Agro BUSINESS

Agricultura s-a schimbat. Progresul tehnologic a condus la eficientizarea exploatărilor şi a încurajat tot mai mulţi investitori să caute profitul printre brazde. Dar cum nimic nu vine fără un revers, în ultimii ani şi riscurile agricultorilor au crescut, s-au diversificat. Schimbările climatice şi fenomenele meteo extreme ameninţă permanent investiţiile din domeniu. Domnul Alexu Molodoi (foto), director tehnic în cadrul grupului de firme Almos Agrorom, este unul dintre profesioniştii cu experienţă din judeţul Neamţ. Atât domnia sa, cât şi investitorii pentru care lucrează au înţeles importanţa protejării investiţiei agricole împotriva riscurilor specifice.

– Pe ce culturi s-a axat anul acesta societatea pe care o reprezentați?

– Societatea Almos Agrorom, care exploatează terenuri în județul Neamț, are în folosință aproximativ 6.000 ha, cu o structură de culturi de 2.000 ha de cereale păioase, 1.000 ha de rapiță, 1.000 ha de sfeclă de zahăr, muștar 1.000 de hectare și alte plante…, iar pentru prima dată avem anul acesta Faselia și ridichi de ulei.

– Când ați încheiat prima asigurare? Ce v-a determinat să vă asigurați?

– Fiecare cultură, în funcție de termenul-limită, respectiv 15 decembrie sau 1 iunie, a fost asigurată. Aceasta a fost politica noastră încă din 2006, când am început să cultivăm în zonă și chiar aș vrea să menționez o situație mai neobișnuită în care ne-a fost de folos polița de asigurare. Noi am avut o problemă la APIA cu teledetecția. Pur și simplu, prin teledetecția din satelit nu a putut fi identificată cultura respectivă.

În această situație am putut demonstra înființarea acelei culturi cu polița de asigurare. Faptul că, la încheierea asigurării, inspectorul de risc a venit, a făcut fotografii și a evaluat parametrii culturii respective, consemnând aceste informații în documentele de asigurare, s-a dovedit util într-o situație cu totul neașteptată.

– În ce măsură este important pentru afacerea dumneavoastră (în funcție de suprafața cultivată și de tipul culturilor) să contractați un program de asigurări? Ce polițe ați încheiat, concret?

– Acum este o problemă cu Legea nr. 381/2002, mai exact cu faptul că nu se mai acordă acele despăgubiri de la stat pentru daunele provocate culturilor agricole de alți factori de risc, în general neasigurabili. De exemplu, noi suntem foarte expuși la riscul de îngheț peste iarnă, pe care nu îl asigură nicio societate de asigurări. Să spunem că aveam 200 ha de rapiță asigurate la Groupama pentru îngheț timpuriu de toamnă sau pentru îngheț târziu de primăvară, dar nu și pentru îngheț peste iarnă. Dacă peste iarnă se înregistrau temperaturi de -20 de grade Celsius timp de 4-5 zile consecutiv, acea cultură era compromisă dacă nu era acoperită cu zăpadă. În această situație noi făceam o notificare la primărie, se întrunea comisia de specialitate, inclusiv cu reprezentanți ai Ministerului de Finanțe și ai Direcției Agricole, aceștia evaluau pagubele și, în virtutea Legii nr. 381, despăgubirea era plătită de Guvern. Condiția era doar ca acea cultură să fi fost asigurată, iar despăgubirea acoperea cheltuielile cu înființarea culturii, pe baza devizului tehnologic.

Totuși, faptul că, la încheierea asigurărilor pentru culturi, statul subvenționează 50% din prima de asigurare, este un sprijin pentru fermieri și o încurajare pentru asigurarea culturilor.

– Care sunt punctele forte ale asigurărilor încheiate? Dar punctele slabe?

– De-a lungul timpului noi am lucrat cu diferite societăți de asigurare, având o colaborare foarte bună cu unele dar și probleme cu altele, fapt ce a determinat încetarea colaborării cu o parte dintre ele. În prezent, unul dintre avantajele colaborării cu Groupama Asigurări este tocmai faptul că suntem notificați din timp cu privire la scadențele primelor de asigurare. Nu este o obligație contractuală, dar cu toate acestea salariații Groupama vin în sprijinul nostru cu acest mod de lucru.

Concret, cota de primă foarte bună, posibilitatea de plată a primei de asi­gurare în rate, notificarea din partea Groupama la scadența ratelor pentru a nu risca să ieșim din asigurare și, mai ales, promptitudinea și corectitudinea în despăgubire ne confirmă că Groupama Asigurări este un partener de încredere. De asemenea, acordarea unei reduceri pentru an fără daună este un avantaj pentru noi. Sunt situații în care, pentru o daună, e mai avantajos să nu apelăm la polița de asigurare, deoarece valoarea despăgubirii e mai mică decât reducerea care se va obține în anul următor.

În afară de culturile agricole, toate utilajele, clădirile, mașinile și stocurile de producție sunt asigurate. În privința culturilor, un avantaj important oferit de Groupama Asigurări este acoperirea riscului de incendiu din orice cauză.

– Ați cumpărat produsele standard vândute de compania de asigurări sau ați identificat, împreună cu aceasta, produsul/programul de risc potrivit afacerii dumneavoastră? În acest context, cum ați defini profesionalismul vânzătorilor de asigurări agricole? Dar al personalului de la daune?

– La încheierea contractului de asigurare nu am negociat modificări ale pachetului de acoperiri. Singura solicitare suplimentară, să spunem așa, a fost ca, în momentul în care apare o pagubă pe o anumită solă și este considerată aproape de dauna totală, să utilizăm metoda comparației. Deoarece asigurarea este încheiată ținând cont atât de cheltuiala cu înființarea culturii, dar și de venitul potențial, am negociat ca despăgubirea daunelor să fie făcută și pe principiul comparației: o solă vecină, cultivată în aceleași condiții, cu aceeași tehnologie, este folosită ca martor la momentul recoltării.

În privința profesionalismului, reprezentanții Groupama nu ne-au dezamăgit. Atât competențele tehnice manifestate la momentul încheierii asigurării și preocuparea pentru client și după semnarea contractului, cât și eficiența și promptitudinea procedurilor de despăgubire sunt motivele pentru care apreciem parteneriatul cu Groupama Asigurări.

„Cota de primă foarte bună, posibilitatea de plată a primei de asigurare în rate, notificarea din partea Groupama la scadenţa ratelor pentru a nu risca să ieşim din asigurare şi, mai ales, promptitudinea şi corectitudinea în despăgubire ne confirmă că Groupama Asigurări este un partener de încredere.“

Alexu Molodoi
Director tehnic – Almos Agrorom

În 2011, Bayer CropScience România a pregătit, pentru fermierii români, pachete tehnologice pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor din culturi. Acestea sunt formate din erbicide, fungicide şi insecticide de ultimă generaţie. Noile pesticide conţin, în general, 2-4 substanţe active, de regulă sistemice, pentru a acoperi o gamă cât mai largă de boli şi dăunători, la o singură trecere.

Avantajul lor constă şi într-un preţ mai mic, au afirmat specialiştii companiei la Dâlga, judeţul Călăraşi, cu ocazia inaugurării seriei de evenimente Bayer AgroArena.

Cei peste 200 de fermieri prezenţi au aflat că determinările făcute în câmp de-a lungul anilor au condus la concluzia că, prin aplicarea tehnologiilor, se obţin sporuri semnificative de recoltă. De exemplu, 15% la grâu, 16% la porumb sau 22% la rapiţă.

Primul erbicid din lume

Evenimentul a fost deschis cu prezentarea unor date istorice, de referinţă.

„Anul acesta, Bayer împlineşte 160 de ani de la înfiinţare şi 118 ani de la descoperirea Antinonin, primul insecticid sintetic din lume. Acest moment a deschis un nou drum în domeniul protecţiei plantelor. Tot noi am adus pe piaţă, în 1951, Systox, primul insecticid sistemic.

În anul 1988 am creat fungicidul Tebuconazol, lansat de Bayer sub numele Folicur, unul dintre cele mai de succes fungicide din istorie“ – a declarat Gabi Raviczki, director de marketing şi dezvoltare la Bayer CropScience România.

Dintre celelalte realizări remarcabile, vorbitorul a amintit anul 1991, când a avut loc lansarea primului insecticid din clasa chimică neonicotinoide, sub numele de Confidor şi Gaucho. Apoi, în 2003 a scos pe piaţă Poncho, insecticid pentru tratamentul seminţelor de porumb şi floarea-soarelui, considerat cea mai eficientă soluţie împotriva Diabrotica, un dăunător periculos al porumbului. Mai nou, în 2009 compania a lansat în România, în premieră mondială, erbicidul Adengo.

Avantajele pachetelor tehnologice

- Produsele se pot aplica concomitent, deoarece perioada de aplicare coincide pentru partenerii din pachetul tehnologic.

- Produsele sunt perfect compatibile.

- Dimensiunile pachetelor sunt adecvate majorităţii fermelor.

- În foarte multe situaţii fermierii folosesc aceste produse în amestec, iar acum aceleaşi produse se află într-un ambalaj comun, uşor de utilizat.

- Produsele pot fi folosite şi individual, atunci când nu se impune utilizarea lor în amestec.

- Performanţele produselor sunt deosebite. De exemplu, aplicarea pachetului Falcon se face într-o singură trecere, cu un număr de cinci substanţe active, oferind simultan protecţie deosebită împotriva bolilor şi un control foarte bun al buruienilor în culturile de grâu şi orz.

Prezentări în câmp

Odată ce festivitatea de deschidere s-a încheiat, invitaţii au ieşit pe teren, unde directorii de culturi şi cei regionali de vânzări

le-au prezentat cele mai noi produse şi tehnologii aplicate la culturile de câmp. În cultura de grâu, fermierii au văzut rezultatele aplicării pachetului Falcon, iar la rapiţă, Biscaya şi Proteus.

De asemenea, specialiştii Bayer au abordat aspectele tehnologice legate de tratamentul seminţelor cu noul insectofungicid Yunta Quattro, controlul buruienilor cu erbicidul Sekator, precum şi al bolilor cu fungicidele Falcon, Prosaro şi Nativo.

În finalul prezentărilor tehnice, fermierii au văzut un dispozitiv deflector, instalat la semănători pentru prăşitoare, care are rolul de a dirija la nivelul solului curentul de aer de la exhaustor, încărcat cu particule de insecticid. Acestea rezultă în urma abraziunii seminţelor în procesul de semănat, astfel încât operatorul şi mediul înconjurător să fie cât mai puţin afectaţi. De asemenea, a fost arătat, în premieră, programul „Echipamentul de protecţie“, care urmează să fie lansat de Bayer în acest an.

Traian DOBRE

• Interviu cu Ioan Niculae, patronul Grupului de firme Interagro

Ioan Niculae are destule vocaţii: de industriaş, de asigurător, de patron de fotbal. Toate i-au adus câştiguri mari, până mai ieri. Puţini ştiu însă că Ioan Niculae este unul dintre cei mai mari latifundiari ai României. Poate şi ai Europei. Afacerile sale în agricultură au început imediat după 1990, când a pus bazele unui imperiu agricol clădit pe profesionalism şi performanţă. Privindu-i culturile ai impresia că ele se află în afara dependenţei de natură. Cu sau fără irigaţii, lanurile Interagro sunt permanent bogate, fie că este secetă, fie că plouă abundent. Semn că la Interagro se face cu adevărat agricultură performantă.

- Domnule preşedinte, anul trecut prețul principalelor culturi de câmp, în special la cereale, a crescut semnificativ. De ce?

- Pentru că în România prețurile produselor agricole le urmează pe cele mondiale.

- Ce prețuri se anticipează că vor fi la vară?

- Având în vedere informațiile actuale de piață – stocurile mondiale scăzute, pagubele create de condițiile meteo în Australia, Brazilia și Argentina – pot să cred că piața produselor agricole se va menține la prețuri mari.

- Care este situația prețului la sămânță? Ce se întrevede?

- Prețul semințelor, care se seamănă în primăvara anului 2011, cred că va fi sensibil egal cu cel de anul trecut, ca urmare a ascuțirii concurenței. Pe de o parte, sunt multe firme străine nou intrate pe piață. Pe de altă parte, există stocuri ridicate de semințe.

- În ce măsură considerați că prețurile de anul trecut vor influența suprafețele însămânțate pentru anul agricol 2010-2011, la nivel național?

- Nu se pot produce modificări spectaculoase în ceea ce privește suprafețele cultivate, de la un an agricol la altul, numai datorită prețurilor ridicate. Însă, pe termen scurt, de 3-5 ani, modificările vor fi notabile. Trebuie totuși o coerență în politicile agricole ale României.

Porumb pentru propria industrie

- Dar în cazul dumneavoastră?

- De 15 ani, Interagro își cultivă terenurile pe care le administrează, conform normelor științifice, nu numai în anii de piață foarte buni. Anul acesta, cultivăm mai mult porumb datorită nevoilor industriei procesatoare a grupului Interagro. Dacă nu am fi avut industrie procesatoare în grup, nu am fi modificat structura de culturi.

- Câte hectare lucrați anual?

- Interagro cultivă an de an 48.000 ha.

- Suprataxarea terenurilor nelucrate ar fi benefică pentru dumneavoastră?

- În cazul în care statul va lua măsurile necesare pentru taxarea terenurilor nelucrate, Interagro poate crește suprafața cultivată cu 20.000 ha, în punctele de lucru actuale sau prin înființarea de noi puncte de lucru, în țară.

- Ce producții medii la hectar ați obținut anul trecut?

- Producțiile medii la hectar s-au menținut la nivel ridicat: cereale păioase – 6.000 kg/ha, rapiță – 3.500 kg/ha, porumb – 8.500 kg/ha și floarea-soarelui – 3.500 kg/ha.

Traian DOBRE

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) ne informează că se acordă până la 1,6 milioane de euro, fonduri europene, pentru înfiinţarea sau modernizarea fermelor mixte, cum ar fi, de exemplu, zootehnie – culturi de câmp. Mai mult, fermierul poate procesa o parte din producţia rezultată din cultura vegetală, obţinând nutreţuri combinate (porumb, grâu, floarea-soarelui etc.) pentru animalele din fermă.

Prin Măsura 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole, conform căreia, până în anul 2013, solicitanţii pot obţine fonduri nerambursabile între 40% şi 75% din valoarea eligibilă a proiectului, acestea reprezentând cofinanţarea publică, la care se adaugă contribuţia privată. Valoarea maximă eligibilă a proiectului poate fi de două milioane de euro, cu excepţia proiectelor care includ şi investiţii pentru producerea şi utilizarea energiei regenerabile, în acest caz fiind de trei milioane de euro. Suma minimă acceptată a unui proiect pe Măsura 121 este de 5.000 de euro.

Este de precizat că o fermă mixtă poate fi alcătuită din orice tip de creştere a animalelor pentru consumul uman şi orice tip de cultură vegetală (legume, fructe, culturi de câmp, sere).

În cadrul unei ferme mixte, fermierul poate achiziţiona bovine pentru lapte, porcine pentru reproducţie sau îngrăşat, ovine, caprine şi păsări sau construi şi moderniza ferma de taurine. De asemenea, se poate dota cu tehnologii specifice pentru culturile vegetale, achiziţionând echipamente performante, cum ar fi tractoare, combine, remorci, semănătoare, maşini şi utilaje.

Sunt decontabile şi investiţiile pentru procesarea produselor agricole la nivelul fermei, cuprinzând echipamente pentru vânzarea acestora, inclusiv depozitare, răcire (de exemplu, tancul de răcire şi stocare a laptelui crud), costurile generale ale realizării proiectului, investiţii necesare adaptării exploataţiilor pentru agricultura ecologică, cât şi cele necesare realizării conformităţii cu standardele comunitare.

(T. Dobre)

„Pentru monitorizarea resurselor şi stării de cultură, avem câteva echipamente foarte performante, realizate datorită progresului tehnologic în domeniul electronicii, mecatronicii sau roboticii. Cu acestea, se poate trece de la faza de laborator la cea de câmp. Sunt aparate care efectuează toate operaţiile în mers“, afirmă dr. ing. Gheorghe Olteanu, preşedinte al Consiliului Ştiinţific la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr (INCDCSZ).

Domnia sa a prezentat o maşină nouă, cu elemente complexe de automatizare, dotată cu GPS şi cu scaner, capabilă să monitorizeze, din mers, solul şi dezvoltarea plantelor. „În partea din faţă a tractorului există nişte discuri speciale, cu ajutorul cărora se face analiza conductibilităţii electrice. În partea superioară se află un spectro-fotometru cu infraroşii, cu care sunt dotaţi şi sateliţii. Ei fac analiza chimică a tot ce înseamnă resursă“, a precizat Olteanu.

Conform celor spuse, maşina poate să facă analize fizice complete de fizică a solului, cum ar fi umiditate, humus, structură sau profunzime a stratului arabil. Sistemul emite o hartă de aprovizionare, astfel încât se poate stabili un program de îmbunătăţire a solului.

Toate datele sunt centralizate pe un computer, într-o bază de date.

O maşină unicat

Chiar lângă această maşină de excepţie am văzut ECG, o altă maşină unicat, care distruge mecanic adulţii şi larvele gândacilor din Colorado în culturile ecologice. Este pneumatică. Practic, se comportă ca un aspirator, care nu afectează plantele. A fost realizată în premieră, la cererea INCDCSZ, de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii Destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare Bucureşti, cunoscut sub abrevierea INMA.

Traian DOBRE

La mijlocul lunii septembrie, în plină campanie de recoltare, Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), alături de Confederaţia Europeană a Producătorilor de Porumb (CEPM), a organizat în comuna Raşi, judeţul Ialomiţa, Ziua Porumbului. Acţiunea a fost una de promovare a geneticii performante, cu ajutorul căreia agricultorii români speră să şteargă acea pată de ruşine ce ne clasează pe ultimul loc în ceea ce priveşte producţiile de porumb obţinute, care se mai învârt încă, în unele zone, în jurul cifrei de 4.500 kg/ha, deşi suntem cei mai mari cultivatori din Europa.

Cei prezenţi şi-au arătat convingerea că productivitatea şi competitivitatea sunt doi parametri ce pot fi atinşi numai prin alegerea unei baze genetice şi varietale performante. Atunci când aceasta este asociată cu o tehnologie de vârf şi întâlneşte condiţii climatice ca ale acestui an, considerat drept unul bun pentru cultura porumbului, genetica constituie premisa obţinerii unor rezultate de înalt nivel.

O cultură strategică

Celor peste 200 de participanţi, cei mai mulţi dintre ei fermieri, membri ai diferitelor asociaţii din sudul ţării şi nu numai, li s-au alăturat în inima Bărăganului ministrul agriculturii Valeriu Tabără, precum şi secretarul de stat Adrian Rădulescu. Au fost discutate o serie de aspecte ce ţin de aplicarea tehnologiilor de vârf în cultura porumbului, precum şi de necesitatea folosirii unui material biologic superior atât sub aspectul producţiei, cât şi al adaptabilităţii la condiţiile de secetă. În acest context, ministrul agriculturii a vorbit despre rolul cercetării şi al geneticii în ceea ce priveşte cultura porumbului, care rămâne o plantă strategică a prezentului, dar mai ales a viitorului şi asta în condiţiile în care în SUA 30% din producţia de porumb merge către bioetanol.

„Viitorul nu este în producţia alimentară, ci în cea a energiei. Acesta este motivul pentru care discutăm astăzi de acceptarea unor descoperiri revoluţionare la nivel mondial în domeniul cercetării agricole“, a punctat ministrul. El a mai ţinut să sublinieze importanţa introducerii în cultură a rezultatelor biotehnologiilor, aspect susţinut de altfel şi de reprezentantul Confederaţiei Europene a Producătorilor de Porumb, la rândul său producător de porumb din sud-vestul Franţei.

Noile programe de ameliorare

Reuniunea de la Raşi a avut drept scop prezentarea rezultatelor geneticii, transpuse sub forma celor 21 de hibrizi creaţi de cei şapte producători de sămânţă de renume mondial: Caussade Semences, Euralis, Limagrain, Maisadour, Monsanto, RAGT şi Syngenta, care au venit fiecare cu câte 3 hibrizi din aceeaşi grupă de maturitate, în special semitimpurii şi semitardivi. Fiecăruia dintre hibrizii care au fost cultivaţi în condiţii de neirigat i-au fost aplicate trei erbicidări. Reprezentanţii companiilor au vorbit despre programele lor de ameliorare care, pe lângă creşterea randamentului,  urmăresc şi factorii ce condiţionează producţia, în mod special seceta şi arşiţa, bolile, dar şi frângerea tulpinilor.

Un alt obiectiv al cercetării este obţinerea unor hibrizi cu toleranţă la temperaturile scăzute, care să permită un semănat mai timpuriu, precum şi determinarea unei pierderi mai rapide a apei din bob. Cu toţii recomandă ca fiecare exploataţie să cultive 2-3 hibrizi cu perioadă de vegetaţie diferită şi în funcţie de condiţiile pedoclimatice din zona în care se află.

Porumbul rămâne vedeta

Loturile demonstrative despre care vorbim au ocupat 8 din cele 580 ha pe care liderul LAPAR, domnul Nicolae Sitaru, le-a cultivat anul acesta. Se aşteaptă la producţii situate între 8-9 tone, pe care le consideră bune, dat fiind faptul că nu a avut posibilitatea să irige, dar mici faţă de ce s-ar putea face. Şi el şi ceilalţi consideră că au avut mare noroc de cele câteva ploi căzute la momentul potrivit şi care au dus la creşteri semnificative ale recoltei.

Domnul Sitaru spune că, irigând în fiecare an cu numai 2.000-2.500 mc/ha, s-ar obţine sporuri de producţie remarcabile. De altfel, lipsa posibilităţilor de irigare este principalul motiv pentru care în ultimii ani s-a mai renunţat la această cultură. „Porumbul este totuşi vedeta culturilor la care trebuie să revenim cu încredere“, mai spune liderul LAPAR, argumentând acest fapt cu un calcul simplu: la o producţie de 9 tone/ha, care anul acesta se vinde cu 600 de lei/tonă, porumbul nu are cum să nu fie rentabil.

Valentina ŞOIMU

O decizie importantă a guvernului a fost adoptarea unui pachet de cinci forme de ajutor financiar pentru fermieri, dintre care trei sunt finanţate din fonduri naţionale, fiind ajutoare de stat, iar două, din fonduri europene.

Primele trei forme de sprijin financiar se referă la crescătorii de porcine şi de păsări, pentru asigurarea unor standarde ridicate de bunăstare a acestor specii şi, de asemenea, la o nouă formă de subvenţionare a asigurărilor agricole. Este vorba de suportarea unei părţi din prime, pentru asigurarea împotriva riscurilor în producţia vegetală şi animală.

Mai există două forme de sprijin. Una se referă la motorina utilizată în agricultură, aprobată anterior de guvern, iar cealaltă, la transportul și incinerarea cadavrelor de animale.

Plafonul bugetar se ridică la peste 425 milioane de lei, pentru ultima parte a acestui an şi primul trimestru din 2011, în vederea finanţării schemelor considerate ajutor de stat, din bugetul naţional. În trimestrul al IV-lea din 2010 se vor cheltui 61.754 lei, iar în primul trimestru al anului viitor, restul de 363.293 lei.

Traian DOBRE

Lucian Buzdugan – director general al TCE Trei Brazi

● Insula Mare a Brăilei, cea mai mare şi mai rodnică grădină a lumii, ar putea produce într-un an 70.000 tone boabe de soia, cantitate care ar putea acoperi o treime din actualul deficit al României.

● La un profit de cel puţin 250 euro/ha TCE 3 Brazi ar putea obţine un beneficiu total de 5-6 milioane euro, sumă care i-ar permite să finanţeze o bună parte din lucrările de pregătire a terenului din toamnă.

● Un calcul comparativ arată, că la nivelul anului 2006, soia transgenică realiza la hectar un venit de trei ori mai mult decât cel de la soia convenţională. Diferenţa era şi mai mare în ceea ce priveşte profitul, indicator care în cazul soiei clasice realizează o pierdere de 1.200 euro/ha, faţă de un câştig de 1.871 euro/ha la soia modificată genetic. Explicaţia ţine atât de diferenţa randamentelor, dar mai ales a costurilor cu combaterea buruienilor care sunt de aproape 10 ori mai mari la soia clasică.

Cu toate că, pentru lumea ştiinţifică şi pentru o bună parte dintre specialiştii agricoli, biotehnologiile moderne nu mai sunt demult o noutate, mai sunt mulţi, chiar dintre cei care ar trebui să fie beneficiarii unor importante realizări din acest domeniu, care au încă multe neclarităţi sau fac confuzii privind plantele modificate genetic. Este motivul pentru care ne-am propus ca, în acest capitol, să prezentăm experienţa căpătată în Insula Mare a Brăilei şi nu numai, cu deosebire în privinţa utilizării în producţia agricolă a rezulta­telor cercetării biotehno­­logice. Înainte de a întări fondul analizei, aş dori să precizez că, din toate punctele de vedere, Insula Mare a Brăilei poate deveni cea mai mare grădină transgenică a lumii.

Cu dovezi de necontestat se poate susţine astăzi faptul că plantele modificate genetic sunt mult mai prietenoase cu mediul decât plantele con­ven­ţionale (Brookes, 2008). Nu este nevoie decât de o judecată lucidă şi puţină aplecare spre înţelegerea adevărului dovedit atât de rezultatele cercetării ştiinţifice, cât şi prin extinderea rapidă şi continuă din ultimii ani a cultu­rilor de plante transge­nice, pe milioane de hectare, în ţările cele mai dezvoltate din lume, dar mai cu seamă în ţările în curs de dezvoltare (James, 2009).

Societatea Comercială TCE 3 BRAZI SRL a adoptat cu curaj noile tehnologii chiar de la începuturile introducerii legale a plantelor transgenice în agricultura României.

Cultivată la început pe suprafeţe de ordinul sutelor de hectare, soia Roundup Ready (RR), rezistentă la principiul activ erbicid glifosat, a ajuns ca, doar în câţiva ani, numai în Insula Mare a Brăilei, să ocupe nu mai puţin de 17.000 ha, plasând societatea TCE pe primul loc într-un clasament al marilor cultivatori de plante modificate genetic din România şi chiar din Europa.

În decursul a nouă ani, specialiştii acestei societăţi s-au implicat cu curaj în domeniul revoluţionar al plantelor transgenice, însuşindu-şi noua tehnologie, obţinând rezultate remarcabile şi, în ultimă instanţă, acumulând o bună experienţă în materie.

Considerăm deci că este de datoria noastră să împărtăşim din experienţa dobândită şi altor specialişti agricoli, pentru ca aceştia, la rândul lor, să poată adopta cu curaj tehnologia plantelor transgenice, calea sigură spre performanţă, spre valorificarea superioară a potenţialului agricol naţional, spre satisfacerea unui necesar crescând de hrană sănătoasă şi diversificată.

Soia transgenică, o şansă pentru România

Pentru agricultura românească, dintre toate plantele modificate genetic, soia şi porumbul sunt, de departe, cele mai importante din punct de vedere economic.

În România, introducerea în cultură a versiunii transgenice Roundup Ready a făcut ca suprafaţa alocată soiei să crească anual, până în 2006, la circa 140.000 hectare datorită avantajelor economice de necontestat.

În cadrul Societăţii Comerciale TCE 3 BRAZI SRL, soia Roundup Ready a fost introdusă în cultură încă din anul 2001. În anul 2005, suprafaţa pe care era cultivată soia transgenică a fost de circa 17.000 hectare, iar producţia medie de 3.500 kg/ha.

Începând din anul 2002, producţiile medii au crescut continuu, înregistrând valori cuprinse între 2.500 şi 3.580 kg/ha.

Argumente economice şi agrotehnice

În acelaşi interval de timp 2002-2006, pe parcursul a cinci ani de cultivare a soiei RR în IMB, profitul pe hectar a fost cuprins între 150 şi 470 euro/ha, alternând în funcţie şi de condiţiile climatice ale fiecărui an agricol.

Factorul determinant al producţiilor mai mari ale culturilor modificate genetic este faptul că, prin folosirea erbicidelor pe bază de glifosat (Roundup Ready), buruienile din cultură sunt combătute, practic, în totalitate. Se elimină astfel cel mai mare concurent, atât pentru spaţiul de nutriţie, cât şi pentru spaţiul de expunere la soare, atât de necesare pentru creşterea şi dezvoltarea normală a culturii.

Este de menţionat şi faptul că se utilizează un singur erbicid, că se aplică maximum două tratamente, cu o doză de doar 2-4 litri de produs pe unitatea de suprafaţă. Deosebit de important este că acest produs este total nepoluant.

Întrucât se recoltează până la sfârşitul lunii octombrie, soia RR este o bună premergătoare pentru grâul de toamnă. Practic, semănatul grâului poate debuta odată cu începerea recoltării soiei. Pe de altă parte, terenul curat de buruieni creează condiţii optime de practicare a semănatului direct în mirişte sau a „lucrărilor minime ale solului“. Iar faptul că lasă în sol importante cantităţi de azot biologic necesar chiar culturii care urmează a se semăna (grâul de toamnă) face din soia una dintre cele mai bune premergătoare.

În Insula Mare a Brăilei, unde gradul de îmburuienare este foarte mare, numai un erbicid ca Roundup Ready, aplicabil în decursul întregii perioade de vegetaţie a soiei RR, poate menţine cultura liberă de buruieni.

Datorită efectului său remarcabil, total şi persistent în timp, tratamentul cu erbicidul Roundup poate fi considerat o investiţie pe mai mulţi ani, cu toate avantajele economice ce decurg din aceasta.

Interzicerea soiei RR, o măsură aberantă

Începând din anul 2007, autorităţile din România au interzis cultivarea soiei RR. Prima consecinţă a fost că producţiile medii de soia au înregistrat valori sub aşteptări, ceea ce a făcut ca suprafeţele alocate acestei specii să scadă continuu. Fapt este că România s-a transformat dintr-o ţară exportatoare de soia şi şrot de soia într-o ţară care importă astăzi cca 80% din necesarul de consum de proteină vegetală. Aceste importuri provin din soia modificată genetic, în cea mai mare parte din Brazilia, Argentina sau SUA. Din aceleaşi cauze, şi în IMB suprafaţa pe care este cultivată soia a scăzut până la zero, în anul 2008.

Şi totuşi…

Analizând problemele care au apărut după eliminarea din cultură a acestei plante în IMB, s-a ajuns la concluzia că fără soia este aproape imposibilă realizarea unui asolament cât de cât raţional. Într-adevăr, amplasat după floarea-soarelui, la acelaşi nivel al costurilor de producţie, grâul de toamnă produce mai puţin, în medie, cu 2,0 până la 2,5 t/ha. Din acest motiv s-a luat decizia reintroducerii soiei în cultură, fie şi sub forma ei convenţională.

În acest scop, în anul agricol 2008-2009 în IMB s-a însămânţat pe cca 500 ha soia convenţională din categorii biologice superioare, pentru producerea seminţei necesare înfiinţării a 6.000 ha de cultură în anul 2010.

Recoltele medii, în intervalul 2007-2009, au fost însă cuprinse între 1.200 şi 1.650 kg/ha, cu mult sub potenţialul de producţie al acestei culturi. Explicaţiile acestor contraperformanţe sunt multiple. Principala cauză a producţiilor mici obţinute pe unitatea de suprafaţă în cazul soiei convenţionale este însă, fără îndoială, neputinţa cultivatorilor de a controla spectrul atât de larg de buruieni care apar, cresc şi se dezvoltă pe parcursul perioadei de vegetaţie.

Producătorii agricoli nu au ambiţia de a cultiva un produs biotehnologic, ci, pur şi simplu, de a obţine performanţe de neatins în condiţiile folosirii varietăţilor convenţionale. În ultimii ani, în IMB au fost încercate diverse scheme de erbicidare în cultura de soia convenţională. Indiferent de schemă, au fost utilizate între şase şi şapte erbicide, Roundup-ul fiind unul dintre acestea. Cantitatea totală de erbicide utilizată a variat între 12 şi 15 l/ha, din care 4-6 l/ha au fost de Roundup, aplicat în 2-3 tratamente.

Cu toate eforturile depuse, aceste încercări de control al buruienilor nu au avut rezultate mulţumitoare. Urmarea: rezerva de buruieni după cultura soiei convenţionale a crescut continuu, astfel încât astăzi valorile îmburuienării sunt foarte apropiate de cotele existente la începuturile activităţii TCE în IMB. Cu totul remarcabilă este revenirea stufului, care găseşte aici condiţii deosebite de creştere şi dezvoltare. Concomitent, s-a constatat şi o depreciere accentuată a calităţii producţiei din cauza creşterii ponderii seminţelor de buruieni în masa recoltei de soia. Din aceeaşi cauză s-a înregistrat şi o creştere a umidităţii masei recoltate ce a impus efectuarea unor procesări costisitoare, ca uscarea şi condiţionarea.

Odată cu o aprobarea cultivării porumbului MON 810 rezistent la Ostrinia nubilalis şi cu ridicarea moratoriului asupra introducerii pe piaţă de noi produse modificate genetic, prin decizia Comisiei Europene din data de 19 mai 2004, prin care se aproba importul de porumb zaharat Bt 11 (de asemenea rezistent la Ostrinia), în anul agricol 2006-2007 a fost cultivat pentru prima dată în Insula Mare a Brăilei porumb transgenic, pentru testare, pe 50 ha. Rezultatele de producţie fiind promiţătoare, în următorii doi ani suprafaţa alocată acestui porumb a crescut semnificativ, până la 1.180 ha, echivalând cu circa 20% din suprafaţa totală alocată speciei.

În intervalul 2007-2009, în IMB producţiile medii ale porumbului MON 810 au fost mai mari cu 7% – 9% decât randamentele porumbului convenţional. Preţul seminţei de porumb Yield Guard, de 80 lei/ha, este mai mare decât acela de porumb convenţional, dar ponderea lui nu este mare în costul total de producţie. 

Ca urmare a producţiei medii mai mari cu 510, 3 kg/ha, veniturile per ha obţinute prin cultivarea porumbului transgenic sunt cu 228 lei mai mari, iar profitul este cu 148 lei/ha mai mare decât în cazul cultivării porumbului convenţional. Fapt ce justifică introducerea în cultură a porumbului MON 810.

Datele statistice le gasiti in suplimentul Agro-Business din Revista Lumea Satului pe baza de abonament. Contactati redactia!

Pe baza rezultatelor experienţelor făcute în IMB, comparând câte doi hibrizi din aceeaşi grupă, dintre care unul posesor al genei care conferă rezistenţă la Ostrinia nubilalis şi altul convenţional, s-au înregistrat producţii mai mari cu 460- 614 kg/ha (7-9%) la hibrizii transgenici. În consecinţă, şi profiturile au fost mai mari în cazul culturilor de hibrizi transgenici, chiar dacă acestea au fost realizate cu cheltuieli ceva mai mari din cauza costului seminţei.

În IMB, în zona irigată, de circa 38 000 ha, se cultivă astăzi porumb pe aproximativ 7.000 ha. Acest fapt permite revenirea porumbului pe aceeaşi suprafaţă, în medie, după cinci ani. Prin urmare, rezerva dăunătorului Ostrinia nubilalis este relativ mică în IMB. Cu toate acestea, rata atacului în culturile hibrizilor nerezistenţi este cuprinsă între 9 şi 13%, iar pagubele sunt semnificative, influenţând net rezultatele economice ale culturii.

Sfredelitorul european al tulpinilor de porumb iernează în sol sub formă de larvă. De altfel, aceasta este forma care afectează plantele de porumb, prin galeriile pe care le sapă în tulpini şi ştiuleţi. Atacul este mai intens atunci când porumbul urmează după porumb. Este însă semnificativ chiar şi atunci când porumbul revine pe aceeaşi suprafaţă la intervale de doi sau trei ani.

Ca urmare a galeriilor săpate de larve, rezistenţa tulpinilor la frângere scade foarte mult. În plus, pe leziunile produse de sfredelitor „se grefează“ diverse ciuperci patogene.

Cele mai mari pagube se produc la ştiuleţii infestaţi. Zona boabelor atacate (consumate) de larve şi pereţii galeriilor forate în ştiuleţi constituie medii deosebit de favorabile creşterii şi dezvoltării unor ciuperci. Subprodusele metabolismului lor, foarte toxice, influenţează însă foarte mult calitatea boabelor, putând determina chiar refuzul crescătorilor de animale de a le utiliza ca furaje.

Rezultatele studiilor comparative efectuate în IMB evidenţiază diferenţe în privinţa atacurilor în funcţie de dăunător şi de hibrid. Ratele atacurilor Helicoverpa sp. au oscilat între 28 şi 36% în culturile de hibrizi convenţionali şi între 5,6 si 7,2% în culturile de hibrizi transgenici. Ratele atacurilor Ostrinia nubilalis au oscilat între 9 şi 13% în culturile de hibrizi convenţionali şi doar între 0,3 si 0,5% în culturile de hibrizi transgenici.

Pentru a reduce daunele provocate de Ostrinia nubilalis şi Helicoverpa sp., s-a efectuat câte un tratament cu produsul Cypermetrin sau cu Lamda Cyhalotrin.

Efectele tratamentelor asupra celor două insecte au fost diferite. Dacă atacul de Helicoverpa sp. a fost redus cu până la 80%, cel de Ostrinia nubilalis s-a dovedit mult mai greu de controlat, din cauză că larva, odată intrată în tulpină, nu mai este supusă acţiunii insecticidului. Într-adevăr, efectul oricărui insecticid asupra sfredeli­torului european al tulpinilor este mult diminuat, ca urmare a faptului că acest dăunător îşi petrece cea mai mare parte a vieţii in interiorul plantelor de porumb.

Folosirea unor cantităţi de insecticid mai mari decât dozele recomandate, oricât ar fi de tentantă, este nu numai neeconomică, dar şi riscantă. Mai întâi, pentru cei care execută tratamentele. Apoi, din cauza faptului că există riscul ca boabele să devină improprii pentru consum din cauza acumulării unor reziduuri toxice. În privinţa Helicoverpa sp., s-a constatat că, dacă apar în momentul înfloririi porumbului, larvele pot provoca daune grave. Retezând stigmatele viitorului ştiulete, împiedică fecundarea şi formarea boabelor. În anii favorabili dăunătorului, atacul se poate generaliza, iar numărul boabelor/ ştiulete poate fi redus cu 5 – 90%.

Dacă însă larvele de Helicoverpa sp. apar după fecundarea ovulelor de porumb, pagubele pot fi mai mici, oscilând între 3 şi 10% din cantitatea de boabe. Oricum, chiar dacă pagubele cantitative nu sunt întotdeauna foarte mari, calitatea recoltei este grav afectată prin instalarea unor ciuperci pe leziunile produse de larve. Aceste ciuperci produc o serie de toxine foarte dăunătoare pentru consumatorii recoltei.

Pe baza acestor constatări, am ajuns la concluzia că aplicarea unor tratamente cu insecticide pentru combaterea sfredelitorului european al tulpinilor (Ostrinia nubilalis) nu se justifică. Singura posibilitate de protejare a culturilor împotriva acestui dăunător este folosirea formelor de porumb rezistente create prin bioinginerie.

Culturile cerealiere, jumătate  din suprafaţa cultivată

Jumătate din suprafeţele statelor membre UE este utilizată pentru agricultură, fapt ce a contribuit la creşterea importanţei acestui domeniu pentru mediu şi la sporirea interesului pentru culturi ecologice, de calitate superioară.

Datorită suprafeţei ocupate şi a importanţei în alimentaţia umană şi animală, cerealele constituie cea mai mare cultură din lume, predominante fiind porumbul, orzul, ovăzul şi orezul. Conform datelor statistice, culturile cerealiere ocupă 30% din suprafaţa agricolă utilizată în statele UE. Cu toate acestea,  anumite zone balcanice sunt ocupate în proporţie de 50%: Sud-Vest Oltenia şi Ilfov, regiuni din estul Europei (în Ungaria, Slovacia, Polonia), din nordul Europei (în Danemarca, Finlanda) şi din sud (regiuni din Italia).

O suprafaţă mai mică este ocupată în partea de sud a Europei, în anumite regiuni alpine, pe coasta atlantică a Peninsulei Iberice, în nordul Suediei, Portugalia, Spania şi Italia, acolo unde culturile cerealiere reprezintă mai puţin de 10% din suprafaţa agricolă utilizată.

De asemenea, ţările care manifestă o preferinţă pentru păşuni şi nutreţuri alocă o suprafaţă relativ mică pentru cereale: Belgia, Franţa, Olanda şi Irlanda.

Producţia de grâu

Cultura cerealieră cu cea mai largă răspândire în spaţiul european este grâul, cu un procent de 46% din producţia de cereale, respectiv 120 milioane tone, pe o suprafaţă de 24 milioane hectare (2007).

De menţionat faptul că sunt doar cinci regiuni UE necultivatoare de grâu: Principatul Asturias în Spania, Valea Aosta şi provincia autonomă Bolzano în Italia, Mellersta Norrland şi Ovre Norrland în Suedia.

Peste 50% din producţia totală de grâu se realizează în 21 regiuni, din care 10 se află în Franţa (Centru, Picardie, Ile-de-France, Bretagne etc.), principalul cultivator cu o producţie de 33 milioane tone, urmat de Germania, cu 20,9 milioane tone, din 8 regiuni. Următoarele locuri sunt ocupate de Marea Britanie (8,3 mil. tone) şi Polonia.

Producţia de porumb

Culturile de porumb au reprezentat 18% din producţia de cereale în anul 2007, cu  47,5 mil. tone. Din cele 14 regiuni care adună 50% din totalul producţiei, 7 sunt în Franţa (Aquitaine, Alsace, Centru etc.), 4 în Italia (Veneto, Lombardia, Piemonte, Friuli-Venezia Giulia) şi câte o regiune în Ungaria, Spania şi Germania. România este al patrulea producător de pe piaţa UE, cu cea mai mare suprafaţă destinată cultivării porumbului, 2,5 mil. hectare, şi cu o producţie de 3,9 mil. tone.

Condiţiile specifice de climă împiedică dezvoltarea culturilor de porumb în ţările din nordul Europei: Irlanda, Marea Britanie, Danemarca, Estonia, Finlanda, Suedia şi Letonia.

Producţia de rapiţă

Dezvoltarea interesului pentru sursele de energie regenerabile din ultimii ani  a condus la creşterea producţiei de rapiţă, în special în zonele cu climă temperată, aceasta ajungând la un total de 18,1 mil. tone.

50% din producţie se datorează Germaniei, principalul cultivator, cu 5,3 mil. tone în 8 zone, Franţei, cu 4,6 mil. tone în 4 regiuni, urmată pe locul trei de Polonia, cu 2,1 mil. tone.

Suprafeţe agricole utilizate pentru culturi permanente

Culturile permanente, respectiv plantaţiile de pomi fructiferi, măslini, vii, în general cele ce rezistă cel puţin cinci ani consecutivi, se regăsesc în special în regiunile cu climă mediteraneană, pe suprafeţe mult mai mici decât cele ocupate de culturile cerealiere. Datorită valorii adăugate anuale pe care o generează şi gradului de folosinţă în consum, aceste culturi sunt predominante în spaţiul rural, jucând un rol important nu numai în conturarea peisajelor, ci şi în bilanţul de mediu al agriculturii.

Din cele 14 regiuni ale căror culturi permanente depăşesc 30% din suprafaţa agricolă utilizată, 10 se află în bazinul mediteranean: zone din Spania, ale cărei plantaţii de portocali reprezintă 27% din totalul suprafeţelor din UE cu aceeaşi destinaţie; Italia, în regiunile Campania, Calabria, Sicilia; regiuni din Portugalia şi Franţa.

Dana MĂCRIŞ

Ing. Ștefan Dorr (la origini Dörr), un român cu sânge de neamț, fiul unor agricultori din Săftica, a început să lucreze în agricultură pe la începutul anilor ’80, fiind de meserie… tehnician metrolog. Ulterior, a devenit inginer agronom. Astăzi, la vârsta de 55 de ani, administrează două ferme rentabile, care însumează 1.500 de hectare. Societatea agricolă „Spicul Tunari“, înființată pe Legea nr. 36/1991, se află în comuna Tunari, județul Ilfov, iar SC Dowivian Impex SRL, în Luica, județul Călărași.

Patrimoniul societăţii
- Teren arabil – 1.500 ha, numai culturi de câmp

Distribuție culturi
- Rapiță – 510 ha
- Orz – 105 ha, pentru sămânță
- Orzoaică – 250 ha, din care 120 ha pentru sămânță
- Grâu – 450 ha, din care 200 ha pentru sămânță
- Floarea soarelui – 160 ha
- Porumb – 25 ha

Prețuri posibile la vânzare
- Rapiță – 1.000 lei/t
- Orz – 400 lei/t
- Orzoaică – 400 lei/t
- Grâu – 450 lei/t
- Floarea soarelui – 800 lei/t
- Porumb – 400 lei/t
- Cheltuieli cu înființarea culturilor: 2.954.700 lei
- Subvenții: 640 lei/ha x 1.500 ha = 960.000 lei
- Total cheltuieli: 1.994.700 lei
- Încasări posibile din vânzări: 3.859.750 lei
- Profit brut posibil: 1.865.050 lei

Direct președinte de CAP

„Remarcat fiind ca bun organizator, în 1984 am fost ales președinte al fostei cooperative agricole de producție din Tunari, chiar dacă aveam cunoștințe reduse în acest domeniu.

Nici nu am început bine treaba și am fost trimis să urmez mai multe cursuri de management în agricultură la fostul CEPECA (Centru de Perfecționare a Cadrelor de Conducere din Întreprinderi)“, îşi aminteşte interlocutorul meu.

După cum ne-a declarat, a preluat CAP-ul într-un moment dificil. Oamenii erau prost plătiți, iar producţiile slabe.

Cel mai important sprijin l-a primit de la Gheorghe Pană, pe atunci primarul general al Capitalei, care administra și Sectorul Agricol Ilfov. În urma măsurilor luate, producțiile culturilor de câmp au crescut. De asemenea, au fost reparate și amenajate corespunzător grajdurile și anexele, cu implicarea celorlalte primării din București. În numai vreo trei luni, până în toamna anului 1984, totul era gata.

Ferma arăta bine, dar nu existau animale de calitate. Așa că au fost aduse vaci tinere, de rasă, care au dat rezultate foarte bune.

Țăranii, oameni cu judecată!

„În momentul Revoluției din 1989, încă mai eram președinte la CAP. Atunci am considerat că nu trebuie distrus nimic, dacă vrem să mai facem agricultură, iar mulți oameni au înțeles acest lucru“, ne-a spus Dorr.

În 1991, odată cu apariția Legii nr. 36, a fost înființată Societatea agricolă „Spicul Tunari“. De bunăvoie, noii proprietari și-au pus loturile în comun, iar treaba a început să meargă. Din păcate, ferma zootehnică s-a pierdut, pentru că noii proprietari ai vacilor au preferat să le țină acasă.

Problemele ivite la noua fermă vegetală se legau numai de lipsa mașinilor și utilajelor agricole. Taxele cerute de SMT (stațiune de mașini și tractoare) erau greu de suportat. Ca urmare, în 1993, cu aprobarea adunării generale, s-au cumpărat primele patru tractoare U 650, cu toate utilajele necesare. Tocmai apăruse un program prin care mașinile agricole puteau fi cumpărate în rate pe cinci ani, cu un an de grație. Au fost promovați mecanizatori tineri, care au fost școlarizați. Ulterior, au fost achiziționate și altele, inclusiv cu fonduri europene.

Astăzi, a venit vremea ca bătrânele U să intre în programul „Rabla“.

Un parteneriat corect cu Agricover

Ștefan Dorr a învățat tainele obținerii semințelor de calitate. Astfel, și la ora actuală, o parte dintre culturile de câmp este destinată semințelor. „Știam că prețul lor este mai bun, motiv pentru care am menținut această activitate“, a menționat fermierul.

Ambele ferme dispun de loturi demonstrative. De altfel, aproape întreaga producție de cereale este vândută direct de pe câmp, către Agricover Buzău, partener care asigură și materialul necesar la semănat. Numai porumbul este cultivat și destinat proprietarilor de terenuri.

Luica, un loc de perspectivă

Românul cu sânge de neamț s-a gândit că, într-o bună zi, ferma de la Tunari va dispărea, din cauza expansiunii imobiliare. Acest lucru l-a determinat să caute o soluție pentru viitor. Și a găsit-o în 2005, la Luica, undeva în apropiere de Oltenița. Aici exista o fermă abandonată de Alcedo, iar proprietarii tocmai căutau un nou administrator. Locul este sigur și de perspectivă. Așa că s-au făcut investiții în mașini și utilaje, iar rezultatele s-au regăsit repede în producții bune.

SC Dowivian Impex SRL este în plină dezvoltare. Oamenii sunt cointeresați, prin acordarea unor cantități de produse mai mari decât cele minime prevăzute de lege. Astfel sunt atrași noi proprietari care nu-și pot lucra singuri loturile.

„De exemplu, legea spune să le dau 600 kg/ha de grâu sau echivalentul în lei. În 2009

le-am dat 700 kg/ha, iar anul acesta le voi da 800 kg/ha. Cred că, în viitorul apropiat, unitatea va ajunge la cel puțin 1.500 ha“, a afirmat fermierul.

„Peste zece ani, mi-aș dori ca, la Tunari, să mai pot face agricultură. Dar este greu de crezut acest lucru, pentru că terenurile agricole se pierd în permanență. Pe lângă vilele care se construiesc, „Spicul Tunari“ va pierde în viitorul apropiat cel puțin 240 ha, pe care se va prelungi o pistă a Aeroportului Otopeni. Apoi, construcția noii autostrăzi și legăturile ei cu aeroportul vor reduce și mai mult suprafețele cultivate“, afirmă Dorr, cu amărăciune.

Tot la Luica va începe derularea unui proiect costisitor: construirea câtorva silozuri mari, care să permită depozitarea recoltelor și obținerea unor prețuri mai bune, eventual pe piața externă.

Traian DOBRE

Cu siguranţă da. Societatea cu pricina, cu sediul în Albeşti – Prahova, a avut un trecut, cel puţin de vreo zece ani, destul de zdruncinat. Câţiva ani agricoli grei, apoi un management neperformant au făcut din această unitate agricolă cu un statut lăudabil cândva una cu pierderi şi respectiv cu datorii de miliarde.

Doar o mână forte mai poate redresa lucrurile şi ea tocmai a venit. O nouă echipă, un nou Consiliu de Administraţie dau speranţă societăţii şi oamenilor de aici. Cum vor reuşi nou veniţii să repună lucrurile pe făgaşul lor normal am aflat de la inginerul Laurenţiu REBEGA, noul director general al societăţii.

Un drum greu…

– Vă ascultam mai devreme, domnule inginer, vorbind despre priorităţile imediate şi de perspectivă, dar mai puţin despre trecutul firmei pe care o păstoriţi, iată, de câteva luni. Aveţi de lucru serios aici, cu ce veţi începe?

– Mai întâi aş vrea să vă spun că mulţi care mă întâlnesc, văzându-mă tânăr, mă cred şi fără experienţa necesară pentru a conduce o asemenea societate. Vreau să vă spun că, în cei şase ani de la terminarea facultăţii din cadrul USAMV Bucureşti, am continuat studiile în Danemarca, urmând în cadrul unui colegiu un cursl de Business în agricultură, apoi am lucrat o vreme acolo, după care m-am întors în ţară. Aici am desfăşurat activităţi în irigaţii, apoi în cadrul unei firme daneze care exploatează 5.000 ha şi, pe deasupra, m-am ocupat şi de pregătirea profesională a fermierilor. Aşa că am acumulat, cred, experienţa necesară pentru a fi în stare „să iau taurul de coarne“, cum se spune, la Semina.

Revenind la întrebarea dvs., trebuie să vă spun că am început deja, mai întâi cu o analiză serioasă a stării de fapt din toate punctele de vedere, apoi cu propunerea unor soluţii în cadrul Consiliului de administraţie, care să redreseze repede lucrurile. Şi am pornit la drum. Un drum greu, dar vom ajunge iute la capătul lui. Există la Semina un potenţial deosebit care trebuie valorificat. Avem în exploatare 4.950 ha, dar intenţionăm să ajungem la peste 7.000 ha, iar în curând vom demara un proiect pentru înfiinţarea unei ferme zootehnice.

De la sămânţă… la proteină

– Este, bănuiesc, una dintre măsurile prin care încercaţi să redresaţi din punct de vedre economic societatea…

– Una dintre măsuri, aşa este. Ne dorim crearea unui cash flow, astfel încât să nu mai depindem doar de producţia obţinută la momentul recoltării. Apoi, este păcat să nu valorificăm proteina obţinută după procesarea produselor primare.

– Vă gândiţi la un proces de producţie care să pornească de la sol, sămânţă şi să sfârşească cu recoltarea… proteinei?

– Sigur că da, ne dorim să închidem circuitul pentru că valorificarea producţiei principale în momentul de faţă în România suferă, ceea ce nu ne permite să ne proiectăm un plan de afaceri. Dorinţa noastră este aşadar să valorificăm materia primă în propria fermă, probabil una de vaci de lapte şi tăuraşi la îngrăşat. Este una dintre măsurile care vor asigura permanent venituri în societate.

De la pârloagă la culturi profitabile

– Aşadar, prioritatea numărul unu este valorificarea superioară a producţiei pentru asigurarea unui flux de lichidităţi şi a veniturilor necesare redresării economice. Vă propun să divagăm puţin şi să discutăm despre agricultură în general, la nivel naţional. Cum apreciaţi faptul că suprafeţe mari de teren agricol rămân nelucrate?

– Este o adevărată tragedie să nu valorifici acest uriaş potenţial. Nu mai vreau să fac comparaţie cu alte ţări pentru, că se ştie, nicăieri în lume nu există atâta indiferenţă faţă de cel mai important mijloc de producţie – PĂMÂNTUL – şi cred că noi, cei din generaţia mea, avem o mare responsabilitate în acest sens. Trebuie să revenim cu picioarele pe pământ şi să realizăm că din munca în agricultură se pot obţine venituri considerabile. Trebuie doar să ştim şi să vrem aceste lucruri. Reluarea în cultură a suprafeţelor la care vă refereaţi, în condiţiile în care cei mai mulţi proprietari sunt decapitalizaţi, nu se poate face decât prin asociere şi comasare. Sigur, acolo unde zona permite. Este soluţia salvatoare, aş spune. Altfel, vom continua să privim la pârloage.

– Sunt zone, cele de deal şi munte, unde nu putem vorbi de forme asociative…

– … Ba da, oriunde se poate vorbi de asociere, pentru că aceasta nu se referă doar la a lucra pământul sau a creşte animalele în comun. Este vorba de aprovizionare şi valorificare unitară, ceea ce este foarte important. Gospodăriile din aceste zone, numite familiale sau de subzistenţă, trebuie să aibă un statut aparte, trebuie sprijinite să existe pentru că doar astfel pot fi valorificate eficient zonele în care se află. Apoi ele sunt capabile să realizeze producţie ecologică, au rol de protecţie a mediului şi de absorbţie a forţei de muncă disponibilizate în alte zone. Dar pentru asta sunt necesare politici specifice.

Consultanţa trebuie regândită, nu distrusă

– Cum vedeţi colaborarea cu instituţiile de profil din România, respectiv cu Ministerul Agriculturii?

– O întrebare dificilă, având în vedere că am această experienţă de trei ani de zile în Danemarca, o ţară renumită pentru agricultura practicată. E necesar să spun că MADR ar trebui să pună un mare accent pe centrele de consultanţă, indiferent de poziţia lor, care să-şi asume responsabilitatea. Dacă în Danemarca un fermier apelează la un consultant, pentru el nu mai există niciun risc, cât timp urmează în totalitate tehnologia recomandată de acesta. Dar aceşti consultanţi trebuie să fie bine pregătiţi în domeniul agricol şi nu doar în strategii agricole. Avem nevoie de jurişti şi contabili la fel de mult, dar când se fac tehnologii avem nevoie de specialişti. Mai nou, ministerul a renunţat la aceste Oficii Judeţene de Consultanţă înfiinţând Camerele Agricole care, să fiu sincer, nici nu ştiu ce rol au, unde funcţionează şi cum ne-ar putea ajuta. Ele sunt necesare şi trebuie să reprezinte liantul dintre fermier şi ministerul de resort. Nici nu ar trebui să mai ajungem la minister să aflăm ce ajutoare ar trebui să primim sau care mai sunt formele de sprijin.

– După această conversaţie realizez cât de implicat sunteţi în problemele agriculturii în general şi mai cu seamă în cele ale societăţii pe care o conduceţi de doar şase luni. Vă doresc succes şi poate vor fi din ce în ce mai mulţi colegi de generaţie care vă vor urma exemplul.

I. BANU

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ne-a informat că beneficiarii măsurilor de sprijin au obligaţia de a respecta standardele privind Bunele condiţii agricole şi de Mediu (GAEC), pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu sunt folosite în scopul producţiei. Ce presupun aceste obligaţii?

Evitarea eroziunii solului

 - pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi să nu rămână nelucrat după recoltare cel mult 20% din suprafaţa arabilă a fermei;
- lucrările solului pe terenul arabil cu panta mai mare de 12%, cultivat cu plante prăşitoare, se efectuează de-a lungul curbelor de nivel;
- se păstrează terasele existente pe terenul agricol la data de 1 ianuarie 2007.

Rotaţia culturilor

- floarea-soarelui nu se cultivă pe aceeaşi parcelă agricolă mai mult de 2 ani consecutivi;
- nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil.
- nu este permisă efectuarea lucrării de arat în condiţii de umiditate excesivă a solului.

Întreţinerea pajiştilor

- întreţinerea pajiştilor permanente, prin asigurarea unui nivel minim de păşunat sau prin cosirea lor cel puţin o dată pe an;
- nu este permisă arderea vegetaţiei pajiştilor permanente,
- nu este permisă tăierea arborilor solitari şi/sau a grupurilor de arbori de pe terenurile agricole;
- evitarea instalării vegetaţiei nedorite pe terenurile agricole, inclusiv pe terenurile care nu sunt folosite în scopul producţiei.

Protejarea şi gestionarea apelor

 - respectarea normelor legale privind utilizarea apei pentru irigaţii în agricultură: să ţină evidenţa activităţilor desfășurate pe pajiştile permanente din exploataţie, într-un registru al fermei, conform modelului prezentat în ghidul Informații generale pentru fermieri privind plăţile directe pe suprafaţă în anul 2010.

Sancțiunile pot fi şi penale

De la APIA ni s-a menționat că nerespectarea condiţiilor de eligibilitate pentru acordarea plăţilor directe, precum şi înscrierea cu intenţie în formular a informaţiilor incomplete, neconforme cu realitatea, atrag după sine sancțiuni de natură financiară sau penală, după caz. De aceea, Agenția poate solicita beneficiarului documente suplimentare, în orice moment. În cazul constatării unor nereguli, APIA va întreprinde, după caz, demersurile necesare recuperării sumelor. Nu se mai acordă sprijin dacă se constată existenţa unor condiţii artificial create, de natură să ducă la obţinerea unor plăţi necuvenite. În cazul în care controlul pe teren nu a putut fi efectuat, ca urmare a refuzului fermierului, cererea unică va fi respinsă de la plată.

Traian DOBRE

În 1935, în România se cultivau 15 plante industriale, dintre care cânepa ocupa 45.000 ha, inul – 25.000 ha, cicoarea – 12.000 ha, ricinul – 1.400 ha, bumbacul – 2.190 ha, feniculul – 500 ha. Aceste culturi au atins apogeul în primii ani după al Doilea Război Mondial, când suprafaţa cultivată cu plante textile a depăşit 900.000 ha.

Am cultivat cândva şi bumbac

În anul 1953, România cultiva 89.000 ha de bumbac, aria geografică de răspândire extinzându-se până în nord-estul ţării. Au fost ani când randamentele obţinute depăşeau 1.000 kg/ha. Cultura avea să fie restrânsă drastic imediat după colectivizare, pentru ca după 1990 să dispară definitiv de pe ogoarele patriei. Acest declin se explică prin invazia străină de bumbac şi ţesături din bumbac foarte ieftine.

Cânepa, planta noastră tradiţională

Cânepa a fost planta care s-a extins cel mai mult la începutul anilor ’50, când a ocupat suprafaţa record de 68.000 ha, de pe care s-a obţinut o producţie totală de 201.000 tone.

În mod paradoxal, ea a fost scoasă din cultură tocmai în anii în care a atins randamente de aproape 4.500 kg/ha, adică dublu faţă de perioada de maximă expansiune, când era socotită cea mai profitabilă cultură. Ar mai fi de adăugat că, în anii ’30, randamentele la hectar depăşeau 5.500 kg. În anul de referinţă 2009, în România se cultivau aproximativ 200 ha, dar producţia principală, fuiorul, cedează tot mai mult în favoarea seminţei. Se spune că ea ar avea proprietăţi alimentare şi medicinale miraculoase. Dacă se vor adeveri prezicerile producătorilor de aditivi alimentari, atunci este foarte posibil să asistăm la un nou boom economic al cânepei.

În ultimii 10-15 ani, în România cânepa a devenit o plantă profitabilă, cum s-ar spune, suprafaţa cultivată fiind de ordinul câtorva sute de hectare.

Unde sunt orezăriile de altădată?

Aclimatizarea orezului în România a început în anii ’30, dar despre orezării adevărate se poate vorbi abia de la începutul anilor ’50, când suprafaţa cultivată depăşea 20.000 hectare.

În 1986, cu o producţie totală de 152.000 tone, eram deja prima putere a Europei în materie de orez. Tot ce s-a clădit timp de patru decenii avea să se năruie imediat după 1990, când orezăriile au fost asanate, iar România s-a transformat într-una dintre cele mai mari importatoare de orez din Europa.

Această decizie aberantă avea să-i coste mult pe producători, dar mai ales pe consumatori, care plătesc astăzi între 3 şi 8 lei pe kilogramul de orez. Asta în condiţiile în care noile tehnologii permit obţinerea unor randamente de peste 4.000 kg/ha. Adică chiar mai mult decât media producţiilor de grâu la nivelul ţării. Desigur, cheltuielile sunt incomparabil mai mari, dar nu atât de ridicate încât să explice diferenţa enormă de preţ dintre orez şi grâul pentru panificaţie.

Îmbucurător este faptul că în ultimii ani s-au reîntors italienii şi s-au înhămat din nou la treabă. Ei au venit cu ultimele tehnologii şi soiuri, reuşind să organizeze câteva orezării care le vor depăşi pe cele vechi din toate punctele de vedere.

Dana MĂCRIŞ

Datele ce fac obiectul acestui documentar au un caracter strict informativ. Pentru a nu fi suspectaţi de o anume nostalgie cu iz comunist, ne-am orientat spre statistica celei mai relevante perioade a agriculturii interbelice. Să vedem deci care era faţa adevărată a agriculturii de atunci, cum arăta ea în perioada Noii Revoluţii Agrare, cum se înfăţişează după două decenii de restructurare de tip neocapitalist. Să începem cu:

Dimensiunea şi modul de folosinţă a fondului funciar

În anul de referinţă 1938, fondul funciar al României de astăzi avea următoarea structură:

8 10 milioane ha de teren arabil, 4,4 milioane ha păşuni şi fâneţe naturale, aproape 500.000 ha plantaţii pomicole şi viticole, 6,4 milioane ha păduri, 839.000 ha bălţi. La finele anului 1989, această structură a cunoscut modificări nesemnificative. Suprafaţa arabilă a scăzut cu 600.000 ha, dar au crescut cu aproape 90.000 ha plantaţiile vitipomicole extinse pe terenurile cultivate.

Dacă ar fi să dăm crezare ultimului recensământ agricol, atunci suprafaţa arabilă a ţării se menţine undeva la nivelul anului 1989, ceea ce nu este adevărat. Fictive sunt şi raportările privind dimensiunea şi structura fondului pomiviticol care, chipurile, ar fi scăzut doar cu 100.000 ha. Probabil este vorba de scoaterea din circuitul agricol a plantaţiilor viticole şi pomicole intensive, care constituie faima horticulturii româneşti.

Structura culturilor

La finele anului 1938 se cultivau 3 milioane ha de grâu şi secară, 1,2 milioane ha de orz şi ovăz, aproape 3,9 milioane ha cu porumb, circa 100.000 ha leguminoase pentru boabe, 80.000 ha cu mazăre şi fasole în ogor propriu, 367 ha cu orez şi 540 ha cu mazăre. Plantele textile ocupau aproape 55.000 ha, iar cele uleioase 137.000 ha. La acea vreme,

România cultiva inclusiv bumbac de la care se recoltau aproape 7 chintale/hectar.

Structura culturilor textile, oleaginoase şi industriale cuprindea 18 plante, dominante fiind cartoful, cânepa, floarea-soarelui, sfecla de zahăr, rapiţa, soia, tutunul şi sorgul. Majoritatea acestor plante a cunoscut o restructurare masivă în spaţiu şi dimensiune economică în atât de blamata agricultură socialistă.

Cele mai spectaculoase transformări au avut loc în sectorul legumicol, unde suprafeţele cultivate au crescut de la 77.000 ha în 1938, la 253.000 ha în 1989. La finele anului 1989, România cultiva 52.000 ha cu tomate, faţă de 8.400 ha în 1938; 29.000 ha cu ardei, faţă de 4.400 în 1938. Creşterile cele mai mari s-au înregistrat în planul randamentelor şi producţiilor. În anul de vârf al horticulturii româneşti, producţia de tomate a atins aproape 2 milioane de tone, faţă de 52.000 tone în 1938, în timp ce producţia de ardei a crescut de la 12.400 tone la aproape 300.000 tone.

La finele anului 1989, suprafaţa cultivată cu grâu a scăzut cu 800.000 ha, iar cea de porumb cu 1,4 milioane ha. În schimb, au crescut spectaculos faţă de 1938 suprafeţele însămânţate cu unele culturi intensive:

- orezul, de la 367 la aproape 50.000 ha
- mazărea, de la 42.000 la 97.000 ha;
- fasolea, de la 38.000 la 197.000 ha;
- inul, de la 13.800 la 70.000 ha;
- cânepa a cunoscut o expansiune extraordinară până în momentul colectivizării, după care suprafaţa cultivată a scăzut de la 69.000 la 46.000 ha, pentru ca în 2009 să se mai cultive doar câteva sute de ha;
- floarea-soarelui a crescut de la 66.800 la 440.000 ha;
- soia, de la 20.000 la 512.000 ha, inul pentru ulei de la zero la 78.000 ha, sfecla de zahăr, de la 35.000 la 255.000 ha;
- tutunul, de la 11.000 la 35.000 ha;
- cartoful, de al 135.000 la 351.000 ha.

Revenind în actualitate, ar fi de menţionat că în anul 2009 în România se cultivau 2,2 milioane hectare cu grâu şi cam tot atât cu porumb, 500.000 ha cu orz şi orzoaică; 203.000 hectare cu ovăz, 23.000 ha cu mazăre, 787.000 ha cu floarea-soarelui, 435.000 ha cu rapiţă; 41.000 ha cu soia. Suprafaţa cultivată cu sfeclă se menţine undeva la nivelul anilor 1930, cu precizarea că producţia anului 1989 însuma peste 6,7 milioane tone, faţă de 780.000 tone în anul 2008.

În actuala structură a culturilor, plante precum bobul, macul, cicoarea, lintea, feniculul, ricinul, bumbacul, tramenul şi cânepa au dispărut sau sunt pe cale de a deveni plante rare.

I. POP, D. MĂCRIŞ

Centrul de afaceri transfrontalier „Danubius“ la graniţa cu Bulgaria

„Am avut ocazia să constatăm potenţialul agricol excelent, al Judeţului Giurgiu şi al Districtului Ruse. Atât în România, cât şi în Bulgaria, agricultura poate fi unul dintre principalele motoare economice“ – a afirmat domnul Tudorel Ţone, un reputat inginer agronom, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu. Domnia sa a declarat, că Giurgiu este un judeţ preponderent agricol, în care 70% din populaţie locuieşte în mediul rural, iar agricultura reprezintă principala activitate şi unica sursă de trai.

Prezent la masa rotundă, Ivan Grigorov, subprefect de Ruse, a făcut cunoscută dorinţa partenerilor de a găsi soluţii care să contribuie la dezvoltarea sectorului agricol. El a ţinut să sublinieze că la ora actuală cooperativele agricole sunt mai bine structurate decât în România, ele dispunând de 47% din terenurile arabile. (T.D.)

Despre secularizarea averilor mănăstireşti

La începutul acestui an s-au împlinit 154 de ani de când Parlamentul celor două Principate a adoptat Legea secularizării averilor mănăstireşti.

Pe vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, mănăstirile din Moldova şi Ţara Românească datorau statului 29 milioane de lei. Somaţi de ministrul cultelor, C.A. Kretzulescu, să cedeze statului veniturile din arenzi şi chirii, călugării, în majoritate greci, au refuzat să se supună ordinului. Astfel s-a declanşat un conflict deschis între autorităţile statului şi ecumenicii greci, soldat cu secularizarea averilor acestora.

Ca urmare a acestei, decizii a intrat în patrimoniul statului o suprafaţă agricolă echivalentă celor două principate. Cu o bună parte din această suprafaţă au fost împroprietăriţi, în 1864, peste 512.000 ţărani, cu o suprafaţă totală de 2 milioane hectare, revenind aproape patru hectare pe familie. În urma acestui act, proprietatea ţărănească reprezenta 30% din suprafaţa ţării, cea moşierească 60%, iar cea a statului 10%.

(L.D)

Omul din faţa noastră arată ca un atlet zdravăn, cu zâmbetul care-i luminează faţa atât de arătoasă. Încă tânăr, chiar dacă a început să-i năvălească ghioceii în părul scurt şi des, care-i dau în plus un aspect aparte, de bărbat dârz, cu o voinţă de invidiat. Se numeşte Marian Emil, administratorul şi asociatul unic al firmei SC Fitomar SRL din comuna Vinţu de Jos, judeţul Alba, absolvent al Facultăţii de Agronomie din Cluj-Napoca.

Un om format la şcoala gostatiştilor

− De fapt, unde aţi învăţat meserie, domnule inginer?

− În agricultura de stat. Mai întâi, am fost repartizat lângă Mureş la IAS Sâncrai, după trei ani la IAS Petreşti – aproape de Sebeş-Alba şi din 1990 am venit aici la IAS Blandiana, fostă fermă a partidului. În 1999 am pornit cu o firmă cu pesticide, apoi am cumpărat actualul sediu cu tot, cu clădiri şi tractoare, fără teren.

− Cum aţi reuşit să accesaţi o unitate atât de râvnită?

− La vremea aceea era într-o stare atât de proastă încât nu mai trebuia nimănui. Ca şi alte unităţi de stat, şi cea din Blandiana s-a dus pe apa Sâmbetei. Oamenii şi-au luat terenul, dar n-au putut face mare lucru cu el. Am început, cum s-ar spune, o muncă de lămurire explicând fiecăruia că salvarea ar veni din asocierea oamenilor, astfel încât parcelele să devină tarlale mai mari, pentru a se putea lucra pământul cu tractoare şi maşini performante. Le-am explicat despre arendă şi avantajele ei. În prezent, societatea are 820 ha, o suprafaţă mare pentru această zonă a ţării.

− Bănuiesc că afacerea este profitabilă…

− În 2008 societatea a avut o cifră de afaceri de aproximativ 8 miliarde ROL, cu un profit de peste 1 miliard lei.

În 2009, eficienţa a fost mai mică. Ca structură a culturilor, am grâu pe aproximativ 200 ha, floarea-soarelui – 150 ha, orzoaică pentru sămânţă şi pentru bere – 30 ha, soia – 50 ha şi porumb – 50 ha. Anul 2008 a fost unul bun, producţia medie fiind de 5.600 kg/ha.

La porumb au fost ani când am realizat 9.000 kg boabe/ha. Rapiţă am început să cultivăm numai din toamna anului 2005. Merge bine la noi. Am dat 300 de tone. Dar şi aici suntem fraieri, de ce să câştige statul nostru cu prelucrarea? O dăm la unguri să o prelucreze.

Hibrizii şi tehnologia occidentală

− Ce ne puteţi spune despre soiurile şi hibrizii pe care-i cultivaţi?

− În 2008 am cumpărat şi de la Pioneer. Până atunci am folosit numai hibrizi de la Monsanto. Cu erbicidul Round-up am reuşit să combat în totalitate buruienile.

− Ce seminţe aţi folosit la celelalte culturi?

− Dekalb de la Monsato, Aldaba de la KWS, dar şi alte produse de la Syngenta, toate achiziţionate prin Alcedo.

În 2009, din cele 200 ha de grâu, circa 30 ha le-am pus pentru sămânţă. Dar, din păcate, se vinde puţin pentru că asociaţiile mari îşi produc singure sămânţă, deşi cultivă mult grâu.

− Ce produse de protecţie a plantelor utilizaţi?

− Produsele pe care le folosesc sunt eficiente şi toate fac parte numai din grupa IV de toxicitate: Guardian, Frontier şi Alazin la porumb, Guardian şi cu Harness la floarea-soarelui, Rival Super Star şi Alto Combi la grâu. La tratamente foliare utilizăm şi fertilizantul foliar Microfert, cam 3 kg/ha.

A început să se fure şi în Ardeal

− Câţi oameni aveţi?

− 12 angajaţi, dintre care 6 sunt mecanizatori. Din nefericire, trebuie să avem şi paznici, fiindcă nu putem lăsa nepăzită magazia, unde avem motorină şi alte produse. Din câmp nu se fură, ci de aici, chiar dacă se spune că în Ardeal se poate dormi cu uşa deschisă.

− Cum plătiţi arenda?

− Numai în produse. În ultimii ani am dat 625 kg de boabe de grâu, de orz, ce le trebuie oamenilor, la alegerea lor, pentru fiecare hectar de pământ luat în arendă.

− Care este dotarea tehnică pe care o aveţi?

− În prezent am 7 tractoare, dintre care unul New Holland, 6 româneşti, plus o combină New Holland. Ca maşini de transport avem o Raba şi folosim tractoarele cu remorci.

− Ce vă propuneţi să realizaţi în următorii 3-5 ani?

− Ne-am gândit la o magazie şi la un uscător. Aş vrea să măresc sediul fermei cu vreo 2.500 mp, pentru a crea posibilităţi de depozitare. Pentru finanţarea acestui proiect sperăm să accesăm alte fonduri şi sunt convins că ne vor susţine să ajungem cât de cât la nivelul agricultorilor din Uniunea Europeană.

Cu gândul spre energia viitorului

− V-aţi gândit să produceţi sau măcar să folosiţi biocombustibil?

− Am văzut la televizor că la Satu Mare este o fabrică de uleiuri din rapiţă şi porumb. Acel producător vindea amestecul la 23 lei/l. Probabil că, dacă ai o presă, preţul ar putea coborî sub 23 lei/l. Începând din mai şi până în toamnă nu cred că este vreo problemă pentru a folosi biodiesel la tractoare, dar probabil iarna este mai greu din cauza temperaturii scăzute. Avantajul utilizării biodieselului în agricultură ar fi că nu plăteşi accize, taxe de drum, cultivi rapiţă şi procesezi cât îţi trebuie.

− Până la urmă, cum e în agricultură?

− Dacă-ţi place agricultura este frumoasă, dar trebuie să stai bine cu nervii, pentru că apar multe probleme de la semănat până la valorificat. Acum 4 ani, când era

0,80 lei/kg de grâu şi porumbul avea preţ bun, îmi convenea să achiziţionez inputurile cu banul jos. Dar nu astăzi, când produsele agricole au preţuri mici din cauza inputurilor mari. În aceste condiţii, prefer să lucrez cu firme care acceptă plata la recoltare. Acum lucrez bine cu Alcedo, o companie care până la urmă aproape că ne finanţează, pentru că ne lasă să facem plata la recoltare şi ne cumpără şi produsele.

− Poate şi pentru că în zona aceasta sunt oameni serioşi cu o oarecare disciplină financiară…

− Da, din câte cunosc eu nu cred că există fermieri care să nu-şi plătească datoriile către cei care furnizează inputuri. Decât să rămână datori mai bine dau faliment, se ocupă de altceva sau o iau de la început în agricultură. Nu cred că Alcedo sau o altă firmă care vine şi distribuie produse să aibă probleme cu recuperarea banilor aici.

Teodor MARIAN

În urmă cu şapte ani la Moşna, în judeţul Iaşi, lua fiinţă societatea comercială Pam Moşna SRL. „Am început, ne spune doamna Marcela Ignat (foto), administratorul firmei, să lucrăm pământul nostru, al neamurilor şi ale unor cunoştinţe cu un tractor vechi condus de soţul meu care este mecanizator. Am luat în arendă suprafeţe mai mari, am achiziţionat două tractoare şi alte utilaje mai vechi şi am ajuns să lucrăm 500 ha de teren.“

Cu toate greutăţile – şi veţi vedea că sunt destule – doamna Ignat este mulţumită oarecum de rezultatele obţinute în 2009. A reuşit să dea drepturile cuvenite arendatorilor şi cu ce i-a mai rămas din vânzarea grâului, plus cele două milioane subvenţie la hectar, a reuşit să însămânţeze în toamnă 200 ha cu grâu şi 40 ha cu rapiţă. Restul suprafeţei este arată, iar în primăvară va semăna porumb, floarea-soarelui şi orzoaică.

Preţurile – marea batjocură naţională

Administratorul firmei din Moşna priveşte cu îngrijorare „evoluţia“ – dacă se poate spune astfel – a agriculturii româneşti, iar motivele sunt destule. În primul rând, preţul produselor agricole: grâul a fost valorificat cu 40 bani kilogramul, iar pentru floarea-soarelui a luat 60 de bani. „Sunt preţuri de batjocoră şi am avut noroc – spune doamna Ignat – deoarece avem contracte cu procesatori din judeţele Iaşi şi Vaslui, altfel am fi aşteptat mult şi bine cu produsele în hambare.

Este adevărat că am primit ajutorul statului, dar în aceeaşi măsură furnizorii din amonte cresc preţurile, astfel încât din subvenţie nu se alege mai nimic. Reducerea cu un leu la litrul de motorină a fost bine-venită, dar cu utilajele pe care le avem, vechi de când lumea, am cheltuit numai pentru carburant peste 500 milioane de lei vechi, nemaivorbind de sămânţă, îngrăşăminte“ etc.

Există apoi o lipsă de „fair play“ între unităţile economice. În 2008, de pildă, SC Pam Moşna a livrat unui agent economic din Drânceni-Vaslui grâu în valoare de peste un miliarde lei vechi. Au trecut, iată, doi ani şi cei din Moşna aşteaptă în continuare banii. Sigur, explică doamna Ignat, există calea justiţiei, dar asta înseamnă aşteptări de ani de zile, timp pierdut prin tribunale şi bani cheltuiţi degeaba, încât mai bine te laşi păgubaş.

De ce renunţi la un credit

Dornici să depăşească condiţia de agricultori din deceniul al şaptelea al secolului trecut, soţii Ignat au accesat un proiect FADR în valoare de 600 mii de euro cu care intenţionau să achiziţioneze un tractor de 200 CP, o combină, alte utilaje.

Lucrurile au mers bine până în clipa în care au început tratativele pentru credit la bănci. Dobânda nu ar trebui să fie pentru fermieri mai mare de şase la sută. „Ştiu că există reglementări în acest sens – ne spune doamna Ignat – sunt în realitate în jur de 20%. Se cere apoi o garanţie de 150%, din care utilajele noi au pentru bancă o valoare mult mai mică. Până la urmă am oferit toate garanţiile cerute, dar chiar aşa stând lucrurile, banca nu ne-a dat până acum niciun răspuns.

Pe de altă parte, rata pe care ar urma s-o plătim lunar băncii depăşeşte peste o sută milioane de lei vechi. Vedeţi, aşadar, că ni se oferă condiţii inacceptabile şi de aceea vom fi nevoiţi să renunţăm la acest proiect, care pentru noi ar fi însemnat foarte mult.“

- 40 de bani kilogramul de grâu şi 60 de bani kilogramul de floarea-soarelui;
- Creşterea preţurilor egalează subvenţiile;
- Băncile practică în continuare dobânzi înrobitoare.

Stelian CIOCOIU

Suprafaţa cultivată cu cartofi plasează România pe locul al treilea în Europa. Culturile cu cartofi acoperă doar 14% din suprafaţa totală cultivată în România. Şi totuşi România este una dintre ţările de top din punctul de vedere al terenurilor cu cartofi, ocupând locul al treilea în Uniunea Europeană, după Polonia, şi aproape la egalitate cu Germania. Însă producţia medie la hectar lasă mult de dorit, fiind de numai 15 t/ha, faţă de 40 t în Germania, se spune în Raportul pe 2009 al BCR, intitulat „Agricultura – potenţial, oportunităţi, supravieţuire“.

România cultivă cartofi pe o suprafaţă comparabilă cu cea din Germania, de aproximativ 280.000 ha, în timp ce Polonia, cu aproape 600.000 ha cultivate cu cartofi, ocupă locul întâi în Europa. Cei care gestionează treburile agriculturii susţin că, din cauza randamentelor scăzute, producţia nu acoperă consumul intern.

Explicaţia este falsă. Adevărul este că producţia de cartofi a României este suficientă pentru a asigura consumul populaţiei. Fapt este că ţara noastră este un importator masiv de cartofi, iar producătorii locali acuză strategiile agresive ale celor din afară, care sunt sprijiniţi de guvernele lor prin subvenţii, înaintând oferte la preţuri foarte competitive.

Domnia sa susţine că, pe plan intern, există deficienţe mari din punctul de vedere al organizării şi dotării tehnice, un material săditor de slabă calitate şi resurse financiare limitate faţă de necesarul de investit. Toate acestea conduc la o eficienţă redusă, comparativ cu cea a unor ţări vecine sau a Zonei Euro. Astfel,

România a devenit un mare importator de cartofi.  400 de varietăţi

Conform Raportului, la momentul actual există peste 400 varietăţi de cartofi care se plantează în ţara noastră, în marea lor majoritate aduse din afară, dar nu sunt aclimatizate în totalitate. Iată încă o cauză a producţiei scăzute! Interesant este că alocarea de fonduri pentru cercetare în acest domeniu a fost întreruptă în 1998. În ciuda acestui fapt, cercetătorii autohtoni au reuşit să producă patru noi soiuri de cartof perfect aclimatizate.

Pe de altă parte, se simte nevoia reabilitării perimetrelor închise de cultivare în judeţele Braşov, Suceava, Covasna şi Harghita, precum şi nevoia stringentă pentru o strategie de producere a seminţelor, astfel încât suprafaţa cultivată cu soiuri româneşti de cartofi să crească la 25% din total. Cu astfel de priorităţi, Ministerul Agriculturii poate să relanseze producţia locală, chiar dacă suprafaţa cultivată va scădea la aproximativ 200.000 ha, până în 2013, în timp ce randamentul mediu ar trebui să atingă cel puţin 23 t/ha.

Traian DOBRE

• Hambare pline, buzunare goale.
• Preţuri care nu acoperă nici măcar cheltuielile de producţie.
• Unde sunt samsarii de altădată?

La Belceşti, cea mai mare comună din judeţul Iaşi şi una dintre cele mai mari din ţară, anul agricol 2009 – cu toate capriciile sale – a răsplătit, în bună măsură, munca sătenilor. Din păcate, o muncă fără finalitate şi fără câştig. Din multele exemple pe care le avem, ne-am oprit astăzi în gospodăria unuia dintre oamenii harnici din această aşezare.

Cheltuieli degeaba

Alexandru Mătăsaru (foto), „Sandu“, cum îi spun sătenii, cultivă 10 ha de teren. „Cu excepţia grâului, îmi spune dumnealui, unde, pe 4 ha am obţinut în medie 1.500 kg la unitatea de suprafaţă, porumbul şi celelalte culturi au dat recolte bune şi ar trebui să fim mulţumiţi. De ce ar trebui? Pentru că, vedeţi dumneavoastră, nimeni nu întreabă ce facem cu produsele noastre. Cu mare greutate am reuşit să vând o parte din grâu cu numai 37 bani kilogramul şi, chiar dacă l-aş vinde în întregime, la preţul ăsta nu reuşesc să-mi acopăr nici măcar preţul recoltării. Dacă adăugăm cheltuielile pentru pregătirea terenului, însămânţare, preţul seminţei, al îngrăşămintelor şi tratamentelor, suntem faliţi, cum s-ar spune.“

Îl întreb dacă toamna asta a semănat. Nici vorbă, ne spune omul. Din cauza secetei, pământul e ca piatra. Nu se poate ara şi chiar dacă ar putea pregăti patul germinativ, n-o mai face pentru că nu mai are bani să acopere cheltuielile şi nu mai poate munci degeaba.

Comerţul cu purcei, în conspirativitate

Gospodăria lui Alexandru Mătăsaru, asemenea multora din Belceşti, este formată din şase vite, dintre care patru tăuraşi la îngrăşat, porci, stupi de albine, livadă. Într-un cuvânt, o adevărată microfermă care poate oferi pieţei o însemnată cantitate de produse pe care, accentuează încă o dată gospodarul, nu are cui le vinde. Are porumb de anul trecut, la care se adaugă cel de anul acesta.

Fânarul este şi el plin, iar alături sunt şire de sparcetă şi fân din anii trecuţi. „Va trebui, oftează gospodarul, la tot furajul ăsta să-i dau foc pentru că nu am ce face cu el. Am vrut să cresc animale crezând că voi avea cui le vinde. Aţi văzut ce tăuraşi am, dar nimeni nu mă întreabă dacă sunt de vânzare. Laptele nu ni-l cumpără nimeni, de ani buni niciun procesator n-a mai călcat prin Belceşti.“

O altă anomalie. Conform unui ordin pe care niciun ţăran nu-l înţelege, comercializarea porcinelor din gospodării este interzisă. Aşa stând lucrurile, comerţul cu purcei se desfăşoară în cea mai strictă conspirativitate. „Cei care vor să vândă sau să cumpere grăsuni sunt văzuţi în locuri ferite, prin spatele oboarelor sau pe uliţi lăturalnice, afirmă Alexandru Mătăsaru. Altădată veneau în sat, ne spune gospodarul, samsari care cumpărau animalele oferindu-ne preţuri de râs, dar veneau! Acum, când nici aceştia nu mai apar, vă spun încă o dată, creşterea animalelor, veche de când lumea, o să dispară şi la Belceşti.“

Sprijinul de la stat? Vorbe!

În ceea ce priveşte ajutorul despre care se tot vorbeşte că îl primesc sau, mai exact, ar trebui să-l primească agricultorii, nea Sandu e foarte sceptic. Până acum n-a primit niciun leu din subvenţia pentru animale pe 2008 şi, pe deasupra – a trăit, spune el, o experienţă care l-a lămurit. „Am făcut un dosar prin FADR, pentru Măsura 141, privind extinderea numărului familiilor de albine. Suma nu era mare, de 1.500 euro. Am aşteptat termenul legiuit de 30 zile, când m-am dus să semnez contractul. M-au amânat o dată şi încă o dată, spunând că mă vor anunţa telefonic. Au trecut de atunci luni după luni şi răspunsul nu a mai venit.“

La rândul lui, Constantin Petraş, primarul comunei, confirmă faptul că există oameni care ar vrea să înceapă o afacere, dar relaţiile cu băncile şi întocmirea unui dosar pentru fonduri europene sunt atât de încurcate încât mai toţi au renunţat.

„Ştiu cei care diriguiesc treburile agriculturii, se întreabă Alexandru Mătăsaru, că în ţara asta ţăranul munceşte pe degeaba un an întreg?

Magazinele sunt pline cu produse din afara hotarelor ţării, în timp ce în gospodăriile noastre cerealele putrezesc, laptele îl dăm la porci,într-un cuvânt toată munca noastră se iroseşte. Se vorbeşte mereu de economia de piaţă dar, văd eu, pe această piaţă au acces merele din Polonia, brânzeturile din Olanda, legumele din Turcia şi aşa mai departe.

Domnii care ne conduc ar trebui să ştie că, fără sprijin, agricultura moare şi noi, ţăranii români, poate ultimii în această generaţie, vom dispărea.“

Stelian CIOCOIU

La Matca-i vremea apusului de soare. Chiar şi aşa, piaţa de gros e încă un furnicar. Sute de saci cu castraveţi, vinete ori ardei zac stivuite pe caldarâm ori prin căruţe şi remorci. „Bursa“ pare să fi mers bine: cincizeci de bani pe castraveţi şi optzeci pe vinete. „Oho, e bine. Dacă veneaţi săptămâna trecută luaţi roşia cu douăzeci de bani“, a grăit cu năduf un mătcaş ce aşteaptă cu obstinaţie un ultim client.

Extrapolând, ajungem la un calcul de-a dreptul stupid: ca să-şi cumpere din piaţă un litru de apă plată, ţăranul este obligat să dea în schimb pe puţin 40 de pătlăgele. Altcineva extrăsese însă lozul câştigător al zilei, de vreme ce un tir era doldora de saci cu castraveţi gata să ia drumul ţării lui Jan Sobieski.

„E supraproducţie. Din punctul de vedere al producţiei e un an bun, dar preţurile sunt proaste. Se simte efectul crizei şi la noi. Anul trecut, pe timpul ăsta castravetele era undeva la optsprezece mii kilogramul, iar acum… Mulţi se plâng că nici investiţiile nu le ies“, a punctat Mircea Croitoru, preşedintele Asociaţiei Legume Fructe Matca.

Vina este şi a producătorilor

Ca şi în anii precedenţi, pentru majoritatea cultivatorilor de legume din Matca, ale căror solarii se întind pe o suprafaţă de 1.500 ha, principala problemă o reprezintă desfacerea producţiei. Excepţie fac, potrivit liderului Asociaţiei Legume Fructe Matca, Mircea Croitoru, cei care au realizat beneficiile asocierii. „La nivelul Asociaţiei Legume Fructe Matca, desfacerea producţiei nu mai este o problemă.

Am încheiat multe contracte cu hypermarketurile româneşti şi nu numai. Chiar în acest moment sunt în piaţă cinci tiruri de Polonia care încarcă castraveţi de la noi. Restul se plâng că nu le merge desfacerea. Munca lor umflă profiturile altor persoane. Ei dau produsul cu 50 de bani şi ultimul care-l vinde îl dă cu 2 sau chiar 3 lei.“ Asociaţia Legume Fructe Matca numără 213 membri, dintre care 35 sunt în grupul de producători ce deţine o suprafaţa de 31 hectare.

Nu sunt chiar ecologice, dar sunt sănătoase

Deşi curentul de opinie potrivit căruia substanţele administrate în procesul de înfiinţare şi îngrijire a culturilor legumicole din Matca sunt toxice are mulţi partizani, Mircea Croitoru se apară, respingând ideea generalizării.

„La nivelul Asociaţiei pot să dovedesc ce substanţe folosesc. Mergem doar pe cele ecologice, lucru care se poate verifica. Eu nu folosesc complexul, azotatul de amoniu. Nici nu discut. Folosesc doar gunoiul de grajd ori orgevitul. Sigur, mai sunt şi alţii, ce nu fac parte din Asociaţie, şi care folosesc substanţele după ureche. Nu putem vorbi însă de un procent foarte mare.“

Preţuri legume Matca (fluctuante de la o zi/săptămână la alta):

- Castraveţi: 40-50 bani/60-80 bani.
- Vinete: 60 bani -1 leu.
- Varză: 40-60 bani.

„Eu, ca producător, nu am loc în pieţe, unde sunt numai samsari şi coloraţi“, afirmă Mircea Croitoru, Asociaţia Legume Fructe Matca.

Camelia MOISE