PlatFerma, o inițiativă pentru gurmanzi și fermieri

Share Button

Harta-Fermelor-din-Romania-pe-PlatFermaPentru ca agricultura viitorului, despre care auzim adesea vorbindu-se, să fie cea pe care ne-o dorim, avem nevoie de inițiative care să facă posibil acest lucru. Inițiative din partea fermierilor, a autorităților, dar și a noastră, a tuturor, pentru că doar în acest fel vom reuși să contribuim la dezvoltarea agriculturii și menținerea autenticității satului românesc. O astfel de inițiativă este PlatFerma, un spațiu online unde, aşa cum susține Ada Țeicu, inițiatoarea acestui demers, poți afla cine şi unde sunt fermierii României, ce produse naturale oferă munca lor, cum au grijă de gospodăria proprie, ce îi inspiră şi ce îi motivează în fiecare zi.

Află ce produse poți cumpăra direct din fermă

Aceasta este una dintre ideile pe care se bazează inițiativa echipei PlatFerma, una complexă, formată în principal din 2 persoane, Ada și Mădălina care din dorința de a face cunoscută munca agricolă, au pus bazele unei platforme dedicate fermierilor, pentru că fermierul de astăzi este în ton cu vremurile și poate ajunge în casele noastre și prin intermediul noilor tehnologii.

„PlatFerma este felul în care găsim, cunoaştem şi învăţăm despre producătorii din România. În fapt, este o platformă online unde fermierii îşi pot contura diversitatea produselor, iar gurmanzii găsesc hrană autohtonă, crescută natural, local. Aşa cum angajaţii fac schimb de informaţii la locul de muncă cu colegii de breaslă, aşa fermierii se pot informa despre bunul mers al gospodăriei altora din domeniul lor, agricultura. Aici ei pot deveni mai vizibili, se cunosc unii pe alţii, învaţă să se susţină şi să se alieze creativ pentru a surprinde nevoile tuturor celor pe care îi hrănesc“, a declarat Ada Țeicu.

Pornind de la aceste idei, a luat naștere Harta Fermelor, categoria care atrage atenția încă de la primul clic. Este vorba despre o hartă care ne îndrumă spre fermele apropiate marilor orașe, ce și de unde putem cumpăra și, mai ales, de ce ar trebui să facem acest lucru. „Harta punctează locurile din țară unde se află fermele împărţite pe judeţe şi cuprinse în nouă categorii, care includ elementele unei alimentaţii diversificate, delicioase, autohtone. PlatFerma a pornit întâi spre fermele din jurul Brașovului, pe care le vizitează și le cunoaște. Noi încurajăm consumul local de hrană, aşa că e natural să ne uităm în propria grădină înainte de a porni în aventură prin diferite zone ale ţării. Criteriile de selecţie pentru Harta Fermelor şi Portret de Fermier, categoria care prezintă poveștile fermierilor ce apar pe hartă, aduc în prim plan naturaleţea. Pornind de la ciclul natural, seminţele folosite, libertatea oferită animalelor de fermă, până la felul în care produsele sunt culese şi uneori procesate, toate detaliile formează întregul care ne umple de viaţă şi sănătate“, a mai adăugat Ada.

Celor două categorii în care actorii principali sunt fermierii și rezultatele muncii lor li se adaugă Made in România, categoria despre care Ada a precizat: „Este dedicată tuturor detaliilor româneşti care ne fac viaţa autentică, de la meşteşug şi decoraţiuni la îmbrăcăminte, jucării sau chiar tehnologii agricole. Aici intervine în special Mădălina Ciocoiu, care scrie cu o naturaleţe inspirată de România autentică atât poveştile de suflet ale unor fermieri, cât și pe cele ale meşteşugarilor şi păstrătorilor de tradiţii româneşti.“

Apariția PlatFermei a stârnit numeroase reacții pozitive atât din partea fermierilor cât mai ales din partea celor care vor să știe cum pot ajunge la cea mai apropiată fermă pentru a cumpăra lactate, de exemplu, dar şi alte produse locale şi naturale.

Loredana Larissa SOFRON

One Comment

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *