Vezi continutul

Arhiva

Tag: Buzau

În timp ce mai toate fabricile de procesarea legumelor şi fructelor din ţară şi-au cam închis, una după alta, porţile, iată că la Buzău gigantul de altădată, care ocupa o imensă suprafaţă de producţie şi de înmagazinare, de peste 65.000 mp teren, revine acum în deplină actualitate, adăugând la vechiul său nume şi pe cel de ROSA C. Este un semn că aici, la marginea Buzăului, se întâmplă ceva.

Este îndeajuns să răs­punzi invitaţiei călduroase a gazdelor de acum ca să-ţi dai seama de acest lucru. Ec. Gheorghe Doloiu, preşedinte-director general al societăţii, ne explică: „Cu tenacitate, de zi-noapte – la noi se lucrează în program prelungit – dar şi cu iscusinţa celor 120 de oameni în plin sezon, mai mult cu propria cheltuială a firmei, am izbutit, iată în numai doi ani, să schimbăm mult în bine faţa acestui gigant, bine-cunoscut altădată în ţară pentru produsele sale. În acest moment, avem patru linii tehnologice de produs şi îmbuteliat roşiidecojite şi cubetate, de îmbuteliat piureuri de to­mate, o alta pentru vâscoase şi o alta de preparat diferite sortimente de fructe.

Practic, avem asigurată obţinerea unui minimum de zece sortimente, de la pasta de tomate, suc de roşii şi bulion, până la roşii cubetate, la passata şi la preparate din legume. De la castraveţi muraţi, zarzavat de ciorbe, până la zacuscă şi altele. Important este că, în principal, ne asigurăm materia primă din marile ferme sau din exploataţiile agricole mai mici din judeţul Buzău, dar în acest an de excepţie ne-am procurat materia primă de bază – roşiile – şi din mai toate judeţele din sudul ţării, respectiv Mehedinţi, Dolj, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Dolj, Olt, Teleorman; fabrica dispune de întreaga infrastructură necesară preluării, depozitării şi procesării legumelor şi fructelor, precum şi de logistica necesară de comercializare. Păstrăm un respect aparte şi pentru calitatea produselor şi pentru cerinţele de mediu, dovadă fiind trendul ascendent al producţiei.“

2011 – peste cinci milioane de recipienţi

Potrivit datelor comunicate de interlocutorul nostru,  activitatea de producţie este într-un trend ascendent. De la 783.000 de recipienţi în 2009, la peste două milioane  în 2010, iar în perioada ianuarie-iunie din acest an, la aproape un milion de recipienţi, iar până la sfârşitul lui 2011, cu siguranţă, vor „depăşi cinci milioane de recipienţi“. La toate acestea, pentru siguranţa alimentelor a fost introdus şi un sistem preventiv de control, precum şi de identificare a eventualelor pericole specifice (biologice, fizice sau chimice). Pentru toţi care sunt interesaţi de ce se face aici le spunem că se realizează o gamă tot mai diversă de conserve de legume şi de fructe, conserve mult căutate pe piaţa internă şi la export.

Partea bună a lucrurilor este că de mai bine de doi ani a fost diversificat şi exportul de legume şi fructe procesate. Faptul ca atare a fost înlesnit şi de stăruinţa specialiştilor din fabrică de a susţine modernizarea continuă a producţiei, îndeosebi prin dotări frecvente cu utilaje performante; practic, întreaga activitate este acum  automatizată, cum de altfel se vede şi din imaginile alăturate, surprinse de noi chiar zilele acestea. Apoi, cooperarea activă cu o serie de firme din ţări europene este extrem de benefică, astfel că până şi denumirea de ROSA C este rezultatul direct al acestei fructuoase cooperări.

La rândul său, directorul comercial, ec. Georgiana Ceauş, ne spune că prin creşterea de la an la an a producţiei, paralel cu cea de desfacere, s-a observat o majorare substanţială a cererii pieţei interne şi, mai ales, a celei externe, pentru mai toate sortimentele. „De aceea, mai spune interlocutoarea noastră, am investit mult şi în achiziţia de utilaje noi, aceasta şi ca urmare a realizării de proiecte prin accesarea de bani europeni.“

Fondurile europene, o şansă nesperată de dezvoltare

Societatea ROSA C – Legume-Fructe Buzău a finalizat în 2010 un proiect cu fonduri europene de 1,5 milioane de euro, prin care a fost achiziţionată o linie integrată de îmbuteliere produse lichide, vâscoase şi solide. Dezvoltarea sortimentală a înlesnit şi atragerea a tot mai multor clienţi, între care şi firme de mare prestigiu precum Saff Trading, Trans Alicom Reewe România, Metro-Cash and Carry, Klevec Factory( brand Buftea) şi Mersel Company.

În perspectiva acestui an, dar şi a celui următor, ne-a mai precizat directorul comercial al ROSA C, se află şi  un alt proiect, tot cu fonduri europene, de circa un milion de euro, pentru dezvoltarea unităţii de producţie, precum  şi pentru achiziţionarea de noi utilaje performante, dar şi pentru dezvoltarea gamei de produse noi. Totul va depinde şi de sursa de materie primă, care în unii ani poate deveni o mare problemă.

Ferme proprii de legume şi fructe la Cândeşti

Pe lângă stimularea puternică a producţiei de legume şi fructe din zona Buzăului, unde s-a cam pierdut mult din tradiţia de altădată, conducerea unităţii mai are în vedere şi organizarea, încă din anul viitor, a unei importante  ferme proprii de legume, precum şi a alteia de pomi, în sistem intensiv, în zona Cândeşti. Cele două ferme vor constitui şi cea dintâi bază proprie de materie primă, ce se doreşte a fi tot mai mult extinsă.

Cristea BOCIOACĂ

În cadrul evenimentului denumit generic Ziua Rapiţei Euralis, desfăşurat la Pogoanele, în judeţul Buzău, a avut loc o prezentare a hibrizilor de rapiţă de toamnă sub deviza „Vă cultivăm încrederea“. Cu acest prilej, Florin Constantin – country manager România-Bulgaria, Roger Catala, director general al Diviziei de Seminţe, şi Dan Maftei, director tehnic şi marketing, au reliefat proprietăţile hibrizilor de rapiţă de toamnă Euralis, garanţie a profiturilor consistente.

O audienţă selectă

Evenimentul Euralis de la Pogoanele a debutat cu expunerea realizată într-un lot demonstrativ de către Dan Maftei, director tehnic şi marketing, în prezenţa a numeroşi fermieri, reprezentanţi la vârf ai instituţiilor din domeniul agriculturii, precum şi distribuitori zonali de profil. „Suntem prima companie care a înscris un hibrid de rapiţă de toamnă în Catalogul European“, a punctat Dan Maftei, evidenţiind apoi câteva dintre punctele forte ale „eroilor rapiţei în România“: toleranţa la frângere, capacitatea de a folosi la optim elementele nutritive din sol, capacitatea de a ramifica puternic şi de a produce multe silicve pe ramificaţiile secundare şi terţiare.

Elita franceză

Ziua Rapiţei a strâns la graniţa dintre Buzău şi Brăila nume sonore ale societăţii franceze Euralis Semences. Florin Constantin, country manager România-Bulgaria, le-a fost ghid colegilor săi din Hexagon: Pierre Couderc, director general al Grupului Euralis şi al Cooperativei Euralis, managerul uneia dintre cele mai mari Cooperative din Franţa, cu 15.000 de fermieri afiliaţi şi 1,5 miliarde de euro cifra de afaceri anuală, şi Roger Catala, director general al Divizei de Seminţe. „Mulţumesc echipei Euralis, dar şi dumneavoastră pentru prezenţă şi, sper, şi pentru business-ul pe care îl vom face împreună. Sunt produse de cel mai înalt nivel pe care eu aş fi onorat să le cultivaţi“, a menţionat Florin Constantin.

„N-am mai văzut aşa ceva“

Printre participanţii la evenimentul organizat de echipa Euralis la Pogoanele s-a numărat şi fermierul Gheorghe Toma din localitatea călărăşeană Modelu, care a împărtăşit participanţilor la simpozion experienţa utilizării hibrizilor Euralis. „Vă recomand să luaţi această sămânţă pentru că e ceva deosebit. Până acum nu am mai văzut aşa ceva. Tot ce a intrat în pământ a răsărit dintr-o dată. Suntem extrem de mulţumiţi de aceste seminţe“, a afirmat Gheorghe Toma.

Punctele forte ale Euralis Semences

Divizie a Grupului Euralis, societatea franceză Euralis Semences este unul dintre liderii pieţei în domeniul producţiei de seminţe în Europa.

În fiecare an, 300.000 de fermieri europeni seamănă peste 3 milioane de ha cu seminţe conţinând genetica Euralis Semences. Printre punctele forte ale Euralis Semences se numără:

- o gamă completă de seminţe hibride de porumb, floarea-soarelui, rapiţă, sorg şi soia;
- liderul pieţei pe segmentul rapiţei de toamnă hibride în România în ultimii 5 ani;
- 3 uzine de ultimă generaţie de procesare şi condiţionare a seminţelor în Europa.

Liderii rapiţei în România

Numiţi într-un mod expresiv „eroii rapiţei în România“, hibrizii Euralis au fost prezentaţi pe rând, in extenso, participanţilor la seminar.

Es Mercure (hibrid semidardiv)
Aduce vestea bună a profitului
Mercur este zeul fertilităţii, dar şi cel mai performant hibrid de rapiţă de toamnă.

Elemente agrotehnice  de referinţă
- profil fitosanitar şi fiziologic foarte bun;
- capacitate foarte bună de ramificare şi lăstărire;
- are o dezvoltare rapidă în toamnă;
- toleranţă excelentă la scuturare, în caz de intemperii, şi la recoltat;
- rezistenţă la frig deosebit de bună;
- conversie excelentă a nutrienţilor în biomasă şi producţie;
- stabilitate şi adaptabilitate în toate zonele de cultură;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (393 de silicve/plantă).

Es Centurio (hibrid semitimpuriu)
Învingător prin conţinutul ridicat de ulei
Este soldatul de elită care luptă şi câştigă inteligent.

Proprietăţi
- profil fitosanitar şi fiziologic foarte bun;
- capacitate foarte bună de ramificare şi lăstărire;
- rezistenţă la frig deosebit de bună;
- extraordinar de viguros la răsărire;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (364 de silicve/plantă).

Es Neptun (hibrid semitimpuriu)
Navigare fără grijă către recolte bogate

Date de referinţă
- profil fitosanitar şi fiziologic excelent;
- rezistenţă la frig deosebit de bună;
- toleranţă excelentă la scuturare, în caz de intemperii, şi la recoltat;
- stabilitate şi adaptabilitate în toate zonele de cultură;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (2.211 de seminţe/plantă).

Es Danube (hibrid semidardiv)
Un fluviu de productivitate

Însuşiri
- extrem de tolerant la Phoma;
- toleranţă excelentă la scuturare, în caz de intem
- rezistenţă la frig deosebit de bună;
- stabilitate şi adaptabilitate în toate zonele de cultură;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (2.226 de seminţe/plantă).

Es Alonso (hibrid semitimpuriu)
Finish rapid pentru producţii record

Este primul hibrid de rapiţă de toamnă de Formula 1.
- deosebit de tolerant la Sclerotinia;
- capacitate foarte bună de ramificare şi lăstărire;
- dezvoltare rapidă în toamnă;
- toleranţă excelentă la scuturare, în caz de intemperii, şi la recoltat;
- perioadă lungă de înflorire pentru o mai bună polenizare;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (330 de silicve/plantă).

Camelia MOISE

Zona-Metropolitana_terenuri„În zonele rurale intravilane, situate la cel mult 20 km de Buzău, unde există gaze, terenurile se vând cu 12-15 euro/mp. În această categorie se pot înscrie comunele Verneşti, Mierea, Unguriu sau Măgura.  În alte zone, maximum 10 euro/mp, dar se găsesc loturi chiar cu 2-5 euro/mp. Menţionez că trebuie ţinut cont de mai mulţi factori, cum ar fi deschiderea şi dimensiunea terenului, utilităţi, vecini etc.“ – a declarat pentru Lumea satului Alexandru Ionescu, directorul Agenţiei imobiliare Casa Ta, din Buzău (tel.: 0722.524.296, e-mail: office@casa-ta-bz.ro).

Domnia sa ne-a mai spus că terenurile extravilane, arabile au preţuri medii de 1.200-1.500 euro/ha pentru loturi de 5-10 ha şi de 800-1.000 euro/ha pentru loturi mici. În funcţie de calitatea viţelor, viile se vând cu 1.500-4.000 euro/ha.

Tabelul îl găsiţi în revista Lumea Satului nr.22 din 2009
Pentru abonamente contactaţi redacţia.

Copyright © 2012 Agro BUSINESS Design by SRS Solutions