Agro BUSINESS

Comerţul ilegal de bunuri şi contrafacerile datează încă de când oamenii s-au apucat de afaceri. Indivizi sau grupuri organizate găsesc dintotdeauna o bună oportunitate de a face bani din falsificarea unor bunuri. Cele mai afectate sunt firmele renumite, ale căror produse sunt copiate şi vândute drept bune de consum, deşi prezintă un nivel mare de risc.

Aceste mărfuri sunt livrate de o reţea internaţională organizată şi au devenit o afacere generatoare de peste un miliard de euro pe an. Transporturile sunt realizate folosind documente frauduloase şi asta pentru că legislaţia mondială, în general, şi cea europeană, în special, sunt foarte permisive.

Cum se prezintă pesticidele contrafăcute?

În general, acestea ajung în Europa în containere, sub formă de produse la vrac, gata pregătite pentru reambalare şi etichetare în ţara de destinaţie. Însă, ele pot fi livrate şi numai bune de pus pe piaţă. Avem de-a face cu copii ilegale sofisticate ale unor produse de marcă, împachetate întocmai precum cele pe care le imită, de la cele mai simple până la cele mai sofisticate forme.

Există o multitudine de modalităţi de contrafacere a produselor de protecţia plantelor – PPP cum sunt acestea denumite mai pe scurt, ale căror ingrediente nu au fost încă testate cu privire la gradul de contaminare şi risc. Au fost întocmite liste întregi cu astfel de produse, dar o măsură de identificare a lor nu este suficientă. Este nevoie de o colaborare strânsă, la nivel mondial, a tuturor celor implicaţi în acest proces.

Falsurile europene

Problema pesticidelor contrafăcute în Europa capătă de la un an la altul dimensiuni tot mai mari. Această practică se manifestă în toate sectoarele industriei, unde sunt raportate tot mai multe cazuri de acest gen. În 2006, de exemplu, numărul sesizărilor a crescut cu 16%. China este principala sursă de pesticide contrafăcute şi ilegale. Multe dintre ele sunt exportate în Brazilia şi mai departe împrăştiate prin diferite reţele.

Pesticidele contrafăcute ajunse în UE sunt introduse într-un comerţ paralel, ilegal. Majoritatea statelor europene sunt afectate, punctele fierbinţi fiind Spania, Polonia, Ucraina şi ţările baltice. La Budapesta, de exemplu, în 2009 a fost confiscată o cantitate mare de pesticide contrafăcute ce urmau să fie transportate în China, deşi comportau un risc mare asupra personalului avionului. Vârful de aisberg însă l-a reprezentat, în 2009, captura din Ucraina, de 560 tone de pesticide contrafăcute.

Pericolul vizează şi România, care are frontieră comună cu Ucraina dar şi restul ţărilor din Europa de Est. Aici, în ultimii ani au fost eliminate de la comercializare produsele autentice, ele fiind înlocuite imediat cu altele ieftine, provenite din materiale contrafăcute.

Fenomenul este întâlnit frecvent şi în Africa, America Latină sau Asia şi este pus cel mai adesea pe seama lipsei de comunicare dintre organizaţiile guvernamentale de control. Sunt multe agenţii implicate în stoparea acestui fenomen, dar ele au la dispoziţie prea puţine resurse.

De ce Europa? Pentru că aici avem o piaţă valoroasă, cu numeroase produse specializate. Este uşor să imporţi produse chimice în Europa datorită numărului mare de porturi în care zilnic intră milioane de containere. Şansele de a confisca falsurile sunt mici şi asta şi pentru că autorităţile de reglementare şi vămile nu s-au pus încă de acord ce înseamnă un import legitim de pesticide. Sunt însă mai mulţi factori pentru care infractorii nu sunt prinşi. Ei se implică în acest comerţ ilegal şi din cauza faptului că legea nu se aplică aşa cum trebuie, ea axându-se mai mult pe reglementarea utilizării. În Marea Britanie, de exemplu, infractorii sunt penalizaţi cu amenzi de doar câteva sute de euro pentru pesticide provenite din substanţe care nu sunt nici măcar aprobate pentru folosire.

Riscuri la care suntem supuşi

Aceste produse ridică riscuri severe pentru cei care interacţionează cu ele, dar mai ales pentru fermierii care le aplică. Ele pot dăuna sau chiar distruge recolta tratată, pot lăsa reziduuri necunoscute în recolte, supunându-i astfel riscului şi pe consumatori. De altfel, aceştia sunt cei care se confruntă cu cele mai mari probleme din cauza contaminării cu pesticide care nu sunt doar ilegale, ci şi toxice. Pe lângă impactul pe termen lung asupra terenurilor şi culturilor, implicaţiile asupra mediului ambiant sunt şi ele numeroase. În final, produsele contrafăcute depreciază puternic integritatea unei mărci, precum şi reputaţia companiei şi a produselor sale.

Cum se apără industriile de profil?

Companiile mari, precum Du Pont, Bayer sau Syngenta, sunt printre primele care au avut de suferit din cauza acestui fenomen. Ele încearcă să mărească în primul rând gradul de conştientizare a celor din industria PPP şi să ofere sprijin agenţiilor implicate. Numeroase campanii au fost duse în ţările-cheie unde au loc importurile ilegale, precum Spania, Grecia, Italia, Polonia, transportatorii fiind ajutaţi să identifice acest tip de produse. În alte ţări au fost instituite linii telefonice permanente unde sunt raportate neregulile în domeniu. Asociaţia Europeană de Protecţia Plantelor (ECPA) solicită, printre altele, ca documentaţia vamală de import să fie în acord cu reglementările din domeniu privind aprobarea şi înregistrarea produselor şi recomandă interzicerea reambalării în comerţul paralel. E necesar ca înregistrarea acestor produse să fie cât se poate de transparentă, iar persoanele implicate trebuie să ştie să identifice aceste produse.

Uşa ferecată are totuşi o hibă

De curând, problema a fost dezbătută şi în Parlamentul European, unde s-a ajuns la concluzia că, pentru a controla traficul de pesticide ilegale şi utilizarea lor în Europa, sunt necesare îmbunătăţiri legislative substanţiale. În momentul de faţă există lacune serioase în legislaţia europeană ce privesc controlul transportului de produse chimice şi care lasă astfel o uşă deschisă pentru intrarea de pesticide falsificate. Este nevoie aşadar de un cadru mai bine conceput pentru a face faţă acestei ameninţări la adresa sănătăţii plantelor şi omenirii. Funcţionarii vamali solicită, la rândul lor, instrumente legislative pentru a opri traficul, dar nu punem mâna în foc că ei acţionează corect în toate cazurile.

Valentina ŞOIMU

A început la finele lunii martie în câmpurile experimentale din zona Dulceşti-Neamţ şi a continuat în Bărăganul Ialomiţean, la Iazu, unde compania BASF a organizat noile ediţii ale „Zilelor Câmpului“ în România. Manifestarea a fost gândită şi s-a exprimat în fapt ca un regal al tehnologiilor agricole ce asigură de mulţi ani în România susţinerea sistemului de protecţie a plantelor. Mărturie în acest sens sunt acei fermieri care conlucrează cu reprezentanţii companiei BASF în România. Nivelul maxim de exprimare tehnologică poate fi admirat mai ales în loturile demonstrative existente în aproape toate judeţele ţării.

  „Zilele Câmpului“ organizate la Dulceşti şi Iazu au atras un număr impresionant de fermieri care s-au convins la faţa locului de valoarea produselor furnizate de BASF. Dovada cea mai convingătoare au reprezentat-o diferenţele uriaşe între starea culturilor tratate şi starea deplorabilă a culturilor de grâu, orzoaică, floarea-soarelui şi sfeclă de zahăr bântuite de boli.

Totul despre BASF

BASF este lider mondial în domeniul chimic: „The Chemical Company“. Portofoliul său cuprinde o gamă largă de produse, de la substanţe chimice de bază, produse pentru industria materialelor plastice, produse de performanţă, până la produse chimice pentru agricultură, produse de sinteză fină, precum şi petrol şi gaze. Partener de nădejde al tuturor sectoarelor industriale, BASF participă la creşterea succesului clienţilor săi. Cu produsele sale de mare valoare şi sistemul inteligent de soluţii, BASF are un rol important în găsirea soluţiilor la problemele globale precum protecţia mediului, folosirea eficientă a resurselor energetice, nutriţie şi mobilitate. BASF a realizat vânzări de peste 50 miliarde de euro în 2009 şi are aproximativ 105.000 de angajaţi. Acţiunile BASF sunt listate la bursele de mărfuri din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) şi Zurich (AN). Informaţii suplimentare sunt disponibile pe internet la http://www.basf.com/.

Despre Divizia de Protecţie a Plantelor

Înregistrând vânzări de 3,6 miliarde de euro în 2009, Divizia BASF pentru Protecţia Plantelor este lider în domeniul protejării plantelor şi un partener de încredere pentru agricultură, oferind fungicide, insecticide şi erbicide consacrate şi inovatoare.

Fermierii utilizează aceste produse şi servicii pentru a-şi îmbunătăţi recoltele, atât cantitativ, cât şi calitativ. Alte produse acoperă domeniul sănătăţii publice, combaterea dăunătorilor la nivel structural/urban, plante ornamentale, administrarea vegetaţiei, silvicultură. BASF urmăreşte să transforme rapid cunoştinţele pe care le deţine în domeniu în succese pe piaţă. Divizia BASF de Protecţie a Plantelor îşi propune să fie un lider în inovaţie la nivel mondial, optimizând producţia agricolă, îmbunătăţind nutriţia şi sporind astfel calitatea vieţii pentru populaţia în continuă creştere. Mai multe informaţii sunt disponibile pe internet la http://www.agro.basf.com/ .

Dana MĂCRIŞ

Obiectivul BASF la ediţia din acest an a „Zilelor Câmpului“, organizate la Dulceşti – Neamţ, a fost prezentarea rezultatelor obţinute pe două loturi demonstrative cultivate în acest an, pe care s-au administrat trei dintre fungicidele cuprinse în portofoliul firmei. Vizitatorii au putut observa efectele obţinute prin aplicarea fungicidelor Duett Ultra, Tango Super şi Alegro (simple sau în diferite combinaţii – Duett + Duett, Duett + Tango, Duett + Allegro) pe suprafeţe cultivate cu diferite soiuri de grâu, precum şi diferenţele uriaşe faţă de loturile complet netratate.

Prezenţi la eveniment, Stephen Karl, Head of Crop Protection BASF Romania & Bulgaria, şi Tiberiu Dima, Sales & Commercial Manager BASF, au menţionat planurile de viitor ale BASF în domeniul protecţiei plantelor, subliniind importanţa deosebită pe care o are protecţia plantelor în creşterea productivităţii culturilor.

Cei doi au ţinut să atragă atenţia că BASF susţine politica bunei colaborări dintre principalii jucători din domeniul agricol (producător – distribuitor – fermier), ca factor determinant în creşterea profitabilităţii afacerilor în agricultură.

Persoanele interesate de produsele BASF au putut obţine mai multe informaţii de la standul firmei, unde reprezentanţii companiei şi-au întâmpinat oaspeţii ca nişte adevărate gazde, încercând să le ofere o mică oază de răcoare în căldura toridă de afară. Prezenţa deosebită a companiei BASF la acest eveniment a fost remarcată şi de organizatori, care au acordat firmei premiul pentru cea mai bună prezenţă.

(L.D.)

Aflat aici împreună cu membrii Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, n-am putut să nu valorific întâlnirea cu economistul Gheorghe Cosmin Popescu, directorul general al Companiei Murfatlar România.

– Domnule director, să începem cu partea cea mai importantă, patrimoniul viticol: Ce suprafaţă are compania Murfatlar la momentul de faţă?

– Avem peste 3.000 ha în prezent, din care 2.600 ha vie pe rod, iar 550 plantaţie tânără, în diferiţi ani de la plantare. Rata de înlocuire se situează undeva la 200 ha pe an. Aceste replantări se fac prin accesarea fondurilor europene destinate măsurilor de reconversie şi restructurare. Am demarat acest proiect încă din 2007 şi se va încheia în 2013. Până atunci estimăm că vom replanta circa 60% din suprafaţă. Scopul acestor replantări este acela de a adapta oferta noastră de produse la cerinţele actuale ale pieţei. Este important să precizăm că trebuie echilibrat raportul dintre vinurile albe şi cele roşii pe care le producem. Urmărim să atingem o cotă de 45% vinuri roşii şi diferenţa de vinuri albe.

– Care sunt soiurile ce predomină în podgoriile Murfatlarului?

– Sunt soiurile internaţionale şi aici aş face precizarea că plantaţiile reînfiinţate după atacul filoxerei de la sfârşitul secolului al XIX-lea au mers de la bun început către soiurile internaţionale, cele mai importante fiind Chardonay, Pinot Gris, Riesling Italian, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc în cazul soiurilor albe. În ceea ce priveşte vinurile roşii, cultivăm soiurile Cabernet Sauvignon, Pinot Noir şi Merlot.

Bineînţeles, avem în plantaţie şi soiuri româneşti, pe unele dintre ele chiar punem mare accent şi mă refer în special la Feteasca Neagră, care ocupă circa 160 ha din suprafaţă. Cultivăm şi soiuri albe autohtone, din păcate într-o pondere mai mică, dar sperăm pe viitor să crească şi această suprafaţă. Mă refer la Tămâioasă Românească, Fetească Albă şi Fetească Regală.

– Sunteţi într-o zonă favorabilă cultivării viţei-de-vie, mai ales sub aspectul acumulării de zahăr. Cum sunt vinurile obţinute aici?

– Suntem într-adevăr în zona cu cea mai mare favorabilitate a acumulărilor de zahăr. Recoltatul la noi demarează undeva la minimum 180 g zahăr, dar avem şi ani în care soiurile cu mare potenţial pornesc de la 250-260 g, ceea ce ne permite să obţinem vinuri dulci în mod natural şi chiar licoroase. Campionul acumulării la Murfatlar este Pinos Gris, care a atins şi 400 g/l, ceea ce înseamnă un grad avansat de stafidire a boabelor, deci strugurele a fost cules la o treaptă de maturitate ce poartă numele de „înnobilarea boabelor“. În aceste condiţii, vinurile noastre nu pot fi decât de foarte bună calitate.

Foarte importantă este, bineînţeles, şi tehnologia pe care o deţinem şi care, la rândul ei, poate dirija într-o anumită măsură tipurile de vin pe care le obţinem.

– Aţi înfiinţat, aşa cum spuneaţi, multe plantaţii noi valorificând posibilitatea de a accesa fondurile europene. Care este sprijinul financiar de care aţi beneficiat?

– Fondurile alocate prin Programul de reconversie, restructurare se ridică la circa 15.000 de euro/ha, dintr-un cost total de circa 19.000-20.000 de euro. Asta înseamnă o contribuţie substanţială. Pe lângă aceste fonduri am accesat şi două programe SAPARD, unul derulat în 2004, celălalt în 2006-2007, care în total au acumulat 4 milioane de euro, din care jumătate, aşa cum se ştie, reprezintă finanţarea nerambursabilă. Investiţia s-a focusat către zona de cramă, de retehnologizare a capacităţilor de vinificare şi de îmbuteliere.

– Ce cantitate de vin obţineţi anual de pe suprafaţa de vie aflată pe rod?

– În mod constant obţinem peste 25 milioane de litri de vin din suprafaţa pe care o deţinem. Anul trecut a fost unul deosebit, în care am obţinut 30 milioane de litri, e drept inclusiv prin achiziţia unor cantităţi de struguri de la alţi agenţi economici şi viticultori din zonă.

– Care este piaţa de desfacere? Vă întreb pentru că nu este uşor să promovezi vinurile româneşti pe o piaţă inundată, aş putea spune, de astfel de produse. Ce modalităţi aţi adoptat?

– Fără falsă modestie, la intern Murfatlar este liderul pieţei pe toate segmentele de preţ şi de calitate. Peste 85% din producţia noastră se adresează pieţei din România. Deşi procentul rămas pare mic, este foarte important pentru noi acest export şi avem planuri concrete de a extinde vânzările noastre în afară. Sunt vizate cu preponderenţă câteva pieţe şi mă refer la China, o piaţă uriaşă pe care cam toată lumea încearcă să o valorifice, Rusia, un partener tradiţional al României în trecut, dar şi SUA, Israel, ţările nordice ale Europei. Avem şi o linie de business cu ţări mari producătoare precum Spania şi Italia.

Pe piaţa internă cheltuim bugete consistente în acest sens, iar la export urmărim acum un program derulat prin APEV (Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vin) pentru piaţa americană.

– Este un business care merită efortul, mai cu seamă când reuşeşti să obţii şi produse de calitate. Vă doresc succes şi la cât mai multe pieţe de desfacere.

– Vă mulţumesc şi daţi-mi voie să urez şi eu revistei Lumea Satului cât mai multe numere, pentru că este un produs media de calitate.

Legea viei şi vinului, în dezbatere la Murfatlar

Nici că se putea mai nimerit ca o lege ca aceasta – Legea nr. 244/2002 – să fie dezbătută în mediul pentru care a fost creată. De fapt, este vorba de unele modificări ce urmează a fi aduse respectivului act normativ la propunerea lucrătorilor în domeniu.

Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor, în frunte cu prof. Valeriu Tabără, preşedintele acesteia, s-a deplasat la Murfatlar unde, în prezenţa viticultorilor şi vinificatorilor de aici, a abordat aspecte din lege, precum şi variantele propuse pentru îmbunătăţirea acesteia. Şi cum asemenea personalităţi nu sunt uşor de „prins“ în mijlocul lucrătorilor din agricultură – „ţara-i mare, ei puţini“ – cum spunea cineva, cei prezenţi au încercat să valorifice prezenţa parlamentarilor aici abordând şi alte aspecte privind situaţia actuală a agriculturii şi agricultorilor, fondul funciar, modalităţile de accesare integrală a subvenţiilor şi alocaţiilor bugetare etc.

În numărul următor vom prezenta detaliat modificările propuse la legea în cauză.

(Ion Banu)

Unul dintre cei mai mari producători și distribuitori mondiali de fructe şi legume proaspete intenționează să exporte cantități mari de astfel de produse obținute în România. Este vorba de Dole, firmă cunoscută în special prin bananele şi citricele aduse pe piaţa noastră încă din anii ‘90. Însă filiala autohtonă funcționează abia din 2009.

„În aproximativ doi ani, vom începe să exportăm mere, pere, struguri şi cartofi din România“ – a declarat Bogdan Grama, directorul comercial al Dole România.

Domnia sa a spus că se lucrează deja la fişele de produs şi că a avut mai multe contacte cu producători români, de la care se vor achiziționa produsele proaspete. Odată creat lanțul, vor începe testele. De asemenea, nu este exclus ca, în viitor, Dole să deschidă o fabrică de sucuri sau conserve.

Dole România a fost înființată prin achiziția Distrifrut, distribuitorul său local. În prezent, firma are 85 de angajați și își desfășoară activitatea în București, Constanța, Ploiești, Cluj și Iași. Deţine la Agigea un terminal şi un depozit special de depozitare și coacere a bananelor, construit recent, un alt depozit propriu la Ploiești, restul locațiilor fiind închiriate.

Compania-mamă a fost înfiinţată în secolul al XIX-lea în Hawaii, ulterior dezvoltându-se la nivel mondial. În 2009, veniturile grupului au fost de circa 6,8 miliarde de dolari.

Traian DOBRE

Fondurile europene şi ajutoarele de stat au dus la mărirea numărului de firme în agricultură. Conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), societăţile înregistrate la această categorie au crescut cu 40% faţă de anul 2008. Astfel, în primele 11 luni ale anului 2009, au apărut 13.500 de firme, cu 4.000 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului anterior.

Una dintre explicaţiile posibile asupra acestui fenomen ne-a fost dată de Adrian Rădulescu, secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În opinia sa, tinerii care beneficiază de unele facilităţi au preluat afacerile neînregistrate ale familiei şi le-au înscris pe numele lor.

Totodată, fermierii au avut nevoie să înfiinţeze unităţi juridice pentru a avea acces la ajutoarele de stat. În cazul acestora, potrivit noii legislaţii, beneficiarii sunt numai persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale, constituite în conformitate cu OUG nr. 44/2008, şi persoanele juridice. De exemplu, despăgubirile se acordă numai în baza unui bilanţ contabil, pe media ultimilor trei ani contabilizaţi.

Datele existente la ONRC mai arată că, la nivelul întregii economii, ponderea societăţilor noi din agricultură reprezintă 12,35% din total în 2009, faţă de numai 7,02% în 2008.

În ciuda creşterii semnificative, economiştii din domeniul agricol consideră că firmele înfiinţate anul trecut vor ajuta economia abia începând cu 2011. Motivul ar fi că, în acest an, vor obţine primele producţii înregistrate şi abia peste încă un an vor plăti primele impozite care vor ajunge la bugetul de stat. În cazul fermelor viticole şi pomicole, perioada va fi mai lungă, de cel puţin 3-4 ani, pentru că numai atunci vor intra pe rod.

Traian DOBRE

Ilie DAN, actualul administrator al SC Agrodan din Vărăştii de Giurgiu, este unul dintre oamenii din agricultura noastră care a răzbit, cum s-ar spune, cu forţe proprii. Prin 1994, când s-a despărţit de vestitul IAS Mogoşoaia, el reuşise să acumuleze doar atât cât s-o ducă de pe o zi pe alta. Câştigul său de director comercial a fost investit în pregătirea celor doi copii, care nici la învăţătură şi nici la îmbrăcăminte nu puteau fi mai prejos decât colegii de clasă. Astăzi, fiica este medic stomatolog, iar fiul, patron al unei firme de import-export.

Prin comparaţie, s-ar putea crede că tatăl, Ilie Dan, se află cu o treaptă sub ei. Nimic mai fals. El a fost şi rămâne exemplul de conduită morală şi profesională care, alături de soţia lui, s-a zbătut să demonstreze că sunt cei mai tari şi pricepuţi pe glia căreia i-au schimbat fundamental rodnicia.

Legătura sa cu pământul pare a fi una ancestrală. Primele lecţii avea să le ia de la bunii şi părinţii săi, pe ogorul cărora şi-a făcut ucenicia. A început cu smulsul buruienilor din ogradă, după care a avansat la întinsul legătorilor şi la legatul snopilor de grâu. Când părinţii l-au trimis la şcoală la oraş, era deja un copil cu un anumit stagiu în agricultură. Deşi chemarea pământului se afla în eul său interior, nu s-a dus la Agronomie, ci a optat pentru Facultatea de Economie Agrară, care la vremea respectivă îi oferea mai multe şanse de afirmare.

Viaţa de patron

Asta se întâmpla prin 1972. Douăzeci de ani mai târziu, Ilie Dan revine la matca din care s-a desprins şi înfiinţează la Ştefăneşti, la marginea Capitalei, una dintre primele asociaţii agricole din judeţul Ilfov. A pornit cu 60 ha şi s-a extins rapid la 950 hectare.

Treburile îi mergeau atât de bine, încât se vedea deja un om împlinit. Euforia a fost de scurtă durată. Terenurile pe care le administra au intrat rapid în circuitul agenţilor imobiliari care, prin amăgirea proprietarilor de drept, le-au transformat în cartiere de lux.

Ilie Dan a realizat atunci că agricultura de la marginea metropolelor nu are nicio şansă. Şi-a luat „traista“ în spinare şi dus a fost. S-a oprit la Vărăşti, în apropiere de Vidra, unde a arendat primele 100 ha. Era în primăvara lui 2000, pentru ca doi ani mai târziu la ferma înfiinţată de el să se asocieze 700 de proprietari, în majoritatea lor oameni săraci şi bătrâni.

De atunci au trecut 10 ani. Un deceniu în care pe locul bălăriilor de altădată s-a clădit una dintre cele mai performante ferme din punctul de vedere al randamentelor. Într-un an agricol foarte bun, la ferma din Vărăşti se realizează la hectar chiar 7 tone de grâu sau orzoaică. Ei bine, la asemenea randamente, Ilie Dan realizează un profit incomparabil mai mic faţă de ce obţinea cu 16 ani în urmă la ferma din Ştefăneşti, unde randamentele depăşeau rar nivelul de 3 tone la hectar.

Explicaţia ţine de un anumit mod al guvernanţilor de a face politică agrară. În discuţie se află atât conlucrarea între fermieri şi cei care gestionează problemele agriculturii, dar mai ales „forfecarea“ la care sunt supuşi producătorii în relaţia cu cei care au transformat piaţa în cea mai nemiloasă instituţie de spoliere a agricultorilor.

Soiuri cultivate

- Grâu – Hatty şi Boema
- Rapiţă – Canti şi Henry
- Orzoaică – Vanessa
- Muştar – Mikado

Maşini şi utilaje folosite

- 2 tractoare New Holland de 190-200 CP, dintre care unul cu fonduri europene;
- 1 tractor Lamborghini de 150 CP;
- 3 tractoare U 650;
- 2 combine New Holland, dintre care una cu fonduri europene;
- La acestea se adaugă semănători, discuri, scarificatoare, pluguri, remorci, maşini de erbicidat etc.

Anomaliile pieţei

- În 2009, banii obţinuţi din vânzări, pentru un kilogram, au fost mai puţini decât cu un an în urmă, cu toate că producţiile din vară au fost mai mici. Deci preţurile ar fi trebuit, teoretic, să fie mai mari.

Vânzări

- Grâu – 283.800 lei
- Rapiţă – 134.850 lei
- Orzoaică – 79.920 lei
- Muştar – 202.400 lei
Total: 700.970 lei

Profit net anticipat în 2009: aproximativ 60.000 lei, din care cea mai mare parte va fi reinvestită.

Pământul dat pentru… betoane

S-a dus acolo şi a vorbit cu oamenii, proprietari de terenuri. Dar nu a fost foarte încântat când a văzut rugi mari cât pomii, pentru că desţelenirea era extrem de greoaie. A adus un tractor cu plug şi a încercat să stârpească rugii. La cel mult doi metri, plugul se înţepenea. Anul următor s-a reîntors la Vărăşti. A dat foc rugilor. Spre bucuria lui, focul întreţinut de iarba uscată a curăţat terenul. Deci se putea face treabă.

La Vărăşti, Ilie Dan este sigur doar pe ţăranii săraci care i-au arendat pământul. Acum, când ferma a ajuns la 650 ha, are ca asociaţi vreo 700 de proprietari. Oameni care până atunci nu au cules nimic de pe nişte terenuri extrem de roditoare. Ei nu culeg nici astăzi, pentru că arendaşul face toate lucrările. În schimb, pentru prima dată de-a lungul existenţei lor, duc acasă saci întregi de grâu fără să lucreze. Beneficiază nu de o pomană cerească, ci de un drept funciar ce le revine în calitate de proprietari. Acesta este germenele marii schimbări structurale ce se prefigurează în agricultura românească.

Iosif POP, Traian DOBRE

A devenit deja bine cunoscut faptul că din vestitul grup al ţărilor care vin puternic din urmă cu tot ce înseamnă tehnică agricolă face parte şi îndepărtata Chină. IndAgra a fost locul unde m-am convins de acest lucru, făcând slalom printre tot felul de piese, maşini, utilaje şi chiar sere de provenienţă chineză. Cum era de aşteptat, printre noii prezenţi la târg s-au numărat şi investitorii de la Hoyo, cei care recent au inaugurat la Râşnov o fabrică de tractoare. Iniţiativa este cu atât mai apreciată cu cât ea vine într-un an extrem de dificil, în care cei mai mulţi din această industrie nu ştiu cum să facă să rămână în picioare.

O locaţie deloc întâmplătoare

Despre investiţia de la Râşnov am discutat cu Denisa Vasilescu, director executiv Hoyo. „Este vorba despre un parteneriat între români şi chinezi prin care dorim să ducem mai departe tradiţia de a construi tractoare la Braşov“, ne spune aceasta, amintind de Uzina „Tractorul“ pe care îşi doresc să o înlocuiască cu cea de la Râşnov. Investiţia, în valoare de 20 milioane de dolari, se desfăşoară în mai multe etape, aici urmând să fie adusă o tehnologie de ultimă oră. În prezent este finalizată prima hală în care va fi secţia de montaj şi din care până la sfârşitul anului se pare că vor ieşi primele tractoare din piese chinezeşti asamblate în România.

Anul viitor se doreşte finalizarea vopsitoriei în care totul va fi robotizat. În funcţie de piaţă şi de cerinţe se va trece şi la a treia fază, în care se doreşte producerea cutiilor de viteză. Aceasta va reprezenta de fapt primul pas în producţia autohtonă, dar până atunci în jurul fabricii de la Râşnov mai sunt şi alţi producători care se vor dezvolta. Pentru început, componentele sunt aduse din China dar, pe viitor, pe lângă cele produse la noi, o parte vor veni din Germania şi Polonia.

Curiozitatea m-a îndemnat să întreb şi despre forţa de muncă şi nu întâm­plător, pentru că în ultimii ani tot mai mulţi asiatici au descins în ţara noastră şi lucrează în prezent în diferite branşe unde este solicitată în special munca fizică. La Râşnov însă forţa de muncă este exclusiv românească, în condiţiile în care zona nu duce deloc lipsă de personal calificat. 

„Mulţi dintre ei sunt foşti angajaţi ai Uzinei Tractorul, bucuroşi că pot să lucreze în continuare în acelaşi domeniu, dar pe de altă parte avem şi tineri absolvenţi din Râşnov pe care îi pregătim noi“, ne mai spune doamna Vasilescu. 

Gama de tractoare comercializate de chinezi este cuprinsă între 25 şi 180 CP, segmentul spre care se îndreaptă fiind cel al micilor fermieri. La momentul de faţă, pe stoc se găsesc deocamdată doar tractoare aduse din China cu puteri de până la 90 CP.

Preţul va face diferenţa

Şi pentru că piaţa pe care vor să pătrundă cei de la Hoyo este una destul de strânsă şi cu oferte deloc de neglijat, investitorii şi-au propus să se afirme în primul rând prin preţul practicat, care porneşte de la 6.500 de euro. Ei spun că, la ora actuală, este cel mai bun în raport cu calitatea. Pentru a veni în sprijinul fermierilor, reprezentanţii firmei poartă discuţii cu băncile în vederea creditării cât mai avantajoase a acestora.

Cererea din România este văzută drept una serioasă, marea problemă rămânând însă finanţarea. Alte caracteristici cu care vor să se identifice cei de la Hoyo sunt fiabilitatea, robusteţea şi service-ul pe care îl vor asigura în fiecare judeţ din ţară.

Rămâne de văzut totuşi în ce măsură vor reuşi fermierii români să treacă peste stigmatul pus unor produse Made in China, care au acaparat o piaţă destul de vastă, dar unde calitatea nu este tocmai punctul forte. Să sperăm însă că cei de la Hoyo vor realiza în apropiere de Braşov măcar o mică parte din ce au reuşit românii cândva aici.

 Valentina ŞOIMU

În organizarea Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Satu Mare, la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă (SCDA) Livada au avut loc acţiuni dedicate Zilei Porumbului. În faţa unor producători şi specialişti agricoli în domeniu, acţiunile au fost deschise de către directorul SCDA Livada, dr. ing. Floare Moisa. Prezent la evenimente, primarul oraşului Livada, Ioan Sebeşi, a promis o colaborare necondiţionată a executivului localităţii în sprijinirea SCDA Livada în activităţile pe care le desfăşoară în beneficiul agriculturii locale şi judeţene.

După deschiderea oficială, toţi participanţii au fost invitaţi şi s-au deplasat pe loturile experimentale din câmp. Aici, 5 firme naţionale şi internaţionale specializate în producerea de material semincer şi-au prezentat realizările obţinute pe terenurile puse la dispoziţie de către SCDA Livada.

Cele 5 firme care au onorat cu prezenţa, respectiv Institutul de la Fundulea, Staţiunea din Turda, precum şi firmele Monsanto Romania, KWS Seminţe şi Maisadour Seminţe au obţinut de pe loturile experimentale producţii de peste 10.000 kg de boabe la hectar. Reprezentanţii firmelor susţin că asemenea producţii şi chiar mai bune se pot obţine pe orice terenuri agricole propice acestei culturi, bineînţeles cu condiţia ca acestea să fie întreţinute şi prelucrate conform cerinţelor unei agriculturi moderne şi ecologice.

Cultura de porumb este una de viitor pentru agricultură, mai ales în perspectiva obţinerii de produse secundare ecologice, conform cerinţelor Uniunii Europene. Venim şi noi în sprijinul producătorilor agricoli prin organizarea de cursuri care să formeze specialişti în domeniu, precum şi prin orice infor­mare necesară unui producător agricol, a afirmat în final directorul OJCA Satu Mare, ing. Sorn Oşan Berindea.

Ioan Vezentan

La un moment dat exista credinţa că piaţa pământului din România se îndreaptă spre o anume afacere de tip dâmboviţean. Spre ea au năvălit străini de peste mări şi zări, care cumpărau în bună înţelegere cu proprietarii funciari cele mai mănoase terenuri. În Banatul istoric, de pildă, era cât pe aici să asistăm la o dislocare de tipul celei pe care israelienii au făcut-o cu palestinienii.

Până la urmă, italienii, antrenaţi în această afacere funciară, s-au potolit, mulţumindu-se cu doar 30% din teritoriul arabil al bănăţenilor. În alte zone ale ţării, în Dobrogea de pildă, au bântuit şi încă acţionează firme străine care practică o politică de marketing pe cât de ademenitoare, pe atât de suspectă: investitorii cumpără tot ce li se oferă, inclusiv fâşii de terenuri intercalate în solele unor asociaţii agricole.

Nu cumva să credeţi că afaceriştii se constituie într-un fel de societăţi de binefacere pentru ţăranii dobrogeni. Ei au o strategie de tipul picăturii chinezeşti, încercând dezmembrarea structurilor funciare din interior. Nu neapărat în anii de referinţă 2008-2010, ci mai încolo, peste 5 sau 10 ani. Trebuie spus că străinaşii nu au acţionat în forţă şi nici nu pot fi acuzaţi de speculă. Ei au oferit un preţ şi, în lipsa concurenţei, l-au plătit, undeva pe la jumătatea valorii terenurilor din zonă.

Care ar fi fundamentarea valorică

Teoretic, instituţiile ştiinţifice care s-au preocupat de piaţa funciară au emis unele elemente ştiinţifice pe baza cărora se calculează valoarea pământului în condiţiile unei economii de piaţă atipice.

Aceste elemente ştiinţifice sunt însă departe de funcţionarea practică a pieţei pământului. Se zice, şi este adevărat, că preţul este dat de raportul dintre cerere şi ofertă. Dar, oriunde în lumea dezvoltată, tranzacţiile cu pământul pornesc de la o fundamentare ştiinţifică a valorii pământului în funcţie de fertilitatea acestuia şi cu deosebire, de la importanţa economică a zonei în care este situat acesta.

Din acest punct de vedere, pedologii şi economiştii noştri agrarieni au stabilit la nivelul ţării cinci zone de fertilitate a terenurilor, indicând pentru fiecare în parte un preţ orientativ al hectarului de teren. Ecartul între cel mai valoros şi cel mai sărac teren este de trei ori. Practic, în cele mai multe cazuri, această determinare ştiinţifică este infirmată de tranzacţiile curente.

Până acum, cele mai scumpe terenuri erau localizate nu în câmpiile fertile, ci în zonele colinare, unde cererea depăşea mult oferta. Excepţie de la această regulă fac terenurile din vecinătatea marilor oraşe şi cu deosebire cele amplasate de-a lungul viitoarelor magistrale rutiere.

Astăzi, datele problemei sunt altele, întrucât şi piaţa funciară este bulversată de criza în care se zbate economia mondială şi în special cea românească. Documentările noastre în teren, dar şi tranzacţiile de pe piaţa imobiliară pun în evidenţă o decădere a preţului pământului, care are puţine şanse de revenire la realitate. Elementul de dezechilibru îl reprezintă nu atât criza economică în sine, cât marele abandon funciar care, după unele date, se îndreaptă spre 4-5 milioane hectare.

Concludente în acest sens sunt şi datele pe care le supunem atenţiei.

Caracteristicile pieţei

• În cei 16 ani de când au început tranzacţiile cu terenurile agricole, au fost vândute între 800.000 şi 900.000 de hectare, adică 10% din terenurile aflate în proprietate privată.

În marea lor majoritate, aceste tranzacţii au avut loc cu acte notariale în regulă, dar există numeroase vânzări făcute pe baza unor chitanţe de mână.

• Cum este şi normal, piaţa funciară este dominată de tranzacţiile cu terenurile arabile aflate în extravilan. Cu precizarea că multe dintre aceste terenuri au fost deturnate spre zonele construibile ale comunelor, aceasta cu aportul neostenit al administraţiilor locale. Spre edificare, vă sugerăm să priviţi construcţiile amplasate pe fostele terenuri extravilane şi care foarte curând vor lega Bucureştiul de Ploieşti.

Din informaţiile de care dispunem, în jurul Capitalei există de acum comune care nu mai au terenuri în extravilan.

O analiză în timp pune în evidenţă o creştere moderată a preţului pământului, cu precizarea că în 2009 asistăm la o prăbuşire a pieţei pământului. Este drept, cei care vor să vândă pretind preţuri fabuloase. La Murighiol, în judeţul Tulcea, ele ating 90 de euro/mp. Este vorba, desigur, de o imaginaţie imobiliară, pentru că în cazul unei tranzacţii adevărate preţul scade de opt-zece ori.

• Paradoxal, tranzacţiile de pe piaţa imobiliară răstoarnă oarecum ordinea firească a valorii terenurilor, în sensul scăderii dramatice a preţurilor terenurilor situate în zonele preorăşeneşti.

În Teleorman, Galaţi, Bistriţa, Ilfov, Giurgiu, Constanţa, Dolj, Olt sau Mehedinţi, preţul terenurilor din vecinătatea zonelor urbane este, în destule cazuri, sub media tranzacţiilor la nivelul judeţelor respective.

Concludente în acest sens sunt şi ultimele oferte de vânzare a terenurilor extravilane situate în diferite zone din sudul ţării. Adică în zonele cu cel mai fertil pământ din acest areal geografic al Europei.

Valoarea pământului la noi şi în lume – tabel pag. 39 – le găsiţi in revista

Preţul pământului în extravilan – tabel pag. 39 – le găsiţi in revista

 Iosif POP, Laura DOBRE

• Interviu cu Bernd Hoffman, projekt manager Claas.
Claas a fost primul producător de utilaje agricole care a venit în România imediat după Revoluţie. Competitorii s-au concentrat în acea perioadă în fosta RDG, în Ungaria, Polonia, Cehia, care şi înainte de ’90 au avut relaţii cu Vestul. În România, timp de doi ani, Class a fost singur pe piaţă, fără concurenţă, ceilalţi potenţiali competitori menţinându-se în expectativă.

Când şi-au dat seama de reuşita noastră, au venit şi ei. Dar startul în ceea ce priveşte pătrunderea tehnicii din Vest l-a dat Claas-ul. Adevărul este că doreau să vină în România nu atât în calitate de exportator cât de producător de combine.

La început a fost destul de greu

Rep.: Domnule Hoffman, ce a determinat Claas-ul să intre în România?

B.H.: Helmut Claas, care este actualul proprietar, „a visat“ ca toate centrele agricole importante ale Europei să fie dotate cu maşinile lui. Unul dintre acestea era Ungaria, unde Claas a fost prezent cu utilajele lui din 1970.

Timp de 15 ani, ungurii au cumpărat mai ales utilaje Claas. Ceauşescu însă nu a agreat afacerea propusă pentru că la vremea aceea România îşi producea aproape toată tehnica agricolă singură. La Semănătoarea se făceau circa 6.000 de combine pe an, iar Braşovul producea 30.000 de tractoare. Practic, România nici nu avea nevoie de tehnică din Vest.

Dar, ca să vă răspund la întrebare, după Revoluţie Claas-ul a venit aici pentru că ştia că România este unul dintre cele mai mari centre agricole din Europa, cu cea mai mare suprafaţă agricolă şi cu un potenţial fantastic, de trei ori mai mare decât cel al Ungariei.

Încă un element important este că România în anii ’68 a importat 200 de combine Matador Gigant, ceea ce înseamnă că între Claas şi ţara dvs. erau relaţii tradiţionale de dinainte de Revoluţie. Cum am pătruns? În primă fază am pus la dispoziţia celor din Insula Mare a Brăilei o combină, ştiind că aceasta reprezintă un punct de referinţă pentru agricultura României. Apoi am mers în Vest la domnul Florentin Cârpanu de la Comtim şi am dus o combină Claas Jaguar pe care au putut să o testeze.

Mulţi români nici nu ştiu în ce ţară fantastică trăiesc

Rep.: Cum aţi ales fermierii şi marile exploataţii cu care aţi început să colaboraţi?

B.H.: Sunt câţiva specialişti foarte buni la Universităţile Agricole, cum este cea din Bucureşti, unde l-am întâlnit pe dr. Luca, care era şi demnitar în minister pe probleme de mecanizare, şi dumnealui ne-a îndrumat către fermieri. Aşadar, am luat legătura cu specialiştii de la universităţi pentru că nu ştiam care este împărţirea, unde sunt întreprinderile agricole.

Rep.: Vă place România?

B.H.: Foarte mult. Bunicul meu se trage din partea de nord a Bucovinei, care a fost cedată Ucrainei în 1917 şi el a trăit apoi la Cernăuţi. Aşadar, se poate spune că am rădăcini în această zonă. Aici, la Brăila, şi nu numai, am realizat un respect deosebit pentru munca care se depunea, pentru oameni şi pentru disciplina întâlnită.

Rep.: Cum apreciaţi afacerile Claas în România, comparativ cu cele din alte state din Europa?

B.H.:  Noi suntem obişnuiţi şi cu parteneri care lucrează în condiţii incomparabil mai grele. Mă refer de exemplu la Spania, o ţară foarte secetoasă. Sunt ani, în Andalucia unde nu creşte grâul mai mare de 25 cm şi dacă nu plouă câte şase ani la rând nici nu pot achiziţiona utilaje pentru că nu au bani. În medie, aici toţi concurenţii la un loc vând cam 150 de combine. Or numărul acesta de combine îl vinde Claas numai în România. Este un centru agricol important, cu multe posibilităţi, dar am convingerea că majoritatea românilor nu ştiu ce ţară fantastică au.

Noi am avut ani buni şi ani mai puţin buni, dar în general, în cei aproape douăzeci de ani, cel mai mare volum al produselor Claas s-a desfăcut pe piaţa românească. Pentru mine este o mare satisfacţie nu numai economică, ci şi sentimentală. Eu sunt atât de legat de România încât pot să-i descriu toate zonele agricole şi oamenii care lucrează pământul.

Domnul dr. Stiegemann Johan, product manager, ne introduce în marea familie a combinelor Claas

Istoricul Claas

Sediul central al firmei Claas se află în Harsewinkel, Renania de Nord –Westphalia, unde producem întreaga gamă de combine de recoltat. De asemenea, firma Class mai deţine o fabrică de combine în Rusia, pentru piaţa de aici şi o altă fabrică în America de Nord. Mai avem o fabrică în Ungaria, unde se produc echipamentele frontale. În anul 2003 a avut loc o schimbare mai amplă în cadrul firmei Claas, moment în care am preluat în portofoliul companiei şi fabricarea tractoarelor. Am reuşit să facem un pas bun pe piaţă cu aceste tractoare, deşi în rândul partenerilor agricoli firma Claas este cunoscută ca producător de combine.

Claas, prima combină europeană

Claas este o întreprindere de familie, al cărei fondator este August Claas, cel care a produs prima combină europeană. Când spun combină europeană trebuie să avem în vedere următorul aspect: în 1950, în Europa erau foarte puţine combine de recoltat cereale şi multe activităţi se făceau manual.

Cerealele păioase erau cosite, legate în snop şi transportate la staţii de batozare. În acelaşi an 1950, în America erau 50 mii de combine de recoltat cereale în lucru. La începutul anilor ’70, în Europa erau doar 30 mii de combine. Existau probleme mari cu depozitarea cerealelor în buncăr pentru că marea majoritate a mijloacelor de transport nu erau etanşe şi se pierdea din recoltă. Un exemplu clasic îl reprezintă combina Claas Hercules, care avea descărcarea în saci. Mai târziu, acelaşi lucru s-a făcut cu descărcarea în buncăr, iar la mijlocul anilor 70 s-a făcut transformarea în combine numai cu buncăr şi majoritatea cunosc în acest sens combina clasică Claas Dominator, care şi astăzi se mai fabrică pentru anumite ţări, cum sunt cele din nordul continentului african.

Claas Avero, ultima noutate

Anul acesta am adus ultima noutate, un produs nou al firmei Claas, din familia Mega, urmaş al lui Mega Tucano şi Dominator; este o clasă medie între acestea două, combina Claas Avero. Deşi clienţii erau foarte mulţumiţi de cele două Tucano şi Dominator, noi am fost convinşi că trebuie să contribuim la îmbunătăţirea parametrilor tehnici.

Fluxul la nivelul aparatului de treierat l-am păstrat şi am obţinut un utilaj foarte solid în exploatare. Ce am modificat? După cabină am pus buncărul şi în spatele acestuia motorul, nu cum era înainte în spatele cabinei motorul. Şi, cum ştiţi că evoluţia tehnică nu se opreşte, s-au făcut mari progrese şi în domeniul cabinelor, pentru că pretenţiile beneficiarilor sunt foarte mari. Fapt este că, astăzi am reuşit să optimizăm atât productivitatea, cât şi exploatarea acestor combine. 

Familia celor cinci

Combina Claas Tucano este proiectată să poată lucra şi pe terenuri în pantă şi, la fel ca şi Mega poate fi echipată cu şenile metalice. La ora actuală, la Claas se fabrică cinci familii distincte de combine.

Cea mai mică este Crop Tiger pentru orez, specifică pieţei din India, echipată cu şenile din cauciuc. Apoi în fabrica din Harsewinkel se produc Dominator, Tucano şi Lexion şi de anul acesta şi Avero. Firma Claas s-a gândit la fiecare tip de exploataţie pentru a oferi beneficiarilor noştri, în funcţie de suprafaţa pe care o lucrează, până la 24 variante de Lexion. La Tucano avem 8 modele distincte, la Dominator două şi unul la Avero, care anul acesta este lansat în premieră.

Europa de Vest – o piaţă saturată

În 1970 în Europa se fabricau circa 50 mii de combine, aşadar erau nişte cantităţi enorme pentru că şi dimensiunile acestora erau mai mici. Piaţa din Europa de Vest, rămânând la această dimensiune în ultimii ani, a coborât la circa 9 mii de combine, deci merge cu sincope. Dar tendinţa este uşor descrescătoare. Practic, Claas investeşte foarte multă energie pentru a analiza dorinţele clienţilor.

Astfel, la ora actuală poate oferi două modele diferite de treier: sistemul clasic prin combinele echipate cu scuturători, tobe de batere şi post-bătător, iar sistemul hibrid care a apărut la începutul anilor ’90, a revoluţionat tehnica clasică prin introducerea unei tobe suplimentare şi a sistemului APS. Până acum, niciun alt producător nu a copiat acest sistem. Avantajul este o împărţire şi o alimentare uniformă a bătătorului pentru a uşura şi a mări cantitatea separată la nivelul aparatului de treiere. Noi, la momentul de faţă, ne folosim de ambele sisteme, dar practic cu ajutorul APS-ului se poate recolta şi în condiţii mult mai grele.

Regina combinelor

Astăzi, combina Claas Lexion 600 este cea mai performantă de pe piaţă, având un motor de 500 CP şi poate fi dotată cu hedere de 5,40 până la 12 metri.

Suntem foarte mândri să spunem că pe piaţa utilajelor de recoltat furaje Claas deţine 50% şi este lider. Practic, specialiştii în zootehnie sunt foarte atenţi la utilajele cumpărate, iar noi suntem bucuroşi că ne-au ales ca furnizor. Astăzi oferim combina Jaguar pentru recoltat furaje cu un spectru de motoare de la 340 până la 800 CP.

Combinele mari sunt echipate cu două motoare care pot lucra separat sau împreună. În 1973 au fost lansate pe piaţă aceste combine autopropulsate de recoltat furaje. Avem însă şi combine în măsură să recolteze şi diferite sortimente de lemn.

 A consemnat, I. BANU