Agro BUSINESS

UE a deschis porţile pentru livrările de carne de porc din România. Chiar dacă ministrul Agriculturii Valeriu Tabără susţine că disponibilul ar fi de până la 100.000 de tone, nu ai cum să nu te întrebi cine ar putea face aceste livrări. Mai ales că deficitul pe piaţa locală este de circa 240.000 de tone – acoperit din importuri –, adică un pic mai puţin decât producţia internă. Importurile au fost totuşi influenţate de scandalul dioxinei – pentru că o mare parte din carnea adusă în ţară a provenit din Germania, ţara unde a fost depistată substanţa –, dar şi de creşterea spectaculoasă a preţurilor în toamnă.

Şeful ANSVSA, optimist

Ridicarea barierei comerciale impuse României din cauza pestei porcine ar putea aduce, în primul an de export, între 600 milioane şi un miliard de euro, estimează Radu Roatiş, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), care se bazează pe prognozele făcute de reprezentanţii industriei autohtone a cărnii.

Potrivit datelor ANSVSA, mai multe ferme din vestul ţării – din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Bihor – au solicitat deja ieşirea pe piaţa UE (n. red.– este vorba de ferme aparţinând grupului Smithfield). Livrările româneşti de carne şi produse procesate din carne de porc fuseseră interzise în anul 2003, deoarece în România a fost folosită vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice. Efectivele de porci sunt în scădere, ridicându-se în prezent la circa 4,5 milioane de capete, dintre care aproximativ 1,4 milioane în ferme industriale.

Măsura, mai degrabă politică, vine nu doar în sprijinul crescătorilor de porci, ci şi al producătorilor de mezeluri ale căror produse vor putea fi livrate în ţările UE. Rămâne totuşi întrebarea: de ce să vândă crescătorii români în străinătate carnea, dacă există cerere la intern şi la preţuri bune?

Topul producătorilor
Noul Comtim

La aproape opt ani de la intrarea pe piaţa internă, americanii de la Smithfield au reuşit să readucă la viaţă vechiul Comtim, cel mai mare combinat de creştere a porcilor din Europa de pe vremea comuniştilor, cu efective de peste un milion de capete. Chiar dacă ritmul de derulare a investiţiilor anunţat de americani – peste un miliard de euro – nu se ridică încă la nivelul aşteptărilor, poate şi din cauza pestei porcine apărute în 2008, Smithfield este de departe cel mai mare crescător de porci din România, cu efective de circa 850.000 de animale sacrificate anual. Compania a reuşit să pună la punct un sistem integrat de producţie, de la agricultură –  firma lucrează circa 20.000 ha de teren agricol – până la zootehnie, abatorizare, procesare primară şi distribuţie.

Smithfield are în România circa 50 de ferme proprii, precum şi două fabrici de furaje şi abator. Ceva mai prost a mers însă planul de realizare a fermelor în parteneriat cu fermieri locali, care ar fi urmat să asigure aproape jumătate din producţia firmei, acestea fiind numărate pe degete. Principalii clienţi ai Smithfield sunt producătorii români de mezeluri.

Obiectivul Marex: piaţa internă

Marin Moraru, patronul grupului de firme Marex din Brăila, este nu doar unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, ci şi unul dintre principalii crescători de porci. La momentul actual, Vegetal Trading, parte a grupului Marex, dispune de un efectiv de circa 200.000 de capete, insuficient însă pentru a-şi asigura necesarul pentru procesare. De altfel, acesta asigură aproximativ 70% din materia primă a fabricii de mezeluri, cu o producţie de peste 30 de tone pe zi.

Este şi motivul pentru care Moraru nu ia în calcul deocamdată exportul de carne. Nu exclude acest lucru, însă peste câţiva ani, când ar putea să-şi mărească efectivele la circa 250.000 de capete în urma unui program important de investiţii. Moraru se numără printre puţinii crescătorii de animale care spun că obţin profit de pe urma zootehniei, mai ales că dispune de un sistem integrat, până şi dejecţiile de la animale folosindu-le ca îngră­şământ natural pentru producţia de orez.

An dificil pentru Caruz

Anul 2011 a fost mai mult decât prost pentru omul de afaceri Gheorghe Caruz (foto), patronul grupului de firme Caruz Group. Nu doar că a fost nevoit să-şi reducă dramatic efectivele de animale, pe fondul scumpirii cerealelor şi a lipsei subvenţiilor în ultimii ani, dar a pierdut şi poziţia de preşedinte al Patronatului Român al Cărnii de Porc. De altfel, Caruz anunţa în prima parte a anului că şi-a redus efectivele la circa 70.000 de animale, comparativ cu peste 200.000 de capete în urmă cu vreo patru ani. Între timp, a mai închis şi câteva ferme, semn că lucrurile nu-şi revin pe făgaşul normal. Nici viitorul nu se întrevede prea luminos, în condiţiile în care investiţiile pentru respectarea normelor de mediu sunt încă deficitare. În atare condiţii, nici nu poate fi vorba de export. Omul de afaceri nici nu vrea să audă de faliment, sperând să găsească pe ultima sută de metri un posibil investitor.

O altă companie afectată puternic de criză este şi Romsuintest Periş, care ajunsese să mai aibă în 2011 doar 17.000 porci, faţă de cei 87.000 în urmă cu ceva vreme. În 2012 n-ar fi exclus ca societatea să-şi închidă porţile. Jucători importanţi pe această piaţă mai sunt şi firmele Europig, parte a grupului Sergiana, şi Nutricom Olteniţa.

Ioana GUŢE

Exporturile franceze de seminţe şi răsaduri au atins un record istoric în campania 2010-2011, depăşind 1 miliard de euro, în timp ce importurile s-au stabilizat la 480 milioane de euro. Soldul de beneficii reprezintă 600 milioane de euro, dintre care mai mult de jumătate provin din rezultatele obţinute în urma recoltei de seminţe de porumb.

Exporturile de seminţe de porumb au înregistrat o creştere remarcabilă în 2010-2011, atingând 435 milioane de euro, după o curbă de progres de 23% faţă de campania precedentă; pe de altă parte, importurile sunt în scădere cu 18%, ajungând la 120 milioane de euro. Soldul de beneficii al producţiei de seminţe de porumb atinge 315 milioane de euro, înregistrând o creştere de peste 50%.

Principalele destinaţii ale seminţelor de porumb sunt ţările Uniunii Europene (UE-27), care reprezintă 90% din valoarea exporturilor. Aceste debuşee au înregistrat o creştere considerabilă în urma extinderii suprafeţelor cultivate cu porumb-boabe (în Europa Centrală şi de sud) şi cu porumb-siloz (din Germania şi Italia – datorită dezvoltării sectorului biogazului – şi Polonia). În total, agricultorii europeni (UE-27) au însămânţat 14,2 milioane de ha în 2011, respectiv cu 7% mai mult decât în 2010.

Valoric, principalele destinaţii de export sunt următoarele:

- Germania, cu 45% din valoarea totală a exporturilor;
- Spania: 10%;
- Olanda, Italia, Ungaria: fiecare cu câte 6%;
- Polonia: 4%.

În afara Uniunii Europene, vânzările au fost la fel de bune, cu exporturi care au atins 44 milioane de euro. Destinaţiile sunt în majoritatea lor ţări din partea vestică a Comunităţii Statelor Independente (Ucraina şi Rusia) şi din Balcani, unde, de câţiva ani, agricultorii manifestă un interes crescând pentru genetica occidentală de înaltă calitate şi hibrizii occidentali.

Sursa – FNPSMS – MAIZ’EUROP’ Group

Cine nu ştie azi de cătină! S-a ajuns ca aceasta să poarte şi numele unor străzi. Şi din oraşe, dar şi de prin sate. Personal locuiesc pe o astfel de stradă, închinată… cătinei. Aşa cum bine se ştie, această plantă creşte în pâlcuri, prin văi şi râpe, oriunde nu prea creşte altceva.

Azi sunt bine-cunoscute foloasele pentru sănătate ale cătinei. Ţărani de la deal şi munte sunt tot mai mult prezenţi acum prin pieţele de la oraş cu sacoşe doldora de cătină. Doar este sezonul culesului. Fructele sale roşii sau portocalii atrag adesea privirile oamenilor. Aceştia, prea mult preocupaţi de cumpărăturile toamnei, le cam ignoră, pur şi simplu. Şi nu atât pentru preţ, care este, oricum, rezonabil faţă de alţi ani. Mare păcat însă! Or, alţii, prin multe ţări ale Europei, aşteaptă cătina de pe la noi, astfel că aceasta este mult căutată, preţuită. De aceea, silvicultorii din multe judeţe, între care şi cei din Prahova, Buzău sau Dâmboviţa, ca să dăm doar aceste exemple, strâng cu multă sârguinţă cătina cea roşie-aurie pentru export în ţări ale Uniunii Europene.

Din Prahova, în Germania: 130 tone de cătină!

Faptul ni-l confirmă însuşi directorul Direcţiei Silvice Prahova, ing. Cosmin Birjaru. „În acest an avem contracte cu parteneri din Germania pentru 130 tone de fructe de cătină. Toate cele 9 ocoale silvice ale direcţiei noastre s-au înscris în cursă. Drept urmare, acum avem deja în depozite peste 100 de tone, gata de expediere. Contractul va fi, cu siguranţă, onorat în întregime. Contăm pe un venit de cel puţin 10.000 de euro! După cătină urmează măceşele, unde estimăm o producţie foarte bună.“

Planta-minune, lăsată de multe primării la mâna Domnului, dar şi a speculanţilor!

Despre Şotrile, comună cu o populaţie de peste 3.500 de locuitori, se poate spune că-i o ţară a cătinei roşii. Pe toate coclaurile se văd tufe de cătină şi culegători.

„Din suprafaţa de 1.722 ha, cât deţine comuna noastră, ne spune primarul Daniel-Bogdan Davidescu, doar 61 ha sunt apte pentru cultura agricolă. În prezent sunt la culesul cătinei peste 200 dintre cele 1.100 de familii. Preţul primit de localnici aici, la faţa locului, este de doar 3 lei/kg. Prea puţin faţă de cel practicat prin pieţe: între 6-8 sau chiar şi 10 lei/kg.“

Aflăm apoi că până acum doi ani aici, la Şotrile, se organiza şi Festivalul cătinei, o manifestare unică în judeţ şi printre puţinele din ţară. Au fost, până acum şase ediţii, veritabile târguri ale cătinei! Acum se lasă totul la mâna speculanţilor, care-i cam spoliază pe localnici, care se luptă cu sărăcia lucie, dar şi cu spinii arbuştilor de cătină.

Cristea BOCIOACĂ

„Am avut o discuţie cu John Dali, comisarul european pentru sănătate şi politica consumatorului, cu care am abordat patru subiecte. Primul şi cel mai important a fost legat de reluarea exportului la carnea de porc, ţinând cont de problemele existente, la nivel european, pe această piaţă“, a declarat Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în timpul unei recente conferinţe de presă. Acest lucru s-ar putea întâmpla cel târziu în luna mai 2011.

Ar fi de precizat că suntem în faţa unei conjuncturi favorabile, determinată de criza cărnii de porc pe piaţa mondială şi în special pe cea europeană.

O măsură obligatorie: compartimentarea

Tabără i-a explicat comisarului că România este pregătită să reia exportul de carne de porc, însă acest lucru înseamnă compartimentarea ţării în unităţi producătoare şi furnizoare, abatoare şi procesatoare, care să garanteze siguranţa alimentară, corespunzător normelor europene. De asemenea, a subliniat faptul că fermierii români cresc acelaşi porc, existent oriunde în lume.

„În acest sens, mai trebuie să avem unele discuţii cu ANSVSA şi cu crescătorii, pentru a face cât mai rapid această compartimentare, astfel încât să putem relua exportul, cel târziu în luna aprilie sau mai 2011. Ni s-au cerut separarea de gospodăriile populaţiei şi de alte tipuri de utilizare a cărnii, iar compartimentarea să fie făcută numai pentru export“, a precizat demnitarul.

În opinia Uniunii Europene (UE), compartimentarea este necesară pentru posibilitatea izolării rapide a unui posibil focar de pestă sau de altă boală.

Se scontează pe un export de 30.000 de tone

Menţionăm că MADR a transmis, în luna decembrie 2010, la DG Sanco, o scrisoare prin care România declară că este de acord cu concluziile serviciilor tehnice ale DG Sanco privind introducerea compartimentalizării în programul de reluare a comerţului intracomunitar şi exportului de carne de porc.

Până în prezent, în acest program s-au înscris 34 de societăţi comerciale de creşterea porcilor, care estimează un export de aproximativ 30.000 t/an, în valoare de 45 milioane de euro.

Ministrul a spus că nu este un lucru uşor de realizat, pentru că este greu să ne desprindem de creşterea porcilor în sistem gospodăresc. Totodată, este foarte greu de izolat fondul vânătoresc, porcul mistreţ şi alte animale sălbatice, care constituie cel mai periculos vector de transmitere a bolilor.

Tabără a adăugat că şi piaţa externă este direct interesată ca România să poată exporta carne de porc atât în Uniunea Europeană, cât şi în terţe ţări din est, mai ales că în UE producţia de carne de porc se află în criză.

Abatoarele mici

Ministrul a continuat cu o altă problemă discutată cu comisarul Dali. Este vorba despre redeschiderea unităţilor mici de sacrificare, desfiinţate iraţional în 2005. Atunci au dispărut aproape 3.000 de unităţi de procesare a laptelui şi cărnii, micile abatoare. În locul lor au apărut mari abatoare, dar repartizate fără a se ţine cont de existenţa materiei prime pe piaţă. Ca urmare funcţionează la capacitate redusă numai 10-15%.

Pentru acestea, există deja un proiect de hotărâre de guvern şi o notificare la Comisia Europeană.

Traian DOBRE

Balanţa comercială este deficitară până şi cu Moldova

Frații noștri de peste Prut își doresc investiţii româneşti în agricultură, în special în unităţi de procesare. Curios este că moldovenii au investit la noi de trei ori mai mult decât a făcut-o România în Moldova. Cel puţin aşa susţine Valeriu Coşarciuc, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare de la Chișinău, prezent la București într-o vizită oficială.  Mihail Dumitru, ministrul român al agriculturii, a confirmat acest lucru, dar nu a oferit cifre.

Deficit există și în planul schimburilor comerciale cu produse agroalimentare între cele două țări locuite de români. Anul trecut, exporturile României au fost de numai 22,7 milioane de euro, iar importurile din Moldova au fost de 38,5 milioane de euro.

Ofertă pentru investitorii români

„Vrem să aducem împreună agenți economici, oameni de afaceri. Suntem gata să prezentăm obiective care pot fi cumpărate în Republica Moldova. Vrem să creăm condițiile necesare pentru dezvoltarea investițiilor. Cred că acestea vor crea un cadru de conlucrare normală între românii de pe cele două maluri ale Prutului“, a spus Coșarciuc.

Conform afirmațiilor sale, sunt așteptați investitori în special în agricultura cu valoare adăugată înaltă, respectiv în unităţi de procesare lapte, carne, legume-fructe sau în unităţi de ambalare. „Noi nu ne putem permite să producem cereale pe suprafeţe mari şi să concurăm cu Ucraina sau România. Așa că trebuie să ne concentrăm pe produse cu valoare adăugată înaltă, pe unităţi de procesare“ – a precizat Coșarciuc.

Terenurile agricole de peste Prut se află acum în proprietatea ţăranilor. Însă suprafeţele sunt mici, sub 10 ha, în timp ce societăţile comerciale arendează suprafeţe de peste 50-60 ha. Prețul lor mediu este de aproximativ 1.000 de dolari/ha. Din păcate, dorința de privatizare este înfrânată de legislația actuală, care nu permite deocamdată vânzarea loturilor agricole către cetățeni străini, decât cu condiția ca să deservească o unitate de procesare.

„Discutăm posibilitatea modificării acestei legi. Cei care vor veni să facă investiţii în centre de procesare lapte sau carne au nevoie şi de terenuri pentru furajare. Deocamdată este la nivel de analiză“ – a menționat ministrul moldovean.

Ilie DAN, actualul administrator al SC Agrodan din Vărăştii de Giurgiu, este unul dintre oamenii din agricultura noastră care a răzbit, cum s-ar spune, cu forţe proprii. Prin 1994, când s-a despărţit de vestitul IAS Mogoşoaia, el reuşise să acumuleze doar atât cât s-o ducă de pe o zi pe alta. Câştigul său de director comercial a fost investit în pregătirea celor doi copii, care nici la învăţătură şi nici la îmbrăcăminte nu puteau fi mai prejos decât colegii de clasă. Astăzi, fiica este medic stomatolog, iar fiul, patron al unei firme de import-export.

Prin comparaţie, s-ar putea crede că tatăl, Ilie Dan, se află cu o treaptă sub ei. Nimic mai fals. El a fost şi rămâne exemplul de conduită morală şi profesională care, alături de soţia lui, s-a zbătut să demonstreze că sunt cei mai tari şi pricepuţi pe glia căreia i-au schimbat fundamental rodnicia.

Legătura sa cu pământul pare a fi una ancestrală. Primele lecţii avea să le ia de la bunii şi părinţii săi, pe ogorul cărora şi-a făcut ucenicia. A început cu smulsul buruienilor din ogradă, după care a avansat la întinsul legătorilor şi la legatul snopilor de grâu. Când părinţii l-au trimis la şcoală la oraş, era deja un copil cu un anumit stagiu în agricultură. Deşi chemarea pământului se afla în eul său interior, nu s-a dus la Agronomie, ci a optat pentru Facultatea de Economie Agrară, care la vremea respectivă îi oferea mai multe şanse de afirmare.

Viaţa de patron

Asta se întâmpla prin 1972. Douăzeci de ani mai târziu, Ilie Dan revine la matca din care s-a desprins şi înfiinţează la Ştefăneşti, la marginea Capitalei, una dintre primele asociaţii agricole din judeţul Ilfov. A pornit cu 60 ha şi s-a extins rapid la 950 hectare.

Treburile îi mergeau atât de bine, încât se vedea deja un om împlinit. Euforia a fost de scurtă durată. Terenurile pe care le administra au intrat rapid în circuitul agenţilor imobiliari care, prin amăgirea proprietarilor de drept, le-au transformat în cartiere de lux.

Ilie Dan a realizat atunci că agricultura de la marginea metropolelor nu are nicio şansă. Şi-a luat „traista“ în spinare şi dus a fost. S-a oprit la Vărăşti, în apropiere de Vidra, unde a arendat primele 100 ha. Era în primăvara lui 2000, pentru ca doi ani mai târziu la ferma înfiinţată de el să se asocieze 700 de proprietari, în majoritatea lor oameni săraci şi bătrâni.

De atunci au trecut 10 ani. Un deceniu în care pe locul bălăriilor de altădată s-a clădit una dintre cele mai performante ferme din punctul de vedere al randamentelor. Într-un an agricol foarte bun, la ferma din Vărăşti se realizează la hectar chiar 7 tone de grâu sau orzoaică. Ei bine, la asemenea randamente, Ilie Dan realizează un profit incomparabil mai mic faţă de ce obţinea cu 16 ani în urmă la ferma din Ştefăneşti, unde randamentele depăşeau rar nivelul de 3 tone la hectar.

Explicaţia ţine de un anumit mod al guvernanţilor de a face politică agrară. În discuţie se află atât conlucrarea între fermieri şi cei care gestionează problemele agriculturii, dar mai ales „forfecarea“ la care sunt supuşi producătorii în relaţia cu cei care au transformat piaţa în cea mai nemiloasă instituţie de spoliere a agricultorilor.

Soiuri cultivate

- Grâu – Hatty şi Boema
- Rapiţă – Canti şi Henry
- Orzoaică – Vanessa
- Muştar – Mikado

Maşini şi utilaje folosite

- 2 tractoare New Holland de 190-200 CP, dintre care unul cu fonduri europene;
- 1 tractor Lamborghini de 150 CP;
- 3 tractoare U 650;
- 2 combine New Holland, dintre care una cu fonduri europene;
- La acestea se adaugă semănători, discuri, scarificatoare, pluguri, remorci, maşini de erbicidat etc.

Anomaliile pieţei

- În 2009, banii obţinuţi din vânzări, pentru un kilogram, au fost mai puţini decât cu un an în urmă, cu toate că producţiile din vară au fost mai mici. Deci preţurile ar fi trebuit, teoretic, să fie mai mari.

Vânzări

- Grâu – 283.800 lei
- Rapiţă – 134.850 lei
- Orzoaică – 79.920 lei
- Muştar – 202.400 lei
Total: 700.970 lei

Profit net anticipat în 2009: aproximativ 60.000 lei, din care cea mai mare parte va fi reinvestită.

Pământul dat pentru… betoane

S-a dus acolo şi a vorbit cu oamenii, proprietari de terenuri. Dar nu a fost foarte încântat când a văzut rugi mari cât pomii, pentru că desţelenirea era extrem de greoaie. A adus un tractor cu plug şi a încercat să stârpească rugii. La cel mult doi metri, plugul se înţepenea. Anul următor s-a reîntors la Vărăşti. A dat foc rugilor. Spre bucuria lui, focul întreţinut de iarba uscată a curăţat terenul. Deci se putea face treabă.

La Vărăşti, Ilie Dan este sigur doar pe ţăranii săraci care i-au arendat pământul. Acum, când ferma a ajuns la 650 ha, are ca asociaţi vreo 700 de proprietari. Oameni care până atunci nu au cules nimic de pe nişte terenuri extrem de roditoare. Ei nu culeg nici astăzi, pentru că arendaşul face toate lucrările. În schimb, pentru prima dată de-a lungul existenţei lor, duc acasă saci întregi de grâu fără să lucreze. Beneficiază nu de o pomană cerească, ci de un drept funciar ce le revine în calitate de proprietari. Acesta este germenele marii schimbări structurale ce se prefigurează în agricultura românească.

Iosif POP, Traian DOBRE

Franţa anunţă că în această toamnă au fost semănate 4,875 milioane de hectare cu grâu, 1,269 milioane de hectare de orz, 1,485 milioane de hectare de rapiţă şi 475.000 hectare cu grâu durum. Stocul final de grâu, de la sfârşitul anului de piaţă 2009/10, în Franţa, este estimat la 3,5 milioane de tone. Exportul de grâu este estimat la 16 milioane de tone.

Cantitatea de grâu utilizată pentru obţinerea de etanol este de 1,24 milioane de tone, în timp ce producţia de grâu utilizată pentru furaje este estimată la 5,5 milioane de tone, la care se adaugă 2,8 milioane tone de grâu utilizate pentru producerea de amidon. Cantitatea de grâu utilizată de către industria morăritului este estimată la 4,9 milioane de tone.

Stocul final de porumb de la sfârşitul anului de piaţă 2009/10, în Franţa, este estimat la 2,2 milioane de tone. Exportul de porumb este preconizat la 6,7 milioane de tone. Cantitatea de porumb folosită pentru sămânţă este estimată la 0,17 milioane de tone, cantitatea de porumb folosită pentru producerea de etanol, la 0,57 milioane de tone, cantitatea de porumb folosită pentru producerea de furaje, la 2,6 milioane de tone, iar cantitatea de porumb utilizată de către industrie este preconizată la 2,2 milioane de tone.

Tabelele le găsiţi în Revista Lumea Satului pe bază de abonament.
Contactaţi redacţia.

Studiu realizat de dr. ing Daniel BOTĂNOIU

Comisia Europeană va continua să facă tot posibilul pentru sprijinirea fermierilor producători de lapte şi pentru stabilizarea pieţei. În raportul publicat toamna trecută cu privire la situaţia de pe piaţa lactatelor, Comisia prezenta o listă a măsurilor disponibile pentru atenuarea gravelor dificultăţi cu care se confruntă această piaţă.

Principalele instrumente de intervenţie vizează depozitarea privată şi restituirile la export. Totodată, se va permite efectuarea în avans a plăţilor directe către fermieri, lansând în acest scop o nouă rundă de programe de promovare a lactatelor.

Printre alte posibile măsuri se numără finanţarea retragerilor voluntare din producţia de lapte cu ajutorul banilor obţinuţi prin taxarea depăşirilor de cotă şi includerea fermierilor în cadrul temporar de criză pentru ajutoarele de stat. În plus, statele membre au posibilitatea de a redistribui ajutoare către sectorul lactatelor în temeiul acordului privind bilanţul de sănătate din 2008 şi există o serie de căi de a veni în ajutorul producătorilor de lapte în cadrul politicii de dezvoltare rurală. Comisia continuă să analizeze eventualele practici anticoncurenţiale din lanţul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate.

„Trebuie să facem tot posibilul ca să-i ajutăm pe producătorii noştri de lapte care se confruntă cu prăbuşirea preţurilor“, se afirma într-un raport al Comisiei Europene. Vom continua să folosim toate măsurile de care dispunem pentru stabilizarea pieţei dar, aşa cum a indicat Consiliul European, nu vom reveni asupra politicii noastre de eliminare lină şi treptată a cotelor. A pune în discuţie acest proces nu ar face decât să creeze nesiguranţă şi nu ar ajuta cu nimic la remedierea situaţiei.“

Măsuri disponibile

Comisia a dat drumul la ajutorul pentru depozitarea privată a untului la începutul lunii ianuarie în 2009, iar anul trecut s-au depozitat aproximativ 120.000 de tone. Perioada de acordare a ajutoarelor pentru depozitarea privată expiră la sfârşitul lui februarie 2010.

Cumpărarea la intervenţie a untului şi laptelui praf degresat a debutat la 1 martie 2009, iar Comisia a propus recent prelungirea achiziţiilor până la 28 februarie 2010, adică până la începutul următorului sezon de intervenţie. Comisia a propus, de asemenea, să fie abilitată să procedeze la fel şi în 2010, dacă situaţia de pe piaţă o impune. Până acum s-au cumpărat 81.900 tone de unt şi 231.000 tone de lapte praf degresat.

În ianuarie 2009 s-au reactivat restituirile la export pentru produsele lactate. Nivelul lor a fost menţinut în limite prudente pentru a permite exportatorilor europeni să concureze fără a submina preţurile de pe piaţa mondială. Comisia va continua să acorde restituiri atât timp cât va fi nevoie.

Sistemul de distribuire a laptelui în şcolile UE a fost recent îmbunătăţit şi sunt în curs discuţii pentru a-l face şi mai atrăgător.

Preocupări

Comisia Europeană implementează în prezent foaia de parcurs propusă în comunicarea sa „Preţurile la alimente în Europa“ şi studiază posibilitatea stabilirii unui nou sistem de monitorizare a preţurilor. Comisia analizează, de asemenea, eventualele practici anticoncurenţiale din lanţul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate.

Fermierii producători de lactate trebuie să fie încurajaţi să coopereze mai eficient în cadrul organizaţiilor de producători, ca să-şi mărească forţa de negociere.

Sistemul cotelor

Consiliul European a solicitat prezentarea unor „posibile opţiuni pentru stabilizarea pieţei produselor lactate“, cu respectarea rezultatelor bilanţului de sănătate. Ar însemna să nu se respecte rezultatele bilanţului de sănătate dacă s-ar modifica sistemul cotelor. Aşadar, deocamdată este exclusă ideea reducerii cotelor sau a suspendării măririlor de cote deja convenite.

Comisia sugerează statelor membre să impună taxe suplimentare asupra producătorilor care îşi depăşesc cotele individuale şi să folosească aceşti bani pentru finanţarea retragerilor voluntare din producţia de lapte sau să-i redistribuie unor grupuri prioritare.

În mod excepţional, Comisia a autorizat statele membre să efectueze până la 70% din plăţile directe către fermieri cu începere din 16 octombrie, în loc de 1 decembrie 2009.

Statele membre au putut acorda şi ajutoare de stat de minimis sau împrumuturi în condiţiile pieţei pentru sprijinirea producătorilor care au probleme cu lichidităţile. Se poate lua în considerare o modificare a cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat. În acest fel, s-ar putea plăti până la 15.000 de euro per fermier până la sfârşitul anului acesta, scăzând eventualele ajutoare de minimis primite de fermierii în cauză.

Laura DOBRE

O analiză profesională a schimburilor comerciale agricole cu străinătatea vine să infirme, prin date statistice incontestabile, acele declaraţii vehiculate mai ales în sfera detractorilor politici, care afirmă că România importă între 70 şi 80% din alimentele necesare consumului intern. În realitate, soldul deficitar al acestor schimburi era, la sfârşitul lunii august, de numai 1 miliard de euro şi doar în cazul cărnii de porc şi pasăre reprezintă 30% din consumul intern.

Este adevărat că am importat în ultimii doi ani cantităţi mari de cereale, cartofi, legume, inclusiv fructe, dar pe partea cealaltă a balanţei, la aceste produse România înregistrează exporturi semnificative.

Analiza comparativă a schimburilor comerciale cu produse agroalimentare

1. Balanţa comercială

Deficitul comercial în perioada 01.I-31.VIII.2009 a fost de 988,6 milioane de euro, în scădere cu 353,3 milioane de euro faţă de perioada corespunzătoare a anului 2008.

Uniunea Europeană este principalul partener în comerţul agricol al României.

În perioada 01.I-30.VIII.2009, livrările de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o pondere valorică de 76%, iar achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de 80%.

2. Dimensiunea exportului

În perioada 01.I-31.VIII.2009, exportul de produse agroalimentare a fost de 1.428,7 milioane euro, principalele produse exportate în această perioadă, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului 2008, prezentându-se astfel:

3. Importăm şi ce ne prisoseşte: cereale, brânzeturi, floarea-soarelui, vin, cartofi, legume

Valoarea totală a importului în perioada 01.I – 31.VIII.2009 a fost de 2.417,3 mil. euro, principalele produse importate în această perioadă, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent, fiind următoarele:

Consumul la nivel naţional

Această structură a consumului s-a menţinut şi în 2009, cu precizarea că importurile de carne au fost destinate unităţilor de producere a preparatelor. În mod normal, agricultura românească putea să asigure întregul necesar de vin şi cartofi, inclusiv legumele şi fructele în perioada de vară-toamnă, dar marile magazine au preferat să facă achiziţii din import şi pentru că aprovizionarea era mai sigură şi de lungă durată.

Tabelele la gasiti in Revista Lumea Satului.
Pentru abonamente contactati redactia.

Sursa: Institutul Naţional de Statistică Autoritatea Naţională a Vămilor

Diferenţa este de aproximativ 30 milioane de tone şi ea ar mai putea creşte cu 10 milioane în cazul în care ţările din emisfera sudică vor obţine o recoltă normală la capătul secerişului care se apropie. Analiştii apreciază că stocurile de grâu la începutul campaniei de seceriş 2010 vor depăşi 180 milioane de tone. SUA, Canada şi Uniunea Europeană rămân în continuare cei mai mari furnizori mondiali de grâu la export. Vin din urmă Rusia, Ucraina şi Kazahstanul, care concurează piaţa mondială nu atât prin excedentele de care dispun, cât prin preţ. Federaţia Rusă anunţă un excedent de grâne de cel puţin 10 milioane de tone.

Fapt este că, la ora actuală, exporturile de la Marea Neagră depăşesc cu 10-15 milioane de tone pe cele ale Uniunii Europene. În plus, acestea sunt mult mai ieftine şi, chiar dacă nu au calitatea grâului american sau a celui din UE, reprezintă o atracţie pentru ţările consumatoare de grâu din lumea a treia.

România intră în această ecuaţie a comerţului mondial cu un excedent teoretic de 1,3 milioane tone de grâu, a cărui eficienţă finală este greu de estimat. Preţul grâului pe piaţa internă se situează în jurul cifrei de 0,40 lei/kg, adică sub nivelul cotaţiilor de la bursele mondiale, dar acceptabile pentru producătorii agricoli performanţi. Asta dacă avem în vedere şi faptul că de la Bursa din Chicago până la Portul Constanţa, şi de aici până la fabrica de pâine, preţul grâului aproape că se dublează. În mod normal, nici nu ar trebui să luăm în discuţie problema importului de grâu, în condiţiile în care, în anii normali de producţie, România îşi asigură în totalitate consumul intern. Acest consum este apreciat la 5 milioane de tone, nivel care în anul 2008, bunăoară, a fost cu 2 milioane de tone sub oferta reală de grâu.

Marea distorsiune apare pe piaţă. Într-un an agricol de excepţie, cum a fost cel din 2008, România a importat aproape 200.000 tone de grâu, în condiţiile în care excedentul intern depăşea 2 milioane de tone. Ce va fi de acum şi până la marea recoltă din 2010 nu este greu de anticipat, în condiţiile în care producătorii agricoli se lasă greu de convins de a mai vinde grâu intermediarilor, la actualul preţ de batjocură.

De acum este cert că România se înscrie pe piaţa comunitară a grânelor cu un minim de suprafaţă estimat la 500-600.000 ha, iar dacă cumva anul agricol va fi unul secetos, atunci rămânem la mâna importatorilor.

Tabelele la gasiti in Revista Lumea Satului.
Pentru abonamente contactati redactia.

I. POP, D. MĂCRIŞ

În urma anunţului făcut de ANSVSA cu privire la decizia Comisiei Europene de a aproba exporturile de carne proaspătă de porc şi produse care conţin acest tip de carne provenită din zonele libere de pestă porcină clasică, începând cu 1 ianuarie 2010, doresc să-mi exprim un punct de vedere propriu. În opinia mea, această decizie este de fapt un moment de cumpănă. Prima zi a anului 2010 va permite exportarea produselor din carne de porc obţinute numai în sistem lohn, ceea ce înseamnă ca materia primă – carnea – folosită la procesare să provină din piaţa UE, şi nu autohtonă.

Pesta Porcină Clasică (PPC) este boala care ne împiedică să exportăm, din cauza numeroaselor focare ce au apărut în trecut. Este o boală ce nu afectează omul, însă decimează efectivele de suine. România nu este singura ţară afectată de PPC. Şi Bulgaria are focare, unul descoperit chiar recent. În Germania, izolarea se face pe regiuni, iar în momentul focarului se închid livrările doar dintr-o anumită regiune, restul ţării, respectiv comerţul intracomunitar, nefiind afectat.

Crescătorul român de porc şi-a permis un zâmbet când a citit primele rânduri ale ştirii că de la 1 ianuarie 2010 va putea exporta carne proaspătă, însă a fost nevoit să şi-l reţină spre final, când a înţeles că de fapt el rămâne doar un subiect pasiv, colateral.

De fapt, prima zi a anului 2010 va permite exportarea produselor din carne de porc obţinute numai în sistem lohn, ceea ce înseamnă că materia primă – carnea – folosită la procesare să provină din piaţa UE, şi nu autohtonă. S-a putut înţelege de la autorităţi că acesta este primul pas în vederea ridicării totale a interdicţiei de a exporta, însă producătorii români speră că acest pas nu va fi prea mare. În caz contrar, mecanismul firesc de piaţă îi va afecta şi mai tare, procesatorii autohtoni preferând achiziţionarea carcasei din import pentru a-şi deservi pieţele externe de preparate.

Subvenţionarea directă va înceta la finele anului curent din cauza necesităţii respectării principiilor concurenţei loiale la nivelul pieţei UE. Întrebarea este: despre ce concurenţă loială poate fi vorba, când România nu are dreptul să exporte carne produsă local?! Cu o producţie oricum mult subdimensionată faţă de necesarul de consum, sectorul de creştere a porcului riscă o depreciere severă, mai ales în situaţia în care principalul beneficiar, industria de procesare, este tentat de piaţa potenţială a exportului, piaţă ce poate fi accesată numai prin prelucrarea carcasei din import.

Cătălin Lăpuşte

Astăzi, cultura de la care se obţin cele mai mari producţii şi care devansează din acest punct de vedere atât orezul cât şi grâul ocupă un loc din ce în ce mai important în furajare. În plus, noile alternative industriale, precum bioetanolul, oferă perspective reale de creştere a profitabilităţii culturii porumbului. Pentru a permite obţinerea unor producţii atât de importante este nevoie însă de seminţe de calitate şi în cantităţi suficiente. În acest scop, în întreaga lume se cultivă suprafeţe tot mai însemnate de porumb pentru sămânţă.

Cultura porumbului în lume

Cu o suprafaţă cultivată de peste 160 milioane de hectare, porumbul este astăzi prima cultură din lume. Din această suprafaţă, 148 milioane de hectare sunt cultivate cu porumb boabe, iar restul cu porumb furajer.

Ca să facem o compa­raţie, putem spune că la porumb s-au atins cantităţi de 800 de milioane de tone, în vreme ce grâul vine din urmă cu 700 milioane de tone. SUA rămâne liderul absolut în ceea ce priveşte suprafaţa ocupată cu porumb boabe, în vreme ce statele care alcătuiesc UE 27 primează la cultura pentru furaj, care ocupă circa 5 milioane de hectare, adică 43% din totalul cultivat la nivel mondial.

Peste 60% din această suprafaţă este cultivată în Franţa şi Germania, unde accentul se pune pe porumbul furajer datorită sectorului zootehnic foarte dezvoltat în cele două ţări. Statele membre UE 27, alături de Rusia şi Ucraina, cultivă în total 7,5 milioane de ha de porumb furajer.

Suprafaţa cultivată cu porumb boabe atinge la nivelul UE 27 aproximativ 8,5 milioane de hectare, în vreme ce alături de Rusia, Ucraina, Serbia, Croaţia, Moldova şi Turcia aceasta depăşeşte 14,5 milioane de hectare.

Porumbul boabe, în Europa

Producţia de porumb boabe obţinută la nivelul UE 27 este de 55 de milioane de tone. Aceasta poate oscila însă datorită unor ţări precum România sau Bulgaria care, din cauza condiţiilor climatice nefavorabile dar şi a lipsei irigaţiilor, trag în jos semnificativ nivelul randamentelor europene. Cu o suprafaţă cultivată de 2,4 milioane hectare, România este lider absolut în Europa. Din punctul de vedere al randamentelor, nu ne ridicăm însă nici măcar la jumătatea realizărilor fermierilor francezi.

Suprafeţele cele mai mari din Europa cultivate cu porumb boabe se întâlnesc în România, Ucraina şi Franţa. În privinţa randamentelor, cel mai bine stau Franţa şi Italia, cu producţii cuprinse între 9 şi 10 t/ha.

Porumbul pentru sămânţă

La momentul de faţă, pe plan mondial se cultivă aproximativ 800 mii de hectare cu porumb pentru sămânţă. Peste 85% din această suprafaţă este concentrată în trei zone principale de producţie. Este vorba despre SUA şi China, care deţin cea mai mare suprafaţă, 670 mii de hectare, şi de UE, unde se cultivă aproape 122 mii de hectare.

Deşi SUA rămâne cel mai mare cultivator de porumb pentru sămânţă, doar 10% din cantitatea produsă merge la export. Mai mult, tendinţa manifestată în ultimii ani este de scădere a acestui procent, în condiţiile în care pe plan local se manifestă o cerere tot mai mare de porumb pentru etanol. În plus, legislaţia europeană îngreunează destul de mult exportul SUA de sămânţă pură, considerată ca fiind „puţin“ contaminată de OMG.

China, cu cele 250 mii de ha de porumb pentru sămânţă, este cel de-al doilea mare producător la nivel mondial. Nici China nu se numără însă printre exportatori, producţia îndreptându-se doar spre consumul propriu. 

Chile este, în schimb, ţara care, deşi produce puţin porumb, acesta este destinat numai exportului. Este vorba de sămânţa de porumb de contrasezon, care apare pe piaţă în perioada în care la noi este iarnă.

Franţa, lider

La nivelul Europei, principalii producători de sămânţă de porumb sunt Franţa, Ungaria şi România. Împreună, cele trei cultivă 100 mii de hectare dintr-un total de 122 de mii. Franţa şi Ungaria, cu 55 respectiv 26 de mii de hectare, exportă aproape jumătate din tot ce produc, exclusiv în Europa.

România, cu cele 16.500 de hectare cultivate, exportă încă puţin comparativ cu celelalte două ţări mari producătoare, deşi are un istoric la fel de îndelungat în producerea porumbului de sămânţă. În România aceste suprafeţe au scăzut drastic de-a lungul timpului.

Astăzi ele sunt localizate în unităţi aflate sub îndrumarea tehnică şi organizatorică a INCDA Fundulea şi, mai ales, a unor companii străine cum sunt Pioneer sau Monsanto, care au ales să producă sămânţă în ţara noastră.

 Valentina ŞOIMU

În ciuda crizei economice, în primele cinci luni ale anului diferite firme de profil au adus din import 15.711,8 tone de animale vii, în valoare de 41.337.000 de euro. În schimb, exportul de animale vii a scăzut în comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cantitatea totală trimisă pe alte meleaguri a fost de 27.860,8 tone, în valoare de 57.311.500 euro. Comparând, rezultă deci o balanţă pozitivă a exportului faţă de import, de +15.974.500 de euro.

Pe de altă parte, efectivele interne de animale au cunoscut o evoluţie promiţătoare conform datelor existente la Ministerul Agriculturii, în primele şase luni din 2009 efectivele de porcine, bovine, ovine, caprine şi păsări crescând faţă de anul trecut.

Cea mai importantă creştere s-a înregistrat la păsări (+32%), al căror număr a atins 94.852.000 de capete. Pe locul doi s-au situat porcii cu o creştere de +22%, ajungând la un efectiv de 5.177.000 de capete. Creşterea la oi şi capre a fost de aproximativ +16,7%, totalizând 12.136.000 de capete. Din păcate, consumul redus de carne de vită (ca urmare mai ales a preţului prohibit) a dus la mărirea nesemnificativă a efectivelor de bovine cu numai +4,6%, numărul total fiind de 2.655.000 de capete, faţă de 2.537.000 de capete, anul trecut.

(T.D.)