Iniţiativa şi curajul, temelia afacerii
Am întâlnit, în peregrinările mele prin lume, oameni care au îndrăznit să iniţieze o afacere. Mulţi au şi reuşit. Unul dintre ei este Gheorghe Ursăciuc, din Zvoriştea-Suceava, care la iniţiativa fiului său a demarat o afacere ce se dovedeşte acum a fi de succes.
O brutărie cu tot fluxul tehnologic
Despre ce este vorba ne spune chiar domnul Ursăciuc.
„Este o investiţie destul de serioasă, într-o brutărie dotată cu toată linia de procesare, fără de care afacerea probabil că nici nu ar fi rezistat. Aducem materia primă şi toate celelalte ingrediente necesare procesului de panificaţie din judeţele Suceava şi din Zalău. Pentru ca afacerea să fie rentabilă, am dezvoltat tot fluxul tehnologic, iar brutăria are o capacitate de aproximativ 5.000 de pâini în 24 de ore. Însă producţia este influenţată de cerere.“
– Care este piaţa de desfacere?
– Valorificăm producţia în zona Siret, Bucegea, Burdujeni, Suceava, unde avem peste 100 de magazine cărora le livrăm pâine. Pe lângă produsul principal de panificaţie, şi anume pâinea, mai avem şi alte produse, dar într-un număr mic.
– De când funcţionaţi?
– Iniţial, am avut o moară şi o mică brutărie. În brutăria actuală am început activitatea în urmă cu patru ani. Brutăria veche datează din 1997. Spre deosebire de aceasta, actuala brutărie este dotată cu echipamente moderne, pe care am reuşit să le achiziţionăm în leasing. Am optat pentru această formă de creditare, dacă îi putem spune aşa, ca urmare a unei experienţe neplăcute cu banca. Am avut în urmă cu un an un credit, pentru care plăteam 6% dobândă. În urma discuţiilor avute cu creditorii, am stabilit ca perioada contractuală să fie prelungită cu câţiva ani, însă cu câteva zile înainte de încetarea contractului am fost anunţaţi că va trebui să facem un credit ipotecar cu dobândă de 36% pe trei ani de zile. În contextul acesta, am renunţat la conlucrarea cu sistemul bancar. Fireşte că efectele s-au resimţit asupra afacerii, în sensul că am fost nevoiţi să restrângem activitatea, renunţând la patiserie. Sperăm ca această perioadă de stagnare să dureze cel mult trei ani.
Programele de finanţare nu inspiră încredere
– Aţi accesat vreunul dintre programele europene?
– Suntem foarte puternic ancoraţi în realităţile actuale, motiv pentru care nu am făcut acest lucru. Raţiunile sunt foarte simple şi au la bază atât elemente economice, cât şi de logistică, dar se bazează în bună măsură şi pe neîncrederea pe care mi-o inspiră. Mai mult decât atât, am cunoscut destule cazuri în care aceste programe s-au dovedit ineficiente. Multe dintre proiectele începute în baza acestora se află acum în faliment.
Piaţa trebuie reglementată
– Ce credeţi că ar trebui făcut pentru ca lucrurile să intre pe un făgaş normal?
– În primul rând, trebuie pornit de jos, de la omul care produce. Eu, spre exemplu, am 30 de hectare de pământ, dintre care 16 hectare sunt cultivate cu porumb de la care am recoltat o producţie medie de aproximativ opt tone. Problema nu stă atât în procesul de producţie, cât în cel de valorificare. Piaţa trebuie reglementată în aşa fel încât fiecare producător să aibă cel puţin un câştig minim. Producătorii au mare nevoie de un loc bine stabilit de desfacere, fie sub forma unui depozit, fie a unui centru. Aşa vom avea certitudinea că nu vom rămâne cu produsele nevândute. Asta chiar şi în condiţiile în care preţul oferit nu trebuie să fie unul foarte mare, ci unul decent, care să asigure sursa de investiţii pentru anul viitor în procesul de însămânţare şi tot fluxul tehnologic. În opinia mea, aceştia sunt paşii pe care ar trebui să-i urmăm pentru redresarea agriculturii şi a economiei, implicit.
– Formele de asociere pot constitui o salvare pentru agricultorii români?
– Fireşte că este o soluţie, dar problema cea mai spinoasă, după cum v-am mai spus, este valorificarea. Cu acest inconvenient se pot confrunta chiar şi cele mai puternice forme de asociere.
Sprijin pentru oamenii locului
– Am văzut că aveţi şi o fundaţie umanitară. Despre ce este vorba?
– Este vorba despre fundaţia umanitară Hilti, înfiinţată încă din 1995. Eu, alături de alţi doi fondatori, am pus bazele ei, iar sponsorii sunt din afara ţării. Prima lor interacţiune cu România a avut loc în urmă cu câţiva, când au venit în vizită la o şcoală specială. Acesta a fost punctul de plecare pentru ceea ce avea să devină fundaţia umanitară de astăzi.
Sprijinul acestor sponsori străini a fost unul foarte consistent şi s-a concretizat în achiziţionarea de animale pentru oameni şi în alte activităţi de natură să ajute sătenii locului. Şi toate acestea, fără discriminări. Deşi centrul principal este aici, activitatea fundaţiei se desfăşoară şi în alte zone. Un exemplu este cel al căminului de bătrâni din Mihăileni, căruia printr-un program bine stabilit sperăm să-i dăm o altă faţă, dar şi să îl utilăm corespunzător.
– Cine se ocupă în mod deosebit de toate aceste activităţi?
– Pe plan local mă ocup eu şi un grup de colaboratori, dar şi primăria are o implicare deosebită. Este o muncă dificilă, nu prin prisma activităţilor pe care le întreprindem, ci prin situaţiile triste pe care suntem nevoiţi să le cunoaştem şi să le înţelegem. Sunt foarte multe cazuri sociale grave în care ne implicăm, însă şi resursele noastre sunt limitate. Uneori, la sfârşitul zilei, mă simt împovărat de toate aceste dureri pe care le au oamenii, iar singura mea consolare este că totuşi putem face ceva pentru ei.
I. Banu