Agro BUSINESS

Prezent în România la sfârşitul anului trecut, comisarul european Dacian Cioloş a apreciat că autorităţile şi producătorii români ar trebui să fie mai activi în ceea ce priveşte înregistrarea produselor tradiţionale cu protecţie la nivel european, în condiţiile în care România are doar un singur produs protejat în acest moment, respectiv Magiunul de Topoloveni.

Sumele alocate promovării vor creşte

„Am dorit să am o discuţie foarte practică şi aplicată cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi cu cei ai producătorilor de produse tradiţionale. Să vedem ce perspective concrete există în următoarele luni şi următorii ani, să pregătim dosare pentru protecţia unor produse cu indicaţie geografică sau cu denumire de origine la nivel european. România are în acest moment doar un singur produs cu indicaţie geografică protejat la nivel european. Consider că este momentul să accelerăm puţin lucrurile şi să ne pregătim în următoarele luni, să ajutăm fiecare de unde suntem, să oferim tot sprijinul nostru pentru înregistrarea unui număr cât mai mare de produse tradiţionale“, a declarat Cioloş, după întâlnirea cu producătorii de produse tradiţionale.

Conform celor spuse, lipsa informării a fost una dintre cauzele înregistrării unui singur produs tradiţional cu protecţie la nivel european.

Comisarul a atenționat că sistemul de înregistrare a produselor tradiţionale din România este prea flexibil şi fără o procedură de control riguroasă, ceea ce a permis înregistrarea la nivel naţional a unui număr de peste 2.500 de produse tradiţionale. În schimb, sistemul european este mai riguros. Ca urmare, este necesară o legislaţie nouă, pentru a clarifica mai bine ceea ce înseamnă produse tradiţionale şi ce caracteristici trebuie să îndeplinească.

Comisia Europeană intenţionează ca, după anul 2014, sumele alocate la nivelul UE pentru promovarea produselor agroalimentare europene pe pieţele internaţionale să crească la câteva sute de milioane de euro, faţă de 53 milioane de euro, la ora actuală.

Cioloș s-a referit și la piaţa produselor bio, despre care a afirmat că se va dezvolta şi în România, dacă producătorii autohtoni se vor organiza pentru a-şi vinde produsele. Însă dezvoltarea pieţei de produse bio depinde, în primul rând, de structurarea cererii şi, mai ales, de structurarea ofertei.

Traian DOBRE

Întâi i-am cunoscut prin târguri şi expoziţii organizate în toată ţara: Cluj, Bucureşti, Câmpina, Galaţi, Ploieşti, Breaza, Braşov, Sinaia. Sau aş putea rezuma altfel: o viaţă în continuu, ca să zic aşa, pelerinaj economic prin România. Membrii familiei  Bangală (Daniela, Gheorghe şi copiii Alina şi Mădălin) sunt, de fapt, fermieri dintr-o zonă cu tradiţie, Fundata, judeţul Braşov, o localitate aflată pe culoarul Rucăr-Bran. Cei trei au o fermă cu 400 de oi şi 45 de vaci. În trendul locului, au construit şi o pensiune agroturistică, închisă de când… criza bântuie lumea.

Fundata şi-a amplificat faima prin turism. Cu mult înainte însă de a prospera în acest fel, localitatea era deja cunoscută printr-o îndeletnicire mult mai aproape de spaţiul rural, oieritul. Şi prin caşcavalul afumat sau în scoarţă de lemn, vândut la margine de drum, marfă rară acum 25 de ani. Satele sunt amplasate pe munte, printre păduri, teren neproductiv, păşune şi fâneaţă. Nimic altceva în afară de creşterea oilor şi a bovinelor nu se poate practica în zonă. Cam pe la altitudinea de 1.400 metri se află şi ferma familiei Bangală.

De la 100 la peste 400 de oi

Soţii Daniela şi Gheorghe provin din familii care s-au ocupat cu păstoritul. Obiceiul locului spune că ultimii născuţi trebuie să ducă tradiţia mai departe. Aşa s-a făcut că, în 1988, după căsătorie, proaspăta familie şi-a înjghebat prima fermă, formată din 100 de oi şi două vaci cu lapte. Numărul de animale a crescut şi a fluctuat de la an la an. Acum, când scriem, efectivul este de peste 400 capete ovine şi 45 vaci de lapte.

Afacere ajutată cu fonduri de agromediu

Din 2006, Daniela Bangală a accesat voluntar, pentru 12 ha, pentru o perioadă de cinci ani, două pachete din mai vastul program de agromediu: „Pajişti de înaltă valoare naturală“ (124 euro/ha) şi „Practici agricole tradiţionale“ (58 euro/ha). Pentru terenul înscris la această măsură, familia primeşte, cu totul, 3.380 euro/an, respectiv 16.000 de euro în 5 ani. La această sumă se adaugă subvenţiile pentru animale. Dar… există şi un DAR despre care vom vorbi un pic mai târziu.

• 45 de vaci;
• peste 400 de oi;
• 18 ha de fâneaţă;
• peste 100 ha de păşune închiriată, dintre care 12 ha angajate în plăţile de agro-mediu;
• 20 de produse atestate tradiţional;
• maximum 10 locuri de muncă sezoniere.

Volum de lucru mai mare

Fondurile de agromediu (conservarea biodiversităţii şi a produselor tradiţionale) impun nişte condiţii de lucru stricte, fapt care a dus la creşterea volumului de muncă şi implicit a cheltuielilor. De exemplu, fânul se coseşte în mod obligatoriu manual, se strânge în cel mult două săptămâni de la efectuarea cositului, nu se folosesc pesticide şi îngrăşăminte chimice, păşunatul se efectuează cu maximum 1 UVM pe hectar, nu sunt permise lucrările mecanizate (arat, discuit) pe suprafeţele incluse în angajament (nu este cazul acestei condiţionalităţi pentru Fundata, dată fiind dispoziţia geografică), cositul poate începe doar după data de 1 iulie. Mare parte din banii europeni se duc în aceste lucrări suplimentare, însă, una peste alta, „banii din fondurile UE pică bine“.

20 de produse atestate tradiţional

Pe măsură ce piaţa a devenit mai sofisticată, fermierii au hotărât că nu este suficientă zootehnia clasică (creşterea şi valorificarea oilor, mieilor, a laptelui sau a brânzeturilor) şi au încercat să răspundă cererii pentru produse tradiţionale. Şi-au atesat, în timp, 20 de produse: pastramă de oaie şi cârnaţi afumaţi, brânză cu ardei, busuioc, chimen şi boia, urdă cu mărar, pătrunjel şi mentă, brânză de burduf în coajă de brad etc. Desfacerea produselor este mai anevoioasă: „Vindem doar la târguri şi expoziţii şi în pieţele amenajate special pentru produsele tradiţionale. În parteneriat cu alte magazine nu mai riscăm să intrăm. Şi acum avem de recuperat vreo 6.000 de lei. Mai exact, credem că nu-i mai vedem vreodată“. Cu mieii este mai simplu şi profitabil: „Îi valorificăm la export, în viu, când mielul atinge 38 sau 40 kg, iar avantajul este că firmele specializate ne plătesc imediat şi integral, avantaj pe care nu-l găsim la nicio altă formă de comercializare.“ Anul acesta, preţul a fost de 8-10 lei/kg.

Pensiunea, închisă temporar

Şi tot ca formă de a completa afacerea, ţinând cont de oferta turistică din zonă, dar şi de posibilităţile de a închide circuitul în fermă, valorificând produsul natural, soţii Bangală s-au orientat spre agroturism. De fapt, gândirea a fost alta: „Am vrut să le oferim copiilor noştri o altă şansă pentru viitor“. Au construit deci o pensiune, ea a funcţionat un an, însă, pe măsură ce a trecut timpul, au venit restricţiile economice, iar turismul de week-end se suprapunea cu perioada în care şi vânzările la piaţă merg cel mai bine, n-au mai făcut faţă şi au suspendat această nouă activitate. „Cel puţin pentru un timp am închis pensiunea.“

Nereguli la subvenţii

Daniela Bangală s-a lovit de multe lucruri care s-ar putea constitui în nemulţumiri. Le enumerăm aşa cum ni le-a spus. Subvenţia pentru păşunea închiriată nu este încasată de utilizator, ci de proprietar. Despre această inexactitate în atribuirea fondurilor europene noi am mai scris. Şi este o chestiune care a rămas fără rezolvare în toată ţara. Legal, banii trebuie folosiţi pentru întreţinerea păşunii. Dacă măcar proprietarul ar face acest lucru, ar fi cât de cât binişor. Dar păşunile sunt întreţinute, în realitate, de utilizator. Orice nemulţumire a acestuia se stinge în şantaj: „nu-ţi convine, nu-ţi mai închiriez locul“, situaţie care-l face pe crescător să înghită orice. APIA probabil ar trebui să rezolve această încălcare de lege. De la unele primării slabe speranţe, fiindcă chiar ele comit, girează sau tolerează anomalia.

Anomalii şi în piaţă

Pe piaţa produselor tradiţionale vinde cine vrea şi cine nu vrea, profitând de faptul că nu toţi cumpărătorii pot face diferenţa între autentic şi fals. Ar fi nevoie nu de o reglementare în plus, ci doar de puţină ordine, fiecare producător putând fi verificat dacă deţine sau nu atestatul pentru produsul valorificat sub numele autorizat în cadrul produselor tradiţionale.

Maria BOGDAN

Inginerul agronom Gheorghe Budrală, în prezent director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Sibiu, este iniţiatorul Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice „Mărginimea Sibiului“. Originar din localitatea Jina, aflată chiar în mijlocul acestei zone renumite pentru păstorit, domnia sa s-a luptat efectiv să înfiinţeze acest organism, care a căpătat de curând şi personalitate juridică.

 Produsele tradiţionale atestate în judeţul Sibiu

• Lapte gros.

• Brânză telemea de oaie.

• Caş de oaie.

• Caş de vacă.

• Brânză de burduf.

• Brânză frământată.

• Urdă

Produse în curs de atestare:

• Pastramă de oaie;

• Cârnaţi de oaie;

• Sloi.

Peste 100 de producători agricoli din mai multe judeţe, dar şi din Ungaria şi Serbia au fost prezenţi la Muzeul Satului de la Pădurea Verde din Timişoara, unde au prezentat publicului produse culinare tradiţionale (panificaţie, patiserie, paste făinoase, carne, lactate), produse ecologice (miere, ceaiuri, cosmetice), legume şi fructe, băuturi (vin, must, ţuică, pălincă, sucuri naturale), produse meşteşugăreşti, preparate culinare gătite în aer liber la grătar, plită, ceaun sau la rotisor.

O prezenţă selectă

„Aflat la a treia ediţie, târgul din acest an s-a detaşat prin diversitate. Avem în vedere numărul participanţilor, care a fost dublu faţă de cel de anul trecut, şi prezenţa invitaţilor de peste hotare. Deschiderea oficială a avut loc în prezenţa ministrului agriculturii, Valeriu Tabără“, ne-a spus Tiberiu Lelescu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Timiş.

Invitaţii din Serbia şi Ungaria sunt producători de vinuri, produse de patiserie şi produse gastronomice specifice, iar reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Kikinda au venit cu oferte de agroturism.

Organizatorii – Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Timiş, Consiliul Judeţean Timiş, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Timişoara – au prevăzut o serie de demonstraţii ale maeştrilor bucătari şi brutari, concursuri gastronomice, o paradă a modei cu vestimentaţii inedite realizate din produse de panificaţie şi nu numai, iar cei mici au avut la dispoziţie o căsuţă de turtă dulce. Atmosfera a fost întreţinută de ansambluri de dansuri şi muzică populară din diferite localităţi ale judeţului.

De la legume, fructe, brânzeturi, miere de albine, peşte, preparate din carne şi produse de patiserie, pâine, bere, vin, produse tradiţionale de alimentaţie publică până la fructe şi legume de sezon, purcel la proţap, must, mici, bere, muzică populară, toate s-au găsit la Muzeul Satului.

Kilogramul de mere a costat între 2 şi 3 lei, ardeii iuţi 3-4 lei, vinetele -1,5 lei, strugurii, între 3,5 şi 5 lei, castraveţii – 2-2,5 lei, roşiile – 4-5 lei, cartofii între 1-1,5 lei, ceapa – 1,5-2 lei, mierea de albine – între 10 şi 20 de lei/borcanul de 0,5 kg, fagurii – 7 lei/bucata, alunele de pădure – 10 lei/kg, mustul – 6 lei/litru, brânza de burduf în scoarţă de brad – 35 lei/kg, telemeaua de oi, între 10 şi 18 lei/kg, caşul – 15 lei/kg.

„Pita de Banat“, aproape un eşec

Slabă reprezentare a ceea ce s-a vrut a fi un festival organizat sub simbolul pâinii, denumit „Pita de Banat“, care a avut loc în cadrul Târgului de produse agricole tradiţionale de la Muzeul Satului. În primul rând aproape au lipsit tocmai producătorii de pâine. Au fost doar unul sau două standuri cu produse de panificaţie.

Tot aşa cum era prevăzut în program, nici parada modei „în aluat“ nu a mai avut loc sau cel puţin nu în perioada când trebuia să se desfăşoare. Dacă în această privinţă activităţile anunţate au fost sub aşteptări, în schimb oferta producătorilor agricoli şi a celorlalţi vânzători s-a ridicat la cerinţele timişorenilor.

La multe dintre tarabele comercianţilor prezenţi la târg se serveau diferite preparate culinare, bere, vin, alte băuturi alcoolice sau nealcoolice, grătarele sfârâiau, iar micii, pulpele de pui, gulaşul şi purceii la proţap îi determinau pe trecători să se aşeze la masă.

Clement LUPU

Pe lângă expoziţiile cu roadele toamnei care pun la dispoziţia gospodinelor cele necesare aprovizionării pentru iarna care se apropie, de un deosebit interes s-a bucurat în rândul ieşenilor Târgul de Produse Ecologice şi Tradiţionale Ecoagris 2010.

Amplasat într-o locaţie mai puţin obişnuită pentru astfel de acţiuni, parcul bisericii Toma Cosma din cartierul Păcurari, târgul a reunit 31 de expozanţi, care, timp de trei zile, au oferit numeroşilor vizitatori alternativa produselor naturale direct de la sursă.

Ca la bunica acasă

Caş proaspăt şi la putină, caşcaval la cetină sau afumat, dulceţuri şi magiunul din prune cu miez de nucă, miere de albine, pâine la vatră şi la ţest, alivenci, mezeluri preparate după reţete din vechime, fierturi şi ierburi de leac – bineînţeles certificate medical –, siropuri din fructe de pădure, ciuperci, între care şi faimoşii hribi, gustoşi cum nu se mai află. La toate acestea se adaugă şi ţuica din Moldova sau pălinca de Sălaj.

Amfitrionul acestei manifestări, părintele paroh Mihai Mărgineanu (foto), ne-a declarat: „Trebuie să vă mărturisesc că dintotdeauna am fost un cultivator – dintre tinereţe, când slujeam într-o comună, dar şi un consumator de produse naturale. De aceea, în colaborare cu societatea Bioma din Elveţia, dar şi cu sprijinul primăriei municipiului şi al unor agenţi economici, am reuşit să organizăm această acţiune aici, în preajma bisericii, o fericită îngemănare între cele două laturi ale existenţei noastre, spirituală şi materială. Eu mi-aş dori ca Ecoagris 2010 să devină începutul cel bun.“

Pur şi simplu naturale

Între expozanţi, şi firma Toto din Lăpuşel, Maramureş. „Suntem pentru a treia oară la Iaşi şi mă bucur – ne spune domnul Cosmin Silaghi – că, iată, produsele noastre sunt tot mai apreciate. Oferim, după cum vedeţi, cârnaţi de casă, tobă, muşchi afumat şi multe alte produse, toate numai din carne, fără amelioratori şi conservate prin sărare şi afumare.“

Dar preţurile? „Similare cu cele din industrie, vine răspunsul, acolo unde, se ştie, se utilizează aditivi, înlocuitori şi, iertaţi-mă, alte drăcii. Noi lucrăm numai cu carne proaspătă din ţară.“

Valorificarea, cel puţin convenabilă

Aglomeraţie şi la standul unui producător ieşean, Jorj Botezatu, din Răducăneni. „În urmă cu câţiva ani, am vizitat o expoziţie la Universitatea Agronomică, ne spune dumnealui, şi mi-am dat seama că pot valorifica mai bine produsele din gospodărie. Şi cum am 250 oi, porci, vaci nu mai aştept să vină cumpărători, ci i-am transformat în cârnaţi în amestec din carne de oaie şi porc, muşchi afumat şi altele care, vedeţi, se cer, ca şi caşul şi urda proaspătă. La acestea am adus şi turte coapte pe plită, ca să le amintesc ieşenilor de o trecută copilărie.“

Stelian CIOCOIU

Ce este un produs cu denumirea de origine protejată, unul cu indicaţia geografică protejată sau specialităţi tradiţionale garantate?

Precizări de ordin legislativ

Denumirea de Origine Protejată (DOP) înseamnă denumirea unui produs la care producţia, procesarea şi obţinerea trebuie să aibă loc într-o arie geografică determinată, cu o expertiză clară şi recunoscută.

Indicaţia Geografică Protejată (IGP) înseamnă produsele agricole sau cele alimentare strâns legate de o zonă geografică, în care se realizează cel puţin producerea lor/transformarea lor/obţinerea lor.

Specialitate Tradiţională Garantată (STG) pune în valoare compoziţia tradiţională a produsului sau modul său de producere tradiţional.

Dimensiune economică

Cifra de afaceri cu produsele agricole care au Denumirea de Origine Protejată (DOP) şi Indicaţia Geografică Protejată (IGP) a fost de peste 25 miliarde de euro, pentru mai mult de 875 de produse. Studiul realizat de Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene, în anul 2008 (care nu a inclus vinul şi produsele alcoolice, exceptând berea), ne arată o creştere constantă a cifrei de afaceri, începând cu anul 2005. Studiul arată că exportul de DOP şi IGP, din punctul de vedere al cantităţii, a crescut cu 9% în perioada 2005-2007, iar valoarea lor cu 17% în aceeaşi perioadă. Brânzeturile reprezintă peste un sfert din exporturile realizate, UE producând 8,5% din totalul brânzeturilor sub denumire protejată, iar la nivel mondial, între 3 şi 4% reprezintă brânzeturi europene cu denumire protejată.

Structura produselor protejate

Berea cu indicaţia geografică protejată reprezintă cca 5% din consumul european de bere, mărcile cele mai importante fiind: Munchener Bier, Ceskobudejovicke Pivo etc.

Produsele pe bază de carne sunt, în esenţă, reprezentate de cele uscate: Prosciutto di S. Daniele sau Schwarzwalder Schinken. Pentru fructe şi legume vorbim despre specialităţile locale, foarte cunoscute, legate de zonele lor de producţie prin condiţiile naturale. Valoarea lor unitară scăzută explică locul al cincilea pe care se află în prezent.

Produsele de panificaţie şi cofetărie cu denumirea şi indicaţia protejate aparţin, în principal, patiseriilor germane. Cu 9 produse cu denumire protejată, sectorul de pescuit este unul a cărui valoare variază în mod considerabil.

Un top în care nu figurăm

Principalele ţări care dau produse sub indicaţia geografică protejată sunt: Italia – 33% din total, Germania – 25%, Franţa – 17%, Marea Britanie – 8%, Spania – 6%, Grecia – 4% şi Austria, cu 1%.

Numărul produselor cu denumirea protejată dintr-o ţară nu este corelat cu cifra de afaceri.

Marea majoritate a produselor cu indicaţii geografice din statele care au aderat la UE după 2004 au fost înregistrate după 2007. Cifrele lor de afaceri nu apar decât parţial în totalul prezentat. Totuşi, 29 de produse cu indicaţie geografică au fost înregistrate în anul 2008 de către noile state membre.

Sistemele de certificare

Sistemele private şi naţionale de certificare a calităţii produselor alimentare garantează că anumite caracteristici, referitoare la produs sau metoda de fabricaţie, inserate în caietul de sarcini, au fost respectate. Acest sistem acoperă un larg evantai de măsuri aplicate în diferite stadii ale lanţului de aprovizionare cu alimente. Sistemele pot funcţiona între întreprinderi sau între întreprinderi şi consumator.

Sistemele de certificare a produselor agroalimentare, existente în Uniunea Europeană, garantează atât respectul pentru normele de producţie obligatorie, cât şi exigenţele suplimentare referitoare la protecţia mediului, bunăstarea animalelor, caracteristicile organoleptice, comerţ echitabil şi altele.

Responsabilii acestor sisteme sunt foarte diferiţi: agricultorii sau puterea publică, precum şi organizaţiile profesionale nonguvernamentale, grupurile de interese etc.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Confruntaţi cu excedente de marfă din producţia de anul trecut, producătorii de produse tradiţionale din zona Bran arată cu degetul spre aşa-numiţii samsari. De vină, spune Petru Gonţea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Ecvine Braşov, este lipsa unor reglementări clare pe piaţa de profil.

• Reprezentanţii Asociaţiei de Ovine din Braşov reclamă disfuncţionalităţile pieţei generate de concurenţa neloială a intermediarilor.

„O problemă reală cu care ne confruntăm este apariţia pseudoproducătorilor de produse tradiţionale. Cumpără de la carmangerii de care n-a auzit nimeni şi se duc să vândă sub sigla produselor tradiţionale. Am dus lupte mari cu asemenea specimene prin târgurile din Bucureşti şi de fiecare dată ei, având putere financiară mai mare, au învins. Eu vând 80% din produse la bişniţari. Din această cauză, 20-30 din producţia de anul trecut este nevândută. La ora actuală, am vreo 2 tone şi ceva de brânză de burduf nevândută, vreo tonă şi ceva de urdă sărată nevândută şi n-are decât să le mănânce porcii, că iese producţia nouă“, a afirmat Petru Gonţea.

Oierii, un fel de paria

Opinia că acest segment de piaţă trebuie reglementat mai drastic a fost exprimată şi de Ioan Florescu, vicepreşedintele aceleiaşi organizaţii locale. „Trebuie să se rezolve cumva această problemă. Noi, producătorii, nu avem drept pe nicăieri. Sunt oameni cu două-trei oi şi stau în pieţe 365 de zile pe an. Toată ziua stau la poarta pieţei. Vine samsarul şi-l întreabă «Ce ai, caş, urdă. Cât?» «Zece lei.» «Opt lei îţi dau.» Se mută zece metri şi-l dă cu 16 lei. Producătorul e făcut varză. Cu ce să-şi mai plătească oamenii, păşunatul dacă brânza nu-i plătită, lâna nici atât. Pe ţigaie am luat 50 de bani pe kilogramul de lână, iar pe ţurcane 1,70 lei/kg. Am dat 650 de lei pe tuns, iar pe lână am luat 550. Deja pierd 100 de lei.“

Camelia MOISE