Agro BUSINESS

Sunt lăudabile eforturile actualei echipe ministeriale de a redeschide piaţa europeană pentru carnea de porc românesc. Întrebarea este: cu ce folos?

Dacă ar fi să ne comparăm cu străinătatea, România va fi obligată să vândă scump pe acele segmente ale pieţei europene unde se înregistrează o supraproducţie relativă. Şansa de a ne impune produsele pe pieţele de referinţă ale pieţei comunitare sunt pe cât de minime, pe atât de riscante. Important este, totuşi, că din acest an am putea reveni pe piaţa internaţională, fără nicio restricţie de ordin sanitar-veterinar.

Nu de acum şi nici de ieri, ci chiar de două decenii, porcul românesc trăieşte o dramă. El a fost lovit în primul rând de acţiunile nesăbuite ale neoreformatorilor, care au distrus mai ales ce a fost bun în existenţa acestei specii. Au urmat apoi bolile contagioase care erau cât pe ce să-l scoată inclusiv de pe piaţa românească. Chiar şi aşa porcul românesc reprezintă prea puţin într-o agricultură care, cel puţin teoretic, a fost construită pentru a asigura furajarea a minimum 15 milioane de porcine.

Piaţa cărnii de porc, în cădere liberă

Începutul anului 2011 nu pare să fi fost de bun augur pentru porcul românesc. Asta susţin reprezentanţii producătorilor autohtoni, iar teoriile lor sunt confirmate într-o oarecare măsură şi de căderea drastică a pieţei cărnii de porc. Acesta este unul dintre motivele esenţiale pentru care, de la începutul anului, fermierii români au mers cum s-ar spune în pierdere din cauza preţului de vânzare ce a scăzut sub limita costului de producţie. Constrânşi de această situaţie, crescătorii de porci s-au văzut nevoiţi să tragă încă un semnal de alarmă, anunţând că repercusiunile sunt foarte grave şi prefigurând intrarea în faliment a multor unităţi de producţie.

Cert este că această situaţie nu este unică în România, foarte multe state din Uniunea Europeană confruntându-se cu dificultăţi în sectorul de creştere a porcinelor. Prima concluzie alarmantă care evidenţiază acest lucru este scăderea efectivelor de animale în ultimii trei ani.

Oferta tot mai scăzută ar fi trebuit să crească preţul de valorificare, dar în mod paradoxal piaţa cărnii de porc a înregistrat un trend descendent. Acest recul a culminat la începutul anului cu scăderea preţului până la 4-5 lei, în vreme ce preţul de cost pentru creşterea animalelor este de aproximativ 6 lei.

Previziuni

Vestea proastă vine din partea crescătorilor de porci care anunţă că este posibil ca preţul cărnii de porc să crească în perioada imediat următoare, după ce costurile de producţie s-au majorat şi ele.

În disperare de cauză, ei au apelat la o soluţie extremă, şi anume iniţierea unui dialog deschis cu autorităţile, în urma căruia să se prefigureze un plan pentru traversarea crizei. În cazul în care discuţiile pe care le vor avea cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii nu vor avea efectul scontat, fermierii ameninţă că vor recurge la proteste de stradă.

Efectivele au scăzut în mod constant

Dacă este să facem o analiză amplă a sectorului de creştere a porcinelor, o să constatăm că, în pofida tuturor eforturilor depuse de către cei care pledează pentru porcul românesc, acesta a avut în România o existenţă destul de chinuită. Ultimii 11 ani au însemnat o perioadă în care efectivele au înregistrat oscilaţii minore, dar numărul porcilor în România continuă să fie unul foarte mic în raport cu anii de dinainte de 1989. În perioada cuprinsă între 2000-2011, apogeul, dacă îi putem spune aşa, a fost atins în 2006, atunci când România deţinea un efectiv total de 5 milioane de capete, dintre care doar 1.400.000 erau crescute în unităţi care produc pentru piaţă.

Începând cu anul următor, numărul efectivelor de porci a început să scadă treptat, astfel încât în 2010 aveam în producţie aproximativ 4.300.000 de exemplare, dintre care 1.634.000 crescute în flux industrial.

Nici la capitolul efectivelor de scroafe nu stăm mai bine. Ca şi în cazul porcilor pentru producţie, efectivul cel mai mare de scroafe a fost înregistrat în 2006, atunci când aveam 362.000 de exemplare, dintre care 118.000 crescute în sistem industrial. Astăzi, avem un efectiv total de 292.000 de capete, dintre care 120.000 de scroafe exploatate în sistem industrial.

În condiţiile acestea, şi producţia de carne a scăzut treptat, de la 623.000 tone în 1997, la 424.000 tone echivalent carcasă în 2010.

În loc de concluzii

În România, crescătorii de porci au învăţat că trebuie să se descurce singuri. Prin forţe proprii au reuşit să aducă complexele şi fermele de tip industrial la o stare relativ normală, chiar dacă mai sunt încă multe de făcut. Drama lor este că nu pot controla piaţa cărnii de porc, asta pentru că România continuă să fie un importator pentru ţări precum Germania şi că o bună parte din producţia importată poate fi contestată din punct de vedere calitativ. Ea are căutare în România pentru simplul motiv că are un preţ mai mic. Actuala criză pe care o suferă piaţa cărnii a obligat la noi reguli de joc. Preţurile de dumping la care s-a comercializat la începutul acestui an kilogramul de carne de porc au produs o destabilizare în sistemul de valorificare internă. Efectul este că preţul de vânzare, la poarta fermei, a scăzut, ajungând în jurul valorii de 5 lei/kg greutate vie, iar crescătorii sunt în pericol să îşi blocheze fluxul de producţie.

Laura DOBRE ZMARANDA

„Am avut o discuţie cu John Dali, comisarul european pentru sănătate şi politica consumatorului, cu care am abordat patru subiecte. Primul şi cel mai important a fost legat de reluarea exportului la carnea de porc, ţinând cont de problemele existente, la nivel european, pe această piaţă“, a declarat Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în timpul unei recente conferinţe de presă. Acest lucru s-ar putea întâmpla cel târziu în luna mai 2011.

Ar fi de precizat că suntem în faţa unei conjuncturi favorabile, determinată de criza cărnii de porc pe piaţa mondială şi în special pe cea europeană.

O măsură obligatorie: compartimentarea

Tabără i-a explicat comisarului că România este pregătită să reia exportul de carne de porc, însă acest lucru înseamnă compartimentarea ţării în unităţi producătoare şi furnizoare, abatoare şi procesatoare, care să garanteze siguranţa alimentară, corespunzător normelor europene. De asemenea, a subliniat faptul că fermierii români cresc acelaşi porc, existent oriunde în lume.

„În acest sens, mai trebuie să avem unele discuţii cu ANSVSA şi cu crescătorii, pentru a face cât mai rapid această compartimentare, astfel încât să putem relua exportul, cel târziu în luna aprilie sau mai 2011. Ni s-au cerut separarea de gospodăriile populaţiei şi de alte tipuri de utilizare a cărnii, iar compartimentarea să fie făcută numai pentru export“, a precizat demnitarul.

În opinia Uniunii Europene (UE), compartimentarea este necesară pentru posibilitatea izolării rapide a unui posibil focar de pestă sau de altă boală.

Se scontează pe un export de 30.000 de tone

Menţionăm că MADR a transmis, în luna decembrie 2010, la DG Sanco, o scrisoare prin care România declară că este de acord cu concluziile serviciilor tehnice ale DG Sanco privind introducerea compartimentalizării în programul de reluare a comerţului intracomunitar şi exportului de carne de porc.

Până în prezent, în acest program s-au înscris 34 de societăţi comerciale de creşterea porcilor, care estimează un export de aproximativ 30.000 t/an, în valoare de 45 milioane de euro.

Ministrul a spus că nu este un lucru uşor de realizat, pentru că este greu să ne desprindem de creşterea porcilor în sistem gospodăresc. Totodată, este foarte greu de izolat fondul vânătoresc, porcul mistreţ şi alte animale sălbatice, care constituie cel mai periculos vector de transmitere a bolilor.

Tabără a adăugat că şi piaţa externă este direct interesată ca România să poată exporta carne de porc atât în Uniunea Europeană, cât şi în terţe ţări din est, mai ales că în UE producţia de carne de porc se află în criză.

Abatoarele mici

Ministrul a continuat cu o altă problemă discutată cu comisarul Dali. Este vorba despre redeschiderea unităţilor mici de sacrificare, desfiinţate iraţional în 2005. Atunci au dispărut aproape 3.000 de unităţi de procesare a laptelui şi cărnii, micile abatoare. În locul lor au apărut mari abatoare, dar repartizate fără a se ţine cont de existenţa materiei prime pe piaţă. Ca urmare funcţionează la capacitate redusă numai 10-15%.

Pentru acestea, există deja un proiect de hotărâre de guvern şi o notificare la Comisia Europeană.

Traian DOBRE

Anul 2010 se află la final. Este vremea să tragem linie şi să încercăm o analiză a situaţiei zootehniei româneşti. În următoarele rânduri ne propunem doar să prezentăm un top provizoriu al marilor producători din domeniul creşterii porcinelor, păsărilor şi a bovinelor, dar şi o balanţă a producţiilor de carne, lapte şi produse lactate.

Din punctul de vedere al capacităţii de producţie, primul loc în topul celor mai mari unităţi de procesare a laptelui este ocupat de compania olandeză Friesland, reprezentată în ţara noastră de Friesland Foods România. A doua unitate, în funcţie de capacitatea de producţie, este compania Danone, care, deşi nu ocupă locul fruntaş, are o cifră de afaceri mai mare decât liderul Friesland. Tot pe lista celor mai reprezentative unităţi de procesare din ţară se înscriu şi companiile Albalact, Covalact şi Prodlacta.

Laptele de vacă colectat şi producţia de lactate
(vezi tabel in revista tiparita)

Topul producătorilor de ouă

- SC Agrimon Brăila.
- Avicola Găeşti.
- SC Avicom Vaslui.
- Avicola Lumina.
- SC Avis 3000 Mintia.
- SC Condor Matca Galaţi.
- SC Triticum Sebeş Alba.
- Avicola Bucureşti.
- SC Oncos Cluj.
- SC Haditon Cereale.

Topul producătorilor de carne de pasăre

- Grupul Transavia
- Agricola Internaţional Bacău
- Agrisol
- Avicola Crevedia
- Ave Group
- Nutricom Olteniţa
- Avicola Buzău
- Avicola Călăraşi
- Avicarvil
- Oncos

• Cele zece societăţi realizează mai mult de jumătate din producţia de carne de pasăre a României.

Sacrificările de animale şi păsări
(vezi tabel in revista tiparita)

Cei mai mari producători de carne de porc din Uniunea Europeană

În România, în anul 2010 au fost sacrificate aproximativ 4 milioane de capete de porci.
(vezi tabel in revista tiparita)

Laura DOBRE ZMARANDA

Subvenţii

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor continuă acţiunile de sprijinire a crescătorilor de porci, a unităţilor din industria cărnii. Întreprinde totodată demersuri care să permită intrarea României în comerţul intracomunitar cu carne proaspătă de porc şi produse din carne de porc, provenite de la porcii crescuţi pe teritoriul naţional.

În acest sens s-a finalizat elaborarea unor acte normative prin care se facilitează acordarea de subvenţii pentru crescătorii de porci care deţin exploataţii comerciale autorizate şi/sau înregistrate sanitar-veterinar, în care se respectă normele de biosecuritate şi bunăstare a animalelor.

Răspunderea pentru sănătatea animalelor

Noile reglementări ale ANSVSA urmăresc prevenirea apariţiei şi răspândirii bolilor, prin verificarea şi certificarea stării de sănătate a animalelor de la locul de origine până la cel de destinaţie, asigurarea trasabilităţii şi un control strict al mişcării porcilor.

Astfel, se prevede ca mişcarea suinelor domestice vii pe teritoriul României să se efectueze doar dacă acestea sunt identificate şi însoţite de un certificat sanitar veterinar de sănătate, ceea ce reprezintă o măsură de biosecuritate, în condiţiile în care a fost stopată vaccinarea contra pestei porcine clasice, pentru a permite liberalizarea comerțului cu porci vii pe teritoriul naţional.

Facilităţi

Practic, prin noile măsuri se creează cadrul legal ca porcii din gospodăriile populaţiei să fie vânduţi pe teritoriul localităţii, în alte localităţi de pe teritoriul aceluiaşi judeţ, în alte judeţe sau către târguri de animale vii autorizate sanitar veterinar.

Vânzări numai către abatoare autorizate

O noutate şi o facilitate este categoria de exploataţie comercială de „tip A”*, din care porcii pot fi valorificaţi către unităţi de abatorizare autorizate, dar numai către cele autorizate pentru comercializare de produse pe plan naţional.

Toate previziunile indicau o recoltă 2010 bogată, în consecinţă fermierii se pregăteau să-şi scadă costul de producţie prin achiziţia de cereale ieftine. Ploile au dejucat însă această perspectivă, iar crescătorii de animale au fost nevoiţi să achiziţioneze cereale la preţuri mult mai mari. Evoluţia a fost halucinantă, au existat majorări zilnice, uneori chiar şi cu 20% a preţului la cereale.

Poate că ploaia a fost cea care a creat o anumită panică printre achizitorii care, fiind sub presiunea contractelor şi a vaselor ce aşteptau în port, au început să supraliciteze, generând această creştere exponenţială a preţurilor. Zootehniştii au fost prinşi în multe din situaţii pe picior greşit, neputând ţine pasul cu un preţ ce se modifica zilnic.

Pe lângă veşnica plată „fără TVA“, o parte din presiunea din piaţă a fost creată de către marii achizitori, cu contracte enorme pentru export. Sunt discuţii că o cantitate semnificativă din producţia de cereale a României a luat deja calea exportului, astfel fenomenul globalizării arătând şi faţa lui mai puţin plăcută. Fapt este că zootehniştii au fost puşi, într-un an cu o recoltă totuşi bună, să importe cereale.

Nu vor fi furaje ieftine

Un lucru a devenit clar pentru crescătorii de porci: în următorul an nu vor avea furaje ieftine! Costul de producţie era singurul factor pe care ei l-ar fi putut influenţa, însă în conjunctura actuală, pentru a supravieţui, singura lor strategie rămâne speranţa că preţul de vânzare a porcului nu va mai scădea şi că sistemul de subvenţionare discutat se va aplica măcar din toamnă. S-a aprobat o HG ce face referire la sprijinul financiar oferit crescătorilor de păsări şi porci pentru asigurarea unor standarde de bunăstare ridicate celor 2 specii, iar după aprobarea comisiilor de specialitate de la Bruxelles şi publicarea ei în MO, legea va putea fi aplicată. Discuţiile au fost ca plata subvenţiilor pentru 2010 să se efectueze din bugetul anului viitor – însă şi aşa ele sunt bine-venite.

„Într-o economie de piaţă doar să produci alimente nu este suficient. Trebuie să depunem eforturi susţinute pentru a explica consumatorilor standardele de calitate pe care agricultura europeană le impune. Programele de acest gen pot ajuta în mod real producătorii noştri în a-şi creşte competitivitatea“, afirmă Dacian Cioloş.

Mutaţii în politica europeană

Un alt exemplu de subvenţionare vine de la o serie de state ce au solicitat bani pentru a promova produsele de origine europeană. Comisia Europeană a aprobat 19 programe în 14 state membre (Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Franţa, Grecia, Italia, Irlanda, Olanda, Polonia, Slovenia, Spania şi UK) pentru a promova şi a oferi informaţii despre produsele agricole în Uniunea Europeană. Bugetul total al programelor, ce vor rula pe o perioadă de 1-3 ani, este de 60,6 milioane euro, din care 30,3 milioane euro (50%) este contribuţia UE. Programele aprobate acoperă produse lactate, carne, fructe, miere, flori, făinuri ş.a. „Produsele fermelor europene sunt unice în calitatea şi diversitatea lor“, a spus Dacian Cioloş, comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Revin în actualitate făinurile animale

Comisia Europeană ia în considerare acceptarea în hrana păsărilor, porcilor şi a peştilor a făinurilor proteice de origine animală. În prezent, această practică este interzisă din cauza encefalopatiei spongiforme bovine, cunoscută şi sub numele de „boala vacii nebune“. Comisia a aprobat propunerea deoarece se consideră că, datorită eforturilor de combatere a bolii „vacii nebune“, numărul de animale afectate de aceasta a scăzut semnificativ. „Suntem aproape de eradicarea bolii în UE“, a spus John Dalli, comisarul pentru Sănătate, adăugând că măsura nu va diminua preocuparea pentru sănătatea consumatorului. „Din 2011, un anumit procent de făinuri animale va putea fi folosit în hrana animalelor, altele decât rumegătoarele“. Este de aşteptat ca iniţiativa Comisiei Europene să fie instalată pentru următorii 5 ani, până în 2015.

Această iniţiativă va crea o alternativă la proteina vegetală ce a cunoscut o majorare semnificativă a preţului din momentul interzicerii folosirii de făinuri animale.

Cătălin LAPUŞTE
Director general Belcrin Development

A fost odată ca niciodată o industrie bine dezvoltată de creştere a porcului în România, cu mulţi fermieri. Astăzi nu mai este cazul. Am putea relua încă o dată motivele pentru care industria a ajuns la un astfel de minim, însă poate este mai util să ne concentrăm asupra situaţiei prezente şi a posibilităţilor viitoare.

Preţul, sub costul de producţie

De la începutul anului, crescătorii români au pierdut bani din cauza preţului de vânzare ce a scăzut sub limita costului de producţie.

Într-o astfel de situaţie critică, potenţată şi de lipsa totală a subvenţiei, o parte din fermieri, şi aşa puţini, au fost nevoiţi să lichideze efectivele de animale. Interesant de observat este faptul că la fel s-a întâmplat şi cu fermieri din alte ţări UE pe parcursul anilor 2008, 2009, şi în acest an efectivul de animale la nivel comunitar scăzând cu aproximativ 8%. Probabil ca o consecinţă, cei care au rezistat acestei perioade resimt, începând cu luna mai, o revigorare a preţului de vânzare a porcului în viu, respectiv carcasă. Acest lucru demonstrează încă o dată ciclicitatea în industria de creştere a porcului. Această ciclicitate este influenţată de faptul că în momentele profitabile investitorii sunt atraşi de sector şi, investind, cresc oferta, iar ca un mecanism invers proporţional preţul scade, uneori chiar sub costul de producţie, generând pierderi şi forţând unele afaceri spre insolvenţă – în acest moment cererea va excede oferta, iar preţul de vânzare va creşte iar (vezi grafic).

În ultimul timp, durata unui ciclu a scăzut, atingând extrema maximă şi minimă pe parcursul a trei ani.

Vindem cel mai ieftin porc din Europa

De observat că cererea populaţiei pentru carne nu a crescut, însă interesul procesatorilor autohtoni faţă de porcul românesc, da. Aceasta se datorează creşterii semnificative a preţului la carnea din import (cauzată de scăderea şeptelului de animale din UE), evoluţiei cursului valutar, dar şi faptului că producătorii români vând, în prezent, cel mai ieftin porc din Uniunea Europeană.

Pe termen scurt, considerând sezonul estival, este de aşteptat ca preţul de vânzare să nu scadă, iar costul de producţie să se micşoreze odată cu utilizarea în hrana animalelor a cerealelor din recolta 2010; astfel, fermierii vor putea beneficia de oportunitatea de recuperare a pierderilor suferite în prima jumătate a anului.

În căutarea unor scheme de subvenţionare

Statul poate, de asemenea, pune umărul la revigorarea industriei printr-o subvenţionare cu efect urmărit. Este adevărat că nu mai avem voie să subvenţionăm în mod direct sectorul, pentru a respecta principiul de liberă concurenţă (deşi noi nu avem permisiunea să exportăm carne de porc românească), însă sunt state care au găsit soluţii. Avem exemplul Irlandei, care tocmai a lansat o schemă de subvenţionare pentru bunăstarea animalelor în valoare de 29 milioane de euro. „Lansarea acestei scheme de ajutorare reflectă importanţa continuă pe care guvernul irlandez o acordă bunăstării animalelor din fermele noastre şi conformării tehnologiilor de creştere la standardele UE“, a declarat Brendan Smith, ministrul agriculturii din Irlanda. (sursa: www.thepigsite.com)

Un sistem asemănător de subvenţionare funcţionează şi în Ungaria. Germania, cel mai mare producător de porc european, sprijină, de asemenea, sectorul, oferind o subvenţie de 700 euro/ha crescătorilor care au în proprietate şi teren agricol.

Cu potenţialul României în agricultură, pare de neimaginat ca finalul poveştii porcului să nu fie ca în povestea „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“. Dar potenţialul în sine nu ţine loc facturii care trebuie plătită!

Involuţia efectivelor de porcine

La finele anului 1935, pe actualul teritoriu al României, erau înregistraţi peste 4 milioane de porci, din care 600.000 scroafe şi 1 milion de purcei. Cea mai mare încărcătură se înregistra în regiunea Timiş – Torontal, unde se creşteau peste 217.000 porci, respectiv jumătate din efectivele existente în judeţele din Câmpia Dunării.

În perioada celui de-al II-lea Război Mondial asistam la o decimare a efectivelor, acestea scăzând la 1,6 milioane capete, iar refacerea lor a durat mai bine de opt ani. Perioada de vârf a existenţei acestei specii avea să fie atinsă în 1984-1989, când în România se creşteau peste 14 milioane de porci, concentraţi în special în complexe tip industrial, de înaltă productivitate şi eficienţă.

În România anului 2008 se mai creşteau doar 6 milioane capete, din care aproape 5 milioane în gospodăriile populaţiei.

 Cătălin LĂPUŞTE,
Director general Belcrin Development

La drept vorbind, nu este vorba de un scenariu, ci de o realitate care în graiul sec al statisticii demonstrează că zootehnia românească de astăzi s-a întors în timp la nivelul de dezvoltare a anilor ’30. Asta după ce, timp de aproape 30 de ani, în acea atât de blamată epocă comunistă ea a reuşit să parcurgă o evoluţie ce o conducea spre apogeul existenţei sale. „Cu paie, apă şi bătaie“, ca să ne exprimăm în graiul neoreformatorilor de astăzi, în anii de referinţă 1985-1987 în România se creşteau de trei ori mai multe bovine şi de patru ori mai multe porcine decât în 2009. Efectivele de ovine erau foarte aproape să atingă limita suportabilităţii spaţiului pastoral, calculată la 20 milioane de capete.

Cum statistica operează cu date şi cifre fără grai, ne rezumăm doar la a face precizarea că România este singura ţară a Uniunii Europene care raportează un recul zootehnic ce îi pune în joc securitatea alimentară a populaţiei.

Pentru argumentare, vom opera cu date statistice certe, lăsând la latitudinea fiecăruia dintre dvs. să trageţi concluziile pe care le socotiţi de bună-credinţă.

Cabalinele, între două măceluri

Primul a fost de ordin obiectiv şi s-a manifestat în perioada războiului. Al doilea a fost unul premeditat şi fără nicio judecată economică: adică cel impus de comisarii sovietici.

În perioada interbelică, în România se creşteau aproximativ 1,5 milioane cabaline, dintre care 1 milion în Vechiul Regat. Cei mai mulţi crescători erau cei din judeţul Ialomiţa – 102.000, Ilfov – 84.000 şi Giurgiu – 54.000. La vremea respectivă existau aproximativ 60.000 armăsari, crescuţi în special pe lângă zootehniile primăriilor comunale.

Perioada următoare, 1935-1960, nu a suferit modificări semnificative privind efectivele de cabaline, la nivelul ţării. Acestea s-au produs însă începând cu anul 1965, când, în urma celui mai mare carnagiu din istoria acestei specii, numărul cailor a scăzut la 690 mii capete. De atunci şi până acum, adică timp de aproape o jumătate de secol, numărul acestora a crescut doar cu mai puţin de 100 mii capete. Trebuie făcută totuşi precizarea că suntem în faţa singurei specii care a cunoscut o evoluţie în anii ce au urmat de la căderea sistemului comunist.

Bovinele şi ovinele

La finele anului 1935, bovinele însumau 3,6 milioane capete, dintre care 1 milion boi, 2 milioane vaci de lapte sau sterile, 950.000 viţei şi 27.000 tauri. Perioada de vârf în creşterea bovinelor s-a realizat în preajma anului 1987, când efectivele de taurine au atins 7.225 mii capete.

Pe plaiurile mioritice, ovinele nu mai au preţ. Vestiţii oieri ai Europei, dintre Prut şi Tisa, creşteau în 1935 aproximativ 9 milioane de oi, dintre care 6,5 milioane se aflau în Vechiul Regat, iar 2,7 milioane în Transilvania.

În mod paradoxal, cei mai mari crescători se aflau în judeţele din sudul ţării: Constanţa – 410.000, respectiv în Dolj – 370.000 capete, Ialomiţa – 372.000, Teleorman – 328.000, Buzău – 308.000.

Oierii de prin părţile Sibiului creşteau doar 98.000 capete, în timp ce turmele maramureşenilor numărau doar 87.000 capete. Secuii creşteau la un loc doar 210.000 capete.

Din datele statistice ale vremurilor, constatăm un punct maxim al evoluţiei numărului de ovine, respectiv în anul 1987, cu un efectiv de 18.762 mii capete. Anii de după Revoluţie au înregistrat scăderi, crescătorii de ovine având astăzi în grijă aproximativ 10.000 mii capete, cu preponderenţă în zona de centru a ţării – în jur de 1.800 mii capete. La nivelul anului 1995, regiunea Nord-Est înregistra cel mai mare număr de ovine la nivelul ţării, respectiv 1.995 mii capete, comparativ cu 1.020 mii din Sud-Vest, regiunea cea mai slab populată.

Porcinele, între datele statistice şi realitate

În dimensionarea acestei specii trebuie făcută precizarea că statistica operează cu date la finele anului, adică la 31 decembrie. Or, se ştie că în preajma sărbătorilor de iarnă are loc marea campanie de sacrificare, mai ales în cadrul gospodăriilor populaţiei. Dar să vedem ce spun datele statistice.

Cu cele 2,3 milioane capete, statistica anului 1935 ne plasează printre ultimii crescători de porci ai Europei. Este vorba, în special, de materialul biologic pentru prăsilă, dacă avem în vedere că numărul scroafelor şi vierilor depăşea 600.000 capete.

O primă observaţie ar fi numărul foarte mic de porci crescuţi pe teritoriul Dobrogei, doar 77.000 capete, sau al Vasluiului de astăzi, cu mai puţin de 45.000 capete. Ar mai fi de spus că renumiţii producătorii de cârnaţi sau jambon din Transilvania creşteau la un loc doar 970.000 de porci, cu aproape 400.000 capete mai puţin decât cei din Vechiul Regat.

Efectivele de porcine au înregistrat creşteri însemnate, atingând punctul maxim în 1987, cu 14.711 mii capete.

Statistica anului 2008 situează zona de sud a ţării pe primul loc în creşterea porcinelor, cu 1.045 mii capete, urmată de sud-est, cu 8.647 mii. La nivel de judeţ, printre cele mai importante înregistrări s-au numărat: Brăila – 273.762, Bihor – 241.397, Argeş – 233.420, Gorj – 225.160, Arad – 231.956 capete.

Dana MĂCRIŞ

În mod miraculos, zootehnia pare să depăşească constrângerile financiare care, la nivelul ţării, au determinat falimentarea în lanţ a peste 130 de unităţi economice. Pe ansamblu, în 11 luni din anul 2009 efectivele de porcine din unităţile care produc pentru piaţă au crescut cu peste 200.000 de capete, în timp ce producţia totală de carne de porc a depăşit 300.000 tone. Faptul cel mai îmbucurător îl reprezintă scăderea importurilor agroalimentare, a căror pondere este incomparabil mai mică decât cea avansată de politicieni, care poartă cea mai mare vină pentru distrugerea zootehniei româneşti.

Semne bune în creşterea porcilor
Producţia totală de carne viu la 1 octombrie 2009 în societăţile comerciale

Tabelele la gasiti in Revista Lumea Satului.
Pentru abonamente contactati redactia

Este de precizat că neoreformatorii au reuşit să readucă aproape la zero contribuţia sectorului de stat la aprovizionarea populaţiei cu produse din carne. Aceasta în condiţiile în care în anul 1989 aportul fostelor IAS-urilor reprezenta 50-70% din producţia zootehnică a României. Din aceste unităţi se livrau aproximativ 369.000 litri de lapte, 763.000 tone de carne şi 2.168 milioane de ouă.

Avicultura, un pas mare spre performanţă

S-a încheiat încă un an pentru zootehnia românească. Este un moment prielnic pentru a privi în urmă şi a trage primele concluzii finale. Din acest motiv am supus analizei câteva dintre împlinirile şi realizările acestui sector, cu o contribuţie vitală la asigurarea securităţii alimentare a României.

Vom începe această retrospectivă de tip analitic cu una dintre cele mai prospere segmente ale zootehniei din ţara noastră, şi anume avicultura. Nu mai este o noutate că performanţele obţinute de crescătorii de păsări au relansat în mod spectaculos sectorul, astfel încât astăzi putem sta alături de primele nouă puteri avicole ale lumii.

Statisticile relevă pentru primele şapte luni ale anului 2009 o producţie de ouă, fără autoconsum, estimată la 2.830 milioane de ouă. Din producţia obţinută în fermele şeptelului, doar 45 milioane au plecat spre export, în vreme ce importul se ridică la valoarea de 250 milioane. Cea mai mare parte a acestui export nici nu trebuia să se realizeze, dacă avem în vedere oferta de pe piaţă.

Preţurile sunt încă accesibile

În anul 2009, datele statistice relevă un consum pe cap de locuitor de 280 de ouă.

Cât despre producţia de carne de pasăre obţinută la nivel naţional, este estimată la 320 mii de tone. Exportul realizat pe parcursul acestui an este de 20 mii tone echivalent carcasă, în vreme ce din import au trecut graniţele ţării mult peste 100 mii tone echivalent carcasă.

Cât despre preţurile practicate pe piaţa produselor avicole, un clasament al ţărilor din Uniunea Europeană situează România pe locul cinci privind preţul pentru carnea de pasăre griller. În luna iulie nivelul preţului practicat de ţara noastră este scăzut faţă de media preţurilor adoptate de alte ţări cu 88,3%, trendul ascendent ajungând în luna următoare până la valoarea de 89,7%. Potrivit Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, starea relevată de datele statistice îndeamnă la următoarele opţiuni: fie exportăm către ţări cu preţuri mai mari la produsele avicole decât cele practicate pe piaţa internă şi importăm din ţări cu preţuri mai mici decât la noi, fie exportăm în ţările bogate sortimente superioare în schimbul unor produse de slabă calitate.

Dincolo de aceste considerente de ordin statistic, bilanţul aviculturii româneşti în 2009 este unul de referinţă pentru economia naţională.

Pagini realizate de Laura DOBRE

În urma anunţului făcut de ANSVSA cu privire la decizia Comisiei Europene de a aproba exporturile de carne proaspătă de porc şi produse care conţin acest tip de carne provenită din zonele libere de pestă porcină clasică, începând cu 1 ianuarie 2010, doresc să-mi exprim un punct de vedere propriu. În opinia mea, această decizie este de fapt un moment de cumpănă. Prima zi a anului 2010 va permite exportarea produselor din carne de porc obţinute numai în sistem lohn, ceea ce înseamnă ca materia primă – carnea – folosită la procesare să provină din piaţa UE, şi nu autohtonă.

Pesta Porcină Clasică (PPC) este boala care ne împiedică să exportăm, din cauza numeroaselor focare ce au apărut în trecut. Este o boală ce nu afectează omul, însă decimează efectivele de suine. România nu este singura ţară afectată de PPC. Şi Bulgaria are focare, unul descoperit chiar recent. În Germania, izolarea se face pe regiuni, iar în momentul focarului se închid livrările doar dintr-o anumită regiune, restul ţării, respectiv comerţul intracomunitar, nefiind afectat.

Crescătorul român de porc şi-a permis un zâmbet când a citit primele rânduri ale ştirii că de la 1 ianuarie 2010 va putea exporta carne proaspătă, însă a fost nevoit să şi-l reţină spre final, când a înţeles că de fapt el rămâne doar un subiect pasiv, colateral.

De fapt, prima zi a anului 2010 va permite exportarea produselor din carne de porc obţinute numai în sistem lohn, ceea ce înseamnă că materia primă – carnea – folosită la procesare să provină din piaţa UE, şi nu autohtonă. S-a putut înţelege de la autorităţi că acesta este primul pas în vederea ridicării totale a interdicţiei de a exporta, însă producătorii români speră că acest pas nu va fi prea mare. În caz contrar, mecanismul firesc de piaţă îi va afecta şi mai tare, procesatorii autohtoni preferând achiziţionarea carcasei din import pentru a-şi deservi pieţele externe de preparate.

Subvenţionarea directă va înceta la finele anului curent din cauza necesităţii respectării principiilor concurenţei loiale la nivelul pieţei UE. Întrebarea este: despre ce concurenţă loială poate fi vorba, când România nu are dreptul să exporte carne produsă local?! Cu o producţie oricum mult subdimensionată faţă de necesarul de consum, sectorul de creştere a porcului riscă o depreciere severă, mai ales în situaţia în care principalul beneficiar, industria de procesare, este tentat de piaţa potenţială a exportului, piaţă ce poate fi accesată numai prin prelucrarea carcasei din import.

Cătălin Lăpuşte

În general, industria cărnii de porc înregistrează o evoluţie ciclică; lucrurile stau la fel şi în industria românească de profil, aceasta urmărind fidel mişcările generate la nivelul pieţei UE. Momentul de faţă este caracterizat de o reducere a cererii şi, bineînţeles, de o scădere automată a preţului. Cum 70% din carnea de porc consumată în România provine din import, s-ar putea afirma că producătorii autohtoni nu întâmpină dificultăţi în a-şi comercializa marfa cât mai profitabil.

Lucrurile nu stau însă tocmai aşa. Din 1990, un efectiv matcă de 1.000.000 scroafe a fost restructurat într-unul de aproximativ 250.000, din care jumătate se află în gospodăriile populaţiei. După această decimare a efectivelor şi distrugere a majorităţii complexelor de porci, industria pare să cunoască o oarecare revigorare, anticipată de specialişti prin polarizarea marilor centre de creştere a porcului

În prezent, funcţionează un sistem de subvenţionare directă prin evaluarea calităţii carcaselor cu ajutorul sistemului EUROP, clasa E =120 lei şi clasa U = 100 lei, precum şi o subvenţie pentru achiziţia sau producerea de scrofiţe prăsilă în valoare de 150 lei/cap. Acest sistem de subvenţionare va înceta la finele anului curent ca urmare a politicilor comunitare privind sprijinul acordat.

Vânzările şi destinaţia producţiei

Vânzările de carne de porc ale producătorilor români au scăzut cu 30% în primele două luni ale anului 2009, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, deşi preţurile producătorilor au scăzut de la începutul anului.

Scăderea vânzărilor producătorilor de carne a fost cauzată, în principal, de faptul că aceştia nu pot ţine piept presiunii competiţiei producătorilor din producţia comunitară, determinându-i pe procesatori să apeleze la importuri pentru a achiziţiona carnea pentru procesare. Carnea de porc românească ajunge în hale şi la măcelării. Mezelurile din marile magazine sunt preparate din carne importată din Ungaria, Polonia, Germania, Danemarca şi ţări din America de Sud. Românii mănâncă preparate din carne de porc polonez sau maghiar.

Producţia naţională de carne de porc rămâne în continuare deficitară, acoperind doar 30% din necesarul industriei de profil. Ţara noastră a importat şi în primul semestru din acest an carne de porc în valoare de 164 milioane de euro, carnea de porc situându-se astfel pe primul loc la categoria import.

Impactul eradicării pieţei

Una dintre cele mai grave probleme ale industriei cărnii de porc este pesta porcină, consecinţa directă fiind apariţia unei bariere comerciale mascate. Campania de vaccinare împotriva pestei porcine se încheie anul acesta, iar la şase luni de la ultima vaccinare, în situaţia în care nu apare un nou focar de gripă porcină, autorităţile de la Bruxelles vor ridica restricţiile la export în cazul ţării noastre.

Cel mai devreme, putem discuta de o ridicare a restricţiilor pentru comerţul intracomunitar în al doilea semestru al anului 2010, însă sunt negocieri pentru a grăbi puţin termenul şi a permite fermierilor români să exporte porcii vii şi preparatele de porc acolo. Autorităţile discută posibilitatea reluării exportului de carne de porc în luna octombrie. Se lucrează ca embargoul impus asupra cărnii de porc din România să fie ridicat în acea perioadă. S-au făcut demersuri în acest sens la Comisia Europeană pentru ca pesta porcină să nu mai fie un obstacol în calea exportului de produse din carne din România.

Trasabilitatea

Tot începând de anul viitor, sistemul de circulaţie a porcilor va fi foarte bine monitorizat, iar carnea de porc din gospodăriile populaţiei nu va mai avea ce căuta în comerţ sau va putea fi comercializată numai dacă medicul veterinar va da certificat că îndeplineşte toate condiţiile. Ridicarea restricţiei la export va duce, cu siguranţă, la relansarea acestui sector de tradiţie din zootehnie – un sector sugrumat de importuri, care a cunoscut un recul puternic după Revoluţie.

Raportul preţ – calitate

În prezent, în România se vinde cea mai scumpă carcasă de porc din Europa, iar calitatea cărnii autohtone nu se ridică la nivelul celei din import. Aceste preţuri sunt determinate de scumpirea materiei prime, care provine în proporţie de 70% de pe piaţa comunitară şi din creditele în euro contractate de procesatori. Mai mult decât atât, este foarte posibil să crească preţul cărnii de porc, după ce a mai urcat în martie, comparativ cu ianuarie 2009, cu circa 2-3%. Producătorii de nutreţuri combinate au anunţat că vor scumpi hrana pentru animale cu 20%. Totul va depinde de jocul preţurilor la cereale.

În consecinţă, vestea bună este că, foarte probabil, din al doilea semestru al anului viitor vom putea livra din nou carne de porc pe piaţa comunitară. Vestea proastă este următoarea: mai mult ca sigur, producătorii vor creşte preţul cărnii de porc în perioada imediat următoare, pe fondul scumpirii cu 20% a nutreţurilor combinate.

Cătălin LĂPUŞTE

În fiecare sâmbătă, la târgul din Botiz, judeţul Satu Mare, aglomeraţie mai mare este în sectorul rezervat porcinelor. Oferta a fost abundentă, de la purcei de 7-8 săptămâni până la porci mari de peste 200 kg. Cumpărătorii au fost însă cam puţini şi multe dintre animalele din târg au fost duse înapoi acasă. Crescătorii de animale spun că lumea nu are bani, dar era rostită şi varianta că încă nu a sosit timpul pentru ca porcii mari să fie cumpăraţi şi tăiaţi. Şoldănaşii de 10 săptămâni s-au vândut cu 250 lei.

Din Culciu Mic, acelaşi judeţ, au venit la târg mai mulţi crescători care aveau în remorcă 3 porci mari: pe Mazsola, pe Eszter şi pe Margit, cu toţii de peste 200 kg: „Cerem 8 lei pe kilogram, dar încă nu i-am putut vinde şi ne e teamă că va trebui să-i ducem înapoi. Mai avem acasă şi alţii, aşa că am vrea să scăpăm de ei.

Preţul porcilor va fi în jur de 8 lei pe kilogram şi la Crăciun. Lumea nu prea are bani, aşa că nici preţul nu va creşte. Săptămâna viitoare vom încerca din nou să îi vindem“, ne-au spus sătenii din Culciu Mic. Familia Lakatos din Odoreu adusese la vânzare mai mulţi purcei, frumoşi şi de rasă. Au putut vinde 4 capete, cam de 10 săptămâni fiecare, cu preţul 250 de lei bucata. O familie din Peleş a reuşit să vândă doi porci mai mici, de câte 120 kg, la un preţ de 7,5 lei/kg. În remorcă mai aveau şi alţi şoldănaşi, pe care însă i-au dus acasă.

Târg cu „aldămaş“

Cel mai ingenios vânzător de la târg ni s-a părut un bărbat din Racşa. Toţi cei care au cumpărat purcei de la el primeau gratis câte un păhărel de ţuică. Flaconul cu pălincă era pus la vedere, pe remorcă, numai că el era cam plin, semn că nu mulţi i-au consumat din „aldămaş“.

În sectorul porcinelor am discutat şi cu Ciprian Dragoş, patronul târgului din Botiz. Şi el ne spunea că preţul purceilor a început să scadă şi că purcei de 6 săptămâni se puteau cumpăra în târg şi cu 110 lei bucata. Cât despre preţul porcilor mari, acesta se învârtea între 7 şi 8 lei pe kilogram. Tendinţa de creştere a preţului până la Crăciun nu va fi prea mare pentru că lumea nu are bani, ne-a spus interlocutorul nostru. Şi alţi oameni din târg au fost de părere că preţul porcilor va stagna, mai ales că şi în acest an a fost o recoltă bogată de porumb, principala hrană a acestor animale.

Mici, bere şi campanie la tarabe

La târg era lume şi la sectorul bovinelor, dar şi la tarabele cu mici şi bere. Reprezentanţii unui partid care au făcut campanie electorală în târg au fost găsiţi chiar la „odihnă“ la taraba lui nea Pali din Livada. Prezenţa politicienilor în târg e bine-venită, pentru că adevăratele probleme ale ţăranului român aici pot fi aflate. Mai ales că problemele lor nu sunt puţine.

Ioan VEZENTAN

• Hambare pline, buzunare goale.
• Preţuri care nu acoperă nici măcar cheltuielile de producţie.
• Unde sunt samsarii de altădată?

La Belceşti, cea mai mare comună din judeţul Iaşi şi una dintre cele mai mari din ţară, anul agricol 2009 – cu toate capriciile sale – a răsplătit, în bună măsură, munca sătenilor. Din păcate, o muncă fără finalitate şi fără câştig. Din multele exemple pe care le avem, ne-am oprit astăzi în gospodăria unuia dintre oamenii harnici din această aşezare.

Cheltuieli degeaba

Alexandru Mătăsaru (foto), „Sandu“, cum îi spun sătenii, cultivă 10 ha de teren. „Cu excepţia grâului, îmi spune dumnealui, unde, pe 4 ha am obţinut în medie 1.500 kg la unitatea de suprafaţă, porumbul şi celelalte culturi au dat recolte bune şi ar trebui să fim mulţumiţi. De ce ar trebui? Pentru că, vedeţi dumneavoastră, nimeni nu întreabă ce facem cu produsele noastre. Cu mare greutate am reuşit să vând o parte din grâu cu numai 37 bani kilogramul şi, chiar dacă l-aş vinde în întregime, la preţul ăsta nu reuşesc să-mi acopăr nici măcar preţul recoltării. Dacă adăugăm cheltuielile pentru pregătirea terenului, însămânţare, preţul seminţei, al îngrăşămintelor şi tratamentelor, suntem faliţi, cum s-ar spune.“

Îl întreb dacă toamna asta a semănat. Nici vorbă, ne spune omul. Din cauza secetei, pământul e ca piatra. Nu se poate ara şi chiar dacă ar putea pregăti patul germinativ, n-o mai face pentru că nu mai are bani să acopere cheltuielile şi nu mai poate munci degeaba.

Comerţul cu purcei, în conspirativitate

Gospodăria lui Alexandru Mătăsaru, asemenea multora din Belceşti, este formată din şase vite, dintre care patru tăuraşi la îngrăşat, porci, stupi de albine, livadă. Într-un cuvânt, o adevărată microfermă care poate oferi pieţei o însemnată cantitate de produse pe care, accentuează încă o dată gospodarul, nu are cui le vinde. Are porumb de anul trecut, la care se adaugă cel de anul acesta.

Fânarul este şi el plin, iar alături sunt şire de sparcetă şi fân din anii trecuţi. „Va trebui, oftează gospodarul, la tot furajul ăsta să-i dau foc pentru că nu am ce face cu el. Am vrut să cresc animale crezând că voi avea cui le vinde. Aţi văzut ce tăuraşi am, dar nimeni nu mă întreabă dacă sunt de vânzare. Laptele nu ni-l cumpără nimeni, de ani buni niciun procesator n-a mai călcat prin Belceşti.“

O altă anomalie. Conform unui ordin pe care niciun ţăran nu-l înţelege, comercializarea porcinelor din gospodării este interzisă. Aşa stând lucrurile, comerţul cu purcei se desfăşoară în cea mai strictă conspirativitate. „Cei care vor să vândă sau să cumpere grăsuni sunt văzuţi în locuri ferite, prin spatele oboarelor sau pe uliţi lăturalnice, afirmă Alexandru Mătăsaru. Altădată veneau în sat, ne spune gospodarul, samsari care cumpărau animalele oferindu-ne preţuri de râs, dar veneau! Acum, când nici aceştia nu mai apar, vă spun încă o dată, creşterea animalelor, veche de când lumea, o să dispară şi la Belceşti.“

Sprijinul de la stat? Vorbe!

În ceea ce priveşte ajutorul despre care se tot vorbeşte că îl primesc sau, mai exact, ar trebui să-l primească agricultorii, nea Sandu e foarte sceptic. Până acum n-a primit niciun leu din subvenţia pentru animale pe 2008 şi, pe deasupra – a trăit, spune el, o experienţă care l-a lămurit. „Am făcut un dosar prin FADR, pentru Măsura 141, privind extinderea numărului familiilor de albine. Suma nu era mare, de 1.500 euro. Am aşteptat termenul legiuit de 30 zile, când m-am dus să semnez contractul. M-au amânat o dată şi încă o dată, spunând că mă vor anunţa telefonic. Au trecut de atunci luni după luni şi răspunsul nu a mai venit.“

La rândul lui, Constantin Petraş, primarul comunei, confirmă faptul că există oameni care ar vrea să înceapă o afacere, dar relaţiile cu băncile şi întocmirea unui dosar pentru fonduri europene sunt atât de încurcate încât mai toţi au renunţat.

„Ştiu cei care diriguiesc treburile agriculturii, se întreabă Alexandru Mătăsaru, că în ţara asta ţăranul munceşte pe degeaba un an întreg?

Magazinele sunt pline cu produse din afara hotarelor ţării, în timp ce în gospodăriile noastre cerealele putrezesc, laptele îl dăm la porci,într-un cuvânt toată munca noastră se iroseşte. Se vorbeşte mereu de economia de piaţă dar, văd eu, pe această piaţă au acces merele din Polonia, brânzeturile din Olanda, legumele din Turcia şi aşa mai departe.

Domnii care ne conduc ar trebui să ştie că, fără sprijin, agricultura moare şi noi, ţăranii români, poate ultimii în această generaţie, vom dispărea.“

Stelian CIOCOIU

În ciuda crizei economice, în primele cinci luni ale anului diferite firme de profil au adus din import 15.711,8 tone de animale vii, în valoare de 41.337.000 de euro. În schimb, exportul de animale vii a scăzut în comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cantitatea totală trimisă pe alte meleaguri a fost de 27.860,8 tone, în valoare de 57.311.500 euro. Comparând, rezultă deci o balanţă pozitivă a exportului faţă de import, de +15.974.500 de euro.

Pe de altă parte, efectivele interne de animale au cunoscut o evoluţie promiţătoare conform datelor existente la Ministerul Agriculturii, în primele şase luni din 2009 efectivele de porcine, bovine, ovine, caprine şi păsări crescând faţă de anul trecut.

Cea mai importantă creştere s-a înregistrat la păsări (+32%), al căror număr a atins 94.852.000 de capete. Pe locul doi s-au situat porcii cu o creştere de +22%, ajungând la un efectiv de 5.177.000 de capete. Creşterea la oi şi capre a fost de aproximativ +16,7%, totalizând 12.136.000 de capete. Din păcate, consumul redus de carne de vită (ca urmare mai ales a preţului prohibit) a dus la mărirea nesemnificativă a efectivelor de bovine cu numai +4,6%, numărul total fiind de 2.655.000 de capete, faţă de 2.537.000 de capete, anul trecut.

(T.D.)

Dacă ar fi să ne raportăm la veniturile pe cap de locuitor, atunci ne vedem obligaţi să tragem o primă concluzie alarmantă: pentru mai bine de jumătate din populaţia urbană, carnea şi produsele din carne încep să devină prohibite. În România, preţul carcasei de porc este cel mai ridicat din ţările Uniunii Europene, în timp ce la carnea de vită asistăm la un paradox ce poate fi explicat oficial, dar nu fundamentat economic.

Analiştii de piaţă susţin că preţurile de referinţă practicate de abatoarele româneşti sunt mai mici decât cotaţiile medii comunitare, care în cazul tăuraşilor ating, de pildă, la nivelul Uniunii Europene, 2,61 euro/kg. Ei bine, pe piaţa din târgurile şi abatoarele ţărăneşti este indicată o altă valoare a cărnii de vită în carcasă.

Dacă analizăm cursul tranzacţiilor în cele 41 de judeţe ale ţării, rezultă limpede că doar în 4-5 locuri carcasa de vită pare a fi mai ieftină decât cea comunitară. Până să ajungă pe galantare, carcasa de vită câştigă în preţ atât de mult încât doar oasele pentru ciorbă sunt sub preţul pieţei ţărăneşti.

Despre porc, numai de rău

Faţă de 10-15 lei cu cât se vinde kilogramul de carcasă pe piaţa liberă, abatoriştii plătesc cu ceva mai mult de 7 lei/ kg şi vând magazinelor aproape de două ori mai scump. Aşa se face că, în magazine, banala fleică se vinde cu 16 lei/kg, ca să nu mai spunem că până şi slănina este mai scumpă decât carcasa plătită crescătorilor.

În ultimele trei luni, preţul mediu al carcaselor din clasa E a rămas stabil. În primele opt luni, preţul mediu a fost de 707 lei/100 kg carcasă. De cele mai multe ori, abatoarele din România au plătit cu preţuri mai mari porcii din import, prin comparaţie cu cei autohtoni, deşi calitatea a fost similară. La nivelul Uniunii Europene, preţul mediu s-a diminuat cu 0,9%, coborând la 153,92 euro/100 kg de carcasă.

Date comparative

Declinul ratei de schimb al leului faţă de moneda unică a fost 19,7% prin raport cu perioada similară din 2008. În aceste condiţii, abatoarele din România au plătit furnizorilor de porci mai puţin de 29,16 euro/100kg de carcasă decât în aceeaşi săptămână din 2008 (14,84%).

Purcelul pe care îl importăm din Europa, cu deosebire din Ungaria, costă aproximativ 42 de euro/cap. El a rămas nemodificat, dar este de precizat că preţul purceilor din Ungaria înregistrează în continuare oscilaţii mari de la o săptămână la alta.

Topul producătorilor de carne din Uniunea Europeană – tabel pag. 44 – il gasiti in revista.

Dintre ţările membre ale Uniunii Europene, Bulgaria a înregistrat o scădere îngrijorătoare atât a producţiei de carne de porc cât şi a celei de vită. În România, nivelul producţiei este în oarecare creştere, dar este departe, foarte departe de ceea ce se realiza înainte de 1989.

Preţul cărnii în pieţele şi târgurile săteşti, lei/kg – tabel pag 45 – il gasiti in revista.

Laura DOBRE