Agro BUSINESS

Criza şi-a spus cuvântul şi în agricultura UE, urmarea fiind reducerea ritmului de creştere a veniturilor agricultorilor de la 12,6% în 2010 la 6,7%, anul trecut. Paradoxal, România ocupă prima poziţie în topul european – cu un avans de 43,7% al venitului agricol real, după ce în anul anterior era înregistrat un declin de 8,2%. Explicaţia: anul agricol foarte bun.

Venitul real pentru lucrătorii din agricultură din Uniunea Europeană a crescut cu 6,7% în 2011, comparativ cu 12,6% în anul anterior, potrivit unui studiu Eurostat. Pentru un număr de 19 state, Eurostat estima o creştere a veniturilor, în timp ce pentru alte opt state, printre care şi Franţa, era aşteptat un recul.

Cele mai mari creşteri erau previzionate pentru România (+43,7%), Ungaria (+41,8%), Irlanda (+30,1%), Slovacia (+25,3%), Luxemburg (+25,2%), Republica Cehă (+23,5%), Bulgaria (+23,2%) şi Danemarca (+20,2%), în timp ce scăderi importante erau estimate pentru Belgia (-22,5%), Malta (-21,2%), Portugalia (-10,7%) şi Finlanda (-9,6%).

Venitul agricol real s-a mărit în perioada 2005-2011 în UE cu 18,3%, în timp ce forţa de muncă din sector s-a redus cu 15,2%, se mai arată în raportul Eurostat.

A crescut producţia, dar şi preţurile

Valoarea producţiei vegetale în UE s-a mărit în 2011 cu 8%, iar cea animală cu 7,8%. Pe segmentul vegetal, avansul se datorează în principal majorării preţurilor (+5,4%), dar şi volumului producţiei (+2,5%). Preţurile s-au mărit la majoritatea produselor vegetale, cu excepţia legumelor proaspete (-10,1%), a plantelor şi a florilor (-1,1%) sau a uleiului de măsline (-0,9%). În schimb, cele mai mari creşteri au fost consemnate la cereale (+18,9%), seminţe de oleaginoase (+18,4%), sfeclă de zahăr (+3,6%) şi vin (+2,3%). Şi volumul producţiei s-a încadrat pe un trend ascendent pentru o mare parte din produse, în special la sfecla de zahăr (+13,7%), vin (+4,6%), cartofi (+4,2%) şi fructe (+3,3%).

În ceea ce priveşte valoarea producţiei animale în 2011, şi pe acest segment avansul se datorează majorării preţurilor (+6,7%) şi a volumului producţiei (+1,1%). Astfel, preţurile s-au mărit la lapte (+9,1%), carne de pasăre (+8,7%), carne de bovine (+8,6%), carne de oaie şi de capră (+6,4%), dar şi la cea de porc (+4,3%), spre deosebire de ouă care s-au ieftinit (- 5,3%). Volumul producţiei s-a mărit şi la ovine şi caprine (+2,3%), păsări (+1,9%), bovine (+1,5%), precum şi lapte (+1,1%), comparativ cu o scădere la ouă (-0,9%).

Şi costurile cu inputurile agricole s-au mărit cu 9,7% în 2011.

Preţurile mari se explică prin scumpirea furajelor (+16,8%), dar şi a îngrăşămintelor şi fertilizanţilor (+14,6%), energiei sau carburanţilor (+11,8%), seminţelor şi plantelor (+4,3%) şi a costurilor pentru întreţinerea clădirilor.

Ioana GUŢE

Tratatul de la Roma, semnat în data de 25 martie 1957, conţine principalele condiţii cadru pe care se bazează Politica Agricolă Comună. Recunoscând importanţa sectorului agricol, Comisia europeană a trecut rapid la o cooperare strânsă cu reprezentanţii organizaţiilor agricole naţionale şi le-a invitat cu titlu de observator să participe la Conferinţa de la Stresa din 1958.

Istoricul COPA-COGEGA

Cooperativele cu vocaţie naţională din sectorul agricol au creat o organizaţie a lor, reprezentativă la nivel european, care le înglobează şi pe cele din sectorul pescuitului, aceasta fiind Confederaţia Generală a Cooperativelor Agricole din UE, prescurtat Cogeca. Secretariatul Cogeca a fuzionat cu cel al Copa la 1 decembrie 1962. Iniţial Cogeca a avut doar 6 membri, după care a trecut printr-o perioadă de 7 primiri de noi membri, ajungând astăzi la 35 de membri efectivi şi 4 membri afiliaţi din statele membre UE şi la un număr de 37 de membri parteneri din statele non UE.

Cogeca reprezintă astăzi interesele generale şi specifice a cca 40.000 de cooperative agricole, cu un număr de 659.000 de angajaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală de cca 300 miliarde de euro.

După crearea sa, aceasta a fost recunoscută de către instituţiile europene ca principala entitate purtătoare de cuvânt a sectorului cooperativelor din agricultură şi pescuit. Cele din sectorul pescuitului îşi desfăşoară activitatea de bază, dar şi pe cea de administrare şi asigurare a navelor, sectorul de comercializare şi de transformare a peştelui. Cooperativele maritime din Europa includ armatorii cooperatişti, obiectivul principal fiind acela de a încuraja tinerii să se instaleze în sectorul de pescuit.

Statutul formelor de organizare şi rolul lor

Cooperativele sunt întreprinderile construite de către agricultori, ceea ce reprezintă un atu pentru viitor. Acestea au fost create în secolul al XIX-lea, într-un context economic şi social dificil, pentru ca ele să elimine deficienţele structurale ale agricultorilor, operând ca mici entităţi independente. Cooperativele există astăzi pe întreg teritoriul UE, precum şi în celelalte state europene care nu sunt membre ale UE.

Cooperativele sunt societăţi de persoane şi de entităţi economice, ele reprezentând prelungirea activităţilor din exploataţiile agricole ce permit agricultorilor să se apro­vizioneze în comun cu îngrăşăminte, pesticide, materiale şi utilaje, depozitarea produselor agricole, precum şi transformarea şi valorificarea producţiilor.
Activitatea cooperativelor are la bază principiile de democraţie economică, transparenţă şi solidaritate, toate cu menţinerea activităţilor din mediul rural.

Cooperativele agricole joacă un rol esenţial în adaptarea producţiei membrilor lor la exigenţele consumatorilor şi pentru a ameliora eficienţa economică, precum şi poziţia lor pe piaţă.

Cooperativele agricole contribuie activ la garantarea calităţii produselor, fiind cunoscut faptul că acestea urmăresc respectarea condiţiilor de mediu, identificând producţia până la comercializare. Ele reprezintă unul dintre actorii esenţiali pentru dezvoltarea rurală. Asigură viabilitatea economică a zonelor rurale, inclusiv a celor defavorizate, creând şi exploatând resursele rurale importante odată cu asigurarea unui număr semnificativ de locuri de muncă; în plus, ele reprezintă principala sursă a locurilor de muncă create direct sau indirect odată cu creştea economică, contribuind la realizarea obiectivelor din strategia de la Lisabona.

Formele de organizare din UE reprezintă o componentă socio-economică importantă pentru economie şi societate, ele furnizând peste 50% din mijloacele de producţie agricolă, colectarea mărfurilor, transformarea şi comercializarea produselor agricole fiind mai mare de 60,9%.

Obiectivele esenţiale ale Cogeca sunt următoarele:

- Reprezintă interesele generale şi specifice ale cooperativelor agricole, forestiere, de pescuit şi agroalimentare europene şi contribuie la dezvoltarea cooperativelor în general;

- Influenţează deciziile politice referitoare la activităţile cooperativelor agricole prin activităţile de lobby desfăşurate pe lângă instituţiile publice din UE, precum şi pe lângă organizaţiile europene şi internaţionale;

- Promovarea rolului cooperativelor agricole, forestiere, de pescuit şi agroalimentare;

- Oferă o platformă de discuţii pe teme politice referitoare la valoarea adăugată a produselor agricole, afaceri şi schimburi între membrii organizaţiilor şi cooperativelor;

- Caută soluţii la problemele importante de interes comun şi le promovează;

- Facilitează şi coordonează legăturile dintre membri cu birourile naţionale de la Bruxelles şi oferă servicii prin reţeaua cooperativelor;

- Promovează discuţiile şi schimburile cu Comitetul Organizaţiilor Profesionale Agricole ale UE (COPA) în special, precum şi cu alte organizaţii reprezentative la nivel european şi internaţional;

- Efectuează studii juridice, economice, financiare, sociale sau de alt tip care interesează cooperativele agricole, forestiere, de pescuit sau agroalimentare.

Cogeca realizează, prin lobby-ul său, platforme şi relaţii intercooperatiste, participând la realizarea şi dezvoltarea ulterioară a tuturor politicilor comunitare care creează condiţiile cadru importante pentru societăţile cooperatiste, încurajând cooperarea între întreprinderile cooperatiste la nivel european.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Companiile a patru mari agricultori: Ioan Niculae (InterAgro), Culiţă Tărâţă (TCE 3 Brazi), Mihai Anghel (Cerealcom Dolj) şi Constantin Boromiz (Boromir Ind.) sunt incluse în top 100, realizat de Ziarul Financiar. Ioan Niculae închide podiumul acestui an, fiind totuşi în scădere cu o poziţie faţă de ediţia anterioară, când s-a clasat pe locul al doilea.

Locul 3: Ioan Niculae

Pariază pe grâu

Omul de afaceri din Alexandria ocupă şi anul acesta o merituoasă poziţie, locul al treilea. Cu o cifră de afaceri de 1.680 milioane de lei, faţă de 1.323 milioane de lei în 2009, InterAgro se numără printre cele mai valoroase companii româneşti. Niculae este unul dintre cei mai mari producători locali de cereale – administrează peste 50.000 ha de teren agricol –, deţinând capacităţi importante de stocare

În vară se lăuda cu aproximativ 100.000 de tone de grâu din recolta proprie – de foarte bună calitate, cum a şi declarat de altfel –, dar şi cu alte 100.000 de tone cumpărate de la terţi. Niculae vrea şi în acest an să dea lovitura pe piaţă, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, când a profitat de majorarea semnificativă a preţurilor. Astfel, de exemplu, în decembrie 2010, tona de grâu la bursa din Chicago ajunsese la 230 de euro, mai mult cu peste 80% faţă de preţul din iunie. Niculae este prezent de puţină vreme şi pe segmentul vinurilor, având afaceri în mai multe domenii cum ar fi industria alimentară, turism, industrie şi chiar sport.

Locul 53: Culiţă Tărâţă

Cea mai mare suprafaţă

Culiţă Tărâţă administrează cea mai mare suprafaţă de teren agricol în România, peste 65.000 de hectare, din care 56.000 ha în Insula Mare a Brăilei. Culiţă a urcat în topul din 2011 pe poziţia 53, faţă de locul 76 în ediţia anterioară, prin intermediul firmei TCE 3 Brazi, companie cu afaceri de 332 milioane de lei în 2010, comparativ cu 274 milioane de lei în 2009. Şi profitul s-a mărit semnificativ, de la 4 milioane de lei în 2009, la 52 milioane de lei, în 2010. Omul de afaceri a anunţat pentru 2012 investiţii de peste 30 milioane de euro în IMB. Principalele obiective pentru 2012 sunt modernizarea sistemului de irigaţii şi producţia de energie din biomasă. Culiţă mai şi are şi o fermă de vaci cu lapte la Piatra-Neamţ.

Chiar dacă politica îi ocupă mare parte din timp, Culiţă Tărâţă rămâne aproape de agricultură, deşi a anunţat că trece afacerile pe numele copiilor săi.

Locul 80: Mihai Anghel

De la cereale la vinuri

Mihai Anghel se află pe poziţia 78 în clasamentul ZF, în scădere cu două locuri faţă de ediţia anterioară. Cerealcom Dolj, firma cu care a intrat în clasament, a avut în 2010 o cifră de afaceri de 253 milioane de lei, raportat  la 258 milioane de lei, anul anterior, în timp ce profitul s-a mărit de la 1 milion de lei, în 2009, la 3 milioane de lei 2010. Anghel exploatează peste 25.000 de hectare de teren agricol şi deţine silozuri cu o capacitate de depozitare de 350.000 de tone. După ce în 2010 a exportat circa 150.000 de tone de cereale, în special porumb, profitând de creştererile spectaculoase de preţuri, acum ia din nou în calcul ieşirea la extern. Are „pregătite“ circa 55.000 de tone de grâu din recolta anului 2011.

Agricultorul doljean este prezent şi pe piaţa vinurilor, Domeniul Coroanei aducându-i anual încasări de aproximativ zece milioane de euro. Crama de la Segarcea a făcut parte din Domeniile Regale ale Coroanei. În total, investiţiile în via de la Segarcea depăşesc 30 milioane de euro, pe rod fiind în prezent circa 300 ha.

Locul 89: Constantin Boromiz

Lider pe morărit

Constantin Boromiz este un important om de afaceri din Vâlcea, cu­noscut pentru afacerile din panificaţie. Are şi de ce să se mândrească, pentru că provine dintr-o fa­milie de brutari, ajunsă acum la a patra generaţie. Boromiz a intrat în acest an în topul ZF cu Boromir Ind, companie care a realizat în 2010 o cifră de afaceri de 216 milioane de lei, comparativ cu 180 milioane de lei, în 2009, şi un profit de patru milioane de lei. Cu o capacitate de producţie de circa 1.350 de tone pe zi, grupul Boromir este lider pe piaţa internă a morăritului.

Ioana GUŢE

În ultima vreme, tot mai mulţi agricultori reduc suprafeţele de grâu sau rapiţă, culturi mai pretenţioase, în favoarea orzului. Fenomenul apare în mare parte ca urmare a nivelului la care au ajuns preţurile pe piaţă – aproape duble faţă de acum doi ani, când kilogramul de orz se vindea cu 0,4 lei. Nu în ultimul rând, s-a mărit cererea pe piaţa internă, odată cu inaugurarea fabricii de malţ de la Buzău, investiţie a francezilor de la Soufflet.

Preţurile s-au dublat în ultimii doi ani

Dacă în urmă cu doi ani kilogramul de orz se vindea cu 0,4 lei, iar în 2010 cu 0,6 lei, acum s-a ajuns la circa

1 leu, susţine Ion Ciulinaru, un agricultor din judeţul Călăraşi. Comparativ cu orzul, la grâu preţul oferit agricultorilor în prezent de către comercianţi este de 0,7 lei pe kilogram. Cerere există nu doar din partea producătorilor de malţ, ci şi dinspre zootehnie.

Nu doar preţul îi atrage însă pe agricultori, ci şi faptul că este vorba de o cultură mai puţin pretenţioasă, în comparaţie cu rapiţa, de exemplu, afirmă Ciulinaru. De altfel, acesta ar putea fi şi motivul pentru care tot mai mulţi agricultori încep să înlocuiască în ultimul timp rapiţa cu orzul. În ceea ce-l priveşte, în prezent are semănate circa 100 hectare de orz, suprafaţă pe care vrea să o dubleze anul viitor. De asemenea, mai are în plan să înfiinţeze şi vreo 200 hectare de triticale tot în 2012.

Marii agricultori, interesaţi de orz

Şi omul de afaceri Ştefan Poienaru, proprietarul holdingului Agrofam Feteşti, susţine că vrea să micşoreze suprafeţele cu grâu şi să le mărească pe cele cu orz. Numai că, în cazul său, este vorba de orz pentru furaj. Poienaru spune că intenţionează să schimbe structura culturilor pentru că preţurile la orz sunt mai bune, iar în plus plăţile se fac mai repede. Este oarecum dezamăgit pentru că, deşi a avut producţie bună de grâu în acest an, nu a vândut mare lucru, deoarece nu a fost cerere nici din partea procesatorilor şi nici de la crescătorii de animale. Acesta este şi motivul pentru care îl ţine în silozuri. Agricultorul din Feteşti mai are culturi de rapiţă, floarea-soarelui şi porumb.

Parteneriate Soufflet – producători români

Odată cu inaugurarea, în prima parte a anului trecut, a fabricii de malţ de la Buzău, investiţie a grupului francez Soufflet, cererea de orz pe piaţa locală a crescut semnificativ. Soufflet are nevoie de circa 130.000 tone de orz anual, cantitate care se asigură din producţia internă în urma parteneriatelor realizate cu agricultorii, afirmă Denis Detot, director Soufflet Agro România, companie înfiinţată în anul 2009. În prezent, Soufflet are relaţii comerciale cu circa 250 de agricultori, situaţi în zona sudică a României, de la Timişoara până la Constanţa, care lucrează în total peste 250.000 hectare de teren. Francezii oferă inputuri agricultorilor români – seminţe şi îngrăşăminte –, iar plata se face la recoltare. Anual, divizia de agricultură a francezilor cumpără circa 80.000 tone de orz de toamnă şi 50.000 tone de orz de primăvară. Pentru 2012, preţul de preluare a recoltei propus de francezi este de 1.080 de lei pe tonă (maxim), respectiv 865 lei pe tonă (minim) pentru orzul de primăvară.

În 2010, suprafeţele cultivate cu orz şi orzoaică în România s-au ridicat la circa 500.000 de hectare.

Ioana GUŢE

Propunerea cea mai bine primită referitoare la reforma PAC a fost aceea legată de acordarea ajutoarelor doar către fermierii activi, în contradicţie cu ceea ce se întâmplă în prezent, şi anume acordarea de ajutoare şi către proprietarii de terenuri care însă nu desfăşoară activităţi agricole. Dezamăgirea mare este legată de definiţia dată „agricultorului activ“, care este extrem de largă.

Astfel, agricultorul al cărui venit din activităţile non agricole este de 95% din venitul total anual poate încă primi subvenţii. Propunerea de plafonare progresivă a plăţilor destinate marilor exploataţii până la 300.000 de euro/an este derizorie, în măsura în care costurile salariale sunt deduse din total. Aceste plafonări nu privesc decât câteva exploataţii. Măsura plafonării va afecta peste 800 dintre cele mai performante exploataţii  româneşti, cele cu o suprafaţă de peste 1.300 hectare.

În acelaşi timp, există propunerea ca tinerii agricultori să primească un ajutor special în valoare de până la 2% din anvelopa naţională în cazul înfiinţării noilor exploataţii, măsură care a fost foarte bine primită.

Comisia a propus să fie autorizate Statele membre ai căror agricultori primesc sub 90% din nivelul mediei plăţilor directe europene, ca să transfere până la 5% din Fondul de dezvoltare rurală către primul pilon în vederea acordării de ajutoare directe pentru asigurarea veniturilor agricultorilor. Toate Statele membre au posibilitatea de a transfera până la 10% din subvenţiile lor naţionale din primul pilon către al doilea pilon, cel al dezvoltării rurale.

Plăţile directe, din primul pilon, sunt finanţate 100% din bugetul UE, iar al doilea pilon (dezvoltarea rurală) este cofinanţat de Statele membre şi cuprind măsuri prestabilite pentru dezvoltarea rurală şi protejarea mediului. „Verzii“ consideră că transferul de sume de la dezvoltarea rurală către primul pilon al plăţilor directe duce la susţinerea „noilor State membre“ şi deschide calea către posibila utilizare a fondurilor prevăzute iniţial pentru mediu, ca o susţinere directă a venitului.

Franţa, adepta plăţilor directe prin PAC

Sistemul european pentru cotele naţionale de producţie de zahăr şi preţul minim trebuie abolit până la 30 septembrie 2015. Această măsură este însoţită de diminuarea drepturilor de import.

Franţa susţine „înverzirea“ pentru a se acorda plăţi directe prin PAC, însă insistă asupra faptului ca sistemul să fie simplu, să cuprindă măsuri incitative şi care să ţină cont de considerentele bugetare. „Înverzirea“ trebuie să ţină cont de realitatea economică a exploataţiilor agricole şi să permită diminuarea poverilor administrative.

În această fază, propunerile Comisiei nu răspund acestor obiective.

Marea Britanie insistă pentru ca PAC să facă mai mult pentru mediu. Însă este adevărat că nu se poate continua în direcţia măririi bugetului în plină criză economică.

Această propunere de reformă trebuie să fie în mare măsură ameliorată în situaţia în care ea aduce multă birocraţie, mai puţini bani şi inegalitate. Măsurile propuse sunt birocratice şi nu duc la incitarea agricultorilor către  participarea la o „politică verde“ care se vrea a fi lansată în UE. Pe de altă parte, există numeroase inegalităţi care se menţin între ţările şi agricultorii din UE având în vedere faptul că banii economisiţi din plafonare nu vor fi redistribuiţi către fermierii mici.

Fermierii români, slab subvenţionaţi

În cazul agricultorilor români, nivelul de creştere a plăţilor directe este doar de 10%, plăţile ajungând la circa 200 €/ha. Agricultorii români se vor situa printre cei mai slab susţinuţi agricultori europeni (de exemplu cei din Bulgaria beneficiază de 233 euro/ha, cei din Ungaria de 259 euro/ha, iar cei din Malta de 619 euro/ha).

„Înverzirea“ plăţilor directe, aşa cum a fost propusă de Comisie, nu este decât un vernisaj ecologic, iar măsurile nu reprezintă decât un risc crescut de diminuare a competitivităţii agricultorilor. Este absurd să aloci 7% din terenul arabil pentru pârloagă în vederea realizării scopurilor ecologice în timp de criză alimentară şi ecologică.

Este ilogic să ceri fiecărei exploataţii agricole să-şi oprească producţia pe o anumită suprafaţă de teren (pârloaga ecologică), în situaţia în care cererea mondială de alimente va creşte cu 70% până în anul 2050, iar producţia este ameninţată de episoadele de secetă, de inundaţii şi de furtuni. Aceste propuneri sunt contrare Strategiei UE 2020 în ceea ce priveşte creşterea economică şi asigurarea locurilor de muncă.

Noile constrângeri legate de „înverzire“ nu vor duce decât la costuri suplimentare pentru agricultori, cu efecte directe asupra diminuării competitivităţii şi viabilităţii activităţilor lor economice. Agricultorilor trebuie să li se dea posibilitatea să-şi aleagă măsurile care se adaptează cel mai bine exploataţiei lor.

Mai mult, nu există o definire clară a organizaţiilor de producători în propunerile lansate de Comisie. Este esenţial pentru ca regulile comunitare în materie de concurenţă să fie adaptate pentru a permite organizaţiilor producătorilor, aşa cum sunt cooperativele, să crească în termeni de mărime şi scară.

„Înverzirea“, incompatibilă cu realităţile româneşti

Propunerile Comisiei vor lăsa pieţele fără pilot, agricultorii fără venit şi plăţile injuste. Propunerile nu răspund astăzi decât comenzilor lansate de interesele industriei, ale marilor centrale de achiziţie/hipermagazine şi importatorilor-exportatorilor. Plăţile per hectar, decuplate de producţie, au un efect negativ asupra preţului terenului agricol.

Propunerile Comisiei nu acordă suficientă atenţie rentabilităţii sectorului agricol şi nu garantează venitul agricultorilor, ceea ce ameninţă viabilitatea şi competitivitatea agriculturii europene. „Înverzirea“ nu corespunde obiectivelor internaţionale de creştere a producţiei agricole.

Regulile de „înverzire“ propuse nu sunt compatibile cu condiţiile specifice din România. Agricultorii vor fi obligaţi să-şi asume poveri administrative mai mari decât până în prezent.

Solicitarea tinerilor agricultori din România este aceea de a majora plafonul plăţilor până la suprafaţa de 50 ha. Tinerii agricultori au tendinţa de a administra ferme mai mari decât media naţională, iar acest plafon trebuie să reflecte această realitate. Schema pentru micii agricultori se referă doar la fermele cele mai mici (între 2,5 şi 5 ha), iar efectul aplicării va fi limitat.

În etapa următoare, eurodeputaţii din Statele membre trebuie să examineze diferitele soluţii tehnice disponibile pentru a adopta măsuri de „înverzire“ rentabilă de care să beneficieze agricultorii, consumatorii, mediul şi clima.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Agricultorii români se aşteaptă la o producţie bună de sfeclă de zahăr în acest an şi, prin urmare, la venituri bune. Cu o condiţie însă: să obţină minimum 40 de tone la hectar. Şi contextul mondial pare destul de favorabil, numai dacă ţinem cont de producţia mai mică de zahăr din Brazilia, de cererea în creştere din partea ţărilor asiatice, dar şi de faptul că nu există surplusuri în ceea ce priveşte stocurile mondiale.

Cota, doar 20% din consum

„Dacă cultivi sfecla de zahăr cum trebuie, adică dacă faci munca profesionist, atunci obţii şi profit“, spune Nagy Iuhasz Mihai, un agricultor din judeţul Arad care are cultivate circa 30 ha de sfeclă. În acest an se aşteaptă la o producţie normală, după cum îi place să spună, respectiv 50-60 de tone la hectar. Chiar dacă în volum este mai mică decât cea de anul trecut, pe fondul secetei – în Arad n-a mai plouat din iulie – Nagy speră să obţină venituri mai mari pentru că digestia (conţinutul de zahăr) este mai bună. Sfecla o vinde la fabrica de zahăr din Oradea cu care are un contract semnat din primăvară. Nu-şi face deloc griji în privinţa aceasta.

În judeţul Arad, suprafeţele cultivate s-au redus semnificativ în ultimii ani, în prezent ridicându-se la circa 500 de hectare. Şi asta după ce în ultimii ani mulţi fermieri au renunţat la această cultură din cauza lipsei subvenţiilor, dar şi a problemelor legate de relaţia cu fabricile procesatoare, lucru care se întâmplă şi în alte regiuni. În plus, este vorba şi de o cultură specială, care necesită utilaje specifice, susţine Nagy, iar aceasta ar putea fi încă o explicaţie pentru motivele reducerii suprafeţelor însămânţate.

Fermierii din Arad vând în general producţia la fabrica din Oradea. Chiar dacă mulţi evită să spună cât primesc pe tona de sfeclă – pentru că de multe ori preţul obţinut este rezultatul negocierilor directe cu procesatorul – se pare că preţul este de circa 34 de euro pe tonă.

Un fermier din zonă susţine – sub protecţia anonimatului – că primeşte 26,9 euro pe tona de sfeclă, la care se adaugă bonificaţii, ajungându-se în final la circa 34 de euro. Un nivel oricum superior celui din 2010 datorită bonificaţiilor în plus, mai spune fermierul. Cultivatorii au primit în acest an şi o subvenţie de 574 de euro/ha din partea UE şi a statului român. Valoarea ajutorului, de câteva ori mai mare raportat la alte culturi, ar trebui să fie un motiv suficient să convingă agricultorii să se îndrepte spre cultura sfeclei.

În prezent, suprafeţele cultivate cu sfeclă în România se ridică la circa 22.000 ha, adică aproape jumătate dacă ne raportăm la primii ani de după 1989. Ioan Armenean, preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor de Zahăr din Sfeclă, susţine că nu dimensiunea suprafeţelor cultivate ar trebui să ne intereseze, ci calitatea producţiei. Nu de alta, dar România nu poate produce, cel puţin până în 2016 – când ar putea interveni unele modificări în privinţa acordării cotelor de producţie la nivel UE – decât 104.000 de tone de zahăr din sfeclă, ceea ce reprezintă doar 20% din consumul intern.

Potrivit estimărilor oficiale ale Ministerului Agriculturii, pentru recolta din acest an sunt estimate producţii medii de 37,5 tone pe hectar, în scădere cu 2,2% comparativ cu 2010, dar mai mult cu 12,8% peste media ultimilor cinci ani.

Mai avem doar patru fabrici

Odată cu reducerea suprafeţelor cultivate cu sfeclă, a avut loc şi dispariţia unităţilor de procesare. Dacă până în 1989 România avea peste 30 de fabrici de zahăr, în prezent mai funcţionează doar patru, dintre care cea mai mare parte cu acţionariat străin. Între acestea se şi împart de altfel cotele de producţie de zahăr din sfeclă alocate de UE. Cea mai mare cantitate a primit-o Zahărul Luduş -33.391 de tone echivalent zahăr alb, urmată de Zahărul Oradea – 28.651 de tone, Agrana România – 24.240 de tone şi Fabrica de Zahăr Bod – 18.406 de tone. România poate să producă 104.000 de tone de zahăr din sfeclă pe an, potrivit normelor alocate de UE, la care se adaugă alte 329.000 de tone care pot fi obţinute din prelucrarea de zahăr brut. Fabricile din Bod şi Luduş pot procesa doar sfeclă, în timp ce Agrana şi Zahărul Oradea fac şi rafinare.

Armenean mai spune că, pentru a putea lucra eficient, fabricile trebuie să-şi găsească fermieri în apropiere, pentru a reduce costurile de transport. Nu în ultimul rând, costurile energetice trebuie ţinute neapărat sub control, acestea având o pondere de 20% în preţul final al zahărului.

Nebunia preţurilor

Analiştii se aşteaptă ca preţul la zahăr să crească şi în perioada următoare, fără însă să mai atingă nivelurile record din urmă cu câţiva ani. Motivele pentru majorarea preţurilor sunt în primul rând cererea în creştere din ţări asiatice precum India şi China, dar şi recolta mai mică din acest an din Brazilia, cel mai mare producător mondial de trestie de zahăr. În plus, stocurile au început să se reducă. La nivelul Uniunii Europene, de exemplu, anul trecut a fost raportată o producţie de 14,8 milioane tone, cu 1,6 milioane tone mai puţin decât în urmă cu două sezoane. Însă, în acest an, suprafaţa s-a mărit cu 4%, fiind estimată o producţie de peste 17 milioane de tone metrice. Uniunea Europeană a înregistrat în ultimii patru ani o scădere a producţiei de sfeclă de zahăr, după ce Organizaţia Mondială a Comerţului a limitat exporturile. În tot acest timp preţurile au crescut spectaculos, iar companiile au rămas fără materie primă.

„Preţul nu se formează în România“, afirmă Ioan Armenean, preşedintele Patronatului Procesatorilor din România, oarecum pentru a justifica scumpirea zahărului cu circa 20% în acest an pe piaţa locală. Astfel, de exemplu, pe plan mondial, preţul la zahăr brut s-a majorat de la 9 cenţi livra la peste 30 de cenţi pe livră în acest an, motiv pentru care şi preţurile la produsul final s-au majorat. Procesul pare însă că s-a potolit şi nu se mai întrevăd majorări semnificative de preţuri.

Ioana GUŢE

O delegaţie belgiană numeroasă a efectuat o vizită de cinci zile în România pentru a găsi oportunităţi de investiţii în sectorul agroindustrial. Este vorba despre Asociaţia cooperativelor agricole Boerenbond (în limba flamandă înseamnă agricultori), cea mai mare organizaţie a agricultorilor şi operatorilor agroindustriali din Belgia.

Vizita a început la București, unde fermierii din Flandra au fost primiți de Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, urmând apoi itinerariul Brăila, Brașov, Timiș.

În locurile vizitate li s-a oferit posibilitatea investirii în centre de achiziţie-desfacere-marketing a produselor agricole, construirea de obiective pentru procesarea pro­duselor agricole în domeniul vegetal, legumicol şi bioenergetic. Totodată, ar putea constitui depozite de mare capacitate, reabilita şi moderniza reţele de drumuri pentru facilitarea legăturii între producători şi procesatori. De asemenea, belgienii au fost invitați să înfiinţeze ferme de animale, să achiziţioneze terenuri agricole în vederea cultivării şi valorificării de produse bio. Nu în ultimul rând, li s-a propus să pună în funcţiune staţiile existente de pompare a apei, pentru irigarea terenurilor.

Cum arată agricultura belgiană

Anne Marie Vangeenberghe, purtător de cuvânt al Boerenbond, ne-a declarat că acolo nu există contraste mari ca la noi între fermele foarte mici și cele foarte mari şi că agricultorii lucrează între 100 și 500 ha. Suprafața medie este de 31,7 ha în Belgia și de 21,8 ha în Flandra.

De la domnia sa am mai aflat că în Belgia există numai trei asociații ale cooperativelor agricole, toate în Flandra, cea mai mare fiind Boerenbond. Celelalte două sunt Verbond van Belgische Tuinbouwveilingen (VBT) și Algemeen Verbond der cooperatieve Zuivelfabrieken (AVCZ).

Numărul total al cooperativelor este de 301 în Belgia, dintre care 38 în Flandra. În funcție de domeniul de activitate, există 187 de cooperative pentru mașini și utilaje agricole (în principal situate în partea de sud a Belgiei), 39 de procesare, 18 de prelucrare și 57 de comerţ.

Georges van Keerberghen, membru al Comitetului director al Boerenbond, a adăugat că utilizarea mașinilor și utilajelor agricole se face în două sisteme, în funcție de interesele fermierilor. Primul prevede închirierea de la firme specializate, iar plata se face la ora de lucru sau la hectar. În cadrul celui de-al doilea sistem, unul sau un grup de agricultori este proprietarul mașinilor și utilajelor agricole. În general, proprietatea este colectivă, adică aparține mai multor fermieri.

Van Keerberghen ne-a mai spus că școlarizarea și specializarea sunt condiții obligatorii pentru un fermier dacă vrea să primească fonduri europene. Pregătirea se face în școli cu profil agricol și începe din ciclul secundar, urmat de cel liceal și, eventual, universitar. De asemenea, fermierii sunt obligați să participe la cursuri de scurtă durată, organizate pe plan local.

Despre sistemul cooperatist, pe scurt

„Cooperativele agricole sunt create și controlate de membrii cooperatori și lucrează numai în beneficiul lor. Cooperativele sunt instrumente importante pentru agricultori, menite să adauge plusvaloare produselor lor, să ofere acces la pieţe şi putere de piaţă, să permită investiţii mari în tehnologie şi inovare. De asemenea, cooperativele au posibilitatea să regleze cererea şi oferta“, ne-a declarat Marc Rosiers, consilier al Comitetului director și șeful Departamentului Cercetare al Boerenbond.

Domnia sa ne-a spus că primele cooperative au apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe fondul unor mișcări sociale cu caracter politic. La acea vreme, sistemul cooperatist dispunea de federaţii cooperatiste, de magazine proprii și de farmacii, chiar și de companii de asigurări. Între timp, cele mai multe dintre aceste forme de organizare au dispărut, dar farmaciile s-au păstrat până astăzi, având o cotă de piață de 20%.

„Multe cooperative sunt active pe plan internaţional. În majoritatea cazurilor, activităţile lor externe sunt limitate la marketing, comerț şi vânzări. Însă există un număr tot mai mare de cooperative care fac afaceri direct cu agricultorii din alte state membre ale Uniunii Europene. Acestea sunt numite cooperative internaţionale. Unele pot fi cooperative de aprovizionare care asigură inputuri pentru fermieri din diferite ţări. Un grup special este cel al cooperativelor transnaţionale“, a menționat șeful Departamentului Cercetare al Boerenbond.

Traian DOBRE

Publicarea noului proiect al Comisiei Europene de mediu face ca menţinerea biodiversităţii să ducă la subminarea competitivităţii agricultorilor. Capacitatea unică de care dispune sectorul agricol îi permite să ofere societăţii o contribuţie pozitivă în materie de biodiversitate, toate acestea cu producerea, în acelaşi timp, şi a produselor alimentare.

Soluţiile „câştigător-câştigător“ sunt deci necesare pentru a rezulta o „creştere verde“ şi permit agricultorilor să pună în practică măsurile legate de biodiversitate, odată cu scopul lor principal, acela de a produce mărfuri alimentare de o manieră durabilă.

Principalii responsabili

Agricultorii, în colaborare cu administratorii pădurilor, joacă un rol-cheie în conservarea peisajelor rurale, în evitarea abandonării terenurilor, în menţinerea biodiversităţii la cote ridicate şi în efectuarea serviciilor ecosistemice pe care le furnizează.

Ei sunt dispuşi să integreze practicile agricole respectoase faţă de biodiversitate în activităţile desfăşurate zilnic. Rezultatele pozitive au fost deja obţinute, ţinând cont de diversele măsuri de agromediu implementate, precum şi de protejarea voluntară a biodiversităţii.

În zonele unde pădurile şi terenurile agricole coexistă, potenţialul biodiversităţii este foarte ridicat. Conform datelor existente, piaţa nu plăteşte eforturile agricultorilor în direcţia evitării pierderii de biodiversitate, de aceea o susţinere financiară este necesară pentru a permite astfel continuarea activităţilor lor de o manieră pozitivă pentru biodiversitate fără a afecta viabilitatea lor economică şi fără ca nivelul de competitivitate să fie pus în pericol.

Solicitarea agricultorilor

Agricultorii solicită formarea profesională şi servicii de consiliere pentru a le creşte gradul de competenţă.

Inovarea permite menţinerea unui sector agricol competitiv, odată cu furnizarea de beneficii pentru mediu cu un efect important în viitor, ţinând cont de cererea mondială de alimente aflată în creştere şi de exigenţele legate de exploatarea solului.

Agricultorii sunt conştienţi de responsabilitatea lor în materie de conservarea diversităţii genetice a animalelor şi plantelor utilizate pentru producţie, ca o măsură de respectare a biodiversităţii şi o contribuţie preţioasă la menţinerea habitatelor.

Menţinerea diversităţii genetice, inclusiv în materie de varietăţi vegetale, neutilizate încă în producţia agricolă, va câştiga importanţă în contextul schimbărilor climatice.

Agricultura şi administrarea pădurilor trebuie să poată răspunde cererii în creştere în materie de bioenergie şi securitate alimentară, contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea noii strategii europene în materie de biodiversitate.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Politicile de susţinere a agriculturii sunt în mijlocul dezbaterilor cu privire la reforma PAC, ce trebuie să intre în vigoare începând cu anul 2014. Asemenea preocupări sunt prezente şi în SUA, cu referire directă la modalitatea de atribuire a unui venit mediu fermierilor în cadrul acordului Farm Bill. Celelalte puteri agricole ale planetei care susţin sectorul integral au în general aceleaşi preocupări şi obiective.

Demers pentru consens internaţional

Nu este surprinzător că aceste politici reprezintă subiecte de discuţii de mai bine de 20 de ani, dincolo de reducerea taxelor vamale, unul dintre aspectele-cheie de negocieri în cadrul GATT şi OMC, cu privire la liberalizarea comerţului internaţional, precum şi la reglementarea schimburilor agricole la nivel mondial.

Absenţa unui consens internaţional pe problema-cheie, respectiv pe reducerea susţinerilor interne, de pe parcursul ultimelor 4 reuniuni ministeriale ale OMC, ţinute după 2003, din cadrul ciclului Doha explică în mare parte eşecul negocierilor înregistrate până în prezent.

Întrebarea este de ce comunitatea internaţională nu a reuşit să găsească un acord global în urma discuţiilor intense purtate în ultimii 9 ani care să aibă la bază tocmai aceste probleme? Ce scoate în evidenţă, în definitiv, acest eşec?

În realitate, la baza eşecului stă un fapt dificil de neglijat: gradul scăzut al consensului cu privire la definiţia iniţială, perimetrul şi efectele asupra comerţului, a mijloacelor de intervenţie a statului destinate sectorului agricol de care dispune fiecare, precum şi renunţarea la acestea. Or, acum mai mult ca niciodată, numărul mare de participanţi la negocieri (153 de state), multiplicarea şi opacitatea mecanismelor de susţinere a agriculturii fac să devină deosebit de importantă inventarierea lor, împreună cu efectele produse asupra comerţului internaţional. Acest lucru nu a fost necesar până astăzi. Este posibil ca aceasta să fie soluţia-cheie pentru a obţine o mai bună repartiţie a bogăţiei între puterile agricole din nord şi din sud şi între ţările cele mai sărace.

Impactul crizelor mondiale

Apariţia celor trei crize mondiale în mai puţin de trei ani – o criză financiară, o criză economică şi o criză alimentară – a modificat profund percepţia responsabililor publici şi privaţi cu privire la problemele din agricultură. Aceasta a fost extinsă ca urmare a tensiunilor existente pe piaţă, precum şi a evoluţiei preţurilor, a incidentelor climatice, a finanţării în creştere şi greu de controlat. În discuţie se află raportul dezechilibrat dintre o ofertă de bunuri alimentare rigide şi o cerere foarte dinamică (se estimează că populaţia va creşte cu câte 80 milioane de locuitori în fiecare an de aici şi până în 2050 în special în zonele atinse de foamete).

Adevărul este că responsabilii publici au acţionat în direcţia corectării propriilor lor greşeli.

În această zonă a greşelilor se află şi desemnarea produselor care trebuie să fie incluse în strategia alimentară, probleme ce ţin de resursele rare şi de hiperinsta­bilitatea preţurilor ca urmare a absenţei unei reglementări minime. Apare deci necesitatea unor politici agricole mai structurate şi mai eficiente cu rolul de a contra efectul de „foarfece“ constatat în prezent şi care se caracterizează prin reţete bugetare din ce în ce mai constrângătoare faţă de nevoile alimentare şi nonalimentare, care sunt pe o pantă ascendentă.

Întrebări care aşteaptă decizii ferme

Trebuie ca dezbaterile să aibă la bază două probleme-cheie:

- Cum vom susţine mai bine sectorul agricol fără a creşte cheltuielile publice?

- Cum vom uşura înţelegerea şi integrarea instrumentelor de susţinere naţională şi regională existente înainte de ameliorarea convergenţei într-o logică a negocierilor multilaterale?

Pentru a răspunde este nevoie să avem o imagine fidelă şi comparativă a realităţii instrumentelor de susţinere, din sectoarele agricole, ale marilor zone agricole ale lumii. Numeroase instrumente au fost dezvoltate şi sunt utilizate în cadrul forurilor internaţio­nale, însă niciunul nu este în stare să ne ofere un anumit grad de siguranţă. Nu există, de fapt, nicio clasificare internaţională a măsurilor de susţinere de care beneficiază agricultorii, indiferent de ţara lor de origine.

Cu titlu ilustrativ, aceşti indicatori, la care se referă anumite ţări dezvoltate în cadrul dezbaterilor din cadrul forumurilor internaţionale (în special OMC), au la bază:

- principiul că nicio ţară nu este în măsură să influenţeze nivelul preţului mondial;

- calculul „preţului mondial de referinţă“ virtual şi axat pe o logică mai puţin zis economică, de mediu, de sănătate şi socială;

- ia preţurile de pe piaţa mondială ca o variabilă exogenă, în timp ce, în practică, acestea sunt influenţate de politici care intenţionează să evalueze aceşti indicatori;

- în fundamentarea lor se ia în considerare sfera de aplicare a analizei în diferite ţări sau regiuni, care indică o asimetrie şi în subestimarea sistematică a cheltuielilor în unele ţări în comparaţie cu altele. Ei nu includ influenţa politicilor monetare şi de schimb practicate de către o ţară, oferind astfel cele mai eficiente forme de sprijin indirect în comerţ.

Vulnerabilitatea MGS

Critici similare pot fi aduse şi Măsurilor Globale de Susţinere (MGS) care reprezintă principalul indicator de evaluare a susţinerilor naţionale discutate în cadrul OMC. Acestea au în vedere:

- reprezentarea sumară şi asimetrică a realităţii bugetelor agricole (ajutoare directe, investiţii, înlocuirea culturilor ilicite etc.);

- trimiterea permanentă la preţul mondial de referinţă, cu toate că anumite politici agricole au un impact direct asupra nivelului de trai al agricultorilor;

- nomenclatura care a devenit caducă şi, prin urmare, nepotrivită pentru a lua în considerare diversitatea de modalităţi de sprijin într-un mod standardizat şi comun.

În definitiv, indicatorii care servesc astăzi ca referinţă internaţională nu sunt în măsură să fie destul de precişi faţă de realităţile agricole contemporane, nici să înţeleagă amploarea şi diversitatea provocărilor agricole actuale şi viitoare.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Din toamna acestui an, 500 de agricultori români, cu ferme de 500-1.000 ha, ar putea beneficia de achiziţionarea unor maşini, utilaje şi alte echipamente agricole americane de top, a declarat Otilia Manta, preşedintele Grupului Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC), la Simpozionul agri-business şi financiar, la care a fost moderator. Evenimentul a fost organizat de Serviciul Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti şi RGIC, în cadrul Programului integrat Agri US tech, destinat dezvoltării fermelor cu culturi vegetale din România. Astfel, reprezentanţii firmelor americane şi ai băncilor finanţatoare au putut discuta direct cu fermierii români.

Keith Kirkham, consilier comercial al Ambasadei SUA, a declarat că este interesat de activităţile desfăşurate în România, în beneficiul fermierilor români şi al furnizorilor americani de echipamente agricole. În opinia sa, există oportunităţi mari la noi în ţară în acest domeniu. De aceea, Ambasada SUA va continua să acorde sprijin şi în perioadele următoare.

Prezent la eveniment, Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a afirmat că România se înscrie ca o putere agricolă în rândul celor 27 de state ale Uniunii Europene, nu numai datorită condiţiilor pedoclimatice, ci şi a contingentului agricol de valoare.

„Evenimentul de azi are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte colaborarea în domeniul agricol între SUA şi România, colaborare care se desfăşoară în condiţii excelente, încă de la începutul anilor ’90“ – a precizat Tabără.

Oferta americană

Cea mai cunoscută companie pe meleagurile noastre, înscrisă în program, este Case IH. După cum s-a exprimat George Stanson, director de afaceri pentru Balcani, „aproape tot ceea ce există în agricul­tură se află în portofoliul nostru“. A menţionat tractoare de la cele mai mici la cele cu puteri de 660 cp, combine cu axial-flow, maşini de balotat, echipamente pentru lucrat terenul sau recoltat, maşini pentru aplicarea tratamentelor chimice şi altele.

Compania Superior Manufacturing LLC a prezentat silozuri şi uscătoare de ultimă generaţie, precum şi tehnologii de manipulare a cerealelor.

Reinke Manufacturing şi Valmont International LLC şi-au propus să ofere diferite maşini şi dispozitive de irigat.

Oferta de finanţare

EximBank, pe lângă finanţare, furnizează garanţii şi asigurări, iar garanţia poate fi emisă în numele şi în contul statului român.

Alte prezentări au fost făcute de Raiffeisen Bank, Garanti Bank şi IFC Romania.

În rândul ofertanţilor s-a aflat şi RGIC IFN, care poate desfăşura activităţi de microcreditare.

Ce este Agri US tech

„Programul se derulează deja de doi ani în România, însă primele comenzi de echipamente din SUA vor veni în septembrie. Practic, fermele cooptate beneficiază de surse de creditare pentru achiziţionarea unor pachete integrate de produse americane, cu până la 30% mai ieftine“ – a afirmat Otilia Manta.

Conform celor spuse, Agri US tech îşi propune dezvoltarea celor 500 de ferme, pe o perioadă de trei ani, astfel încât să ajungă la un nivel tehnologic şi de marketing competitiv cu fermele din Uniunea Europeană.

Manta a subliniat că a fost cooptată US EximBank pentru garantarea creditelor estimate la 600 milioane de dolari, în condiţiile în care România înregistrează 6 puncte procentuale la riscul de ţară, cea mai mare valoare din Balcani.

Traian DOBRE

Datele Biroului European de Statistică, Eurostat arată că sectorul agricol a pierdut în ultimii 10 ani peste 1,5 milioane de agricultori. Astfel, dacă în 1999 lucrau în agricultură circa 3,6 milioane de persoane, în 2009 mai activau doar 2,1 milioane. Numărul celor care au plecat nu însemna ceva negativ dacă această reducere se realiza pe fondul modernizării agriculturii. Dar când în România mai sunt locuri în care se foloseşte măgarul la arat aceste date trag după sine un semnal de alarmă.

Potrivit Eurostat, România este printre cele mai afectate ţări de acest fenomen. De exemplu, Polonia avea în 1999 circa 2,5 milioane de lucrători în agricultură, iar 10 ani mai târziu, 2,2 milioane. În comparaţie cu România, pierderea este aproape nesemnificativă.

Lucrează pământul altor state

Specialiştii susţin că numărul celor care au părăsit agricultura reprezintă o pierdere pentru piaţa forţei de muncă din mediul rural. Ei mai spun că românii s-au îndreptat spre acelaşi sector, dar în alte state în care salariul din domeniu ajunge să fie mai mare chiar de cinci ori în comparaţie cu România. Italia şi Spania reprezintă în opinia analiştilor de pe piaţa muncii punctele de absorbţie ale agricultorilor români.

Situaţia altor ţări

Polonia este una dintre ţările care are mai mulţi muncitori în agricultură în comparaţie cu România. Potrivit Eurostat, anul trecut lucrau în acest sector peste 2,2 milioane de persoane. Datele statistice arată că Italia are aproximativ 1,2 milioane de lucrători în agricultură, iar Spania 0,9 milioane. Salariile agricultorilor din alte state sunt cuprinse între 800 şi 2.500 de euro.

Bogdan Mihăilă

La mijlocul lunii septembrie, în plină campanie de recoltare, Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), alături de Confederaţia Europeană a Producătorilor de Porumb (CEPM), a organizat în comuna Raşi, judeţul Ialomiţa, Ziua Porumbului. Acţiunea a fost una de promovare a geneticii performante, cu ajutorul căreia agricultorii români speră să şteargă acea pată de ruşine ce ne clasează pe ultimul loc în ceea ce priveşte producţiile de porumb obţinute, care se mai învârt încă, în unele zone, în jurul cifrei de 4.500 kg/ha, deşi suntem cei mai mari cultivatori din Europa.

Cei prezenţi şi-au arătat convingerea că productivitatea şi competitivitatea sunt doi parametri ce pot fi atinşi numai prin alegerea unei baze genetice şi varietale performante. Atunci când aceasta este asociată cu o tehnologie de vârf şi întâlneşte condiţii climatice ca ale acestui an, considerat drept unul bun pentru cultura porumbului, genetica constituie premisa obţinerii unor rezultate de înalt nivel.

O cultură strategică

Celor peste 200 de participanţi, cei mai mulţi dintre ei fermieri, membri ai diferitelor asociaţii din sudul ţării şi nu numai, li s-au alăturat în inima Bărăganului ministrul agriculturii Valeriu Tabără, precum şi secretarul de stat Adrian Rădulescu. Au fost discutate o serie de aspecte ce ţin de aplicarea tehnologiilor de vârf în cultura porumbului, precum şi de necesitatea folosirii unui material biologic superior atât sub aspectul producţiei, cât şi al adaptabilităţii la condiţiile de secetă. În acest context, ministrul agriculturii a vorbit despre rolul cercetării şi al geneticii în ceea ce priveşte cultura porumbului, care rămâne o plantă strategică a prezentului, dar mai ales a viitorului şi asta în condiţiile în care în SUA 30% din producţia de porumb merge către bioetanol.

„Viitorul nu este în producţia alimentară, ci în cea a energiei. Acesta este motivul pentru care discutăm astăzi de acceptarea unor descoperiri revoluţionare la nivel mondial în domeniul cercetării agricole“, a punctat ministrul. El a mai ţinut să sublinieze importanţa introducerii în cultură a rezultatelor biotehnologiilor, aspect susţinut de altfel şi de reprezentantul Confederaţiei Europene a Producătorilor de Porumb, la rândul său producător de porumb din sud-vestul Franţei.

Noile programe de ameliorare

Reuniunea de la Raşi a avut drept scop prezentarea rezultatelor geneticii, transpuse sub forma celor 21 de hibrizi creaţi de cei şapte producători de sămânţă de renume mondial: Caussade Semences, Euralis, Limagrain, Maisadour, Monsanto, RAGT şi Syngenta, care au venit fiecare cu câte 3 hibrizi din aceeaşi grupă de maturitate, în special semitimpurii şi semitardivi. Fiecăruia dintre hibrizii care au fost cultivaţi în condiţii de neirigat i-au fost aplicate trei erbicidări. Reprezentanţii companiilor au vorbit despre programele lor de ameliorare care, pe lângă creşterea randamentului,  urmăresc şi factorii ce condiţionează producţia, în mod special seceta şi arşiţa, bolile, dar şi frângerea tulpinilor.

Un alt obiectiv al cercetării este obţinerea unor hibrizi cu toleranţă la temperaturile scăzute, care să permită un semănat mai timpuriu, precum şi determinarea unei pierderi mai rapide a apei din bob. Cu toţii recomandă ca fiecare exploataţie să cultive 2-3 hibrizi cu perioadă de vegetaţie diferită şi în funcţie de condiţiile pedoclimatice din zona în care se află.

Porumbul rămâne vedeta

Loturile demonstrative despre care vorbim au ocupat 8 din cele 580 ha pe care liderul LAPAR, domnul Nicolae Sitaru, le-a cultivat anul acesta. Se aşteaptă la producţii situate între 8-9 tone, pe care le consideră bune, dat fiind faptul că nu a avut posibilitatea să irige, dar mici faţă de ce s-ar putea face. Şi el şi ceilalţi consideră că au avut mare noroc de cele câteva ploi căzute la momentul potrivit şi care au dus la creşteri semnificative ale recoltei.

Domnul Sitaru spune că, irigând în fiecare an cu numai 2.000-2.500 mc/ha, s-ar obţine sporuri de producţie remarcabile. De altfel, lipsa posibilităţilor de irigare este principalul motiv pentru care în ultimii ani s-a mai renunţat la această cultură. „Porumbul este totuşi vedeta culturilor la care trebuie să revenim cu încredere“, mai spune liderul LAPAR, argumentând acest fapt cu un calcul simplu: la o producţie de 9 tone/ha, care anul acesta se vinde cu 600 de lei/tonă, porumbul nu are cum să nu fie rentabil.

Valentina ŞOIMU

- Prima mlădiţă de plantă modificată genetic avea să vadă lumina zilei într-unul din laboratoarele gigantului mondial MONSANTO. În jurul acestei descoperiri epocale se nasc de acum şi legende, dar realizatorul ei, celebrul savant Robert T. Fraley, a trăit în acea clipă satisfacţia împlinirii unui vis care, în timp, ar putea scoate din foamete cel puţin 60% din populaţia Terrei.

- Descoperirea a generat o competiţie infernală, în primul rând între companiile americane care aveau să pună în mişcare acel tun genetic de descompunere în particule mirifice a componenţei genomului bobului de soia, porumb, sfeclă de zahăr, orez, tomate, inclusiv a bobului de cartof.

- Fapt este că numai în curs de 16 ani, plantele transgenice au cunoscut o extindere fără precedent în istoria agriculturii mondiale, ocupând astăzi 134 milioane hectare. Oamenii de ştiinţă din România au fost primii dintre cercetătorii europenii care au reuşit să determine autorităţile să opteze pentru asimilarea acestui progres ştiinţific fără egal în agricultura mondială. Rând pe rând a intrat în sfera de cercetare a institutelor şi staţiunilor ştiinţifice comportamentul unor plante transgenice care puteau transforma România într-un cap de pod al geneticii agricole europene. Cum era şi normal, plantele spre care s-au îndreptat studiile au fost soia şi porumbul, culturi care erau pe punctul de a face din România cel mare furnizor de produse transgenice al Europei.

- Ceea ce a urmat după aderarea la Comunitatea Europeană se ştie. Autorităţile române au îngenuncheat în faţa deciziei absurde a politicienilor europeni, eliminând din cultură toate plantele care puteau scoate agricultura din colapsul economic în care se zbate, cu deosebire în ultimii cinci ani.

- Spre cinstea lor, oamenii de ştiinţă şi fermierii români, reuniţi în jurul Asociaţiei Biotehnologilor din România, nu au abdicat de la ideea readucerii în agricultură a celui mai mare progres ştiinţific genetic al zilelor noastre, reuşind să-şi expună punctul de vedere într-o luptă inegală cu susţinătorii obscurantismului. Dovadă a reuşitei lor o reprezintă şi ultima decizie a Comisiei Europene, care pare să fi făcut o mutare de nouăzeci de grade în materie de genetică agricolă. Faptul că geneticienii români organizează astăzi, la Staţiunea de Cercetare din Lovrin, cea de-a doua ediţie a „Zilei Biotehnologiilor Agricole“ are semnificaţia unei victorii ce deschide agricultorilor români o şansă inegalabilă în depăşirea colapsului economic care ameninţă cu distrugerea.

Redacţia

Toţi indivizii din această lume depind de o agricultură funcţională, care să garanteze accesul la aprovizionarea cu alimente sigure şi stabile, astfel încât consumul acestora să nu prezinte niciun risc. Cetăţenii europeni acordă o importanţă deosebită alimentelor care sunt produse în respect faţă de mediu, de bunăstarea animalelor, de flora şi fauna sălbatică.

Piaţa, singură, nu poate permite realizarea acestui obiectiv. Acesta este rolul Politicii Agricole Comune. În prezent, numai 1% din cheltuielile totale ale Uniunii Europene sunt folosite pentru finanţarea celor două piloane ale Politicii Agricole Comune.

Marele pericol

Provocările viitoare pentru Uniunea Europeană sunt cele care pun în pericol securitatea şi stabilitatea aprovizionării cu alimente, durabilitatea producţiei agricole, locurile de muncă şi viabilitatea zonelor rurale. Este vorba de:

- instabilitatea în creştere a pieţelor produselor agroalimentare;

- agricultorii europeni se confruntă cu condiţii inegale de producţie ca urmare a respectării normelor comunitare foarte costisitoare, care nu sunt impuse şi produselor importate;

- preţurile produselor agricole pe piaţă sunt foarte scăzute, ceea ce duce la diminuarea veniturilor producătorilor, având în vedere costul foarte mare al inputurilor;

- cererea mondială în creştere, combinată cu schimbările climatice, implică riscuri crescute pentru securitatea aprovizionării cu alimente şi pentru securitatea energetică.

Menţinerea unui buget consistent şi a unei Politici Agricole Comune puternice este mai importantă ca oricând pentru viitor. Un sector agricol dinamic şi competitiv, care furnizează locuri de muncă pentru 30 milioane de persoane, este indispensabil pentru noua „strategie 2020“ pentru a menţine, astfel, locurile de muncă şi pentru a avea creştere economică.

Obiective

Principalele modificări ce trebuie aduse Politicii Agricole Comune sunt:

- garantarea securităţii şi stabilităţii aprovizionării cu alimente prin consolidarea rolului economic al producţiei agricole;

- posibilitatea dată agricultorilor de a atrage un venit mai mare de pe piaţă şi continuarea furnizării de servicii economice, sociale şi rurale apreciate de către societate;

- garantarea de condiţii echitabile pentru toţi agricultorii de pe piaţa unică.

Măsuri

Pentru a face aceste ajustări ale Politicii Agricole Comune sunt necesare următoarele:

- o mai bună funcţionare a pieţei, mai stabilă şi mai transparentă;

- o consolidare a poziţiei agricultorilor pe întreg lanţul alimentar;

- măsurile destinate să îmbunătăţească competitivitatea agricultorilor;

- menţinerea plăţilor directe în cadrul primului pilon, destinat agricultorilor în activitate, cu revizuirea modului de plată a acestora;

- menţinerea plăţilor directe în zonele defavorizate şi susţinerea specifică a agricultorilor în anumite cazuri, foarte clar definite;

- avantaje oferite agricultorilor pentru ca aceştia să furnizeze servicii rurale pentru societate;

- consolidarea măsurilor de sprijin destinate agricultorilor, pentru a le permite acestora şi cooperativelor lor să joace un rol pozitiv în confruntarea noilor provocări, în principal schimbările climatice şi constrângerile referitoare la apa dulce;

- o mai mare coerenţă între Politica Agricolă Comună şi celelalte politici comunitare.

Îmbunătăţirea Politicii Agricole Comune după 2013 trebuie să ducă la consolidarea naturii de politică comună, ţinând cont de diversitatea agriculturii europene. Aceasta înseamnă o solidaritate financiară combinată cu un buget adecvat.

Modularea dintre cele două piloane ale Politicii Agricole Comune trebuie eliminată, aşa cum trebuie eliminată discrepanţa foarte mare dintre infrastructura existentă în vechile state membre şi cele noi. Noile state membre trebuie să fie sprijinite suplimentar, prin fonduri europene, pentru a ajunge la o infrastructură a producţiei agricole, similară celor mai vechi state, pentru a vorbi de condiţii egale pe o piaţă unică.

Noua Politică Agricolă Comună trebuie să ofere condiţii egale pentru toţi agricultorii şi să menţină specificul şi diversitatea fiecărui tip de agricultură, păstrându-se durabilitatea acesteia în fiecare stat membru.

Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU

Reprezentanţii principalelor organizaţii profesionale din agricultură s-au întâlnit în „Aula Magna“ a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice pentru a discuta o problemă de maximă însemnătate pentru soarta fermierilor: „EVAZIUNEA FISCALĂ ŞI LIPSA SPRIJINULUI FINANCIAR AL STATULUI OMOARĂ PRODUCĂTORII DIN ROMÂNIA“.

Cu acest prilej, ei au hotărât constituirea unui Comitet de Criză din care să facă parte, pe domeniul de activitate, toţi reprezentanţii FNPAR şi AGROSTAR.

Comitetul de Criză are în vedere următoarele:

I. Întâlniri cu decidenţii politici:

Realizarea unei întâlniri cu Preşedintele României;

- Întâlniri cu preşedinţii partidelor politice din România şi membrii celor două comisii de agricultură din Parlamentul României;
- Organizarea Conferinţei Naţionale a Agricultorilor;

II. Acţiuni de protest în perioada august-septembrie:

- La nivel local – proteste la Prefecturi cu utilaje, animale şi personal (minimum 1.000);
- Bucureşti – proteste cu utilaje, animale şi personal (min. 10.000);
- La nivel naţional – blocarea drumurilor şi vămilor.

III. Articole şi publicitate în mass-media care să susţină demersurile sectorului agricol

- Principalele doleanţe:

Participanţii la întâlnire au scos în evidenţă situaţia dezastruoasă în care se găseşte agricultura României, punându-se accent pe:

- eliminarea acordării de către statul român a plăţilor naţionale direct complementare;
- realizarea unei mai mari solidarităţi a agricultorilor şi nu numai;
- furnizarea energiei electrice direct de la producător în cazul celei utilizate în sectorul agricol, în special pentru irigaţii;
- oprirea fenomenului de deşertificare;
- reducerea costului apei utilizate pentru irigaţii;
- acordarea la timp a sumelor datorate prin mecanismele de susţinere a agricultorilor (plăţi directe şi proiecte) şi nivelul redus al acestora;
- aplicarea imediată a măsurilor de combatere a evaziunii fiscale;
- exigenţă maximă în cazul importurilor;
- regândirea finanţării agriculturii;
- intervenţii rapide pentru oprirea falimentului entităţilor agricole;
- reducerea dobânzilor;
- punerea în aplicare a măsurilor de taxare inversă şi de plată a TVA la frontieră;
- reducerea TVA la produsele de bază;
- utilizarea biotehnologiilor ca un instrument de asigurare a veniturilor agricultorilor, precum şi de reducere a cantităţii de gaze cu efect de seră;
- cuprinderea în bugetul Ministrului Agriculturii a sumelor destinate cercetării şi inovării din agricultură.

Organizaţiile profesionale îşi exprimă convingerea că Guvernul României va înţelege, în al 12-lea ceas, necesitatea rezolvării acestor probleme, în caz contrar, acesta poartă întreaga responsabilitate cu privire la securitatea alimentară şi la cea energetică.

Dana MĂCRIŞ

În conformitate cu ultimele date oferite de EUROSTAT, se confirmă faptul că veniturile agricultorilor din Uniunea Europeană au scăzut în anul 2009.

În acest sens, se recomandă adoptarea de măsuri urgente pentru a permite agricultorilor să depăşească criza care se manifestă la nivel european, dar cu precădere în România.

Tendinţa de scădere este reală. În medie, veniturile agricultorilor europeni au scăzut cu 11,7% în termeni reali. Numeroase sectoare suferă pierderi însemnate, printre care amintim scăderi ale veniturilor în cazul: cerealelor cu 30%, lactatelor – 21% şi fructelor – 13%. Scăderea valorii producţiei agricole europene cu 10,5% reprezintă principalul motiv de diminuare a veniturilor agricultorilor.

După anul 2003 se observă o tendinţă de scădere a sectorului agricol european, preţurile produselor agricole scăzând, în medie, cu 2,1% în fiecare an, iar preţul plătit de consumator a crescut cu 2,5% în fiecare an.

Aceste cifre ne confirmă că, în viitor, activităţile agricole vor fi abandonate în absenţa unei susţineri consistente. Înaintea crizei, veniturile agricultorilor nu reprezentau decât 50% din veniturile medii ale oricăror sectoare.

România, sub media europeană

Dacă scădem încă 11% puncte procentuale din cele iniţiale vom observa că veniturile agricultorilor au ajuns la 39% din nivelul obţinut în celelalte sectoare economice. Este incredibil, dar adevărat. România este mai jos decât media europeană, chiar dacă anumiţi „contabili“ îşi dau cu părerea că sectorul a fost „abundent finanţat“.

Veniturile agricultorilor din România au înregistrat în 2009 o scădere de 18,5%, comparativ cu 2008, declinul fiind al şaptelea ca amploare din Uniunea Europeană (UE). Scăderi mai mari au fost înregistrate în Luxemburg (-25,2%), Irlanda (-23,6%), Germania

(-21%), Italia (-20,6%), Austria (-19,4%) şi Franţa
(-19%), potrivit datelor publicate de Eurostat.

Din cele 27 de state membre, 17 au înregistrat o evoluţie pozitivă, iar restul scăderi. Venitul europenilor angajaţi în agricultură a scăzut cu 5,3% anul trecut faţă de 2000.

Angajaţii agricoli, tot mai puţini

Totodată, numărul românilor a scăzut cu 41,1% în 2009, faţă de 2000, ajungând la 2,15 milioane de persoane, România fiind depăşită, din acest punct de vedere, doar de Polonia.

La nivelul UE, numărul angajaţilor din sectorul agricol a scăzut cu 25% în perioada analizată, echivalentul a 3,7 milioane de persoane, la 11,22 milioane, în timp ce în zona euro declinul a fost de 16,7%, la 5,43 milioane de persoane.

Cea mai importantă scădere a avut loc în perioada cuprinsă între 2000 şi 2009, în cele 12 state care au aderat la UE după 2004, respectiv 31,2%, fiind de 5,8 milioane de angajaţi.

Măsuri de salvgardare

Responsabilii politici trebuie să adopte măsuri urgente pentru salvarea sectorului agricol şi aici discutăm despre cereale, legume, fructe şi lapte în principal. Este necesar ca aceştia să dispună, pentru Politica Agricolă Comună după 2013, menţinerea plăţilor directe pentru agricultori.

O altă prioritate este aceea de a recunoaşte şi a consolida rolul producţiei economice a agricultorilor. Trebuie recunoscut cu prioritate rolul acestora de întreprinzători şi administratori ai terenurilor.

În absenţa unei ameliorări semnificative a situaţiei de pe piaţa produselor agricole, numeroşi agricultori vor abandona zonele rurale nu numai în România, ci în toată Uniunea Europeană.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Ing. Ștefan Dorr (la origini Dörr), un român cu sânge de neamț, fiul unor agricultori din Săftica, a început să lucreze în agricultură pe la începutul anilor ’80, fiind de meserie… tehnician metrolog. Ulterior, a devenit inginer agronom. Astăzi, la vârsta de 55 de ani, administrează două ferme rentabile, care însumează 1.500 de hectare. Societatea agricolă „Spicul Tunari“, înființată pe Legea nr. 36/1991, se află în comuna Tunari, județul Ilfov, iar SC Dowivian Impex SRL, în Luica, județul Călărași.

Patrimoniul societăţii
- Teren arabil – 1.500 ha, numai culturi de câmp

Distribuție culturi
- Rapiță – 510 ha
- Orz – 105 ha, pentru sămânță
- Orzoaică – 250 ha, din care 120 ha pentru sămânță
- Grâu – 450 ha, din care 200 ha pentru sămânță
- Floarea soarelui – 160 ha
- Porumb – 25 ha

Prețuri posibile la vânzare
- Rapiță – 1.000 lei/t
- Orz – 400 lei/t
- Orzoaică – 400 lei/t
- Grâu – 450 lei/t
- Floarea soarelui – 800 lei/t
- Porumb – 400 lei/t
- Cheltuieli cu înființarea culturilor: 2.954.700 lei
- Subvenții: 640 lei/ha x 1.500 ha = 960.000 lei
- Total cheltuieli: 1.994.700 lei
- Încasări posibile din vânzări: 3.859.750 lei
- Profit brut posibil: 1.865.050 lei

Direct președinte de CAP

„Remarcat fiind ca bun organizator, în 1984 am fost ales președinte al fostei cooperative agricole de producție din Tunari, chiar dacă aveam cunoștințe reduse în acest domeniu.

Nici nu am început bine treaba și am fost trimis să urmez mai multe cursuri de management în agricultură la fostul CEPECA (Centru de Perfecționare a Cadrelor de Conducere din Întreprinderi)“, îşi aminteşte interlocutorul meu.

După cum ne-a declarat, a preluat CAP-ul într-un moment dificil. Oamenii erau prost plătiți, iar producţiile slabe.

Cel mai important sprijin l-a primit de la Gheorghe Pană, pe atunci primarul general al Capitalei, care administra și Sectorul Agricol Ilfov. În urma măsurilor luate, producțiile culturilor de câmp au crescut. De asemenea, au fost reparate și amenajate corespunzător grajdurile și anexele, cu implicarea celorlalte primării din București. În numai vreo trei luni, până în toamna anului 1984, totul era gata.

Ferma arăta bine, dar nu existau animale de calitate. Așa că au fost aduse vaci tinere, de rasă, care au dat rezultate foarte bune.

Țăranii, oameni cu judecată!

„În momentul Revoluției din 1989, încă mai eram președinte la CAP. Atunci am considerat că nu trebuie distrus nimic, dacă vrem să mai facem agricultură, iar mulți oameni au înțeles acest lucru“, ne-a spus Dorr.

În 1991, odată cu apariția Legii nr. 36, a fost înființată Societatea agricolă „Spicul Tunari“. De bunăvoie, noii proprietari și-au pus loturile în comun, iar treaba a început să meargă. Din păcate, ferma zootehnică s-a pierdut, pentru că noii proprietari ai vacilor au preferat să le țină acasă.

Problemele ivite la noua fermă vegetală se legau numai de lipsa mașinilor și utilajelor agricole. Taxele cerute de SMT (stațiune de mașini și tractoare) erau greu de suportat. Ca urmare, în 1993, cu aprobarea adunării generale, s-au cumpărat primele patru tractoare U 650, cu toate utilajele necesare. Tocmai apăruse un program prin care mașinile agricole puteau fi cumpărate în rate pe cinci ani, cu un an de grație. Au fost promovați mecanizatori tineri, care au fost școlarizați. Ulterior, au fost achiziționate și altele, inclusiv cu fonduri europene.

Astăzi, a venit vremea ca bătrânele U să intre în programul „Rabla“.

Un parteneriat corect cu Agricover

Ștefan Dorr a învățat tainele obținerii semințelor de calitate. Astfel, și la ora actuală, o parte dintre culturile de câmp este destinată semințelor. „Știam că prețul lor este mai bun, motiv pentru care am menținut această activitate“, a menționat fermierul.

Ambele ferme dispun de loturi demonstrative. De altfel, aproape întreaga producție de cereale este vândută direct de pe câmp, către Agricover Buzău, partener care asigură și materialul necesar la semănat. Numai porumbul este cultivat și destinat proprietarilor de terenuri.

Luica, un loc de perspectivă

Românul cu sânge de neamț s-a gândit că, într-o bună zi, ferma de la Tunari va dispărea, din cauza expansiunii imobiliare. Acest lucru l-a determinat să caute o soluție pentru viitor. Și a găsit-o în 2005, la Luica, undeva în apropiere de Oltenița. Aici exista o fermă abandonată de Alcedo, iar proprietarii tocmai căutau un nou administrator. Locul este sigur și de perspectivă. Așa că s-au făcut investiții în mașini și utilaje, iar rezultatele s-au regăsit repede în producții bune.

SC Dowivian Impex SRL este în plină dezvoltare. Oamenii sunt cointeresați, prin acordarea unor cantități de produse mai mari decât cele minime prevăzute de lege. Astfel sunt atrași noi proprietari care nu-și pot lucra singuri loturile.

„De exemplu, legea spune să le dau 600 kg/ha de grâu sau echivalentul în lei. În 2009

le-am dat 700 kg/ha, iar anul acesta le voi da 800 kg/ha. Cred că, în viitorul apropiat, unitatea va ajunge la cel puțin 1.500 ha“, a afirmat fermierul.

„Peste zece ani, mi-aș dori ca, la Tunari, să mai pot face agricultură. Dar este greu de crezut acest lucru, pentru că terenurile agricole se pierd în permanență. Pe lângă vilele care se construiesc, „Spicul Tunari“ va pierde în viitorul apropiat cel puțin 240 ha, pe care se va prelungi o pistă a Aeroportului Otopeni. Apoi, construcția noii autostrăzi și legăturile ei cu aeroportul vor reduce și mai mult suprafețele cultivate“, afirmă Dorr, cu amărăciune.

Tot la Luica va începe derularea unui proiect costisitor: construirea câtorva silozuri mari, care să permită depozitarea recoltelor și obținerea unor prețuri mai bune, eventual pe piața externă.

Traian DOBRE

Dezbaterile pe tema Politicii Agricole Comune (PAC) post 2013 capătă noi valenţe, în contextul în care, în toamna acestui an, Comisia Europeană (CE) îşi va prezenta o primă poziţie cu privire la reforma acestei politici comunitare importante, care deocamdată utilizează aproximativ 40% din bugetul comunitar total, de circa 121 miliarde de euro, pentru anul 2010.

Alocarea unui buget consistent pentru PAC

Multe dintre opinii susţin menţinerea unui buget asigurator, în măsură să ofere o perspectivă clară agricultorilor. În acest sens se susţine necesitatea ca dezbaterile asupra viitorului PAC să le preceadă pe cele vizând bugetul pentru următoarea perspectivă financiară 2014-2020.

Adaptarea PAC

Partizanii menţinerii unei PAC consistente susţin necesitatea abordării care să vizeze o reformă în măsură să asigure:

- creşterea capacităţii fermierilor de a răspunde cerinţelor consumatorilor, de a face faţă noilor provocări, cum ar fi schimbările climatice, care pun probleme tot mai mari agriculturii (secete, inundaţii); de a rezista perioadelor de criză şi în special volatilităţii preţurilor. Direcţia Generală de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul CE apreciază că schimbările climatice şi crizele economice vor deveni în viitor principalul motor al adaptărilor pentru politicile comunitare.

- remunerarea fermierilor pentru bunurile publice furnizate societăţii, respectiv conservarea mediului, păstrarea moştenirii rurale, menţinerea biodiversităţii.

În plus, agricultura este principala resursă de venit din zonele rurale. Este important însă ca şi consumatorul/contribuabilul să conştientizeze rolul pe care fermierii îl joacă şi de ce trebuie alocat în continuare un buget corespunzător acestui sector de activitate.

Conţinutul PAC

În general, se acceptă ideea că viitoarea PAC trebuie să includă: plăţi directe, total decuplate de producţie, care să fie echilibrate între statele membre. Diferenţele dintre subvenţiile directe, de care beneficiază fermierii din vechile şi noile state membre, au rezultat ca urmare a utilizări unor referinţe istorice (producţia pe hectar într-o perioadă de referinţă), care acum nu se mai justifică. Odată cu schimbarea bazei istorice de calcul, se va putea face o echilibrare între subvenţiile directe, în toate statele membre.

Instrumente şi mecanisme de piaţă

Este nevoie de instrumente şi mecanisme de piaţă, care să poată funcţiona ca plasă de siguranţă pentru fermieri, în situaţiile de criză. În acest sens, pe lângă mecanismele actuale (intervenţie, stocare), ar fi necesară identificarea de noi instrumente în măsură să ajute fermierii să facă faţă volatilităţii preţurilor;

Dezvoltare rurală

Noua politică trebuie să mai includă şi o componentă de dezvoltare rurală, respectiv actualul pilon II al PAC. Aceasta în contextul în care actualul pilon I (măsuri de susţinere a pieţei şi plăţile directe) se completează reciproc cu pilonul II şi nu se justifică separarea acestora. Sunt chiar opinii care propun renunţarea la această clasificare a măsurilor de susţinere a agriculturii şi dezvoltării rurale pe doi piloni.

Evitarea falimentului

UE nu-şi poate permite falimentul niciunuia dintre sectoarele agriculturii, în care fermierii europeni sunt cu adevărat competitivi, deoarece costurile ar fi enorme. Trebuie precizat că UE este autosuficientă pentru cea mai mare parte a produselor agroalimentare şi, de aceea, este şi cel mai mare exportator (dar şi importator) mondial de alimente. Să ne imaginăm numai ce s-ar întâmpla în cazul în care UE ar deveni cvasidependentă de importul cărnii de vită din America de Sud şi această zonă s-ar confrunta cu o criză provocată de o boală animală gravă (febra aftoasă, spre exemplu).

Achim IRIMESCU, ministru consilier la Comitetul Special pentru Agricultură al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană

Un exemplu care poate releva această stare de fapt este procentul scăzut al numărului de agricultori din ţări precum Anglia, SUA sau Olanda care nu depăşeşte 3%, în vreme ce în ţara noastră mai bine de 35% din populaţie îşi câştigă existenţa muncind în agricultură. La nivelul Uniunii Europene, forţa de muncă din agricultură în ultimii 30 de ani s-a redus la mai bine de jumătate. Din 13.000 mii agricultori câţi erau în anul 1980, au rămas mai puţin de 6.000 agricultori.

Spre deosebire de alte ţări care s-au confruntat cu o acută lipsă a forţei de muncă în agricultură, în ţara noastră numărul agricultorilor reprezintă 36% din populaţia ocupată. În 1989, cca 27,5% din totalul populaţiei se ocupa cu agricultura, iar în anul 2000 a atins 40%. Un lucru care ar trebui să îndemne la meditaţie este faptul că mai bine de un sfert din populaţia care activează în acest domeniu are peste 65 de ani, iar retragerea din activitate va lăsa un gol care trebuie umplut cu forţe proaspete de muncă. Din nefericire, procentul tinerilor care au ales agricultura ca profesie este de doar 12,3%.

Ştiaţi că Terra este lucrată de  30 milioane de tractoare?

Potrivit unor studii întreprinse de FAO s-a stabilit că productivitatea agricolă maximă pe care o poate realiza un agricultor pe parcursul unui an este de 5.000 kg de cereale. Cel mai mare nivel al eficienţei este atins în cazul sistemelor de cultură, unde lucrările sunt complet mecanizate, situaţie în care productivitatea netă a unui agricultor poate ajunge şi la 30.000 kg de cereale pe an.

La nivelul anilor 1950, agricultura mondială dispunea de aproximativ şapte milioane de tractoare şi 1,5 milioane combine de recoltat, iar în prezent pe mapamond există aproximativ 30 milioane de tractoare şi cinci milioane de combine de recoltat. În pofida avantajelor pe care le implică modernizarea sistemelor agricole, omenirea se confruntă cu un mare flagel, şi anume sărăcia. Din aceste considerente, în cele mai multe părţi ale lumii agricultura se practică în cele mai rudimentare forme, munca ţăranului fiind singura forţă care pune pe mesele oamenilor hrana necesară.