A fost odată ca niciodată o industrie bine dezvoltată de creştere a porcului în România, cu mulţi fermieri. Astăzi nu mai este cazul. Am putea relua încă o dată motivele pentru care industria a ajuns la un astfel de minim, însă poate este mai util să ne concentrăm asupra situaţiei prezente şi a posibilităţilor viitoare.
Preţul, sub costul de producţie
De la începutul anului, crescătorii români au pierdut bani din cauza preţului de vânzare ce a scăzut sub limita costului de producţie.
Într-o astfel de situaţie critică, potenţată şi de lipsa totală a subvenţiei, o parte din fermieri, şi aşa puţini, au fost nevoiţi să lichideze efectivele de animale. Interesant de observat este faptul că la fel s-a întâmplat şi cu fermieri din alte ţări UE pe parcursul anilor 2008, 2009, şi în acest an efectivul de animale la nivel comunitar scăzând cu aproximativ 8%. Probabil ca o consecinţă, cei care au rezistat acestei perioade resimt, începând cu luna mai, o revigorare a preţului de vânzare a porcului în viu, respectiv carcasă. Acest lucru demonstrează încă o dată ciclicitatea în industria de creştere a porcului. Această ciclicitate este influenţată de faptul că în momentele profitabile investitorii sunt atraşi de sector şi, investind, cresc oferta, iar ca un mecanism invers proporţional preţul scade, uneori chiar sub costul de producţie, generând pierderi şi forţând unele afaceri spre insolvenţă – în acest moment cererea va excede oferta, iar preţul de vânzare va creşte iar (vezi grafic).
În ultimul timp, durata unui ciclu a scăzut, atingând extrema maximă şi minimă pe parcursul a trei ani.
Vindem cel mai ieftin porc din Europa
De observat că cererea populaţiei pentru carne nu a crescut, însă interesul procesatorilor autohtoni faţă de porcul românesc, da. Aceasta se datorează creşterii semnificative a preţului la carnea din import (cauzată de scăderea şeptelului de animale din UE), evoluţiei cursului valutar, dar şi faptului că producătorii români vând, în prezent, cel mai ieftin porc din Uniunea Europeană.
Pe termen scurt, considerând sezonul estival, este de aşteptat ca preţul de vânzare să nu scadă, iar costul de producţie să se micşoreze odată cu utilizarea în hrana animalelor a cerealelor din recolta 2010; astfel, fermierii vor putea beneficia de oportunitatea de recuperare a pierderilor suferite în prima jumătate a anului.
În căutarea unor scheme de subvenţionare
Statul poate, de asemenea, pune umărul la revigorarea industriei printr-o subvenţionare cu efect urmărit. Este adevărat că nu mai avem voie să subvenţionăm în mod direct sectorul, pentru a respecta principiul de liberă concurenţă (deşi noi nu avem permisiunea să exportăm carne de porc românească), însă sunt state care au găsit soluţii. Avem exemplul Irlandei, care tocmai a lansat o schemă de subvenţionare pentru bunăstarea animalelor în valoare de 29 milioane de euro. „Lansarea acestei scheme de ajutorare reflectă importanţa continuă pe care guvernul irlandez o acordă bunăstării animalelor din fermele noastre şi conformării tehnologiilor de creştere la standardele UE“, a declarat Brendan Smith, ministrul agriculturii din Irlanda. (sursa: www.thepigsite.com)
Un sistem asemănător de subvenţionare funcţionează şi în Ungaria. Germania, cel mai mare producător de porc european, sprijină, de asemenea, sectorul, oferind o subvenţie de 700 euro/ha crescătorilor care au în proprietate şi teren agricol.
Cu potenţialul României în agricultură, pare de neimaginat ca finalul poveştii porcului să nu fie ca în povestea „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“. Dar potenţialul în sine nu ţine loc facturii care trebuie plătită!
Involuţia efectivelor de porcine
La finele anului 1935, pe actualul teritoriu al României, erau înregistraţi peste 4 milioane de porci, din care 600.000 scroafe şi 1 milion de purcei. Cea mai mare încărcătură se înregistra în regiunea Timiş – Torontal, unde se creşteau peste 217.000 porci, respectiv jumătate din efectivele existente în judeţele din Câmpia Dunării.
În perioada celui de-al II-lea Război Mondial asistam la o decimare a efectivelor, acestea scăzând la 1,6 milioane capete, iar refacerea lor a durat mai bine de opt ani. Perioada de vârf a existenţei acestei specii avea să fie atinsă în 1984-1989, când în România se creşteau peste 14 milioane de porci, concentraţi în special în complexe tip industrial, de înaltă productivitate şi eficienţă.
În România anului 2008 se mai creşteau doar 6 milioane capete, din care aproape 5 milioane în gospodăriile populaţiei.
Cătălin LĂPUŞTE,
Director general Belcrin Development
Tot mai mulţi ţărani şi fermieri de la noi renunţă la crescutul vitelor, fie că vorbim despre vaci de lapte sau despre oi. Şi asta dintr-un motiv foarte simplu: nu mai rentează. Dincolo de toate celelalte inconveniente – costuri mari pentru hrană, insuficienţa subvenţiilor, muncă multă – oamenii dau laptele mai mult de pomană centrelor de colectare. Practic, deşi la magazin un litru costă 4 lei, de la producător el pleacă numai cu 90 de bani. Desigur, este vorba şi despre TVA-ul mare practicat la noi, dar sunt şi destule nebuloase în afacerea asta, a laptelui, de se ajunge la aşa costuri pe raft.
