Agro BUSINESS

Etichetarea produselor alimentare, a celor provenite de la animale clonate, OMG şi calitatea alimentelor sunt doar câteva dintre subiectele asupra cărora Parlamentul European (PE) trebuie să decidă în acest an.

Ca urmare, Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală a PE a votat un raport cu privire la calitatea produselor alimentare. Interesant este că au fost promovate în incinta instituţiei produse tradiţionale, iar eurodeputaţii au discutat despre următorul vot care vizează etichetarea alimentelor şi folosirea organismelor modificate genetic.

Deputaţii şi-au dat acordul pentru simplificarea procedeului de etichetare a produselor alimentare. Astfel, termenul în care producătorii trebuie să primească autorizaţia comisiei a fost redus la şase luni, iar promovarea acelor produse va fi mai uşoară. Raportul va fi votat în plen în luna septembrie.

Deputaţii europeni militează pentru interzicerea alimentelor care provin atât de la animalele clonate, cât şi de la puii lor, pe când consiliul susţine interzicerea doar în cazul primelor.

Noi etichete pentru alimente

Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală a hotărât ca etichetele produselor alimentare să fie mai clare şi să ofere mai multe informaţii. În categoria informaţiilor suplimentare care trebuie specificate sunt incluse riscurile pe care le pot pune anumite ingrediente asupra sănătăţii consumatorilor (grăsimi, aditivi, alergeni etc.).

S-a hotărât aplicarea unor principii comune, cum ar fi buna informare şi evitarea alimentelor promovate eronat (de exemplu iaurturile cu fructe care în realitate nu conţin fructe). Parlamentarii europeni au căzut de acord că orice consumator trebuie să fie instruit de la o vârstă foarte fragedă cu privire la modul de lecturare a unei etichete.

Noul sistem de calitate pentru produsele agricole prevede indicaţii ale locului de provenienţă şi alte informaţii orientative.

Declaraţia nutriţională, obligatorie

Potrivit noilor reguli, valoarea nutriţională şi cantităţile de lipide, acizi graşi saturaţi, carbohidraţi, glucide, proteine şi sare trebuie să apară într-un mod vizibil pe ambalaj, în formă de tabel, împreună şi în acelaşi câmp vizual. Toate aceste informaţii trebuie să fie raportate la 100 g sau 100 ml. În plus, aceste informaţii ar putea fi raportate şi per porţie.

Țara de origine

Provenienţa anumitor alimente – cum este carnea de vacă, mierea, uleiul de măsline, fructele proaspete şi legumele – trebuie indicată pe etichete. Acest lucru a devenit deja obligatoriu acolo unde absenţa sa ar duce la inducerea în eroare a consumatorului. La solicitarea PE, această obligaţie va fi acum extinsă la carnea proaspătă provenită de la porci, oi, capre şi păsări. La doi ani de la intrarea în vigoare a noului regulament, comisia va trebui să introducă regulile de implementare în acest scop.

Pe viitor, s-ar putea decide extinderea etichetării ţării de origine la alte categorii de alimente, cum este cazul cărnii folosite ca ingredient, al laptelui sau al alimentelor neprocesate.

Traian DOBRE

Comisia Europeană a adoptat o propunere privind „relaţiile contractuale în sectorul laptelui“. Propunerea are drept obiectiv dinamizarea poziţiei producătorului de produse lactate în cadrul lanţului de aprovizionare şi pregătirea sectorului pentru un viitor mai sustenabil şi mai orientat către piaţă. Această propunere prevede existenţa unor contracte scrise între producătorii şi procesatorii de lapte, posibilitatea negocierii colective a termenilor contractuali prin intermediul organizaţiilor de producători, într-un mod care să echilibreze puterea de negociere a producătorilor de lapte în raport cu marii procesatori, norme UE specifice aplicabile în cazul organizaţiilor interprofesionale, precum şi măsuri de sporire a transparenţei pe piaţă.

Motivaţia noilor măsuri

Propunerea Comisiei Europene este ca aceste măsuri să fie valabile până în 2020, cu două revizuiri intermediare. Se estimează că stabilirea unor limite corespunzătoare pentru negocierile colective, precum şi elaborarea unor alte măsuri de protecţie specifice vor asigura îndeplinirea obiectivelor de creştere a puterii de negociere a producătorilor de lapte, garantându-se totodată protecţia concurenţei şi a intereselor IMM-urilor. De asemenea, Comisia a adoptat un raport referitor la piaţa produselor lactate, în contextul eliminării treptate a sistemului de cote pentru lapte.

Dacian Cioloş, Comisarul UE pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a afirmat astăzi: „Propunerea intervine ca urmare a dorinţei noastre de a trage o serie de învăţăminte ca urmare a crizei de anul trecut a pieţei produselor lactate. În cadrul discuţiilor privind reforma PAC (adaptarea la volatilitate şi stimularea inovării), şi pachetul de măsuri vizând calitatea (standarde de comercializare şi etichetarea originii), vom examina şi alte recomandări venite din partea Grupului la nivel înalt instituit în urma crizei de anul trecut. Aceste modificări sunt importante, deoarece ele contribuie la pregătirea sectorului pentru o aşa-numită «aterizare uşoară», odată cu expirarea cotelor în 2015.“

Reglementări favorabile producătorilor

Propunerea prevede elaborarea, înaintea livrării, a unor contracte scrise opţionale între producătorii şi procesatorii de lapte, care să conţină detalii referitoare la preţul, calendarul, volumul şi durata livrărilor. Statele membre pot decreta recurgerea la aceste contracte ca fiind obligatorie pe teritoriile lor. Pentru a ţine seama de natura specifică a cooperativelor, acestea din urmă nu sunt obligate să încheie contracte dacă statutele lor includ elemente cu efecte similare.

Recomandările celui mai înalt for

Propunerea UE este ca aceste măsuri să fie valabile până în 2020, cu o revizuire în 2014 şi o alta în 2018; acest termen ar trebui să acorde producătorilor de lapte timp suficient pentru a se adapta la lipsa cotelor pentru lapte şi pentru a-şi îmbunătăţi organizaţia în perspectiva unui mediu mai orientat către piaţă. Stabilirea unor legături mai clare şi mai echilibrate şi sporirea transparenţei în cadrul lanţului de aprovizionare ar trebui să genereze totodată câştiguri în materie de eficienţă şi să permită sectorului UE să profite de noile oportunităţi de piaţă atât în interiorul, cât şi în afara UE.

Măsurile au la bază recomandările emise de Grupul la nivel înalt pentru sectorul laptelui (High Level Experts’ Group on Milk – HLG) şi aprobate prin concluziile Preşedinţiei Consiliului la 27 septembrie 2010. Alcătuit din înalţi funcţionari proveniţi din statele membre şi prezidat de directorul general al Direcţiei Generale Agricultură, Grupul la nivel înalt pentru sectorul laptelui a fost instituit ca urmare a crizei din sectorul produselor lactate din perioada 2008-2009, cu scopul de a analiza măsurile pe termen mediu şi lung destinate stabilizării pieţei şi a veniturilor producătorilor, precum şi sporirii transparenţei. Grupul la nivel înalt pentru sectorul laptelui a identificat dezechilibre importante în cadrul lanţului de aprovizionare, scoţând totodată la iveală o concentrare crescândă a industriei care implică colaborarea cu producători de lapte numeroşi şi dispersaţi, precum şi o repartizare inegală a valorii adăugate.  Situaţia a dus la lipsa transparenţei, la rigidităţi şi la probleme în ceea ce priveşte transmiterea preţurilor în cadrul lanţului de aprovizionare.

Pentru a reechilibra puterea de negociere din cadrul lanţului de aprovizionare, propunerea prevede acordarea pentru fermieri a posibilităţii ca aceştia să negocieze contracte în mod colectiv, prin intermediul organizaţiilor de producători. Existenţa unor limite cantitative corespunzătoare aplicabile la volumul care face obiectul acestei negocieri îi va pune pe agricultori pe picior de egalitate cu procesatorii de produse lactate, menţinân-

du-se totodată o concurenţă adecvată în sectorul aprovizionării cu lapte crud. Limitele au fost fixate la 3,5% din producţia globală a UE şi la 33% din producţia naţională şi sunt însoţite de o serie de măsuri specifice de protecţie menite să evite prejudicierea gravă mai ales a IMM-urilor.

Implicaţia organizaţiilor interprofesionale

Totodată, propunerea prevede norme UE specifice pentru organizaţiile interprofesionale care acoperă toate componentele lanţului de aprovizionare. Aceste organizaţii ar putea juca un rol important în ceea ce priveşte cercetarea, îmbunătăţirea calităţii, promovarea şi diseminarea celor mai bune practici în materie de metode de producţie şi procesare. Ele contribuie la extinderea gamei de cunoştinţe şi la sporirea transparenţei din acest sector. Mai mult, propunerea prevede furnizarea cu mai mare regularitate a informaţiilor cu privire la volumele de lapte crud livrat, pentru a permite o mai bună cunoaştere a producţiei şi o mai bună monitorizare a evoluţiilor pieţei.

(L.D.)

Politica agricolă comună (PAC) se confruntă cu o serie de provocări, unele cu caracter unic, altele neprevăzute, care invită UE să ia o decizie strategică pentru viitorul pe termen lung al agriculturii sale şi al zonelor sale rurale. Pentru a fi eficientă în abordarea acestor provocări, PAC trebuie să acţioneze în contextul unor politici economice sănătoase şi al unor finanţe publice sustenabile care contribuie la îndeplinirea obiectivelor Uniunii.

Reglementări majore de ordin strategic

În opinia comisarului european şi experţilor agricoli, viitoarea PAC ar trebui să rămână o politică comună puternică formată din cei doi piloni. În general, opiniile exprimate ale reprezentanţilor agriculturii celor 27 de State Membre converg spre decizii care vizează:

- Menţinerea potenţialului de producţie sustenabil de alimente în întreaga UE, pentru a garanta securitatea alimentară pe termen lung a cetăţenilor europeni şi pentru a contribui la satisfacerea cererii tot mai mari de alimente la nivel mondial care, potrivit estimărilor FAO, va creşte cu 70 % până în 2050. Cazurile recente de instabilitate sporită a pieţei, exacerbate adesea de schimbările climatice, evidenţiază şi mai mult aceste tendinţe şi presiuni. Sprijinirea comunităţilor agricole, care oferă cetăţenilor europeni alimente de calitate, valoroase, cu respectarea cerinţelor referitoare la mediu, apă, sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi sănătatea publică.

- Menţinerea comunităţilor rurale viabile, pentru care agricultura este o activitate economică importantă, care creează locuri de muncă la nivel local. Astfel sunt generate numeroase beneficii economice, sociale, de mediu şi teritoriale.

Impactul unor decizii sustenabile

Agricultura este parte integrantă a economiei şi societăţii europene. În privinţa efectelor indirecte, orice reducere semnificativă a activităţilor agricole din Europa ar duce la reducerea PIB-ului şi la pierderi de locuri de muncă în sectoarele economice conexe, mai ales în cadrul lanţului de aprovizionare agroalimentară, care se bazează pe sectorul agricol primar pentru a obţine materii prime de înaltă calitate, competitive şi sigure, precum şi în sectoarele nealimentare. Ar fi afectate, de asemenea, activităţile rurale, de la turism şi transport la serviciile locale şi publice. S-ar accelera, probabil, depopularea zonelor rurale, cu importante consecinţe sociale şi de mediu.

De asemenea, reforma PAC trebuie să continue pentru a promova sporirea competitivităţii, utilizarea eficientă a resurselor puse la dispoziţie de contribuabili şi rezultatele aşteptate de cetăţeni în urma unei politici publice eficace în ceea ce priveşte securitatea alimentară, mediul, schimbările climatice şi echilibrul social şi teritorial. Obiectivul ar trebui să fie generarea unei creşteri mai durabile, mai inteligente şi mai favorabile incluziunii pentru Europa rurală.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, viitoarea PAC ar trebui să conţină un prim pilon mai ecologic şi cu o distribuţie mai echitabilă şi un al doilea pilon concentrat mai mult asupra competitivităţii şi inovării, schimbărilor climatice şi asupra mediului. Această organizare ar permite agriculturii UE să-şi dezvolte potenţialul de productivitate latent, mai ales în cazul noilor State Membre, şi să contribuie la îndeplinirea  obiectivelor strategiei Europa 2020.

Evoluţia reformei PAC

Principalele obiective ale PAC stabilite în Tratatul de la Roma au rămas neschimbate de-a lungul anilor. Totuşi, evoluţia reformei PAC de la începutul anilor 1990 şi până în prezent a dus la o structură a politicii complet nouă. Provocările abordate sunt legate de capacitatea de producţie a agriculturii, de diversitatea tot mai mare a zonelor agricole şi rurale în urma extinderilor succesive, precum şi de cerinţele cetăţenilor UE referitoare la mediu, siguranţa alimentară, calitatea alimentelor, alimentaţia sănătoasă şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor, conservarea zonelor rurale, biodiversitate şi schimbările climatice. Totodată, s-au schimbat considerabil şi instrumentele utilizate în vederea îndeplinirii obiectivelor. În prezent, acestea sunt structurate pe doi piloni complementari, primul fiind format din plăţi directe anuale şi măsuri de piaţă, iar al doilea fiind alcătuit din măsuri multianuale de dezvoltare rurală.

Demers pentru menţinerea plăţilor directe

Introducerea plăţilor directe a fost o pârghie pentru reformele consecvente orientate spre piaţă, sporind competitivitatea sectorului agricol prin încurajarea agricultorilor să se adapteze la condiţiile pieţei. În prezent, plăţile directe decuplate oferă ajutor pentru venitul de bază şi sprijin pentru bunurile publice de bază dorite de societatea europeană.

Datorită acestei orientări mai bune spre piaţă, măsurile de piaţă, care au fost, în trecut, principalele instrumente ale PAC, oferă în prezent, în mare parte, doar o plasă de siguranţă folosită numai în cazurile de scădere semnificativă a preţurilor.

În totalitatea sa, actualul set de măsuri politice oferă principala contribuţie a PAC – o agricultură UE echilibrată din punct de vedere teritorial

Retragerea sprijinului public ar duce la o mai mare concentrare a producţiei agricole în unele zone cu condiţii deosebit de favorabile, în care s-ar folosi practici agricole mai intensive, în vreme ce zonele mai puţin competitive ar fi marginalizate, iar terenurile din aceste zone ar fi abandonate. Aceste evoluţii ar duce la presiuni crescute asupra mediului şi la deteriorarea unor habitate valoroase, cu consecinţe economice şi sociale grave, inclusiv deteriorarea ireversibilă a capacităţii de producţie agricolă a Europei.

Cum va pieri industria zahărului din România?

Materialul pe care îl supunem atenţiei provine din interiorul cultivatorilor de sfeclă şi producătorilor de zahăr. Recunoaştem că forma de redactare este greoaie, dar uşor de perceput pentru oamenii cu oarecare pregătire economică.

Scenariul scoaterii României de pe piaţa intracomunitară a fost gândit imediat după 1990, când companiile transnaţionale au decis să ne scoată de pe piaţă. Cu 32 de fabrici şi o capacitate de procesare de 600.000-700.000 tone de procesare a zahărului rafinat, România devenea concurentul cel mai temut pe piaţa europeană. Nu atât pentru guvernele ce decideau asupra politicii alimentare europene, cât pentru firmele din interiorul comunităţii constituite într-un cartel mondial care astăzi controlează tot ce se mişcă pe piaţa zahărului.

Marea conjuraţie

În această conjuraţie, României nu i s-a hărăzit nici măcar locul de outsider. Era prea periculos pentru ei ca o ţară agroalimentară cu condiţii ideale pentru cultivarea sfeclei şi cu o bază de procesare cu un asemenea potenţial să le strice afacerile. Aşa se face că, în anul de referinţă 2010, România, cu aportul nedezinteresat al cozilor de topor pe care le are în interiorul ţării, este pe cale să pregătească prohodul acestei industrii. Cum şi în ce condiţii? Prin instituirea la nivel naţional a unui sistem de fraudare de tip mafiot. Fermierii şi procesatorii din România, câţi au mai rămas, încearcă să dezvăluie acţiunile mafiei zahărului la nivel mondial, pornind de la două întrebări de bun simţ:

• De ce zahărul din import este mai ieftin decât cel produs în România, deşi costurile de producţie sunt aceleaşi, la care se mai adaugă şi transportul?

• De ce produsele alimentare de orice gen, care se vând repede, sunt mai ieftine importate decât produse în România?

Răspuns: pentru că guvernanţii noştri cu bună ştiinţă îi sprijină în primul rând pe cei care reprezintă interesele mafiei internaţionale.

Pornind de la reglementarea europeană

Să începem cu elementul cel mai nociv: scutirea plăţii TVA-ului. Reglementarea europeană în vigoare prevede ca, la importurile comunitare, firmele să nu plătească TVA la momentul importului (în vamă).

Scenariile fraudării

Ţara A. Să presupunem că un produs este realizat de firma A1 din ţara A, ţară de origine din spaţiul comunitar. Să presupunem că preţul de import era de 100 euro/tonă, fără TVA. Cu TVA de 19% de până acum, produsul costă pe piaţa românească 119 euro.

Ţara B. Produsul este importat de firma B1, din România, unde TVA era de 19%.

Firma B1 plăteşte firmei A1 100 de euro/tonă. La momentul importului, firma B1 nu plăteşte TVA.

Firma B1 vinde marfa în România cu 108 euro, dar de data aceasta cu TVA inclus, firmei B2.

După care firma B1 dispare (nu mai plăteşte TVA şi nici impozit pe profit).

Aşadar, firma B2 înregistra marfa cu valoarea de 90,7 euro/ tonă şi TVA 17,3 euro.

Firma B2 punea marfa în vânzare cu preţul de 95 euro, la care se calculează TVA corespunzător de 18 euro. Firma B2 câştiga 4,3 euro.

Preţul pe piaţă este acum de 113 euro/tonă, faţă de preţul de producţie de 119 euro. Marfa se vinde imediat.

Concluzie: de câte ori marfa trece o graniţă, ea se ieftineşte fraudulos, cu valoarea TVA a ţării importatoare. Prima firmă importatoare dispare, iar firma care pune marfa în vânzare are un preţ foarte bun, mult sub preţul corect al pieţei.

Firma B1 a câştigat 8 euro x 10.000 tonă/import = 80.000 euro. Fără niciun impozit sau taxă.

Firma B2 a câştigat 4,3 euro x 10.000 tonă /import = 43.000 euro. Şi a compensat TVA de 180.000 euro.

O combinaţie stranie

O marfă care se produce în România cu 119 euro/t se vinde „printr-un import fictiv“ cu 113 euro.

Combinaţia cea mai eficientă este atunci când marfa pleacă fictiv din România, adică doar pe hârtie, se exportă în ţara cutare, apoi hârtiile se reimportă în România. Costul de transport este minim (marfa nici nu a părăsit depozitul), iar plimbarea hărtiilor prin vămi a dus la ieftinirea ei cu suma valorilor TVA din ţările „străbătute“. E drept, mai sunt costuri legate de înfiinţarea firmelor care trebuie să dispară imediat ce importul a fost făcut, plus micile atenţii în vămi pentru camioanele care nu vor trece niciodată pe acolo. Dacă „pierderea de TVA“ s-a realizat într-o altă ţară, controlul naţional devine foarte dificil de realizat. Totodată, firma importatoare care „dispare“ trebuie să aibă clientul asigurat pentru a face vânzarea repede. Aceasta plăteşte repede, aşteptând cu banii pregătiţi.

Marele perdant

Cine pierde? Pierd producătorii corecţi şi pierde România, pe teritoriul căreia se vinde marfa. Dacă marfa ar fi fost corect importată, fără intermedierea firmei care „dispare“ şi cu plata corectă a TVA-ului, marfa ar fi costat minimum 119 euro/tonă.

În cazul zahărului, de exemplu, marfa ce provine din Grecia şi care tranzitează Bulgaria poate ajunge în România mai ieftină cu valoarea TVA de la bulgari (20%) şi cu TVA-ul din România de până acum de 19% – în mod real apare pe piaţă cu un preţ puţin mai mic decât preţul pieţei, cât să se vândă repede. Profitul se extrage de importatorul care „dispare“ din valoarea TVA neplătită.

Cum va pieri industria zahărului din România?

Exact aşa cum s-a întâmplat în Ungaria, unde au fost închise toate fabricile de zahăr.

Aşadar, la un preţ de cost (valoarea produsului la poarta fabricii, preţ european) de 520 de euro/tona de zahăr, preţ fără TVA, o cantitate de 10.000 tone de zahăr adus din Grecia în formula frauduloasă de mai sus poate ajunge la noi la un preţ de 360 euro/tonă în România (433 euro/t în Bulgaria fără TVA). TVA pierdută de statul român: cel puţin 10.000 t zahăr x 520 euro/t x 19% TVA = 988.000 euro, dintr-un singur exerciţiu de import.

Aşa găsim astăzi în rafturi două preţuri la zahăr: preţul zahărului produs în România, care până la începutul lunii era de 3,49-3,89 lei/kg, şi preţul zahărului „din străinătate“ importat şi ambalat în România sau Bulgaria, de 2,5-2,65 lei/kg. Acesta, mai ieftin, se vinde primul. Fabricile româneşti pierd. Deţinătorii de magazine, deşi cunosc provenienţa şi metoda, acceptă afacerea, de dragul preţului mic.

Cât pierde statul român?

Statul nu pierde numai valoarea TVA la cantităţile importate, cât mai ales dimensiunea consecinţelor. Apreciem că, în primele trei luni ale anului 2010, au intrat în ţară cca 150.000 t, adică trei sferturi din producţia naţională.

Evident, fabricile de zahăr româneşti vor da faliment, iar fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr vor lua drumul Spaniei, în căutare de locuri de muncă.

Dar Statul? Statul, „care nu are bani de pensii şi salarii“, îşi permite să piardă de pe urma acestor tranzacţii fictive aproape 166 milioane de euro.

Au consemnat Iosif Pop, Dana Măcriş

În urmă cu 12 ani, asociaţiile profesionale din domeniul agroalimentar atrăgeau atenţia asupra faptului că evaziunea fiscală va face ca o populaţie săracă să nu-şi permită nici măcar alimente ieftine.

S-a întâmplat exact aşa!

Guverne la rând, consiliate de evazionişti, au considerat că, acceptând în mod tacit evaziunea fiscală, alimentează piaţa agroalimentară cu produse ieftine, făcând un soi de protecţie socială.

A fost o politică ce s-a dovedit a nu avea picioare lungi şi iată că în aceste luni asistăm cum o ţară secătuită de resurse se zbate să supravieţuiască.

Ce a obţinut România, după ce 20 de ani a fost condusă de guverne ce au permis evaziunea ca mijloc de protecţie socială?

Demers pentru implementarea taxării inverse

De 12-15 ani încoace, asociaţiile profesionale precum şi partide aflate în opoziţie (aceleaşi partide când au ajuns la putere au uitat să implementeze măsurile) au solicitat reducerea TVA la produsele alimentare. Ne-am lovit permanent de un refuz categoric al celor care conduceau destinele agriculturii şi ale finanţelor.

De vreo 2-3 ani, mai multe asociaţii reprezentative ale sectorului agricol şi alimentar, realizând că în mod obsesiv ni se spune că nu se poate reduce TVA la produsele alimentare pentru că nu ne lasă ba UE, ba FMI, au solicitat introducerea taxării inverse.

Se pare că, în sfârşit, măsura este pe cale să fie implementată, iar noi, reprezentanţi ai sectorului zootehnic de creştere a porcului, o susţinem ca fiind singura de natură a elimina de pe piaţă evaziunea şi a o reda producătorilor români.

Ani de zile am auzit la televizor întrebări ale unor comentatori sau invitaţi de genul „de ce sunt mai ieftine produsele alimentare din UE faţă de cele din România?“.

Răspunsul este foarte simplu: pentru că ele nu suportă taxele pe care le plătesc producătorii români scoşi în mod frecvent de pe piaţă prin practici evazioniste.

Ce presupune taxarea inversă?

Pe lanţul produsului de la producător la angrosişti, distribuitori şi până la comerciantul cu amănuntul, TVA-ul, care se plătea înainte fiind deductibil şi colectat, se înregistrează în facturi, dar nu se plăteşte efectiv. Deci cumpărătorul (persoană juridică) nu-l plăteşte vânzătorului.

Singura verigă ce va plăti TVA statului este vânzătorul cu amănuntul, care îl încasează de la cumpărător.

Avantajele sistemului

- garda financiară nu trebuie să se concentreze decât pe vânzătorul final, care este singura verigă care colectează TVA şi trebuie să-l verse în cea mai mare parte la bugetul de stat;

- dispare obiectul muncii evazioniştilor. Astăzi, când sistemul nu este încă implementat, se aduce carne, de exemplu din UE. Marfa trece şi prin mâinile unei firme ce urmează a fi lichidată în scurt timp. Această firmă nu plăteşte TVA când aduce marfa din Germania, de exemplu, dar îl colectează când vinde marfa la un procesator. Pentru că el încasează 19% pe care nu-i va vărsa niciodată la stat, poate vinde marfa cu 5-7% sub preţul pieţei, 3-4% dă cadouri ca să-i meargă afacerea şi rămâne pentru el cu 6-7%;

- bugetul de stat va încasa în lunile următoare implementării sistemului sume uriaşe de bani pe care nici măcar cei mai optimişti nu le-ar bănui şi va fi probabil în măsură să relaxeze, după o scurtă perioadă de timp, măsurile de austeritate impuse de curând. Cu o singură condiţie: garda financiară să urmărească cu stricteţe reţeaua de vânzare cu amănuntul.

Aici producătorii agricoli şi asociaţiile acestora au obligaţia morală de a sprijini autorităţile statului pentru ca noul sistem să fie unul de succes. Producătorul intern va redeveni o opţiune viabilă pentru cumpărătorii de carne şi va recuceri o mare parte din piaţa pierdută.

Cooperativa Agricolă Muntenia a sprijinit construirea a 80 de ferme de îngrăşare a porcilor în ultimii 2 ani, cu o producţie anuală totală de circa 500.000 porci, reprezentând 25% din producţia comercială de porc gras din România)
(tel. mobil 0722.291.460; e-mail: mihailungu@cooperativamuntenia.ro)

Ministrul Vlădescu se află în afara legii

Subvenţiile în agricultură reprezintă o filozofie a UE. Ele nu reprezintă mofturile unor guvernanţi care vor sau nu să le dea. Pe baza subvenţiilor, oamenii îşi investesc banii, îşi riscă agoniseala, pentru a clădi ceva în agricultură. Este inadmisibil ca un ministru, precum dl Vlădescu, să vină, să elimine subvenţiile, iar după câteva luni să plece de unde a venit. Nu se poate ca un demnitar să vină, să pună pe butuci agricultura şi apoi să plece liniştit la afacerile lui.

Îşi asumă răspunderea pentru ce face? Înţelege o iotă din ceea ce înseamnă agricultura? Cum este posibil ca un singur om, cu mofturile lui, să distrugă un sector întreg? Cum e lăsat să facă aşa ceva? De ce, dacă nu găsesc soluţii, nu pleacă să lase pe alţii? Poate că alţii ar face-o bine.

Dl Băsescu declară în campania electorală că agricultura este prioritate. Cum dovedeşte asta? Susţinând la finanţe un astfel de ministru, care crede că agricultura se face fără subvenţii?

Faceţi comparaţie şi judecaţi!

În Germania un fermier care deţine teren agricol şi fermă zootehnică primeşte pe hectar o subvenţie de 380 de euro. Asta înseamnă cam 80% din costul lucrărilor necesare pentru un hectar de teren. Noi avem în acest an 80 de euro – adică 20% din costurile cu un hectar (noroc cu UE pentru că, după dl Vlădescu, ar trebui să avem fix gaura de la covrig).

Dacă ne gândim că, în creşterea unui porc, cerealele reprezintă în cost cam 20%, înseamnă că, la un preţ de 120 euro pe porc gras, un fermier german cheltuieşte cu cerealele 5 euro, iar unul român 20 de euro. Numai de aici un avantaj pe o piaţă liberă de 12%.

Fermierul din UE este sprijinit de băncile lui (fie cooperatiste, fie agricole) şi primeşte credite cu 2-4%.

Noi, fraierii, am vândut mai toate băncile şi acum luăm credite de la alţii, cu 15-23%.

Fermierii din UE primesc tot felul de subvenţii prin servicii veterinare şi de altă natură prin asociaţiile lor. Am auzit că primesc până şi materii prime cu preţuri susţinute, dacă le achiziţionează prin asociaţii sau cooperative.

Cum crede cineva că vom putea face faţă concurenţei pe o piaţă liberă în astfel de situaţii?

Prin urmare, solicităm preşedintelui Băsescu să se ţină de cuvânt şi să dovedească că agricultura este o prioritate, aşa cum a promis în campania electorală.

Domnului Boc îi solicităm să-l destituie pe actualul ministru al finanţelor şi să impună reintroducerea de urgenţă a susţinerii financiare pentru sectorul zootehnic, începând cel mai târziu cu trimestrul 3 al acestui an.

Sperăm ca solicitările noastre să fie luate în serios şi agricultura să fie salvată, dacă nu este cumva prea târziu.

Mihai Lungu
Preşedinte Cooperativa Agricolă Muntenia

- Romalimenta consideră declaraţiile ministrului sănătăţii cu privire la reacţiile externe de susţinere a introducerii taxei pe alimente ca fiind cel puţin exagerate

Federaţia Patronală din Industria Alimentară este de părere că recentele declaraţii ale ministrului sănătăţii cu privire la susţinerea externă pentru introducerea taxei pe produsele alimentare nu sunt fundamentate în mod corespunzător şi induc în eroare publicul român.

„Domnul ministru a făcut publică o singură scrisoare trimisă de o organizaţie non-guvernamentală care nu reprezintă, de altfel, nicio instituţie a Uniunii Europene.

European Publich Health Alliance nu este «organism finanţat de Comisia Europeană», ci un ONG care prezintă un punct de vedere pe care îl considerăm subiectiv, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o măsură care se referă la ţara cu cele mai mari cheltuieli pe alimente din totalul cheltuielilor familiale.

“ Uniunea Europeană nu are ca politică taxarea alimentelor, cu o singură excepţie, care nu are legătură cu dialogul recent asupra stilului de viaţă echilibrat. Din contră, sunt ţări europene în care alimentele beneficiază de un nivel redus al TVA. În plus, cele mai multe mass-media europene au prezentat într-o lumină extrem de negativă această iniţiativă a Guvernului României, iar reacţiile externe nu a fost nicidecum de susţinere.

Director executiv, Mihai Vişan

• În cartierul Păcurari din Iaşi tarabele ţăranilor sunt pline de legume ieftine;
• Piaţa este interzisă intermediarilor
• Ce-i drept, lipseşte controlul sanitar-veterinar şi dotările minime.
La fiecare sfârşit de săptămână, în piaţa din cartierul ieşean Păcurari este o deosebită animaţie. Aici, de câtva timp s-a înfiinţat o piaţă ţărănească.

În ciuda frigului, numeroşi ieşeni sunt prezenţi pentru a-şi face aprovizionarea. Şi au ce cumpăra – produse din carne, lapte proaspăt, diferite sortimente de brânză, păsări tăiate, miere de albine, vin, mălai şi chiar… borş de putină. „În anotimpul călduros, ne spune doamna Liliana Croitoru (foto), administratorul pieţei, toate tarabele sunt ocupate. Vin legumicultori din părţile Prutului, cei din Deleni şi Hârlău cu celebrele cireşe «Boambe de Cotnari» şi apoi, pe măsură ce apar, cu toate celelalte fructe. Nu lipsesc nici producători din alte judeţe. Toţi sunt mulţumiţi, atât ei cât şi cumpărătorii pentru că, de cele mai multe ori, preţurile sunt mai mici decât cele cerute de intermediarii de care sunt pline celelalte pieţe ale Iaşului.“

Ne apropiem de una dintre tarabele unde cumpărătorii aşteaptă la rând. Ion Tătăran, din Lăpuşel Maramureş, oferă un variat sortiment de produse din carne. „Vin în această piaţă, ne spune producătorul, din luna octombrie anul trecut şi trebuie să vă spun că pastrama de vită, cârnăciorii de casă, muşchiul de Maramureş, toba şi celelalte produse se vând, după cum vedeţi, ca pâinea caldă“. Ce-i atrage pe cumpărători? „În primul rând, calitatea produselor, vine răspunsul, pentru că tot ce oferim noi este pregătit „ca la mama acasă“. Folosim numai ingrediente naturale, iar produsele cu etichetă verde arată că au fost afumate la rece, nu prin hituire, cu fum cald, uscare şi afumare rapidă, aşa cum procedează marii procesatori. Pâinea cu cartofi, pe care o vedeţi aici, coaptă pe vatră, nu are decât drojdie şi apă. Şi, pentru că nu folosim altfel de ingrediente, termenul de valabilitate este foarte mic – toba, de pildă, are termen doar 10 zile, salamul de vară, 90 de zile.“

2010 aduce primele biruri

Alături, un producător din comuna ieşeană Leţcani oferă cârnaţi din carne de oaie şi vită, din carne de oaie şi porc şi slănină afumată. „Este mare lucru că există o astfel de piaţă, îmi spune gospodarul, pe numele său Mihai Gheorghe. Eu am patru sute de oi, porci şi vite. Dacă le vând, în viu, preţurile sunt de batjocură şi de aceea prefer să prepar aceste produse şi să le vând aici. Clienţii sunt mulţumiţi, eu mai puţin, pentru că, deşi ne-au promis şefii că aici nu vom plăti taxe, de la 1 ianuarie anul acesta fiecare dintre noi este obligat să achite un «bir» de cinci la sută din valoarea mărfii.“

Doleanţe au şi cumpărătorii: nu există un punct de control al alimentelor, n-au cu cine vorbi dacă doresc să reclame ceva, îmi spune o gospodină. Ar trebui, odată cu venirea anotimpului cald, produsele perisabile să fie expuse în vitrine frigorifice care lipsesc cu desăvârşire. „Iniţiativa ar trebui extinsă, crede un cumpărător, astfel încât atât producătorii cât şi noi să cumpărăm produse mai bune, la preţuri accesibile.“

Iniţiativa de a crea aceste pieţe ţărăneşti este lăudabilă, dar ar trebui să amintim celor care răspund de agricultură şi de valorificarea producţiei că este doar un început. E nevoie să apară pieţele de gros şi, de ce nu, unităţi specializate prin care producătorul să-şi poată valorifica cu câştig produsele.

Stelian CIOCOIU

În urmă cu doi ani, Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui – APRIL a demarat alături de organizaţiile de reprezentare a sectoarelor carne, panificaţie şi vin demersul de legiferare a activităţilor de comercializarea produselor alimentare. Acest demers a fost fructificat prin publicarea în Monitorul Oficial a legii 321/2009  conform căreia toate tipurile de comercianţi au obligaţia de a modifica contractele cu furnizorii până cel târziu la data de 16 ianuarie 2010, pornind de la principiile pe care legea amintită le impune. 

 Ca urmare a informaţiilor pe care APRIL le-a primit de la membrii săi, există multe presiuni de eludare a legii, din partea companiilor reprezentate de Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România – AMRCR.

Pe baza informaţiilor primite de la procesatorii de lapte, APRIL a trimis o scrisoare către AMRCR prin care îşi exprimă indignarea pentru încercările de intimidare a procesatorilor români şi pentru demascarea practicilor ilegale de impunere a unor discounturi suplimentare, care nu au niciun fundament economic.

Cu această ocazie APRIL a transmis recomandarea făcută membrilor săi, de a refuza să acorde în cadrul aşa-numitelor negocieri, un discount suplimentar sau o valoare mai mare a discountului.

Din punctul de vedere al APRIL, refuzul acordării unor discounturi suplimentare are în sine un demers economic motivat de scăderea veniturilor procesatorilor de lapte ca urmare a creşterii costurilor de producţie (eliminarea subvenţiilor din sectorul de creştere a vacilor de lapte, creşterea accizelor pentru carburanţi, electricitate şi gaze, creşterea costurilor ambalajelor), deprecierea continuă a cursului valutar, precum şi creşterea costurilor creditelor pe care procesatorii le contractează pentru efectuarea de investiţii şi pentru activitatea curentă.

Ioan DÎRZU, preşedinte APRIL

Preţurile alimentelor ar putea să scadă abia în trei-patru ani. Odată cu votarea în Parlament a Codului de bune practici comerciale (Legea privind comercializarea produselor alimentare), a apărut speranţa că preţurile produselor alimentare vor scădea cu până la 30%. Din nefericire, acest lucru s-ar putea să se întâmple abia peste trei sau chiar patru ani, aşa cum s-a întâmplat în alte state europene. Mai mult, este posibil ca, într-o primă etapă, unele preţuri să crească, pentru că retailerii nu vor să piardă bani.

Acestea sunt doar câteva dintre concluziile pe care le-am tras după discuţia care a avut loc la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, de-a lungul căreia reprezentanţii organizaţiilor patronale din agricultură şi industria alimentară şi-au exprimat laudativ punctul de vedere asupra noii legi, în contextul în care marile reţele comerciale „tună şi fulgeră.“

În genunchi, la poarta negustorilor

„Reacţia pe care a avut-o Asociaţia Marilor Reţele Comerciale mi s-a părut mult prea dură faţă de ceea ce am convenit împreună, când discutam pe marginea Codului de bune practici. Nu putem accepta ca producătorul român să stea mereu în genunchi, la poarta supermarket-urilor, şi să fie prost tratat. Intenţia noastră a fost ca producătorul şi comerciantul să stea la acceaşi masă“ – a declarat Ilie Sârbu, fostul ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Ce spun patronatele şi sindicatele

Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA), a spus că una dintre soluţii, pentru a evita scumpirile, ar fi modelul din Spania, unde, după declanşarea crizei, a apărut un retailer autohton, care a scos de pe piaţă multe reţele comerciale mari. Acel retailer a cumpărat marfă numai de la producătorii autohtoni, mici şi medii. A promovat produsele la preţuri mult mai mici. Astfel, producţia alimentară din Spania s-a înviorat şi rezistă.

Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – Rompan: „Pentru că retailerii au vorbit de abuzuri, am să vă dau un exemplu. În ultimul timp, am primit facturi de la unele mari reţele comerciale, cu taxe care înlocuiau plata mărfii pe care noi o livrasem. Adică nu ne-au mai dat niciun ban pentru produsele noastre.“

Opiniile retailerilor

Reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România au notat într-un comunicat de presă că legea este anticoncurenţială, că va duce la falimente în industrie şi va determina firmele străine să oprească investiţiile directe realizate în România.

Conform ameninţării negustorilor, primii afectaţi vor fi tocmai consumatorii finali. Caracterul anticoncurenţial şi obtuz al textului de lege se va reflecta în deteriorarea climatului concurenţial al pieţei produselor alimentare, aşa încât preţurile nu numai că nu vor scădea, ci vor creşte, ca efect universal al distorsionării mecanismelor pieţei şi al liberei concurenţe în piaţă.

De asemenea, ei susţin că micşorarea termenelor de plată a facturilor către furnizori va conduce la imposibilitatea multor comercianţi de a le putea respecta, urmând să se producă întârzieri şi blocaje financiare, care pot să se încheie cu falimente atât de partea retailerilor, cât şi a furnizorilor alimentari.

Prevestiri stranii

Precum Mafalda din poveste, retailerii prevestesc „sfârşitul lumii“, pentru că fără ei nu se poate trăi. Ba se poate, spunem noi!

Traian DOBRE