Agro BUSINESS

Tot mai mulţi ţărani şi fermieri de la noi renunţă la crescutul vitelor, fie că vorbim despre vaci de lapte sau despre oi. Şi asta dintr-un motiv foarte simplu: nu mai rentează. Dincolo de toate celelalte inconveniente – costuri mari pentru hrană, insuficienţa subvenţiilor, muncă multă – oamenii dau laptele mai mult de pomană centrelor de colectare. Practic, deşi la magazin un litru costă 4 lei, de la producător el pleacă numai cu 90 de bani. Desigur, este vorba şi despre TVA-ul mare practicat la noi, dar sunt şi destule nebuloase în afacerea asta, a laptelui, de se ajunge la aşa costuri pe raft.

Cert e că, oamenii, supăraţi, îşi spun: „Aşa nu se mai poate. O sticlă de suc costă aproape şase litri de lapte de-al nostru. Trebuie să mulg vaca odată ca să pot cumpăra apoi o sticlă de suc. Pe timpul iernii se ia lapte puţin de la vacă, nici nu se poate încropi de o sticlă de suc, de la cei 90 de bani pe litru. Aşa că, mai are rost să creştem animale?“

Întrebarea asta şi-o pun pregnant ţăranii din comuna ialomiţeană Adâncata, care renunţă pe capete la vechea îndeletnicire a creşterii vitelor. Desigur, la întrebarea asta ar trebui să răspundă numai guvernanţii…

(N.M.)

Dincolo de nemulţumirile producătorilor de lapte, uneori exprimate zgomotos în stradă, apare un adevăr de necontestat: principalii vinovaţi sunt chiar crescătorii de vaci, care refuză asocierea, înfiinţarea unor cooperative puternice. Astfel le lipseşte forţa necesară în relaţiile cu procesatorii.

Aceste date provin dintr-un nou Raport, elaborat de Consiliul Concurenţei (CC), intitulat „Provocările pieţei unice şi concurenţa în sectoare sensibile“.

Obiectivul raportului este de a identifica o serie de probleme din nouă domenii ale economiei naţionale, printre care şi cel agroalimentar, din perspectiva relaţiei concurenţă – competitivitate – bunăstarea consumatorului final.

Ponderea produselor româneşti s-a diminuat

Unul dintre sectoarele analizate de Consiliul Concurenţei se referă la laptele de vacă pe filiera producător-procesator. Ancheta sectorială, realizată în perioada 2005-2009, relevă că ponderea produselor provenite din România şi comercializate prin reţeaua de retail s-a diminuat cu 15,6%, respectiv de la 99,41% în 2005 la 83,82% în 2009. Aceeaşi tendinţă de reducere se înregistrează de altfel şi pentru alte produse, cum ar fi: ouă (-4,38%), ulei de floarea-soarelui (-12,62%), pâine (-1,22%), vin (-7,59%) etc.

Conform documentului, în anul 2009, cele 849.851 de exploataţii de vaci cu lapte existente în România îşi asigurau atât autoconsumul, cât şi venitul necesare traiului pentru un număr de cel puţin tot atâtea familii. Valoarea totală a vânzărilor de pe piaţă a acestor exploataţii atinsese un cuantum de peste un miliard de euro.

Din cauza structurii fermelor, la nivel naţional, cea mai mare producţie de lapte (40%) este destinată auto-consumului, urmată de producţia pentru vânzări directe (36%) şi pentru procesare (22%).

Forţa procesatorilor

Raportul menţionează că procesatorii deţin o pondere mult mai concentrată, astfel încât, la nivelul anului 2008, primii zece operatori economici, dintr-un total de 481, adunau 56% din cifra de afaceri a sectorului. Dintre aceştia, numai Albalact este o companie cu capital 100% românesc, restul fiind cu capital străin (multinaţionale). O altă companie cu capital integral românesc care vine puternic din urmă este cea de la Satu Mare – Unicarm, cunoscută până acum pe piaţa procesatorilor din carne.

Dacă în ţările de origine procesatorii străini sunt legaţi de mari cooperative, iar furnizorii lor de materie primă sunt în acelaşi timp şi acţionarii lor, în România există societăţi comerciale cu capital privat şi cu acţionar unic sau majoritar, se precizează în document.

Concluziile raportului

Analiza pieţei laptelui a pus în evidenţă unele aspecte legate de modul de funcţionare a pieţei. Astfel, piaţa laptelui, pe segmentul producător-procesator, este strâns legată de reglementările legale în materie, care decurg, în mare măsură, din politicile Uniunii Europene (UE) în domeniu. Ca urmare, producătorii români de lapte se găsesc într-o poziţie defavorabilă din punctul de vedere al puterii de negociere, deoarece încheie contracte de livrare în mod individual şi nu deţin acţiuni în cadrul industriei din aval, adică în cadrul firmelor procesatoare.

În raport se spune că procesul de asociere a producătorilor agricoli, corelat cu măsurile agreate de PAC, reprezintă un pas în încercarea de soluţionare a problemelor sectorului. De asemenea, un loc aparte îl ocupă asigurarea transparenţei preţurilor, astfel încât fiecare producător să poată avea informaţii corecte şi în timp util despre preţurile practicate în regiune. Acest fapt poate conduce la consolidarea puterii de negociere a producătorilor în relaţia cu procesatorii.

Cum este în UE

Raportul notează că, la ora actuală, în majoritatea ţărilor UE producţia şi procesarea laptelui se face prin intermediul cooperativelor, în cadrul cărora fermierii sunt atât producători şi furnizori de materie primă, cât şi acţionari ai unităţii de procesare.

Tot la nivelul UE, aproximativ 58% din laptele produs este procesat de către cooperative, iar 20% de către procesatori independenţi. Cu mici excepţii, structura fermelor europene de vaci cu lapte este orientată către exploataţii de mărime medie (10-30, 30-50 sau 50-100 de capete).

Traian DOBRE

Crescătorii de vaci cu lapte din zonele defavorizate, persoane fizice neautorizate, trebuie să se autorizeze şi să depună copie după certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului, până la data de 25 octombrie 2010. Aceasta este una dintre condițiile obligatorii, dacă vor să beneficieze de ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

De sprijinul specific pot beneficia numai crescătorii persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale constituite potrivit OUG  nr. 44/2008.

APIA a menționat că efectivul pentru care se solicită ajutor specific anual, cuprins între 2 şi maximum 15 capete, trebuie menţinut în exploataţie pe perioada derulării schemei.

Cuantumul ajutorului este de cel mult 100 de euro/cap de vacă şi se calculează după finalizarea verificărilor, prin raportarea numărului de animale eligibile la plafonul de 22.447.205 euro, aferent acestei forme de sprijin.

 (T.D.)

Grupul de experţi la nivel înalt în domeniul lactatelor, creat în octombrie anul trecut ca urmare a crizei care a afectat sectorul produselor lactate în 2009, a finalizat raportul asupra deliberărilor sale, ce cuprinde o serie de recomandări adresate Comisiei pentru șapte aspecte distincte. Printre recomandări se numără și invitaţia de a propune măsuri concrete pentru a încuraja utilizarea contractelor scrise în lanţul de aprovizionare cu produse lactate, precum şi de a lua în calcul propuneri în vederea creşterii puterii de negociere colective a producătorilor de lapte şi produse lactate.

Direcţii de acţiune

Recomandările pe care grupul la nivel înalt le-a prezentat Comisiei vizează următoarele aspecte:

- În relaţiile contractuale dintre producătorii şi prelucrătorii de lapte să se încurajeze utilizarea contractelor formale scrise, încheiate în avans, pentru livrările de lapte crud (precizând preţul, volumul, calendarul și durata livrărilor), prin intermediul unor orientări sau al unei propuneri legislative, cărora statul membru să le poată conferi, eventual, un caracter obligatoriu.

- Adaptarea unui sistem de conlucrare care să mărească puterea de negociere colectivă a producătorilor. Aceasta ar permite organizaţiilor de producători formate din fermierii producători de lapte să negocieze în mod colectiv clauzele contractelor încheiate cu fabricile de produse lactate, inclusiv preţurile. Indiferent de natura lor (permanente sau temporare, însă cu o durată suficient de lungă), dispoziţiile trebuie să fie revizuite.

- Posibilul rol al organizaţiilor interprofesionale în sectorul produselor lactate: să se analizeze dacă există dispoziţii în vigoare aplicabile organizaţiilor interprofesionale din sectorul fructelor şi legumelor care se pot aplica şi în sectorul produselor lactate.

- Transparenţa în lanţul de aprovizionare cu produse lactate: presupune perfecţionarea instrumentului european de monitorizare a preţurilor alimentelor. În acest sens ar trebui să se analizeze posibilitatea ca EUROSTAT și institutele naţionale de statistică să furnizeze mai multe informaţii (de exemplu, asupra volumului de produse lactate).

- Măsuri de piaţă şi pieţe la termen: reducerea volatilităţii veniturilor, inclusiv posibilitatea de a recurge la pieţe la termen, în special prin programe specifice de formare.

- Standarde de comercializare şi indicarea originii pe etichete: în cadrul activităţii desfășurate în prezent de Comisie în materie de etichetare, aceasta trebuie să analizeze fezabilitatea diferitelor opţiuni de indicare pe etichete a locului de provenienţă agricolă a produselor lactate și trebuie să prevadă o etichetă diferită pentru produsele lactate de imitaţie.

- Inovarea și cercetarea vizează o mai bună comunicare a posibilităţilor existente de inovare și cercetare în cadrul actualelor programe-cadru de dezvoltare rurală şi de cercetare. Părţile interesate trebuie să stabilească priorităţi clare de cercetare în sectorul produselor lactate, pentru a permite o mai bună coordonare a programelor de cercetare naţionale şi comunitare.

Prognoza până în 2015

Ca urmare a situaţiei dificile prin care a trecut piaţa produselor lactate în 2009, comisarul a creat, în octombrie anul trecut, un grup de experţi la nivel înalt (GNI), al căror scop este să discute măsurile pe termen mediu şi lung ce trebuie luate în acest sector, ţinând cont de faptul că, la 1 aprilie 2015, cotele de lapte vor dispărea. Ținând seama de rezultatul bilanţului de sănătate al PAC, GNI a fost invitat să analizeze posibilitatea unor măsuri de reglementare care ar putea contribui la stabilizarea pieţei și a veniturilor producătorilor şi care ar putea creşte gradul de transparenţă a pieţei. Din octombrie 2009 până în iunie 2010 s-au organizat zece reuniuni. În luna mai s-a prezentat un proiect de raport care cuprindea o sinteză a rezultatelor discuţiilor şi o serie de recomandări. Raportul a fost adoptat astăzi în unanimitate.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Organizarea Comună a Pieţei (OCP) în sectorul laptelui a funcţionat, până în 1984, ca un mecanism care încuraja realizarea de investiţii pentru creşterea producţiei. Producătorii contau pe creşterea constantă a preţurilor nominale pentru a-şi finanţa extinderea, încurajaţi fiind de creşterea anuală a preţului indicativ. Deşi se înregistrau atât o creştere a preţurilor nominale de producţie, cât şi o producţie excedentară masivă, pentru producători evoluţia pieţei era previzibilă, toate modificările de preţ aşteptate evoluând către o creştere. Situaţia pe piaţă astfel creată nu era nici stabilă, nici echilibrată, aceste caracteristici constituindu-se în obiective ale OCP abia odată cu introducerea cotelor de lapte în 1984.

Sistemul cotelor de lapte a limitat oferta şi a menţinut preţurile nominale la un nivel relativ ridicat şi stabil. Astfel, preţurile pentru laptele crud în UE nu au variat decât într-o mică măsură în perioada 1984-2007, comparativ cu perioada care a precedat introducerea cotelor, preţul nominal mediu estimat fiind de 29 de euro/100 kg în 2006.

Obiectivul de stabilitate a preţurilor a fost în mod global atins după 1984 şi a condus la stagnarea aproape completă a preţului indicativ, înainte de eliminarea sa în 2004.

Producătorii europeni de lapte beneficiază, în general, de preţuri mai ridicate decât cele obţinute de producătorii din Noua Zeelandă, dar inferioare celor obţinute de producătorii elveţieni. Preţurile europene sunt destul de apropiate de cele din SUA, dar beneficiază de o mai mare stabilitate.

Impactul inflaţiei

În termeni reali, preţul de producţie a laptelui a suferit o continuă erodare. Creşterea permanentă a preţului laptelui între anii 1970-1984 s-a produs pe fondul unei inflaţii generalizate. După 1984, perioada care a urmat introducerii cotelor de lapte, menţinerea preţurilor nominale de producţie maschează, în realitate, o diminuare destul de accentuată a preţurilor în termeni reali, astfel că, pentru o bună perioadă de timp, producătorii de lapte nu au beneficiat deloc de preţuri stabile în termeni reali.

Un „foarfece“ păgubitor

Preţul de consum al laptelui este în mare parte decuplat de preţul de producţie, după cum s-a demonstrat într-un studiu al Comisiei conform căruia, între începutul anului 2000 şi jumătatea anului 2007, preţurile nominale de consum pentru produsele lactate au crescut cu 17%, în timp ce preţul nominal plătit producătorului a scăzut cu 6%.

Datele Eurostat confirmă că, per ansamblu, preţurile de consum evoluează diferit faţă de preţurile de producţie. Între 1996 şi 2000, indicele preţurilor de consum care includea laptele, brânzeturile şi ouăle a rămas practic neschimbat, în timp ce indicele preţului la lapte plătit producătorilor a scăzut, pentru ca ulterior să crească din nou. Între 2000 şi 2007, preţurile de consum au crescut aproape linear cu aproximativ 15%. Pentru aceeaşi perioadă, indicele preţului la lapte plătit producătorilor a scăzut timp de cinci ani consecutiv, după care a cunoscut o creştere.

În sectorul laptelui, în timp ce preţurile plătite producătorilor de către fabricile de prelucrare a laptelui urmează îndeaproape evoluţiile de pe piaţa internaţională, preţurile plătite de consumatori sunt influenţate nu numai de costul materiei prime, dar şi de alţi parametri, precum costul energiei sau cel determinat de salarii.

Laptele, ca materie primă, are de fapt o influenţă relativ redusă asupra preţului de consum al produselor lactate, între 30 şi 50%, în funcţie de produse.

O altă caracteristică a sectorului european al laptelui este concentrarea semnificativă a întreprinderilor de prelucrare şi de distribuţie, ceea ce le poate conferi o poziţie predominantă în fixarea preţurilor.

Dana Măcriş

Laptele este unul dintre principalele produse agricole ale Uniunii Europene: peste un milion de exploataţii produc anual 148 milioane de tone de lapte, cu o valoare aproximativă de 41 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 14% din valoarea producţiei agricole europene. Peste 60% din carnea bovină produsă în Europa provine din creşterea animalelor pentru lapte. Uniunea Europeană este pe primul loc în producţia mondială de lapte (27%), înaintea Indiei (20%) şi a Statelor Unite (16%) şi cu mult înaintea Oceaniei (5%).

În Europa, în activitatea de prelucrare a laptelui sunt angajate peste 400.000 de persoane, rezultând o cifră de afaceri globală de ordinul a 120 miliarde de euro.

Laptele crud este utilizat, în principal, la fabricarea brânzeturilor, urmată de fabricarea untului şi de cea a laptelui pentru consum. În 2008, în producţia de brânzeturi se utiliza un procent de 46% din conţinutul proteic şi de 34% din materia grasă preluate din laptele colectat în UE-27; laptelui pentru consum îi corespundea un procent de 23% din conţinutul proteic şi de 13% din materia grasă, iar pentru unt se utiliza un procent de 32% din materia grasă.

Este de menţionat că, deşi producţia de unt necesită o cantitate mai mare de lapte decât producţia de alte sortimente, aceasta din urmă reprezintă pentru acest sector o piaţă de desfacere mai interesantă, deoarece permite valorificarea atât a proteinelor, cât şi a materiei grase din lapte.

Scurt istoric

Intrată în vigoare în 1968, organizarea comună a pieţei (OCP) în sectorul laptelui şi produselor lactate a fost una dintre primele opţiuni ale Politicii Agricole Comune (PAC). Ea a cunoscut numeroase reforme, cea mai radicală, în 1984, constând în introducerea cotelor de lapte pentru a remedia problema excedentelor structurale rezultate din dezechilibrele dintre cererea şi oferta de lapte şi de produse lactate.

În conformitate cu deciziile cuprinse în Agenda 2000, reforma din 2003 a început liberalizarea sectorului laptelui prin reducerea susţinerii preţurilor şi prin crearea de ajutoare directe la venituri. În 2007, în cadrul simplificării reglementărilor comunitare, Consiliul a integrat dispoziţiile referitoare la sectorul laptelui într-o viziune unică, acoperind totalitatea producţiilor agricole reglementate.

Aşezată la poalele munţilor, comuna nemţeană Crăcăoani oferă condiţii propice creşterii animalelor, valorificate până nu demult din plin de localnici.

Un ţăran înţelept

Între crescătorii de frunte se numără şi Vasile Mangalaru care are vaci „cum nu se mai află“, cum spune, cu o oarecare invidie, un localnic.

Povestea a început aşa: gospodarul nostru a primit ca premiu la o expoziţie interjudeţeană o vacă din rasa Brună Austriacă. Produşii obţinuţi prin însămânţare artificială cu material de bună calitate i-au populat cu vremea adăpostul. În grajdul de o curăţenie exemplară, cu apă curentă, am văzut cinci vaci cu lapte, o junincă gestantă, trei viţele şi un viţel. „Mi-s dragi ca ochii din cap şi n-aş putea să mă despart de ele, mai ales că pe toate  le-am crescut eu.“

Are şase hectare de teren şi mai arendează, făcându-le, spune dumnealui, un serviciu celor care nu-şi pot lucra pământul, şi sunt destui.

Asigură tot ce este necesar pentru hrana animalelor. O vacă cu lapte primeşte zilnic fân de cea mai bună calitate, lucernă, cinci kilograme de concentrate, calciu, iar producţia este pe măsură. De la fiecare vacă obţine circa 20 litri de lapte. „Aş putea să le dau mai mult tain, explică, şi să obţin mai mult lapte, dar le cruţ.“

La lăptăria lui Mangalaru

Pentru a valorifica „fruptul“ – cum se spune în zonă – a amenajat o mică lăptărie. Aici produce brânză, smântână, caş pe care le duce în piaţă la Piatra-Neamţ unde are închiriat un stand. „Produsele noastre sunt controlate periodic de DSV şi până acum nu am avut nicio reclamaţie. Mulţi prieteni ne cunosc şi, telefonic, ne comandă produsele de care au nevoie.“

– Nu era mai simplu să livraţi laptele unui procesator?

– La 60 de bani litrul, cât oferă cel care preia laptele, în niciun caz, vine răspunsul. Cu banii aceştia, animalele pe care le-aţi văzut ar muri de foame. De regulă, şi o spun din experienţă, procesatorul îţi dă banii cu întârziere de două-trei luni. Dacă la toate acestea mai adăugaţi şi faptul că, de la începutul acestui an, statul nu mai acordă nici cei 30 de bani pe litrul de lapte conform, vă daţi seama de ce tot mai mulţi oameni renunţă să mai crească animale.“ Pentru cei mai mulţi consăteni de-ai mei creşterea animalelor a devenit o povară.

Era prea frumos să fie şi adevărat

Vasile Mangalaru a visat o fermă modernă, cu toate dotările necesare, mai ales că a urmat şi cursuri de creştere a animalelor şi de agricultură. S-a înscris pentru un proiect SAPARD, dar acesta a fost respins fără prea multe explicaţii. Anul trecut a început din nou demersuri. „Toate bune şi frumoase, îşi aminteşte gospodarul, până în clipa când am început să mă interesez la bancă pentru creditul necesar. Când am aflat că va trebui să plătesc o dobândă de până la 23%, m-am lăsat păgubaş. Şi apoi mai este problema valorificării laptelui. Cu cât ai mai multă materie primă cu atât eşti la mâna procesatorului care joacă preţul aşa cum vrea el, mai ales că tot mai mulţi dintre aceştia aduc lapte din afara ţării, iar marile magazine sunt pline cu produse lactate din import.

– Şi totuşi, ce ar trebui făcut?

– Ca să ne putem dezvolta şi să valorificăm condiţiile naturale nu avem nevoie de subvenţii, care când se dau, când nu. Dar eu cred că statul trebuie să ajute un crescător ca mine cu un credit a cărui dobândă să fie în jur de cinci la sută. Apoi s-ar cuveni să existe reguli care să protejeze într-un fel produsele noastre, altfel nu putem face faţă laptelui unguresc, untului din Germania sau iaurturilor bulgăreşti.

Stelian CIOCOIU

În şedinţa Guvernului din data de 14 aprilie 2010 a fost aprobată Hotărârea pentru acordarea sprijinului producătorilor de lapte şi produse lactate, finanţat din fonduri europene şi destinat fermelor sau persoanelor fizice din acest domeniu. Bugetul total alocat României pentru acest mecanism de susţinere este de aproximativ 5 milioane de euro şi va fi finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Sprijinul financiar se acordă pentru anul de cotă 2008-2009, iar termenul limită pentru depunerea cererilor de obţinere a acestui sprijin este 14 mai 2010.

Sprijinul financiar de care beneficiază producătorii din acest domeniu este diferenţiat pe 4 categorii, în funcţie de cantitatea de lapte livrată pieţei, astfel:

Pentru producătorii care livrează pieţei anual între 10.000 – 20.000 litri de lapte, sprijinul financiar este de 200 de euro/exploataţie. El este de 2.360 euro în cazul celor care livrează peste 200.000 litri de lapte.

De asemenea, tot în şedinţa din 14 aprilie 2010 a mai fost votată şi Hotărârea Guvernului privind aprobarea plăţilor tranzitorii pentru tomate destinate procesării.

Hotărârea de Guvern stabileşte cadrul general de implementare a schemei de plăţi tranzitorii pentru tomate destinate procesării şi de accesare de către producători a sprijinului financiar comunitar în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 73/2009, măsură care va fi finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Plafonul anual disponibil pentru plăţile tranzitorii privind tomatele destinate procesării este de 869 mii euro, iar suprafaţa eligibilă este de 573 ha. Valoarea sprijinului financiar reprezintă echivalentul în lei a 1.516,60 euro/hectar.

Dana Măcriş

În Uniunea Europeană, consumul de lapte şi produse lactate pe locuitor este de aproximativ 132 kg pe an. Fapt este că producţia de lapte obţinută în exploataţiile zootehnice europene poate acoperi în totalitate nevoile consumatorilor şi reprezintă o pondere importantă în balanţa comerţului mondial.

În 2000, Uniunea Europeană ocupa primul loc în clasamentul exportului mondial de lapte, cu un procent de aproximativ 48% din comerţul mondial, fiind urmată de Noua Zeelandă cu 27%, Australia cu un procent de 8% şi Argentina cu un procent de 6%.

Excedentele mari de lapte la nivelul Uniunii Europene reprezintă şi astăzi o problemă pentru unele dintre statele membre.

Producţia mondială de lapte s-a stabilizat în jurul cifrei de 600 milioane tone. Cert este că Uniunea Europeană, cu cele 27 de state membre, este cel mai mare producător de lapte şi produse lactate. Alături de UE, în topul marilor producători se află şi Noua Zeelandă, Australia, India şi ţările din America Latină. La unt, producţia mondială depăşeşte 7 milioane de tone, în timp ce la brânzeturi media ultimilor 10 ani indică un nivel de 25 milioane de tone. Primul producător de brânzeturi din lume este SUA, cu o producţie anuală de aproape 4 milioane de tonem care este destinată, în principal, consumului intern.

O primă concluzie este că trendul ascendent al producţiei de lapte se face simţit în întreaga lume.

În mod paradoxal, în unele ţări membre UE, inclusiv în România, se resimte o scădere drastică a efectivelor de animale.

…Avicultura este cel mai dinamic sector agricol?

În zootehnie, unul dintre cele mai dezvoltate şi prospere segmente este avicultura şi asta nu doar la nivelul ţării noastre, ci în întreaga lume. Prin comparaţie, se pare că, dintre toate ramurile agricole, producţia de carne de pasăre este cea mai dinamică, creşterile făcându-se simţite de la an la an. Dacă în 1986, la nivel mondial producţia totală însuma aproximativ 30 milioane de tone, patru ani mai târziu valoarea ei se ridica la aproximativ 33 milioane de tone, trend ascendent care s-a păstrat şi în următorii opt ani. Astfel că în 1998 producţia mondială de carne era de aproximativ 53 milioane de tone.

În această perioadă, liderul incontestabil de pe piaţa mondială a produselor avicole era SUA, cu un procent de 45%, urmată de Uniunea Europeană cu un procent de 17% şi de Brazilia cu o pondere de 7%.

Laura DOBRE

Răspunsul este, din unele puncte de vedere, afirmativ, criza existând la nivel european, fiind provocată de scăderea preţului laptelui. Această scădere este pusă de producătorii europeni pe seama creşterii cotei naţionale de lapte, în timp ce Comisia Europeană dă vina pe criza economică.

Cine are, totuşi, dreptate?

Producătorii de lapte din România sunt nemulţumiţi că sunt aproape scoşi de pe piaţă de importul pe care îl fac procesatorii din ţări precum Ungaria, Polonia sau Cehia, din cauza preţului mai scăzut al laptelui. Aceasta se întâmplă datorită faptului că în aceste ţări producătorii primesc accize reduse la motorină, furaje şi verde la credite avantajoase. Preţul oferit la noi de către procesator producătorului (0,4/0.5 lei pe litru) este considerat unul de mizerie de către crescătorii de taurine, care preferă deseori să-l dea porcilor sau să-l arunce la canal!

S-a întâmplat şi în alte ţări europene, în 2009, unde, în urma deprecierii preţului laptelui şi afectării veniturilor, producătorii au protestat aruncând milioane de litri de lapte pe câmp sau în faţa sediului Comisiei Europene.

Aceste acţiuni de protest au fost denumite greva laptelui.

În aceste condiţii, în România mulţi dintre crescătorii de animale au renunţat şi la afacerea cu lapte. Aceştia susţin că laptele importat este mult mai slab decât cel autohton şi că statul închide ochii la importul masiv şi la declararea laptelui de import ca fiind românesc.

Soluţii pentru depăşirea crizei

- Stabilirea unui preţ de referinţă şi permiterea pentru producător şi procesator a unui adaos de 5-10% sunt soluţii respinse din start de către reprezentanţii Ministerului Agriculturii, având ca argument faptul că în niciun stat din UE nu este reglementat un astfel de preţ.

- O altă rezolvare a crizei ar fi înfiinţarea de unităţi locale de procesare a laptelui cu centre proprii de prelucrare a acestuia. Astfel, fermierii vor ieşi cu propriul brand pe piaţa laptelui, vor crea locuri de muncă, iar procesatorii vor recolta de la aceştia cantităţi mai mari.

- Fapt este că Ministerul Agriculturii nu pare a fi preocupat de situaţia producătorilor de lapte autohtoni şi nu consideră oportună stabilirea unui preţ de referinţă pentru litrul de lapte, în timp ce procesatorii susţin că plătesc preţul corect.

S-ar părea, acestea fiind spuse, că aşa-numita criză a laptelui există, dar lipseşte cu desăvârşire…

George Dumitrache

Declaraţiile pentru lapte

Pentru o centralizarea eficientă a cantităţilor de lapte comercializate la nivel naţional prin vânzare directă şi pentru întocmirea rapoartelor către Comisia Europeană, cumpărătorii şi producătorii deţinători de cotă de lapte au obligaţia de a depune declaraţiile anuale privind vânzările realizate în anul de cotă 2009-2010.

Anul acesta, perioada de depunere a formularelor se încheie pe 14 mai 2010, depăşirea acestui termen atrăgând după sine penalizări financiare. Sarcina de completare a declaraţiilor revine atât producătorilor care au comercializat lapte sau produse lactate pe parcursul anului de cotă, cât şi celor care nu au făcut acest lucru. Declaraţiile vor fi depuse la Compartimentul Administrare Cote de Lapte din cadrul Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. (L.D)

Comisia Europeană va continua să facă tot posibilul pentru sprijinirea fermierilor producători de lapte şi pentru stabilizarea pieţei. În raportul publicat toamna trecută cu privire la situaţia de pe piaţa lactatelor, Comisia prezenta o listă a măsurilor disponibile pentru atenuarea gravelor dificultăţi cu care se confruntă această piaţă.

Principalele instrumente de intervenţie vizează depozitarea privată şi restituirile la export. Totodată, se va permite efectuarea în avans a plăţilor directe către fermieri, lansând în acest scop o nouă rundă de programe de promovare a lactatelor.

Printre alte posibile măsuri se numără finanţarea retragerilor voluntare din producţia de lapte cu ajutorul banilor obţinuţi prin taxarea depăşirilor de cotă şi includerea fermierilor în cadrul temporar de criză pentru ajutoarele de stat. În plus, statele membre au posibilitatea de a redistribui ajutoare către sectorul lactatelor în temeiul acordului privind bilanţul de sănătate din 2008 şi există o serie de căi de a veni în ajutorul producătorilor de lapte în cadrul politicii de dezvoltare rurală. Comisia continuă să analizeze eventualele practici anticoncurenţiale din lanţul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate.

„Trebuie să facem tot posibilul ca să-i ajutăm pe producătorii noştri de lapte care se confruntă cu prăbuşirea preţurilor“, se afirma într-un raport al Comisiei Europene. Vom continua să folosim toate măsurile de care dispunem pentru stabilizarea pieţei dar, aşa cum a indicat Consiliul European, nu vom reveni asupra politicii noastre de eliminare lină şi treptată a cotelor. A pune în discuţie acest proces nu ar face decât să creeze nesiguranţă şi nu ar ajuta cu nimic la remedierea situaţiei.“

Măsuri disponibile

Comisia a dat drumul la ajutorul pentru depozitarea privată a untului la începutul lunii ianuarie în 2009, iar anul trecut s-au depozitat aproximativ 120.000 de tone. Perioada de acordare a ajutoarelor pentru depozitarea privată expiră la sfârşitul lui februarie 2010.

Cumpărarea la intervenţie a untului şi laptelui praf degresat a debutat la 1 martie 2009, iar Comisia a propus recent prelungirea achiziţiilor până la 28 februarie 2010, adică până la începutul următorului sezon de intervenţie. Comisia a propus, de asemenea, să fie abilitată să procedeze la fel şi în 2010, dacă situaţia de pe piaţă o impune. Până acum s-au cumpărat 81.900 tone de unt şi 231.000 tone de lapte praf degresat.

În ianuarie 2009 s-au reactivat restituirile la export pentru produsele lactate. Nivelul lor a fost menţinut în limite prudente pentru a permite exportatorilor europeni să concureze fără a submina preţurile de pe piaţa mondială. Comisia va continua să acorde restituiri atât timp cât va fi nevoie.

Sistemul de distribuire a laptelui în şcolile UE a fost recent îmbunătăţit şi sunt în curs discuţii pentru a-l face şi mai atrăgător.

Preocupări

Comisia Europeană implementează în prezent foaia de parcurs propusă în comunicarea sa „Preţurile la alimente în Europa“ şi studiază posibilitatea stabilirii unui nou sistem de monitorizare a preţurilor. Comisia analizează, de asemenea, eventualele practici anticoncurenţiale din lanţul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate.

Fermierii producători de lactate trebuie să fie încurajaţi să coopereze mai eficient în cadrul organizaţiilor de producători, ca să-şi mărească forţa de negociere.

Sistemul cotelor

Consiliul European a solicitat prezentarea unor „posibile opţiuni pentru stabilizarea pieţei produselor lactate“, cu respectarea rezultatelor bilanţului de sănătate. Ar însemna să nu se respecte rezultatele bilanţului de sănătate dacă s-ar modifica sistemul cotelor. Aşadar, deocamdată este exclusă ideea reducerii cotelor sau a suspendării măririlor de cote deja convenite.

Comisia sugerează statelor membre să impună taxe suplimentare asupra producătorilor care îşi depăşesc cotele individuale şi să folosească aceşti bani pentru finanţarea retragerilor voluntare din producţia de lapte sau să-i redistribuie unor grupuri prioritare.

În mod excepţional, Comisia a autorizat statele membre să efectueze până la 70% din plăţile directe către fermieri cu începere din 16 octombrie, în loc de 1 decembrie 2009.

Statele membre au putut acorda şi ajutoare de stat de minimis sau împrumuturi în condiţiile pieţei pentru sprijinirea producătorilor care au probleme cu lichidităţile. Se poate lua în considerare o modificare a cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat. În acest fel, s-ar putea plăti până la 15.000 de euro per fermier până la sfârşitul anului acesta, scăzând eventualele ajutoare de minimis primite de fermierii în cauză.

Laura DOBRE

În urmă cu doi ani, Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui – APRIL a demarat alături de organizaţiile de reprezentare a sectoarelor carne, panificaţie şi vin demersul de legiferare a activităţilor de comercializarea produselor alimentare. Acest demers a fost fructificat prin publicarea în Monitorul Oficial a legii 321/2009  conform căreia toate tipurile de comercianţi au obligaţia de a modifica contractele cu furnizorii până cel târziu la data de 16 ianuarie 2010, pornind de la principiile pe care legea amintită le impune. 

 Ca urmare a informaţiilor pe care APRIL le-a primit de la membrii săi, există multe presiuni de eludare a legii, din partea companiilor reprezentate de Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România – AMRCR.

Pe baza informaţiilor primite de la procesatorii de lapte, APRIL a trimis o scrisoare către AMRCR prin care îşi exprimă indignarea pentru încercările de intimidare a procesatorilor români şi pentru demascarea practicilor ilegale de impunere a unor discounturi suplimentare, care nu au niciun fundament economic.

Cu această ocazie APRIL a transmis recomandarea făcută membrilor săi, de a refuza să acorde în cadrul aşa-numitelor negocieri, un discount suplimentar sau o valoare mai mare a discountului.

Din punctul de vedere al APRIL, refuzul acordării unor discounturi suplimentare are în sine un demers economic motivat de scăderea veniturilor procesatorilor de lapte ca urmare a creşterii costurilor de producţie (eliminarea subvenţiilor din sectorul de creştere a vacilor de lapte, creşterea accizelor pentru carburanţi, electricitate şi gaze, creşterea costurilor ambalajelor), deprecierea continuă a cursului valutar, precum şi creşterea costurilor creditelor pe care procesatorii le contractează pentru efectuarea de investiţii şi pentru activitatea curentă.

Ioan DÎRZU, preşedinte APRIL

Plângem că agricultura e în colaps, că se importă 80% din alimente din UE sau de aiurea, că se aruncă laptele la canal sau la porci, că procesatorii nu mai preiau laptele şi că preţul plătit fermierilor este sub costul real. Plânsul este justificat, dar de ce s-a ajuns aici?

Cauze greu  de explicat

O să le enumăr, nu nepărat în ordinea dezastrului. Importul de lapte din Uniunea Europeană se face fără să se respecte legea Cotelor europene de lapte. Acest schimb intracomunitar se face urmărind interese care duc la eludarea legilor fiscale autohtone şi europene.

Exemplu: dacă Ungaria, Polonia etc. depăşesc cota de lapte alocată de Uniunea Europeană cu o cantitate de 100.000 de tone, sunt obligate să plătească o amendă de 0.28 euro pe fiecare litru-cotă depăşit. Aceste ţări sunt amendate câte 28.000.000 euro de către Uniunea Europeană.

Trimiţând laptele în România, prin intermediul samsarilor şi al multinaţionalelor corespondente, fără să înregistreze la departamentul cotelor de lapte al Ungariei, Poloniei etc. cantităţile transferate, aceste ţări nu plătesc amenda de 28 milioane către UE.

Ele încasează de la români contravaloarea laptelui în euro, contribuind la destabilizarea balanţei de plăţi a României. Fapt este că prin cantităţile aruncate pe piaţa noastră destabilizează preţul şi implicit producţia de lapte. De aici falimentul zootehniei româneşti şi dependenţa totală de alţii. Laptele crud, semipasteurizat, pasteurizat sau condensat adus în România depăşeşte 500.000- 600.000 tone anual.

Reziduurile lactice

- Calitatea laptelui importat este cel puţin dubioasă. Tot laptele refuzat de fabricile de procesare din ţările amintite este preluat de băieţi deştepţi (samsari) şi adus în România. Din verificările făcute de ANSVSA sub supravegherea fermierilor a rezultat că patru din cinci cisterne aduse în România nu corespund normelor impuse de Uniunea Europeană.

Mulţi procesatori autohtoni care au cumpărat lapte materie primă importat au reclamat faptul că laptele nu se poate folosi în procesul tehnologic, pentru obţinerea de preparate, pentru că nu se încheagă. Ce se întâmplă cu acest lapte? Se ambalează ca lapte proaspăt şi se livrează în programul laptele şi cornul sau pe piaţă. Incredibil, dar adevărat!

- Trasabilitatea laptelui importat (traseul laptelui de la vacă până la consumator) nu este cunoscută şi nu poate fi verificată. Cu alte cuvinte, dacă pentru laptele colectat de la fermierii români se cunoaşte atât vaca de la care provine cât şi starea ei de sănătate, despre laptele importat nu se ştie nimic.

În loc să existe obligativitatea ca laptele să fie proaspăt, produs în România, acesta se importă, este plătit în euro cu bani de la bugetul de stat. Astfel statul român ajută fermierii din Ungaria, Polonia, Slovenia etc. să treacă perioada de criză, cumpărându-le laptele în valută prin intermediul acestor samsari, în timp ce vacile fermierilor români merg la abator. Multe dintre produsele distribuite elevilor sunt făcute din lapte praf.

Atentat la sănătatea copiilor

- Programul „Laptele şi cornul“ s-a transformat dintr-un program oarecum eficient pentru alimentaţia şi sănătatea copiilor din clasele primare, într-un program de deturnare de fonduri către clienţii politici. Licitaţiile care desemnează un câştigator al programului sunt făcute după caiete de sarcini dubioase, întocmite special pentru clienţii puterii, după reguli care atentează la sănătatea copiilor noştri. Sunt foarte mulţi câştigători care importă laptele pentru program, gata ambalat sau ca materie primă.

Ce fac organele de control?

Există multe situaţii în care laptele importat este vândut ca lapte de calitate UE produs în România. Această înşelătorie duce la obţinerea ilegală de subvenţie pe calitatea laptelui de 0,3 lei/litru.

Etichetarea produselor lactate vândute pe piaţă este o altă mare înşelătorie. Astfel, pe ambalajul iaurtului scrie „ produs din lapte praf şi lapte proaspăt“. Nu veţi găsi niciodată trecut pe ambalaj procentul de lapte praf şi lapte proaspăt. Iaurtul poate fi făcut din 99% lapte praf şi 1% lapte proaspăt. Cine ştie? În alte cazuri, pe ambalaj scrie „produs tradiţional românesc obţinut din laptele produs la poalele Munţilor Ceahlău“. În realitate, produsul este un lapte praf adus în saci din Polonia şi ambalat la fabrica Rarăul.

Complicitatea înalţilor funcţionari

La insistenţele noastre privind impunerea unei etichetări cât mai explicite, astfel încât consumatorul să ştie exact ce cumpără, explicaţiile funcţionarilor de stat abilitaţi au fost următoarele:

Pentru cazul iaurturilor şi al altor produse, producătorul este obligat să treacă pe etichetă materia primă în ordine cantitativă descrescătoare, fără a indica procentul. În opinia lor, acesta este secret de fabricaţie. Culmea neruşinării! De ce să mai vorbim atunci de normele europene de siguranţă alimentară?

Lăptarii români, un fel de paria

Fermierii români nu sunt deţinători de fabrici de procesare, ci numai producători de lapte. Friesland, Hochland, Alfoldi etc., mari procesatori europeni şi mondiali, sunt proprietatea companiilor din Olanda, Germania, Ungaria. Niciodată aceste fabrici nu vor dori ca fermierii români să fie puternici. Ei trebuie să fie sclavi credincioşi în ţara lor şi să facă ce doresc fermierii din ţările de origine ale procesatorilor.

De ce nu au şi fermierii români fabrica lor? Deoarece nu suportă să lucreze în cooperativă, nu sunt ajutaţi să înţeleagă şi să dezvolte asocierile. Mai pot fi ei stăpâniţi dacă nu sunt atât de dezbinaţi?

Costel CARAS,  preşedintele SCTR

În România, piaţa produselor ecologice reprezintă un segment nesemnificativ, de numai 1% din valoarea totală a producţiei agricole.

Evoluţiile din ultimii ani dovedesc un ritm de dezvoltare cel puţin la nivelul celui înregistrat de agricultură în ansamblul său. Au crescut mult suprafeţele, acestea depăşind 200 de mii de hectare, dar lucrul cel mai important este că producătorii din acest sector au un debuşeu mare pe piaţa ţărilor dezvoltate din Europa. Ne referim îndeosebi la brânzeturile obţinute din lapte de oaie, la produsele melifere, precum şi la unele sortimente oarecum atipice agriculturii româneşti, cum ar fi melcii şi, mai nou, ouăle ecologice.

Ca volum, piaţa produselor ecologice este dominată totuşi de sectorul vegetal care realizează cantităţi importante de cereale, plante oleaginoase şi fructe de pădure. Ultimele au şansa cea mai mare de a concura pe piaţa internaţională atât cantitativ cât şi calitativ.

Şi laptele naturist e în criză

Un indicator ce dimensionează mărimea acestui sector este reprezentat de numărul de operatori prezenţi pe piaţă, număr care a crescut în ultimii ani, ajungând la 3.834 în 2007 şi la 4.191 în 2008. Oarecum surprinzător este faptul că până şi acest sector a fost atins de criză, lucru care se poate vedea din numărul mai mic de operatori înscrişi până la data de 1 iunie a.c., care se ridică la 3.191.

Acesta este se pare rezultatul cererii de produse ecologice din lapte care la nivel european a înregistrat scăderi substanţiale, fapt pentru care unul dintre marii procesatori de lapte a ales să menţină drept convenţionale circa 100 de mici exploataţii a câte trei vaci de lapte, reuşind astfel să-şi reducă costurile. Pentru că, trebuie menţionat, taxa de inspecţie şi de certificare a celor care obţin lapte în sistem ecologic, care se ridică la aproape 1.000 de lei, este plătită de procesator.

Producem până şi melci

În ceea ce priveşte produsele ecologice procesate, cele mai des întâlnite sunt cele din lapte de oaie şi vacă. Un sector foarte bine conturat este cel al mierii şi produselor apicole ecologice, unde Maramureşul conduce detaşat ca număr de producători. Pe lângă acestea, în România mai sunt obţinute şi alte produse procesate, de exemplu uleiul de floarea-soarelui, sucul de mere, produsele din soia precum tofu şi laptele de soia, cele de cofetărie şi de patiserie, făina, pastele făinoase, ceaiurile din plante şi, foarte interesant de ştiut, produse procesate din melci! Mai avem şi vin obţinut din struguri ecologici, certificat în două unităţi din ţara noastră, una din zona Buzăului şi cealaltă din Dealurile Bujorului.

Referitor la repartiţia produselor ecologice în ţară, ele aproape că lipsesc din judeţele din nord-est, precum şi din cele din sud-vest, în vreme ce Prahova, Hunedoara, Sibiu abundă în astfel de produse. Aici putem găsi de la miere, pâine şi paste făinoase până la produse din lapte, ceaiuri şi fructe de pădure, toate însoţite de sigla specifică modului de producţie ecologică „ae“.

Exportăm doar materie primă

Dacă vorbim despre dinamica exportului de produse ecologice, din păcate România rămâne preponderent exportatoare de materie primă. Şi asta pentru că procesarea reprezintă un sector încă slab dezvoltat. Aşa se face că în 2006 s-au exportat cereale în procent de 54%, circa 20% plante şi fructe din flora spontană şi doar 1% produse procesate din lapte, cantitatea totală de produse exportate ajungând undeva la 60 mii de tone.

În 2008 raportul produselor exportate s-a menţinut, ponderea cea mai mare fiind ocupată tot de cereale, oleaginoase şi plante din flora spontană, în schimb cantitatea care a ieşit din ţară a atins 130 mii de tone. Astfel, dacă în 2006 valoarea exporturilor s-a ridicat undeva la 50 milioane de euro, în 2008 aceasta s-a dublat. Principalele benefi­ciare sunt ţări precum Olanda, Germania, Italia şi Anglia, iar în perspectivă se doreşte pătrunderea cu produse ecologice pe piaţa SUA.

În ceea ce priveşte valoarea importurilor, aceasta se ridică undeva la 8 milioane de euro. În prezent, pe piaţa comunitară cererea este mai mare decât oferta şi se mani­festă îndeosebi la produsele procesate din lapte şi la fructele şi legumele proaspete. 

Valentina ŞOIMU