Agro BUSINESS

Introducerea agriculturii în cadrul general de negocieri multilaterale din 1994 a constituit un punct de cotitură pentru activităţile de comerţ cu produse agricole. Acordul agricol din Runda Uruguay (AARU), semnat la Marrakech în 1994, reglementează, în prezent, comerţul cu produse agricole.

În urma acordului au rezultat trei tipuri de angajamente. În materie de acces la piaţă, acordul a pus capăt dispozitivelor de protecţie existente pe pieţele interne şi le-a transformat în taxe vamale consolidate. În materie de subvenţii la exportul produselor agricole, acestea au fost limitate. În materie de susţinere internă, au fost reduse subvenţiile care creau distorsiuni pe pieţele internaţionale.

Ţările dezvoltate s-au angajat să reducă, în perioada 1995-2001, cu 37% nivelul taxelor vamale şi cu 20% nivelul subvenţiilor naţionale, cele care creau distorsiuni pe pieţele mondiale.

Pentru a răspunde exigenţelor din acord, Uniunea Europeană şi-a remaniat profund Politica Agricolă, începând cu anul 1992, alte modificări fiind făcute în 1999 si 2003. A fost diminuat numărul preţurilor garantate odată cu reducerea ajutoarelor de susţinere a pieţei. În acelaşi timp, au fost iniţiate ajutoarele directe pentru producători pe unitatea de suprafaţă sau pe cap de animal, care au avut un efect distorsionist mai mic. Ajutoarele directe anterioare au fost înlocuite cu ajutoare decuplate, independente de alegerea tipului de producţie de către agricultor.

În contextul reformelor PAC ale UE, a fost pus în aplicare programul „Fair Act“ în SUA, în două etape, 1996 şi 2002, apoi „Farm Security and Rural Investment Act“ care conţineau prevederile acordului semnat. UE şi SUA continuă să fie cele două entităţi cu numărul cel mai mare de exploataţii agricole din lume şi se „bat“ pentru primul loc în ceea ce priveşte exportul de produse agricole. Ele sunt în competiţie directă cu alte state dezvoltate cu vocaţie de exportatori, printre care amintim: Canada, Noua Zeelandă, Australia.

Brazilia, în top

Dintre statele în curs de dezvoltare, Brazilia este ţara care are cel mai mic cost de producţie al mărfurilor agricole, ceea ce a dus la progrese remarcabile la export. Brazilia ocupă procente importante din pieţele internaţionale în ceea ce priveşte: zahărul, soia, bumbacul şi ameninţă poziţiile ocupate de europeni, în special de Franţa, pe pieţele tradiţionale ale acesteia.

India a devenit exportator net, însă nu este decât un jucător marginal în comerţul agricol internaţional. China, importatoare netă, beneficiază de unele avantaje pentru anumite produse, cum sunt: carnea de porc, de pasăre, fructele şi legumele.

La polul opus statele mai sărace, precum cele din Africa, văd cum participarea lor în comerţul mondial se diminuează, iar marginalizarea acestora este în creştere. Negocierile agricole, începute în 2001, în cadrul ciclului Doha, au avut drept principal scop dezvoltarea.

Progrese importante au fost realizate odată cu acordul cadru din august 2004, precum şi odată cu declaraţia miniştrilor de la Hong Kong din 2005: accesul privilegiat la piaţă al celor mai sărace state, eliminarea taxelor vamale şi introducerea de cote pentru un număr mai mare de produse, dispariţia subvenţiilor la export până în anul 2013.

Reducerea taxelor vamale

Negocierile au fost suspendate în iulie 2006, deoarece nu au fost găsite cele mai bune soluţii pentru diminuarea taxelor vamale şi a subvenţiilor agricole. Diferite simulări au fost realizate, cu ajutorul modelelor de echilibru general şi comerţ internaţional, de către organizaţiile internaţionale, de instituţiile de cercetare.

Aceste scenarii cuprind, în general, reducerea taxelor vamale, dar acordă o atenţie sporită şi solicită o flexibilitate mai mare în cazul taxelor aferente produselor considerate „sensibile“, reducerea nivelului ajutoarelor interne care distorsionează piaţa şi eliminarea subvenţiilor la export până în anul 2013. În urma acestor scenarii, UE şi într-o măsură mai mică SUA sunt câştigătoare, ţinând cont de creşterea importurilor (dacă vor deveni importatoare!) şi de scăderea preţului de care beneficiază consumatorii.

Cei mai mari beneficiari ai acordului sunt însă ţările cu potenţial agricol mare, cum sunt Brazilia şi Argentina. În schimb, statele din zona Caraibelor şi Africa subsahariană pot pierde, prin acest acord, accesul preferenţial la pieţele europene şi americane.

Pe viitor, nu rămâne decât să se găsească un acord, fără costuri politice majore, care să favorizeze diferitele zone ale lumii şi să aducă ceva câştiguri şi pentru statele cele mai sărace.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Alfred C. Toepfer, unul dintre giganţii mondiali în comerţul cu cereale, a achiziţionat pentru 2,8 mil. euro un siloz de 12.000 tone în Biled, judeţul Timiş, în apropierea graniţei cu Ungaria. Aceasta este prima investiţie a companiei într-un siloz în afară de cele din sudul României.

Toepfer derulează afaceri în România de peste 300 milioane de euro în comerţul cu cereale.

Silozul de Biled se află în proprietatea companiei Agrobanat CDC Holding, aflată în insolvenţă. Achiziţia acestuia este prima făcută de germanii de la Toepfer în ultimul an şi jumătate. La sfârşitul lui 2009 compania a achiziţionat două silozuri cu o capacitate totală de 45.000 de tone în judeţul Giurgiu de la Cerealcom Giurgiu, companie deţinută de acţionarii Avicola Buzău.

„Alfred Toepfer International a cumpărat activele scoase la licitaţie de Agrobanat CDC Holding la sfârşitul lunii iunie pentru suma minimă de la care începea licitaţia. Este vorba despre un siloz cu toate anexele aferente. Sunt 12 baterii a câte 1.000 de tone fiecare“, explică Bogdan Herzog, asociat coordonator al Aba Insolvency SPRL.

Toepfer, cu afaceri de 299 de milioane de euro în 2009, mai deţine în România alte opt silozuri de cereale, cu un potenţial total de 100.000 de tone, conform informaţiilor anterioare. Astfel, odată cu achiziţia noului siloz, creşte şi capacitatea de stocare a companiei din România cu 10%.

Comerţul ilegal de bunuri şi contrafacerile datează încă de când oamenii s-au apucat de afaceri. Indivizi sau grupuri organizate găsesc dintotdeauna o bună oportunitate de a face bani din falsificarea unor bunuri. Cele mai afectate sunt firmele renumite, ale căror produse sunt copiate şi vândute drept bune de consum, deşi prezintă un nivel mare de risc.

Aceste mărfuri sunt livrate de o reţea internaţională organizată şi au devenit o afacere generatoare de peste un miliard de euro pe an. Transporturile sunt realizate folosind documente frauduloase şi asta pentru că legislaţia mondială, în general, şi cea europeană, în special, sunt foarte permisive.

Cum se prezintă pesticidele contrafăcute?

În general, acestea ajung în Europa în containere, sub formă de produse la vrac, gata pregătite pentru reambalare şi etichetare în ţara de destinaţie. Însă, ele pot fi livrate şi numai bune de pus pe piaţă. Avem de-a face cu copii ilegale sofisticate ale unor produse de marcă, împachetate întocmai precum cele pe care le imită, de la cele mai simple până la cele mai sofisticate forme.

Există o multitudine de modalităţi de contrafacere a produselor de protecţia plantelor – PPP cum sunt acestea denumite mai pe scurt, ale căror ingrediente nu au fost încă testate cu privire la gradul de contaminare şi risc. Au fost întocmite liste întregi cu astfel de produse, dar o măsură de identificare a lor nu este suficientă. Este nevoie de o colaborare strânsă, la nivel mondial, a tuturor celor implicaţi în acest proces.

Falsurile europene

Problema pesticidelor contrafăcute în Europa capătă de la un an la altul dimensiuni tot mai mari. Această practică se manifestă în toate sectoarele industriei, unde sunt raportate tot mai multe cazuri de acest gen. În 2006, de exemplu, numărul sesizărilor a crescut cu 16%. China este principala sursă de pesticide contrafăcute şi ilegale. Multe dintre ele sunt exportate în Brazilia şi mai departe împrăştiate prin diferite reţele.

Pesticidele contrafăcute ajunse în UE sunt introduse într-un comerţ paralel, ilegal. Majoritatea statelor europene sunt afectate, punctele fierbinţi fiind Spania, Polonia, Ucraina şi ţările baltice. La Budapesta, de exemplu, în 2009 a fost confiscată o cantitate mare de pesticide contrafăcute ce urmau să fie transportate în China, deşi comportau un risc mare asupra personalului avionului. Vârful de aisberg însă l-a reprezentat, în 2009, captura din Ucraina, de 560 tone de pesticide contrafăcute.

Pericolul vizează şi România, care are frontieră comună cu Ucraina dar şi restul ţărilor din Europa de Est. Aici, în ultimii ani au fost eliminate de la comercializare produsele autentice, ele fiind înlocuite imediat cu altele ieftine, provenite din materiale contrafăcute.

Fenomenul este întâlnit frecvent şi în Africa, America Latină sau Asia şi este pus cel mai adesea pe seama lipsei de comunicare dintre organizaţiile guvernamentale de control. Sunt multe agenţii implicate în stoparea acestui fenomen, dar ele au la dispoziţie prea puţine resurse.

De ce Europa? Pentru că aici avem o piaţă valoroasă, cu numeroase produse specializate. Este uşor să imporţi produse chimice în Europa datorită numărului mare de porturi în care zilnic intră milioane de containere. Şansele de a confisca falsurile sunt mici şi asta şi pentru că autorităţile de reglementare şi vămile nu s-au pus încă de acord ce înseamnă un import legitim de pesticide. Sunt însă mai mulţi factori pentru care infractorii nu sunt prinşi. Ei se implică în acest comerţ ilegal şi din cauza faptului că legea nu se aplică aşa cum trebuie, ea axându-se mai mult pe reglementarea utilizării. În Marea Britanie, de exemplu, infractorii sunt penalizaţi cu amenzi de doar câteva sute de euro pentru pesticide provenite din substanţe care nu sunt nici măcar aprobate pentru folosire.

Riscuri la care suntem supuşi

Aceste produse ridică riscuri severe pentru cei care interacţionează cu ele, dar mai ales pentru fermierii care le aplică. Ele pot dăuna sau chiar distruge recolta tratată, pot lăsa reziduuri necunoscute în recolte, supunându-i astfel riscului şi pe consumatori. De altfel, aceştia sunt cei care se confruntă cu cele mai mari probleme din cauza contaminării cu pesticide care nu sunt doar ilegale, ci şi toxice. Pe lângă impactul pe termen lung asupra terenurilor şi culturilor, implicaţiile asupra mediului ambiant sunt şi ele numeroase. În final, produsele contrafăcute depreciază puternic integritatea unei mărci, precum şi reputaţia companiei şi a produselor sale.

Cum se apără industriile de profil?

Companiile mari, precum Du Pont, Bayer sau Syngenta, sunt printre primele care au avut de suferit din cauza acestui fenomen. Ele încearcă să mărească în primul rând gradul de conştientizare a celor din industria PPP şi să ofere sprijin agenţiilor implicate. Numeroase campanii au fost duse în ţările-cheie unde au loc importurile ilegale, precum Spania, Grecia, Italia, Polonia, transportatorii fiind ajutaţi să identifice acest tip de produse. În alte ţări au fost instituite linii telefonice permanente unde sunt raportate neregulile în domeniu. Asociaţia Europeană de Protecţia Plantelor (ECPA) solicită, printre altele, ca documentaţia vamală de import să fie în acord cu reglementările din domeniu privind aprobarea şi înregistrarea produselor şi recomandă interzicerea reambalării în comerţul paralel. E necesar ca înregistrarea acestor produse să fie cât se poate de transparentă, iar persoanele implicate trebuie să ştie să identifice aceste produse.

Uşa ferecată are totuşi o hibă

De curând, problema a fost dezbătută şi în Parlamentul European, unde s-a ajuns la concluzia că, pentru a controla traficul de pesticide ilegale şi utilizarea lor în Europa, sunt necesare îmbunătăţiri legislative substanţiale. În momentul de faţă există lacune serioase în legislaţia europeană ce privesc controlul transportului de produse chimice şi care lasă astfel o uşă deschisă pentru intrarea de pesticide falsificate. Este nevoie aşadar de un cadru mai bine conceput pentru a face faţă acestei ameninţări la adresa sănătăţii plantelor şi omenirii. Funcţionarii vamali solicită, la rândul lor, instrumente legislative pentru a opri traficul, dar nu punem mâna în foc că ei acţionează corect în toate cazurile.

Valentina ŞOIMU

Să nu se înţeleagă că ar fi vorba de o acţiune de sabotaj. Ferească Dumnezeu! Nici măcar de o concurenţă neloială într-un anumit înţeles al definiţiei. Vecinii noştri nu fac altceva decât să treacă graniţa legal cu zeci sau sute de autocamioane încărcate cu grâu sau făină şi să le vândă intermediarilor ori procesatorilor români la preţuri incredibil de mici.

Asta nu pentru că ţara vecină ar avea supraproducţie, ci pentru că fermierii unguri se bucură de subvenţii mari nu numai de la Uniunea Europeană, ci şi de la bugetul naţional. Meticuloşi din fire, cum îi ştim, ei şi-au constituit depozite de grâne unde se face comerţ adevărat. Adică nu vine ţăranul să vândă cu sacul şi nici măcar cu căruţa. Comerţul cu grâne îl fac asociaţiile sau societăţile agricole care nu lasă fermierii la mâna comercianţilor. Grâul lor stă bine în silozuri până când îi vine rândul să fie vândut unităţilor de procesare din zonă, cam la acelaşi preţ la care îl exportă peste graniţă.

Fiind vorba de grâu subvenţionat, ungurii sparg pieţele din România. O fac nu numai prin preţ, ci şi prin calitate. Aşa stând lucrurile, la graniţa cu Ungaria fermierilor români le rămân două variante: prima, să vândă sub costul de producţie, respectiv cu 0,38-0,40 lei, cât se plăteşte astăzi pentru un kg de grâu. Ar mai fi şi varianta stocării pentru zile mai bune, dar şi în acest caz se vor lovi de concurenţa ungurilor, care stau cu camioanele încărcate şi pândesc orice cerere de grâu din partea fabricilor româneşti.

Iosif POP

Domnia sa se expune în această calitate cu dorinţa de a institui un sistem de monitorizare a tuturor preţurilor care operează în România. Începând, probabil, cu preţul cepei degerate şi sfârşind cu cel al produselor de însemnătate în economia românească, inclusiv cu importurile de lux şi de mare valoare comercială. Totul va fi monitorizat şi afişat public pentru a orienta cumpărătorii spre locaţiile cu cele mai competitive preţuri.

Motivaţia

Domnia sa susţine că demersul este unul logic şi ţine de dezordinea de pe piaţa produselor industriale şi agroalimentare. Publicând lista de „observare a preţurilor“, dl. Videanu are credinţa că în trei-patru luni România va reuşi să înlăture abuzurile existente pe piaţa comercială, aflată în afara unui control normal. El îşi motivează optimismul pornind de la experimentul Greciei, ţară în care sistemul de observare şi afişare a condus la scăderea preţurilor cu 7%.

Dimensiunea monitorizării

Încă nu o ştim şi aşteptăm cu nerăbdare să observăm dacă ea va coborî vederea un deva la nivelul pătlăgelei sau va urca sus, acolo unde se produc marile fraude. Pentru că dacă am extrapola, un abuz în construcţia unui kilometru de autostradă face mai multă pagubă decât toate scumpirile nejustificate ce au loc la nivelul ţării pe piaţa ţărănească.

Să nu anticipăm însă finalitatea „observaţiilor“ dlui. Videanu şi nici măcar să acceptăm batjocura opozanţilor săi care susţin că ne aflăm în faţa unui act de intoxicare a opiniei publice cu nişte inventive aflate în afara problemelor care distorsionează funcţionarea economiei de piaţă în România.

Dana MĂCRIŞ

Disponibilităţile ample şi perspectivele de producţii bune la nivel global au dus la creşterea presiunii asupra preţurilor cerealelor. Cotaţiile, în cazul anumitor exportatori, cum este şi UE, au fost favorizate de creşterea dolarului american în raport cu moneda unică.

Piaţa grâului, per ansamblu, este în scădere, cu un curs mai mic decât cel înregistrat în luna anterioară, achiziţiile au la bază doar „rutina“, culturile de grâu din emisfera nordică având un stadiu de dezvoltare satisfăcător.

Trebuie să subliniem vânzările realizate de UE, de statele din bazinul Mării Negre, precum şi de cele din America de Sud, pentru a scoate în evidenţă competitivitatea acestora în comparaţie cu grâul din America de Nord.

În ultima perioadă a scăzut cantitatea de grâu cu un conţinut ridicat în proteină, stocul de la sfârşitul anului de piaţă fiind mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului de piaţă anterior.

Preţul porumbului pe termen scurt a scăzut ca urmare a întăririi monedei americane în raport cu moneda europeană.

Preţul oleaginoaselor la export a afişat o mare volatilitate, ca urmare a recoltelor bune anunţate de statele producătoare din America de Sud. Situaţia este imputabilă fluctuaţiilor monetare şi evoluţiei pieţei energetice.

Preţul la export al orezului alb din Thailanda a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii doi ani, ca urmare a diminuării interesului cumpărătorilor şi avansării recoltării orezului din zona asiatică.

Taxele de transport maritim pentru cereale şi oleaginoase au fost treptat consolidate, ca un răspuns dat dinamicii navlosirii.

Perspectivele anului de piaţă 2009/10

Balanţa mondială a cerealelor a fost relaxată în luna martie. Au fost înregistrate cele mai bune estimări de producţie a porumbului în emisfera sudică, acestea fiind mai mari cu 2 milioane de tone, ducând producţia mondială de cereale la 1.775,9 milioane de tone.

Consumul mondial de cereale este estimat în creştere cu 1 milion de tone, ajungând la 1.747 milioane de tone, acesta fiind mai mare ca urmare a cererii mai mari venite din partea producătorilor de furaje.

Stocul mondial de cereale, la sfârşitul anului de piaţă 2009/10, este estimat la 394 milioane de tone, acesta fiind mai mare cu 4 milioane de tone faţă de estimarea din luna anterioară şi cu 29 milioane de tone mai mare decât stocul din anul precedent de piaţă.

Perspectivele comerţului cu cereale

Se estimează o producţie mare în cazul tuturor cerealelor pentru anul 2010. Previziunile iniţiale cu privire la suprafeţele semănate ne sugerau o creştere modestă a acestora, însă se constată o creştere a suprafeţelor ce vor fi cultivate cu porumb, în detrimentul suprafeţelor cultivate cu grâu şi orz.

Producţia mondială de grâu este estimată la 657,9 milioane de tone, aceasta fiind mai mică cu 17 milioane de tone comparativ cu producţia de grâu obţinută în anul 2009. Temperaturile ridicate din ultima perioadă au dus la o bună dezvoltare a culturilor de iarnă din majoritatea zonelor din UE, însă vremea rece a dus la întârzierea semănatului grâului de primăvară din CSI şi SUA.

Suprafeţele semănate cu grâu de primăvară în Canada vor fi mai mici decât cele din anul anterior. De ploile căzute în ultima perioadă în China au beneficiat majoritatea culturilor, însă timpul uscat şi foarte cald din nordul Indiei a afectat majoritatea culturilor. Ploile căzute în Orientul Apropiat şi Africa de Nord au dus la ameliorarea perspectivelor de producţie.

Consumul mondial de grâu este în creştere cu 2%, atingând recordul de 655,9 milioane de tone, fiind incluse aici cantităţile utilizate pentru consumul uman, furajarea animalelor şi utilizarea industrială a grâului. O creştere consistentă în utilizarea grâului în furajarea animalelor se aşteaptă în UE, însoţită de asemenea de o cerere mai mare venită din partea producătorilor de etanol.

Stocul mondial de grâu se estimează că va creşte cu 2 milioane de tone, ajungând la 199 milioane de tone, acesta fiind cel mai mare nivel înregistrat în ultimii 9 ani. Creşterea stocului mondial este pusă pe seama stocurilor din China şi India.

Comerţul mondial cu grâu este estimat la 121 milioane de tone, acesta fiind similar cu cel din luna anterioară. Se remarcă o scădere a cantităţilor de grâu de panificaţie importate de statele din Orientul Apropiat, fiind însă compensată de cererea în creştere a statelor din zona Africii de Nord. Disponibilităţile mari de grâu de calitate medie şi inferioară existente în UE vor duce la limitarea importurilor.

Semănatul porumbului în UE şi SUA va fi întârziat ca urmare a menţinerii condiţiilor de vreme rece. Se estimează că suprafaţa mondială cultivată cu porumb va creşte cu 2%, atingând nivelul record de 155,9 milioane de hectare, cu o creştere sensibilă a suprafeţei în SUA, unde porumbul este mult mai rentabil decât grâul de primăvară.

Principalele evenimente de piaţă după 25 februarie 2010

- 26 febr. Turcia: vinde 150.000 t. grâu de panificaţie, 150.000 t grâu dur şi 100.000 t orz;

- 28 febr. Irak: a cumpărat 300.000 tone de grâu pentru panificaţie;

- 1 mar. Ucraina: Ministerul Agriculturii anunţă că semănatul culturilor de primăvară a început cu două săptămâni de întârziere;

- 5 mar. China: Ministerul Agriculturii anunţă că suprafaţa cultivată cu porumb va creşte, în timp ce suprafaţa cultivată cu soia se va diminua;

- Argentina: Ministerul Agriculturii: producţia de porumb este mai bună decât estimarea iniţială, însă ploile pot întârzia recoltatul;

- 10 mar. SUA: USDA anunţă că stocul de porumb va creşte în SUA cu 2 milioane de tone, ajungând la 45,7 milioane de tone; stocul de grâu va creşte cu 0,5 milioane de tone, ajungând la 27,2 milioane de tone, iar stocul de soia va scădea cu 0,5 milioane de tone, ajungând la 38,5 milioane de tone;

- Egipt: GASC – a cumpărat 120.000 tone de grâu din Rusia şi Franţa;

- 11 mar. Kazakstan: suprafaţa semănată cu cereale va creşte cu 3% comparativ cu suprafaţa din anul anterior;

- 16 mar. Coreea de Sud: a cumpărat 110.000 tone de grâu furajer şi 55.000 tone de porumb;

- 17 mar. Algeria: a cumpărat 300.000 tone de grâu de panificaţie din UE;

- 18 mar. Tunisia: a cumpărat 50.000 tone de orz şi 25.000 tone de grâu de panificaţie;

- India: nu renunţă la interdicţia de a exporta grâu;

- Algeria: anunţă un excedent exportabil de 300.000 tone de orz;

- 19 mar. Bangladesh: cumpăra 100.000 tone de grâu din bazinul Mării Negre;

- 23 mar. Coreea de Sud: cumpăra 165.900 tone de porumb furajer din SUA şi America Latină; Ucraina: timpul rece a afectat cerealele de iarnă conform previziunilor UkrAgroConsult;

- 24 mar. Filipine: cumpăra 50.000 tone de grâu furajer din Marea Britanie.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Suprafeţele cultivate cu porumb la nivel mondial au scăzut cu 3,3 milioane hectare în 2008/09, ajungând la 157,4 milioane hectare din cauza reducerii suprafeţelor cultivate în SUA, Argentina şi Brazilia. Preţul porumbului scade la 193,7 USD/tonă în 2008/09 ca urmare a cererii reduse la nivel mondial. Se prognozează o scădere în continuare a preţului pentru sezonul 2009/10 la 184,8 USD/tonă. În sezonul 2008/09, ponderea stocurilor în consum a crescut la 17,3%, iar comerţul mondial cu porumb scade ca urmare a stocurilor mari, care au crescut rapid în multe ţări, reducând astfel cererea lor pentru importul de porumb.

Cererea şi oferta

Comerţul mondial cu porumb în 2009/2010 creşte ca urmare a majorării consumului în zone atipice pentru producţia de porumb. Cota de piaţă a SUA a fost de 50,7% în 2008/09. Cota de piaţă a Argentinei se prevede să crească ca urmare a creşterii exporturilor de porumb.

În anul 2008, creşterea producţiei de porumb concomitent cu deteriorarea economiei la nivel mondial, a condus la scăderea bruscă a exporturilor de porumb, ale SUA. Preţurile mici la petrol au încurajat o slabă creştere a producţiei de etanol, iar efectivele scăzute de animale şi păsări au contribuit la o rapidă scădere a consumului furajer de porumb. Din cauza deteriorării cererii în anul 2009, preţurile porumbului au scăzut cu mai mult decât jumătate faţă de perioada corespunzătoare a anului 2008. Producţia de porumb din SUA continuă să fie limitată de costurile de producţie mari şi de competiţia exercitată de soia pentru ocuparea aceluiaşi teren. Exporturile SUA au fost de 47,9 milioane tone în 2008/09, faţă de 60,6 milioane tone în sezonul 2007/08.

Ucraina şi-a recâştigat cota de piaţă în sezonul 2008/09 datorită majorării producţiei şi faptului că este un exportator net de porumb.

Principalii importatori de porumb sunt: Japonia –  16,3 milioane tone; Mexic – 9,5 milioane tone; Coreea de Sud – 7,5 milioane tone; Egipt – 5 milioane tone; Iran – 3,6 milioane tone. Preţul porumbului european este superior celui american şi se prognozează ca acest decalaj de preţ să rămână şi pe viitor.

Fermierii sunt încă reticenţi

Piaţa europeană

În UE-27 s-au cultivat doar 8,9 milioane hectare în sezonul 2008/09, obţinându-se 62,3 milioane tone. Cele mai importante suprafeţe cultivate cu porumb se găsesc în România, 27% din total suprafaţă cultivată în UE-27, Franţa şi Ungaria cu câte 14%, restul de suprafaţă de 45% cultivându-se în celelalte ţări.

Producţia medie la nivelul UE-27 a fost de 7 tone/ha în sezonul 2008/09, faţă de numai 5,6 tone/ha, cât s-a înregistrat în sezonul anterior. Comerţul UE-27 cu porumb boabe este limitat, importul s-a restrâns la 2,5 milioane de tone în sezonul 2008/09, faţă de 14 milioane de tone cât a fost înregistrat în sezonul anterior, iar exportul s-a ridicat la nivelul de 2 milioane de tone în sezonul 2008/09, iar pentru sezonul 2009/10 se apreciază că exportul european de porumb nu va depăşi 1 milion de tone.

Biocombustibilul, ca şansă

Porumbul boabe este folosit în principal pentru consumul furajer, dar din ce în ce mai mult şi ca materie primă pentru biogaz. Deşi, în 2009, suprafeţele europene de porumb boabe au scăzut cu 6% faţă de anul anterior, din cauza preţurilor mici din campania trecută, porumbul furajer european se află într-o situaţie bună. Suprafeţele acestei culturi înregistrează chiar o creştere de 100.000 ha în UE-15, din care peste 70% se datorează creşterii sectorului pentru biogaz din Germania. Deşi porumbul furajer este destinat, în cea mai mare parte, furajării animalelor, câteva ţări din nordul Europei îşi utilizează o mică parte din producţie pentru obţinerea biogazului: 260.000 ha în Germania; 20.000 ha în Austria şi 10.500 ha în Polonia.

În Germania, sectorul unităţilor producătoare de biogaz a luat avânt, fiind stimulat de o fiscalitate atractivă. Se estimează că 7% din producătorii germani de porumb deţin unităţi de producţie a biogazului, în timp ce 5% intenţionează să-şi construiască o astfel de unitate. Danemarca, „mică“ ţară producătoare de porumb, cu numai 170.000 ha de porumb furajer, a alimentat în 2009 unităţile germane pentru biogaz cu porumb de pe 4.000 hectare.

Preţul porumbului, la poarta fermei

Preţurile porumbului boabe la poarta fermei la nivelul UE-27 au variat foarte mult în anul 2008, cel mai ridicat preţ înregistrându-se în România.

Iuliana IONEL, Institutul de Economie Agrară – Academia Română

Faptul că, în prezent, pe rafturile supermarketurilor predomină produse străine ar putea să pară o consecinţă firească a liberalizării comerţului, dacă preţul acestora nu ar fi de două sau chiar de trei ori mai mare decât cel al sortimentelor similare, dar de fabricaţie autohtonă. Situaţia nu se poate explica numai prin „snobismul“ românilor, ea fiind rezultatul practicilor „mai puţin ortodoxe” ale companiilor internaţionale specializate în domeniul alimentar, în complicitate cu societăţile multinaţionale de retail, care au deschis supermarketuri în România. Este interesant de remarcat că aceste „convenţii tacite” au ca obiect produse indispensabile consumului curent, cum ar fi zahărul, uleiul sau detergenţii. Cea mai bună exemplificare a acestor afirmaţii o constituie piaţa uleiului alimentar din România, care, după cum s-a putut constata, a înregistrat, în perioada 2007-2008, creşteri de 2,5-3 ori faţă de anii anteriori.

Giganţii îşi împart piaţa românească

În prezent, piaţa uleiului alimentar din România este dominată de companiile multinaţionale Cargill Incorporated, cu sediul în Minneapolis – Statele Unite, şi Bunge Corporated LTD, a cărei conducere se află la White Plains, New York.

În ţara noastră, prima corporaţie operează prin Cargill Agricultura, care activează în comerţul cu cereale, seminţe şi fâneţuri, Cargill Oil, producător de ulei şi grăsimi prelucrate, Cargill Silozuri, un intermediar implicat în comerţul cu inputuri pentru agricultură, materie primă pentru industria textilă şi aprovizionarea cu furaje a crescătoriilor de animale, şi Cargill Cereale, furnizor de servicii în agricultură.

De partea cealaltă, la finalul anului 2006, cele patru companii prin intermediul cărora Bunge era prezent pe piaţa locală – Unirea Iaşi, Interoil Oradea, Muntenia Bucureşti şi Bunge Romania – înregistrau afaceri cumulate de 113,7 milioane de euro, un profit de peste 21 milioane de euro şi peste 700 de angajaţi. Acum, Bunge mai are în ţara noastră o singură capacitate de producţie, la Buzău. În 2007, compania americană a achiziţionat, de la SC Agricover, fabrica de ulei vegetal din această localitate, printr-o tranzacţie estimată la aproximativ 8-10 milioane de euro.

La cheremul „multinaţionalelor“

Întregul complex de activităţi privind achiziţionarea şi procesarea florii-soarelui este acaparat de aceste două uriaşe companii americane. Cargill deţine circa 80% din piaţă, în timp ce rivala sa, restul de 20%. Importanţa pe care o acordă oamenii de afaceri străini acestui sector este subliniată şi de investiţiile considerabile făcute în ultimii ani.

Gigantul american Cargill, unul dintre liderii mondiali ai comerţului cu cereale, a cumpărat, în 2005, pentru circa 30 milioane de dolari, cele două fabrici de ulei ale companiei Topway Industries Craiova, de la Podari şi Craiova, plus dreptul de folosinţă a mărcii Bunica. Cargill a mai achiziţionat, la începutul lui 2005, Comcereal Alexandria pentru 26 milioane de dolari, devenind cel mai mare depozitar de cereale din România, cu o capacitate anuală de aproape 900.000 de tone. Cunoscut fiind faptul că societatea Interagro, patronată de către cunoscutul om de afaceri român Ioan Nicolae, deţine, practic, întreaga zonă din sudul ţării, nu este surprinzător că americanii sunt în legături strânse cu acesta, care le furnizează floarea-soarelui şi, prin menţinerea preţurilor de achiziţie de la producător la un nivel scăzut, contribuie decisiv la succesul afacerilor celor de la Cargill. Cu 80% din achiziţia de seminţe de floarea-soarelui, aceştia se situează pe poziţia de lider de preţ în România, iar rivalii lor sunt nevoiţi să le accepte deciziile comerciale.

Practici comerciale la limita legii

Pentru lichidarea competiţiei în domeniul uleiului din România, Cargill a practicat preţuri foarte coborâte menite să ruineze concurenţii autohtoni. Faptul este evidenţiat în raportul financiar al companiei pe anul 2006, care arată „o pierdere planificată de 11 milioane de euro.“ Practic, americanii şi-au vândut produsul sub preţul de cost al uleiului, ajungând astfel în poziţia de lider dominant pe piaţa achiziţiei de sămânţă de floarea-soarelui, a uleiul brut şi, implicit, pe aceea a produselor finite din ulei, de tip margarine. Bineînţeles că această „pierdere planificată“ a fost transformată în profit substanţial prin triplarea ulterioară a preţului produsului.

Pentru a putea dirija „cu o mână de fier“ acest sector al agriculturii româneşti, cele două companii se implică chiar şi în prima etapă a procesului care are ca finalizare uleiul comestibil sau margarinele. Fie direct, fie prin societăţi cu care au relaţii comerciale, Cargill şi Bunge încheie contracte cu agricultorii particulari sau cu asociaţii agricole, cărora le avansează suma necesară achiziţionării aşa-ziselor prachete tehnologice – sămânţă, pesticide…

În schimb, agricultorul se obligă să le vândă din recolta viitoare o anumită cantitate, până la nivelul sumei avansate. De exemplu, pentru 100 ha de teren pe care vrea să însămânţeze floarea-soarelui, agricultorul primeşte o sumă cuprinsă între 60.000 şi 70.000 lei. După recoltare, el este obligat să livreze seminţe în contravaloarea acestei sume, dar la preţuri pe care cele două firme, prin aliaţii lor, le impun pe piaţa zonală respectivă, adică între 0,45 şi 0,60 lei/kg, în timp ce preţul real pe piaţa agro-alimentară este de 0,7-1 lei/kg.

Nicolae Dan PAPIJ

În Uniunea Europeană, consumul de lapte şi produse lactate pe locuitor este de aproximativ 132 kg pe an. Fapt este că producţia de lapte obţinută în exploataţiile zootehnice europene poate acoperi în totalitate nevoile consumatorilor şi reprezintă o pondere importantă în balanţa comerţului mondial.

În 2000, Uniunea Europeană ocupa primul loc în clasamentul exportului mondial de lapte, cu un procent de aproximativ 48% din comerţul mondial, fiind urmată de Noua Zeelandă cu 27%, Australia cu un procent de 8% şi Argentina cu un procent de 6%.

Excedentele mari de lapte la nivelul Uniunii Europene reprezintă şi astăzi o problemă pentru unele dintre statele membre.

Producţia mondială de lapte s-a stabilizat în jurul cifrei de 600 milioane tone. Cert este că Uniunea Europeană, cu cele 27 de state membre, este cel mai mare producător de lapte şi produse lactate. Alături de UE, în topul marilor producători se află şi Noua Zeelandă, Australia, India şi ţările din America Latină. La unt, producţia mondială depăşeşte 7 milioane de tone, în timp ce la brânzeturi media ultimilor 10 ani indică un nivel de 25 milioane de tone. Primul producător de brânzeturi din lume este SUA, cu o producţie anuală de aproape 4 milioane de tonem care este destinată, în principal, consumului intern.

O primă concluzie este că trendul ascendent al producţiei de lapte se face simţit în întreaga lume.

În mod paradoxal, în unele ţări membre UE, inclusiv în România, se resimte o scădere drastică a efectivelor de animale.

…Avicultura este cel mai dinamic sector agricol?

În zootehnie, unul dintre cele mai dezvoltate şi prospere segmente este avicultura şi asta nu doar la nivelul ţării noastre, ci în întreaga lume. Prin comparaţie, se pare că, dintre toate ramurile agricole, producţia de carne de pasăre este cea mai dinamică, creşterile făcându-se simţite de la an la an. Dacă în 1986, la nivel mondial producţia totală însuma aproximativ 30 milioane de tone, patru ani mai târziu valoarea ei se ridica la aproximativ 33 milioane de tone, trend ascendent care s-a păstrat şi în următorii opt ani. Astfel că în 1998 producţia mondială de carne era de aproximativ 53 milioane de tone.

În această perioadă, liderul incontestabil de pe piaţa mondială a produselor avicole era SUA, cu un procent de 45%, urmată de Uniunea Europeană cu un procent de 17% şi de Brazilia cu o pondere de 7%.

Laura DOBRE

În Serbia, ca şi în România vecină, agricultura este considerată o ocupaţie inferioară. Atât specialiştii sârbi, cât şi cele 18 procente din populaţie care lucrează în agricultură ştiu că Serbia nu are o strategie a dezvoltării agricole şi că nu se poate bizui pe subsidiile europene, cum fac zece alte ţări ale Europei de Est care au fost deja primite în UE.

Statul a redus deja cu jumătate alocaţiile pentru agricultură. În acelaşi timp, preţurile de achiziţionare s-au micşorat până la un nivel catastrofal pentru producători. Grâul, de pildă, se vinde cu 10 eurocenţi pe kilogram, ceea ce înseamnă un preţ cu 37% mai mic decât anul trecut.

Ţăranii au ajuns astfel la limita ruinei şi se poate anticipa de pe acum momentul în care costul producţiei va fi mai ridicat decât preţul de vânzare. Anul acesta ploile au fost rare, ceea ce a afectat producţia de fructe, în primul rând, piersici, cireşe şi zmeură. Or, exportul de zmeură reprezintă una dintre principalele surse de venit ale Serbiei. Ţara exportă nu doar fructe, ci şi o serie întreagă de sucuri naturale.

O decădere greu de explicat

În ciuda tuturor acestor probleme, potenţialul Serbiei rămâne mare. Din suprafaţa de 8.840.000 de hectare a ţării, 5.734.000 reprezintă terenurile agricole, altfel zis, 0,56 ha pe cap de locuitor. Din acest total, 4.867.000 ha este teren arabil. În faţa acestui potenţial, este revelator faptul că statul nu a alocat anul acesta agriculturii decât 300 milioane de euro. Nu e de mirare că satele se golesc de tineri. La aceasta se adaugă faptul că în Serbia, ca şi în România vecină, agricultura este considerată o ocupaţie inferioară.

Activitatea agricolă este împărţită între zootehnie (43%), cultivarea terenurilor (42%), viticultură şi producţia de fructe (12%) şi o serie de activităţi secundare în cele 3 procente rămase. Este o agricultură în primul rând privată, de tip familial, în multe cazuri fiind vorba, mai degrabă, despre o agricultură de subzistenţă. Proprietăţile sunt, în general, de mici dimensiuni, nici măcar fermele comerciale nedepăşind 600 până la 700 ha.

Deşi există posibilitatea tehnică de a iriga 180.000 ha, abia 30.000-40.000 ha sunt irigate efectiv, în special în regiunea mult mai avansată tehnologic şi economic a Voivodinei. Sistemele de irigare datează din anii comunismului, investiţiile în acest domeniu fiind aproape nule în ultimele două decenii.

Primele reglementări europene

Apropierea Serbiei de UE a dus la adoptarea unui întreg set de reguli şi legislaţii menite să permită o modernizare a agriculturii. Aplicarea acestora este însă lentă şi va fi nevoie de o întreagă modificare a mentalităţilor înainte de a se ajunge la o reală schimbare în agricultură. Legislaţia s-a modificat şi în chestiunea – atât de importantă în Balcani – a alcoolului.

Ca şi în România, încă înainte de aderarea sa la UE, noua lege în Serbia le permite oamenilor să facă în continuare şliboviţă, rachiu şi alte soiuri de băuturi, însă numai pentru consum propriu.

Dacă doresc să vândă în comerţ, ţăranii trebuie acum să se înscrie oficial, să-şi creeze o firmă şi, lucru dureros, să plătească impozite. De asemenea, pentru a putea vinde carne, lapte, fructe sau legume producătorii trebuie să se supună unui control de calitate, fără de care nu pot primi indispensabila etichetă oficială. Inspecţia sanitară este şi mai strictă în cazul unor produse perisabile, cum sunt brânza, iaurtul sau ajvar (ghiveciul balcanic).

Tot sub influenţa UE, anul acesta Parlamentul Serbiei a adoptat o lege care interzice cultivarea şi comercializarea plantelor modificate genetic. A fost interzisă, de asemenea, importarea unor astfel de plante, în primul rând soia modificată genetic, care până acum era folosită mai ales pentru hrana animalelor.

 Clement LUPU

• O crescătorie de păuni unică în Moldova
• O pasăre de la care se valorifică totul
Ca peste tot în această perioadă, şi oamenii din satul Buznea, comuna Ion Neculce, nu-şi mai văd, cum se spune, capul de treabă. Pe interlocutorul meu, domnul învăţător Mihai Cârtiţă, l-am găsit acasă spre seară. Ca şi ceilalţi consăteni ai săi, dumnealui se ocupă şi de legumicultură.

Tocmai venise de la un hectar de varză pe care îl are în apropierea Bahluiului şi, pentru că are sursă de apă, recolta va fi bună. „Am avut un an capricios, ne spune domnul învăţător, cu secetă, grindină, dar când vom trage linia, rezultatele sunt mulţumitoare.“

Ceea ce l-a făcut cunoscut însă pe domnul Mihai Cârtiţă peste hotarele judeţului este marea sa pasiune pentru creşterea păunilor.

Comerţ cu „păsările cerului“

„Am luat, în urmă cu 10 ani, o pereche de păuni, care ne-a fermecat cu frumuseţea lor. Nu ştiam mai nimic despre aceste minunate păsări, aşa că m-am apucat să citesc, am apelat şi la Internet, i-am înmulţit, iar acum în voliere am o sută de capete.“ Aflăm că nu sunt pretenţioase, se hrănesc asemeni celorlalte păsări de curte, iar vara primesc mai multă lucernă proaspătă.

„Prima pereche am adăpostit-o într-un coteţ, îşi aminteşte domnul învăţător. Pe măsură ce numărul lor a crescut, am construit trei voliere, care nu au costat mare lucru.“

Criza economică a afectat oarecum şi afacerile cu păuni, dar creşterea lor este încă rentabilă. Dincolo de considerentele economice se află cele ce ţin de bucuria de a avea în gospodărie o pasăre atât de încântătoare.

Cunoscut în patru judeţe

„Cu timpul, intervine doamna Maria Cârtiţă, am îmbinat plăcutul cu utilul. Am început să vindem celor interesaţi câte o pereche de păuni sau ouă.“

Acum crescătorii de păuni din Buznea sunt cunoscuţi în toată Moldova. „Am vândut câte o pereche de păuni amatorilor din judeţele Neamţ, Bacău, Suceava şi, fireşte, din judeţul Iaşi, spune domnul Cârtiţă.“ Mulţi dintre amatori preferă ouăle pe care le pun la clocit sub găină sau sub curcă cu bune rezultate.“

De asemenea se valorifică şi penele pe care păunii le leapădă în luna august, în special în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde pălăria de la costumul popular este împodobită cu „ochii păsării cerului“, cum este denumită pana păunului în îndepărtata sa ţară de origine.

Este o afacere? Fără îndoială, vine răspunsul, cu toate că preţurile au scăzut. Dacă anul trecut, de pildă, o pereche de păuni se vindea cu 500 de euro, anul acesta obţinem doar 300, la fel şi preţul ouălor e mai mic, dar oricum merită.

Modest, gospodarul spune că dispune acum de o crescătorie. În viitor vrea s-a extindă. Visează la o fermă modernă de creştere a păunilor „cum nu este alta în această parte de ţară“, pentru că, spune dumnealui, vilele luxoase ce apar, dar de ce nu şi casele gospodarilor, vor deveni şi mai frumoase prin prezenţa acestor minunate păsări.

 Stelian CIOCOIU

În comuna ieşeană Leţcani s-a desfăşurat cea de a III-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Agricultură şi Utilaje Agricole RomAgroTec. Manifestarea, organizată de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole din România (APIMAR), a prezentat agricultorilor şi procesatorilor din această parte de ţară realizări de ultimă oră în domeniul maşinilor agricole pentru lucrarea pământului.

Printre expozanţi, firme de prestigiu, Agri Alianţa, Agricola ’96, Agrovest BMB, Belarus Tractor, IPSO Agricultura, KASAS Prod etc. Au fost prezente, de asemenea, societăţi având ca obiect de activitate servicii de comerţ şi distribuţie, bănci şi asigurări, precum şi firme pentru producerea seminţelor, produselor pentru protecţia plantelor, a fertilizatorilor şi aditivilor pentru sol etc.

Timp de patru zile, cei peste 20 mii de vizitatori au vizitat standurile, au purtat discuţii, iar cei interesaţi au încheiat contracte şi au asistat la demonstraţii practice pe teren.

Emblema verde cu dungă galbenă

Firma IPSO Agricultura, importator şi distribuitor exclusiv de maşini şi echipamente agricole John Deere, Kuhn, Monitou şi Strom, s-a numărat şi ea printre expozanţi. Reprezen­tantul societăţii, ing. Radu Călin Meşina (foto), ne-a declarat: „Aş remarca organizarea fără cusur a acestui târg, unul dintre cele mai importante din România.

În ceea ce ne priveşte, noi prezentăm utilaje începând cu pregătirea solului şi semănat, tratamente fitosanitare până la recoltarea atât a cerealelor cât şi a furajelor. Anul acesta am venit cu o gamă de tractoare de la 50 la 500 CP, ultimele adresându-se marilor producători. Alături de acestea, crescătorii de animale pot vedea un complex de maşini pentru furaje: cositori, greble, prese de balotat.

Avem clienţi fideli, dar sperăm ca emblema firmei noastre – culoarea verde cu dungă galbenă – să devină familiară cât mai multor producători şi din această parte de ţară.“

Doar pentru cei cu dare de mână

Pentru a face faţă crizei economice, producătorii şi importatorii de maşini agricole au luat măsuri care să uşureze accesul la achiziţionarea utilajelor. Societatea comercială NHR Agroparteners, de pildă, pentru achiziţionarea cât mai facilă a produselor sale, a înfiinţat propria societate de leasing.

Probleme legate de finanţare au toate societăţile comerciale sau asociaţiile agricole. Pentru a veni în sprijinul lor, multe dintre firmele participante au anunţat îngheţarea preţurilor la cea mai mare parte din utilaje, iar o serie de maşini se vând cu preţuri promoţionale.

La rândul său, SC IPSO Agricultura cooperează cu o bancă franceză care poate asigura o creditare de până la 100%. Mai mult, se plătesc două rate pe an, după recoltarea grâului şi cea a porumbului. Ratele sunt fixe, astfel încât producătorul ştie cât va plăti până la finalizarea contractului.

Din păcate, aceste măsuri, salutare fără îndoială, se adresează celor, cum se spune, cu dare de mână.

Printre vizitatori, şi Costică Buruiană din Erbiceni-Iaşi: „Mă învârt, ne spune dumnealui, în jurul tractorului aista de 12 cai putere, care mi-ar prinde bine în gospo­dă­rie, dar când am auzit cât costă – aproape cât o Dacie-Logan – mi-am dat seama că nu-l pot cumpăra. Şi vă spun, nu sunt la prima încercare, am fost la bancă, dar m-au refuzat politicos. Micii producători, ca mine, nu au nicio şansă.“

Pentru micii producători, singura posibilitate de a-şi achiziţiona utilajele necesare e reprezentată de fondurile structurale la care, vorba lui Ion Melinte din Frumuşica-Botoşani, încă se ajunge greu.

 Stelian CIOCOIU

În ciuda crizei economice, în primele cinci luni ale anului diferite firme de profil au adus din import 15.711,8 tone de animale vii, în valoare de 41.337.000 de euro. În schimb, exportul de animale vii a scăzut în comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cantitatea totală trimisă pe alte meleaguri a fost de 27.860,8 tone, în valoare de 57.311.500 euro. Comparând, rezultă deci o balanţă pozitivă a exportului faţă de import, de +15.974.500 de euro.

Pe de altă parte, efectivele interne de animale au cunoscut o evoluţie promiţătoare conform datelor existente la Ministerul Agriculturii, în primele şase luni din 2009 efectivele de porcine, bovine, ovine, caprine şi păsări crescând faţă de anul trecut.

Cea mai importantă creştere s-a înregistrat la păsări (+32%), al căror număr a atins 94.852.000 de capete. Pe locul doi s-au situat porcii cu o creştere de +22%, ajungând la un efectiv de 5.177.000 de capete. Creşterea la oi şi capre a fost de aproximativ +16,7%, totalizând 12.136.000 de capete. Din păcate, consumul redus de carne de vită (ca urmare mai ales a preţului prohibit) a dus la mărirea nesemnificativă a efectivelor de bovine cu numai +4,6%, numărul total fiind de 2.655.000 de capete, faţă de 2.537.000 de capete, anul trecut.

(T.D.)