Agro BUSINESS

Întotdeauna au existat şi continuă să existe motive clare ce justifică existenţa PAC. Această politică a evoluat în mod constant pentru a reflecta atât necesităţile sectorului agricol, cât şi pe cele ale societăţii ca întreg.

Decizii de forţă majoră

PAC îşi are rădăcinile în Europa de Vest a anilor ‘50, unde societatea fusese profund marcată de anii de război şi unde agricultura era paralizată, împiedicând astfel aprovizionarea cu alimente. Iniţial, PAC a pus accentul pe încurajarea creşterii productivităţii agricole, pentru a le asigura consumatorilor o aprovizionare constantă cu produse alimentare la preţuri accesibile, dar şi pentru a crea un sector agricol viabil pentru Uniunea Europeană.

Datorită PAC, agricultorii beneficiau de subvenţii şi sisteme care le garantau preţuri ridicate ce îi stimulau să producă mai mult. De asemenea, se acordau ajutoare financiare pentru restructurarea agriculturii. De exemplu, au sprijinit investiţiile în ferme, în scopul dezvoltării şi gestionării capacităţilor lor tehnologice, astfel încât să se poată adapta la condiţiile economice şi sociale ale vremii.

Anumite măsuri au fost introduse sub forma unor ajutoare pentru pensionarea anticipată, pentru formarea profesională şi pentru regiunile defavorizate.

Deceniul de referinţă ’80

PAC şi-a atins cu succes obiectivul de autoaprovizionare a Uniunii Europene începând cu anii ’80. Cu toate acestea, UE a ajuns să se confrunte dintr-o dată cu excedente aproape permanente din principalele produse agricole, dintre care unele au fost exportate (cu ajutorul subvenţiilor), în timp ce altele au trebuit depozitate sau dispersate în interiorul UE.

Aceste măsuri au atras cheltuieli bugetare ridicate, au distorsionat anumite pieţe mondiale, nu au servit întotdeauna cel mai bine intereselor agricultorilor, devenind astfel nepopulare în rândul consumatorilor şi contribuabililor.

În acelaşi timp, societatea a devenit tot mai preocupată de durabilitatea agriculturii în contextul protecţiei mediului, Summitul mondial de la Rio (1992) fiind, în acest sens, un reper important la începutul anilor ‘90.

PAC trebuia să se schimbe… şi s-a schimbat!

Multe dintre schimbările importante ale PAC avuseseră deja loc în anii ’80, dar s-au accentuat în special la începutul anilor ‘90. Limitarea producţiei a contribuit la reducerea excedentelor (cotele de lapte din 1983) şi s-a pus un accent pe agricultura ecologică.

Pentru a beneficia de ajutoare directe, agricultorii au fost nevoiţi să îşi îndrepte atenţia spre piaţă şi să răspundă noilor priorităţi ale publicului (reforma MacSharry din 1992).

Această schimbare de strategie, care a avut loc în 1999 prin reforma „Agendei 2000“ şi care favorizează competitivitatea agriculturii europene, include, de asemenea, un element fundamental nou – o politică de dezvoltare rurală destinată să încurajeze numeroase iniţiative rurale. Ea a ajutat agricultorii să îşi restructureze fermele şi să diversifice şi să îmbunătăţească comercializarea produselor.

Reforma fundamentală

S-a stabilit un plafon bugetar pentru a asigura contribuabilii că nicio cheltuială legată de PAC nu va scăpa de sub control. În 2003 s-a convenit, în cele din urmă, asupra unei reforme fundamentale noi.

Agricultorii nu mai sunt plătiţi doar pentru a produce produse alimentare. Astăzi, cererea este principala forţă motrice a PAC. Ea ţine seama pe deplin de preocupările consumatorilor şi ale contribuabililor, lăsând în acelaşi timp agricultorilor din UE libertatea de a-şi adapta producţia la cerinţele pieţei.

În trecut, cu cât agricultorii produceau mai mult, cu atât primeau mai multe subvenţii. În viitor, majoritatea ajutoarelor destinate fermierilor vor fi plătite independent de cantităţile produse. În cadrul noului sistem, agricultorii vor continua să primească plăţi directe cu scopul de a menţine stabilitatea veniturilor, dar legătura cu producţia a fost eliminată.

Noile exigenţe

În afara de aceasta, agricultorii trebuie să respecte standarde de protecţie a mediului, de siguranţă a alimentelor şi de protecţie a plantelor şi animalelor. În cazul nerespectării acestor standarde, vor risca reduceri ale plăţilor directe de care beneficiază (o condiţie cunoscută sub denumirea de „eco-condiţionalitate“). Eliminarea legăturii dintre subvenţii şi producţie (denumită de obicei „decuplare“) se speră că-i va face pe agricultorii UE mai competitivi şi mai orientaţi către piaţă.

Această serie de reforme a conturat un viitor mai limpede pentru PAC, evidenţiind şi mai mult valoarea pe care o are pentru întreaga societate.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

„Cred că nu greşesc dacă afirm că România este una dintre cele mai agricole, rurale ţări din Uniunea Europeană. Că este o ţară care încă mai are un decalaj important din punctul de vedere al dezvoltării economice“, a declarat Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la conferinţa Contribuţii privind reforma Politicii Agricole Comune (PAC).

Evenimentul a avut loc la Bucureşti, fiind organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene din România împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Moderator a fost Gabriel Gherghescu, realizator de emisiuni la TVR.

În deschiderea lucrărilor, Niculae Idu, şeful Reprezentanţei CE, a amintit că, anul acesta, Comisia a lansat o consultare publică privind evoluţia PAC după 2013, în cadrul căreia mii de europeni şi-au exprimat opinia. După evaluarea contribuţiilor primite din statele membre, atât din partea autorităţilor, cât şi a societăţii civile, va fi prezentat un raport la Bruxelles. Ulterior, CE va publica un document politic, cel mai probabil în luna noiembrie, în care vor fi prezentate diferite scenarii privind viitorul PAC.

Populaţia din mediul rural – 45%

În prezentarea sa, Politica Agricolă Comună după 2013, posibile orientări strategice din perspectiva realităţii româneşti, Mihail Dumitru a făcut o radiografie realistă a satului românesc, arătând că populaţia din mediul rural reprezintă 45% din totalul ţării, în timp ce oamenii care lucrează în agricultură reprezintă 29,8% (2,1 milioane) din populaţia totală ocupată, faţă de 5,6% în UE. Aportul agriculturii la PIB (produsul intern brut) este de 6,4%, în comparaţie cu 1,8%, în UE – 27.

„România dispune de 14,7 milioane ha de teren agricol, din care 9,8 milioane ha eligibile. Avem 12.000 de ferme în agricultura comercială intensivă, care lucrează 5,1 milioane ha. Însă există un milion de ferme în agricultura extensivă de subzistenţă, care ocupă 3 milioane ha“, a menţionat ministrul.

Concluzia prezentării a fost că agricultura rămâne un sector important în economia reală, cu un important rol social, dar cu o competitivitate modestă. Aşa că nu e de mirare că, în cadrul schimburilor comerciale cu produse agroalimentare, a existat un deficit de 1.532 de milioane de euro în 2009.

Două tipuri de agricultură

Dumitru a reiterat ideea că România are două tipuri de agricultură, cu obiective, interese şi chiar soluţii de dezvoltare divergente, iar din acest motiv sunt necesare măsuri diferite de intervenţie. Aici a menţionat că există o agricultură agroindustrială, compusă din exploataţii de sute şi chiar mii de hectare, adaptată la piaţă şi relativ performantă din punct de vedere tehnic. Pe de altă parte, se menţine agricultura de mijloc, subdezvoltată, încadrată în modelul european de fermă familială mijlocie. Însă există şi agricultura de subzistenţă, cu foarte multe microexploataţii, care nu produc pentru piaţă, ci pentru auto-consum.

Ministrul nu a neglijat nici fiscalizarea redusă, în cadrul căreia a spus că există ferme mari de sute de hectare, pe persoane fizice, a căror producţie nu a fost impozitată.

Totodată, Mihail Dumitru a precizat provocările strategiei UE 2020, cum ar fi creşterea economică şi ocuparea locurilor de muncă, securitatea alimentară şi creşterea verde.

Traian DOBRE

Lansată la 12 aprilie 2010 de Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, dezbaterea urmăreşte implicarea unui număr cât mai mare de cetăţeni şi reprezentanţi ai societăţii civile, chemaţi să răspundă la patru întrebări fundamentale:

- De ce avem nevoie de o Politică Agricolă Comună?
- Ce aşteaptă cetăţenii de la agricultură?
- De ce este necesară o nouă reformă a PAC?
- Ce instrumente sunt necesare pentru Politica Agricolă Comună de mâine?

Dezbaterea publică privind viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), lansată de Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, s-a încheiat pe la jumătatea lunii iunie. Menţionăm că, până în 2013, PAC face obiectul unei noi reforme.

Printre miile de opinii exprimate (cele mai multe din Polonia, Germania şi Franţa), cu greu am găsit numai cinci din România, semn că fermierilor noştri nu le pasă de propriul lor viitor.

La întrebarea „De ce este necesară o nouă reformă a PAC?“, am reţinut trei răspunsuri.

Este trist, aproape de neconceput ca printre cei care pledează pentru noua reformă a PAC să nu găsim nici măcar un agricultor pur, cum s-ar spune.

Marian Stoicescu (Consilva): „Pentru a se putea acoperi unitar şi a se da aceeaşi atenţie, la toate segmentele aferente domeniului agriculturii. De asemenea, pentru a răspunde provocărilor acestui secol – criza alimentară, criza energetică, criza apei şi criza ecologică. Totodată, reforma PAC poate să reconsidere rolul şi importanţa pădurilor. Pădurile, pe lângă rolul lor economico-social, reprezintă un factor important de protecţie a mediului, împiedică apariţia torenţilor, viiturilor, inundaţiilor, alunecărilor de teren, fenomenului de deşertificare şi pot atenua efectele schimbărilor climatice.“

Alex Vintilescu (Aquaform): „În opinia mea, problemele mari ţin de:

- armonizarea pieţelor agricole în toată zona UE;

- produse de calitate care să nu pună în pericol sănătatea oamenilor;

- standarde de producţie, exploatare şi prelucrare;

- evitarea pe cât este posibil a contaminării solului, plantelor, animalelor, în general a fondului sau a potenţialului de resurse;

- evoluţia agriculturii în conformitate cu pricipiul dezvoltării durabile şi cu noul concept în protecţia mediului conforn căruia trebuie să exploatăm mediul aşa cum este el şi cum dorim noi. Cu alte cuvinte, agricultura de tip extensiv şi intensiv trebuie combătută la nivel UE şi încurajată agricultura de tip verde (m-am ferit să folosesc termenul de agricultură ecologică, întrucât ecologia se referă la ecosistem).“

Constantin Comaritean:

„Nu ştiu! Acum experţii independenţi pregătesc o analiză a contribuţiilor primite. Analiza urmează să fie prezentată în cadrul conferinţei de la Bruxelles, din 19-20 iulie, care îşi propune o privire de ansamblu asupra viitorului PAC.“

Traian DOBRE