Crezi că ești?

Share Button

Cine se uită la buletinele de știri nu poate să nu remarce o realitate tristă: nu există jurnal unde să nu fie prezentate două, trei sau patru accidente de circulație și nu o dată rezultate cu morți. De altfel, România este pe locul întâi în UE la numărul de decese pe străzile patriei… Și asta pentru că oamenii se grăbesc… Unde? Nu știm, dar fiecare va aduce cu siguranță un argument. De altfel, în ultimii ani, toată lumea se grăbește foarte tare. Dacă secolul XX a fost numit „secolul vitezei“, oare cum se va numi acest secol? „Secolul supervitezei“? Mai degrabă „secolul nebuniei“ sau poate „secolul exceselor“. Pentru că am devenit exa­gerați în tot ceea ce facem. Totul a devenit „foarte important“ și brusc am devenit „foarte responsabili“… Și, pe neștiute, am căzut în excese de tot felul… De unde vine toată această neliniște? Cu aproximativ o lună și ceva în urmă în presă a apărut zvonul potrivit căruia actorul Morgan Freeman ar fi murit. Clocot mare, însă repede știrea s-a dovedit a fi falsă. Cu această ocazie, mi-am adus aminte de un fel de „manifest“ pe care Freeman l-a rostit recent pe un post de televiziune. Credem că merită citit… Și încă ceva. Textul este „doar“ un mesaj și nu se referă la actor.

Așadar textul: „Mai mult nu a fost niciodată de ajuns (…). Mi-am trăit viața greșit și nu vreau ca asta să se întâmple și cu voi. Dacă asculți acest mesaj, atunci poți lua măsuri… chiar și evazive. Te pot ajuta să îți schimbi viitorul. Următoarele câteva momente pot schimba în bine viața… Aș vrea ca cineva să îmi fi spus și mie toate astea când eram de vârsta ta. Banii nu sunt răi prin ei înșiși. Ei sunt doar o hârtie cu o valoare percepută pentru a obține alte lucruri noi pe care noi le apreciem în alte moduri. Dacă banii nu reprezintă Răul, atunci «Ce este Răul?» – poate că te întrebi. Răul este dorința obsesivă, excesivă și «morală» pentru mai mult. Răul este căutarea fără sfârșit, fără suflet și obsesiv-posesivă a unui anumit vas cu aur la sfârșitul unui anumit curcubeu care nici măcar nu există. Răul este a avea o etichetă de preț pe inimă și sufletul tău în schimbul succesului financiar cu orice preț. Răul este încercarea de a cumpăra fericirea, din nou și din nou, până când toate acele efemere și false miraje sau emoții au dispărut. Imaginează-ți că ai totul… doar ca să pierzi totul. Nu ești falit, nu ai pierdut toți banii, nu ai pierdut tot ce ai. Singura soluție pentru această nebunie și fericire a ta era să câștigi mai mult. Acum… nu mai ai posibilități ca să obții fericirea falsă. Așa că… CINE EȘTI ACUM CU ADEVĂRAT? Este posibil să îți pierzi familia, prietenii și aproape toată lumea din jurul tău te consideră o persoană egoistă, căreia îi păsa doar de ea… DE CE? Pentru ca această dorință nesfârșită de a avea mai mult și mai mult ți-a întunecat mintea și te-a deviat de la adevăratul tău scop în viață. Atinge asta o coardă sensibilă în tine? Eşti deprimat? Eşti trist? Aproape că am spus adevărul…, dar spun asta pentru că vreau ca ceva să se schimbe. Nu spun că nu poţi avea succes pe plan financiar. Spun doar să ai un scop mai mare în viaţă pe lângă fuga după bani. Sufletul tău ţipă ca tu să răspunzi chemării tale adevărate. Ai posibilitatea să schimbi ceva dacă redefinești ce înseamnă cu adevărat succesul pentru tine. Poţi transforma relaţiile dureroase şi poţi construi alte relaţii frumoase. Te poţi ierta şi îi poţi ierta pe cei care ţi-au greşit şi te-au rănit. Poţi deveni un lider sfătuintu-i pe alţii. Cine vrei să fii? Îţi poţi reechilibra priorităţile în viaţă. Îţi poţi vindeca şi salva căsnicia şi poţi recrea o iubire mai puternică decât ai crezut vreodată că este posibil. (…) Vei fi întotdeauna gata să faci mai mulţi bani, dar nu poţi face mai mult timp. Într-o zi, la fel ca şi mine, vei muri. Pentru ce anume vrei ca oamenii să îşi amintească de tine? Ce poţi face pentru alţii pentru a face lumea un loc mai bun? Care este adevăratul tău scop pe acest pământ?

Cu toţii vom muri într-o bună zi, însă doar câţiva oameni ajung să trăiască cu adevărat. Poţi să ieşi din umbră… poţi găsi lumina. Ai fost făcut pentru măreţie. Ai fost făcut pentru mai mult decât ce faci pentru a-ți câştiga existenţa. Eşti o fiinţă menită să inspire şi să ajute lumea. Să înţelegem asta o dată pentru totdeauna. Astăzi, păşeşte în această lume în care există iubire adevărată… şi, în cele din urmă, îţi vei da seama că iubirea este, de fapt, ce ţi-ai dorit toată viaţa. Iubeşte mai mult şi mai mult, în fiecare zi, în orice mod… şi niciodată nu renunţa. Indiferent de cât de plin de provocări va fi destinul tău în viaţă, lumea are nevoie de tine ACUM mai mult ca oricând. Împreună cu iubirea, compasiunea, iertarea şi credinţa în umanitate vom învinge răul odată pentru totdeauna.“

Bogdan PANȚURU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *