Share Button

I se spune „doctor în pomi“ şi nu este nicio exagerare, pentru că este chiar doctor în pomicultură. A fost şi rămâne „profesorul“ multor horticultori începători, tineri întreprinzători sau doar pasionaţi de livada de lângă casă. Sala lui de clasă este, de regulă, livada, unde face pe viu demonstraţii de tăiere la pomi şi explică oricui este interesat cum se înfiinţează şi cum se întreţine o livadă. L-am însoţit de multe ori la orele de „curs“, prin satele şi oraşele judeţului Bacău, şi l-am vizitat şi acasă, adică în propria pepinieră pomicolă, pe care a înfiinţat-o în comuna Letea Veche. Se numeşte Florin Acatrinei şi administrează, de zece ani, societatea Pom Altoi, o afacere de familie, având-o alături pe soţia sa, Delia, inginer horticultor şi ea.

Născut în satul Obârşia, într-o zonă în care pomul şi vaca erau principalele surse de trai, Florin Acatrinei a ajuns inginer horticultor printr-un joc al sorţii. „Cred că a fost ca o predestinare – spune inginerul. Eu speram să fiu marinar, m-am şi înscris la admitere la un liceu din Constanţa, dar m-au respins la proba medicală, deşi eram sănătos tun.“ Peste deal de Obârşia era ferma Godovana, a unui fost IAS. Avea o livadă ca un rai pe pământ, deşi era într-o zonă foarte săracă. „Când eram mic aveam o livadă de gutui în faţa casei, pe care însă tata a tăiat-o, pentru că nu mai producea. Gutuii aveau, de la un timp, o boală, de leacul căreia el nu a dat. Şi eu am rămas cu această problemă nelămurită în minte. Aveam să mă dumiresc despre ce era vorba abia la liceul agricol din Podu Turcului, la care m-am încumetat să mă înscriu după eşecul de la marină.“

De la marină la cercetare ştiinţifică

Liceul din Podu Turcului nu era atunci atât de renumit ca altele, cum era, de exemplu, cel din Trifeşti, de lângă Roman. Avea însă specializarea horticultură. Acolo s-a înscris viitorul inginer, care atunci credea că va ajunge viticultor. Pomicultură se făcea cam puţină în liceu, dar învăţăcelul era interesat de domeniu şi studia mai mult decât i se cerea. „Pentru facultate – spune Florin -, mă gândeam să dau admiterea la pomicultură, deşi viticultura este mai simplă ca materie de studiu. Dar nici în facultate nu am avut parte de o pregătire foarte bună în pomicultură, tot viticultura era mai tare. Oricum, în facultate înveţi mai mult teorie“.

La repartiţie a obţinut un loc în judeţul Bacău, mai întâi la Ferma Plopana a IAS Traian, apoi la Staţiunea Pomicolă. „Aici am fost obligat de situaţia ca atare să revăd tot ce învăţasem, ba, mai mult, să învăţ în continuare şi să devin un fel de autodidact în a mă perfecţiona. Am început cu probleme practice, în livezi, despre care mai aveam multe de învăţat.“

La început a fost ideea

La Staţiunea pomicolă din Bacău a lucrat exact 13 ani, trei luni şi trei zile, răstimp în care s-a format ca specialist. A urcat toate treptele profesionale, până la gradul de secretar ştiinţific. „Până la 30 de ani am fost clientul fidel al bibliotecii, al studiului teoretic sau practic. Am lucrat la teme de cercetare, am trecut prin toate laboratoarele. Am avut ocazia să lucrez şi în pepiniera pomicolă, dar şi la ameliorarea plantelor sau la protecţia fitosanitară, la proiecte de agricultură ecologică.“

Cu toate reuşitele în plan profesional, material nu era împlinit. Ştia să taie pomii, chiar instruia tăietorii şi ajunsese să lucreze singur şi câte două hectare. „Aşa  mi-a venit ideea de a-mi face propria pepinieră de pomi. Mă rodeau multe îndoieli, dar la fiecare găseam şi răspuns. Socrul meu avea ceva teren în Letea Veche, iar pământ în plus mai puteam găsi tot pe acolo. Puteam aduna materialele de care aveam nevoie, puteam găsi sursa de apă necesară. Şi voiam să fac o afacere la vedere, cu toate autorizaţiile necesare.“

Ziua slujbaş, seara om de afaceri

S-a întâmplat însă ca unii dintre colegii săi, care lucrau în consultanţa agricolă, să-l cheme alături de ei. Era în 1999, dar se află alături de ei şi acum. Se potrivea numai bine cu planul său de a înfiinţa o pepinieră privată. Mai mult, cineva care dispunea de ceva capital, cunoscându-i intenţia, s-a oferit să intre în afacere. A şi făcut-o, dar numai prin susţinere financiară, pentru că în afacere, propriu-zis, nu a mai intrat.

„A avut încredere în mine şi ca om şi ca profesionist – spune Florin. Susţinerea lui a însemnat mult, iar eu am putut porni afacerea. Astfel, am înfiinţat societatea Pom Altoi doar în familie, eu şi soţia mea. Dar tot timpul am simţit că cineva, de acolo de Sus, mă ajută. Am găsit un teren exact cum îmi trebuia. Am adus primii puieţi de la Buzău şi de la Iaşi, apoi i-am plantat de o parte şi de alta a unui fost canal de irigaţii. Aveam şi serviciu, la Oficiul de consultanţă agricolă, iar după-amiaza, până noaptea târziu, lucram în pepinieră. Am început pe un teren de 1.500 de metri pătraţi. Am inventat plantatoare, să ne uşureze munca, am udat puieţii cu apa adunată în fostul canal de irigaţii, tot pe baza unor invenţii de moment, cu un stăvilar artizanal, dar eficient. Mă prindea miezul nopţii udând puieţii.

“ Proaspătul om de afaceri a început şi să-şi prezinte marfa pe piaţă, deşi la început nu vindea. S-a făcut doar cunoscut. A mizat pe calitatea pomilor. „Practic – a conchis Florin -, în primii ani am lucrat ca persoană fizică, dar în 2002 am înfiinţat societatea. Acum am ajuns la un hectar şi jumătate de pepinieră, iar cu asolamentul la circa patru hectare. De la 4.000 – 5.000 de pomi, iniţial, am ajuns la aproape dublu. A fost şi mai este o perioadă bună pentru piaţa de pomi.

Clienţii de bază sunt cei care îşi construiesc vile şi case. Sunt însă şi unii care şi-au înfiinţat livezi, alţii care deja au livezi au avut nevoie de completări cu pomi tineri. Este important ca omul, în curtea lui, în grădina lui, să aibă propriul pom. Niciun fruct nu e atât de bun ca acela cules din pomul tău. Cine vrea să mănânce cu adevărat sănătos trebuie să-şi producă singur legumele şi fructele. Aşa procedez şi eu, la mine acasă.“

Petru DONE