Agro BUSINESS

Trendul de scădere al preţului alimentelor a luat sfârşit. Era abundenţei s-a încheiat şi ea, iar acum ne aflăm într-o zonă de deficit. Crezi că discuţia legată de o nouă perioadă de deficit în alimente este exagerată? Depinde de care parte a baricadei te găseşti. Dacă aparţii unei pături înstărite care locuieşte într-o ţară bogată şi cheltuieşti doar 15% sau mai puţin din venitul tău pentru alimente atunci poţi spune că discuţia este exagerată. Dacă eşti unul dintre miliardele de oameni care trăiesc în ţările sărace, câştigă mai puţin de 1,25 dolari pe zi şi cheltuiesc 70% din venit pentru cumpărarea alimentelor atunci discuţia nu este exagerată. Deficitul de alimente este realitatea căreia trebuie să-i faci faţă în fiecare zi.

Dacă ne uităm la prognoze, situaţia se degradează şi mai mult. După crizele alimentare din 2008 şi 2010 am constatat că zeci de milioane de oameni au fost duşi dincolo de pragul sărăciei, ceea ce înseamnă că accesul la hrană se face din ce în ce mai greu. În ultimele luni cea care se plânge de această situaţie este tocmai industria alimentară, scoţând în evidenţă faptul că deficitul de alimente este un fenomen global care afectează şi lanţurile alimentare din statele cele mai bogate. În conformitate cu noile rapoarte, o parte relevantă din industria alimentară plănuieşte să crească preţurile produselor lor în următoarele 12 luni.

Cum acoperim cererea?

Creşterea populaţiei la 9 miliarde de oameni până în anul 2050 înseamnă o cerere mai mare de alimente, energie, apă, dar şi de emisii poluante. Cererea de alimente nu numai că va creşte, dar îşi va schimba şi forma. Creşterea veniturilor clasei mijlocii din economiile emergente a dus la un consum mai mare de energie şi la solicitări de alimente cu valoare adăugată mare (carne şi produse din carne, lactate etc.).

Acoperirea acestei cereri nu se poate realiza decât prin dublarea actualei producţii de alimente, însă creşterea producţiei de alimente trebuie să ia în calcul constrângerile legate de mediu şi de terenul disponibil. Nu trebuie să producem mai mult orişicum, ci trebuie să ţinem cont de faptul că nu trebuie să punem în pericol capacitatea de a produce materii prime agricole. Provocarea agricultorilor este legată de faptul că trebuie să producă mai mult, însă poluând mai puţin.

Pentru a reuşi acest lucru trebuie să privim în viitor la toate resursele pe care ni le oferă cercetarea şi inovarea. Există două modalităţi de a creşte producţia agricolă, şi anume: de a cultiva mai mult teren şi de a creşte productivitatea, însă cea durabilă. Prima modalitate nu poate reprezenta o soluţie, pe termen mediu şi lung, ţinând cont de ceea ce se întâmplă în prezent cu defrişările pe suprafeţe din ce în ce mai mari, cu repercusiuni greu de reparat. A doua modalitate este utilizarea biotehnologiilor, a rezultatelor cercetărilor din toate domeniile. Acestea reprezintă siguranţa zilei de mâine în aprovizionarea cu alimente.

Nu ne putem juca cu stabilitatea aprovizionării cu alimente a populaţiei. Politicienii care decid astăzi aparţin unei perioade plină de bogaţie, ei nefiind pregătiţi să facă faţă unei perioade de deficit. În momentul de abundenţă, când discutam de comerţul internaţional, ne făceam griji doar legate de deschiderea a noi pieţe şi nu de a evita exportul… acest lucru s-a întâmplat pe parcursul ultimilor 10 ani.

Daniel BOTĂNOIU

Energie

Preţul petrolului brut a continuat să crească, în ultimul trimestru al anului 2010, ca urmare a unei cereri neaşteptat de mari, ajungând undeva în jurul valorii de 97 USD/baril. Analiştii estimează că această tendinţă se va menţine şi pe parcursul anului 2011, prognozând că preţul petrolului va depăşi nivelul de 100 USD/baril cât de curând, ceea ce va ameninţa uşoara creştere economică anunţată în ţările dezvoltate. Factura energetică europeană a fost destul de încărcată ca urmare a preţului mare la gaz, precum şi a devalorizării monedei europene, ceea ce a dus la amplificarea tuturor costurilor.

Scumpirea alimentelor nu este doar conjuncturală

Preţul internaţional al numeroaselor produse agricole de bază a cunoscut o creştere consistentă pe parcursul ultimelor luni, specialiştii anunţând că această tendinţă se va menţine şi în anul 2011. Creşterea preţului cerealelor se va accentua ca urmare a producţiilor reduse cauzate de condiţiile meteo nefavorabile, ceea ce va duce la interzicerea exporturilor în numeroase state exportatoare.

Previziunile referitoare la campania de comercializare sunt dependente de condiţiile climatice.

Cererea majorată de energie a dus la creşterea preţului petrolului, cu efecte directe asupra preţului complexelor de oleaginoase, care sunt aproape de nivelul de preţ înregistrat în anul 2007. Din cauza unei recolte reduse în America de Sud, speranţele de redresare a preţurilor oleaginoaselor vor fi mici. Cu o cerere în creştere, preţurile vor rămâne ridicate pe toată perioada campaniei actuale de piaţă. Producţia scăzută de rapiţă din Canada va duce la creşterea preţurilor uleiului de rapiţă din Europa.

Preţul orezului thailandez a înregistrat o creştere spectaculoasă ca urmare a unei cereri mari, precum şi a îngrijorărilor legate de nivelul disponibilităţilor viitoare, considerate ca fiind foarte reduse. Cu toate acestea, aprovizionarea ar trebui să fie satisfăcătoare, deoarece inundaţiile nu au produs pagubele estimate iniţial, iar stocurile de intervenţie sunt suficient de mari.

Cererea pentru proteina animală

Preţul cărnii de vacă a continuat să crească, atingând nivelul cel mai ridicat. În acelaşi timp, preţurile mari ale furajelor şi şeptelul mai redus au dus la limitarea posibilităţii de creştere a producţiei de carne.

Cererea mare pentru carnea de ovină a dus la creşterea presiunii pe această piaţă, atingându-se recordul de preţ în anul 2010. Preţul atractiv al mieilor a încurajat agricultorii din marile regiuni producătoare de carne de oaie să-şi reconstituie şeptelul. În acelaşi timp, se constată o diminuare puternică a producţiei de carne de ovină, la nivelul Europei.

Preţul cărnii de pasăre a rămas stabil la sfârşitul anului 2010, crescând cu numai 0,2%, faţă de cel din anul 2009.

Cererea mare de produse lactate venită din partea Asiei, Federaţiei Ruse şi anumitor ţări exportatoare de petrol, combinată cu o creştere relativă a ofertei de lapte, a permis menţinerea preţului la un nivel ridicat, câştigând teren faţă de situaţia din anul anterior de piaţă. Preţul este însă inferior nivelului înregistrat în anii 2007 şi 2008, cu excepţia preţului untului.

Preţul internaţional al bumbacului a crescut puternic de la începutul anului de piaţă. Indicele A de CotLook a atins, în medie, 330 cenţi/kg în ultimele trei luni ale anului 2010, adică de două ori mai mult faţă de media înregistrată în aceeaşi perioadă a anului anterior de piaţă.

Preţul mondial al zahărului a crescut în toate cele patru trimestre ale anului 2010. Recolta diminuată a Braziliei, faţă de estimările iniţiale, producţia mică a Australiei, din cauza condiţiilor climatice nefavorabile, precum şi restricţiile de export ale Indiei au dus la creşterea spectaculoasă a preţului zahărului pe piaţa internaţională. După luna mai a anului 2010, preţul zahărului a fost practic dublat, ca urmare a creşterii consumului peste estimările iniţiale.

Impactul opririi producţiei de îngrăşăminte

Preţul îngrăşămintelor a cunoscut o creştere spectaculoasă, ca urmare a unei cereri mai mari, alimentată fiind de preţurile ridicate ale materiilor prime.

Din nefericire pentru agricultorii români, distorsiunile pe piaţa mondială a îngrăşămintelor chimice se produc într-un moment în care România îşi încheie practic toate fabricile. Decizia este una strict economică şi are la bază sistarea sprijinului pe care statul îl acordă producătorilor de îngrăşăminte, mai ales prin furnizările de gaz metan. Nu probabil, ci în mod sigur, exportatorii de îngrăşăminte mai ieftine din ţările vecine vor profita de scoaterea de pe piaţă a fabricilor româneşti. Aşa că, în lipsa oricărei forme de concurenţă, ne putem aştepta la o scumpire a îngrăşămintelor până la o limită care va depăşi puterea de cumpărare a fermierilor români.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, crede că vinovaţi pentru scumpirea hranei sunt procesatorii şi magazinele, care nu au renunţat la marjele mari de profit şi nici nu relaţionează cu fermierii.

Preţurile alimentelor la nivel global au atins un nou record în luna decembrie 2010, mai ales din cauza evenimentelor meteorologice, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Indicele lunar al FAO, care măsoară modificările de preţ ale unui coş de produse, inclusiv cereale, seminţe oleaginoase, produse lactate, carne şi zahăr, s-a ridicat la 214,7 puncte în decembrie 2010, faţă de 206,0 puncte în noiembrie.

Acest nivel, alimentat de creşterea preţurilor la zahăr şi de presiunea asupra costului cerealelor şi oleaginoaselor, depăşeşte recordul de 213.5 puncte atins în iunie 2008 şi care a dus la revolte, aşa-numite „foame“, în mai multe ţări.

Indicele preţului zahărului a urcat la 398,4 puncte în decembrie, faţă de 373,4 cu o lună în urmă, pe când cel al cerealelor a ajuns la 237,6 puncte, cel mai înalt nivel din august 2008, faţă de 223,3 puncte în luna noiembrie 2010.

O prognoză optimistă

Potrivit economistului FAO de la Roma, Abdolreza Abbassian, ar fi absurd să se presupună că preţurile nu vor creşte în continuare. În acest context, el menţionează că în multe ţări în curs de dezvoltare, inclusiv în China şi India, inflaţia a devenit o problemă majoră economică şi politică. Creşterea preţurilor la alimente reprezintă o potenţială problemă şi pentru ţările dezvoltate, precum Marea Britanie, sau pentru cele din zona euro, mai spune el.

În acelaşi timp, FAO subliniază că indicele la produse agricole este în creştere în principal la porumb, zahăr, unt şi carne. Pentru ţările cele mai sărace, aceste produse sunt mai puţin importante decât, de exemplu, orezul, al cărui preţ a scăzut de aproape două ori din 2008 şi până acum, până la 535 de dolari pe tonă.

FAO a arătat într-un raport din noiembrie anul trecut că este absolut necesară creşterea producţiei de cereale în vederea refacerii stocurilor mondiale.

Preţurile mondiale ar putea să crească în continuare dacă producţia nu înregistrează o îmbunătăţire semnificativă anul viitor în special la porumb, soia şi grâu, arată recentul raport FAO.

Cartoful nu este singura legumă la care s-au înregistrat scumpiri încă de anul trecut. Majorări ale preţului de peste 10% au mai fost înregistrate la legume şi conserve de legume (22,48%), fructe proaspete (18%), ulei comestibil (21%) şi miere (10,3%).

(V.Ş.)

Sectorul agroalimentar se confruntă cu numeroase probleme. România dispune de un potenţial agricol semnificativ, comparativ cu alte state membre. Însă nivelul de organizare, fărâmiţarea excesivă, finanţarea inadecvată sunt principalii factori restrictivi în obţinerea unui nivel de performanţă capabil să facă faţă presiunilor concurenţiale din ce în ce mai puternice din acest domeniu, se arată într-un nou Raport intitulat „Provocările pieţei unice şi concurenţa în sectoare sensibile“, elaborat de Consiliul Concurenţei (CC). Se mai spune că retrocedarea terenurilor agricole, procesul de privatizare, liberalizarea preţurilor, necesitatea de adaptare la rigorile comunitare, precum şi alte măsuri de politică specifică şi-au pus din plin amprenta asupra tabloului actual de eficienţă şi competitivitate sectorială.

Alimentele, 31,5 % din bugetul familiei

„Este evident faptul că, prin aplicarea unor politici adecvate şi prin creşterea performanţei, sectorul agroalimentar poate asigura necesarul de consum intern al populaţiei. Cu toate acestea, o problemă importantă rămâne cea a ponderii încă ridicate a cheltuielilor cu alimentele în bugetul total al unei familii“ – a afirmat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele CC.

La nivelul anului 2008 – se menţionează în raport – în România ponderea cheltuielilor cu alimentele în bugetul total al familiei reprezenta 31,5 %, faţă de doar 16% media europeană,

plasându-ne pe ultimul loc în UE-27. Cu ponderi mai mari de 20% a cheltuielilor cu alimentele în coşul de consum se situează Lituania (30,9%), Ungaria (26,7%), Estonia (24,8%), Letonia (24,6%), Cehia (23,3%), Slovacia (22,8%), Cipru (21,6%), Irlanda (20,6%) şi Malta (20%).

Cele mai recente informaţii ale Eurostat pun în evidenţă faptul că, faţă de media UE-27, preţurile la alimente în România sunt mai mici cu 34%, cu oscilaţii de la o categorie de produse la alta. Astfel, în timp ce la categoria tutun sunt cu 53% mai reduse decât media europeană, la categoria lapte, brânză şi ouă sunt mai scăzute cu doar 7%.

Contradicţii flagrante

Conform documentului, ultimele date europene referitoare la indicatorii macroeconomici ai sectorului agricol pun în evidenţă poziţia României faţă de celelalte 26 de state membre.

- În privinţa suprafeţei agricole, România este a şasea ţară comunitară, reprezentând 7,7% din totalul UE-27. Din nefericire, România deţine în continuare cel mai mare număr nedorit de exploataţii agricole (3.931.000), situându-se pe ultima poziţie.

- Suntem ţara cu cea mai mare pondere a populaţiei ocupate în agricultură, unde depăşim cu mult media europeană de 5,4%.

- La nivelul valorii producţiei agricole şi consumului intermediar, România ocupă locul 8, după Franţa, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Olanda şi Polonia.

- Cel mai relevant indicator – ponderea agriculturii în PIB – situează România pe locul 1 din cele 27 de state membre, cu o pondere de 6% faţă de media europeană de 1,2%. Ultimul indicator nu este unul care să ateste un echilibru economic normal, dimpotrivă.

Traian DOBRE

În ultimul deceniu, populaţia mondială a fost obişnuită cu stabilitatea producţiei agricole. Problemele legate de nivelul acesteia din anumite regiuni ale lumii au fost reechilibrate de creşterea producţiei în alte regiuni. Într-o anumită parte a lumii este uşor să susţii că rezervele alimentare sunt inutile atât timp cât tu eşti gata să exporţi ca urmare a stocurilor excedentare.

O relaţie greu de definit

În acest an seceta din estul Europei şi vremea ploioasă din SUA au determinat actorii implicaţi pe pieţele produselor agricole să anticipeze o reducere a stocurilor şi o creştere a preţurilor. Există de mai bine de trei ani un scenariu similar, cu mari extreme, care a condus la creşterea fulminantă a preţurilor produselor agricole, antrenând embargouri la export, revolte şi creşterea în lume a numărului de persoane care suferă din cauza foamei.

Variaţia producţiilor, observată după anul 2006, este rezultatul forţelor naturale sau al schimbărilor climatice? Este probabil foarte mult să atribuim aceste evenimente precise unei cauze sau alteia.

Ceea ce trebuie să ştim este faptul că există în trecutul nostru decenii (cum a fost cel cuprins între 1996 şi 2006, care a cunoscut puţine probleme legate de nivelul producţiilor agricole) şi perioade cum a fost aceea cuprinsă între 1930-1940, când producţia nu era stabilă. Schimbările climatice, spunem noi, duc la creşterea potenţialului variabilităţii şi antrenează modificări în zonele de producţie agricolă de pe glob.

Rezervele publice

Oricare ar fi problemele producţiilor agricole neregulate, politica corectă de protejare a producătorilor şi consumatorilor rămâne aceeaşi: rezervele (stocurile).

Seceta din Rusia şi vremea umedă din SUA au dus la creşterea preţurilor produselor agricole. Astăzi din ce în ce mai mulţi formatori de opinie vorbesc de constituirea de rezerve. Este din ce în ce mai evident că structurile comerciale nu pot fi incitate să deţină rezerve, iar în acelaşi timp producţia agricolă mondială nu este suficientă pentru a răspunde cererii în creştere. De aceea este nevoie de rezerve publice.

Cercetarea agricolă continuă să contribuie la creşterea nivelului randamentelor, însă noi trebuie să utilizăm anii cu supraproducţie pentru a crea rezerve care să fie suficient de mari şi care să poată contracara problemele ce pot apărea în anumite zone mari exportatoare. Prezenţa rezervelor poate duce la stabilizarea pieţelor în anii cu producţie adecvată, dar acestea trebuie să fie corelate cu instrumente care să împiedice distorsionarea pieţelor în perioadele sau când producţia este insuficientă.

Este evident că rezervele pot proteja consumatorii, dar şi agricultorii consideră că prezenţa rezervelor le poate da posibilitatea să obţină un preţ corect pentru recoltele lor.

Se spune că rezervele reprezintă o consolă a pieţei, ceea ce se traduce prin menţinerea unui preţ inferior costului de producţie. Cu o politică a stocurilor prost administrată putem vorbi despre acest lucru.

Pentru a da garanţii consumatorilor, rezervele trebuie să fie suficient de mari pentru a-i proteja împotriva marilor fluctuaţii de preţ. Programul de rezervă publică trebuie să fie suficient de credibil pentru a reduce la minim perturbaţiile schimburilor internaţionale, prin impunerea unor restricţii comerciale şi a unei restricţii asupra previziunilor realizate de către ţările exportatoare şi importatoare. Pentru a fi corecţi cu agricultorii, preţul trebuie să fie suficient de mare pentru ca ei să câştige cea mai mare parte a venitului lor de pe piaţă.

Dr. ing. Cătălin ROŞCULETE

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat Comisiei Europene prelungirea perioadei de tranziţie a unor unităţi din industria alimentară.

Preşedintele ANSVSA, dr. Radu Roatiş Cheţan, solicită Comisiei Europene prelungirea perioadei de tranziţie pentru implementarea programelor de modernizare şi restructurare, până la sfârşitul anului viitor, pentru unele unităţi din industria alimentară.

Prezent la reuniunea şefilor serviciilor veterinare din Statele Membre ce a avut loc la Bruxelles, preşedintele Autorităţii a prezentat în cadrul întâlnirii rezultatele evaluării realizate de ANSVSA în unităţile din industria alimentară care au implementat programe de modernizare şi restructurare.

Datele obţinute în urma evaluării arată că există în România unităţi de procesare carne, depozite frigorifice, centre de ambalare ouă, unităţi de procesare peşte şi produse din pescuit, care au realizat într-un procent de peste 70% măsurile necesare pentru modernizare şi restructurare, conform normelor şi cerinţelor europene.

Motivaţia

Demersul României de a obţine prelungirea perioadei de tranziţie cu încă un an pentru aceste unităţi este argumentat prin procentul mare în care s-au implementat programele de modernizare şi restructurare şi prin condiţiile economice dificile care au dus la întârzieri în asigurarea resurselor de finanţare şi implicit la imposibilitatea finalizării acestora până la termenul stabilit iniţial, cel de 31 decembrie 2010.

„Vom face toate eforturile pentru a convinge că aceste unităţi merită şansa de a-şi finaliza programele de modernizare şi restructurare, de a se alinia cerinţelor europene şi de a participa la comerţul intracomunitar. Este, de asemenea, o modalitate de a evita implicaţii sociale şi economice nedorite, care ar putea rezulta ca urmare a sistării activităţii unităţilor de industrie alimentară, care până la sfârşitul acestui an nu vor putea îndeplini cerinţele legislaţiei Uniunii Europene”, a declarat preşedintele ANSVSA, dr. Radu Roatiş Cheţan.

Speculaţiile asupra produselor agricole există de foarte mult timp, ele făcându-se cu scopul declarat de a prefinanţa recolta viitoare, însă nu există absolut nicio dovadă a acestora. Este exact ca într-o anchetă judiciară, şi anume există indicii, dar nu există dovezi de incriminare. De ce nu s-ar realiza speculaţiile, dacă astfel agricultorii şi-ar găsi resursele pentru începerea noului sezon? Finanţarea sectorului agricol a devenit o întrebare la modă.

Banca Goldman Sachs a fost prima care s-a „rostogolit“ pe pieţele materiilor prime începând cu anul 2001. Analiştii celei mai rentabile bănci de pe Wall Street au remarcat că preţul materiilor prime agricole evoluează de o manieră inversă decât cursurile bursiere. Când primele cresc, celelalte scad mecanic, creşterea preţurilor inputurilor reducând perspectivele de creştere industrială. Goldman Sachs a început sistematic să ia poziţii înainte de a acoperi riscurile portofoliului acţiunilor sale.

Această corelaţie negativă nu se mai verifică şi astăzi din punctul de vedere al economiştilor, însă fondurile au prins obişnuinţa de a se poziţiona pe pieţele alimentare. Din 20 de tranzacţii, 19 sunt strict financiare, iar una singură se traduce efectiv printr-o livrare fizică. Finanţarea pieţelor materiilor prime agricole este un fenomen esenţial care poate fi observat şi care a fost multiplicat de 3 ori în ultimii ani.

FMI şi Banca Mondială se dau „lovite“

Comunitatea financiară, în frunte cu FMI şi Banca Mondială, ezită să recunoască rolul lor în criza alimentară.

Acest imobilism provoacă, în acelaşi timp, furori printre anumiţi observatori, care subliniază că această criză alimentară fără precedent este urmată de majorarea numărului de contracte speculative pe produsele de bază. Intruziunea acestor fonduri financiare a aruncat în „ceaţă“ formarea preţurilor produselor.

Alţi observatori condamnă practicile anumitor unităţi bancare care „navighează“ perpendicular pe criza alimentară pentru a-şi atrage noi clienţi. În februarie 2008, banca belgiană KBC propunea marelui public o asigurare pe viaţă centrată pe şase produse alimentare cu sloganul: „Trageţi avantaje din creşterea preţurilor!“. Această iniţiativă a fost departe de a fi izolată. În Germania, Deutsche Bank propunea un fond specializat susţinut de o argumentare identică: „Cu Agricultura Euro Fond beneficiaţi de creşterea preţurilor“.

Într-o analiză publicată în primăvara anului trecut, CNUCED a studiat comportamentul comercianţilor de produse alimentare. Speculanţii au sarcina să încerce să influenţeze cursul viitor, dereglând preţul alimentelor şi furnizând lumii agricole informaţii care sunt total străine de subiect. Cu alte cuvine, ei transformă orice eveniment economic într-unul incendiar, anunţând colapsul preţului alimentelor. Spre exemplu, o creştere a preţului imobilelor din America Latină ca urmare a unui joc speculativ duce la creşterea preţului porumbului.

De ce? Pentru că anumiţi comercianţi îşi imaginează algoritmele şi seriile statistice ca sprijin al faptului că preţul porumbului este corelat cu preţul imobilelor latino-americane. Unii comercianţi cumpără titluri ale acestei cereale. Imediat, aşa cum procedează oile, ceilalţi operatori urmăresc mişcarea şi astfel porumbul devine inabordabil, independent de previziunile de producţie sau de nevoile reale ale pieţei.

O intervenţie inoperabilă

Costul produselor alimentare poate reprezenta o chestiune de viaţă sau de moarte pentru milioane de săraci din lume, ca urmare acest gen de speculaţii nu poate fi acceptat. După krach-ul bursier şi criza alimentară, SUA, Marea Britanie şi Germania au interzis vânzările descoperite de anumite produse. Dar cu ce efect? Când o practică este interzisă într-o ţară, nimic nu o împiedică să fie pusă în practică în altă parte.

Operaţiunea de descurajare a speculaţiei este foarte costisitoare. Trebuie constituite obligatoriu depozitele de garanţie pe operaţiunile la termen pentru a suprima efectul de levier. Puterea publică trebuie să se asigure că aceste depozite există şi că operatorii respectă regulile.

De la krach-ul financiar la cel alimentar

Speculaţiile de pe pieţele agricole pot pregăti următorul krach financiar dublat de această dată de un krach alimentar. Agricultorii au un profil similar cu cei care împrumută bani, ei nu cunosc preţul viitoarei lor recolte, însă finanţează la un nivel ridicat prezenţa riscului. Nimic nu împiedică agricultorii să se împrumute de pe piaţa internaţională de la operatori care fac pariuri pentru noi creşteri ale valorilor agricole.

Aşa s-au împrumutat americanii, nu pe capacitatea lor de a rambursa împrumutul, ci pe plus valoarea realizată în cazul vânzării imobilului. Producătorii îndatoraţi revând imediat datoriile lor vehiculelor financiare şi într-o bună zi pieţele financiare vor „călători“ pe creanţele lor, care nu valorează nimic.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Statisticienii, conştiincioşi cum îi ştim, elaborează în fiecare an un raport privind starea economică a gospodăriilor populaţiei pe baza unor date ce vin de jos în sus, adică de la sursă directă. Raportul cuprinde două capitole esenţiale, cele privind veniturile şi cheltuielile.

Veniturile şi structura acestora

În mod teoretic, soldul între cele două mari capitole nu poate fi decât pozitiv, adică în favoarea veniturilor. Din raportul statisticienilor aflăm că în trimestrul IV 2009 veniturile totale medii lunare au fost, în termeni nominali, de 2.390 lei pe gospodărie şi 823 lei pe persoană. Din acestea, veniturile băneşti reprezintă 1.952 lei lunar pe gospodărie (672 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 439 lei lunar pe gospodărie

(151 lei pe persoană), cu precizarea că, în mediul rural, acestea au fost cu 29% mai mici decât în gospodăriile urbane.

Cosmetizarea ruralului

Înainte de a intra în fondul problemei, se cuvine precizarea că nu există motive reale pentru a incrimina înfăţişarea dată satului românesc de către statisticieni. Ei nu fac altceva decât să centralizeze informaţii provenite pe o filieră oficială şi să încerce apoi ordonarea lor într-o anumită logică. În această accepţie, ei pornesc de la unele realităţi ale mediului rural ce pun în evidenţă unele realizări incontestabile în domeniul infrastructurii şi chiar edilitar. Cu deosebire în ultimii 10 ani, la sate s-au îmbunătăţit substanţial reţelele rutiere, au fost cosmetizate o serie de edificii reprezentative. În zonele cu o anume vocaţie turistică, ofensiva orăşenilor a fost nu numai masivă, ci şi esenţială în modernizarea localităţilor.

În mediul rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producţia agricolă, care a asigurat 38,1% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (31,9%) a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile băneşti din agricultură asigurând numai 6,2%. O contribuţie importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit şi veniturilor salariale (26,5%) şi celor din prestaţii sociale (26,5%).

Unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum sunt determinate de mediul de rezidenţă. Cheltuielile totale de consum, medii lunare pe o gospodărie, sunt mai mari în urban faţă de rural cu 444 lei, iar cele pentru consumul alimentar sunt mai mari cu numai 50 lei. Aceasta derivă din faptul că, în rural, 46,9% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii.

Alimentele şi răcoritoarele

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul IV 2009, în medie, 40,3% din consumul gospodăriilor urbane şi rurale.

În mediul sătesc, aceste cheltuieli sunt influenţate de preţurile produselor vândute prin magazine care, în mod paradoxal, sunt superioare celor din magazinele urbane. Aceasta inclusiv la legume, care, în mod normal, ar trebui realizate în gospodăriile ţărăneşti.

Cheltuielile efectuate de gospodării pentru sănătate (4,3% din cheltuielile totale de consum) şi mai ales cele pentru educaţie (0,9%) au înregistrat un nivel scăzut, în special ca urmare a faptului că satisfacerea acestor nevoi ale membrilor gospodăriilor se realizează în cea mai mare parte prin servicii publice de care populaţia beneficiază în cadrul sistemului asigurărilor sociale sau gratuit.

Dana MĂCRIŞ

Smithfield Prod a finalizat lucrările de retehnologizare a zonei de refrigerare rapidă a carcaselor de porc rezultate din procesul de abatorizare. Investiţia s-a ridicat la suma de 3,5 milioane USD. Timp de aproape patru luni, şapte companii contractoare au fost angrenate în acest proiect.

Refrigerarea rapidă este o metodă de refrigerare a alimentelor la o temperatură scăzută, sigură din punctul de vedere al stopării înmulţirii bacteriilor. Prin această investiţie, prin tranzitarea carcaselor în tunele cu temperaturi cuprinse între -18 şi -24°C, pentru un interval de 90 minute, carnea de porc ajunge la parametrii optimi pentru a putea fi păstrată în siguranţă şi a fi consumată ulterior.

„Retehnologizarea zonei de refrigerare, pe lângă avantajele legate de siguranţa alimentară şi de eficientizarea şi modernizarea capacităţii de producţie a companiei, prezintă avantajul reducerii pierderilor de frig şi implicit reducerea consumului de energie electrică, aspecte importante şi din perspectiva protejării mediului“, declară dl Morten Jensen, director general Smithfield Prod.

Investiţia actuală se alătură celor peste 67 milioane USD, sumă pe care compania Smithfield Prod a alocat-o în ultimii 5 ani exclusiv pentru modernizarea capacităţilor de producţie ale fostului COMTIM.

Smithfield Prod este cel mai mare abator din România cu o capacitate de 600 de capete pe oră, fiind situat pe locaţia fostului COMTIM, în judeţul Timiş. Valorile Smithfield Prod sunt siguranţa alimentară, responsabilitatea faţă de mediul înconjurător, înţelegerea specificului local şi sprijinul comunităţii locale în care îşi desfăşoară activitatea, dezvoltarea continuă a tehnologiilor folosite şi crearea unui mediu de lucru plăcut angajaţilor. Smithfield Prod este o companie certificată ISO 14001:2004 Sistemul de Management al Mediului şi ISO 22000:2005 Sistemul de Management al Siguranţei Alimentare.

Clement LUPU

- Romalimenta consideră declaraţiile ministrului sănătăţii cu privire la reacţiile externe de susţinere a introducerii taxei pe alimente ca fiind cel puţin exagerate

Federaţia Patronală din Industria Alimentară este de părere că recentele declaraţii ale ministrului sănătăţii cu privire la susţinerea externă pentru introducerea taxei pe produsele alimentare nu sunt fundamentate în mod corespunzător şi induc în eroare publicul român.

„Domnul ministru a făcut publică o singură scrisoare trimisă de o organizaţie non-guvernamentală care nu reprezintă, de altfel, nicio instituţie a Uniunii Europene.

European Publich Health Alliance nu este «organism finanţat de Comisia Europeană», ci un ONG care prezintă un punct de vedere pe care îl considerăm subiectiv, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o măsură care se referă la ţara cu cele mai mari cheltuieli pe alimente din totalul cheltuielilor familiale.

“ Uniunea Europeană nu are ca politică taxarea alimentelor, cu o singură excepţie, care nu are legătură cu dialogul recent asupra stilului de viaţă echilibrat. Din contră, sunt ţări europene în care alimentele beneficiază de un nivel redus al TVA. În plus, cele mai multe mass-media europene au prezentat într-o lumină extrem de negativă această iniţiativă a Guvernului României, iar reacţiile externe nu a fost nicidecum de susţinere.

Director executiv, Mihai Vişan

În industria alimentară, dacă încasarea TVA s-ar face la sfârşitul ciclului comercial, evaziunea fiscală ar putea fi redusă cu aproximativ un miliard de euro – consideră patronatele din domeniu. Liderii Rompan, Romalimenta şi ai Federaţiei din Industria Alimentară s-au întâlnit recent cu Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, căruia i-au solicitat introducerea metodei taxării inverse, ca modalitate de reducere a pieţei negre. Menţionăm că, la ora actuală, taxa se încasează fracţionat, pe tot parcursul ciclului comercial.

„Noi am propus ministrului agriculturii o taxare inversă în industrie, care presupune încasarea TVA abia la sfârşitul ciclului. Această taxă ar putea elimina piaţa neagră din domeniu. Aşa cum se încasează TVA în acest moment, în fiecare etapă a ciclului de fabricaţie, taxa pe valoarea adăugată duce la creşterea preţului alimentelor.

Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie – Rompan, a explicat ce înseamnă TVA invers: „Agricultorul vinde morarului grâu fără TVA. Morarul vinde făină brutarului, fără TVA. La rândul lui, brutarul vinde pâinea la magazin tot fără TVA, iar vânzătorul încasează TVA, pe care o plăteşte la stat.“

Urmează simularea

În opinia lui Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, producătorii de alimente pot rămâne cu bani pentru alte investiţii şi pentru dezvoltarea activităţii dacă nu vor mai plăti TVA fracţionat. Tot el a mai atras atenţia că evaziunea fiscală este undeva la 50% în producţia de carne, pâine, legume sau fructe.

Reprezentanţii patronatelor au spus că va fi realizată o simulare a taxării inverse, cu scopul creării unui act normativ corect, care să aducă beneficii consumatorului final.

Traian DOBRE

O duc astăzi românii mai bine decât în 2000? Dar decât acum să zicem 30 de ani, în perioada lipsei alimentelor de pe piaţă ? Statistic vorbind, actualul salariu mediu pe economie, de 1.600 lei pe lună, ar trebui să asigure o bunăstare s-o numim acceptabilă. Mai ales în cazul în care în familie sunt doi salariaţi.

Din nefericire, în România de astăzi sunt puţine cazurile de familii cu un câştig brut de 3.200 lei pe lună. Cele mai multe familii dacă adună la un loc 800 lei pe lună. Ca să nu mai vorbim de săracii naţiunii care trebuie să-şi ducă traiul cu câte 600-700 lei pe lună.

În anul de referinţă 2007, aproximativ o treime din salariaţii cu acte în regulă obţineau un câştig cuprins între 500 şi 700 lei. Majorările din ultimii doi ani au fost totuşi nesemnificative pentru a schimba starea materială a celor săraci, în condiţiile în care cheltuielile totale ale unei familii de salariaţi depăşesc 1.600 lei pe lună.

Statistic, preţurile agricole s-au dublat, în realitate…

Desigur, statistica vorbeşte de preţuri medii anuale, nu de preţurile la care-şi vând fermierii produsele în perioada recoltării. De aici şi unele inadvertenţe între datele prezentate de organizaţiile agricole şi cele care există în evidenţa statistică, pe care le supunem atenţiei.

Dana MACRIŞ

…Doar jumătate din potenţialul agricol mondial este valorificat? Resursele funciare existente la nivelul Terrei sunt considerabil mai mari decât cele pe care le exploatăm deja, chiar dacă evoluţia suprafeţelor cultivate la nivel mondial a cunoscut, începând cu anul 1951, o creştere de la 1.274 milioane hectare la aproximativ 1.538 milioane hectare.

În 2000, suprafaţa agricolă mondială însuma aproximativ 3.288 milioane de hectare, dintre care doar 1.510 milioane de hectare aveau utilitate practică în agricultură.

Din totalul ei cea mai mare suprafaţă agricolă este în Asia, care deţine 39,2%, terenul arabil reprezentând 36,9%.

…În detrimentul agriculturii se află creşterea demografică?

Potrivit anuarelor FAO, principalul segment care ne asigură resursele alimentare, agricultura, îşi poate restrânge considerabil activităţile ca urmare a creşterii demografice, în prezent, fiecărui om fiindu-i alocate 0,56 ha agricol, din care care 0,26 ha arabil.

Această realitate a devenit îngrijorătoare pentru specialişti, motiv pentru care este luată în calcul posibilitatea extinderii suprafeţei agricole prin procesul de desalinizare a apelor şi prin a da o utilitate practică terenurilor tropicale. Se prognozează că suprafaţa agricolă de rezervă, dacă îi putem spune aşa, va creşte de la un milliard la cinci miliarde hectare. Din nefericire, nici această opţiune nu poate garanta incontestabil şansele agriculturii, care va continua să depindă de ritmul demografic.

…Scade dramatic forţa de muncă din agricultură?

În lipsa unor strategii care să aibă în vedere dezvoltarea mutifuncţională a agriculturii, progresul ştiinţific şi tehnologic care, în mod paradoxal, a ajutat la dezvoltarea ei, coroborat cu factori de natură economico-socială, poate să compromită acest sector. Nenumăratele alternativele pe care le au oamenii în prezent au conturat un dezinteres vădit în ceea ce priveşte munca agricolă.

Un exemplu edificator în acest sens este scăderea drastică a forţei de muncă în agricultură la nivelul Uniunii Europene. Numărul agricultorilor a scăzut de la aproximativ 14.772 mii în anul 1975 la 7.434 de mii în 1997.

Un fenomen la fel de grav este şi exodul populaţiei din zona rurală către metropole sau zone mai dezvoltate din punct de vedere industrial şi economic.

Se pare că principalele motive ce condiţionează acest exod au o strânsă legătură cu dezvoltarea ţărilor. O primă concluzie ar fi aceea că evoluţia aduce cu sine dispariţia altor valori.

În ciuda tuturor eforturilor care se fac pentru a transforma peisajul rural într-un mediu atractiv pentru tineri, se pare că previziunile legate de depopularea satelor sunt destul de sumbre. Din nefericire, ne confruntăm cu un fenomen cu puternice implicaţii sociale şi economice, care ia din ce în ce mai multă amploare.

Laura DOBRE

Interviu cu Mihai Vişan, director executiv Romalimenta. În 2009, România şi întreaga lume aveau să se confrunte cu una dintre cele mai severe crize economice. Efectele s-au făcut simţite aproape imediat: reorganizarea structurilor instituţionale, scăderea puterii de cumpărare şi implicit a consumului. Foarte multe unităţi au ieşit din competiţie, iar cele care au mai avut puterea financiară de a rămâne pe piaţă au avut parte de o perioadă în care profitul a fost condiţionat de noile reguli economice.

Ca urmare a acestei stări de fapt au avut de suferit atât consumatorii cât şi producătorii. Nici pentru anul acesta, veştile nu sunt foarte bune, dacă ţinem seama de faptul că se prevăd o serie de scumpiri. Despre aceste probleme delicate şi despre previziunile economice actuale am discutat cu directorul executiv Romalimenta, domnul Mihai Vişan

Nu există motive de panică

– Să începem cu ce doare cel mai mult: se vor scumpi sau nu alimentele?

– Pentru început, ar trebui să facem o precizare foarte importantă. Anul 2009 s-a dovedit a fi unul foarte dificil pentru producătorii români, o parte dintre aceştia neavând niciun profit. Deşi pe fundalul acestui peisaj economic am fi înclinaţi să credem că scumpirile au drept motivaţie dorinţa de recuperare a profitului pierdut, temeiul real este strâns corelat de slaba putere de cumpărare a românilor. În mod inevitabil, creşterea accizelor se va regăsi în costul de producţie a alimentelor, iar consecinţele vor fi condiţionate de ponderea pe care aceste costuri de producţie o au în total.

O influenţă la fel de mare o pot avea inflaţia şi cursul leului, dar cum prognozele ţintesc stabilitatea, rămâne de văzut dacă ele se vor adeveri.

În termeni simpli, trebuie spus că producătorii se află într-o competiţie economică în care fie se adaptează regulilor de joc, fie falimentează.

– Există, totuşi, grupe de alimente predispuse la scumpire?

– Este greu de făcut o astfel de precizare, dar există o certitudine: cu cât alimentele sunt mai energointensive, cu atât influenţa accizelor va fi mai mare. O influenţă mare asupra preţurilor o va avea şi cursul de schimb, efectele resimţindu-se la nivelul importurilor, sectorul cărnii de porc fiind printre primele afectate.

Creşterea accizelor defineşte preţurile

– În fapt, care este motivaţia economică a creşterilor preţurilor?

– Unul dintre cei mai importanţi factori determinanţi în creşterea accelerată a preţurilor la alimente este scumpirea materiilor prime, a energiei sau, în cazul de faţă, creşterea accizelor.

O altă motivaţie de tip economic este necesitatea acumulărilor de capital. Trebuie să fim conştienţi că România a pornit într-o competiţie economică cu un handicap tehnologic foarte mare. Cu toate acestea, avem ferme şi fabrici care pot concura cu succes unităţile occidentale, unde sprijinul financiar de care au beneficiat a fost incomensurabil mai mare. Oamenii prezintă o notă de scepticism când aud cuvântul profit. Ar trebui să fim educaţi să înţelegem acest concept ca un motor al economiei, ca un mecanism al dezvoltării şi progresului pus în funcţiune de bani.

Între giganţii europeni şi evazioniştii autohtoni

– Care va fi impactul acestor scumpiri asupra consumatorilor, dar mai ales asupra producătorilor români?

– Adevărul este că românii au venituri foarte modeste comparativ cu occidentalii, iar actuala criză economică nu este decât o altă problemă majoră cu care trebuie să ne luptăm. Efectele ei se resimt la fel de puternic atât în rândul cumpărătorilor, dar şi al producătorilor, între cele două părţi existând o relaţie condiţionată de cei dintâi. În lipsa unor venituri care să permită un trai decent, vom avea parte de o scădere drastică a consumului sau vom face rabat la calitate. În România, instituţiile sunt obişnuite să scoată profit din piatră seacă, implementând tot felul de legi care fac discrepanţă cu starea economică a ţării şi cu a consumatorului, în sine.  

Cât despre producătorii români, ei se află între ciocanul competiţiei industriei europene, gigantice, bine puse la punct, şi menghinea concurenţei neloiale a economiei subterane, care prosperă cu atât mai mult cu cât preţurile, taxele şi impozitele cresc.

Supraproducţia, doar o aparenţă

– Privind spre galantarele româneşti, prima impresie ar fi că piaţa din România este deja suprasaturată…

– Aş spune că doar în unele subsectoare avem un exces de capacităţi de producţie, determinat de puţinătatea pieţei şi de dificultatea exporturilor. Cert este că există un dezechilibru între numărul unităţilor de sacrificare şi procesare şi efectivele de animale pe care le avem la nivel naţional. Dar nu putem decât să sperăm că vom ajunge la autosuficienţă. Supraproducţia de carne este determinată de slaba putere de cumpărare şi de imposibilitatea românului de a-şi permite să ajungă la consumul mediu european.

– O altă problemă spinoasă este şi cea a importurilor mari de alimente.

– Este o problemă serioasă, cu multiple cauze, însă situaţia nu este atât de gravă. În anii 2008 şi 2009 deficitul comercial agroalimentar a stagnat şi chiar a început să scadă.

Exceptând importurile de produse exotice, precum cafeaua, ponderea lor nu este atât de mare cum relevă cifrele oficiale. Unul dintre primele importuri valorice, de exemplu carnea de porc, reprezintă jumătate din consumul urban. Dar importul de carne de porc este o problemă a cărei rezolvare ţine doar de noi, şi mă refer aici la pesta porcină. Atât timp cât nu rezolvăm cu adevărat această problemă care ne ţine sub embargo, nimeni nu îşi va asuma riscul de a investi într-o „industrie închisă“, care nu are voie să vândă în afara ţării şi care nu are acces la măsurile de sprijin ale Uniunii Europene.

Perspective

– Cât timp ne vom confrunta cu aceste distorsiuni economice?

– Rezolvarea nu stă, aşa cum s-ar putea crede, în stoparea importurilor, ci în echilibrarea balanţei prin exporturi suficiente. Este drept că nu este un lucru uşor să pătrunzi pe o piaţă europeană, mai ales în condiţiile în care ai drept competitor un producător puternic subvenţionat, aşa cum este cazul celor din Europa, dar nici nu este imposibil.

Sunt însă câteva reguli economice şi logistice care trebuie îndeplinite.

Companiile trebuie să aibă o anumită dimensiune şi posibilitatea de a investi masiv în publicitate. Este necesar şi un control strict al calităţii, pentru că europeanul admite orice, dar nu variaţia calităţii.

Laura DOBRE

Plângem că agricultura e în colaps, că se importă 80% din alimente din UE sau de aiurea, că se aruncă laptele la canal sau la porci, că procesatorii nu mai preiau laptele şi că preţul plătit fermierilor este sub costul real. Plânsul este justificat, dar de ce s-a ajuns aici?

Cauze greu  de explicat

O să le enumăr, nu nepărat în ordinea dezastrului. Importul de lapte din Uniunea Europeană se face fără să se respecte legea Cotelor europene de lapte. Acest schimb intracomunitar se face urmărind interese care duc la eludarea legilor fiscale autohtone şi europene.

Exemplu: dacă Ungaria, Polonia etc. depăşesc cota de lapte alocată de Uniunea Europeană cu o cantitate de 100.000 de tone, sunt obligate să plătească o amendă de 0.28 euro pe fiecare litru-cotă depăşit. Aceste ţări sunt amendate câte 28.000.000 euro de către Uniunea Europeană.

Trimiţând laptele în România, prin intermediul samsarilor şi al multinaţionalelor corespondente, fără să înregistreze la departamentul cotelor de lapte al Ungariei, Poloniei etc. cantităţile transferate, aceste ţări nu plătesc amenda de 28 milioane către UE.

Ele încasează de la români contravaloarea laptelui în euro, contribuind la destabilizarea balanţei de plăţi a României. Fapt este că prin cantităţile aruncate pe piaţa noastră destabilizează preţul şi implicit producţia de lapte. De aici falimentul zootehniei româneşti şi dependenţa totală de alţii. Laptele crud, semipasteurizat, pasteurizat sau condensat adus în România depăşeşte 500.000- 600.000 tone anual.

Reziduurile lactice

- Calitatea laptelui importat este cel puţin dubioasă. Tot laptele refuzat de fabricile de procesare din ţările amintite este preluat de băieţi deştepţi (samsari) şi adus în România. Din verificările făcute de ANSVSA sub supravegherea fermierilor a rezultat că patru din cinci cisterne aduse în România nu corespund normelor impuse de Uniunea Europeană.

Mulţi procesatori autohtoni care au cumpărat lapte materie primă importat au reclamat faptul că laptele nu se poate folosi în procesul tehnologic, pentru obţinerea de preparate, pentru că nu se încheagă. Ce se întâmplă cu acest lapte? Se ambalează ca lapte proaspăt şi se livrează în programul laptele şi cornul sau pe piaţă. Incredibil, dar adevărat!

- Trasabilitatea laptelui importat (traseul laptelui de la vacă până la consumator) nu este cunoscută şi nu poate fi verificată. Cu alte cuvinte, dacă pentru laptele colectat de la fermierii români se cunoaşte atât vaca de la care provine cât şi starea ei de sănătate, despre laptele importat nu se ştie nimic.

În loc să existe obligativitatea ca laptele să fie proaspăt, produs în România, acesta se importă, este plătit în euro cu bani de la bugetul de stat. Astfel statul român ajută fermierii din Ungaria, Polonia, Slovenia etc. să treacă perioada de criză, cumpărându-le laptele în valută prin intermediul acestor samsari, în timp ce vacile fermierilor români merg la abator. Multe dintre produsele distribuite elevilor sunt făcute din lapte praf.

Atentat la sănătatea copiilor

- Programul „Laptele şi cornul“ s-a transformat dintr-un program oarecum eficient pentru alimentaţia şi sănătatea copiilor din clasele primare, într-un program de deturnare de fonduri către clienţii politici. Licitaţiile care desemnează un câştigator al programului sunt făcute după caiete de sarcini dubioase, întocmite special pentru clienţii puterii, după reguli care atentează la sănătatea copiilor noştri. Sunt foarte mulţi câştigători care importă laptele pentru program, gata ambalat sau ca materie primă.

Ce fac organele de control?

Există multe situaţii în care laptele importat este vândut ca lapte de calitate UE produs în România. Această înşelătorie duce la obţinerea ilegală de subvenţie pe calitatea laptelui de 0,3 lei/litru.

Etichetarea produselor lactate vândute pe piaţă este o altă mare înşelătorie. Astfel, pe ambalajul iaurtului scrie „ produs din lapte praf şi lapte proaspăt“. Nu veţi găsi niciodată trecut pe ambalaj procentul de lapte praf şi lapte proaspăt. Iaurtul poate fi făcut din 99% lapte praf şi 1% lapte proaspăt. Cine ştie? În alte cazuri, pe ambalaj scrie „produs tradiţional românesc obţinut din laptele produs la poalele Munţilor Ceahlău“. În realitate, produsul este un lapte praf adus în saci din Polonia şi ambalat la fabrica Rarăul.

Complicitatea înalţilor funcţionari

La insistenţele noastre privind impunerea unei etichetări cât mai explicite, astfel încât consumatorul să ştie exact ce cumpără, explicaţiile funcţionarilor de stat abilitaţi au fost următoarele:

Pentru cazul iaurturilor şi al altor produse, producătorul este obligat să treacă pe etichetă materia primă în ordine cantitativă descrescătoare, fără a indica procentul. În opinia lor, acesta este secret de fabricaţie. Culmea neruşinării! De ce să mai vorbim atunci de normele europene de siguranţă alimentară?

Lăptarii români, un fel de paria

Fermierii români nu sunt deţinători de fabrici de procesare, ci numai producători de lapte. Friesland, Hochland, Alfoldi etc., mari procesatori europeni şi mondiali, sunt proprietatea companiilor din Olanda, Germania, Ungaria. Niciodată aceste fabrici nu vor dori ca fermierii români să fie puternici. Ei trebuie să fie sclavi credincioşi în ţara lor şi să facă ce doresc fermierii din ţările de origine ale procesatorilor.

De ce nu au şi fermierii români fabrica lor? Deoarece nu suportă să lucreze în cooperativă, nu sunt ajutaţi să înţeleagă şi să dezvolte asocierile. Mai pot fi ei stăpâniţi dacă nu sunt atât de dezbinaţi?

Costel CARAS,  preşedintele SCTR