Agro BUSINESS

După ce, în urmă cu câţiva ani, mizând pe prosperitate şi bunăstare, un cetăţean italian, Roberto Ceni, şi-a făcut în comuna gorjeană Godineşti o fabrică de conservat ciuperci, acum nu numai că vrea să o închidă, dar e în stare să o dea pe lucru de nimic, numai să scape de ea. Lucrurile păreau să meargă bine, pădurea era în apropiere, în ea – ciuperci gârlă, italianul a investit în utilaje moderne, iar sătenii din localitate nu aveau alte modalităţi de a se angaja cu carte de muncă undeva.

Şi, totuşi, situaţia nu a rămas aşa. Străinul, convins că forţa de muncă românească poate fi atrasă oricum, n-a oferit un salariu prea mare la angajare. Nici sătenii, constrânşi să stea mai bine de opt ore la fabrică, nu s-au înghesuit să aibă serviciu aici, preferând să culeagă singuri ciupercile şi să le valorifice cum ştiu. Adevărul este că nici piaţa de desfacere internă a ciupercilor nu a fost cum se preconiza. Aşa că întreprinzătorul a început să transporte ciupercile în Italia natală, ceea ce impunea, desigur, şi alte costuri. Dar, după ce a analizat şi evaluat, după ce a pus în balanţă situaţia, italianul a decis că nu mai are de ce ţine fabrica de la Godineşti, Iesela Godineşti. Iese pe minus cu ea. Drept care, a pus-o în vânzare. Numai că doritorii nu se prea ivesc la orizont…

Nina MARCU

Trăind în secolul vitezei, când locul gospodinelor de altădată este luat de femeile moderne, care aleg să cumpere totul de-a gata, Iosif Mircea Freisz s-a gândit că ar putea să le „cânte în strună“ amintindu-şi de o mai veche pasiune a sa. Încă din copilărie mergea pe munte cu bunicii de la Văliug, de prin zona Semenicului, să culeagă bureţii ce creşteau precum ciorchinii pe lemnul de fag. Îi duceau acasă, unde îi pregăteau după diferite reţete: muraţi, uscaţi, conservaţi în apă cu sare, zacuscă sau tocană. Acum joaca din copilărie s-a transformat într-o afacere prosperă, din care rezultă conserve de toate felurile, având la bază ciupercile Pleurotus sau bureţii de fag, cum li se mai spune. Ele nu mai sunt însă culese din pădure, ci din cultura proprie.

Cum a pornit afacerea?

Ideea i-a venit când s-a văzut fără locul de muncă şi cu trei copii de întreţinut. A făcut o deplasare în Germania, unde a mers să vadă câteva tunele unde se cultivă ciuperci. Acestea diferă de o seră prin faptul că lumina zilei nu pătrunde în interior, toţi parametrii fiind reglaţi automat printr-un sistem special creat pentru această cultură. Multe alte date cu privire la ciupercile Pleurotus le-a cules din Ungaria. „Noi suntem în România în faza de pionierat în ceea ce priveşte tehnologia cultivării acestor bureţi, care diferă mult de champignon”, spune Mircea Freisz.

Accesând un proiect SAPARD în urmă cu cinci ani, a reuşit să-şi construiască un astfel de tunel din care o dată la trei luni obţine circa şase tone de Pleurotus. La început a vrut să le comercializeze în stare proaspătă, dar cum în zonă mai sunt mulţi ciupercari ambulanţi, şi-a dat seama că producţia lui ar fi mult mai bine valorificată cu ajutorul unei linii de procesare.

Prin acelaşi proiect a realizat şi o minifabrică dotată cu echipamentele necesare dispuse în 14 săli, fiecare cu specificul ei. Cei nouă angajaţi care lucrează aici procesează lunar 3-4 tone de ciuperci, respectiv 20-25 mii de borcane, în funcţie de cerere.

Procesatorii de bureţi, o raritate

Piaţa de desfacere o reprezintă magazinele, dar şi restaurantele din judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi, mai nou, din Capitală. Se pare că, în această zonă, Mircea Freisz este unicul procesator de Pleurotus. Dacă la început lucra singur, astăzi are câţiva „colaboratori” de la care cumpără cu tona restul de legume folosite la producerea conservelor. Pe viitor vrea chiar să înfiinţeze o asociaţie a ciupercarilor din vestul ţării pentru a beneficia de un sprijin din partea statului, dar şi pentru a se dezvolta împreună.

 A văzut cum funcţionează astfel de asociaţii în alte ţări şi a înţeles că şansele să răzbaţi când lucrezi de unul singur sunt mai mici. „Unul trebuie să facă producţie, unul distribuţie, altul procesare pentru că numai aşa poţi avea continuitate”, mai spune ciupercarul.

Primul produs obţinut în fabrică – după o reţetă tradiţională de mai bine de 150 de ani moştenită de la saşii din zona Semenicului, de la Gărîna – a fost salata de bureţi. La ora actuală, produce 14 sortimente, multe dintre ele fiind atestate ca produse tradiţionale.

„Produsele sunt sănătoase pentru că nu conţin coloranţi şi aditivi, în special zacusca de ciuperci, de vinete şi de fasole. Nu sunt produse bio, dar sunt tradiţionale, deoarece conservarea se face prin fierbere, iar culoarea este dată de legume”, mai spune el. Ultimele produse lansate sunt un sos italian Bolognese, la care în loc de carne se pun bureţi, şi tocana de ciuperci cu orez brun.

 Valentina ŞOIMU

Unii zic că merge trebşoara asta, despre care vreau să vorbim acuma. Alţii, şi nu pot să afirm că sunt sceptici sau cârcotaşi, se plâng, dimpotrivă, că nu e rentabilă, că e chiar pretenţioasă şi cu dichis, că „toacă“ bani mulţi şi nu se merge pe profit. Cum, personal, nu

m-am ocupat cu aşa ceva, nu ştiu să spun că e astfel sau altminteri. Dar, pentru că pe piaţă există în permanenţă cerere, pentru că, până la urmă, în orice demers sunt şi avantaje şi dezavantaje, de ce să nu luăm în calcul şi această posibilitate, dacă tot ne gândim să facem, pe criza asta, ceva? Sunteţi curioşi? Păi, mai jos vorbim despre propunerea de azi.

Să spunem, scurt tratat despre…

Iniţial, vorbisem cu o cunoştinţă din Dâmboviţa – cu care am mai discutat şi în alte rânduri, dar fără să-i propun strict să scriu un articol – să-mi arate ciupercăria pe care o deţine împreună cu familia sa şi să îmi vorbească despre această, de ce nu, afacere. „Modestă, a ţinut să afirme în câteva rânduri, când am pus ţara la cale, modestă… Nu e ceva prosper şi de viitor. Nu e cine ştie ce. Nu e o afacere în adevăratul înţeles. Dar ne-am rodat în domeniu şi ne extindem“. Mă rog, se cam bat cap în cap afirmaţiile, dar nu e treaba mea. Când am vrut însă să plec într-acolo, cunoştinţa mea întâi n-a mai răspuns – multă vreme – la telefon, apoi mi-a zis că nu vrea să facă valuri „ca să pice ăia cu luatul a trei rânduri de piei de pe om“ – a se citi taxe – pe capul său. Deşi n-am înţeles întru totul acest punct de vedere, îl respect şi vă voi prezenta aici ce am aflat în alte dăţi de la persoana în cauză.

Şi, totuşi, este o afacere mare

În primul rând că, da, ciupercile merg şi pe piaţa de la noi din ţară, şi pe cele din afară. Nu spun că exportul e prea bine pus la punct, nici că nu se aduc ciuperci de la alţii la noi. Spun doar că ele, ciupercile, merg. Apoi că nu e nici foarte greu şi nici din cale afară de costisitor să se demareze o astfel de afacere. Pentru început, fără sprijin de la autorităţi, se poate începe pe plan restrâns. O ciupercărie se pune în mişcare pe deşeurile de la alte tipuri de ferme: paie, fân, iarbă şi frunze uscate, ba chiar şi bălegar şi găinaţ, toate purtând numele de compost. Din acestea, ciupercile se hrănesc şi tot pe acestea le folosesc ca suport organic.

O încăpere cel mai adesea întunecată, dar aerisită şi izolată termic, devine hala de producţie. Mai sunt sacii de plastic – aşa are persoana despre care vorbeam mai sus, dar se pot folosi şi rafturile – în care e pus compostul şi miceliul, adică sămânţa. În cel mult o lună, cu temperaturi adecvate, adică vreo 25°C, ciupercile sună din clopoţel să fie culese. Numai de pe un metru pătrat se pot recolta până la zece kilograme de ciuperci. Şi ele, ca în vorba populară cu apărutul după ploaie, tot se fac. Şi se fac… Numai bune de dus la supermarket. Când ciclul acesta se opreşte, adică după 40, 45 de zile, încăperea se sterilizează şi se pregăteşte pentru următorul. Cam trei cicluri pe an se pot obţine, în mod normal. Forţat, se ajunge şi la cinci.

Nu este chiar aşa de simplu

Se poate să fi prezentate destul de simplist operaţiile de cultivare a ciupercilor. E posibil să fie dificil de preparat compostul şi de găsit un miceliu bun, de respectat condiţiile de temperatură, umiditate, ventilaţie. Probabil este, mai ales la început, până se prinde şpilul, ceva bătaie de cap. Dar dacă sunt respectate toate cerinţele, chiar şi într-o pivniţă, se poate face, fără exagerări, treabă. Apoi, dacă aici e clar, trebuie pusă la punct desfacerea. Nu e lipsit de importanţă dacă se livrează direct unor lanţuri de magazine sau unor engrosişti, pentru că preţul diferă în aceste două cazuri. E de la sine înţeles că în primul dintre ele e mai avantajos. Măcar 8 lei pe kilogram, în situaţia ciupercilor sănătoase, e de colea? Şi mai e o chestiune care trebuie amintită: de acord, se importă masiv ciuperci de toate felurile, dar piaţa poate absorbi şi producţia internă. Lumea, de oriunde ar fi ea, nu zice nu unor preparate din ciuperci.

Sprijin financiar

Capitolul finanţare l-am lăsat special la urmă. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale poate ajuta doritorii de cultivat ciuperci cu sprijin financiar prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole“. Fermierii pot beneficia, fără să ramburseze aceşti bani, de 50% din valoarea maximă eligibilă a proiectului. Pentru diferenţă pot apela la Fondul de Garantare a Creditului Rural, prin Programul „Fermierul“. Sau, desigur, fiecare cum se descurcă. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect finanţat prin Măsura 121 este de două milioane de euro. Însă se poate realiza o afacere prosperă şi cu mult mai puţin. Persoanele care au sub 40 de ani pot beneficia de un procent suplimentar de 5%.

Acestea fiind zise, poate că e momentul pentru demarare. Un beci, o casă veche, o altă încăpere ne aşteaptă pe toţi.

Nina MARCU

Champignonul – preferinţa  românilor. Dintre toate speciile de ciuperci, românii preferă însă specia Agaricus, în timp ce în străinătate este mult mai apreciată specia Pleurotus. Cultura ciupercilor Pleurotus a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare explozivă în multe ţări din lume, fiind uşor de cultivat, nepretenţioase şi utilizând ca strat de cultură deşeuri provenite din prelucrarea hârtiei, rumeguş şi altele care se aşază în saci.

Ciupercile din specia Pleurotus au un conţinut nutritiv ridicat, motiv pentru care sunt considerate ca înlocuitori ai cărnii. După proteina obţinută industrial din soia, aceste ciuperci se situează pe locul doi în lume din punctul de vedere al calităţii nutritive.

Avantajele înfiinţării unei ciupercării

Considerente economice: Pe lângă valoarea lor alimentară, ciupercile constituie şi o cultură rentabilă, care asigură o producţie ridicată, ce se obţine pe unitatea de suprafaţă folosită, spaţii special amenajate în acest scop. De reţinut mai este şi faptul că în cultura ciupercilor nu se foloseşte teren agricol ci, cu preponderenţă, spaţii dezafectate, adică spaţii cărora nu li s-a dat altă întrebuinţare, iar pentru substratul nutritiv au fost luate în considerare materiale refolosibile, ieftine. Randamentul exprimat în kilograme de ciuperci recoltate de pe un metru pătrat, în cazul speciei Agaricus bisporus, este, în funcţie de sistemul de cultură şi de condiţiile de microclimat asigurate, între 15 şi 30 de kilograme.

Alt avantaj al cultivării ciupercilor este acela că ocupă spaţii reduse raportate la cantitatea de producţie, deoarece, având talie mică, în anumite perioade de dezvoltare nu au nevoie de lumină sau nu sunt influenţate de lipsa acesteia. În acest scop, se pot realiza culturi pe 3-6 nivele, pe acelaşi metru pătrat de suprafaţă, făcându-se astfel economie de spaţiu. Rentabilitatea culturii ciupercilor este dată şi de faptul că de la majoritatea se consumă toate părţile componente. Astfel, procentul de utilizare reprezintă 99-100%.

Prezentare generală

Răspândite în toată lumea, ciupercile numără aproape 200 de mii de specii, subspecii, varietăţi şi forme ale acestora, din care 8.700 numai în ţara noastră. Principalele specii cultivate în România sunt Agaricus bisporus (ciuperca de bălegar denumită impropriu „champignon“) şi Pleurotus ostreatus (cunoscut ca păstrăv de fag).

În România se mai cultivă şi alte specii precum: ciuperca albă termofilă, buretele roşiatic, buretele brun, buretele cornet, buretele ciuciulete, ciuperca de paie. Principalele judeţe în care se produc ciuperci de cultură sunt Arad, Harghita, Mureş şi Olt.

Evoluţia producţiei de ciuperci de cultură – tone

La nivel mondial se produc circa 1.500.000 tone de ciuperci anual. Pe plan european se realizează aproximativ 60% din această cantitate, adică în jur de 900.000 tone. În Europa, principalele ţări producătoare de ciuperci sunt Franţa, Polonia, Italia şi Ungaria.

Un ciclu de cultură la ciuperci durează, în funcţie de specie, între 100-120 de zile, de la însămânţare până la ultimul recoltat. Acesta face ca investiţia să fie amortizată într-un timp scurt, având în vedere numărul ciclurilor de cultură care se pot realiza pe an, de pe aceeaşi suprafaţă.

Un avantaj de o importanţă deosebită îl constituie faptul că prin cultivarea ciupercilor în spaţii închise şi prin folosirea miceliului unor specii comestibile cunoscute se evită orice suspiciune de intoxicare. Spre exemplu, în cazul unui tunel de 200 de metri pătraţi (în care sunt 2 rânduri de rastele cu câte 3 rafturi fiecare), la 1 ciclu de producţie, cu o investiţie minimă de 18 mii de lei pe an, se poate obţine un profit de aproximativ

45 mii de lei pe an la o cantitate de aproximativ 7 tone. Unul dintre avantajele principale pe care le au crescătorii de ciuperci constă în faptul că amortizarea investiţiei se face într-un timp foarte scurt – aproximativ doi ani în cazul culturilor de dimensiuni mici şi cinci-şase ani în situaţia în care producătorul deţine suprafeţe de peste 2 mii de metri pătraţi.

Considerente tehnologice

Pentru a înfiinţa o cultură de ciuperci este nevoie de un spaţiu bine izolat de mediul exterior, igienizat şi dotat cu instalaţie de apă potabilă, ventilaţie, instalaţie electrică de încălzire şi răcire a aerului.

O ciupercărie este rentabilă dacă se întinde pe o suprafaţă de minimum 100 metri pătraţi. Pe acest spaţiu se pot amenaja terase, astfel încât dimensiunea economică a exploataţiei să fie de cel puţin două unităţi (2 UDE), spre a putea fi eligibilă pentru finanţare europeană. Determinarea dimensiunii economice a ciupercăriilor va lua în calcul caracteristicile sistemului de cultură practicat (numărul de cicluri/an, modul de aşezare a substratului în spaţiu), conform următoarei formule de calcul: Unitatea de Dimensiune Economică (UDE) a unei ciupercării = Numărul UDE aferent suprafeţei spaţiului de cultură x Numărul de cicluri / an x Numărul de stelaje / lăzi suprapuse.

În cazul speciei Agaricus randamentul este de 20-27 kilograme pe metrul pătrat. În situaţia în care compostul este produs la nivelul crescătoriei, profitul se poate dubla. Astfel, dacă într-un an se realizează două sau patru-cinci cicluri de cultură, rezultă un randament de 30-80 kg/metru pătrat/an.

Forme de finanţare

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) vine în întâmpinarea nevoii de dezvoltare a producţiei interne prin Măsura 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole, în cadrul căreia investitorii pot beneficia de un sprijin nerambursabil de 50% din valoarea maximă eligibilă a proiectului. Astfel, în cazul unei investiţii de 5.000 euro, sprijinul european nerambursabil este de 2.500 euro. Restul de 2.500 de euro poate fi obţinut apelând la Fondul de Garantare a Creditului Rural, prin Programul Fermierul, sau direct, printr-un credit bancar garantat chiar cu investiţia. Un procent suplimentar de 5% se acordă pentru investiţiile realizate de fermierii cu vârsta sub 40 de ani la data depunerii cererii de finanţare. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect finanţat prin Măsura 121 este de 2 milioane de euro.

(L.D.)

Se numeşte Constantin Dumbravă (foto), are 34 de ani şi este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor. După ce şi-a încercat norocul prin câteva unităţi economice, a hotărât să-şi ia soarta în propriile mâini. A revenit în satul natal, Comarna din judeţul Iaşi, unde avea moştenire o bucată de pământ. „N-am aşteptat sprijinul pentru tinerii care se întorc la sat, despre care se face atâta caz şi care, până la urmă, se dovedeşte, ca atâtea altele, o vorbă goală, ne spune domnia sa, şi m-am apucat de treabă“. Plecând de la ideea că 60-70% din ciupercile care se consumă în ţară sunt din import, Constantin Dumbravă a hotărât să producă „proteina vegetală“.

„Brandul Ciupercuţa“

 A solicitat un credit SAPARD de 70 mii de euro şi pentru a începe construcţia a făcut un împrumut. „A fost cumplit, îşi aduce aminte tânărul investitor. Timp de un an de zile am plătit ratele din alte împrumuturi, încât, dacă nu eram dator la bancă, aş fi renunţat“. Între timp a făcut un curs de specializare în cultura ciupercilor şi s-a documentat în Ungaria de unde, de altfel, îşi procura compostul necesar şi, în urmă cu doi ani, a apărut prima recoltă de ciuperci. „Aşa cum am învăţat la facultate, am construit un brand. Prin calitatea produselor şi seriozitate, am reuşit să-l impun. Marca Ciupercuţa este deja cunoscută, aprovizionând o reţea de mari magazine din judeţ.“

În ziua în care am poposit la sediul societăţii se pregătea un nou ciclu de producţie, cu respectarea strictă a tehnologiei impuse de această cultură deosebit de pretenţioasă. „Am specializat oamenii şi vom continua această acţiune pentru că vreau să extind afacerea, ne spune domnul Dumbravă, în condiţiile în care cererea pentru astfel de produse este tot mai mare, iar piaţa românească este departe de a fi satisfăcută cu ciuperci produse în ţară“.

Două sfaturi utile

Prin proiectul la care se lucrează vor fi accesate fonduri structurale în valoare de trei milioane de euro cu care se vor construi pe un teren concesionat de la primărie 20 tuneluri (hale) de producţie. „Vom produce compostul de care avem nevoie, vom asigura acest produs şi pentru alţi cultivatori de ciuperci şi, remarcă tânărul patron, vom închide cercul, procesând ciupercile. Vom putea astfel pătrunde pe piaţa europeană, având avantajul că noi producem mai ieftin“. Şi încă un lucru extrem de important pe care domnul Dumbravă a ţinut să-l sublinieze şi să-l aducă în atenţia altor investitori: „Fondurile structurale care se accesează acum oferă, în condiţiile în care proiectul este aprobat, un avans, iar investitorul nu mai trebuie să facă un credit la bancă.“

În încheiere mi-a mai mărturisit un gând: utilajele pentru procesarea ciupercilor pot fi adaptate şi pentru prelucrarea fructelor care sunt din belşug în această zonă, astfel încât compoturile şi gemurile fabricate aici să poată fi găsite alături de Ciupercuţa pe rafturile marilor magazine.

@ Un împrumut SAPARD – un început pentru o afacere prosperă;
@ Producerea şi procesarea – un circuit închis;
@ O investiţie de cinci ori mai mare.

Stelian CIOCOIU