Agro BUSINESS

Deciziile luate în cadrul Summitului G20 Agricol dela Parisconfirmă proiectul de reformă al PAC, prezentat în 12 octombrie de către Comisia Europeană. Orientările lansate de Comisie cu privirela PACdupă 2013 au creat şi menţinut speranţa reformării pentru a răspunde astfel multitudinii riscurilor viitoare ale sectorului agricol.

Necesitatea instrumentelor de administrare a riscurilor este unanim recunoscută, însă propunerile Comisiei Europene nu cuprind, decât parţial, mecanismele de regularizare a pieţelor produselor agricole şi lupta dusă împotriva volatilităţii preţurilor acestora. Există astăzi un consens cu privire la impactul negativ al liberalizării, fără reguli, a comerţului internaţional asupra volatilităţii preţurilor produselor agricole, precum şi necesitatea apariţiei unor politici de reglementare şi stabilizare.

Cu toate acestea, Uniunea Europeană se pare că este ultimul bastion în care indiferenţa faţă de securitatea alimentară pune în pericol populaţia sa. Toţi partenerii săi comerciali: SUA, Brazilia, Rusia, Ucraina etc. au plasat agricultura ca fiind principala prioritate a politicilor lor. În unele dintre aceste state bugetul pentru agricultură este cu mult superior celui din anii precedenţi.

Paradoxal, criza bugetară profundă a Uniunii Europene poate da naştere unei PAC cu adevărat inovatoare şi centrată pe problemele principale, şi anume volatilitatea şi nivelul preţurilor produselor agricole. Această criză va afecta de o manieră unică istoria datelor economice şi bugetare. Problema finanţării politicilor publice şi, în mod special, a PAC va fi una dintre măsurile cele mai importante.

Eficacitatea plăţilor directe

Acesta este motivul pentru care problema eficienţei ajutoarelor, în cadrul unui buget limitat, trebuie să fie pusă în 2012 fără discuţii prea multe şi fără păreri preconcepute.

Astfel, cum este posibil ca Parlamentul European să nu lanseze o analiză de impact a eficacităţii plăţilor directe, care reprezintă aproape 60% din bugetul primului pilon al PAC?

Este adevărat că, atunci când nivelul preţurilor produselor agricole este ridicat, legitimitatea plăţilor directe este contestată. În situaţia în care preţul produselor agricole este foarte scăzut, din motive exterioare pieţei din cauza dezechilibrării raportului dintre cerere şi ofertă, plăţile directe nu sunt capabile să acopere, împreună cu ceea ce primesc de la piaţă, cheltuielile de producţie ale agricultorilor. Astfel agricultorii nu primesc o remuneraţie decentă a muncii lor.

Din păcate, plăţile directe, ca de altfel numeroase ajutoare directe din alte sectoare economice, sunt absorbite de către piaţă. De ele nu profită nici agricultorii, dar nici consumatorii.

Mai mult, la anunţul nivelului acestor ajutoare se ajustează, de fiecare dată în plus, nivelul preţurilor inputurilor agricole: pesticide, îngrăşăminte, sămânţă etc.

Preţul materiilor prime agricole sunt influenţate, în mod negativ, de plăţile directe, cu toate că scopul acestora este acela ca agricultorii să răspundă mai bine semnalelor venite din partea pieţei. Acesta este motivul pentru care plăţile directe trebuie folosite drept instrumente de regularizare. Prioritatea într-un mediu economic instabil nu este decuplarea de producţie, ci stabilizarea preţurilor şi a veniturilor producătorilor.

Propunerea actuală a Comisiei Europene răspunde unei situaţii dintr-un anumit moment şi care va trebui să fie revizuită, în caz contrar existând riscul pierderii independenţei alimentare a Uniunii Europene.

Adevărata reformă a PAC trebuie însă realizată!

Îndestularea Fondului de Rezervă, o necesitate

Finanţarea unei PAC stabile care să dispună de instrumente de gestionare a pieţelor prin redistribuirea plăţilor directe este o măsură la îndemână. Sistemul de regularizare are ca obiectiv fundamental prevenirea şi tratarea dezechilibrelor de piaţă fără ca acest sistem să necesite creşterea bugetului agricol.

Este de dorit o PAC cu o nouă „faţă“, care să fie articulată pe cei doi piloni ai săi. Primul pilon ar trebui să se bazeze pe mecanisme de stabilizare a preţurilor, în jurul unui preţ de echilibru, definit pentru majoritatea produselor şi instrumentelor de regularizare active care să intre în funcţie la atingerea celor două praguri: la nivelul maxim şi la cel minim. Al doilea pilon trebuie menţinut în formula actuală.

Noua PAC trebuie să conţină cuvinte-cheie, cum sunt: redistribuirea plăţilor directe, variabilitatea bugetului european, fondurile de rezervă, preţul de echilibru şi instrumentele de administrare a riscurilor prin intermediul depozitării publice sau private.

Dacă se vor avea în vedere aceste propuneri, bugetul multianual necesar PAC va fi inferior nivelului actual. Diferenţa dintre aceste două bugete poate reprezenta o economie venită în sprijinul îndestulării Fondurilor de Rezervă necesare a fi utilizate în perioadele de criză.

O astfel de PAC este posibilă!

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Comisia Europeană propune o revizuire a regulamentului Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care se referă la aplicarea unei derogări în cadrul managementului financiar, şi anume la creşterea contribuţiei comunitare a FEADR pentru anii 2011 şi 2012 de la 80% la 85% sau 95% doar pentru perioada de criză financiară. Propunerea are o natură excepţională şi temporară şi va lua sfârşit de îndată ce statele membre ies de sub asistenţa financiară oferită de Comisia Europeană pentru atenuarea crizei financiare. Astfel, în vederea remedierii situaţiei actuale, Bruxelles-ul a stabilit în cadrul propunerii că va pune la dispoziţia Greciei, Irlandei, Portugaliei, României, Letoniei şi Ungariei, o cofinanţare UE suplimentară de până la maximum 95%, esenţială pentru proiectele de impulsionare a creşterii economice şi a compe­titivităţii din aceste ţări.

Facilitatea este valabilă pentru anii 2011 şi 2012, urmând ca în 2012 Comisia Europeană să revizuiască nevoia de credite de plată suplimentare şi dacă va fi necesar, să propună acţiuni relevante pentru autoritatea bugetară şi pentru anul 2013.

Statele membre care decid să aplice această facilitate vor pre­zenta Comisiei Europene o cerere de aplicare a facilităţii însoţită de o propunere de modificare a programului naţional de dezvoltare rurală – schimbarea ratelor de cofinanţare FEADR.

Plafonul financiar global al FEADR nu se va modifica, ceea ce înseamnă că plăţile comunitare suplimentare efectuate în anii 2011 şi 2012 vor conduce la o reducere echivalentă pentru plăţile de la sfârşitul perioadei de programare.

Comisia Europeană (CE) a publicat o cerere de propuneri în vederea realizării unor acţiuni de informare privind Politica Agricolă Comună (PAC). Termenul limită pentru depunerea propunerilor este 30 septembrie 2011, iar punerea în aplicare a măsurilor se va face între 01/03/2012 şi 28/02/2013.

CE cofinanţează acţiunile de informare cu privire la PAC care urmăresc, în special, să contribuie, pe de o parte, la explicarea acestei politici şi, pe de altă parte, la aplicarea şi dezvoltarea sa. De asemenea, vizează să promoveze modelul european de agricultură şi să îi ajute pe cetăţeni să îl înţeleagă, dar şi să-i informeze pe agricultori şi pe toţi cei care desfăşoară activităţi în zonele rurale. Nu în ultimul rând, intenţionează să-i sensibilizeze pe cetăţeni cu privire la problemele şi obiectivele PAC.

Persoanele juridice abilitate

Cererile pot fi depuse numai de persoane juridice care sunt stabilite de cel puţin doi ani pe teritoriul unui stat al Uniunii Europene şi în cadrul unui apel de propuneri publicat o dată pe an (înainte de 31 octombrie).

Organizaţiile interesate sunt invitate să consulte Apelul de propuneri 2011/C 212/11 care menţionează acţiunile prioritare şi calendarul pentru depunerea cererilor pentru anul 2012.

Toate cererile de subvenţii pentru anul 2012 trebuie să fie completate utilizând formularele prevăzute în acest scop, disponibile pe site-ul CE.

Precizare

Cererea de finanţare privind acţiunile de informare, cu privire la PAC, trebuie să conţină:

● tabel de cheltuieli;
● tabel de venituri;
● fişă de identificare bancară (a se completa pentru ţara în care este deschis contul bancar);
● fişă de identificare a persoanei juridice (se utilizează formularul de identificare a persoanei juridice aplicabil pentru ţara solicitantului).

Solicitanţii sunt rugaţi să nu contacteze CE prin telefon sau în scris cu privire la rezultatul cererii lor înainte de 28/02/2013.

Cererile selectate vor face obiectul unui acord între CE şi beneficiari, care prevede drepturile şi obligaţiile care decurg din decizia de acordare a finanţării.

Conform CE, acordul tip a fost revizuit în raport cu versiunea anterioară. Modificările prevăd, printre altele, faptul că TVA plătită de organismele publice nu mai este eligibilă, chiar şi în cazul în care acestea nu sunt îndreptăţite să o recupereze.

Traian DOBRE

Chiar dacă s-a pus problema reducerii fondurilor alocate agriculturii pentru Pilonul 2, dedicat dezvoltării rurale, Parlamentul European (PE) a reiterat sprijinul pentru o finanţare adecvată.

Astfel, deputaţii europeni doresc ca bugetul să rămână neschimbat până în 2020. În opinia lor, fermierii vor putea să beneficieze de stimulentele necesare pentru a asigura aprovizionarea pieţei cu produse alimentare, protecţia mediului, crearea de noi locuri de muncă şi un sector competitiv.

Înaintea prezentării de către Comisia Europeană (CE) a viitoarei arhitecturi a Politicii Agricole Comune (PAC), rezoluţia elaborată de Albert Dess (PPE, DE) reflectă priorităţile PE pentru următoarea perioadă financiară 2014-2020.

„Votul transmite un mesaj clar comisarului Dacian Cioloş, iar Comisia va lua în considerare ceea ce apare în raportul nostru, pentru a include aceste prevederi în propunerea legislativă“, a declarat raportorul Dess.

CE va prezenta propunerile legislative concrete privind reforma PAC în toamnă, iar PE şi consiliul vor decide în comun cu privire la forma finală a legislaţiei.

Ce se urmăreşte

Deputaţii europeni sunt de părere că agricultura trebuie finanţată în mod adecvat, pentru a oferi fermierilor stimulentele necesare utilizării de tehnologii moderne şi ecologice. Scopul urmărit este o agricultură europeană care să furnizeze aprovizionarea constantă cu alimente de calitate superioară şi care să contribuie la protecţia mediului şi la obţinerea de energii regenerabile.

Distribuire mai echitabilă a fondurilor

Raportul menţionează că fondurile pentru agricultură ar trebui redistribuite în mod mai echitabil între statele membre şi diferitele categorii de agricultori. Parlamentul propune ca fiecare ţară să primească un procent minim din media de plăţi directe, stabilindu-se în acelaşi timp un plafon maxim pentru plăţile directe. Noile reguli ar trebui să ia în considerare mărimea întreprinderilor agricole, inclusiv criterii obiective legate de ocuparea forţei de muncă şi protecţia mediului.

Pentru a evita utilizarea neadecvată a banilor publici, plăţile directe ar trebui rezervate exclusiv agricultorilor activi, adică acelora care utilizează suprafeţe agricole pentru producţie şi le menţin în bune condiţii agricole şi de mediu.

Combaterea speculaţiilor

Combaterea speculaţiilor pentru materii prime agricole şi a volatilităţii preţurilor necesită o soluţie globală, consideră deputaţii. Astfel, se urmăreşte garantarea stabilităţii pentru agricultori şi a securităţii alimentare pentru consumatori. PE propune un sistem global de notificare a stocurilor existente pentru a combate speculaţia.

De asemenea, pentru a garanta siguranţa surselor de aprovizionare cu produse lactate, deputaţii solicită CE să monitorizeze piaţa produselor lactate şi să permită dezvoltarea durabilă a acesteia prin instrumente de politică pentru lapte şi produse lactate, după 2015. Sistemul de cote actual va expira în 2014.

Traian DOBRE

Comisia Europeană (CE) a lansat o nouă dezbatere pe tema viitorului schemelor de promovare şi informare pentru produsele agricole din Uniunea Europeană (UE).

Odată cu publicarea Cărţii verzi, care tratează această temă, CE examinează modul în care poate să contureze o strategie mai bine orientată şi mai ambiţioasă pentru viitor, de natură să edifice consumatorii din interiorul şi din afara UE în privinţa calităţii, tradiţiilor şi valorii adăugate a produselor agricole şi alimentare din Europa.

Cartea verde conţine patru secţiuni: valoarea adăugată la nivel european a acestei politici de promovare, obiective şi măsuri de utilizat pe piaţa internă a UE, inclusiv pe pieţele locale şi regionale, obiective şi măsuri de utilizat pe pieţele mondiale şi chestiuni mai ample, referitoare la conţinutul şi gestionarea politicii.

Întrebări care aşteaptă răspuns

Diversele întrebări formulate, în număr de 16, vizează diferite aspecte şi conţin o serie de sugestii concepute pentru a stimula răspunsurile. De exemplu, întrebările ating subiecte precum nevoile specifice de informare şi promovare, atât pe piaţa UE, cât şi pe cea externă, precum şi priorităţile care ar trebui stabilite.

Una dintre întrebări abordează, de asemenea, tema programelor destinate mai multor ţări şi a măsurilor care pot fi luate pentru încurajarea programelor cu o dimensiune europeană mai amplă.

Cartea verde ridică o serie de probleme complexe şi invită toate părţile interesate (consumatori, producători, distribuitori şi autorităţi) să îşi prezinte comentariile şi sugestiile până la 30 septembrie 2011. Pe baza răspunsurilor primite, CE va redacta un document care va fi publicat anul viitor, menit să ducă la formularea unor propuneri legislative.

Precizări

Menționăm că Normele UE referitoare la informarea şi promovarea în sectorul agroali­mentar au fost elaborate în anii ′80. În decursul următoarei perioade de timp, acestea au fost adaptate în special cu ocazia creşterii numărului de etichete calitative.

Bugetul UE alocat promovării în temeiul Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului a fost de 50,6 milioane de euro în 2007, apoi de 53,2 milioane de euro în 2008 și de câte 47,4 milioane de euro în 2009 şi în 2010. În sistemul actual, majoritatea programelor sunt orientate către piaţa UE (71% din programe, reprezentând 74% ca valoare) şi aproximativ 8%, spre terțe ţări.

Între 2006 şi 2010 au fost aprobate 190 de programe, majoritatea fiind scheme cu durata de trei ani, în valoare totală de 259,4 milioane de euro, din bugetul UE. Precizăm că acestea trebuie cofinanţate de organizaţiile participante şi de statele membre. De asemenea, conform regulilor stricte care se aplică, aproximativ 59% din solicitări au fost refuzate în perioada 2006-2010.

Traian DOBRE

Publicarea noului proiect al Comisiei Europene de mediu face ca menţinerea biodiversităţii să ducă la subminarea competitivităţii agricultorilor. Capacitatea unică de care dispune sectorul agricol îi permite să ofere societăţii o contribuţie pozitivă în materie de biodiversitate, toate acestea cu producerea, în acelaşi timp, şi a produselor alimentare.

Soluţiile „câştigător-câştigător“ sunt deci necesare pentru a rezulta o „creştere verde“ şi permit agricultorilor să pună în practică măsurile legate de biodiversitate, odată cu scopul lor principal, acela de a produce mărfuri alimentare de o manieră durabilă.

Principalii responsabili

Agricultorii, în colaborare cu administratorii pădurilor, joacă un rol-cheie în conservarea peisajelor rurale, în evitarea abandonării terenurilor, în menţinerea biodiversităţii la cote ridicate şi în efectuarea serviciilor ecosistemice pe care le furnizează.

Ei sunt dispuşi să integreze practicile agricole respectoase faţă de biodiversitate în activităţile desfăşurate zilnic. Rezultatele pozitive au fost deja obţinute, ţinând cont de diversele măsuri de agromediu implementate, precum şi de protejarea voluntară a biodiversităţii.

În zonele unde pădurile şi terenurile agricole coexistă, potenţialul biodiversităţii este foarte ridicat. Conform datelor existente, piaţa nu plăteşte eforturile agricultorilor în direcţia evitării pierderii de biodiversitate, de aceea o susţinere financiară este necesară pentru a permite astfel continuarea activităţilor lor de o manieră pozitivă pentru biodiversitate fără a afecta viabilitatea lor economică şi fără ca nivelul de competitivitate să fie pus în pericol.

Solicitarea agricultorilor

Agricultorii solicită formarea profesională şi servicii de consiliere pentru a le creşte gradul de competenţă.

Inovarea permite menţinerea unui sector agricol competitiv, odată cu furnizarea de beneficii pentru mediu cu un efect important în viitor, ţinând cont de cererea mondială de alimente aflată în creştere şi de exigenţele legate de exploatarea solului.

Agricultorii sunt conştienţi de responsabilitatea lor în materie de conservarea diversităţii genetice a animalelor şi plantelor utilizate pentru producţie, ca o măsură de respectare a biodiversităţii şi o contribuţie preţioasă la menţinerea habitatelor.

Menţinerea diversităţii genetice, inclusiv în materie de varietăţi vegetale, neutilizate încă în producţia agricolă, va câştiga importanţă în contextul schimbărilor climatice.

Agricultura şi administrarea pădurilor trebuie să poată răspunde cererii în creştere în materie de bioenergie şi securitate alimentară, contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea noii strategii europene în materie de biodiversitate.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

În privinţa comunicării CE despre reforma PAC, pentru că este un document lung, încerc să punctez principalele elemente ale reformei care vor fi interesante pentru România.

Criterii de repartizare

Unul dintre elementele de reformă vizează mai multă echitate în acordarea subvenţiilor între vechile şi noile state membre. Criteriile de repartizare a plăţilor directe vor fi regândite pe baze noi, echitabile, transparente. Acum, România primeşte subvenţii sub media europeană. Această reformă va însemna că, după 2014, agricultorii români vor primi mai mulţi bani din bugetul Uniunii Europene.

În prezent, în Uniunea Europeană coexistă două mecanisme de distribuţie a plăţilor directe. În vechile state membre există aşa-numitele criterii istorice, stabilite în 2000-2002, bazate pe producţie, în vreme ce în noile state membre, care au aderat la UE în 2004-2007, există o plată unică la hectar. În acest sistem există dezechilibre. Există, de asemenea, discrepanţe şi între regiuni, şi între diferite tipuri de agricultură.

Elemente constitutive şi particularităţi

Plăţile directe/subvenţiile vor fi compuse din câteva elemente.

Va exista o plată de bază pentru fermierii din toată Europa, sprijin pentru venitul acestora, repartizat pe criterii noi, care vor ţine cont, între altele, de contextul de producţie, de suprafaţă, de condiţiile climatice, de mărimea exploataţiilor. Acest sprijin va fi condiţionat şi de respectarea unor criterii minime de protecţie a mediului.

Apoi, agricultorii vor fi încurajaţi să utilizeze tehnici simple de producţie care să nu pună în pericol biodiversitatea, să ducă la o bună folosire a resurselor naturale şi să sprijine lupta împotriva schimbărilor climatice. Agricultorii vor primi bani în plus dacă vor folosi tehnici gen rotaţia culturilor, menţinerea păşunilor permanente, acoperirea solurilor iarna cu plante care produc materie organică, nelucrarea capetelor de parcelă pentru a evita erodarea solului şi pierderea humusului. Nu vor fi penalizaţi, ci încurajaţi.

Pentru agricultorii din zonele unde e dificil să faci agricultură, pentru zonele defavorizate, statele membre vor avea posibilitatea de a acorda o plată de bază mai ridicată, cum este cazul şi unor zone de munte din România. Această plată va fi complementară sprijinului pentru zonele defavorizate cu cofinanţare naţională, care va fi menţinut în cadrul pilonului II – dezvoltare rurală, cu o susţinere mai clară şi mai vizibilă pentru categorii de agricultori.

Direcţia propusă de comisarul european pentru agricultură este să se renunţe la criteriile istorice şi să se meargă spre un sistem nou, echilibrat, aplicabil tuturor celor 27 de state membre.

Atenţie! Echitate nu înseamnă neapărat egalitate. Noul sistem nu va însemna că fiecare ţăran din orice colţ al Europei va primi aceeaşi sumă de bani. Criteriile vor fi unitare, clare, aplicabile peste tot în Europa, dar vor lua în considerare condiţii economice, sociale, de mediu, care vor duce la plăţi diferenţiate.

Propunerea Comisiei este ca plăţile directe să fie orientate către agricultorii activi şi să fie plafonate plăţile pentru fermele foarte mari; detaliile vor urma în pachetul legislativ care va fi lansat în a doua jumătate a anului acesta.

Sprijin pentru fermele mici

Pe de o parte, acesta se va regăsi în plăţile directe unde, pentru fermele mici, Comisia va propune o modalitate de plată a subvenţiilor mai simplă, cu mai puţină birocraţie, pentru a stimula integrarea lor pe piaţă. Pe de altă parte, programul de dezvoltare rurală va sprijini proiecte de modernizare şi restructurare, de promovare şi de îmbunătăţire a performanţei economice a micilor producători, inclusiv prin finanţarea unor programe de investiţii specifice pentru aceştia.

Elemente esenţiale ale reformei

Propunerea comisarului este să sprijine fermele care au o şansă pe piaţă, pe toate palierele acesteia – internaţională, europeană, naţională, dar şi regională şi locală. Ideea este că, atâta vreme cât producătorii dintr-o fermă mică reuşesc să trăiască de pe urma a ceea ce vând, aceştia trebuie sprijiniţi. Comisarul nu mai pune semnul egal între ferma mare şi rentabilitate.

Se va acorda o mai mare însemnă­tate consultanței agricole, programelor de formare, dar și mobilizării inițiativei locale (actualele programe de tip Leader).

Susţinerea pieţelor locale face parte din conceptul mai larg de susţinere a fermelor mici. Prin programul de dezvoltare rurală vor putea fi susţinute financiar atât crearea pieţelor locale, cât şi acoperirea unor costuri astfel încât producătorii să-şi comercializeze direct produsele. (Aceste posibilităţi oferite de reforma PAC vor fi completate de prevederi din politica de calitate, care va da producătorilor mici posibilitatea unei etichetări specifice a produselor lor, gen „produs în ferma mea“ sau produs montan etc.)

Foarte pe scurt, acestea ar fi două dintre elementele principale ale reformei, relevante pentru România. Este vorba de o schimbare de paradigma în gândirea agriculturii europene, care va aduce o politică europeană mult mai atentă la diversitatea agriculturii din UE-27 şi la specificităţile locale.

Comisia Europeană şi-a prezentat propunerea de strategie a UE pentru regiunea Dunării şi cei 115 milioane de locuitori ai acesteia. Această iniţiativă vizează dezvoltarea imensului potenţial economic şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu ale regiunii. Prin stabilirea unui cadru pentru cooperarea pe termen lung privind o mare varietate de aspecte, strategia va avea un rol-cheie pentru îmbunătăţirea transportului durabil, realizarea conexiunii între sistemele energetice, protecţia mediului, conservarea resurselor de apă şi stimularea climatului de afaceri.

Bătălia pentru cele 100 miliarde euro

Concentrându-se asupra creşterii durabile, strategia va contribui într-o mare măsură la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020. În absenţa unor noi fonduri pentru punerea în aplicare a strategiei, o mai mare armonizare a programelor adoptate de statele din regiunea Dunării ar trebui să determine amplificarea impactului celor 100 miliarde de euro disponibile pentru regiune în cursul exerciţiului financiar actual. Această strategie propune înfiinţarea celei de-a doua „macroregiuni” a UE, după crearea macroregiunii UE din zona Mării Baltice.

Regiunea Dunării cuprinde 14 ţări (dintre care 8 sunt state membre ale UE) – din Germania, la vest, până în Ucraina, la est.

Fondurile sunt uriaşe: cine va beneficia de ele

Deşi strategia nu va oferi o finanţare UE suplimentară, regiunea beneficiază deja de o finanţare considerabilă prin intermediul unei serii de programe ale UE. Obiectivul este de a fructifica într-o mai mare măsură sprijinul disponibil – nu mai puţin de 100 miliarde de euro au fost alocate în cadrul politicii de coeziune (Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european) între 2007 şi 2013 – şi de a arăta modul în care cooperarea macroregională poate contribui la rezolvarea problemelor locale.

Bătălia pentru cele 100 miliarde euro

Concentrându-se asupra creşterii durabile, strategia va contribui într-o mare măsură la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020. În absenţa unor noi fonduri pentru punerea în aplicare a strategiei, o mai mare armonizare a programelor adoptate de statele din regiunea Dunării ar trebui să determine amplificarea impactului celor 100 miliarde de euro disponibile pentru regiune în cursul exerciţiului financiar actual. Această strategie propune înfiinţarea celei de-a doua „macroregiuni” a UE, după crearea macroregiunii UE din zona Mării Baltice.

Regiunea Dunării cuprinde 14 ţări (dintre care 8 sunt state membre ale UE) – din Germania, la vest, până în Ucraina, la est.

Fondurile sunt uriaşe: cine va beneficia de ele

Deşi strategia nu va oferi o finanţare UE suplimentară, regiunea beneficiază deja de o finanţare considerabilă prin intermediul unei serii de programe ale UE. Obiectivul este de a fructifica într-o mai mare măsură sprijinul disponibil – nu mai puţin de 100 miliarde de euro au fost alocate în cadrul politicii de coeziune (Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european) între 2007 şi 2013 – şi de a arăta modul în care cooperarea macroregională poate contribui la rezolvarea problemelor locale.

Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, a declarat: „În cursul perioadei de consultare, statele din regiunea Dunării şi-au arătat angajamentul faţă de crearea unei noi macroregiuni la cel mai înalt nivel. Strategia şi planul de acţiune pe care le propunem au la bază peste 800 de contribuţii primite chiar din partea regiunii. Sunt convins că, insistând asupra celor mai importante aspecte, cum ar fi mobilitatea, energia, poluarea, locurile de muncă şi securitatea, strategia va aduce o contribuţie reală la construirea unui viitor mai bun pentru această parte a Europei. Această a doua macroregiune a UE va avea un rol important în experimentarea noii forme de cooperare. Sunt convins că abordarea macroregională poate oferi rezultate excelente, astfel cum vedem deja în regiunea Mării Baltice.”

Cei patru piloni de bază

Strategia conţine un plan de acţiune detaliat, bazat pe patru piloni:

- Conectarea regiunii Dunării (de exemplu, îmbunătăţirea mobilităţii, încurajarea energiei durabile şi promovarea culturii şi a turismului);

- Protecţia mediului în regiunea Dunării (de exemplu, refacerea calităţii apei, gestionarea riscurilor de mediu şi conservarea biodiversităţii);

- Asigurarea prosperităţii regiunii Dunării (de exemplu, dezvoltarea capacităţii de cercetare, a educaţiei şi a tehnologiilor informaţiei, sprijinirea competitivităţii întreprinderilor şi investiţii în competenţele populaţiei);

- Consolidarea regiunii Dunării (de exemplu, ameliorarea capacităţii instituţionale şi îmbunătăţirea cooperării în vederea combaterii crimei organizate).

Obiective

Strategia are o durată nedeterminată, însă include câteva obiective limitate în timp, pentru a mobiliza eforturile, printre care se numără:

- creşterea cu 20% a transportului de marfă pe Dunăre până în 2020;

- reducerea până în 2020 a nutrienţilor pentru a aduce ecosistemele din Marea Neagră la nivelurile din 1960;

- garantarea accesului la Internet în bandă largă de mare viteză pentru toţi cetăţenii UE din regiune până în 2013;

- asigurarea unei populaţii viabile de sturioni pe Dunăre până în 2020.

Context:

Ţările participante sunt cele care fac în prezent obiectul Procesului de Cooperare Dunăreană (dintre care opt sunt state membre ale UE): Germania (în special Baden-Württemberg şi Bavaria), Austria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, România, Croaţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Moldova şi Ucraina.

Comisia propune strategia la solicitarea Consiliului European. Statele membre au solicitat facilitarea de către Comisia Europeană a creării strategiei şi a punerii sale în aplicare.

Este probabil ca strategia să fie aprobată de statele membre în cursul preşedinţiei ungare în prima jumătate a anului 2011.

Principalele proiecte:

- finalizarea proiectelor prioritare ale UE în domeniul transportului (TEN-T) care traversează regiunea Dunării, de exemplu axa feroviară „magistrală“ care leagă Parisul de Budapesta prin Stuttgart, Ulm, München, Viena şi Bratislava;

- promovarea tehnologiilor ecologice şi protejarea diversităţii biologice a regiunii (bazinul Dunării adăposteşte peste 300 de specii de păsări şi sunt necesare acţiuni urgente pentru a garanta faptul că existenţa lor nu este ameninţată de poluarea industrială şi agricolă);

- elaborarea unor hărţi comune privind riscul de inundaţii pentru regiunea Dunării în ansamblu, pe baza unei ample participări a părţilor interesate la nivel local, regional şi naţional;

- îmbunătăţirea navigaţiei pe Dunăre, inclusiv dezvoltarea de porturi interioare, pe baza unei analize generale a necesităţilor în materie de transport şi logistică;

- dezvoltarea de energii regenerabile, de exemplu energia hidroelectrică şi geotermală;

- modernizarea căilor ferate care leagă principalele oraşe.

Obiectivele viitoarei Politici Agricole Comune

Cele trei obiective principale ale viitoarei PAC:

Obiectivul nr. 1: Producţia alimentară fiabilă pentru a contribui la veniturile agricole şi a limita variabilitatea lor, ţinând cont de faptul că volatilitatea preţurilor şi a veniturilor şi riscurile naturale sunt mai accentuate decât în majoritatea celorlalte sectoare, iar veniturile şi nivelurile de profitabilitate ale agricultorilor sunt, în medie, mai reduse decât cele din restul economiei. Raţiunea acestor măsuri are la bază îmbunătăţirea competitivităţii sectorului agricol şi sporirea ponderii valorii acestuia în cadrul lanţului alimentar, deoarece sectorul agricol este foarte fragmentat în comparaţie cu alte sectoare ale lanţului alimentar care sunt mai bine organizate şi au, prin urmare, o putere de negociere mai mare.

În plus, agricultorii europeni se confruntă cu competiţia de pe piaţa mondială, trebuind să respecte totodată standardele ridicate legate de obiectivele de mediu, siguranţa alimentară, calitatea alimentară şi bunăstarea animalelor solicitate de cetăţenii europeni. În discuţie se află şi necesitatea compensării dificultăţilor legate de producţie în zone cu constrângeri naturale specifice, deoarece aceste regiuni se confruntă cu riscul abandonării terenurilor.

PAC va contribui în special la iniţiativele emblematice ale UE privind „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”, „O Uniune a inovării” şi „Platforma europeană de combatere a sărăciei”.

Gestionarea resurselor naturale

Obiectivul nr. 2: Gestionarea durabilă a resurselor naturale şi politicile climatice au garantat practicile de producţie sustenabile şi au asigurat furnizarea îmbunătăţită de bunuri publice de mediu, deoarece multe dintre beneficiile publice generate de agricultură nu sunt remunerate prin funcţionarea normală a pieţelor. Noile politici au încurajat creşterea ecologică prin inovare, ceea ce necesită continuarea adoptării de noi tehnologii, dezvoltarea de noi produse, schimbarea proceselor de producţie şi sprijinirea unor noi modele de cerere, mai ales în contextul bioeconomiei emergente. Cerinţa este de a trece la acţiuni de atenuare a schimbărilor climatice şi de adaptare la acestea, permiţând agriculturii să reacţioneze la schimbările climatice. Deoarece agricultura este deosebit de vulnerabilă la impactul schimbărilor climatice, prin crearea condiţiilor necesare unei mai bune adaptări a sectorului la efectele fluctuaţiilor meteorologice extreme se pot reduce şi efectele negative ale schimbărilor climatice.

O nouă viziune asupra echilibrului teritorial

Obiectivul nr. 3: Dezvoltarea teritorială echilibrată are în vedere şi necesitatea sprijinirii ocupării forţei de muncă în mediul rural şi păstrării structurii sociale a zonelor rurale. Sunt necesare măsuri pentru a îmbunătăţi economia rurală şi a promova diversificarea, pentru a le permite celor de la nivel local să-şi dezvolte potenţialul şi să optimizeze utilizarea resurselor locale suplimentare. Noile măsuri pornesc de la necesitatea diversificării structurii sistemelor agricole, îmbunătăţirii condiţiilor micilor exploataţii de a dezvolta pieţe locale, aceasta în ideea că structurile agricole şi sistemele de producţie eterogene contribuie la atractivitatea şi identitatea regiunilor rurale ale Europei.

Pentru îndeplinirea acestor obiective este necesară menţinerea sprijinului public acordat sectorului agricol şi zonelor rurale. Sunt necesare politici stabilite la nivel european pentru toţi cei care participă la realizarea producţiei agroalimentare, precum şi un set comun de obiective, principii şi norme. O politică agricolă concepută la nivelul UE permite utilizarea mai eficientă a resurselor bugetare, în comparaţie cu coexistenţa unor politici naţionale.

Pe lângă alte obiective ce privesc aspectele legate de piaţa unică, mai există considerente de ordin transnaţional (de exemplu, coeziunea între statele membre şi între regiuni, problemele de mediu transfrontaliere), precum şi provocări globale ca schimbările climatice, gestionarea apei şi biodiversitatea, sănătatea şi bunăstarea animalelor, siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, sănătatea plantelor, sănătatea publică şi interesele consumatorilor.

Comisia Europeană (CE) a solicitat României să se ocupe de aspectele necorespunzătoare ale protecţiei mediului natural din zona Sulinei şi a Deltei Dunării, una dintre cele mai importante zone umede ale Europei, ne-a informat Reprezentanța în România a CE.

Conform datelor primite, „Comisia este preocupată de procedurile deficitare de evaluare a impactului potenţial al dezvoltării turismului în această zonă care face parte din reţeaua Natura 2000“.

Solicitarea CE, generată de recomandarea lui Janez Potočnik, comisarul european pentru Mediu, ia forma unui aviz motivat, în conformitate cu procedurile de încălcare a dreptului Uniunii Europene. Dacă, în termen de două luni, autorităţile nu informează Comisia cu privire la măsurile luate, în vederea asigurării respectării legislaţiei UE în materie, CE poate transmite cauza Curţii Europene de Justiţie.

Menţionăm că autorităţile române au autorizat un proiect de dezvoltare a unor obiective turistice în Delta Dunării, pe coasta română a Mării Negre. Dezvoltarea plajei Sulina vizează construirea unor spaţii recreative, a unui punct de prim ajutor şi a unei infrastructuri de comunicaţii, într-o zonă care este protejată în temeiul directivei Păsări şi al directivei Habitate.

Traian DOBRE

Marile provocări ale politicii comunitare

Principalul rol al agriculturii este acela de a furniza alimente. Având în vedere faptul că cererea de alimente la nivel mondial va continua să crească în viitor, UE ar trebui să poată contribui la satisfacerea acestei cereri mondiale. Prin urmare, este esenţial ca agricultura UE să-şi menţină capacitatea de producţie şi să şi-o îmbunătăţească, respectând totodată angajamentele asumate de UE în privinţa comerţului internaţional şi coerenţa politicilor în favoarea dezvoltării. Un sector agricol puternic este vital pentru ca industria alimentară foarte competitivă să rămână o parte importantă a economiei şi comerţului UE (UE este principalul exportator mondial de produse agricole în cea mai mare parte prelucrate şi cu mare valoare adăugată).

Agricultura UE se găseşte în prezent într-un mediu mult mai competitiv, pe măsură ce economia mondială devine tot mai integrată, iar sistemul de schimburi comerciale se liberalizează tot mai mult. Potrivit prognozelor, această tendinţă va continua şi în anii următori, având în vedere posibila încheiere a negocierilor din cadrul Rundei de la Doha şi a acordurilor bilaterale şi regionale aflate acum în curs de negociere. Prin urmare, este importantă sporirea în continuare a competitivităţii şi productivităţii sectorului agricol al UE. Deşi sunt favorabile pe termen mediu, se preconizează totuşi că viitorul pieţelor agricole va fi caracterizat de o mai mare nesiguranţă şi o volatilitate sporită. Mai mult decât atât, viitoarea PAC va funcţiona într-o perioadă de după o criză economică ce a adus prejudicii grave agriculturii şi zonelor rurale, legându-le direct de evoluţiile macroeconomice mai ample, care au afectat costul producţiei agricole. După un deceniu în care veniturile doar au stagnat, beneficiile agricole au scăzut substanţial în 2009, agravând situaţia deja fragilă a unor venituri agricole semnificativ mai reduse (cu aproximativ 40% per unitate de muncă) decât cele din restul economiei, venitul pe locuitor în zonele rurale fiind considerabil mai mic (cu aproximativ 50%) decât în zonele urbane.

Mediul şi schimbările climatice

Agricultura şi silvicultura au un rol esenţial în producerea de bunuri publice, mai ales a celor de mediu, precum peisajele, biodiversitatea terenurilor agricole, stabilitatea climatică şi rezistenţa la dezastre naturale de genul inundaţiilor, secetei şi incendiilor. În acelaşi timp, numeroase practici agricole au potenţialul de a exercita o presiune asupra mediului, ducând la epuizarea solului, lipsa şi poluarea apei, precum şi la pierderea habitatelor animalelor sălbatice şi a biodiversităţii.

Deşi emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură în UE au scăzut cu 20% după 1990, pot fi depuse eforturi suplimentare, acestea fiind necesare pentru a îndeplini obiectivele ambiţioase ale agendei UE privind energia şi clima. Este important să se deblocheze şi mai mult potenţialul sectorului agricol de atenuare, de adaptare şi de furnizare a unei contribuţii pozitive prin reducerea emisiilor de GES şi prin măsuri legate de eficienţa producţiei, inclusiv prin îmbunătăţiri ale eficienţei energetice, producţia de biomasă şi energie din surse regenerabile, sechestrarea carbonului şi protejarea lui în soluri cu ajutorul inovării. Industria alimentară reprezintă 13,5% din totalul formei de muncă ocupate şi 12,2% din valoarea adăugată brută a industriei prelucrătoare europene. Exporturile de produse agroalimentare reprezintă 6,8% din totalul exporturilor UE.

Echilibru teritorial

Tot mai multe zone rurale au ajuns să fie susţinute din ce în ce mai mult de factori din afara agriculturii, datorită diversificării structurii lor socioeconomice. Totuşi, agricultura rămâne un element propulsor esenţial al economiei rurale, într-o mare parte a UE. Vitalitatea şi potenţialul multor zone rurale sunt, în continuare, strâns legate de prezenţa unui sector agricol competitiv şi dinamic, atractiv pentru tinerii agricultori. Această situaţie caracterizează mai ales zonele predominant rurale, în care sectorul primar reprezintă aproximativ 5% din valoarea adăugată şi 16% din forţa de muncă ocupată, precum şi noile state membre, în care este important să se consolideze recentele creşteri de productivitate şi să se dezvolte întregul potenţial al agriculturii.

În plus, agricultura joacă un rol important în zonele rurale prin generarea de activităţi economice suplimentare, deosebit de strâns legate de prelucrarea alimentelor, turism şi comerţ. În multe regiuni, agricultura constituie baza tradiţiilor locale şi a identităţii sociale.

De ce avem nevoie  de o reformă?

PAC a evoluat, dar sunt necesare şi alte schimbări pentru a putea face faţă noilor provocări, în special pentru:

- a răspunde îngrijorării tot mai accentuate legate de securitatea alimentară a UE şi, global, a îmbunătăţi gestionarea sustenabilă a unor resurse naturale precum apa, aerul, biodiversitatea şi solurile, a face faţă presiunii tot mai mari asupra condiţiilor producţiei agricole, generată de schimbările climatice în curs;

- creşterea inteligentă – prin creşterea eficienţei resurselor şi îmbunătăţirea competitivităţii cu ajutorul cunoaşterii tehnologice şi al inovării, prin dezvoltarea unor produse de calitate şi cu valoare adăugată ridicată şi prin dezvoltarea de tehnologii ecologice şi utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, prin investiţiile în formare, oferirea de stimulente pentru inovarea socială în zonele rurale şi îmbunătăţirea utilizării rezultatelor cercetării;

- creşterea durabilă − prin menţinerea bazei de producţie a alimentelor, hranei pentru animale şi energiei din surse regenerabile, asigurarea gestionării sustenabile a terenurilor şi promovarea sănătăţii animalelor şi plantelor.

În anul agricol 2009-2010, Comisia Europeană (CE) a aplicat sancţiuni care constau în plata unor taxe suplimentare, în valoare totală de 19 milioane de euro, pentru depăşirea cotei de lapte. Spre comparaţie, anul trecut au fost percepute 99 milioane de euro, iar acum doi ani, 340 milioane de euro.

Statele sancţionate sunt Danemarca, Ţările de Jos şi Cipru, conform cifrelor provizorii publicate de CE.

Menţionăm că, după majorarea cotelor, convenită în cadrul bilanţului de sănătate al PAC din 2008, producţia italiană s-a încadrat pentru prima oară în limitele impuse, în timp ce producţia totală a Uniunii Europene (UE) a fost cu aproximativ 7% mai mică decât volumele prevăzute de cota totală.

România, sub nivelul cotei

Potrivit datelor statistice ale UE, România figurează, alături de alte 14 state membre (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Irlanda, Grecia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia şi Regatul Unit), pe lista celor care, în urma corecţiei conţinutului de materie grasă, au avut livrări cu cel puţin 10% mai mici decât cota naţională.

Livrările globale au scăzut cu 0,6%, ceea ce reflectă situaţia dificilă de pe piaţă, înregistrându-se reduceri de peste 2% în 11 state membre, printre care şi ţara noastră (Republica Cehă, Estonia, Irlanda, Grecia, Franţa, Letonia, Lituania, Ungaria, Slovacia şi Suedia).

Cum funcţionează sistemul

Reprezentanţa în România a CE ne-a explicat că laptele de vacă se comercializează în UE pe bază de cote. Fiecare stat membru are două cote, una pentru livrările către fabricile de lapte, cealaltă pentru vânzările directe către consumatori. Aceste cantităţi sunt distribuite între producătorii din fiecare stat membru (cote individuale). Pentru anul de cotă 2009-2010, cota totală pentru livrările către fabricile de lapte a fost de 144,8 milioane de tone, împărţită în 836.000 de cote individuale. Cota separată, de 3,5 milioane de tone pentru vânzări directe, se împarte în aproape 370.000 de cote individuale.

Atunci când cota naţională este depăşită, producătorii care au contribuit la această depăşire trebuie să plătească o taxă pe excedent – sau „taxă suplimentară“ – în valoare de 27,83 de euro per 100 kg în exces.

Traian DOBRE

Comisia Europeană a aprobat Programul de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole, prezentat de România în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului şi de stabilire a contribuţiei Uniunii la acest program.

Beneficiari

Beneficiarii sunt apicultori, persoane fizice sau juridice, persoane fizice autorizate organizate în asociaţii de crescători de albine, federaţii, uniuni apicole, cooperative agricole sau grupuri de producători recunoscute, conform legislaţiei în vigoare.

Acţiuni aprobate:

• achiziţia de medicamente, produse biologice şi suplimente nutritive folosite în tratarea varoozei în apicultura convenţională şi în cea ecologică;

• achiziţia de mătci, roi la pachet, roi pe faguri şi familii de albine pentru refacerea şeptelului apicol;

• realizarea şi implementarea Programului Naţional de Management al Resurselor Melifere (PNMR) de origine silvică şi al culturilor entomofile sub aspectul eficientizării stupăritului pastoral din România;

• achiziţia de stupi în vederea reformării stupilor uzaţi, deplasaţi în pastoral;

• efectuarea analizelor fizico-chimice ale mierii care atestă calitatea acesteia.

Acţiunile enumerate sunt finanţate de CE în proporţie de până la 50% din cheltuielile efectuate de România pentru fiecare investiţie efectuată de beneficiari (T.D.).

Comisia Europeană (CE) a aprobat finanţarea a 210 noi proiecte, în cadrul celei de a treia cereri de propuneri, pentru programul LIFE+ (2007-2013), Fondul European pentru Mediu. Proiectele provin din întreaga UE şi includ domenii precum conservarea naturii, politici de mediu, informare şi comunicare. Valoarea totală se ridică la 515 milioane de euro, la care UE va contribui cu 249,8 milioane de euro, pentru cofinanţare.

În România, vor beneficia de banii europeni proiectele Cleanwater, al Administraţiei Naţionale „Apele Române“ şi Institutului Naţional de Hidrologie şi Managementul Apei, precum şi Stipa, al Fundaţiei ADEPT Transilvania.

Proiectele din cadrul componentei LIFE+ Natură şi biodiversitate au alocate cele mai mari fonduri și vizează ameliorarea stării de conservare a unor specii şi habitate pe cale de dispariţie. Dintre cele 194 de propuneri primite, CE a ales pentru finanţare 84 de proiecte, depuse de parteneriate formate între organisme de conservare a naturii, autorităţi guvernamentale şi alte părţi interesate. Proiectele urmează să se realizeze în 24 de state membre şi reprezintă o investiţie totală de 224 de milioane de euro, din care UE va asigura în jur de 124 de milioane de euro.

Menționăm că LIFE+ este instrumentul financiar european pentru mediu, cu un buget total de 2,143 de miliarde de euro, pentru 2007-2013. Pe parcursul acestei perioade, CE va lansa câte o cerere de propuneri de proiecte LIFE+ pe an.

(T.D.)

Statele membre urmează să deţină întreaga responsabilitate a cultivării organismelor transgenice pe teritoriul lor.

La mijlocul lunii iulie, Comisia Europeană a propus să li se confere statelor membre ale Uniunii Europene libertatea de a permite, restricţiona sau interzice cultivarea organismelor transgenice (OMG) pe o porţiune sau pe întreaga suprafaţă a teritoriului lor. Păstrând neschimbat sistemul de autorizare OMG al UE, bazat pe date ştiinţifice, pachetul adoptat constă dintr-o Comunicare, o Recomandare nouă, referitoare la coexistenţa culturilor MG cu cele convenţionale şi/sau ecologice, precum şi dintr-un proiect de Reglementare, care propune o modificare a legislaţiei OMG. Noua Recomandare referitoare la coexistenţă le permite statelor-membre să aibă mai multă flexibilitate, în funcţie de condiţiile de la nivel local, regional şi naţional, în momentul adoptării măsurilor de coexistenţă. Reglementarea propusă amendează Directiva 2001/18/EC, care permitea statelor membre să interzică sau să restricţioneze cultivarea organismelor transgenice pe teritoriul lor.

Un demnitar şi o decizie înţeleaptă

Comisarul responsabil pentru politicile privitoare la sănătate şi consumatori, John Dalli, a spus: „În martie 2010, Comisia a promis că, până la sfârşitul verii, va prezenta o propunere cuprinzătoare referitoare la politica noastră viitoare în privinţa cultivării organismelor MG. Astăzi, ne îndeplinim această promisiune. Măsurile concrete adoptate astăzi le vor permite statelor membre să ia decizii în privinţa cultivării organismelor transgenice. Experienţa acumulată până acum în domeniul cultivării acestor organisme demonstrează faptul că statele membre au nevoie de mai multă flexibilitate pentru a-şi organiza sistemele de coexistenţă dintre OMG şi alte tipuri de culturi, cum ar fi cele convenţionale şi cele ecologice.“ Comisarul a adăugat: „Acordarea unei libertăţi autentice, pe alte baze decât pe evaluarea ştiinţifică a riscurilor legate de sănătate şi de mediu, impune, de asemenea, şi o modificare a legislaţiei actuale. Subliniez faptul că sistemul de autorizare care se află în vigoare pe tot teritoriul Uniunii Europene şi care are o bază ştiinţifică solidă rămâne valabil în întregime.“ În încheiere, a afirmat: „Acest lucru înseamnă că existenţa unui sistem foarte amănunţit de evaluare a siguranţei şi a unui sistem de monitorizare consolidat constituie priorităţi în cultura organismelor transgenice şi sunt, prin urmare, nişte obiective pe care le urmărim cu multă hotărâre. Comisia s-a angajat să întreprindă acţiuni în acest sens înainte de sfârşitul anului.“

Acum avem o abordare mai flexibilă a cultivării

Sistemul de autorizare strict, care există deja şi care se bazează pe date ştiinţifice, pe siguranţă şi pe alegerea consumatorului, va rămâne neschimbat.

Odată cu acordarea acestei noi libertăţi statelor membre în privinţa deciziilor de a cultiva OMG, s-a transmis un semnal puternic cetăţenilor, în sensul că Europa ţine cont de preocupările acestora – care pot varia de la o ţară la alta – în ceea ce priveşte organismele transgenice. Noua abordare urmăreşte menţinerea unui echilibru corect între păstrarea unui sistem de autorizare al UE şi libertatea statelor membre de a decide să cultive sau nu organisme MG pe teritoriul lor. Propunerea apare în urma liniilor directoare politice prezentate de preşedintele Barroso în luna septembrie 2009. Includerea acestei libertăţi în cadrul legislativ privitor la OMG ar trebui să permită sistemului de autorizare a organismelor transgenice să funcţioneze eficient. Ca un prim pas în cadrul legislaţiei actuale, Recomandarea recentă, care conţine liniile directoare referitoare la crearea măsurilor naţionale de coexistenţă, înlocuieşte Recomandarea din 2003.

Recomandarea anterioară făcea o corelare directă între stabilirea măsurilor de coexistenţă şi respectarea pragului de 0,9% legat de etichetarea ca MG a alimentelor, furajelor sau produselor destinate procesării directe. Statelor membre li se recomandă să-şi limiteze măsurile de coexistenţă (de exemplu distanţele dintre câmpurile MG şi cele non-MG) la respectarea procentului de 0,9% prezenţă MG în celelalte culturi.

Experienţa dobândită în ultimii ani arată faptul că pierderile potenţiale de venit, pentru producătorii non-MG – cum ar fi cei care fac agricultură ecologică şi, uneori, agricultorii convenţionali – nu ţin numai de depăşirea pragului de etichetare. În unele cazuri, prezenţa organismelor transgenice în anumite produse alimentare poate afecta activitatea unor agenţi economici care ar dori să le comercializeze ca produse care nu conţin OMG.

Recomandări permisive

Liniile directoare neobligatorii, cuprinse în noua Recomandare referitoare la coexistenţă, reflectă mai bine posibilitatea prevăzută în legislaţia actuală (Articolul 26 din Directiva 2001/18/EC), şi anume aceea ca statele membre să adopte măsuri prin care să evite prezenţa neintenţionată a organismelor transgenice în culturile convenţionale şi ecologice. Acest lucru permite totodată stabilirea unor măsuri care urmăresc limitarea conţinutului OMG din alimentele şi furajele convenţionale la niveluri sub cel de etichetare, de 0,9%. De asemenea, noua Recomandare clarifică faptul că statele membre pot să-şi stabilească „zone fără OMG“, oferind o îndrumare mai bună acestora, în sensul abordărilor care pot fi adoptate pentru asigurarea coexistenţei. Biroul European pentru Coexistenţă va continua să elaboreze, împreună cu statele membre, bune practici de coexistenţă, precum şi linii directoare tehnice privitoare la aspecte legate de acest domeniu.

Siguranţă legislativă pentru viitor

Propunerea de revizuire a Directivei 2001/18/EC are ca scop obţinerea unei siguranţe legislative pentru statele membre, în momentul în care acestea vor decide să cultive OMG pe alt fundament decât cel al evaluării ştiinţifice a riscurilor de sănătate şi de mediu. În acest sens, Comisia propune includerea unui articol nou (26 b), care se va aplica tuturor organismelor transgenice care vor fi autorizate pentru cultivare în Uniunea Europeană, fie în cadrul Directivei 2001/18/EC, fie în cadrul Reglementării (EC) nr. 1829/2003. Statele membre vor putea să interzică sau să restricţioneze cultivarea organismelor transgenice pe o porţiune a teritoriului lor sau pe întreg teritoriul lor, fără a se mai recurge la clauza de salvgardare. Deciziile lor nu vor avea nevoie de autorizarea Comisiei, însă statele membre vor trebui să le informeze pe celelalte, precum şi Comisia, cu o lună înainte de a adopta măsurile respective. De asemenea, statele-membre vor fi obligate să respecte principiile generale ale Tratatelor şi ale Pieţei unice şi să fie consecvente cu obligaţiile internaţionale ale Uniunii Europene.

În acelaşi timp, sistemul de autorizare al Uniunii Europene, bazat pe evaluarea ştiinţifică a riscurilor asupra sănătăţii şi mediului, va fi păstrat şi îmbunătăţit, asigurând astfel protecţia consumatorilor şi funcţionarea pieţei interne a seminţelor de consum MG şi non-MG, precum şi a alimentelor şi furajelor MG.

Propunerea legislativă va fi adoptată prin codecizie cu Parlamentul European şi Consiliul Europei.     

Informaţii suplimentare:
MEMO/10/325
http://ec.europa.eu/food/food/biotechnology/index_en.htm

Ne-am ars! Dacă nu găsim îndurare la Comisia Europeană, agricultura românească va returna vreo 50 milioane de euro, care reprezintă penalizări şi corecţii financiare aferente anului 2007. Totul din cauza unor nereguli, cum ar fi declararea incorectă a suprafeţelor cultivate.

„Aş dori ca, în această nouă campanie, să avem cât mai puţine erori. Într-adevăr, este dificilă identificarea parcelei, dar îi rugăm pe fermieri să vină cu toate datele cerute, astfel încât identificarea să fie făcută corect, pentru a nu se mai ajunge la corecturi de fonduri, eventuale penalizări generate de un grad mare de eroare“ – a declarat Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în cadrul unei recente conferinţe de presă.

Domnia sa a mai spus că, acum, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) se află în plin proces de închidere a conturilor pe 2007. Este vorba de vreo 3 milioane de euro care trebuie să ajungă în conturile unor fermieri.

Referitor la acelaşi an, demnitarul a spus că există o propunere din partea Uniunii Europene, în urma unui audit, de a aplica o corecţie financiară României, de 10% din suma plătită în 2007, adică 42 milioane de euro dint-un total de 420 milioane de euro fonduri europene. Însă, conform datelor existente la APIA, corecţia nu ar trebui să depăşească 2,8 milioane de euro, sumă care va fi notificată la CE.

Dacă vom fi iertaţi, vom vedea. Cert este că, tot pentru 2007, ţara noastră va plăti şi penalităţi, de „numai“ 8 milioane de euro. Nu se ştie încă ce surprize ne aşteaptă pentru 2008 şi 2009!

În contextul situaţiei excepţionale de pe piaţă, Comisia Europeană propune mărirea exportului de zahăr peste cotă, în anul de comercializare 2009-2010. Astfel, producătorii din UE scapă de reducerea finală a cotei, se arată în proiectul de regulament pe care comisarii europeni l-au prezentat Comitetului de gestiune.

Se estimează că exportul de zahăr, peste cotă, va creşte cu 500.000 de tone în acest an, care se încheie la 31 iulie 2010. Luarea acestei măsuri temporare, aflate în deplină conformitate cu obligaţiile internaţionale ale UE, este posibilă pe fondul condiţiilor speciale de pe piaţa zahărului din UE şi la nivel mondial.

Totul a pornit de la scăderea producţiei mondiale de zahăr sub nivelul consumului şi diminuarea stocurilor. Ca urmare, preţul a crescut fără precedent, în detrimentul consumatorilor. Aşa că, având în vedere preţurile la zahăr pe piaţa UE şi pe cea mondială, precum şi costurile de producţie la sfeclă şi la zahăr în UE, zahărul produs peste cotă în UE poate fi exportat fără încălcarea angajamentelor UE la OMC privind subvenţiile.

Menţionăm că UE a avut o recoltă foarte bună în 2009, astfel încât producţia de zahăr peste cotă a fost mai mare decât se prevăzuse.

Contingent destinat industriei chimice

În acelaşi timp, CE pregăteşte un regulament pentru a autoriza importul fără taxe vamale de pe piaţa internaţională a unei cantităţi de 400.000 tone de zahăr, pentru o eventuală utilizare în industria chimică, în anul de comercializare 2010-2011. Se planifică astfel pe termen lung aprovizionarea cu materie primă a acestui sector, consumator tradiţional al zahărului peste cotă din Uniunea Europeană.

Contingent pentru industria de rafinare

De asemenea, se va facilita accesul la zahărul brut, pentru rafinare, în cadrul contingentelor de import CXL. În acest scop, în 2009-2010, la importurile din Brazilia, Australia şi Cuba se va suspenda condiţia de prezentare a licenţelor de export emise de aceste ţări. Un certificat de origine va fi de ajuns.

Traian DOBRE

Răspunsul este, din unele puncte de vedere, afirmativ, criza existând la nivel european, fiind provocată de scăderea preţului laptelui. Această scădere este pusă de producătorii europeni pe seama creşterii cotei naţionale de lapte, în timp ce Comisia Europeană dă vina pe criza economică.

Cine are, totuşi, dreptate?

Producătorii de lapte din România sunt nemulţumiţi că sunt aproape scoşi de pe piaţă de importul pe care îl fac procesatorii din ţări precum Ungaria, Polonia sau Cehia, din cauza preţului mai scăzut al laptelui. Aceasta se întâmplă datorită faptului că în aceste ţări producătorii primesc accize reduse la motorină, furaje şi verde la credite avantajoase. Preţul oferit la noi de către procesator producătorului (0,4/0.5 lei pe litru) este considerat unul de mizerie de către crescătorii de taurine, care preferă deseori să-l dea porcilor sau să-l arunce la canal!

S-a întâmplat şi în alte ţări europene, în 2009, unde, în urma deprecierii preţului laptelui şi afectării veniturilor, producătorii au protestat aruncând milioane de litri de lapte pe câmp sau în faţa sediului Comisiei Europene.

Aceste acţiuni de protest au fost denumite greva laptelui.

În aceste condiţii, în România mulţi dintre crescătorii de animale au renunţat şi la afacerea cu lapte. Aceştia susţin că laptele importat este mult mai slab decât cel autohton şi că statul închide ochii la importul masiv şi la declararea laptelui de import ca fiind românesc.

Soluţii pentru depăşirea crizei

- Stabilirea unui preţ de referinţă şi permiterea pentru producător şi procesator a unui adaos de 5-10% sunt soluţii respinse din start de către reprezentanţii Ministerului Agriculturii, având ca argument faptul că în niciun stat din UE nu este reglementat un astfel de preţ.

- O altă rezolvare a crizei ar fi înfiinţarea de unităţi locale de procesare a laptelui cu centre proprii de prelucrare a acestuia. Astfel, fermierii vor ieşi cu propriul brand pe piaţa laptelui, vor crea locuri de muncă, iar procesatorii vor recolta de la aceştia cantităţi mai mari.

- Fapt este că Ministerul Agriculturii nu pare a fi preocupat de situaţia producătorilor de lapte autohtoni şi nu consideră oportună stabilirea unui preţ de referinţă pentru litrul de lapte, în timp ce procesatorii susţin că plătesc preţul corect.

S-ar părea, acestea fiind spuse, că aşa-numita criză a laptelui există, dar lipseşte cu desăvârşire…

George Dumitrache

Declaraţiile pentru lapte

Pentru o centralizarea eficientă a cantităţilor de lapte comercializate la nivel naţional prin vânzare directă şi pentru întocmirea rapoartelor către Comisia Europeană, cumpărătorii şi producătorii deţinători de cotă de lapte au obligaţia de a depune declaraţiile anuale privind vânzările realizate în anul de cotă 2009-2010.

Anul acesta, perioada de depunere a formularelor se încheie pe 14 mai 2010, depăşirea acestui termen atrăgând după sine penalizări financiare. Sarcina de completare a declaraţiilor revine atât producătorilor care au comercializat lapte sau produse lactate pe parcursul anului de cotă, cât şi celor care nu au făcut acest lucru. Declaraţiile vor fi depuse la Compartimentul Administrare Cote de Lapte din cadrul Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. (L.D)

Comisia Europeană va continua să facă tot posibilul pentru sprijinirea fermierilor producători de lapte şi pentru stabilizarea pieţei. În raportul publicat toamna trecută cu privire la situaţia de pe piaţa lactatelor, Comisia prezenta o listă a măsurilor disponibile pentru atenuarea gravelor dificultăţi cu care se confruntă această piaţă.

Principalele instrumente de intervenţie vizează depozitarea privată şi restituirile la export. Totodată, se va permite efectuarea în avans a plăţilor directe către fermieri, lansând în acest scop o nouă rundă de programe de promovare a lactatelor.

Printre alte posibile măsuri se numără finanţarea retragerilor voluntare din producţia de lapte cu ajutorul banilor obţinuţi prin taxarea depăşirilor de cotă şi includerea fermierilor în cadrul temporar de criză pentru ajutoarele de stat. În plus, statele membre au posibilitatea de a redistribui ajutoare către sectorul lactatelor în temeiul acordului privind bilanţul de sănătate din 2008 şi există o serie de căi de a veni în ajutorul producătorilor de lapte în cadrul politicii de dezvoltare rurală. Comisia continuă să analizeze eventualele practici anticoncurenţiale din lanţul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate.

„Trebuie să facem tot posibilul ca să-i ajutăm pe producătorii noştri de lapte care se confruntă cu prăbuşirea preţurilor“, se afirma într-un raport al Comisiei Europene. Vom continua să folosim toate măsurile de care dispunem pentru stabilizarea pieţei dar, aşa cum a indicat Consiliul European, nu vom reveni asupra politicii noastre de eliminare lină şi treptată a cotelor. A pune în discuţie acest proces nu ar face decât să creeze nesiguranţă şi nu ar ajuta cu nimic la remedierea situaţiei.“

Măsuri disponibile

Comisia a dat drumul la ajutorul pentru depozitarea privată a untului la începutul lunii ianuarie în 2009, iar anul trecut s-au depozitat aproximativ 120.000 de tone. Perioada de acordare a ajutoarelor pentru depozitarea privată expiră la sfârşitul lui februarie 2010.

Cumpărarea la intervenţie a untului şi laptelui praf degresat a debutat la 1 martie 2009, iar Comisia a propus recent prelungirea achiziţiilor până la 28 februarie 2010, adică până la începutul următorului sezon de intervenţie. Comisia a propus, de asemenea, să fie abilitată să procedeze la fel şi în 2010, dacă situaţia de pe piaţă o impune. Până acum s-au cumpărat 81.900 tone de unt şi 231.000 tone de lapte praf degresat.

În ianuarie 2009 s-au reactivat restituirile la export pentru produsele lactate. Nivelul lor a fost menţinut în limite prudente pentru a permite exportatorilor europeni să concureze fără a submina preţurile de pe piaţa mondială. Comisia va continua să acorde restituiri atât timp cât va fi nevoie.

Sistemul de distribuire a laptelui în şcolile UE a fost recent îmbunătăţit şi sunt în curs discuţii pentru a-l face şi mai atrăgător.

Preocupări

Comisia Europeană implementează în prezent foaia de parcurs propusă în comunicarea sa „Preţurile la alimente în Europa“ şi studiază posibilitatea stabilirii unui nou sistem de monitorizare a preţurilor. Comisia analizează, de asemenea, eventualele practici anticoncurenţiale din lanţul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate.

Fermierii producători de lactate trebuie să fie încurajaţi să coopereze mai eficient în cadrul organizaţiilor de producători, ca să-şi mărească forţa de negociere.

Sistemul cotelor

Consiliul European a solicitat prezentarea unor „posibile opţiuni pentru stabilizarea pieţei produselor lactate“, cu respectarea rezultatelor bilanţului de sănătate. Ar însemna să nu se respecte rezultatele bilanţului de sănătate dacă s-ar modifica sistemul cotelor. Aşadar, deocamdată este exclusă ideea reducerii cotelor sau a suspendării măririlor de cote deja convenite.

Comisia sugerează statelor membre să impună taxe suplimentare asupra producătorilor care îşi depăşesc cotele individuale şi să folosească aceşti bani pentru finanţarea retragerilor voluntare din producţia de lapte sau să-i redistribuie unor grupuri prioritare.

În mod excepţional, Comisia a autorizat statele membre să efectueze până la 70% din plăţile directe către fermieri cu începere din 16 octombrie, în loc de 1 decembrie 2009.

Statele membre au putut acorda şi ajutoare de stat de minimis sau împrumuturi în condiţiile pieţei pentru sprijinirea producătorilor care au probleme cu lichidităţile. Se poate lua în considerare o modificare a cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat. În acest fel, s-ar putea plăti până la 15.000 de euro per fermier până la sfârşitul anului acesta, scăzând eventualele ajutoare de minimis primite de fermierii în cauză.

Laura DOBRE