Agro BUSINESS

Utilizarea organismelor modificate genetic şi perspectivele oferite de acestea sunt numeroase şi sunt prezente, printre altele, în industria producătoare de medicamente, în terapia genetică etc. Munca depusă în direcţia modificărilor aduse plantelor a început în anul 1980, odată cu descoperirea utilizării posibile a bacteriei din sol, Agrobacterium tumefaciens, în transferul genelor.

Prima plantă modificată genetic a fost obţinută în anul 1983. Este vorba despre o plantă de tutun care a fost modificată în direcţia creşterii rezistenţei la un antibiotic. Prima plantă modificată genetic comercializată a fost o tomată (FlavrSavr) cu maturare întârziată, pusă pe piaţa SUA şi pe cea a Canadei în anul 1994. Această tomată a fost retrasă de pe piaţă în anul 1997, fiind considerată prea scumpă, nu neapărat periculoasă pentru sănătatea omului.

Există astăzi varietăţi modificate genetic ale principalelor plante de cultură: porumb, orez, bumbac, rapiţă, sfeclă, cartof, soia, bumbac, in etc.

Utilizările agricole actuale ale OMG-urilor

Majoritatea transformărilor genetice vizate a se realiza sau realizate au la bază următoarele:

• Toleranţă la erbicide. Agricultura utilizează astăzi, printre altele, şi erbicide totale, adică acele produse chimice active care distrug un spectru larg de plante (chiar şi plantele cultivate). Se caută, prin intermediul modificărilor genetice, creşterea gradului de protecţie a plantelor cultivate faţă de principiile active conţinute de erbicide. Acest lucru permite tratarea culturilor cu produse care distrug buruienile şi asigură o protecţie totală plantelor cultivate. Numeroase specii vegetale cum sunt rapiţa, porumbul, sfecla sau soia au beneficiat de această tehnică, devenind rezistente la erbicidele totale, precum glufosinatul şi glifosatul (substanţe active ale erbicidelor, aşa cum este Roundup).

• Rezistenţă pentru insecte şi boli. Randamentele culturilor pot fi afectate serios prin atacul dăunătorilor (insecte precum coleopterele sau omizile) sau boli (cele produse de fungi). Protecţia culturilor necesită tehnici de prevenţie (urmărirea în câmp, practicile culturale etc.) şi curative, urmate fiind de aplicarea insecticidelor sau fungicidelor. Este posibil, prin intermediul geneticii, ca plantele să se apere singure împotriva atacului insectelor ca urmare a producerii de către acestea a proteinelor insecticide, aşa cum este cazul proteinelor Bt secretate de bacteria din sol (Bacillus thuringensis). Aşa este cazul porumbului MON 810 rezistent la Ostrinia şi Diabrotica. Pe baza aceluiaşi principiu, biotehnologiile sunt direcţionate în lupta împotriva virusurilor, bacteriilor fitopatogene, micoplasmelor şi ciupercilor. Rezultate au fost obţinute mai ales în cazul cartofului (atins de mucegai) sau în via atinsă de filoxera.

Utilizările potenţiale ale OMG-urilor

Numeroase alte întrebuinţări ale geneticii în domeniile agricole, agroalimentare şi forestiere sunt în faza de dezvoltare, mai mult sau mai puţin avansate. Este posibil să se întocmească următorul clasament, după marile domenii urmărite:

- Ameliorarea dezvoltării plantelor şi creşterea randamentelor. Încercările de ameliorare a randamentelor plantelor au în vedere ameliorarea capacităţii de absorbţie a îngrăşămintelor, la nivelul rădăcinilor sau a altor substanţe, prin intermediul bacteriilor utilizate.

- Rezistenţa pentru stresul de mediu. O mare parte din suprafaţa de teren a planetei are condiţii nefavorabile pentru practicarea agriculturii ca urmare a secetei, frigului, salinităţii etc. Biotehnologiile caută să dezvolte plante modificate genetic capabile să suporte mai bine stresul.

- Ameliorarea sănătăţii animalelor. Modificările aduse de genetică furajelor destinate animalelor pot fi un mijloc de luptă împotriva bolilor. Aceste alimente vor putea produce direct anticorpi sau vaccinuri. Lupta împotriva bolilor se poate realiza direct de către animal: patrimoniul său genetic poate fi modificat pentru a produce anticorpi specifici destinaţi prevenirii bolilor de origine virală.

- Ameliorarea calităţii alimentelor. Introducerea de noi gene poate duce la ameliorarea calităţii alimentelor pe plan nutriţional (creşterea cantităţii de vitamine în anumite plante, cum este cazul orezului, diminuarea conţinutului în acizi graşi saturaţi al plantelor oleaginoase, creşterea conţinutului în omega-3 din soia etc.), pe plan alergic (inhibarea exprimării proteinelor alergogene din orez, din soia sau din arahide), pe planul conservării (maturarea întârziată), pe planul calităţii organoleptice (modificarea culorii, a conţinutului în zaharuri, a acidităţii etc.) sau pe plan digestiv (ameliorarea digestibilităţii furajelor de către animale).

- Ameliorarea anumitor caracteristici industriale. Genetica poate duce la creşterea randamentului microorganismelor de fermentare utilizate în industria agroalimentară (produsele lactate, bere, vin, pâine etc.) sunt încercări în direcţia modificării nivelului de lignin din anumiţi arbori care servesc la fabricarea pastei de hârtie, odată cu îmbunătăţirea randamentului acesteia şi diminuarea cantităţii utilizate de produse chimice de extracţie şi albire. Transgeneza are în vedere punerea la punct a industriei producătoare de lubrifianţi, detergenţi şi alţi polimeri în direcţia utilizării plantelor industriale (rapiţa modificată al cărei ulei are o concentraţie puternică de acid lauric, utilizat în industria detergenţilor).

Numeroşi partizani ai OMG-urilor au scos în evidenţă faptul că nu există dovezi prin care alimentele provenite din plante modificate genetic sunt mai periculoase decât cele rezultate din procesarea plantelor convenţionale. Trăgând concluziile în urma lecţiei oferite de criza „vacii nebune“ din Europa, opozanţii răspund că nu există alimente periculoase, aşa cum nu există alimente sigure, lipsite de pericole. Cel mai bun lucru pe care-l poate face ştiinţa este să reducă incertitudinea de o parte sau de alta.

Riscul de a crea „superburuieni“, susţinut de adversarii OMG-urilor, este exagerat în conformitate cu opiniile oamenilor de ştiinţă. Însă aceştia sunt de acord că poate exista riscul dezechilibrului ecologic rezultat dintr-o cultură din ce în ce mai axată pe speciile modificate genetic.

Deşi puţini oameni cred că biotehnologiile sunt un lucru rău, în special în domeniul medical, alimentele modificate genetic suscită anumite îngrijorări. Mulţi oameni de ştiinţă gândesc că riscurile sunt ipotetice, în timp ce măsurile de protecţie actuale sunt adecvate. Din ce în ce mai mulţi susţinători ai OMG-urilor solicită cercetarea riscurilor legate de sănătate şi cer introducerea unui sistem de supraveghere care să permită detectarea rapidă a problemelor, inclusiv pe termen lung.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Eurodeputaţii susţin dreptul statelor membre de a alege dacă să permită sau nu cultivarea organismelor modificate genetic (OMG), se arată în legislaţia adoptată în iulie de către Parlamentul European (PE).

Revizuirea legislaţiei existente – adoptată cu 548 de voturi pentru, 84 împotrivă şi 31 abţineri – va fi transmisă Consiliului Europei, pentru discuţii suplimentare.

Decizia este unilaterală

Comisia Europeană a propus să ofere statelor membre dreptul de a interzice aceste culturi, fără a avea argumente legate de evaluarea efectului advers asupra sănătăţii şi a mediului, care ar putea rezulta din diseminarea deliberată sau din introducerea pe piaţă a OMG. Singurul element net, prezentat într-un raport al CE, este faptul că plantele transgenice aduc un plus de producţie medie şi, deci, un venit mai bun agricultorilor care recurg la ele. Acest aspect este, probabil, motivul principal al extinderii culturilor transgenice în lume. Este un avantaj de care agricultorii europeni sunt, în prezent, în foarte mare parte privaţi.

Pentru o oferi o bază legală mai puternică, în contextul regulilor privind comerţul internaţional, PE a insistat ca statele membre să aibă libertatea de a analiza şi hotărî singure eventualele urmări, impactul asupra mediului pentru interzicerea unor astfel de culturi. Acestea ar putea include prevenirea dezvoltării rezistenţei la pesticide, prezervarea biodiversităţii sau absenţa datelor privind impactul negativ potenţial al diseminării OMG asupra mediului.

Potrivit deputaţilor, toate statele membre trebuie să întreprindă măsurile necesare pentru prevenirea contaminării culturilor convenţionale sau ecologice şi să asigure că poluatorul plăteşte pentru toate efectele sau daunele neintenţionate care ar putea apărea ca urmare a diseminării deliberate sau a introducerii pe piaţă a unor OMG.

Nemulţumirile ORAMA

Nu numai fermierii români sunt nemulţumiţi de interzicerea fără argumente a cultivării plantelor transgenice, ci şi cei din alte state membre ale UE. De exemplu, în Franţa, Sindicatul Producătorilor de Cultură Mare (ORAMA), cereale şi oleaginoase, a luat poziţie împotriva aberaţiilor legislative.

Într-un document recent al acestui sindicat se menţionează că, în Europa, numai două culturi modificate genetic sunt autorizate – porumbul MON810 şi, respectiv, cartoful Amflora (pentru producţia de amidon). Suprafeţele cultivate efectiv cu aceste plante sunt însă foarte limitate. În acelaşi timp, extinderea culturilor transgenice în lume obligă Europa să-şi creeze mijloace pentru a importa plante transgenice, cultivate în alte regiuni.

Ce interese se ascund în spatele blocajului

Practic, francezii cer introducerea în cultură a OMG. Numai că dosarele organismelor transgenice sunt blocate politic de statele membre, chiar dacă sunt validate ştiinţific de către Agenţia Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA). De aceea, în final, CE trebuie să decidă singură dacă autorizează sau nu cultivarea de OMG.

Prin urmare, în stadiul actual, agricultorii europeni sunt privaţi în mare măsură de accesul la biotehnologii, în ciuda largii lor răspândiri la nivel mondial şi a faptului că sunt importate în Europa. Acest lucru se întâmplă din consideraţii mai degrabă politice decât ştiinţifice, apreciază liderii ORAMA.

În opinia lor, problema evoluţiilor demografice şi a necesarului de alimente, în paralel cu modificările climatice, trebuie să-i determine pe responsabilii europeni să regândească modul de abordare a dosarului organismelor transgenice.

Traian DOBRE

Primele plante transgenice au fost create în SUA, în anul 1983. După 11 ani, tot în SUA, a fost aprobată comercializarea primului aliment transgenic, tomata cu procesul de coacere modificat, creată prin blocarea unei enzime implicate în maturarea fructelor. De atunci, producţia şi consumul alimentelor modificate genetic au crescut treptat. În anul 2009 era aprobată cultivarea plantelor transgenice în 25 de ţări. La nivel global, 14 milioane de fermieri cultivau plante transgenice pe 134 milioane de hectare. Se poate vorbi deja de o istorie a producerii şi consumului plantelor modificate genetic. O istorie care nu consemnează niciun incident.

Oameni din peste 50 de ţări consumă produse care derivă direct din plante transgenice sau care conţin ingrediente derivate din astfel de plante. Sunt în drum spre piaţă plante transgenice cu toleranţă crescută faţă de temperaturi extreme şi secetă, cu rezistenţă faţă de factorii biotici, cu productivitate şi stabilitate îmbunătăţite.

Impactul global

Impactul global estimat după prima decadă de cultivare a plantelor transgenice constă în creşteri ale productivităţii cuprinse între 5-50% şi în obţinerea unui venit net global de 34 miliarde $. Demn de menţionat este faptul că 90% din fermierii beneficiari fac parte din categoria celor săraci, care au reuşit să transforme agricultura de subzistenţă pe care o practicau într-o agricultură performantă, cu consecinţe asupra ridicării standardului lor de viaţă.

A fost realizat un număr foarte mare de studii referitoare la impactul plantelor transgenice asupra mediului şi sănătăţii şi nu au fost raportate efecte dăunătoare care depăşesc impactul negativ al agriculturii „convenţionale“ asupra mediului.

Cu gândul la generaţiile viitoare

„În ultimul deceniu, am fost martorii succesului biotehnologiei agricole. Această tehnologie ajută fermierii de pretutindeni să mărească productivitatea, reducând, în acelaşi timp, consumul de pesticide şi eroziunea solului. Beneficiile şi siguranţa biotehnologiei au fost dovedite în ultimii 10 ani în ţări în care trăieşte mai mult de jumătate din populaţia Planetei. Ceea ce ne trebuie este curajul liderilor politici din acele ţări în care fermierii nu au la dispoziţie decât mijloace tradiţionale, mai puţin eficiente. Revoluţia Verde şi, acum, biotehnologiile agricole contribuie la acoperirea cererii crescânde de hrană, conservând în acelaşi timp mediul pentru generaţiile viitoare.“ Norman Borlaug (1914-2009), Părintele Revoluţiei Verzi, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

Interzicerea fără nicio bază ştiinţifică a utilizării plantelor transgenice în agricultura europeană privează fermierii de dreptul de a alege ceea ce doresc să cultive, reduce competitivitatea Uniunii Europene pe piaţa globală şi sugerează că ar fi mai bine ca noile tehnologii să fie evitate. Este o moştenire periculoasă pentru generaţiile viitoare.

Prof. univ. dr. Gheorghe SIN,
Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“

- Prima mlădiţă de plantă modificată genetic avea să vadă lumina zilei într-unul din laboratoarele gigantului mondial MONSANTO. În jurul acestei descoperiri epocale se nasc de acum şi legende, dar realizatorul ei, celebrul savant Robert T. Fraley, a trăit în acea clipă satisfacţia împlinirii unui vis care, în timp, ar putea scoate din foamete cel puţin 60% din populaţia Terrei.

- Descoperirea a generat o competiţie infernală, în primul rând între companiile americane care aveau să pună în mişcare acel tun genetic de descompunere în particule mirifice a componenţei genomului bobului de soia, porumb, sfeclă de zahăr, orez, tomate, inclusiv a bobului de cartof.

- Fapt este că numai în curs de 16 ani, plantele transgenice au cunoscut o extindere fără precedent în istoria agriculturii mondiale, ocupând astăzi 134 milioane hectare. Oamenii de ştiinţă din România au fost primii dintre cercetătorii europenii care au reuşit să determine autorităţile să opteze pentru asimilarea acestui progres ştiinţific fără egal în agricultura mondială. Rând pe rând a intrat în sfera de cercetare a institutelor şi staţiunilor ştiinţifice comportamentul unor plante transgenice care puteau transforma România într-un cap de pod al geneticii agricole europene. Cum era şi normal, plantele spre care s-au îndreptat studiile au fost soia şi porumbul, culturi care erau pe punctul de a face din România cel mare furnizor de produse transgenice al Europei.

- Ceea ce a urmat după aderarea la Comunitatea Europeană se ştie. Autorităţile române au îngenuncheat în faţa deciziei absurde a politicienilor europeni, eliminând din cultură toate plantele care puteau scoate agricultura din colapsul economic în care se zbate, cu deosebire în ultimii cinci ani.

- Spre cinstea lor, oamenii de ştiinţă şi fermierii români, reuniţi în jurul Asociaţiei Biotehnologilor din România, nu au abdicat de la ideea readucerii în agricultură a celui mai mare progres ştiinţific genetic al zilelor noastre, reuşind să-şi expună punctul de vedere într-o luptă inegală cu susţinătorii obscurantismului. Dovadă a reuşitei lor o reprezintă şi ultima decizie a Comisiei Europene, care pare să fi făcut o mutare de nouăzeci de grade în materie de genetică agricolă. Faptul că geneticienii români organizează astăzi, la Staţiunea de Cercetare din Lovrin, cea de-a doua ediţie a „Zilei Biotehnologiilor Agricole“ are semnificaţia unei victorii ce deschide agricultorilor români o şansă inegalabilă în depăşirea colapsului economic care ameninţă cu distrugerea.

Redacţia

Statele membre urmează să deţină întreaga responsabilitate a cultivării organismelor transgenice pe teritoriul lor.

La mijlocul lunii iulie, Comisia Europeană a propus să li se confere statelor membre ale Uniunii Europene libertatea de a permite, restricţiona sau interzice cultivarea organismelor transgenice (OMG) pe o porţiune sau pe întreaga suprafaţă a teritoriului lor. Păstrând neschimbat sistemul de autorizare OMG al UE, bazat pe date ştiinţifice, pachetul adoptat constă dintr-o Comunicare, o Recomandare nouă, referitoare la coexistenţa culturilor MG cu cele convenţionale şi/sau ecologice, precum şi dintr-un proiect de Reglementare, care propune o modificare a legislaţiei OMG. Noua Recomandare referitoare la coexistenţă le permite statelor-membre să aibă mai multă flexibilitate, în funcţie de condiţiile de la nivel local, regional şi naţional, în momentul adoptării măsurilor de coexistenţă. Reglementarea propusă amendează Directiva 2001/18/EC, care permitea statelor membre să interzică sau să restricţioneze cultivarea organismelor transgenice pe teritoriul lor.

Un demnitar şi o decizie înţeleaptă

Comisarul responsabil pentru politicile privitoare la sănătate şi consumatori, John Dalli, a spus: „În martie 2010, Comisia a promis că, până la sfârşitul verii, va prezenta o propunere cuprinzătoare referitoare la politica noastră viitoare în privinţa cultivării organismelor MG. Astăzi, ne îndeplinim această promisiune. Măsurile concrete adoptate astăzi le vor permite statelor membre să ia decizii în privinţa cultivării organismelor transgenice. Experienţa acumulată până acum în domeniul cultivării acestor organisme demonstrează faptul că statele membre au nevoie de mai multă flexibilitate pentru a-şi organiza sistemele de coexistenţă dintre OMG şi alte tipuri de culturi, cum ar fi cele convenţionale şi cele ecologice.“ Comisarul a adăugat: „Acordarea unei libertăţi autentice, pe alte baze decât pe evaluarea ştiinţifică a riscurilor legate de sănătate şi de mediu, impune, de asemenea, şi o modificare a legislaţiei actuale. Subliniez faptul că sistemul de autorizare care se află în vigoare pe tot teritoriul Uniunii Europene şi care are o bază ştiinţifică solidă rămâne valabil în întregime.“ În încheiere, a afirmat: „Acest lucru înseamnă că existenţa unui sistem foarte amănunţit de evaluare a siguranţei şi a unui sistem de monitorizare consolidat constituie priorităţi în cultura organismelor transgenice şi sunt, prin urmare, nişte obiective pe care le urmărim cu multă hotărâre. Comisia s-a angajat să întreprindă acţiuni în acest sens înainte de sfârşitul anului.“

Acum avem o abordare mai flexibilă a cultivării

Sistemul de autorizare strict, care există deja şi care se bazează pe date ştiinţifice, pe siguranţă şi pe alegerea consumatorului, va rămâne neschimbat.

Odată cu acordarea acestei noi libertăţi statelor membre în privinţa deciziilor de a cultiva OMG, s-a transmis un semnal puternic cetăţenilor, în sensul că Europa ţine cont de preocupările acestora – care pot varia de la o ţară la alta – în ceea ce priveşte organismele transgenice. Noua abordare urmăreşte menţinerea unui echilibru corect între păstrarea unui sistem de autorizare al UE şi libertatea statelor membre de a decide să cultive sau nu organisme MG pe teritoriul lor. Propunerea apare în urma liniilor directoare politice prezentate de preşedintele Barroso în luna septembrie 2009. Includerea acestei libertăţi în cadrul legislativ privitor la OMG ar trebui să permită sistemului de autorizare a organismelor transgenice să funcţioneze eficient. Ca un prim pas în cadrul legislaţiei actuale, Recomandarea recentă, care conţine liniile directoare referitoare la crearea măsurilor naţionale de coexistenţă, înlocuieşte Recomandarea din 2003.

Recomandarea anterioară făcea o corelare directă între stabilirea măsurilor de coexistenţă şi respectarea pragului de 0,9% legat de etichetarea ca MG a alimentelor, furajelor sau produselor destinate procesării directe. Statelor membre li se recomandă să-şi limiteze măsurile de coexistenţă (de exemplu distanţele dintre câmpurile MG şi cele non-MG) la respectarea procentului de 0,9% prezenţă MG în celelalte culturi.

Experienţa dobândită în ultimii ani arată faptul că pierderile potenţiale de venit, pentru producătorii non-MG – cum ar fi cei care fac agricultură ecologică şi, uneori, agricultorii convenţionali – nu ţin numai de depăşirea pragului de etichetare. În unele cazuri, prezenţa organismelor transgenice în anumite produse alimentare poate afecta activitatea unor agenţi economici care ar dori să le comercializeze ca produse care nu conţin OMG.

Recomandări permisive

Liniile directoare neobligatorii, cuprinse în noua Recomandare referitoare la coexistenţă, reflectă mai bine posibilitatea prevăzută în legislaţia actuală (Articolul 26 din Directiva 2001/18/EC), şi anume aceea ca statele membre să adopte măsuri prin care să evite prezenţa neintenţionată a organismelor transgenice în culturile convenţionale şi ecologice. Acest lucru permite totodată stabilirea unor măsuri care urmăresc limitarea conţinutului OMG din alimentele şi furajele convenţionale la niveluri sub cel de etichetare, de 0,9%. De asemenea, noua Recomandare clarifică faptul că statele membre pot să-şi stabilească „zone fără OMG“, oferind o îndrumare mai bună acestora, în sensul abordărilor care pot fi adoptate pentru asigurarea coexistenţei. Biroul European pentru Coexistenţă va continua să elaboreze, împreună cu statele membre, bune practici de coexistenţă, precum şi linii directoare tehnice privitoare la aspecte legate de acest domeniu.

Siguranţă legislativă pentru viitor

Propunerea de revizuire a Directivei 2001/18/EC are ca scop obţinerea unei siguranţe legislative pentru statele membre, în momentul în care acestea vor decide să cultive OMG pe alt fundament decât cel al evaluării ştiinţifice a riscurilor de sănătate şi de mediu. În acest sens, Comisia propune includerea unui articol nou (26 b), care se va aplica tuturor organismelor transgenice care vor fi autorizate pentru cultivare în Uniunea Europeană, fie în cadrul Directivei 2001/18/EC, fie în cadrul Reglementării (EC) nr. 1829/2003. Statele membre vor putea să interzică sau să restricţioneze cultivarea organismelor transgenice pe o porţiune a teritoriului lor sau pe întreg teritoriul lor, fără a se mai recurge la clauza de salvgardare. Deciziile lor nu vor avea nevoie de autorizarea Comisiei, însă statele membre vor trebui să le informeze pe celelalte, precum şi Comisia, cu o lună înainte de a adopta măsurile respective. De asemenea, statele-membre vor fi obligate să respecte principiile generale ale Tratatelor şi ale Pieţei unice şi să fie consecvente cu obligaţiile internaţionale ale Uniunii Europene.

În acelaşi timp, sistemul de autorizare al Uniunii Europene, bazat pe evaluarea ştiinţifică a riscurilor asupra sănătăţii şi mediului, va fi păstrat şi îmbunătăţit, asigurând astfel protecţia consumatorilor şi funcţionarea pieţei interne a seminţelor de consum MG şi non-MG, precum şi a alimentelor şi furajelor MG.

Propunerea legislativă va fi adoptată prin codecizie cu Parlamentul European şi Consiliul Europei.     

Informaţii suplimentare:
MEMO/10/325
http://ec.europa.eu/food/food/biotechnology/index_en.htm

● La nivel mondial, soia ocupă 77% din cele 30 milioane de hectare alocate acestei plante la nivel global;

● La nivel mondial, beneficiile economice ale cultivării soiei transgenice însumează 22 miliarde dolari;

● Până în 2006, România era a treia cultivatoare de soia din Europa, după Rusia şi Ucraina, prin cele 137 mii de hectare. La aceea dată, România se situa în elita mondială a cultivatorilor de soia transgenică. În acel an de referinţă, fermierii români cultivau 137 mii de hectare cu soia transgenică, care reprezenta 69% din totalul suprafeţei cultivate cu soia;

● Aderarea României la Uniunea Europeană a însemnat un adevărat dezastru pentru cultivatorii de plante modificate genetic. Interdicţia impusă de politicienii comunitari a avut ca prim rezultat diminuarea drastică a suprafeţelor cultivate cu soia şi implicit a producţiei, care a scăzut brusc de la 345 mii la 86 mii tone;

● Din cel mai mare exportator de soia al Uniunii Europene, România a ajuns unul dintre principalii importatori;

● Pierderile indirecte ale fermierilor sunt dificil de evaluat. Numai din cauza deficitului de azot din sol ca urmare a necultivării soiei, fermierii pierd anual aproape 2 miliarde euro;

● Interzicerea cultivării soiei modificate genetic a făcut din România un importator net de boabe, care, exprimat în cifre contabile, echivalează cu o pierdere financiară de aproape 120 milioane de euro.

Introducerea în mediu a soiei RR şi utilizarea ei ca aliment şi furaj a fost aprobată de 31 agenţii de reglementare, din 21 de ţări. În anul 2009, suprafaţa totală pe care a fost cultivată soia modificată genetic RR, în 9 ţări, a fost de 69,2  milioane hectare, cu 3,4 milioane hectare mai mare decât în anul 2008. Suprafaţa alocată soiei transgenice echivalează cu 77% din cele 90 milioane alocate pe glob acestei plante de cultură. În intervalul 1996-2007, beneficiile economice ale utilizării acestei PMG au fost de 21,8 miliarde USD. Istoria agriculturii nu a cunoscut un alt caz de adoptare atât de rapidă a unei noi tehnologii.

Şansa României

România este una dintre puţinele ţări din Europa care au condiţii favorabile pentru producţia de soia. Conform datelor FAOSTAT (2006), cultivând soia pe 199,2 mii hectare, România era al treilea cultivator al acestei specii în Europa, după Rusia şi Ucraina. Totodată, în 2006 România era şi una dintre cele 9 ţări din lume care cultivau soia transgenică. Aprobată încă din anul 2000, cultura soiei transgenice ocupa în ţara noastră, în anul 2006, 137 mii hectare. Altfel spus, 69% din suprafaţa alocată soiei. Producţia totală a fost de 345 mii tone, din care 250 mii tone au fost boabe de soia transgenică.

Rezultatele unor studii economice au evidenţiat faptul că această cultură era mai profitabilă pentru fermierii din România decât pentru fermierii din toate celelalte ţări în care era aprobată cultivarea soiei transgenice în scop comercial.

Odată cu intrarea în UE, România a fost obligată să renunţe la soia transgenică deoarece cultivarea acestui produs nu era aprobată în UE. De altfel, în UE nu sunt multe ţări cultivatoare de soia, dar există un necesar de consum foarte mare. În consecinţă, această PMG nu este cultivată, dar produsul său este importat în cantităţi urişe, sub formă de boabe şi şroturi, din Argentina, Brazilia, SUA etc. Adică din ţări mari cultivatoare de soia transgenică.

Consecinţele economice ale interdicţiei

Respectând obligaţiile asumate prin semnarea Tratatului de aderare, România a interzis cultivarea soiei modificate genetic pe teritoriul său. Urmarea imediată a fost scăderea drastică a suprafeţelor pe care era cultivată soia, de la 190.200 hectare, în anul 2006, la 46.900 hectare, în 2009. Producţia totală a scăzut de la 345.000 tone, în 2006, la 86.300 tone, în 2009.

Ca urmare a interzicerii cultivării soiei modificate genetic, marea majoritate a fermierilor români au renunţat la cultura soiei în general, considerând că sistemul de subvenţii instituit nu este suficient de remunerator pentru a compensa lipsa de competitivitate a culturii varietăţilor convenţionale. Desigur, scăderea suprafeţelor cultivate şi a producţiilor obţinute a fost însoţită de creşterea importurilor de boabe şi de şroturi de soia.

Analizând soldul balanţei comerciale cu boabe de soia şi produse derivate pe perioada 2001-2008, constatăm că, exceptând anul 2002, România şi-a asigurat necesarul de ulei de soia, cu un excedent maxim de 22.647 t în anul 2006, şi a reuşit să exporte peste 42.000 t de boabe de soia în anii 2005 şi 2006, după o lungă perioadă în care a fost importator net al acestui produs. În anul 2008, România a înregistrat din nou un deficit de ulei de soia, importurile fiind mai mari decât exporturile cu 2.752 tone.

În decursul întregii perioade analizate, România a fost importator net de şroturi de soia. Între anii 2001 şi 2004, soldul cantitativ al comerţului cu acest produs a fost negativ, situându-se între 86.000 t şi 11.0000 t. În continuare, a scăzut la puţin peste 70.000 t în anii 2005 şi 2006, după care a crescut spectaculos, în anul 2007, la 151.094 t şi în anul 2008 la 248.774 t.

În termeni valorici, soldul balanţei comerciale cu cele trei produse a fost negativ, atingând în 2007 94,483 milioane de €, din care 72 milioane de € se datorează importului de şroturi de soia, iar 22 mil € importului de boabe de soia.

Comparativ cu situaţia din anul 2006, în 2007 România a trebuit să facă eforturi valutare suplimentare însumând 60,5 milioane de € pentru a suplini cantităţile deficitare de boabe (peste 30 milioane de €), de şroturi (aproape 20 milioane de €) şi de circa 10 milioane de € pentru uleiul de soia pe care nu l-a mai exportat.

În anul 2008, deficitul valoric al balanţei comerciale pentru cele trei produse s-a accentuat. Diferenţa dintre soldurile comerciale 2008 şi 2006 a ajuns la 117,353 milioane de €, din care 58,084 milioane de € s-au datorat importurilor suplimentare de şroturi de soia, 39,322 milioane de € au fost pentru importurile de boabe şi 19,947 milioane de € pentru uleiul de soia.

În termeni reali, majorarea acestui deficit comercial se regăseşte ca pierdere indirectă la fermierii cultivatori de soia, dar în special la cei care au trebuit să renunţe la soia transgenică.

A existat şi un sprijin de stat

Subvenţia acordată fermierilor în anii 2007 şi 2008 pentru cultivarea soiei convenţionale este de două feluri. O primă categorie este în relaţie cu suprafaţa cultivată şi este similară pentru toate culturile. Valoarea acestei subvenţii a fost de 97 €/ha în anul 2007 şi de 107 €/ha în 2008. Totalul subvenţiilor de acest fel a fost de 10,98 milioane € în anul 2007 şi de 5,564 milioane € în anul 2008.

A doua formă de sprijin este specific culturii de soia convenţională şi este în relaţie cu producţia realizată şi vândută. Este acordat cu titlul de ajutor de stat cu scopul de a acoperi lipsa de competitivitate a acestei culturi şi pentru a se evita renunţarea în totalitate la cultura soiei. Sumele totale alocate pentru acest fel de subvenţie în anii 2007 şi 2008 au fost de 34 milioane lei (9,7 mil. €) şi, respectiv, 30 milioane lei (8,3 mil. €).

În intervenţiile sale, Lucian Buzdugan cifrează profitul obţinut în cazul culturii soiei MG între 100 şi 187 €/ha, în funcţie de producţia obţinută. Dacă acceptăm o valoare medie a profitului culturilor de soia RR de 143 €/ha, rezultă că prin renunţarea la aceste culturi se adaugă pierderi indirecte de profit potenţial la nivelul fermierilor de peste 11,1 mil. € în anul 2007 şi, respectiv, de 19,85 mil. € în 2008.

Efectele asupra fermierilor

Pierderile indirecte ale fermierilor sunt dificil de evaluat. Se pot face însă estimări, care trebuie interpretate sub rezerva acceptării ipotezelor de lucru. De exemplu, pierderile cauzate de lipsa din sol a azotului rezultat din activitatea bacteriilor ce trăiesc în simbioză cu soia au fost estimate la 1,1 mil. €, în anul 2007, şi la 1,725 mil. €, în 2008.

Cheltuielile pentru efectuarea lucrărilor mecanice suplimentare în cultura soiei convenţionale sunt de circa 30 €/ha. Prin urmare, pierderile totale cauzate de necesitatea executării acestor lucrări au fost de 2,3 milioane € în 2007 şi de 4,14 milioane € în anul 2008.

Cheltuielile pentru combaterea buruienilor sunt greu de estimat, fiind direct dependente de cultură şi de metoda de combatere adoptată.

Pierderile totale ale fermierilor în primii doi ani care au urmat interzicerii soiei RR au fost de 14,5 milioane € în anul 2007 şi de 24,7 milioane € în anul 2008, fără a se lua în calcul şi pierderile cauzate de creşterile cheltuielilor de combatere a buruienilor.

În loc de concluzie

Interzicerea cultivării soiei transgenice a determinat:

• scăderea drastică a suprafeţelor alocate soiei şi, implicit, a producţiei de boabe;

• creşterea semnificativă a importurilor de soia, România redevenind importator net de boabe de soia, cu un efort valutar suplimentar de 60 milioane € în anul 2007 şi de 117 milioane € în 2008;

• pierderea unui profit potenţial de către fermieri de 11 milioane € în anul 2007 şi de 20 milioane € în cel de al doilea an;

• pierderi indirecte cauzate fermierilor de 3,4 milioane € în anul 2007 şi de aproape 6 milioane € în anul 2008, fără a lua în calcul eforturile suplimentare pentru combaterea buruienilor problemă.

Prof. univ. dr. Toma DINU
Prof. univ. dr. Ioan Nicolae ALECU

Utilizarea plantelor modificate genetic (PMG) în Uniunea Europeană (UE) a devenit un subiect extrem de controversat. Unele state membre resping total noile tehnologii. Recent, cercetătorii în domeniul biotehnologiilor din Republica Cehă au publicat o Carte Albă a plantelor de cultură modificate genetic, în care argumentează ştiinţific sănătatea acestor plante şi analizează critic situaţia generată în UE de legislaţia de până acum.

În continuare prezentăm un rezumat al acestei analize. Autorii consideră că reglementarea biotehnologiilor agricole în UE are consecinţe economice atât imediate cât şi pe termen lung şi afectează sustenabilitatea agroecosistemelor. Decidenţii politici au elaborat reglementările ignorând datele furnizate de oamenii de ştiinţă, care ar trebui să stea la baza unor decizii prudente. Mai mult, evaluarea riscurilor nu este însoţită şi de o evaluare a beneficiilor, realizată în aceleaşi condiţii şi prin aceleaşi metode. Raportul risc/beneficii ar trebui să fie crucial pentru identificarea riscurilor acceptabile şi pentru luarea deciziilor. Riscurile şi beneficiile cultivării plantelor modificate genetic (PMG) ar trebui evaluate numai comparativ cu riscurile şi beneficiile cultivării varietăţilor convenţionale, la care se aplică tehnologiile standard, care includ utilizarea erbicidelor, insecticidelor, lucrările solului etc. Numai procedând astfel rezultatele evaluării PMG au relevanţă.

Motivaţia ştiinţifică

Impactul noilor tehnologii poate fi negativ sau pozitiv. Nu există niciun motiv ca unele tehnologii să fie a priori considerate negative şi riscante. A fost realizat un număr foarte mare de studii referitoare la impactul PMG asupra mediului şi sănătăţii şi nu au fost raportate efecte dăunătoare care depăşesc impactul negativ al agriculturii „convenţionale“ asupra mediului.

Este evident faptul că atitudinea decidenţilor politici în privinţa PMG depinde de opiniile lor ideologice şi este afectată de aranjamente politice.

Un sistem anacronic

Sistemul european care reglementează organismele modificate genetic (OMG) era comparabil cu reglementările aplicate substanţelor toxice, explozivilor şi narcoticelor. Din această cauză, publicul larg şi mulţi politicieni consideră că OMG prezintă aceleaşi riscuri ca şi aceste substanţe. Publicul ar trebui corect informat despre diferitele tehnici de ameliorare, ca şi despre principiile ecologiei. Numai persoanele adecvat educate sunt apte să participe la dezbateri referitoare la măsurile de siguranţă ce trebuie luate în cazul utilizării plantelor transgenice.

Interzicerea fără nicio bază ştiinţifică a utilizării PMG întârzie progresul în agricultură, privează fermierii de dreptul de a alege ceea ce doresc să cultive, reduce competitivitatea UE pe piaţa globală şi sugerează că ar fi mai bine ca noile tehnologii să fie evitate. În ultimă instanţă, reprezintă o moştenire periculoasă pentru generaţiile viitoare.

În opinia oamenilor de ştiinţă cehi, factorii socioeconomici care afectează utilizarea PMG includ presiunea diferitelor grupuri de interese. Prin urmare, ar trebui să se declare, cu onestitate, că deciziile luate sub aceste influenţe sunt strict politice. Cu alte cuvinte, să nu se mai pretindă că au o bază ştiinţifică.

În loc de concluzii

Situaţia specială generată de interzicerea cultivării soiei MG în România, fără nicio bază ştiinţifică, cu consecinţe economice dramatice, constituie un bun argument în favoarea punctelor de vedere ale specialiştilor cehi. Concret, în anul 2006 s-a renunţat la cultivarele modificate genetic pentru că celelalte ţări din UE care, oricum, nu sunt mari cultivatoare ale acestei specii, nu au aprobat introducerea lor în cultură. Urmarea: din exportator, România a devenit, ca şi celelalte ţări din UE, importator de soia transgenică din Brazilia, Argentina, SUA.

La fel de bizară este şi situaţia singurei PMG a cărei cultivare a fost aprobată în UE în anul 1998: porumbul MON 810 rezistent la atacurile sfredelitorului tulpinilor.

Cultivarea acestui porumb „este aprobată“ în câteva state membre: Spania, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România. În alte state (Franţa, Germania) s-a decis politic interzicerea, după o perioadă de cultivare. Există şi state membre care refuză cu obstinaţie să aplice legislaţia europeană, adică să cultive porumbul MON 810: Austria, Grecia, Ungaria. Acestea produc dovezi „ştiinţifice“ care să le permită, ciclic, invocarea clauzei de salvgardare. În tot acest timp, în cele mai dezvoltate ţări ale lumii suprafeţele alocate acestor culturi se extind, numărul şi veniturile fermierilor care adoptă noile tehnologii crescând în mod constant.

Ce fac Guvernele României în privinţa adoptării noilor tehnologii agricole? Are România o politică în domeniul biotehnologiilor agricole? Cum reprezintă europarlamentarii noştri interesele României în acest domeniu?

Lucian Buzdugan – director general al TCE Trei Brazi

● Insula Mare a Brăilei, cea mai mare şi mai rodnică grădină a lumii, ar putea produce într-un an 70.000 tone boabe de soia, cantitate care ar putea acoperi o treime din actualul deficit al României.

● La un profit de cel puţin 250 euro/ha TCE 3 Brazi ar putea obţine un beneficiu total de 5-6 milioane euro, sumă care i-ar permite să finanţeze o bună parte din lucrările de pregătire a terenului din toamnă.

● Un calcul comparativ arată, că la nivelul anului 2006, soia transgenică realiza la hectar un venit de trei ori mai mult decât cel de la soia convenţională. Diferenţa era şi mai mare în ceea ce priveşte profitul, indicator care în cazul soiei clasice realizează o pierdere de 1.200 euro/ha, faţă de un câştig de 1.871 euro/ha la soia modificată genetic. Explicaţia ţine atât de diferenţa randamentelor, dar mai ales a costurilor cu combaterea buruienilor care sunt de aproape 10 ori mai mari la soia clasică.

Cu toate că, pentru lumea ştiinţifică şi pentru o bună parte dintre specialiştii agricoli, biotehnologiile moderne nu mai sunt demult o noutate, mai sunt mulţi, chiar dintre cei care ar trebui să fie beneficiarii unor importante realizări din acest domeniu, care au încă multe neclarităţi sau fac confuzii privind plantele modificate genetic. Este motivul pentru care ne-am propus ca, în acest capitol, să prezentăm experienţa căpătată în Insula Mare a Brăilei şi nu numai, cu deosebire în privinţa utilizării în producţia agricolă a rezulta­telor cercetării biotehno­­logice. Înainte de a întări fondul analizei, aş dori să precizez că, din toate punctele de vedere, Insula Mare a Brăilei poate deveni cea mai mare grădină transgenică a lumii.

Cu dovezi de necontestat se poate susţine astăzi faptul că plantele modificate genetic sunt mult mai prietenoase cu mediul decât plantele con­ven­ţionale (Brookes, 2008). Nu este nevoie decât de o judecată lucidă şi puţină aplecare spre înţelegerea adevărului dovedit atât de rezultatele cercetării ştiinţifice, cât şi prin extinderea rapidă şi continuă din ultimii ani a cultu­rilor de plante transge­nice, pe milioane de hectare, în ţările cele mai dezvoltate din lume, dar mai cu seamă în ţările în curs de dezvoltare (James, 2009).

Societatea Comercială TCE 3 BRAZI SRL a adoptat cu curaj noile tehnologii chiar de la începuturile introducerii legale a plantelor transgenice în agricultura României.

Cultivată la început pe suprafeţe de ordinul sutelor de hectare, soia Roundup Ready (RR), rezistentă la principiul activ erbicid glifosat, a ajuns ca, doar în câţiva ani, numai în Insula Mare a Brăilei, să ocupe nu mai puţin de 17.000 ha, plasând societatea TCE pe primul loc într-un clasament al marilor cultivatori de plante modificate genetic din România şi chiar din Europa.

În decursul a nouă ani, specialiştii acestei societăţi s-au implicat cu curaj în domeniul revoluţionar al plantelor transgenice, însuşindu-şi noua tehnologie, obţinând rezultate remarcabile şi, în ultimă instanţă, acumulând o bună experienţă în materie.

Considerăm deci că este de datoria noastră să împărtăşim din experienţa dobândită şi altor specialişti agricoli, pentru ca aceştia, la rândul lor, să poată adopta cu curaj tehnologia plantelor transgenice, calea sigură spre performanţă, spre valorificarea superioară a potenţialului agricol naţional, spre satisfacerea unui necesar crescând de hrană sănătoasă şi diversificată.

Soia transgenică, o şansă pentru România

Pentru agricultura românească, dintre toate plantele modificate genetic, soia şi porumbul sunt, de departe, cele mai importante din punct de vedere economic.

În România, introducerea în cultură a versiunii transgenice Roundup Ready a făcut ca suprafaţa alocată soiei să crească anual, până în 2006, la circa 140.000 hectare datorită avantajelor economice de necontestat.

În cadrul Societăţii Comerciale TCE 3 BRAZI SRL, soia Roundup Ready a fost introdusă în cultură încă din anul 2001. În anul 2005, suprafaţa pe care era cultivată soia transgenică a fost de circa 17.000 hectare, iar producţia medie de 3.500 kg/ha.

Începând din anul 2002, producţiile medii au crescut continuu, înregistrând valori cuprinse între 2.500 şi 3.580 kg/ha.

Argumente economice şi agrotehnice

În acelaşi interval de timp 2002-2006, pe parcursul a cinci ani de cultivare a soiei RR în IMB, profitul pe hectar a fost cuprins între 150 şi 470 euro/ha, alternând în funcţie şi de condiţiile climatice ale fiecărui an agricol.

Factorul determinant al producţiilor mai mari ale culturilor modificate genetic este faptul că, prin folosirea erbicidelor pe bază de glifosat (Roundup Ready), buruienile din cultură sunt combătute, practic, în totalitate. Se elimină astfel cel mai mare concurent, atât pentru spaţiul de nutriţie, cât şi pentru spaţiul de expunere la soare, atât de necesare pentru creşterea şi dezvoltarea normală a culturii.

Este de menţionat şi faptul că se utilizează un singur erbicid, că se aplică maximum două tratamente, cu o doză de doar 2-4 litri de produs pe unitatea de suprafaţă. Deosebit de important este că acest produs este total nepoluant.

Întrucât se recoltează până la sfârşitul lunii octombrie, soia RR este o bună premergătoare pentru grâul de toamnă. Practic, semănatul grâului poate debuta odată cu începerea recoltării soiei. Pe de altă parte, terenul curat de buruieni creează condiţii optime de practicare a semănatului direct în mirişte sau a „lucrărilor minime ale solului“. Iar faptul că lasă în sol importante cantităţi de azot biologic necesar chiar culturii care urmează a se semăna (grâul de toamnă) face din soia una dintre cele mai bune premergătoare.

În Insula Mare a Brăilei, unde gradul de îmburuienare este foarte mare, numai un erbicid ca Roundup Ready, aplicabil în decursul întregii perioade de vegetaţie a soiei RR, poate menţine cultura liberă de buruieni.

Datorită efectului său remarcabil, total şi persistent în timp, tratamentul cu erbicidul Roundup poate fi considerat o investiţie pe mai mulţi ani, cu toate avantajele economice ce decurg din aceasta.

Interzicerea soiei RR, o măsură aberantă

Începând din anul 2007, autorităţile din România au interzis cultivarea soiei RR. Prima consecinţă a fost că producţiile medii de soia au înregistrat valori sub aşteptări, ceea ce a făcut ca suprafeţele alocate acestei specii să scadă continuu. Fapt este că România s-a transformat dintr-o ţară exportatoare de soia şi şrot de soia într-o ţară care importă astăzi cca 80% din necesarul de consum de proteină vegetală. Aceste importuri provin din soia modificată genetic, în cea mai mare parte din Brazilia, Argentina sau SUA. Din aceleaşi cauze, şi în IMB suprafaţa pe care este cultivată soia a scăzut până la zero, în anul 2008.

Şi totuşi…

Analizând problemele care au apărut după eliminarea din cultură a acestei plante în IMB, s-a ajuns la concluzia că fără soia este aproape imposibilă realizarea unui asolament cât de cât raţional. Într-adevăr, amplasat după floarea-soarelui, la acelaşi nivel al costurilor de producţie, grâul de toamnă produce mai puţin, în medie, cu 2,0 până la 2,5 t/ha. Din acest motiv s-a luat decizia reintroducerii soiei în cultură, fie şi sub forma ei convenţională.

În acest scop, în anul agricol 2008-2009 în IMB s-a însămânţat pe cca 500 ha soia convenţională din categorii biologice superioare, pentru producerea seminţei necesare înfiinţării a 6.000 ha de cultură în anul 2010.

Recoltele medii, în intervalul 2007-2009, au fost însă cuprinse între 1.200 şi 1.650 kg/ha, cu mult sub potenţialul de producţie al acestei culturi. Explicaţiile acestor contraperformanţe sunt multiple. Principala cauză a producţiilor mici obţinute pe unitatea de suprafaţă în cazul soiei convenţionale este însă, fără îndoială, neputinţa cultivatorilor de a controla spectrul atât de larg de buruieni care apar, cresc şi se dezvoltă pe parcursul perioadei de vegetaţie.

Producătorii agricoli nu au ambiţia de a cultiva un produs biotehnologic, ci, pur şi simplu, de a obţine performanţe de neatins în condiţiile folosirii varietăţilor convenţionale. În ultimii ani, în IMB au fost încercate diverse scheme de erbicidare în cultura de soia convenţională. Indiferent de schemă, au fost utilizate între şase şi şapte erbicide, Roundup-ul fiind unul dintre acestea. Cantitatea totală de erbicide utilizată a variat între 12 şi 15 l/ha, din care 4-6 l/ha au fost de Roundup, aplicat în 2-3 tratamente.

Cu toate eforturile depuse, aceste încercări de control al buruienilor nu au avut rezultate mulţumitoare. Urmarea: rezerva de buruieni după cultura soiei convenţionale a crescut continuu, astfel încât astăzi valorile îmburuienării sunt foarte apropiate de cotele existente la începuturile activităţii TCE în IMB. Cu totul remarcabilă este revenirea stufului, care găseşte aici condiţii deosebite de creştere şi dezvoltare. Concomitent, s-a constatat şi o depreciere accentuată a calităţii producţiei din cauza creşterii ponderii seminţelor de buruieni în masa recoltei de soia. Din aceeaşi cauză s-a înregistrat şi o creştere a umidităţii masei recoltate ce a impus efectuarea unor procesări costisitoare, ca uscarea şi condiţionarea.

Odată cu o aprobarea cultivării porumbului MON 810 rezistent la Ostrinia nubilalis şi cu ridicarea moratoriului asupra introducerii pe piaţă de noi produse modificate genetic, prin decizia Comisiei Europene din data de 19 mai 2004, prin care se aproba importul de porumb zaharat Bt 11 (de asemenea rezistent la Ostrinia), în anul agricol 2006-2007 a fost cultivat pentru prima dată în Insula Mare a Brăilei porumb transgenic, pentru testare, pe 50 ha. Rezultatele de producţie fiind promiţătoare, în următorii doi ani suprafaţa alocată acestui porumb a crescut semnificativ, până la 1.180 ha, echivalând cu circa 20% din suprafaţa totală alocată speciei.

În intervalul 2007-2009, în IMB producţiile medii ale porumbului MON 810 au fost mai mari cu 7% – 9% decât randamentele porumbului convenţional. Preţul seminţei de porumb Yield Guard, de 80 lei/ha, este mai mare decât acela de porumb convenţional, dar ponderea lui nu este mare în costul total de producţie. 

Ca urmare a producţiei medii mai mari cu 510, 3 kg/ha, veniturile per ha obţinute prin cultivarea porumbului transgenic sunt cu 228 lei mai mari, iar profitul este cu 148 lei/ha mai mare decât în cazul cultivării porumbului convenţional. Fapt ce justifică introducerea în cultură a porumbului MON 810.

Datele statistice le gasiti in suplimentul Agro-Business din Revista Lumea Satului pe baza de abonament. Contactati redactia!

Pe baza rezultatelor experienţelor făcute în IMB, comparând câte doi hibrizi din aceeaşi grupă, dintre care unul posesor al genei care conferă rezistenţă la Ostrinia nubilalis şi altul convenţional, s-au înregistrat producţii mai mari cu 460- 614 kg/ha (7-9%) la hibrizii transgenici. În consecinţă, şi profiturile au fost mai mari în cazul culturilor de hibrizi transgenici, chiar dacă acestea au fost realizate cu cheltuieli ceva mai mari din cauza costului seminţei.

În IMB, în zona irigată, de circa 38 000 ha, se cultivă astăzi porumb pe aproximativ 7.000 ha. Acest fapt permite revenirea porumbului pe aceeaşi suprafaţă, în medie, după cinci ani. Prin urmare, rezerva dăunătorului Ostrinia nubilalis este relativ mică în IMB. Cu toate acestea, rata atacului în culturile hibrizilor nerezistenţi este cuprinsă între 9 şi 13%, iar pagubele sunt semnificative, influenţând net rezultatele economice ale culturii.

Sfredelitorul european al tulpinilor de porumb iernează în sol sub formă de larvă. De altfel, aceasta este forma care afectează plantele de porumb, prin galeriile pe care le sapă în tulpini şi ştiuleţi. Atacul este mai intens atunci când porumbul urmează după porumb. Este însă semnificativ chiar şi atunci când porumbul revine pe aceeaşi suprafaţă la intervale de doi sau trei ani.

Ca urmare a galeriilor săpate de larve, rezistenţa tulpinilor la frângere scade foarte mult. În plus, pe leziunile produse de sfredelitor „se grefează“ diverse ciuperci patogene.

Cele mai mari pagube se produc la ştiuleţii infestaţi. Zona boabelor atacate (consumate) de larve şi pereţii galeriilor forate în ştiuleţi constituie medii deosebit de favorabile creşterii şi dezvoltării unor ciuperci. Subprodusele metabolismului lor, foarte toxice, influenţează însă foarte mult calitatea boabelor, putând determina chiar refuzul crescătorilor de animale de a le utiliza ca furaje.

Rezultatele studiilor comparative efectuate în IMB evidenţiază diferenţe în privinţa atacurilor în funcţie de dăunător şi de hibrid. Ratele atacurilor Helicoverpa sp. au oscilat între 28 şi 36% în culturile de hibrizi convenţionali şi între 5,6 si 7,2% în culturile de hibrizi transgenici. Ratele atacurilor Ostrinia nubilalis au oscilat între 9 şi 13% în culturile de hibrizi convenţionali şi doar între 0,3 si 0,5% în culturile de hibrizi transgenici.

Pentru a reduce daunele provocate de Ostrinia nubilalis şi Helicoverpa sp., s-a efectuat câte un tratament cu produsul Cypermetrin sau cu Lamda Cyhalotrin.

Efectele tratamentelor asupra celor două insecte au fost diferite. Dacă atacul de Helicoverpa sp. a fost redus cu până la 80%, cel de Ostrinia nubilalis s-a dovedit mult mai greu de controlat, din cauză că larva, odată intrată în tulpină, nu mai este supusă acţiunii insecticidului. Într-adevăr, efectul oricărui insecticid asupra sfredeli­torului european al tulpinilor este mult diminuat, ca urmare a faptului că acest dăunător îşi petrece cea mai mare parte a vieţii in interiorul plantelor de porumb.

Folosirea unor cantităţi de insecticid mai mari decât dozele recomandate, oricât ar fi de tentantă, este nu numai neeconomică, dar şi riscantă. Mai întâi, pentru cei care execută tratamentele. Apoi, din cauza faptului că există riscul ca boabele să devină improprii pentru consum din cauza acumulării unor reziduuri toxice. În privinţa Helicoverpa sp., s-a constatat că, dacă apar în momentul înfloririi porumbului, larvele pot provoca daune grave. Retezând stigmatele viitorului ştiulete, împiedică fecundarea şi formarea boabelor. În anii favorabili dăunătorului, atacul se poate generaliza, iar numărul boabelor/ ştiulete poate fi redus cu 5 – 90%.

Dacă însă larvele de Helicoverpa sp. apar după fecundarea ovulelor de porumb, pagubele pot fi mai mici, oscilând între 3 şi 10% din cantitatea de boabe. Oricum, chiar dacă pagubele cantitative nu sunt întotdeauna foarte mari, calitatea recoltei este grav afectată prin instalarea unor ciuperci pe leziunile produse de larve. Aceste ciuperci produc o serie de toxine foarte dăunătoare pentru consumatorii recoltei.

Pe baza acestor constatări, am ajuns la concluzia că aplicarea unor tratamente cu insecticide pentru combaterea sfredelitorului european al tulpinilor (Ostrinia nubilalis) nu se justifică. Singura posibilitate de protejare a culturilor împotriva acestui dăunător este folosirea formelor de porumb rezistente create prin bioinginerie.

Microorganismele modificate genetic sunt de mai mult timp prezente în viaţa noastră! Mutanţii transgenici, care îi obsedează astăzi pe cei care îi plasează în sfera otrăvurilor alimentaţiei zilelor noastre, îşi au originea în cele mai străvechi timpuri. La începuturile lor, acestea au fost folosite în domeniul medical, pentru ca apoi să fie asimilate de industriile producătoare de enzime şi alimente. Incredibil, disputa nonştiinţifică pe această temă a apărut în ultimii 10-15 ani, când oamenii de ştiinţă au produs primele plante transgenice. Primii contestatari scoşi la înaintare au fost organizaţiile aşa-zis ecologiste, susţinute de către imperiile petrodolarilor, care au intuit pericolul diminuării drastice a afacerilor lor în sectorul agroalimentar, cu deosebire în cel vegetal.

Cercetările ştiinţifice, precum şi specialiştii care răspund de siguranţa alimentară a omenirii au dovedit că aditivii pe bază de lizină, treonină şi triptofan sau enzime servesc la ameliorarea valorii nutritive a furajelor (fitaze, Bglucananze, arabinoxilanaze, proteinaze, celulaze etc.) şi sunt produse astăzi din microorganisme modificate genetic în condiţii de maximă garanţie. Ei demonstrează că producerea de microorganisme este o cale economică care respectă întocmai mediul înconjurător.  Mai mult, aceştia susţin că, în viitorul apropiat, dezvoltarea agrocarburanţilor durabili necesită dezvoltarea a numeroase microorganisme modificate genetic capabile nu numai să transforme eficace materiile (plante de cultură, paie, rumeguş, resturi vegetale) în carburanţi, dar să şi valorifice produsele secundare obţinute în urma acestor operaţiuni de fermentare.

Ofensiva împotriva chimicalelor

Este cunoscut faptul că există două tipuri de plante transgenice cultivate, şi anume cele care au o rezistenţă sporită la atacul insectelor şi cele rezistente (tolerante) la erbicide. Trei motive majore pot explica această situaţie: dificultatea foarte mare de a modifica rapid caracterul fiziologic al plantei, strategia producătorilor de plante transgenice şi reacţia virulentă împotriva organismelor modificate genetic care a dus la blocarea noilor aplicaţii, în special a celor utilizate în producerea de furaje pentru animale.

Atacul insectelor poate duce la pierderi importante de producţie de până la 15%, chiar dacă se aplică tratamente contra acestora. Cum plantele nu au rezistenţă la atacul insectelor, agricultorii utilizează insecticide pentru protejarea culturilor lor. Tratamentele chimice bazate pe insecticide au o eficacitate limitată (insectele pot fi în galerii) şi variabilă în funcţie de condiţiile climatice. În plus, substanţele utilizate sunt periculoase pentru mediu: ele distrug fără discernământ toate populaţiile de insecte prezente în cultură. Totodată, acestea se acumulează în sol, ducând la poluarea acestuia (la bumbac se efectuează 15-20 tratamente într-un an) şi, în final, ele sunt periculoase pentru om în cazul manipulării.

Adevărul despre micotoxine

În cazul plantelor transgenice, acestea produc o proteină vegetală care este toxică numai pentru anumite familii de insecte (lepidoptere, coleoptere). Rezultatul folosirii lor este reprezentat de o mai bună protecţie a culturii, indiferent de condiţiile climatice, precum şi de distrugerea insectelor dăunătoare agriculturii. În cazul porumbului, absenţa galeriilor din tulpină se traduce printr-o dezvoltare foarte redusă a fusariozei sau prin obţinerea unui produs mult mai „curat“, cu un conţinut în micotoxine extrem de redus. Se ştie că micotoxinele pot fi foarte periculoase pentru sănătatea oamenilor, acestea fiind cancerigene.

În anul 2003, în Marea Britanie, o varietate de porumb dulce obţinut prin tehnologii biologice a fost retras din comerţ pentru că, chipurile, avea un conţinut mare de micotoxine. Este cunoscut faptul că transproteina nu se acumulează în seminţele de porumb, singura parte din plantă care este consumată de om. În plus, testele pe şobolani, pasări, oi, bovine nu au scos în evidenţă niciun efect asupra sănătăţii lor, altele decât cele care apar în cazul consumului de plante convenţionale.

În cazul aplicării tehnologiei actuale, riscul pentru mediu există, ţinând cont de faptul că populaţiile de insecte devin din ce în ce mai rezistente şi mai bine adaptate la tratamentele efectuate. Pentru a limita ruperea lanţului trofic, se propune cultivarea a până la 20% din suprafaţă cu plante convenţionale, iar restul de 80% să fie cultivate cu plante transgenice.

Secolul XXI se confruntă cu două probleme majore foarte strâns legate între ele, şi anume: încălzirea globală şi creşterea exponenţială a populaţiei mondiale. Biotehnologiile vor fi indispensabile, în viitor, pentru a hrăni lumea şi pentru a respecta şi proteja mediul înconjurător.

Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU

Soia are încă multe de spus în agricultura românească. Ce-i drept, este greu să-i lămureşti pe fermieri să revină, cel puţin pentru moment, la sistemul clasic de cultivare, după ce au prins gustul soiurilor transgenice, mult mai productive şi eficiente. Dacă nu în 2010, atunci până cel târziu în 2013 soia modificată genetic va fi legiferată şi în Europa. Nu există forţe care să oprească progresul genetic, oricât de mult ar fi susţinute de către cei care îşi văd lezate interesele financiare.

Peste toate aceste anticipări se află însă considerentele agrotehnice şi economice.

Nu vom insista asupra acestora, ci vom apela la datele statistice şi calculele de eficienţă care demonstrează că, la un randament de numai 2.100 kg/ha, obţinut în urmă cu 40 de ani la nivelul agriculturii de stat, soia este şi astăzi profitabilă. În condiţii de irigare se poate obţine şi mai mult, mai ales în câmpiile din sudul şi vestul ţării.

Preţul la soia se îndreaptă spre 400 $/t.

La finele anului 2009, cotaţiile pentru soia, la FOB/Golful Mexic, au atins 390 $/t, în timp ce estimările pentru luna martie oscilează între 397 şi 416 $/t.

Dacă ne-am fi menţinut pe piaţa internaţională cel puţin la nivelul producţiei de acum 20 ani, când am obţinut peste 300.000 tone, atunci am fi putut exporta aproximativ 150.000 tone soia, ceea ce ar fi adus ţării un venit de 60 milioane dolari.

Rechizitoriu la guvernanţi

Acuzarea vine din partea cultivatorilor autohtoni şi îi vizează pe acei guvernanţi care nu au fost în stare să apere interesele atunci când Bruxelles-ul le-a cerut să scoată din cultură soia modificată genetic. Alături de floarea-soarelui, acestea erau singurele plante care prin oferta de produse erau în măsură să dicteze până şi preţul pe principalele burse agricole ale Europei. Asta se întâmpla prin anul 2007, imediat dupa aderare, când România devenise cea mai mare cultivatoare de soia a Europei. Rezultatul a fost de-a dreptul cutremurător: producătorii au abandonat în masă această cultură, iar România s-a transformat din ţară exportatoare într-unul dintre cei mai mari importatori de şroturi provenite din America, adică din zonele în care soia modificată genetic devenise dominantă. Ar mai fi de subliniat că Uniunea Europeană, ai cărei experţi ne-au obligat să abdicăm de la acest gen de plante, reprezintă în prezent cel mai mare importator de seminţe şi făină de soia modificată genetic.

Experţii în materie de siguranţă alimentară afirmă că mai bine de 80% din produsele expuse în supermarketurile Europei au o legătură directă sau indirectă cu genetica viitorului.

A fost şi rămâne planta-minune

Apărută târziu în structura culturilor agricole, soia s-a impus rapid ca fiind cea mai completă plantă în asigurarea hranei omenirii. Mai întâi ca furaj, apoi ca aliment. Ea a venit să scoată lumea dezvoltată de sub dependenţa uleiurilor exotice şi să asigure, în acelaşi timp, cea mai valoroasă resursă proteică pentru complexele de creştere a animalelor în sistem intensiv.

Strategia pe termen lung elaborată de experţii Departamentului pentru Agricultură a Statelor Unite prognoza, încă din 1995, o creştere rapidă a exporturilor de făină de soia începând din 2000. Adică exact din anul în care savanţii americani au reuşit să creeze primele soiuri de soia modificată genetic.

Evoluţiile ulterioare aveau să demonstreze că fermierii români nu au fost străini de această prognoză, ei extinzând în următorii doi ani cultura de soia la peste 144.000 ha, adică la o suprafaţă dublă faţă de 1995. Apariţia soiei genetice în România a reprezentat semnalul unei relansări care, în cel mult 5 ani, putea să readucă România la apogeul anilor ’80, când suprafaţa cultivată a fost extinsă la 500.000 ha, iar producţia de soia depăşea 430.000 tone. La vremea respectivă, nicio ţară europeană nu avea în cultură o suprafaţă şi o producţie atât de mare precum România.

Impactul economic

El este dat de pierderile valutare imense înregistrate în ultimii ani cauzate atât de lipsa disponibilităţilor la export, dar mai ales de importurile masive de şroturi de soia.

Preţul boabelor de soia la Bursa din Chicago nici n-a crescut nici n-a scăzut vreme de 15 ani. El a oscilat între 175 $/t în perioada recoltării şi 232 $/t în sezonul de vară. Cotaţiile soiei au crescut vertiginos în ultimii ani, ele atingând în luna decembrie un nivel de 360 $/t, adică aproape dublu faţă de 1998, când noi încă mai contam pe piaţa comercială a Europei. În 2009, România cultivă doar 41.000 ha cu soia şi obţine o producţie totală de 71.000 tone. Cât am fi putut câştiga dacă extindeam cultura de soia la un nivel raţional şi cât am pierdut de pe urma abandonului nu este greu de calculat, dar întrebarea este: cui folosesc asemenea estimări? Absolut nimănui, atât timp cât guvernanţii se comportă ca nişte milogi la înalta poartă a Bruxelles-ului, acolo unde se înnoadă şi se desfac sforile noii configuraţii agricole a Uniunii Europene.

Ar mai fi de spus că uleiul din soia a înregistrat în ultima perioadă, la Bursa din Rotterdam, cotaţii ce depăşesc 870 €/t, nivel care asigură acestei plante cea mai înaltă eficienţă.

Tabelele le găsiţi în Revista Lumea Satului pe bază de abonament.
Contactaţi redacţia.

Iosif Pop, Dana Măcriş

Pentru Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare RA a mai trecut un an, mai greu decât ceilalţi, un an de criză financiară declarată, ale cărei efecte se văd la tot pasul. Dacă în Statele Unite ale Americii şi Germania se vorbeşte deja de prime semne de ieşire din criză, la noi încă se bâjbâie, încă se „lucrează“ la identificarea soluţiilor salvatoare.

Analiştii avertizează că România va fi afectată de criza financiară până în prima parte a anului 2011, deci suntem încă departe de sfârşitul calvarului: „Cred că, în anii următori, România se va confrunta cu o criză economică vizibilă, care se va prelungi până în prima parte a anului 2011. Din cele trei variante care ar putea afecta piaţa mondială şi, deci, şi România – redresare rapidă, recesiune extinsă sau depresie, cred că vom avea de-a face cu o combinaţie între ultimele două“, a arătat Dragoş Cabat, managing partner la Financial View, la Forumul Bancar Român, organizat la Bucureşti.

Spectrul falimentului

În ceea ce priveşte efectele crizei financiare mondiale asupra agriculturii din ţara noastră, directorul Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Dan Botănoiu, susţine că aproape 15% dintre producătorii agricoli din România vor da (sau au dat deja) faliment în 2009, pentru că nu vor putea rezista pe piaţă. Şi, totuşi, unii producători agricoli nu stau cu mâinile în sân: a fost iniţiat un proiect de lege prin care se vrea stimularea producţiei şi a valorificării legumelor şi fructelor în România, iar dacă proiectul va trece de Parlament şi va deveni lege, producătorii agricoli vor fi sprijiniţi financiar de statul român pentru construirea unor depozite de mare capacitate pentru stocarea legumelor şi a fructelor.

Soluţiile posibile

Pe de altă parte, apar şi aşa-zise „soluţii salvatoare“, despre care însă nutriţioniştii sunt de părere că sunt salvatoare numai pentru oamenii de afaceri şi interesele financiare din „subsidiar“. Astfel, până nu demult, doar unii savanţi americani din domeniul biotehnologiei prezentau organismele modificate genetic (OMG) drept „singura soluţie ecologică şi profitabilă pentru criza globală de alimente“. Controversatul punct de vedere al savanţilor americani şi-a găsit un susţinător entuziast în persoana premierului britanic Gordon Brown.

Acesta a trimis o scrisoare omologului său japonez, Yukio Hatoyama –  preşedintele grupului celor mai bogate ţări industrializate, secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, reprezentanţilor FMI şi ai Băncii Mondiale, prin care le propunea acestora un plan internaţional pentru rezolvarea crizei, care să includă şi reconsiderarea cultivării de OMG. În nota de fundamentare, înaltul oficial britanic punea creşterea numărului celor care nu-şi pot asigura hrana zilnică pe seama reducerii sistematice a suprafeţelor de teren cultivate cu grâu şi porumb, în detrimentul celor destinate plantelor folosite la obţinerea biocombustibililor. Concluzia lui Brown este că singura soluţie viabilă pentru combaterea foametei, la nivel global, este reconsiderarea culturilor transgenice, prin dezvoltarea unor varietăţi de cereale care să reziste la secetă. 

OMG – o parte a vieţii noastre

În condiţiile în care mai bine de jumătate din produsele agricole importate de europeni din America sunt modificate genetic, singurii specialişti intens mediatizaţi din domeniul alimentar susţin că este inutil ca populaţia să se mai gândească dacă OMG sunt bune sau nu, deoarece acestea fac deja parte din viaţa noastră.

Criza financiară afectează şi domeniul îmbunătăţirilor funciare, mai ales irigaţiile, atât de necesare în zonele în care a apărut procesul de deşertificare. Fermierii spun că, fără irigaţii, nu va mai exista agricultură în România – o ţară care are cca 9 milioane de hectare de teren arabil şi care ar putea să hrănească 80 milioane de oameni. Aceiaşi fermieri aşteaptă de la Guvern o strategie pentru refacerea sistemului de irigaţii, pentru că agricultura nu se poate face fără apă.

Încercând să încheiem într-un ton optimist acest „tur de forţă“, în care am vorbit despre criza mondială şi despre ce mai mâncăm în ziua de azi – de cele mai multe ori, fără să ştim – să sperăm că 2010 va fi anul soluţiilor concrete şi salvatoare care să „îndulcească“ această criză românească şi care să ne ajute să ducem o viaţă decentă, demnă de evul cu care (şi în care) suntem contemporani.

Ing. Emilian MIREA

În luna septembrie, la Clermont-Ferrand, în Franţa, a avut loc Congresul Internaţional al Porumbului organizat de Confederaţia Europeană a Producătorilor de Porumb (CEPM). „Zilele Porumbului“, cum s-a intitulat manifestarea, au oferit participanţilor prilejul de a aborda subiecte de interes major pentru domeniul lor de activitate, printre care s-au numărat eşecul negocierilor OMC de la Geneva privind schimburile agricole, viziunea asupra viitorului PAC din 2013, echilibrul fragil al economiei porumbului, precum şi factorii de producţie şi unele probleme fitosanitare.

Cei peste 500 de specialişti în cultura porumbului care au participat la eveniment provin din asociaţiile naţionale reprezentative ale celor 11 ţări membre CEPM, organizaţie la care anul acesta a aderat şi România prin FNPAR. Celelalte state sunt Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania şi Ungaria.

Bilanţul de sănătate, un fals punct de pornire în reformă

Redefinirea PAC după 2013 a fost principalul punct în sumarul dezbaterilor. S-a vorbit despre Bilanţul de Sănătate ca fiind un fals punct de pornire în reforma ce vizează perioada de după 2013. În opinia participanţilor, Europa trebuie să se doteze cu o politică structurantă ce ţine cont de contextul economic actual, ignorând viziunile pur bugetare.

Doar în aceste condiţii Uniunea Europeană va putea asigura, aşa cum prevede tratatul de la Roma, aprovizionarea propriei pieţe şi va putea anticipa provocările viitorului, contribuind la găsirea echilibrului alimentar mondial. În prezent, Bilanţul de Sănătate se rezumă mai puţin la regularizarea pieţei şi mai mult la transferul din primul pilon spre finanţarea programelor de dezvoltare rurală, din ce în ce mai decuplate de activitatea agricolă.

O politică deconectată de contextul economic actual

În ceea ce priveşte sprijinul pentru filiera europeană a porumbului, acesta se limitează la finanţarea unor instrumente de gestionare a riscului. „Constanta este amară“, ca să-i cităm pe realizatorii raportului prezentat cu ocazia Congresului Internaţional al Porumbului: „PAC este total deconectată de contextul actual“. Pentru CEPM, Bilanţul de Sănătate este deja de domeniul trecutului.

Confederaţia este angajată în reflectarea asupra politicilor de după 2013, când UE trebuie să fie capabilă de mai multă inovaţie, să renunţe în a se inspira din modelul american pentru a susţine o agricultură modernă sinonimă cu creşterea economică. În acest sens trebuie găsite soluţii care să garanteze preferabilitatea produselor comunitare, crearea unor instrumente de stabilizare a pieţelor (stocuri de siguranţă, de exemplu) şi orientarea către exportul către ţări terţe, cum sunt cele din Orientul Mijlociu.

Tot în cadrul UE trebuie construite instrumente noi de gestionare a riscului climatic şi de piaţă, care să răspundă noilor provocări ce ţin atât de încălzirea globală cât şi de noile debuşee.

În total, CEPM însumează aproape 14 milioane de ha, reprezentând aproape 90% din totalul cultivat în cadrul UE – 27.

 Mai exact, putem vorbi de următoarele cifre:
- 92% din suprafaţa de porumb boabe;
- 80% din suprafaţa de porumb furajer;
- 95% din suprafaţa de porumb pentru sămânţă;
-100% din suprafaţa de porumb zaharat.

Şi francezii vor introducerea OMG-urilor

Ca şi viziunea asupra PAC după 2013, un alt punct la fel de interesant pentru viitorul economiei agricole româneşti a fost cel cu privire la Organismele Modificate Genetic. Raportul întocmit de francezi cu ocazia Congresului Internaţional al Porumbului arată că UE rămâne încă incoerentă în ceea ce priveşte subiectul biotehnologii, iar groapa se adânceşte pe zi ce trece cu alte bazine de producţie.

Multe ţări membre au interzis şi cultivarea singurei specii autorizate în Uniune. Argumentele avansate de ţările care au interzis cultivarea porumbului MON 810 au fost considerate nefondate de AESA (Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor).

Distorsiunile europene privind biotehnologiile

Cu toate astea, Consiliul Miniştrilor nu a întrunit niciodată majoritatea necesară eliminării acestor decizii naţionale, responsabilitate pe care nici Comisia nu a vrut să şi-o asume. Din acest punct de vedere Europa se află aşadar într-un impas politic. În timp ce produsele autorizate pentru import sunt tot mai numeroase, producătorii europeni nu pot cultiva decât porumbul MON 810. În acest timp, Comisia ia în calcul chiar posibilitatea punerii în aplicare a unui fel de tolerare chiar şi pentru unele produse neautorizate importurilor.

Producătorii europeni rămân însă privaţi de instrumente inovative care să le permită protecţia împotriva diferiţilor dăunători, obţinerea unor producţii de calitate mai bună, ameliorându-şi practicile doar pentru a limita impactul lor asupra mediului. Prin aceste autorizări desincronizate, Europa oferă un avantaj concurenţial incontestabil bazinelor americane producătoare.

Pe termen mediu şi lung însă această distorsiune concurenţială va avea repercusiuni asupra întregii filiere agricole şi agroalimentare.

Din punctul de vedere al CEPM, Uniunea nu poate rămâne în gară în timp ce trenul progresului tehnologic trece. Pe o piaţă globalizată, această aşteptare erodează puţin câte puţin competitivitatea filierelor europene.

 Valentina ŞOIMU