Agro BUSINESS

- Viitorul plăţilor directe;
- O mai bună funcţionare a pieţelor, o stabilitate şi o transparenţă mai mare;
- Consolidarea poziţiei agricultorilor în interiorul lanţului alimentar;
- Măsurile destinate ameliorării poziţiei competitive a agricultorilor;
- Mai multe stimulente în domeniul serviciilor rurale;
- Menţinerea plăţilor destinate zonelor defavorizate;
- Consolidarea măsurilor destinate agricultorilor de a avea un rol important faţă de noile provocări, cum sunt: schimbările climatice şi constrângerile hidrice;
- Coerenţa între Politica Agricolă Comună şi celelalte politici comunitare.

Viitorul plăţilor directe

Propuneri

- Plăţile directe din primul pilon permit agricultorilor să furnizeze, pe lângă activităţile lor agricole, şi o serie de beneficii publice, apreciate de societate, care în prezent nu sunt plătite de către piaţă şi poate că nu vor fi plătite niciodată;

- Bugetul destinat plăţilor directe trebuie menţinut şi ameliorat;

- Este necesar ca toate ajustările viitoare ale formelor de plăţi directe să ţină cont de necesitatea de a menţine agricultorii în activitate permanentă;

- În ceea ce priveşte formele de plăţi directe, trebuie să se garanteze un tratament egal şi echitabil pentru toţi agricultorii Uniunii Europene, de aceea este obligatoriu ca ajustările ce vor fi aduse plăţilor directe să aibă la bază criterii comune obiective.

O mai bună funcţionare a pieţelor, o stabilitate şi o transparenţă mai mare

Propuneri

- măsurile existente să fie destinate stabilizării pieţelor şi veniturilor agricultorilor;

- să permită organizaţiilor producătorilor să planifice producţia şi să o adapteze atât în termen de cantitate, cât şi de calitate, la cerere;

- să permită organizaţiilor producătorilor şi organizaţiilor interprofesionale să contribuie la stabilitatea pieţei prin acordurile şi contractele sectoriale voluntare;

- măsurile destinate susţinerii agricultorilor pentru a supravieţui crizelor de piaţă;

- Încurajarea statelor membre în direcţia ameliorării măsurilor fiscale aplicate agricultorilor (de exemplu: impozitul poate fi estimat în funcţie de nivelul lor de venit pe mai mulţi ani);

- măsuri care să ducă la facilitarea accesului la credit a agricultorilor;

- măsuri destinate ameliorării transparenţei pieţei şi furnizarea de informaţii de pe piaţa agricultorilor

- o mai mare transparenţă a pieţei, prin consolidarea politicii de calitate şi de etichetaj, inclusiv protejarea indicaţiilor geografice;

- garanţia că toate importurile respectă normele comunitare în materie de trasabilitate şi de siguranţa alimentelor.

Consolidarea poziţiei agricultorilor în interiorul lanţului alimentar

Dacă se doreşte ca agricultorii să atragă o mai mare parte a veniturilor lor de pe piaţă este necesar să li se consolideze poziţia în interiorul lanţului alimentar.

Propuneri

- consolidarea organizaţiilor producătorilor sau a cooperativelor lor (dezvoltarea noilor organizaţii de producători sau consolidarea susţinerii grupurilor de producători existente în direcţia transformării şi comercializării materiilor prime agricole);

- stabilirea unui cod în cadrul lanţului alimentar;

- revizuirea politicii comunitare actuale cu privire la promovare, care să permită găsirea de noi nişe de piaţă printr-o mai bună promovare a produselor europene.

- numirea unui mediator european însărcinat cu supervizarea codului de conduită şi examinarea celorlalte acorduri voluntare, care să aibă şi rol în arbitrarea conflictelor din interiorul lanţului alimentar;

- încurajarea agricultorilor pentru a dezvolta pieţele locale sau pieţele producătorilor care reprezintă nişe suplimentare, ce asigură un contact direct între consumator şi producător.

Măsurile destinate ameliorării poziţiei competitive a agricultorilor

Propuneri

- Este necesar să se uniformizeze măsurile în materie de competitivitate la nivel comunitar, pentru a avea o garanţie că acestea sunt mai corecte şi mai coerente. În acest sens, este necesar ca regiunile şi statele membre să fie abilitate să fixeze bugete foarte variate pentru măsurile relative de competitivitate în cadrul Politicii Agricole Comune.

- Este important ca măsurile care au ca scop ameliorarea competitivităţii să fie susţinute printr-o politică comunitară în materie de cercetare, prin menţinerea creşterii producţiei agricole în faţa schimbărilor climatice şi a constrângerilor tot mai mari în materie de apă dulce.

Mai multe stimulente în domeniul serviciilor rurale

Propuneri

- Agricultorii şi silvicultorii administrează peste trei sferturi din terenul Uniunii Europene şi sunt cei mai bine „plasaţi“ pentru a oferi servicii rurale adiţionale, apreciate de către societate.

- Agricultorii pot juca un rol important în lupta împotriva schimbărilor climatice prin capacitatea lor de a administra terenurile.

Menţinerea plăţilor destinate zonelor defavorizate

Propuneri

- Măsurile actuale relative pentru zonele defavorizate şi cele muntoase rămân ca parte importantă a Politicii Agricole Comune după 2013.

- Măsurile cuprinse în art. 68 care vizează susţinerea sectoarelor sau zonelor vulnerabile trebuie să fie menţinute în continuare.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Liberalii susţin transformarea cadastrului  în cheltuială eligibilă

În cadrul întâlnirii din  13 octombrie 2010 desfăşurate la Palatul Parlamentului, la nivelul comisiilor de specialitate pe domeniul agriculturii din Camera Deputaţilor şi Senat, cu participarea  comisarului european pentru agricultură Dacian Cioloş, s-a discutat despre principalele măsuri ce ar trebui aplicate pentru a atinge obiectivele PAC după 2013. Priorităţile prezentate de comisarul european pentru agricultura, care vor sta în centrul Politicii Agricole Comune după anul 2013, sunt grupate astfel: producţia alimentară, implicit asigurarea securităţii alimentare; gestiunea resurselor naturale şi lupta împotriva schimbărilor climatice, precum şi economia rurală, respectiv rolul agriculturii în amenajarea teritoriului şi în menţinerea potenţialului agricol, inclusiv în zonele defavorizate.

Direcţia restructurării

Comisarul european Dacian Cioloş a dat asigurări că PAC va oferi mai multe instrumente care vor permite unui stat membru, deci şi României, să pună accentul pe restructurarea fermelor mici şi mijlocii care pot să meargă spre o comasare, dar şi spre o mai bună valorificare a produselor pe care le realizează. Reprezentantul PNL, deputatul Dan Motreanu, a atras atenţia că dinamica socială din mediul rural se îndreaptă spre una de tip sud-american, cu polarizarea socială accentuată între bogaţi şi restul oamenilor foarte săraci.

Din acest motiv, a susţinut ca PAC să se îndrepte spre fermele mici şi mijlocii, astfel încât să se poată constitui o clasă de mijloc reală în mediul rural românesc. În acest context, deputatul PNL a arătat că o piedică în comasarea terenurilor o reprezintă lipsa înregistrării proprietăţilor funciare. Pentru a veni în ajutorul deţinătorilor de terenuri, de regulă persoane în vârstă şi fără resurse financiare, deputatul Dan Motreanu a susţinut posibilitatea transformării cadastrului într-o cheltuială eligibilă. Comisarul european pentru agricultură a dat asigurări că va analiza această posibilitate, dar că se va introduce noţiunea de producători agricoli activi, astfel încât subvenţiile să fie îndreptate către acea categorie de proprietar care să fie şi agricultor.

PNL solicită ca resursele financiare pentru PAC să se menţină la un nivel consistent. Comisarul Dacian Cioloş a precizat că aceasta depinde de poziţia statelor membre contributoare, dar se urmăreşte echilibrarea alocărilor bugetare între estul şi vestul Uniunii Europene. (L.D.)

Logistica sectorului este un element-cheie pentru piaţa europeană a cerealelor, care trebuie să fie unică şi eficace. Investiţii importante sunt necesare şi trebuie să fie promovate prin Politica Agricolă Comună odată cu dezvoltarea capacităţilor de depozitare şi de transport în Uniunea Europeană. Se urmăreşte acest lucru pentru a reuşi ca producţia din anumite regiuni să fie valorificată pe întreg spaţiul Uniunii Europene la un preţ minim, odată cu respectarea mediului.

Menţinerea competitivităţii producţiei de cereale

Uniunea Europeană exportă cca 20 milioane de tone de cereale (grâu şi orz). Echilibrul de pe piaţa cerealelor depinde de realizarea acestui flux de exporturi. Astfel, exporturile realizate, fără a primi restituţii, trebuie să fie susţinute în cazul grâului comun, grâului dur, orzului pentru bere.

Este necesar să se menţină o politică de promovare activă pentru aceste produse în ţările terţe Uniunii Europene. Trebuie să fie posibil să se includă măsura în cadrul documentelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, secţiunea consacrată exporturilor, sau în cadrul Regulamentului specific care are drept scop promovarea produselor agricole.

Uniunea Europeană nu trebuie să abandoneze restituţia la export în 2013 fără a găsi soluţii paralele. Trebuie găsite instrumente cum ar fi: creditele de export sau crearea unui fond specific destinat finanţării promovării cerealelor europene în lume (acesta este considerat a fi un aspect tehnic).

Eliminarea măsurilor opţionale

Principiul condiţionalităţii permite agricultorilor să dovedească că ei respectă bunele practici agricole odată cu respectarea mediului. Totodată, Bilanţul de Sănătate al PAC din 2008 a introdus elemente din ce în ce mai subiective şi voluntare. Este necesar să se limiteze aspectul subiectiv la un minim strict, pentru a evita interpretările la nivel naţional şi distorsionarea concurenţei. Măsurile opţionale trebuie să fie eliminate.

Condiţionalitatea nu trebuie să cuprindă serviciile de mediu suplimentare (biodiversitatea) care nu sunt plătite de piaţă. Aceste servicii trebuie să fie voluntare şi să corespundă plăţilor specifice din cel de-al doilea pilon al Politicii Agricole Comune.

Este necesar să se lase o marjă de manevră suficientă agricultorilor pentru ca ei să fie în măsură să adapteze practicile lor agricole în funcţie de condiţiile economice, pedologice şi climatice pentru a evita apariţia riscurilor sanitare.

Ţinând cont de constrângerile producţiei în cultura mare, cu impact direct asupra veniturilor exploataţiilor agricole, cum ar fi: proiectul de Directivă în favoarea protejării solului şi Directiva pentru utilizarea durabilă a produselor fitosanitare, Uniunea Europeană nu trebuie să mai facă concesii tarifare suplimentare în cadrul negocierilor din Organizaţia Mondială a Comerţului. Toate aceste concesii nu fac decât să slăbească competitivitatea sectorului culturii mari. Politica de autorizare a bunurilor care conţin produse interzise în Uniunea Europeană, în cantităţi echivalente limitelor maxime ale reziduurilor, trebuie să fie revizuită.

Să nu renunţăm la plăţile directe!

Producătorii europeni nu sunt pe picior de egalitate cu cei din ţările terţe Uniunii Europene în ceea ce priveşte concurenţa. Agricultorii din Europa sunt ţinuţi la respect de normele europene ridicate în materie de producţie, de siguranţa alimentelor şi de protecţia mediului, în timp ce regulile vamale, în cazul importurilor de cereale, permit subvenţionarea agriculturii din multe state concurente Uniunii Europene.

Plăţile directe decuplate destinate agricultorilor reprezintă o compensare a costului de producţie suplimentar şi o plată pentru gama de servicii publice garantate de condiţionalitate. În ciuda numeroaselor eforturi depuse de agricultori pentru a deveni mai puţin dependenţi de ajutorul public, plăţile directe reprezintă încă o parte importantă din venitul agricol şi sunt cheia capacităţii de rezistenţă a exploataţiilor agricole în faţa volatilităţii, totdeauna mari, de pe pieţe. Plăţile directe decuplate trebuie să rămână o piesă centrală a noii PAC după 2013.

Toate mecanismele Politicii Agricole Comune susceptibile de a duce la dispariţia plăţilor directe pe suprafaţă trebuie să fie limitate ca amploare şi intensitate.

Piaţa la termen trebuie să fie în stare să permită agricultorilor crearea propriei lor securităţi financiare. Este necesar ca agricultorii să aibă posibilitatea să pună „de o parte“ plăţile directe în anii favorabili şi să utilizeze această rezervă financiară defiscalizată în anii dificili. Un cadru comunitar destinat a încuraja o armonizare fiscală europeană ar reprezenta un subiect ce trebuie luat rapid în discuţie.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Bugetul Politicii Agricole Comune trebuie stabilit astfel încât să poată duce la realizarea obiectivelor, aşa cum a fost subliniat în Tratatul de la Lisabona. De dimensiunea lui depinde în fapt asigurarea securităţii alimentare a Uniunii Europene.

Factorii limitativi

Situaţia pe pieţe variază de la un produs la altul, mai mulţi factori comuni fiind identificaţi în acest sens:

- Perspectivele pe termen mediu pentru piaţa mondială a cerealelor vor fi influenţate de creşterea prognozată a populaţiei şi a veniturilor. Producătorii au de jucat un rol esenţial pentru a răspunde cererii mondiale de produse alimentare, pentru ameliorarea securităţii alimentare, toate cu conservarea cât mai bună a mediului. Este vorba de a produce mai mult, dar cu reducerea impactului acestei producţii asupra mediului;

- Piaţa europeană este uşor influenţată de piaţa mondială a cerealelor în ceea ce priveşte preţul;

- Impactul raportului de schimb dintre euro şi dolarul american poate limita competitivitatea producţiei europene pe piaţa mondială şi chiar pe piaţa comună;

- Există o foarte puternică dependenţă a pieţei cerealelor de piaţa producerii furajelor, deoarece aceasta reprezintă principalul debuşeu în materie de cantitate. Înlocuirea unei cereale cu alta în producerea furajelor duce la creşterea concurenţei între sectoare;

- Organizaţiile producătorilor trebuie să reprezinte o concentrare a tuturor operatorilor din sector şi să garanteze într-o anumită măsură fluiditatea pieţei;

Influenţele mediului

- Producţia de cereale este tributară condiţiilor climatice. Răspunsul ofertei la fluctuaţiile pieţei este întârziat din cauza ciclului lung de producţie. Acest lucru antrenează dezechilibre pe piaţă, cum ar fi fluctuaţiile mari de preţ. Numeroase state caută să constituie şi să menţină rezerve pentru a garanta astfel aprovizionarea cu cereale;

- Climatul european şi, în consecinţă, producţia de cereale variază mai puţin decât în alte mari regiuni producătoare de cereale. Acest lucru semnifică o responsabilitate particulară asumată de producătorii europeni cu privire la securitatea alimentară;

- Uniunea Europeană este un mare importator de proteină vegetală modificată genetic (de exemplu, 9,3 milioane de tone de porumb în anul de piaţă 2007/2008). Aceste proteine sunt esenţiale pentru competitivitatea sectorului de creştere a animalelor, însă în prezent nu există permisiunea cultivării în masă a tuturor hibrizilor de porumb modificat genetic. Regulile şi reglementările europene în materie de autorizare trebuie, în continuare, să fie guvernate la nivel comunitar, iar autorizarea trebuie să aibă la bază un argument ştiinţific şi să garanteze libertatea de alegere a agricultorilor.

În căutarea unor noi pieţe

Acest obiectiv este necesar pentru sectorul culturii mari, în măsura în care principala piaţă interioară, cea a furajării animalelor, este susceptibilă de a nu avea o creştere constantă în viitor. Experţii au scos în evidenţă faptul că previziunile pentru sectoarele de creştere a porcului şi pasării, care reprezintă peste 79% din cantitatea de alimente consumate la nivel european, indică o creştere mică, sub 1% pe an, de acum şi până în 2016.

Astăzi, provocarea pentru sectorul de producerea cerealelor constă în dezvoltarea filierei care să permită înlocuirea cărbunelui provenit din surse fosile cu un cărbune provenit din surse regenerabile, odată cu producerea de subproduse destinate furajării animalelor.

Astfel, paradoxul „mărfuri alimentare contra carburanţi“ poate fi transformat în „mărfuri alimentare şi carburanţi“.

Se estimează ca de acum şi până în 2017, între 7 şi 9% din cantitatea totală de cereale va fi utilizată pentru producerea de mărfuri nonalimentare.

Modificări posibile

Principala provocare este reprezentată de garantarea unei bune funcţionări a pieţei de cereale, astfel încât exploataţiile agricole să poată rezista de pe urma vânzării producţiei agricole. Pentru a realiza această dinamică de piaţă este necesar să se menţină competitivitatea exploataţiilor din cultura mare pentru a asigura un venit agricultorilor.

Cerealele, într-o dinamică moderată

Piaţa cerealelor reprezintă locul de aprovizionare principal al producătorilor de furaje pentru animale. Este deci necesar să se menţină o anumită competitivitate a producţiei pentru a evita „sufocarea“ sectorului de creşterea animalelor, odată cu prevenirea scăderii preţului cerealelor la un nivel foarte mic, precum şi evitarea reducerii potenţialului de producţie al Uniunii Europene, pe termen mediu.

Prin urmare:

a) sistemul actual de intervenţie publică, cu un preţ de referinţă al grâului de 101 euro/tonă, nu reprezintă în niciun caz un motiv de creştere a producţiei, deoarece costul de producţie, în medie pentru cele 27 de state membre, este cu mult mai mare faţă de preţul de referinţă, care trebuie să fie menţinut pentru a continua să fie, oficial, o plasă de siguranţă.

b) raportul cost/eficacitate necesită să considerăm procesul de depozitare ca o prioritate. Dacă urmărim ceea ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani la nivelul Uniunii Europene, volumul mediu al intervenţiei publice la grâu este net superior celor 3 milioane de tone aprobate la nivel european (în anul de piaţă 2004/05, cantitatea depozitată în intervenţia publică a fost de cca 10 milioane de tone de grâu). Sistemul actual de adjudecare a rămas foarte deschis şi permite Comisiei să fixeze preţul de cumpărare pentru stocul de intervenţie, fără a avea o limită inferioară. În aceste condiţii, sistemul de cerere de ofertă nu funcţionează ca o „plasă de siguranţă“. Din contră, el penalizează cererile de ofertă cele mai mici, iar acest lucru nu este un obiectiv al Uniunii Europene. Pentru a rezolva această problemă, solicităm instaurarea unui plafon de 95% din preţul de referinţă pentru sistemul de licitaţie. Ca şi în cazul altor sectoare, calea depozitării private nu a fost suficient de bine explorată.

c) piaţa cerealelor este deja mondializată. Perturbaţiile de pe piaţă nu sunt strict legate de nivelul producţiei europene, ci de un complex de factori. Prin urmare, o criză profundă pe piaţă poate interveni în afara perioadei de aplicare a sistemului de intervenţie publică.

Transparenţa pe piaţa europeană a cerealelor constituie un aspect important pentru sector. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să se amelioreze sistemul de informare cu privire la piaţă şi la dezvoltarea activităţilor pe pieţele la termen. În cazul revizuirii Directivei cu privire la instrumentele financiare, cooperativele agricole şi agricultorii nu trebuie să fie consideraţi operatori financiari.

La ora actuală, pieţele la termen în Europa nu sunt extrem de eficiente, exceptând piaţa grâului de panificaţie şi a rapiţei. Trebuie depuse eforturi pentru dezvoltarea pieţelor la termen pentru: porumb, orz, grâu dur şi floarea-soarelui.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Aşa cum afirmam într-un articol precedent, una dintre dezbaterile care va anima şi animă deja scena publică europeană este legată de reforma Politicii Agricole Comune (PAC) în contextul adoptării unui nou cadru financiar pentru perioada 2013-2020. Implicit, negocierile asupra acestui subiect vor avea în prim plan resursa financiară acordată PAC. Reforma are însă ambiţia de a merge şi mai departe: revizuirea schemelor de ajutor direct, echilibrarea subvenţiilor şi ajutoarelor pentru dezvoltare rurală, includerea pe baze mai ample a temelor ecologice sau ameliorarea competitivităţii agriculturii europene sunt doar câteva dintre marile teme ale dezbaterilor care au început deja să aibă loc. În acest context, ne propunem să evaluăm în cele ce urmează poziţiile diverşilor actori implicaţi în acest proces, cu scopul de a furniza o figură de ansamblu asupra echilibrului de forţe la nivel european.

În aceeaşi tabără cu Franţa

Deşi am numit-o „tabără conservatoare“, trebuie spus că această faţetă a spectrului de interese asupra PAC dispune şi ea de elemente de reformă. Desigur, de această parte a masei de negocieri vom regăsi în primul rând Franţa, ţara care a beneficiat şi beneficiază cel mai mult de pe urma PAC, dar şi ţări precum Grecia sau majoritatea statelor noi membre din Europa de Est, inclusiv România. Acest grup de state susţin, aşa cum preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, spunea de curând, „o nouă Politică Agricolă Comună fondată pe preţuri şi pe preferinţa comunitară“, ceea ce înseamnă, în limbaj mai concret, păstrarea status-quo-ului.

Rolul esenţial al lobby-ului agricol

Această poziţie conservatoare a diverselor state membre este, bineînţeles, susţinută foarte activ de puternicul lobby agricol de la nivel european, care aduce în prim plan cifre prin care apără o agricultură europeană bine finanţată. Potrivit acestora, agricultura europeană, ce produce 30 milioane de locuri de muncă în întreaga UE, trebuie să rămână puternică şi bine finanţată pentru a continua nu doar să producă alimente, ci şi să creeze bunuri publice, precum protejarea mediului şi a biodiversităţii, ameliorarea şi protejarea cadrului natural, inclusiv prin crearea de condiţii specifice de luptă împotriva inundaţiilor şi a deşertificării.

Plutonul de state condus de Franţa susţine, astfel, păstrarea la aceleaşi standarde a bugetului agricol comunitar (aproximativ 40% din totalul bugetului european) și apără în același timp Pilonul I de subvenţii pentru producţie în dauna unei prioritizări a dezvoltării rurale via Pilonul II.

Elementele de noutate pe care acest grup, totuşi, neomogen, de state le susţin includ măsuri aflate „în trend“ precum: protejarea biodiversităţii, ameliorarea condiţionalităţii ecologice pentru obținerea de finanţări europene, o mai bună conectare a agriculturii de piaţă. În interiorul acestui grup regăsim o grupare aparte, formată din noile state membre care, apărând subvenţiile, militează activ pentru simplificarea şi armonizarea alocării acestora.

Reformiştii uită de beneficiile de până acum

De cealaltă parte a spectrului de interese găsim un grup de actori condus de Marea Britanie, critic tradiţional al PAC, susţinută de ţări ca Danemarca, Suedia sau Olanda. Atât britanicii, cât şi olandezii sau danezii se prefac că uită de sprijinul financiar al PAC de până acum.

Potrivit acestora, Politica Agricolă Comună trebuie să fie profund reformată, astfel încât să ţină cont de noile condiţii economice din Europa, ce presupun o reevaluare a priorităţilor în cadrul UE. Astfel, prioritatea esenţială a Europei în noul context este ameliorarea competitivităţii economice, inclusiv în zona agricolă, ceea ce s-ar traduce prin reducerea substanţială a subsidiilor agricole în favoarea unui sistem de finanţare mai flexibil, bazat pe principii contractuale, în care ecocondiţionalitatea să fie ameliorată şi care să pună accentul pe multifuncţionalitatea agriculturii.

În termeni mai exacţi, acest grup de ţări susţine nu doar scăderea subvenţiilor, ci şi o modulare obligatorie care să transfere din ce în ce mai multe fonduri dinspre Pilonul I către Dezvoltarea rurală şi (co)finanţarea de proiecte precise şi ușor evaluabile. În sfârşit, potrivit acestora, un Pilon II de dezvoltare rurală puternic, bazat pe principiul ecocondiţionalităţii şi orientat spre piaţă ar contribui şi mai bine la ameliorarea luptei împotriva schimbărilor climatice.

Acestea fiind spuse, se poate observa o linie de demarcaţie în interiorul acestui grup. Astfel, în timp ce Marea Britanie s-a pronunţat deja în mod energic pentru o reducere semnificativă a plicului bugetar acordat PAC, aliatele sale obișnuite nu au urmat-o, ci s-au poziţionat, cel puţin deocamdată, alături de tabăra tradiţionalistă, care susţine conservarea bugetului PAC la standardele actuale.

Tabăra moderată

În această încleştare de interese între tabăra reformistă şi cea tradiţionalistă putem regăsi şi cel puţin doi actori care au o poziţie mai degrabă moderată. Primul dintre ei este, în mod oarecum natural, Comisia Europeană, care trebuie să modereze diversele interese într-o propunere legislativă echilibrată pentru a facilita un viitor consens al legislatorilor (Parlamentul European are putere de codecizie în domeniul agricol după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona). În acest sens, Comisarul pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a demonstrat că are o poziţie de mijloc, în ciuda temerilor privind partizanatul său cu tabăra conservatoare.

Opţiunea pentru moderaţie

Pe de altă parte, cel puţin până în prezent, Parlamentul European pare să se fi situat pe aceeaşi linie de moderaţie când vine vorba de reforma PAC. Într-o rezoluţie adoptată recent cu o largă majoritate, deputaţii europeni susţin menţinerea aceluiaşi nivel al finanţării „cel puţin în următoarea perioadă de programare financiară“ (2013-2020).

Era de așteptat ca teme ecologice precum protejarea biodiversităţii sau ecocondiţionalitatea să fie prezente în poziţia Parlamentului (acestea fiind, în mod uzual, apanajul PE), însă ceea ce surprinde este susţinerea oarecum sub aşteptări pe care deputaţii o acordă dezvoltării rurale.

Alin Cristian Mituţa
Coordonator Agricultură şi Dezvoltare Regională
alin.mituta@europuls.ro

Una dintre dezbaterile care va anima în perioada următoare scena publică europeană o va constitui reformarea post 2013 a Politicii Agricole Comune (PAC). Pentru România aceasta este o şansă nu doar de a se afirma şi a contribui la crearea strategiei de viitor a uneia dintre cele mai importante politici europene, dar şi de a-şi reforma, prin prisma noilor orientări ale PAC, propriul sector agricol, aflat astăzi în criză. Ştiu însă autorităţile române să profite de această ocazie?

Pornind de la starea de fapt

Înainte de a discuta despre care ar trebui să fie priorităţile României în perspectiva reformării PAC, să aruncăm o privire la situaţia sectorului agricol românesc. Dintr-un raport al Eurostat putem afla că în România există un total de aproximativ 4 milioane de exploataţii agricole de diferite dimensiuni în care lucrează aproape 2 milioane de persoane, adică 30% din populaţia activă a României. Cu toate că aceste cifre sunt profund disproporţionate în raport cu media europeană (doar 5,6% din populaţia activă lucrează în agricultură în UE-27), acestea nu reprezintă un motiv de îngrijorare în sine. Problemele apar însă atunci când încercăm să diseminam structura acestor exploataţii şi sustenabilitatea lor economică. Datele sunt cel puţin îngrijorătoare: din cele 4 milioane de gospodării, aproximativ 2,5 milioane deţin sub 1 hectar şi doar aproximativ 900.000 au cel puţin gradul minim de rentabilitate economică (1 ESU). Cu toate acestea, din cele 900.000 de ferme „rentabile“, aproximativ două treimi produc doar pentru consumul propriu.

Dintr-un calcul simplu rezultă că, din cele 4 milioane de gospodării româneşti, doar 312.000, adică 8%, sunt viabile economic şi conectate la piaţă (în special mari ferme agro-industriale), în timp ce restul de 92% sunt, în marea lor majoritate, gospodării de subzistenţă.

O constatare îngrijorătoare

În spatele a ceea ce s-ar putea numi „agricultura supradimensionată românească“ stă de fapt un fenomen al sărăciei ascunse. Mare parte din cei 2 milioane de români care lucrează, statistic, în agricultură nu sunt decât tot atâţia (pseudo)agricultori ce trăiesc la limita sau sub pragul sărăciei şi care constituie un rezervor nestins de emigraţie. Rezultatul deja vizibil îl putem numi „tragedia satului românesc“. Ţăranul român nu doar că nu se transformă în fermier modern, dar dispare treptat şi, împreună cu el, şi şansa unei agriculturi sănătoase.

Soluţia europeană?

În acest context, am putea spune că una dintre priorităţile majore, dacă nu cea mai importantă, atunci când vorbim de reforma agricolă în România, ar trebui să fie rezolvarea problemei structurale a satului românesc. Atâta vreme cât acesta se află într-o tendinţa continuă de „golire“, alimentată de lipsa fundamentală de mijloace economice de supravieţuire, dezvoltarea agriculturii este imposibilă, dat fiind că atât resursa umană fundamentală cât şi interesul pentru dezvoltarea agricolă lipsesc.

Apartenenţa la Uniunea Europeană ne oferă posibilitatea de a beneficia de o Politicã Agricolă Comună înzestrată cu un buget generos. Mai mult decât atât, în contextul reformării post 2013 a PAC ne putem aduce şi contribuţia la redefinirea acesteia în funcţie de nevoile noastre specifice. Iar contrar opiniei publice larg răspândite potrivit căreia prezenţa lui Dacian Cioloş în Executivul european este suficientă pentru a rezolva această problemă, este datoria şi responsabilitatea României de a veni cu o strategie coerentă şi de a o susţine în dezbaterea reformării PAC, care se anunţă deja extrem de aprinsă.

Direcţia este inversă trendului european

Până în prezent însă, România nu doar că pare să fi înţeles exact pe dos problemele agriculturii naţionale, ci s-a şi încăpăţânat să meargă într-o direcţie inversă trendului european, minimizandu-şi astfel şansele de reuşită. Spre exemplu, ţara noastră a susţinut până în prezent următoarele tipuri de măsuri:

- mărirea sau păstrarea la aceleaşi proporţii a subvenţiilor pe suprafaţă, deşi marea majoritate a fermelor româneşti sunt prea mici pentru a putea profita de aceste subvenţii;

- a fost împotriva modulării progresive care ar aduce mai mulţi bani pentru dezvoltarea rurală pentru care a şi obţinut de altfel o exceptare până în 2016;

- s-a opus plafonării sumelor pentru fermele foarte mari, împiedicând astfel suplimentarea fondurilor pentru dezvoltarea fermelor mici şi medii.

Observăm astfel o tendinţă a autorităţilor române de a-şi concentra atenţia în special pe dezvoltarea macroagricolă, de tip industrial, mizând în special pe dezvoltarea de mari exploataţii agricole, care să le permită acestora dobândirea unui acces mai amplu la subvenţiile europene din pilonul I al PAC. Trebuie spus că acest obiectiv este unul legitim, dacă ţinem cont de fărămiţarea externă a suprafeţelor agricole în România. Pe de altă parte, concentrarea suprafeţelor nu va putea soluţiona problema structurală a agriculturii, care depăşeşte sfera strict agricolă.

Aşa cum afirmam mai devreme, o problemă esenţială a agriculturii românesti este „golirea“ satelor şi lipsa cronică de şanse a ţaranului/fermierului român. În acest context, strategia autorităţilor române ar trebui reechilibrată în mod decisiv şi orientată mai degrabă către dezvoltarea rurală (Pilonul II al PAC) decât înspre subvenţionarea marilor suprafeţe.

Opţiunea pentru Pilonul II

În mod concret, pilonul II de dezvoltare rurală al PAC ar oferi posibilitatea finanţării de proiecte de infrastructură şi de devoltare care ar aduce în mediul rural canalizare, igienizare, apă potabilă. În plus, aspectele de promovare a unei agriculturi „multifuncţionale“ incluse în pilonul II al PAC ar putea oferi României şansa de a-şi prezerva specificitatea cadrului natural, tradiţional şi ecologic şi de a-l promova şi integra în scheme de eficientizare economică şi de nişă, precum agricultura organică, turismul ecologic şi tradiţional, promovarea de produse locale şi regionale etichetate etc.

În plus, această strategie ar fi şi în acord cu tendinţele generale de reformă a PAC, ceea ce ne asigură astfel că nu am mai merge, ca până acum, într-o direcţie opusă celei majoritare şi ne-am maximiza astfel şi şansele de reuşită.

În acest fel, agricultura româneasca ar putea fi revigorată de la baza ei şi, în plus, ar putea rezolva pe termen mediu şi lung problematica importantă a subdezvoltării şi alienării satului românesc.

Alin Cristian Mituţa
Coordonator Agricultură şi dezvoltare regională
alin.mituta@europuls.ro

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a fost desemnat de către Partidul Socialist European ca membru plin în Comisia specială privind provocările şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013. Este vorba de una dintre cele mai influente comisii ale Parlamentului European. Forul în care europarlamentarul PSD a fost ales prin vot va decide durata viitorului cadru bugetar, domeniile finanţate din bugetul UE şi inclusiv viitorul acord de Politică Agricolă Comună.

Opţiuni posibile

Comisia specială privind provocările şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013 are ca obiectiv discutarea diverselor opţiuni posibile pentru viitorul cadru financiar al Uniunii Europene. Printre subiectele importante pe care activitatea Comisiei se va concentra în următoarea perioadă putem sublinia discutarea şi stabilirea resurselor proprii de care va dispune Uniunea Europeană, derogările bugetare ce ar putea fi acordate, durata viitorului cadru bugetar sau domeniile finanţate din bugetul Uniunii Europene.

Numirea lui Cătălin Ivan în această Comisie este o urmare a interesului constant arătat de europarlamentarul PSD pe probleme de acest tip, atât la nivelul instituţiilor europene cât şi la nivelul Uniunii Europene. În acest sens, trebuie amintit faptul că, pe data de 10 iunie, Cătălin Ivan a organizat la Bucureşti dezbaterea „România – Proactivă în Europa“, la care au participat Victor Ponta, Adrian Năstase, reprezentanţi importanţi din partea partidelor politice din România şi numeroşi specialişti români.

Promisiuni

În urma dezbaterii de la Bucureşti, Cătălin Ivan a anunţat că va susţine prelungirea viitorului cadru bugetar de la şapte la zece ani. Această propunere va fi discutată la o nouă dezbatere organizată de Cătălin Ivan la Bruxelles, împreună cu specialişti importanţi ai Uniunii Europene şi reprezentanţi ai partidelor europene. De asemenea, această propunere va fi susţinută în cadrul Comisiei din care europarlamentarul PSD face parte. În cazul în care ar fi acceptată, această prevedere ar prelungi termenul în care fondurile europene pot fi atrase de către autorităţile române, astfel crescând şansele unui grad de absorbţie ridicat.

„Mă bucur că voi avea şansa de a reprezenta interesele României în comisia care poate decide cum se folosesc fondurile europene în viitorul cadru bugetar. Din această postură, am şansa de a propune prelungirea acestui cadru bugetar la zece ani, ceea ce ar putea contrabalansa incapacitatea guvernului de a atrage fonduri europene. Din cauza corupţiei, a politizării aparatului administrativ sau poate doar a incompetenţei, actualii guvernanţi nu au reuşit să se folosească de fondurile europene puse la dispoziţia României. Prin prelungirea termenului de absorbţie la zece ani, putem spera că România va avea destul timp să atragă mai mulţi bani, indiferent de numele sau competenţa guvernului“, a declarat Cătălin Ivan.

„Nu am elaborat încă o poziţie oficială, discutată şi validată, în ceea ce priveşte poziţia pe care ar trebui să o aibă România, referitoare la viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), în sensul că nu am discutat acest subiect la guvern. Motivul este că ne aflăm în plin proces de formulare, de elaborare a ideilor, de discuţii şi de analiză. Însă pot să vă spun că principalele idei sunt deja cunoscute, sunt bine stabilite“ – a declarat Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la conferinţa „Contribuţii privind reforma Politicii Agricole Comune“ privind evoluţia acesteia după 2013, organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene din România împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

În opinia sa, pentru o fundamentare corectă a poziţiei României trebuie să se ţină cont de stadiul actual de dezvoltare a agriculturii, de influenţa PAC în dezvoltarea sectorului şi de stabilirea unor direcţii strategice pe termen mediu şi lung. Nu trebuie neglijat nici interesul naţional, în context european.

Un trai decent şi echitabil pentru fermieri

În cadrul principalelor idei elaborate de MADR referitoare la bugetul PAC, se menționează că România susține alocări bugetare către PAC, prin care să se asigure un nivel de trai decent și echitabil fermierilor, ţinându-se cont și de rolul social important al agriculturii românești. De asemenea, trebuie să se mențină specificitatea zonelor rurale și să se încurajeze dezvoltarea spre modelul european de agricultură. MADR consideră necesară, și în continuare, finanțarea din bugetul comunitar și naţional, iar banii alocați programelor majore să fie cu preponderență din bugetul comunitar.

„Nu suntem de acord cu ideea de renaționalizare a PAC sau cu creșterea ponderii finanțării naționale“ – Mihail Dumitru

Menținerea plăților directe

Referitor la arhitectura PAC, Mihail Dumitru a spus că România solicită menținerea celor doi piloni și posibilitatea trecerii plăților de agromediu pe suprafață, pentru zone defavorizate, din PNDR în Pilonul I.

Pilonul I – Plăți directe și măsuri de piață – prevede, printre altele, echilibrarea acestora cu cele existente la nivel european și renunțarea la referința istorică, din cauza căreia fermierii români sunt plătiți cu mai puțini bani. În acest context, se doreşte păstrarea Schemei de Plată Unice pe Suprafață, care să asigure venituri decente agricultorilor. Se urmărește ca sprijinul direct să cuprindă și o remunerare pentru serviciile complexe pe care le prestează fermierii pentru societate în zonele rurale, cum ar fi prezervarea biodiversității, conservarea peisajelor rurale sau bunăstarea animalelor. Totodată, rolul fermelor/gospodăriilor mici (cu mai puţin de 5 ha) ar trebui reconsiderat și stabilit un sistem simplificat de plată la hectar, în paralel cu încurajarea dezvoltării fermelor mijlocii și a conectării lor la piețe.

În cadrul Pilonului II – Dezvoltare rurală – MADR dorește păstrarea componentei de dezvoltare a economiei rurale ca parte a PAC. Pe de altă parte, e necesar să fie identificate noi măsuri de sprijin, care să stimuleze comasarea terenurilor, să încurajeze dezvoltarea activităților economice neagricole din rural și să contracareze schimbările climatice.

Traian DOBRE

„Nu am elaborat încă o poziţie oficială, discutată şi validată, în ceea ce priveşte poziţia pe care ar trebui să o aibă România, referitoare la viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), în sensul că nu am discutat acest subiect la Guvern. Motivul este că ne aflăm în plin proces de formulare, de elaborare a ideilor, de discuţii şi de analiză. Însă pot să vă spun că principalele idei sunt deja cunoscute, sunt bine stabilite“ – a declarat Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la conferinţa „Contribuţii privind reforma Politicii Agricole Comune“ privind evoluţia acesteia după 2013, organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene din România împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

În opinia sa, pentru o fundamentare corectă a poziţiei României trebuie să se ţină cont de stadiul actual de dezvoltare a agriculturii, de influenţa PAC în dezvoltarea sectorului şi de stabilirea unor direcţii strategice pe termen mediu şi lung. Nu trebuie neglijat nici interesul naţional, în context european.

Un trai decent şi echitabil pentru fermieri

În cadrul principalelor idei elaborate de MADR referitoare la bugetul PAC, se menţionează că România susţine alocări bugetare către PAC, prin care să se asigure un nivel de trai decent şi echitabil fermierilor, ţinându-se cont şi de rolul social important al agriculturii româneşti. De asemenea, trebuie să se menţină specificitatea zonelor rurale şi să se încurajeze dezvoltarea spre modelul european de agricultură. MADR consideră necesară, şi în continuare, finanţarea din bugetul comunitar şi naţional, iar banii alocaţi programelor majore să fie cu preponderenţă din bugetul comunitar.

„Nu suntem de acord cu ideea de renaţionalizare a PAC sau cu creşterea ponderii finanţării naţionale“ – Mihail Dumitru

Menţinerea plăţilor directe

Referitor la arhitectura PAC, Mihail Dumitru a spus că România solicită menţinerea celor doi piloni şi posibilitatea trecerii plăţilor de agromediu pe suprafaţă, pentru zone defavorizate, din PNDR în Pilonul I.

Pilonul I – Plăţi directe şi măsuri de piaţă – prevede, printre altele, echilibrarea acestora cu cele existente la nivel european şi renunţarea la referinţa istorică, din cauza căreia fermierii români sunt plătiţi cu mai puţini bani. În acest context, se doreşte păstrarea Schemei de Plată Unice pe Suprafaţă, care să asigure venituri decente agricultorilor. Se urmăreşte ca sprijinul direct să cuprindă şi o remunerare pentru serviciile complexe pe care le prestează fermierii pentru societate în zonele rurale, cum ar fi prezervarea biodiversităţii, conservarea peisajelor rurale sau bunăstarea animalelor. Totodată, rolul fermelor/gospodăriilor mici (cu mai puţin de 5 ha) ar trebui reconsiderat şi stabilit un sistem simplificat de plată la hectar, în paralel cu încurajarea dezvoltării fermelor mijlocii şi a conectării lor la pieţe.

În cadrul Pilonului II – Dezvoltare rurală – MADR doreşte păstrarea componentei de dezvoltare a economiei rurale ca parte a PAC. Pe de altă parte, e necesar să fie identificate noi măsuri de sprijin, care să stimuleze comasarea terenurilor, să încurajeze dezvoltarea activităţilor economice neagricole din rural şi să contracareze schimbările climatice.

Traian DOBRE

„Cred că nu greşesc dacă afirm că România este una dintre cele mai agricole, rurale ţări din Uniunea Europeană. Că este o ţară care încă mai are un decalaj important din punctul de vedere al dezvoltării economice“, a declarat Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la conferinţa Contribuţii privind reforma Politicii Agricole Comune (PAC).

Evenimentul a avut loc la Bucureşti, fiind organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene din România împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Moderator a fost Gabriel Gherghescu, realizator de emisiuni la TVR.

În deschiderea lucrărilor, Niculae Idu, şeful Reprezentanţei CE, a amintit că, anul acesta, Comisia a lansat o consultare publică privind evoluţia PAC după 2013, în cadrul căreia mii de europeni şi-au exprimat opinia. După evaluarea contribuţiilor primite din statele membre, atât din partea autorităţilor, cât şi a societăţii civile, va fi prezentat un raport la Bruxelles. Ulterior, CE va publica un document politic, cel mai probabil în luna noiembrie, în care vor fi prezentate diferite scenarii privind viitorul PAC.

Populaţia din mediul rural – 45%

În prezentarea sa, Politica Agricolă Comună după 2013, posibile orientări strategice din perspectiva realităţii româneşti, Mihail Dumitru a făcut o radiografie realistă a satului românesc, arătând că populaţia din mediul rural reprezintă 45% din totalul ţării, în timp ce oamenii care lucrează în agricultură reprezintă 29,8% (2,1 milioane) din populaţia totală ocupată, faţă de 5,6% în UE. Aportul agriculturii la PIB (produsul intern brut) este de 6,4%, în comparaţie cu 1,8%, în UE – 27.

„România dispune de 14,7 milioane ha de teren agricol, din care 9,8 milioane ha eligibile. Avem 12.000 de ferme în agricultura comercială intensivă, care lucrează 5,1 milioane ha. Însă există un milion de ferme în agricultura extensivă de subzistenţă, care ocupă 3 milioane ha“, a menţionat ministrul.

Concluzia prezentării a fost că agricultura rămâne un sector important în economia reală, cu un important rol social, dar cu o competitivitate modestă. Aşa că nu e de mirare că, în cadrul schimburilor comerciale cu produse agroalimentare, a existat un deficit de 1.532 de milioane de euro în 2009.

Două tipuri de agricultură

Dumitru a reiterat ideea că România are două tipuri de agricultură, cu obiective, interese şi chiar soluţii de dezvoltare divergente, iar din acest motiv sunt necesare măsuri diferite de intervenţie. Aici a menţionat că există o agricultură agroindustrială, compusă din exploataţii de sute şi chiar mii de hectare, adaptată la piaţă şi relativ performantă din punct de vedere tehnic. Pe de altă parte, se menţine agricultura de mijloc, subdezvoltată, încadrată în modelul european de fermă familială mijlocie. Însă există şi agricultura de subzistenţă, cu foarte multe microexploataţii, care nu produc pentru piaţă, ci pentru auto-consum.

Ministrul nu a neglijat nici fiscalizarea redusă, în cadrul căreia a spus că există ferme mari de sute de hectare, pe persoane fizice, a căror producţie nu a fost impozitată.

Totodată, Mihail Dumitru a precizat provocările strategiei UE 2020, cum ar fi creşterea economică şi ocuparea locurilor de muncă, securitatea alimentară şi creşterea verde.

Traian DOBRE

Toţi indivizii din această lume depind de o agricultură funcţională, care să garanteze accesul la aprovizionarea cu alimente sigure şi stabile, astfel încât consumul acestora să nu prezinte niciun risc. Cetăţenii europeni acordă o importanţă deosebită alimentelor care sunt produse în respect faţă de mediu, de bunăstarea animalelor, de flora şi fauna sălbatică.

Piaţa, singură, nu poate permite realizarea acestui obiectiv. Acesta este rolul Politicii Agricole Comune. În prezent, numai 1% din cheltuielile totale ale Uniunii Europene sunt folosite pentru finanţarea celor două piloane ale Politicii Agricole Comune.

Marele pericol

Provocările viitoare pentru Uniunea Europeană sunt cele care pun în pericol securitatea şi stabilitatea aprovizionării cu alimente, durabilitatea producţiei agricole, locurile de muncă şi viabilitatea zonelor rurale. Este vorba de:

- instabilitatea în creştere a pieţelor produselor agroalimentare;

- agricultorii europeni se confruntă cu condiţii inegale de producţie ca urmare a respectării normelor comunitare foarte costisitoare, care nu sunt impuse şi produselor importate;

- preţurile produselor agricole pe piaţă sunt foarte scăzute, ceea ce duce la diminuarea veniturilor producătorilor, având în vedere costul foarte mare al inputurilor;

- cererea mondială în creştere, combinată cu schimbările climatice, implică riscuri crescute pentru securitatea aprovizionării cu alimente şi pentru securitatea energetică.

Menţinerea unui buget consistent şi a unei Politici Agricole Comune puternice este mai importantă ca oricând pentru viitor. Un sector agricol dinamic şi competitiv, care furnizează locuri de muncă pentru 30 milioane de persoane, este indispensabil pentru noua „strategie 2020“ pentru a menţine, astfel, locurile de muncă şi pentru a avea creştere economică.

Obiective

Principalele modificări ce trebuie aduse Politicii Agricole Comune sunt:

- garantarea securităţii şi stabilităţii aprovizionării cu alimente prin consolidarea rolului economic al producţiei agricole;

- posibilitatea dată agricultorilor de a atrage un venit mai mare de pe piaţă şi continuarea furnizării de servicii economice, sociale şi rurale apreciate de către societate;

- garantarea de condiţii echitabile pentru toţi agricultorii de pe piaţa unică.

Măsuri

Pentru a face aceste ajustări ale Politicii Agricole Comune sunt necesare următoarele:

- o mai bună funcţionare a pieţei, mai stabilă şi mai transparentă;

- o consolidare a poziţiei agricultorilor pe întreg lanţul alimentar;

- măsurile destinate să îmbunătăţească competitivitatea agricultorilor;

- menţinerea plăţilor directe în cadrul primului pilon, destinat agricultorilor în activitate, cu revizuirea modului de plată a acestora;

- menţinerea plăţilor directe în zonele defavorizate şi susţinerea specifică a agricultorilor în anumite cazuri, foarte clar definite;

- avantaje oferite agricultorilor pentru ca aceştia să furnizeze servicii rurale pentru societate;

- consolidarea măsurilor de sprijin destinate agricultorilor, pentru a le permite acestora şi cooperativelor lor să joace un rol pozitiv în confruntarea noilor provocări, în principal schimbările climatice şi constrângerile referitoare la apa dulce;

- o mai mare coerenţă între Politica Agricolă Comună şi celelalte politici comunitare.

Îmbunătăţirea Politicii Agricole Comune după 2013 trebuie să ducă la consolidarea naturii de politică comună, ţinând cont de diversitatea agriculturii europene. Aceasta înseamnă o solidaritate financiară combinată cu un buget adecvat.

Modularea dintre cele două piloane ale Politicii Agricole Comune trebuie eliminată, aşa cum trebuie eliminată discrepanţa foarte mare dintre infrastructura existentă în vechile state membre şi cele noi. Noile state membre trebuie să fie sprijinite suplimentar, prin fonduri europene, pentru a ajunge la o infrastructură a producţiei agricole, similară celor mai vechi state, pentru a vorbi de condiţii egale pe o piaţă unică.

Noua Politică Agricolă Comună trebuie să ofere condiţii egale pentru toţi agricultorii şi să menţină specificul şi diversitatea fiecărui tip de agricultură, păstrându-se durabilitatea acesteia în fiecare stat membru.

Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU

Lansată la 12 aprilie 2010 de Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, dezbaterea urmăreşte implicarea unui număr cât mai mare de cetăţeni şi reprezentanţi ai societăţii civile, chemaţi să răspundă la patru întrebări fundamentale:

- De ce avem nevoie de o Politică Agricolă Comună?
- Ce aşteaptă cetăţenii de la agricultură?
- De ce este necesară o nouă reformă a PAC?
- Ce instrumente sunt necesare pentru Politica Agricolă Comună de mâine?

Dezbaterea publică privind viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), lansată de Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, s-a încheiat pe la jumătatea lunii iunie. Menţionăm că, până în 2013, PAC face obiectul unei noi reforme.

Printre miile de opinii exprimate (cele mai multe din Polonia, Germania şi Franţa), cu greu am găsit numai cinci din România, semn că fermierilor noştri nu le pasă de propriul lor viitor.

La întrebarea „De ce este necesară o nouă reformă a PAC?“, am reţinut trei răspunsuri.

Este trist, aproape de neconceput ca printre cei care pledează pentru noua reformă a PAC să nu găsim nici măcar un agricultor pur, cum s-ar spune.

Marian Stoicescu (Consilva): „Pentru a se putea acoperi unitar şi a se da aceeaşi atenţie, la toate segmentele aferente domeniului agriculturii. De asemenea, pentru a răspunde provocărilor acestui secol – criza alimentară, criza energetică, criza apei şi criza ecologică. Totodată, reforma PAC poate să reconsidere rolul şi importanţa pădurilor. Pădurile, pe lângă rolul lor economico-social, reprezintă un factor important de protecţie a mediului, împiedică apariţia torenţilor, viiturilor, inundaţiilor, alunecărilor de teren, fenomenului de deşertificare şi pot atenua efectele schimbărilor climatice.“

Alex Vintilescu (Aquaform): „În opinia mea, problemele mari ţin de:

- armonizarea pieţelor agricole în toată zona UE;

- produse de calitate care să nu pună în pericol sănătatea oamenilor;

- standarde de producţie, exploatare şi prelucrare;

- evitarea pe cât este posibil a contaminării solului, plantelor, animalelor, în general a fondului sau a potenţialului de resurse;

- evoluţia agriculturii în conformitate cu pricipiul dezvoltării durabile şi cu noul concept în protecţia mediului conforn căruia trebuie să exploatăm mediul aşa cum este el şi cum dorim noi. Cu alte cuvinte, agricultura de tip extensiv şi intensiv trebuie combătută la nivel UE şi încurajată agricultura de tip verde (m-am ferit să folosesc termenul de agricultură ecologică, întrucât ecologia se referă la ecosistem).“

Constantin Comaritean:

„Nu ştiu! Acum experţii independenţi pregătesc o analiză a contribuţiilor primite. Analiza urmează să fie prezentată în cadrul conferinţei de la Bruxelles, din 19-20 iulie, care îşi propune o privire de ansamblu asupra viitorului PAC.“

Traian DOBRE

Ministrul Mihail Dumitru a condus, la sediul MADR, o dezbatere cu partenerii sociali pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar privind elaborarea noii Politici Agricole Comune pentru perioada 2014-2020.

La eveniment au fost invitate 38 de organizaţii şi federaţii sindicale şi patronate, printre care menţionăm Federaţia Sindicatelor AGROSTAR, Blocul Naţional Sindical BNS, CNS Cartel ALFA, ROMALIMENTA, Patronatul Român al Cărnii de Porc, Patronatul Viei şi Vinului – PNVV, Federaţia Naţională de Agricultură Ecologică şi mulţi alţii.

Deputaţii din Comisia pentru Agricultură şi Industrie Alimentară au avut o întâlnire cu conducerea Ministerului Agriculturii care a prezentat în faţa membrilor comisiei reformarea Politicii Agricole Comune.

Opţiunea oficială

Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a declarat cu acest prilej că reformarea trebuie să aibă în vedere menţinerea unui buget comunitar „adecvat“, din care să se asigure cu preponderenţă finanţarea programelor majore, fără a se elimina cea prin bugetele naţionale. „România susţine menţinerea finanţării din bugetele comunitar şi naţional, cu menţiunea că finanţarea programelor majore trebuie asigurată cu preponderenţă din bugetul comunitar. Nu agreăm ideea de renaţionalizare a Politicii Agricole Comune.“

În ceea ce priveşte arhitectura Politicii Agricole Comune (PAC), păstrarea celor doi piloni – al plăţilor directe şi măsurilor de piaţă şi cel al dezvoltării rurale – este considerată o necesitate, Mihai Dumitru precizând că plăţile directe trebuie „echilibrate“ cu cele de la nivel european, că ar trebui să se renunţe la referinţa istorică pe baza căreia s-a stabilit nivelul actual al acestora şi că trebuie menţinută schema de plată unică pe suprafaţă.

Demers pentru o „plasă de siguranţă“

„Sprijinul direct trebuie să reprezinte şi o remunerare pentru serviciile complexe pe care le prestează fermierii pentru societate în zonele rurale (prezervarea biodiversităţii, conservarea peisajelor rurale, bunăstarea animalelor). Rolul fermelor mici şi mijlocii trebuie reconsiderat şi e necesar să se instituie un sistem simplificat de plată la hectar pentru fermele de până la cinci hectare“, a mai declarat acesta.

Ministrul agriculturii consideră că trebuie „instalată o plasă de siguranţă“ pentru situaţiile de criză, prin apariţia unor noi instrumente de intervenţie pe piaţă, care să asigure competitivitatea agriculturii europene faţă de ţările terţe şi în condiţiile volatilităţii preţurilor. „Avem nevoie de un mecanism financiar comunitar pentru gestiunea riscurilor, care să poată fi utilizat în situaţii de criză profundă şi să fie suficient de flexibil pentru a avea efecte rapide.“

Referindu-se la propunerile româneşti pentru reformarea celui de-al doilea pilon al Politicii Agricole Comune, cel al dezvoltării rurale, ministrul agriculturii a susţinut că această componentă trebuie să rămână sub cupola Politicii Agricole Comune: „Politica şi măsurile practice referitoare la acest pilon trebuie să stimuleze comasarea terenurilor, să încurajeze dezvoltarea activităţilor economice neagricole din mediul rural, să asigure combaterea efectelor schimbărilor climatice, să ducă la creşterea subsidiarităţii în aplicarea şi modificarea programelor. Statelor membre trebuie să li se asigure libertatea de a decide distribuţia resurselor între cei doi piloni ai Politicii Agricole Comune, deci a aplicării modulării“, a mai declarat acesta. (D.M.)

Analiza sectorului ovin

Membrii Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară şi Servicii Specifice din Camera Deputaţilor s-au întâlnit luni cu reprezentanţii Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România.

Cu acest prilej, crescătorii au supus atenţiei faptul că „sectorul este tratat în mod nejustificat ca un consumator inutil de fonduri bugetare. Ei susţin ca politicile Ministerului Agriculturii privind creşterea ovinelor şi caprinelor nu sunt bazate pe o strategie coerentă şi asumată, iar susţinerea financiară a sectorului este forţată sau de conjunctură.“ Solicitările acestora adresate membrilor comisiei privesc promovarea urgentă a unor acte normative privind patrimoniului pastoral, creditul agricol, o lege cadru pentru protejarea fermelor de subzistenţă, acordarea de facilităţi fiscale pentru reorganizarea acestora, precum şi pentru încurajarea formelor asociative.

(L.D.)

Dezbaterile pe tema Politicii Agricole Comune (PAC) post 2013 capătă noi valenţe, în contextul în care, în toamna acestui an, Comisia Europeană (CE) îşi va prezenta o primă poziţie cu privire la reforma acestei politici comunitare importante, care deocamdată utilizează aproximativ 40% din bugetul comunitar total, de circa 121 miliarde de euro, pentru anul 2010.

Alocarea unui buget consistent pentru PAC

Multe dintre opinii susţin menţinerea unui buget asigurator, în măsură să ofere o perspectivă clară agricultorilor. În acest sens se susţine necesitatea ca dezbaterile asupra viitorului PAC să le preceadă pe cele vizând bugetul pentru următoarea perspectivă financiară 2014-2020.

Adaptarea PAC

Partizanii menţinerii unei PAC consistente susţin necesitatea abordării care să vizeze o reformă în măsură să asigure:

- creşterea capacităţii fermierilor de a răspunde cerinţelor consumatorilor, de a face faţă noilor provocări, cum ar fi schimbările climatice, care pun probleme tot mai mari agriculturii (secete, inundaţii); de a rezista perioadelor de criză şi în special volatilităţii preţurilor. Direcţia Generală de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul CE apreciază că schimbările climatice şi crizele economice vor deveni în viitor principalul motor al adaptărilor pentru politicile comunitare.

- remunerarea fermierilor pentru bunurile publice furnizate societăţii, respectiv conservarea mediului, păstrarea moştenirii rurale, menţinerea biodiversităţii.

În plus, agricultura este principala resursă de venit din zonele rurale. Este important însă ca şi consumatorul/contribuabilul să conştientizeze rolul pe care fermierii îl joacă şi de ce trebuie alocat în continuare un buget corespunzător acestui sector de activitate.

Conţinutul PAC

În general, se acceptă ideea că viitoarea PAC trebuie să includă: plăţi directe, total decuplate de producţie, care să fie echilibrate între statele membre. Diferenţele dintre subvenţiile directe, de care beneficiază fermierii din vechile şi noile state membre, au rezultat ca urmare a utilizări unor referinţe istorice (producţia pe hectar într-o perioadă de referinţă), care acum nu se mai justifică. Odată cu schimbarea bazei istorice de calcul, se va putea face o echilibrare între subvenţiile directe, în toate statele membre.

Instrumente şi mecanisme de piaţă

Este nevoie de instrumente şi mecanisme de piaţă, care să poată funcţiona ca plasă de siguranţă pentru fermieri, în situaţiile de criză. În acest sens, pe lângă mecanismele actuale (intervenţie, stocare), ar fi necesară identificarea de noi instrumente în măsură să ajute fermierii să facă faţă volatilităţii preţurilor;

Dezvoltare rurală

Noua politică trebuie să mai includă şi o componentă de dezvoltare rurală, respectiv actualul pilon II al PAC. Aceasta în contextul în care actualul pilon I (măsuri de susţinere a pieţei şi plăţile directe) se completează reciproc cu pilonul II şi nu se justifică separarea acestora. Sunt chiar opinii care propun renunţarea la această clasificare a măsurilor de susţinere a agriculturii şi dezvoltării rurale pe doi piloni.

Evitarea falimentului

UE nu-şi poate permite falimentul niciunuia dintre sectoarele agriculturii, în care fermierii europeni sunt cu adevărat competitivi, deoarece costurile ar fi enorme. Trebuie precizat că UE este autosuficientă pentru cea mai mare parte a produselor agroalimentare şi, de aceea, este şi cel mai mare exportator (dar şi importator) mondial de alimente. Să ne imaginăm numai ce s-ar întâmpla în cazul în care UE ar deveni cvasidependentă de importul cărnii de vită din America de Sud şi această zonă s-ar confrunta cu o criză provocată de o boală animală gravă (febra aftoasă, spre exemplu).

Achim IRIMESCU, ministru consilier la Comitetul Special pentru Agricultură al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană

Secţiunea I: Politica Agricolă Comună şi priorităţile viitorului buget comunitar.
Secţiunea a II-a: Principiile şi obiectivele PAC după 2013.
Secţiunea a III-a: Propuneri privind orientările PAC după 2013.
Priorităţile viitorului buget comunitar

Comisia Europeană a prezentat o serie de priorităţi în materie de cheltuieli în cadrul bugetului comunitar, din care marea majoritate privesc direct agricultura şi viitorul Politicii Agricole Comune.

Deziderate şi constrângeri

Identificarea noilor provocări: securitatea aprovizionării cu alimente constituie o nouă provocare foarte importantă cu care se va confrunta nu numai Europa, ci întreaga omenire pe parcursul anilor viitori. Europa nu poate conta pe importuri, ci ea este obligată să exploateze la maximum întreg potenţialul său agricol pentru a răspunde astfel cererii existente pe piaţa mondială.

Locurile de muncă şi dezvoltarea sectorului: sectorul agroalimentar european are o cifră de afaceri de peste 1.300 miliarde euro, iar un angajat din 6 este dependent de producţia agricolă. Aproape 30 milioane de persoane lucrează în exploataţiile agricole europene, existând posibilitatea dezvoltării unei economii agricole înfloritoare care să permită asigurarea prosperităţii sectorului alimentar şi economiei rurale.

Schimbările climatice şi securitatea energetică: agricultura are un rol esenţial de jucat în atenuarea schimbărilor climatice şi o contribuţie însemnată la asigurarea securităţii energetice prin producerea de resurse regenerabile, precum şi prin captarea carbonului.

Pe întinsul întregii UE, trebuie să se garanteze plusvaloarea: agricultorii au fost întotdeauna cei mai fervenţi şi mai constanţi partizani ai construcţiei Uniunii Europene şi ei cred cu tărie că PAC rămâne o politică comună în adevăratul sens al cuvântului. Cele mai importante provocări ale viitorului sunt legate de rolul economic al producţiei din agricultură în contextul pieţei unice, iar această problemă trebuie tratată printr-o politică comună, precum şi prin solidaritate financiară.

Într-o lume globalizată, Uniunea Europeană, dotată cu o piaţă comunitară, trebuie să acţioneze în comun pentru garantarea securităţii aprovizionării cu alimente, pentru promovarea resurselor regenerabile, să lupte contra schimbărilor climatice sau pentru intensificarea cercetărilor în vederea unei bune dezvoltări a acesteia. În absenţa unei politici comune, statele membre nu vor putea acţiona în consecinţă, chiar dacă sunt constrânse să o facă, ceea ce va reprezenta un eşec pentru Uniunea Europeană.

Raţiunea noului model agricol european

Toate reducerile de buget ale PAC vor produce perturbări sociale şi economice considerabile şi vor împiedica agricultura să identifice provocările cu care ar trebui să se confrunte în viitor.

Înainte de dezbaterile referitoare la viitorul buget comunitar este important să înţelegem de ce veniturile agricultorilor sunt dependente de plăţile directe şi, chiar şi când acestea se fac, veniturile agricultorilor sunt scăzute. Venitul agricol mediu în UE, cu toate plăţile directe incluse, nu reprezintă decât jumătate din salariul mediu acordat restului sectoarelor economiei.

Există trei motive principale pentru aceasta:

- Piaţa produselor agricole nu funcţionează corect. Exploataţiile agricole familiale, care sunt relativ de mărime mică, în comparaţie cu marile exploataţii din ţările exportatoare, reprezintă „inima“ agriculturii europene. În consecinţă, 12 milioane de agricultori europeni se găsesc într-o poziţie de negociere defavorizantă faţă de un „pumn“ de foarte mari furnizori, procesatori şi distribuitori de produse şi servicii. Este motivul pentru care valoarea adăugată de agricultori în exploataţiile lor (spre exemplu, transformarea ierbii în lapte) este plătită la un preţ inferior celui plătit pentru valoarea adăugată de către oricare alt partener de pe lanţul alimentar. Acest lucru este confirmat de recentul studiu al Comisiei Europene intitulat „Concurenţa în lanţul de aprovizionare cu alimente“ care ne arată că preţul obţinut de procesatori şi distribuitori a crescut în fiecare an cu 1%, cu toate că preţul produselor agricole a cunoscut un declin de 2,7% în fiecare an;

- Constrângerile comerciale. Politica comunitară doreşte să deschidă pieţele importurilor pentru a respecta acordul de liber schimb convenit în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, motiv pentru care agricultorii europeni se vor confrunta cu o concurenţă din ce în ce mai acerbă venită din partea marilor exportatori mondiali şi, de asemenea, cu o mare volatilitate a preţurilor. Conform Comisiei, plăţile directe stabile destinate agricultorilor constituie maniera cea mai eficace de a oferi un plus de stabilitate. Fără aceste plăţi directe, UE ar trebui să facă apel la plăţile anticiclice;

- Esenţa modelului european. UE a adoptat, ca răspuns al preocupărilor cetăţenilor, un model agricol care garantează că toată producţia obţinută respectă criteriile stricte de securitate şi de durabilitate (siguranţa alimentelor, protejarea mediului, bunăstarea animalelor, biodiversitatea). În altă ordine de idei şi tot ca o preocupare a societăţii, autorităţile comunitare au decis că producătorii europeni nu au dreptul să folosească surse de ameliorare a producţiei folosite însă de concurenţă (biotehnologiile, hormonii, clonele, accelerarea creşterii etc.). UE a ales, de asemenea, să adopte o politică pe termen lung, plasându-se astfel în fruntea eforturilor mondiale care au drept scop garantarea unor practici agricole sigure şi durabile.

Acestea sunt principalele trei motive pentru care reducerea plăţilor directe din cadrul primului pilon ar avea consecinţe devastatoare nu numai pentru agricultori, dar în egală măsură şi pentru o serie de servicii publice legate de producţia agricolă şi de zonele rurale. Ar fi o măsură nefastă atât pentru consumatori cât şi pentru societate, beneficiară în ansamblul său.

Impactul posibil

Efectele vor fi următoarele:

• bulversări sociale şi structurale în zonele rurale;
• reducerea considerabilă a locurilor de muncă;
• creşterea presiunii asupra bugetului asigurărilor sociale;
• absenţa securităţii şi stabilităţii alimentare pentru consumatorii europeni;
• agricultorii, încă în activitate, nu vor putea să respecte normele ridicate şi foarte costisitoare care permit punerea în practică a metodelor de producţie durabilă.

De ce sunt necesare plăţile directe

Plăţile directe, acordate exploataţiilor, sunt deci esenţiale şi ele trebuie menţinute.

Agricultorii sunt, înainte de toate, întreprinzători şi cred că piaţa le va asigura cea mai mare parte a veniturilor lor. Însă pentru a nu mai deveni dependenţi de bugetul european destinat agriculturii, producătorii ar trebui să obţină o remunerare corespunzătoare din partea pieţei.

Aceasta semnifică că PAC, după 2013, ar trebui să deţină măsuri destinate ameliorării competitivităţii agricultorilor şi cooperativelor lor pentru a le permite astfel să obţină o parte echitabilă mai mare pe lanţul de valorificare a alimentelor.

Ajutorul acordat agricultorilor şi cooperativelor lor va face din agricultură un sector dinamic şi competitiv, ceea ce va fi esenţial pentru UE pentru a garanta propria sa securitate alimentară şi energetică şi a răspunde pozitiv cererii mondiale, ţinând cont de faptul că aceasta este în continuă creştere. De asemenea, UE trebuie să răspundă provocărilor viitoare legate de schimbările climatice.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU
(Va urma)

Comisia Europeană a adoptat un proiect cu privire la viitorul buget agricol, după 2013, care se ştie că va fi semnificativ diminuat. Acest proiect va fi dat publicităţii la sfârşitul lunii noiembrie şi este evident că el va trebui foarte bine analizat şi poate fi modificat în sens pozitiv. Principalele priorităţi . Fondurile alocate Politicii Agricole Comune, conform proiectului iniţiat de Comisia Europeană, sunt direcţionate către noi priorităţi, cum sunt: crearea de noi locuri de muncă, energie şi protecţia mediului, precum şi relaţia comercială cu celelalte state ale lumii.

Bugetul actual al Politicii Agricole Comune (plăţi directe şi dezvoltare rurală) reprezintă 47% din bugetul total al Uniunii Europene, care se ridică în anul 2009 la 54,7 miliarde euro.

Obiective:

- Promovarea unui sector agricol viabil şi competitiv care respectă normele în materie de mediu, bunăstarea animalelor şi care asigură produse agroalimentare în cantităţi suficiente, de calitate foarte bună şi la preţuri rezonabile;

- Să contribuie la dezvoltarea durabilă a zonelor rurale, să protejeze mediul şi spaţiul rural, să răspundă foarte bine schimbărilor climatice, să amelioreze calitatea vieţii în mediul rural şi să creeze locuri de muncă astfel încât să se evite migraţia din mediul rural;

- Promovarea sectorului agricol european în comerţul internaţional.

Este cunoscut faptul că subvenţiile agricole sunt în continuă reducere; dacă în anul 1988 discutăm de 61% din bugetul total alocat Politicii Agricole Comune, în anul 2013 vom vorbi doar de 32% din bugetul total al Uniunii Europene.

Negocierile cu privire la perspectivele financiare ale Politicii Agricole Comune de după 2013 vor începe în anul 2011.

Politica de coeziune are drept scop susţinerea activităţilor agricole din zonele defavorizate, însă proiectul de buget, în forma actuală, va produce numeroase „victime“, cu toate că astăzi acest aspect nu este luat în calcul.

Proiectul de buget agricol aferent anului 2010 scoate în evidenţă suma de 56,28 miliarde euro, defalcată astfel:

- cheltuieli administrative din domeniul politicii agricole şi dezvoltării rurale = 132.094.232 euro;
- intervenţii pe pieţele agricole = 3.923.863.000 euro;
- ajutoare directe = 39.325.500.000 euro;
- dezvoltarea rurală = 13.030.600.000 euro;
- măsuri de preaderare în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale = 131.500.000 euro;
- angajamente internaţionale din domeniul politicii agricole şi dezvoltării rurale 6.275.322 eiuro;
- întocmirea strategiilor politice şi coordonarea din domeniul politicii agricole şi dezvoltării rurale = 34.219.586 euro.

Dan BOTĂNOIU