Evoluţii pe piaţa laptelui – cotele care au stabilizat preţurile nominale

Share Button

Organizarea Comună a Pieţei (OCP) în sectorul laptelui a funcţionat, până în 1984, ca un mecanism care încuraja realizarea de investiţii pentru creşterea producţiei. Producătorii contau pe creşterea constantă a preţurilor nominale pentru a-şi finanţa extinderea, încurajaţi fiind de creşterea anuală a preţului indicativ. Deşi se înregistrau atât o creştere a preţurilor nominale de producţie, cât şi o producţie excedentară masivă, pentru producători evoluţia pieţei era previzibilă, toate modificările de preţ aşteptate evoluând către o creştere. Situaţia pe piaţă astfel creată nu era nici stabilă, nici echilibrată, aceste caracteristici constituindu-se în obiective ale OCP abia odată cu introducerea cotelor de lapte în 1984.

Sistemul cotelor de lapte a limitat oferta şi a menţinut preţurile nominale la un nivel relativ ridicat şi stabil. Astfel, preţurile pentru laptele crud în UE nu au variat decât într-o mică măsură în perioada 1984-2007, comparativ cu perioada care a precedat introducerea cotelor, preţul nominal mediu estimat fiind de 29 de euro/100 kg în 2006.

Obiectivul de stabilitate a preţurilor a fost în mod global atins după 1984 şi a condus la stagnarea aproape completă a preţului indicativ, înainte de eliminarea sa în 2004.

Producătorii europeni de lapte beneficiază, în general, de preţuri mai ridicate decât cele obţinute de producătorii din Noua Zeelandă, dar inferioare celor obţinute de producătorii elveţieni. Preţurile europene sunt destul de apropiate de cele din SUA, dar beneficiază de o mai mare stabilitate.

Impactul inflaţiei

În termeni reali, preţul de producţie a laptelui a suferit o continuă erodare. Creşterea permanentă a preţului laptelui între anii 1970-1984 s-a produs pe fondul unei inflaţii generalizate. După 1984, perioada care a urmat introducerii cotelor de lapte, menţinerea preţurilor nominale de producţie maschează, în realitate, o diminuare destul de accentuată a preţurilor în termeni reali, astfel că, pentru o bună perioadă de timp, producătorii de lapte nu au beneficiat deloc de preţuri stabile în termeni reali.

Un „foarfece“ păgubitor

Preţul de consum al laptelui este în mare parte decuplat de preţul de producţie, după cum s-a demonstrat într-un studiu al Comisiei conform căruia, între începutul anului 2000 şi jumătatea anului 2007, preţurile nominale de consum pentru produsele lactate au crescut cu 17%, în timp ce preţul nominal plătit producătorului a scăzut cu 6%.

Datele Eurostat confirmă că, per ansamblu, preţurile de consum evoluează diferit faţă de preţurile de producţie. Între 1996 şi 2000, indicele preţurilor de consum care includea laptele, brânzeturile şi ouăle a rămas practic neschimbat, în timp ce indicele preţului la lapte plătit producătorilor a scăzut, pentru ca ulterior să crească din nou. Între 2000 şi 2007, preţurile de consum au crescut aproape linear cu aproximativ 15%. Pentru aceeaşi perioadă, indicele preţului la lapte plătit producătorilor a scăzut timp de cinci ani consecutiv, după care a cunoscut o creştere.

În sectorul laptelui, în timp ce preţurile plătite producătorilor de către fabricile de prelucrare a laptelui urmează îndeaproape evoluţiile de pe piaţa internaţională, preţurile plătite de consumatori sunt influenţate nu numai de costul materiei prime, dar şi de alţi parametri, precum costul energiei sau cel determinat de salarii.

Laptele, ca materie primă, are de fapt o influenţă relativ redusă asupra preţului de consum al produselor lactate, între 30 şi 50%, în funcţie de produse.

O altă caracteristică a sectorului european al laptelui este concentrarea semnificativă a întreprinderilor de prelucrare şi de distribuţie, ceea ce le poate conferi o poziţie predominantă în fixarea preţurilor.

Dana Măcriş

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *