Vezi continutul

Arhiva

Tag: bursa

Datele statistice le gasiti in revista tiparita pe baza de abonament

Piaţa mondială a grâului

Preţul grâului a sfârşit săptămâna în creştere cu 1,75 euro/tonă faţă de nivelul înregistrat în săptămâna precedentă. Situaţia porumbului rămâne preocupantă, ceea ce influenţează piaţa grâului mult mai pregnant în ultimele săptămâni. Situaţia economică este în continuare îngrijorătoare, diminuarea standardului de ţară, de către Standard & Poor’s, al Franţei făcând ca moneda europeană să scadă în continuare în raport cu dolarul american. Acest lucru a permis grâului francez să fie competitiv pe piaţa internaţională, dacă luăm în calcul oferta lansată Franţei de către agenţia de import din Egipt. Această creştere de competitivitate vine pe fondul diminuării exporturilor de grâu ale Rusiei şi Ucrainei.

Piaţa externă a porumbului

Producţia de porumb a Argentinei este revizuită în scădere cu 3 milioane de tone faţă de estimarea din luna anterioară, fiind estimată la 25,9 milioane de tone. Producţia este sub cea obţinută în anul anterior de piaţă, dar este peste cea preconizatăla Bursa Rosario.Se estimează că stocul mondial este în uşoară creştere ca urmare a producţiei bune obţinute de Ucraina. Situaţia de pe piaţa porumbului este în continuare tensionată, ca urmare a stocului din SUA extrem de scăzut, dar şi din cauza continuării condiţiilor meteo nefavorabile din America de Sud. Ploile căzute la mijlocul săptămânii în zonele secetoase din Argentina sunt insuficiente, având în vedere că porumbul se găseşte în faza de polenizare.

Piaţa externă a orzului

Piaţa orzului furajer este mai puţin volatilă decât pieţele celorlalte cereale furajere având în vedere volumul redus tranzacţionat în ultima săptămână. Oferta euro­peană este redusă, iar competitivitatea este menţinută ca urmare a taxelor de export instituite de Ucraina pentru orzul din producţia proprie. Preţul orzului, livrat în portul Rouen, a fost de 195 euro/tonă. Exporturile au fost mai mici, în timp ce stocul de la sfârşitul anului de piaţă s-a ameliorat, ajungând la 0,937 milioane de tone. Stocul este mai mic decât cel înregistrat la sfârşitul anului anterior de piaţă.

Piaţa externă a oleaginoaselor

Preţul soieila Bursadin Chicago a crescut în ultima săptămână. Bilanţul American al soiei este tensionat, având în vedere raportul emis de USDA în luna ianuarie 2012. USDA a revizuit în creştere stocul ca urmare a exporturilor mai reduse, dar şi a unei procesări limitate a soiei. Potenţialul de creştere a preţului este limitat. Producătorii americani se îndreaptă către cultura de soia în detrimentul culturii de porumb. Evoluţia situaţiei climatice din America de Sud a atras privirea operatorilor. Lipsit de susţinerea boabelor de soia, uleiul de soia a pierdut şi el teren, scăzând în ultima săptămână.

Preţul florii-soarelui s-a menţinut la un nivel bun pe piaţa europeană, având în vedere scăderea monedei unice în raport cu dolarul american. Preţul uleiului a fost bun ca urmare a competitivităţii bune, în comparaţie cu celelalte uleiuri vegetale, dar şi a consumului aflat în creştere.

Creşterea preţului rapiţei este legată de evoluţia preţului soiei. Piaţa rapiţei este în continuare îngrijorătoare ţinând cont de oferta redusă din 2011, dar şi de scăderea importurilor europene. Cultura din 2012 nu se găseşte în cele mai bune condiţii, existând factorii de risc atât în Europa de est, cât şi în vestul european. Preţul rapiţei depinde, în mare măsură, şi de evoluţia situaţiei economice mondiale. Scăderea preţului petrolului a fost compensată de raportul de schimb dintre euro şi dolarul american. Uleiul de rapiţă a beneficiat de un element de susţinere prin evoluţia raportului de schimb dintre euro şi dolarul american.

Piaţa mondială a grâului

Preţul grâului a fost în creştere ca urmare a condiţiilor meteo dificile din America de Sud. Stresul hidric din Argentina şi Brazilia generează îngrijorare cu privire la nivelul producţiei mondiale şi stocul mondial, discutându-se de reduceri ale acestora. În această situaţie, toate cerealele furajere au afişat preţuri în creştere, ţinând cont de cererea venită din partea producătorilor de furaje pentru animale. Această creştere a fost întreţinută şi de lipsa ofertelor, tot mai mulţi operatori fiind în vacanţă. Fondurile speculative au scos la vânzare poziţiile lor în această perioadă de sfârşit de an. Pe termen lung, presiunea de pe piaţa grâului este în creştere. Bilanţul meteo din America de Sud şi estul Europei sunt elemente care duc către creşterea preţului în perioada următoare. 2012 se prefigurează a fi un an marcat de volatilitatea în creştere a preţului grâului.

Piaţa externă a porumbului

Piaţa porumbului este în actualitate de mai multe săptămâni ca urmare a secetei instalate în mijlocul zonelor de producţie a porumbului din America de Sud, în special din Pampasul argentinian. După o toamnă destul de caldă şi uscată faţă de media normală, seceta s-a accentuat pe parcursul lunii noiembrie. Precipitaţiile sunt extrem de rare pe parcursul ultimelor săptămâni, când temperaturile au fost situate între 30 şi 40 de grade Celsius, accelerându-se astfel evapotranspiraţia. Porumbul argentinian este în faza de polenizare, temperatura ridicată ducând la diminuarea randamentului. Producţia argentiniană de porumb este estimată în scădere, fiind cifrată la 25 milioane de tone, cu 4 milioane de tone mai mică decât era estimarea din luna anterioară.

Piaţa externă a orzului

Preţul orzului furajer s-a menţinut la un nivel destul de bun, profitând de tensiunile existente pe celelalte pieţe ale furajelor, în special pe cea a porumbului, tensiune accentuată de seceta din America de Sud. Seceta din Argentina şi Brazilia alimentează îngrijorările legate de nivelul redus al producţiei de porumb, ceea ce va avea repercusiuni asupra tuturor cerealelor de substituţie în producerea furajelor. Piaţa orzului pentru bere a fost lipsită de activitate, având în vedere vacanţa de la sfârşit de an a operatorilor. Preţul a rămas stabil în jurul a 255 euro/tona FOB Creil.

Piaţa externă a oleaginoaselor

Piaţa soiei. Seceta din Argentina şi Brazilia pune în pericol cultura de soia care se găseşte în faza de dezvoltare vegetativă. Se ştie că soia reprezintă 40% din schimburile mondiale de materii prime agricole. Fondurile de investiţii s-au repoziţionat către achiziţii pe bursa din Chicago, ceea ce a dus la creşterea preţului cu 3,7%. Creşterea preţului complexului soiei a fost asociat cu creşterea preţului petrolului, ceea ce a dus la susţinerea preţului uleiurilor.

Piaţa la floarea-soarelui. În Europa, evoluţia monedei unice este un adjuvant pentru preţul uleiurilor în contextul delicat în care se găsesc culturile din bazinul Marii Negre. Lipsa de precipitaţii poate influenţa nivelul suprafeţelor ce vor fi cultivate cu floarea-soarelui în această primăvară. Rusia şi Ucraina au transformat o mare parte din recolta lor de floarea-soarelui în ulei, oferind cantităţi consistente la export. India se orientează către uleiul din floarea-soarelui, în detrimentul celui de palmier. Evoluţia condiţiilor climatice din America de Sud, Asia de sud-est şi bazinul Mării Negre va influenţa în mare măsură preţul oleaginoaselor în perioada următoare.

Piaţa la rapiţă. Preţul rapiţei şi-a continuat creşterea în ultima săptămână ca urmare a raportului de schimb euro/dolar, ceea ce a dus la creşterea preţului importurilor, în special a celor de soia din SUA. Preţul uleiului de rapiţă, la bursa din Rotterdam, a fost cifrat la 962 euro/ tonă, preţul crescând cu 40 de euro/tonă. Iarna poate influenţa nivelul producţiei de rapiţă din Europa, atât în vestul cât şi în estul european. Un factor important care poate modera creşterea preţului rapiţei este reprezentat de economia mondială, şi anume de evoluţia acesteia. Condiţiile climatice sunt cele care vor influenţa nivelul preţului în perioada următoare. Operatorii de pe piaţă estimează că pierderile produse culturii de rapiţă se ridică la nivelul de 20% din suprafaţa cultivată.

 (datele statistice le gasiti in revista tiparita pe baza de abonament)

Dumitru Daniel SANDU

Piaţa mondială a grâului

Săptămâna anterioară a fost marcată, pe de o parte, de evenimentele ocazionate de summitul european, crucial pentru zona euro, iar pe de altă parte de raportul lunar al USDA, motiv pentru care preţul european al grâului a rămas relativ neschimbat. USDA, în raport, anunţă un stoc mai mare de grâu, comparativ cu situaţia din luna anterioară, fiind  cifrat la 208,5 milioane de tone, cel mai mare nivel din ultimii 13 ani, fiind cu 2 milioane de tone peste nivelul stocului istoric. Creşterea stocului a avut la bază majorarea producţiilor din Australia, Canada şi Argentina, ceea ce a făcut să avem o concurenţă acerbă pe piaţa internaţională. Concurenţa este dură, având în vedere un număr important de poziţii ce au fost anunţate la tranzacţionare.

Piaţa externă a porumbului

Piaţa porumbului a evoluat destul de puţin în ultima săptămână ca urmare a revizuirii în sens pozitiv a stocului mondial aferent anului de piaţă 2011/12. Operatorii au fost surprinşi de informaţia dată de raportul USDA prin care se estimează că stocul de la sfârşitul anului de piaţă va fi de 127 milioane de tone. Acest stoc este influenţat de producţia bună obţinută de China, cu 7 milioane de tone în plus faţă de ultima estimare, din luna precedentă. China, după părerea analiştilor, a supraestimat producţia de porumb, ceea ce duce la o presiune suplimentară pe piaţa mondială. Exportul american de porumb a fost viguros în ultima săptămână, cu 845.000 tone exportate faţă de o medie de 450.000 tone estimată. Concurenţa la export este mare, dacă ţinem cont şi de porumbul din Ucraina, dar şi de grâul furajer din Australia. Seceta din America de Sud va duce la compactarea producţiilor.

Piaţa externă a orzului

Preţul orzului furajer a afişat acelaşi nivel al preţului cu cel din săptămâna anterioară, acesta fiind de 174 euro/tonă livrat port Rouen Franţa. Bilanţul mondial al orzului furajer este extrem de tensionat, cu o ofertă mai mică decât cererea, ceea ce face ca preţul să se menţină la un nivel destul de bun. Producţia europeană de orz furajer este estimată la 51,85 milioane de tone, nivel mai mic cu 2,3% faţă de nivelul producţiei din anul anterior de piaţă. Estimările canadiene vin şi ele să întărească acest sentiment, producţia fiind mai mică cu 20% faţă de nivelul obţinut în 2010. Activităţile de pe pieţele orzului furajer din Europa sunt încetinite ca urmare a Sărbătorilor de iarnă, dar şi de concurenţa venită din partea exportatorilor din America de Sud. În acest context, piaţa orzului aşteaptă perspectivele referitoare la anul 2012, ţinând cont de suprafaţa mai mică semănată, dar şi de iarna atipică mai ales din estul Europei.

Piaţa externă a oleaginoaselor

Soia. Stocul de la sfârşitul anului de piaţă este estimat la 64,9 milioane de tone, fiind sub nivelul înregistrat în anul de piaţă 2010/11. SUA a anunţat creşterea suprafeţelor culti­vate cu porumb din primăvara următoare. Evoluţia va fi nuanţată în funcţie de evoluţia preţului soiei şi porumbului, moment în care pot surveni corecţii. Producţia mondială de soia a fost estimată, în luna decembrie 2011, la 259,27 milioane de tone, aceasta fiind în creştere cu 0,3 milioane de tone faţă de estimarea din luna anterioară. Consumul mondial este cifrat la 229,37 milioane de tone, în scădere cu 1,4 milioane de tone, iar ordinea consumului este următoarea: China – cu 60,79 milioane de tone, SUA – cu 44,3 milioane de tone şi Argentina – cu 39,57 milioane de tone. Stocul mondial este estimat la 64,9 milioane de tone.

Uleiul de floarea-soarelui se luptă să se menţină la nivelul de 1.200 USD/tonă. Producţia mondială de floarea-soarelui a fost estimată, în luna decembrie 2011, la 13,17 milioane de tone, aceasta fiind în creştere cu 2,17 milioane de tone faţă de estimarea din luna anterioară. Marii producători de floarea-soarelui din acest an de piaţă sunt în ordine: Ucraina – cu 3,07 milioane de tone, Rusia – cu 3,01 milioane de tone şi UE-27, cu 2,85 milioane de tone. Consumul mondial este estimat la 12,417 milioane de tone, în creştere cu 1,27 milioane de tone, iar ordinea consumului este următoarea: UE-27 – cu 4,2 milioane de tone şi Rusia – cu 2,07 milioane de tone. Stocul mondial este estimat la 1,57 milioane de tone, cu o creştere de 0,9 milioane de tone.

Preţul rapiţei a câştigat în săptămâna anterioară 7 euro/tonă, după mai multe zile de scădere consecutivă a cursului. Elementele fundamentale sunt prezente în discuţie în ceea ce priveşte incidenţele climatice din Europa, o răsărire necorespunzătoare în estul european şi o creştere excesivă în Vest, ceea ce poate duce la reducerea potenţialului de producţie. Canada a anunţat o creştere a producţiei de rapiţă, ceea ce poate permite Europei să se aprovizioneze în perioada următoare, mai ales ţinând cont de faptul că şi Australia întâmpină probleme legate de ploile care au căzut din abundenţă în ultimele zile.

Preţul petrolului poate influenţa şi limita scăderea preţului uleiurilor vegetale, în special a celor din soia şi rapiţă. USDA a estimat în scădere complexul rapiţei (seminţe, ulei, şrot), stocul de la sfârşitul anului de piaţă fiind în scădere accentuată. Producţia mondială de rapiţă a fost estimată, în luna decembrie 2011, la 59,85 milioane de tone, aceasta fiind în scădere cu 0,5 milioane de tone faţă de estimarea din luna anterioară.

Datele statistice le gasiti in revista tiparita pe baza de abonament.

Dumitru Daniel SANDU

Piaţa mondială a grâului

Scăderile înregistrate în săptămâna precedentă au dus la îngrijorarea operatorilor de pe piaţa grâului. Aceasta este legată în continuare de criza din zona euro, ceea ce a făcut ca preţul să scadă la cel mai mic nivel din ultimele 13 luni. Guvernele europene se străduiesc să menţină perenitatea monedei unice, însă îngrijorările legate de recesiune se reîntorc în Europa, dar şi în SUA şi China, unde indicatorii economici nu sunt cei care să inducă optimism în piaţă. În acest context, fondurile de investiţii au continuat să-şi lichideze poziţiile de pe piaţă, ceea ce a făcut ca preţul grâului să scadă.

Piaţa externă a porumbului

Preţul porumbului a închis săptămâna la 179 euro/tonă, în cazul livrărilor din luna ianuarie 2012. Cererea de pe piaţa fizică a fost bună, în timp ce pe piaţa la termen au apărut efec­tele greşelilor pieţelor financiare. În SUA, exporturile porumbului sunt pentru a doua săptămână în scădere, scoţând în evidenţă lipsa de competitivitate în competiţia cu porumbul sud-american şi din Ucraina. Aceasta din urmă a fost anunţată ca fiind al treilea exportator de porumb din lume, cu o producţie de 20 milioane de tone, mai mare cu 8,5 milioane de tone faţă de cea înregistrată în anul de piaţă anterior.

Piaţa externă a orzului

Preţul orzului furajer îşi menţine un nivel destul de bun, de 178,5 euro/tonă în cazul celui livrat în portul Rouen. În cazul ridicării taxelor la import pentru orzul şi grâul furajer până în luna iunie 2012, ca urmare a tensiunii existente pe piaţa mondială a cerealelor furajere, nu va pune în discuţie structura pieţei. Producţia mai mică din Europa şi menţinerea taxelor la export ale Ucrainei limitează oferta de pe piaţa mondială, în timp ce cererea este în creştere. Tunisia a lansat o ofertă de achiziţie de 50.000 tone cu origine opţională. Orzul european rămâne puternic solicitat la export în comparaţie cu celelalte cereale furajere. Certificatele emise în ultima săptămână sunt aferente cantităţii de 49.000 tone, ceea ce a dus la un total de 1,85 milioane de tone exportate de la începutul anului de piaţă şi până în prezent.

Piaţa externă a oleaginoaselor

Piaţa soiei. Preţul uleiurilor vegetale au „bătut în retragere“ ca urmare a situaţiei macroeconomice globale. Preţul uleiului de soia a scăzut destul de mult, creşterea actuală a dolarului american reprezentând un element de presiune important. Condiţiile meteo favorabile ale culturii din America de Sud au „orientat“ operatorii să-şi amâne achiziţiile pentru acoperirea poziţiilor lor până în momentul în care preţul se va apropia de nivelul de suportabilitate tehnică. Filiera biodieselului din SUA se dezvoltă destul de bine în măsura în care se urmăreşte atingerea obiectivelor referitoare la combustibilii alternativi.

Piaţa la floarea-soarelui. Uleiurile vegetale europene sunt într-o măsură mai mică lansate pe panta descendentă a preţurilor ca urmare a deprecierii monedei europene faţă de cea americană. Această scădere a preţului este influenţată de contextul economic dificil. Uleiul de floarea-soarelui înregistrează scăderi moderate, în măsura în care pierderile din săptămâna anterioară au fost destul de importante.

Piaţa la rapiţă. Preţul rapiţei a scăzut destul de mult în ultima săptămână ca urmare a incertitudinilor macro-economice şi lichidării poziţiilor fondurilor de investiţii. Pieţele oleaginoaselor sunt foarte sensibile la evoluţia mediului economic. Din dorinţa de a câştiga şi ca urmare a indicatorilor economici aflaţi în scădere, preţul petrolului şi uleiurilor vegetale s-a depreciat. Lipsa de rapiţă de la nivel european nu poate fi compensată de importuri. Îngrijorările sunt legate în continuare de situaţia deficitară a rapiţei din Europa şi în special a statelor din bazinul Mării Negre. Suprafeţele cultivate în Europa nu ne arată creşteri nete faţă de anul anterior.

Toate informatiile le gasiti in revista tiparita pe baza de abonament

Dumitru Daniel SANDU

Piaţa mondială a grâului

Piaţa grâului european a evoluat foarte puţin în ultima săptămână, aceasta fiind împărţită între elementele fundamentale mondiale destul de complexe şi susţinerea venită din partea preţurilor celorlalte cereale. Raportul USDA nu a dus la schimbarea esenţială a datelor cunoscute, atenţia fiind îndreptată către elementele fundamentale, pieţele neuitând să-şi îndrepte privirea către datele economice. Concluziile Departamentului de Agricultură al SUA sunt clare: bilanţul mondial al grâului rămâne în continuare greu. Producţia de grâu mai mică a SUA a fost compensată de producţiile bune obţinute de Europa şi Kazakhstan. La nivel mondial, producţia de grâu a continuat să fie estimată ca fiind în creştere, aceasta ajungând la 683,59 milioane de tone, iar stocul atingând cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani de piaţă, fiind cifrat la 202,7 milioane de tone. Aceste informaţii duc la exacerbarea concurenţei de pe piaţa exportului.

Grâul din bazinul Mării Negre este cel mai atractiv şi se găseşte în preferinţa Egiptului, care şi-a lansat noua ofertă de achiziţie de 120.000 tone de grâu din Rusia şi alte 120.000 de tone de grâu din Ucraina. Certificatele de export emise de UE sunt aferente cantităţii de 500.000 de tone de grâu, ceea ce demonstrează, pentru a doua săptămână consecutiv, că grâul european este în continuare în preferinţe, ceea ce a permis menţinerea nivelului preţului.

Piaţa externă a orzului

Preţul orzului furajer, FOB Creil, a fost de 184,5 euro/tonă. Exporturile sunt de 1,7 milioane de tone de la începutul anului de piaţă şi până în prezent, faţă de 2,2 milioane de tone cât se înregistrau în anul precedent de piaţă. Această cantitate poate scădea în continuare ca urmare a preţului orzului furajer din Ucraina care este mult mai atractiv. Solicitările venite din partea producătorilor de furaje sunt mai mici ca urmare a competitivităţii mai bune a grâului. Tensiunea însă poate apărea pe piaţă dacă ţinem cont de stocul extrem de redus de la sfârşitul anului de piaţă. Stocul de orz furajer din Franţa este de 815.000 tone, faţă de 1,2 milioane de tone cât era în anul precedent de piaţă. Piaţa orzului pentru bere a avut o evoluţie destul de limitată. Cu toate că producţia a fost mai mică iar calitatea îndoielnică, cumpărătorii nu se poziţionează pentru a realiza achiziţii. Îngrijorările din zona euro au făcut ca operatorii să fie reticenţi pentru achiziţii.

Piaţa externă a oleaginoaselor

Piaţa soiei. Încetinirea lucrării de recoltat a soiei din SUA ca urmare a ploilor masive căzute, precum şi reţinerea producătorilor în a-şi vinde marfa pot conduce la creşterea atractivităţii complexului soiei. În prezent, diminuarea exporturilor de soia ale SUA şi scăderea preţului cărnii de porc din China sunt elementele care ţin preţul soiei destul de jos. USDA a estimat o scădere a producţiei de soia în ultimul său raport, apărut în luna noiembrie.

Piaţa florii-soarelui. Situaţia economică din zona euro a menţinut capul de afiş pe pieţele internaţionale şi, în special, pe cea a florii-soarelui. Uleiul de floarea-soarelui s-a remarcat printr-o creştere uşoară, dar constantă pe tot parcursul săptămânii anterioare.

Piaţa rapiţei. Stabilizarea situaţiei economice din zona euro a permis seminţelor de rapiţă să confirme scăderea preţului, începută în săptămâna anterioară, ca urmare a presiunii exercitate de complexul soiei. Cu toate că bilanţul este negativ, preţul a scăzut cu 7 euro/tonă, ajungând în cazul livrărilor din luna februarie 2012 la 424 euro/tonă, cu toate că, timp de două zile, nivelul a fost de 432 euro/tonă. Perspectivele de producţie nu sunt optimiste, ceea ce va duce la susţinerea preţului pe termen lung.

* tendinţa preţului faţă de cel înregistrat anterior (+ = creştere; – = scădere; 0  = identic)
** preţul orzului furajer;

Datele statistice le gasiti in revista tiparita pe baza de abonament

Dumitru Daniel SANDU

Piaţa mondială a grâului

Preţul grâului nu a arătat orientarea pieţelor ca urmare a gestionării situaţiei de criză din zona euro. Piaţa americană a grâului a reacţionat de aceeaşi manieră ca cea europeană cu privire la ştergerea a peste 50% din datoriile Greciei. Stocul de grâu de la sfârşitul anului de piaţă este cotat la 202 milioane de tone conform raportului IGC. Stocul mare apasă destul de greu asupra nivelului preţului. Pe piaţa mondială exporturile de grâu ale Ucrainei sunt active, în special cu trimitere către piaţa Egiptului. Egiptul este principalul importator de grâu francez, care are un preţ mai mare cu 20 de euro/tonă faţă de grâul din bazinul Mării Negre, în special cel din Ucraina.

Piaţa externă a porumbului

Preţul porumbului a evoluat puţin în ultima săptămână, ca o consecinţă a bilanţului mondial extrem de tensionat. Preţul s-a menţinut la nivelul de 190 euro/tonă ca urmare a optimismului de pe pieţe dat de soluţiile găsite de conducătorii europeni pentru economiile din zona euro. Aceste soluţii au dat un strop de speranţă pieţelor produselor agricole, dar şi petrolului ducând, în final, la temperarea creşterii monedei europene faţă de dolarul american. Produsele europene au căpătat atractivitate la export, iar producţia bună de porumb obţinută în Europa a găsit nişe interesante pe piaţa internaţională. Certificatele de export emise în ultima săptămână de Bruxelles sunt aferente cantităţii de 165.900 tone de porumb, ceea ce a dus la un total de 850.000 tone exportate, de la începutul anului de piaţă şi până în prezent.

Piaţa externă a orzului

Preţul orzului furajer s-a menţinut la un nivel destul de bun ca urmare a cererii mari existente pe piaţa mondială. Ţările din jurul Mediteranei au continuat să achiziţioneze ca urmare a dorinţei de a acoperi necesarul de pe piaţa internă a producătorilor de furaje. Iordania şi Algeria au achiziţionat în ultima săptămână 150.000 tone şi respectiv 100.000 tone de orz furajer. Orzul european a fost foarte solicitat la export, în ultima săptămână Bruxelles-ul emiţând certificate de export aferente cantităţii de 80.500 tone, dintre care 42.200 tone cu origine franceză. Totalul exportat, de la începutul anului de piaţă şi până în prezent, se ridică la 1,7 milioane de tone. Orzul pentru bere rămâne în general pe o piaţă inactivă. După mai multe luni de inactivitate se aşteaptă o modificare a caietului de sarcini pentru a obţine materie primă cu indici de calitate superiori.

Piaţa externă a oleaginoaselor

Soia. Piaţa îşi păstrează un anumit nivel al preţurilor oleaginoaselor chiar şi în SUA. Dacă susţinerea preţului soiei este aleatorie pentru moment, tensiunea existentă în bilanţul soiei din SUA nu a fost luată în calcul. Preţul soiei a scăzut în ultima săptămână din cauza elementelor fundamentale care caracterizează această piaţă. Preţul a rămas sub presiune ca urmare a producţiilor bune obţinute în partea de nord a SUA. Considerând că preţul este foarte scăzut, agricultorii refuză să-şi vândă marfa.

Floarea-soarelui. Procesatorii şi-au îndreptat atenţia către seminţele de floarea-soarelui pe care le consideră mai atractive decât pe cele din rapiţă sau soia. Creşterea preţurilor are la bază redresarea raportului de schimb euro/dolar american, ceea ce face ca produsele europene să fie atractive la export. Scăderea preţului uleiului de floarea-soarelui faţă de preţul celui de rapiţa este importantă. Scăderea preţului uleiului de floarea-soarelui este însă limitată de elementele fundamentale.

Rapiţa. Preţul acesteia a crescut, în ultima săptămână, datorită optimismului economic. Este dificil să ne pronunţăm pentru ameliorarea durabilă a situaţiei europene ca urmare a Sommet-ului de la Bruxelles. Însă măsurile adoptate au dus la creşterea optimismului operatorilor financiari din lumea întreagă. Indicii bursieri şi-au regăsit creşterile, motiv pentru care atenţia a fost îndreptată şi către pieţele materiilor prime.

Creşterea preţului petrolului a dus şi la creşterea preţului uleiurilor vegetale. Preţul uleiului de rapiţă a tras după el preţul seminţelor ca urmare a creşterii cantităţilor procesate. Oferta de rapiţă este extrem de redusă, iar posibilităţile de import ale Europei sunt limitate. Producţia de rapiţă din Ucraina este mediocră, iar recoltatul rapiţei în Australia este abia la început. Rapiţa din Canada se caracterizează printr-un stoc de report cu un nivel redus, precum şi prin reticenţa agricultorilor de a vinde.

(datele statistice le găsiţi în revista tipărită pe bază de abonament, suplimentul Agro-Business, revista Lumea Satului)

Piaţa mondială a grâului

La Bursa pariziană, preţul grâului a înregistrat un „bilanţ nul“, adică este pentru a doua săptămână consecutivă în care preţul grâului încheie săptămâna aproximativ la acelaşi nivel cu cel înregistrat în săptămâna anterioară. Preţul a înregistrat o scădere uşoară de numai 1,25 euro/tonă comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în săptămâna anterioară, nivelul ajungând la 193,3 euro/ tonă.

Actualitatea a fost dominată de apariţia raportului USDA, care confirmă un bilanţ mondial destul de „greu“, cu un stoc de report ce depăşeşte cifra de 200 milioane de tone. Acest nivel al stocului nu a fost atins în ultimii 10 ani de piaţă. Acest lucru se datorează producţiilor bune obţinute, în majoritatea bazinelor producătoare, dar şi scăderii consumului ca urmare a încetinirii ritmului economiei mondiale. Ultimele informaţii rămân să confirme dinamismul cererii, în special la nivel internaţional, înregistrat în ultimele săptămâni. Optimismul domină, din punctul de vedere al situaţiei economice, ceea ce repre­zintă un element de susţinere a preţului materiilor prime agricole. Produsele agricole europene sunt penalizate de scăderea dolarului faţă de euro.

Piaţa externă a porumbului

Săptămâna anterioară a fost marcată de apariţia raportului USDA, care a anunţat o revizuire a producţiei mondiale de cereale, în special de grâu, ceea ce se traduce prin scăderea imediată a preţului. Acest lucru este în beneficiul cumpărătorilor care speră să obţină un profit în urma acestor tranzacţii. Scăderea producţiei americane de porumb şi implicit a stocului nu este corelată cu ceea ce se întâmplă la nivel mondial. Surprizele au venit din partea producătorilor de furaje pentru animale care şi-au anunţat diminuarea consumului, dar şi din partea Chinei, care a anunţat un import de porumb de doar 2 milioane de tone. SUA au exportat în jur de 1,3 milioane de tone în ultima săptămână, ceea ce a sporit zvonurile legate de creşterea importurilor chineze. Cererea de porumb european nu este o excepţie.

Piaţa externă a orzului

Preţul orzului furajer a afişat nivelul de 187,5 euro/ tonă, livrat la Rouen. Cu toate că preţul grâului este în scădere ca urmare a creşterii producţiei mondiale cu cca 7 milioane de tone, piaţa orzului furajer a găsit susţinere în cererea mare existentă la nivel mondial. În ultima săptămână, Iordania a lansat o nouă ofertă de achiziţie a unei cantităţi de 100.000 de tone, cu origine europeană, ţinând cont de vecinătatea cu Europa.

Bruxelles-ul a emis certificate de export aferente cantităţii de 162.900 de tone, din care 92.000 de tone orz provin din Franţa, ceea ce a dus totalul la 1,4 milioane de tone orz furajer exportat de la începutul anului de piaţă şi până în prezent. În cazul orzului pentru bere, piaţa suferă în continuare ca urmare a absenţei cumpărătorilor. Contextul actual lăsa să se întrevadă o modificare a caietului de sarcini al cumpărătorului ca urmare a degradării calităţii orzului.

Piaţa externă a oleaginoaselor

Preţul soiei a înregistrat o creştere consistentă în săptămâna anterioară ca urmare atât a îmbunătăţirii mediului economic, cât şi a creşterii preţului barilului de petrol. India, China şi Europa au anunţat intenţia de a se întoarce pe piaţă în vederea realizării de achiziţii. Profitând de informaţiile date de raportul USDA, complexul soiei a înregistrat creşteri. Elementele fundamentale au reprezentat instrumentele de sprijin ale preţului pentru viitorul apropiat, ceea ce a influenţat întoarcerea masivă a fondurilor de investiţii la achiziţii.

Floarea-soarelui. Uleiurile europene au înregistrat creşteri de preţ ca urmare a creşterii euro faţă de moneda americană, exceptând însă uleiul din floarea-soarelui. Uleiul de floarea-soarelui a înregistrat în săptămâna anterioară cel mai mic nivel din ultima lună. Ca atare, preţul uleiului din floarea-soarelui a scăzut cu cca 75 euro/tonă din cauza presiunii venite din partea recoltei bune obţinute.

Preţul rapiţei a crescut cu 9 euro/tonă în ultima săptămână, ajungând la 437 euro/tonă. Ultimele estimări ale USDA au surprins operatorii, raportul aducând îngrijorări în rândurile acestora cu privire la ofertele de oleaginoase. Bilanţul european al rapiţei este destul de afectat de condiţiile climatice nefavorabile. Producţia de rapiţă din Europa este estimată la 19 milioane de tone, mai mică cu 7% faţă de producţia obţinută în 2010, ceea ce face ca importurile să nu poată contrabalansa lipsa de producţie.

* tendinţa preţului faţă de cel înregistrat anterior (+ = creştere; – = scădere; 0  = identic)
** preţul orzului furajer;

Tabelele le gasiti in revista tiparita pe baza de abonament

Dumitru Daniel SANDU

Piaţa mondială a grâului

În ultima săptămână, scăderea preţului grâului a fost accelerată, din cauza contextului economic incert, iar la sfârşitul săptămânii, ca urmare a apariţiei raportului trimestrial al USDA. Piaţa a fost în poziţia de a se consolida la începutul săptămânii datorită problemelor legate de lucrarea de semănat semnalate în numeroase state producătoare. Seceta din SUA a fost sursa incertitudinilor referitoare la întârzierea semănatului grâului de iarnă. Suprafaţa semănată este estimată la 27%, faţă de 35%, cât era semănat în mod normal până la această dată.

În Ucraina şi România producătorii aşteaptă venirea precipitaţiilor pentru a realiza semănatul în bune condiţii. Conjunctura economică nefavorabilă şi îngrijorările legate de recesiune devin din ce în ce mai prezente. Referitor la planul de ajutorare a Greciei, care se realizează în două etape, este departe de a rezolva criza pe termen lung, iar opiniile specialiştilor bancari au darul de a alarma opinia publică.

Piaţa externă a porumbului

În ultima săptămână, preţul porumbului european a fost în impas, ca urmare a situaţiei critice a porumbului din SUA, precum şi a situaţiei economice mondiale defavo­rabile. Preţul porumbului european, FOB Bordeaux, a pierdut cca 10 euro/tonă, pe parcursul săptămânii anterioare, iar la sfârşitul săptămânii volatilitatea a fost şi mai mare, suplimentată fiind de apariţia raportului USDA şi de panica fondurilor de investiţii. În Europa se confirmă potenţialul bun de producţie, acesta fiind estimat la 61,9 milioane de tone, cu 7 milioane de tone mai mult decât producţia obţinută în anul anterior de piaţă.

În acest context, impactul tensiunii asupra stocurilor mondiale este limitat de avansarea lucrărilor de recoltat, precum şi de operaţiunile de vânzare care au scăzut destul de mult. Incertitudinea există, la nivel mondial, cu privire la producţiile marilor producători de porumb. În Ucraina, existenţa taxelor la export reprezintă „frâna“ pusă în calea acestor operaţiuni. În America de Sud, perspectivele de semănat al porumbului sunt puse sub semnul întrebării ca urmare a secetei instalate. În SUA, situaţia este la fel de incertă având în vedere confirmarea venită, după recoltare, în sprjinul diminuării randamentului. Scăderile de producţie înregistrate de SUA au fost integrate deja de piaţa mondială.

Piaţa externă a orzului

Preţul orzului furajer a afişat o anumită fermitate în contextul cerealier agitat şi în urma ieşirilor masive ale fondurilor de investiţii de pe piaţă. Acesta a pierdut cca 4 euro/tonă, ceea ce a făcut ca să depăşească preţul grâului de consum. Consistenţa preţului este pusă pe seama faptului că balanţa europeană a orzului este destul de tensionată. Ţările din bazinul Mării Negre nu sunt capabile să revină pe piaţa mondială şi să acopere necesarul, ţinând cont de disponibilităţile reduse ale

UE-27. După un export de 4,5 milioane de tone realizat de UE-27 în anul anterior de piaţă, stocurile s-au diminuat, în timp ce producţiile nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Cererea este fermă în ţările din bazinul mediteranean şi Orientul Mijlociu, ceea ce a făcut ca certificatele emise de UE să fie aferente cantităţii de 1.170.000 tone de orz furajer. Ucraina ar putea reveni pe piaţa mondială în săptămânile următoare, motiv care va duce la detensionarea, într-o măsură mică, a situaţiei. Piaţa orzului pentru bere a evoluat destul de puţin ca urmare a ofertelor reduse.

Piaţa externă a oleaginoaselor

Preţul soiei a scăzut şi el la bursa din Chicago. Producţia de soia este conform aşteptărilor pieţei, aşa cum anunţă raportul USDA, fiind estimată la 84,5 milioane de tone. Suprafaţa semănată se estimează a fi, în 2012, în creştere cu 850.000 acri în SUA, ceea ce va detensiona preţul. Uleiul de soia a înregistrat pierderi în ultima săptămână ca urmare a lipsei de competitivitate de pe piaţa internaţională. Privirile rămân aţintite asupra situaţiei economiei mondiale.

Producţia de floarea-soarelui confirmă potenţialul său bun, ceea ce face ca această cultură să devină din ce în ce mai interesantă. Preţurile uleiurilor vegetale sunt în scădere, exceptând uleiul din floarea-soarelui. Acesta îşi menţine competitivitatea ca urmare a cererilor de ofertă venite din partea Indiei şi Egiptului. Uleiul de floarea-soarelui este cu aproape 100 de dolari mai ieftin decât uleiul de rapiţă sau soia. Franţa a decis să oprească capacităţile de procesare a rapiţei din nord şi să treacă la procesarea florii-soarelui. Cererea mare a făcut ca preţul uleiului să se menţină la un anumit nivel la Rotterdam.

Rapiţa. Ţinând cont de contextul economic mondial, preţul rapiţei europene a înregistrat o scădere a nivelului ca urmare a evoluţiei generale a preţurilor oleaginoaselor. Rapiţa din Canada a atins minimul de preţ din ultimele 10 luni. În FOB Moselle preţul a scăzut cu 9 euro/tonă, ajungând la 429 euro/tonă. Chiar dacă producţia europeană de rapiţă este în scădere faţă de nivelul din 2010, industriaşii au găsit soluţii alternative. În acest context, procesarea uleiului din rapiţă este scăzută, fiind sub nivelul procesării uleiului de floarea-soarelui. Rapiţa din Canada anunţă un potenţial bun.

* tendinţa preţului faţă de cel înregistrat anterior (+ = creştere; – = scădere; 0  = identic)
** preţul orzului furajer;

Dumitru Daniel SANDU

Piaţa mondială a grâului

Situaţia grâului este tensionată la nivel mondial, iar raportul USDA nu a creat surprize pentru operatorii de piaţă. Ministerul Agriculturii din SUA a estimat în creştere producţiile de grâu ale Canadei, UE-27 şi Ucrainei. Se estimează că producţia mondială de grâu este mai mare cu 5,9 milioane de tone, ceea ce duce la creşterea stocului mondial la 194,7 milioane de tone. Acest fapt înseamnă că discutăm de o balanţă superioară celor precedente, însă poate fi influenţată direct de evoluţia pieţelor porumbului şi orzului. Preţul grâului a fost menţinut la un nivel ridicat ca urmare a lansării ofertelor de achiziţii din ultima săptămână, ceea ce înseamnă că cererea este în creştere la nivel mondial. UE-27 a emis certificate de export aferente cantităţii de 405.900 tone în ultima săptămână, ceea ce se traduce

printr-o accelerare a ritmului exportului. Exportul de grâu din Franţa a câştigat în competitivitate ca urmare a scăderii euro în comparaţie cu dolarul american.

Cotaţiile grâului la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revista tiparita pe baza de abonament)

Cotaţiile grâului la Bursa din Londra
(vezi tabel in revista tiparita pe baza de abonament)

Piaţa externă a porumbului

Săptămâna anterioară a fost marcată de apariţia raportului USDA. Acesta a confirmat diminuarea randamentului porumbului. Această scădere se traduce printr-un nivel al producţiei mai mic cu 11 milioane de tone faţă de estimarea producţiei din luna august, ceea ce confirmă tensiunea existentă pe piaţa porumbului din SUA. Tensiunea este extinsă evident şi la nivel mondial ca urmare a unor producţii mai mici obţinute în zonele tradiţionale producătoare de porumb. Ca urmare a unei cereri aflate în creştere precum şi cu stocuri mici nu există posibilitatea diminuării preţurilor în perioada următoare. Consumul filierei de producere a etanolului este responsabil şi el de acest fenomen, însă acesta nu se va diminua în noul an de piaţă. În cazul producerii de furaje pentru animale, cantitatea de porumb utilizată este în scădere ca urmare a preţului mare, ceea ce a făcut ca acesta să fie înlocuit, în raţia de furaje, cu grâul furajer.

Cotaţiile porumbului la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revista tiparita pe baza de abonament)

Piaţa externă a orzului

Piaţa orzului furajer a evoluat destul de puţin în ultima săptămână. Diminuarea disponibilităţilor la nivel mondial împiedică scăderea preţului în perioada următoare. În Maroc, ploile căzute în perioada recoltatului au dus la diminuarea producţiei. Producţia de orz furajer este estimată la 2,5 milioane de tone, în scădere cu 7% faţă de nivelul din anul anterior. În acest caz, Marocul se va întoarce către importuri pentru a acoperi necesarul de pe piaţa internă. Exportul orzului, din Ucraina, este penalizat de nivelul taxelor instituite de guvern.

Cotaţiile orzului FOB – FRANŢA
(vezi tabel in revista tiparita pe baza de abonament)

Piaţa externă a oleaginoaselor:

Soia. După apariţia raportului lunar al USDA, tendinţa de scădere a preţului soiei a continuat ca urmare a evoluţiei complexului oleaginoaselor. Nivelul producţiei de soia din SUA este estimat în creştere, acesta fiind mai mare decât estimarea din luna anterioară. Importurile de soia ale Chinei, din SUA, au încetinit în ultima săptămână, iar în acest sens stocurile de soia ale SUA se vor majora. Această presiune a soiei se propagă şi asupra celorlaltor oleaginoase.

Cotaţiile pentru soia la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revista tiparita pe baza de abonament)

Floarea-soarelui a profitat de o procesare în creştere deoarece interesul industriaşilor este mai mare pentru acest produs, mai ales în această perioadă. Preţul uleiului de floarea-soarelui a crescut în ultima săptămână.

Cotaţiile la floarea-soarelui FOB – FRANŢA
(vezi tabel in revista tiparita pe baza de abonament)

Preţul uleiului din floarea-soarelui la Bursa din Rotterdam
(vezi tabel in revista tiparita pe baza de abonament)

Rapiţă. Piaţa uleiului de rapiţă a afişat o anumită fermitate ca urmare a evoluţiei preţului petrolului, precum şi a contextului economic alarmant, iar procesarea rapiţei a rămas mediocră, interesul procesatorilor pentru acest produs fiind limitat. Balanţa europeană a rapiţei este destul de tensionată ca urmare a producţiei scăzute realizate de Germania. Producţia de rapiţă a Europei este de numai 18,5 milioane de tone, aceasta fiind mai mică cu 1,85 milioane de tone faţă de producţia obţinută în anul anterior de piaţă. Operatorii aşteaptă veşti de la producţia Ucrainei, Australiei sau Canadei în vederea echilibrării balanţei mondiale. Această situaţie permite preţului rapiţei să se menţină la un nivel ridicat, scăderea euro faţă de dolarul american reprezentând un element de susţinere a preţului rapiţei.

Cotaţiile rapiţei – MATIF
(vezi tabel in revista tiparita pe baza de abonament)

Dumitru Daniel SANDU

Piaţa mondială a grâului

În Europa, preţul grâului a crescut în ultima săptămână ca urmare a susţinerii venite din partea pieţei grâului din SUA. La bursa europeană, preţul a variat între 185 şi 205 euro/tonă, testând chiar un alt nivel de rezistenţă cuprins între 208-210 euro/tonă. Balanţa mondială a grâului rămâne în continuare complicată, cu toate că CIC a estimat producţia mondială la 676,9 milioane de tone, cu 3 milioane de tone mai mare decât cea estimată în luna anterioară.

Condiţiile climatice din SUA ameninţă în continuare randamentul culturii de porumb. Având în vedere tensiunea existentă pe piaţa porumbului din SUA, operatorii anticipează înlocuirea porumbului cu grâul în producerea furajelor. Producţia de grâu de primăvară din SUA suferă în egală măsură, ceea ce aduce un sprijin suplimentar pieţei grâului american. În Europa lucrurile sunt departe de a fi favorabile creşterii, aşa cum se întâmplă în SUA. Producţiile sunt ceva mai bune decât se estimau iniţial, în special cele din bazinul Mării Negre.

Cotaţiile grâului la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revista tiparita, pe baza de abonament)

Cotaţiile grâului la Bursa din Londra
(vezi tabel in revista tiparita, pe baza de abonament)

Piaţa externă a porumbului

Având în vedere faptul că turbulenţele financiare par să se fi îndepărtat, atenţia a fost îndreptată către noile provocări legate de piaţa porumbului. Situaţia este preocupantă, seceta care se menţine în Cordonul Porumbului ducând la diminuarea randamentului. Ultima estimare de producţie este de 317 milioane de tone, faţă de 328,5 milioane de tone cât au fost estimate de USDA, în ultimul său raport. Tensiune există pe piaţa porumbului de mai mult timp, ea nu este încă diminuată, preţul reflectând acest lucru. Preţul porumbului în SUA a atins un nou record, care însă nu este suficient în a raţionaliza cererea.

Cotaţiile porumbului la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revista tiparita, pe baza de abonament)

Piaţa externă a orzului

Ofertele de orz furajer sunt greu de mobilizat la export, având în vedere dezordinea care domneşte în Ucraina. Ţările exportatoare majore din bazinul mediteranean se confruntă cu reticenţa producătorilor de a scoate la vânzare cantităţi însemnate, ceea ce alimentează tensiunea de pe piaţă. Zvonurile privind eliminarea taxelor vamale la export de către Ucraina determină operatorii să aştepte momentele comerciale cele mai favorabile. Cererea este în creştere pentru acest produs ca urmare a întoarcerii ţărilor arabe către achiziţii. Algeria a cumpărat 50.000 tone de orz la preţul de 315 euro/tonă CFA, ceea ce înseamnă 203 euro, livrat în portul Rouen.

Cotaţiile orzului FOB – FRANŢA
(vezi tabel in revista tiparita, pe baza de abonament)

Piaţa externă a oleaginoaselor

Preţul soiei este în creştere având în vedere perspectivele legate de nivelul producţiei, dar şi de evoluţia celorlaltor oleaginoase. Preţul uleiului este influenţat de evoluţia preţului petrolului. Perspectivele de export rămân bune în cazul uleiului de soia, odată cu recâştigarea încrederii în economia mondială. Acestea pot duce la revigorarea preţurilor oleaginoaselor. Complexul produselor din soia beneficiază de situaţia tensionată existentă pe piaţa porumbului.

Cotaţiile pentru soia la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revista tiparita, pe baza de abonament)

Uleiul de floarea-soarelui continuă să sufere ca urmare a perspectivelor legate de nivelul producţiilor record anunţate de Rusia şi Ucraina. Producţia de floarea-soarelui, cumulată, din cele două state este estimată la 15,9 milioane de tone, faţă de numai 12 milioane de tone, cât au fost înregistrate în anul anterior de piaţă. Acest lucru duce la apariţia la export a unei cantităţi suplimentare de ulei de floarea-soarelui, în cantitate de 1,5 milioane de tone.

Cotaţiile la floarea-soarelui FOB – FRANŢA
(vezi tabel in revista tiparita, pe baza de abonament)

Preţul uleiului din floarea-soarelui la Bursa din Rotterdam
(vezi tabel in revista tiparita, pe baza de abonament)

Preţul rapiţei a crescut uşor după anunţul preşedintelui FED din SUA. Tensiunea rămâne în continuare pe piaţa rapiţei ca urmare a producţiilor scăzute înregistrate în numeroase ţări europene şi din bazinul Mării Negre. Producţia de rapiţă a Germaniei este estimată la 4,3 milioane de tone, însă asociaţia producătorilor anunţă o producţie de numai 3,7 milioane de tone, faţă de cele 5,7 milioane de tone înregistrate în anul anterior de piaţă. În Ucraina, primul furnizor de rapiţă al Europei, situaţia este asemănătoare deoarece scăderea producţiei europene nu poate fi compensată prin creşterea exporturilor ucrainene.

Cotaţiile rapiţei – MATIF
(vezi tabel in revista tiparita, pe baza de abonament)

Dumitru Daniel SANDU

Piaţa mondială a grâului

Preţul grâului a ţinut cont de evoluţiile pieţelor financiare ca urmare a mişcărilor consecutive de panică din cauza degradării situaţiei datoriilor publice ale SUA. Bursele, per ansamblul lor, cât şi preţurile materiilor prime au scăzut dramatic în ultimele două săptămâni. Preţul grâului a reuşit să se menţină între 185 şi 205 euro/tonă, în cazul livrărilor din luna noiembrie 2011.

Producţia de grâu a Franţei este estimată la 33,19 milioane de tone, cu 2 milioane de tone mai mică decât producţia obţinută în anul anterior de piaţă. Producţia de grâu a ţărilor din nordul Europei este în continuare în pericol ca urmare a condiţiilor climatice nefavorabile care nu permit executarea operaţiunii de recoltare, mai ales în Germania şi Marea Britanie. În afara cantităţii vorbim şi de o depreciere a calităţii producţiei de grâu din aceste ţări. Primele cantităţi de grâu de primăvară american recoltate au decepţionat din punctul de vedere al calităţii, ceea ce face ca preţul grâului de calitate pe piaţa internaţională să fie bonificat. Astfel, preţul grâului la bursa Matif a crescut cu 3 euro/tonă, ajungând la un nivel de 202 euro/tonă în cazul livrărilor din luna noiembrie 2011.

Cotaţiile grâului la Bursa din Chicago
(vezi tabel revistă)

Piaţa externă a porumbului

Preţul porumbului european a oscilat, în săptămâna anterioară, între îngrijorările legate de încetinirea creşterii economiei mondiale şi tensiunile legate de balanţa porumbului din SUA. Condiţiile climatice au fost ideale în Europa, dar şi în Ucraina, iar culturile de porumb s-au dezvoltat bine, ceea ce va influenţa, în sens pozitiv, balanţa porumbului din luna septembrie. Indicatorii economiei din SUA aflaţi în suferinţă duc la apariţia de noi întrebări legate de creşterea economiei mondiale, ceea ce a antrenat scăderea indicilor bursieri, dar şi preţul materiilor prime. Exportul de porumb american a scăzut la nivelul de 523.900 de tone, ceea ce reprezintă un recul de 30% faţă de nivelul înregistrat în săptămâna precedentă. Îngrijorările legate de acoperirea cererii SUA faţă de creşterea solicitărilor producătorilor de etanol sunt din ce în ce mai mari. Raportul stoc/utilizare este de numai 5%, ceea ce înseamnă acoperirea consumului numai pentru maximum 20 de zile.

Cotaţiile porumbului la Bursa din Chicago
(vezi tabel revistă)

Piaţa externă a orzului

Piaţa orzului furajer s-a „relaxat“ uşor în ultima săptămână ca urmare a volatilităţii în creştere ca urmare a conjuncturii economice mondiale şi a panicii legate de scăderea indicilor bursieri. Preţul orzului furajer a scăzut cu 1 euro/tonă în ultima săptămână în cazul livrărilor la Rouen, ajungând la 194 euro/tonă. Cererea de furaje a fost în creştere, ţinând cont de întârzierea recoltatului grâului în statele din nordul comunitar, ceea ce a determinat producătorii de furaje să se îndrepte către orzul furajer, cu toate că acesta este mai scump decât grâul. Iordania s-a făcut remarcată, în ultima săptămână, ca urmare a refuzului aplicat tuturor propunerilor lansate la apelul ei de ofertă. Întârzierea recoltatului din nordul comunitar şi reticenţa Ucrainei de a vinde, la preţul actual, nu incită operatorii la realizarea de achiziţii pe termen scurt. Siria a revenit la achiziţii, cumpărând 500.000 de tone de orz din Europa, ceea ce a dus la creşterea totalului exporturilor la 669.000 tone, de la începutul anului de piaţă şi până în prezent, faţă de numai 4.000 de tone câte se înregistrau în aceeaşi perioadă a anului de piaţă anterior.

Cotaţiile orzului FOB – FRANŢA
(vezi tabel revistă)

Piaţa externă a oleaginoaselor

Soia.

Seceta din ultima lună din Cordonul Porumbului din SUA a dus la deprecierea randamentului porumbului dar şi, într-o anumită măsură, a producţiei de soia. Ultimul raport al USDA a scos în evidenţă bilanţul defectuos al porumbului din SUA. De acest „dinamism“ al porumbului beneficiază cultura de soia, care profită de această susţinere. Întoarcerea pe piaţă a fondurilor de achiziţii este un element pozitiv, care va duce la susţinerea preţurilor oleaginoaselor.

Cotaţiile pentru soia la Bursa din Chicago
(vezi tabel revistă)

Floarea-soarelui.

Scăderea preţului petrolului a dus la scăderea preţului uleiului de floarea-soarelui. Scăderea preţului uleiului este limitată în comparaţie cu scăderea accentuată a preţului petrolului. Preţul uleiului de floarea-soarelui a pierdut 5 euro/tonă în ultima săptămână, având în vedere condiţiile macroeconomice dificile înregistrate la nivel mondial.

Cotaţiile la floarea-soarelui FOB – FRANŢA
(vezi tabel revistă)

Rapiţa.

Piaţa rapiţei rămâne în continuare „tributară“ evoluţiei contextului economic mondial. Scăderea indicilor bursieri a dus la scăderea preţurilor oleaginoaselor, acesta rămânând un vector important care determină evoluţia viitoare a preţului rapiţei. Prima materie primă afectată de criză este petrolul; acesta nu mai poate să ofere un suport consistent preţurilor oleaginoaselor. Preţul rapiţei poate creşte în perioada următoare, având în vedere condiţiile climatice din Germania. Producţia de rapiţă a Germaniei este sub cea obţinută în anul anterior de piaţă. Pierderile de recoltă ale Europei şi Ucrainei nu pot fi compensate de producţia relativ bună a Franţei, de aceea atenţia este îndreptată către achiziţiile de rapiţă din Canada, pentru a acoperi necesarul de pe piaţa internă.

Cotaţiile rapiţei – MATIF
(vezi tabel revistă)

Dumitru Daniel SANDU

Mai puţin grâu în Europa

Preţul grâului comun a scăzut în ultima perioadă mai ales din cauza complexului economic foarte îngrijorător. Criza cauzată de datoria Greciei şi indicatorii economici precari ai SUA au accentuat presiunea pe piaţa grâului şi încetinirea creşterii economice mondiale. Elementele fundamentale au evoluat în marile bazine de producţie din Europa şi SUA. În Franţa, temperaturile scăzute şi umiditatea din ultimele săptămâni au adus o rază de speranţă pentru culturile tardive mai ales în zona de nord, unde este grosul bazinului de producţie la nivel naţional. Nivelul producţiei se poate ameliora atât în Franţa, cât şi în Germania, ceea ce se traduce prin cantităţi mai mari disponibile la export.

Cotaţiile grâului la Bursa din Chicago
(vezi tabel în revistă)

Cotaţiile grâului la Bursa din Londra
(vezi tabel în revistă)

Porumb: Creşte îngrijorător cererea pentru etanol

Contextul economic a continuat să influenţeze preţul porumbului aşa cum s-a întâmplat şi în cazul petrolului, care a ajuns la 90 USD/baril. Criza din Grecia şi indicatorii din SUA au dus la creşterea neîncrederii finanţiştilor. Susţinerea financiară a filierei etanolului în SUA este în continuare pusă în discuţie. Se ştie că 40% din producţia internă de porumb este utilizată de industria producătoare de etanol, ceea ce lasă piaţa porumbului într-o mare incertitudine. În acest context, finanţiştii şi-au lichidat poziţiile, ceea ce a făcut ca preţul porumbului să scadă cu 17,5 euro/tonă în cazul livrărilor din luna noiembrie 2011.

Cotaţiile porumbului la Bursa din Chicago
(vezi tabel în revistă)

Cotaţiile porumbului – Matif
(vezi tabel în revistă)

Piaţa orzului: Incertitudinile persistă

Preţul orzului furajer a scăzut urmând acelaşi traseu ca şi celelalte cereale, cu amendamentul că este în continuare competitiv. În Europa se anunţă producţii mai mici de furaje, cu toate că recentele ploi au dat o gură de speranţă varietăţilor tardive. Pagubele produse de secetă nu pot fi şterse odată cu ultimele ploi căzute. Decizia Bruxelles-ului de a ridica taxele vamale la importul de grâu furajer şi orz până în luna decembrie 2011 este un alt element de presiune asupra preţului. Sunt state care caută orz furajer, printre care amintim: Algeria, pentru o cantitate de 50.000 de tone, şi Israelul, pentru o cantitate de 10.000 de tone.

Cotaţiile orzului FOB – FRANŢA
(vezi tabel în revistă)

Cultivatorii de soia speră într-o piaţă mai bună

Perioada anterioară a fost marcată de o scădere masivă a preţurilor materiilor prime agricole, victime ale lipsei de susţinere venite din partea mediului macroeconomic, precum şi de condiţiile meteo care au fost ceva mai favorabile pentru culturile europene. În Europa, seceta a fost puţin estompată. Preţul uleiului de soia a scăzut continuu, pierderea din timpul săptămânii anterioare fiind de 1,7%. Scăderea cererii de soia a făcut ca preţul să se micşoreze accelerat.

Cotaţiile pentru soia la Bursa din Chicago
(vezi tabel în revistă)

Cotaţiile uleiului din soia la Bursa din Londra
(vezi tabel în revistă)

Floarea-soarelui: Se estimează o ofertă mare şi un preţ ridicat

Uleiul de floarea-soarelui a avut un bun comportament, preţul câştigând cca 15 euro/tonă în ultima săptămână. În cazul florii-soarelui, producţia din cele două importante state producătoare se anunţă a fi bună. Potenţialul de creştere a preţului este limitat pe termen scurt.

Cotaţiile la floarea-soarelui FOB – FRANŢA
(vezi tabel în revistă)

Posibile distorsiuni pe piaţa rapiţei

Piaţa rapiţei a ţinut capul de afiş, ea necedând la presiune aşa cum au făcut-o cerealele. Sosirea precipitaţiilor în ţările din vestul Europei va avea un impact scăzut asupra culturilor ca urmare a precocităţii mari a acestora. Nici cultura de rapiţă din bazinul Mării Negre nu se găseşte în stare optimă. Ucraina anunţă că nu va mai fi atât de prezentă, la export, aşa cum a făcut-o în anii anteriori de piaţă, ţinând cont de pierderile de suprafaţă semănată. Diminuarea suprafeţei semănate cu rapiţă şi gerul din primăvară care a distrus 15% din suprafaţa ocupată cu rapiţă au dus la limitarea disponibilităţilor Ucrainei.

Cotaţiile rapiţei – MATIF
(vezi tabel în revistă)

Dumitru Daniel SANDU

Având la bază previziunile finanţiştilor, preţurile cerealelor scad constant. Situaţia macroeconomică mondială se degradează (cifrele dezamăgitoare ale şomajului, imobiliarelor din SUA şi indicii principalelor burse care sunt în scădere). Anunţul Asociaţiei Internaţionale de Energie, de creare a unui stoc strategic de petrol brut, are menirea de a detensiona puţin situaţia pe piaţa petrolului. În acest context, fondurile financiare au contribuit la scăderea preţurilor din dorinţa de a avea un profit la acest sfârşit de semestru şi pentru a se repoziţiona în ceea ce priveşte expunerea la riscuri.

Din păcate, ca urmare a elementelor fundamentale neschimbate, cerealele şi soia au cunoscut o puternică mişcare de scădere a preţurilor. Această scădere a preţului porumbului va favoriza achiziţiile Chinei, necesare securizării stocurilor. Diferenţa de preţ redă competitivitatea grâului în raport cu porumbul.

Europa, în aşteptarea exporturilor ruseşti…

Moneda europeană se clatină în fiecare zi în aşteptarea demarării planului de austeritate grec. Piaţa este în egală măsură atentă la exporturile efective de cereale care provin din Marea Neagră şi în special la grâul de origine rusă.

Câteva oferte agresive au fost lansate pe piaţă, însă oferta ruşilor nu a fost luată în calcul de către Egipt. În funcţie de volumele disponibile, presiunea poate fi importantă pe piaţa cerealelor furajere începând cu săptămâna viitoare. Întrebarea principală care se pune este: care este volumul disponibil la export al Rusiei?

Starea culturilor este bună la nivelul bazinelor de producţie europene. Achiziţiile au continuat în cazul producătorilor de furaje din nordul european, la fel în cazul producătorilor de etanol din Spania şi Benelux.

Franţa – piaţa rămâne activă

Culturile au un avans de 15 zile în toate bazinele de producţie. Piaţa este activă la nivel naţional şi la export cu achiziţii făcute, în special, de către producătorii de furaje pentru animale.

Uzina de etanol de la Lacq şi-a reluat activitatea, pentru 2011 previziunile de utilizare rămânând identice, de cca 500.000 de tone de porumb.

Ce trebuie urmărit în perioada următoare:

- Raportul USDA referitor la bilanţul trimestrial şi starea în care se găsesc culturile;
- Efectele ridicării embargoului de către Rusia şi disponibilităţile exportabile ale acesteia;
- Situaţia climatică.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Îngrijorare pe piaţa grâului:

Preţul grâului european a marcat o nouă săptămână de creştere progresivă de 6,29 euro/tonă, stabilindu-se în jurul a 250 euro/tonă, aşa cum se întâmpla şi în luna februarie. Elementele fundamentale au continuat să îngrijoreze operatorii de pe piaţă, printre care condiţiile climatice extreme ce ameninţă serios producţiile din Europa de Vest şi din America de Nord. Seceta din Texas influenţează negativ culturile de iarnă, fiind cea mai îngrijorătoare situaţie din ultimii 15 ani. Semănatul culturilor de primăvară este întârziat în nordul SUA ca urmare a ploilor abundente. La finele lunii mai, numai 75% din suprafaţă a fost semănată cu culturi de primăvară, faţă de 89,5%, cât se înregistra în aceeaşi perioadă a anului precedent. În Europa, seceta este tot mai persistentă, precipitaţiile anunţate fiind extrem de mici faţă de necesar, iar după acestea urmează un timp cald şi sec.

Orzul revine în forţă

Preţul orzului a crescut, având în vedere seceta din Franţa, ceea ce are consecinţe asupra bilanţului orzului furajer. După o campanie de export dinamică realizată în acest an (5 mil. tone), stocul se găseşte la cel mai mic nivel. În situaţia unei producţii posibil mai scăzute, vom asista la diminuarea volumului ofertei pentru export. Pe o piaţă în care riscul lipsei furajelor este mare în acest an, evoluţia condiţiilor climatice trebuie să focalizeze atenţia operatorilor asupra acestei pieţe şi asupra preţului porumbului care poate susţine preţul orzului furajer. Orzul furajer livrat în Rouen a fost de 201 euro/tonă, câştigând cca 11 euro/tonă în ultima perioadă. Preţul orzului pentru bere a crescut ca urmare a secetei instalate în Franţa şi într-o anumită parte din nordul european. Cultura de primăvară este sensibilă, pierderile de randament putând fi importante. Anumiţi producători, pentru a evita intrarea în incapacitate de a livra marfa din contracte, au reuşit să-şi recumpere marfa din contractele lor, în timp ce cumpărătorii urmăresc să-şi securizeze aprovizionările.

Piaţa uleiurilor vegetale

Soia. Ploile căzute în SUA influenţează în mod negativ semănatul porumbului şi al soiei. Această întârziere conduce specialiştii să afirme că porumbul va pierde din suprafaţă în favoarea soiei. Argentina estimează că producţia de soia, pentru campania viitoare, este de 49,2 milioane de tone, faţă de 53,9 milioane de tone, cât erau estimate iniţial. În China producţia de soia este în scădere cu 9% faţă de anul de piaţă anterior. Situaţia economică mondială rămâne un factor determinant pe pieţele materiilor prime, mişcările fondurilor de investiţii în săptămânile următoare putând fi influenţate de diferitele politici monetare.

Floarea-soarelui. Tensiunile sunt importante pe piaţa seminţelor de oleaginoase, în special de floarea-soarelui. Preţul uleiului de floarea-soarelui evoluează după aceeaşi pantă ca şi cea a preţului seminţelor. Procesarea, având în vedere creşterea preţurilor seminţelor, este extrem de redusă, scăzând puternic în ultima perioadă. Evoluţia euro faţă de USD poate determina operatorii să privească către produsele europene în perioada următoare.

Rapiţa. Preţul rapiţei a crescut în ultima perioadă, aşa cum s-a întâmplat de fapt în ultimele 3 săptămâni, pe fondul diminuării producţiei europene. În cazul livrărilor angajate pentru luna noiembrie 2011, preţul a câştigat 15,9 euro/tonă, marcând astfel o creştere de 156% faţă de preţul înregistrat în data de 5 mai 2011. În Franţa, Germania şi Polonia, seceta a ameninţat culturile şi poate duce la o nouă estimare negativă a nivelului producţiilor, după ce ştim că gerul din iarnă a distrus o parte din suprafeţele cultivate cu rapiţă în Germania şi Polonia. În Canada, semănatul a putut fi realizat repede, ceea ce a dus la limitarea pierderilor de suprafaţă în favoarea soiei, aşa cum se întâmplă în SUA. Nivelul procesării este în continuare scăzut, ceea ce nu duce la incitarea cumpărătorilor de a reveni pe pieţe. Creşterea preţurilor uleiului poate duce la ameliorarea situaţiei pe termen lung. Economia mondială rămâne în continuare să fie urmărită, la fel cum se întâmplă şi cu preţul petrolului.

Dumitru Daniel SANDU

Stocurile de grâu, mai mici decât altădată

Piaţa a confirmat tensiunile care vor continua şi în anul 2011. Preţul grâului rămâne la un nivel ridicat, cu tensiuni ale activităţii de export şi privind perspectivele stocului la sfârşit de an de piaţă, când se consideră că vor atinge cel mai scăzut nivel. Algeria, Tunisia, Egiptul au lansat oferte de achiziţie la acest început de an, cu livrare în luna ianuarie şi prima jumătate a lunii martie. Exporturile de grâu din Europa sunt în continuare bine plasate pe piaţa internaţională, devansând grâul din SUA şi Australia. Grâul australian suferă de un deficit de imagine ca urmare a degradării sale calitative, ţinând cont de recoltatul întârziat influenţat de condiţiile meteo.

Porumbul: singura ofertă îndestulătoare

Piaţa porumbului şi-a reluat activitatea printr-un interes crescut venit din partea cumpărătorilor. Preţul porumbului a profitat de situaţia delicată din Argentina, seceta şi temperaturile ridicate din perioada polenizării penalizând nivelul recoltei. Brazilia a revizuit nivelul producţiei în sens negativ, de la 25 milioane de tone la 20,35 milioane de tone, ceea ce înseamnă o scădere semnificativă. În Europa, cererea nu este în concordanţă cu ceea ce se întâmplă pe piaţa internaţională, ca urmare a existenţei disponibilităţilor suficiente de orz şi grâu furajer.

Preţul orzului îi avantajează pe producători

Preţul orzului furajer a fost atractiv la acest început de an, urmând aceeaşi pantă ascendentă ca şi cea a grâului furajer. Orzul furajer este preferat de producătorii de furaje pentru înlocuirea grâului furajer, mai ales având în vedere volatilitatea preţului acestui produs. Perspectivele de export ale orzului furajer în ţările din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu rămân ridicate. Orzul din Franţa beneficiază în continuare de absenţa orzului din Ucraina, de pe piaţa internaţională. Preţul orzului furajer livrat în Rouen este de cca 213 euro/tonă. Orzul pentru bere rămâne în continuare cu o piaţă restrânsă, dar se menţine la un nivel ridicat. Lipsa disponibilităţilor la export, ca urmare a cantităţilor calitativ superioare reduse, face ca preţul să se menţină ridicat şi în perioada următoare.

Piaţa externă a oleaginoaselor:

Există semne că soia se va scumpi

Preţul soiei se menţine la un nivel ridicat ca urmare în special, a creşterii cererii de ulei. Condiţiile climatice din Argentina şi politica Chinei referitoare la utilizarea stocurilor de uleiuri vegetale fac ca preţul să se menţină la cote ridicate şi în perioada următoare. Seceta instalată în marile bazine producătoare de soia din Argentina reprezintă un element ce duce la scăderea nivelului producţiei şi la creşterea preţului.

Preţul florii-soarelui, sub presiunea consumului

Consumul de ulei de floarea-soarelui a fost ridicat, ceea ce a permis ca preţul de pe piaţa unică să fie în jur de 515 euro/tonă.

Rapiţa se apropie de un record nedorit

Absenţa disponibilităţilor de pe piaţă de la acest început de an a făcut ca preţul oleaginoaselor să se menţină la un nivel ridicat. Preţul rapiţei are în continuare o tendinţă de creştere, menţinându-se în jurul valorii de 500 euro/tonă pe piaţa la termen. Recordul de preţ nu a fost încă atins, ţinând cont de faptul că activitatea de procesare este în continuare susţinută. Piaţa profită în continuare de cererea mare de uleiuri vegetale. Anunţul făcut de China cum că guvernul intenţionează să pună pe piaţa internă cca 92% din rezerva sa de ulei de rapiţă reprezintă un element de creştere a preţului materiei prime.

Dumitru Daniel SANDU

Preţul grâului este de partea comercianţilor

Piaţa grâului şi-a regăsit „calea“ creşterii de preţ ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, care au atins ţările producătoare, una după alta, începând cu luna iulie a acestui an. După cantităţile mari de ploaie căzute în ultimele săptămâni, în Australia piaţa grâului a integrat toate aceste tensiuni create, în special cele legate de calitate. Căutările morarilor din ultima perioadă au fost îndreptate către Europa (în special Franţa), din stocurile publice, şi SUA, din cantităţile deţinute în capacităţile logistice. Se estimează că vor fi probleme mai ales în partea a doua a campaniei de achiziţie, când se apreciază că morarii vor cumpăra la un preţ mai mare, dar va exista şi o disfuncţionalitate în aprovizionare ca urmare a unei oferte reduse.

- Cotaţiile grâului la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revista tiparita)

Porumbul, într-o incertitudine totală

Piaţa porumbului şi-a găsit „culoarea“ în Europa, marcând o perioadă de creşteri puternice ale preţului pentru contractele cu livrare în luna martie 2011, iar creşterea a fost de 10,5 euro/tonă. Cererea mondială este mare, Europa fiind obligată să recurgă la importuri pentru a nu dezechilibra balanţa de pe piaţa internă, în condiţia în care oferta este destul de mică.

Stocul de porumb din SUA este destul de scăzut şi acesta poate scădea în continuare mai ales în situaţia în care se legiferează detaxarea etanolului, ceea ce va face ca necesarul de porumb pentru filiera producerii etanolului să fie din ce în ce mai mare. Suprafaţa ce se va semăna cu porumb este în scădere, producătorii americani preferând să cultive soia în locul porumbului. Toate aceste informaţii duc la tensionarea pieţei porumbului, în prezent operatorii fiind atenţi la cultura de porumb din Argentina, care se găseşte în faza de polenizare. Timpul uscat din ultimele săptămâni şi valul de căldură cu temperaturi de peste 40°C pot compromite destul de serios recolta celui de-al doilea exportator mondial de porumb.

- Cotaţiile porumbului la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revista tiparita)

- Cotaţiile porumbului – Matif
(vezi tabel in revista tiparita)

Orzul, doar ca resursă furajeră

Preţul orzului furajer a continuat şi el să se aprecieze în ultima săptămână, pe măsură ce disponibilităţile de grâu sunt reduse, orzul furajer recăpătându-şi interesul cunoscut în rândul producătorilor de furaje pentru animale. Creşterea puternică a preţului grâului a permis creşterea preţului orzului cu 7 euro/tonă, ajungând la 207 euro/tonă, livrat în portul Rouen. Scoaterea stocului de intervenţie nu a influenţat piaţa europeană. Orzul pentru bere nu a avut o cerere mare la export, în această perioadă activitatea cu acest produs fiind ceva mai redusă. Oferta scăzută din acest an va face ca operatorii să se întoarcă mai repede pe piaţă pentru a realiza achiziţii. Orzul pentru bere nu a a urmat aceeaşi pantă ascendentă ca orzul furajer.

- Cotaţiile orzului FOB – FRANŢA
(vezi tabel in revista tiparita)

Piaţa oleaginoaselor

Soia. Incidentele climatice, care afectează producţia de soia din Argentina, au reprezentat principalul motiv de creştere a preţului oleaginoaselor din ultima perioadă. În SUA, complexul de soia a fost foarte bine orientat spre creştere ca urmare a cererii la export, precum şi a interesului procesatorilor de pe piaţa interioară ca efect al validării sprijinului de 1 USD/gallon. China a decis şi ea să-şi mărească stocul actual de soia, ceea ce a generat o tensiune punctual pe piaţă, iar tendinţa de fond a pieţei nu este nici pe departe stabilită.

- Cotaţiile pentru soia futures la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revista tiparita)

Floarea-soarelui. Având în vedere evoluţia pieţelor financiare şi de energie, preţul uleiurilor vegetale a fost în creştere. Consumul mondial de uleiuri vegetale este mai mare, la aceasta adăugându-se şi rezultatele incidentelor climatice, motive care au determinat operatorii de pe aceste pieţe să fie extrem de atenţi la evoluţiile viitoare ale acestora. Seceta din Argentina a penalizat nivelul recoltelor de porumb şi soia. Este clar că oferta va fi mai mică decât cea estimată iniţial. Preţul florii-soarelui a înregistrat creşteri ca urmare a unei cereri aflate în creştere, precum şi a unui disponibil redus. Preţurile uleiurilor vegetale au fost la un nivel ridicat şi în ultima săptămână ca urmare a susţinerii venite din partea petrolului.

- Cotaţiile pentru floarea-soarelui FOB – FRANŢA
(vezi tabel in revista tiparita)

 Rapiţa. Preţul rapiţei a crescut în ultima săptămână, după câteva zile de scăderi uşoare ca urmare a elementelor tehnice. Creşterea preţului a avut la bază producţiile scăzute din Canada, Europa, Ucraina şi Australia şi consumul aflat în creştere la nivel mondial. Tendinţa este de creştere în cazul tuturor oleaginoaselor. Preţul petrolului a depăşit nivelul de 91 USD/baril. În acest context, preţul rapiţei a crescut în Europa, atingând nivelul de 505 euro/tonă, FOB Moselle. Acest preţ ne indică creşterea puternică a cererii de pe piaţa fizică.

- Cotaţiile rapiţei – Matif
(vezi tabel in revista tiparita)

Dumitru Daniel SANDU

Preţul grâului, în creştere moderată

Piaţa grâului a închis a treia săptămână consecutiv pe plus la Euronext, câştigând cca 6,75 euro/tonă pentru schimburile din luna ianuarie 2011. Preţul este menţinut la un nivel ridicat, unul dintre motive fiind lipsa de pe piaţa internaţională, a ofertei de grâu australian. Calitatea grâului din Australia este inferioară aşteptărilor, de aceea presiunea asupra grâului de panificaţie din SUA şi UE este din ce în ce mai mare. Epuizarea stocurilor de grâu europene şi americane vor duce la o presiune din ce în ce mai mare pe piaţa internaţională, mai ales în partea a doua a anului de piaţă. Nivelul relativ ridicat al petrolului, în jur de 88,5-89 USD/baril, contribuie la menţinerea preţului grâului la un nivel înalt. Egiptul a achiziţionat 180.050 tone de grâu din UE şi 60.090 tone din Argentina, ceea ce scoate în relief competitivitatea grâului european. Raportul întocmit de USDA nu a avut un efect semnificativ asupra pieţelor, chiar dacă a avut loc o revizuire pozitivă a stocului mondial cu cca 4 milioane de tone.

Porumbul, la concurenţă cu orzul furajer

Piaţa porumbului a avut o creştere modestă în ultima săptămână, de doar

1,5 euro/tonă. Elementele fundamentale au susţinut preţul porumbului, cortul acestuia urmând panta ascendentă a grâului. Raportul USDA a fost aproape de aşteptările pieţei, acesta neprovocând modificari în „sentimentele“ operatorilor faţă de piaţă. Stocul mondial de porumb este în scădere, iar consumul în creştere. Piaţa porumbului a profitat în parte de creşterea preţului grâului de panificaţie, deoarece a existat o presiune mare venită din partea orzului şi grâului furajer. Sosirea porumbului sud-american pe piaţă a dus la limitarea creşterii preţului porumbului pe piaţa europeană. În SUA, politica internă creează probleme pentru filieră.

Oferta de orz scade îngrijorător

Piaţa orzului furajer a fost destul de tensionată ca urmare a disponibilităţilor reduse precum şi a unei cereri în creştere venită din partea producătorilor de furaje pentru animale. Suprafeţele mai mici semănate în această toamnă şi creşterea consumului sunt motive suficiente care să menţină preţul la un nivel ridicat. A doua parte a anului de piaţă va fi şi mai tensionată ca urmare a întoarcerii pe piaţă a industriei, exporturile europene de orz fiind de 3,7 milioane de tone faţă de numai 345.000 tone câte erau înregistrate în aceeaşi perioadă a anului de piaţă precedent.

Oleaginoasele continuă să fie la mare căutare

Piaţa soiei creează şi ea anumite tensiuni, materializate prin revizuirea negativă a stocului mondial, precum şi a incidentelor climatice legate de evoluţia furtunii „La Nina“ în America de Sud. Raportul USDA din ultima lună indică o scădere uşoară a producţiei mondiale de soia, însă uleiul continuă să câştige în fiecare zi „teren“ ca urmare a cererii mari existente la export, acesta fiind de fapt principalul element de susţinere a preţului. Vânzările de soia ale SUA din ultima săptămână au fost sub 56.000 tone, sub aşteptările operatorilor, ceea ce a pus la „adăpost“ preţul uleiului.

Preţul florii-soarelui a fost ridicat şi în ultima săptămână ca urmare a unei oferte reduse şi a unui consum aflat în permanentă creştere. Piaţa este influenţată de creşterea preţului petroluluim ceea ce face ca şi preţul uleiului să fie ridicat. Preţul uleiurilor vegetale în Europa se menţine la niveluri ridicate ca urmare a elementelor fundamentale extrem de solide existente.

Preţul rapiţei îşi continuă mişcarea sa neîntreruptă în ultimele 3 săptămâni. Preţul petrolului favorizează menţinerea preţurilor oleaginoaselor la niveluri ridicate. Preţul uleiurilor este ridicat, la Rotterdam depăşind pragul de 1.000 euro/tonă şi îndreptându-se către 1.350 euro/tonă. În aceste condiţii, preţul rapiţei rămâne ridicat ca urmare a unei producţii şi unor suprafeţe semănate diminuate, precum şi unui consum în creştere de ulei. De notat este evoluţia climei în Germania, unde este instalată o impresie defavorabilă a ţării culturii de rapiţă mai ales în nord, ca urmare a dispariţiei stratului de zăpadă şi a scăderii temperaturilor la -5-10°C în această săptămână.

Dumitru Daniel BOTĂNOIU

Piaţa grâului, sub spectrul cursului valutar

Piaţa grâului, în ultima perioadă, a fost marcată de creşterea interesului pentru achiziţii. Creşterea preţului grâului a fost mai pregnantă pe pieţele europene ca urmare a scăderii valorii monedei unice europene în comparaţie cu alte devize. Tranzacţiile cu origine europeană au beneficiat de un curs de schimb euro/dolar de 1,33, ceea ce a făcut ofertele europene extrem de atractive. Zilele trecute însă moneda europeană s-a prăbuşit în faţa dolarului, ceea ce schimbă prognozele optimiste de până acum. Este vorba totuşi de o conjunctură, nu de tendinţa pe termen mediu sau lung. Fapt este că activitatea la export nu a fost accelerată în ultima perioadă ca urmare a faptului că nu au fost eliberate certificate decât aferente cantităţii de 351.000 tone de grâu. Exportul de grâu este însă destul de bun, cu un total de 9,7 milioane de tone, faţă de numai 7,1 milioane de tone exportate în aceeaşi perioadă a anului de piaţă anterior. O parte din stocul de intervenţie al UE a fost pus pe piaţă.

- Cotaţiile grâului la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revistă – necesita abonament, contactati redactia)

Porumbul are căutare şi un preţ bun

Piaţa porumbului a reacţionat pozitiv în ultima perioadă ca urmare a elementelor fundamentale existente pe pieţele cerealelor. Reluarea achiziţiilor a reprezentat un element pozitiv după scăderea preţului din ultima perioadă. Piaţa profită din plin de elementele fundamentale, în mod special de evoluţia climatului. Seceta din Argentina riscă să afecteze semănatul, existând deja estimări de producţii mai mici decât cele realizate iniţial. Presiunea asupra porumbului din Argentina este mai mare şi ca urmare a faptului că guvernul rus negociază importul cantităţii de 3 milioane de tone. Aceasta este o soluţie accesibilă pentru guvernul din Rusia de a face faţă deficitului său de cereale estimat la cca 5 milioane de tone. Producţia mondială de porumb este mai mică cu 4 milioane de tone ca urmare a producţiei mai mici obţinute de SUA. Stocul mondial de porumb este estimat la 121 milioane de tone.

- Cotaţiile porumbului la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revistă – necesita abonament)

- Cotaţiile porumbului – Matif
(vezi tabel in revistă – necesita abonament)

Rusia, motorul tranzacţiilor cu orz

Piaţa orzului furajer este susţinută de realizarea exporturilor, în săptămâna anterioară volumul acestora fiind de 87.395 tone. Cererea internaţională este în continuare importantă, dacă luăm în calcul numai situaţia din Rusia, care are nevoie de cca 5 milioane de tone de cereale pentru a-şi acoperi necesarul de pe piaţa internă. Pe piaţa comunitară activitatea de achiziţie rămâne în continuare limitată, aşteptându-se reluarea acestora abia în a doua parte a anului de piaţă. Revânzarea din stocul de intervenţie a cantităţii de 185.137 tone nu a afectat piaţa. Cererile Germaniei, Finlandei şi Lituaniei au fost luate în seamă în ultima săptămână, acestea fiind semnificative. Preţul orzului furajer a rămas atractiv comparativ cu preţurile celorlalte cereale, acesta câştigând doar 1 euro/tonă în cazul orzului livrat la Rouen.

- Cotaţiile orzului FOB – FRANŢA
(vezi tabel in revistă – necesita abonament)

Oleaginoasele, într-un oarecare con de umbră

Se estimează că China va importa cca 4 milioane de tone de soia din SUA. Seceta instalată în America Latină întreţine îngrijorările legate de semănatul soiei.

- Cotaţiile pentru soia futures la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revistă – necesita abonament)

Preţul florii-soarelui este în scădere în ultima săptămână ca urmare a evoluţiei consumului, precum şi influenţelor celorlalte oleaginoase.

- Cotaţiile la floarea-soarelui FOB – FRANŢA
(vezi tabel in revistă – necesita abonament)

Piaţa rapiţei a început bine săptămâna anterioară, după care a înregistrat anumite pierderi ca urmare a elementelor tehnice, dar acestea nu au fost semnificative. Elementele fundamentale sunt esenţiale: producţia mondială este în scădere faţă de cea din anul anterior de piaţă, iar cererea este în creştere mai ales în Europa ca urmare a solicitărilor venite din partea fabricilor producătoare de ulei. Politica adoptată de China nu este suficientă pentru a limita creşterea preţurilor materiilor prime pe piaţa mondială. Anunţul Chinei că va revinde cca 70% din stocul de ulei de rapiţă nu a influenţat decât provizoriu preţul rapiţei.

- Cotaţiile rapiţei – Matif
(vezi tabel in revistă – necesita abonament)

Notă
* tendinţa preţului faţă de cel înregistrat anterior (+ = creştere; – = scădere; 0  = identic)
** preţul orzului furajer;

Dumitru Daniel SANDU

Grâul, tot mai scump

Volatilitatea este foarte mare pe piaţa grâului după o perioadă agitată. După raportul USDA, foarte aşteptat, lupta cu schimburile comerciale şi inflaţia din China au fost informaţiile cele mai prezente pe piaţa materiilor prime. În SUA, în urma unei noi evaluări a suprafeţelor semănate cu grâu, s-a constatat că numai 45% din suprafeţe au o stare „bună spre excelentă“. Ploile anunţate nu au adus decât foarte puţină linişte. Aproape 40% din zona de cultură a grâului de toamnă din SUA au primit un total de doar 10 mm precipitaţii în ultimele zile. Raportul USDA a confirmat reducerea stocului mondial de grâu cu cca 2,3 milioane de tone, acesta fiind estimat în prezent la 172,5 milioane de tone. Această cifră a făcut, ţinând cont de evoluţia porumbului şi soiei, să crească preţul cu 11,25 euro/tonă, atingând cel mai mare nivel din luna septembrie 2009 şi până în prezent.

Preţul porumbului concurează cu grâul

După o săptămână marcată de o foarte mare volatilitate a preţurilor, preţul porumbului s-a cantonat în jurul a 217 euro/tonă după apariţia raportului USDA. Producţia mondială este revizuită în scădere cu cca 3 milioane de tone, iar stocurile sunt în scădere, aşa cum operatorii de pe piaţă au estimat în perioada anterioară apariţiei raportului. Evoluţia cursului de schimb euro/dolar a limitat pierderile de pe pieţele europene. Întârzierea recoltatului din regiunile de nord ale Europei provoacă în continuare tensiuni suplimentare pe termen scurt. Preţul porumbului în China a bătut recordul la jumătatea săptămânii anterioare ca urmare a informaţiilor referitoare la diminuarea semnificativă a stocului. În această situaţie, se aşteaptă ca preţul porumbului din SUA să crească semnificativ în următoarea perioadă.

Nimic nou pe piaţa orzului

Piaţa orzului a rămas foarte calmă în această perioadă de sfârşit de an. În absenţa activităţilor notabile de pe piaţă, preţul acestuia a evoluat ca urmare a „simpatiei“ cu grâul şi porumbul, dar de o manieră mult mai rezonabilă. Cererea de pe piaţa unică europeană a fost foarte scăzută. Cumpărătorii sunt reticenţi în a achiziţiona la nivelul actual al preţului. Arabia Saudită, primul mare importator de orz, continuă să nu fie prezent pe piaţă.

Cine are soia, floarea-soarelui şi rapiţă este în câştig

Raportul USDA nu a ţinut cont de elementele motoare de pe piaţă în revizuirea bilanţurilor soiei şi florii-soarelui din luna noiembrie. Producţia de soia a SUA, estimată ca fiind în creştere de către operatori, a sfârşit în a fi diminuată ca urmare a importurilor în creştere anunţate de China, de cca 57 milioane de tone. Raportul stoc/utilizare nu corespunde decât la cca. 20 de zile, fiind un nivel care nu lasă loc de surprize.

Bilanţul florii-soarelui a fost puternic modificat odată cu scăderea producţiei din ţările din bazinul Mării Negre, precum şi a celei din Argentina, al treilea producător mondial de floarea-soarelui. Producţia de floarea-soarelui argentiniană a scăzut cu 18,5% faţă de estimările iniţiale ca urmare a reducerii suprafeţelor semănate.

Elementele fundamentale favorizează preţul rapiţei ca urmare a creşterii tuturor preţurilor oleaginoaselor. Mişcările de pe pieţele financiare, parităţile monetare şi evoluţia preţului petrolului pot influenţa pieţele oleaginoaselor pe termen scurt ca urmare a interesului de a obţine profit al operatorilor de pe piaţă şi în special a fondurilor speculative. Piaţa oleaginoaselor a „bătut“ recordul variaţiilor în această săptămână, amploarea mişcărilor fiind foarte mare. Cererea de oleaginoase venită din partea procesatorilor a fost în creştere ca urmare a consumului în creştere de uleiuri vegetale şi sub presiunea preţului uleiului de palmier.

Dumitru Daniel SANDU

Piaţa grâului, într-o consolidare moderată

Piaţa grâului a fost „în ceaţă“ şi a înregistrat o nouă performanţă negativă săptămânală. Faza de consolidare continuă fără ca preţul să antreneze mişcările de marfă. Aceste elemente sunt alimentate în permanenţă de cantităţile destul de bune exportate, care fac ca preţul să se menţină la un nivel ridicat. Uniunea Europeană a eliberat certificate de export aferente cantităţii de 621.970 tone, ceea ce a făcut ca totalul exportat, de la începutul anului de piaţă şi până în prezent, să fie de 7,7 milioane de tone, cu aproximativ 35% mai mult decât cantitatea exportată în aceeaşi perioadă a anului de piaţă anterior. Nu trebuie să uităm că aceste cifre sunt dezamăgitoare dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în săptămânile anterioare, iar acest lucru este cauzat de creşterea euro faţă de dolar, însă exporturile Franţei rămân în continuare susţinute pe piaţa internaţională.

Bulversări pe piaţa porumbului

Preţul porumbului depinde de evoluţia preţului grâului, pe piaţa internaţională apărând îngrijorări referitoare la nivelul recoltei australiene, precum şi la stadiul semănatului din SUA. Balanţa porumbului este foarte tensionată în SUA, recoltatul încheindu-se pe mai bine de 92% din suprafaţă. Randamentul este foarte scăzut în comparaţie cu estimarea lunară a USDA, iar nivelul producţiei totale poate să mai scadă, lucru ce se poate observa în data de 9 noiembrie, odată cu apariţia noului raport. Ucraina a anunţat exportul cantităţii de 2 milioane tone de porumb în Rusia, ceea ce vine să confirme starea catastrofică a producţiei ruseşti.

În SUA, producţia de etanol a atins recordul de 800.000 barili produşi în săptămâna anterioară, ceea ce duce la tensionarea bilanţului mondial al porumbului. Producţia scăzută de porumb a Chinei face ca exporturile de porumb american către această destinaţie să crească.

Piaţa orzului, într-un calm relativ

Piaţa orzului furajer prezintă o anumită stabilitate, preţul orzului fiind în jur de 180,5 euro/tonă livrat la Rouen. Această piaţă este calmă în absenţa de noi elemente: preţul grâului depinde de mişcările pe pieţele la termen, fabricanţii de furaje pentru animale au necesarul de orz asigurat până în luna decembrie, iar exportatorii rămân în aşteptarea momentelor noilor afaceri. Punerea în practică a cotelor la export de către Ucraina este o realitate, cota fiind de 200.000 tone de acum şi până în luna decembrie, ceea ce lasă locul orzului comunitar pe piaţa mondială extrem de încordată în acest an.

Conjunctură favorabilă pentru oleaginoase

Soia

Profitând de diminuarea preţurilor din ultima săptămână, cantităţile de soia tranzacţionate au fost în creştere, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul an. Preţul soiei şi în special al produselor derivate rămâne la un nivel ridicat, ca urmare a existenţei elementelor de susţinere de pe piaţa internaţională.

Floarea-soarelui

Preţul petrolului rămâne la un nivel destul de ridicat care permite susţinerea oleaginoaselor. În absenţa cantităţilor necesare de floarea-soarelui şi cu un consum susţinut, preţul florii-soarelui se menţine la un nivel ridicat pe piaţa mondială.

Copyright © 2012 Agro BUSINESS Design by SRS Solutions