Agro BUSINESS

Interviu cu domnul George Ciobănaşu, directorul general adjunct al Băncii Comerciale Carpatica

– De când există Banca Carpatica pe piaţă şi către ce categorii de clienţi se îndreaptă aceasta?

– Carpatica a fost înfiinţată în urmă cu 12 ani de către un grup de antreprenori din Sibiu, acţionarul principal fiind domnul Ilie Carabulea. Banca a pornit ca o iniţiativă locală, dar în contextul economic în care dezvoltarea sistemului bancar a fost rapidă şi tumultoasă şi Carpatica a fructificat oportunităţile de dezvoltare şi a ajuns să fie o bancă cu acoperire naţională, în momentul de faţă având o reţea de 158 de unităţi distribuite în toată ţara. De la bun început s-a adresat cu predilecţie IMM-urilor, luând însă în calcul şi clienţii mai mari pe care noi îi definim corporate.

– De cât timp vă adresaţi beneficiarilor din agricultură şi care sunt produsele de creditare create pentru acest sector?

– Banca Carpatica a înţeles de la bun început potenţialul de business din agricultură şi mai ales faptul că în acest domeniu pot exista afaceri sănătoase, pe termen lung, de aceea în permanenţă am avut destinate mai multe produse către agricultură şi industrie alimentară. Ceea ce am făcut în ultimii ani a fost să actualizăm aceste produse în funcţie de necesităţile prezente ale agricultorilor.

Clienţii nu au nevoie de un produs anume, ci de o soluţie pentru o problemă, fie că e vorba de credite pentru înfiinţarea culturii mari, fie de un capital de lucru în partea de zootehnie. Ce am făcut noi? Am sistematizat nevoile clienţilor din agricultură şi le-am adresat câteva produse specifice. Ca urmare, am înfiinţat un produs care asigură accesul rapid al producătorilor la subvenţiile privind asigurarea bunăstării animalelor. Prin acest credit finanţăm capitalul de lucru necesar desfăşurării activităţii curente a beneficiarilor acestui tip de subvenţii. Este un produs bine primit de fermieri întrucât subvenţia există însă termenul până la care se plăteşte este destul de lung. De asemenea, începând de anul acesta mai avem două noi produse, şi anume Creditul APIA SAPS şi Creditul APIA Axa II. Prin primul finanţăm creditele de lucru necesare desfăşurării activităţilor uzuale ale beneficiarilor de subvenţii la hectar, SAPS Campania 2011.

Este un produs dezvoltat în colaborare cu APIA, MADR şi FGCR prin care agricultorii pot obţine până la 80% din sumele cuvenite. Cel de-al doilea este dedicat beneficiarilor măsurilor de sprijin cuprinse în Axa II din PNDR – Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural şi finanţează în speţă Măsurile 211 (Sprijin pentru zona montană defavorizată), 212 (Sprijin pentru zone defavorizate – altele decât zona montană) şi 214 (Plăţi de agromediu).

În plus, luna trecută am lansat un alt produs a cărui destinaţie nu este una uzuală în sistemul bancar, şi anume creditul RĂDĂCINI pentru achiziţia terenurilor agricole sau reabilitarea acestora în vederea trecerii lor în exploatarea agricolă.

Aceste produse despre care am discutat sunt dedicate exclusiv agricultorilor. În plus faţă de acestea banca vine cu o altă paletă care are un spectru mult mai larg de beneficiari, şi anume creditele de investiţie şi cele pentru dezvoltarea zonelor rurale, aici intrând nu doar satele ci şi micile oraşe, sub 15 mii de locuitori. Şi acestea sunt personalizate în funcţie de specificul activităţii beneficiarului. În toate cazurile de investiţii personalizăm graficul de rambursare a creditului în funcţie de posibilitatea de rambursare a fermierului.

– Să detaliem un pic caracteristicile acestui ultim produs lansat, şi anume Creditul Rădăcini.

– El a apărut datorită faptului că au existat cereri din partea agricultorilor care, dacă foloseau banii din circuitul agricol, se decapitalizau. De aceea ne-am gândit să venim în sprijinul exploataţiilor agricole pentru a le ajuta să se stabilizeze, să fie mai puternice, să aibă rădăcini mai adânci. De aceea l-am numit creditul Rădăcini. El are două variante: prima – în care clientul nu trebuie să prezinte niciun avans pentru investiţia respectivă, banca finanţând 100% costul de achiziţie şi în această categorie intră agricultorii care au în proprietate suprafeţe de teren cel puţin egale cu cea pe care vor să o achiziţioneze; a doua variantă se aplică în cazul în care suprafaţa cumpărată este mai mare decât cea avută în proprietate de către fermier şi în această situaţie avansul pe care îl solicităm este de 10%.

Odată realizată achiziţia unui teren, de multe ori acesta nu intră imediat în exploatare, ceea ce înseamnă că până când el va produce efectiv venituri e posibil să dureze minimum un an agricol. De aceea, în funcţie de specificul terenului achiziţionat şi de tipul culturilor planificate, stabilim o perioadă de graţie care poate avea până la doi ani de zile, timp în care fermierul nu ne plăteşte ratele principale. El trebuie să suporte însă în acest timp dobânda, dar şi în acest caz se aplică o perioadă de graţie de şase luni de zile.

– Înţeleg că Rădăcini este un produs cu totul inedit pe piaţa bancară românească. Cu ce se diferenţiază însă celelalte produse pe care le aveţi în portofoliu de oferta de pe piaţă?

– Principalul atribut care diferenţiază toate creditele noastre de ofertele similare este înţelegerea pe care Banca Carpatica o are faţă de agricultură. În portofoliul băncii un procent semnificativ este reprezentat de finanţarea agriculturii şi industriei alimentare. Noi credem că agricultura românească are un potenţial imens, dar care nu este suficient exploatat şi care poate fi dezvoltat semnificativ. În ţara noastră există în mod evident o lipsă de capacităţi de procesare a producţiei primare, o lipsă de capacităţi de stocare a producţiei de cereale, fructe şi legume şi aceste lipsuri noi le înţelegem ca fiind opor­tunităţi de dezvoltare atât pentru industrie cât şi pentru noi ca finanţatori şi parteneri în acest tip de afaceri.

– Cum a fost anul acesta pentru activitatea băncii şi ce v-aţi propus pentru 2012?

– Anul acesta, în ceea ce priveşte finanţarea agriculturii, rezultatele noastre au fost mai bune decât anul trecut. Banca a înregistrat creşteri semnificative în ceea ce priveşte creditele acordate producătorilor din domeniul agricol şi mai puţin în zona de industrie alimentară. Pentru perioada următoare, având în vedere produsele noi pe care le-am lansat şi care se adaugă celor existente, suntem încrezători că în anul următor volumele de credit acordate agriculturii de către Banca Carpatica pot înre­gistra un nivel de creştere cu cel puţin 50% mai mare decât cel de anul acesta.

Valentina ŞOIMU

Recunoscuta firmă Maşini Agricole Performante (MAP) îşi consolidează, dacă mai era nevoie, poziţia an de an, poate şi pentru că se află permanent printre fermieri, dar şi ca expozant la toate manifestările de profil din ţară. L-am întâlnit pe dl. Mauro Frola (foto) administratorul firmei, alături de utilajele expuse, mereu la dispoziţia fermierilor şi la Agromalim Arad. Amabil cum îl ştim, a acceptat un scurt dialog în exclusivitate pentru Lumea Satului.

– De când vă aflaţi în România şi când aţi început această afacere, de comercializare de tractoare şi maşini agricole?

– Prima afacere în România am demarat-o în anul 1992, la început printr-o colaborare cu mai multe firme de aici, urmând ca în 1998 să mă stabilesc în ţara dumneavoastră. În momentul de faţă suntem una din cele mai vechi firme dintre domeniu, de comercializare a maşinilor agricole.

– Care sunt firmele producătoare de tractoare şi maşini agricole cu care colaboraţi şi ale căror produse le comercializaţi în România?

– Suntem importatori ai grupului SAME Deutz Fahr, cel mai mare grup din lume. Comercializăm toată gama de utilaje, iar în ultimul timp ne-am specializat şi pe depozitarea şi uscarea cerealelor.

– Deci aveţi şi silozuri. Ce capacităţi şi în ce zone?

– Până la 25.000 tone. Ultimele proiecte s-au realizat în Moldova Nouă, Călăraşi, Brăila, Roman, iar în momentul de faţă avem 6 şantiere deschise în toată ţara. Acestea s-au realizat în cooperare cu o firmă specializată din Italia.

– Revenind la utilajele agricole… prin ce se deosebesc produsele pe care le comercializaţi de cele ale firmelor concurente?

– Deosebirea constă în sistemul practicat în cooperarea cu clientul, în afară de faptul că sunt produse de primă clasă, de renume internaţional. Succesul lui MAP este oferta, noi am fost întotdeauna atenţi la nevoile clientului. Am făcut proiecte cu cofinanţare asigurată pentru fiecare măsură în parte. De exemplu, la Măsura 312 am cofinanţat cu o dobândă deosebit de interesantă…, fără garanţii imobiliare.

– Acordaţi şi o perioadă de graţie?

– Sigur că da, 6-8 luni, în funcţie de parteneriat. Noi lucrăm cu banca Intesa San Paolo din România, cu ajutorul căreia am putut oferi soluţii. Acesta este secretul pentru viitor.

– Deci sursele de finanţare sunt băncile cu care cooperaţi.

– Exact, în proporţie de 99% colaborăm cu Intesa San Paolo, fiind una dintre cele mai mari bănci din Europa şi prima din Italia. În România are 94 de filiale, este o bancă cu experienţă în agricultură, cu produse extrem de interesante pentru înfiinţarea culturilor şi investiţiile în domeniu.

– Să presupunem că vă contactează un client care vrea să cumpere un tractor de 150 CP. Care este procedura, care sunt paşii pe care trebuie să-i parcurgă acesta pentru achiziţionare?

– În primul rând trebuie să ne spună care sunt posibilităţile lui financiare. De exemplu, dacă nu are banii de avans, noi acceptăm şi produse agricole. Apoi îi croim o măsură de finanţare sau leasing, oferindu-i o dobândă foarte avantajoasă, sub 7%. Acesta este secretul succesului, adaptarea finanţării la posibilităţile de plată ale clientului.

– S-a simţit o creştere a vânzărilor ca urmare a acestui  mod de cooperare cu fermierii?

– Da, se vede şi în bilanţurile anuale care sunt publice, iar în ultimii 4 ani am dublat an de an cifra de afaceri. Nu putem decât să fim mul­ţumiţi de această evoluţie.

– V-aţi gândit să faceţi şi agri­cultură?

– Nu, deşi avem şi utilaje, şi resurse financiare. Consider că fiecare trebuie să facă ce ştie mai bine. N-aş fi niciodată un bun fermier, eu sunt expert în maşini agricole.

I. BANU

După ce UE a renunţat treptat la instrumentele sale de regularizare a Politicii Agricole Comune (PAC), din ce în ce mai multe voci au denunţat abandonarea agriculturii în „braţele pieţei“. Aceasta a dus, spun cititorii, la creşterea volatilităţii preţurilor produselor agricole şi la diminuarea rentabilităţii exploataţiilor agricole, ceea ce pune în pericol perenitatea agricultorilor şi agriculturii europene.

Acest lucru a dus la numeroase proteste ale agricultorilor şi experţilor din multe state europene, care au reamintit necesitatea păstrării unei politici publice ambiţioase.

Agricultura este considerată „inima“ societăţii europene deoarece se referă la alimentaţie, conservarea resurselor naturale, crearea de locuri de muncă, asigurarea serviciilor publice, asigură vitalitatea econo­mică a zonelor rurale şi, în termeni generali, duce la dezvoltarea mediului rural. Agricultura reprezintă avantajul Europei cu privire la dezvoltarea economică şi politică în special, în contextul viitoarei strategii de dezvoltare „UE 2020“.

Pentru a răspunde rolului său, se estimează că o apropiere echilibrată între piaţă şi instrumentele de conservare a veniturilor agricultorilor este întotdeauna posibilă. În faţa schimbărilor climatice mondiale, a insecurităţii politice şi alimentare, a volatilităţii preţurilor produselor agricole şi a recrudescenţei crizei sanitare, numai o politică publică ambiţioasă, condusă la nivelul întregului continent de aceleaşi principii, cu resurse adaptate, poate garanta independenţa Europei.

Împreună trebuie să hotărâm ce fel de politică agricolă ne dorim, de aceea se propune adoptarea următoarelor principii:

- Dezvoltarea modelului alimentar european marcat printr-o mare diversitate, faţă de care toţi europenii sunt foarte ataşaţi. Trebuie să adoptăm o politică care să asigure o alimentaţie suficientă din punct de vedere cantitativ, sigură din punct de vedere calitativ, echilibrată şi accesibilă pentru toţi. Europa trebuie să fie în măsură să răspundă solicitărilor a 500 mi­lioane de consumatori şi, de asemenea, să contribuie activ la menţinerea echilibrului balanţei alimentare mondiale.

- Furnizarea de instrumente către agricultori pentru ca aceştia să răspundă cât mai bine semnalelor venite dinspre piaţă.

- Confruntarea provocărilor venite din partea mediului. Agricultura este o activitate cu un caracter strategic şi poate fi considerată ca un instrument de luptă împotriva schimbărilor climatice.

- Asumarea serviciilor colective. Securitatea alimentară şi sanitară, conservarea mediului şi peisajului agricol, amenajarea teritorială şi diversitatea exploataţiilor sunt toate servicii publice europene de care suntem legaţi cu toţii. Aceasta presupune un cost pe care numai agricultorii singuri nu-l pot plătii.

În acest context, fără a prejudicia perspectivele financiare, pentru perioada de după 2013 trebuie examinate toate posibilităţile de dezvoltare a mecanismelor de plăţi directe, în vederea întăririi legitimităţii acestora la nivel european, pentru a trata, de o manieră egală, situaţii egale.

Agricultura şi industria agroalimentară ocupă un loc important în economia europeană, unde există un număr de cca 13,9 milioane de exploataţii agricole în care lucrează, cu caracter permanent, cca 27 milioane de persoane. Industria produselor alimen­tare şi băuturilor este una dintre cele mai importante şi dinamice din spaţiul comunitar. Această industrie are cca 310.000 de societăţi comerciale, 4 milioane de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de peste 800 miliarde euro.

Competitivitatea industriei agroalimentare europene depinde de capacitatea producţiei agricole de a răspunde exigenţelor solicitate de aceasta (cantitate şi calitate). Terenul agricol cultivat reprezintă cca jumătate din suprafaţa Uniunii Europene. Agricultura poate contribui la atenuarea schimbărilor climatice, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la producerea de energie din resurse regenerabile, la reţinerea carbonului. Politica agricolă comună este garanţia dată europenilor că normele de secu­ritate sanitară sunt respectate şi sunt de un nivel ridicat. Ea răspunde aşteptărilor consumatorilor şi susţine dezvoltarea standardelor de calitate, a indicaţiilor geografice şi a agriculturii biologice. Permite ameliorarea accesului la alimente a publicului, în funcţie de nevoile specifice.

În anul 2050, planeta trebuie să hrănească cca 9 miliarde de oameni. Aceasta implică creşterea producţiei agricole, la nivel mondial, cu 70%. Din acest motiv, este indispensabil ca Europa să participe la echilibrul balanţei alimentare mondiale.

Agricultura reprezintă locurile noastre de muncă, alimentaţia, teritoriul, dar şi independenţa noastră. În fine, reprezintă viitorul nostru în Europa şi al Europei în lume.

Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU

Trăind în secolul vitezei, când locul gospodinelor de altădată este luat de femeile moderne, care aleg să cumpere totul de-a gata, Iosif Mircea Freisz s-a gândit că ar putea să le „cânte în strună“ amintindu-şi de o mai veche pasiune a sa. Încă din copilărie mergea pe munte cu bunicii de la Văliug, de prin zona Semenicului, să culeagă bureţii ce creşteau precum ciorchinii pe lemnul de fag. Îi duceau acasă, unde îi pregăteau după diferite reţete: muraţi, uscaţi, conservaţi în apă cu sare, zacuscă sau tocană. Acum joaca din copilărie s-a transformat într-o afacere prosperă, din care rezultă conserve de toate felurile, având la bază ciupercile Pleurotus sau bureţii de fag, cum li se mai spune. Ele nu mai sunt însă culese din pădure, ci din cultura proprie.

Cum a pornit afacerea?

Ideea i-a venit când s-a văzut fără locul de muncă şi cu trei copii de întreţinut. A făcut o deplasare în Germania, unde a mers să vadă câteva tunele unde se cultivă ciuperci. Acestea diferă de o seră prin faptul că lumina zilei nu pătrunde în interior, toţi parametrii fiind reglaţi automat printr-un sistem special creat pentru această cultură. Multe alte date cu privire la ciupercile Pleurotus le-a cules din Ungaria. „Noi suntem în România în faza de pionierat în ceea ce priveşte tehnologia cultivării acestor bureţi, care diferă mult de champignon”, spune Mircea Freisz.

Accesând un proiect SAPARD în urmă cu cinci ani, a reuşit să-şi construiască un astfel de tunel din care o dată la trei luni obţine circa şase tone de Pleurotus. La început a vrut să le comercializeze în stare proaspătă, dar cum în zonă mai sunt mulţi ciupercari ambulanţi, şi-a dat seama că producţia lui ar fi mult mai bine valorificată cu ajutorul unei linii de procesare.

Prin acelaşi proiect a realizat şi o minifabrică dotată cu echipamentele necesare dispuse în 14 săli, fiecare cu specificul ei. Cei nouă angajaţi care lucrează aici procesează lunar 3-4 tone de ciuperci, respectiv 20-25 mii de borcane, în funcţie de cerere.

Procesatorii de bureţi, o raritate

Piaţa de desfacere o reprezintă magazinele, dar şi restaurantele din judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi, mai nou, din Capitală. Se pare că, în această zonă, Mircea Freisz este unicul procesator de Pleurotus. Dacă la început lucra singur, astăzi are câţiva „colaboratori” de la care cumpără cu tona restul de legume folosite la producerea conservelor. Pe viitor vrea chiar să înfiinţeze o asociaţie a ciupercarilor din vestul ţării pentru a beneficia de un sprijin din partea statului, dar şi pentru a se dezvolta împreună.

 A văzut cum funcţionează astfel de asociaţii în alte ţări şi a înţeles că şansele să răzbaţi când lucrezi de unul singur sunt mai mici. „Unul trebuie să facă producţie, unul distribuţie, altul procesare pentru că numai aşa poţi avea continuitate”, mai spune ciupercarul.

Primul produs obţinut în fabrică – după o reţetă tradiţională de mai bine de 150 de ani moştenită de la saşii din zona Semenicului, de la Gărîna – a fost salata de bureţi. La ora actuală, produce 14 sortimente, multe dintre ele fiind atestate ca produse tradiţionale.

„Produsele sunt sănătoase pentru că nu conţin coloranţi şi aditivi, în special zacusca de ciuperci, de vinete şi de fasole. Nu sunt produse bio, dar sunt tradiţionale, deoarece conservarea se face prin fierbere, iar culoarea este dată de legume”, mai spune el. Ultimele produse lansate sunt un sos italian Bolognese, la care în loc de carne se pun bureţi, şi tocana de ciuperci cu orez brun.

 Valentina ŞOIMU

Întors din străinătate, Marius Stoica, un tânăr din comuna Gherăieşti, judeţul Neamţ, s-a decis să devină cultivator de capşuni în ţară.

După opt ani de muncă în Germania, Belgia, Olanda şi Irlanda, Marius s-a întors acasă cu o idee. „Soţia lucra în Olanda la cules de căpşuni şi m-am gândit să aduc acasă câteva fire, pe care să le plantez în grădină. Mi-am propus să fac din cultivarea căpşunilor o afacere, dacă acestea se vor aclimatiza în ţară“, a spus Marius Stoica.

A investit câteva mii de euro, iar pe cei 4.000 de metri pătraţi de grădină a plantat 8.000 de fire de căpşuni, iar alte 3.000 de fire au fost puse pe un teren închiriat. După mai multe săptămâni, Marius a cules primele roade.

De la hobby, la afacere

„Când m-am hotărât să cultiv căpşuni în propria grădină, primul pas pe care l-am făcut a fost să iau legătura cu producătorii olandezi şi să obţin toate informaţiile necesare. Nu mi-a venit să cred când am văzut că în grădina mea au crescut căpşuni mari cât un măr. Atunci, am hotărât să transform această preocupare în afacere. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să devin producător cu acte în regulă pentru a putea vinde fructele“, a mai spus Marius.

Cultivarea căpşunilor nu este o treabă uşoară. Pe lângă plantare, menţinerea umidităţii este atent urmărită de cultivator. Pentru ca preţioasele fructe să nu se murdărească de pământ, să nu putrezească şi să aibă o umiditate constantă în sol, le aşază pe un pătuţ de paie. De pe suprafaţa de teren cultivată el strânge, în cele două recolte din an, o cantitate de peste 500 kg de căpşuni.

Pentru moment, Marius Stoica spune că totul merge bine deoarece a încheiat un contract cu un supermarket. Dacă, acum, munca o face manual, pe viitor doreşte să mecanizeze totul. „Vreau ca, anul viitor, să-mi creez o societate agricolă, ca să pot accesa fonduri europene. Doresc să-mi fac solarii, să cumpăr echipamente de irigaţii şi să achiziţionez o maşină de plantat. Am cumpărat deja un teren mai mare pe care aş vrea să-l folosesc în acelaşi scop“, a precizat Marius Stoica.

Până când îşi va vedea visul cu ochii Marius aşteaptă recolte cât mai bune de „căpşuni de Olanda“.

Bogdan MIHĂILĂ

Am întâlnit, în peregrinările mele prin lume, oameni care au îndrăznit să iniţieze o afacere. Mulţi au şi reuşit. Unul dintre ei este Gheorghe Ursăciuc, din Zvoriştea-Suceava, care la iniţiativa fiului său a demarat o afacere ce se dovedeşte acum a fi de succes.

O brutărie cu tot fluxul tehnologic

Despre ce este vorba ne spune chiar domnul Ursăciuc.

„Este o investiţie destul de serioasă, într-o brutărie dotată cu toată linia de procesare, fără de care afacerea probabil că nici nu ar fi rezistat. Aducem materia primă şi toate celelalte ingrediente necesare procesului de panificaţie din judeţele Suceava şi din Zalău. Pentru ca afacerea să fie rentabilă, am dezvoltat tot fluxul tehnologic, iar brutăria are o capacitate de aproximativ 5.000 de pâini în 24 de ore. Însă producţia este influenţată de cerere.“

– Care este piaţa de desfacere?

– Valorificăm producţia în zona Siret, Bucegea, Burdujeni, Suceava, unde avem peste 100 de magazine cărora le livrăm pâine. Pe lângă produsul principal de panificaţie, şi anume pâinea, mai avem şi alte produse, dar într-un număr mic.

– De când funcţionaţi?

– Iniţial, am avut o moară şi o mică brutărie. În brutăria actuală am început activitatea în urmă cu patru ani. Brutăria veche datează din 1997. Spre deosebire de aceasta, actuala brutărie este dotată cu echipamente moderne, pe care am reuşit să le achiziţionăm în leasing. Am optat pentru această formă de creditare, dacă îi putem spune aşa, ca urmare a unei experienţe neplăcute cu banca. Am avut în urmă cu un an un credit, pentru care plăteam 6% dobândă. În urma discuţiilor avute cu creditorii, am stabilit ca perioada contractuală să fie prelungită cu câţiva ani, însă cu câteva zile înainte de încetarea contractului am fost anunţaţi că va trebui să facem un credit ipotecar cu dobândă de 36% pe trei ani de zile. În contextul acesta, am renunţat la conlucrarea cu sistemul bancar. Fireşte că efectele s-au resimţit asupra afacerii, în sensul că am fost nevoiţi să restrângem activitatea, renunţând la patiserie. Sperăm ca această perioadă de stagnare să dureze cel mult trei ani.

Programele de finanţare nu inspiră încredere

– Aţi accesat vreunul dintre programele europene?

–  Suntem foarte puternic ancoraţi în realităţile actuale, motiv pentru care nu am făcut acest lucru. Raţiunile sunt foarte simple şi au la bază atât elemente economice, cât şi de logistică, dar se bazează în bună măsură şi pe neîncrederea pe care mi-o inspiră. Mai mult decât atât, am cunoscut destule cazuri în care aceste programe s-au dovedit ineficiente. Multe dintre proiectele începute în baza acestora se află acum în faliment.

Piaţa trebuie reglementată

– Ce credeţi că ar trebui făcut pentru ca lucrurile să intre pe un făgaş normal?

– În primul rând, trebuie pornit de jos, de la omul care produce. Eu, spre exemplu, am 30 de hectare de pământ, dintre care 16 hectare sunt cultivate cu porumb de la care am recoltat o producţie medie de aproximativ opt tone. Problema nu stă atât în procesul de producţie, cât în cel de valorificare. Piaţa trebuie reglementată în aşa fel încât fiecare producător să aibă cel puţin un câştig minim. Producătorii au mare nevoie de un loc bine stabilit de desfacere, fie sub forma unui depozit, fie a unui centru. Aşa vom avea certitudinea că nu vom rămâne cu produsele nevândute. Asta chiar şi în condiţiile în care preţul oferit nu trebuie să fie unul foarte mare, ci unul decent, care să asigure sursa de investiţii pentru anul viitor în procesul de însămânţare şi tot fluxul tehnologic. În opinia mea, aceştia sunt paşii pe care ar trebui să-i urmăm pentru redresarea agriculturii şi a economiei, implicit.

– Formele de asociere pot constitui o salvare pentru agricultorii români?

– Fireşte că este o soluţie, dar problema cea mai spinoasă, după cum v-am mai spus, este valorificarea. Cu acest inconvenient se pot confrunta chiar şi cele mai puternice forme de asociere.

Sprijin pentru oamenii locului

– Am văzut că aveţi şi o fundaţie umanitară. Despre ce este vorba?

– Este vorba despre fundaţia umanitară Hilti, înfiinţată încă din 1995. Eu, alături de alţi doi fondatori, am pus bazele ei, iar sponsorii sunt din afara ţării. Prima lor interacţiune cu România a avut loc în urmă cu câţiva, când au venit în vizită la o şcoală specială. Acesta a fost punctul de plecare pentru ceea ce avea să devină fundaţia umanitară de astăzi.

Sprijinul acestor sponsori străini a fost unul foarte consistent şi s-a concretizat în achiziţionarea de animale pentru oameni şi în alte activităţi de natură să ajute sătenii locului. Şi toate acestea, fără discriminări. Deşi centrul principal este aici, activitatea fundaţiei se desfăşoară şi în alte zone. Un exemplu este cel al căminului de bătrâni din Mihăileni, căruia printr-un program bine stabilit sperăm să-i dăm o altă faţă, dar şi să îl utilăm corespunzător.

– Cine se ocupă în mod deosebit de toate aceste activităţi?

– Pe plan local mă ocup eu şi un grup de colaboratori, dar şi primăria are o implicare deosebită. Este o muncă dificilă, nu prin prisma activităţilor pe care le întreprindem, ci prin situaţiile triste pe care suntem nevoiţi să le cunoaştem şi să le înţelegem. Sunt foarte multe cazuri sociale grave în care ne implicăm, însă şi resursele noastre sunt limitate. Uneori, la sfârşitul zilei, mă simt împovărat de toate aceste dureri pe care le au oamenii, iar singura mea consolare este că totuşi putem face ceva pentru ei.

I.  Banu

Locuitorii din Milişăuţi – Suceava se luptă în fiecare zi să păstreze tradiţia verzei murate prin care au ajuns cunoscuţi în toată ţara. Dacă în urmă cu 5-6 ani aceştia făceau averi din varza produsă, acum localnicii spun că lucrurile s-au schimbat mult. Viaţa a devenit din ce în ce mai grea, iar producţia s-a diminuat semnificativ.

„Am avut parte, din păcate, de un an foarte rău. Producţia de varză la hectar a fost de numai 10 tone. Puţin faţă de alţi ani. Asta şi din cauza inundaţiilor care au făcut ravagii aici. Autorităţile abilitate au venit la noi, au evaluat pagubele, dar până acum nu am primit nici măcar un leu“, ne-a spus primarul Mircea Laurus.

Un sfat util

Cu toate acestea, localnicii vor să meargă mai departe, continuând să facă ceea ce ştiu mai bine. Ca să aflăm cum se obţine o producţie bună, am vorbit cu unul dintre gospodarii satului. Nea Vasile, aşa cum îl cunoaşte toată lumea, este bucuros să îşi împărtăşească experienţa acumulată în zeci de ani. „Primăvara timpuriu facem răsadul, arăm pământul, plantăm varza, o udăm, dacă nu dă Dumnezeu ploaie, o prăşim o dată, de două ori, de trei ori, băgăm bani buni în îngrăşăminte şi erbicide şi târziu o recoltăm. Varza o vindem o parte verde, iar altă parte trece la murat în căzi şi budane. Unul dintre secretele gustului constă în faptul că varza este pusă la murat în cantităţi foarte mari în acelaşi recipient”, spune nea Vasile.

Povestea murăturilor

Istoria murăturilor a fost începută în 1933 de Eudochia Danileţ. În acea perioadă, femeia dădea în satele învecinate (Arbore, Bădeuţi), în schimbul altor bunătăţi, butoaie cu castraveţi muraţi. Prima livrare importantă a fost făcută către soldaţii sovietici, care au cumpărat câteva zeci de butoaie cu castraveţi muraţi. Din banii obţinuţi femeia şi-a cumpărat un teren mai mare, unde a început să cultive castraveţi şi varză. Când au văzut că se pot obţine mulţi bani din această îndeletnicire,  gospodarii din Milişăuţi au transformat experienţa ei în afaceri de familie. De atunci şi până acum afacerea a dat roade.

Politica de piaţă

După ce au fost făcute toate cele de mai sus, gospodarii din Milişăuţi ocupă pieţele din Constanţa, Târgu-Jiu, Petroşani, Baia Mare, Galaţi, Iaşi, Buzău, Ploieşti, Bucureşti şi ar ieşi şi din ţară dacă ar şti că varza are căutare. Un alt localnic a spus repezit: „Decât să mergi la serviciu, pe un salariu de 600 de lei pe lună, mai bine lucrezi pământul. Oricât de bun sau rău a fost anul, în pagubă nu rămâi niciodată.”

Speculatorii  fac legea

Primarul Mircea Laurus spune că localnicii au mari necazuri când vine vremea să îşi vândă producţia. „Nouă ne-ar trebui un depozit mare, unde să punem marfa, pentru că oamenii au neplăceri când trebuie să îşi vândă produsele. Practic, când se duc în pieţe trebuie să pună un preţ făcut de speculatori, altfel riscă să fie bătuţi şi să rămână şi fără marfă. Sper ca autorităţile să facă în aşa fel încât să avem o piaţă de desfacere cât mai bună.”

Bogdan MIHĂILĂ

După aproximativ 30 de ani de Bucureşti, Ioan Asaftei a hotărât să plece din Capitală şi să înceapă o afacere în locul de baştină. Într-o liniştită zonă din Moldova, el şi-a pus planul în aplicare şi a ridicat din temelii un han. Încă înainte de a pune prima lopată de ciment, bărbatul şi-a dat seama că a ridica un asemenea han nu este o întreprindere uşoară. A suportat cu stoicism privaţiuni şi foarte multe răutăţi în care s-a interferat şi ,,minunata noastră justiţie“, ce a dat nişte hotărâri de toată necinstea ei profesională.

Dezvoltarea unui brand

Ca un amănunt picant, Hanul Răzeşilor este situat pe şoseaua E85, la 27 de km de Roman spre Suceava, fix lângă Hanul Ancuţei. Ioan Asaftei a spus că atunci când a început această afacere nu s-a temut că turiştii vor prefera hanul pomenit în opera lui Sadoveanu. „Eu privesc totul cu deschidere şi optimism. E loc pentru toată lumea care vrea să investească în turismul rural, iar potenţialii noştri clienţi au variante la alegere.“

Un mod aparte de petrecere a timpului liber

Parcul de agrement este în notă rustică, tradiţională. Dispune de un şopron situat între două iazuri înconjurate de arini şi sălcii înalte. El adăposteşte 50 de locuri la mese rustice, sobă şi cuptor ţărănesc, inclusiv proţap, unde sub privirile turiştilor se pregătesc borşul de găină, sărmăluţele, pâinea şi plăcintele „poale-în-brâu“, berbec la proţap. Amatorii de agroturism îndrăgostiţi de locuri retrase, liniştite, înconjurate de natura sălbatică, au la dispoziţie 6 gospodării ţărăneşti, aşezate la margine de râuri şi păduri. În cadrul acestora, turiştii pot participa seara sau dimineaţa la mici activităţi gospodăreşti.

„Toate aceste funcţionalităţi ne dau posibilitatea să le oferim turiştilor servicii non-stop, bucătărie românească şi internaţională la preţuri convenabile şi un standard ridicat, principala componentă reprezentând-o alimentele de tip ecologic, tradiţionale, produsele de bază fiind obţinute din ferma proprie”, spun reprezentanţii complexului. În momentul de faţă, Hanul Răzeşilor are peste 25 de angajaţi şi o cifră de afaceri cuprinsă între 16 şi 19 miliarde lei vechi. „Singurul mare ajutor pe care statul l-ar putea acorda agroturismului ar fi realizarea unor solide investiţii în infrastructură căci, altfel, degeaba aşezăm noi pensiuni în zone de basm dacă până acolo îţi faci maşina praf“, susţine Ioan Asaftei.

Bogdan Mihăilă

Comerţul ilegal de bunuri şi contrafacerile datează încă de când oamenii s-au apucat de afaceri. Indivizi sau grupuri organizate găsesc dintotdeauna o bună oportunitate de a face bani din falsificarea unor bunuri. Cele mai afectate sunt firmele renumite, ale căror produse sunt copiate şi vândute drept bune de consum, deşi prezintă un nivel mare de risc.

Aceste mărfuri sunt livrate de o reţea internaţională organizată şi au devenit o afacere generatoare de peste un miliard de euro pe an. Transporturile sunt realizate folosind documente frauduloase şi asta pentru că legislaţia mondială, în general, şi cea europeană, în special, sunt foarte permisive.

Cum se prezintă pesticidele contrafăcute?

În general, acestea ajung în Europa în containere, sub formă de produse la vrac, gata pregătite pentru reambalare şi etichetare în ţara de destinaţie. Însă, ele pot fi livrate şi numai bune de pus pe piaţă. Avem de-a face cu copii ilegale sofisticate ale unor produse de marcă, împachetate întocmai precum cele pe care le imită, de la cele mai simple până la cele mai sofisticate forme.

Există o multitudine de modalităţi de contrafacere a produselor de protecţia plantelor – PPP cum sunt acestea denumite mai pe scurt, ale căror ingrediente nu au fost încă testate cu privire la gradul de contaminare şi risc. Au fost întocmite liste întregi cu astfel de produse, dar o măsură de identificare a lor nu este suficientă. Este nevoie de o colaborare strânsă, la nivel mondial, a tuturor celor implicaţi în acest proces.

Falsurile europene

Problema pesticidelor contrafăcute în Europa capătă de la un an la altul dimensiuni tot mai mari. Această practică se manifestă în toate sectoarele industriei, unde sunt raportate tot mai multe cazuri de acest gen. În 2006, de exemplu, numărul sesizărilor a crescut cu 16%. China este principala sursă de pesticide contrafăcute şi ilegale. Multe dintre ele sunt exportate în Brazilia şi mai departe împrăştiate prin diferite reţele.

Pesticidele contrafăcute ajunse în UE sunt introduse într-un comerţ paralel, ilegal. Majoritatea statelor europene sunt afectate, punctele fierbinţi fiind Spania, Polonia, Ucraina şi ţările baltice. La Budapesta, de exemplu, în 2009 a fost confiscată o cantitate mare de pesticide contrafăcute ce urmau să fie transportate în China, deşi comportau un risc mare asupra personalului avionului. Vârful de aisberg însă l-a reprezentat, în 2009, captura din Ucraina, de 560 tone de pesticide contrafăcute.

Pericolul vizează şi România, care are frontieră comună cu Ucraina dar şi restul ţărilor din Europa de Est. Aici, în ultimii ani au fost eliminate de la comercializare produsele autentice, ele fiind înlocuite imediat cu altele ieftine, provenite din materiale contrafăcute.

Fenomenul este întâlnit frecvent şi în Africa, America Latină sau Asia şi este pus cel mai adesea pe seama lipsei de comunicare dintre organizaţiile guvernamentale de control. Sunt multe agenţii implicate în stoparea acestui fenomen, dar ele au la dispoziţie prea puţine resurse.

De ce Europa? Pentru că aici avem o piaţă valoroasă, cu numeroase produse specializate. Este uşor să imporţi produse chimice în Europa datorită numărului mare de porturi în care zilnic intră milioane de containere. Şansele de a confisca falsurile sunt mici şi asta şi pentru că autorităţile de reglementare şi vămile nu s-au pus încă de acord ce înseamnă un import legitim de pesticide. Sunt însă mai mulţi factori pentru care infractorii nu sunt prinşi. Ei se implică în acest comerţ ilegal şi din cauza faptului că legea nu se aplică aşa cum trebuie, ea axându-se mai mult pe reglementarea utilizării. În Marea Britanie, de exemplu, infractorii sunt penalizaţi cu amenzi de doar câteva sute de euro pentru pesticide provenite din substanţe care nu sunt nici măcar aprobate pentru folosire.

Riscuri la care suntem supuşi

Aceste produse ridică riscuri severe pentru cei care interacţionează cu ele, dar mai ales pentru fermierii care le aplică. Ele pot dăuna sau chiar distruge recolta tratată, pot lăsa reziduuri necunoscute în recolte, supunându-i astfel riscului şi pe consumatori. De altfel, aceştia sunt cei care se confruntă cu cele mai mari probleme din cauza contaminării cu pesticide care nu sunt doar ilegale, ci şi toxice. Pe lângă impactul pe termen lung asupra terenurilor şi culturilor, implicaţiile asupra mediului ambiant sunt şi ele numeroase. În final, produsele contrafăcute depreciază puternic integritatea unei mărci, precum şi reputaţia companiei şi a produselor sale.

Cum se apără industriile de profil?

Companiile mari, precum Du Pont, Bayer sau Syngenta, sunt printre primele care au avut de suferit din cauza acestui fenomen. Ele încearcă să mărească în primul rând gradul de conştientizare a celor din industria PPP şi să ofere sprijin agenţiilor implicate. Numeroase campanii au fost duse în ţările-cheie unde au loc importurile ilegale, precum Spania, Grecia, Italia, Polonia, transportatorii fiind ajutaţi să identifice acest tip de produse. În alte ţări au fost instituite linii telefonice permanente unde sunt raportate neregulile în domeniu. Asociaţia Europeană de Protecţia Plantelor (ECPA) solicită, printre altele, ca documentaţia vamală de import să fie în acord cu reglementările din domeniu privind aprobarea şi înregistrarea produselor şi recomandă interzicerea reambalării în comerţul paralel. E necesar ca înregistrarea acestor produse să fie cât se poate de transparentă, iar persoanele implicate trebuie să ştie să identifice aceste produse.

Uşa ferecată are totuşi o hibă

De curând, problema a fost dezbătută şi în Parlamentul European, unde s-a ajuns la concluzia că, pentru a controla traficul de pesticide ilegale şi utilizarea lor în Europa, sunt necesare îmbunătăţiri legislative substanţiale. În momentul de faţă există lacune serioase în legislaţia europeană ce privesc controlul transportului de produse chimice şi care lasă astfel o uşă deschisă pentru intrarea de pesticide falsificate. Este nevoie aşadar de un cadru mai bine conceput pentru a face faţă acestei ameninţări la adresa sănătăţii plantelor şi omenirii. Funcţionarii vamali solicită, la rândul lor, instrumente legislative pentru a opri traficul, dar nu punem mâna în foc că ei acţionează corect în toate cazurile.

Valentina ŞOIMU

Unii zic că merge trebşoara asta, despre care vreau să vorbim acuma. Alţii, şi nu pot să afirm că sunt sceptici sau cârcotaşi, se plâng, dimpotrivă, că nu e rentabilă, că e chiar pretenţioasă şi cu dichis, că „toacă“ bani mulţi şi nu se merge pe profit. Cum, personal, nu

m-am ocupat cu aşa ceva, nu ştiu să spun că e astfel sau altminteri. Dar, pentru că pe piaţă există în permanenţă cerere, pentru că, până la urmă, în orice demers sunt şi avantaje şi dezavantaje, de ce să nu luăm în calcul şi această posibilitate, dacă tot ne gândim să facem, pe criza asta, ceva? Sunteţi curioşi? Păi, mai jos vorbim despre propunerea de azi.

Să spunem, scurt tratat despre…

Iniţial, vorbisem cu o cunoştinţă din Dâmboviţa – cu care am mai discutat şi în alte rânduri, dar fără să-i propun strict să scriu un articol – să-mi arate ciupercăria pe care o deţine împreună cu familia sa şi să îmi vorbească despre această, de ce nu, afacere. „Modestă, a ţinut să afirme în câteva rânduri, când am pus ţara la cale, modestă… Nu e ceva prosper şi de viitor. Nu e cine ştie ce. Nu e o afacere în adevăratul înţeles. Dar ne-am rodat în domeniu şi ne extindem“. Mă rog, se cam bat cap în cap afirmaţiile, dar nu e treaba mea. Când am vrut însă să plec într-acolo, cunoştinţa mea întâi n-a mai răspuns – multă vreme – la telefon, apoi mi-a zis că nu vrea să facă valuri „ca să pice ăia cu luatul a trei rânduri de piei de pe om“ – a se citi taxe – pe capul său. Deşi n-am înţeles întru totul acest punct de vedere, îl respect şi vă voi prezenta aici ce am aflat în alte dăţi de la persoana în cauză.

Şi, totuşi, este o afacere mare

În primul rând că, da, ciupercile merg şi pe piaţa de la noi din ţară, şi pe cele din afară. Nu spun că exportul e prea bine pus la punct, nici că nu se aduc ciuperci de la alţii la noi. Spun doar că ele, ciupercile, merg. Apoi că nu e nici foarte greu şi nici din cale afară de costisitor să se demareze o astfel de afacere. Pentru început, fără sprijin de la autorităţi, se poate începe pe plan restrâns. O ciupercărie se pune în mişcare pe deşeurile de la alte tipuri de ferme: paie, fân, iarbă şi frunze uscate, ba chiar şi bălegar şi găinaţ, toate purtând numele de compost. Din acestea, ciupercile se hrănesc şi tot pe acestea le folosesc ca suport organic.

O încăpere cel mai adesea întunecată, dar aerisită şi izolată termic, devine hala de producţie. Mai sunt sacii de plastic – aşa are persoana despre care vorbeam mai sus, dar se pot folosi şi rafturile – în care e pus compostul şi miceliul, adică sămânţa. În cel mult o lună, cu temperaturi adecvate, adică vreo 25°C, ciupercile sună din clopoţel să fie culese. Numai de pe un metru pătrat se pot recolta până la zece kilograme de ciuperci. Şi ele, ca în vorba populară cu apărutul după ploaie, tot se fac. Şi se fac… Numai bune de dus la supermarket. Când ciclul acesta se opreşte, adică după 40, 45 de zile, încăperea se sterilizează şi se pregăteşte pentru următorul. Cam trei cicluri pe an se pot obţine, în mod normal. Forţat, se ajunge şi la cinci.

Nu este chiar aşa de simplu

Se poate să fi prezentate destul de simplist operaţiile de cultivare a ciupercilor. E posibil să fie dificil de preparat compostul şi de găsit un miceliu bun, de respectat condiţiile de temperatură, umiditate, ventilaţie. Probabil este, mai ales la început, până se prinde şpilul, ceva bătaie de cap. Dar dacă sunt respectate toate cerinţele, chiar şi într-o pivniţă, se poate face, fără exagerări, treabă. Apoi, dacă aici e clar, trebuie pusă la punct desfacerea. Nu e lipsit de importanţă dacă se livrează direct unor lanţuri de magazine sau unor engrosişti, pentru că preţul diferă în aceste două cazuri. E de la sine înţeles că în primul dintre ele e mai avantajos. Măcar 8 lei pe kilogram, în situaţia ciupercilor sănătoase, e de colea? Şi mai e o chestiune care trebuie amintită: de acord, se importă masiv ciuperci de toate felurile, dar piaţa poate absorbi şi producţia internă. Lumea, de oriunde ar fi ea, nu zice nu unor preparate din ciuperci.

Sprijin financiar

Capitolul finanţare l-am lăsat special la urmă. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale poate ajuta doritorii de cultivat ciuperci cu sprijin financiar prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole“. Fermierii pot beneficia, fără să ramburseze aceşti bani, de 50% din valoarea maximă eligibilă a proiectului. Pentru diferenţă pot apela la Fondul de Garantare a Creditului Rural, prin Programul „Fermierul“. Sau, desigur, fiecare cum se descurcă. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect finanţat prin Măsura 121 este de două milioane de euro. Însă se poate realiza o afacere prosperă şi cu mult mai puţin. Persoanele care au sub 40 de ani pot beneficia de un procent suplimentar de 5%.

Acestea fiind zise, poate că e momentul pentru demarare. Un beci, o casă veche, o altă încăpere ne aşteaptă pe toţi.

Nina MARCU

Secţia Comercială a Ambasadei Israel la Bucureşti, Institutul Israelian pentru Export şi Cooperare Internaţională şi Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC) a organizat Forumul de Afaceri Israeliano-Român în domeniile agriculturii şi dezvoltării rurale.

La forum au participat 12 firme din Israel, specializate în tehnologie şi echipamente pentru sere şi ferme de vaci pentru lapte, precum şi un număr de 120 fermieri din România. Agenda evenimentului a cuprins vizite la câteva ferme de vaci pentru lapte şi sere din judeţele Prahova, Giurgiu şi Ilfov.

Referitor la acest eveniment, doamna Otilia Manta, preşedinte CEO al Grupului Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC), susţine că: „Forumul de Afaceri Israeliano-Român continuă seria de întâlniri bilaterale desfăşurate sub egida Programului Shavit România, care, iată, a împlinit un an. În toată această perioadă, acţiunile derulate în baza acestuia în România şi în Israel s-au concretizat în conceperea şi demararea mai multor proiecte strategice, finanţate prin fonduri europene, şi sprijin în transfer de echipamente şi tehnologie din Israel.“

 (D.M.)

• O crescătorie de păuni unică în Moldova
• O pasăre de la care se valorifică totul
Ca peste tot în această perioadă, şi oamenii din satul Buznea, comuna Ion Neculce, nu-şi mai văd, cum se spune, capul de treabă. Pe interlocutorul meu, domnul învăţător Mihai Cârtiţă, l-am găsit acasă spre seară. Ca şi ceilalţi consăteni ai săi, dumnealui se ocupă şi de legumicultură.

Tocmai venise de la un hectar de varză pe care îl are în apropierea Bahluiului şi, pentru că are sursă de apă, recolta va fi bună. „Am avut un an capricios, ne spune domnul învăţător, cu secetă, grindină, dar când vom trage linia, rezultatele sunt mulţumitoare.“

Ceea ce l-a făcut cunoscut însă pe domnul Mihai Cârtiţă peste hotarele judeţului este marea sa pasiune pentru creşterea păunilor.

Comerţ cu „păsările cerului“

„Am luat, în urmă cu 10 ani, o pereche de păuni, care ne-a fermecat cu frumuseţea lor. Nu ştiam mai nimic despre aceste minunate păsări, aşa că m-am apucat să citesc, am apelat şi la Internet, i-am înmulţit, iar acum în voliere am o sută de capete.“ Aflăm că nu sunt pretenţioase, se hrănesc asemeni celorlalte păsări de curte, iar vara primesc mai multă lucernă proaspătă.

„Prima pereche am adăpostit-o într-un coteţ, îşi aminteşte domnul învăţător. Pe măsură ce numărul lor a crescut, am construit trei voliere, care nu au costat mare lucru.“

Criza economică a afectat oarecum şi afacerile cu păuni, dar creşterea lor este încă rentabilă. Dincolo de considerentele economice se află cele ce ţin de bucuria de a avea în gospodărie o pasăre atât de încântătoare.

Cunoscut în patru judeţe

„Cu timpul, intervine doamna Maria Cârtiţă, am îmbinat plăcutul cu utilul. Am început să vindem celor interesaţi câte o pereche de păuni sau ouă.“

Acum crescătorii de păuni din Buznea sunt cunoscuţi în toată Moldova. „Am vândut câte o pereche de păuni amatorilor din judeţele Neamţ, Bacău, Suceava şi, fireşte, din judeţul Iaşi, spune domnul Cârtiţă.“ Mulţi dintre amatori preferă ouăle pe care le pun la clocit sub găină sau sub curcă cu bune rezultate.“

De asemenea se valorifică şi penele pe care păunii le leapădă în luna august, în special în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde pălăria de la costumul popular este împodobită cu „ochii păsării cerului“, cum este denumită pana păunului în îndepărtata sa ţară de origine.

Este o afacere? Fără îndoială, vine răspunsul, cu toate că preţurile au scăzut. Dacă anul trecut, de pildă, o pereche de păuni se vindea cu 500 de euro, anul acesta obţinem doar 300, la fel şi preţul ouălor e mai mic, dar oricum merită.

Modest, gospodarul spune că dispune acum de o crescătorie. În viitor vrea s-a extindă. Visează la o fermă modernă de creştere a păunilor „cum nu este alta în această parte de ţară“, pentru că, spune dumnealui, vilele luxoase ce apar, dar de ce nu şi casele gospodarilor, vor deveni şi mai frumoase prin prezenţa acestor minunate păsări.

 Stelian CIOCOIU

La un moment dat exista credinţa că piaţa pământului din România se îndreaptă spre o anume afacere de tip dâmboviţean. Spre ea au năvălit străini de peste mări şi zări, care cumpărau în bună înţelegere cu proprietarii funciari cele mai mănoase terenuri. În Banatul istoric, de pildă, era cât pe aici să asistăm la o dislocare de tipul celei pe care israelienii au făcut-o cu palestinienii.

Până la urmă, italienii, antrenaţi în această afacere funciară, s-au potolit, mulţumindu-se cu doar 30% din teritoriul arabil al bănăţenilor. În alte zone ale ţării, în Dobrogea de pildă, au bântuit şi încă acţionează firme străine care practică o politică de marketing pe cât de ademenitoare, pe atât de suspectă: investitorii cumpără tot ce li se oferă, inclusiv fâşii de terenuri intercalate în solele unor asociaţii agricole.

Nu cumva să credeţi că afaceriştii se constituie într-un fel de societăţi de binefacere pentru ţăranii dobrogeni. Ei au o strategie de tipul picăturii chinezeşti, încercând dezmembrarea structurilor funciare din interior. Nu neapărat în anii de referinţă 2008-2010, ci mai încolo, peste 5 sau 10 ani. Trebuie spus că străinaşii nu au acţionat în forţă şi nici nu pot fi acuzaţi de speculă. Ei au oferit un preţ şi, în lipsa concurenţei, l-au plătit, undeva pe la jumătatea valorii terenurilor din zonă.

Care ar fi fundamentarea valorică

Teoretic, instituţiile ştiinţifice care s-au preocupat de piaţa funciară au emis unele elemente ştiinţifice pe baza cărora se calculează valoarea pământului în condiţiile unei economii de piaţă atipice.

Aceste elemente ştiinţifice sunt însă departe de funcţionarea practică a pieţei pământului. Se zice, şi este adevărat, că preţul este dat de raportul dintre cerere şi ofertă. Dar, oriunde în lumea dezvoltată, tranzacţiile cu pământul pornesc de la o fundamentare ştiinţifică a valorii pământului în funcţie de fertilitatea acestuia şi cu deosebire, de la importanţa economică a zonei în care este situat acesta.

Din acest punct de vedere, pedologii şi economiştii noştri agrarieni au stabilit la nivelul ţării cinci zone de fertilitate a terenurilor, indicând pentru fiecare în parte un preţ orientativ al hectarului de teren. Ecartul între cel mai valoros şi cel mai sărac teren este de trei ori. Practic, în cele mai multe cazuri, această determinare ştiinţifică este infirmată de tranzacţiile curente.

Până acum, cele mai scumpe terenuri erau localizate nu în câmpiile fertile, ci în zonele colinare, unde cererea depăşea mult oferta. Excepţie de la această regulă fac terenurile din vecinătatea marilor oraşe şi cu deosebire cele amplasate de-a lungul viitoarelor magistrale rutiere.

Astăzi, datele problemei sunt altele, întrucât şi piaţa funciară este bulversată de criza în care se zbate economia mondială şi în special cea românească. Documentările noastre în teren, dar şi tranzacţiile de pe piaţa imobiliară pun în evidenţă o decădere a preţului pământului, care are puţine şanse de revenire la realitate. Elementul de dezechilibru îl reprezintă nu atât criza economică în sine, cât marele abandon funciar care, după unele date, se îndreaptă spre 4-5 milioane hectare.

Concludente în acest sens sunt şi datele pe care le supunem atenţiei.

Caracteristicile pieţei

• În cei 16 ani de când au început tranzacţiile cu terenurile agricole, au fost vândute între 800.000 şi 900.000 de hectare, adică 10% din terenurile aflate în proprietate privată.

În marea lor majoritate, aceste tranzacţii au avut loc cu acte notariale în regulă, dar există numeroase vânzări făcute pe baza unor chitanţe de mână.

• Cum este şi normal, piaţa funciară este dominată de tranzacţiile cu terenurile arabile aflate în extravilan. Cu precizarea că multe dintre aceste terenuri au fost deturnate spre zonele construibile ale comunelor, aceasta cu aportul neostenit al administraţiilor locale. Spre edificare, vă sugerăm să priviţi construcţiile amplasate pe fostele terenuri extravilane şi care foarte curând vor lega Bucureştiul de Ploieşti.

Din informaţiile de care dispunem, în jurul Capitalei există de acum comune care nu mai au terenuri în extravilan.

O analiză în timp pune în evidenţă o creştere moderată a preţului pământului, cu precizarea că în 2009 asistăm la o prăbuşire a pieţei pământului. Este drept, cei care vor să vândă pretind preţuri fabuloase. La Murighiol, în judeţul Tulcea, ele ating 90 de euro/mp. Este vorba, desigur, de o imaginaţie imobiliară, pentru că în cazul unei tranzacţii adevărate preţul scade de opt-zece ori.

• Paradoxal, tranzacţiile de pe piaţa imobiliară răstoarnă oarecum ordinea firească a valorii terenurilor, în sensul scăderii dramatice a preţurilor terenurilor situate în zonele preorăşeneşti.

În Teleorman, Galaţi, Bistriţa, Ilfov, Giurgiu, Constanţa, Dolj, Olt sau Mehedinţi, preţul terenurilor din vecinătatea zonelor urbane este, în destule cazuri, sub media tranzacţiilor la nivelul judeţelor respective.

Concludente în acest sens sunt şi ultimele oferte de vânzare a terenurilor extravilane situate în diferite zone din sudul ţării. Adică în zonele cu cel mai fertil pământ din acest areal geografic al Europei.

Valoarea pământului la noi şi în lume – tabel pag. 39 – le găsiţi in revista

Preţul pământului în extravilan – tabel pag. 39 – le găsiţi in revista

 Iosif POP, Laura DOBRE

Studiul pe care îl supunem atenţiei a fost realizat de un grup de specialişti din cadrul Biroului de Cercetări Sociologice şi îşi propune să pună în evidenţă nivelul de dezvoltare a cunoştinţelor, precum şi comportamentul antreprenorial al întreprinzătorilor şi potenţialilor investitori din mediul rural. Iată principalele concluzii.

Piedici în calea afacerilor

Principala piedică în calea dezvoltării afacerilor la ţară o reprezintă, pentru 90% din subiecţi, lipsa banilor. Suma medie necesară pentru început ar fi de 147.000 de euro. Cele mai mici sume menţionate de participanţii la studiu au fost de 10.000 de euro, iar cele mai mari, de 1.000.000 de euro.

Profilul investitorului

Profilul întreprinzătorului, creionat după două treimi dintre cei chestionaţi, arată că persoanele care au o afacere sau vor să înceapă o afacere în mediul rural sunt bărbaţi (66,3%). Cei mai mulţi sunt căsătoriţi, au copii şi sunt ataşaţi de mediul rural.

Femeile dornice să înceapă o afacere provin în special din rândul persoanelor cu studii superioare, sunt divorţate sau au o relaţie nelegalizată, au un calculator personal şi stau mai mult decât bărbaţii pe Internet.

Aproape 60% au studii medii şi doar 10% au studii economice universitare, confirmând ipoteza că diploma nu este necesară pentru a reuşi în afaceri. Mai mult decât atât, jumătate din participanţii la studiu au sau doresc să înceapă o afacere într-un domeniu în care nu deţin o calificare certificată printr-o diplomă.

Principalele activităţi

Dintre patroni, aproape jumătate au afaceri în domeniul producţiei (agricultură, zootehnie, prelucrarea lemnului, panificaţie, construcţii, confecţii), un sfert se ocupă de servicii (agroturism, transport, notariat, consultanţă), iar restul de comerţ. Cele mai multe firme din mediul rural sunt de dimensiuni mici – 90% au mai puţin de 10 angajaţi.

Nevoia de instruire

Cercetările întreprinse în rândul patronilor şi potenţialilor întreprinzători arată că educaţia managerială este fărâmiţată, cu multe lacune, dar în acelaşi timp focalizată pe aspectele cerute de piaţa rurală. Iată de ce resimt nevoia unei perfecţionări manageriale, a unei specializări în ştiinţa conducerii unei afaceri.

În ordinea priorităţilor, pe primul plan sunt văzute cunoştinţele ce ţin de managementul financiar, urmate de accesarea fondurilor europene, managementul proiectelor şi elaborarea planului de afaceri.

Concluzii

Dacă s-ar cumula răspunsurile, ignorând ordinul de prioritate, ierarhia ar fi: accesarea fondurilor europene (63,3%), elaborarea unui plan de afaceri (52,9%), managementul proiectelor (44,3%), managementul financiar (41,7%).

Din perspectiva studiilor, se observă că persoanele care au o pregătire medie sunt mai înclinate spre cursuri de management financiar şi al producţiei. Absolvenţii de studii superioare sunt mai înclinaţi spre perfecţionarea în domeniile managementului proiectelor, managementului financiar şi strategic.

Important este că peste 60% din subiecţi ar fi dispuşi categoric să urmeze un program de formare antreprenorială. Absolvenţii de şcoală profesională, agricultorii şi lucrătorii pe cont propriu au avut cele mai mari rezerve faţă de un asemenea program de instruire, dar şi în cazul lor s-a constatat un entuziasm ridicat (peste 50%).

Traian DOBRE