Două sortimente de îngheţată medaliate la Paris

Share Button

inghetataPatru studente de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava şi-au propus să revoluţioneze industria dulciurilor cu o îngheţată cu aromă de cătină şi topinambur care poate fi consumată şi de diabetici. Îngheţata „TopIce“ a fost premiată la Paris cu medalia de argint în cadrul competiţiei internaţionale Ecotrophelia, fiind apreciată de reprezentanţii companiilor internaţionale de top din industria alimentară.

Desfăşurată la Paris, în perioada 19-20 octombrie, a treia ediţie a concursului ecoinovativ Ecotrophelia a reunit 16 echipe din Serbia, Belgia, Slovenia, Spania, Olanda, Italia, Danemarca, Croaţia, Anglia, Grecia, Franţa, Islanda, Ungaria, Germania, Elveţia şi România. Juriul, format din 26 de specialişti de la firme de top din industria alimentară, a evaluat proiectele pe baza a zece criterii şi a unei grile de 70 de puncte, îngheţata TopIce obţinând, pe lângă trofeul de argint, şi un cec de 4.000 de euro.

Îngheţată numai din ingrediente naturale

Povestea îngheţatei TopIce a început în anul 2012, când Ionela Nechifor, studentă în ultimul an la Facultatea Ingineria Produselor Alimentare (FIA), şi-a ales ca temă pentru examenul de licenţă tehnologia de obţinere a îngheţatei şi a început să caute noi metode de obţinere a acestui produs, materii prime, materiale şi utilaje auxiliare utilizate pe plan mondial la fabricarea îngheţatei.

Aşa cum am aflat de la conf. univ. ec. dr. ing. Adriana Dabija, prodecan al FIA, coordonatoarea proiectului, în 2013, împreună cu alte trei colege, studenta a participat cu produsul „Rossa icecream – îngheţată cu măceşe şi cătină“ la faza locală a competiţiei Ecotrophelia, cu care a câştigat premiul II. Perseverând în cercetare, în 2014, Ionela Nechifor, împreună cu Simona Ieţcu, Ionica Coţovanu şi Anca Mihaela Sidor Gâtlan, a intrat din nou în concurs cu „Îngheţata TOPI multivitamine“, ocupând locul II şi dreptul de a reprezenta facultatea la faza naţională a concursului Ecotrophelia. La faza naţională produsul „TopIce ice-cream – îngheţată cu topinambur şi cătină“ a câştigat marele premiu şi dreptul de a reprezenta România la faza internaţională a competiţiei.

„Produsul cu care ne-am prezentat este o îngheţată care conţine doar ingrediente naturale, topinambur, cătină, lapte din sâmburi de caise şi smântână. Am reuşit să obţinem o îngheţată cu o consistenţă şi textură deosebite şi minunată din punct de vedere senzorial fără a folosi adaos de zahăr sau aditivi alimentari, ceea ce este o reuşită pe acest plan pentru că nu există pe piaţă îngheţată fără adaos de aditivi şi de zahăr. Ne mândrim că avem o îngheţată care se adresează diabeticilor şi celor care luptă cu obezitatea“, ne-a declarat Anca Sidor Gâtlan, doctorand în cadrul FIA.

Îngheţata TopIce a impresionat juriul datorită compoziţiei

Faza internaţională a impus o pregătire complexă, realizată planificat, în care s-a luat în calcul fiecare detaliu, de la realizarea finală a produsului, inclusiv ambalajul, prezentarea Power Point şi pregătirea îngheţatei în faţa juriului, vestimentaţia echipei, transportul îngheţatei, al materialelor necesare la prezentare, identificarea sponsorilor.

Îngheţata a fost transportată din Suceava la Paris cu ajutorul unei lăzi termoizolante cu gheaţă carbonică, după care a fost transferată într-un congelator, aşa cum prevede tehnologia produsului, pentru a evita formarea cristalelor de gheaţă.

Echipa României a intrat în concurs în prima zi, fiind a patra ţară concurentă, studentele suce­vene aranjând pe un platou de sticlă inscripţionat cu sigla companiei TopIce produsele ambalate industrial, pe un alt platou bolul cu îngheţată, un bol în care era topingul-dulceaţa de topinambur, cătina a fost aşezată pe o frunză de lămâie, iar pentru degustare au fost ambalate aseptic linguriţe cu câte un şerveţel pe care era reprezentată cătina. Prezentarea produsului de către echipa TopIce a fost făcută în zece minute, timp în care juraţii au degustat îngheţata, după care a urmat o sesiune de 15 minute de întrebări din partea juriului referitoare la partea tehnologică, partea de design, compoziţia chimică şi nutriţională. Îngheţata TopIce a impresionat juriul datorită compoziţiei: cătină, topinambur, lapte din sâmburi de caise şi nu conţine zahăr, conservanţi sau E-uri.

„Credem că am dat răspunsuri mai mult decât mulţumitoare, din moment ce rezultatele au fost cele aşteptate de noi. După ce am ieşit din sala de prezentare, unii membri ai juriului au venit după noi bătându-ne pe umăr şi întinzând mâna să ne felicite, ceea ce ne-a surprins pentru că acest lucru nu s-a mai întâmplat în cazul altor echipe“, au declarat creatoarele TopIce.

„România a fost reprezentată în concurs de echipa şi produsul pe care în unanimitate l-am considerat cel mai bun, conform normelor de evaluare a concursului. Şi ca o dovadă că a fost o decizie corect luată şi evaluarea s-a realizat cu profesionalism din partea tuturor, produsul prezentat de echipa suceveană a primit medalia de argint la faza finală a concursului. Principalul merit rămâne al celor 4 studente şi a inimoasei lor coordonatoare“, ne-a spus Cătălin Bilbie, repre­zentantul României în juriul internaţional de la Paris.

O îngheţată unică la nivel mondial

Iniţial obţinut printr-un procedeu artizanal, prin încercări şi îmbunătăţiri repetate, în final a fost conceput un produs ce poate fi reprodus cu uşurinţă la scară industrială, inclusiv de firme cu capacitate mare de producţie a îngheţatei. Conform dr. ing. Adriana Dabija, unicitatea la nivel mondial se datorează elementelor ecoinovative ale produsului finit: utilizarea ca materii prime a topinamburului, cătinei şi valorificarea sâmburilor de caise – produs secundar din industria conservelor.

Tinerele sucevene aşteaptă brevetul de invenţie al produsului şi speră să înfiinţeze o companie TopIce, iar în maximum doi ani să poată vinde îngheţata inovatoare.

„Suntem protejate prin participarea la acest concurs, aşteptăm brevetul de invenţie şi urmează să punem pe picioare o companie TopIce în care ne vom desfăşura activitatea. Sperăm ca în cel mult doi ani toţi sucevenii şi chiar toţi românii să se bucure de îngheţata noastră şi să o poată cumpăra din magazine. Nu am fi obţinut aceste rezultate dacă nu am fi avut alături conducerea Universităţii „Ştefan cel Mare“, foarte mulţi oameni minunaţi şi sponsori care ne-au ajutat să ne îndeplinim acest vis“, ne-a spus Anca Sidor Gâtlan.

Medalia de aur a competiţiei Ecotrophelia a fost câştigată de echipa Franţei, iar medalia de bronz de echipa Greciei. Un premiu special al concursului a fost oferit echipei care a reprezentat Germania.

Silviu BUCULEI

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *