cinci, în valoare totală de peste 32 milioane de lei, au reprezentat sprijinul acordat în cadrul SAPS, plata separată pentru zahăr, culturi energetice şi plăţi tranzitorii pentru tomate.

Menţionăm că, în anul agricol 2008-2009, APIA a achitat numai pentru SAPS aproape 522 milioane de euro, sprijinul direct pe suprafaţă fiind atunci de 60,75 de euro/ha din fonduri europene şi 47 de euro din bugetul naţional, echivalentul în lei.

Programul guvernamental de austeritate, în forma sa actuală, nu va aduce reduceri la Bugetul de Stat din agricultură. Mai mult, chiar va produce pierderi! Aceasta este ideea la care au ajuns experţii financiari în materie de agricultură. Asta şi pentru motivul că o mare parte a personalului bugetar lucrează în agenţii care gestionează fonduri europene – APDRP, APIA sau ANPA.

Să luăm ca exemplu un funcţionar care câştigă, să spunem, 100 de lei. Din aceşti bani, 20 de lei provin de la bugetul de stat şi 80 de lei de la Uniunea Europeană. Reducerea cu 25% a salariului înseamnă 5 lei cota României şi 20 de lei cota europeană. Rezultă o economie la Bugetul de Stat de 5 lei. În acestă situaţie, statul câştigă 5%, dar pierde 20%, contribuţia Uniunii Europene.

Care va fi soarta ajutoarelor şi subvenţiilor?

La ora actuală există mai multe acte normative aprobate în vigoare, care reglementează subvenţiile şi ajutoarele. Teoretic, ar trebui ca programul de austeritate să nu influenţeze acordarea acestor forme de sprijin.

„Trebuie să înţelegem că Uniunea Europeană alocă nu întâmplător 42% din bugetul comunitar acestui domeniu vital. Eufemistic vorbind, trebuie înţeles că agricultura este un rău necesar. Pentru că noi toţi trebuie să mâncăm ca să trăim, să existăm“ – afirmă directorul general al Direcţiei Buget-Finanţe şi Fonduri Europene din Ministerul Agriculturii, Miron Moldovan.

Domnia sa consideră că producătorii, dacă nu sunt sprijiniţi, dispar. Numai că sprijinul ar trebui acordat şi în funcţie de rentabilitate. Aici este vorba despre acele ferme care declară pierderi an de an, în timp ce vecinii obţin profit. În aceste cazuri, ori sunt declaraţii false în documentele contabile, ori managementul este defectuos, în sensul că fermierul face cheltuieli mai mari decât profitul obţinut.

Pe de altă parte, dacă unele activităţi din agricultură sunt ineficiente în ansamblul lor, atunci li se acordă sprijin până la limita eficienţei, astfel încât să se obţină un profit minim care să permită dezvoltarea.

Evaziunea fiscală, cea mai mare problemă

Moldovan a mai spus că Ministerul Finanţelor Publice ar trebui să ia unele măsuri, pentru că agricultura este domeniul cu gradul cel mai redus de fiscalizare, cu raportări false de producţie. În medie, la patrimoniul fermelor, statul a participat cu aproximativ 40% la dezvoltarea bazei materiale, pentru investiţii prin SAPARD şi PNDR, pentru subvenţii şi credite pentru producţie, bani care trebuie să se întoarcă la buget.

„Sunt de acord cu sprijinirea agricultorilor, dar şi ei trebuie să aibă o contribuţie la buget. Însă fiecare fermier declară cât vrea el, în funcţie de interesele urmărite. De aici şi evaziunea fiscală mare. La ora actuală, există instituţii specializate, care pot evalua marja producţiei, pe orice tarla. În urma evaluării, nimeni nu va putea să mai spună, de exemplu, că a obţinut grâu numai 1.200 kg/ha, când evaluarea arată 3.500-4.000 kg/ha. Dacă fermierul va da în continuare declaraţii false, va fi chiar arestat“ – a precizat directorul general.

Concluzia noastră este că astfel se poate face o fiscalizare corectă, deci şi încasări la Bugetul de Stat. Totodată, nu ar mai fi nevoie să se reducă salariile din sistemul bugetar.

Traian DOBRE

Reprezentanţii Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România ţin să aducă la cunoştinţa preşedintelui ţării următoarele:

Ca urmare a discursului, ţinut în ziua de 6 mai a.c., referitor la măsurile anticriză ce trebuie luate după a discuţiile avute cu reprezentanţii FMI şi BM, aţi afirmat că: „În ultimii zece ani statul român a acordat subvenţii de circa 30 miliarde şi de pe urma agriculturii a avut încasări în ultimii 10 ani de numai 400 milioane“.

Spre înştiinţarea opiniei publice

În numele agricultorilor români din producţia vegetală, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România face următoarele precizări:

- agricultorii din România primesc cele mai mici subvenţii din UE;
- agricultorii din România plătesc cea mai scumpă motorină din UE;
- agricultorii din România au apă pentru irigat în cantităţi foarte mici şi la preţuri inaccesibile;
- agricultorii din România, în ultimii zece ani, au trecut prin trei ani de secetă excesivă, corelată şi cu o secetă pedologică (anii 2002, 2003, 2007);
- agricultorii din România primesc subvenţiile cu mari întârzieri, ceea ce a făcut ca aceştia să dezvolte o agricultură subfinanţată;
- agricultorilor din România li s-au interzis cultivarea plantelor modificate genetic prin nesfârşite reglementări, deşi consumul în UE este permis, permiţând importuri masive din afara UE.

Dacă oficialităţile din România le consideră periculoase sănătăţii oamenilor şi animalelor, atunci europarlamentarii noştri ar trebui să solicite interzicerea consumului acestora în toate ţările membre ale UE, dar şi a importurilor masive din afara UE.

Atitudinea ostilă faţă de inovaţiile în domeniul biotehnologiilor agricole, care constituie un mecanism important pentru creşterea economică durabilă, pentru ameliorarea securităţii alimentare, a sănătăţii oamenilor, a mediului înconjurator şi un factor de prosperitate socială, va transforma România într-o imensă pârloagă.

O fiscalitate aberantă

Toţi agricultorii din producţia vegetală a României prin reprezentantul lor, LAPAR, sunt întru totul de acord cu afirmaţiile domnului preşedinte privind combaterea evaziunii fiscale, prin aceasta încurajând agricultorii oneşti care muncesc pământul acestei ţări. Noi am propus de nenumărate ori ca terenurile nelucrate să fie impozitate suplimentar, deoarece acestea primesc de multe ori subvenţii în mod nejustificat, fiind sursa multor focare de dăunători şi seminţe de buruieni, ceea ce afectează în mod direct solele vecine.

Fermierii din România trebuie să ajungă competitivi pe piaţa europeană a produselor agricole, să asigure hrana pentru întreaga populaţie a României, aceasta putându-se realiza cu condiţia existenţei unei politici agricole coerente şi corecte.

Exprimându-ne speranţa că dumneavoastră împreună cu Guvernul România veţi lua în considerare cele semnalate de noi, vă asigurăm că împreună vom găsi soluţiile la problemele grave cu care se confruntă agricultorii şi agricultura din România.

Nicolae SITARU, preşedinte LAPAR

Guvernul Boc a reuşit până la urmă să îngroape şi Agricultura în anul de graţie 2010. Cică aşa-i pe timp de criză, sub „bagheta vrăjitorilor“ de la Fondul Monetar Internaţional.

Prima „bombă“ a fost lansată de Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în cadrul unei recente conferinţe de presă. Domnia sa „a scos porumbelul din gură“, anunţând că banii acordaţi crescătorilor de taurine se vor înjumătăţi, de la 140 de euro/cap la 68 de euro/cap, iar contribuţia naţională directă complementară (CNDP) pentru bovine chiar va dispărea. Asta pentru că nu ar mai fi bani la buget, în urma „naşterii“ programului guvernamental de austeritate! Însă o decizie în acest sens ar urma să se ia în curând.

Apoi, ministrul a încercat s-o dreagă, spunând că, de fapt, s-a făcut o diferenţiere a ajutoarelor, pe lapte şi, respectiv, carne, prin comasarea a cinci forme de sprijin. În cazul producţiei de carne, banii vor fi acordaţi numai dacă producătorul va face dovada că animalele au fost predate şi sacrificate într-o unitate autorizată. În felul acesta, vor fi eliminate declaraţiile false, care au existat anul trecut.

Se duc şi subvenţiile pe suprafaţă?

A doua „bombă“ am aflat-o noi, după conferinţa de presă, când surse oficiale, demne de încredere, ne-au spus că, în 2010, contribuţia naţională directă complementară (CNDP) pentru plăţile pe suprafaţă (SAPS) fie se va înjumătăţi după „modelul“ bovine, fie va dispărea.

Agricultorii se aşteptau ca, în acest an, să primească în total vreo 640 lei/ha, ceea ce înseamnă aproximativ 160 euro/ha.

Apoi au urmat negocierile cu FMI şi elaborarea programului de austeritate.

„Încă nu ştim dacă acea contribuţie de la bugetul naţional se va reduce la 42 de euro/ha sau dacă va fi complet eliminată“ – au precizat sursele noastre de încredere.

Aşadar, este posibil ca agricultorii să mai primească numai 81 de euro/ha, sprijinul din fonduri europene, adică vreo 320 de lei/ha, în loc de 640 de lei/ha.

Reacţia sindicatelor

Federaţia Sindicatelor din Agricultură – Agrostar a cerut demisia conducerii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) din cauza intenţiei de a reduce subvenţia pe cap de vacă în 2010. Din păcate, nu ministrul e de vină!

„Ministerul Agriculturii, în loc să caute soluţii să ajute agricultorii, nu ştie cum să facă să nu dea niciun ban pentru acest sector, deşi guvernanţii declară, ori de câte ori au ocazia, că agricultura ar putea fi motorul economiei. E din ce în ce mai clar că se duce o politică de falimentare a acestui sector. Nu suntem de acord cu măsura reducerii la jumătate a acestei subvenţii. În plus, în cadrul discuţiilor care au avut loc în prezenţa ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, nici nu s-a pus problema unor măsuri de reducere a subvenţiilor, ci de a rezolva problema celor care primesc subvenţii, deşi nu mai au animale“ – a declarat Ştefan Niculae, preşedintele Agrostar.

Traian DOBRE

Nu de puţine ori s-a susţinut ideea că agricultura unei ţări reprezintă oglinda fidelă a dezvoltării acesteia. Dezvoltarea acestei ramuri a economiei este indestructibil legată de susţinerea specifică financiară – subvenţii, credite şi alte forme de înlesnire.

Prin intermediul acestui articol dorim să clarificăm unele aspecte cu privire la creditul bancar şi să aducem o mai bună înţelegere a mecanismului acestui produs financiar-bancar şi costurilor lui.

Riscul de ţară al României este perceput ca fiind unul ridicat în mediile de afaceri străine. Evenimentele politice şi social-economice, creşterea impozitelor, corupţia, cadrul legislativ ambiguu, pe fondul neîncrederii generale asupra mersului reformei româneşti, au dus la această cotaţie.

În consecinţă, dobânda bancară este inegală în comparaţie cu o ţară stabilă social-economic din Uniunea Europeană. Iată de ce o aceeaşi bancă străină are în România dobânzi mai mari decât în Germania, să spunem.

Ce temei are riscul de creditare?

Neîncrederea cu privire la riscul reprezentat de creditare este oarecum neîntemeiată. O bancă solidă va avea întotdeauna reprezentanţi bine pregătiţi şi instruiţi în a-şi fideliza clientul. În acest sens, dobânda, care reprezintă punctul culminant al creditului, poate fi negociată prin contract. Comisioanele ataşate creditului pot avea o pondere importantă asupra costurilor lui. Numai de modul de abordare şi negociere ale potenţialului contractant şi de disponibilitatea bancherului depinde costul optimizat al creditului, şi nu de semnarea, în alb, a contractului paginat.

Un bancher serios nu-şi permite ca un client ce rulează bani prin contul firmei sale să migreze cu „arme şi bagaje“ către altă bancă din cauza neînţelegerii nevoilor acestuia.

Componenta unei dobânzi

Dobânda este formată în principal din două elemente: dobânda de referinţă a BNR – ROBOR – la Ron şi EURIBOR – la Euro – şi marja proprie a băncii creditoare, iar în secundar din comisioanele aferente creditului, care la unele bănci apar sub forma DAE (dobânda anuală efectivă).

EXEMPLU: dacă la ROBOR 8% adăugăm 6% marja băncii = 14% pe an – dobânda calculată la suma acordată, să zicem 100.000 Ron, ar fi de 14.000 Ron – aceasta împărţită la 12 luni ar însemna 1.166 Ron dobândă pe lună. Dacă creditul este acordat pe o durată de 5 ani, rata (principalul) ar însemna: 100.000/60 luni = 1.666 Ron pe lună.

Deci: 1.666 + 1.166 = 2.832 Ron/suma de plată pe lună în primul an.

În al doilea an, ca urmare a scăderii soldului (suma iniţială), cifrele se vor micşora.

DAE reprezintă costul final, în procente, al creditului şi se raportează întotdeauna la un an calendaristic, fiind alcătuită din comisioanele de administrare cont, analiză, întreţinere şi acordare. Trebuie menţionat faptul că nu toate băncile acţionează în mod unitar asupra mijloacelor de creditare, ci în mod conform politicilor şi normelor lor.

Iniţiatorul unui business de orice tip trebuie să ştie că o creştere a afacerii sale depinde şi de modul lui de abordare a relaţiei cu banca, pe termen mediu şi lung.

În definitiv, vorbim despre un parteneriat, şi nu de o relaţie de subordonare.

George DUMITRACHE

În mod normal, diferenţa nu ar trebui să fie atât de mare, dacă avem în vedere că, până să ne integrăm, am stat câţiva ani buni în anticamera unioniştilor. În realitate, fermierii resping ideea renunţării la ceea ce a fost bun în modelul european de subvenţionare. Au şi dreptate. Apărând mai zilele trecute în faţa ziariştilor, domnul ministru Mihail Dumitru a afişat mai degrabă o alură europeană decât dâmboviţeană.

„Am venit în faţa dumneavoastră din dorinţa de a spulbera mitul desfiinţării subvenţiilor în agricultură“. Declaraţia domniei sale se dorea a fi un răspuns la criticile venite de jos în sus la actuala politică de sprijinire a producătorilor agricoli. Domnia sa recunoaşte că în 2010 dispar unele forme de sprijin autohtone, care nu erau conforme cu cerinţele europene, dar a ţinut să precizeze că Guvernul României este hotărât să acorde în continuare sprijin unor sectoare deficitare. Printre sectoarele în insuficienţă se află şi cel al irigaţiilor.

În opinia domnului ministru, noile forme de subvenţionare trebuie să acopere o parte din vechile ajutoare de stat. Acestea urmăresc, în principal, modernizarea sistemului.

Potrivit lui Dumitru, subvenţiile pe 2010 vor fi la un nivel echivalent anului 2009. Acest lucru înseamnă că, din momentul în care România a devenit stat membru al UE, fermierilor li se acordă subvenţiile europene, dar şi altele specifice. Acestea cresc de la an la an, astfel încât în 2014 să ajungem la aceleaşi nivel cu vechile state membre. O parte din vechile ajutoare se compensează acum prin subvenţii mai mari decât anul trecut.

Pentru a exemplifica, ministrul a arătat că, prin schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), Uniunea Europeană a alocat din FEGA, pentru 2010, aproape 730 milioane de euro. La această sumă, se adaugă 503 milioane de euro, plăţi naţionale directe complementare (PNDC) în cazul culturilor arabile.

Proprietarii funciari agreaţi vor primi aşadar în plus 10 euro faţă de 2009. Domnul ministru nu spune, însă, cât au pierdut aceştia din sprijinul financiar intern faţă de anul trecut. Or, fermierii reclamă tocmai pierderea unor ajutoare substanţiale.

Bugetul de stat pe 2010 a trecut de chinurile facerii prin Parlament precum gâsca prin apă, în sensul că miile de amendamente aduse de comisiile parlamentare au rămas fără ecou. Pentru că nu există surse de finanţare, deci bani! În plen au fost 192 de voturi pentru şi 138 împotrivă, iar 95% dintre amendamentele propuse au fost respinse.

Bugetul naţional pentru acest an este unul de supravieţuire. Nu mai există priorităţi economice. Accentul este pus pe asigurarea sumelor necesare plăţii salariilor din sistemul public, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale. Acestea însumează peste 110 miliarde de lei, adică peste 50% din cheltuielile totale ale statului, care se ridică la 200 miliarde de lei.

În cazul bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a fost respins cel mai important amendament, şi anume suplimentarea cu 2,1 miliarde lei pentru sprijinirea producătorilor agricoli, la o diferenţă de 10 voturi. (137 pentru şi 147 împotrivă). Astfel, valoarea rămâne neschimbată, de 9,087 de miliarde de lei, respectiv 1,69% din PIB.

Parlamentarii au adoptat un amendament, potrivit căruia se autorizează MADR să ceară o derogare de la Comisia Europeană pentru acordarea unor ajutoare de stat. În cazul avizării favorabile, bugetul ar urma să fie suplimentat, la o rectificare viitoare, cu aproximativ 1,8 miliarde de euro.

Construcţia bugetului de stat are în calcul o creştere economică de 1,3%. Veniturile bugetare sunt de 30% din PIB, cererea internă mai mare cu 1,4%, iar consumul individual al populaţiei, cu 3%. Rata şomajului este prognozată la 7,3%, iar rata medie anuală a inflaţiei, la 3,7%.

Noul buget naţional stabileşte la venituri 66,65 de miliarde de lei, iar la cheltuieli 101,678 de miliarde de lei, cu un deficit de 35,024 de miliarde de lei. Deficitul bugetului general consolidat pentru 2010 reprezintă 5,9% din PIB, cu 1,4% din PIB mai mic decât în 2009.

Impozitul forfetar rămâne în vigoare, iar cel pe veniturile microîntreprinderilor dispare. Impozitul general rămâne la 16%, iar cel pe drepturi de autor la 10%. Nici TVA nu-şi schimbă valoarea de 19%.

Agricultura are buget, dar nu are bani

Iniţial, bugetul Agriculturii pentru 2010 a fost calculat la 7,5 miliarde de lei, din care puţin peste 5,4 miliarde de lei erau alocaţi pentru Agricultură, Silvicultură, Piscicultură şi Vânătoare. Însă, cum Silvicultura şi Vânătoarea au trecut la Ministerul Mediului, sumele s-au redus cu 200 milioane de lei. Una peste alta, la Ministerul Finanţelor a fost prezentat un proiect de buget care prevedea 7,287 miliarde de lei. La această sumă s-au adăugat 1,8 miliarde de lei, contravaloarea ajutoarelor de stat neachitate în 2009. Aşa s-a ajuns în final la 9,087 miliarde de lei.

Surse de finanţare

Bugetul MADR are următoarele surse de finanţare:

- buget de stat (cheltuieli de personal, întreţinere şi funcţionare, capital şi ajutoare de stat acordate producătorilor agricoli din fonduri naţionale) – 3.366,2 milioane de lei (0,62% din PIB);

- buget de stat (cheltuieli care în momentul recuperării de la UE se constituie ca venit al bugetului de stat, destinate prefinanţării şi cofinanţării fondurilor externe nerambursabile aferente FEGA, FEADR şi FEP) – 1.979,33 mil. lei (0,36 % din PIB);

- avansul acordat de UE pentru finanţarea programelor PNDR şi POP – 1.835,00 mil. lei (0.34% din PIB);

- împrumut acordat MAPR de către MFP din venituri din privatizare, pentru prefinanţarea schemei de plăţi pe suprafaţă pe anul 2009 – 1.800,00 mil. lei (0,32% din PIB);

- venituri proprii din fondul de ameliorare a fondului funciar agricol – 16,26 mil. lei (0,03 % din PIB);

- fonduri externe rambursabile – împrumuturi externe de la BIRD, destinate finanţării unităţilor de management al proiectului Modernizarea sistemului de informare şi cunoaştere în Agricultură şi proiectului Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de irigaţii – 90,89 mil. lei (0,02% din PIB).

Destinaţia finanţării

Fondurile bugetare pentru 2010 au următoarea destinaţie:

- funcţionarea instituţională (cheltuieli de personal, întreţinere şi funcţionare, inclusiv cheltuieli de investiţii) – 962,1 mil lei;
- ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli, inclusiv finanţarea programului de stimulare a exportului şi a despăgubirilor acordate în caz de calamităţi naturale – 2.036,5 mil. lei;
- finanţarea, cofinanţarea şi prefinanţarea, precum şi decontarea cheltuielilor neeligibile aferente formelor de sprijin acordate producătorilor agricoli în anul 2010 din fondurile comunitare FEGA, FEADR şi nFEP – 5.614,3 mil. lei;
- finanţarea activităţii de cercetare, inclusiv a programului de cercetare sectorială – 145,0 mil. lei;
- finanţarea de proiecte din fonduri externe rambursabile (UMP Irigaţii şi UMP Makis) – 90,9 mil. lei;
- finanţarea rentei viagere aferente anului 2009 – 83,0 mil. lei;
- investiţii pentru modernizarea infrastucturii sistemelor de irigaţii – 90,0 mil. lei;
- finanţarea funcţionării şi dezvoltării sistemului antigrindină, inclusiv fonduri destinate prevenirii inundaţiilor – 21,4 mil. lei;
- finanţarea lucrărilor de redare în circuitul agricol a terenurilor degradate şi poluate – 16,3 mil. lei;
- alte acţiuni (dobânzi la credite externe, comisioane bancare, cotizaţii internaţionale) – 28,2 mil. lei.

Programul Fermierul

Anul acesta, Programul Fermierul are prevăzute 222,299 mil. lei pentru stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, FEADR, prin preluarea riscului de creditare de către:

- fondurile de garantare (Legea nr. 218/2005) şi garantarea Măsurii 322 din PNDR, finanţare beneficiari publici – 82,341 mil. lei;

- OUG nr. 59/2006 (SAPARD românesc) -139,958 mil. lei.

Restanţe din 2009

Din cele circa 3,4 miliarde de lei angajamente ale anului 2009, bugetul pe anul 2009 nu a acoperit decât aproximativ 1,59 de miliarde de lei. Diferenţa de 1,81 miliarde lei este acoperită din bugetul aprobat MADR pe anul 2010.

Sectorul zootehnic urmează să încaseze 1.056,53 mil. lei.
În sectorul vegetal au rămas neachitaţi 500,63 mil. lei.
Sectorul irigaţii mai are de încasat 112,00 mil. lei.

 Traian DOBRE