Afaceri

Raportul Comisiei Europene către Înaltele Oficialităţi ale UE (III)

Share

Obiectivele viitoarei Politici Agricole Comune

Cele trei obiective principale ale viitoarei PAC:

Obiectivul nr. 1: Producţia alimentară fiabilă pentru a contribui la veniturile agricole şi a limita variabilitatea lor, ţinând cont de faptul că volatilitatea preţurilor şi a veniturilor şi riscurile naturale sunt mai accentuate decât în majoritatea celorlalte sectoare, iar veniturile şi nivelurile de profitabilitate ale agricultorilor sunt, în medie, mai reduse decât cele din restul economiei. Raţiunea acestor măsuri are la bază îmbunătăţirea competitivităţii sectorului agricol şi sporirea ponderii valorii acestuia în cadrul lanţului alimentar, deoarece sectorul agricol este foarte fragmentat în comparaţie cu alte sectoare ale lanţului alimentar care sunt mai bine organizate şi au, prin urmare, o putere de negociere mai mare.

În plus, agricultorii europeni se confruntă cu competiţia de pe piaţa mondială, trebuind să respecte totodată standardele ridicate legate de obiectivele de mediu, siguranţa alimentară, calitatea alimentară şi bunăstarea animalelor solicitate de cetăţenii europeni. În discuţie se află şi necesitatea compensării dificultăţilor legate de producţie în zone cu constrângeri naturale specifice, deoarece aceste regiuni se confruntă cu riscul abandonării terenurilor.

PAC va contribui în special la iniţiativele emblematice ale UE privind „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”, „O Uniune a inovării” şi „Platforma europeană de combatere a sărăciei”.

Gestionarea resurselor naturale

Obiectivul nr. 2: Gestionarea durabilă a resurselor naturale şi politicile climatice au garantat practicile de producţie sustenabile şi au asigurat furnizarea îmbunătăţită de bunuri publice de mediu, deoarece multe dintre beneficiile publice generate de agricultură nu sunt remunerate prin funcţionarea normală a pieţelor. Noile politici au încurajat creşterea ecologică prin inovare, ceea ce necesită continuarea adoptării de noi tehnologii, dezvoltarea de noi produse, schimbarea proceselor de producţie şi sprijinirea unor noi modele de cerere, mai ales în contextul bioeconomiei emergente. Cerinţa este de a trece la acţiuni de atenuare a schimbărilor climatice şi de adaptare la acestea, permiţând agriculturii să reacţioneze la schimbările climatice. Deoarece agricultura este deosebit de vulnerabilă la impactul schimbărilor climatice, prin crearea condiţiilor necesare unei mai bune adaptări a sectorului la efectele fluctuaţiilor meteorologice extreme se pot reduce şi efectele negative ale schimbărilor climatice.

O nouă viziune asupra echilibrului teritorial

Obiectivul nr. 3: Dezvoltarea teritorială echilibrată are în vedere şi necesitatea sprijinirii ocupării forţei de muncă în mediul rural şi păstrării structurii sociale a zonelor rurale. Sunt necesare măsuri pentru a îmbunătăţi economia rurală şi a promova diversificarea, pentru a le permite celor de la nivel local să-şi dezvolte potenţialul şi să optimizeze utilizarea resurselor locale suplimentare. Noile măsuri pornesc de la necesitatea diversificării structurii sistemelor agricole, îmbunătăţirii condiţiilor micilor exploataţii de a dezvolta pieţe locale, aceasta în ideea că structurile agricole şi sistemele de producţie eterogene contribuie la atractivitatea şi identitatea regiunilor rurale ale Europei.

Pentru îndeplinirea acestor obiective este necesară menţinerea sprijinului public acordat sectorului agricol şi zonelor rurale. Sunt necesare politici stabilite la nivel european pentru toţi cei care participă la realizarea producţiei agroalimentare, precum şi un set comun de obiective, principii şi norme. O politică agricolă concepută la nivelul UE permite utilizarea mai eficientă a resurselor bugetare, în comparaţie cu coexistenţa unor politici naţionale.

Pe lângă alte obiective ce privesc aspectele legate de piaţa unică, mai există considerente de ordin transnaţional (de exemplu, coeziunea între statele membre şi între regiuni, problemele de mediu transfrontaliere), precum şi provocări globale ca schimbările climatice, gestionarea apei şi biodiversitatea, sănătatea şi bunăstarea animalelor, siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, sănătatea plantelor, sănătatea publică şi interesele consumatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *