Vezi continutul

Arhiva

Tag: evenimente

Până către sfârşitul lunii iunie, BASF a organizat mai multe evenimente legate de protecţia plantelor, sub conceptul „Conectează-te la inovaţie!“. Sute de fermieri au vizitat loturi demonstrative, amplasate pe platforme realizate cu scopul de a oferi informaţii despre cele mai noi produse şi consultanţă privind tehnologia intensivă de exploatare a terenurilor agricole. Localităţile alese au fost din judeţele Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman, Bihor, Timiş, Neamţ, Tulcea şi Alba. De asemenea, compania a fost prezentă la prima ediţie a expoziţiei AgriPlanta.

Din istoria BASF

Menţionăm că BASF a revoluţionat piaţa când a introdus fungicidele pe bază de strobilurine odată cu descoperirea substanţei active kresoxim-metil. De asemenea, a creat clasa fungicidelor din grupa carboxamidelor, precum şi pe cele din grupa benzofenonelor pentru cultura viţei-de-vie.

În anul 1946 a lansat produsul U46, unul dintre principalele erbicide moderne, dezvoltate pentru cultura cerealelor

Una dintre cele mai recente descoperiri ale companiei în domeniul insecticidelor este metaflumizon. Acest produs, destinat combaterii dăunătorilor la culturile de legume, joacă un rol important în managementul rezistenţei.

Loturile demonstrative

„Loturile demonstrative nu au fost organizate pe suprafeţe mici, atent îngrijite, aşa cum se procedează de obicei, ci pe suprafeţe mari, cu o medie de peste

40 hectare, care să arate potenţialul produselor BASF, în condiţii reale de producţie“ – a declarat Daniel Tabacu, directorul tehnic al companiei BASF România, pentru Lumea satului.

În cadrul acţiunii au fost pregătite 270 ha cu patru culturi şi numeroase variante de tratament, cu tehnologie de ultimă oră.

Evenimentele au gravitat în jurul ideii că inovaţia mişcă lucrurile rapid în beneficiul fermierilor. De aceea, trebuie ţinut pasul cu inovaţia, pentru a face parte din viitor.

În toate locaţiile, la intrare fermierii au putut obţine informaţii despre produsele BASF şi au descoperit potenţiale soluţii la problemele reale cu care se confruntă zilnic în domeniul agricol.

Salvarea plantelor de la secetă

Pe suprafeţele cultivate cu floarea-soarelui, rapiţă, porumb sau cereale au fost prezentate rezultatele comparative obţinute cu tehnologii diverse, în contrapunct cu cele pe loturile martor.

Tiberiu Dima, director comercial BASF, a subliniat că tehnologiile inovatoare BASF oferă soluţii pentru salvarea culturilor, chiar şi în condiţiile secetei care ameninţă întreaga Europă. De exemplu, produsul Opera, integrat în tehnologia AgCelence, reduce considerabil, prin efectele sale fiziologice, stresul cauzat de secetă asupra plantelor, permite hibrizilor să îşi exprime întregul potenţial genetic şi asigură producţii şi profituri ridicate.

Un buget impresionant

Specialiştii au afirmat că inovaţia este cheia succesului. De aceea, în anul trecut, bugetul de cercetare/dezvoltare al companiei a atins un nivel record, de aproximativ 1,5 miliarde de euro. Motivul ar fi că BASF acordă o importanţă deosebită continuităţii în procesul de cercetare şi nu renunţă la acest angajament nici măcar în perioadele dificile, de criză. Descoperirea de noi substanţe active, combinată cu tehnologiile de formulare de ultimă oră, conduce la soluţii tot mai eficiente în viitor.

Traian DOBRE

Organizat în luna ianuarie la Bucureşti, evenimentul anual al Asociaţiei Industriei de Protecţia Plantelor din România a reunit reprezentanţi ai întregii industrii, autorităţilor, organizaţiilor de fermieri, ai institutelor de cercetare precum şi ai reţelei de distribuţie. Participarea lor a venit ca un răspuns la îndemnul AIPROM de a colabora cu toate părţile interesate în promovarea unei agriculturi moderne, bazate pe principiile dezvoltării durabile şi pe grija faţă de sănătatea oamenilor şi a mediului. Pe lângă noile reglementări care urmează să intre în vigoare, reprezentanţii industriei au adus în discuţie şi problema comerţului ilegal cu produse de protecţia plantelor (PPP) care capătă amploare de la an la an, nu doar pe plan internaţional, ci şi local.

Moderatorul discuţiilor a fost Yves Picquet, CEO Bayer CropScience şi preşedinte AIPROM. Domniei sale i-a revenit rolul de a prezenta, alături de Paul Claxton, CEO Syngenta Agro SRL şi membru al Consiliului Director, şi Vasile Iosif, CEO DuPont şi vicepreşedinte AIPROM, realizările anului care s-a încheiat, precum şi perspectivele lui 2011.

Proiecte derulate

Evenimentul a oferit prilejul prezentării a patru proiecte importante. Este vorba despre Programul TOPPS, ce vizează pregătirea operatorilor pentru a preveni poluarea mediului şi în special a apelor, programul SCAPA, de colectare a ambalajelor după utilizare aflat în al treilea an de promovare, şi Proiectul SUI, ce urmăreşte folosirea corectă a produselor de protecţia plantelor pentru ca ele să aducă beneficiile scontate.

Tot anul trecut s-a dat startul şi la Campania pentru Prevenirea şi Combaterea Contrafacerilor şi a Activităţilor Ilegale, fenomen care a crescut vizibil în 2010 pe plan internaţional. „Este foarte evident că acest tip de comerţ s-a accentuat în ultimii ani mai ales în România, ţară care se află la graniţa de intrare în UE”, afirmă preşedintele AIPROM, domnul Yves Picquet. După părerea sa, criza este un factor care a contribuit mult la dezvoltarea acestui fenomen, dar şi legislaţia care prezintă mari lacune în special în ceea ce priveşte pedepsele, pe care cei afectaţi le consideră mult prea blânde. Scopul acestui proiect este de stopare a dezvoltării fenomenului, împreună cu autorităţile şi cu Poliţia Română, lucru care se poate realiza în primul rând prin creşterea gradului de conştientizare în rândul fermierilor. De altfel, în 2010, în cooperare cu Inspectoratul General al Poliţiei, au fost soluţionate două cazuri de comerţ ilicit cu Produse de Protecţia Plantelor.

În prezent, AIPROM are ca membri 16 companii importante de pe piaţă:

11 multinaţionale care operează pe plan internaţional şi 5 naţionale. Acestea acoperă circa 80% din piaţa produselor de protecţia plantelor din România. Începând din 2005, AIPROM este membră a ECPA – Asociaţia Europeană de Protecţia Plantelor, fiind astfel ambasadoarea reţelei europene a industriei de protecţia plantelor în România.

Noile reglementări

Pentru anul acesta, AIPROM şi-a propus o serie de acţiuni în vederea implicării industriei în transpunerea şi implementarea noii Directive de Utilizare Durabilă a PPP (2009/128 CE), precum şi a Regulamentului 1107/2009 ce urmează să intre în vigoare în luna iunie a acestui an. În ceea ce priveşte noua directivă, aceasta a fost publicată odată cu noul pachet legislativ pentru pesticide adoptat la sfârşitul lui 2009. Ţara noastră va trebui să asigure până la sfârşitul anului transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor acestei directive şi să comunice până în decembrie 2012 Comisiei şi celorlalte state membre Planul Naţional de Acţiune.

Noile reglementări prezintă un interes ridicat atât pentru autorităţi, care vor trebui să le implementeze, cât mai ales pentru cei care le utilizează.

Valentina ŞOIMU

Forumul de Afaceri Israeliano-Român oferă soluţii pentru agricultura românească

Secţia Comercială a Ambasadei Israelului la Bucureşti, Institutul Israelian pentru Export şi Cooperare Internaţională şi Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC) au organizat Forumul de Afaceri Israeliano-Român în domeniile agricultură şi dezvoltare rurală, eveniment derulat în cadrul Programului Shavit România.

La forum au participat firme din Israel, specializate în tehnologie şi echipamente pentru sere şi ferme de vaci pentru lapte, precum şi fermieri şi proprietari de sere şi ferme de vaci pentru lapte din România.

Este de precizat că Programul Shavit România se află în al doilea an de implementare în ţara noastră. În toată această perioadă, acţiunile derulate în România şi în Israel s-au concretizat în demararea mai multor proiecte strategice integrate finanţate prin fonduri europene. Este cunoscut pe piaţa israeliano-română Programul Integrat de Sere pentru 200 hectare în România.

Organizatorul Forumului este Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă, instituţie care poate oferi date concrete în legătură cu posibilităţile de afaceri cu firmele israeliene implicate în desfăşurarea acestui eveniment.

(I.P.)

Farm Progres Show 2010, la superlativ

- Companiile BASF şi IPSO au fost co-organizatoare ale evenimentului găzduit de ferma Petrosu din Brăilei.

- O arie a câmpului experimental superioară celei de anul trecut şi compartimentată pe cinci module de prezentare, un număr sporit de soluţii tehnologice şi inovaţii prezentate, precum şi o participare record de aproape 600 de persoane au asigurat reţeta succesului celei de-a treia ediţii a Farm Progres Show organizată în judeţul Brăila, în perioada 17-20 august, de subsidiara din România a gigantului mondial Monsanto.

Cel mai important eveniment anual în câmp pentru Monsanto România a stârnit un interes uriaş în rândul fermierilor din 18 judeţe ale ţării, invitaţi să participe la un veritabil regal vizual. Timp de patru zile, amfitrioniii evenimentului: Gabriel Băeaşu, director general Monsanto România SRL, Cosmin Chioreanu, director marketing, Ionuţ Nae, project manager-ul evenimentului, precum şi întregul  team al „celeştilor“ le-au prezentat participanţilor toate cele patru module experimentale. În cel de-al cincilea, compania IPSO a expus o gamă largă de maşini şi utilaje agricole.

Cele patru module sunt concentrate pe mai multe experienţe legate de tehnologia la cultura de porumb, începând cu densităţi, fertilizări, epoci de semănat, cultură dublă, siloz. De asemenea, în colecţie sunt prezentaţi toţi hibrizii care se află în comercial, 21 de hibrizi Dekalb şi alţi 21 de hibrizi care sunt în acest moment testaţi în câmpurile experimentale gestionate de specialişti.

Primul modul de prezentare a fost cel de biotehnologii în care s-au putut vedea tehnologii obţinute cu ajutorul ingineriei genetice, atât cele care sunt omologate şi înregistrate în România, cât şi cele care sunt în testare.

 Cel de-al doilea a fost de porumb, cu o o gamă întreagă de hibrizi şi tehnologii propuse pentru îmbunătăţirea activităţii la cultura porumbului, a profitabilităţii, inclusiv soluţii pentru protecţia plantelor.

Modulul trei a inclus propunerea firmei Monsanto pentru protecţia plantelor, respectiv erbicidele companiei. Cel de-al patrulea a fost tot de porumb, cu soluţii tehnologice. Experimentele au fost detaliate pentru revista Lumea Satului de către managerul de proiect al Farm Progres Show 2010, Ionuţ Nae.

TCE Trei Brazi şi Bulgaria, reprezentare consistentă

Între cei 280 de participanţi în ultima zi a Farm Progres Show de la Brăila s-au distins 90, divizaţi în două grupuri egale numeric. Primul a fost cel al şefilor de fermă din Insula Mare a Brăilei însoţiţi de consilierul tehnic al TCE Trei Brazi, ing. Grigore Mocanu. Cel de-al doilea a fost cel al fermierilor bulgari a căror prezenţă a fost semnalată şi salutată cu căldură de către Gabriel Băeaşu, director general Monsanto România SRL.

O menţiune aparte se cuvine, din punctul de vedere al inaugurării, Mihaelei Vasile, care a dat dovada unei pregătiri profesionale specifice mediului de diseminare de tip american.

Camelia MOISE

O fizionomie esenţială de scădere a caracterizat pieţele cerealelor la începutul lunii iunie, dominate fiind de perspectivele globale favorabile, cu toate că previziunile referitoare la noua recoltă sunt bune.

Totodată, au apărut şi primele îngrijorări cu privire la starea culturilor agricole din Canada şi într-o anumită măsură şi din Europa, care au dus la creşterea preţurilor, cu excepţia celor din bazinul Mării Negre. Preţul grâului american, impulsionat de calitatea celui de primăvară, cu un conţinut ridicat în proteină, s-a redresat în ultima perioadă ca urmare a condiţiilor, cu umiditate în exces, din Canada.

Preţul grâului din bazinul Mării Negre a început să „piardă teren“, ceea ce a determinat declanşarea a numeroase vânzări.

Perspectivele cerealelor pentru anul de piaţă 2010/11

Producţia mondială de cereale este estimată la 1.776 milioane de tone, mai mică cu 9 milioane de tone faţă de recordul înregistrat în anul anterior de piaţă. Dacă condiţiile climatice din SUA şi China s-au ameliorat, cele din Canada, UE şi Rusia s-au deteriorat. Producţiile de grâu şi de porumb au fost revizuite în creştere, faţă de estimarea din luna mai, perspectivele de producţie fiind deteriorate în cazul orzului şi ovăzului.

Consumul mondial de cereale este estimat la 1.781,5 milioane de tone faţă de 1.762 milioane de tone cât se înregistra în anul anterior de piaţă. Utilizarea cerealelor pentru furaje, precum şi pentru producerea etanolului reprezintă motivele principale de creştere a consumului de cereale la nivel mondial.

Cantitatea de cereale, estimată a se utiliza în sectorul de producere a furajelor pentru animale, este cifrată la 755 milioane de tone, faţă de

753 milioane de tone, cât se înregistra în anul precedent de piaţă.

Stocul mondial de cereale este proiectat la 387,5 milioane de tone la sfârşitul anului de piaţă 2010/11, acesta fiind mai mic cu 9 milioane de tone faţă de stocul estimat în luna mai 2010.

Comerţul mondial cu cereale indică o creştere uşoară, acesta cifrându-se la 234 milioane de tone, cu importuri ridicate în America Latină şi America de Nord şi ceva mai mici în Orientul Apropiat şi ţările sub-sahariene. Producţiile mai scăzute de cereale din Canada se reflectă printr-o diminuare cu 1,6 milioane de tone a previziunilor de export, ceea ce face ca exportul de cereale să fie de 19 milioane de tone, faţă de 21 milioane de tone, cât s-au exportat în anul de piaţă 2009/10.

Principalele evenimente de pe piaţă începând cu luna iunie 2010

01.06 Argentina – guvernul anunţă autorizarea la export a cantităţii de 3,5 milioane de tone de grâu;
01.06 Coreea de Sud – producătorii de furaje pentru animale au anunţat achiziţionarea cantităţii de 330.000 tone de grâu furajer;
07.06 Coreea de Sud – producătorii de furaje pentru animale anunţă achiziţionarea cantităţii de 440.000 tone de porumb din SUA;
10.06 SUA – USDA anunţă că producţia de grâu este mai mare cu 0,7 milioane de tone faţă de estimarea din luna mai, porumbul destinat utilizării pentru producerea de etanol crescând în ultima lună cu 2,5 milioane de tone. Stocul de porumb a scăzut cu 6,19 milioane de tone;
11.06 Canada – CCB anunţă că, din cauza ploilor căzute, cca 3,3-5,1 milioane de hectare vor rămane necultivate;
13.06 Bangladesh – cumpără 100.000 tone de grâu;
14.06 SUA – preţul la termen al ovăzului a crescut, depăşind orice estimare ca urmare a ploilor căzute în Canada;
17.06 Vitenam – anunţă achiziţionarea cantităţii de 55.000 tone de grâu din Marea Britanie;
19.06 Egipt – anunţă achiziţionarea cantităţii de 120.000 tone de grâu din Rusia şi Kazakstan;
20.06 Arabia Saudită – anunţă achiziţionarea cantităţii de 990.000 tone de grâu din Germania şi Canada;
22.06 China – primele importuri de porumb din SUA au început să fie descărcate în porturile chinezeşti.

Grâul şi porumbul

Grâu – producţia este estimată la 666 milioane de tone, cu toate că se remarcă o ameliorare a condiţiilor climatice în SUA, Australia şi China.

Consumul mondial de grâu este estimat ca fiind în creştere, în special în zona Asiei.

Stocul mondial de grâu, aferent anului de piaţă 2010/11, este estimat la 201 milioane de tone, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani de piaţă.

Comerţul mondial cu grâu, în 2010/11, este estimat la 120 milioane de tone, acesta fiind mai mic cu 2 milioane de tone ca urmare a contracţiei cererii venite din partea statelor din Orientul Apropiat. Cifrele privind schimburile comerciale ne arată că există un anumit interes pentru grâul furajer, venit din partea statelor din Extremul Orient, precum şi pentru grâul de panificaţie venit din partea Iranului şi Irakului.

Porumb – producţia mondială este cifrată la 824,5 milioane de tone, acesta fiind un nou record. Creşterea producţiei mondiale de porumb este pusă pe seama producţiilor bune din SUA, China şi Mexic. Ucraina şi Rusia au anunţat şi ele creşterea producţiei de porumb cu cca 2 milioane de tone, faţă de estimarea din luna mai 2010.

Consumul mondial de porumb este estimat la 830,5 milioane de tone, cu 4 milioane de tone mai mult decât estimarea din luna mai. Creşterea consumului este pusă pe seama majorării cererii venite din partea producătorilor de etanol.

Stocul mondial de porumb de la sfârşitul anului de piaţă 2010/11 este estimat la 137 milioane de tone, faţă de 143 milioane de tone, cât s-a înregistrat la sfârşitul anului de piaţă 2009/10.

Comerţul mondial cu porumb, aferent anului de piaţă 2010/11(iulie-iunie), este cantonat în jurul cifrei de 88 milioane de tone ca urmare a creşterii consumului de carne în anumite state din Asia şi America Latină. China anunţă achiziţionarea a cca 1 milion de tone de porumb din SUA în perioada următoare.

Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU

În cadrul evenimentului denumit generic Ziua Rapiţei Euralis, desfăşurat la Pogoanele, în judeţul Buzău, a avut loc o prezentare a hibrizilor de rapiţă de toamnă sub deviza „Vă cultivăm încrederea“. Cu acest prilej, Florin Constantin – country manager România-Bulgaria, Roger Catala, director general al Diviziei de Seminţe, şi Dan Maftei, director tehnic şi marketing, au reliefat proprietăţile hibrizilor de rapiţă de toamnă Euralis, garanţie a profiturilor consistente.

O audienţă selectă

Evenimentul Euralis de la Pogoanele a debutat cu expunerea realizată într-un lot demonstrativ de către Dan Maftei, director tehnic şi marketing, în prezenţa a numeroşi fermieri, reprezentanţi la vârf ai instituţiilor din domeniul agriculturii, precum şi distribuitori zonali de profil. „Suntem prima companie care a înscris un hibrid de rapiţă de toamnă în Catalogul European“, a punctat Dan Maftei, evidenţiind apoi câteva dintre punctele forte ale „eroilor rapiţei în România“: toleranţa la frângere, capacitatea de a folosi la optim elementele nutritive din sol, capacitatea de a ramifica puternic şi de a produce multe silicve pe ramificaţiile secundare şi terţiare.

Elita franceză

Ziua Rapiţei a strâns la graniţa dintre Buzău şi Brăila nume sonore ale societăţii franceze Euralis Semences. Florin Constantin, country manager România-Bulgaria, le-a fost ghid colegilor săi din Hexagon: Pierre Couderc, director general al Grupului Euralis şi al Cooperativei Euralis, managerul uneia dintre cele mai mari Cooperative din Franţa, cu 15.000 de fermieri afiliaţi şi 1,5 miliarde de euro cifra de afaceri anuală, şi Roger Catala, director general al Divizei de Seminţe. „Mulţumesc echipei Euralis, dar şi dumneavoastră pentru prezenţă şi, sper, şi pentru business-ul pe care îl vom face împreună. Sunt produse de cel mai înalt nivel pe care eu aş fi onorat să le cultivaţi“, a menţionat Florin Constantin.

„N-am mai văzut aşa ceva“

Printre participanţii la evenimentul organizat de echipa Euralis la Pogoanele s-a numărat şi fermierul Gheorghe Toma din localitatea călărăşeană Modelu, care a împărtăşit participanţilor la simpozion experienţa utilizării hibrizilor Euralis. „Vă recomand să luaţi această sămânţă pentru că e ceva deosebit. Până acum nu am mai văzut aşa ceva. Tot ce a intrat în pământ a răsărit dintr-o dată. Suntem extrem de mulţumiţi de aceste seminţe“, a afirmat Gheorghe Toma.

Punctele forte ale Euralis Semences

Divizie a Grupului Euralis, societatea franceză Euralis Semences este unul dintre liderii pieţei în domeniul producţiei de seminţe în Europa.

În fiecare an, 300.000 de fermieri europeni seamănă peste 3 milioane de ha cu seminţe conţinând genetica Euralis Semences. Printre punctele forte ale Euralis Semences se numără:

- o gamă completă de seminţe hibride de porumb, floarea-soarelui, rapiţă, sorg şi soia;
- liderul pieţei pe segmentul rapiţei de toamnă hibride în România în ultimii 5 ani;
- 3 uzine de ultimă generaţie de procesare şi condiţionare a seminţelor în Europa.

Liderii rapiţei în România

Numiţi într-un mod expresiv „eroii rapiţei în România“, hibrizii Euralis au fost prezentaţi pe rând, in extenso, participanţilor la seminar.

Es Mercure (hibrid semidardiv)
Aduce vestea bună a profitului
Mercur este zeul fertilităţii, dar şi cel mai performant hibrid de rapiţă de toamnă.

Elemente agrotehnice  de referinţă
- profil fitosanitar şi fiziologic foarte bun;
- capacitate foarte bună de ramificare şi lăstărire;
- are o dezvoltare rapidă în toamnă;
- toleranţă excelentă la scuturare, în caz de intemperii, şi la recoltat;
- rezistenţă la frig deosebit de bună;
- conversie excelentă a nutrienţilor în biomasă şi producţie;
- stabilitate şi adaptabilitate în toate zonele de cultură;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (393 de silicve/plantă).

Es Centurio (hibrid semitimpuriu)
Învingător prin conţinutul ridicat de ulei
Este soldatul de elită care luptă şi câştigă inteligent.

Proprietăţi
- profil fitosanitar şi fiziologic foarte bun;
- capacitate foarte bună de ramificare şi lăstărire;
- rezistenţă la frig deosebit de bună;
- extraordinar de viguros la răsărire;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (364 de silicve/plantă).

Es Neptun (hibrid semitimpuriu)
Navigare fără grijă către recolte bogate

Date de referinţă
- profil fitosanitar şi fiziologic excelent;
- rezistenţă la frig deosebit de bună;
- toleranţă excelentă la scuturare, în caz de intemperii, şi la recoltat;
- stabilitate şi adaptabilitate în toate zonele de cultură;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (2.211 de seminţe/plantă).

Es Danube (hibrid semidardiv)
Un fluviu de productivitate

Însuşiri
- extrem de tolerant la Phoma;
- toleranţă excelentă la scuturare, în caz de intem
- rezistenţă la frig deosebit de bună;
- stabilitate şi adaptabilitate în toate zonele de cultură;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (2.226 de seminţe/plantă).

Es Alonso (hibrid semitimpuriu)
Finish rapid pentru producţii record

Este primul hibrid de rapiţă de toamnă de Formula 1.
- deosebit de tolerant la Sclerotinia;
- capacitate foarte bună de ramificare şi lăstărire;
- dezvoltare rapidă în toamnă;
- toleranţă excelentă la scuturare, în caz de intemperii, şi la recoltat;
- perioadă lungă de înflorire pentru o mai bună polenizare;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (330 de silicve/plantă).

Camelia MOISE

Pentru a fi oarecum în ton cu evenimentul sportiv mondial din Africa de Sud, cia BASF a organizat la Iazu – Ialomiţa un fel de Campionat Naţional al Fermierilor. Cu acest prilej, fermierii aflaţi în teren au înţeles cum arată o echipă cu adevărat imbatabilă: cei mai buni hibrizi de floarea soarelui împreună cu cel mai bun erbicid – Pulsar 40.

Valenţele noii tehnologii CLEARFIELD

Desfăşurat sub sloganul „Intră pe teren cu cea mai bună echipă“, obiectivul principal al evenimentului a fost acela de a promova tehnologia CLEARFIELD de protecţie a culturii de floarea soarelui. Concepul creativ al acţiunii a avut la bază o paralelă între fotbal şi echipa CLEARFIELD: hibrizi de înaltă performanţă şi erbicid Pulsar 40. „Campionatul Naţional al Fermierilor este o întrecere în care câştigătorii sunt fermierii care doresc să obţină performanţă în agricultură“, au spus reprezentanţii BASF.

În cadrul unui tur al suprafeţelor cultivate cu floarea-soarelui, au fost prezentate rezultate comparative obţinute cu tehnologia CLEARFIELD aplicate pe diferite tipuri de hibrizi. Reprezentanţii companiilor de seminţe Limagrain Syngenta Euralis, Saaten Union, Caussade Semences,  RAGT, Maisadour şi Quality Croups au explicat fermierilor prezenţi avantajele utilizării diferitelor tipuri de hibrizi în combinaţie cu erbicidul Pulsar 40, vizibile chiar şi în cazul condiţiilor climatice neprielnice de anul acesta (cantitate redusă de precipitaţii comparative cu alte zone din ţară şi o rezervă foarte mare de buruieni în sol).

Eficienţa tehnologiei CLEARFIELD a putut fi de altfel observată şi prin comparaţie cu suprafaţele martor rămase netratate.

Loturile demonstrative, într-o nouă concepţie

Daniel Tabacu, directorul tehnic al companiei BASF, a menţionat că anul acesta loturile demonstrative nu au fost organizate pe suprafeţe mici, atent îngrijite, aşa cum se procedează de obicei, ci pe o suprafaţă mare de 60 ha, în condiţii reale de producţie, în care fermierii au putut observa întregul potenţial al tehnologiei CLEARFIELD.

„Pentru cei care nu ştiu, ne aflăm pe teritoriul societăţii Silcomar. Domnul Mihai Gheorge şi fiii acestuia se ocupă de această exploataţie cu rezultate foarte bune. Mulţi dintre dumneavoatră îl cunosc ca vechi specialist şi încă o dată am oportunitatea de a-i adresa mulţumiri pentru sprijinul pe care ni l-a acordat.

O să facem un scurt tur al acestei platforme şi o să putem vedea o colecţie de 12 hibrizi de la marile companii producătoare de seminţe. Colegii mei vă vor explica câteva elemente legate de tehnologia care a fost aplicată pe această platformă şi desigur despre spectrul de buruieni întâlnite în această zonă. Aceeaşi tehnologie am aplicat-o şi la varianta concurentă. Avem şi o parcelă în care am schimbat un pic tehnologia, în sensul că am făcut tratamentul, după care acum 8 zile am aplicat un tratament pentru combaterea gramineelor.

Am lăsat o suprafaţă de 15-20 m netratată în partea din faţă. În partea din spate însă se vede foarte bine efectul acestui graminicid. Am folosit produsul nostru Focus Ultra, în combinaţie cu un adjuvant, şi o să vedeţi concret care sunt efectele acestui produs pe care noi vi-l recomandăm cu căldură în cultura de floarea-soarelui, indiferent de ce tip este“, a precizat Daniel Tabacu.

 Avantajele „jocului în echipă“

Prezent la eveniment, Tiberiu Dima, director comercial BASF, a subliniat încă o dată avantajele jocului în echipă – echipa CLEARFIELD Union, o asociere imbatabilă a companiilor din domeniul protecţiei plantelor.

„Suntem onoraţi de prezenţa dumneavoastră aici. Alături de noi sunt reprezentanţii companiilor de seminţe care sunt afiliaţi la tehnologia CLEARFIELD. Am ales un nume sugestiv pentru acest eveniment: Campionatul Naţional al Fermierilor.

Ideea a venit de la faptul că dumneavoastră, fermierii, sunteţi în competiţie permanentă cu buruienile, cu vremea, cu subvenţia şi cu celelalte probleme pe care le ştiţi foarte bine. V-am pregătit aici o platformă cu 60 ha cu diverşi hibrizi CLEARFIELD. A fost un efort susţinut din partea echipei tehnice şi astăzi suntem mândri să vă prezentăm această platformă. Vrem să vă bucuraţi din plin pentru ziua de astăzi. Avem pregătite diverse mijloace de distracţie după ce veţi viziona platforma.“

Foosballul, loviturile libere şi majoretele

Odată încheiată vizitarea platformei de la Iazu, „s-a dat verde“ distracţiei. Mai întâi fermierii şi-au disputat întâietatea în concursul de şuturi la poartă, în care provocarea principală a fost aceea de a distruge cu o minge Clearfield buruienile din poarta special amenajată, pentru ca apoi aceştia să se angreneze, sub privirile majoretelor, în întrecerile din cadrul campionatului de foosball.

Distracţia s-a încheiat cu un grătar stropit din plin cu bere.
Se încheiau, astfel, două zile toride, dar foarte interesante.

Un eveniment deosebit, aşa cum se cuvine pentru promovarea unei tehnologii de înaltă clasă.

Camelia MOISE

Recent, Staţiunea de Cercetare Caussade Semences din localitatea Mircea Vodă, Brăila, a organizat o prezentare de cereale păioase şi rapiţă. Evenimentul s-a bucurat de o largă participare, aproape 500 de persoane din întreaga ţară, dar şi de dincolo de frontierele acesteia, fiind prezente la acţiune.

Oamenii de la Caussade

Pe o căldură înăbuşitoare, specialiştii de la Caussade pregătesc, în vederea activităţii de prezentare a muncii lor, ultimele detalii. Au, pe drept, cu ce se lăuda. La Caussade sunt 32 de profesionişti. Natalia Albu este unul dintre ei. Ştefan Gheorghiţă altul. Ascanio, Radu, alţii… Şi ceilalţi, chiar nenumiţi …

Soi bun

Şi invitaţii, în jur de 500, fermieri, producători, dar şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, ai Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Brăila, ai Asociaţiei Amelioratorilor, Producătorilor şi Comercianţilor de Sămânţă şi Material Săditor din România, ca şi ai Caussade Franţa. Oaspeţii au putut afla de la specialiştii prezenţi o mulţime de amănunte despre rapiţa Tripti CS, despre Scelni CS, Intense CS, Cindi CS, Chelsi CS, Facti CS, Belcanto, CSZ6061, ContiCS, Loveli CS, Kapti CS, altfel spus cum se comportă aceste soiuri sau hibrizi la clima noastră, pe terenurile noastre, ce toleranţă au la secetă sau îngheţ, ce randament, ce rezistenţă. Astfel, Canti CS a fost primul soi de rapiţă care a prins în România; Facti, care e mai rustic, merge foarte bine în Oltenia, pe solurile mai sărace; Tripti CS este un hibrid cu repaus vegetativ bine marcat, cu ramificaţie bună, adaptat la condiţiile din România. De asemenea, participanţilor le-au fost prezentate mai multe sortimente de grâu şi orz de toamnă, Sorrial, Sobbel, SO 207, Estevan, Nives, Element, toate ameliorate genetic pentru a răspunde condiţiilor pedoclimatice din ţara noastră.

Directorul de marketing, Nina Gheorghiţă, a ţinut să precizeze că toate varietăţile au fost testate folosindu-se tehnologie medie, pentru ca omul, la el în fermă, să poată obţine aceleaşi rezultate pe care le-a văzut în lotul de testare.

Toate programele Caussade sunt realizate pentru a răspunde nevoilor fermierilor şi producătorilor români. Progresul genetic al programelor de ameliorare Caussade s-a materializat prin toleranţă mai mare la temperaturi mai scăzute, creşterea toleranţei la stresul hidric şi arşiţa atmosferică, creşterea netă a gradului de rusticitate a hibrizilor în vederea unei mai bune valorificări a substanţelor nutritive şi a apei, precum şi a creşterii toleranţei la factorii limitativi. 

Performanţă de la Caussade

Prin profesionalismul, dar şi sufletul pus de oamenii de aici, Caussade a ajuns să fie cunoscută pe toate continentele, având o piaţă de desfacere în nu mai puţin de 34 de ţări ale lumii. Propunerile specialiştilor de la Mircea Vodă răspund nevoilor şi cerinţelor arealelor de cultură cărora se adresează şi, în egală măsură, filierelor de utilizare. Deviza sub care şi-au prezentat produsele la evenimentul de la Mircea Vodă a fost: „Nu vindem clasamente, noi vindem performanţă!”

Nina MARCU

Târgul îşi deschide porţile pe 5 mai, la Cluj-Napoca

În acest an, a 16-a ediție a Târgului Internațional pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Ambalaje – Agraria își deschide porțile la Cluj-Napoca, pe data de 5 mai. La manifestare participă peste 300 de firme. Vor fi standuri din țări precum Austria, Ungaria, Germania, Italia, Polonia sau Marea Britanie și, bineînțeles, din România. În 2010, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va participa pentru prima dată la Agraria cu un stand propriu, dovedind astfel încredere în calitatea acestei manifestări.

Dintre evenimente, menționăm:

● Zilele fermierului;
● Forum cu tema: „Creşterea vacilor de lapte și carne“, precum și prezentări de animale de rasă – 8 mai;
● „Fii verde la Agraria!“ – activități dedicate protecției mediului.

Partener oficial al Agraria 2010 este NHR AGROPARTNERS, iar partener SCHÖNTAL.

(T. D)

Copyright © 2012 Agro BUSINESS Design by SRS Solutions