Social

Ceva extraordinar se întâmplă în lume

Share

globalDin anul 2008, de la declanșarea crizei economice internaționale, e clar că ceva s-a schimbat. Cu lumea, cu societatea, cu economia. Sunt puțini „experți“ care pot să explice „concret“ fenomenul crizei. Toți economiștii își dau cu presupusul, dar puțini au și explicații… Viabile… De puțin timp circulă pe Internet un document impresionant. Printre puținele care aduc o explicație realistă despre ce se întâmplă de fapt cu lumea. „Încă nu realizăm că ceva extraordinar se întâmplă în lume, și anume că modelele sociale și economice, chiar și stilul alimentar urmate până acum, sunt în plin proces de schimbare“, spune Gustavo Tanaka, antreprenor brazilian care identifică un nou model de societate, un nou sistem și poate un nou model economic.

Un model depășit

Gustavo Tanaka își expune argumentele într-o postare pe Internet, susținând importanța schimbării acestor modele, de care unii oameni încep să își dea seama.

De ce se schimbă lumea? Enumerăm pe scurt motivele expuse de Gustavo Tanaka.

– Nimeni nu mai poate susține modelul actual de muncă

Fiecare dintre noi ne atingem, la un moment dat, propriile limite. Tot mai mulți oameni care lucrează în corporații mari nu mai pot face față job-urilor lor. Lipsa unui scop începe să bată la ușile noastre, iar aceasta o percepem asemenea unui strigăt disperat ieșit din străfundul inimii.

– Se schimbă modelul antreprenorial

În urmă cu câțiva ani, odată cu explozia start-up-urilor, mii de antreprenori s-au închis în propriile garaje pentru a crea idei de miliarde de dolari. Gloria finală era să atragă finanțare din partea unui investitor. Cu banii investitorilor în mână se simțeau ca și câștigătorii Cupei Mondiale. Dar, ce se întâmplă, de fapt, după obținerea finanțării? Au redevenit angajați. Investitorii sunt oameni nealiniați visurilor tale antreprenoriale, care nu dau doi bani pe scop și care transformă totul în bani. Rentabilitatea financiară devine motorul principal. Mulți oameni suferă din această cauză. Start-up-uri strălucitoare au început să cadă din cauza acestui model al alergării disperate după bani și care niciodată nu se termină. E clar că avem nevoie de un nou model de antreprenoriat. Și sunt deja mulți oameni buni care fac acest lucru.

– Sporirea colaborării

Mulți oameni au realizat deja că nu mai are niciun sens să meargă de unii singuri și pur și simplu încep să refuze această mentalitate nebunească de a „merge pe cont propriu“.

„Stop, fă un pas înapoi și gândește“, sfătuiește Gustavo Tanaka. Nu este absurd ca noi, 7 miliarde de oameni, să împărțim aceeași planetă și să fim separați unul de altul? Din fericire, lucrurile se schimbă. Toate mișcările către sharing and collaborative economy indică schimbarea ce are loc. Sporirea colaborării, împărtășirea, ajutarea, o mână întinsă spre ajutor către celălalt ne unesc pur și simplu.

– Căderea consumului exagerat

Mulți ani am fost manipulați, fiind îndemnați să consumăm precum maniacii. Să cumpărăm orice este nou lansat pe piață. Să avem cea mai nouă mașină, ultimul model de iPhone, să purtăm cele mai bune branduri, o grămadă de haine, de pantofi, o mulțime de orice.

Însă, mulți oameni au înțeles deja că toate acestea nu au niciun rost. Tendințele către o scădere a consumului, către o viață cumpătată ne lămuresc clar despre cum ne-am organizat până acum viața, în modul cel mai absurd posibil.

– Sănătatea și mâncarea organică

Am fost atât de nebuni să acceptăm să mâncăm „gunoaie“, ne-am mulțumit doar să aibă gust bun și totul era ok. Am fost atât de rupți de realitate, încât au început să adauge otrăvuri în mâncarea noastră, iar noi nu am scos niciun cuvânt. Dar, iată că unii dintre noi au început să se trezească și să se orienteze către o alimentație sănătoasă, către consumul unei hrane organice. Iar aceasta este o tendință, este o realitate ce se va extinde. Dar ce legătură au toate astea cu economia și cu locurile de muncă? Au o foarte mare legătură! Producția de alimente este fundamentul societății noastre. Indus­tria alimentară este una dintre cele mai importante în întreaga lume. Dacă ne schimbăm conștiința, se vor schimba și obiceiurile noastre alimentare, consumul și marile corporații vor fi nevoite să țină cont de aceste schimbări. Fermele mici încep să își recapete puterea de altă dată. De asemenea, și oamenii care își plantează propria hrană. Iar această situație va schimba întreaga economie.

– Individul devine responsabil pentru propria viață

Cine creează modelul de învățare? Cine decide ce cursuri trebuie să urmăm? Cine alege lecțiile pe care trebuie să le învățăm din toată istoria? De ce nu ne-au învățat adevărul despre alte civilizații antice? De ce trebuie copiii să se supună regulilor? De ce trebuie ca ei să privească totul în liniște? De ce trebuie să poarte uniforme? Să dai un test pentru a dovedi că ai învățat? A fost creat un model în care formele urmează sistemul, care pregătește oamenii să fie ființe umane obișnuite. Din fericire, sunt mulți oameni care lucrează la a schimba acest model. Sunt idei, mișcări, neînvățate până acum la școală, învățate acasă, la un alt tip de școală. Poate că nu v-ați gândit niciodată la asta și sunteți șocați de punctele mele de vedere pe care vi le-am prezentat. Dar, toate aceste lucruri chiar se întâmplă. În liniște, oamenii se trezesc și realizează ce nebunie este să trăiești în această societate. Analizați modelul din prezent și vedeți dacă puteți spune că totul este normal. Eu unul nu pot face asta. Este ceva extraordinar că lucrurile se schimbă, este extraordinar ce se în­tâmplă, conchide Gustavo Tanaka.

Bogdan PANȚURU