Agro BUSINESS

Israelienii de la Tnuva renunţă la operaţiunile din România – prima investiţie în străinătate a firmei -, după ce au acumulat în şase ani pierderi de circa 80 milioane de euro la un volum al investiţiilor de 60 milioane de euro. Decizia este cauzată de costurile ridicate de producţie la nivel local, dar şi de scăderea pieţei pe fondul crizei.

Primul semn: închiderea fermei de vaci

În luna martie, Tnuva a oprit activitatea la ferma de vaci de la Adunaţii Copăceni, care asigura circa un sfert din materia primă pentru procesare, deoarece nu era profitabilă. La acel moment, oficialii companiei declarau că laptele necesar pentru asigurarea producţiei la fabrica din Popeşti Leordeni urma să fie asigurat de la furnizorii din afara grupului, inclusiv o companie cu capital israelian (Adama). Tnuva investise în ferma de lângă Bucureşti circa un million de euro, sumă alocată pentru renovarea şi utilarea grajdurilor, precum şi pentru popularea cu vaci importate din Germania.

Spre sfârşitul anului, apare însă în ziarul de business israelian Globes informaţia – pe surse, ce-i drept – cum că noul preşedinte Shlomo Rodev se gândeşte să închidă fabrica din Româna din cauza pierderilor semnificative din ultimii ani. O decizie oarecum aşteptată, numai dacă ne gândim la ce obiective ambiţioase anunţa în decembrie 2005 Yoeram Israeli, preşedintele Tnuva România la acea dată pentru următorii ani: o cifră de afaceri de aproape 70 milioane de euro şi intrarea în topul celor mai importanţi jucători pe piaţa locală a lactatelor proaspete. Aceste rezultate n-au fost nici pe departe îndeplinite.

Un singur exemplu, cifra de afaceri realizată în 2009 s-a ridicat la circa 21 milioane de euro, mai mică chiar decât pierderile companiei. În plus, costurile de producţie ale Tnuva sunt cu circa 50% mai mari decât ale producătorilor români, mai arată Globes. Cu o cotă de piaţă de circa 7% pe segmentul lactatelor proaspete, de câteva ori mai mică decât a rivalilor de la Danone, israelenii par să se fi resemnat cu această situaţie.

2011 ar fi trebuit să fie primul an în care compania ar fi urmat să intre pe profit, după cum afirmau, cu ceva vreme în urmă, oficialii firmei. N-a fost deloc să fie aşa, ci din contră compania renunţă la producţia din România. Iar confirmarea a venit chiar în luna decembrie.

„În urma reevaluării activităţilor la nivel de grup s-a luat decizia retragerii din România“, a declarat Adriana Ionescu, director de marketing în cadrul Tnuva România.

Intrare cu surle şi trâmbiţe

În octombrie 2005, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) aproba un credit de 15 milioane de euro pentru compania Tnuva, cel mai mare jucător din industria alimentară din Israel, pentru construirea unei fabrici de lactate şi a unei ferme de vaci în România. Era prima investiţie în afara ţării, care s-a dovedit de altfel, în timp, o alegere nereuşită. Investiţia urma să se realizeze în mai multe etape şi să atingă aproape 60 milioane de euro. Intrarea pe piaţă – cu mărcile Tnuva şi Yoplait – s-a produs practic în 2007. Un an mai târziu, în iulie 2008, grupul israelian a cumpărat participaţiile minoritare la Tnuva România Dairies pentru 12 milioane euro, preluând integral subsidiara locală. La finele anului 2009, Tnuva a înregistrat o depreciere de 8,8 milioane euro a investiţiei din România, urmată de o alta, de 1,8 milioane euro un an mai târziu, potrivit Globes. În 2010, Tnuva a avut o cifră de afaceri de 17 mil. euro şi pierderi de 15 mil. euro.

Ioana GUŢE

Comisia Europeană a adoptat o propunere privind „relaţiile contractuale în sectorul laptelui“. Propunerea are drept obiectiv dinamizarea poziţiei producătorului de produse lactate în cadrul lanţului de aprovizionare şi pregătirea sectorului pentru un viitor mai sustenabil şi mai orientat către piaţă. Această propunere prevede existenţa unor contracte scrise între producătorii şi procesatorii de lapte, posibilitatea negocierii colective a termenilor contractuali prin intermediul organizaţiilor de producători, într-un mod care să echilibreze puterea de negociere a producătorilor de lapte în raport cu marii procesatori, norme UE specifice aplicabile în cazul organizaţiilor interprofesionale, precum şi măsuri de sporire a transparenţei pe piaţă.

Motivaţia noilor măsuri

Propunerea Comisiei Europene este ca aceste măsuri să fie valabile până în 2020, cu două revizuiri intermediare. Se estimează că stabilirea unor limite corespunzătoare pentru negocierile colective, precum şi elaborarea unor alte măsuri de protecţie specifice vor asigura îndeplinirea obiectivelor de creştere a puterii de negociere a producătorilor de lapte, garantându-se totodată protecţia concurenţei şi a intereselor IMM-urilor. De asemenea, Comisia a adoptat un raport referitor la piaţa produselor lactate, în contextul eliminării treptate a sistemului de cote pentru lapte.

Dacian Cioloş, Comisarul UE pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a afirmat astăzi: „Propunerea intervine ca urmare a dorinţei noastre de a trage o serie de învăţăminte ca urmare a crizei de anul trecut a pieţei produselor lactate. În cadrul discuţiilor privind reforma PAC (adaptarea la volatilitate şi stimularea inovării), şi pachetul de măsuri vizând calitatea (standarde de comercializare şi etichetarea originii), vom examina şi alte recomandări venite din partea Grupului la nivel înalt instituit în urma crizei de anul trecut. Aceste modificări sunt importante, deoarece ele contribuie la pregătirea sectorului pentru o aşa-numită «aterizare uşoară», odată cu expirarea cotelor în 2015.“

Reglementări favorabile producătorilor

Propunerea prevede elaborarea, înaintea livrării, a unor contracte scrise opţionale între producătorii şi procesatorii de lapte, care să conţină detalii referitoare la preţul, calendarul, volumul şi durata livrărilor. Statele membre pot decreta recurgerea la aceste contracte ca fiind obligatorie pe teritoriile lor. Pentru a ţine seama de natura specifică a cooperativelor, acestea din urmă nu sunt obligate să încheie contracte dacă statutele lor includ elemente cu efecte similare.

Recomandările celui mai înalt for

Propunerea UE este ca aceste măsuri să fie valabile până în 2020, cu o revizuire în 2014 şi o alta în 2018; acest termen ar trebui să acorde producătorilor de lapte timp suficient pentru a se adapta la lipsa cotelor pentru lapte şi pentru a-şi îmbunătăţi organizaţia în perspectiva unui mediu mai orientat către piaţă. Stabilirea unor legături mai clare şi mai echilibrate şi sporirea transparenţei în cadrul lanţului de aprovizionare ar trebui să genereze totodată câştiguri în materie de eficienţă şi să permită sectorului UE să profite de noile oportunităţi de piaţă atât în interiorul, cât şi în afara UE.

Măsurile au la bază recomandările emise de Grupul la nivel înalt pentru sectorul laptelui (High Level Experts’ Group on Milk – HLG) şi aprobate prin concluziile Preşedinţiei Consiliului la 27 septembrie 2010. Alcătuit din înalţi funcţionari proveniţi din statele membre şi prezidat de directorul general al Direcţiei Generale Agricultură, Grupul la nivel înalt pentru sectorul laptelui a fost instituit ca urmare a crizei din sectorul produselor lactate din perioada 2008-2009, cu scopul de a analiza măsurile pe termen mediu şi lung destinate stabilizării pieţei şi a veniturilor producătorilor, precum şi sporirii transparenţei. Grupul la nivel înalt pentru sectorul laptelui a identificat dezechilibre importante în cadrul lanţului de aprovizionare, scoţând totodată la iveală o concentrare crescândă a industriei care implică colaborarea cu producători de lapte numeroşi şi dispersaţi, precum şi o repartizare inegală a valorii adăugate.  Situaţia a dus la lipsa transparenţei, la rigidităţi şi la probleme în ceea ce priveşte transmiterea preţurilor în cadrul lanţului de aprovizionare.

Pentru a reechilibra puterea de negociere din cadrul lanţului de aprovizionare, propunerea prevede acordarea pentru fermieri a posibilităţii ca aceştia să negocieze contracte în mod colectiv, prin intermediul organizaţiilor de producători. Existenţa unor limite cantitative corespunzătoare aplicabile la volumul care face obiectul acestei negocieri îi va pune pe agricultori pe picior de egalitate cu procesatorii de produse lactate, menţinân-

du-se totodată o concurenţă adecvată în sectorul aprovizionării cu lapte crud. Limitele au fost fixate la 3,5% din producţia globală a UE şi la 33% din producţia naţională şi sunt însoţite de o serie de măsuri specifice de protecţie menite să evite prejudicierea gravă mai ales a IMM-urilor.

Implicaţia organizaţiilor interprofesionale

Totodată, propunerea prevede norme UE specifice pentru organizaţiile interprofesionale care acoperă toate componentele lanţului de aprovizionare. Aceste organizaţii ar putea juca un rol important în ceea ce priveşte cercetarea, îmbunătăţirea calităţii, promovarea şi diseminarea celor mai bune practici în materie de metode de producţie şi procesare. Ele contribuie la extinderea gamei de cunoştinţe şi la sporirea transparenţei din acest sector. Mai mult, propunerea prevede furnizarea cu mai mare regularitate a informaţiilor cu privire la volumele de lapte crud livrat, pentru a permite o mai bună cunoaştere a producţiei şi o mai bună monitorizare a evoluţiilor pieţei.

(L.D.)

Dincolo de nemulţumirile producătorilor de lapte, uneori exprimate zgomotos în stradă, apare un adevăr de necontestat: principalii vinovaţi sunt chiar crescătorii de vaci, care refuză asocierea, înfiinţarea unor cooperative puternice. Astfel le lipseşte forţa necesară în relaţiile cu procesatorii.

Aceste date provin dintr-un nou Raport, elaborat de Consiliul Concurenţei (CC), intitulat „Provocările pieţei unice şi concurenţa în sectoare sensibile“.

Obiectivul raportului este de a identifica o serie de probleme din nouă domenii ale economiei naţionale, printre care şi cel agroalimentar, din perspectiva relaţiei concurenţă – competitivitate – bunăstarea consumatorului final.

Ponderea produselor româneşti s-a diminuat

Unul dintre sectoarele analizate de Consiliul Concurenţei se referă la laptele de vacă pe filiera producător-procesator. Ancheta sectorială, realizată în perioada 2005-2009, relevă că ponderea produselor provenite din România şi comercializate prin reţeaua de retail s-a diminuat cu 15,6%, respectiv de la 99,41% în 2005 la 83,82% în 2009. Aceeaşi tendinţă de reducere se înregistrează de altfel şi pentru alte produse, cum ar fi: ouă (-4,38%), ulei de floarea-soarelui (-12,62%), pâine (-1,22%), vin (-7,59%) etc.

Conform documentului, în anul 2009, cele 849.851 de exploataţii de vaci cu lapte existente în România îşi asigurau atât autoconsumul, cât şi venitul necesare traiului pentru un număr de cel puţin tot atâtea familii. Valoarea totală a vânzărilor de pe piaţă a acestor exploataţii atinsese un cuantum de peste un miliard de euro.

Din cauza structurii fermelor, la nivel naţional, cea mai mare producţie de lapte (40%) este destinată auto-consumului, urmată de producţia pentru vânzări directe (36%) şi pentru procesare (22%).

Forţa procesatorilor

Raportul menţionează că procesatorii deţin o pondere mult mai concentrată, astfel încât, la nivelul anului 2008, primii zece operatori economici, dintr-un total de 481, adunau 56% din cifra de afaceri a sectorului. Dintre aceştia, numai Albalact este o companie cu capital 100% românesc, restul fiind cu capital străin (multinaţionale). O altă companie cu capital integral românesc care vine puternic din urmă este cea de la Satu Mare – Unicarm, cunoscută până acum pe piaţa procesatorilor din carne.

Dacă în ţările de origine procesatorii străini sunt legaţi de mari cooperative, iar furnizorii lor de materie primă sunt în acelaşi timp şi acţionarii lor, în România există societăţi comerciale cu capital privat şi cu acţionar unic sau majoritar, se precizează în document.

Concluziile raportului

Analiza pieţei laptelui a pus în evidenţă unele aspecte legate de modul de funcţionare a pieţei. Astfel, piaţa laptelui, pe segmentul producător-procesator, este strâns legată de reglementările legale în materie, care decurg, în mare măsură, din politicile Uniunii Europene (UE) în domeniu. Ca urmare, producătorii români de lapte se găsesc într-o poziţie defavorabilă din punctul de vedere al puterii de negociere, deoarece încheie contracte de livrare în mod individual şi nu deţin acţiuni în cadrul industriei din aval, adică în cadrul firmelor procesatoare.

În raport se spune că procesul de asociere a producătorilor agricoli, corelat cu măsurile agreate de PAC, reprezintă un pas în încercarea de soluţionare a problemelor sectorului. De asemenea, un loc aparte îl ocupă asigurarea transparenţei preţurilor, astfel încât fiecare producător să poată avea informaţii corecte şi în timp util despre preţurile practicate în regiune. Acest fapt poate conduce la consolidarea puterii de negociere a producătorilor în relaţia cu procesatorii.

Cum este în UE

Raportul notează că, la ora actuală, în majoritatea ţărilor UE producţia şi procesarea laptelui se face prin intermediul cooperativelor, în cadrul cărora fermierii sunt atât producători şi furnizori de materie primă, cât şi acţionari ai unităţii de procesare.

Tot la nivelul UE, aproximativ 58% din laptele produs este procesat de către cooperative, iar 20% de către procesatori independenţi. Cu mici excepţii, structura fermelor europene de vaci cu lapte este orientată către exploataţii de mărime medie (10-30, 30-50 sau 50-100 de capete).

Traian DOBRE

Dacă în urmă cu patru ani compania Danone prelua laptele materie primă de la circa 130 de fermieri, astăzi au mai rămas 70 şi asta în condiţiile în care cantitatea procesată este mult mai mare. Acest lucru a fost posibil datorită creşterii numărului de animale pe exploataţie, dar şi a celorlalte investiţii făcute de fermieri cu sprijinul companiei procesatoare.

Înţelegând importanţa dezvoltării durabile a resurselor de materie primă, în aprilie 2005 Danone a lansat programul „Spre Vest” (Reaching West), destinat investiţiilor în calitatea şi cantitatea laptelui, cu fermierii parteneri. Obiectivele acestuia sunt creşterea cantităţii de lapte, prin cumpărarea de juninci cu un potenţial genetic superior, şi îmbunătăţirea calităţii, prin investiţii în maşini şi instalaţii moderne de muls.

Danone, în date şi cifre

● Prezent în 120 de ţări, Grupul DANONE este unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, deţinând locul 1 în lume în fabricarea de produse lactate proaspete;

● În România este lider de piaţă în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2009 o cifră de afaceri de 435 milioane RON;

● Compania deţine 60% din cota de piaţă la iaurt şi 55% pe totalul de lactate;

● 1, 5 milioane unităţi de vânzare se cumpără zilnic;

● Peste 95% din laptele procesat de Danone este românesc; restul de 5% fiind importat ocazional din Polonia şi Ungaria;

● De la cele 70 de ferme partenere, Danone România colectează zilnic aproape 200 tone de lapte.

Din uger direct în pahar

Astăzi niciunul dintre fermieri nu livrează direct laptele deoarece criteriile de colectare a celor de la Danone sunt stricte: pe tot traseul, de la momentul mulgerii şi până în pahar, laptele nu trebuie să vadă lumina zilei. După ce este muls el se păstrează în tancul de răcire. Turul de colectare din ferme este făcut zilnic de cele 15 cisterne izoterme de mare capacitate (15-24 t ) care păstrează laptele la o temperatură constantă cuprinsă între 2-6°C . Cisterna este astfel compartimentată încât laptele preluat de la diferiţi fermieri să nu fie amestecat până la efectuarea analizelor care au loc la sosirea în fabrică. Dacă acestea corespund indicilor de igienă şi calitate este procesat şi apoi ambalat în mediu aseptic.

„Fermierii ştiu că sistemul de trasabilitate este atât de bine pus la punct încât nu îşi permit să facă greşeli. Responsabilitatea este enormă, de aceea siguranţa alimentară este pe primul loc”, afirmă Bogdan Ioachim, director de comunicare la Danone.

În afară de implicarea în investiţiile propriu-zise din fermele partenere, Danone a introdus, încă din 1999, la inaugurarea fabricii, un sistem de plată a laptelui după calitate. Pe lângă numărul de germeni care nu trebuie să depăşească 100.000/ml, calitatea laptelui mai ţine cont de două criterii: grăsimea şi proteina. Cu cât un lapte este mai gras şi are un conţinut de proteină mai ridicat, cu atât este mai bine plătit.

Un program destinat fermierilor

Până în prezent, 90 de fermieri au beneficiat de sprijin şi circa 4,5 milioane de euro au fost investiţi de Danone pentru a-i ajuta să producă lapte de calitate. Pentru a se dota conform noului flux tehnologic, dar şi pentru alte investiţii pe care vor să le realizeze, fermierii primesc o sumă de bani în avans sub forma unui credit fără dobândă.

El este rambursat prin livrarea laptelui. De asemenea, crescătorii de vaci sunt ajutaţi cu scrisori de garanţie, contractele pe termen lung încheiate cu compania Danone fiind o garanţie pentru finanţatori. Ei beneficiază şi de consultanţă de specialitate privind tehnologia de creştere şi materialul genetic. Fiecare fermă care lucrează cu Danone trebuie să dispună obligatoriu de tanc de răcire şi sistem de mulgere automată.

Valentina ŞOIMU

Grupul de experţi la nivel înalt în domeniul lactatelor, creat în octombrie anul trecut ca urmare a crizei care a afectat sectorul produselor lactate în 2009, a finalizat raportul asupra deliberărilor sale, ce cuprinde o serie de recomandări adresate Comisiei pentru șapte aspecte distincte. Printre recomandări se numără și invitaţia de a propune măsuri concrete pentru a încuraja utilizarea contractelor scrise în lanţul de aprovizionare cu produse lactate, precum şi de a lua în calcul propuneri în vederea creşterii puterii de negociere colective a producătorilor de lapte şi produse lactate.

Direcţii de acţiune

Recomandările pe care grupul la nivel înalt le-a prezentat Comisiei vizează următoarele aspecte:

- În relaţiile contractuale dintre producătorii şi prelucrătorii de lapte să se încurajeze utilizarea contractelor formale scrise, încheiate în avans, pentru livrările de lapte crud (precizând preţul, volumul, calendarul și durata livrărilor), prin intermediul unor orientări sau al unei propuneri legislative, cărora statul membru să le poată conferi, eventual, un caracter obligatoriu.

- Adaptarea unui sistem de conlucrare care să mărească puterea de negociere colectivă a producătorilor. Aceasta ar permite organizaţiilor de producători formate din fermierii producători de lapte să negocieze în mod colectiv clauzele contractelor încheiate cu fabricile de produse lactate, inclusiv preţurile. Indiferent de natura lor (permanente sau temporare, însă cu o durată suficient de lungă), dispoziţiile trebuie să fie revizuite.

- Posibilul rol al organizaţiilor interprofesionale în sectorul produselor lactate: să se analizeze dacă există dispoziţii în vigoare aplicabile organizaţiilor interprofesionale din sectorul fructelor şi legumelor care se pot aplica şi în sectorul produselor lactate.

- Transparenţa în lanţul de aprovizionare cu produse lactate: presupune perfecţionarea instrumentului european de monitorizare a preţurilor alimentelor. În acest sens ar trebui să se analizeze posibilitatea ca EUROSTAT și institutele naţionale de statistică să furnizeze mai multe informaţii (de exemplu, asupra volumului de produse lactate).

- Măsuri de piaţă şi pieţe la termen: reducerea volatilităţii veniturilor, inclusiv posibilitatea de a recurge la pieţe la termen, în special prin programe specifice de formare.

- Standarde de comercializare şi indicarea originii pe etichete: în cadrul activităţii desfășurate în prezent de Comisie în materie de etichetare, aceasta trebuie să analizeze fezabilitatea diferitelor opţiuni de indicare pe etichete a locului de provenienţă agricolă a produselor lactate și trebuie să prevadă o etichetă diferită pentru produsele lactate de imitaţie.

- Inovarea și cercetarea vizează o mai bună comunicare a posibilităţilor existente de inovare și cercetare în cadrul actualelor programe-cadru de dezvoltare rurală şi de cercetare. Părţile interesate trebuie să stabilească priorităţi clare de cercetare în sectorul produselor lactate, pentru a permite o mai bună coordonare a programelor de cercetare naţionale şi comunitare.

Prognoza până în 2015

Ca urmare a situaţiei dificile prin care a trecut piaţa produselor lactate în 2009, comisarul a creat, în octombrie anul trecut, un grup de experţi la nivel înalt (GNI), al căror scop este să discute măsurile pe termen mediu şi lung ce trebuie luate în acest sector, ţinând cont de faptul că, la 1 aprilie 2015, cotele de lapte vor dispărea. Ținând seama de rezultatul bilanţului de sănătate al PAC, GNI a fost invitat să analizeze posibilitatea unor măsuri de reglementare care ar putea contribui la stabilizarea pieţei și a veniturilor producătorilor şi care ar putea creşte gradul de transparenţă a pieţei. Din octombrie 2009 până în iunie 2010 s-au organizat zece reuniuni. În luna mai s-a prezentat un proiect de raport care cuprindea o sinteză a rezultatelor discuţiilor şi o serie de recomandări. Raportul a fost adoptat astăzi în unanimitate.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Laptele este unul dintre principalele produse agricole ale Uniunii Europene: peste un milion de exploataţii produc anual 148 milioane de tone de lapte, cu o valoare aproximativă de 41 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 14% din valoarea producţiei agricole europene. Peste 60% din carnea bovină produsă în Europa provine din creşterea animalelor pentru lapte. Uniunea Europeană este pe primul loc în producţia mondială de lapte (27%), înaintea Indiei (20%) şi a Statelor Unite (16%) şi cu mult înaintea Oceaniei (5%).

În Europa, în activitatea de prelucrare a laptelui sunt angajate peste 400.000 de persoane, rezultând o cifră de afaceri globală de ordinul a 120 miliarde de euro.

Laptele crud este utilizat, în principal, la fabricarea brânzeturilor, urmată de fabricarea untului şi de cea a laptelui pentru consum. În 2008, în producţia de brânzeturi se utiliza un procent de 46% din conţinutul proteic şi de 34% din materia grasă preluate din laptele colectat în UE-27; laptelui pentru consum îi corespundea un procent de 23% din conţinutul proteic şi de 13% din materia grasă, iar pentru unt se utiliza un procent de 32% din materia grasă.

Este de menţionat că, deşi producţia de unt necesită o cantitate mai mare de lapte decât producţia de alte sortimente, aceasta din urmă reprezintă pentru acest sector o piaţă de desfacere mai interesantă, deoarece permite valorificarea atât a proteinelor, cât şi a materiei grase din lapte.

Scurt istoric

Intrată în vigoare în 1968, organizarea comună a pieţei (OCP) în sectorul laptelui şi produselor lactate a fost una dintre primele opţiuni ale Politicii Agricole Comune (PAC). Ea a cunoscut numeroase reforme, cea mai radicală, în 1984, constând în introducerea cotelor de lapte pentru a remedia problema excedentelor structurale rezultate din dezechilibrele dintre cererea şi oferta de lapte şi de produse lactate.

În conformitate cu deciziile cuprinse în Agenda 2000, reforma din 2003 a început liberalizarea sectorului laptelui prin reducerea susţinerii preţurilor şi prin crearea de ajutoare directe la venituri. În 2007, în cadrul simplificării reglementărilor comunitare, Consiliul a integrat dispoziţiile referitoare la sectorul laptelui într-o viziune unică, acoperind totalitatea producţiilor agricole reglementate.

În Uniunea Europeană, consumul de lapte şi produse lactate pe locuitor este de aproximativ 132 kg pe an. Fapt este că producţia de lapte obţinută în exploataţiile zootehnice europene poate acoperi în totalitate nevoile consumatorilor şi reprezintă o pondere importantă în balanţa comerţului mondial.

În 2000, Uniunea Europeană ocupa primul loc în clasamentul exportului mondial de lapte, cu un procent de aproximativ 48% din comerţul mondial, fiind urmată de Noua Zeelandă cu 27%, Australia cu un procent de 8% şi Argentina cu un procent de 6%.

Excedentele mari de lapte la nivelul Uniunii Europene reprezintă şi astăzi o problemă pentru unele dintre statele membre.

Producţia mondială de lapte s-a stabilizat în jurul cifrei de 600 milioane tone. Cert este că Uniunea Europeană, cu cele 27 de state membre, este cel mai mare producător de lapte şi produse lactate. Alături de UE, în topul marilor producători se află şi Noua Zeelandă, Australia, India şi ţările din America Latină. La unt, producţia mondială depăşeşte 7 milioane de tone, în timp ce la brânzeturi media ultimilor 10 ani indică un nivel de 25 milioane de tone. Primul producător de brânzeturi din lume este SUA, cu o producţie anuală de aproape 4 milioane de tonem care este destinată, în principal, consumului intern.

O primă concluzie este că trendul ascendent al producţiei de lapte se face simţit în întreaga lume.

În mod paradoxal, în unele ţări membre UE, inclusiv în România, se resimte o scădere drastică a efectivelor de animale.

…Avicultura este cel mai dinamic sector agricol?

În zootehnie, unul dintre cele mai dezvoltate şi prospere segmente este avicultura şi asta nu doar la nivelul ţării noastre, ci în întreaga lume. Prin comparaţie, se pare că, dintre toate ramurile agricole, producţia de carne de pasăre este cea mai dinamică, creşterile făcându-se simţite de la an la an. Dacă în 1986, la nivel mondial producţia totală însuma aproximativ 30 milioane de tone, patru ani mai târziu valoarea ei se ridica la aproximativ 33 milioane de tone, trend ascendent care s-a păstrat şi în următorii opt ani. Astfel că în 1998 producţia mondială de carne era de aproximativ 53 milioane de tone.

În această perioadă, liderul incontestabil de pe piaţa mondială a produselor avicole era SUA, cu un procent de 45%, urmată de Uniunea Europeană cu un procent de 17% şi de Brazilia cu o pondere de 7%.

Laura DOBRE

Răspunsul este, din unele puncte de vedere, afirmativ, criza existând la nivel european, fiind provocată de scăderea preţului laptelui. Această scădere este pusă de producătorii europeni pe seama creşterii cotei naţionale de lapte, în timp ce Comisia Europeană dă vina pe criza economică.

Cine are, totuşi, dreptate?

Producătorii de lapte din România sunt nemulţumiţi că sunt aproape scoşi de pe piaţă de importul pe care îl fac procesatorii din ţări precum Ungaria, Polonia sau Cehia, din cauza preţului mai scăzut al laptelui. Aceasta se întâmplă datorită faptului că în aceste ţări producătorii primesc accize reduse la motorină, furaje şi verde la credite avantajoase. Preţul oferit la noi de către procesator producătorului (0,4/0.5 lei pe litru) este considerat unul de mizerie de către crescătorii de taurine, care preferă deseori să-l dea porcilor sau să-l arunce la canal!

S-a întâmplat şi în alte ţări europene, în 2009, unde, în urma deprecierii preţului laptelui şi afectării veniturilor, producătorii au protestat aruncând milioane de litri de lapte pe câmp sau în faţa sediului Comisiei Europene.

Aceste acţiuni de protest au fost denumite greva laptelui.

În aceste condiţii, în România mulţi dintre crescătorii de animale au renunţat şi la afacerea cu lapte. Aceştia susţin că laptele importat este mult mai slab decât cel autohton şi că statul închide ochii la importul masiv şi la declararea laptelui de import ca fiind românesc.

Soluţii pentru depăşirea crizei

- Stabilirea unui preţ de referinţă şi permiterea pentru producător şi procesator a unui adaos de 5-10% sunt soluţii respinse din start de către reprezentanţii Ministerului Agriculturii, având ca argument faptul că în niciun stat din UE nu este reglementat un astfel de preţ.

- O altă rezolvare a crizei ar fi înfiinţarea de unităţi locale de procesare a laptelui cu centre proprii de prelucrare a acestuia. Astfel, fermierii vor ieşi cu propriul brand pe piaţa laptelui, vor crea locuri de muncă, iar procesatorii vor recolta de la aceştia cantităţi mai mari.

- Fapt este că Ministerul Agriculturii nu pare a fi preocupat de situaţia producătorilor de lapte autohtoni şi nu consideră oportună stabilirea unui preţ de referinţă pentru litrul de lapte, în timp ce procesatorii susţin că plătesc preţul corect.

S-ar părea, acestea fiind spuse, că aşa-numita criză a laptelui există, dar lipseşte cu desăvârşire…

George Dumitrache

Declaraţiile pentru lapte

Pentru o centralizarea eficientă a cantităţilor de lapte comercializate la nivel naţional prin vânzare directă şi pentru întocmirea rapoartelor către Comisia Europeană, cumpărătorii şi producătorii deţinători de cotă de lapte au obligaţia de a depune declaraţiile anuale privind vânzările realizate în anul de cotă 2009-2010.

Anul acesta, perioada de depunere a formularelor se încheie pe 14 mai 2010, depăşirea acestui termen atrăgând după sine penalizări financiare. Sarcina de completare a declaraţiilor revine atât producătorilor care au comercializat lapte sau produse lactate pe parcursul anului de cotă, cât şi celor care nu au făcut acest lucru. Declaraţiile vor fi depuse la Compartimentul Administrare Cote de Lapte din cadrul Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. (L.D)

Comisia Europeană va continua să facă tot posibilul pentru sprijinirea fermierilor producători de lapte şi pentru stabilizarea pieţei. În raportul publicat toamna trecută cu privire la situaţia de pe piaţa lactatelor, Comisia prezenta o listă a măsurilor disponibile pentru atenuarea gravelor dificultăţi cu care se confruntă această piaţă.

Principalele instrumente de intervenţie vizează depozitarea privată şi restituirile la export. Totodată, se va permite efectuarea în avans a plăţilor directe către fermieri, lansând în acest scop o nouă rundă de programe de promovare a lactatelor.

Printre alte posibile măsuri se numără finanţarea retragerilor voluntare din producţia de lapte cu ajutorul banilor obţinuţi prin taxarea depăşirilor de cotă şi includerea fermierilor în cadrul temporar de criză pentru ajutoarele de stat. În plus, statele membre au posibilitatea de a redistribui ajutoare către sectorul lactatelor în temeiul acordului privind bilanţul de sănătate din 2008 şi există o serie de căi de a veni în ajutorul producătorilor de lapte în cadrul politicii de dezvoltare rurală. Comisia continuă să analizeze eventualele practici anticoncurenţiale din lanţul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate.

„Trebuie să facem tot posibilul ca să-i ajutăm pe producătorii noştri de lapte care se confruntă cu prăbuşirea preţurilor“, se afirma într-un raport al Comisiei Europene. Vom continua să folosim toate măsurile de care dispunem pentru stabilizarea pieţei dar, aşa cum a indicat Consiliul European, nu vom reveni asupra politicii noastre de eliminare lină şi treptată a cotelor. A pune în discuţie acest proces nu ar face decât să creeze nesiguranţă şi nu ar ajuta cu nimic la remedierea situaţiei.“

Măsuri disponibile

Comisia a dat drumul la ajutorul pentru depozitarea privată a untului la începutul lunii ianuarie în 2009, iar anul trecut s-au depozitat aproximativ 120.000 de tone. Perioada de acordare a ajutoarelor pentru depozitarea privată expiră la sfârşitul lui februarie 2010.

Cumpărarea la intervenţie a untului şi laptelui praf degresat a debutat la 1 martie 2009, iar Comisia a propus recent prelungirea achiziţiilor până la 28 februarie 2010, adică până la începutul următorului sezon de intervenţie. Comisia a propus, de asemenea, să fie abilitată să procedeze la fel şi în 2010, dacă situaţia de pe piaţă o impune. Până acum s-au cumpărat 81.900 tone de unt şi 231.000 tone de lapte praf degresat.

În ianuarie 2009 s-au reactivat restituirile la export pentru produsele lactate. Nivelul lor a fost menţinut în limite prudente pentru a permite exportatorilor europeni să concureze fără a submina preţurile de pe piaţa mondială. Comisia va continua să acorde restituiri atât timp cât va fi nevoie.

Sistemul de distribuire a laptelui în şcolile UE a fost recent îmbunătăţit şi sunt în curs discuţii pentru a-l face şi mai atrăgător.

Preocupări

Comisia Europeană implementează în prezent foaia de parcurs propusă în comunicarea sa „Preţurile la alimente în Europa“ şi studiază posibilitatea stabilirii unui nou sistem de monitorizare a preţurilor. Comisia analizează, de asemenea, eventualele practici anticoncurenţiale din lanţul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate.

Fermierii producători de lactate trebuie să fie încurajaţi să coopereze mai eficient în cadrul organizaţiilor de producători, ca să-şi mărească forţa de negociere.

Sistemul cotelor

Consiliul European a solicitat prezentarea unor „posibile opţiuni pentru stabilizarea pieţei produselor lactate“, cu respectarea rezultatelor bilanţului de sănătate. Ar însemna să nu se respecte rezultatele bilanţului de sănătate dacă s-ar modifica sistemul cotelor. Aşadar, deocamdată este exclusă ideea reducerii cotelor sau a suspendării măririlor de cote deja convenite.

Comisia sugerează statelor membre să impună taxe suplimentare asupra producătorilor care îşi depăşesc cotele individuale şi să folosească aceşti bani pentru finanţarea retragerilor voluntare din producţia de lapte sau să-i redistribuie unor grupuri prioritare.

În mod excepţional, Comisia a autorizat statele membre să efectueze până la 70% din plăţile directe către fermieri cu începere din 16 octombrie, în loc de 1 decembrie 2009.

Statele membre au putut acorda şi ajutoare de stat de minimis sau împrumuturi în condiţiile pieţei pentru sprijinirea producătorilor care au probleme cu lichidităţile. Se poate lua în considerare o modificare a cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat. În acest fel, s-ar putea plăti până la 15.000 de euro per fermier până la sfârşitul anului acesta, scăzând eventualele ajutoare de minimis primite de fermierii în cauză.

Laura DOBRE

Până nu demult, Uniunea Europeană părea să fie tărâmul fermecat care ne va scăpa de toate problemele şi ne va ajuta să punem bazele unei agriculturi puternice. Acest lucru s-ar fi putut împlini dacă sistemul nostru de dezorganizare nu ar fi funcţionat atât de perfect. În agricultură, de foarte mulţi ani, producătorii ajung să fie la mâna procesatorilor şi retailerilor, fără ca puterea executivă să intervină pentru înlăturarea acestei mari distorsiuni. Este ca un lanţ al slăbiciunilor, în care cel mai mult au de suferit oamenii care ne pun mâncarea pe masă, adică producătorii.

Aderarea, ca o amăgire

Piaţa laptelui în România este un subiect care solicită atât notificarea fermierilor producători cât şi a procesatorilor acuzaţi, nu de puţine ori, de jocurile incorecte pe care le fac. Este limpede pentru orice om de bună credinţă că adevărul, ca de fiecare dată, pare să fie prins între cele două părţi.

La nivel naţional, producţia de lapte ajunge anual la cantitatea de aproximativ 2,8 miliarde litri. Din totalul acestei producţii, pentru anul de cotă 2008-2009 au fost procesate 1,2 miliarde litri. Din cota naţională aprobată de Comisia Europeană, adică 3,05 miliarde litri, a fost efectuată o cotă de livrări de 1,2 miliarde.

Aderarea la Uniunea Europeană nu a adus însă doar un vânt de schimbări bune, astfel că, odată prinşi în hora impusă de occidentali, a trebuit să jucăm după regulile lor. O problemă de care s-au lovit fermierii români după aderare a fost producerea unui lapte care să se încadreze în normele europene.

Potrivit datelor obţinute de la APRIL, în ţara noastră cererea de lapte conform reprezintă 80% din actuala producţie. Aceasta este acoperită din producţia internă într-un procent de 60%. Imposibilitatea fermierilor români de a produce întreaga cantitate de lapte conform necesară a generat importurile de lapte aduse din ţările vecine. Explicaţiile oficiale nu îi mulţumesc însă pe fermierii care consideră o batjocură faptul că procesatorii vor să le cumpere marfa pe un preţ de nimic, invocând unele vicii de ordin calitativ.

Laptele, cea mai ieftină „băutură“

De demult, banala bragă cunoscută pentru preţul mic surclasează laptele. Ca să nu mai vorbim de apa plată, care la butelie e mai scumpă decât laptele. La momentul actual, preţul pe care ţăranii îl primesc pentru un litru de lapte neconform este de 0,7 lei, iar pentru un litru de lapte conform normelor europene li se oferă 1,2 lei sau, în cele mai fericite cazuri, 1,5 lei.

Procesatorii par să impună regulile, şi asta pentru că au la îndemână soluţia. Ce-i drept, una care poate scoate din cursă fermierii, dar care le asigură venituri substanţiale. Importurile de lapte, în concepţia fermierilor, nu au nicio legătură cu incapacitatea României de a asigura cererea de lapte, ci mai degrabă pentru că în cazul acesta exigenţele de calitate nu funcţionează.

În condiţiile acestea, zootehnia nu poate prospera. Fără obţinerea unor venituri considerabile, nu se poate realiza modernizarea fermelor, nu pot fi susţinute procesele de ameliorare pentru obţinerea unor animale mai bune din punct de vedere productiv şi calitativ.

În ceea ce priveşte piaţa propriu-zisă a lactatelor, un lucru este clar: litrul cel mai bun de lapte achiziţionat de la fermierii cu 1,2 lei îl găsim pe rafturile supermarketurilor la preţuri de două sau trei ori mai mari. Concluzia: marii perdanţi ai acestei competiţii cu iz economic sunt producătorii şi consumatorii. Argumentările de natură să explice această situaţie se pierd în lanţul slăbiciunilor despre care vă vorbeam mai devreme.

Fluctuaţiile pieţei lactatelor

Anul trecut, producţia de produse procesate a cunoscut, în cazul sortimentelor acidulate, o evoluţie ascendentă comparativ cu anii anteriori. Spre exemplu, producţia de lapte acidulat sub formă de iaurt a crescut cu peste 10% faţă de anul 2007.

Acest trend se înregistrează şi în 2009. Anul trecut, de o evoluţie ascendentă a avut parte şi producţia de brânzeturi. Acest segment a înregistrat o creştere de aproximativ 3,4%, comparativ cu anul 2007.

În mod paradoxal, în 2009 acest sortiment înregistrează o decădere care, în timp, ar putea fi îngrijorătoare. În plin sezon de vară, producţia de brânzeturi s-a diminuat cu 1.099.

Sporurile cele mai mari le-au înregistrat două produse: untul, cu 1.233 tone, şi laptele de consum, cu 16.554 tone.

În loc de concluzii

Cu respectul cuvenit pentru munca statisticienilor, noi avem credinţa că nu au puterea de a înregistra fiecare litru de lapte care se mulge în grajdul lui badea Gheorghe. Nu pentru că vacile ţăranilor nu ar avea crotalii, ci pentru că acestea nu au cipuri care să indice cât s-a muls dimineaţa şi seara.

Aşa că la nivel naţional se apelează la metoda extrapolării. Deşi, această metodă nu este tocmai de neluat în seamă, de aici şi până la centrele de colectare, ce-i drept, laptele nu este aruncat în şanţuri. În multe localităţi el se află pe post de hrană nu numai pentru viţei şi porci, dar şi pentru alte vieţuitoare.

Ca să nu mai vorbim de piaţa paralelă ce funcţionează la nivelul comunităţilor rurale. Fapt este că ofertele de pe piaţa organizată din România  sunt cel puţin la nivelul cererii. Este drept, produsele sunt foarte scumpe, atât în magazine cât şi pe piaţa ţărănească. Şansa de a se ieftini este mică, mai ales în situaţia în care se vor impune condiţii de calitate drastice la produsele importate.

Laura DOBRE

Piaţa laptelui în România este evaluată la peste un miliard de euro. Cei care o susţin sunt micii fermieri şi o parte a crescătorilor individuali, care deţin o cotă de piaţă de aproape 65%.

Principalii operatori din sectorul de procesare sunt Danone, Friesland, Albalact, Covalact şi Tnuva. Din urmă vine puternic concernul sătmărean Unicarm al omului de afaceri Vasile Lucuţ, care dezvoltă o reţea de procesare capabilă să preia în timp o bună parte a producţiei de lapte din zonă. Crescătorii de taurine acuză comportamentul neprietenesc al companiilor străine care domină piaţa produselor lactate, inclusiv faptul că aceştia promovează o politică anticoncurenţială.

La rândul lor, reprezentanţii Asociaţiei Patronale din Industria Laptelui invocă calitatea necorespunzătoare a materiei prime, ceea ce îi obligă la importuri de lapte, care reprezintă 25% din cantitatea totală procesată. Tabelul care prezintă piaţa produselor lactate din pieţe şi târguri nu reprezintă adevărata piaţă a laptelui din România, întrucât furnizorii care conlucrează cu unităţile de procesare încasează cel mult  1-1,2 lei pe litrul de lapte. Există şi cazuri când laptele este declasat la preţuri de  0,5-0,7 lei/litrul.