Estul continentului, coșul de gunoi al Europei?

Share Button

Imediat după 1990, o grămadă de mărfuri occidentale și nu numai au împânzit piețele și magazinele românești. După 1995, opinia publică s-a sesizat că multe din mărfuri sunt „gunoaie“ pe care vesticii le aruncă cu generozitate în ograda noastră. Fie că era vorba de autoturisme, electrocasnice, haine ș.a.m.d., românului ceva nu-i mirosea bine. Multe păreau a fi mărfuri care au zăcut prin depozitele din Vest sau erau „aproape“ stricate sau chiar second-hand, dar vândute ca noi. Timpul a trecut și oamenii au început să ignore problema… Până când, de curând, canalele au început să fie invadate de știri privind calitatea îndoielnică a produselor agroalimentare din unele supermarketuri… Și nu numai produse agroalimentare…

Situația a escaladat…

Și ca și cum n-ar fi fost de ajuns, situația s-a repetat și în țările vecine României. Toate mijloacele de informare în masă din țările centrale și est-europene spun același lucru, și anume „produsele din magazinele noastre din punctul de vedere al calității sunt net inferioare produselor similare din Occident. În practică, în cazul anumitor produse, suntem coșul de gunoi al Europei“, a spus ministrul ceh al Agriculturii, Marian Jurecka. Acesta a declarat că a ordonat un studiu privind calitatea alimentelor, care va fi încheiat în iunie. Datele, împreună cu cele din țările vecine, vor fi folosite apoi pentru efortul de a schimba regulile UE. De remarcat că, în studiu vor fi incluse și alte produse decât cele alimentare. De altfel, Cehia a anunțat că va presa Uniunea Europeană să interzică vânzarea de produse alimentare inferioare în estul Europei sub același brand, informează presa internațională. Și Ungaria a anunțat recent că, potrivit unei analize realizate de o agenție guvernamentală, marile companii obișnuiesc să comercializeze produse de o calitate inferioară pe piața din estul Europei, iar autoritățile slovace au anunțat că au descoperit și ele aceleași probleme.

Și la noi?

Nici autoritățile române nu au stat cu mâinile în sân, dar nici nu au făcut tam-tam-ul mediatic cum au făcut, de exemplu, autoritățile cehe sau maghiare. Atât ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) Petre Daea, cât şi ANSVSA au transmis puncte de vedere cu privire la un posibil dublu standard de calitate a alimentelor produse în Vestul Europei faţă de cele din Estul Europei. Astfel, din informaţiile ANSVSA, prima măsură decisă a fost aceea de a solicita date suplimentare privind posibila practică a dublului standard, atât de la Comisia Europeană, cât și de la marile rețele comerciale. Legat de calitatea îndoielnică a alimentelor, este de remarcat faptul că, în urmă cu un an, Achim Irimescu, ministrul de atunci al Agriculturii, spunea că „în Marea Nordului este un vierme Aniskais, de 2-3 cm, care stă în intestinele macroului și la alți pești. În toată Europa peștele acesta se eviscerează și cu ele odată este scos și viermele și abia apoi pus în circuitul comercial. Pentru România, că e piață de mâna a 10-a, nu se eviscerează și se aduce foarte ieftin“. Dar atunci aproape nimeni nu a luat în seamă această declarație…

O poveste veche…

Cert este că, până în prezent, autorităţile din Ungaria au dat publicităţii o analiză realizată de o agenție guvernamentală potrivit căreia marile companii obişnuiesc să comercializeze produse de o calitate inferioară pe piaţa din estul Europei, chiar în cazul aceluiaşi brand. În acest sens, ministrul Agriculturii din Ungaria a anunţat că autorităţile verifică 100 de produse alimentare, într-un studiu comparativ al compoziţiei şi al gustului. De asemenea, și autorităţile slovace susţin că au descoperit diferenţe de gust, compoziţie şi aspect în mai multe produse alimentare vândute local, prin comparaţie cu aceleaşi produse din Germania şi Austria. Ei au făcut teste de laborator la 20 de produse cumpărate din capitala Bratislava şi din oraşe austriece şi au descoperit diferenţe la jumătate dintre ele. Că problema nu este deloc nouă ne-o spune un studiu făcut de Slovacia acum 6 ani. În opt țări europene, printre care și România, potrivit căruia producătorii vând într-adevăr alimente de o calitate mai slabă în țările „de mâna a doua“ din UE comparativ cu cele bogate din vestul continentului.

E ceva „putred“ în Europa

Grupul de la Vișegrad, format din Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria, amenință, nici mai mult nici mai puțin, cu… desființarea Uniunii Europene. „UE a ignorat apelul Grupului de la Vișegrad privind standardele duble în comerțul cu produse alimentare dintre UE și Europa Centrală și de Est“, informează presa internațională. În acest sens, Grupul cere imperativ Uniunii Europene să asigure standardele europene în vigoare și să nu mai furnizeze produse alimentare expirate în Europa Centrală și de Est. „Produsele au același nume, același ambalaj, dar ingredientele sunt complet diferite. De exemplu, carnea sau boabele de cacao au o mulțime de agenți dăunători față de cele livrate în Austria și Germania. Suntem rezidenți de clasa a doua pentru UE. Noi trebuie să abordăm problema standardelor duble prin boicotarea livrărilor, de exemplu“, a comentat pentru presă politicianul ceh Miroslav Sladek. Acesta a mai afirmat că aici nu este o „Europă cu două viteze, ci mai degrabă o Europă descompusă“. Totodată, politicianul a precizat că, „dacă vrem să se asigure viitorul nostru și nu dorim să fim oameni cu probleme de sănătate, ar trebui să dizolvăm și să desființăm Uniunea Europeană.“ Totodată, liderii Grupului de la Vișegrad au declarat că ar putea pune o taxă pe toate importurile de produse alimentare și ar putea introduce un control strict al calității.

Directivă? Care Directivă?

Problema este cu atât mai gravă cu cât încă din anul 2006 Parlamentul European și Consiliul Europei au adoptat Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori. Dar tot mai multe state europene se plâng că la lista produselor alimentare se adaugă și cosmetice, articole de menaj, dar și articole vestimentare și că toate încalcă directiva europeană. Dar, recent, într-un schimb de opinii din cadrul comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European, reprezentantul Comisiei Europene, Jerome Lepeintre, a arătat că producătorii schimbă ingredientele în funcție de puterea de cumpărare, gusturile și tradițiile din diferite țări. Participanții la dezbatere au căzut de acord că, deși UE nu poate impune rețeta, consumatorii au dreptul de a fi informați despre compoziția produselor.

Bogdan PANȚURU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *