„În agricultură, câştigă doar cine pune suflet“

Ne aflăm în comuna Grădiştea – Călăraşi, împreună cu ing. Alexandru Baciu, administratorul unei societăţi agricole ce are în exploatare cca 2.200 ha teren agricol. E prea frumos şi bogat câmpul aici, cel puţin în acest an, motiv de a încerca să aflăm cum a reuşit interlocutorul nostru să depăşească greutăţile cu care de obicei se confruntă.

Agricultura, într-o zonă a extremelor

– Aşadar, domnule inginer, administraţi o importantă suprafaţă de teren într-o zonă, aş spune, nu tocmai favorabilă pentru agricultură. Cum vă descurcaţi?

– Nu am optat pentru o suprafaţă prea mare, fiindcă terenul specific luncii nu este o investiţie rentabilă, pentru că este predispus unor fenomene dăunătoare agriculturii, cum ar fi inundarea sau seceta. Ne aflăm într-o zonă a extremelor. Când este secetă, pământul se crapă sub temperaturile ridicate, iar când plouă, lunca este practic o albie pentru apa de ploaie. La aceasta se adaugă şi influenţa Dunării, fiindcă noi ne aflăm pe treapta zero, practic la acelaşi nivel cu ea. De altfel, cele mai mari probleme sunt cauzate de acest lucru.

În condiţiile acestea, şi procesul tehnologic agricol se desfăşoară în parametrii specifici. Din cauza proastei întreţineri a canalelor de desecare, care sunt colmatate, şi a staţiilor din sistem, care nu funcţionează, ne aflăm uneori în imposibilitatea de a mai recolta ceva de pe terenurile în cauză.

Fără investiţii…

– Ce măsuri puteţi lua pentru a preveni astfel de situaţii sau pentru a trage la răspundere autorităţile culpabile de acest lucru?

– Canalele nu ne aparţin nouă, ci ANIF-ului, în consecinţă noi nu putem soluţiona singuri problema. Însă am fost permanent disponibili în a le oferi sprijinul pentru rezolvarea acestei situaţii. Fără investiţiile necesare în staţiile de pompare-repompare, practic tot sistemul este depăşit, iar cei care au cel mai mult de suferit sunt agricultorii. Soluţia ar fi ca aceste canale să fie date în proprietatea celor care le folosesc, mai exact Organizaţiei Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI). Astfel, administrarea lor nu ar mai fi o problemă pentru stat şi nici noi nu am fi nevoiţi să suportăm consecinţele proastei gospodăriri a lor.

De patru ani de zile funcţionăm în baza regulamentului acestei organizaţii, prin intermediul căreia am accesat programe derulate prin Banca Mondială. Ne-am implicat direct în modernizarea staţiilor de pompare.

O structură specifică zonei

– Revenind la societatea agricolă, care este structura culturilor şi ce producţii obţineţi în aceste condiţii?

– Fiind, în general, teren specific luncii, culturile preponderente sunt porumbul, soia, rapiţa şi într-un procent mai mic grâul şi orzul, acestea din urmă fiind cultivate doar pentru asigurarea unui asolament corespunzător. În contextul economic actual, nu am găsit de cuviinţă să cultivăm suprafeţe însemnate cu păioase, nefiind o activitate agricolă rentabilă.

Se pune foarte mare preţ pe cultivarea porumbului. Avem o tehnologie bine pusă la punct şi obţinem în prezent aproximativ 10 tone de porumb pe hectar. Piaţă de desfacere pentru acest produs va exista mereu, iar în cazul nostru oscilaţiile preţurilor ne afectează într-o măsură relativ mică, pentru că un preţ scăzut se compensează printr-o producţie mare şi invers. Parteneriatul pe care îl avem noi este unul relativ restrâns, în sensul că distribuim doar către câţiva beneficiari, care au putere financiară, ce le oferă posibilitatea să asigure plata la timp. În plus, dotarea de care dispune societatea noastră ne asigură încadrarea în perioadele optime a tuturor lucrărilor şi, în final, obţinerea de rezultate bune. În prezent, dispunem de patru tractoare cu peste 220 CP, patru tractoare de 120 de cai putere şi şase combine.

– În momentul de faţă, mulţi agricultori se află într-o situaţie financiară precară. Care este starea economică a societăţii pe care o gestionaţi?

– Asemeni majorităţii fermierilor, şi noi am apelat la creditele bancare. Avem un program câştigat pe FEADR, iar obiectivul este construcţia unei ferme de vaci lapte cu o capacitate de 300 de capete.

Am vrut să creăm astfel un fel de circuit închis al produselor societăţii, în care producţia vegetală să fie valorificată într-o fermă zootehnică. Deşi am câştigat acest program acum şapte luni, nici până în prezent, din diferite motive, nu ni s-a acordat creditul.

Despre irigaţii – şi de bine, şi de rău

– Apa este vitală pentru agricultură, aşadar cum rezolvaţi problema irigaţiilor?

– În societatea noastră, apa este asigurată în proporţie de 80%. Pe terenul pe care ne desfăşurăm activitatea s-a înfiinţat Federaţia Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, o instituţie separată de a noastră, dar al cărei membru suntem şi noi. Această organizaţie, care-şi desfăşoară activitatea pe 3.200 de hectare, este proprietar şi pe sistemul de infrastructură al irigaţiilor existent pe această suprafaţă.

– Ce suprafaţă era amenajată în această regiune pentru irigaţii?

– Ne aflăm în zona de amenajare a irigaţiilor Sticleanu-Boianu, care deţinea 13.000 de hectare, din care mai irigăm noi aproximativ 2.000 de hectare şi vreo alte 500 de hectare sunt irigate de alte societăţi. Ironia este că în această zonă toate staţiile sunt în stare de funcţionare şi aparţin diferitelor organizaţii, însă infrastructura, respectiv hidranţii şi conductele îngropate, nu ne aparţin şi de aici dezinteresul vădit pentru sistemul de irigaţii. Noi am profitat de legislaţia în vigoare şi aproape că am reuşit să înfiinţăm Federaţia Utilizatorilor de Apă, care să cuprindă toate asociaţiile din Sticleanu-Boianu.

În ceea ce priveşte societatea noastră, avem în prezent în uz 30 de tamburi şi patru instalaţii liniare, două având 230 de metri şi alte două de 700 de metri.

– Dacă faceţi un bilanţ economic, puteţi spune că agricultorii câştigă din munca pe care o prestează?

– Câştigă cei care pun suflet mult, iar eu am credinţa că agricultorii vor muri ultimii.  Ca în orice domeniu, sunt şi satisfacţii, şi insatisfacţii.

A consemnat Ion Banu