Vezi continutul

Arhiva

Tag: oferta

În urma creării asociaţiei CCI, printre fondatorii căreia se numără şi KUHN, este disponibil sistemul ISOBUS pe trei game de maşini:

• utilaje pentru distribuit îngrăşăminte;
• prese de balotat;
• maşini de înfoliat.

Utilajele pentru distribuit îngrăşăminte: întotdeauna la fel de precise

Utilajele de împrăştiat amendamente 50.1 W cu sistem de cântărire sunt disponibile cu versiunea ISOBUS cu terminal CCI 100 sau fără terminal de control care se foloseşte cu terminalul ISOBUS al tractorului.

În plus, faţă de avantajele versiunii AXIS 50.1 W „standard” (o productivitate de până la 500 kg/min., cântărire şi reglare în fiecare secundă, o lăţime de lucru de până la 50 m, agitator rotativ extrem de lent), versiunea Isobus este dotată şi cu:

• o cutie de viteze de 750 rpm pentru o mai bună adaptare la tractoarele de mare putere echipate doar cu o priză de putere de 1.000 rpm. Viteză redusă a motorului pentru o conducere economică care determină economisirea de combustibil.

• controlul electric al ridicării/coborârii dispozitivului Telimat monitorizat de la caseta de control.

Presele de balotat şi maşinile de înfoliat: comenzi simple şi rapide, aflate la îndemână

Presele de balotat rotunde cu cameră variabilă, maşinile mixte cu presă de balotat şi sistem de ambalare, presele de balotat cu densitate mare, dar şi primele maşini de ambalat baloturi cu forme rotunde şi pătrate compatibile cu terminalul Isobus pot fi controlate cu ajutorul casetei de control CCI sau cu ajutorul terminalului Isobus al tractorului.

Terminalul CCI poate fi conectat la o cameră video pentru a se urmări desfăşurarea ciclului de ambalare de pe maşinile mixte sau pentru a monitoriza formarea balotului în camera de presare cu densitate mare.

Există numeroase aplicaţii pentru manevrarea şi controlul unei maşini din ce în ce mai inteligente.

CCI 100: un terminal cu dispozitive multiple

Terminalul ISOBUS CCI permite gestionarea mai multor maşini KUHN dotate cu tehnologia ISOBUS, dar şi a maşinilor cu ISOBUS produse de ceilalţi membri ai grupului CCI cu încredere deplină. Acest lucru limitează numărul de terminale din cabină.

Principalele avantaje ale acestui terminal sunt ergonomia, ecranele tactile color ce pot fi îmbunătăţite, oferind posibilitatea de a găzdui funcţii suplimentare.

Treptat, vor mai apărea şi alte maşini dotate cu tehnologia ISOBUS în gama de utilaje KUHN.

Programează-te acum! În spiritul bunelor relaţii pe care le cultivăm cu clienţii noştri, am lansat în această iarnă oferta noastră de pregătire a utilajelor înainte de campanie. În cadrul acestei oferte, o parte importantă constă în inspecţia GRATUITĂ a tractoarelor şi combinelor New Holland, în perioada 1 ianuarie – 1 aprilie 2010.

Acest tip de revizie, în extra sezon, este bine cunoscut agricultorilor din lumea întreagă, însă nu este prea utilizat în ţara noastră. Prin această campanie se doreşte atragerea atenţiei proprietarilor de utilaje agricole asupra importanţei unei astfel de activităţi, care garantează un utilaj în perfectă stare de funcţionare, dar şi riscul mai scăzut al unor defecţiuni majore în timpul campaniei de lucrări agricole. Cum bine ştim, atunci când te aştepţi mai puţin se întâmplă defecţiunile cele mai mari. De ce să nu preîntâmpinăm aceasta, printr-o revizie făcută înaintea sezonului, în acest fel reducând riscurile de staţionare pe timpul campaniei de lucrări agricole?

Agricultorii au plătit bani grei, bani munciţi pentru utilajele lor şi sunt conştienţi de valoarea acestora. În consecinţă, suntem siguri că prin iniţiativa noastră dăm posibilitate tuturor proprietarilor de utilaje New Holland să le menţină în perfectă stare de funcţionare, prelungindu-le astfel viaţa la capacitate maximă.

În cadrul acestei campanii, se urmăresc în principal prezenţa unor elemente, cum ar fi: motorul, cabina şi platforma de lucru, sistemul hidraulic, de răcire, electric, transmisia şi frânele, puntea faţă/spate şi pneurile la ambele tipuri de utilaje (tractoare şi combine), priza de putere la tractoare şi sistemul de descărcare, bătătorul/separatorul rotativ şi elevatorul central, precum şi platforma de tăiere la combine.

Procedura este simplă: clientul nu trebuie decât să ne sune la numărul 0726.112.440 şi să-şi exprime interesul în campania noastră. De aici şi până la rezolvarea problemelor acestuia ne ocupăm noi. O echipă de service se deplasează la sediul clientului, face inspecţia utilajelor, emite o listă de probleme existente dar şi soluţiile la acestea, precum şi o ofertă de piese de schimb. Lista nu este obligatorie, clientul decide dacă este în măsură să îşi repare utilajele conform recomandărilor noastre, dar poate să o facă şi parţial, rezolvând astfel măcar problemele cele mai grave. Dacă clientul achiziţionează piesele de schimb respective în cursul lunii februarie beneficiază de un discount de 12%, iar în martie de 5%.

Până acum, interesul arătat acestei promoţii este destul de mare, dar noi sperăm să conştientizăm cât mai mulţi clienţi de importanţa unei astfel de revizii, înaintea unei campanii de lucrări agricole.

Mai multe informaţii legate de această campanie le puteţi găsi la sediile filialelor NHR Agropartners, pe site-ul sau la numărul de telefon: 0726.112.440.

Copyright © 2012 Agro BUSINESS Design by SRS Solutions