Agro BUSINESS

Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial România a transformat fabrica de avioane IAR Braşov în uzină de tractoare.

În decembrie1946 afost fabricat primul tractor românesc IAR-22 cu roţi metalice prevăzute cu pinteni. Uzina s-a perfecţionat continuu şi în 1950 s-au fabricat tractoare pe şenile KD-35, KDP, precum şi tractoare pe roţi, de putere mai mică – U-2, U-22, U-26.

Din1963 aînceput construcţia tractorului U-650,  robust şi performant, care a asigurat mecanizarea lucrărilor agricole şi din alte domenii (transport, industrie etc.). Acest tractor se mai găseşte şi astăzi după 30-40 ani pe ogoarele noastre, realizând lucrări de calitate.

Începând cu anul 1968 s-a fabricat o gamă largă de tractoare din grupa 400 cu cele mai diverse distincţii (legumicultură, viticultură, pomicultură, lucrări pe terenuri în pantă etc.)

În 1975 s-a fabricatla Craiovatractorul TIH-445, iar în 1976-1977 afost omologat tractorul A-1800A.

Tot din1976 aînceput construcţia de tractoare pe şenilela Miercurea-Ciuc.

În 1962 se fabricaseră deja 100.000 tractoare româneşti, iar în 1974 s-a ajuns la 400.000 tractoare de diferite tipuri.

Calitatea şi performanţele tractoarelor româneşti se pot demonstra prin aprecierile obţinutela Târgurileinternaţionale de profil. Astfel:

- în 1965 tractorul U-650 aobţinut medalia de aurla Leipzig;

- în 1974 tractorul U-550 aobţinut medalia de aurla Leipzig;

- în 1976 tractorul TIH-445 aobţinut medalia de aurla Zagreb;

- în 1982 tractorul SV-445 aobţinut medalia de aurla Leipzig.

În afară de Braşov, au început să se fabrice tractoarela Craiova(TIH-445 şi A-1800),la Miercurea-Ciuc(tractoare pe şenile),la Codlea(HC-445) şila Timişoara(tractoare mici pentru vie).

Se ajunsese ca în România să se fabrice peste 30 tipuri de tractoare de bază cu peste 300 tipodimensiuni, de la 25-30 CP până la 180 şi chiar 360 CP, pe roţi şi pe şenile. În agricultură se găseau peste 180.000 tractoare.

Datorită calităţilor deosebite, se exportau peste 80% din producţia de tractoare în peste 100 ţări de pe toate continentele.

Deci, din punctul de vedere al asigurării bazei energetice, agricultura era bine înzestrată. Tractoarele româneşti s-au dovedit a fi robuste, uşor de întreţinut şi, mai ales, uşor de exploatat.

În afară de uzinele de tractoare, în România se înfiinţaseră şi suficiente fabrici producătoare de maşini şi utilaje agricole, de la cele mai simple (pluguri, grape) până la cele mai complexe (combine de recoltat).

Existau peste 40 de asemenea fabrici în diferite zone ale ţării, fiecare fiind specializată pe diferite tipuri de utilaje care să asigure mecanizarea tuturor lucrărilor agricole.

Dintre acestea au mai rămas puţine: Semănătoarea, Ceahlău-Piatra-Neamţ, MAT Craiova ş.a.

De remarcat este faptul că toate aceste mijloace de dotare a agriculturii erau destul de accesibile producătorilor agricoli şi, mai ales, piesele de schimb nu erau atât de împovărătoare ca cele pentru maşinile din import.

Dacă se ducea o politică raţională, se puteau îmbunătăţi în continuare performanţele tractoarelor şi maşinilor agricole româneşti şi se putea asigura dotarea agriculturii fără cheltuieli înrobitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Anul acesta, România a devenit al doilea mare producător de porumb boabe din Uniunea Europeană (UE), cu 10,7 milioane de tone, a afirmat Luc Esprit, la simpo­zionul cu tema „Mizele europene ale porumbului“, desfăşurat recent la Centrul expoziţional Romexpo din Bucureşti. Domnia sa este director al Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Seminţe de Porumb şi de Sorg din Franţa (FNPSPSF) şi secretar permanent al Confederaţiei Europene a Producătorilor de Porumb (CEPB).

Producţii record în UE

Suprafața totală cultivată cu porumb în UE a fost de 14,3 milioane de hectare (24 mil. ha în Europa). Conform estimărilor făcute de specialiştii celor două organizații, ca urmare a creşterii suprafeţelor şi a randamentelor înregistrate, producţia de porumb a UE s-a situat la 62 milioane de tone, față de 56 milioane de tone anul trecut (+11%).

„Pe ansamblul UE, suprafeţele cu porumb boabe s-au mărit în medie cu 8%, adică 8,5 milioane de hectare (60% – n.n.). Acest fenomen s-a constatat în toate țările europene, cu excepţia Franţei. În ceea ce priveşte rezultatele tehnice din acest an, principalele state producătoare de porumb boabe au înregistrat performanțe foarte bune, în Franţa şi Italia randamentele fiind chiar excepţionale. În regiunile din centrul şi estul UE, producţiile au fost de asemenea mari“, a declarat secretarul permanent al CEPB.

Pe locul întâi s-a aflat Franța, cu 15,4 mil t, iar pe locurile 3 şi 4 s-au plasat Ungaria, cu 8,4 mil t, şi Italia, cu 8,3 mil t.

Ca urmare a producțiilor mari, UE intenționează să exporte 3-4 mil t către ţări terțe, în special cele africane. Însă se aşteaptă la o concurență puternică din partea Ucrainei.

Suprafeţe în creştere

Luc Esprit a spus că România a cultivat 2,5 milioane de hectare cu porumb (1,5 mil ha în 2010), fiind prima într-un top neoficial (29,4% din total UE). Însă, din cauza randamentului scăzut, țara noastră nu s-a putut situa pe aceeaşi poziție şi la producția totală. Pe următoarele poziții, dar la distanță mare, s-au plasat Franța cu 1,5 mil ha (17,6%), Ungaria cu 1,2 mil ha (14%) şi Italia cu 0,9 mil ha (10,6%). Cele mai mici suprafețe, de numai 0,1 mil ha, s-au regăsit în Cehia şi Belgia.

„Productivitatea medie obţinută la nivel UE este de 7,2-7,3 t/ha, dar diferă de la o ţară la alta. În Franţa, în 2011, s-a obţinut un record de 10,2 t/ha la porumb boabe, iar în România media a fost de numai 4,5 t/ha, deşi pe suprafeţele cultivate cu hibrizi, circa 55%, randamentul a fost de 8-9 t/ha“ – a menționat directorul FNPSPSF.

România, în top 3 la sămânţă

Porumbul pentru sămânță (127.000 ha în UE) este cultivat cu prioritate în Franţa (54.300 ha), Ungaria (25.500 ha) şi România (21.500), care deţin împreună aproximativ 80% din suprafeţele europene. În 2011 au fost cultivate peste 127.000 ha, în creştere cu 24% față de anul trecut, datorită extinderii suprafețelor mai ales în cazul celor trei țări menționate.

Traian DOBRE

Săptămânile trecute au fost marcate de o netă divergenţă între evoluţia elementelor fundamentale şi activitatea fondurilor de investiţii care s-au dezangajat fără discernământ din toate pieţele materiilor prime agricole, complicând nespus de mult activităţile profesioniştilor din domeniu.

Comportamentul mimetic al anumitor speculatori a condus la mişcări haotice pe piaţă. Cum se explică variaţia preţului grâului la bursa din Chicago, în condiţiile în care preţul petrolului şi al argintului a scăzut?

Finanţarea pieţelor materiilor prime agricole este inevitabilă şi aceasta este evidentă. Pieţele agricole au devenit mai lichide şi cu volume de schimburi mai importante, dar mişcările de pe acestea sunt din ce în ce mai imprevizibile, inclusiv pe termen scurt.

Volatilitatea de pe pieţe a făcut ca actorii de pe filieră să-şi piardă într-o singura zi profitul lor anual. Pentru a remedia acest lucru nu există decât două soluţii principale: ori să reducem volatilitatea pieţelor, ori să creştem profitul producătorilor de pe toată filiera. Volatilitatea a devenit structurală, de aceea nu ne rămâne decât o soluţie, şi anume creşterea marjelor de profit astfel încât să se acopere riscurile producătorilor şi depozitarilor… o bună exprimare!

5 august, o zi fatidică

Seceta actuală riscă să aducă un altfel de 5 august 2010 în actualitate. O simplă constatare – scăderea producţiei europene riscă să fie contrabalansată de creşterea producţiilor din Rusia şi Ucraina. Creşterea preţurilor produselor agricole nu este însoţită şi de o producţie europeană pe măsura aşteptărilor.

În acest context, bancherii riscă să vadă „roşu“ în conturile agricultorilor europeni. Acest lucru poate fi un motiv serios pentru a lua măsurile ce se impun în vederea defiscalizării activităţilor agricole. „Viaţa în roz“ riscă să se apropie de sfârşit odată ce agricultorii au început să nu mai facă faţă „dărilor“.

Crescătorii de animale sunt îngrijoraţi ca urmare a faptului că bătălia legată de „înverzire“ este pe cale să fie pierdută, lipsa irigaţiilor fiind crucială.

Să vezi viaţa în culori este un privilegiu, exceptând daltoniştii, de aceea trebuie să profităm de aceste zile pentru a plăti preţul corect.

Previziuni

Lipsa apei va duce la scăderea nivelului producţiei europene, presiunea scăderii randamentului din ţările vest-europene făcând ca preţul produselor agricole să crească pe toata piaţa comunitară. Pentru acest lucru trebuie să fim foarte bine pregătiţi. Lipsa de strategii este la fel de periculoasă ca şi efectul incidentelor climatice. Nu este lipsit de importanţă dacă ai o producţie mare şi nu dispui de mijloacele necesare pentru stocare sau procesare. La fel, nu este lipsit de importanţă dacă piaţa funciară, a produselor agricole, a creditului, a inovării şi cercetării nu funcţionează. Consecinţele negative sunt compensate, deocamdată, de creşterile obţinute prin ameliorările genetice ale varietăţilor, care permit într-o anumită măsură să se obţină, în mod suplimentar, în jur de un quintal de grâu/hectar într-un an.

După o primăvară capricioasă, ieşită din normalul perioadei, se estimează o vară călduroasă, cu deficite de apă în sol, evoluţii care vor afecta în mod negativ producţiile agricole. În plus, absenţa mijloacelor adecvate de răspuns la asemenea evoluţii agroclimatice agravează situaţia.

Pentru România, miza agricolă este şi mai importantă, fiind singura şansă a supravieţuirii economiei naţionale.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Anul trecut, fermierii români au beneficiat de mai multe fonduri europene. De exemplu, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), gradul de angajare, adică valoarea contractelor încheiate raportată la alocare, a urcat de la 19%, în 2009, la 35% în 2010. Este o creştere semnificativă a plăţilor efectuate prin PNDR, de la 7,4% în 2009, la 17,72% în anul 2010, se arată în raportul de bilanţ întocmit de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prezentat de ministrul Valeriu Tabără, într-o recentă conferinţă de presă.

În 2010 au fost lansate 12 sesiuni de depunere a cererilor, în cadrul cărora au fost înaintate 34.299 de proiecte conforme, cu o valoare de 2,56 miliarde de euro. Din acestea, au fost selectate 18.793, cu o valoare publică de 1,76 miliarde de euro.

De asemenea, au fost încheiate 14.823 de contracte cu o valoare de 1,58 miliarde de euro, din care s-au efectuat plăţi în valoare de 1,046 miliarde de euro.

Conform bilanţului, APIA a efectuat plăţi pentru campania SAPS 2009 în valoare de 610, 69 milioane de euro din pachetul financiar de 619,88 milioane de euro. În anul 2010, APIA a plătit 336,04 milioane de euro din pachetul financiar de 700,42 milioane de euro alocate României. Din valoarea achitată, 208,43 milioane de euro reprezintă avansul acordat fermierilor pentru lucrările făcute în toamna anului trecut, plăţi efectuate în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie. Totodată, s-au acordat 127,6 milioane de euro începând cu date de 1 ianuarie 2010. Este de precizat că, pentru campania 2010, cuantumul a fost stabilit, prin HG nr. 1017/2010, la 50.64 euro/ha.

Obiective MADR pentru anul 2011

- Stabilirea şi postarea pe site a calendarului şi alocărilor aferente sesiunilor pentru anul în curs: 16 sesiuni de primire a proiectelor, cu o alocare totală de 1,6 miliarde de euro. Vor fi scoase la licitaţie toate fondurile disponibile pentru măsurile de investiţii private.

- Creşterea gradului de absorbţie, valoarea estimată a plăţilor pentru anul 2011 fiind de 1,2 miliarde de euro.

- Modificarea PNDR pentru realocarea de fonduri între măsuri şi axe, în vederea consolidării măsurilor de investiţii private.

- Rezilierea proiectelor neviabile, care au stadiu de implementare zero în vederea disponibilizării resurselor financiare din Program pentru finanţarea unor noi proiecte.

- Lansarea unei campanii de promovare şi informare cu privire la oportunităţile de finanţare prin PNDR, cu accent pe promovarea măsurilor nou lansate sau cu impact scăzut în rândul beneficiarilor (Măsurile 221 şi 142).

Plăţi efectuate din FEADR
(vezi tabel revistă)

Sume alocate pentru noul an agricol

Din bugetul anului 2010, precum şi din fonduri europene pentru sprijinirea producătorilor agricoli din sectorul vegetal şi animalier, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2010 au fost alocate 3,02 miliarde de lei (705,5 milioane de euro), având destinaţia prezentată mai jos.

- Forme de sprijin finanţate exclusiv din bugetul naţional – 358.526.500 lei, cca 83,7 mil. euro din care:

- 314,6 milioane de lei – fonduri publice acordate producătorilor agricoli, conform Legii creditului agricol;

- 36,7 milioane de lei – ajutorul de stat acordat producătorilor agricoli pentru motorina achiziţionată şi utilizată în trimestrul al II-lea al anului 2010, la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal şi zootehnic;

- 7,1 milioane de lei, reprezentând cofinanţare nerambursabilă de la bugetul de stat pentru proiecte de investiţii din cadrul Programului SAPARD (SAPARD românesc).

- Forme de sprijin, finanţate din fonduri europene – 2.663.827,7 lei (621,8 milioane de euro) din care:

- plata unică pe suprafaţă, în valoare de 1,4 miliarde de lei (330 milioane de euro), reprezentând aproximativ 47% din valoarea SAPS pe anul 2010;

- măsuri de piaţă  – 88,8 milioane de lei (20,7 milioane de euro);

- finanţarea proiectelor de investiţii din cadrul PNDR – 821,1 milioane de lei (191,7 milioane de euro);

- sprijin pentru zonele defavorizate din zona montană, sprijin pentru zonele defavorizate altele decât zona montană şi plăţi de agromediu – 340,2 milioane de lei (79,4 milioane de euro).

Traian DOBRE

• Piaţa funciară.
• Cadastrul agricol.
• Legea arendării.
• Irigaţiile.
• Evaziunea fiscală.

Banca Mondială va continua să acorde consultanţă MADR în domeniile sensibile ale agriculturii româneşti.

Printre domeniile prioritare, ministrul Valeriu Tabără a menţionat actualizarea Cadastrului agricol şi reglementarea pieţei funciare prin reintroducerea dreptului de preemţiune, precum şi modificarea Legii arendării. Totodată, extinderea şi îmbunătăţirea sistemului de irigaţii şi găsirea unor soluţii viabile pentru reducerea evaziunii fiscale în domeniul agricol sunt alte obiective ale mandatului actualului ministru.

Referindu-se la programul aflat în derulare, prin care reprezentanţii Băncii Mondiale realizează o analiză funcţională a sectorului agricol, Valeriu Tabără a subliniat că există două elemente esenţiale pe care experţii Băncii Mondiale ar trebui să le trateze cu prioritate în raportul final. Primul vizează infrastructura, managementul şi resursele umane din cadrul MADR, iar al doilea este reprezentat de realizarea unei prioritizări a măsurilor de sprijin pentru fermieri în perioada 2015-2020.

Domeniile de colaborare

Reprezentanţii Băncii au reiterat intenţia de continuare a colaborării cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi au anunţat ca prioritare trei domenii de colaborare:

• elaborarea, împreună cu experţii MADR, a strategiei sectorului agricol pe termen mediu, până în 2020, ca urmare a raportului final al analizei funcţionale;

• analizarea posibilelor împrumuturi pe care le BM le poate aloca sectorului agricol din România;

• elaborarea noii strategii a Băncii pentru colaborarea viitoare, prin care se vor stabili obiectivele şi proiectele/programele care vor fi derulate în cadrul parteneriatului România – Banca Mondială.

La încheierea întâlnirii cu delegaţia Băncii Mondiale, ministrul Tabără a apreciat colaborarea de până acum cu instituţia financiară, menţionând că aceasta poate sprijini în mod real MADR – dată fiind experienţa acumulată – în elaborarea unor proceduri moderne de evaluare şi de asigurare a fondurilor de co-finanţare necesare pentru proiectele de accesare a fondurilor europene.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a participat la Summitul Dunării ce s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului. La acest eveniment au participat 22 de delegaţii reprezentând şefi de guverne din cele 14 state din bazinul Dunării, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

În cadrul summitului a fost discutată importanţa Strategiei Dunării care va ajuta atât statele membre UE, cât şi statele riverane, dar care nu sunt încă membre ale Uniunii.

Nevoia unei strategii practice

Cu această ocazie, Ministrul Mediului şi Pădurilor a declarat „Încă din anul 2007 am considerat necesară implementarea Strategiei Dunării, cele două memorandumuri semnate cu Ungaria şi Bulgaria reprezintă un pas important în realizarea acestui proiect transfrontalier. Însă degeaba finalizăm o strategie a Dunării dacă noi, statele riverane, nu concepem o strategie pe care să o umplem de conţinut. Avem obligaţia de a crea cadrul legal necesar pentru a avea proiecte concrete şi pentru a utiliza cât mai eficient banii europeni până în 2014, un proiect de acest gen fiind Delta Dunării, unde trebuie să facem mai mult pentru a proteja mediul înconjurător şi habitatul natural, dar totodată să facem mai multe pentru atragerea turiştilor”.

László Borbély a mai precizat că “În martie am semnat în Austria Planul de management al Bazinului Dunării şi al Tisei. Noi suntem foarte implicaţi şi interesaţi de concretizarea acestor proiecte de mediu, economice, de navigaţie şi de transport care vor totaliza un cuantum de aproximativ nouă miliarde de euro. Aici putem face o referire concretă la relaţia de transport către Bulgaria, unde avem nevoie de două noi poduri, precum şi la relaţia de transport către celălalt vecin al nostru, Serbia”.

România şi Ungaria au cerut împreună Comisiei Europene coordonarea capitolului V al Strategiei Dunării privind Managementul riscurilor de mediu.

Una dintre dezbaterile care va anima în perioada următoare scena publică europeană o va constitui reformarea post 2013 a Politicii Agricole Comune (PAC). Pentru România aceasta este o şansă nu doar de a se afirma şi a contribui la crearea strategiei de viitor a uneia dintre cele mai importante politici europene, dar şi de a-şi reforma, prin prisma noilor orientări ale PAC, propriul sector agricol, aflat astăzi în criză. Ştiu însă autorităţile române să profite de această ocazie?

Pornind de la starea de fapt

Înainte de a discuta despre care ar trebui să fie priorităţile României în perspectiva reformării PAC, să aruncăm o privire la situaţia sectorului agricol românesc. Dintr-un raport al Eurostat putem afla că în România există un total de aproximativ 4 milioane de exploataţii agricole de diferite dimensiuni în care lucrează aproape 2 milioane de persoane, adică 30% din populaţia activă a României. Cu toate că aceste cifre sunt profund disproporţionate în raport cu media europeană (doar 5,6% din populaţia activă lucrează în agricultură în UE-27), acestea nu reprezintă un motiv de îngrijorare în sine. Problemele apar însă atunci când încercăm să diseminam structura acestor exploataţii şi sustenabilitatea lor economică. Datele sunt cel puţin îngrijorătoare: din cele 4 milioane de gospodării, aproximativ 2,5 milioane deţin sub 1 hectar şi doar aproximativ 900.000 au cel puţin gradul minim de rentabilitate economică (1 ESU). Cu toate acestea, din cele 900.000 de ferme „rentabile“, aproximativ două treimi produc doar pentru consumul propriu.

Dintr-un calcul simplu rezultă că, din cele 4 milioane de gospodării româneşti, doar 312.000, adică 8%, sunt viabile economic şi conectate la piaţă (în special mari ferme agro-industriale), în timp ce restul de 92% sunt, în marea lor majoritate, gospodării de subzistenţă.

O constatare îngrijorătoare

În spatele a ceea ce s-ar putea numi „agricultura supradimensionată românească“ stă de fapt un fenomen al sărăciei ascunse. Mare parte din cei 2 milioane de români care lucrează, statistic, în agricultură nu sunt decât tot atâţia (pseudo)agricultori ce trăiesc la limita sau sub pragul sărăciei şi care constituie un rezervor nestins de emigraţie. Rezultatul deja vizibil îl putem numi „tragedia satului românesc“. Ţăranul român nu doar că nu se transformă în fermier modern, dar dispare treptat şi, împreună cu el, şi şansa unei agriculturi sănătoase.

Soluţia europeană?

În acest context, am putea spune că una dintre priorităţile majore, dacă nu cea mai importantă, atunci când vorbim de reforma agricolă în România, ar trebui să fie rezolvarea problemei structurale a satului românesc. Atâta vreme cât acesta se află într-o tendinţa continuă de „golire“, alimentată de lipsa fundamentală de mijloace economice de supravieţuire, dezvoltarea agriculturii este imposibilă, dat fiind că atât resursa umană fundamentală cât şi interesul pentru dezvoltarea agricolă lipsesc.

Apartenenţa la Uniunea Europeană ne oferă posibilitatea de a beneficia de o Politicã Agricolă Comună înzestrată cu un buget generos. Mai mult decât atât, în contextul reformării post 2013 a PAC ne putem aduce şi contribuţia la redefinirea acesteia în funcţie de nevoile noastre specifice. Iar contrar opiniei publice larg răspândite potrivit căreia prezenţa lui Dacian Cioloş în Executivul european este suficientă pentru a rezolva această problemă, este datoria şi responsabilitatea României de a veni cu o strategie coerentă şi de a o susţine în dezbaterea reformării PAC, care se anunţă deja extrem de aprinsă.

Direcţia este inversă trendului european

Până în prezent însă, România nu doar că pare să fi înţeles exact pe dos problemele agriculturii naţionale, ci s-a şi încăpăţânat să meargă într-o direcţie inversă trendului european, minimizandu-şi astfel şansele de reuşită. Spre exemplu, ţara noastră a susţinut până în prezent următoarele tipuri de măsuri:

- mărirea sau păstrarea la aceleaşi proporţii a subvenţiilor pe suprafaţă, deşi marea majoritate a fermelor româneşti sunt prea mici pentru a putea profita de aceste subvenţii;

- a fost împotriva modulării progresive care ar aduce mai mulţi bani pentru dezvoltarea rurală pentru care a şi obţinut de altfel o exceptare până în 2016;

- s-a opus plafonării sumelor pentru fermele foarte mari, împiedicând astfel suplimentarea fondurilor pentru dezvoltarea fermelor mici şi medii.

Observăm astfel o tendinţă a autorităţilor române de a-şi concentra atenţia în special pe dezvoltarea macroagricolă, de tip industrial, mizând în special pe dezvoltarea de mari exploataţii agricole, care să le permită acestora dobândirea unui acces mai amplu la subvenţiile europene din pilonul I al PAC. Trebuie spus că acest obiectiv este unul legitim, dacă ţinem cont de fărămiţarea externă a suprafeţelor agricole în România. Pe de altă parte, concentrarea suprafeţelor nu va putea soluţiona problema structurală a agriculturii, care depăşeşte sfera strict agricolă.

Aşa cum afirmam mai devreme, o problemă esenţială a agriculturii românesti este „golirea“ satelor şi lipsa cronică de şanse a ţaranului/fermierului român. În acest context, strategia autorităţilor române ar trebui reechilibrată în mod decisiv şi orientată mai degrabă către dezvoltarea rurală (Pilonul II al PAC) decât înspre subvenţionarea marilor suprafeţe.

Opţiunea pentru Pilonul II

În mod concret, pilonul II de dezvoltare rurală al PAC ar oferi posibilitatea finanţării de proiecte de infrastructură şi de devoltare care ar aduce în mediul rural canalizare, igienizare, apă potabilă. În plus, aspectele de promovare a unei agriculturi „multifuncţionale“ incluse în pilonul II al PAC ar putea oferi României şansa de a-şi prezerva specificitatea cadrului natural, tradiţional şi ecologic şi de a-l promova şi integra în scheme de eficientizare economică şi de nişă, precum agricultura organică, turismul ecologic şi tradiţional, promovarea de produse locale şi regionale etichetate etc.

În plus, această strategie ar fi şi în acord cu tendinţele generale de reformă a PAC, ceea ce ne asigură astfel că nu am mai merge, ca până acum, într-o direcţie opusă celei majoritare şi ne-am maximiza astfel şi şansele de reuşită.

În acest fel, agricultura româneasca ar putea fi revigorată de la baza ei şi, în plus, ar putea rezolva pe termen mediu şi lung problematica importantă a subdezvoltării şi alienării satului românesc.

Alin Cristian Mituţa
Coordonator Agricultură şi dezvoltare regională
alin.mituta@europuls.ro

„Nu am elaborat încă o poziţie oficială, discutată şi validată, în ceea ce priveşte poziţia pe care ar trebui să o aibă România, referitoare la viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), în sensul că nu am discutat acest subiect la guvern. Motivul este că ne aflăm în plin proces de formulare, de elaborare a ideilor, de discuţii şi de analiză. Însă pot să vă spun că principalele idei sunt deja cunoscute, sunt bine stabilite“ – a declarat Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la conferinţa „Contribuţii privind reforma Politicii Agricole Comune“ privind evoluţia acesteia după 2013, organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene din România împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

În opinia sa, pentru o fundamentare corectă a poziţiei României trebuie să se ţină cont de stadiul actual de dezvoltare a agriculturii, de influenţa PAC în dezvoltarea sectorului şi de stabilirea unor direcţii strategice pe termen mediu şi lung. Nu trebuie neglijat nici interesul naţional, în context european.

Un trai decent şi echitabil pentru fermieri

În cadrul principalelor idei elaborate de MADR referitoare la bugetul PAC, se menționează că România susține alocări bugetare către PAC, prin care să se asigure un nivel de trai decent și echitabil fermierilor, ţinându-se cont și de rolul social important al agriculturii românești. De asemenea, trebuie să se mențină specificitatea zonelor rurale și să se încurajeze dezvoltarea spre modelul european de agricultură. MADR consideră necesară, și în continuare, finanțarea din bugetul comunitar și naţional, iar banii alocați programelor majore să fie cu preponderență din bugetul comunitar.

„Nu suntem de acord cu ideea de renaționalizare a PAC sau cu creșterea ponderii finanțării naționale“ – Mihail Dumitru

Menținerea plăților directe

Referitor la arhitectura PAC, Mihail Dumitru a spus că România solicită menținerea celor doi piloni și posibilitatea trecerii plăților de agromediu pe suprafață, pentru zone defavorizate, din PNDR în Pilonul I.

Pilonul I – Plăți directe și măsuri de piață – prevede, printre altele, echilibrarea acestora cu cele existente la nivel european și renunțarea la referința istorică, din cauza căreia fermierii români sunt plătiți cu mai puțini bani. În acest context, se doreşte păstrarea Schemei de Plată Unice pe Suprafață, care să asigure venituri decente agricultorilor. Se urmărește ca sprijinul direct să cuprindă și o remunerare pentru serviciile complexe pe care le prestează fermierii pentru societate în zonele rurale, cum ar fi prezervarea biodiversității, conservarea peisajelor rurale sau bunăstarea animalelor. Totodată, rolul fermelor/gospodăriilor mici (cu mai puţin de 5 ha) ar trebui reconsiderat și stabilit un sistem simplificat de plată la hectar, în paralel cu încurajarea dezvoltării fermelor mijlocii și a conectării lor la piețe.

În cadrul Pilonului II – Dezvoltare rurală – MADR dorește păstrarea componentei de dezvoltare a economiei rurale ca parte a PAC. Pe de altă parte, e necesar să fie identificate noi măsuri de sprijin, care să stimuleze comasarea terenurilor, să încurajeze dezvoltarea activităților economice neagricole din rural și să contracareze schimbările climatice.

Traian DOBRE

A fost odată ca niciodată o industrie bine dezvoltată de creştere a porcului în România, cu mulţi fermieri. Astăzi nu mai este cazul. Am putea relua încă o dată motivele pentru care industria a ajuns la un astfel de minim, însă poate este mai util să ne concentrăm asupra situaţiei prezente şi a posibilităţilor viitoare.

Preţul, sub costul de producţie

De la începutul anului, crescătorii români au pierdut bani din cauza preţului de vânzare ce a scăzut sub limita costului de producţie.

Într-o astfel de situaţie critică, potenţată şi de lipsa totală a subvenţiei, o parte din fermieri, şi aşa puţini, au fost nevoiţi să lichideze efectivele de animale. Interesant de observat este faptul că la fel s-a întâmplat şi cu fermieri din alte ţări UE pe parcursul anilor 2008, 2009, şi în acest an efectivul de animale la nivel comunitar scăzând cu aproximativ 8%. Probabil ca o consecinţă, cei care au rezistat acestei perioade resimt, începând cu luna mai, o revigorare a preţului de vânzare a porcului în viu, respectiv carcasă. Acest lucru demonstrează încă o dată ciclicitatea în industria de creştere a porcului. Această ciclicitate este influenţată de faptul că în momentele profitabile investitorii sunt atraşi de sector şi, investind, cresc oferta, iar ca un mecanism invers proporţional preţul scade, uneori chiar sub costul de producţie, generând pierderi şi forţând unele afaceri spre insolvenţă – în acest moment cererea va excede oferta, iar preţul de vânzare va creşte iar (vezi grafic).

În ultimul timp, durata unui ciclu a scăzut, atingând extrema maximă şi minimă pe parcursul a trei ani.

Vindem cel mai ieftin porc din Europa

De observat că cererea populaţiei pentru carne nu a crescut, însă interesul procesatorilor autohtoni faţă de porcul românesc, da. Aceasta se datorează creşterii semnificative a preţului la carnea din import (cauzată de scăderea şeptelului de animale din UE), evoluţiei cursului valutar, dar şi faptului că producătorii români vând, în prezent, cel mai ieftin porc din Uniunea Europeană.

Pe termen scurt, considerând sezonul estival, este de aşteptat ca preţul de vânzare să nu scadă, iar costul de producţie să se micşoreze odată cu utilizarea în hrana animalelor a cerealelor din recolta 2010; astfel, fermierii vor putea beneficia de oportunitatea de recuperare a pierderilor suferite în prima jumătate a anului.

În căutarea unor scheme de subvenţionare

Statul poate, de asemenea, pune umărul la revigorarea industriei printr-o subvenţionare cu efect urmărit. Este adevărat că nu mai avem voie să subvenţionăm în mod direct sectorul, pentru a respecta principiul de liberă concurenţă (deşi noi nu avem permisiunea să exportăm carne de porc românească), însă sunt state care au găsit soluţii. Avem exemplul Irlandei, care tocmai a lansat o schemă de subvenţionare pentru bunăstarea animalelor în valoare de 29 milioane de euro. „Lansarea acestei scheme de ajutorare reflectă importanţa continuă pe care guvernul irlandez o acordă bunăstării animalelor din fermele noastre şi conformării tehnologiilor de creştere la standardele UE“, a declarat Brendan Smith, ministrul agriculturii din Irlanda. (sursa: www.thepigsite.com)

Un sistem asemănător de subvenţionare funcţionează şi în Ungaria. Germania, cel mai mare producător de porc european, sprijină, de asemenea, sectorul, oferind o subvenţie de 700 euro/ha crescătorilor care au în proprietate şi teren agricol.

Cu potenţialul României în agricultură, pare de neimaginat ca finalul poveştii porcului să nu fie ca în povestea „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“. Dar potenţialul în sine nu ţine loc facturii care trebuie plătită!

Involuţia efectivelor de porcine

La finele anului 1935, pe actualul teritoriu al României, erau înregistraţi peste 4 milioane de porci, din care 600.000 scroafe şi 1 milion de purcei. Cea mai mare încărcătură se înregistra în regiunea Timiş – Torontal, unde se creşteau peste 217.000 porci, respectiv jumătate din efectivele existente în judeţele din Câmpia Dunării.

În perioada celui de-al II-lea Război Mondial asistam la o decimare a efectivelor, acestea scăzând la 1,6 milioane capete, iar refacerea lor a durat mai bine de opt ani. Perioada de vârf a existenţei acestei specii avea să fie atinsă în 1984-1989, când în România se creşteau peste 14 milioane de porci, concentraţi în special în complexe tip industrial, de înaltă productivitate şi eficienţă.

În România anului 2008 se mai creşteau doar 6 milioane capete, din care aproape 5 milioane în gospodăriile populaţiei.

 Cătălin LĂPUŞTE,
Director general Belcrin Development

- Interviu cu domnul Tudorel Ţone, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu.
Ing. Tudorel Ţone este, cum s-ar spune, un om al câmpului. Absolvent al Facultăţii de Agricultură din cadrul USAMV Bucureşti şi deţinător al unei diplome de master, domnia sa a avansat pas cu pas pe treptele profesionale până la funcţia de director general al Direcţiei Agricole Giurgiu.

În noua sa calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, el continuă să manifeste acelaşi interes pentru agricultură, fiind mereu în căutarea unor oportunităţi de afaceri.

Parteneriatul cu districtul Ruse este doar unul dintre proiectele pe care le gândeşte în folosul mediului rural.

– Aveţi un parteneriat cu districtul Ruse: ce pot oferi reprezentanţii mediului agricol şi rural din judeţul Giurgiu?

– Oferta noastră este destul de consistentă pentru omologii noştri din districtul Ruse. Parteneriatul vizează un schimb de experienţă în ceea ce priveşte utilizarea terenurilor agricole prin reducerea procentului de abandonare a terenurilor, implementarea unor modele de asociere, precum şi o creştere a mărimii medii a acestora. În analiză se află şi creşterea numărului de producători agricoli ce au posibilitatea de a beneficia de subvenţiile UE şi de la buget. În plan practic, mărirea suprafeţelor cu cereale, plante industriale, creşterea animalelor, precum şi concentrarea în anumite bazine a producţiei horticole constituie un atu al judeţului Giurgiu, respectiv al reprezentanţilor mediului de afaceri agricol şi rural.

Pârloaga scade în dimensiune

– Aţi amintit de formele asociative: cum se prezintă judeţul Giurgiu din acest punct de vedere?

– Aş zice că nu prea rău. Avem chiar unele rezultate, dar mai trebuie mult de făcut în acest sens, mai ales în ideea convingerii deţinătorilor de terenuri de importanţa formelor asociative. Există nouă asociaţii profesionale – în domeniile creşterea taurinelor, ovinelor şi caprinelor, apiculturii, utilizării pajiştilor şi irigaţiilor, precum şi una pe floricultură şi plante ornamentale. De asemenea, sunt opt grupuri de producători în sectorul producerii şi comercializări legumelor şi fructelor. Totodată, au fost înfiinţate trei cooperative agricole, dintre care două pe cultură mare, care dispun de o suprafaţă totală de aproximativ 35.000 ha şi, una care activează în apicultură, cu peste 60 de membri.

Facilităţi pentru atragerea fondurilor europene

– Aveţi investiţii şi proiecte cu fonduri europene?

– Au fost depuse proiecte cu finanţare europeană şi proiecte spre finanţare în cadrul programului de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria. Unele sunt în curs de implementare, altele au trecut de faza de acceptare şi urmează a fi implementate. Există câteva în faza de verificare. Majoritatea acestor proiecte au ca scop îmbunătăţirea infrastructurii şi a calităţii vieţii oamenilor de pe ambele maluri ale Dunării etc.

– Auzeam vorbindu-se de aşa-zise „politici verzi“ în agricultura transfrontalieră: ce vizează acestea?

– Atât la noi, cât şi în Bulgaria suprafeţele destinate agriculturii ecologice sunt mici, dar în creştere ca producţie. Culturile bio găsesc condiţii optime din punct de vedere pedoclimatic şi prezintă un real interes în rândul oamenilor. Agricultura ecologică are însă probleme de legislaţie şi de valorificare a producţiei, care ridică încă probleme serioase.

Centrul de Afaceri Danubius, ca o speranţă

– Cum vedeţi intensificarea comerţului cu vecinii din districtul Ruse?

– Trebuie să ţinem cont de structura sortimentală a producţiei agricole de pe cele două maluri ale Dunării, cum ar fi cultura cerealelor, plantelor tehnice şi industriale, culturile energetice şi horticole. Apoi de creşterea animalelor, piscicultură etc. Astfel se poate constata posibilitatea unei compensări reciproce de produse agroalimentare.

– Dezvoltarea rurală pare a fi o problemă mai delicată pentru partea română, dacă avem în vedere nivelul de dezvoltare a satelor bulgăreşti.

– Situaţia aparentă de stagnare a dezvoltării satelor de pe malul stâng al Dunării nu corespunde realităţii. Însă, în aceste localităţi, cu mai multă muncă din partea centrelor de consultanţă, oamenii pot face apel la fondurile europene. De asemenea, şi cu sprijinul Centrului de Afaceri Transfrontalier Danubius, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Giurgiu, situaţia din aceste localităţi poate fi schimbată radical, în termen scurt.

Traian DOBRE, Dana MĂCRIŞ

Bugetul de stat pe 2010 a trecut de chinurile facerii prin Parlament precum gâsca prin apă, în sensul că miile de amendamente aduse de comisiile parlamentare au rămas fără ecou. Pentru că nu există surse de finanţare, deci bani! În plen au fost 192 de voturi pentru şi 138 împotrivă, iar 95% dintre amendamentele propuse au fost respinse.

Bugetul naţional pentru acest an este unul de supravieţuire. Nu mai există priorităţi economice. Accentul este pus pe asigurarea sumelor necesare plăţii salariilor din sistemul public, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale. Acestea însumează peste 110 miliarde de lei, adică peste 50% din cheltuielile totale ale statului, care se ridică la 200 miliarde de lei.

În cazul bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a fost respins cel mai important amendament, şi anume suplimentarea cu 2,1 miliarde lei pentru sprijinirea producătorilor agricoli, la o diferenţă de 10 voturi. (137 pentru şi 147 împotrivă). Astfel, valoarea rămâne neschimbată, de 9,087 de miliarde de lei, respectiv 1,69% din PIB.

Parlamentarii au adoptat un amendament, potrivit căruia se autorizează MADR să ceară o derogare de la Comisia Europeană pentru acordarea unor ajutoare de stat. În cazul avizării favorabile, bugetul ar urma să fie suplimentat, la o rectificare viitoare, cu aproximativ 1,8 miliarde de euro.

Construcţia bugetului de stat are în calcul o creştere economică de 1,3%. Veniturile bugetare sunt de 30% din PIB, cererea internă mai mare cu 1,4%, iar consumul individual al populaţiei, cu 3%. Rata şomajului este prognozată la 7,3%, iar rata medie anuală a inflaţiei, la 3,7%.

Noul buget naţional stabileşte la venituri 66,65 de miliarde de lei, iar la cheltuieli 101,678 de miliarde de lei, cu un deficit de 35,024 de miliarde de lei. Deficitul bugetului general consolidat pentru 2010 reprezintă 5,9% din PIB, cu 1,4% din PIB mai mic decât în 2009.

Impozitul forfetar rămâne în vigoare, iar cel pe veniturile microîntreprinderilor dispare. Impozitul general rămâne la 16%, iar cel pe drepturi de autor la 10%. Nici TVA nu-şi schimbă valoarea de 19%.

Agricultura are buget, dar nu are bani

Iniţial, bugetul Agriculturii pentru 2010 a fost calculat la 7,5 miliarde de lei, din care puţin peste 5,4 miliarde de lei erau alocaţi pentru Agricultură, Silvicultură, Piscicultură şi Vânătoare. Însă, cum Silvicultura şi Vânătoarea au trecut la Ministerul Mediului, sumele s-au redus cu 200 milioane de lei. Una peste alta, la Ministerul Finanţelor a fost prezentat un proiect de buget care prevedea 7,287 miliarde de lei. La această sumă s-au adăugat 1,8 miliarde de lei, contravaloarea ajutoarelor de stat neachitate în 2009. Aşa s-a ajuns în final la 9,087 miliarde de lei.

Surse de finanţare

Bugetul MADR are următoarele surse de finanţare:

- buget de stat (cheltuieli de personal, întreţinere şi funcţionare, capital şi ajutoare de stat acordate producătorilor agricoli din fonduri naţionale) – 3.366,2 milioane de lei (0,62% din PIB);

- buget de stat (cheltuieli care în momentul recuperării de la UE se constituie ca venit al bugetului de stat, destinate prefinanţării şi cofinanţării fondurilor externe nerambursabile aferente FEGA, FEADR şi FEP) – 1.979,33 mil. lei (0,36 % din PIB);

- avansul acordat de UE pentru finanţarea programelor PNDR şi POP – 1.835,00 mil. lei (0.34% din PIB);

- împrumut acordat MAPR de către MFP din venituri din privatizare, pentru prefinanţarea schemei de plăţi pe suprafaţă pe anul 2009 – 1.800,00 mil. lei (0,32% din PIB);

- venituri proprii din fondul de ameliorare a fondului funciar agricol – 16,26 mil. lei (0,03 % din PIB);

- fonduri externe rambursabile – împrumuturi externe de la BIRD, destinate finanţării unităţilor de management al proiectului Modernizarea sistemului de informare şi cunoaştere în Agricultură şi proiectului Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de irigaţii – 90,89 mil. lei (0,02% din PIB).

Destinaţia finanţării

Fondurile bugetare pentru 2010 au următoarea destinaţie:

- funcţionarea instituţională (cheltuieli de personal, întreţinere şi funcţionare, inclusiv cheltuieli de investiţii) – 962,1 mil lei;
- ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli, inclusiv finanţarea programului de stimulare a exportului şi a despăgubirilor acordate în caz de calamităţi naturale – 2.036,5 mil. lei;
- finanţarea, cofinanţarea şi prefinanţarea, precum şi decontarea cheltuielilor neeligibile aferente formelor de sprijin acordate producătorilor agricoli în anul 2010 din fondurile comunitare FEGA, FEADR şi nFEP – 5.614,3 mil. lei;
- finanţarea activităţii de cercetare, inclusiv a programului de cercetare sectorială – 145,0 mil. lei;
- finanţarea de proiecte din fonduri externe rambursabile (UMP Irigaţii şi UMP Makis) – 90,9 mil. lei;
- finanţarea rentei viagere aferente anului 2009 – 83,0 mil. lei;
- investiţii pentru modernizarea infrastucturii sistemelor de irigaţii – 90,0 mil. lei;
- finanţarea funcţionării şi dezvoltării sistemului antigrindină, inclusiv fonduri destinate prevenirii inundaţiilor – 21,4 mil. lei;
- finanţarea lucrărilor de redare în circuitul agricol a terenurilor degradate şi poluate – 16,3 mil. lei;
- alte acţiuni (dobânzi la credite externe, comisioane bancare, cotizaţii internaţionale) – 28,2 mil. lei.

Programul Fermierul

Anul acesta, Programul Fermierul are prevăzute 222,299 mil. lei pentru stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, FEADR, prin preluarea riscului de creditare de către:

- fondurile de garantare (Legea nr. 218/2005) şi garantarea Măsurii 322 din PNDR, finanţare beneficiari publici – 82,341 mil. lei;

- OUG nr. 59/2006 (SAPARD românesc) -139,958 mil. lei.

Restanţe din 2009

Din cele circa 3,4 miliarde de lei angajamente ale anului 2009, bugetul pe anul 2009 nu a acoperit decât aproximativ 1,59 de miliarde de lei. Diferenţa de 1,81 miliarde lei este acoperită din bugetul aprobat MADR pe anul 2010.

Sectorul zootehnic urmează să încaseze 1.056,53 mil. lei.
În sectorul vegetal au rămas neachitaţi 500,63 mil. lei.
Sectorul irigaţii mai are de încasat 112,00 mil. lei.

 Traian DOBRE

Cercetătoarea Cecilia Alexandri, de la Institutul de Economie Agrară al Academiei Române, pare a fi astăzi personalitatea ştiinţifică autorizată să emită concluzii cu privire la distorsiunile mari de pe piaţa produselor agricole din România. În calitate de cercetător, doamna Alexandri ezită în lucrările sale să facă trimitere la practicile ce au loc în zona subterană a pieţei agricole, asta şi pentru că este greu şi poate periculos să abordeze o asemenea conjuraţie în care sunt antrenaţi indivizi având în spate atât susţinere politică cât şi executivă.

Pentru a evita un asemenea conflict, cercetătoarea a ales calea cea mai simplă de exprimare a actului ştiinţific, apelând la comparaţiile statistice. Din studiul doamnei Alexandri, prezentat recent şi în cadrul Sesiunii ştiinţifice ce a avut loc la Academia Română, în rândurile ce urmează vă supunem atenţiei doar câteva date comparative ce au darul de a înlesni perceperea pieţei agricole de către fermieri.

Evoluţia preţurilor agricole în România

Este de reţinut că: sectorul agroalimentar românesc produce doar 1,5% din valoarea adăugată a totalului realizat în UE-27;  România deţine 8% din suprafaţa arabilă a UE/27; suntem ţara europeană cu cele mai multe persoane ocupate în sectorul agroalimentar, România deţinând 10% din totalul populaţiei.

Concluzii

- Pieţele agricole din România sunt instabile ca urmare a unor cauze structurale şi conjuncturale.

- Preţurile agricole din România au o variabilitate mult mai mare comparativ cu piaţa europeană şi deci previzibilitatea lor este mai scăzută.

- Variaţiile preţurilor agricole sunt preluate pe filiere şi sunt aplatizate, astfel că variaţiile la consumatorul final se reduc (atât în cadrul creşterii preţurilor agricole cât şi al scăderii acestora).

- La nivelul pieţei europene există un proces incipient de convergenţă pentru preţurile agricole la unele cereale şi lapte. Pieţele la cartofi, carne de porc şi de pui rămân fragmentate.

- Preţurile la consumatorul final sunt foarte dispersate pe piaţa europeană.

Documentar realizat de dr. Cecilia Alexandri, cercetător la Institutul de Economie Agrară al Academiei Române

 Toate datele (statistici, analize, grafice) le gasiti in revista, pe baza de abonament! Contactati redactia!