Incredibil, dar adevărat!

Share Button

Balanţa comercială este deficitară până şi cu Moldova

Frații noștri de peste Prut își doresc investiţii româneşti în agricultură, în special în unităţi de procesare. Curios este că moldovenii au investit la noi de trei ori mai mult decât a făcut-o România în Moldova. Cel puţin aşa susţine Valeriu Coşarciuc, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare de la Chișinău, prezent la București într-o vizită oficială.  Mihail Dumitru, ministrul român al agriculturii, a confirmat acest lucru, dar nu a oferit cifre.

Deficit există și în planul schimburilor comerciale cu produse agroalimentare între cele două țări locuite de români. Anul trecut, exporturile României au fost de numai 22,7 milioane de euro, iar importurile din Moldova au fost de 38,5 milioane de euro.

Ofertă pentru investitorii români

„Vrem să aducem împreună agenți economici, oameni de afaceri. Suntem gata să prezentăm obiective care pot fi cumpărate în Republica Moldova. Vrem să creăm condițiile necesare pentru dezvoltarea investițiilor. Cred că acestea vor crea un cadru de conlucrare normală între românii de pe cele două maluri ale Prutului“, a spus Coșarciuc.

Conform afirmațiilor sale, sunt așteptați investitori în special în agricultura cu valoare adăugată înaltă, respectiv în unităţi de procesare lapte, carne, legume-fructe sau în unităţi de ambalare. „Noi nu ne putem permite să producem cereale pe suprafeţe mari şi să concurăm cu Ucraina sau România. Așa că trebuie să ne concentrăm pe produse cu valoare adăugată înaltă, pe unităţi de procesare“ – a precizat Coșarciuc.

Terenurile agricole de peste Prut se află acum în proprietatea ţăranilor. Însă suprafeţele sunt mici, sub 10 ha, în timp ce societăţile comerciale arendează suprafeţe de peste 50-60 ha. Prețul lor mediu este de aproximativ 1.000 de dolari/ha. Din păcate, dorința de privatizare este înfrânată de legislația actuală, care nu permite deocamdată vânzarea loturilor agricole către cetățeni străini, decât cu condiția ca să deservească o unitate de procesare.

„Discutăm posibilitatea modificării acestei legi. Cei care vor veni să facă investiţii în centre de procesare lapte sau carne au nevoie şi de terenuri pentru furajare. Deocamdată este la nivel de analiză“ – a menționat ministrul moldovean.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *