Legumele și fructele refuzate de europeni ajung în România

Share Button

fructe-refuzate-de-occident-ajung-in-RomaniaSchimbările climatice, lipsa unei burse de fructe și legume, refuzul societăților de asigurări de a încheia CASCO cu pomicultorii. Sunt principalele probleme enunțate de Valentin Barbu, managerul celei mai mari plantații pomicole superintensive din Brăila, în cadrul unei vizite la societatea sa. Conștienți de faptul că cele mai pertinente avertizări vin din interiorul baricadelor, ne-am așezat la masa dialogului pentru a afla mai multe despre presiunile și rezolvările problemelor unui „business în care toate previziunile pot fi date peste cap într-o singură noapte“. Poate ia cineva aminte și la of-urile pomicultorilor.

În pomicultură iadul are o temperatură de -6 grade Celsius

Deși s-au înregistrat și anul trecut probleme, producțiile plantațiilor pomicole au fost excepționale în 2015. Acest fapt nu este valabil și anul acesta, când toate previziunile au fost date peste cap de vremea capricioasă. Cea mai mare lovitură pe care au primit-o pomicultorii a fost înghețul din 20 martie care a cauzat pierderi extra­ordinar de mari.

„Lăsând la o parte temperaturile din ianuarie, când au fost +20 de grade Celsius, iar apoi în două zile au fost -20°C, cea mai mare provocare a venit în martie. Nu o să uit toată viața acele -6°C când fructul era deja format la cais, iar floarea cireșului stătea să plesnească. Aici era iadul pe pământ. Am făcut focuri, iar din cauza fumului nu puteai să vezi înainte, trebuia să întinzi mâna. Au fost zile când temperaturile au oscilat între – și +. După ce că au rămas puține flori, au început ploile și umiditatea excesivă din cauza cărora polenizarea a fost defectuoasă. A trebuit să aducem bondari, dar la o temperatură de 4-7°C și aceștia zboară greu. Apoi puținele roade au trebuit să facă față ploilor, însă multe dintre ele au plesnit. A fost un an extrem de dificil, în care ne-a rămas o producție foarte mică la cireș și cais. Prunul are în schimb o producție foarte bună. Sper că problemele se vor opri aici și că vom avea producții bune și la măr. Față de alții avem o situație mai bună pentru că am făcut tratamente cu aminoacizi, cu extracte de alge. Chiar și în cazul tratamentelor fitosanitare, am folosit insecticide ușoare ca să nu stresăm pomul care oricum a suportat diferențele mari de temperatură și umiditatea excesivă. La o livadă superintensivă cheltuielile sunt foarte mari. Dacă este să vorbim în bani, cheltuielile sunt de 8.000 de euro la hectar, iar pierderile la cais și cireș au fost de 90%, adică de câteva sute de mii de euro.“

Fără asigurări agricole ești sortit pieirii

Dar uite că România este unică și la acest capitol pentru că, din cauza riscurilor foarte mari, pomicultorii nu sunt între preferințele societăților de asigurări. Așa că sunt pe cont propriu. Viața lor se împarte deci între drumurile către Ministerul Agriculturii, în care și-au pus speranța că va media o înțelegere între ei și asiguratori, și livezile care trebuie să facă față schimbărilor climaterice.

„Nicăieri în Europa nu mai este o situație ca în România. Nu ar trebui ca pomicultorii să meargă cu milogeala la ușa Guvernului. Statul ar trebui să facă în așa fel încât pomicultorii să își asigure plantațiile. Faptul că nu se întâmplă acest lucru este principalul nostru impediment. Asigurarea este vitală într-un an cu probleme climaterice, când sunt primăveri timpurii în care pomul poate să intre în vegetație din februarie și apoi vin niște înghețuri extrem de puternice în martie, când pomul este în floare sau are deja fruct mic. Asta este principala noastră solicitare, ca societățile de asigurare să își desfășoare activitatea precum în țările europene, astfel încât producătorii să nu stea în presiune. Mi se pare incredibil că este lansat un Program Național de Reconversie Pomicolă, dar nu putem să facem asigurări agricole. Investești milioane de euro, când pomicultorii nu se pot asigura. Se gândește cineva la pomicultorul care ia bani de la bancă? Dacă prinde doi ani ca acesta, ce face? De unde scoate banii? Că ai producție sau nu, tratamentele fitosanitare trebuie făcute și asta costă. Ba mai mult, costurile ar putea fi mai mari pentru că sunt situații când trebuie să faci lucrări manuale care sunt extrem de scumpe. În acest context, programul mi se pare mort din start.“

Între timp, la Ministerul Agriculturii situația asigurărilor este în continuare cercetată. „Analiza, spune Valentin Barbu, a început pe 20 martie, dar pomicultorii români nu au primit încă un răspuns.“ Între timp, cine știe, poate natura va arăta mai multă clemență pomicultorilor. Și nu va mai fi nevoie ca analiza așteptată să fie făcută publică.

Piața internă nu este rentabilă

O altă problemă devoalată de Valentin Barbu este cea a lipsei unei burse de legume și fructe. Cum îi afectează pe pomicultori lipsa ei? Simplu! Lipsa de informație te împinge să iei decizii greșite. Când la mijloc sunt bani miza este și mai mare, iar presiunea crește pentru că vorbim despre o marfă perisabilă.

„Pentru că nu există bursă de legume-fructe, nu există niciun mercurial. În consecință, nimeni nu știe prețul de valorificare a producției, iar supermarketul negociază diferit cu fiecare producător. În funcție de informațiile pe care le ai despre piață obții o ofertă. E mult spus obții, pentru că oricum supermarketul îți impune prețul lui. În situația asta normal că te duci către export, unde primești un preț mai bun, aproape identic cu cei de acolo, chiar dacă avem cheltuieli de transport. Anul acesta este mai dificil pentru că, având cantități mici, cheltuielile cu transportul cresc, în vreme ce banii încasați se diminuează.“

Pentru a se asigura că ia deciziile corecte, Valentin Barbu este la curent cu tot ce se întâm­plă pe Bursa din Rotterdam, Franța și Spania. Spune că doar fiind informat poate să rămână pe piață și să vândă în Vest. Deși livrează și prin rețeaua de supermarketuri 20-30% din producție, piața internă nu este rentabilă pentru că, spune el, supermarketurile aduc în România second-handurile refuzate pe piața europeană și le vând ca promoție. „Supermarketurile românești preiau tot ce este refuzat de o piață sănătoasă. Și atunci noi cu cine concurăm?“

Plantația de la Lacu Rezi a fost înființată în 2005, iar proiectul s-a derulat prin intermediul fondurilor olandeze. Totul a început ca un experiment cu 5 hectare de plantație superintensivă – 1 hectar cireș, 1 hectar măr, 1 hectar prun, 1 hectar păr și 1 hectar cais.

După câțiva ani de testare, experimentul a devenit permanent, acest tip de plantație dovedindu-și eficiența economică. La ora actuală imperiul pomicol de la Lacu Rezi se întinde pe aproximativ 85 ha de plantație superintensivă de cais, măr, cireș, prun, puțin piersic și ceva viță-de-vie pentru struguri de masă. Și există planuri de extindere.

Laura ZMARANDA

Revista Agrobusiness nr. 14, 16-31 iulie 2016 – pag. 12-13

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *