Agro BUSINESS

Programul Preşedinţiei Daneze a Consiliului Uniunii Europene, al cărei mandat acoperă perioada 1 ianuarie – 31iunie2012, afost prezentat oficial pe 6 ianuariela Copenhaga, iar patru zile mai târziu,la București, în cadrul unei conferințe de presă. Excelența Sa Michael Sternberg, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Danemarcei în România, a declarat că în cadrul programului există patru priorităţi fundamentale pentru Preşedinţia daneză, acestea vizând o Europă mai responsabilă, mai dinamică, mai verde şi mai sigură.

În ceea ce priveşte agricultura, Preşedinţia daneză va acorda prioritate următoarelor puncte: reforma Politicii Agricole Comune (PAC);  reforma Politicii Pescuitului Comunitar (PPC); îmbunătăţirea siguranţei alimentare şi a sănătăţii animalelor.

Redăm în continuare prevederile programului.

Reforma PAC

Preşedinţia daneză se angajează să sprijine reforma PAC.

Aceasta poate soluţiona mai multe probleme şi poate contribui la analizarea noilor venituri şi dezvoltarea durabilă, inclusiv la eficientizarea consumului de apă şi managementul biodiversităţii, la siguranţa alimentară. De asemenea, poate contribui la influențarea pozitivă a schimbărilor climatice şi a importanței mediului, a furnizării de energie verde, a agriculturii ecologice, precum şi a promovării bunăstării animalelor.

Strategia Europa 2020 reprezintă o oportunitate de a gândi în viitor modul prin care se poate asigura competitivitatea la nivel mondial în întregul sector agricol şi alimentar. Prin urmare, scopul acestei strategii va constitui o parte a negocierilor cu privire la viitoarea PAC, cu accent sporit asupra naturii, a mediului, obiectivelor privind schimbările climatice şi restructurării generale a sectorului verde.

Actualizarea bugetului UE alocat cercetării, dezvoltării şi inovării (Orizont 2020) ajută sectorul agricol şi pe cel alimentar şi contribuie la sprijinirea realizării obiectivelor strategiei Europa 2020.

De asemenea, simplificarea va fi un alt scop urmărit în reforma PAC, în semsul de a elabora norme mai simple şi mai raţionale, cu un minim de sarcini administrative.

Agricultura ecologică

Pe baza raportului Comisiei privind regulamentul pentru agricultura ecologică, Preşedinţia va începe o nouă etapă de discuţii referitoare la modul în care funcționează actualele regulamente în acest tip de activitate.

În acest sens, Preşedinţia va invita statele membre pentru a spune fiecare ce crede că ar trebui să conțină o nouă propunere legislativă, ca o condiţie prealabilă pentru o bună funcţionare a pieţei ecologice şi o mai mare încredere a consumatorilor în aceste produse alimentare. Astfel, va putea fi planificată revizuirea actualelor regulamente.

Viitorul politicii pescuitului

În cursul preşedinţiei daneze va fi urmărită reforma politicii comune în domeniul pescuitului, care va trebui să răspundă noilor provocări.

O condiţie prealabilă pentru activităţile de pescuit, pentru a fi viabile în viitor, este utilizarea durabilă a resurselor piscicole. În consecinţă, interdicţia asupra deşeurilor de peşte va fi o prioritate, împreună cu dezvoltarea unor metode și unelte de pescuit mai selective. În acest sens, un sistem de administrare a cotei de captură, pe deplin documentat, trebuie să fie parte a reformei.

În plus, reforma ar trebui să mai asigure:

- simplificarea PPC;

- echilibrul între dimensiunea flotei (capacitate) şi posibilităţile de pescuit;

- luarea în considerare a aspectelor regionale, într-un context cost-eficiență;

- adaptarea organizării comune a pieţei la dezvoltarea globală;

- un nou instrument financiar în domeniul pescuitului, care să sprijine obiectivele unei PPC reformate, în ceea ce priveşte contribuția la îndeplinirea şi menţinerea unei stări ecologice bune şi conservarea şi promovarea inovaţiei în sectorul pescuitului;

- dezvoltarea unei abordări coerente a politicii de acvacultură.

Totodată, este nevoie ca deciziile privind dimensiunea externă a PPC să fie incluse în cadrul reformei. Viitoarele acorduri de parteneriate vor urmări consolidarea evaluării ştiinţifice a stocurilor de pește şi vor promova un control îmbunătăţit. Mai mult, drepturile omului şi clauzele democraţiei trebuie să fie incluse în acordurile de parteneriate, iar activitatea organizaţiilor regionale de gestionare a pescuitului, consolidată.

În sfârşit, o serie de reglementări vor trebui să fie adaptate, în timpul Preşedinţiei daneze, la cerințele Tratatului dela Lisabona.

Îmbunătăţirea siguranţei alimentare

UE are o poziţie de lider în ceea ce priveşte siguranţa alimentară, dar sunt necesare dezvoltarea continuă şi modernizarea legislaţiei. Consumatorii UE trebuie să aibă garanția că alimentele de pe piaţă sunt sănătoase, sigure, de înaltă calitate şi produse cu respect pentru bunăstarea animalelor. Orice oportunitate de a îmbunătăți nivelurile de siguranţă alimentară în UE, prin armonizarea standardelor, va fi de mare importanţă în timpul Preşedinţiei daneze. Acest lucru va fi realizat pentru a proteja consumatorii din UE, a consolida exporturile UE și a asigura siguranţa alimentelor importate.

În acest scop, i se va propune Comisiei Europene revizuirea normelor care reglementează produsele alimentare destinate unei alimentaţii speciale, precum şi cea privind alimentele noi.

În ceea ce priveşte problema de calitate a alimentelor, Preşedinţia va lucra în strânsă colaborare cu instituţiile abilitate, pentru a închide Pachetul de calitate, care conţine propuneri cu privire la reglementarea sistemelor de calitate şi standardele comerciale pentru produsele agricole.

Atât în Europa, cât şi în restul lumii, utilizarea de antimicrobieni în medicina umană şi veterinară este în creştere. Rezultatul este o mărire corespunzătoare a rezistenţei microbilor la medicamente. Acest lucru înseamnă că tratamentele înpotriva bolilor bacteriene vor deveni mult mai dificile.

Din acest motiv, Preşedinţia daneză va susține introducerea pe ordinea de zi a acestei probleme. Accentul va fi pus pe extinderea controalelor asupra cărnii şi modernizarea legislaţiei conexe.

Bunăstarea animalelor

Domeniul bunăstării animalelor va fi, de asemenea, prioritar în timpul Preşedinţiei daneze care va propune Comisiei o nouă strategie în acest domeniu, precum şi modificarea regulamentului privind protecţia animalelor în timpul transportului.

Traian DOBRE

Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial România a transformat fabrica de avioane IAR Braşov în uzină de tractoare.

În decembrie1946 afost fabricat primul tractor românesc IAR-22 cu roţi metalice prevăzute cu pinteni. Uzina s-a perfecţionat continuu şi în 1950 s-au fabricat tractoare pe şenile KD-35, KDP, precum şi tractoare pe roţi, de putere mai mică – U-2, U-22, U-26.

Din1963 aînceput construcţia tractorului U-650,  robust şi performant, care a asigurat mecanizarea lucrărilor agricole şi din alte domenii (transport, industrie etc.). Acest tractor se mai găseşte şi astăzi după 30-40 ani pe ogoarele noastre, realizând lucrări de calitate.

Începând cu anul 1968 s-a fabricat o gamă largă de tractoare din grupa 400 cu cele mai diverse distincţii (legumicultură, viticultură, pomicultură, lucrări pe terenuri în pantă etc.)

În 1975 s-a fabricatla Craiovatractorul TIH-445, iar în 1976-1977 afost omologat tractorul A-1800A.

Tot din1976 aînceput construcţia de tractoare pe şenilela Miercurea-Ciuc.

În 1962 se fabricaseră deja 100.000 tractoare româneşti, iar în 1974 s-a ajuns la 400.000 tractoare de diferite tipuri.

Calitatea şi performanţele tractoarelor româneşti se pot demonstra prin aprecierile obţinutela Târgurileinternaţionale de profil. Astfel:

- în 1965 tractorul U-650 aobţinut medalia de aurla Leipzig;

- în 1974 tractorul U-550 aobţinut medalia de aurla Leipzig;

- în 1976 tractorul TIH-445 aobţinut medalia de aurla Zagreb;

- în 1982 tractorul SV-445 aobţinut medalia de aurla Leipzig.

În afară de Braşov, au început să se fabrice tractoarela Craiova(TIH-445 şi A-1800),la Miercurea-Ciuc(tractoare pe şenile),la Codlea(HC-445) şila Timişoara(tractoare mici pentru vie).

Se ajunsese ca în România să se fabrice peste 30 tipuri de tractoare de bază cu peste 300 tipodimensiuni, de la 25-30 CP până la 180 şi chiar 360 CP, pe roţi şi pe şenile. În agricultură se găseau peste 180.000 tractoare.

Datorită calităţilor deosebite, se exportau peste 80% din producţia de tractoare în peste 100 ţări de pe toate continentele.

Deci, din punctul de vedere al asigurării bazei energetice, agricultura era bine înzestrată. Tractoarele româneşti s-au dovedit a fi robuste, uşor de întreţinut şi, mai ales, uşor de exploatat.

În afară de uzinele de tractoare, în România se înfiinţaseră şi suficiente fabrici producătoare de maşini şi utilaje agricole, de la cele mai simple (pluguri, grape) până la cele mai complexe (combine de recoltat).

Existau peste 40 de asemenea fabrici în diferite zone ale ţării, fiecare fiind specializată pe diferite tipuri de utilaje care să asigure mecanizarea tuturor lucrărilor agricole.

Dintre acestea au mai rămas puţine: Semănătoarea, Ceahlău-Piatra-Neamţ, MAT Craiova ş.a.

De remarcat este faptul că toate aceste mijloace de dotare a agriculturii erau destul de accesibile producătorilor agricoli şi, mai ales, piesele de schimb nu erau atât de împovărătoare ca cele pentru maşinile din import.

Dacă se ducea o politică raţională, se puteau îmbunătăţi în continuare performanţele tractoarelor şi maşinilor agricole româneşti şi se putea asigura dotarea agriculturii fără cheltuieli înrobitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

În opinia ministrului Agriculturii, până la sfârşitul lunii februarie a anului 2012 agricultura va absorbi aproape 7 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din totalul fondurilor europene obţinute de România. În ceea ce priveşte fondurile europene care vor fi obţinute în 2012, încă nu a fost făcută o evaluare. Însă MADR şi-a propus să acceseze până la 2,5 miliarde de euro dintr-un total de aproximativ 6 miliarde de euro la nivel naţional.

Una dintre instituțiile despre care ministrul afirmă că a funcționat bine în 2011 este APIA. La sfârșitul anului trecut aceasta avea transferate către producători aproximativ 4,5 miliarde de euro (începând din 2007). Cea mai mare parte din acești bani s-a acordat în 2010 și 2011. „Și APDRP s-a mișcat mai bine în acest an, chiar dacă nu suficient, cât să ne mulțumească. Aveam în plan 1,6 miliarde în acest an, din care vom realiza 1,1-1,2 miliarde, dar în total putem vorbi de vreo 2,5 miliarde de euro pentru cele peste 45.000 de proiecte contractate“, a precizat Tabără.

Bani redistribuiţi

Anul acesta, la unele măsuri au rămas bani din cauza interesului redus al fermierilor. La altele, cererea a fost mare și s-au consumat toate sumele alocate. Din acest motiv se vor face redistribuiri, cu aprobare de la Bruxelles.

„Este vorba de 750 milioane de euro, pentru care am obținut aprobare de la Comisia Europeană, dar numai pe cale verbală. Banii vor fi dirijați către măsurile care contribuie la modernizarea exploatațiilor agricole și a mediului agricol“, ne-a declarat Tabără.

Dintre măsurile care vor beneficia de suplimentare prin redistribuire menționăm 112 – Instalarea tinerilor fermieri, Modernizarea exploataţilor agricole, 123 – Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere, 125 – Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice, 312 – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi sau 313 – Încurajarea activităţilor turistice. De asemenea, pentru funcționarea grupurilor de acțiune locală s-au solicitat 189 milioane de euro.

Cel târziu în luna ianuarie există speranțe să vină acceptul Comisiei, în scris.

Nu rămân fonduri neaccesate

Ministrul are certitudinea că agricultura nu va avea nicio problemă în ceea ce privește accesarea fondurilor europene.

„Scepticii prevedeau că, la sfârșitul anului 2013, agricultura va rămâne cu peste un miliard de euro nefolosit. În realitate, nu se vor pierde decât foarte puțini bani și numai în cazul unor erori“, a menționat Valeriu Tabără.

De exemplu, a spus domnia sa, în cazul Măsurii 322 – Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale există proiecte aprobate, care nu pot fi implementate, pentru că beneficiarii nu au suficiente fonduri pentru a executa investiția sau, pur și simplu, renunță. În această situație vor fi luate proiectele conforme rămase pe listă și vor primi finanțare.

Traian DOBRE

Ocupând aproape 60,9% din teritoriul european, agricultura influenţează puternic mediul înconjurător: apa, aerul şi solul. Obiectivul principal al agriculturii europene este de a asigura autosuficienţa alimentară. Alterarea mediului din cauza activităţilor agricole a fost percepută de foarte mult timp drept preţul plătit pentru creşterea productivităţii. Astăzi, societatea aşteaptă opusul de la agricultură, şi anume: nu numai produse de calitate, ci acestea să fie obţinute cu păstrarea resurselor naturale, conservarea peisagisticii şi biodiversităţii, care să contribuie la ocuparea teritoriului şi la asigurarea locurilor de muncă în mediul rural.

Aceste aşteptări ale societăţii europene au fost inserate gradual în Politica Agricolă Comună. Începând cu anul 1975 a fost emisă prima Directivă care introducea apropierea tinerilor de mediul rural, stoparea exodului din sectorul agricol şi mai ales din zonele defavorizate. Astfel a fost alocată o indemnizaţie compensatorie pentru zonele cu handicap.

Unul dintre obiectivele PAC este de a garanta venitul agricultorilor în comparaţie cu cele ale altor categorii sociale. Instrumentele iniţiale de susţinere a preţurilor au fost înlocuite începând cu reforma PAC din 1992 şi până la cea din 2003, prin creşterea ajutoarelor directe ale agricultorilor care au fost din ce în ce mai mult deconec­tate de nivelul producţiei.

Drepturile de plată unică, independente de activitatea de producţie, au constituit principala măsură de susţinere a venitului activităţilor agricultorilor. Punerea în practică a ajutoarelor corelate cu venitul agricultorilor a dus la respectarea condiţiilor de mediu, mergând în direcţia unei agriculturi multifuncţionale perene şi asigurând un echilibru social în mediul rural. Dezvoltarea unei astfel de agriculturi presupune o remunerare mai mare a serviciilor care nu sunt compensate de piaţă, cum sunt: ocuparea teritoriului şi amenajarea spaţiului rural, protejarea resurselor naturale şi creşterea numărului locurilor de muncă.

Soluţii, în acord cu mediul

Statutul agricultorilor trebuie să fie regândit deoarece ei nu sunt numai exploatanţi agricoli. Agricultorul este şi furnizor de servicii de mediu. În aceste condiţii veniturile agricultorilor sunt cu 15-20% mai mici decât media angajaţilor din oricare alt sector de activitate. Diminuarea venitului agricol nu a fost compensată prin nicio altă măsură.

Agricultura se confruntă cu multe provocări, dificil de controlat: un model agricol european, deschiderea graniţelor pentru importurile din alte state terţe UE, dezvoltarea statelor din sud, realizarea unei agriculturi multifuncţionale în perspectiva unei dezvoltări durabile a acesteia, paritatea venitului agricultorilor, asigurarea unei locuinţe, accesul la informaţii, educaţie şi la cultură. Unii fac apel la solidaritatea europeană, alţii la corectarea disfuncţionalităţilor de pe piaţă prin intermediul intervenţiei publice.

Există soluţii care, puse în practică, să-i împace atât pe producători, cât şi pe consumatori cu respectarea condiţiilor de mediu. Această agricultură trebuie să aibă soluţii, având în vedere următoarele:

• Conservarea teritoriului agricol;
• Ajutor acordat la instalarea tinerilor agricultori şi măsuri care să le permită să fie mai bine remuneraţi;
• Promovarea produselor obţinute prin metode care să respecte mediul şi bunăstarea animalelor;
• Crearea unui lanţ de distribuţie scurt ;
• Protejarea terenului agricol de speculaţiile imobiliare. În acest mod pot fi ajutaţi agricultorii tineri să se instaleze.

Agricultura de mâine, pentru a face faţă multiplelor provocări, trebuie să fie foarte bine adaptată la aceste condiţii.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

În ciuda potenţialului mare, de care se tot vorbeşte, România este încă departe de rezultatele obţinute în ţările occidentale – rezultă din ultimul raport, intitulat „Diversitatea agricolă în UE, văzută prin cifre“, realizat de Oficiul European de Statistică (Eurostat). E drept că datele statistice cuprind numai anii 2008-2010, fără 2011, când recoltele noastre au fost mai bune, iar în zootehnie au apărut noi ferme.

Conform datelor prezentate, aproape jumătate din producţia totală de cereale a UE este realizată de Franţa, Germania şi Polonia. De fapt, primele două țări menționate se află în fruntea tuturor clasamentelor, cu excepția producției de lapte. Pe de altă parte, Germania, Franța și Italia sunt statele cele mai mari producătoare de brânză.

Media UE-27 la cereale, 300 mil. t/an

În raport se spune că cerealele sunt principalele culturi agricole de pe terenurile arabile ale UE-27. După o producţie mare în anul 2008, favorizată de condiţiile meteorologice bune, şi preţurile ridicate din anul precedent, producţia a scăzut în 2009 şi 2010 din cauza scăderii suprafeței totale cultivate cu cereale şi a condiţiilor meteo mai puţin favorabile. În medie, UE-27 a produs aproximativ 300 milioane de tone de cereale pe an, în 2008-2010.

În perioada menționată, Franţa (23% din totalul UE-27) a fost cel mai mare producător de cereale, urmată de Germania (16,1%), Polonia (9,5%), Marea Britanie (7,5%), Spania (6,9%) şi Italia (6,4%). Pentru toate cele trei principale cereale recoltate în UE (grâu, orz şi porumb boabe), Franţa a fost principalul producător.

În aceiași ani, România a stat mai bine numai la cultura de porumb (13,9%), situându-se pe locul trei, după Franța (25,1%) și Italia (14,7%), dar înaintea Ungariei (13,3%). În schimb, producțiile globale de cereale (5,4%), dintre care grâu (4,3%) și orz (2,1%), au dat jos țara noastră de pe „podium“.

Liderii la lapte

Laptele de vacă colectat în UE-27 a ajuns la 136,4 milioane de tone în 2010. Din această cantitate, 31,4 mil. t reprezintă lapte de consum și, printre alte produse, 8,9 mil. t brânzeturi.

Marea Britanie, cu 6,92 mil. t (22% din totalul UE-27), a fost cel mai mare producător de lapte de consum, fiind urmată de Germania cu 5,27 mil. t, Franţa cu 3,65 mil t şi Spania cu 3,51 mil. t. Principalii producători de brânză au fost Germania – 2,08 mil. t (23%), Franţa – 1,92 mil. t, Italia – 1,17 mil. t, Olanda – 0,75 mil. t şi Polonia – 0,66 mil. t.

În același an, România a colectat numai 223.000 t de lapte, ceea ce o situează undeva în coada clasamentului.

„Campionii“ la carne

În 2010, țara noastră se află pe aceeași poziție dezonorantă și la producția de carne, cu 234.000 t porc, 287.000 t pasăre și numai 28.000 t vită.

În schimb, Germania, Spania şi Franţa sunt cei mai mari producători de carne de porc în UE-27. Anul trecut, producția europeană a fost de 22,01 mil. t la porc, 12,15 mil. t la pasăre și 7,91 mil. t la bovine.

La carnea de porc, Germania cu 5,44 mil. t (25% din totalul UE-27), Spania cu 3,36 mil. t, Franţa cu 2,01 mil. t, Polonia cu 1,74 mil. t, Danemarca cu 1,66 mil. t şi Italia cu 1,63 mil. t au fost cei mai mari producători.

Lideri la carne de pasăre au fost Franţa – 1,71 mil. t (14% din totalul UE-27), Marea Britanie – 1,57 mil. t, Germania – 1,38 mil. t, Spania şi Polonia, ambele cu 1,34 mil. t.

În cazul cărnii de bovine, principalii mari producători au fost Franţa – 1,52 mil. t (19% din totalul UE-27), Germania – 1,18 mil. t, Italia – 1,07 mil. t şi Marea Britanie – 0,92 mil. t.

Traian DOBRE

Preşedintele ProAgro 2011, Daniel Botănoiu (foto), a participat, în perioada 7-9 noiembrie, la dezbaterile din plenul Parlamentului European pentru a promova interesele producătorilor români în privinţa Politicii Agricole Comune. Reprezentanţii Partidului Popular European au apreciat tematica propusă de preşedintele ProAgro 2011 şi în special pe cea privind promovarea intereselor tinerilor fermieri. Creşterea procentului de 2% din plafonul naţional alocat şi a suprafeţei eligibile, de maximum 25 ha, este una dintre măsurile solicitate de Daniel Botănoiu pentru agricultorii români.

„Două treimi dintre fermieri sunt în vârstă de peste 55 de ani. Pentru a susţine crearea de locuri de muncă şi a încuraja generaţiile tinere să se implice în sectorul agricol, Comisia propune crearea unui nou ajutor pentru instalare de care să poată beneficia (în timpul primilor cinci ani ai proiectului lor) fermierii ce nu au împlinit 40 de ani“, a explicat Daniel Botănoiu.

Daniel Botănoiu a abordat în Parlamentul European o tematică extinsă ce a vizat aspecte precum:

Politica Agricolă Comună

Dinamizarea ocupării forţei de muncă. De plata de bază pentru susţinerea veniturilor vor beneficia numai fermierii activi. Această subvenţie va scădea progresiv începând de la 150.000 euro şi va fi plafonată la 300.000 euro pe an pentru un fermier. În acelaşi timp, se va lua în considerare numărul de locuri de muncă create de exploataţii. De asemenea, plăţile directe vor fi fi distribuite în mod mai echitabil între fermieri, între regiuni şi între statele membre.

Plafonarea plăţilor directe pentru marii beneficiari: apare riscul ca aceasta să afecteze fermele performante, care contribuie major la asigurarea securităţii alimentare şi se conformează standardelor ridicate. De asemenea, din totalul plăţilor directe care fac obiectul plafonării ar trebui excluse cele voluntare pentru „areas with natural constrains“ şi în cazul României şi Bulgariei, pentru anul 2014 şi 2015, adică CNDP-urile.

Plafonarea plăţilor va afecta peste 800 dintre cele mai performante exploataţii româneşti (cele cu o suprafaţă de cel puţin 1.340 de hectare). Îmbucurător ar fi ca sumele plafonate să rămână la dispoziţia statului membru şi să fie redistribuite către micii fermieri sau tinerii agricultori.

Plăţile directe şi înverzirea

Pentru a consolida durabilitatea sectorului agricol din punct de vedere ecologic şi pentru a valorifica eforturile fermierilor, Comisia propune ca 30% din plăţile directe să fie acordate pentru adoptarea de practici care permit utilizarea optimă a resurselor naturale, cum ar fi: diversificarea culturilor, menţinerea păşunilor permanente, protejarea rezervoarelor ecologice şi a peisajelor. 7% din suprafaţa totală a exploataţiei va trebui lăsată necultivată pentru a proteja mediul şi a încuraja regenerarea zonei. Considerăm că este o măsură care nu corespunde provocărilor legate de criza alimentară şi energetică. Cererea mondială de alimente va creşte cu 70% până în anul 2050, iar producţia este ameninţată de episoadele de secetă, de inundaţii şi de furtuni. Aceste propuneri sunt contrare Strategiei UE 2020 în ceea ce priveşte creşterea economică şi asigurarea locurilor de muncă.

În cazul României, creşterea modestă a plăţilor directe, de doar 10%, până la circa 200 €/ha (2018), va face ca producătorii români să se situeze, în continuare, printre cei mai slab susţinuţi agricultori europeni. Se va implementa o birocraţie exagerată, care va conduce la cel mai slab raport costuri/beneficii la efectuarea plăţilor, dar şi la creşterea preţurilor şi reducerea competitivităţii produselor europene în raport cu cele din ţările terţe. Este nevoie de mai multă flexibilitate, trebuind simplificate mult procedurile pentru a evita introducerea unei birocraţii împovărătoare.

Sprijinirea micilor fermieri

Considerăm că ar trebui analizată posibilitatea stabilirii unei limite superioare mai ridicate, respectiv 5.000 €, în loc de 1.000 €, cât este propus, pentru agricultorii care nu îşi vor transfera/vinde ferma şi care vor participa în reţeaua European Innovative Partnership.

Propunerea Comisiei are în vedere o dimensiune a fermelor prea mici cu suprafeţe între 2,5 şi 5 hectare, ceea ce va face ca efectul aplicării să fie limitat.

Trebuie încurajat transferul de terenuri de la micii agricultori, care îşi încetează activitatea agricolă, către alte exploataţii care doresc să îşi restructureze fermele.

Susţinerea pieţelor sensibile

Lapte: România salută introducerea în sectorul laptelui a unor noi prevederi care se referă la relaţiile contractuale, negocierea colectivă a contractelor, precum şi la înfiinţarea organizaţiilor de producători şi a organizaţiilor interprofesionale.

Zahăr: Considerăm bine venită o analiză atentă a ceea ce se va întâmpla pe piaţa UE în momentul renunţării la cotă (2015). Suntem pentru o prelungire a termenului, până în 2020. În acelaşi timp, susţinem şi o creştere graduală a cotelor (5% anual), lucru care ar preveni unele efecte negative ce s-ar putea instala odată cu renunţarea la sistemul de cote.

Miere: Propunem adăugarea în Programul Naţional Apicol a unei noi măsuri privind încurajarea consumului de miere de către copii şi bătrâni sau introducerea unei noi scheme „Mierea în Şcoli“.

Legume: Propunem adăugarea a unei noi măsuri privind încurajarea consumului de legume de către copii prin introducerea unei noi scheme „Morcovul în Şcoli“.

Dezvoltare rurală

Măsuri apreciate:

Sprijinirea înfiinţării grupurilor de producători ca măsură permanentă pentru toate Statele Membre (şi nu tranzitorie, ca până în prezent) într-o manieră integrată cu accent pe inovaţie, marketing şi management care permite României continuarea şi consolidarea sprijinirii asocierii.

Continuarea sprijinului pentru serviciile de bază, renovarea satelor şi infrastructura la scară mică se extinde şi pentru elaborarea şi actualizarea planurilor de dezvoltare a localităţilor.

Posibilitatea elaborării unor subprograme, România fiind interesată în acest sens de modernizarea plantaţiilor pomicole, zonele montane, lanţurile scurte de producţie etc.

Măsuri în discuţie:

Limitarea beneficiarilor la microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, prin excluderea celor intermediare cu mai puţin de 750 angajaţi sau a căror cifră de afaceri este mai mică de 200 milioane euro, reprezintă o propunere prea dură şi nu asigură o continuitate a susţinerii pentru acest tip de beneficiari.

Concentrarea susţinerilor din perspectiva cooperării organizate în forme asociative şi a parteneriatului reprezintă un potenţial dezavantaj, în contextul în care în România persistă încă reticenţa agricultorilor faţă de structurile asociative, aspect confirmat şi în perioada de implementare 2007-2013.

Calea de a obţine finanţare este prea complicată şi nu asigură un grad mai mare de transparenţă.

Posibilităţile de finanţare a infrastructurii rurale sunt sub nevoile mediului rural din România.

Renunţarea la finanţarea investiţiilor pentru grupurile de producători din domeniul legume-fructe va compromite, pe de o parte, dezideratul Comisiei de a promova şi consolida formele asociative pentru comercializare, iar pe de alta, măsura însăşi, în forma propusă în cadrul regulamentului FEADR, va deveni neatractivă.

În loc să gestioneze 27 de politici şi bugete separate pentru agricultură, statele membre îşi pun în comun resursele pentru a gestiona o singură politică europeană, cu un buget unic european. Rezultă, în mod firesc, că bugetul PAC reprezintă o parte semnificativă din bugetul UE. Această abordare este însă mai eficientă şi mai rentabilă decât o abordare naţională necoordonată.

Arhitectura noii politici de plăţi directe din cadrul pilonului I al PAC

În vederea atingerii obiectivelor reformei PAC, regulamentul va da posibilitatea statelor membre să implementeze şase scheme de sprijin, unele dintre acestea având caracter facultativ.

a) O plată de bază pentru fermieri (denumită în continuare „schema de plată de bază“ cu implementare obligatorie) sau plata de bază pentru susţinerea veniturilor – pentru care statele membre pot aloca între 50 şi 65% din pachetul financiar naţional, în funcţie de specificităţile sale şi de deciziile sale de alocare a pachetelor financiare pentru restul schemelor de sprijin din noul sistem de plăţi (b – schema de plată pentru mediu, c – schema de plată pentru tinerii fermieri şi d – schema pentru fermele mici).

Această schemă va menţine principiul ecocondiţionalitate, în sensul că fermierii vor trebui să respecte condiţiile de ecocondiţionalitate la fel ca şi până în prezent, conform art. 6 din Regulamentul 73/2009.

Această schemă de plată este obligatorie pentru statele membre şi se doreşte a răspunde obiectivelor strategice generale multianuale vizate de prezenta propunere: de pro­ducţie alimentară viabilă, gestionarea durabilă a resurselor naturale şi acţiunile de combatere a schimbărilor climatice şi de dezvoltare teritorială echilibrată, de a gestiona bugetul UE (al PAC) în conformitate cu standarde ridicate de gestiune financiară. Obiectivele specifice ale prezentei scheme sunt de a contribui la veniturile fermelor, limitându-le variabilitatea.

Condiţii pentru creşterea sustenabilităţii agriculturii UE

b) O plată pentru fermierii care aplică practici agricole benefice pentru climă şi mediu, obligatoriu de implementat de către Statele Membre. Pentru această plată SM trebuie să aloce 30% din pachetul financiar naţional. Pentru ca fermierii să fie eligibili pentru acest sprijin suplimentar plăţii de bază, trebuie să respecte 3 condiţii pentru creşterea sustenabilităţii agriculturii UE, şi anume:

• Diversificarea culturilor sau rotaţia culturilor pe înţelesul agricultorilor, în vederea lărgirii paletei producţiei agricole vegetale şi conservării solului. Această condiţie prevede ca suprafaţa arabilă a unei ferme să fie cultivată cu cel puţin trei culturi diferite. Niciuna dintre aceste trei culturi nu trebuie să acopere mai puţin de 5% din terenul arabil, iar cultura principală nu trebuie să depăşească 70% din terenul arabil.

• Pajiştile permanente – agricultorii menţin ca pajişte permanentă suprafeţele din exploataţiile lor declarate ca atare pentru anul de cerere 2014, denumite în continuare „suprafeţe de referinţă cu pajişti permanente“. Suprafeţele de referinţă cu pajişti permanente trebuie mărite în cazul în care fermierul are obligaţia să reconvertească suprafeţele în pajişti permanente în 2014 şi/sau în 2015. Fermierii trebuie autorizaţi să convertească în teren pentru culturi agricole cel mult 5% din suprafeţele lor de referinţă cu pajişti permanente.

• Zonele de interes ecologic – fermierii se asigură că cel puţin 7% din hectarele lor eligibile, astfel cum sunt definite la articolul 25 alineatul (2), cu excepţia suprafeţelor cu pajişte permanentă, reprezintă zone de interes ecologic, precum pârloage, terase, elemente de peisaj, zone de protecţie şi zone împădurite.

c) O plată facultativă pentru fermierii din zonele care se confruntă cu constrângeri naturale specifice, pentru care SM poate aloca până la 5% din plafonul naţional anual. Modul de delimitare a acestor zone este identic cu modul de delimitare în scopuri legate de dezvoltarea rurală. Prin această plată se recunoaşte că este necesar un ajutor pentru venit pentru a menţine prezenţa în zonele care se confruntă cu constrângeri naturale specifice şi se completează sprijinul existent în cadrul dezvoltării rurale.

Plăţile de mai sus, b) şi c), constituie componenta de înverzire a noului PAC, care îşi propune consolidarea durabilităţii sectorului agricol din punct de vedere ecologic şi recompensarea eforturilor fermierilor pentru aceasta. Astfel, practicile impuse de Comisie în conduita fermierilor vor eficientiza aportul agriculturii la ecologizarea spaţiului rural european.

d) Plata pentru tinerii fermieri, obligatoriu de implementat de SM -  pentru funcţionarea acestei scheme de plată, un stat membru va aloca 2% din pachetul financiar naţional. Această măsură se va concretiza într-un cuantum suplimentar la plata de bază pentru venituri, pentru fermierii de sub 40 de ani care încep o activitate agricolă. Aceste plăţi suplimentare se acordă tinerilor fermieri doar pentru o suprafaţă maxim stabilită, care, în cazul României, este de numai de 25 hectare pe fermă.

Statul alocă până la 10%

e) Plata pentru micii fermieri – implementarea acesteia este obligatorie pentru Statul Membru. Însă pentru fermieri schema este facultativă. Regulamentul prevede o schemă simplificată destinată micilor fermieri (până la 10% din plafonul naţional anual), care pot primi astfel o plată forfetară care înlocuieşte toate plăţile directe şi simplifică sarcina administrativă prin reducerea obligaţiilor acestor fermieri legate de ecologizare, de ecocondiţionalitate şi de controale. Pentru funcţionarea acestei scheme de plată, statul membru poate aloca până la 10% din pachetul financiar naţional – contribuie activ la simplificare, astfel sprijinul acordat micilor fermieri se va acorda fermierilor indiferent de dimensiunea exploataţiei (1, 2 sau 3 ha) printr-o plată forfetară cuprinsă între 500-1.000 euro, în funcţie de nivelul subvenţiei din statul membru (în cazul RO – aproximativ 600 euro/ha suma fixă pe fermă).

În plus, va fi încurajat transferul de terenuri de la micii fermieri care îşi încetează activitatea agricolă către alte exploataţii care doresc să îşi restructureze fermele. Un astfel de fermier, dacă doreşte să-şi cedeze ferma unui alt fermier pentru mărirea suprafeţei lucrate de acel fermier, cel mic va putea să-şi menţină suma respectivă şi după ce şi-a cedat ferma. Va păstra subvenţia de 600 de euro/anual sub forma unei rente viagere sau pensionări anticipate.

Obiectivul schemei respective trebuie să fie sprijinirea structurii agricole existente a fermelor mici din Uniune, fără a împiedica dezvoltarea spre structuri mai competitive. Din acest motiv, accesul la schemă trebuie limitat la exploataţiile existente.

f) Propunerea de Regulament prevede o schemă de sprijin cuplat facultativ pentru anumite tipuri de activităţi agricole sau pentru anumite sisteme agricole care se confruntă cu anumite dificultăţi şi care sunt deosebit de importante din motive economice şi/sau sociale; sprijinul se acordă în măsura în care este necesar pentru a menţine nivelurile actuale de producţie (până la 5% din plafonul naţional anual, cu posibilitatea de depăşire a acestuia în cazuri particulare).

Totul pentru simplificare

În plus faţă de plăţile enumerate mai sus, noul Regulament menţine posibilitatea acordării plăţilor directe naţionale complementare pentru Bulgaria şi România şi include o plată specifică pentru bumbac.

Din perspectiva simplificării, noile plăţi directe se vor baza pe un singur tip de drepturi la plată şi vor raţionaliza normele privind transferul, simplificând astfel gestionarea acestora; armonizarea dispoziţiilor privind plăţile cuplate în cadrul unei singure rubrici face cadrul juridic mai uşor de utilizat, iar schema destinată micilor fermieri, cu cerinţele şi procedurile sale simplificate, va reduce birocraţia cu care se confruntă fermierii şi va spori competitivitatea acestora.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

La Departamentul de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ de la Iaşi s-a desfăşurat o amplă dezbatere cu tema „Agricultura – bani europeni pentru o afacere de viitor“, la care au participat deputatul Adrian Rădulescu, Mihai Lungu, om de afaceri, Cristian Şurubaru, expert pe afaceri instituţionale europene, fermieri, numeroşi studenţi. Discuţiile au vizat modalitatea de trecere de la agricultura de subzistenţă la cea de piaţă, atragerea tinerilor în activităţile din agricultură, cooperativele – o soluţie posibilă de dezvoltare a agriculturii româneşti şi, nu în ultimul rând, accesarea şi utilizarea fondurilor europene.

Pasul uriaş de la subzistenţă la performanţă

A existat părerea entuziastă potrivit căreia – a subliniat deputatul Adrian Rădulescu –, odată trecută la economia de piaţă şi având la dispoziţie şi fonduri europene, agricultura se va organiza, vor apărea ferme, se vor construi depozite, marketingul va deveni o practică curentă etc, or viaţa a demonstrat că toate acestea s-au dovedit doar vise, mai ales că asocierea ca formă de organizare cunoscută de peste o sută de ani în Europa este în continuare privită cu suspiciune de majoritatea fermierilor români. Se uită, de asemenea, că performanţele obţinute în agricultura ţărilor dezvoltate au fost posibile doar prin implicarea statului atât în conservarea terenurilor cât şi în reindustrializarea agriculturii care presupune un mare efort financiar. Degeaba vorbim despre potenţialul României că poate hrăni 80 milioane de oameni atât timp cât nu avem o piaţă de desfacere. Mai elocvent este faptul că oamenii stau zile întregi pe marginea şoselelor aşteptând să le cumpere cineva marfa cu preţuri care, de regulă, abia le acoperă cheltuielile. Aşa stând lucrurile, care este rostul Ministerului Agriculturii şi al organelor din subordine?

Tinerii, din nou acasă

„Nu o dată mergând prin sate, a subliniat un participant, profesorul Ion Mitrache, am constatat eforturile îndreptate în direcţia modernizării localităţilor: asfalt, apă curentă, canalizare. Mă întreb însă pentru ce cheltuim aceşti bani, de vreme ce pe o uliţă se mai află doar ici-colo câte o familie de tineri? Cum trebuie repopulate satele cu familii tinere care să valorifice această bogăţie, pământul? Răspunsul este unul singur: programe care să-l determine pe tânăr să nu mai plece la cules de căpşune sau portocale, ci să rămână în sat. Dar pentru aceasta e nevoie de cointeresare, or ceea ce oferă statul tinerilor prin programele pentru care s-a făcut atâta caz este total insuficient.“

Există în România societăţi sau asociaţii agricole puternice unde se lucrează la standarde europene ce utilizează doar 12 la sută din suprafaţa agricolă totală, restul cuprinzând micile gospodării unde se practică aşa-zisa agricultură socială. Aici trebuie intervenit astfel încât agricultura să poată produce mai mult şi, mai ales, să-şi poată vinde produsele, nu la marginea drumului. Din păcate însă trebuie să sperăm că, în afară de iureşul de vorbe, nu s-a făcut nimic în această direcţie.

Bani europeni pe apa sâmbetei

„În ultimii 20 de ani, a subliniat Mihai Lungu, om de afaceri şi fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, România n-a avut plan de perspectivă nici într-un domeniu şi deci nici în agricultură. Vorbim de bani europeni, eu vă pot spune că ne-am bătut joc de aceştia. Cum se explică faptul că aproape jumătate din investiţiile făcute pe bani europeni, prin fonduri SAPARD, sunt în faliment? S-au construit cu bani europeni, ca să dau un exemplu, abatoare cu o capacitate de 500-600 de capete de porci zilnic. Ele dau faliment pentru că în România funcţionează «abatoarele de garaj», unde se sacrifică 50-60 de porci pe zi, dar care au uriaşul avantaj că lucrează la negru. Şi chiar dacă ar funcţiona abatoarele construite cu bani europeni n-ar putea concura pe piaţa comună cu cele unde se sacrifică 5-6,000 de porci zilnic.“

Pentru unii mumă, pentru alţii …

S-a ridicat, de asemenea, problema discriminării care se practică în cadrul Uniunii Europene. Dacă în Danemarca, de exemplu, subvenţiile asigură circa 40 la sută din cheltuieli la unitatea de suprafaţă, în România fermierul primeşte doar 10 la sută.

Mulţi dintre cei prezenţi au ridicat probleme legate de formularistica greoaie, de birocraţia omniprezentă în accesarea fondurilor europene, de relaţiile cu băncile.

„Aş fi vrut ca la această discuţie să participe mai mulţi oameni ai satului, a spus Ion Axinte din Flămânzi – Botoşani, care să vă spună câte întâmpină atunci când se adresează bancherilor pentru un credit, trecând peste obtuzitatea funcţionarilor de la care, în sfârşit, au reuşit să primească aprobările necesare pentru un proiect.“

„E firesc, a intervenit Adrian Rădulescu, de vreme ce cel mai bun client al băncilor este statul, astfel încât bancherul nu mai este interesat să-şi complice existenţa cu un împrumut pentru un fermier oarecare.“

Dezbaterea a constituit un bun prilej pentru a evidenţia încă o dată problemele cu care se confruntă agricultura românească prin încercarea de a moderniza spaţiul rural şi deblocarea potenţialului său economic, prin reformarea profundă a structurii exploataţiilor agricole, dar şi prin simplificarea şi ameliorarea managementului fondurilor destinate agriculturii.

Nu s-au dat, fireşte, soluţii, acestea urmând să vină din partea celor care diriguiesc treburile ţării.

Stelian CIOCOIU

Folosirea resturilor vegetale pentru producerea de energie verde a devenit ceva obişnuit în mule ţări. Chiar dacă la noi fenomenul este abia la început, aceasta nu înseamnă că nu există interes din partea agricultorilor.  Peletizarea nu este doar o metodă de prelucrare a resturilor organice, ci şi un mijloc de asigurare a resurselor energetice – energie termică şi electrică – din resurse proprii. În plus, peletizarea este şi o metodă de pregătire a furajelor pentru animale.

„La noi, majoritatea agricultorilor îşi vând seminţele la angrosişti, nu vor bătăi de cap“, spune George Babău, director general al Axe Consulting Plus, companie care livrează în România peletizoare şi linii complete de peletizare şi brichetare pentru materiale lemnoase şi agricole (paie, fân, şroturi) pentru uz gospodăresc şi industrial. În acelaşi timp, firma realizează proiecte în domeniul energiilor regenerabile, dar şi al protecţiei mediului.

Babău, care a lucrat în state precum Germania şi Republica Cehă – unde peletizoarele reprezintă ceva obşnuit -, încearcă acum să-i convingă pe români, în special pe fermieri, că trebuie să-şi valorifice mult mai bine produsele agricole, mai ales cei care deţin afaceri integrate. Practic, aceştia trebuie să înveţe să valorifice la maximum tot ce se produce în zootehnie şi agricultură.

Şi Vladimír Hájek, director executiv al firmei ProPelety (Cehia), susţine că accesul la materiile prime agricole este mult mai uşor decât în cazul cărbunelui, de exemplu. Tocmai de aceea, acestea trebuie valorificate cât mai eficient. Specialistul ceh spune că exploatarea şi utilizarea lor chiar la faţa locului este cel mai eficient mod de lucru. În plus, păstrarea în condiţii bune permite folosirea biomasei pe tot parcursul anului şi, implicit, asigurarea resurselor energetice.

Cu ajutorul preselor se poate peletiza o întreagă serie de materiale atât moi cât şi tari, de la rumeguş şi talaş, până la diferite produse de biomasă: paie, fân, tulpini de rapiţă şi de floarea-soarelui, buruieni rămase după recoltare, turte rămase după presare etc. În acelaşi timp, se mai poate peletiza bălegar de cal, de iepure, de vită, precum şi hârtii, ziare sau cartoane. Peleţii rezultaţi pot fi folosiţi pentru încălzire, atât în sobele obişnuite cu combustibil solid, cât şi în sobe speciale pentru peleţi. Încălzirea cu peleţi se foloseşte deja cu succes în multe state europene precum Germania, Suedia, Finlanda, Franţa, Belgia, Austria, Cehia, Slovacia, Polonia sau Ungaria. Numărul ţărilor este însă în creştere, fiind de aşteptat ca, într-o perioadă scurtă de timp, întreaga piaţă europeană să folosească această metodă de încălzire.

Când pot fi peletizate materiile prime?

În cazul preselor AXE ESJ, materialul se macină într-o măcinătoare cu ciocane. Materialul fin ca rumeguşul nu necesită măcinare. Pentru peletizare, umiditatea optimă a materialului este între 10% şi 16%, în funcţie de tipul de material. Materialele agricole se peletizează de obicei imediat după recoltare sau pot fi păstrate în hambar. Oleaginoasele ca rapiţa, floarea-soarelui, macul sunt foarte unsuroase şi pot fi în general peletizate la umiditate mai mică şi au o capacitate calorică foarte mare.

Hârtia trebuie măcinată înainte şi se poate peletiza în amestec cu rumeguş umed imediat după tăiere sau cu materii agricole. Bălegarul de cal sau de iepure se peletizează foarte bine mai ales pentru încălzire sau pentru vânzarea ca îngrăşăminte.

Capacitatea calorică

Peleţii – a căror dimensiune obişnuită în cazul preselor  AXE ESJ este de 6 mm – sunt foarte eficienţi pentru încălzirea în sobe cu combustibil solid. Capacitatea lor calorică se modifică în funcţie de tipul de material prelucrat:

• rumeguş de lemn – 16,5 până la 18,5 MJ/kg;

• paie – 16,5 până la 8,5 MJ/kg;

• porumb – 16,5 până la 18,5 MJ/kg;

• paie oleaginoase – 18,5 până la 19,5 MJ/kg;

• cărbuni bruni moi – 16,7 până la 19,5MJ/kg.

Ce avantaje prezintă utilizarea peleţilor?

• Peleţii ard aproape fără să emane fum, iar cenuşa, bogată în minerale, poate fi folosită cu succes drept îngrăşământ.

• Nu poluează, cantitatea de CO2 provenită din arde­rea peleţilor fiind egală cu cea folosită de copaci pentru a creşte.

• Conţinut redus de metal, sulfurile fiind aproape inexistente.

• Spaţiu mic de depozitare.

• În general, costul încălzirii pe bază de peleţi este cu până la 60% mai mic faţă de cazul în care se folosesc produse petroliere şi cu cel puţin 40% mai mic faţă de energia electrică.

Axe Consulting Plus a organizat în data de 21 octombrie, în cadrul IndAgra, simpozionul „Valorificarea superioară a materialelor agricole – sursă de venituri suplimentare pentru fermieri“. În cadrul evenimentului a fost prezentată şi oferta câtorva dintre cele mai reprezentative firme din domeniul agriculturii, geneticii animale şi energiilor regenerabile din Republica Cehă. Printre acestea s-au aflat FARMET, as. – firma anului 2009 în Republica Cehă, ProPelety, Bystron, CryoTech sau Natural.

Ioana GUŢE

Grupul Maschio Gaspardo, cel mai important producător de utilaje şi maşini pasive tractate pentru agricultură din România şi unul dintre cei mai importanţi investitori străini din zona de vest a ţării, a inaugurat pe 21 octombrie, în oraşul Chişineu-Criş din judeţul Arad, o nouă hală de producţie.

Noua investiţie, de aproximativ 5 milioane de euro, este de fapt o continuare a celor deja existente, ajungându-se în prezent la o cifră totală investită la noi în ţară de 18 milioane de euro.

Cunoscuta fabrică italiană de unelte agricole s-a extins cu o nouă hală de producţie la peste 7.000 metri pătraţi şi s-a specializat şi pe maşini mari, cu un gabarit de până la 24 metri lăţime

Prin noua investiţie, fabrica „găzduieşte“ în prezent noi maşini cu tehnologie de înaltă calitate pentru producţie, cum ar fi: instalaţie automatică de vopsire cu praf şi lichid, roboţi de sudură, utilaje pentru debitarea tablei cu laser şi maşini pentru prelucrări mecanice.

Cu toate că noul trend al multinaţionalelor este acela de a reduce activitatea, grupul Maschio Gaspardo a făcut investiţii în tehnologie şi spaţii industriale. Acestea au atras după sine extinderea capacităţii de producţie şi creşterea calităţii produselor Maschio Gaspardo, iar pentru economia locală s-a reuşit crearea unor noi locuri de muncă, ajungându-se la un număr de aproximativ 180 de angajaţi.

Gazda evenimentului a fost Mirco Maschio, administrator delegat al Grupului Maschio Gaspardo, care, s-a bucurat de prezenţa reprezentanţilor administraţiei locale, judeţene, precum şi a consulului onorific al Italiei la Timişoara, Stefano Mistretta.

Evenimentul a luat sfârşit prin prezentarea activităţii Asociaţiei de vânătoare „Crişana“, al cărui principal fondator este Mirco Maschio.

Dr. Mihăiţă AFRENIE

La Alexandria şi Videle, 24 de manageri ai Cargill, de pe mai multe continente, au încheiat recent un proiect de responsabilitate socială, menit să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor.

Grupul a fost împărţit în două echipe. Prima a renovat un apartament destinat copiilor cu dizabilităţi, aflat în administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DASPC) Teleorman. A doua a reabilitat şi amenajat o grădină din Videle, care aparţine Centrului de îngrijire pentru persoane adulte cu handicap, care ţine tot de DASPC.

Lucrările au durat două zile, iar investiţia s-a ridicat la peste 10.000 de euro.

„Oamenii sunt principala noastră valoare. Numai recunoscând importanţa demnităţii şi a respectului pentru cei care ne înconjoară putem construi prezentul. Acesta a fost principalul argument al Cargill, pentru sprijinirea proiectului“, a declarat Martin Schuldt, director general al Cargill România.

Menţionăm că această companie activează la noi în ţară din 1996, are sediul în Bucureşti şi în jur de 750 de angajaţi, în 22 de locaţii. Are activităţi în domeniul cerealelor şi al seminţelor oleaginoase, uleiului îmbuteliat şi rafinat, precum şi al nutriţiei animale.

(T.D.)

Interviu cu domnul George Ciobănaşu, directorul general adjunct al Băncii Comerciale Carpatica

– De când există Banca Carpatica pe piaţă şi către ce categorii de clienţi se îndreaptă aceasta?

– Carpatica a fost înfiinţată în urmă cu 12 ani de către un grup de antreprenori din Sibiu, acţionarul principal fiind domnul Ilie Carabulea. Banca a pornit ca o iniţiativă locală, dar în contextul economic în care dezvoltarea sistemului bancar a fost rapidă şi tumultoasă şi Carpatica a fructificat oportunităţile de dezvoltare şi a ajuns să fie o bancă cu acoperire naţională, în momentul de faţă având o reţea de 158 de unităţi distribuite în toată ţara. De la bun început s-a adresat cu predilecţie IMM-urilor, luând însă în calcul şi clienţii mai mari pe care noi îi definim corporate.

– De cât timp vă adresaţi beneficiarilor din agricultură şi care sunt produsele de creditare create pentru acest sector?

– Banca Carpatica a înţeles de la bun început potenţialul de business din agricultură şi mai ales faptul că în acest domeniu pot exista afaceri sănătoase, pe termen lung, de aceea în permanenţă am avut destinate mai multe produse către agricultură şi industrie alimentară. Ceea ce am făcut în ultimii ani a fost să actualizăm aceste produse în funcţie de necesităţile prezente ale agricultorilor.

Clienţii nu au nevoie de un produs anume, ci de o soluţie pentru o problemă, fie că e vorba de credite pentru înfiinţarea culturii mari, fie de un capital de lucru în partea de zootehnie. Ce am făcut noi? Am sistematizat nevoile clienţilor din agricultură şi le-am adresat câteva produse specifice. Ca urmare, am înfiinţat un produs care asigură accesul rapid al producătorilor la subvenţiile privind asigurarea bunăstării animalelor. Prin acest credit finanţăm capitalul de lucru necesar desfăşurării activităţii curente a beneficiarilor acestui tip de subvenţii. Este un produs bine primit de fermieri întrucât subvenţia există însă termenul până la care se plăteşte este destul de lung. De asemenea, începând de anul acesta mai avem două noi produse, şi anume Creditul APIA SAPS şi Creditul APIA Axa II. Prin primul finanţăm creditele de lucru necesare desfăşurării activităţilor uzuale ale beneficiarilor de subvenţii la hectar, SAPS Campania 2011.

Este un produs dezvoltat în colaborare cu APIA, MADR şi FGCR prin care agricultorii pot obţine până la 80% din sumele cuvenite. Cel de-al doilea este dedicat beneficiarilor măsurilor de sprijin cuprinse în Axa II din PNDR – Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural şi finanţează în speţă Măsurile 211 (Sprijin pentru zona montană defavorizată), 212 (Sprijin pentru zone defavorizate – altele decât zona montană) şi 214 (Plăţi de agromediu).

În plus, luna trecută am lansat un alt produs a cărui destinaţie nu este una uzuală în sistemul bancar, şi anume creditul RĂDĂCINI pentru achiziţia terenurilor agricole sau reabilitarea acestora în vederea trecerii lor în exploatarea agricolă.

Aceste produse despre care am discutat sunt dedicate exclusiv agricultorilor. În plus faţă de acestea banca vine cu o altă paletă care are un spectru mult mai larg de beneficiari, şi anume creditele de investiţie şi cele pentru dezvoltarea zonelor rurale, aici intrând nu doar satele ci şi micile oraşe, sub 15 mii de locuitori. Şi acestea sunt personalizate în funcţie de specificul activităţii beneficiarului. În toate cazurile de investiţii personalizăm graficul de rambursare a creditului în funcţie de posibilitatea de rambursare a fermierului.

– Să detaliem un pic caracteristicile acestui ultim produs lansat, şi anume Creditul Rădăcini.

– El a apărut datorită faptului că au existat cereri din partea agricultorilor care, dacă foloseau banii din circuitul agricol, se decapitalizau. De aceea ne-am gândit să venim în sprijinul exploataţiilor agricole pentru a le ajuta să se stabilizeze, să fie mai puternice, să aibă rădăcini mai adânci. De aceea l-am numit creditul Rădăcini. El are două variante: prima – în care clientul nu trebuie să prezinte niciun avans pentru investiţia respectivă, banca finanţând 100% costul de achiziţie şi în această categorie intră agricultorii care au în proprietate suprafeţe de teren cel puţin egale cu cea pe care vor să o achiziţioneze; a doua variantă se aplică în cazul în care suprafaţa cumpărată este mai mare decât cea avută în proprietate de către fermier şi în această situaţie avansul pe care îl solicităm este de 10%.

Odată realizată achiziţia unui teren, de multe ori acesta nu intră imediat în exploatare, ceea ce înseamnă că până când el va produce efectiv venituri e posibil să dureze minimum un an agricol. De aceea, în funcţie de specificul terenului achiziţionat şi de tipul culturilor planificate, stabilim o perioadă de graţie care poate avea până la doi ani de zile, timp în care fermierul nu ne plăteşte ratele principale. El trebuie să suporte însă în acest timp dobânda, dar şi în acest caz se aplică o perioadă de graţie de şase luni de zile.

– Înţeleg că Rădăcini este un produs cu totul inedit pe piaţa bancară românească. Cu ce se diferenţiază însă celelalte produse pe care le aveţi în portofoliu de oferta de pe piaţă?

– Principalul atribut care diferenţiază toate creditele noastre de ofertele similare este înţelegerea pe care Banca Carpatica o are faţă de agricultură. În portofoliul băncii un procent semnificativ este reprezentat de finanţarea agriculturii şi industriei alimentare. Noi credem că agricultura românească are un potenţial imens, dar care nu este suficient exploatat şi care poate fi dezvoltat semnificativ. În ţara noastră există în mod evident o lipsă de capacităţi de procesare a producţiei primare, o lipsă de capacităţi de stocare a producţiei de cereale, fructe şi legume şi aceste lipsuri noi le înţelegem ca fiind opor­tunităţi de dezvoltare atât pentru industrie cât şi pentru noi ca finanţatori şi parteneri în acest tip de afaceri.

– Cum a fost anul acesta pentru activitatea băncii şi ce v-aţi propus pentru 2012?

– Anul acesta, în ceea ce priveşte finanţarea agriculturii, rezultatele noastre au fost mai bune decât anul trecut. Banca a înregistrat creşteri semnificative în ceea ce priveşte creditele acordate producătorilor din domeniul agricol şi mai puţin în zona de industrie alimentară. Pentru perioada următoare, având în vedere produsele noi pe care le-am lansat şi care se adaugă celor existente, suntem încrezători că în anul următor volumele de credit acordate agriculturii de către Banca Carpatica pot înre­gistra un nivel de creştere cu cel puţin 50% mai mare decât cel de anul acesta.

Valentina ŞOIMU

Ocupând aproape 60,9% din teritoriu, agricultura influenţează puternic mediul înconjurător: apa, aerul şi solul. Obiectivul principal al agriculturii europene este de a asigura autosuficienţa alimentară. Alterarea mediului din cauza activităţilor agricole a fost percepută de foarte mult timp drept preţul plătit pentru creşterea productivităţii.

Astăzi societatea aşteaptă opusul de la agricultură, şi anume: nu numai produse de calitate, dar şi ca acestea să fie obţinute cu conservarea resurselor naturale, a peisa­gisticii şi biodiversităţii, care să contribuie la ocuparea teritoriului şi la asigurarea locurilor de muncă în mediul rural. Aceste aşteptări ale societăţii europene au fost introduse gradual în PAC. Începând cu anul 1975 a fost emisă prima Directivă care introducea apropierea de mediul rural, stoparea exodului tinerilor din sectorul agricol şi mai ales din zonele defavorizate. Astfel, a fost introdusă o indemnizaţie compensatorie pentru zonele cu handicap.

Unul dintre obiectivele PAC este de a garanta venitul agricultorilor în comparaţie cu veniturile celorlalte cate­gorii sociale. Instrumentele iniţiale de susţinerea preţului au fost înlocuite începând cu reforma PAC din 1992 şi până la cea din 2003, prin creşterea ajutoarelor directe ale agricultorilor care au fost din ce în ce mai mult deconectate de nivelul producţiei.

Drepturile de plată unică, independente de activitatea de producţie, au fost principala măsură de susţinere a venitului activităţilor agricultorilor. Punerea în practică a ajutoarelor, corelate cu venitul agricultorilor, a dus la respectarea condiţiilor de mediu, a mers în direcţia unei agriculturi multifuncţionale perene, asigurând şi echilibrul social în mediul rural.

Dezvoltarea unei astfel de agriculturi presupune o remunerare mai mare a serviciilor care nu sunt compensate de piaţă, cum sunt: ocuparea teritoriului şi amenajarea spaţiului rural, protejarea resurselor naturale şi creşterea numărului locurilor de muncă. Statutul agricultorilor trebuie să fie regândit deoarece ei nu sunt numai exploatanţi agricoli. Agricultorul este şi furnizor de servicii de mediu.

În aceste condiţii, veniturile agricultorilor sunt cu 15-20% mai mici decât media angajaţilor din oricare alt sector de activitate. Diminuarea venitului agricol nu a fost compensată prin nicio altă măsură. Întrebarea care se pune este următoarea: Câţi dintre agricultorii noştri dispun şi accesează un calculator pentru obţinerea de informaţii?

Agricultura se confruntă cu multe provocări, dificil de controlat: un model agricol european, deschiderea graniţelor pentru importurile din statele terţe, dezvoltarea statelor din sud, dezvoltarea unei agriculturi multifuncţionale în perspectiva unei dezvoltări durabile a acesteia, paritatea venitului agricultorilor, asigurarea unei locuinţe, accesul la informaţii, educaţie şi la cultură. Unii fac apel la solidaritatea europeană, alţii la corectarea disfuncţionalităţilor de pe piaţă, prin intermediul intervenţiei publice.

Există soluţii care, puse în practică, să-i împace şi pe producători, dar şi pe consumatori odată cu respectarea mediului. Această agricultură trebuie să aibă soluţii pentru:

• conservarea teritoriului agricol;
• acordarea ajutorului la instalarea tinerilor agricultori şi măsuri care să le permită să fie mai bine remuneraţi;
• promovarea produselor obţinute prin metode care să respecte mediul şi bunăstarea animalelor;
• crearea unui lanţ de distribuţie scurt.
• protejarea terenului agricol de speculaţiile imobiliare; în acest mod se pot ajuta agricultorii tineri să se instaleze.

Agricultura de mâine, pentru a face faţă multiplelor provocări, trebuie să fie foarte bine adaptată la aceste condiţii.

Dr ing. Daniel BOTĂNOIU

Explozia preţurilor la cereale, dar şi foametea din unele ţări africane au readus în discuţie subiectul biocarburanţilor. Ca de obicei, taberele se impart, susţinute de interese diverse, dar şi de mari puteri economice.

Brazilia este al doilea producător mondial de biocarburanţi şi prima ţară din lume care a decis să transforme o parte din producţia sa agricolă în combustibili, cu alte cuvinte trestia de zahăr a devenit materie primă pentru industria combustibililor. Obiectivul acestei politici era dublu. Pe de o parte de a folosi producţia enormă de trestie de zahăr a acestei ţări, Brazilia fiind principalul producător mondial.

Practic, o dată cu această decizie, brazilienii deturnau o parte din producţia lor de zahăr de pe piaţa mondială. Evitau astfel posibilitatea scăderii dramatice a cursului mondial al zahărului, pe fondul ofertei foarte mari şi, nu în ultimul rând, puteau obţine mai mulţi bani din exportul de combustibili la un preţ cu mult mai bun.

Un al doilea obiectiv al producţiei de biocarburanţi era reducerea consumului de benzină şi, prin urmare, de petrol, iar reducerea consumului intern viza implicit scă­derea importurilor şi uşurarea facturii pentru economie a celei mai mari ţări din America Latină. Aşa se face că, dintr-o excepţie, Brazilia a devenit exemplu în momentul în care preţurile la petrol au început să urce vertiginos. Primii care i-au urmat au fost producătorii americani de cereale. Decepţionaţi de preţurile mici la porumb, tot mai mulţi agricultori au început să transforme – bineînţeles cu sprijinul Guvernului american – porumbul în biocom­bustibil.

Au urmat apoi europenii în ambiţia lor de a impune 10% din biocarburanţi în transporturi până în 2020. Curentul era susţinut de mişcarea ecologistă care vedea în această noutate un mijloc de reducere a consumului de petrol, iar prin urmare se reduce şi poluarea. Lucrurile au început să se schimbe însă la sfârşitul anului 2007, când preţurile la cereale aproape că au explodat la nivel mondial.

Tot mai multe voci au început să afirme că terenurile cultivate cu materii prime pentru biocarburanţi privează omenirea de rezerve importante de hrană. În prezent, în contextul în care foametea face ravagii în ţări africane precum Sudan, Niger sau Somalia – să nu uităm şi de crizele din Egipt şi Haiti –, iar cursul la orez, de exemplu, a cunoscut valori inabordabile pentru mulţi consumatori din ţările sărace, biocarburanţii şi-au mai pierdut din susţinători. Cel mai vehement dintre aceştia este un oficial al Naţiunilor Unite, Jean Ziegler. Pentru acesta, producţia masivă de biocarburanţi este „o crimă contra umanităţii“.

Producătorii de biocarburanţi nu predau însă armele şi îşi văd mai departe de treabă. Pentru a se apăra în faţa atâtor contestatari, brazilienii aduc ca argument faptul că producţia de etanol nu reprezintă decât mai mult de 1% din terenurile arabile ale ţării şi că avântul pe care l-a luat această industrie în ultimii ani nu a împiedicat Brazilia să devină un mare exportator de carne de vită, de pui, de soia sau de suc de portocale.

Există şi opinii conform cărora criza preţurilor ar fi cauzată în mare măsură şi de consumul tot mai mare din partea unor ţări precum China sau India ca urmare a creşterii nivelului de trai din aceste ţări. Până una-alta însă producţia de biocarburanţi atrage tot mai mulţi aderanţi în toată lumea. Chiar şi România a atras la momentul actual investiţii importante la Zimnicea (Interagro), Feteşti (Martifer) sau Brăila (Marex).

Ioana GUŢE

După ce UE a renunţat treptat la instrumentele sale de regularizare a Politicii Agricole Comune (PAC), din ce în ce mai multe voci au denunţat abandonarea agriculturii în „braţele pieţei“. Aceasta a dus, spun cititorii, la creşterea volatilităţii preţurilor produselor agricole şi la diminuarea rentabilităţii exploataţiilor agricole, ceea ce pune în pericol perenitatea agricultorilor şi agriculturii europene.

Acest lucru a dus la numeroase proteste ale agricultorilor şi experţilor din multe state europene, care au reamintit necesitatea păstrării unei politici publice ambiţioase.

Agricultura este considerată „inima“ societăţii europene deoarece se referă la alimentaţie, conservarea resurselor naturale, crearea de locuri de muncă, asigurarea serviciilor publice, asigură vitalitatea econo­mică a zonelor rurale şi, în termeni generali, duce la dezvoltarea mediului rural. Agricultura reprezintă avantajul Europei cu privire la dezvoltarea economică şi politică în special, în contextul viitoarei strategii de dezvoltare „UE 2020“.

Pentru a răspunde rolului său, se estimează că o apropiere echilibrată între piaţă şi instrumentele de conservare a veniturilor agricultorilor este întotdeauna posibilă. În faţa schimbărilor climatice mondiale, a insecurităţii politice şi alimentare, a volatilităţii preţurilor produselor agricole şi a recrudescenţei crizei sanitare, numai o politică publică ambiţioasă, condusă la nivelul întregului continent de aceleaşi principii, cu resurse adaptate, poate garanta independenţa Europei.

Împreună trebuie să hotărâm ce fel de politică agricolă ne dorim, de aceea se propune adoptarea următoarelor principii:

- Dezvoltarea modelului alimentar european marcat printr-o mare diversitate, faţă de care toţi europenii sunt foarte ataşaţi. Trebuie să adoptăm o politică care să asigure o alimentaţie suficientă din punct de vedere cantitativ, sigură din punct de vedere calitativ, echilibrată şi accesibilă pentru toţi. Europa trebuie să fie în măsură să răspundă solicitărilor a 500 mi­lioane de consumatori şi, de asemenea, să contribuie activ la menţinerea echilibrului balanţei alimentare mondiale.

- Furnizarea de instrumente către agricultori pentru ca aceştia să răspundă cât mai bine semnalelor venite dinspre piaţă.

- Confruntarea provocărilor venite din partea mediului. Agricultura este o activitate cu un caracter strategic şi poate fi considerată ca un instrument de luptă împotriva schimbărilor climatice.

- Asumarea serviciilor colective. Securitatea alimentară şi sanitară, conservarea mediului şi peisajului agricol, amenajarea teritorială şi diversitatea exploataţiilor sunt toate servicii publice europene de care suntem legaţi cu toţii. Aceasta presupune un cost pe care numai agricultorii singuri nu-l pot plătii.

În acest context, fără a prejudicia perspectivele financiare, pentru perioada de după 2013 trebuie examinate toate posibilităţile de dezvoltare a mecanismelor de plăţi directe, în vederea întăririi legitimităţii acestora la nivel european, pentru a trata, de o manieră egală, situaţii egale.

Agricultura şi industria agroalimentară ocupă un loc important în economia europeană, unde există un număr de cca 13,9 milioane de exploataţii agricole în care lucrează, cu caracter permanent, cca 27 milioane de persoane. Industria produselor alimen­tare şi băuturilor este una dintre cele mai importante şi dinamice din spaţiul comunitar. Această industrie are cca 310.000 de societăţi comerciale, 4 milioane de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de peste 800 miliarde euro.

Competitivitatea industriei agroalimentare europene depinde de capacitatea producţiei agricole de a răspunde exigenţelor solicitate de aceasta (cantitate şi calitate). Terenul agricol cultivat reprezintă cca jumătate din suprafaţa Uniunii Europene. Agricultura poate contribui la atenuarea schimbărilor climatice, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la producerea de energie din resurse regenerabile, la reţinerea carbonului. Politica agricolă comună este garanţia dată europenilor că normele de secu­ritate sanitară sunt respectate şi sunt de un nivel ridicat. Ea răspunde aşteptărilor consumatorilor şi susţine dezvoltarea standardelor de calitate, a indicaţiilor geografice şi a agriculturii biologice. Permite ameliorarea accesului la alimente a publicului, în funcţie de nevoile specifice.

În anul 2050, planeta trebuie să hrănească cca 9 miliarde de oameni. Aceasta implică creşterea producţiei agricole, la nivel mondial, cu 70%. Din acest motiv, este indispensabil ca Europa să participe la echilibrul balanţei alimentare mondiale.

Agricultura reprezintă locurile noastre de muncă, alimentaţia, teritoriul, dar şi independenţa noastră. În fine, reprezintă viitorul nostru în Europa şi al Europei în lume.

Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU

Comisia Europeană propune o revizuire a regulamentului Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care se referă la aplicarea unei derogări în cadrul managementului financiar, şi anume la creşterea contribuţiei comunitare a FEADR pentru anii 2011 şi 2012 de la 80% la 85% sau 95% doar pentru perioada de criză financiară. Propunerea are o natură excepţională şi temporară şi va lua sfârşit de îndată ce statele membre ies de sub asistenţa financiară oferită de Comisia Europeană pentru atenuarea crizei financiare. Astfel, în vederea remedierii situaţiei actuale, Bruxelles-ul a stabilit în cadrul propunerii că va pune la dispoziţia Greciei, Irlandei, Portugaliei, României, Letoniei şi Ungariei, o cofinanţare UE suplimentară de până la maximum 95%, esenţială pentru proiectele de impulsionare a creşterii economice şi a compe­titivităţii din aceste ţări.

Facilitatea este valabilă pentru anii 2011 şi 2012, urmând ca în 2012 Comisia Europeană să revizuiască nevoia de credite de plată suplimentare şi dacă va fi necesar, să propună acţiuni relevante pentru autoritatea bugetară şi pentru anul 2013.

Statele membre care decid să aplice această facilitate vor pre­zenta Comisiei Europene o cerere de aplicare a facilităţii însoţită de o propunere de modificare a programului naţional de dezvoltare rurală – schimbarea ratelor de cofinanţare FEADR.

Plafonul financiar global al FEADR nu se va modifica, ceea ce înseamnă că plăţile comunitare suplimentare efectuate în anii 2011 şi 2012 vor conduce la o reducere echivalentă pentru plăţile de la sfârşitul perioadei de programare.

Agricultura românească nu a mai avut de mult producţii aşa de mari ca în acest an. Cu toate acestea, preţurile alimentelor se menţin ridicate, iar comercianţii nici nu se gândesc să ieftinească produsele, deşi vânzările sunt în scădere.

Chiar dacă producţiile din acest an – mergând de la cereale până la legume sau struguri – sunt bune, iar în unele cazuri au depăşit chiar şi cele mai optimiste aşteptări ale producătorilor, consumatorul român nu are motive să se bucure. Preţurile la principalele alimente de bază se menţin constante ca urmare a adaosurilor puse de comercianţi, dar şi a faptului că procesatorii vor să-şi acopere astfel costurile de producţie mai mari după scumpirea curentului electric şi a gazelor. Sunt însă şi sectoare în care cererea în scădere – chiar cu până la 20%, aşa cum s-a întâmplat la carnea de pasăre anul trecut – reprezintă principalul motiv pentru care producătorii menţin preţurile la acelaşi nivel. În disperare de cauză, unele companii au recurs chiar la micşorări uşoare de preţ, acestea fiind compensate de valul mai mare al vânzărilor.

Grâu mult, dar pâine scumpă

„La grâu, de exemplu, am avut o producție foarte bună în acest an. Nu înseamnă neapărat că pâinea va fi mai ieftină. Prețul cerealelor se stabilește acum la nivel global, depinde de cerere și ofertă. Dacă în afară solicitările sunt mari, atunci și la noi grâul se va vinde la prețuri ridicate“, susține Dragoș Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară.

Nu în ultimul rând, spune acesta, producătorii de pâine vor să compenseze astfel pierderile din perioada în care grâul atinsese niveluri record pe bursă, dar și scumpirile la utilități. Nici chiar scăderea vânzărilor nu pare să influențeze decizia procesatorilor. Frumosu vorbește de o reducere semnificativă a vânzărilor de produse alimentare în acest an cu 10-12% (nivel consemnat de altfel și în perioada similară din 2010), sectoarele cele mai afectate fiind carnea cu un recul de până la 15% și lactatele – scădere de circa 15%. În cazul pâinii, vânzările s-au micșorat cu 7-8%, mai afirmă Frumosu.

Şi Aurel Popescu, președintele Patronatului din Industria de Morărit și Panificație Rompan, este de părere că nu trebuie să ne așteptăm la ieftinirea pâinii în perioada următoare. „Din punctul meu de vedere, preţul pâinii nu ar trebui nici să scadă, nici să crească în perioada care urmează, însă piaţa este cea care dictează nivelul la care acest produs ajunge să fie achiziţionat“’, a declarat Aurel Popescu. El recunoaște că într-adevăr prețul grâului s-a redus de la 12.000 lei vechi pe kilogram, în toamna anului trecut, la circa 8.500 lei vechi la poarta unităţilor de morărit, dar și costurile de producţie ale brutarilor s-au mărit, odată cu scumpirea gazelor și a curentului electric. Așa că mulți vor încerca să-și acopere pierderile din ultima perioadă și vor menține prețurile la nivelul actual.

Grâu 2005-2011
(vezi tabel in revista tiparita, pe baza de abonament)

Comerţul cu grâu
(vezi tabel in revista tiparita, pe baza de abonament)

Creşte cererea la carnea de porc

După ce ani buni crescătorii de porci s-au luptat cu o scădere a cererii, dar și cu lipsa subvențiilor, situația pare să se fi redresat în acest an. Cel puțin în ceea ce privește cererea, despre care Tudora Stanca, directorul executiv al Patronatului Român al Cărnii de Porc, susține că a înregistrat o creștere de 10% în acest an față de 2010. Semne bune ar putea veni și dinspre Bruxelles sau cel puțin așa speră crescătorii. O delegație de experți va veni în septembrie în România să vadă dacă sectorul de creștere a porcilor respectă normele UE. Deși în țara noastră nu a mai fost depistat niciun focar de pestă porcină de circa trei ani, UE nu permite încă accesul pe piața europeană a livrărilor autohtone de carne și porci vii.

Nu la fel de bune sunt veștile în ceea ce privește prețurile. Stanca susține că de două luni acestea se mențin la același nivel, la momentul actual prețul cu care este achiziționat kilogramul de carne în carcasă fiind de 5-5,8 lei la poarta fermei, adică aproape jumătate din nivelul din 2004, de exemplu. Un preț mic, care nu permite însă acoperirea costurilor de producție. Acesta este și motivul pentru care în ultima vreme au dispărut de pe piață mulți producători, printre care și unii cunoscuți. Evoluția se vede și în statisticile de la Ministerul Agriculturii.

Dacă în anul 2005 efectivele de porcine se ridicau la 5,1 milioane de capete, în 2010 atingeau 4,1 milioane de animale. În atare condiții, nu mai miră pe nimeni faptul că principalul produs agroalimentar importat de România este tocmai carnea de porc. Anul trecut importurile au depășit 350 milioane de euro, cantități provenite aproape în totalitate din țările UE.

Producţie mai mare la carnea de pasăre

După scăderea consumului de carne de pasăre cu circa 20% de anul trecut, crescătorii ar trebui să se declare mulțumiți de faptul că în 2011 cererea se menține constantă, adică la nivelul din 2010. La fel și prețurile. De altfel, de vreo doi acestea sunt constante, după cum  susține Ilie Van, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România. În prezent, prețul de livrare pentru kilogramul de carne în carcasă se ridică la 6,2-6,6 lei. Față de aceeași perioadă a anului trecut, a crescut însă producția – circa 2.000 de tone – pe fondul reducerii ușoare a importurilor. Un lucru bun pentru unul dintre cele mai dinamice sectoare ale industriei alimentare locale, care a atras investiții de sute de milioane de euro în ultimii ani.

Pondere de 33% a alimentelor în coşul de consum

Ponderea alimentelor în coşul de consum este de 33%, cea mai ridicată comparativ cu alte şapte state foste comuniste, potrivit datelor BNR. România înregistra în luna mai, de exemplu, a doua cea mai mare creștere de prețuri la alimente din regiune, după Bulgaria.

În același timp, potrivit datelor Eurostat, preţurile la alimente în România au crescut, în medie, cu 12% din iulie 2008 până în iulie 2011. Aceasta reprezintă una dintre cele mai puternice creșteri de prețuri din Uniunea Europeană, unde media în perioada menționată a fost de circa 5%.

Ioana GUŢE

Agricultura s-a schimbat. Progresul tehnologic a condus la eficientizarea exploatărilor şi a încurajat tot mai mulţi investitori să caute profitul printre brazde. Dar cum nimic nu vine fără un revers, în ultimii ani şi riscurile agricultorilor au crescut, s-au diversificat. Schimbările climatice şi fenomenele meteo extreme ameninţă permanent investiţiile din domeniu. Domnul Alexu Molodoi (foto), director tehnic în cadrul grupului de firme Almos Agrorom, este unul dintre profesioniştii cu experienţă din judeţul Neamţ. Atât domnia sa, cât şi investitorii pentru care lucrează au înţeles importanţa protejării investiţiei agricole împotriva riscurilor specifice.

– Pe ce culturi s-a axat anul acesta societatea pe care o reprezentați?

– Societatea Almos Agrorom, care exploatează terenuri în județul Neamț, are în folosință aproximativ 6.000 ha, cu o structură de culturi de 2.000 ha de cereale păioase, 1.000 ha de rapiță, 1.000 ha de sfeclă de zahăr, muștar 1.000 de hectare și alte plante…, iar pentru prima dată avem anul acesta Faselia și ridichi de ulei.

– Când ați încheiat prima asigurare? Ce v-a determinat să vă asigurați?

– Fiecare cultură, în funcție de termenul-limită, respectiv 15 decembrie sau 1 iunie, a fost asigurată. Aceasta a fost politica noastră încă din 2006, când am început să cultivăm în zonă și chiar aș vrea să menționez o situație mai neobișnuită în care ne-a fost de folos polița de asigurare. Noi am avut o problemă la APIA cu teledetecția. Pur și simplu, prin teledetecția din satelit nu a putut fi identificată cultura respectivă.

În această situație am putut demonstra înființarea acelei culturi cu polița de asigurare. Faptul că, la încheierea asigurării, inspectorul de risc a venit, a făcut fotografii și a evaluat parametrii culturii respective, consemnând aceste informații în documentele de asigurare, s-a dovedit util într-o situație cu totul neașteptată.

– În ce măsură este important pentru afacerea dumneavoastră (în funcție de suprafața cultivată și de tipul culturilor) să contractați un program de asigurări? Ce polițe ați încheiat, concret?

– Acum este o problemă cu Legea nr. 381/2002, mai exact cu faptul că nu se mai acordă acele despăgubiri de la stat pentru daunele provocate culturilor agricole de alți factori de risc, în general neasigurabili. De exemplu, noi suntem foarte expuși la riscul de îngheț peste iarnă, pe care nu îl asigură nicio societate de asigurări. Să spunem că aveam 200 ha de rapiță asigurate la Groupama pentru îngheț timpuriu de toamnă sau pentru îngheț târziu de primăvară, dar nu și pentru îngheț peste iarnă. Dacă peste iarnă se înregistrau temperaturi de -20 de grade Celsius timp de 4-5 zile consecutiv, acea cultură era compromisă dacă nu era acoperită cu zăpadă. În această situație noi făceam o notificare la primărie, se întrunea comisia de specialitate, inclusiv cu reprezentanți ai Ministerului de Finanțe și ai Direcției Agricole, aceștia evaluau pagubele și, în virtutea Legii nr. 381, despăgubirea era plătită de Guvern. Condiția era doar ca acea cultură să fi fost asigurată, iar despăgubirea acoperea cheltuielile cu înființarea culturii, pe baza devizului tehnologic.

Totuși, faptul că, la încheierea asigurărilor pentru culturi, statul subvenționează 50% din prima de asigurare, este un sprijin pentru fermieri și o încurajare pentru asigurarea culturilor.

– Care sunt punctele forte ale asigurărilor încheiate? Dar punctele slabe?

– De-a lungul timpului noi am lucrat cu diferite societăți de asigurare, având o colaborare foarte bună cu unele dar și probleme cu altele, fapt ce a determinat încetarea colaborării cu o parte dintre ele. În prezent, unul dintre avantajele colaborării cu Groupama Asigurări este tocmai faptul că suntem notificați din timp cu privire la scadențele primelor de asigurare. Nu este o obligație contractuală, dar cu toate acestea salariații Groupama vin în sprijinul nostru cu acest mod de lucru.

Concret, cota de primă foarte bună, posibilitatea de plată a primei de asi­gurare în rate, notificarea din partea Groupama la scadența ratelor pentru a nu risca să ieșim din asigurare și, mai ales, promptitudinea și corectitudinea în despăgubire ne confirmă că Groupama Asigurări este un partener de încredere. De asemenea, acordarea unei reduceri pentru an fără daună este un avantaj pentru noi. Sunt situații în care, pentru o daună, e mai avantajos să nu apelăm la polița de asigurare, deoarece valoarea despăgubirii e mai mică decât reducerea care se va obține în anul următor.

În afară de culturile agricole, toate utilajele, clădirile, mașinile și stocurile de producție sunt asigurate. În privința culturilor, un avantaj important oferit de Groupama Asigurări este acoperirea riscului de incendiu din orice cauză.

– Ați cumpărat produsele standard vândute de compania de asigurări sau ați identificat, împreună cu aceasta, produsul/programul de risc potrivit afacerii dumneavoastră? În acest context, cum ați defini profesionalismul vânzătorilor de asigurări agricole? Dar al personalului de la daune?

– La încheierea contractului de asigurare nu am negociat modificări ale pachetului de acoperiri. Singura solicitare suplimentară, să spunem așa, a fost ca, în momentul în care apare o pagubă pe o anumită solă și este considerată aproape de dauna totală, să utilizăm metoda comparației. Deoarece asigurarea este încheiată ținând cont atât de cheltuiala cu înființarea culturii, dar și de venitul potențial, am negociat ca despăgubirea daunelor să fie făcută și pe principiul comparației: o solă vecină, cultivată în aceleași condiții, cu aceeași tehnologie, este folosită ca martor la momentul recoltării.

În privința profesionalismului, reprezentanții Groupama nu ne-au dezamăgit. Atât competențele tehnice manifestate la momentul încheierii asigurării și preocuparea pentru client și după semnarea contractului, cât și eficiența și promptitudinea procedurilor de despăgubire sunt motivele pentru care apreciem parteneriatul cu Groupama Asigurări.

„Cota de primă foarte bună, posibilitatea de plată a primei de asigurare în rate, notificarea din partea Groupama la scadenţa ratelor pentru a nu risca să ieşim din asigurare şi, mai ales, promptitudinea şi corectitudinea în despăgubire ne confirmă că Groupama Asigurări este un partener de încredere.“

Alexu Molodoi
Director tehnic – Almos Agrorom

Guvernul a aprobat recent prima rectificare a bugetului pe 2011. Conform ordonanţei de rectificare, Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a fost majorat cu 910,3 milioane de lei. La o primă vedere, suma pare extraordinară, fiind cea mai mare dintre cele alocate ministerelor. În realitate, Agricultura nu primeşte în plus nici măcar un leu „costeliv“!

Bani pentru garanţii şi cercetare

Actul normativ de rectificare a bugetului prevede, pe de o parte, ca 735 milioane de lei să fie alocaţi Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR), pentru asigurarea garanţiilor, respectiv a condiţiilor necesare absorbţiei a circa

626 milioane de euro din fonduri europene. De fapt, aceşti bani reprezintă un împrumut acordat FGCR, care la rândul lui să poată emite garanţii, astfel încât autorităţile locale să poată absorbi bani europeni în proiecte care modernizează infrastructura din mediul rural. Deci nu este vorba de bani consumaţi de Agricultură!

Pe de altă parte, MADR a mai „primit“ 115,3 milioane de lei, care reprezintă datorii ale Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, „Gheorghe Ionescu Şişeşti“ către bugetul de stat şi alte 60 milioane de lei, datorii generate de derulare a Programului SAPARD. Aşadar, din nou, niciun ban pentru „puşculiţa“ Agriculturii!

Expunerea de motive

Rectificarea bugetară s-a făcut pe fondul unei creşteri economice teoretice de 1,5%. Însă analiza rezultatelor bugetare pe primele şase luni arată că execuţia bugetului consolidat s-a încheiat cu un deficit de 11,6 miliarde de lei, respectiv 2,07% din PIB, ce-i drept sub limita ţintei de 12,6 miliarde de lei, asumată cu organismele financiare internaţionale.

Majorarea resurselor financiare s-a datorat, în principal, influenţei pozitive a unora dintre veniturile la buget, respectiv impozitul pe profit, impozitul pe salarii şi pe venituri, TVA încasărilor totale din accize, veniturilor nefiscale, precum şi acţiunilor de combatere a fraudei fiscale, desfăşurate de ANAF, Garda Financiară şi Ministerul Finanţelor Publice.

Rectificarea bugetară s-a realizat prin derogare de la prevederile Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, potrivit cărora cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice şi pentru plata contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene.

Din acest motiv, rectificarea bugetară a trebuit să fie convenită cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, iar ţinta de deficit bugetar a fost menţinută la 4,4% din PIB. Obiectivul acestei rectificări l-a constituit continuarea investiţiilor şi plata arieratelor. Astfel, au fost alocate 1,4 miliarde pentru stingerea obligaţiilor unor companii aparţinând Ministerului Transporturilor, Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Vă reamintim că Agricultura a primit 11,677 miliarde de lei la începutul lui 2011 (2,78 miliarde de euro), în creştere cu 13,13% faţă de 2010, sumă ce reprezintă 2,12% din PIB.

Sursele de finanţare luate în calcul au fost: bugetul de stat – 5,668 miliarde de lei, avans de la Uniunea Europeană – 2,885 miliarde de lei, împrumut angajat de MADR – 3,08 miliarde de lei şi venituri proprii – 43,915 milioane de lei.

Traian DOBRE

La sfârşitul lunii august. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Teleorman, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alexandria, a organizat în Parcul „Pădurea Vedea” din Alexandria cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Naţional pentru Agricultură şi Industrie Alimentară – AGRALIMEX 2011.

AGRALIMEX reprezintă un important târg naţional de profil din ţară, organizarea acestuia constituind un adevărat succes, fapt relevat nu numai de datele statistice – peste 80 expozanţi, pe o suprafaţă totală de cca. 5.000 mp şi un număr mare de vizitatori – dar şi de rezultatele concrete ale participării expozanţilor. Târgul a fost organizat atât în spaţii interioare – pavilioane expoziţionale individuale moderne – cât şi pe platforma centrală exterioară, într-un perimetru cu un aflux de vizitare remarcabil şi într-un cadru arhitectonic deosebit. Conform tradiţiei, târgul a reunit expozanţi din toate sectoarele: agricultură, zootehnie, industrie alimentară, publicaţii cu profil agricol; finanţare, creditare şi asigurarea producţiei.

Simultan cu AGRALIMEX, au fost organizate „Serbările Berii în Teleorman”, „Târgul Meşteşugarilor” şi „Zilele Alexandriei”.