Agro BUSINESS

PREŢUL GIGACALORIEI PROVOACĂ ADEVĂRATA CRIZĂ FINANCIARĂ A POPORULUI ROMÂN. ACEASTA A FOST DECISĂ DE GUVERNANŢI PENTRU A RESUSCITA UN SISTEM ÎN COMĂ. DAR NU E TOT! URMEAZĂ SCUMPIREA GAZELOR.

ROMÂNIA dispune de cea mai ieftină energie termică sau gigacalorie, pe înţelesul tuturor, la îndemâna oricui; dar cei îndreptăţiţi atât prin funcţii, cât şi prin responsabilităţile ce le revin intenţionat se fac că nu cunosc şi iniţiază prin toate mijloacele ţinerea sub tăcere a acestei posibilităţi, care le oferă românilor, dincolo de o tehnologie ultra-performantă, şi facilităţi financiare imense, generate de costurile reduse al consumului de materie primă.

ROMÂNIA, prin configuraţia sa geografică, este ţara cu cel mai bogat potenţial energetic natural din Europa prin cantitatea enormă de biomasă pe care o poate configura foarte uşor sub forma de peleţi [1] şi transforma în energie termică prin cea mai modernă şi performantă tehnologie pentru arderea acestora, dar continuă totuşi cu mare insistenţă, să-şi cheltuie banii – şi aşa foarte puţini – pe combustibili fosili, scumpi şi poluanţi, contribuind major la îndatorarea până la sărăcire cruntă, a acestui popor.

Cele 3.500.000 – subliniez, trei milioane şi cinci sute de mii – de hectare de teren necultivat, pârloagă cum se spune popular, produc anual în mod natural fără vreo intervenţie a omului, circa 17.500.000 tone de masă vegetală uscată, aceasta însemnând tot atâtea tone de agropeleţi, doar la o singură cosire, cu combina, bineînţeles.

În plus, la această cantitate se mai adaugă resturile şi deşeurile vegetale agricole şi neagricole, forestiere, silvice, agrozootehnice, deşeurile menajere selectate după compoziţia specifică, tocătura lemnoasă a deşeurilor de acest soi, rumeguşul de lemn etc., constituie o altă sursă de combustibil oferit aproape gratis de natură, fiind apreciată după calculul specialiştilor, la circa 60.000.000 tone pe an. În plus cu un minim de costuri se poate realiza plantarea a 1.000.000 de hectare de teren cu plante energetice specifice cum ar fi: salcie, miscanthus giganteus (cum se vede în imaginea de mai jos), anghinare, etc., care produc în medie 30 tone/ha, ar adăuga la această zestre aproximativ 30.000.000 tone/an.

Cu peste 100.000.000 tone/an masa vegetală transformată în peleţi, ar face din România principalul producător european de energie regenerabilă din biomasă. Aceste gunoaie de astăzi, constituie un combustibil ideal pentru arzătoarele ecoHORNET, datorită tehnologiei de ardere şi a randamentului de excepţie, pe care-l prezentăm mai jos.

Pentru încălzirea locuinţelor şi prepararea apei calde a celor 570.210 de apartamente din Bucureşti (deservite de RADET prin sistemele centralizate, vechi de zeci de ani şi total depăşite tehnologic), cu suprafaţa de 28.510.500 mp, sunt necesare doar 600.000 tone peleţi/an(120 euro/to). Un calcul simplu arată astfel: 2,4 milioane Gcal X 125 lei/Gcal = 288.000.000 lei, subvenţia statului de 176 lei/Gcal in 2010 fiind de 422.000.000 lei, iar de la 01.08.2011, costul acesteia crescând cu 37%, prin Hotărâre de Guvern.

Preţul instalării sistemelor cu peleţi pentru o scară de bloc sau un bloc, nu depăşeşte 30 euro/mp. Înmulţind cu cei 28.510.500 mp existenţi, rezultă un cost total al încălzirii şi preparării apei calde de 855.315.000 euro + TVA. Acest preţ, este egal cu MILIARDUL de euro necesar doar aproximativei reabilitări a reţelelor de transport şi distribuţie a agentului termic gestionat de RADET. Ceea ce trebuie reţinut ca foarte important este că, preţul pentru combustibilii de care am vorbit (peleţii) necesari pentru 1 an, nu depăşeşte 4 euro/mp.

Pentru încălzirea întregului sistem centralizat din România, a celor 2.350.000 locuinţe în suprafaţă de 131.600.000 mp., ar fi suficiente 2.763.600 tone de peleţi x 120 euro/ tona = 331.632.000 Euro. Iar subvenţia acordată anual de Guvern numai pentru încălzire, este de peste 400.000.000 euro.

După aproape 10 ani de cercetare, proiectare şi experimentări, cu o investiţie proprie de peste 1,5 milioane euro, fraţii Hornet au realizat cea mai performantă tehnologie de ardere a biomasei granulate şi compactate, sub formă de peleţi.

SISTEMELE DE ÎNCĂLZIRE „ECOHORNET”, realizate prin implementarea în fabricaţie a invenţiei „Arzător gravitaţional şi procedeu de ardere a biomasei granulare sub formă de peleţi”, prin Brevetul de invenţie nr. A 2008/00996, ataşat unui schimbător de căldură de concepţie proprie (sub aspectul unui cazan de locomotivă cu aburi,) a făcut posibilă obţinerea unor rezultate excepţionale, după cum urmează:

- Randament instalaţii  > 94%;
- Randament ardere > 98%;
- Emisii CO  < 250 mg/mc;
- Emisii particule  < 8 mg/Nmc;
- Emisii COV < 10 mg/mc.

Aceste rezultate au stârnit mai întâi neîncrederea şi uimirea specialiştilor în domeniu, apoi admiraţia acestora, clasificând acest produs în zona „euro 10” ca şi coeficient de poluare, considerând aceste sisteme a reprezenta tehnologia generaţiilor viitoare.

Dovada incontestabilă a performanţelor tehnice ale sistemului, este certificată de Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti – Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor şi de S.C. INSTALTENERG CERT S.R.L. – Bucureşti (singurul laborator din România care are certificare europeană, certificat de tipul RENAR).

Confirmarea performanţelor a fost dată cu ocazia efectuării testelor cerute de firma pentru extinderea gamei de putere a centralelor termice pana la 350 kW (detalii se găsesc în Raportul tehnic de la secţiunea produse, aflat pe site-ul www.ecohornet.ro).

Aceste performante au fost obţinute utilizând peleţi (deşeuri granulate şi compactate), cu diametrul de la 6 la 12 mm, lungime de la 5 la 35 mm, umiditate sub 10%; fabricaţi din “tot ce arde”, adică: resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice, agrozootehnice, selecţie de deşeuri menajere, plante energetice, tocătură lemnoasă, inclusiv cele cu un conţinut mare de siliciu, rumeguş de lemn sau în amestec etc.

Astfel, sistemele de încălzire ecoHORNET cu peleţi, produc cea mai ieftina gigacalorie, utilizând drept combustibil, deşeurile ieftine sau gratuite şi care sunt la îndemâna tuturor.

Toate aceste performanţe ne îndreptăţesc să afirmam că, suntem lideri incontestabili în acest domeniu şi lideri mondiali în arderea şi valorificarea superioară a biomasei granulate şi compactate sub forma de peleţi.

Produsele realizate de fraţii HORNET:

- Centrale termice cu puteri de la 20 la 350 kw;
- Arzătoare tip injector cu puteri de la 20 la 350 kw;
- Arzătoare tip injector cu tuburi radiante 20-60 kw.

Aceste centrale pot acoperi necesităţile de încălzire şi prepararea apei calde a tuturor utilizatorilor (blocuri, locuinţe, birouri, şcoli, spitale, hoteluri, clădiri administrative, hale, sere, crescătorii de păsări şi purcei, săli de sport, piscine, terenuri de fotbal, etc), cu costuri la jumătate, faţă de gaze, de 2,5 ori mai mici faţă de propan şi CLU, şi de 4-5 ori mai mici faţă de curentul electric, inclusiv motorina.

Arzătoarele ecoHORNET, realizează arderea completă a peleţilor, în urma arderii neexistând fum în gazele arse, sau depuneri de creozot (gudron), utilizatorul devenind astfel, un participant activ al diminuării efectului de seră şi al încălzirii globale a planetei, prin poluarea intensivă a atmosferei. Această nouă tehnologie produce o energie termică ecologică, economică, inteligentă şi, aduce utilizatorilor reale avantaje.

Sistemele de încălzire ecoHORNET, prin varietatea materiei prime ce formează combustibilii utilizaţi la un randament foarte ridicat, vin în sprijinul foarte eficient al producătorilor agricoli, aceştia putându-şi valorifica superior resturile şi deşeurile vegetale, al procesatorilor de lemn prin utilarea de frunze, crengi,coaja de copac,etc., al cultivatorilor de plante energetice, al crescătorilor de animale şi păsări, prin valorificarea deşeurilor agrozootehnice deoarece, dejecţiile animalelor şi păsărilor în combinaţie cu aşternuturile vegetale folosite, produc peleţi de foarte buna calitate, al procesatorilor de reziduri şi deşeuri menajere, etc.

Noul arzător ecoHORNET a pus capăt supremaţiei peleţilor produşi exclusiv din lemn, în special al celor din lemn curat, obţinând performanţe superioare cu peleţi fabricaţi din resturi şi deşeuri vegetale.

Nu mai este necesar să defrişăm pădurile pentru producerea peleţilor.

Cu întreaga responsabilitate a celor afirmate,

Iuliean HORNET
Tel: 0745.050.050
Site: www.ecohornet.ro; e-mail: president@ecohornet.ro

Reprezentanţii Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România ţin să aducă la cunoştinţa preşedintelui ţării următoarele:

Ca urmare a discursului, ţinut în ziua de 6 mai a.c., referitor la măsurile anticriză ce trebuie luate după a discuţiile avute cu reprezentanţii FMI şi BM, aţi afirmat că: „În ultimii zece ani statul român a acordat subvenţii de circa 30 miliarde şi de pe urma agriculturii a avut încasări în ultimii 10 ani de numai 400 milioane“.

Spre înştiinţarea opiniei publice

În numele agricultorilor români din producţia vegetală, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România face următoarele precizări:

- agricultorii din România primesc cele mai mici subvenţii din UE;
- agricultorii din România plătesc cea mai scumpă motorină din UE;
- agricultorii din România au apă pentru irigat în cantităţi foarte mici şi la preţuri inaccesibile;
- agricultorii din România, în ultimii zece ani, au trecut prin trei ani de secetă excesivă, corelată şi cu o secetă pedologică (anii 2002, 2003, 2007);
- agricultorii din România primesc subvenţiile cu mari întârzieri, ceea ce a făcut ca aceştia să dezvolte o agricultură subfinanţată;
- agricultorilor din România li s-au interzis cultivarea plantelor modificate genetic prin nesfârşite reglementări, deşi consumul în UE este permis, permiţând importuri masive din afara UE.

Dacă oficialităţile din România le consideră periculoase sănătăţii oamenilor şi animalelor, atunci europarlamentarii noştri ar trebui să solicite interzicerea consumului acestora în toate ţările membre ale UE, dar şi a importurilor masive din afara UE.

Atitudinea ostilă faţă de inovaţiile în domeniul biotehnologiilor agricole, care constituie un mecanism important pentru creşterea economică durabilă, pentru ameliorarea securităţii alimentare, a sănătăţii oamenilor, a mediului înconjurator şi un factor de prosperitate socială, va transforma România într-o imensă pârloagă.

O fiscalitate aberantă

Toţi agricultorii din producţia vegetală a României prin reprezentantul lor, LAPAR, sunt întru totul de acord cu afirmaţiile domnului preşedinte privind combaterea evaziunii fiscale, prin aceasta încurajând agricultorii oneşti care muncesc pământul acestei ţări. Noi am propus de nenumărate ori ca terenurile nelucrate să fie impozitate suplimentar, deoarece acestea primesc de multe ori subvenţii în mod nejustificat, fiind sursa multor focare de dăunători şi seminţe de buruieni, ceea ce afectează în mod direct solele vecine.

Fermierii din România trebuie să ajungă competitivi pe piaţa europeană a produselor agricole, să asigure hrana pentru întreaga populaţie a României, aceasta putându-se realiza cu condiţia existenţei unei politici agricole coerente şi corecte.

Exprimându-ne speranţa că dumneavoastră împreună cu Guvernul România veţi lua în considerare cele semnalate de noi, vă asigurăm că împreună vom găsi soluţiile la problemele grave cu care se confruntă agricultorii şi agricultura din România.

Nicolae SITARU, preşedinte LAPAR

Greu, foarte greu guvernanţii noştri au recunoascut criza economică în care a intrat România încă din a doua parte a anului 2008. Fapt este că, în primul trimestru al anului 2009, România realiza o descreştere de 5,2% a PIB faţă de trimestrul I al anului 2008. Recesiunea s-a accentuat în al doilea şi al treilea trimestru, pentru ca, la finele anului, să se înregistreze o descreştere de 7,1% faţă de 2008.

La nivelul UE, descreşterea PIB a fost de 4,2%, cele mai afectate ţări fiind Letonia (-18%), Lituania (-15%), Estonia (-9,4%), Slovenia (-7,4%), Ungaria (-6,3%). Grecia, aflată astăzi în pragul falimentului, a încheiat anul 2009 cu o descreştere a PIB de numai 2,6%, ceea ce dovedeşte că, în spatele datelor statistice, se ascund multe alte contracţii economice. Doar o singură ţară din cele 27 ale UE, Polonia, a reuşit anul trecut să înregistreze o creştere reală.

Agricultura, tot mai mică

Pe măsură ce înaintăm în timp, ponderea agriculturii româneşti la realizarea PIB este în cădere liberă. Dacă în anul 1993 aportul acestei ramuri depăşea 20%, după 10 ani acesta a scăzut la 11%, pentru ca în 2009, într-un an agricol socotit normal, agricultura să producă doar 6,3 din PIB. Asta în condiţiile în care singurul sector care a înregistrat o creştere semnificativă este cel al serviciilor.

Evoluţia PIB – modificări structurale

- Tendinţă continuă de creştere a ponderii construcţiilor şi serviciilor;
- Serviciile deţin aproape 50% în structura formării PIB;
- Industria – uşoară tendinţă de scădere a ponderii;
- Agricultura – tendinţă de scădere a ponderii.

 Dana MĂCRIŞ

Până la 31 decembrie 2009, România a plătit către Uniunea Europeană o contribuţie de 4 miliarde de euro şi a atras doar 1,5 miliarde din fondurile europene puse la dispoziţie de UE. În concluzie, derularea fondurilor europene a contribuit la un deficit net de 2,7 miliarde pentru economia românească în perioada 2007-2009.

Date şi fapte ce acuză

Atragerea de bani europeni în ţară reprezintă o metodă reală de combatere a crizei, de aceea logic ar fi ca toate eforturile să fie concentrate în direcţia absorbţiei de fonduri, însă nu e suficient!

Este cunoscut faptul că pentru anul trecut erau programate 2 sesiuni, dar a fost deschisă una singură pentru depunerea de proiecte. Bugetul alocat pentru Măsura 121, spre exemplu, a fost de 161,273 milioane euro, însă s-au depus proiecte în valoare de 541,109 mil. euro!

Măsurile au fost accesate de un număr record de solicitanţi – în prezent există peste 1.400 de proiecte eligibile, plus circa 330 de proiecte reportate din sesiunile anterioare pentru Măsura 121 şi peste 150 de proiecte pentru Măsura 123, proiecte evaluate în totalitate de către APDRP (listele sunt disponibile pe www.apdrp.ro). Prin urmare, nu a mai fost timp fizic pentru deschiderea unei a doua sesiuni, care nici nu ar fi fost necesară din moment ce avem proiecte eligibile care însumează de 4 ori bugetul alocat!

Care este raţiunea?

Mai mult, deşi acţiunea de finanţare a proiectelor deja evaluate pentru Măsurile 121 şi 123 este una de interes public, acestea urmând a fi implementate pentru viitoarea campanie agricolă 2010, deşi sunt sute de proiecte de irigaţii care aşteaptă să fie finanţate, precum şi depozite regionale cu atmosferă controlată, conform Măsurii 123, Ministerul Agriculturii doreşte reportarea acestor sume pentru anul 2010, moment la care toţi beneficiarii pierd 10% din finanţare.

Merită atenţie şi criteriile de selecţie ce au stat la baza formulării punctajului ce califică proiectele deoarece societăţile mari, care sunt de fapt marii producători agricoli, sunt dezavantajate în accesarea banilor europeni în favoarea societăţilor mici, a „start-up-urilor“, care pot obţine eligibilitatea, însă probabil vor accesa mult mai greu finanţarea pentru implementarea proiectului.

O discriminare ilogică

Trebuie apreciat faptul că societăţile agricole mari, ce au un anumit capital, probitate financiară, nivel de tehnologizare şi capacitate de deservire, sunt motoarele dezvoltării agriculturii, şi nu micii întreprinzători care au un aport mai redus; în consecinţă, criteriile de selecţie ar trebui să fie nediscriminatorii.

Spre exemplificare, o să considerăm o societate pe acţiuni (SA), ce deţine o fermă ce produce 40.000 porci pe an, are 120 de angajaţi şi care aplică pentru un proiect de modernizare a fermei, în cadrul Măsurii 121. Obţine un punctaj de 58. Facem menţiunea că, în sesiunea din 2009, ultimul punctaj acceptat a fost de 68 din 100 de puncte posibile. O astfel de societate nu are nicio şansă să acceseze fonduri europene, cel puţin nu în situaţia în care nu are acţionar unic sub 40 de ani (lucru aproape imposibil la un SA!), nu se află într-o zonă defavorizată, nu produce în regim de semisubzistenţă ori în mod ecologic. În fapt, majoritatea marilor producători ce au picat în această sesiune se află clasaţi sub limita de 68 puncte.

În această situaţie, fermierii au două opţiuni: fie renunţă la banii europeni, fie creează o nouă societate în care o rudă sau un apropiat ce are sub 40 de ani devine acţionar unic şi astfel poate accesa fondurile. Dar astfel de subterfugii nu ar fi necesare în situaţia unui sistem de punctaj coerent, bazat pe realităţile şi nevoile producţiei agricole, precum şi pe cele ale pieţei de profil româneşti.

Soluţii posibile

Această situaţie a fost reclamată şi de asociaţii profesionale direct implicate, cum ar fi Asociaţia Consultanţilor din România pentru accesarea fondurilor europene, care au oferit şi propuneri punctuale pentru îmbunătăţirea absorbţiei şi a calităţii proiectelor prin alocarea unui timp suficient pentru întocmirea lor, astfel:

- Transmiterea de către Guvern către toate Autorităţile de Management a sarcinii de a emite în regim de urgenţă a unui calendar de lansare în anul 2010 pentru toate măsurile gestionate.

- Introducerea regulii de 60 de zile între publicarea Ghidului Solicitantului şi lansarea măsurii de finanţare.

- Emiterea unei dispoziţii de către Guvern către toate Autorităţile de Management prin care să instituie obligativitatea pentru publicarea până la data de 30 noiembrie a fiecărui an a calendarului de lansare pentru anul următor.

- Înfiinţarea la nivelul Comitetului Interministerial pentru Absorbţia Fondurilor Europene a unei structuri de secretariat permanente, care să aibă rolul de a monitoriza permanent respectarea termenelor de lansare şi să avertizeze/sancţioneze managerii Autorităţilor de Management pentru întârzieri, având ca scop responsabilizarea lor pentru calitatea procesului de management.

În mod cert, alinierea sistemului de punctaj la realităţile producătorilor agricoli, inclusiv

printr-un dialog mai strâns şi prin elaborarea unei politici agricole (buget) multianuale, va da posibilitatea accesării tuturor fondurilor în termenul agreat cu UE, respectiv va favoriza relansarea agriculturii ca parte strategică a economiei româneşti.

Cătălin LĂPUŞTE

Răspunsul este, din unele puncte de vedere, afirmativ, criza existând la nivel european, fiind provocată de scăderea preţului laptelui. Această scădere este pusă de producătorii europeni pe seama creşterii cotei naţionale de lapte, în timp ce Comisia Europeană dă vina pe criza economică.

Cine are, totuşi, dreptate?

Producătorii de lapte din România sunt nemulţumiţi că sunt aproape scoşi de pe piaţă de importul pe care îl fac procesatorii din ţări precum Ungaria, Polonia sau Cehia, din cauza preţului mai scăzut al laptelui. Aceasta se întâmplă datorită faptului că în aceste ţări producătorii primesc accize reduse la motorină, furaje şi verde la credite avantajoase. Preţul oferit la noi de către procesator producătorului (0,4/0.5 lei pe litru) este considerat unul de mizerie de către crescătorii de taurine, care preferă deseori să-l dea porcilor sau să-l arunce la canal!

S-a întâmplat şi în alte ţări europene, în 2009, unde, în urma deprecierii preţului laptelui şi afectării veniturilor, producătorii au protestat aruncând milioane de litri de lapte pe câmp sau în faţa sediului Comisiei Europene.

Aceste acţiuni de protest au fost denumite greva laptelui.

În aceste condiţii, în România mulţi dintre crescătorii de animale au renunţat şi la afacerea cu lapte. Aceştia susţin că laptele importat este mult mai slab decât cel autohton şi că statul închide ochii la importul masiv şi la declararea laptelui de import ca fiind românesc.

Soluţii pentru depăşirea crizei

- Stabilirea unui preţ de referinţă şi permiterea pentru producător şi procesator a unui adaos de 5-10% sunt soluţii respinse din start de către reprezentanţii Ministerului Agriculturii, având ca argument faptul că în niciun stat din UE nu este reglementat un astfel de preţ.

- O altă rezolvare a crizei ar fi înfiinţarea de unităţi locale de procesare a laptelui cu centre proprii de prelucrare a acestuia. Astfel, fermierii vor ieşi cu propriul brand pe piaţa laptelui, vor crea locuri de muncă, iar procesatorii vor recolta de la aceştia cantităţi mai mari.

- Fapt este că Ministerul Agriculturii nu pare a fi preocupat de situaţia producătorilor de lapte autohtoni şi nu consideră oportună stabilirea unui preţ de referinţă pentru litrul de lapte, în timp ce procesatorii susţin că plătesc preţul corect.

S-ar părea, acestea fiind spuse, că aşa-numita criză a laptelui există, dar lipseşte cu desăvârşire…

George Dumitrache

Declaraţiile pentru lapte

Pentru o centralizarea eficientă a cantităţilor de lapte comercializate la nivel naţional prin vânzare directă şi pentru întocmirea rapoartelor către Comisia Europeană, cumpărătorii şi producătorii deţinători de cotă de lapte au obligaţia de a depune declaraţiile anuale privind vânzările realizate în anul de cotă 2009-2010.

Anul acesta, perioada de depunere a formularelor se încheie pe 14 mai 2010, depăşirea acestui termen atrăgând după sine penalizări financiare. Sarcina de completare a declaraţiilor revine atât producătorilor care au comercializat lapte sau produse lactate pe parcursul anului de cotă, cât şi celor care nu au făcut acest lucru. Declaraţiile vor fi depuse la Compartimentul Administrare Cote de Lapte din cadrul Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. (L.D)

Interviu cu Mihai Vişan, director executiv Romalimenta. În 2009, România şi întreaga lume aveau să se confrunte cu una dintre cele mai severe crize economice. Efectele s-au făcut simţite aproape imediat: reorganizarea structurilor instituţionale, scăderea puterii de cumpărare şi implicit a consumului. Foarte multe unităţi au ieşit din competiţie, iar cele care au mai avut puterea financiară de a rămâne pe piaţă au avut parte de o perioadă în care profitul a fost condiţionat de noile reguli economice.

Ca urmare a acestei stări de fapt au avut de suferit atât consumatorii cât şi producătorii. Nici pentru anul acesta, veştile nu sunt foarte bune, dacă ţinem seama de faptul că se prevăd o serie de scumpiri. Despre aceste probleme delicate şi despre previziunile economice actuale am discutat cu directorul executiv Romalimenta, domnul Mihai Vişan

Nu există motive de panică

– Să începem cu ce doare cel mai mult: se vor scumpi sau nu alimentele?

– Pentru început, ar trebui să facem o precizare foarte importantă. Anul 2009 s-a dovedit a fi unul foarte dificil pentru producătorii români, o parte dintre aceştia neavând niciun profit. Deşi pe fundalul acestui peisaj economic am fi înclinaţi să credem că scumpirile au drept motivaţie dorinţa de recuperare a profitului pierdut, temeiul real este strâns corelat de slaba putere de cumpărare a românilor. În mod inevitabil, creşterea accizelor se va regăsi în costul de producţie a alimentelor, iar consecinţele vor fi condiţionate de ponderea pe care aceste costuri de producţie o au în total.

O influenţă la fel de mare o pot avea inflaţia şi cursul leului, dar cum prognozele ţintesc stabilitatea, rămâne de văzut dacă ele se vor adeveri.

În termeni simpli, trebuie spus că producătorii se află într-o competiţie economică în care fie se adaptează regulilor de joc, fie falimentează.

– Există, totuşi, grupe de alimente predispuse la scumpire?

– Este greu de făcut o astfel de precizare, dar există o certitudine: cu cât alimentele sunt mai energointensive, cu atât influenţa accizelor va fi mai mare. O influenţă mare asupra preţurilor o va avea şi cursul de schimb, efectele resimţindu-se la nivelul importurilor, sectorul cărnii de porc fiind printre primele afectate.

Creşterea accizelor defineşte preţurile

– În fapt, care este motivaţia economică a creşterilor preţurilor?

– Unul dintre cei mai importanţi factori determinanţi în creşterea accelerată a preţurilor la alimente este scumpirea materiilor prime, a energiei sau, în cazul de faţă, creşterea accizelor.

O altă motivaţie de tip economic este necesitatea acumulărilor de capital. Trebuie să fim conştienţi că România a pornit într-o competiţie economică cu un handicap tehnologic foarte mare. Cu toate acestea, avem ferme şi fabrici care pot concura cu succes unităţile occidentale, unde sprijinul financiar de care au beneficiat a fost incomensurabil mai mare. Oamenii prezintă o notă de scepticism când aud cuvântul profit. Ar trebui să fim educaţi să înţelegem acest concept ca un motor al economiei, ca un mecanism al dezvoltării şi progresului pus în funcţiune de bani.

Între giganţii europeni şi evazioniştii autohtoni

– Care va fi impactul acestor scumpiri asupra consumatorilor, dar mai ales asupra producătorilor români?

– Adevărul este că românii au venituri foarte modeste comparativ cu occidentalii, iar actuala criză economică nu este decât o altă problemă majoră cu care trebuie să ne luptăm. Efectele ei se resimt la fel de puternic atât în rândul cumpărătorilor, dar şi al producătorilor, între cele două părţi existând o relaţie condiţionată de cei dintâi. În lipsa unor venituri care să permită un trai decent, vom avea parte de o scădere drastică a consumului sau vom face rabat la calitate. În România, instituţiile sunt obişnuite să scoată profit din piatră seacă, implementând tot felul de legi care fac discrepanţă cu starea economică a ţării şi cu a consumatorului, în sine.  

Cât despre producătorii români, ei se află între ciocanul competiţiei industriei europene, gigantice, bine puse la punct, şi menghinea concurenţei neloiale a economiei subterane, care prosperă cu atât mai mult cu cât preţurile, taxele şi impozitele cresc.

Supraproducţia, doar o aparenţă

– Privind spre galantarele româneşti, prima impresie ar fi că piaţa din România este deja suprasaturată…

– Aş spune că doar în unele subsectoare avem un exces de capacităţi de producţie, determinat de puţinătatea pieţei şi de dificultatea exporturilor. Cert este că există un dezechilibru între numărul unităţilor de sacrificare şi procesare şi efectivele de animale pe care le avem la nivel naţional. Dar nu putem decât să sperăm că vom ajunge la autosuficienţă. Supraproducţia de carne este determinată de slaba putere de cumpărare şi de imposibilitatea românului de a-şi permite să ajungă la consumul mediu european.

– O altă problemă spinoasă este şi cea a importurilor mari de alimente.

– Este o problemă serioasă, cu multiple cauze, însă situaţia nu este atât de gravă. În anii 2008 şi 2009 deficitul comercial agroalimentar a stagnat şi chiar a început să scadă.

Exceptând importurile de produse exotice, precum cafeaua, ponderea lor nu este atât de mare cum relevă cifrele oficiale. Unul dintre primele importuri valorice, de exemplu carnea de porc, reprezintă jumătate din consumul urban. Dar importul de carne de porc este o problemă a cărei rezolvare ţine doar de noi, şi mă refer aici la pesta porcină. Atât timp cât nu rezolvăm cu adevărat această problemă care ne ţine sub embargo, nimeni nu îşi va asuma riscul de a investi într-o „industrie închisă“, care nu are voie să vândă în afara ţării şi care nu are acces la măsurile de sprijin ale Uniunii Europene.

Perspective

– Cât timp ne vom confrunta cu aceste distorsiuni economice?

– Rezolvarea nu stă, aşa cum s-ar putea crede, în stoparea importurilor, ci în echilibrarea balanţei prin exporturi suficiente. Este drept că nu este un lucru uşor să pătrunzi pe o piaţă europeană, mai ales în condiţiile în care ai drept competitor un producător puternic subvenţionat, aşa cum este cazul celor din Europa, dar nici nu este imposibil.

Sunt însă câteva reguli economice şi logistice care trebuie îndeplinite.

Companiile trebuie să aibă o anumită dimensiune şi posibilitatea de a investi masiv în publicitate. Este necesar şi un control strict al calităţii, pentru că europeanul admite orice, dar nu variaţia calităţii.

Laura DOBRE