Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, face publice 5 scenarii pentru viitorul Uniunii Europene

Share Button

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, face publice 5 scenarii pentru viitorul Uniunii Europene

Ieșirea Marii Britanii din UE a dat peste cap planurile pe termen mediu și lung privind soarta Uniunii Europene. Recent, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susținut un discurs în care a descris cinci opțiuni posibile privind reforma UE post-Brexit. Cert este că în actuala conjunctură nimeni nu mai e sigur de nimic și, indiferent de ce spune președintele CE, soarta Europei va fi decisă în mod concret de rezultatele alegerilor din acest an. Pentru că, așa cum spunea ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, Uniunea Europeană riscă să se destrame dacă populiștii câștigă alegerile din Franța și Olanda.

Scenariile…

Summitul european prevăzut să se desfășoare la Roma pe 25 martie, când se vor sărbători 60 de ani de la fondarea blocului comunitar, „trebuie marcat de începutul unui nou capitol“, a apreciat Juncker, citind dintr-un document care conține aproximativ 30 de pagini și în care sunt trecute în revistă scenariile privind viitorul Europei.

  1. Continuând pe același drum. UE-27 se axează pe realizarea agendei sale pozitive de reforme, în spiritul orientărilor intitulate „Un nou început pentru Europa“ prezentate de Comisie în 2014 și al Declarației de la Bratislava, convenită de toate cele 27 de state membre în 2016.
  2. Accent exclusiv pe piața unică. UE-27 se reaxează treptat pe piața unică, întrucât numărul domeniilor de politică în care cele 27 de state membre nu sunt în măsură să ajungă la o poziție comună este tot mai mare. Până în 2025, aceasta ar putea însemna că: Trecerea frontierelor atunci când se călătorește în scop de afaceri sau de turism este îngreunată din cauza controalelor regulate. Este mai greu să se găsească un loc de muncă în străinătate, iar transferul drepturilor de pensie în altă țară nu este garantat.
  3. Cei care doresc mai mult realizează mai mult. UE-27 își desfășoară activitatea ca și acum, dar permite statelor membre care își doresc acest lucru să realizeze mai mult împreună în anumite domenii, cum ar fi apărarea, securitatea internă sau chestiunile sociale. Se formează una sau mai multe „coaliții ale celor care doresc să realizeze mai mult“. Aici ar fi vorba de o Europă în mai multe viteze, în care cei care își permit – economic vorbind, vor putea face mai mult având și mai multe avantaje față de statele sărace, din eșalonul 2.
  4. Mai puțin, dar mai eficient. UE-27 se concentrează pe rezultate mai multe și mai rapide în anumite domenii de politică, acționând în același timp mai puțin în cele în care nu există percepția că ar avea o valoare adăugată. Atenția și resursele limitate sunt concentrate asupra câtorva domenii de politică.
  5. Mult mai mult, împreună. Statele membre decid să pună în comun mai multe competențe, resurse și puteri decizionale în toate domeniile. Deciziile se iau mai rapid la nivel european și sunt puse în aplicare în timp scurt.

Un alt punct aflat în documentul citat de Junker vizează alternativa dezmembrării UE. Singurul care l-a comentat a fost comisarul european pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici, care a spus că „opţiunea desfiinţării Uniunii Europene este de nedorit, însă trebuie luată în calcul“.

Bogdan PANȚURU

Revista Agrobusiness nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 7

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *