Agro BUSINESS

Pomicultorii sălăjeni au găsit o metodă inedită de a valorifica producţia de mere şi pere obţinută în acest an. Fructele vor fi tocate şi stoarse în faţa cumpărătorilor care vor putea gusta din sucul de fructe obţinut sub privirile lor.

Ideea i-a venit preşedintelui Asociaţiei Pomicultorilor din judeţul Sălaj, Luka Peter. Acesta s-a săturat să vadă că sălăjenii cumpără diferite sortimente de sucuri din import care sunt considerate naturale, deşi au termenul de valabilitate în unele cazuri şi de şase luni, ceea ce în opinia lui Luka Peter nu se poate, mai ales când este vorba de un produs sută la sută natural. Pomicultorii din Sălaj au pus mână de la mână şi şi-au achiziţionat recent un utilaj pentru tocat şi stors fructe care îmbină tradiţia cu modernul. Utilajul este un fel de „daralău“ (maşină tradiţională de tocat fructe) care este acţionat de un mecanism hidraulic pentru obţinerea sucului natural din mere şi pere. Utilajul va fi amplasat în fiecare sâmbătă în piaţa volantă din centrul municipiului Zalău, unde trecătorii vor putea cumpăra suc de pere sau mere obţinut în faţa lor, prin stoarcerea fructelor.

Reprezentanţii Asociaţiei Pomicultorilor din Sălaj consideră că o astfel de soluţie ar salva pomicultura sălăjeană dacă ar fi extinsă şi în celelalte oraşe sălăjene sau chiar în judeţele învecinate. Pentru început însă sucul natural va fi procesat doar o dată pe săptămână, sâmbăta, pe platoul de marmură din centrul Zalăului. „Credem că acest proiect este viabil şi poate da rezultate, mai ales că fructele noastre poate că nu sunt la fel de mari şi frumoase ca cele de pe rafturile supermarketurilor, dar au un lucru esenţial: gust şi dulceaţă!“, a fost de părere Luka Peter.

Adrian LUNGU

Comisia Europeană a aprobat 14 programe, în 11 state membre, de promovare a fructelor şi legumelor proaspete, pe piaţa internă şi în ţările terţe. Bugetul total al programelor de funcţionare pentru o perioadă de trei ani este de 34.1 milioane din care UE contribuie cu 17 mi­lioane (50%).

Unul dintre cele 14 programe vizează România. Astfel, Organizaţia Naţională Interprofesională „Prodcom“ Legume-Fructe va beneficia de o sumă totală de 984.776 de euro pe un interval de trei ani, cofinanţarea din partea UE fiind de 492.388 euro (50% din sumă). Obiectivul este de a promova legumele şi fructele româneşti pe pieţele din Rusia şi Ucraina.

Pentru primul an, „Prodcom“ Legume-Fructe ar urma să primească 333.320 euro (din care 166.660 euro de la UE), în al doilea an – 315.848 euro (157.924 euro de la UE), iar în ultimul an – 335.608 euro (167.804 euro de la UE).

În plus, România este una din cele trei pieţe (celelalte două sunt Germania şi Cehia) care va beneficia de o sumă totală de 2,5 milioane euro (pe doi ani), din care jumătate va fi asigurată de UE.

Dată fiind criza E-coli, care a lovit sectorul fructelor şi legumelor, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş a promis sprijin pentru acest sector prin accelerarea procedurilor de aprobare a programelor de promovare. „Această anvelopă financiară suplimentară completează măsurile de urgenţă adoptate pe timpul verii pentru a ajuta sectorul fructelor şi legumelor să depăşească criza E-coli. În această perioadă, Comisia şi-a arătat capacitatea de a reacţiona rapid şi proporţionat pentru a-i sprijini pe producătorii loviţi cel mai puternic de criză. Pe termen mediu, putem oferi de asemenea măsuri pentru a-i ajuta pe producători să revină la situaţia în care se aflau înainte de criză“, a afirmat Cioloş.

„Principala problemă a sectorului legume-fructe o constituie exceptarea de la plata de impozite, taxe şi TVA a importatorilor. Acest lucru le permite comercializarea masivă a unor produse care se regăsesc şi în producţia românească şi care ne fac concurenţă neloială, din dorinţa de a obţine profituri cât mai mari“ – a declarat Mircea Croitoru, preşedintele Asociaţiei Profesionale Naţionale Legume-Fructe (APNLF).

Declaraţia a fost făcută recent la Reuniunea regională „Parteneriat Strategic pentru Agricultură Durabilă“, organizată de Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), la Braşov.

La eveniment au participat reprezentanţi ai agriculturii din Franţa, Bulgaria, Macedonia, Moldova şi Serbia. Au mai fost prezenţi Valeriu Steriu, preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru Agricultură, şi deputatul Adrian Rădulescu.

Producătorii români, nereprezentaţi la Bruxelles

Principalele subiecte discutate s-au referit la lipsa de reprezentare a intereselor producătorilor agricoli din regiune la Bruxelles, în contextul noilor prevederi ale Politicii Agricole Comune (PAC), precum şi realizarea de parteneriate la nivel regional şi naţional, în vederea promovării politicii agricole şi accesării de proiecte şi programe europene.

„Prioritatea ţării noastre este să dezvolte o politică agricolă modernă, prin consolidarea rolului cercetării şi inovării în agricultură, capabilă să poată oferi protecţie producătorilor agricoli români şi să asigure informarea corectă a cetăţenilor despre adevărata valoare a PAC“ – a afirmat Viorel Matei, preşedintele FNPAR.

Cu jalba, la Preşedinţie

Croitoru i-a înmânat lui Steriu un memoriu privind principalele probleme ale sectorului legume-fructe, precum şi soluţiile propuse pentru rezolvarea acestora.

Membrii APNLF au cerut, pe această cale, introducerea unor controale mai severe a importurilor. De asemenea, producătorii s-au plâns că nu au acces în pieţele mari monopolizate de intermediari, precum Braşov, Constanţa, Bucureşti, Suceava şi altele,  situaţia devenind fenomen de masă, asistat impasibil de oficialităţile zonale.

Alte probleme au vizat lipsa de stimulare a producătorilor de legume-fructe, a unei strategii pe termen scurt, mediu şi lung şi dificultăţile întâmpinate la accesarea creditelor bancare.

Florin Ciobanu, membru fondator al APNLF, a atras atenţia că au apărut o serie de asociaţii „purtătoare de ştampilă“, fără activitate, care au fost înfiinţate doar pentru eliberarea de adeverinţe necesare constituirii documentanţiei, pentru obţinerea de finanţare europeană, prin măsurile 112 „Instalarea tinerilor fermieri“ şi 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă“ din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Chestiunea s-ar putea rezolva prin completarea ghidului solicitantului.

APNLF a mai atras atenţia că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a fost pregătit să proceseze numărul mare de cereri de finanţare pe Măsura 141, acest lucru determinând anularea sesiunii din luna octombrie, fapt care a generat nemulţumiri în rândul producătorilor agricoli.

Traian DOBRE

Celebră cândva, Fabrica de conserve din legume şi fructe Râureni (din localitatea cu acelaşi nume, judeţul Vâlcea) a renăscut din propria cenuşă, după ce ruina (la propriu!) a fost cumpărată de Dan Mutu (foto), la sfârşitul anului 2008. Valoarea achiziţiei s-a ridicat la 4,5 milioane de euro. De atunci şi până în 2011, familia Mutu a investit peste 5 milioane de euro în modernizare şi retehnologizare.

„Anul acesta este primul în care fabrica ar putea produce la capacitatea proiectată. Însă, deocamdată, lucrează la 40%, pentru că piaţa nu poate prelua mai mult. Ne străduim să facem produse cât mai bune. Reţetele pe care le folosim sunt tradiţionale şi fără conservanţi. De aceea, calitatea materiei prime este foarte importantă“ – a declarat Mutu.

În prezent, fabrica produce peste 50 de tipuri de conserve, dintre care castraveţii în oţet, zacusca, dulceaţa de vişine şi gemul de caise sunt cele mai bine vândute.

Principalele investiţii

Conform celor spuse, când a preluat fabrica (înfiinţată în 1968), echipamentele erau foarte vechi, ceea ce însemna o producţie scăzută. În urma modernizării şi retehnologizării, unitatea a devenit una dintre cele mai moderne din domeniul alimentar, cu produse la standarde europene de calitate.

Principalele investiţii s-au făcut în echipamente pentru flux tehnologic continuu, linie de porţionat produse vâscoase, depozit frigorific de peste 2.000 de tone pentru fructe şi legume în stare proaspătă şi staţie pentru epurarea apei industriale uzate.

O altă investiţie importantă, de peste două milioane de euro, s-a făcut în ultimii patru ani într-o fermă vegetală, aflată la Drăgăşani. Aici, pe 120 ha, se cultivă legume, atât în câmp, cât şi în spaţii protejate (3,5 ha). Banii au fost folosiţi pentru maşini şi utilaje agricole, depozite, irigaţii, sisteme de cântărire şi sortare. Peste 30% din legumele şi fructele folosite la fabricarea conservelor provin din această fermă.

Afaceri de 6 milioane de euro

Odată cu dezvoltarea portofoliului de produse şi creşterea exporturilor, Compania Râureni estimează, până la sfârşitul lui 2011, o cifră de afaceri de 6 milioane euro.

În acest an, conservele de legume (murături, legume pentru mâncare, mâncare gata preparată) au contribuit cu 47% la realizarea cifrei de afaceri, fiind urmate de oţet – 18%, gemuri – 16%, compoturi – 9%, dulceaţă – 8% şi siropuri – 2%.

„Pentru 2012 preconizăm o creştere a afacerii cu 20%, valorificând potenţialul pieţei, pentru segmente precum gemuri, dulceţuri şi compoturi. Ne-am propus şi creşterea exporturilor care să contribuie cu circa 10% la realizarea cifrei de afaceri, menţinând partenerii externi actuali şi orientându-ne totodată către noi pieţe de desfacere, de exemplu Rusia“ – a afirmat patronul de la Râureni.

Distribuţia produselor se face în cele 35 de magazine proprii şi în marile reţele de super/hipermarketuri din ţară. De asemenea, sunt prezente şi pe pieţele internaţionale din ţări precum Italia, Spania, Germania, Anglia, Austria şi Canada, iar în viitorul apropiat, din Rusia şi Israel.

Compania Râureni este componentă a Grupului Annabella, care activează în agricultură, industrie alimentară şi comerţ.

În prezent, la fabrica de conserve lucrează aproximativ 250 de persoane şi încă o sută la ferma vegetală. În total, în Grupul de firme Anabella există peste o mie de angajaţi, dintre care 300 veniţi în ultimii ani.

Traian DOBRE

În timp ce mai toate fabricile de procesarea legumelor şi fructelor din ţară şi-au cam închis, una după alta, porţile, iată că la Buzău gigantul de altădată, care ocupa o imensă suprafaţă de producţie şi de înmagazinare, de peste 65.000 mp teren, revine acum în deplină actualitate, adăugând la vechiul său nume şi pe cel de ROSA C. Este un semn că aici, la marginea Buzăului, se întâmplă ceva.

Este îndeajuns să răs­punzi invitaţiei călduroase a gazdelor de acum ca să-ţi dai seama de acest lucru. Ec. Gheorghe Doloiu, preşedinte-director general al societăţii, ne explică: „Cu tenacitate, de zi-noapte – la noi se lucrează în program prelungit – dar şi cu iscusinţa celor 120 de oameni în plin sezon, mai mult cu propria cheltuială a firmei, am izbutit, iată în numai doi ani, să schimbăm mult în bine faţa acestui gigant, bine-cunoscut altădată în ţară pentru produsele sale. În acest moment, avem patru linii tehnologice de produs şi îmbuteliat roşiidecojite şi cubetate, de îmbuteliat piureuri de to­mate, o alta pentru vâscoase şi o alta de preparat diferite sortimente de fructe.

Practic, avem asigurată obţinerea unui minimum de zece sortimente, de la pasta de tomate, suc de roşii şi bulion, până la roşii cubetate, la passata şi la preparate din legume. De la castraveţi muraţi, zarzavat de ciorbe, până la zacuscă şi altele. Important este că, în principal, ne asigurăm materia primă din marile ferme sau din exploataţiile agricole mai mici din judeţul Buzău, dar în acest an de excepţie ne-am procurat materia primă de bază – roşiile – şi din mai toate judeţele din sudul ţării, respectiv Mehedinţi, Dolj, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Dolj, Olt, Teleorman; fabrica dispune de întreaga infrastructură necesară preluării, depozitării şi procesării legumelor şi fructelor, precum şi de logistica necesară de comercializare. Păstrăm un respect aparte şi pentru calitatea produselor şi pentru cerinţele de mediu, dovadă fiind trendul ascendent al producţiei.“

2011 – peste cinci milioane de recipienţi

Potrivit datelor comunicate de interlocutorul nostru,  activitatea de producţie este într-un trend ascendent. De la 783.000 de recipienţi în 2009, la peste două milioane  în 2010, iar în perioada ianuarie-iunie din acest an, la aproape un milion de recipienţi, iar până la sfârşitul lui 2011, cu siguranţă, vor „depăşi cinci milioane de recipienţi“. La toate acestea, pentru siguranţa alimentelor a fost introdus şi un sistem preventiv de control, precum şi de identificare a eventualelor pericole specifice (biologice, fizice sau chimice). Pentru toţi care sunt interesaţi de ce se face aici le spunem că se realizează o gamă tot mai diversă de conserve de legume şi de fructe, conserve mult căutate pe piaţa internă şi la export.

Partea bună a lucrurilor este că de mai bine de doi ani a fost diversificat şi exportul de legume şi fructe procesate. Faptul ca atare a fost înlesnit şi de stăruinţa specialiştilor din fabrică de a susţine modernizarea continuă a producţiei, îndeosebi prin dotări frecvente cu utilaje performante; practic, întreaga activitate este acum  automatizată, cum de altfel se vede şi din imaginile alăturate, surprinse de noi chiar zilele acestea. Apoi, cooperarea activă cu o serie de firme din ţări europene este extrem de benefică, astfel că până şi denumirea de ROSA C este rezultatul direct al acestei fructuoase cooperări.

La rândul său, directorul comercial, ec. Georgiana Ceauş, ne spune că prin creşterea de la an la an a producţiei, paralel cu cea de desfacere, s-a observat o majorare substanţială a cererii pieţei interne şi, mai ales, a celei externe, pentru mai toate sortimentele. „De aceea, mai spune interlocutoarea noastră, am investit mult şi în achiziţia de utilaje noi, aceasta şi ca urmare a realizării de proiecte prin accesarea de bani europeni.“

Fondurile europene, o şansă nesperată de dezvoltare

Societatea ROSA C – Legume-Fructe Buzău a finalizat în 2010 un proiect cu fonduri europene de 1,5 milioane de euro, prin care a fost achiziţionată o linie integrată de îmbuteliere produse lichide, vâscoase şi solide. Dezvoltarea sortimentală a înlesnit şi atragerea a tot mai multor clienţi, între care şi firme de mare prestigiu precum Saff Trading, Trans Alicom Reewe România, Metro-Cash and Carry, Klevec Factory( brand Buftea) şi Mersel Company.

În perspectiva acestui an, dar şi a celui următor, ne-a mai precizat directorul comercial al ROSA C, se află şi  un alt proiect, tot cu fonduri europene, de circa un milion de euro, pentru dezvoltarea unităţii de producţie, precum  şi pentru achiziţionarea de noi utilaje performante, dar şi pentru dezvoltarea gamei de produse noi. Totul va depinde şi de sursa de materie primă, care în unii ani poate deveni o mare problemă.

Ferme proprii de legume şi fructe la Cândeşti

Pe lângă stimularea puternică a producţiei de legume şi fructe din zona Buzăului, unde s-a cam pierdut mult din tradiţia de altădată, conducerea unităţii mai are în vedere şi organizarea, încă din anul viitor, a unei importante  ferme proprii de legume, precum şi a alteia de pomi, în sistem intensiv, în zona Cândeşti. Cele două ferme vor constitui şi cea dintâi bază proprie de materie primă, ce se doreşte a fi tot mai mult extinsă.

Cristea BOCIOACĂ

Prin programul de dezvoltare, ferma pomicolă de lângă Adunaţii Copăceni de la marginea Capitalei intenţionează să câştige o cotă importantă pe piaţa fructelor din România, obiectivul ei imediat fiind să-şi consolideze poziţia brandului „La Moşie“. Plantaţia aparţine SC Andany Trading SRL şi este inclusă în grupul de companii Romstrade şi Blue Air deţinut de către omul de afaceri Nelu Iordache. Pe lângă pomi fructiferi, ferma dispune şi de 10 ha cu viţă-de-vie.

Spre o diversificare intensivă

„Pentru perioada următoare este vizată extinderea fermei de la 100 la 200 ha. Vrem să ne extindem, pentru a intra în noi sectoare, cum ar fi legumicultura“, a declarat Gheorghe Răcaru, director de strategie şi dezvoltare al grupului menţionat, cu ocazia celei de a treia ediţii a Zilei Pomicultorului.

Fostul pilot, astăzi un bun manager, ne-a spus, în exclusivitate, că au fost deja achiziţionate 30 ha. „Terenul va fi pregătit în această toamnă, iar în primăvară vom începe plantarea. De asemenea, suntem în stadiu avansat cu negocierile, pentru a cumpăra încă 20 ha“, ne-a precizat Răcaru.

Mai mult, societatea intenţionează să construiască sere încălzite de înalt randament, care accelerează durata de vegetaţie a plantelor în funcţie de soi, crescându-le randamentul de producţie, dar fără să le afecteze calitatea.

Atragerea grupurilor de producători

Directorul de strategie şi dezvoltare a afirmat că are în vedere înfiinţarea unui sistem tip grup de producători, prin care să colecteze fructele şi legumele de la producătorii locali. Lor le vor fi puse la dispoziţie soiuri valoroase şi know-how în domeniu, astfel încât şi produsele să îndeplinească standardele cerute, pentru a fi ulterior vândute lanţurilor de magazine retailer, atât la intern, cât şi la extern.

Fructele şi legumele astfel colectate vor trebui să aibă capacitatea de a fi conservate prin frig, în vederea comercializării la o valoare mai ridicată, în perioadele când s-a încheiat perioada de vegetaţie. Mai mult, societatea intenţionează să construiască sere încălzite, care în timp vor da siguranţă producţiei şi o eficienţă sporită.

Depozite din ultima generaţie

Nicolae Pripon, directorul fermei pomicole, ne-a prezentat noile clădiri. În partea de nord a livezii, pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 mp, s-au ridicat două hale industriale, cu o linie de sortat şi ambalat fructe, precum şi două depozite dotate cu 12 celule de frig, a câte 110 t fiecare. Conservarea la frig dispune de un sistem de ultimă generaţie, care permite scoaterea aerului din celulă şi introducerea bioxidului de carbon în concentraţiile cerute de normative pentru fiecare tip de fruct.

Traian DOBRE

Realizarea producţiei de fructe implică valorificarea acesteia competitiv şi la un preţ care trebuie să acopere cheltuielile de producţie. Pentru ca o livadă să devină rentabilă ea trebuie să realizeze producţii mari, din soiuri care se cer pe piaţă şi pentru care se munceşte, cu cheltuieli mari, un an întreg. Dar ce te faci când ai producţie multă, care în unii ani se strică stând pe stoc, în condiţii necorespunzătoare, fapt ce te obligă să vinzi chiar în pierdere? Aşa se întâmplă uneori cu prunele, caisele dar mai ales cu cireşele, fructe perisabile care nu pot fi depozitate în şoproane mai mult de o zi.

Valorificarea a fost şi a rămas o problemă

De-a lungul anilor, inginerul Petre Eremia  a construit patru depozite cu frig în judeţul Buzău, care funcţionau greoi, cu cheltuieli mari, necesitând personal mult. În plus, de multe ori nici nu puteau pregăti marfa la parametrii necesari, prerăcirea făcându-se adesea direct în maşini, mai ales atunci când livrau la export.

În anul 2004, când în livada de la Lacu Rezi, pe care o administrează în prezent, nu avea depozit, fructele se pregăteau în câmp şi erau livrate la piaţă în ziua recoltării, la preţul zilei. Cireşele, caisele şi prunele destinate exportului erau sortate tot în câmp şi prerăcite în maşina frigorifică pe care, în cel mai fericit caz, o încărcau într-o zi, de multe ori chiar două. Realiza pe atunci peste 400 t de caise, 200 t de prune şi 100 t de cireşe, iar dacă ar fi avut la acea vreme depozit, atunci valoarea obţinută la vânzare ar fi fost dublă.

Anual, la apariţia prunelor, preţul de valorificare este cu mult sub cel de producţie, cel puţin pe plan intern. La export însă se asigură preţuri mai bune. Soluţia este păstrarea fructelor în depozit până la deblocarea pieţei, atât cea internă cât şi cea externă, lucru care se întâmplă de regulă în prima decadă a lunii octombrie, când, la prune de exemplu, preţurile sunt duble faţă de momentul recoltării.

Cu nimic mai prejos decât în Occident

La ferma de la Lacu Rezi, Cristi şi Petre Eremia, tatăl şi fiul aşadar, au realizat un depozit de frig performant, construit după un proiect olandez, la care constructorul asigură şi service-ul necesar. Acesta este complet automatizat, toate comenzile şi toţi parametrii fiind reglaţi direct prin calculator.

Acum, la caise întreaga marfă se vinde după ce în prealabil a trecut prin depozit, timpul de staţionare şi temperatura fiind diferite: 6°C pentru marfa livrată la intern şi 3°C pentru cea care merge la export. Interlocutorii ne spun cu mândrie că „negustorii“ lor au fost foarte mulţumiţi de marfa răcită înainte, iar clienţii externi i-au felicitat. Fapt este că depozitul cu frig schimbă complet posibilităţile de valorificare.

Astfel, cireşele şi caisele pot fi ţinute în celule 20-25 de zile după recoltare, prunele şase săptămâni, până când preţul de vânzare creşte, iar merele între 5 şi 8 luni, până în aprilie sau chiar iunie anul următor.

Dotarea, la nivel mondial

Depozitul cu frig construit de SC Comly SRL a fost realizat într-un şopron vechi, cu materiale speciale, ventilatoare şi agregate frigorifice, toate aduse din Italia. Conceput pentru derularea a 2.000 de tone de fructe livrate după recoltare, depozitul are o capacitate de păstrare, peste iarnă, de 200 tone de mere. Este alcătuit din şase compartimente: primul, fără frig, care se foloseşte pentru paletizarea lădiţelor aduse din câmp; urmează camera de prerăcire cu o capacitate de 16 tone unde se aduce marfa din câmp la o temperatură de 30-40°C şi se prerăceşte la 10°C în patru ore; de aici paleţii cu lădiţele de fructe trec în sala de sortare, unde se pregătesc şi se ambalează fructele în funcţie de cerinţe, aici temperatura fiind constant de 10°C. Fructele astfel pregătite trec în ultimele două compartimente unde are loc răcirea la 1-3°C sau, cum este cazul merelor, păstrarea peste iarnă.

Depozitul construit de inginerul Eremia a costat 90.000 de euro, din care 70.000 au fost asiguraţi de guvernul olandez. Ar mai fi de precizat că, pentru a nu se strica, fructele trebuie să fie libere de boli şi dăunători, în caz contrar investiţia fiind nejustificată. Cheltuielile realizate se pot recupera din primul an, de aceea fermele care au minim 20 ha de livadă comercială trebuie să aibă un astfel de depozit, de dimensiuni mai mari sau mai mici, important fiind să respecte principiile amintite.

Valentina ŞOIMU

Pe unul dintre aceştia l-am cunoscut de curând. Îl cheamă Gheorghe Zaharia, constructor de meserie. Cu firmă, aflat însă în dificultate din cauza crizei; de aceea s-a repliat repede pentru a începe o afacere, socotită de mare viitor: valorificarea apei şi, deopotrivă, a resurselor naturale locale – fructele, aflate aici din belşug, dar ajunse, practic, fără prea mare valoare. Locul acţiunii: comuna Bălţeşti din Prahova, aşezare situată în vecinătatea Văii Teleajenului.

O miniplatformă agroalimentară

La inaugurarea afacerii sale, Fabrica de îmbuteliere a apei plate şi a apei carbogazoase, precum şi a unei instalaţii de producere a sucurilor de fructe, a cărei marcă stă sub semnul satului în care se află – CIREŞEANCA, dl Zaharia spunea că-i tare bucuros, chiar dacă a fost obligat de situaţie să-şi pună la bătaie toate economiile familiei. Astfel, din noiembrie până-n martie a lucrat „în draci“ şi a dat drumul acestei fabrici. Cu mai puţin de un milion de euro, a pus pe picioare fabrica în care, pentru început, a încadrat 15 tineri ai satului.

„Mi-a fost greu, chiar foarte greu dar, cum vedeţi, am reuşit, treabă în care puţini mai credeau. Materia primă este la îndemână – apa potabilă, de foarte bună calitate. Aceasta provine din  apropiere, dintr-un front cu debit mare, front care asigură acum necesarul de consum al populaţiei din două importante centre urbane ale judeţului: Urlaţi şi Mizil. Rezerva de apă, după studiile făcute de specialişti, poate fi sigură pentru minimum 100 de ani!“, mai declară dl Gheorghe Zaharia. El mai spune că, la ora actuală, pe două linii de îmbuteliere se realizează 5.500 litri pe oră. Vor mai fi îmbuteliate în curând, tot la sticle, sucuri de fructe sub numele de firmă ZICO, naturale, agreate de Uniunea Europeană.

Intrarea în normalitate

Prezent la inaugurarea fabricii, ing. Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, care personal l-a susţinut pe întreprinzător în demersul său, arăta: „Cu acest început, zona Bălţeşti tinde să-şi revină. Are cu ce şi, mai ales, are şi cu cine: oameni iscusiţi, care au la îndemână o natură bogată. Cei din Bălţeşti doresc ca, unindu-şi forţele cu cei din comunele vecine, să izbutească să pună în valoare disponibilităţile mari de fructe. Asta mai ales şi printr-un proiect cu finanţare europeană, în valoare de 40 milioane de euro. În curând, vom introduce aici gaz metan. Astfel viaţa va reveni la normal şi nu vom mai avea atâţia şomeri.“

Cristea BOCIOACĂ

• În cartierul Păcurari din Iaşi tarabele ţăranilor sunt pline de legume ieftine;
• Piaţa este interzisă intermediarilor
• Ce-i drept, lipseşte controlul sanitar-veterinar şi dotările minime.
La fiecare sfârşit de săptămână, în piaţa din cartierul ieşean Păcurari este o deosebită animaţie. Aici, de câtva timp s-a înfiinţat o piaţă ţărănească.

În ciuda frigului, numeroşi ieşeni sunt prezenţi pentru a-şi face aprovizionarea. Şi au ce cumpăra – produse din carne, lapte proaspăt, diferite sortimente de brânză, păsări tăiate, miere de albine, vin, mălai şi chiar… borş de putină. „În anotimpul călduros, ne spune doamna Liliana Croitoru (foto), administratorul pieţei, toate tarabele sunt ocupate. Vin legumicultori din părţile Prutului, cei din Deleni şi Hârlău cu celebrele cireşe «Boambe de Cotnari» şi apoi, pe măsură ce apar, cu toate celelalte fructe. Nu lipsesc nici producători din alte judeţe. Toţi sunt mulţumiţi, atât ei cât şi cumpărătorii pentru că, de cele mai multe ori, preţurile sunt mai mici decât cele cerute de intermediarii de care sunt pline celelalte pieţe ale Iaşului.“

Ne apropiem de una dintre tarabele unde cumpărătorii aşteaptă la rând. Ion Tătăran, din Lăpuşel Maramureş, oferă un variat sortiment de produse din carne. „Vin în această piaţă, ne spune producătorul, din luna octombrie anul trecut şi trebuie să vă spun că pastrama de vită, cârnăciorii de casă, muşchiul de Maramureş, toba şi celelalte produse se vând, după cum vedeţi, ca pâinea caldă“. Ce-i atrage pe cumpărători? „În primul rând, calitatea produselor, vine răspunsul, pentru că tot ce oferim noi este pregătit „ca la mama acasă“. Folosim numai ingrediente naturale, iar produsele cu etichetă verde arată că au fost afumate la rece, nu prin hituire, cu fum cald, uscare şi afumare rapidă, aşa cum procedează marii procesatori. Pâinea cu cartofi, pe care o vedeţi aici, coaptă pe vatră, nu are decât drojdie şi apă. Şi, pentru că nu folosim altfel de ingrediente, termenul de valabilitate este foarte mic – toba, de pildă, are termen doar 10 zile, salamul de vară, 90 de zile.“

2010 aduce primele biruri

Alături, un producător din comuna ieşeană Leţcani oferă cârnaţi din carne de oaie şi vită, din carne de oaie şi porc şi slănină afumată. „Este mare lucru că există o astfel de piaţă, îmi spune gospodarul, pe numele său Mihai Gheorghe. Eu am patru sute de oi, porci şi vite. Dacă le vând, în viu, preţurile sunt de batjocură şi de aceea prefer să prepar aceste produse şi să le vând aici. Clienţii sunt mulţumiţi, eu mai puţin, pentru că, deşi ne-au promis şefii că aici nu vom plăti taxe, de la 1 ianuarie anul acesta fiecare dintre noi este obligat să achite un «bir» de cinci la sută din valoarea mărfii.“

Doleanţe au şi cumpărătorii: nu există un punct de control al alimentelor, n-au cu cine vorbi dacă doresc să reclame ceva, îmi spune o gospodină. Ar trebui, odată cu venirea anotimpului cald, produsele perisabile să fie expuse în vitrine frigorifice care lipsesc cu desăvârşire. „Iniţiativa ar trebui extinsă, crede un cumpărător, astfel încât atât producătorii cât şi noi să cumpărăm produse mai bune, la preţuri accesibile.“

Iniţiativa de a crea aceste pieţe ţărăneşti este lăudabilă, dar ar trebui să amintim celor care răspund de agricultură şi de valorificarea producţiei că este doar un început. E nevoie să apară pieţele de gros şi, de ce nu, unităţi specializate prin care producătorul să-şi poată valorifica cu câştig produsele.

Stelian CIOCOIU

În pieţele din Ploieşti – şi cu siguranţă că e la fel şi în alte oraşe – găseşti cu greu, mai ales în această perioadă a anului, mere româneşti. Printre tarabele făloase cu fructe aduse, cel mai adesea, de la turci, abia de dai de vreun gospodar venit la piaţă cu mere din livada lui. De multe ori, stă şi vinde marfa un intermediar. Se cunoaşte, doar la o privire, fructul, dar şi omul. De unde provin şi cum sunt…

Gutuile lor şi merişoarele noastre

Merele lăudate ale străinilor sunt roşii – sau galbene – mari, împietrite, fără pată, fără cusur. Poză! Cei care le vând sunt şi ei ca merele. Nu au bătături în palme, nu au fruntea zburătăcită de vânturi, nu au pielea arsă de soare. De pe taraba ţăranului, merele-cenuşărese sunt pe jumătate, de la temperaturile scăzute din iarna asta, îngheţate. Diametrul le este pătat, ca de vărsat.

Unele – cele mai multe – sunt smochinite, ofilite, ridate, ehei, de când sunt culese s-au veştejit în beci… Nici la mărime nu se compară cu acelea ale turcilor, olandezilor, italienilor şi altor naţii de pe unde mai sunt aduse. Sunt mere, nu gutui ori pepeni galbeni. Şi sunt ecologice. Doar că merele autohtone nu sunt stropite, ca cele venetice, cu tot felul de chimicale, ca să arate ca nişte mirese numai bune de peţit. Nu am vorbit despre preţ: cele de la alţii costă 5 lei. Ale noastre 1-3 lei… Cu tot cu intermediar.

Negustori de lux, doar … mofturi

Din păcate, la supermarketurile din România nu se găsesc decât mere importate. Ale noastre sunt exilate din aceste spaţii.

Vorbim despre ţărani şi nu despre asociaţii sau bazine pomicole, pentru că acestea, cu mici excepţii, aproape că nu mai există. Unele plantaţii au fost retrocedate gospodarilor, care nu le pot întreţine corespunzător. Despre strângerea celor care plantează mere într-o asociaţie nu poate fi, deocamdată, vorba.

Să fie doar încăpăţânare?

Numai ce se discută despre o astfel de posibilitate, că oamenii se şi gândesc la cooperativa agricolă de producţie de acum 20 de ani şi preferă să se descurce singuri cu toate operaţiile: tăiat, stropit, cules, depozitat, vândut – la piaţă, direct, sau intermediarilor. Şi, totuşi, merele aduse de pe alte meleaguri nu au, ca ale noastre, gust. Dar, statul român nu consideră că trebuie să facă ceva pentru redresarea sectorului pomicol. Aşa stând situaţia, aşa stau şi merele pe tarabe şi la supermarket…

Nina MARCU