Biodiversitatea, un subiect în vogă

Propunerea vizează, în principal, aşa cum spuneam, cultura de porumb. Pentru a ne convinge de presupunerile avute sau nu legate de acest proces, este suficient să căutam pe Internet „studiile“ de specialitate în acest sens. Citindu-le constatăm că nouă din zece scot în prim plan monocultura şi organismele modificate genetic, monocultura şi degradarea solurilor, monocultura şi irigaţiile, monocultura şi consumul de pesticide, monocultura şi atacurile de boli etc.

Conservarea agriculturii este un subiect în vogă astăzi ce afectează exploataţiile de mici dimensiuni, care au suprafaţă limitată şi sunt obligate să rămână rentabile, fără însă a avea posibilitatea de a alege cea mai benefică cultură, cu producţia cea mai mare la hectar şi care să permită practicarea creşterii animalelor. În perioada cuprinsă între 2005 şi 2011 a fost confirmat faptul că porumbul furajer a fost un factor preţios de securizare a sistemului de furajare mai ales în perioadele de secetă.

Lipsesc însă argumentele tehnice

Zonele cu monocultură de porumb, în care se găsesc acele exploataţii agricole cu mărime medie, au la dispoziţie o suprafaţă arabilă redusă, ca atare, cultivă specii care aduc un profit mai mare şi care le garantează venitul. În sens agronomic, măsura propusă prin PAC are menirea de a controla asolamentele. Argumentările tehnice care să scoată în evidenţă „binefacerile“ acestei monoculturi nu sunt scoase în evidenţă prin măsura de ecologizare a PAC.

După introducerea în Europa în secolul al XVI-lea şi extinderea sa rapidă din secolul al XVII-lea porumbul s-a impus rapid ca urmare a productivităţii sale excepţionale. Porumbul este o cultură utilă care permite valorificarea terenurilor neocupate sau înlocuieşte cerealele care nu sunt remunerate corespunzător de piaţă. Porumbul ocupă fundurile de vale, solurile hidromorfe şi argiloase, valorificând foarte bine excesul de umiditate. Monocultura de porumb este prezentă ca urmare a unui teren dificil greu de pus în practică.

Observaţiile, făcute pe o perioadă lungă de timp, au scos în evidenţă că nivelul humusului a crescut lent, însă regulat. Porumbul boabe, prin producţia sa de biomasă, restituie solului importante cantităţi de materie organică şi fixează o cantitate mare de carbon atmosferic.

Din punctul de vedere al produselor fitosanitare şi transferului lor în mediu, observaţiile au scos în evidenţă că monocultura nu se distinge ca fiind mare consumatoare de pesticide, în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în cultura de porumb din asolament.

Conform cercetărilor realizate pe mai mulţi ani, monocultura de porumb permite ca solul să fie mai permeabil, ceea ce vine în întâmpinarea măsurilor de mediu, în special a celor legate de transferul apei.

Irigarea monoculturii de porumb garantează durabilitatea modurilor de producţie. Irigaţiile permit creşterea randamentelor pe unitatea de suprafaţă, restituie materie organică în sol, deci asigură menţinerea fertilităţii acestuia. Irigaţiile sunt cele care pot garanta recolta, ele contribuie la amenajările agricole echilibrate în mediul rural, compensând handicapurile climatice sau zonele defavorizate.

Din punct de vedere ştiinţific, biodiversitatea trebuie să aibă în vedere trei nivele: ecologic (diversitatea ecosistemelor), specific (menţinerea numărului şi diversităţii ecosistemelor) şi genetic (variabilitatea în cadrul aceleiaşi specii).

Contrar ideilor preconcepute, monocultura de porumb se înscrie perfect în demersurile legate de durabilitate. Monocultura a demonstrat că răspunde obiectivului de a produce mai mult în contextul unei cereri mondiale aflate în continuă creştere.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

În ultimii ani, evoluţia preţurilor a scos în evidenţă extreme multianuale care au ajuns de până la 100%. Cu toate că au fost admise cauzele care duc la creşterea volatilităţii preţurilor, totuşi experţii sunt divizaţi, în funcţie de orientările politice, în privinţa măsurilor care trebuie să fie adoptate pentru a combate variaţia mare de preţ.

În funcţie de origine, riscurile care influenţează producţia şi preţurile produselor agricole sunt atât de natură exogenă, cât şi endogenă.

Riscurile exogene sunt interdependente de actorii de pe piaţă, de riscurile climatice sau de crizele epizootice. Acestea sunt cele mai frecvente motive la care fac apel experţii, în vederea găsirii de explicaţii, pentru justificarea volatilităţii preţului produselor agricole.

Riscurile endogene sunt provocate de comportamentele actorilor de pe piaţă, a agricultorilor sau speculatorilor. Aceste riscuri sunt principala sursă de volatilitate a preţurilor produselor agricole:

- primul risc endogen: alegerea individuală a asolamentelor sau animalelor de către agricultori bazată pe nişte anticipări imperfecte. Ele sunt ireversibile pe parcursul ciclului lor de producţie. Agricultorii pot realiza, într-o măsură mai mică sau mai mare, întreţinerea culturii, această ireversibilitate făcând dificilă ajustarea cererii şi ofertei.

- al doilea risc endogen: comportamentele speculatorilor de pe pieţele financiare care au devenit interesaţi începând cu anul 2000 şi de produsele agricole şi astfel au creat dezechilibre pe aceste pieţe.

În absenţa existenţei unui stoc cu rol regulator, este suficientă o marjă de 1-2% între cerere şi ofertă pentru a genera variaţii ale preţului cuprinse între 50 şi 100%.

În aceeaşi ordine de idei, decizia statelor, cum a fost cazul Rusiei care în 2010 a interzis exporturile de produse agricole, în vederea protejării securităţii alimentare, pot duce la creşterea speculei pe pieţele produselor agricole.

Măsuri de reglementare a pieţei

În contextul pieţelor produselor agricole ghidate de comportamentele complexe ale actorilor de pe filieră (agricultori, speculatori, stat etc.), liberul joc de forţe de pe piaţă nu va fi ultimul antidot pentru hipervolatilitatea preţurilor şi pentru crizele alimentare.

Din păcate, ele nu duc decât la exacerbarea preţurilor produselor agricole, cu efecte negative asupra garantării veniturilor agricultorilor, dar şi asupra puterii de cumpă­rare a consumatorilor.

Parlamentul European a dat aviz favorabil noilor reguli destinate spre o mai bună încadrare a schimburilor de produse procesate. Aceste reguli prevăd, pe de o parte, că toate contractele vor fi compensate la nivel central pentru a reduce riscurile de neplată, iar pe de altă parte toate produsele derivate sunt declarate după o referinţă central plasată, sub supravegherea Autorităţii europene a pieţelor financiare.

Dacă ele vor fi adoptate de miniştrii europeni, aceste reguli vor reprezenta un avans major în lupta împotriva hipervolatilităţii preţurilor produselor agricole. Opacitatea emanată de pieţele produselor agricole contribuie la exacerbarea volatilităţii structurale a preţului. Este necesar să se consolideze măsurile care privesc transparenţa preţurilor, precum şi cele referitoare la reglementarea pieţelor financiare agricole. Peste 80% din tranzacţiile financiare agricole se derulează astăzi pe pieţele voluntare, care scapă astfel de toate formele de control sau reglementare, măsurile adopate de Parlamentul European reprezentând condiţii esenţiale de reglementare a pieţelor produselor agricole.

Pentru a reduce de o manieră durabilă şi eficace volatilitatea preţului materiilor prime agricole, aceste reguli trebuie să fie acompaniate de măsuri complementare indispensabile.

Pentru început, se vor limita poziţiile în funcţie de mărimea sau numărul contractelor derivate pe care un investitor are dreptul să le deţină.

Diferitele măsuri de reglementare a pieţelor financiare trebuie să fie extinse la scară internaţională, pentru a evita concurenţa între marile puteri financiare ale planetei.

Măsurile trebuie să fie adoptate pentru a reglementa pieţele fizice, unde stocurile sunt foarte scăzute, ele determinând creşterea preţurilor, dar rezultatul este valabil şi invers.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Cine sunt cumpărătorii?

Cei mai interesaţi de achiziţia de terenuri agricole sunt în primul rând chinezii, indienii, sud-coreenii şi investitorii din ţările petroliere din zona Golfului. Aceştia caută terenuri în străinătate în primul rând pentru a răspunde nevoilor tot mai mari de produse alimentare din ţările lor. Pe de altă parte, şi ţările occidentale au început să prospecteze terenul în căutarea de oportunităţi pentru producţia de cereale, materie primă pentru biocombustibili.

Land Matrix Project, o iniţiativă internaţională de supraveghere a achiziţiilor importante de terenuri străine, arată că un total de 203 milioane de hectare (de opt ori cât teritoriul Marii Britanii) au trecut sub controlul străinilor între 2000 şi 2010, prin intermediul vânzărilor sau în urma concesionării pe termen lung, potrivit AFP.  Mai mult de jumătate (66%) din tranzacţii au fost realizate în Africa, în special în Etiopia, Liberia, Mozambic şi Sudan. Asia a acoperit 14% din tranzacţii, cu observaţia că experţii au subliniat lipsa de transparenţă a acestei pieţe.

Paul Mathieu, un expert FAO (Organizaţia mondială a Alimentaţiei şi Agriculturii), spune că ritmul achiziţiilor s-a accentuat în perioada 2008-2009, ca urmare a crizei alimentare mondiale, după care s-a revenit la normal. Pe termen lung însă creşterea populaţiei (conform previziunilor, populaţia lumii va ajunge la 9,1 miliarde de locuitori în 2050) şi nevoia tot mai mare de hrană, adăugate la inflamarea preţurilor la combustibilii fosili, vor menţine cererea pentru terenuri agricole la un nivel înalt.

„Este o bombă care poate exploda dacă nu ne ocupăm de ea“, spune Mathieu. În teorie, tranzacţiile cu terenuri agricole ar putea fi o şansă pentru o ţară săracă, cu o densitate scăzută a populaţiei, pentru a achiziţiona noi tehnologii şi a avea acces la informaţii şi capital. În realitate însă, aşa cum indică multe studii, chiar dacă incomplete, astfel de investiţii au loc foarte rar. Piaţa terenurilor este adesea afectată de scandalurile de corupţie sau de cele legate de pagube aduse mediului. De altfel, Banca Mondială a arătat că, în 2010, dintr-un număr de 14 ţări, care au vândut terenuri străinilor, doar în 21% dintre cazuri s-a început practic exploatarea agricolă.

Al patrulea raport ONU privind apa, publicat la mijlocul lunii martie, a avertizat că regiunile afectate de secetă din Africa de Vest riscă să fie victimele nebuniei ţărilor industrializate cu privire la biocombustibili, „cu consecinţe devastatoare“. Pentru a produce un litru de etanol din trestie de zahar, de exemplu, sunt necesari 18,4 litri de apă. Şi ministrul Agriculturii din Africa de Sud, Tina Joemat-Pettersson, susţine că această nouă piaţă „este pur şi simplu o nouă formă de colonizare“.

Ea se referă în special la sudul Sudanului, unde 40% din terenuri au fost vândute investitorilor străini.

„Achiziţiile controversate de terenuri au contribuit în mare măsură la izbucnirea războaielor civile din Sudan, Liberia şi Sierra Leone şi sunt toate motivele să ne îngrijorăm, pentru că există posibilitatea izbucnirii unor astfel de conflicte în multe alte regiuni,“ spune Jeffrey Hatcher, reprezentantul unor ONG-uri americane.

Africa, în topul tranzacţiilor

Aproximativ 56 milioane de hectare de teren, dintre care mai mult de 30 milioane în Africa datorită preţurilor foarte mici, au fost achiziţionate la nivel mondial începând cu 2008, potrivit unor estimări ale Băncii Mondiale. Pe de altă parte, datele furnizate de Global Land Project arată că este vorba de o suprafaţă cuprinsă între 51 şi 63 de milioane de hectare numai în Africa. Fie că este vorba de achiziţionarea de terenuri, concesionarea sau închirierea lor, sunt destui cei care consideră această dinamică mai degrabă un „nou colonialism“ sau „colonialism agrar“, întrucât are loc o recolonizare indirectă a resurselor africane.

Mai ales că în multe dintre aceste ţări luate în vizor de investitori au fost eliminate barierele administrative şi schimbate legile astfel încât ele să devină mai „atractive“. Un exemplu doar, Etiopia, una dintre ţările cele mai afectate de foamete, a oferit trei milioane de hectare de terenuri agricole investitorilor străini din India, China, Pakistan şi Arabia Saudită. Iar preţul este mai mult decât bun: 2.500 km2 de teren productiv la 700 de euro pe lună, cu o concesiune pe 50 de ani. Un alt caz este şi acordul încheiat între guvernul etiopian şi compania indiană Global Karuturi, una dintre cele mai mari 25 firme din domeniul agroindustrial din lume. Drept urmare, mii de fermieri locali au fost evacuaţi de pe terenurile lor, acestea fiind date spre exploatare companiei indiene.

Pe lista ţărilor africane care au vândut masiv teren străinilor se mai află Mozambic, Ghana, Sudan, Mali, Tanzania sau Kenya. În Tanzania, guvernul saudit a cumpărat 500.000 ha de teren pentru a produce orez şi grâu pentru export. În Congo, 48% din terenurile agricole se află în mâinile investitorilor străini, în timp ce în Mozambic mai mult de zece milioane de hectare au fost vândute.

Ioana GUŢE

Conform celor mai recente date oficiale, în anul 2010 tinerii reprezentau mai puţin de 28% din populaţia din mediul rural, respectiv circa 2,6 milioane de persoane.

Factorul educaţional este elementul-cheie în dezvoltarea unei cariere, în condiţiile schimbărilor care au loc pe piaţa forţei de muncă.

În privinţa căutării unui loc de muncă, este de notat faptul că mijloacele mai moderne sunt rar întrebuinţate. Numai 20% au folosit Internetul şi doar 7% au intrat în contact cu o firmă de recrutare. În acord cu structura angajatorilor disponibili pe plan local (mici întreprinderi familiale), dar şi cu dificultăţile de a parcurge distanţe mai mari de 10 km, în absenţa unor mijloace de transport, tinerii se limitează în largi proporţii la metode de căutare cu impact redus.

De la sărăcie relativă…

Din analiză a rezultat că 42,8% dintre gospodăriile în care locuiesc tinerii din mediul rural se află sub pragul de sărăcie relativă stabilit pentru anul 2011, respectiv 451 lei pe adult. Spre comparaţie, datele INS pentru anul 2010 indicau o rată de sărăcie relativă în mediul rural de 37,1%.

Dincolo de dinamica economiei şi a veniturilor populaţiei în perioada 2010-2011, în comparaţia dintre datele INS şi cele obţinute prin ancheta sociologică (ce stă la baza acestui studiu) trebuie ţinut cont de faptul că eşantionul a inclus numai o secţiune a gospodăriilor din mediul rural, excluzând din baza de eşantionare pe cele formate doar din persoane de 36 de ani şi peste.

Totodată, trebuie avut în vedere şi faptul că în România, ca în mai toate alte ţări, riscul de sărăcie este semnificativ mai ridicat în gospodăriile care au un număr ridicat de copii şi care sunt suprareprezentate în acest eşantion în raport cu întreaga populaţie a ţării.

…la sărăcie absolută

Studiul mai arată că mai puţin de o cincime (19%) dintre gospodării se aflau sub pragul de sărăcie absolută, respectiv 258,9 lei pe adult echivalent, excluzând autoconsumul. Profilul tinerilor din aceste gospodării indică un nivel redus de educaţie, aproape 55% dintre tineri având cel mult opt clase absolvite. Categoriile ocupaţionale care corelează cu situaţia de sărăcie absolută sunt şomerii neînregistraţi, respectiv tinerii care nu au un loc de muncă, dar îşi caută unul, însă fără a figura în evidenţele ANOFM (27%), persoanele casnice (31%) şi cei care lucrează ca zilieri în agricultură, majoritatea bărbaţi (6,4% reprezentând circa jumătate din numărul zilierilor agricoli înregistrat la nivel naţional).

Numărul de copii apare ca un factor de risc. O minoritate semnificativă (44%) din gospodăriile cu trei copii şi mai mult de jumătate (54%) dintre cele cu patru sau mai mulţi copii se regăsesc sub pragul de sărăcie absolută.

Puţin peste o cincime (22,4%) dintre tineri fac parte din gospodării care se află între pragul de sărăcie absolută şi cel de sărăcie relativă. În această situaţie, venitul disponibil pe adult echivalent pentru o gospodărie de o persoană este între 258,9 şi 451 lei. Comparativ cu profilul de mai sus, se observă o poziţie socio-economică marginal mai bună. Nivelul de educaţie este tot redus, 40% având maximum opt clase, iar majoritatea dintre aceştia au absolvit gimnaziul.

Sectorul primar, cel mai ridicat din UE

Documentul stipulează că, faţă de alte ţări cu acelaşi nivel de dezvoltare, în România există o pondere relativ mare a persoanelor ocupate în sectorul primar în următoarele ramuri: agricultură, silvicultură, piscicultură şi economia vânatului. În 2008, ponderea populaţiei ocupate în sectorul primar era de 28,7%, cel mai ridicat nivel din UE. Pe poziţiile următoare se situau Polonia (14%), Grecia (11,3%) şi Portugalia (11,1%). Însă, din punctul de vedere al contribuţiei la formarea PIB, utilizarea acestui volum important de resurse de muncă s-a concretizat într-o pondere a sectorului primar de doar 7%.

În 2010, din populaţia ocupată în mediul rural, aproape 36% avea statutul de salariat, 37% îşi desfăşura activitatea pe cont propriu şi aproape 27% efectua prestaţii neremunerate în cadrul familiei. Mai mult de jumătate dintre tinerii săteni aveau ocupaţii din categoria celor cu un nivel redus de competenţe (agricultori şi muncitori necalificaţi), iar 4% dintre ei lucrau în funcţii care necesitau studii superioare.

De unde provine sărăcia

Autorii analizei consideră că riscul de sărăcie provine din faptul că, în gospodărie, nu toţi membrii adulţi reuşesc să aibă venituri din muncă, iar câștigurile (de obicei) singurei persoane care aduce bani în gospodărie sunt prea mici pentru a acoperi nevoile de consum. Conform propriilor estimări, aproape o treime dintre tineri consideră că veniturile gospodăriei nu ajung nici pentru strictul necesar, iar 45%, doar pentru strictul necesar.

Mai mult de un sfert (26,9%) dintre tineri locuiesc în gospodării care se află peste pragul de sărăcie relativă, dar sub venitul median pe adult echivalent, adică între 451 şi 752 lei. Altfel spus, deşi starea economică a gospodăriei este peste pragul de sărăcie, veniturile o încadrează în prima jumătate a gospodăriilor din toată ţara, ordonate după venitul total. În evaluarea subiectivă, aproape jumătate (47%) consideră că veniturile gospodăriei ajung doar pentru strictul necesar.

A patra şi ultima categorie cuprinde tinerii care fac parte din gospodării în care venitul pe adult echivalent depăşeşte mediana veniturilor pe adult echivalent, respectiv 752 lei. Aproape jumătate (48%) dintre aceștia sunt salariaţi, iar un sfert sunt proaspăt absolvenţi.

Venituri mici

Sursele de venit ale gospodăriei indicate de respondenţi sunt diversificate, existând cel puţin o persoană care asigură venituri din salarii (65% din cazuri), alocaţiile pentru copii (41%), pensii şi prestaţii sociale, precum burse şcolare, indemnizaţii (30%), activităţi ocazionale (14%), vânzarea de produse agricole (6%), din munca în străinătate (5%), venitul de inserţie în situaţie de şomaj (2%), alte surse (10%).

În ceea ce priveşte dinamica veniturilor faţă de ultimul an, 49% dintre tineri au indicat că veniturile personale au rămas aceleaşi, 39% că au scăzut, în timp ce pentru 12% au crescut. Asupra veniturilor gospodăriei, răspunsurile prezintă o dinamică diferită. Pentru aproape jumătate (49%) au scăzut, pentru 41% au rămas aceleaşi, în timp ce pentru numai 9% au crescut.

Traian DOBRE

Piaţa mondială a grâului

Creşterea preţului grâului european, către sfârşitul de săptămână, ca urmare a consecinţelor de pe piaţa porumbului american, a făcut să compenseze pierderile înregistrate în prima parte a ei. Îngrijorările legate de stresul hidric din Europa de Vest au trecut ca urmare a precipitaţiilor căzute spre sfârşitul lunii aprilie. În Franţa, starea grâului s-a îmbunătăţit, ceea ce permite compensarea unei părţi din paguba produsă culturii pe timpul iernii. Preţul a găsit susţinere în cererea dinamică a sectorului de creşterea animalelor, în special cel din Germania. Cererea în creştere de porumb de pe piaţa internaţională, precum şi tensiunea extremă de pe piaţa soiei sunt elemente suplimentare de susţinere a preţului grâului. O anumită îngrijorare se regăseşte astăzi în preţ ca urmare a incertitudinilor legate de evoluţia climei.

Piaţa externă a porumbului

Preţul porumbului european a trecut de 215 euro/tonă în cazul schimburilor din luna iunie. Oferta redusă permite preţului porumbului european să-şi păstreze o anumită marjă faţă de celelalte origini, ceea ce face ca activitatea portuară cu acest produs să fie destul de limitată. Referitor la noua producţie de porumb, operatorii aşteaptă suprafeţe mai mari ce vor fi semănate în Europa şi bazinul Mării Negre, care se speră că vor detensiona balanţa europeană a porumbului. În Franţa, suprafeţele semănate la această dată sunt inferioare faţă de nivelul normal, ca urmare a condiţiilor reci şi umede din ultimele 3 săptămâni, iar o anumită incertitudine se menţine privind influenţa riscurilor climatice. Pe piaţa internaţională, cererea se menţine la un nivel ridicat mai ales pentru porumbul american. USDA confirmă vânzări în ultima săptămână de cca 2,7 milioane de tone, elementul marcant fiind capacitatea de import a Chinei.

Piaţa externă a orzului

Piaţa orzului pentru furaj este din ce în ce mai inactivă ca urmare a lipsei disponibilităţilor existente la nivel european. Preţul a rămas la un nivel ridicat, la paritate cu preţul grâului pe piaţa internaţională. Producătorii de furaje au fost din ce în ce mai activi pe piaţa orzului furajer, în special cei din Germania şi Olanda. Ameliorarea condiţiilor climatice din Europa de Vest a dus la încurajarea producătorilor din această zonă. Perspectivele de producţie sunt mai puţin bune în Ucraina, unde se estimează că vor fi limitate cantităţile ce vor fi exportate în viitorul an de piaţă. Producţia de orz a fost estimată în scădere faţă de ultima raportare, cifrându-se la 139,7 milioane de tone. Cu un consum mondial aflat în creştere, stocul mondial se va majora foarte puţin, însă va rămâne la un nivel destul de redus.

Piaţa externă a oleaginoaselor

Soia. Tensiunea existentă pe piaţa soiei a permis creşterea preţurilor oleaginoaselor. Cu o producţie de soia a Americii de Sud aflată în scădere faţă de estimările iniţiale şi cu o creştere a cererii Chinei care nu dă semne că va scădea, operatorii estimează o agravare a situaţiei balanţei mondiale a soiei. Se estimează că China va importa 59 milioane de tone de soia, faţă de numai 55  milioane ce vor fi importate în estimarea din luna anterioară. Producţia de soia a Americii de Sud este în scădere cu cca 4 milioane de tone faţă de estimarea anterioară ca urmare a estimărilor entităţilor din Argentina care dau producţia la un nivel de 43 milioane de tone faţă de 45, cât estima USDA.

Floarea-soarelui. În Europa preţul uleiului de floarea-soarelui a continuat să crească şi în ultima săptămână ca urmare a tensiunii mari existente pe piaţa seminţelor.

Rapiţa. Marea volatilitate a preţului rapiţei a caracterizat piaţa acestui produs în săptămâna scursă. Tendinţa de creştere a preţului rămâne în continuare în actualitate. Balanţa deficitară a Europei va persista, ţinând cont de nivelul estimat al noii recolte. Recentele ploi au contribuit la detensionarea stresului hidric, însă impactul temperaturilor scăzute, mai ales când cultura este în faza de înflorire, este important, pierderile fiind greu de estimate în momentul actual. Producţia europeană de rapiţă este estimată la cca 17,9 milioane de tone, în scădere faţă de estimarea din luna anterioară. Producţia de rapiţă a Ucrainei este şi ea în scădere, ceea ce înseamnă că principala sursă de aprovizionare a fabricilor europene va fi în acest an deficitară. Se urmăreşte cu atenţie suprafeţele ce vor fi semănate în Canada, care pot detensiona într-o anumită măsură piaţa internaţională a rapiţei.

Dumitru Daniel SANDU

În lume: raportul USDA este neutru

Raportul USDA de la jumătatea lunii aprilie nu aduce noi elemente pentru piaţă, însă se constată o uşoară scădere a producţiei argentiniene de la 22 milioane de tone la 21,5 milioane de tone.

Nicio modificare esenţială nu a fost adusă balanţei americane a porumbului. Se estimează însă o creştere a exporturilor odată cu scăderea stocului sub 19 milioane de tone.

China a revenit la achiziţii în ultimele săptămâni, importul ajungând la 4,2 milioane de tone de la începutul anului de piaţă şi până în prezent. USDA nu a ţinut cont de aceste elemente în raportul comunicat, menţinând cifra la 4 milioane de tone. În plus, trebuie ţinut cont că, în săptămâna anterioară, China a cumpărat 50.000 tone de porumb din Ucraina în vederea testării calităţii acestuia.

Autorităţile chinezeşti au luat în calcul rolul pe care-l poate juca Ucraina pe piaţa internaţională în perioada următoare. China a continuat să-şi lărgească paleta de furnizori, Argentina fiind unul dintre clienţii preferaţi. Rămâne să se demonstreze dacă porumbul din Ucraina are calitatea aşteptată de chinezi pentru ca pe viitor să se dezvolte un parteneriat comercial.

Suprafaţa semănată în SUA cu porumb este mai mare cu 5% faţă de suprafaţa semănată în aceeaşi perioadă a anului de piaţă anterior. Se urmăreşte în permanenţă de către operatori tensiunea existentă pe piaţa americană a porumbului.

Europa: condiţii de secetă în Ucraina

Seceta este instalată atât în sudul Ucrainei cât şi în nordul României. Se estimează o suprafaţă record ce va fi semănată cu porumb în Ucraina, cifrată la 4,5 milioane de tone.

România va majora şi ea suprafaţa cultivată cu porumb ca urmare a întoarcerii culturilor de iarnă care au suferit pagube însemnate (rapiţa, în special).

Franţa: avans la semănat

Suprafaţa ce va fi semănată cu porumb în Franţa este estimată în creştere cu 3%, având în vedere şi ploile căzute în ultima perioadă. Conform specialiştilor, 240.000 de hectare cultivate cu grâu şi 120.000 de hectare cultivate cu orz au fost distruse în această iarnă în Franţa.

De urmărit:
• evoluţia semănatului în emisfera nordică;
• achiziţiile ce se intenţionează a se efectua de către China;
• comunicările de piaţă din perioada următoare.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Teren lucrat 100%

Cu aproximaţie, cartoful se cultivă la Lunguleţu de aproape 200 de ani.

Comuna reprezintă, până într-un punct, cel al comercializării producţiei, un model despre cum ar trebui să arate satul românesc, în care toată lumea trăieşte decent din câştigul realizat din agricultură. Dar aici se întâmplă un lucru: populaţia în întregime (5.782 de locuitori din 1.813 gospodării) munceşte la câmp şi toţi sunt specialişti în producerea cartofului şi a verzei de toamnă. E un fel de a exista transmis din generaţie în generaţie, cu deosebirea că acum valoarea muncii rămâne în familie, iar piaţa s-a deschis cât să permită accesul la tehnologie. O primăvară văzută de la Lunguleţu înseamnă teren lucrat impecabil 100% .

Nicio curte fără utilaje

La Primăria Lunguleţu, toţi salariaţii sunt, întâi de toate, cultivatori de cartof. Despre o comună care lucrează de la mic la mare ne-a vorbit viceprimarul Vasile Costache, el însuşi fermier: „Ca să trăieşti exclusiv şi decent din cartof şi varză trebuie să cultivi în jur de 4 ha. De altfel, cam aceasta este media pe familie, însă avem şapte mari producători, cu 40-50 ha. La noi, toată comuna lucrează. Nu mai există o curte fără cel puţin un tractor, de la cele de 445 CP, până la tractoarele de mare putere. Apoi, în timp, fermierii au reinvestit profitul în maşini şi utilaje, astfel că, în clipa de faţă, fiecare familie are gama completă: un plug, freză, maşină de bilonat şi plantat, echipament de ierbicidat şi tratamente chimice, maşini de rebilonat şi, în fine, de recoltat. Timpul de lucru este foarte scurt şi, de aceea, nimeni nu-şi permite să aştepte la utilajul altuia. Aproape toţi membri unei familii ştiu să lucreze cu tractorul.“

Fără îngrăşăminte chimice

Pământul este unul de mare calitate. Dar oamenii au şi mare grijă de el. În fiecare an îl fertilizează cu gunoi de grajd sau de pasăre, în cantităţi suficiente, şi nimeni nu foloseşte îngrăşăminte chimice. „Cartoful este totuşi pretenţios. Dacă i-ai greşit ceva sau dacă pierzi epoca optimă pentru o anumită lucrare – noi spunem dacă l-ai scăpat din mână – se vede imediat la producţie. Cât despre pământ, avem grijă de el ca de ochii din cap, să-l menţinem fertil şi să nu-l vlăguim, fiindcă el ne este pâinea“, mai adaugă viceprimarul.

Material săditor adus din Harghita, Covasna şi… Olanda

Pe fermierii din Lunguleţu nu i-a obligat nimeni să folosească sămânţă autorizată. Au făcut-o de unii singuri, după ce au văzut diferenţa de producţie dintre un cartof certificat şi unul obţinut acasă. Cca 60% din sămânţă este procurată din Harghita şi Covasna, diferenţa provenind din Olanda. „În general, ne spune Vasile Costache, sămânţa produsă în România pierde teren şi asta din cauza năravului de român. Întâi de toate, deşi este mai ieftin, materialul produs la noi este aproape pe jumătate depreciat, deci nu poate fi folosit, şi apoi, pentru că nu toţi eliberau certificat de calitate, am fost păcăliţi, fiindcă ni s-a vândut cartof de consum drept cartof de sămânţă. Cu materialul din Olanda n-am avut asemenea probleme şi potenţialul productiv este net superior.“

Producţiile obţinute sunt bune. În condiţiile aplicării fără greş a tehnologiei, recolta ajunge la 30-35 tone/ha. Primii cartofi ies pe piaţă în luna iunie, iar în unii ani chiar mai devreme, în ultima decadă a lunii mai. În acest an, fiindcă zăpada nu s-a topit la timp, plantarea s-a efectuat după 20 martie, ceea ce echivalează cu o întârziere de cel puţin 15 zile a vegetaţiei şi implicit a recoltării. Ultima recoltă începe în luna august.

Depozitul, veşnicul neajuns

Fiecare cultivator îşi valorifică producţia pe cont propriu. Şi caută s-o vândă în primele două-trei luni de la recoltare. Ideal ar fi ca livrarea să se efectueze atunci când preţul este favorabil. Dar pentru aşa ceva ar fi necesare depozite. Neavându-le, fermierul depozitează recolta în spaţii care nu garantează mereu menţinerea cartofului în stare foarte bună pentru un timp îndelungat şi comercializează recolta de la poartă sau în pieţe, unde îşi găseşte loc din ce în ce mai rar din cauza intermediarilor. Cu puţin noroc, unii şi-au fidelizat o anumită clientelă în toată ţara. Preţurile sunt mai bune la cartofii extratimpurii, după care încep – mai ales în anii cu producţie bună – să scadă. A existat cu ani în urmă un grup de producători, dar organizaţia a fost un eşec, fiindcă n-a putut obţine finanţare pentru construirea unui depozit de mare capacitate. E drept, nici oamenii nu au încredere unii în ceilalţi pentru a se asocia. Vorba viceprimarului: „Ne pricepem extraordinar să producem, în schimb nu ne pricepem deloc să ne organizăm.“

George Duţu, împreună cu o parte a familiei sale, a găsit de unul singur soluţia pentru a comercializa producţia. Cultivă 50 ha, iar o parte din bani i-a investit într-un depozit. Avantajul este că, având un astfel de spaţiu, a intrat în reţeaua supermaketurilor. Este singurul din comună care a obţinut un astfel de contract. „Asigur cartofi pentru două lanţuri de magazine, aşa că pot spune că nu mai am grija desfacerii. Păstrez marfa în condiţii mai bune, o sortez şi o ambalez mai bine. Anul acesta, ca să fac faţă solicitărilor, am arendat încă 200 ha, pe care le voi pregăti cât să încep de la anul să le cultiv cu cartof.“

Alexandru Costache, cultivator a 6 ha de cartof, descrie cam cum decurg zilele dintr-un an: „Mă scol la 5 dimineaţa şi intru în casă când se întunecă. Doar duminica nu lucrez şi de marile sărbători creştine. Mai am un pic de răgaz iarna, timp de o lună. Asta facem cu toţii, de când ne ştim, muncă şi iar muncă. Ne asigurăm un trai bun, dar acesta este preţul confortului.“ Fermierii din Lunguleţu nu-şi permit vacanţe în afara ţării. „Plecăm câteva zile la munte sau la mare şi asta-i toată distracţia noastră.“

Maria BOGDAN

A văzut într-o piaţă din Brăila că era mare aglomeraţie la singurul producător autohton de căpşuni şi atunci a hotărât să se orienteze spre această cultură. Astfel a înfiinţat mai întâi, în comuna Chişcani, din judeţul Brăila, 0,20 ha de căpşun în cultură multianuală clasică, cu stoloni din soiuri aflate în cultură de 20 sau 25 de ani, cumpărate de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni. „Însă tehnologia, soiul sau solul nu mi-au dat randamentul dorit, aşa că am căutat alte soluţii.“

Stoloni din Italia

În 2005 a primit printr-un proiect SAPARD 300.000 de euro pentru extinderea suprafeţei cultivate cu căpşuni, ajungând astfel la 5 ha. Apoi, rămânând fidel crezului că şi în România se poate realiza producţie bună de căpşuni, a mers în Spania, Italia şi Portugalia pentru a se informa la faţa locului despre tehnologia avangardistă practicată aici. Abia în Italia a găsit un partener dispus să-i livreze materialul biologic de înaltă calitate: „Partenerul meu a fost extrem de reticent. Străinii nu-şi permit să ofere material săditor unui cultivator despre care nu ştiu, în prealabil, dacă stăpâneşte tehnologia, ca nu cumva acesta să dea vina eventualelor nerealizări pe materialul săditor. Colaboratorul meu din Italia a venit la Chişcani şi, cu vremea, nu numai că sunt principalul beneficiar de stoloni, ci am devenit un fel de consultant sau reprezentant al firmei sale în România.“

O investiţie pe care puţini şi-o permit…

Aşadar, cu stoloni refrigeraţi aduşi din Italia, a început o nouă etapă în ferma lui Constantin Petre: „Investiţia pentru un hectar de căpşuni este de aproximativ 15.000 de euro. Noi nu am introdus încă în tehnologie cultura anuală, care se practică doar în ţările mari producătoare de căpşuni, ci folosim tot cultura multianuală, de 2 sau de 3 ani, cu vârful de producţie în anul al doilea. Eu, cel puţin, mă voi specializa în cultura bianuală.“ Tot mate­rialul – stoloni, folie şi sistem de irigaţie – este importat, costurile fiind mai mari din acest motiv. Plantaţia este înfiinţată manual (benzi la 30-35/30 cm), partea mecanică realizându-se doar la frezat, bilonat, întinderea foliei şi a furtunurilor de la sistemul de irigare prin picurare. Producţia nu este la nivelul aceleia din Occident: „Ei folosesc tehnologii care presupun investiţii majore, pe care noi nu ni le permitem deocamdată. Ne ducem la 20 tone la hectar, însă gustul este incomparabil mai bun.“

La un hectar lucrează, în medie, 5-6 muncitori, cu un supliment la recoltare (jumătatea lunii mai-jumătatea lunii iunie), iar recolta este valorificată doar în pieţele din zonă: Brăila, Galaţi, Constanţa, Buzău, Focşani etc. Cu supermarketurile nu lucrează pentru simplul motiv că au un sistem greoi de aprovizionare, mult prea complicat pentru o marfă totuşi perisabilă.

…dar câştigul este pe măsură

L-am întrebat pe Constantin Petre dacă un tânăr care are habar de căpşuni poate să-şi asigure traiul cultivând doar 5 ha cu căpşuni. Răspunsul a venit prompt: „Da, poate“. Şi interlocutorul nostru a continuat: „A fost o vreme, şi poate mai este, când agricultorul, că era ţăran, că era inginer, era privit oarecum dispreţuitor. Acum cred că s-au întors lucrurile. Cineva care munceşte poate realiza lucruri de valoare şi în România, cu condiţia să se aşeze serios pe lucru. Nu degeaba se spune că nu există ţară dezvoltată fără agricultură dezvoltată. Dacă toţi s-ar apuca cu nădejde de treabă putem trăi foarte bine şi din agricultură, iar spaţiul rural ar respira altfel, poate a prosperitate?!“

Maria BOGDAN

Aprovizionarea cu piese de schimb, în cel mult o zi

Conform celor spuse la inaugurare, cu ajutorul noului centru timpul de livrare pentru piesele de schimb va fi scurtat de la 3-4 zile la maximum 24 de ore de la lansarea comenzii, fiind totodată asigurată şi o mai bună acoperire a punctelor de service.

Construcţia cuprinde, pe lângă spaţiile de birouri, un depozit cu o suprafaţă totală de 1.850 m2 care va avea o capacitate de minimum 8.000 de repere.

Centrul se adresează exclusiv distribuitorilor Claas, care se vor asigura de onorarea comenzilor lansate de fermieri.

„Acest centru, prin amplasare, prin deschidere, subliniază încă o dată importanţa pe care firma Claas o acordă agriculturii româneşti. Claas a văzut în România o piaţă cu potenţial fantastic. Acest lucru s-a văzut şi în anii ’60, când aici în ţară erau 200 de combine Matador Gigant. Din păcate, după aceea sistemul politic nu a mai permis prezenţa noastră pe piaţă“ – a afirmat Luigi Radu (foto), director regional de vânzări şi marketing.

Domnia sa a adăugat că, imediat după 1990, când graniţele s-au deschis, Claas a fost prima companie venită aici, iar anul acesta se sărbătoresc 20 de ani de prezenţă neîntreruptă în România.

„La început, am avut o reprezentanţă, un birou. Apoi activitatea s-a dezvoltat, prin prezenţa a doi importatori. La ora actuală, sistemul de distribuţie s-a perfecţionat şi, astfel, am ajuns la acest centru regional propriu lângă Bucureşti şi la încă patru distribuitori în ţară, prin intermediul cărora acoperim cerinţele fermierilor români“ – a amintit Radu.

În opinia sa, fiecare producător încearcă, prin produse şi servicii asigurate, să fie cel mai bun. Însă noţiunea de bun este relativă.

„Noi nu putem să apreciem niciodată cât de buni suntem, ci numai fermierii o pot face. Afirmaţia acestora se leagă direct de încrederea pe care ne-o acordă şi prin deciziile pe care ei le iau când fac o investiţie“ – a menţionat directorul regional de vânzări şi marketing.

De ce în România?

Claas a ales România pentru că suprafeţele mari şi profesionalismul cu care se lucrează în agricultura noastră nu au fost nişte necunoscute.

„Claas a constatat că, în ultimul timp, fermierii români au avut acces la toate informaţiile disponibile la nivel mondial cu privire la agricultură, tehnici de semănat şi recoltat. Ca urmare, au crescut pretenţiile, ajungând la acelaşi nivel cu cele ale fermierilor occidentali. Acest lucru ne obligă şi pe noi să ne ridicăm la nivelul cerinţelor lor. De aici s-a ajuns la decizia conducerii Claas de a deschide Centrul regional Bucureşti care are, ca prim rol, pe lângă consultarea fermierilor, şi găsirea unor soluţii de finanţare, un service mai bun, asigurarea pieselor de schimb şi, nu în ultimul rând, un element important, şcolarizarea“ – a mai spus Luigi Radu.

Domnia sa a precizat că, în final, factorul uman stabileşte performanţele unui utilaj. Dacă factorul uman este bine pregătit, dacă are condiţii bune de lucru, atunci apar şi rezultatele bune. De aceea, unul dintre obiectivele companiei este să asigure şcolarizarea la nivelul cel mai înalt, atât pentru mecanizatori, cât şi pentru maiştrii mecanici şi specialiştii de service.

Pe scurt, despre Claas

Claas este o companie familială, fondată în 1913 în Germania, care astăzi are peste 9.500 de angajaţi şi a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 2,5 miliarde de euro. Deţine 14 centre de producţie, dintre care şapte în Germania şi alte şapte împărţite în Franţa, Rusia, Statele Unite, India şi Ungaria.

Potrivit statisticilor, compania este lider de piaţă la nivel european pentru combine, în timp ce combinele de recoltat furaje îi conferă poziţia de lider la nivel internaţional.

Lucian Buzdugan: „Inaugurarea de astăzi arată că în România se mai fac şi lucruri bune, ceea ce este de apreciat. Important este că vine în sprijinul nostru, al fermierilor, apropiind de o zonă agricolă puternică a României un centru de distribuţie a pieselor de schimb. Ştiu că firma Claas este puternic ancorată în agricultura româneacă, dar am să mă refer numai la relaţia societăţii pe care o conduc cu această companie.

În Insula Mare a Brăilei am avut până recent o sută de combine, dintre care 65 Claas. Astăzi am semnat un contract şi, până la începerea campaniei de recoltare, vom mai primi încă 33 de combine Claas, de ultimă generaţie. După cum vedeţi, în ceea ce priveşte combinele noi mergem pe Claas. De asemenea, avem în vedere şi achiziţionarea unui număr de tractoare de mare putere, de 350 CP, tot de la Claas.

Dar nu sunt suficiente utilajele performante. În fiecare an, sperăm că o să plouă. Anul acesta demonstrează cât de importante sunt amenajările pentru irigaţii. Cultura de rapiţă este compromisă, iar orzul este piedut pe jumătate. De asemenea, grâul a ieşit destul de anemic din iarnă, pentru că, în lipsa apei, nu a înfrăţit suficient. Acolo unde noi am avut irigaţii, pe vreo 5.500 ha, rapiţa este mai frumoasă decât în ceilalţi ani. Pentru această cultură am udat de două ori în toamnă şi o dată în primăvară.“

Nicuşor Şerban: „Teoretic, dotarea cu maşini şi utilaje de ultimă generaţie ar trebui să eficientizeze activitatea agricolă. Este foarte importantă venirea în România a firmelor cu utilaje performante. Însă trebuie să structurăm, să dăm de lucru acestor utilaje suprafeţe corespunzătoare. Firma Claas, şi nu numai, vine la noi cu utilaje de mare şi foarte mare putere. Deci pasul care trebuie făcut, în special de cei care nu au înţeles acest lucru, este comasarea terenurilor agricole, astfel încât utilajele să fie folosite în concordanţă cu suprafeţele cărora le sunt destinate.

De asemenea, este foarte importantă asigurarea pieselor de schimb şi a service-ului, indiferent de cât de performant ar fi un utilaj. După părerea mea, dintre firmele care comercializează utilaje agricole, cea care va rezolva cel mai bine problema service-ului şi a pieselor de schimb va vinde în continuare utilaje.

Incontestabil, trebuie respectată şi tehnologia pentru fiecare cultură. Dar, înainte de toate, ar fi trebuit să fie asigurată apa pentru irigaţii în zona Bărăganului, unde eu îmi desfăşor activitatea. Noi cumpărăm utilaje de mare performanţă şi aplicăm cele mai bune tehnologii. Toate costă bani! Dar recolte cu adevărat mari nu putem obţine, pentru că nu avem apă. De aici şi fluctuaţiile de producţie. De peste 20 de ani se tot vorbeşte, dar nimeni nu a stabilit crearea unor sisteme de irigaţii.“

Traian Dobre

Importanta manifestare, care a găzduit în acest an peste 250 de expozanți din 13 ţări și căreia ia trecut pragul câteva zeci de mii de vizitatori, s-a desfășurat în acest an în perioada 2-6 mai. Concomitent au avut loc mai multe manifestări, conferințe, întâlniri cu expozanții, la multe dintre ele participând și Comisarul pentru Agricultură al Uniunii Europene, Dacian Cioloș, un consecvent vizitator al acestei expoziții, noul ministru al agriculturii, Daniel Constantin, alte importante personalități din țară și străinătate care au salutat performanţa Târgului Agraria de a ajunge la cei 18 ani, personal pe organizatori – Corina Mareş, director general DLG InterMarketing şi Bernd Cokch – DLG Internaţiona Germania.

Printre evenimentele cele mai importante amintim întâlnirea Asociaţiei Crescătorilor de Bivoli din Transilvania a cărei temă a fost: rolul asociaţiei în creşterea bivolului, urmată de prezentarea bivolilor în ring cu premierea celor mai frumoase exemplare; conferinţa cu tema Norme europene de confort la bovine. Performanţe ale hibrizilor de carne susţinută de profesorul Ioan Podeanu de la USAMV Timişoara; Simpozionul „Patologie bovină“ organizat de Colegiul Medicilor Veterinari din România.

În aceeaşi perioadă a mai avut loc cea de-a treia Conferinţă a Consorţiului european al universităţilor de ştiinţe ale vieţii CASEE: „Agricultura durabilă şi producţia alimentară în regiunea Dunării“  ce a avut loc la USAMV Cluj-Napoca. Printre invitaţi la acest eveniment au fost Comisarul European pentru Agricultură Dacian Cioloş, Vicepreşedintele Academiei Române Cristian Hera, Rectorul Universităţii pentru Agricultură BOKU din Viena şi Preşedinte al CASEE, Martin Gerzabek, alte personalităţi.

O importantă suprafață a fost ocupată de această dată de sectorul zootehnic, reprezentat de asociații profesionale și federații ale crescătorilor diferitelor specii de animale, dar și de instituții ale statului cu atribuții în domeniu. Sectorul de industrie alimentară a fost de asemenea bine reprezentat prin firme de procesare a diferitelor materii prime din sectorul vegetal și animal, fabricanţi de produse tradiționale și ecologice. Firme ce produc și comercializează diferite input-uri, echipamente și utilaje, constructori de sere și solarii, instituţii bancare şi de asigurări au fost, de asemenea, prezente cu o gamă tot mai diversificată și modernă de produse. Printre ele s-au aflat Tehnofavorit SA Bonțida – Cluj, Claas, Agriromex, NHR Agroparteners, MAP – Mașini Agricole Performante, Ipso, Maschi Gaspardo, Titan Machinery, Euralis seminţe, Guyomarc’h România – nutriţie animală, Caussade Semences, ProCredit Bank, Groupama Asigurări ş.a.

Numărul din ce în ce mai mare de firme participante, de expozanţi şi manifestări au demonstrat faptul că Agraria a crescut în cei 18 ani devenind una dintre cele mai importante manifestări expoziţionale de profil din România şi cea mai grandioasă din Transilvania.

Urăm organizatorilor cel puţin acelaşi mare succes şi în anii ce vor veni.

I. BANU

– Ce noutăţi aduce AgriPlanta 2012?

– În primul rând, am extins durata expoziţiei la 4 zile. Mai exact, aceasta se va desfăşura între 7 şi 10 iunie 2012, în aceeaşi locaţie ca şi anul trecut.

Printre noutăţile ediţiei se mai află Forumul privind Politica Agricolă Comună şi evenimentele producătorilor şi distribuitorilor de seminţe, fertilizanţi şi produse pentru protecţia plantelor. Zilnic, AgriPlanta va găzdui demonstraţiile practice „Biomasa – Energie pentru toţi“.

Este singura expoziţie din România care reuneşte, în câmp, loturi demonstrative, demonstraţii comentate cu maşini agricole şi standuri expoziţionale ale producătorilor şi distribuitorilor de utilaje şi echipamente agricole, sămânţă, îngrăşăminte, fertilizatori, produse pentru protecţia plantelor, silozuri, furnizori de finanţare pentru agricultură etc. Însă am gândit o extindere a conceptului, pornind de la un model creat de Societatea Germană pentru Agricultură – DLG e.V.

– Demonstraţii au fost şi anul trecut…

– Da, dar anul acesta abordăm tematici noi precum „Tractoare inteligente: „GPS. Auto Tracking. Compatibilitate ISOBUS“, „Maşini pentru administrarea îngrăşămintelor chimice solide“, alături de cele deja cunoscute „Tehnici moderne pentru protecţia plantelor“ şi „Lucrările solului şi de semănat“.

– Am înţeles că AgriPlanta este o expoziţie pentru fermieri şi pentru familiile lor. Vă rog să explicaţi acest lucru.

– Da, vom avea activităţi speciale pentru Femeia Agri (AgriWoman), concursuri şi activităţi de tip Învăţăm jucându-ne la AgriKids. De asemenea, vizitatorii vor putea participa la Tombola AgriPlanta 2012, iar cei mai iscusiţi fermieri îşi vor putea dovedi abilităţile în manevrarea tractorului în zona „Tractor şi tractorist“, cu tractoare puse la dispoziţie de organizator. Detalii se găsesc pe site-ul www.agriplanta.ro

Noutăţi pentru zootehnie

– Ce noutăţi are DLG pentru sectorul zootehnic?

– În toamnă, crescătorii de animale şi specialiştii în zootehnie sunt aşteptaţi la ediţia 2012 a expoziţiei EuroTier, cel mai important eveniment de profil din lume, programat între 13 şi 16 noiembrie 2012, în Complexul expoziţional din Hanovra, în Germania. Expoziţia este organizată de DLG – Societatea Germană pentru Agricultură şi prezintă tehnologii pentru creşterea de bovine, porcine, păsări de curte, ovine şi, mai nou, cabaline, precum şi tehnologii pentru acvacultură.

Aproape simultan cu EuroTier 2012, vor avea loc Expoziţia Mondială de Păsări de Curte, Congresul anual al Asociaţiei Germane a Medicilor Veterinari (BPT) şi o expoziţie specializată veterinară, precum şi expoziţia internaţională BioEnergy Decentral, care prezintă tehnologii pentru alimentare cu energie regenerabilă în sistem descentralizat.

– Există facilităţi pentru fermierii românii?

– Vizitatorii din România pot beneficia, în anumite condiţii, de bilete gratuite de acces în expoziţie. Cei interesaţi pot contacta DLG InterMarketing, reprezentantul în România al DLG e.V., la telefon 021/317.12.26 sau 0722.633.639.

A consemnat Traian DOBRE

Până acum măsurile sociale din agricultură au făcut ca acest sector important al economiei naţionale să nu fie competitiv. De aceea diminuarea numărului de ferme care practică o agricultură de subzistenţă ar trebui să constituie unul dintre obiectivele principale ale politicii de dezvoltare rurală dacă se urmăreşte ca agricultura românească să existe şi să influenţeze piaţa comunitară. Situaţia din România, raportată la cea din celelalte state membre UE, scoate în evidenţă faptul că 91% din teritoriu şi 59% din populaţie sunt concentrate în mediul rural.

În UE există un număr de peste 13 milioane de ferme, dintre care 3,85 milioane se găsesc în România. În UE, dimensiunea medie a unei ferme este de 12,6 ha, iar în România aceasta este de numai 3,5 ha. Diferenţele sunt şi mai mari dacă se analizează dimensiunea economică, media în UE este de 11,3 UDE şi de numai 1 UDE în România. Din totalul exploataţiilor agricole, 55,6% sunt sub 1 ha (2,13 milioane exploataţii), iar suprafaţa totală a acestora (1,03 milioane ha) reprezintă 6,79% din total.

Principala trăsătură a agriculturii UE este reprezentată de exploataţiile agricole familiale care creează în medie 1-1,5 locuri de muncă. În România, producţia agricolă se bazează, în special, pe fermele de mici dimensiuni, ferme de semisubzistenţă, care deţin o pondere covârşitoare de 78%, cu mai puţin de 1 UDE.

Pentru România, totalul plafoanelor naţionale, pentru perioada 2014-2020, se ridică la cca 12,9 miliarde euro, sumă mai mare cu 59% faţă de cea din perioada 2007-2013. Valoarea sprijinului este mai mare, fiind vorba de suprafeţe de referinţă diferite şi având în vedere că cea din propunerea Comisiei este mai mare decât cea din reglementările actuale. Sprijinul pe unitatea de suprafaţă din pilonul 1 nu vine în spiritul echităţii dintre agricultori, la nivel european, chiar dacă plafoanele naţionale stipulate prevăd o creştere certă. În propunerea Comisiei sunt şi indicaţii referitoare la estimarea plăţii medii/ha în UE, aceasta fiind de cca 266 euro/ha.

Plafonarea va afecta puternic veniturile din plăţi directe pe care le-ar obţine cele mai competitive ferme din România (cele de peste 5.000 ha) şi într-o măsură mai mică fermele cu suprafeţe de până la 5.000 ha. România ar trebui să ceară o perioadă de tranziţie sau un plafon mai mare (peste 300.000 euro) şi eventual luarea în considerare a deducerii valorii serviciilor, deoarece acestea includ o mare parte din forţa de muncă utilizată în aceste ferme. Conform datelor Comisiei, plata medie pe fermă în România era, în 2009, de 493 euro, în timp ce nivelul maxim al plăţii medii pe fermă era de cca 21.000 euro în Spania.

Plata pe exploataţie, în anul 2017, dacă plafonul de plată pentru România este de 1,939 miliarde euro, ar fi de cca 260,7 euro/fermă, deci sub 500 euro/fermă, care este suma minimă prevăzută de schemă.

Însă, conform propunerii Comisiei, nivelul minim al plăţii unice pe fermă nu trebuie să fie mai mic de 500 euro/fermă, ceea ce este în contradicţie cu plafonul acordat României.

Statele cu o agricultură competitivă, cu ferme mari şi eficiente, în care forţa de muncă ocupată în agricultură este relativ redusă, se situează pe poziţii liberale şi sunt dominate de preocupările privind calitatea mediului, prezervarea peisajelor, dezvoltarea echilibrată a zonelor rurale.

Pentru statele mai puţin dezvoltate, cu ferme mici şi numeroase, dar mai ales cu o populaţie importantă ocupată în agricultură, este vitală menţinerea unei politici agricole care să subvenţioneze într-o formă sau alta fermele, pentru a putea face faţă concurenţei pe piaţa agricolă comunitară. Pe poziţia aceasta se situează multe din statele nou aderate, dar şi Italia, Portugalia şi Franţa.

Diversificarea economiei rurale este un obiectiv strâns legat de nivelul de educaţie şi calificare al forţei de muncă rurale, iar transferul forţei de muncă de la activităţi agricole la activităţi nonagricole necesită o evaluare a instruirii, calificărilor şi abilităţilor, precum şi a nevoilor de instruire continuă.

În acest context, rolul Camerei Agricole este extrem de important dacă luăm în calcul principala atribuţiune a acesteia, şi anume de a acorda consultanţă în toate direcţiile: tehnic, economic, juridic etc.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Cazul Comarnic

Un exemplu concret este cel din Comarnic. Primarul a refuzat sistematic să închirieze păşunile adevăraţilor crescători, preferând asociațiile Pleșuva și Alpin, conduse de doi prieteni apropiaţi. Cele două asociaţii, pentru curăţarea islazurilor de mărăcini, au încasat 850 lei/ha, preţ de opt ori mai mare decât media practicată la nivel de ţară. Din 2007 până în prezent, cei mai mulţi dintre fermierii locali nu au primit niciun ban. Mai mult, edilul a declarat că primăria coseşte livezile şi că nu sunt crescători de animale în zonă.

Crescătorii de animale din localitate, obligaţi să ţină animalele închise sau să le ducă la păscut dincolo de Predeal, au depus plângere la DNA pentru deturnarea de fonduri europene. Cum sesizările lor nu au avut niciun rezultat, oamenii s-au adresat la Parlamentul European (PE) şi la Organizaţia de Luptă Antifraudă (OLAF).Anchetatorii europeni au constatat că „au fost stabilite nereguli la aplicaţiile pentru finanţare pe anii 2007-2011, iar sumele necuvenite au fost recuperate“.

De asemenea, PE le-a răspuns ţăranilor, în data de 09.01.2012, comunicându-le că Petiţia nr. 0811/2011, împotriva Ordinului nr. 41/2010, care permite consiliilor locale să se declare crescători de animale, a fost analizată şi acceptată, iar Comisia Europeană (CE) a început deja efectuarea unei anchete preliminare „privind unele aspecte ale problemei“.

Primele sesizări, în 2010

Menţionăm că, încă din vara anului 2010, în urma sesizărilor formulate de către sute de fermieri din ţară, APAF a făcut o cercetare cu privire la deturnarea destinaţiei unor sume uriaşe de bani proveniţi de la Uniunea Europeană, destinaţi crescătorilor de animale pentru păşunea folosită, bani care au ajuns în mâinile unor primari.

Astfel APAF a descoperit că, la nivel guvernamental, au fost emise ordine care permiteau primăriilor să se declare crescători de animale, iar unii primari au falsificat declaraţia de eligibilitate depusă la APIA, susţinând că în acele localităţi nu există crescători, pentru ca primăriile să poată încasa subvenţia pentru păşune în locul fermierilor.

Consecinţele au fost dramatice. Crescătorii, neavând unde să mai ducă animalele la păscut, au fost nevoiţi să le sacrifice. Ca urmare, numărul bovinelor şi ovinelor a scăzut din 2007 până acum de aproape trei ori la nivel naţional.

Dr. Garbis Vincentiu Kehaiyan nu-și poate explica de ce durează aşa de mult rezolvarea plângerilor la nivelul DNA. Din câteva sute depuse împotriva primarilor în toată ţara s-au finalizat numai câteva în tot acest interval.

Traian DOBRE

Francezii preferă carnea de vită

Altădată apanajul ţărilor bogate, consumul de carne nu încetează să crească la nivel global. Creşterea nivelului de trai în ţările în curs de dezvoltare amplifică efectele catastrofale, dar puţin discutate, ale unui supraconsum de carne nesustenabil şi inutil, potrivit site-ului www.notre-planete.info. În medie, un om consumă 100 de grame de carne pe zi, cu menţiunea că în statele dezvoltate nivelul este mai mare cu 200 de grame pe zi, în timp ce în statele în curs de dezvoltare este de circa 47 de grame. În Franţa, de exemplu, după ce se redusese consumul individual începând cu anul 1998, a avut loc o revenire a acestuia după 2010, avansul fiind de 1%. În medie, un francez consumă circa 88 kg de carne pe an, faţă de 81,9 kg media UE, ceea ce reprezintă aproximativ 240 grame pe zi, adică echivalentul a cinci bucăţi de jambon. Acest consum presupune însă sacrificarea a 1,1 miliarde de animale pe an, respectiv 60 miliarde la nivel mondial. De precizat că Franța este cel mai mare consumator european de carne de vită.

Scade consumul în Ţara hamburgerului

Dacă la francezi consumul este în creștere, la americani se menține pe scădere de câțiva ani, potrivit datelor Earth Policy Institute. Astfel, după vârful din 2007 când se ajunsese la 84 kg/an pe cap de locuitor, consumul a ajuns în 2011 la 78 kg/an, ceea ce presupune o scădere de 10%. Conform Ministerului american al Agriculturii, cel mai mult s-a redus consumul de carne de vacă – scădere de 43% începând cu mijlocul anilor 1970. Acest fapt a fost compensat totuși de majorarea constantă a consumului de carne de pasăre, mai puțin scumpă și mai puțin poluantă. Lipsa de interes a americanilor pentru carnea de vacă este urmarea prețurilor tot mai mari, pe fondul scumpirii cerealelor. Țara hamburgerului consumă 1/6 din carnea produsă la nivel mondial, potrivit cotidianului francez Le Monde.

Presiune pe suprafaţa agricolă disponibilă

Producția mondială de carne s-a mărit de patru ori între 1950 și 2000, mai arată site-ul notre-planete.info. Dacă în 2009 era de 283,9 milioane de tone, pentru 2050 este estimat că ar putea atinge 465 milioane de tone, în timp ce producția de lapte se va majora de la 702,1 milioane de tone la 1.043 milioane de tone, odată cu creșterea demografică și a evoluției obiceiurilor alimentare. Pentru a hrăni însă efectivele de animale este nevoie de tot mai multe cereale. Datele Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) arată că este necesară dublarea producției agricole până în 2050. Pentru a produce un kilogram de carne sunt necesare 7 kg de cereale. UE este al patrulea importator de carne de bovine după SUA, Rusia și Japonia, circa 80% din importurile UE provenind din America de Sud.

Creşterea animalelor şi emisiile de gaze cu efect de seră

Un raport FAO din 2006 arăta că aproximativ 18% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial erau produse de crescătoriile de animale, ceea ce înseamnă chiar mai mult decât emisiile poluante produse de transporturi. Există însă și unele calcule din 2009 realizate de experții pe probleme de mediu de la Banca Mondială, conform cărora în realitate crescătoriile de animale ar produce mai mult de jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră. În Franța, de exemplu, crescătoriile constituie al doilea domeniu care produce astfel de emisii după sectorul rezidențial. Principalul efect este încălzirea globală, nu mai vorbim de impactul asupra mediului.

Consecinţele creşterii numărului fermelor intensive asupra mediului

Creşterea constantă a numărului de ferme cu sistem de creștere intensiv în Franța și mai ales în Bretania are consecințe directe asupra mareelor. Fenomenul se manifestă prin poluarea algelor verzi care invadează litoralul degajând concentrații puternice de hidrogen sulfurat (H2S). Or, acest gaz este toxic când este inhalat și poate fi chiar mortal pentru animalele acvatice și terestre. Crescătoriile de animale contribuie direct la acest fenomen prin revărsarea gunoiului de grajd și indirect prin excesul de îngrășăminte din cerealele folosite pentru hrana animalelor. Mai mult, în numeroase cazuri nitrații din dejecțiile animale, dar și alți agenți patogeni ajung în pânza freatică, punând în pericol rezervele de apă potabilă.

În ceea ce privește apa, aproximativ 5.000 de litri de apă sunt necesari pentru a produce 1.000 kcal de aliment de origine animală, față de 1.000 litri dacă acesta este de origine vegetală. Într-adevăr, creșterea animalelor necesită cantități foarte mari de apă: pentru a produce un kg de carne de vită este nevoie de 15.500 litri de apă comparativ cu doar 290 de litri pentru 1 kg de cartofi. Conform unor cifre făcute publice de Asociația Națională Interprofesională a Crescătorilor de Animale și a Cărnii (INTERBEV) din Franța, 94% din apa necesară pentru producția de carne de vită provine din apa de ploaie.

Şi, în final, creșterea animalelor este cea mai mare sursă sectorială de poluanți pentru apă: în principal, aceștia sunt deșeurile animale, antibioticele, hormonii, îngrășămintele și pesticidele utilizate pentru culturile fura­jere, sedimentele de pe pajiștile erodate. Potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană, creșterea animalelor este responsabilă de 64% din emisiile de amoniac (NH3), una dintre principalele cauze ale ploilor acide. Sistemele industriale de producere sunt de multă vreme întâlnite în țările dezvoltate și devin din ce în ce mai răspândite în țările în curs de dezvoltare.

Ioana GUŢE

Excepţia numită Smithfield

După ce aproape șase ani livrările românești de carne și preparate din carne de porc au avut interdicție pe piața UE, anul 2012 a debutat cu vești bune pentru crescătorii români de porci, de la 1 ianuarie fiind permis accesul cărnii autohtone pe piața comunitară. Rămâne de văzut însă câți dintre producătorii importanți de la noi vor avea disponibil pentru extern și mai ales câți dintre ei se ridică la standardele comunitare. Potrivit datelor Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), un număr de 12 solicitanţi au depus documentaţia în vederea includerii în sistemul ce permite României expedierea către alte state membre de carne proaspătă, precum și de preparate. Printre acestea s-au numărat firme precum Smithfield Ferme, Marex, Vegetal Trading Brăila, Romsuintest Periș, Carniprod sau Complexul de Porci Brăila. Au primit acceptul de la ANSVSA holdingurile Smithfield Ferme și Marex, acesta din urmă retrăgându-și ulterior cererea.

Americanii mizează pe exporturile din România

Conducerea grupului american, cel mai mare producător de carne de porc din lume, se arată mulțumită de decizia Comisiei Europene cu privire la reluarea livrărilor românești de carne pe piața comunitară. Drept urmare, și planurile lor sunt pe măsură, după cum se arată în raportul grupului pentru primele nouă luni ale anului fiscal 2012. Americanii vizează atât piața internă, cât și state din Europa sau chiar din Asia.

„Am primit aprobarea să exportăm produse din carne de porc din România în alte state ale Uniunii Europene. În consecință, ne așteptăm și la îmbunătățirea rezultatelor operațiunilor pe segmentul cărnii în România pentru actualul an fiscal (se încheie în aprilie, n.r.), dar și pentru anul fiscal 2013“, se arată în raportul grupului american.

În primele trei trimestre ale anului fiscal 2012, vân­zările grupului în România au atins 147,2 milioane de dolari, în timp ce profitul operațional a fost de 2,7 milioane de dolari. Compania a primit subvențiile de la stat în valoare de 3,9 milioane de dolari.

Tranzacție Integra

Dacă Smithfield este interesat de exporturi, există și companii precum Integra (furnizor de carne proaspătă şi semiprocesată pentru retail și de materie primă pentru producătorii de mezeluri) pentru care piața internă este prioritară. Sau cel puțin așa afirmă reprezentanții noului proprietar al firmei – fondul european de investiții HKD Industries. Preluarea Integra este prima achiziţie a fondului în România, pentru care principalele domenii de interes sunt industria alimentară şi agricultura. În ceea ce privește valoarea tranzacției, aceasta este estimată la circa zece milioane de euro, valoare care include infuzia de capital adusă de noii acţionari, acoperirea datoriile societăţii, investiţiile pentru modernizarea unităţii, dar şi banii primiţi de foştii proprietari.

Înființată în 1991, Integra este unul dintre principalii furnizori locali de carne proaspătă şi semiprocesată de porc, vită şi oaie din România. Materia primă provine în mare parte de pe piaţa internă – 70% din necesar, restul reprezentând importuri din ţări precum Belgia, Olanda sau Germania. Firma are o fabrică la Chitila, unde compania dispune de o capacitate de producţie totală de 1.500 de tone pe lună. În 2010, Integra a avut o cifră de afaceri de 24 milioane de euro.

Pagină realizată de Ioana GUŢE

Preţul grâului a crescut către sfârşitul de săptămână după scăderile succesive înregistrate la începutul ei. Publicarea raportului USDA, din 30 martie, referitor la intenţiile de semănat ale producătorilor din SUA a reţinut atenţia operatorilor, pe mulţi dintre aceştia surprinzându-i suprafaţa mică cu grâu de numai 55,9 milioane de acri. Tensiunile de pe piaţa porumbului au menţinut preţul grâului la un nivel ridicat. Suprafeţele mai mari ce vor fi semănate cu porumb au darul de a destinde pieţele cerealelor pentru următorul an de piaţă. Preţul grâului din Argentina şi Australia, tot mai prezent pe pieţele internaţionale şi certificatele emise de UE în ultima săptămână aferente cantităţii de 210.000 de tone, mai mică cu 230.000 de tone comparativ cu situaţia din săptămâna anterioară, scot în evidenţă lipsa de competitivitate a grâului european. Egiptul a anunţat în ultima săptămână achiziţionarea cantităţii de 120.000 de tone, iar Marocul a cantităţii de 180.000 de tone.

Cotaţiile grâului la Bursa din Chicago

(vezi tabel în revistă)

Piaţa externă a porumbului

Perspectivele de pe piaţa porumbului s-au confirmat în ultima săptămână în urma raportului USDA de vineri, iar volatilitatea în creştere a permis mişcări financiare importante, în special pe pieţele americane. Operatorii au căutat să devină imuni la volatilitatea observată prin intermediul raportului USDA, dorinţa de a obţine profit ducând la un raport mult mai puţin contrastant. Pe termen scurt stocul de porumb al USDA este mai mic decât aşteptările operatorilor, ceea ce a dus la confirmarea tensiunii existente pe această piaţă cu o ofertă mai redusă decât creşterea cererii. Pe termen lung, porumbul îşi pierde rolul de dirijor al pieţelor cerealelor ţinând cont de stocul existent, dar şi de suprafeţele ce se intenţionează a fi semănate. În SUA se esti­mează că se va semăna cu porumb cea mai mare suprafaţă din 1937 şi până în prezent, permiţând astfel ca producţia estimată să fie mai mare cu cca 50 milioane de tone comparativ cu cea înregistrată în anul anterior de piaţă. O producţie mai mare de porumb pentru următorul an este anunţată şi în bazinul Mării Negre.

Cotaţiile porumbului la Bursa din Chicago

(vezi tabel în revistă)

Piaţa externă a orzului

Preţul orzului furajer a crescut, către sfârşitul de săptămână, ca urmare a evoluţiilor pieţelor cerealelor, după raportul publicat de USDA. Orzul livrat în Portul Rouen – Franţa a câştigat, faţă de săptămâna precedentă, cca 4 euro/tonă, ajungând la 204 euro/tonă. Ca şi în cazul altor cereale, cererea internaţională a fost mai mare în ultima săptămână, ceea ce a făcut ca preţul să se menţină la un nivel ridicat. Marocul şi Qatarul s-au poziţionat pe piaţă către achiziţii cu cantităţi de 75.000 de tone, respectiv 134.000 de tone.

Cotaţiile orzului FOB – FRANŢA

(vezi tabel în revistă)

Piaţa externă a oleaginoaselor

Soia. Numeroşi fermieri americani s-au temut de deteriorarea condiţiilor climatice şi au alocat suprafeţe mai mari porumbului în detrimentul soiei. Raportul de vineri a scos în evidenţă faptul că suprafaţa cultivată cu soia este mai mică decât cea din anul anterior cu 1,5%. În contextul în care producţia de soia a Americii de Sud este estimată în scădere se confirmă tensiunea existentă pe piaţa nord-americană a complexului soiei, ceea ce va duce la creşterea preţului în perioada următoare. Săptămâna anterioară a fost benefică pentru complexul soiei în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor.

Cotaţiile pentru soia la Bursa din Chicago

(vezi tabel în revistă)

Floarea-soarelui. Piaţa uleiului a înregistrat o anumită fermitate ca urmare a evoluţiei preţului petrolului. Cu toate că moneda europeană a crescut faţă de dolar, uleiul de floarea-soarelui s-a menţinut la un nivel ridicat, la fel cum s-a întâmplat şi cu celelalte uleiuri vegetale. Perspectivele rămân bune în perioada următoare, estimându-se că preţul va rămâne la un nivel destul de bun.

Cotaţiile la floarea-soarelui FOB – FRANŢA

(vezi tabel în revistă)

Preţul uleiului din floarea-soarelui la Bursa din Rotterdam

(vezi tabel în revistă)

Preţul rapitei a înregistrat o nouă săptămână de creştere ca urmare a raportului USDA apărut la sfârşitul săptămânii anterioare. Operatorii au aşteptat să vadă intenţiile de semănat ale fermierilor americani. Preţul rapiţei va urmări aceeaşi pantă ca şi preţul soiei. Bilanţul rapiţei rămâne deficitar la nivel european, ţinând cont de distrugerile provocate de gerul din această iarnă atât în ţările din estul european cât şi în Franţa, Polonia şi Germania. Singurul punct întunecat rămâne cantitatea de rapiţă ce va fi procesată în următorul an de piaţă. La aceasta se mai adaugă şi scăderea preţului petrolului, care este departe de creşterile din săptămânile anterioare.

Cotaţiile rapiţei – MATIF

(vezi tabel în revistă)

Dumitru Daniel SANDU

Agricultura se limitează la creșterea câtorva animale, oi, vaci și capre, precum și la micile plantații de pruni și meri. Mașini și utilaje agricole nu există, pentru că nu ar avea acces pe pantele abrupte. Așa că micul fermier trebuie să se mulțumească doar cu o motocoasă și calul „putere“ înhămat la căruță. Chiar și în aceste condiții vitrege, oamenii speră la mai bine, la dezvoltarea fermei.

Ion Ionescu (foto), astăzi în vârstă de 46 de ani, este unul dintre fiii satului care a încercat să nu mai crească animale, așa cum fac părinții lui. A „evadat“ și s-a angajat ca muncitor ceramist la Curtea de Argeș, unde a lucrat până în 1998, la o firmă care s-a desființat.

Revenit acasă, s-a hotărât să dezvolte mica sa afacere. Pe atunci avea numai trei vaci cu lapte și o livadă cu pruni, de 0,25 ha. Un prim pas a fost făcut prin înregistrarea fermei ca PFA (persoană fizică autorizată). Apoi a obținut atestat pentru produse tradiționale, în cazul său, pentru cașcaval afumat.

Forța de muncă era și este asigurată de membrii familiei, adică de el și de Gabriela (foto), soția sa, și de unii zilieri, când este cazul. Mai rar, cei doi primesc o mână de ajutor de la copii. Cristina, fiica, este studentă la Universitatea București și nu vrea să mai audă de îngrijirea animalelor. Cătălin, fiul, învață la un liceu din Curtea de Argeș și nu dă semne că ar vrea să continue munca părinților săi.

„Băiatul se gândește să plece la muncă în străinătate. Încă nu știm ce va face“, ne-a declarat Ion.

O combinaţie interesantă: caşcaval şi ţuică

Zilnic, familia Ionescu obține 130 litri de lapte, în medie numai 13 l/vacă (spre comparație, în fermele mari producția medie este de 27-28 l/vacă!). Întreaga cantitate obținută se folosește la prepararea cașcavalului. Este afumat cu rumeguș de rășinoase. Din el se prepară aproximativ 10 kg de cașcaval care este vândut cu 18 lei/kg.

„Nu facem altceva decât cașcaval afumat. La ăsta ne pricepem, pentru că am învățat de la părinții noștri“, a afirmat Gabriela.

Ion ne-a spus că, în general, toată producția este vândută unui intermediar care duce produsul pe piețele din Curtea de Argeș și Pitești. Însă vara, când cantitatea este mai mare (în medie 15 l/vacă/zi), o parte din cașcaval este dat unei vecine care îl vinde la piață.

Produsul este 100% ecologic, dar neînregistrat. Dacă ar fi avut etichetă „Eco“, prețul urca la cel puțin 50 lei/kg.

Inițial, livada a avut 2.500 de metri pătrați. Apoi, a fost extinsă la 5.000 mp. În plantație nu există decât pruni şi nu se aplică niciun tratament. Singurul îngrășământ folosit este puținul bălegar obținut de la vaci. Practic, este o producție ecologică, dar neînregistrată ca atare. Din acest motiv, cantitatea de prune este mult redusă.

În mod normal, pe 0,5 ha se pot planta aproximativ 300 de pruni, în sistem clasic. Cum productivitatea este de cel puțin 30 kg/pom, ar rezulta minimum 9.000 kg de fructe. Însă Ionescu are pomii rari, precum dinții babei, și recoltează numai vreo 1.500 kg.

„Pomii se mai îmbolnăvesc, dar chimicalele sunt scumpe. Nu ne putem permite să dăm bani pe ele. Apoi nu avem pruni din ăia importați, ci de-ai noștri, autohtoni, care sunt mai rezistenți“ – a afirmat Ion.

Toate prunele sunt puse la fermentat, pentru țuică. Dacă băutura ar fi fost înregistrată drept ecologică, așa cum este de fapt, ar fi putut fi vândută cu cel puțin 40 lei/l. În lipsa atestării, prețul este de numai 10 lei/l.

Din cei 500 l de țuică obținută, „cu tărie după gust“ (așa s-a exprimat Ionescu!), doar aproximativ 50 l sunt vânduți la piață. Din ce rămâne, o parte este consumată în familie, iar o altă parte ajunge la oamenii care lucrează cu ziua pentru gospodar.

Mecanizare înseamnă o cositoare

Singurele fonduri accesate au fost pe Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă. Micul fermier a primit trei ani la rând câte 1.500 de euro/an.

„Am luat o motocositoare, pentru fâneață, că e mai ușor decât cu coasa. Tractor degeaba aș lua, pentru că nu pot intra cu el pe pante. Terenul nu permite o mecanizare așa cum aș vrea“ – a menționat Ion.

Cu acești bani a mai cumpărat fân pentru animale, 50 de pruni și patru vaci. Așa a ajuns la zece animale, din care doar șapte dau lapte, celelalte fiind juninci.

Vacile nu sunt de rasă. Sunt hrănite iarna, numai cu fân, iar vara pășunează pe islazul asociației. Nu primesc nici cereale și nici lucernă. Din acest motiv, producția de lapte este la jumătate față de fermele puternice.

„Am în minte multe proiecte, dar nu știu ce bani voi putea accesa în viitor. În orice caz, vreau să construiesc un grajd mai mare, cu sală de muls, și să cumpăr o mulgătoare. Aș mai dori să iau un teren, pentru pășune. Apoi, aș cumpăra alte vaci, dar de rasă, care să dea lapte mai mult. Însă nu știu de unde aș putea să obțin furaje, lucernă pentru ele. Că pe aici, la noi, nu se găsește. Ar trebui să aduc lucerna tocmai de la Călăraşi sau Giurgiu. Nu prea ne permitem. Nici cereale nu avem“ – a adăugat Ion Ionescu.

Nevoia de asociere

Micii fermieri s-au trezit în ceasul al 12-lea și au înțeles că, pentru a accesa fonduri europene și a putea să vândă la prețuri mai bune, trebuie să se asocieze. Inițiativa i-a aparținut lui Ion Ionescu. Astfel a apărut, anul trecut, Asociația Crescătorilor de Animale Galeșu, al cărei președinte este interlocutorul nostru.

„Acum suntem 55 de membri. Ne-am înregistrat cu 180 de bovine și 500 de ovine. Mai avem 41 de cabaline, netrecute în patrimoniu, pe care urmează să le înregistrăm în perioada următoare. Este vorba de caii cu care oamenii își fac treaba în gospodărie“ – ne-a relatat Ion.

Ionescu nu vrea să se oprească numai la această formă de asociere. Conform celor spuse, mai există două asociații, una la Brăduleț și alta la Brădetu. Intenția sa este să creeze o federație în care să intre toate cele trei asociații din zonă. Astfel, micii fermieri vor câștiga forță economică și se vor putea impune pe piață.

Afacerea, în cifre

Vegetal

- Livadă: 0,5 ha. – Fâneață: 1,5 ha. – Cheltuieli directe:

0 lei. – Producție de prune: 1.500 kg. – Producție de țuică: 500 litri. – Vânzare țuică: 50 l la prețul de 10 lei/l.

- Încasări din vânzare țuică: 500 lei.

Zootehnie

- Nr. de capete: 10. – Dintre care matca: 7. – Cheltuieli directe: 2.000 lei/cap. – Total cheltuieli directe: 20.000 lei. – Producție de lapte medie/cap: 13 l/zi. – Producție de lapte medie/fermă: 130 l/zi. – Producție anuală: 47.450 l. – Producție anuală de cașcaval: 3.650 kg. – Vânzare: preț 18 lei/kg. – Încasări din vânzare cașcaval: 65.700 lei.

Rezultate globale

- Cheltuieli directe: 20.000 lei. – Încasări din vânzări: 66.200 lei. – Venit brut: 46.200 lei.

Notă: Nu au fost luate în calcul formele de sprijin şi nici vânzările de tăuraşi.

Traian DOBRE

Până în 2010, cei doi parteneri au avut afaceri non-agricole. Criza i-a determinat să se reorienteze şi s-au gândit că producţia le poate oferi oportunitatea ideală, mai ales că nu sunt foarte mulţi cei care se încumetă să investească în agricultură. Iniţial au vrut să cumpere o seră la cheie, însă bugetul nu le-a permis acest lucru. După o analiză de piaţă, cu banii puşi deoparte şi cu un împrumut bancar au construit un hectar de seră la Poienarii Burchii, în Prahova, investiţie care se cifrează undeva în jurul a 2 milioane de euro, cu tot cu echipa­mente (maşină de semănat, cameră de germinare, instalaţii de încălzire şi irigaţie etc.).

Seră specializată în producerea verdeţurilor

Sistemul din seră permite doar cultura verdeţurilor (salată, mărar, pătrunjel şi, în viitor, busuioc, rozmarin, mentă etc.) şi, eventual, poate fi adaptată şi la cultura florilor ori a răsadurilor de legume. Igor Gilea (foto), care se ocupă de partea financiară şi de desfacere a producţiei, ne-a spus despre această afacere: „Am vrut să demonstrăm că se pot mânca în oricare perioadă din an, dar mai ales iarna, şi legume, în cazul nostru verdeţuri produse în România, nu numai aduse din Italia sau Spania. Sau că supermarketurile pot şi trebuie să valorifice şi legume româneşti, nu numai din alte ţări. Există foarte puţine unităţi legumicole ce acoperă această cerere, astfel că nişa de producţie ni s-a părut una care ne oferă libertate de mişcare.“

Amortizare în 7 ani

Investiţia a fost realizată în aşa fel încât să fie amortizată în aproximativ şapte ani. Se lucrează în şase cicluri de cultură pe an, cu o pauză de igienizare în luna august. În fiecare serie, plantele sunt în stadii de dezvoltare diferită, pentru a asigura livrarea eşalonat. Structura de culturi a fost aleasă special pentru relaţia cu marile magazine, care solicită partenerilor români să le asigure un anumit sortiment pe durata întregului an. Capacitatea de produc­ţie se ridică la 3 milioane de fire/an, cu o pierdere cumulată de minimum 5%.

Legumicultură computerizată total

Despre seră şi sistemul de cultură ne-a vorbit Serghei Doni (foto). Sera este o construcţie de ultimă generaţie şi complet automatizată, de concepţie olandeză, ca şi întreaga tehnologie de cultură, de altfel. Dispune de sistem de încălzire (distribuit inclusiv la cormană – activat de obicei iarna, de ventilaţie şi aerisire, de irigare şi umbrire „Totul este computerizat. Calculatorul face toată treaba: primeşte date de la senzori privind microclimatul din seră şi din mediul de cultură şi declanşează sau opreşte automat fie udarea, fie aerisirea sau ecranarea, când parametrii programaţi ajung în limitele optime (temperatură, umiditate, pH-ul suportului nutritiv etc.).“ Microclimatul poate fi dirijat inclusiv prin telefonul mobil. „Cine ar fi crezut, în urmă cu câţiva ani, că legumicultura n-o mai face direct omul, ci computerul?“ La un hectar de seră, calculatorul este ajutat de 10 angajaţi.

În ce constă unicitatea tehnologiei

Sistemul de încălzire este automatizat, cu echipamente care folosesc un combustibil termic lichid, cu un consum mediu pe noapte, în anotimpul rece, de 1,5-2 tone. Numai încălzirea ajunge la 6-7.000 lei/noapte, dar costurile au fost prevăzute în planul iniţial de afaceri. Fertilizarea se realizează tot automat, odată cu irigarea. În funcţie de ceea ce-i spun senzorii din seră, maşina îşi realizează dozajul de conţinut nutritiv, mărind sau micşorând conţinutul de substanţe, şi-l trimite la plante. Tot secretul stă în reţeta de microelemente folosită. De altfel, cei doi legumicultori, care au învăţat meseria din mers – niciunul nu este inginer horticultor –, spun că unicitatea sistemului lor de cultură constă tocmai în modul de fertilizare, maşina măsurând şi dirijând nonstop conţinutul în elemente nutritive.

Fluxul de cultură

Tot materialul semincier – certificat, garantat şi liber de viroze – este adus din Olanda. Fluxul de cultură începe de la maşina de semănat (în 18 secunde sunt semănate 42 de seminţe dintr-o tăviţă alveolară, incluzând şi încărcarea cu turbă şi udarea), trece prin camera de germinaţie două zile, apoi în răsadniţă şi, mai departe, pe masa reglabilă de cultură din seră (1,80/20 sau 22 metri). Salata, de exemplu, este repicată de la tăviţe cu 42 de alveole, la 21, 12 şi 4 alveole, până ajunge la vârsta şi dimensiunea de livrare convenită cu comerciantul. Un ciclu de cultură este realizat eşalonat, pe corpuri de tronsoane, fiecare fiind conectat la calculator cu microclimatul şi cerinţele specifice fazei de vegetaţie în care se află planta. Perioada de vegetaţie, în funcţie de soiul folosit, este cuprinsă între 60 şi 110 zile.

Salata românească versus salata din import

Livrarea, cum spuneam, se realizează în etapa de vegetaţie stabilită de comun acord cu hypermarketurile. Este partea cea mai dificilă a afacerii: „ Nu pentru volumul de muncă, ci fiindcă apar lucruri neprevăzute inclusiv în relaţia contractuală, pe care uneori nici noi nu le înţelegem.“ Salata este ambalată la bucată, sub marca producătorului (Lolita Company), cu tot cu suportul nutritiv (turbă), anume pentru a rezista mai mult timp în stare proaspătă, inclusiv acasă, în bucătăria consumatorului. Preţul variază de la un sezon la altul şi în funcţie de soi. Până în martie, salata a plecat de la producători cu 2,10-2,50 lei şi a fost vândută, la raft, cu 3,00 lei. Spre comparaţie, salata din import s-a comercializat cu 4 sau 5 lei/bucata.

Maria BOGDAN

În România există trei categorii de producători de ceapă: în prima intră cei mai mulţi dintre ei, şi anume producătorii de subzistenţă care produc ceapă pe o suprafaţă de câţiva metri pătraţi doar pentru nevoile proprii; cea de-a doua categorie este reprezentată de producătorii din zone cu tradiţie (Turda, Pericei, Vinga, Făgăraş, Târgu-Frumos, Râmnicu-Sărat, Filiaşi etc.) care în aşa-zisele ferme de semisubzistenţă produc ceapă atât pentru necesităţile proprii cât şi pentru comercializare pe suprafeţe de până la 1.000 mp, obţinând producţii modeste şi fără mari şanse într-o competiţie europeană. Categoria fermierilor legumicoli care cultivă ceapă pe suprafeţe mari (de la câteva hectare la peste 100 ha) practică tehnologii moderne, obţin producţii mari (peste 50 t/ha) şi de bună calitate însumează cei mai puţini producători. Majoritatea dintre aceştia sunt situaţi în judeţele din zona de sud-est a ţării, cu cele mai bune condiţii pedoclimatice pentru această specie. Din păcate, în prezent în aceste judeţe, în care s-a concentrat producţia de ceapă din România, nu se cultivă ceapă în sistem intensiv decât pe suprafeţe de maximum 500 ha.

Concentrarea şi specializarea fermelor, o necesitate

În ţări cu o agricultură performantă, concentrarea şi specializarea fermelor care produc ceapă s-a făcut în zonele cele mai favorabile. În Olanda, spre exemplu, un număr de 2.831 de fermieri cultivă ceapă pe o suprafaţă totală de 20.650 ha situată în zonele cele mai favorabile (în regiunea Flevoland fiind concentrată peste 50% din producţia de ceapă), revenind în medie cam 7 ha fiecărui fermier. Producţia medie obţinută an de an depăşeşte 52 t/ha, producţia totală realizată depăşind un milion de tone. Din această producţie, aproape 900.000 tone se exportă (15% din exportul mondial de ceapă), pentru consumul intern reţinându-se circa 100.000 tone. Acest exemplu este obligatoriu de urmat şi în ţara noastră.

În România au fost efectuate lucrări de zonare a acestei culturi, deci se cunosc ariile cu favorabilitate ridicată pentru această importantă specie legumicolă. Aceste zone sunt situate în partea de sud, sud-est şi în partea de vest a ţării. În aceste zone s-ar putea concentra peste 80% din suprafaţa cultivată cu ceapă din România. Principalele judeţe care pot să-şi mărească suprafaţa cultivată cu ceapă sunt în primul rând Galaţi, Brăila, Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa. Dacă, în medie, în fiecare din aceste judeţe s-ar cultiva câte 1.500 ha, suprafaţa realizată cu ceapă în această zonă a ţării ar ajunge la 15 mii ha (mai puţin de jumătate din suprafaţa raportată că se cultivă în prezent). Cu o producţie medie de 50 t/ha s-ar putea realiza o producţie totală de 750 mii tone, producţie care ne-ar situa în top 20 mondial.

Motivele oscilaţiei preţurilor

Producţia de ceapă diferă mult de la un an la altul în primul rând ca urmare a variaţiei condiţiilor climatice. Dacă analizăm producţiile de ceapă realizate în ultimii trei ani se constată diferenţe foarte mari. În anii 2009 şi 2010 producţia de ceapă a fost nesatisfăcătoare, ceea ce a dus la creşterea preţului foarte mult (în perioada septembrie-decembrie preţul de vânzare aproape că s-a triplat). Producţiile scăzute au fost determinate atât de întârzierea înfiinţării culturilor, cât şi din cauza lipsei precipitaţiilor. În anul 2011, condiţiile climatice favorabile au favorizat creşterea şi dezvoltarea optimă a plantelor, obţinându-se producţii bune. De asemenea, din cauza preţului bun din 2010, în anul 2011 au fost mărite suprafeţele cultivate cu ceapă, ceea ce a dus la obţinerea unei producţii totale mult mai mari.

În aceste condiţii diferite de climă, producţia obţinută în cei trei ani a fost valorificată la preţuri diferite. Dacă în anul 2010 preţul de vânzare a cepei la fermier a fost de 0,9-1,2 lei/kg (întreaga producţie a fost valorificată până la sfârşitul anului), în 2011 producătorii au vândut o parte din recoltă la un preţ de doar 0,5-0,6 lei/kg, iar o parte o au în stoc şi în prezent, nereuşind să o valorifice la preţul oferit în toamnă. Mulţi dintre producători, dezamăgiţi de modul în care au valorificat producţia, şi-au redus supra­feţele, iar unii chiar au renunţat să mai cultive ceapă în acest an.

Fermierii performanţi care an de an au obţinut producţii bune, sigure şi stabile, cultivă aceeaşi suprafaţă sau chiar îşi măresc suprafaţa cu această specie, fiind siguri că obţin profit.

Ce trebuie să facă un fermier pentru a obţine profit

În funcţie de profitul obţinut, producătorii de ceapă se împart în: producători falimentari care nu reuşesc să-şi acopere cheltuielile, producători care abia îşi acoperă cheltuielile sau obţin un profit minim şi producători performanţi care obţin un profit foarte bun, pe măsura producţiei realizate.

În România o cultură de ceapă care nu realizează o producţie de cel puţin 25 t/ha nu este rentabilă, în primul rând din cauza cheltuielilor mari de producţie, mult mai mari decât în ţările cu agricultură avansată.

Un fermier performant poate obţine o producţie de 70 t/ha, care, valorificată la un preţ de 0,6 lei/kg, realizează un profit de 22.000 lei/ha. Pentru a se obţine această producţie şi acest profit este nevoie să se respecte următoarele: înfiinţarea culturii în timp optim pe terenuri cu grad redus de îmburuienare, utilizarea de cultivaruri performante, realizarea unei desimi optime de 800-900 mii plante/ha, asigurarea unei nutriţii optime a plantelor, asigurarea necesarului optim de apă în funcţie de fenofaze, combaterea la timp a buruienilor, agenţilor patogeni şi a dăunătorilor.

Anul 2012 – un început nu prea favorabil pentru cultura de ceapă

2011 a fost un an favorabil culturii cepei. Înfiinţarea culturilor în perioada optimă, precipitaţiile care au favorizat o răsărire bună au dus la obţinerea de producţii ridicate şi de bună calitate, fapt ce a determinat o scădere drastică a preţului comparativ cu anul anterior. Zăpada abundentă, temperaturile scăzute din luna februarie şi începutul lunii martie vor determina o întârziere a înfiinţării culturilor, ceea ce va duce la obţinerea de producţii mai mici decât în 2011. Recomand producătorilor să nu-şi reducă suprafeţele sau să nu renunţe la a cultiva ceapă, să facă tot posibilul să pună în practică tehnologiile moderne, să efectueze la timp toate lucrările, deoarece numai prin obţinerea de producţii ridicate şi de calitate pot să realizeze profitul aşteptat.

Dr. ing. Niculai POPANDRON
Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Ceapă din România

Vorbitoarea a prezentat, ca o ofertă de 3 în 1, cele trei evenimente expoziționale, organizate de compania germano-română în 2012. Este vorba de Agraria (2-6 mai la Cluj-Napoca), AgriPlanta (7-10 iunie la Fundulea, Călărași) și EuroTier, cea din urmă desfășurată în paralel cu BioEnergi Decentral (13-16 noiembrie la Hanovra, Germania).

Ce va fi la Fundulea

Conform informațiilor primite, cea de a II-a ediție a expoziției AgriPlanta se va desfășura în același loc (din A2 București-Constanța, ieșire către Fundulea, apoi pe DJ 402 spre Nana-Oltenița), pe o suprafață de 20 ha.

Pe margine vor expune importatorii și producătorii de mașini și utilaje agricole. În zona centrală se vor afla loturile demonstrative și tot ceea ce înseamnă industria de semințe și pesticide.

„Evenimentul va îmbina o expoziție în câmp, cu mașini și inputuri pentru agricultură, cu demonstrații practice, comentate de specialiști“, a afirmat directorul general al DLG InterMarketing.

Mareș a spus că pregătirea loturilor demonstrative la Fundulea a întâmpinat aceleași probleme cu care s-au confruntat toți fermierii. În toamnă, seceta a întârziat răsărirea plantelor, iar iarna grea a compromis cultura de rapiță. Doar o mică solă a fost salvată. Apoi, în primăvară, însămânțările au fost întârziate din cauza temperaturii scăzute în sol. Aproape de mijlocul lunii aprilie, în pământ abia erau 0,2 grade Celsius (!). Totodată, chiar dacă a plouat în alte zone, la Fundulea s-au acumulat numai vreo 5 litri de apă. În aceste condiții, probabil că terenurile vor fi udate.

Noua agricultură

Dr. ing. Mihai Berca, profesor la Universitatea de Știinţe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) București, a făcut o analiză asupra noii agriculturi și a dezvoltării plantelor în această primăvară.

„În loturile de la AgriPlanta sunt prezentate cele mai noi tehnologii pe care noi le-am cercetat în câmpurile noastre experimentale și care răspund cerințelor actuale ale agriculturii“ – a declarat Berca.

Potrivit celor spuse, sunt tehnologii pregătite pentru noua agricultură care a început deja în lume. Este vorba de înlocuirea tiparelor vechi, în care pământul era suprasolicitat, cu altele noi, care folosesc modele naturale.

„Prin prea multe lucrări, prin prea multe treceri cu mașinile, s-a ajuns la distrugerea solurilor, inclusiv în țara noastră. Am pierdut în decurs de 80 de ani aproximativ două treimi din humusul României“ – a afirmat profesorul universitar.

Dr. ing. Ovidiu Ranta, lector la USAMV Cluj-Napoca, expert în mecanică agricolă, a vorbit despre tehnologii de mecanizare a lucrărilor agricole și proiectare computerizată. A menționat că, în cadrul demonstrațiilor, una dintre teme prevede tehnici moderne pentru protecția plantelor, cu deplasarea mașinilor pe teren denivelat.

Traian DOBRE